hannes stein cum sa ai intotdeauna dreptate

127
Hannes Stein cum să ai întotdeauna DREPTATE al doilea mic tratat pentru intelectuali agasaţi „Se poate întâmpla să gafez. Şi în ase- menea cazuri, mă bazez întotdeauna pe un strop de dialectică. Dar, de la sine înţeles, mi-am construit afirmaţiile în aşa fel încât să am dreptate şi în cazul contrar." Karl Marx „Am principii de fier. Dacă ele nu vă sunt pe plac, mai am şi altele." Groucho Marx „SUPA-I PREA SĂRATĂ" SAU REGULILE DE LUPTĂ ALE DISCUŢIEI CIVILIZATE Tăcerea e de aur - dar vorba e de argint într-o familie de ţărani din munţii Tirolului se născuse un fiu mut ca un peşte. Băiatul îndeplinea toate muncile care i se cereau şi se arăta cuminte şi în celelalte privinţe, dar nu scosese nici un singur sunet, în toată viaţa lui. într-o seară, se povesteşte, muntenii se aşezaseră la masă. Şi atunci, mutul a deschis deodată gura şi a pronunţat, fără să se încurce: „Supa-i prea sărată." Au încremenit cu toţii de uimire, cu lingurile în aer, deasupra străchinilor aburinde. Primul care şi-a regăsit cumpătul a fost pater familias. „Băiete, de ce până acum n-ai scos nici o vorbă?" l-a întrebat. Iar tânărul şi-a lăsat privirile Cum să ai int g "Weauna dreptate în pământ. „Păi, pen'că, s-a încumetat el, pân'acu' supa n-a fost niciodat' prea sărată." Admirabilă economie de expresie! Vai, de-am fi cu toţii aidoma acelui pui de ţărani: suficient de discreţi şi de modeşti ca să renunţăm la vorbele inutile. Din păcate, lumea, în totalitatea ei, este departe de acest ideal. Pălăvrăgeşte, se ceartă, dezbate, spune vrute şi nevrute, născoceşte şi răspândeşte bârfe, după cum îi stă în fire. Da, peste tot şi mereu se vorbeşte. în Talmud omul este numit şi chai medaber, „animalul vorbitor" - în latina învăţaţilor se poate spune şi homo loquens. De altfel, ştiinţa modernă a comunicării ne lămureşte că ar fi absolut imposibil să nu comunicăm. Nu există un contrar al conduitei omeneşti - şi nimeni nu are libertatea să nu respecte canoanele. Altfel şi mai limpede formulat: şi trândăvia este un comportament. De aceea ne şi este imposibil, în 1

Upload: ionelia-chiocaru

Post on 11-Aug-2015

41 views

Category:

Documents


3 download

TRANSCRIPT

Page 1: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

Hannes Steincum să ai întotdeaunaDREPTATEal doilea mic tratat pentru intelectuali agasaţi

„Se poate întâmpla să gafez. Şi în ase-menea cazuri, mă bazez întotdeauna pe unstrop de dialectică. Dar, de la sine înţeles,mi-am construit afirmaţiile în aşa fel încât săam dreptate şi în cazul contrar."Karl Marx„Am principii de fier. Dacă ele nu vă suntpe plac, mai am şi altele."Groucho Marx „SUPA-I PREA SĂRATĂ"SAUREGULILE DE LUPTĂ ALE DISCUŢIEI CIVILIZATE

Tăcerea e de aur - dar vorba e de argintîntr-o familie de ţărani din munţii Tirolului senăscuse un fiu mut ca un peşte. Băiatul îndeplineatoate muncile care i se cereau şi se arăta cuminte şiîn celelalte privinţe, dar nu scosese nici un singursunet, în toată viaţa lui. într-o seară, se povesteşte,muntenii se aşezaseră la masă. Şi atunci, mutul adeschis deodată gura şi a pronunţat, fără să seîncurce: „Supa-i prea sărată." Au încremenit cu toţiide uimire, cu lingurile în aer, deasupra străchiniloraburinde. Primul care şi-a regăsit cumpătul a fostpater familias. „Băiete, de ce până acum n-ai scos nicio vorbă?" l-a întrebat. Iar tânărul şi-a lăsat privirileCum să ai int g"Weauna dreptateîn pământ. „Păi, pen'că, s-a încumetat el, pân'acu'supa n-a fost niciodat' prea sărată."Admirabilă economie de expresie! Vai, de-am fi cutoţii aidoma acelui pui de ţărani: suficient de discreţişi de modeşti ca să renunţăm la vorbele inutile. Dinpăcate, lumea, în totalitatea ei, este departe de acestideal. Pălăvrăgeşte, se ceartă, dezbate, spune vrute şinevrute, născoceşte şi răspândeşte bârfe, după cum îistă în fire. Da, peste tot şi mereu se vorbeşte. înTalmud omul este numit şi chai medaber, „animalulvorbitor" - în latina învăţaţilor se poate spune şi homoloquens. De altfel, ştiinţa modernă a comunicării nelămureşte că ar fi absolut imposibil să nu comunicăm.Nu există un contrar al conduitei omeneşti - şi nimeninu are libertatea să nu respecte canoanele.Altfel şi mai limpede formulat: şi trândăvia esteun comportament. De aceea ne şi este imposibil, înprincipiu, să întrerupem vreodată comunicarea. Cinese izolează de semenii lui nu o face câtuşi de puţindin dorinţa de a nu mai vorbi, ci din dorinţa limpedede a nu i se mai vorbi. Chiar şi cine stă ore în şirnemişcat ca un Buddha, în poziţii absolut incomode,pe rogojină, studiind modelul tapetului, chiar şi cineface legământ de tăcere şi se retrage într-o chilie decălugăr comunică neîncetat cu lumea din jur: nuexistă tăcere care să nu fie încărcată de sensuri.10

1

Page 2: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

Dar nici nu trebuie să irosim prea multe cuvinte casă deplângem toată situaţia. Omul a devenit om, înepoca primitivă, numai pentru că a înlocuit noapteatăcerii cu lumina vorbirii! Şi tocmai de aceea, chiar dacăşi-ar dori-o cu tot dinadinsul, nu se mai poate întoarcevreodată în întunericul protector: porţile Paradisuluis-au închis, pentru el, pe veşnicie. Tânărul pe care cutoţii îl crezuseră mut, dar a vorbit la momentul potri-vit, a fost cu certitudine un erou, şi ar merita să i seridice un monument din marmura cea mai nobilă înfiecare parlament, în fiecare redacţie, în fiecare studiode televiziune din lume. Şi dacă ar intenţiona cinevasâ-i urmeze exemplul, cu o capacitate de autocontrolrar întâlnită, tot în zadar ar fi: suntem condamnaţi săvorbim, să ne împărtăşim gândurile, să discutăm.Cartea de faţă vă va ajuta să vă exprimaţi retoric.Dacă tot trebuie să vorbim, măcar să o facem elegantşi convingător. Ca să folosim o figură de stil, e ca atuncicând ai crampe şi intri pe ringul de dans, prefăcându-tecă dansezi foxtrot. Dar e obligatoriu să cunoşti paşii.Doriţi să aveţi dreptate, ori să vă atingeţi un scop?Există programe de operă care povestesc intrigalucrării muzical-dramaturgice, de unde evident nuputem pricepe mare lucru, în vreme ce ne delectămcu fermecătoarea muzică dodecafonică. Există pro-grame de teatru care dezvăluie, negru pe alb, tot mis-terul, înainte de a ne încumeta să intrăm în sală şi săurmărim ce a ieşit, după ce regizorul şi-a pus în prac-tică teribilele lui idei scenice. Există ghiduri decălătorie, în care sunt descrise ţinuturi în care coioţiişi bizonii îşi zic noapte bună, în vuietul Niagarei.Lucrarea de faţă urmează aceste exemple ilustre: estevorba, ca să spunem aşa, de un GHID DE CON-VERSAŢIE (astfel, cea dintâi scriere aparţinând ge-nului). Scopul urmărit este stabilirea unor canoaneclare despre cum şi despre ce se poate vorbi în pu-blic. Nimic mai mult, nimic mai puţin.Să stabilim, de la început, care este scopul comu-nicării, în viaţa de zi cu zi. în esenţă, există doar douămotive pentru care ne lansăm într-o discuţie: 1) pen-tru a obţine ceva, sau 2) pentru a avea dreptate. înceea ce priveşte prima situaţie, vă rog să priviţi ex-presia „a obţine ceva" în accepţiunea cea mai largă -ea cuprinde totul, de la dezbaterea punctelor de ve-dere asupra reclamei erotice până la flecăreala des-tinsă în care poliţiştii se angajează cu răpitorii careiau ostatici. Dacă vreţi să aveţi succes, cheia esteîntotdeauna aceeaşi: nu contraziceţi! încercaţi săaflaţi cât mai repede părerea rivalului, confirmaţi-i12valabilitatea, fără a face economie de cuvinte ori despirit, apoi strecuraţi-i propria propunere.O scenă din filmul Căderea imperiului americanarată cum se desfăşoară lucrurile în practică. Doiurâţi săriţi de patruzeci de ani plănuiesc cum să agatestudente crude în discotecă, vrăjindu-le cu replici degenul: „Mademoiselle, centralele atomice sunt un lucruîngrozitor, nu credeţi? Şi ce să mai spunem despremoartea pădurilor!", legănându-şi şuncile în ritmul mu-zicii imaginare. Chiar şi tratativele cu spărgătorii de

2

Page 3: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

bănci înarmaţi funcţionează după aceleaşi principii.Mai întâi se caută sferele de acord; vigilenţa părţiiadverse este apoi adormită, în credinţa că totul vacontinua sub semnul aceleiaşi armonii veşnice; însătrebuie limpede stabilit că anumite limite nu pot fidepăşite. (Dacă fata susţine că intenţionează să-irămână fidelă prietenului, discuţia despre centraleleatomice se întrerupe brusc. La fel şi în situaţia în carebandiţii încep să împuşte ostatici.) La momentul po-trivit, dintr-un punct de vedere tactic, la care nu poţiajunge decât graţie experienţei, singura devizărămâne: La atac! Asaltul năvalnic trebuie să nimi-cească toate redutele de apărare, în speranţa că vic-toria va fi de partea celui mai viteaz.Cel de-al doilea motiv de discuţie civilizată nepoartă într-un domeniu considerabil mai complicat.13Mai întâi trebuie lămurită chestiunea esenţială: de cesă ai dreptate este ceva atât de frumos şi de dorit?Există răspunsuri foarte diferite, dar care, fără îndo-ială, duc într-o singură direcţie.Vrem să eradicăm opiniile greşite. Ar fi de-adreptul un semn de necioplire şi delăsare dacă opărere recunoscut greşită - ori, mai exact, o tâmpe-nie - ar rămâne necontrazisâ în spaţiul de comuni-care interumană. Prin urmare, părerea respectivătrebuie distrusă, retoric, prin lovituri bine ţintite.Vrem să salvăm lumea. Să presupunem că ne-amdat seama că doar comunismul este în stare să sal-veze societatea de la dezastru - ceea ce înseamnă căam fi de-a dreptul inconştienţi să suportăm propa-ganda anticomunistă, aşa cum se întâmplă zi de zi.Este datoria noastră, în calitate de semeni şi cetăţeni,să ajutăm comunismul să-şi dobândească victoria saistorică mondială, cu ajutorul discuţiilor aprinse!Vrem să strălucim în faţa celorlalţi. Pe vremuri,bărbaţii obişnuiau să sară la bătaie dacă doreau să fieremarcaţi de femeia visurilor - pe care, apoi, învin-gătorul o târa de păr direct în grota lui căptuşită cumuşchi. In zilele noastre, se recurge adesea la dueluriverbale, exact în acelaşi scop. Nefiind însă momen-tul să comentăm progresul civilizator în asemeneaevenimente, vrem să fie limpede un lucru: într-o14încăierare, cel mai tare este de regulă cel care rămânepe picioare, până la sfârşit - în duelurile verbale, înschimb, triumfă cel mai abil.Vrem să ne simţim bine. în acest sens, fie-miîngăduit să evoc interviul legendar care a fost trans-mis după partida de box dintre campionul HenryMaske şi adversarul său, Roccigiani. în vreme ceMaske umbla cu subtilităţi, ocolind esenţialul,Roccigiani a pus genial punctul pe „i": „îl trânteştila podea şi te simţi excelent!"Dar am putea fi contrazişi, că nu motivaţia aravea vreo importanţă, ci setea de â avea dreptatecare, oricum, eşuează până la urmă tot într-o luptă decocoşi. Teorie care nu poate fi demontată decât recu-noscându-i, pentru început, valabilitatea - adăugând,apoi: luptele de cocoşi în care adversarii nu se aleg

3

Page 4: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

cu răni reprezintă o disciplină sportivă nobilă. Rog săfiu iertat de blajina lume a doamnelor că nu pun îndiscuţie aici şi „lupta de găini" în mod special. Nupentru că aş considera-o mai puţin importantă ca va-rianta masculină - după părerea mea, de la distanţă,găinile certăreţe se deosebesc prea puţin de purtătoriide creastă cuprinşi de furia dezbaterilor. în ambelecazuri încep să zboare penele şi să iasă fulgii; în am-bele cazuri cotcodăcitul strident sparge timpanele; înambele cazuri, la sfârşitul ostilităţilor, cel învins nu15mai este bun decât de oală. în ceea ce priveşte co-municarea omenească, din fericire, afirmaţiile suntcorecte doar din punct de vedere metaforic: partene-rul răvăşit, tocat mărunt ieri, se prezintă astăzi pe te-renul de luptă proaspăt şi fără nici o zgârietură,pregătit pentru repriza următoare.Poziţia pacifistăPsihologia modernă ne învaţă că o comunicare nuse mărgineşte niciodată strict la nivelul concret al in-formaţiei. Asemenea unui râu care transportă grohotiş,ea poartă cu sine şi un complex de stări. Un exempluclasic: soţul care îi mârâie soţiei, aflate la volan, care aoprit la semafor, „E verde!" Desigur, asta nu înseamnănumai că intersecţia poate fi traversată. Bărbatul su-gerează că el conduce mult mai bine, că a greşit cânda lăsat-o la volan şi că se grăbeşte peste poate.Acum, există şi reprezentanţi ai breslei psihologilorcu înclinaţii umanitariste, care ne pun în vedere nunumai să înţelegem mesajele din afara conţinutuluistrict al comunicării, ci să ne dezvoltăm un soi de radarintern al oscilaţiilor emoţionale. La orice enunţ trebuiesă ne punem întrebarea: Ce anume ne mărturiseştedespre el însuşi cel care ne vorbeşte? în ce raport sesituează? Faţă de mine. Şi ce anume urmăreşte săobţină? De la mine. Aş dori să vă deconsiliez cu tăriede asemenea precauţii în relaţiile interumane în cazulîn care urmăriţi să aveţi dreptate dintr-unul din moti-vele menţionate mai sus (adică pentru a salva omeni-rea, pentru a străluci în faţa femeilor etc). Nu veţi facedecât să vă îndepărtaţi de rezultatul urmărit, zdro-bindu-vă adversarul retoric.Există şi un psiholog extrem de pacifist, Friede-mann Schulz von Thun pe numele său, care îşiimaginează, cu toată seriozitatea, că în psihologia co-municaţională lucrurile ar.trebui să stea cam aşa:„Accept şi salut faptul că fiecare vede chestiunea dinpunctul său de vedere, potrivit biografiei şi împre-jurărilor din viaţa sa." Ca să continue apoi, înfier-bântat: „Tu eşti altfel decât mine, eu sunt altfel decâttine: dacă ne ascultăm unul pe celălalt şi ne acceptămpunctul de vedere ca punct de pornire, atunci întâl-nirea noastră poate să scoată la lumină ceva maibogat şi mai adevărat decât părerile noastre, luate se-parat." în acest fel nu se va ajunge, desigur, niciodatăla o discuţie înfierbântată. Vă spun, cine nu e pregătitsă-şi radă partenerul de discuţie cu tunetele şi fulge-rele spiritului - cui îi este teamă de furtunile polemicepurificatoare - ar face bine să rămână acasă, dupăsobă, cu inima lui de iepure fricos cu tot!

4

Page 5: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

17Regulile de bază ale duelului verbalîn orice caz, trebuie respectate anumite reguii înacest joc. Chiar şi în Vestul Sălbatic Coltul se scoteadoar când adversarii se aflau în piaţa publică, faţă înfaţă, iar soarele era la amiază. Cu atât mai mult secuvine ca lumea civilizată să se lase guvernată de re-guli de fier consacrate culturii conversaţiei! Regulanumărul unu sună astfel: Daţi dovadă de precauţieîn alegerea partenerului de discuţie. Gândiţi-vă foartebine cu cine doriţi să vă certaţi - şi cu cine nu doriţi,sub nici un motiv, să vă certaţi. Din ultima categorie,bineînţeles, fac parte socrul (inclusiv viitorul socru)sau şeful. Sau femeia, respectiv bărbatul, pe care aţidori să o, ori să-l ademeniţi în dormitor, în scopurierotice. Vă rog să vă puneţi încă o dată, în manieracea mai cinstită, întrebarea pe care am pus-o şi în des-chiderea acestui capitol: „Doriţi să aveţi dreptate, orisă vă atingeţi un scop?" Căci, în mod logic, acestedouă lucruri se exclud reciproc. Puteţi să vreţi ori una,ori alta, dar niciodată pe amândouă, în acelaşi timp.Regula numărul doi: Fiţi circumspecţi când alegeţilocul de desfăşurare a bătăliei. Să fie barul o idee ni-merită? Nu e prea zgomotos? (Dacă veţi fi silit săurlaţi, veţi fi din greu dezavantajat şi din punct de ve-dere strategic, nu numai tactic.) Chiar vreţi să vă18aventuraţi împreună cu adversarul într-un studio deteleviziune? Sunteţi sigur că nu veţi fi atât de sures-citat încât să vă apuce bâlbâială? Este temperaturadin încăpere potrivită sau vă ustură ochii de la picătu-rile de sudoare? Aţi vrea să staţi jos sau în picioare, întimpul discuţiei? Dacă sunteţi mai degrabă scund destatură, veţi fi obligat să vă uitaţi în sus, spre cel cucare vă certaţi - atenţie: curând veţi fi cuprins de du-reri drăceşti pe la ceafă.Regula numărul trei: îngrijiţi-vă să ocupaţi, de labun început, o poziţie retorică favorabilă. O mică su-gestie: dacă vă luptaţi în postura de Goliat împotrivaunui David, aţi pierdut înainte chiar să fi începutbătălia verbală. Trebuie neapărat să păreţi o victimăcare se confruntă cu un vrăjmaş cu mult mai puter-nic. In funcţie de situaţie, şi îmbrăcămintea poate sătransmită această senzaţie - dacă respectivul se pre-zintă la costum scorţos, vă veţi arăta vădit neosten-tativ (jeanşi, pulover lejer). Desigur, vă este permissă apăsaţi fără jenă pe pedala etnică: „Eu, în calitatede evreu kurd, al cărui bunic a trudit pe câmpuriledin Alabama, la cules de bumbac..." Fiţi pregătit,însă, adversarul v-ar putea răspunde cu aceeaşimonedă: „în calitate de german absolut normal, alcărui bunic a luptat în Waffen-SS, nu mai am dreptulsă spun absolut nimic!" în acel moment, oponentul19şi-a revendicat statutul de victimă, iar dumnea-voastră vă treziţi în ofsaid şi trebuie să vă simţiţiteribil de jenat.Sunt trei reguli care reprezintă esenţa. Dacă înaceastă etapă nu comiteţi greşeli, aproape că nu vi semai poate întâmpla nimic rău - indiferent cât de mult

5

Page 6: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

se va inflama dialogul. Mai există câteva trucuri şimai fine, cu care aş vrea să vă familiarizez en passanî,ca să spunem aşa. Chiar dacă vi se pare că ar fi ideidiametral opuse, tot nu trebuie să vă zăpăcească. Demaximă importanţă este situaţia în care vă găsiţi: otactică ori alta se dovedeşte în măsură să vă poartespre ţintă. Cu cât vă veţi lansa în certuri mai lungi şimai dese, cu atât veţi dobândi un simţ mai sigur alinstrumentului la care să recurgeţi acum - în aceastăfază absolut distincta a dialogului.Tactica numărul unu: Nu vă încrâncenaţi nicio-dată. Faceţi joc de picioare! Lăsaţi să se înţeleagăcă-l puteţi lichida pe adversar dintr-un bobârnac.Nu-l tutuiţi sub nici un motiv, vorbiţi-i cu „domnule"(între femei se recomandă înlocuirea formulei deadresare cu o privire ucigătoare).Tactica numărul doi: Exprimaţi-vă indignareamorală - şi dacă nu vă încearcă nici un fel de indig-nare, invocaţi măcar o furie îndreptăţită, care maiapoi se va şi instala, cu siguranţă. Şi, chiar în mijlocul20dansului, loviţi pe neaşteptate, ca o pasăre de pradăflămândă. Iar apoi vă întoarceţi imediat la calm.Lăsaţi ca acidul ironiei să desăvârşească lucrarea luidistrugătoare, lucrându-i duşmanului pe nerv.Tactica numărul trei: Luaţi distanţă şi hoinăriţiprin zone cât mai îndepărtate, care, de fapt, nu aunimic de-a face cu subiectul discuţiei. Astfel vă veţizăpăci partenerul şi, în acelaşi timp, vă veţi demons-tra suveranitatea, ceea ce este extrem de util.Tactica numărul patru: Fiţi nu suveran, ci pripit.Vă pierdeţi şirul vorbelor, întrerupeţi pe toată lumea,vă bâlbâiţi, vă luaţi cu mâinile de cap. Strecuraţi,timid, că nu sunteţi un expert în materie, amăgindu-văadversarul, convingându-l că nu sunteţi pe măsuralui. Dar în spatele întregii confuzii, aidoma unui tancSherman sub plasa lui de camuflaj, trebuie să se as-cundă voinţa de fier şi strategia calculată pas cu pas.în acest sens, retorica Antichităţii ne oferă repereneîntrecute. Oratorii antici ştiau că un discurs, pen-tru a avea succes, trebuie să fie alcătuit din următoa-rele cinci părţi: prooemium, narratio, probatio, rcfutatio,peroraţie 1. Prin prooemium se înţelege introducerea,când se face apel la simpatia ascultătorilor (de prefe-rinţa, mimând modestia). 2. Narratio este povesteaprin care se defineşte natura chestiunii (ideal ar fi,cronologic: „Nu de mult stăteam sub un măr; la un21moment dat mi-a căzut un fruct în cap şi aşa mi-avenit ideea cu gravitaţia"). 3. în etapa următoare -ţrrobatio - se demonstrează teoria. 4. Refutatio serveşteIa demontarea concludentă a argumentelor adversa-rului (potrivit schemei: „Este adevărat, membrii FiatEarth Society afirmă că Pământul ar avea forma unuidisc, dar oricine ştie că sunt zevzeci"). 5. Peroratioeste finalul orgiastic, în care tensiunea acumulată sedescarcă după un punct culminant turbat.Oratorii Antichităţii se gândeau, de fapt, la dis-cursuri în faţa unui public numeros, atunci când au

6

Page 7: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

conceput o asemenea structură. Dar funcţionează şila cocktail, cu succes garantat!Douăsprezece tactici murdareDupă cum se ştie, pentru situaţiile grave, denatură militară, există Convenţiile de la Geneva. Po-trivit lor, părţile aflate în conflict sunt obligate să pro-tejeze, pe cât posibil, civilii, să îi trateze omeneşte peprizonierii de război şi să nu-şi facă apariţia pe câm-pul de bătălie fără uniforme. Prin analogie, şidiscuţiile polemice au anumite reguli: trebuie să numinţi, să nu jigneşti adversarul şi să nu ameninţi cutoporul. Filozoful liberal Karl Popper scria că baza22unei dispute civilizate ar fi să pleci de la supoziţia că„tu te poţi înşela, eu mă pot înşela, iar noi doiîmpreună am putea să ne apropiem de adevăr cu unpas". Din păcate, experienţa arată că nu întotdeaunaregula este respectată. (Şi Convenţiile de la Genevaau fost de multe ori încălcate, în istoria militară, spree'xemplu când americanii au aruncat bombe atomiceîn Japonia fascistă, în timpul celui de-al DoileaRăzboi Mondial.) Din păcate, experienţa arată cădeseori şi victoria retorică aparţine celor care nu res-pectă regula. Există un singur mijloc de a contracaraaceastă nedreptate: trebuie să ştiţi, la rândul vostru,cum să purtaţi un război murdar. Ca să fiţi pregătiţipentru orice situaţie, aş dori să vă prezint principaleletactici de joasă speţă la care se recurge mereu în cursulbătăliilor verbale.In esenţă, acestea se pot împărţi în două catego-rii: cele grobiene şi cele fine. Să începem cu cele dinurmă. Deosebit de îndrăgită este strategia inventăriiunei momâi de paie, insinuând că partenerul dediscuţie ar susţine o poziţie cu care nu are nimic de-aface, în realitate; după care iei la forfecat acea poziţie,aşa cum ai străpunge o momâie de paie cu baioneta.Partenerul de discuţie va fi ocupat, prin urmare, să-şiexplice punctul de vedere în multe cuvinte - şi nu vamai avea timp să treacă la contraatacul retoric. Spre23exemplu: dacă adversarul susţine dreptul femeilor laavort, interpretaţi simultan părerea lui drept o ple-doarie pentru crimă şi/sau pedofilie. Va fi atunci ocu-pat până peste cap să nu lase impresia că ar fi unmonstru moral şi, ceea ce este important, nu va puteasă-şi expună argumentele.Strâns înrudit este procedeul omonimiei. în acestcaz, se profită de faptul că două lucruri care au preapuţin sau nimic în comun sunt definite de acelaşi cu-vânt. Preiei un termen al partenerului de discuţie şi -răstălmăcindu-l cu bună ştiinţă - îl extinzi într-un do-meniu despre care n-a fost vorba deloc. Apoi contra-zici, după toate regulile artei. Exemplu: „XZ valoreazămai multe miliarde de dolari." „Nu cred că valoreazăatât. Se ştie că e sărac cu duhul. Lipsa lui de valoarese vede încă din faptul că..." etc. Aici ne jucăm cusensul dublu al verbului „a valora" (a avea, dar şi areprezenta o valoare), după care demonstrăm cuuşurinţă ceea ce urmărim să demonstrăm.

7

Page 8: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

Cine ajunge în situaţia penibilă să se certe în pu-blic şi să nu se poată susţine cu argumente înainteaadversarului său va recurge la un argumentum ad au-ditores. Prin urmare, va debita la întâmplare o prostiecare să sune comic şi să nu poată fi prea uşor verifi-cată. Cei care vor râde trec automat de partea sa; ad-versarul, în schimb, va fi silit să recupereze terenul24pierdut prin explicaţii prelungite - ceea ce nu-l vaface mai popular în ochii ascultătorilor săi.Argumentum ad verecundiam îndeplineşte, înesenţă, aceeaşi funcţie. Procedeul presupune susţine-rea propriei păreri prin citate din partea unor auto-rităţi în materie, bazându-ne pe faptul că majoritateaoamenilor confundă frecvent citatele cu dovezile.Dacă, în graba momentului, nu avem nici un citat laîndemână, inventăm un text potrivit - după modelul:„Chiar şi Goethe spunea că supa la pachet are gustexcepţional." (Cine vrea să fie obraznic, e bine săadauge şi „după cum se ştie".) Pe vremuri, în discuţiileprincipiale, se făcea curent recurs la părinţii Bisericiiori la filozoful Aristotel; iar până mai ieri reveneau îndiscuţie cuvintele înţelepte ale lui Marx, Engels,Lenin, Rosa Luxemburg, Stalin, Troţki şi ale MareluiConducător Mao. Dar toate aceste autorităţi nu maisunt la modă. Astăzi ne susţinem mai degrabă cu „oa-menii de ştiinţă" ori „experţii" (atunci când vine vorbade peninsula Arabă, multiubiţii „experţi în OrientulApropiat"). Adesea este suficienta şi o simplă aluzie:„asta ştie oricine" sau „s-a demonstrat demult".De o importanţă nepreţuită este ce nume ne atri-buim nouă înşine şi ce conţine afişul de carton pecare îl agăţăm la gâtul adversarului. Cuvintele suntmereu aceleaşi: reacţionari, neoliberali, cruzi, popi,25profitori, vinovaţi de bancrută frauduloasă, slugoi aiamericanilor, desueţi, vânduţi, superstiţioşi, specu-lanţi, vânători de chilipiruri, adversari ai pacifismuluişi agenţi Opus Dei. Noi, dimpotrivă, suntem: pro-gresişti, social-democraţi, de bună-credinţă, critici aiBisericii, binefăcători, întreprinzători, patrioţi, vizio-nari, neatârnaţi, luminaţi, plătitori corecţi de impo-zite, promotori ai calităţii, pacifişti şi membri aiformaţiunilor locale de protecţie civilă. Cine urmă-reşte să fie elegant trebuie să nu îşi înjosească adver-sarul retoric, ci să îi demonteze convingerile, printr-oformulă scurtă. Cele mai potrivite, în acest scop, suntconceptele care se termină în „ism", spre exemplu:„Asta e keynesianism1; maniheism; cinism; raţiona-lism; romanticism; anticomunism; sionism; neolibe-ralism; antisemitism; fascism." La lista de mai sus s-aadăugat recent un singur termen care nu rimează cu„ism", şi anume „islamofobie". Lovitura aplicată ad-versarului prin termenii-lozincă este dublă: sugereazălipsa de originalitate şi demonetizarea părerii sale,faptul că a fost demult clasificată, ordonată, rezol-vată - acreditând convingerea că doar un idiot patentse mai ocupă cu asemenea lucruri.1 Referitor la teoriile economice ale Iui John MaynardKeynes (n. tr.).

8

Page 9: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

26Din păcate, uneori se constată că, în ciuda apli-cării tuturor tertipurilor retorice, suntem pe cale săpierdem bătălia verbală - şi atunci nu mai ajutădecât diversiunea. Prin urmare începem să discutămdespre altceva, ca şi cum ar fi vorba, de la sineînţeles, despre aceeaşi chestiune. Exemplu: cinevasusţine că farfurii zburătoare pline de omuleţi verziaterizează mereu pe planeta noastră, fapt escamo-tat de serviciul secret american. Adversarul res-pinge ideea, susţinut de considerentul că, potrivitfizicii moderne, este imposibil să zbori cu viteză su-perioară celei a luminii, iar cea mai apropiată steafixă se găseşte la o distanţă inimaginabilă, de4,6 ani-lumină. La care partizanul farfuriilor zbură-toare replică: „Da, dar trebuie să recunoşti că urmelelui Yeti sunt peste tot."Să vorbim acum despre o lovitură de maestru, pecât de perfidă, pe atât de graţioasă, care le iese doarcelor înzestraţi cu prezenţă de spirit: inversiunea. Iiiei adversarului argumentul din mână, ca şi cum ar fio spadă, şi o întorci cu vârful spre el. Iată-l lipsit deapărare. Exemplu: „Pe scaunul Sfântului Petru, laRoma, au stat debili mintali, criminali şi adulteri.Ceea ce demonstrează corupţia Bisericii Catolice."„Dimpotrivă! Papalitatea a supravieţuit tuturor des-figurărilor suferite de-a lungul istoriei - iată dovada27definitivă (dacă mai era nevoie de ea) că avem de-aface cu o instituţie sacrosanctă."Să ne îndreptăm acum atenţia asupra trucurilorgrobiene! Pe primul loc descoperim o strategie pre-ferată a jucătorilor de şah: enervaţi-vă adversarul,supăraţi-l, călcaţi-l pe nervi, faceţi-l să spumege. înacest scop, neruşinarea este cea mai potrivită. Apoi:după ce aţi ascultat un lung şir de argumente, careconduc spre o cu totul altă concluzie decât cea con-venabilă pentru dumneavoastră, strigaţi cât vă ţinplămânii rezultatul pe care vi l-aţi dori, ca şi cum arfi urmarea logică a celor spuse! Majoritatea ascultă-torilor vor fi prea tulburaţi ori prea intimidaţi ca sămai poată ridica vreo obiecţie.Dacă se întâmplă să fiţi laureat al PremiuluiNobel, dă bine să adoptaţi o atitudine ironică, de-clarându-vă lipsa de competenţă în cadrul con-fruntării verbale: „Afirmaţiile domnului X depăşesccapacitatea mea intelectuală." Şi astfel nici nu maimerită să-l contraziceţi pe domnul X. Uneori, strate-giile simple conduc cel mai direct la victorie:copleşiţi-vă duşmanul retoric cu un torent de vorbe,năuciţi-l într-o cascadă de cuvinte, înecaţi-l în profun-zimile aserţiunilor plate. Şi, în definitiv, cunoaştem şifrumoasa maximă a lui Anton Kuh: „De ce laobiect, dacă ţine şi la subiect." Prin urmare: jigniţi-vă28adversarul, loviţi-l sub centură! Nu puţine războaieretorice care, potrivit oricărei reguli a retoricii ar fitrebuit să fie pierdute, au fost câştigate totuşi, înultima clipă.Ce este cartea de faţă şi ce vrea ea

9

Page 10: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

Am început cu o glumă, permiteţi-mi să închei lafel: un evreu asimilat se urcă într-un compartimentde tren plin cu hasidimi - evrei ortodocşi, cu barbă şiperciuni - împreună cu rabinul lor. „24", spune unuldin hasidimi, şi toţi izbucnesc în hohote de râs. „16",intervine alt hasidim - veselie generală, neţărmurită.Evreul asimilat i se adresează rabinului: „Domnulerabin, puteţi să-mi explicaţi ce se petrece? De ce dis-cipolii dumneavoastră pronunţă câte o cifră şi apoirâd ca nebunii?" Rabinul îi răspunde radios: „Vedeţi,noi cunoaştem toate bancurile, de aceea am alcătuito listă numerotată. Astfel, e suficient să rostim ocifră, şi oricine ştie despre ce glumă e vorba." „Pot săvăd şi eu lista?" întreabă evreul asimilat. Rabinul îiîntinde un carneţel tocit, omul îl răsfoieşte cu frunteaîncreţită, îl studiază bine şi, în cele din urmă, găseşteceva pe placul lui: „78!" spune. Nu râde nimeni. „78!"strigă el, mai tare. Hasidimii se uită încruntaţi. „Ce29se întâmplă, domnule rabin?" vrea să afle evreul asi-milat. „De ce nu râde nimeni?" Rabinul îi răspunde cuînţelepciune: „Nu oricine se pricepe să spună bancuri."Cartea pe care o ţii în mână, dragă cititorule şistimată cititoare, este exact carneţelul acela tocit. Cuo singură deosebire: nu conţine bancuri, ci punctede vedere. Aşa cum am mai spus, este cel dintâiGHID DE CONVERSAŢIE care a ajuns pe piaţă -adică o lucrare în care se relatează, după ştiinţa şicredinţa autorului, opiniile care pot fi adoptatedespre oricare subiect de pe lume. Pentru a le des-coperi mai uşor, volumul este împărţit în cinci marisecţiuni, corespunzător celor cinci mari domenii deinteres ale speciei umane, adică:CulturăEconomiePoliticăReligieSexStructura cărţii este simplă. Pe o pagină găsiţi opărere, pe cea alăturată punctul de vedere opus: lapagina 47 sunt trecute toate argumentele în favoareaunui mod de viaţă vegetarian; la pagina 44 puteţi citio pledoarie la fel de vehementă pentru alimentaţiacu carne. Un al doilea exemplu: la pagina 44 citim înce fel Sean Connery va rămâne pentru eternitateadevăratul interpret al lui James Bond. La pagina 52,în schimb, vor avea parte de mulţumire cei care îlconsideră pe Roger Moore cel mai bun 007 ai tuturortimpurilor. Al treilea exemplu: la pagina 184 dis-cutăm în ce fel încălzirea globală a climei, provocatăde om, este un fapt ştiinţific demonstrat. La pagina187 argumentăm convingător că încălzirea globală aclimei, provocată de om, nu este decât ipoteza ne-coaptă a câtorva fosile ecologiste ţicnite.Dar la ce bun? Şi în acest caz putem avea douăpăreri. Pe de o parte aş dori să vă ofer o imagine deansamblu asupra celor ce se petrec în lumea con-versaţiilor alese - după cum spuneam: asemănător cuprogramele de operă şi de teatru ori cu ghidurile tu-ristice, care aduc venituri atât de importante librării-

10

Page 11: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

lor noastre. Mi se pare că apariţia cărţii umple un golfoarte vechi.Apoi vă rog să vă mai gândiţi o dată la povesteade la început! Gândiţi-vă la băiatul cel mut din fami-lia de ţărani de la munte, care nu a catadicsit să-şideschidă gura decât atunci când a trebuit să spună:„Supa-i prea sărată." Şi amintiţi-vă cât timp şi câtăenergie aţi irosit la petreceri, recepţii şi în cercul deprieteni, cu discuţii absolut sterile. Graţie acestei31cărţi, puteţi să fiţi scutit de acum înainte: deschideţila capitolul potrivit şi, funcţie de părerea pe care oaveţi, precizaţi pagina. Bineînţeles, şi adversarul areposibilitatea să facă la fel, ba chiar ar fi de dorit, scu-tindu-vă să mai înşiraţi discuţii inutile. Şi transmite-rea datelor de contact se va simplifica, tot datorităoperei de faţă. Cu excepţia dimensiunilor şi a culoriiochilor, va trebui să precizaţi doar numerele pagini-lor în care sunt prezente convingerile dumnea-voastră, astfel încât persoana adorată va şti de la bunînceput dacă reprezentaţi dreapta banală ori stângaaleasă, dacă vă faceţi rugăciunea cu faţa spre Meccasau dacă religiile, în general, nu vă stârnesc interesul,dacă vă place ori nu sexul sportiv etc.Un dar nepreţuit, care valorează toată osteneala şicearta de care suntem feriţi! Dezbaterile asupra tu-turor temelor tratate în paginile acestei cărţi se potconsidera încheiate, chiar de acum. Cu alte cuvinte,vom avea în sfârşit răgazul să ne ocupăm de esenţial.Ne croim drum dincolo de coaja oului - de diferen-dele de opinie, de ambiţie şi de vanitate - reuşind săne delectăm cu gălbenuşul, cu miezul lucrurilor, cuceea ce putem descoperi dincolo de discuţii şi detonul ridicat.In ce constă această esenţă? Eu nu ştiu. Noi nuştim. S-ar putea să iasă la iveală abia după ce cartea32de faţă îşi va fi împlinit menirea, abia după ce discu-ţiile de party vor fi încetat cu desăvârşire. Şi nu aşvrea să vă ascund nici că bancul acela cu evrei are şio continuare. La un moment dat, unul din hasidimispune: „134." Se stârneşte un uragan de veselie, cre-dincioşii şi rabinul lor se cutremură de râs, îşi şterg la-crimile din barbă, tot compartimentul se clatinăpericulos. Evreul asimilat se scarpină în cap: „Ce s-aîntâmplat?" întreabă el.Iar rabinul îi răspunde, fornăind: „Pe ăsta încă nu-lştiam nici eu."CONCEDIU LA MARECe îţi doreşti în concediu? Să îţi destinzi tru-pul, să îţi relaxezi mintea, să îţi mângâi sufletul.Ceea ce, categoric, nu îţi doreşti în concediu: săte încordezi, căţărându-te prin pustietăţi stân-coase. Şi în nici un caz dacă există primejdia săîţi iasă în cale acea subcategorie deosebit deenervantă a speciei umane, pensionarul robust,cu pălăriuţă, cioc de ţap şi alpenştoc, adevăratulspiriduş al codrilor! Ca apoi să trageţi un iodler,umăr la umăr!

11

Page 12: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

Nu. Mai bine stai lungit pe prosopul debaie, în nisip, mângâiat pe burtă de brizablândă, citeşti încă o dată operele complete alelui P.G. Wodehouse, din scoarţă-n scoarţă, şi temai ridici când şi când, ca să te bălăceşti puţinîn apa sărată. Pentru sufletele singuratice, con-cediul la mare prezintă avantajul nepreţuit dea putea stabili legături tandre cu voinicul ori cublonda încântătoare de pe şezlongul alăturat -adesea în sensul propriu: doamna se intere-sează, îndrăzneţ, dacă nu ar putea fi ajutată să îşilege sutienul sau domnul se interesează, politi-cos, dacă nu ar fi prea mult să ceară ca douămâini delicate să întindă câţiva stropi de cremăprotectoare pe umerii lui laţi şi atât de expuşi ar-surilor solare. Dar şi familiile pot avea parte detot felul de bucurii pe plajă (dacă nu se află înpreajma unor ape bântuite de rechini). In sfârşit,poţi, fără grijă, să-i laşi pe cei mici să-şi facă decap. în vreme ce ei se zbenguie, tu răsfoieştialene ziarul de alaltăieri. Sau îl abandonezi şi teuiţi fericit în ochii jumătăţii mai bune, în care sereflectă, ca într-un vis, albastrul perfect al ceru-lui de vară.CONCEDIU ÎN MUNŢICe îţi doreşti în concediu? Să îţi limpezeşti minteaşi să uiţi de amarul zilnic. Ceea ce nu are cum să îţireuşească pe rândul de prosoape 24, stânga spate,unde uleiul rânced de plajă torturează simţul olfactiv,ţipetele copiilor inhibă orice plăcere a lecturii, iar ne-poftitul de alături se consideră irezistibil. Concediul lamare reproduce obsesiv spaimele existenţei de lefe-giu: te vezi închis în pătratul dungat al prosopului caîntr-un birou, jur-împrejur colegii se agită turbat, iaralături se lucrează intens la proiecte (castele din nisip).Adevărul este că relaxarea nu vine de la sine.Oricât ar suna de paradoxal, tot trebuie să depui unefort. La început, înjuri băşicile din tălpi, pentrucare, oricum, există şi plasturi speciali. Iar cam dupăa doua zi petrecută pe munte se deschide şi pri-veliştea, tragi aer în piept şi pricepi, fără să poţi ex-prima în cuvinte, cât de ridicole erau grijile care teapăsau jos, în vale. Un pârâu clipoceşte peste potecă.O pasăre cântă leneş, ca pentru sine. Brazi scunzi,contorsionaţi, se agaţă de povârniş. Cât de gus-toase devin toate lucrurile simple în astfel de clipe!O gură de apă din sticla de plastic, pâine cu unt dela ţărani. Abia dacă simţi greutatea rucsacului. Apoidispare orice urmă de vegetaţie şi picioarele îşicaută singure calea prin grohotiş. Muşchii gambeiîşi amintesc la ce servesc ei de fapt. Gâfâind deefort şi hotărât să nu renunţi, din ce în ce maiaproape de pisc. în sfârşit, răsplata: totul ţi se aşterneînainte, neclintit şi verde ca o hartă. Şi, deodată, ştiidin nou de ce te afli pe lume.39o BEATLES SUNT CEI MAI TARIOricine îi cunoaşte pe Beatles. Până şi cei carealtfel ascultă doar Schubert, Bach şi Mozart şi, înesenţă, detestă muzica pop, fredonează fără pro-

12

Page 13: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

bleme piesele lor: Yeah, yeah, yeah şi / wannahold your hand, ca să nu mai vorbim de YellowSubmarine. De unde asemenea universalitate?De ce se identifică toţi cu Beatles, de pe toatecontinentele, toţi care au urechi şi nu sunt surzi?Un secret al succesului lor este, fără îndoială,că Beatles erau primitivi şi neciopliţi - adevăraţiproletari din Liverpool, când au debutat peReeperbahn. Tineri duri, care făceau pe gingaşii.Se simte din muzica lor, până în zilele noastre.(Rolling Stones, dimpotrivă: tineri gingaşi dinclasa de mijloc, care făceau pe durii.)Un alt factor care ar putea explica apreciereauniversală a celor patru Beatles este enormul lorradicalism muzical. Songurile timpurii prezintăarmonii piezişe, ca să devină apoi pronunţat ex-perimentale - să ne gândim doar la musique trou-vée ale colajelor sonore din Révolution NumberNine. Beatles au căutat consecvent forme noi deexprimare în muzica pop: în Eleanor Rigby suntfolosite instrumente cu coarde în secţia ritmică,40în Tomorrow Never Knows banda de sunetmerge invers, în You Know My Name (Look Up>My Number) se pot recunoaşte elemente da-daiste. Beatles au fost, poate, cei mai mari avan-gardişti din istoria muzicii. (Stones, în schimb,au rămas previzibili, chiar şi când au copiat ex-perimentele celor de la Beatles.)Dacă ne abatem pentru o clipă atenţia şi neconcentrăm, în schimb, asupra elementelor ex-tramuzicale, trebuie să recunoaştem, cu genero-zitate: Beatles au făcut mare risipă în chestiunilestilistice. La început, purtau costum şi frizură ri-dicolă, în formă de ciupercă, apoi au apărut înpostură hippy, cu mustaţă de morsă şi uniformămilitară. Şi oricum au reuşit să depăşească toc-mai ceea ce ei numeau bullshit in the music:mişcări idioate de dans pe scenă. (Dar MickJagger le-a reintrodus.)Un alt secret al succesului a fost, fără discuţie,faptul că cei patru Beatles erau pregnant indivi-dualişti. Fiecare avea calităţi de popstar: Lennon,McCartney, Harrison şi Ringo Starr au urmat ca-riere solo remarcabile. (Grupul Rolling Stones,la rândul său, a însemnat Mick Jagger cu patruacompaniatori. Nici măcar Jagger nu a reuşit nimicsingur, în ciuda mai multor tentative.) Ultimulşi poate cel mai important lucru: Beatles s-audespărţit. Astfel, rămân mereu tineri. (RollingStones, în schimb, par an de an mai bătrâni,ceea ce este, de fapt, pura realitate.)STONES SUNT CEI MAI TARIOricine îi cunoaşte pe Rolling Stones, sau cel puţinpoate fredona începutul de la / Can't Get No Satis-faction. Pentru că Stones au adunat în muzica lor ati-tudinea faţă de viaţă a unei întregi generaţii, revoltaţide atmosfera înăbuşitoare, de spiritul mic-burghez,ostil faţă de tărâmul sexual. Ceea ce au reuşit tocmaipentru că au fost dispuşi să arunce tot ceea ce se

13

Page 14: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

întâmplase din punct de vedere muzical înainte deei - ferindu-se astfel de comercialism. (Beatles, înschimb, au fost arivişti şi dornici să placă celor din jur.)Stones au rupt legătura cu tradiţia muzicală euro-peană, ceea ce explică în bună parte puterea lor deatracţie. De la bun început au adoptat soundul ameri-can -şi nu doar american, ci negru. S-au lăsat purtaţide swing: unu Şl doi Şl trei Şl patru... (Beatles, înschimb, mărşăluiau: UNU-doi-trei-patru...) RollingStones au fost muzicieni excelenţi: Keith Richards,42de exemplu, a perfecţionat arta riffului pentru chi-tară şi a întemeiat o şcoală proprie de interpretare.Jagger este un virtuoz la muzicuţă. (Interpretările in-strumentale ale lui Lennon, în schimb, au rămasmereu la nivel de glumă, ceea ce l-a şi făcut sărenunţe curând.)Stones au procedat înţelept: şi-au dat seama deradicalismul noului stil Beatles şi apoi au supralicitat,în vreme ce presa aprecia căpăţânile lor de ciupercă,nu s-a putut acomoda niciodată cu părul lui BrianJones, până la umeri. Beatles continuau să zâm-bească la aparatele de fotografiat. Dar Stones îşi cul-tivau urâţenia şi nu permiteau nimănui să le prescriece soi de expresie ar trebui să abordeze. Apoi, ei aureintrodus carnalul în muzică: un tânăr englez seputea mişca pe scenă ca un negru din Alabama - astaa reprezentat marea emancipare a tineretului alb, valcare apoi s-a reflectat, întorcându-se în America.Stones aveau texte frumoase (cu mult mai fru-moase decât cele ale formaţiei Beatles). / sit andwatch as tears go by sau But he can't be a man'cause he does not smoke I the same cigarettes asme sau Our love was like the water/ that splasheson a stone I our love is like our music I it's hereand then it's gone sau Like a lady in waiting to avirgin queen /look at that stupid girl sau Black girlsjust wanna get fucked all night 11 just don't havethat much jam. Balade minunate: / hear thetelephone that hasn't rung... Poezie mare! Şi, înfine, Stones au demonstrat că rock and roll-ul nu estefăcut numai pentru tineri. Turneele lor din ultimavreme transmit ceva din intensitatea prezenţei papeiloan Paul al ll-lea.° TRĂIASCĂ POFTA DE CARNE!Creierul este ceea ce deosebeşte omul de pri-mate. Nu numai că are în plus câteva circum-voluţiuni hotărâtoare, dar este, în primul rând,foarte mare. Creierul nu ar fi ajuns niciodată laaceste dimensiuni în lipsa unui surplus de pro-teine - condiţia evoluţiei noastre la stadiul umana fost schimbarea hranei. Ca vegetarieni, am firămas proşti, biete animale, înţelepciunea ve-nind odată cu consumul de carne. Din fericire,nici nu avem nevoie de această justificareevoluţionistă şi poate exagerat de raţională.Motivaţia gastronomică pare cu totul suficientă:să ne gândim doar la desfătările la care trebuiesă renunţe vegetarienii. Renumitul şniţel vienez,44

14

Page 15: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

bunăoară - din carne de viţel bătută bine, datăprin ou, făină şi pesmet şi prăjită pane, în multăuntură, şi servită cu o porţie de cartofi cupătrunjel, cum le place austriecilor. Pur şi sim-plu divin! Sau să ne aducem aminte de deliciilefripturii de miel: carnea se lasă la marinat o zi, înulei de măsline şi şapte mirodenii, friptă pripit,jur-împrejur, şi apoi uitată în cuptor la tempera-tura minimă, până apar oaspeţii (interiorul tre-buie să fie roz, dar nu în sânge). Să recunoaştem,fără să ne complexăm, că există şi anumite mo-mente când ne mulţumim cu un steak banal. Sămai recunoaştem şi că aceste anumite momentele petrecem cel mai bine în America, unde va-cile zburdă liber prin pampas, carnea estetranşată altfel şi, în primul rând, este lăsată înde-lung, atârnată. Rezultă ceva enorm şi atât de fra-ged, încât poate fi tăiat cu furculiţa. Merge cu unpahar de vin roşu de California (care se trans-formă în două sau trei, de-a lungul serii). Şicarnaţii? Avem oare voie să amintim şi mezelu-rile, în acest context? Să luăm câteva felii finede salam din Ungaria, atât de proaspăt, încât semai aude măgarul zbierând. Sau ceva mai vigu-ros, tot de ronţăit: cârnaţi de viţel, abia scoşi dincazan, cu muştarul acela dulce, nemaipomenit,45pe care-l fac bavarezii, şi un covrig crocant -desigur înainte de amiază, în chip de al doileamic dejun.Argumentul pregătit în vederea renunţării laasemenea plăceri este, în primul rând, de naturămorală: nu ar fi cuvenit, se spune, să-imăcelărim pe prietenii noştri cu patru picioarepentru ca apoi să-i mâncăm. In esenţă, fiind ca-nibalism. La care răspundem, mestecând, cămorcovii au şi ei probabil simţămintele lor, casă nu mai vorbim despre salata de andive. Darasta nu împiedică pe nimeni să le culeagă şi să ledea pe râzătoare, fără pic de milă. Acum, serios:graniţa hotărâtoare, deoarece nu poate fi trasatăpe cale filozofică, este aceea care îl desparte peanimal de omul capabil să comunice prin viugrai, capabil de sentimente de vinovăţie şiconştient de sine. Dincolo de ea nu mai existădecât diverse trepte ale organicului. (Bineînţeles,asta nu înseamnă cale liberă la chinuit anima-lele, nici chiar pe cele pe care intenţionăm să lesacrificăm pentru consum.) Alături de predica-torii de morală se mai află şi apostolii sănătăţii,care vor să ne încredinţeze că mâncatul decarne ar fi nesănătos, ba chiar plin de pericole- ameninţându-ne ba cu un virus, ba cu altul.46Dar atacurile de isterie, care fac parte din modă,nu ne vor tenta să-i lăsăm în viaţă pe nevinovaţiimiei, viţei şi purceluşi de lapte.PENTRU 0 HRANĂ STRICT VEGETARIANĂDupă cum spunea un mare gânditor german, bar-baria începe în clipa în care cineva vede un transport

15

Page 16: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

de animale, aude zbieretul sfâşietor al oilor, vacilor şiporcilor, simţind instinctiv apropierea abatorului şirămâne nepăsător: „Nişte animale, nimic mai mult."Una din trăirile care ne fac pe noi, oamenii, oameni(şi poate chiar cea mai de seamă) este empatia. Ar fimonstruos dacă s-ar opri la animale, mai exact, dacăempatia nu s-ar extinde şi asupra lor, s-ar volatiliza şiorice urmă de milă faţă de semeni. Dacă nu ar existaabatoare, am înceta şi noi curând să ne mai ma-sacrăm în bătălii, scria un foarte înţelept scriitor rus.Şi cine împărtăşeşte această judecată nu va maistrăpunge nici şniţelul cu furculiţa. Şi de la şuncă şişaşlâc se va abţine, cu dezgust. Un semn îl dau, dealtfel, toate canoanele religioase din lume referitoarela hrană: în măsura în care nu prescriu de-a dreptulalimentaţia vegetariană (ca la budişti), consumul47cărnii este însoţit de nenumărate complicaţii (ca laevrei şi la musulmani). Un efect secundar agreabil alvegetarianismului este absenţa riscurilor pentrusănătate: morcovii şi ceapa nu suferă de maladia vaciinebune şi auzim destule despre carnea alterată, darun scandal al salatei încă nu a izbucnit. Ca să fim con-secvenţi, nu numai carnea trebuie ştearsă din meniu:şi peştii suferă când se zbat în cârlig. Iar consumul deouă este echivalent cu mâncatul de embrioni.Şi ce ne mai rămâne, dacă eliminăm carnea?Foarte multe! Că bucătăria vegetariană ar fi searbădăeste un clişeu cât se poate de tâmp. Ucenicia se face,bunăoară, în Orientul Apropiat, începând de la celemai simple lucruri: iei castraveţi şi roşii proaspete, letai mărunt, adaugi mentă tocată, storci câtevapicături de lămâie, sare, piper, un strop de ulei demăsline-şi gata. Salata astfel preparată se mănâncă,în stilul autentic, cu lingura, dintr-un castron mare detablă. Nici nu există ceva mai gustos. Sau încercaţiacea mâncare răspândită în tot Orientul, gătită dearabi, evrei, turci, kurzi, druzi - şi anume humus. înIerusalimul de Est există un chioşc unde poţi să şiasişti cum se prepară humusul: năut fiert, techina(pastă de susan), suc de lămâie, apa în care s-au fiertboabele de năut, sare şi usturoi zdrobit din belşug.Oaspetele primeşte humusul în străchini frumoase de48lut, plutind în ulei de măsline presat la rece, alăturide ardei în oţet, ceapă şi pita. Fără tacâmuri: hu-musul este mâncat până la ultimul strop, şters depe fundul vasului. Coca-cola se armonizează per-fect cu acest fel de bucate. Dar la Ierusalim se poatebea şi suc proaspăt de morcovi care aici nu au gustde magazin dietetic, ci sunt dulci ca zahărul. Mânca-rea vegetariană din Orientul Apropiat este depăşitădoar de cea din India. Ce bucate extraordinare ştiu săprepare din linte roşie! Dai face parte din deliciilecele mai alese cu care te poţi desfăta. Cine gustă odată din acea mană păgână va râde apoi de oricedelectare carnivoră.SEAN CONNERY: SINGURUL JAMES BONDSă privim adevărul neplăcut în faţă: JamesBond este un killer. Luptă de partea cauzei

16

Page 17: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

drepte, este adevărat, adică pentru Occidentulliber, pentru modul de viaţă britanic, pentru Ma-iestatea Sa Regală etc. Şi împotriva răului abso-lut, adică împotriva lui Ernst Stavro Blofeld. Darasta nu schimbă cu nimic faptul că ucide dinplăcere. In somn, trăsăturile i se transformă într-o49 „mască mută, ironică, brutală şi rece" - aşa citimîn primul (şi cel mai bun) roman din seria JamesBond, Casino Royale. Nu are nimic dintr-o exis-tenţă cuminte, aşezată, şi, chiar dacă înclină spreo viaţă cu pretenţii (costume la comandă, ţigăriexotice), nu este totuşi în stil burghez. Oriundes-ar afla, e urmărit de tragicul singurătăţii,existenţial vorbind. Dacă i se întâmplă să seîndrăgostească, urmează eşecul garantat - orieste agentă a duşmanului, ori este logodită, de lasine înţeles.Numai scoţianul Sean Connery a reuşit săsurprindă ceva din acest tragism. La momentulpotrivit, îşi schimonosea gura într-o grimasăcinică. Iar surâsul nu i se putea citi şi în priviri.Şi când trebuia să răpună din gorilele duşmanu-lui suprem, o făcea cu încântare. Connery întru-chipa un snob fără suflet, şi nu un burghez. Pepieptul lui creşteau smocuri de păr de culoareînchisă - semn al unei firi întunecate şi anima-lice. Acestui James Bond îi şedea bine şi când,uneori, trecea Ia gesturi sălbatice, chiar inde-cente, sugerând că, pentru el, există patimi şimai profunde decât sexul. Măreaţă scenă cea dinYou Only Live Twice, în care foloseşte bisturiul,instrument cu care tocmai ar fi urmat să fie50castrat, ca să taie, nonşalant, în scena imediaturmătoare, breteaua rochiţei unei frumuseţiroşcate. Secvenţa este întrecută doar de întâl-nirea amoroasă dintre agentul secret şi o altădoamnă (tot roşcată), în Thunderball. Ea faceparte, cum se dezvăluie mai târziu, dintre ceinu-prea-buni - încăperea se populează cu totfelul de figuri sinistre, madame îşi îndreaptăarma spre cravata lui Bond şi s-ar bucura sămai audă un mic compliment la adresa măies-triei sale. „Draga mea, nu te amăgi", îi replicăBond cu un rictus de dispreţ. „Am făcut ceeace am făcut în seara asta numai pentru rege şipatrie. Doar nu-ţi imaginezi că mi-ar fi produsşi plăcere!"Mai trebuie oare să ne pierdem vremea spu-nând un cuvânt şi despre celălalt - acel port-mantou, care cunoştea la perfecţie arta de a-şischimba costumul de la o scenă la următoarea?Cu rânjitul lui ridicol şi fără fir de păr pe piept?Habar n-are să joace. Habar n-are de tragic.Cunoaşte doar ipostaza stingheră şi rigidă, caredoar numele îl are în comun cu personajul sin-guratic, măreţ şi contradictoriu din romanele luiIan Fleming. Uitaţi de Roger Moore, pur şi sim-plu, şi revedeţi mereu Dr. No, From Russia with

17

Page 18: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

51Love, Thunderball, Goldfinger şi Diamonds AreForever - merită cu prisosinţă.ROGER MOORE: NU EXISTĂ ALT 007Există o regulă valabilă pentru James Bond, ca şipentru multe alte lucruri de pe lume: nu trebuie tra-tat cu toată seriozitatea. Afirmaţia este adevăratăchiar şi dacă ne gândim la simplul fapt că eroul dinromanele lui lan Fleming nu ni se mai pare astăzi cutotul actual: locuieşte într-un univers paralel, în careîncă mai este sănătos să fumezi câteva pachete deţigări pe zi şi te păstrezi în formă chiar dacă torni întine cocktailuri cu vodcă, la fiecare pas. Un univers încare pare absolut acceptabil să priveşti femeile de susşi să ai resentimente faţă de „negri" (chiar aşa li se şizice, în romane) şi coreeni. Dacă nu ar fi ironizat, per-sonajul ar fi vag insuportabil. Şi totul se datora doarfarmecului ştrengăresc al actorului Roger Moore.Moore avea o faţă plăcută, chiar şi la o vârstă maiînaintată; şi un stil inimitabil, un zâmbet unic păstratşi în timpul cascadoriilor sau în momentele cândfăcea complimente deocheate. Există episoade deneuitat în filmele lui Roger Moore: spre exemplu,52vestita scenă a cafelei din Live and Let Die. Şefulserviciului secret britanic, M, îl vizitează acasă pesubordonatul său 007. (Secvenţă din start imposi-bilă în cazul precedentului Bond cel încruntat şisumbru. M nu l-ar fi vizitat niciodată acasă. Sepoate presupune că James Bond al lui Connery nicinu avea o casă a lui.) E infernal de devreme, prinurmare Roger Moore îi pregăteşte şefului său unespresso: mai întâi macină cafeaua, apoi o puneîntr-o maşinărie cu aspect atât de marţial, de parcăar fi proiectat-o divizia de tehnologie a Mossadu-lui, apoi execută o serie de mişcări de pompare,pentru ca aburul să treacă prin ventílele specialprevăzute - întregul proces părând tot atât de com-plicat ca o acţiune a unui serviciu secret, cu tot cuinterogatoriu, tortură şi schimb de agenţi. în celedin urmă rezultă o biată ceşcuţă cu un conţinutnegru şi aburind. M face semn spre maşinărie şi seinteresează: „Serveşte doar la făcut cafea?"în filmele lui Roger Moore apar urmăriri geniale -bărci cu motor prin mlaştinile din Louisiana, gondoleprin canalele Veneţiei - şi scene violente la fel de ge-niale: în Moonraker, spre exemplu, James Bond şininja cu care se înfruntă sparg cu voluptate comorilefragile din expoziţia unui atelier de sticlărie. O reali-tate hidoasă, care se arată din ce în ce mai rar. Darasupra fiecărui film străluceşte, în tonuri de aur stins,amabilitatea sarcastică a eroului principal.Abia James Bond, aşa cum a fost interpretat deRoger Moore, a demonstrat superioritatea demo-craţiilor occidentale în Războiul Rece: un sistem socialcare-şi putea permite să-l treacă nonşalant prin furcilecaudine pe cel mai vestit lichidator de zmei trebuiasă se plaseze cu mult deasupra propriului săuduşman. (însă în nici un caz Uniunea Sovietică nuşi-ar fi bătut joc în asemenea hal de vreun erou

18

Page 19: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

KGB-ist de-al ei.) Ceea ce ştia şi filozoful culturiiWalter Benjamin, toate loviturile decisive se aplică cumâna stângă. Imaginea acestei înţelepciuni esteRoger Moore, în rolul 007.TOTUL SE DUCE DE RÂPĂNu încape îndoială, existenţa noastră - în com-paraţie cu viaţa strămoşilor noştri - este mai comodă.Maşinăriile ne ajută să adunăm numere, să ajungemdin punctul A în punctul B şi să ridicăm greutăţi. Amreuşit chiar să zburăm prin aer şi până pe Lună.Partea proastă este că, între timp, ne-am rătăcitde noi înşine. Se pot spune nenumărate lucruri reledespre Evul Mediu - duhori, servicii medicale rudi-mentare, serbie - dar omul medieval mai avea habarpe unde-i stă capul. Nu-i lipseau reperele fundamen-tale: sub el se căsca hăul iadului, de deasupra îi ade-menea paradisul. Prin urmare, trebuia să calce cubăgare de seamă pe pământ, suspendat între celedouă sfere, fără să comită ceva care să-i pună în pri-mejdie mântuirea şi veşnicia. Omul modern, înschimb, bântuie prin lume ca o stafie: cu cât înţelegemai bine Cosmosul, cu atât ştie mai puţin unde săse plaseze pe sine. Studiază cele mai intime secreteale fizicii nucleare, trecând cu vederea, în schimb,petele oarbe din interiorul său, care îi sunt ştiinţeiimposibil de explicat. Ar dori să fie o maimuţăcheală, un mamifer cu câteva funcţii superioare alecreierului, fiind dispus să se despartă de suflet - şiastfel bântuie fără odihnă prin lume, incapabil să-şimai afle căminul. O despărţire ce poate fi cel mailimpede explicată pe exemplul muzicii. In armoniilelui Johann Sebastian Bach se mai aude sufletul, carese tânguie în oboaie, jubilează în tactul trompete-lor, în muzica recentă şi rece, în schimb, sufletulhabar nu are că ştie că i-ar mai lipsi ceva (că ar tre-bui să mai tânjească după ceva, de fapt). Şi totulrămâne valabil şi pentru arhitectură. Când maiînălţăm castele, catedrale, primării şi case ţărăneşti.55sufletul avea locul său bine ştiut. De când ne-ammulţumit să facem construcţii funcţionale, spiritulîngheaţă: arheologii care vor scoate la iveală pala-tele de sticlă şi silozurile de lux ale secolului nostruse vor cutremura.Numai un orb ar putea afirma că omenirea seîndreaptă spre progres. Desigur, încă din zorii Preis-toriei s-au purtat războaie şi s-au comis masacre.Doar proporţiile sunt altele: în timpul genocidului dinRwanda (1994 d.Hr.) au fost asasinaţi, în câteva zile,mai mulţi oameni decât în întregul Război Pelopone-siac - care a durat totuşi douăzeci şi şapte de ani(43l-404 Î.Hr.). Just, genocidul din Rwanda s-adesfăşurat, vai, în epoca noastră atât de luminată.Dacă ne îndreptăm privirea, fără teamă, asupra aces-tor orori, trebuie să recunoaştem decăderea con-tinuă: toate campaniile de exterminare ale EpociiBronzului, laolaltă, nu reprezintă decât uverturaRăzboiului de Treizeci de Ani (1618-l648), care adepopulat regiuni întregi ale Germaniei. Grimmel-shausen zugrăveşte în Simplicius Simplicissimus un

19

Page 20: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

tablou realist al acelor timpuri. Iar Războiul de Trei-zeci de Ani nu mai pare chiar atât de cumplit, de-oarece maşinăria războiului a lăsat între timp înurmă alte şi alte hecatombe - până la catastrofa Pri-mului Război Mondial (1914-l918), în care Europa56şi-a măcelărit tinerii fără rost. Dar secolul încă nuse încheiase. S-a dovedit că există rele şi mai maridecât războiul: germanii au lăsat în umbră toatepogromurile trecutului şi i-au supus pe evrei celuimai mare genocid din istorie. Stalin a deportatpopulaţii întregi şi a schingiuit până la moarte înlagărele de muncă forţată, până când în UniuneaSovietică nu a mai existat practic nici o familie fărăvictime. Mao Zedong s-a dovedit un demn elev allui Stalin în deciziile sale culturale, dezlănţuind unşir de noi orori. La asemenea fapte se încumetădoar şinele înstrăinat, care nu-şi găseşte sălaş pelumea asta - şinele care nu trebuie să dea socotealănici unei instanţe superioare.în răstimpuri au existat mereu vremuri de pace.După prăbuşirea Uniunii Sovietice am crezut, cuuşurătate, că va urma o asemenea perioadă - darsperanţa s-a spulberat repede. Acum ne vedemconfruntaţi cu o răscoală a musulmanilor profundcredincioşi, care nu au sentimentul că ar trebui sărespecte raţiunea ori omenia şi vor să pună mânape arma absolută. Să mai existe vreo îndoială că vorşi face uz de bomba atomică? Şi ce va mai rămânede pe urma civilizaţiei noastre raţionale, uitate deDumnezeu, chinuite de plictiseală?57LUCRURILE STAU TOT MAI BINEîn esenţă, există un singur indicator pe bazacăruia se poate măsura obiectiv progresul: spe-ranţa de viaţă. Pornind de la acest fundament,rezultatele nu lasă vreo îndoială. Cine ajungea înEpoca de Piatră la treizeci de ani era consideratveteran - în general se murea de vreo boală oa-recare ori în colţii vreunui tigru. în Antichitateaclasică, lucrurile stăteau, statistic, ceva mai bine.Insă, chiar şi pe vremea lui Shakespeare, la pa-truzeci de ani erai considerat bătrân, în pragulmorţii. Iar pentru Immanuel Kant, la cincizeci deani, se folosea apelativul „moş venerabil" - şi înnici un caz ironic. Să comparăm cu situaţia ac-tuală. Ieşim la pensie la o vârstă la care uncetăţean din Imperium Romanum abia dacăputea visa să ajungă. Octogenari vioi zburdă prinAlpi. în ţările dezvoltate trăiesc tot mai mulţi no-nagenari şi chiar centenari. Dar nu este vorbadoar de lungimea vieţii: şi modalitatea de a muris-a schimbat, peste milenii. Moartea în sine şi-apierdut mult (dacă nu majoritatea) din grozăviace o însoţeşte. Goethe şi-a petrecut cea din urmăzi a vieţii urlând de durere - astăzi putem adormilin, graţie mijloacelor medicinii paliative.r)8Iată progresul medicinii! Numai un nebunar putea să-l conteste. Câte prostii nu se debi-

20

Page 21: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

tează astăzi despre „dezumanizarea mediciniihigh-tech" - dar pe vremuri oamenii mureaudin cauza unei fracturi la picior, iar mamele îşidădeau duhul pentru că celor care asistaunaşterea, după ce făceau o disecţie, nu le veneaideea să se spele şi pe mâini. în Evul Mediu,făcea extracţii dentare bărbierul, un necioplitînarmat cu un cleşte din fier: cu puţin noroc,reuşea să scoată dintele fără o bucată prea maredin maxilar. Şi dacă rădăcina rămânea pe loc,trebuia răbdare: să se infecteze şi să cadă de lasine. Până târziu, în secolul al XlX-lea, spitaleleau rămas locuri în care şansa de a da colţul dincauza cangrenei era aproape comparabila cu ceade a scăpa vindecat. Şi să nu uităm: cea maimare parte a istoriei sale, omenirea a trebuit săse descurce fără narcotice. Chiar şi numai dinacest unghi este o adevărată binecuvântare să tefi născut în vremurile noastre. Despre bieţii bol-navi mentali aproape nici nu am vrea să dis-cutăm aici: în Antichitate erau adesea veneraţi,în cadrul unor ritualuri, fiind în schimb lăsaţi sămoară, în propria lor mizerie, dacă aşa le plăceazeilor. Apoi au fost închişi în case de nebuni şi59biciuiţi, iar în zilele de vizită, contra unei taxe, seputea profita de paciente. Abia mult mai târziualienaţii au început să fie consideraţi bolnavi, înprimul şi în primul rând, şi numai în zilele noas-tre au fost obţinute medicamente care să tratezemăcar simptomele, în aşa fel încât schizofreniciisă nu mai audă mereu voci, iar psihoticilor să nule mai fie mereu teamă.în ciuda criticilor atât de răspândite, ne hră-nim mai sănătos decât strămoşii. Ştim ce suntvitaminele şi fibrele şi cât anume este necesar,din fiecare categorie; avem acces la fructe şi le-gume proaspete din toată lumea, indiferent deanotimp. Şi riscul de a pieri într-un război a fostdiminuat considerabil. Nu au rămas decât douăregiuni cu ciocniri militare frecvente: OrientulApropiat şi Africa - pe restul planetei e linişte. înafară de asta, metodele de desfăşurare a războ-iului sunt tot mai umane. Să citim Homer, Bibliaevreiască, Tucidide sau Bhagavadgita: cât de nor-mală părea, în Antichitate, măcelărirea unorpopulaţii întregi! în nici un caz un lucru de care săse ruşineze vreo putere beligerantă. Cele dintâireglementări cu valoare juridică pentru limitareamasacrelor nici nu au fost adoptate spre intere-sul civililor, ci spre protejarea combatanţilor.60Lucrurile au fost radical schimbate. în momen-tul de faţă, un general al unei naţiuni occidentaleeste pasibil de pedeapsă nu numai dacă ordonăun atac asupra populaţiei civile inamice, dar şidacă nu cruţă viaţa soldaţilor inamici, atât timpcât nu sunt angajaţi în acţiuni de luptă. Faptulcă războiul, cu alaiul său de lucruri sângeroase,spre deosebire de generaţiile trecute, ne umple

21

Page 22: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

de oroare reprezintă poate cel mai solid argu-ment în favoarea epocii noastre.SĂ NE ÎMBRĂCĂM COMOD!Te simţi cu adevărat la largul tău doar atuncicând porţi haine comode. întotdeauna sacoul di-chisit te va ţine puţin la umeri, iar cei mai scumpipantofi Budapester te vor deranja la mers, înschimb în pantaloni de trening şi pulover pungitîţi va fi mereu bine. Şi mai important: numaiîmbrăcămintea comodă e cu adevărat perso-nalizată. Aparţine absolut fără îndoială celui alcărui trup îl adăposteşte şleampăt, preluând oparte din aura lui. Ţinuta de gală, dimpotrivă,se conformează unor norme. Arată la fel deţeapăn pe oricine, iar aura individuală lasă înurmă un gol dureros.Geniile apar mai mereu îmbrăcate lejer, pro-babil tocmai din această aplecare spre indivi-dualism. Desigur, există şi câteva fotografii cuAlbert Einstein în care poartă costum şi cravată -dar cu un aer nefericit. Numai în postura de pro-fesor distrat, nepăsător de cum arată, pare însfârşit degajat. Când oare i-o fi venit ideea cu li-niile geodezice, încheindu-se la nasturii fracu-lui, înaintea decernării Premiului Nobel, sautrăgându-şi cămaşa de bumbac cea de zi cu zi?Şi nu numai Einstein prefera nonşalanţa. în celmai frumos portret al său păstrat, cel cu inelulîn ureche, Shakespeare are aerul unui pirat en-glez. Chiar dacă îşi croia cămăşile de mătase lacroitor, Brecht purta pe deasupra o haină depiele şi o şapcă proletară pe cap. Marcel Proustîşi întâmpina deseori oaspeţii în halat. Genialulmatematician Paul Erdos ar fi putut fi confundatcu un vagabond, şi de departe, şi de aproape.Peter Altenberg purta sandale. Doar cine nu seîmpopoţonează are încredere în sine. Cu sacouşi cravată e simplu să arăţi bine. Dar e o artă să fiicharismatic în jeanşi şi cămaşă în carouri, de ţapi-nar. La fel, distincţia feminină nu stă în rochia deseară: adevărata femeie este irezistibilă şi însalopetă Blaumann.FII IN PAS CU MODA!în minţile noastre, lucrurile stau cam dezordonat.Acolo se ciocnesc şi se amestecă pasiunea şi spiritul,acolo se maturizează aspectele tulburi în butoaielepântecoase ale subconştientului, acolo se stivuiescproiecte şi planuri aidoma cărţilor şi revistelor de pepodeaua dintr-o cămăruţă de student; dar prinîncăperile sufletului se poticneşte, cu părul vâlvoi, eul,care - după cum ştim de la dr. Sigmund Freudîncoace - nu este stăpân în propria sa casă. Un haosmai mare nici că ar putea exista. Prin urmare, nerămâne doar să ne îmbrăcăm agreabil. Ceea ce arservi în acelaşi timp prea mult şi prea puţin binelui,dacă am urmări să reproducem în exterior dezordi-nea care domneşte în interior. Mai curând, deban-dada trebuie camuflată după o faţadă cu stil.Dar nonşalanţa nu este oare forma autentică de ex-primare a geniului? Nu, este vorba doar de un simplu

22

Page 23: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

clişeu romantic stupid. în realitate, tocmai spiriteleînalte s-au bucurat mereu să îmbrace haine alese. Să63ne gândim la cantorul catedralei Sf. Thomas din Leipzig,Johann Sebastian Bach, cu peruca sa pudrată, să ne gân-dim la Thomas Mann, căruia nu i-a trecut niciodată prinminte să iasă în lume altfel decât îmbrăcat în costum. Săne gândim la Osear Wilde: apariţiile lui aveau adesea uniz strident - fiind dator să procedeze astfel, graţie renu-melui său de dandy - dar niciodată nu a avut ideea dez-gustătoare să treacă la zdrenţe, pentru simplul motiv căar fi comode. Carenţele de caracter ar putea fi scuza-bile, deoarece adesea sunt înnăscute. Dar pentrucarenţele de simţire estetică nu există îngăduinţă.Astfel ajungem la ultimul şi cel mai important punct:cine se îmbracă bine şi în ton cu moda se respectă pesine: butoni, cravată de mătase şi pantofi sclipitori -preţuire pe sine şi pentru cei din jur. Numai prin per-manentă şlefuire se poate juca un rol public suveran. întimp ce nepăsarea deschide larg mediului înconjurătorcalea spre viaţa interioară, iar lipsa de respect personalatrage doar lipsa de respect colectivă.GOETHE A FOST CEL MAI BUNN-am nimic împotriva lui Schiller! Nu încapeîndoială, avea vederi cât se poate de nobile şi64trebuie să ne minunăm cum a reuşit să se ridice,pornind de la o condiţie umilă. Nici unele frag-mente din dramele sale nu sunt rele deloc, altelefiind de un kitsch îngrozitor; la sfârşitul pieseidespre Sfânta Ioana din Orleans, bunăoară, citi-torul se vede pus în dilemă, dacă poetul o fiurmărit cumva să se autoparodieze, ori poateşi-o fi pierdut minţile. Ca liric, Schiller rămâneo catastrofă. Versurile sale amintesc de acei ti-neri musculoşi, din medii migratoare, care-şiimaginau că le-ar sta bine cu câte trei inele pefiecare deget plus un lanţ de aur la mână, înzor-zonaţi dincolo de orice limită. Şi dincolo deorice salvare.Goethe, în schimb, a fost de un cu totul altcalibru. Curiozitatea s-a dovedit marea lui vir-tute: şi-a dorit cu adevărat să ştie totul, să cutre-iere totul, să guste totul, să vadă totul. A rămasmare chiar şi în zonele asupra cărora s-a înşelat.Ştiinţa culorilor poate fi desigur o neghiobie, dinunghiul de vedere al ştiinţelor naturale - dar şiîn ea se mai simte dorinţa aprinsă de a-şi explicalumea (şi, în acelaşi timp, o aversiune simpaticăla adresa lui Galilei şi Newton, pentru care car-tea naturii era scrisă în cifre, negru pe alb; dar luiGoethe i-ar fi plăcut să fie puţin mai colorată).65Astfel a scris cea mai de succes carte de călătoriidin literatura germană, ceea ce spune, de fapt,totul. De regulă, germanilor nu le place acestgen de lucrări, care se construiesc pornind de lafaptul că o persoană călătoreşte într-un loc oa-recare, rămâne cu simţirile deschise faţă de totceea ce e în jur şi apoi îşi consemnează trăirile.

23

Page 24: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

Şi tocmai acestui gen îi aparţine Călătoria în Ita-lia şi, paradoxal, publicul german i-a iertat vi-ziunea cu deschidere spre lume (sau lipsa deidealism, s-ar putea spune). Dar ce oare nu l-ainteresat pe Goethe? Vezuviul, ca şi repre-zentaţiile teatrale, în care tinerii jucau rolul fe-meilor, ca pe vremea lui Shakespeare. Structurageologică. Arta, ultima modă, versurile luiDante Alighieri. Oricare miros sau gust odatăieşit în cale, trebuie încercat.Este poate momentul să spunem câteva cu-vinte despre drama naţională dăruită de Goethegermanilor. Cea mai puţin tradiţionalist-plicti-coasă piesă de teatru imaginabilă: străvecheapoveste a lui dr. Faust, care-şi vinde sufletul dia-volului, combinată atât de artistic cu istoria mo-dernă a ucigaşei de copii, încât nu se vede nici ofisură. Ce lovitură de geniu! Pe de-o parte celmai mare blam la adresa intelectualilor germani.66ăci ce este acest Faust? Un domn profesor,care tânjeşte după ceea ce el consideră adevărataviaţă. Şi când, în sfârşit, evadează din depri-manta lui cămăruţă de studiu, ce face? Lasăimediat însărcinată o tânără pe care o abando-nează, fiind doar un laş mărunt şi nefericit.)Uar, pe de altă parte, tragedia lui dr. Faust este şipovestea incitantă a unei căutări de o viaţă (care,la urmă, îşi dezvăluie esenţa de melodramă).Căci ceea ce-l distinge pe acest dr. Heinrich Fausteste tocmai virtutea cardinală a creatorului său:curiozitatea nesătulă. De aceea şi doar de aceeaîşi poate salva bietul său suflet negru, într-unfinal fericit.Şi, în treacăt fie spus, Goethe a fost cel maibun poet erotic care a existat vreodată, chiar maibun decât Brecht - opusul unui făţarnic, înadevăratul înţeles al cuvântului. Este adevărat,a aşteptat până aproape de patruzeci de ani săcunoască femeia (deşteptarea erotică s-a petre-cut la Roma, cel mai frumos loc imaginat înacest scop); şi, suntem îndreptăţiţi să spunem,aşteptarea a meritat, din punctul de vedere al is-toriei literaturii. Versurile lui erotice sunt des-frânate şi jucăuşe, spirituale şi excitante, darmereu cuceritoare, neavând nimic de-a face, înciuda esenţei lor carnale, cu spiritul german grosşi duhnind a bere. Poetul, care nu trebuie con-fundat cu monumentul său cu coadă, înălţat defilistini, cunoştea prea bine capacitatea celor„două forţe ale lucrării pământeşti": „Prea multdatoria, cu mult mai mult iubirea."< SCHILLER A FOST MULT MAI BUNN-am nimic împotriva lui Goethe! Faust, primaparte, e cât se poate de frumoasă, şi există şi câtevapoezii reuşite. Faust partea a ll-a, în schimb, e oribilă:piesa are structura unui baton lat de Mars - cu sceneînşirate după deviza „şi atunci... şi atunci... şi atunci",una după alta, fără nici o întrepătrundere, fără nici ostructură dramatică. Cauţi zadarnic tensiunea, tem-

24

Page 25: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

peratura nu creşte niciodată, Goethe nu a făcut decâtsă-şi ilustreze ideile. Devine astfel precursor al celormai aride pustietăţi ale poeziei germane subiectiviste.Cine îl consideră pe Goethe un mare liric, fără re-zerve, probabil că nu a deschis niciodată Divanul oc-cidental-oriental: platitudini rimate, oriunde ai căuta(politicos spus, în asemenea cazuri: lirică reflexivă).Şi romanele? De acord, Afinităţile elective suntconstruite ordonat (de fapt, prea ordonat). Dinpăcate, se remarcă prea des că textul a fost dictatde Goethe - spre exemplu, atunci când încheiegrăbit unele capitole, cu câteva truisme oarecare;probabil că în acele momente maestrul tocmai erainvitat la masă.Schiller şi-a dat cu mult mai mult silinţa, fără îndo-ială, în orice caz, a fost un dramaturg mai înzestrat:a ştiut ce este aceea o intrigă! Piesele lui Schiller rămânexagerat de tensionate, secretele bine ascunse fiinddezvăluite în toată splendoarea lor, ca ouăle de Paştipictate, auzindu-se parcă ticăitul unei bombe-sur-priză. Sunt ţesute cele mai fine uneltiri şi, tocmaicând fluturele trebuie să cadă în plasă, păianjenulînsuşi se prinde în ochiurile lipicioase. Şi s-a doveditextrem de tare că nu a dispreţuit colportajul: Con-juraţia lui Fiesco, spre exemplu, este, simultan, o po-veste poliţistă feudală şi drama unei revoluţii trădate.(Dacă revoluţionarii ar fi cunoscut această piesă, decâtă demenţă istorică am fi fost scutiţi!) De la Hoţiicei tineresc-înfierbântaţi şi până la dramele matureale trilogiei Wallenstein - construcţia este mereuexcepţional concepută. Iar poetul a avut auz absolut,în ceea ce priveşte dialogul: să comparăm vibraţiapură a lui Schiller cu sunetul spart al replicilor puse îngura personajelor de autorii de teatru de azi. Deşi areelocvenţa secolului al XVIII-lea, limba lui Schillertransmite modernitatea, în diverse moduri. Nici nuîncape îndoială: dacă ne-ar fi contemporan, ar scriescenarii. Probabil că nu s-ar da în lături nici de laregie. Schiller, autor de filme, la fel de tentant caShakespeare la Hollywood!Şi încă un aspect care îl apropie pe Schiller deShakespeare: extraordinarul său simţ al istoriei. Nuexistă operă dramatică despre ceea ce în jargonulmodern se numeşte self-fulfilling prophecy maibună ca Moartea lui Wallenstein; nu există piesădespre ce înseamnă cu adevărat puterea mai bunăca Maria Stuart; iar în Wilhelm Tell se abordeazădilema, de o actualitate stringentă, în ce fel forţaroate deveni legitimă. (Când va mai spune cineva,necugetat, că teroristul este luptătorul pentru li-bertate al celorlalţi să i se dea în cap, simplu, fărănici un comentariu, cu finalul dramei.) însă nu amvorbit până acum despre ceea ce este mai impor-tant: Schiller a avut în piept o busolă morală, sim-patia sa îndreptându-se mereu spre cei oropsiţi şitrataţi cu nedreptate - fie şi de istoriografie, pla-sându-se mereu de partea victimelor, în special încazurile lipsite de orice speranţă, ca Ferdinand şiLuise în Intrigă şi iubire, pentru care, era limpede,de la început, că vor fi fericiţi doar dincolo de

25

Page 26: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

70moarte, neexistând loc pentru iubirea lor pe acesttărâm abject. Schiller a fost suficient de realist săvadă că lumea, aşa cum era ea rânduită, nu suportazborul spre înălţimile ideale, dar inima lui gene-roasă tot îl împingea să ţină partea celor călcaţi înpicioare. Şi asta îl deosebeşte şi îl ridică deasupralui Goethe, cel uneori prea olimpian, prea echili-brat, prea greu de indignat.Şi poeziile lui Schiller? Desigur, nu aveam de-aface cu opere lirice, fiind vorba, de fapt, de lucrăricu înalt caracter dramatic. Baladele lui Schiller arputea fi declamate, la nevoie, pe un stadion cu tri-bunele pline. Mă rog, ce poet contemporan s-armai putea lăuda că versurile sale ar fi capabile de oasemenea performanţă?SMS: SUPERCOOLComplicată mai era viaţa pe vremuri: dacădoreai să-ţi dai întâlnire cu cineva, scriai unbilet, îl trimiteai cu poştalionul, pentru a fi pre-zentat pe o tavă din argint - şi apoi aşteptairăspunsul, după care întâlnirea putea să aibă loc,sau nu. Mai târziu puneai mâna pe receptorultelefonului, dar şi în acest caz întâlnirea puteasă aibă loc, sau nu. Astăzi, sub imperiul unui im-puls spontan, îţi deschizi celularul şi scrii:„Merg la cinematograf, vii şi tu?" şi, peste doaro secundă, afli dacă destinatarul are timp şichef. SMS-ul a declanşat astfel o revoluţie so-cială tăcută: a scos din uz vechiul şi bunul obi-cei de a-ţi da întâlnire. Astfel, ne plănuimtimpul liber, ca să zicem aşa, în flux continuu,ne lăsăm purtaţi şi ne gândim, în vreme ce sun-tem pe drum, singuri sau în grup, pe cine ammai putea să invităm - acum, chiar în clipaasta. Ce uşurare!SMS-ul nu a eliminat doar complicatul ritualal stabilirii unei întâlniri; a simplificat conside-rabil şi relaţiile erotice. Pe vremuri, oameniicompuneau scrisori de amor, cu mâna, pe hârtiespecial aleasă, eventual parfumată! Apoi aştep-tau cu palpitaţii răspunsul, fiind nevoie de zileîntregi de consolare, în caz de dezamăgire. Maitârziu, scrisorile de amor au fost înlocuite detelefoane, de convorbiri pline de bâlbâieli şi detăceri, şi de multe ori se întâmpla ca tocmai ceicinstiţi, cei îndrăgostiţi cu inima curată, să nureuşească, din pură timiditate, să formezenumărul persoanei atât de profund dorite.72Astăzi, totul e cât se poate de simplu: scrii petastatură „Vrei să ne revedem?" sau „nvl" (pres-curtare pentru „ne vedem la...")- Iar fetele maiîndrăzneţe îşi pot trimite şi fotografia, în bikini.Ce progres!Cea mai cunoscută tragedie din dragoste aomenirii ar fi putut fi, de altfel, împiedicatăprintr-un simplu SMS. Cumplitul lor sfârşit nua venit, cum se ştie, dintr-o crudă lovitură asorţii, ci din cauza unei banale greşeli a poştei -

26

Page 27: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

Romeo nu a primit epistola explicativă, din carear fi aflat că iubita lui Julieta numai s-a prefăcutcă înghite otravă şi că lui i-ar fi rămas doar săaştepte alături de ea, până se trezeşte, să oprindă de mână şi să plece împreună peste ţări şipeste mări, şi acolo, departe de certurile anostedintre familiile Montague şi Capulet, să toarne oceată de copii veseli. Astăzi, pur şi simplu tele-fonul său ar scoate un bip şi pe ecran ar apăreamesajul: „Iubire, tocmai am murit. Dar nu-ţi facenici o grijă. Voi fi curând alături de tine." Şiatunci Romeo ar putea să arunce liniştit sticluţacu otravă pură, cu care se pregătea să-şi punăcapăt zilelor - Happy End.73SMS: DEZASTRUStilată mai era viaţa pe vremuri: dacă doreai să-ţidai întâlnire cu cineva, scriai un bilet, îl trimiteai cupoştalionul, pentru a fi prezentat pe o tavă din ar-gint - şi apoi aşteptai răspunsul, după care întâlni-rea putea să aibă loc, sau nu. Mai târziu puneaimâna pe receptorul telefonului, dar şi în acest cazîntâlnirea putea să aibă loc, sau nu. Astăzi, sub im-periul unui impuls spontan, îţi deschizi celularul şiscrii: „Merg la cinematograf, vii şi tu?" şi, pestedoar o secundă, afli dacă destinatarul are timp şichef. SMS-ul a declanşat astfel o revoluţie catastro-fală: a scos din uz vechiul şi bunul obicei de a-ţi daîntâlnire. Astfel, ne plănuim timpul liber, ca să zicemaşa, în flux continuu, ne lăsăm purtaţi şi ne gândim,în vreme ce suntem pe drum, singuri sau în grup,pe cine am mai putea să invităm - acum, chiar înclipa asta. Câtă decădere culturală!SMS-ul nu a eliminat doar complicatul ritual alstabilirii unei întâlniri; a simplificat considerabil şirelaţiile erotice. Pe vremuri, oamenii compuneauscrisori de amor, cu mâna, pe hârtie special aleasă,eventual parfumată! Apoi aşteptau cu palpitaţiirăspunsul şi se bucurau ca nişte crai ai zăpezilorcând desfăceau, tremurând, plicul. Uneori, schimbul74de scrisori se prelungea luni de zile şi, în vreme cepiritele se încălzeau la focul erotic, îndrăgostiţiiveau din plin ocazia să-şi deschidă sufletul şi săcunoască mai bine. Mai târziu, scrisorile demor au fost înlocuite de telefoane, de convorbiriline de bâlbâieli şi de preţioase clipe de tăcere su-limă, şi ce triumf pentru cei cinstiţi, cei îndrăgostiţiu inima curată, când reuşeau să-şi învingă timidi-atea şi formau, în sfârşit, numărul persoanei atâte profund dorite. Astăzi, totul e cât se poate deimplu: scrii pe tastatură „Vrei să ne revedem?"au „nvl" (prescurtare pentru „ne vedem la..."),xistă chiar şi putori care îşi trimit fotograf ia, în bikini.Ce banalizare!Nici cea mai cunoscută tragedie din dragoste aomenirii nu ar fi putut fi, în nici un fel, împiedicatăprintr-un SMS. De acord, cumplitul lor sfârşit nupoate fi pus pe seama nici a unei lovituri a sorţii, nicia unui viciu de caracter al eroilor, ci a unei banale

27

Page 28: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

greşeli a poştei - Romeo nu a primit epistola expli-cativă, din care ar fi aflat că otrava înghiţită de iubitalui fusese pregătită de un călugăr dibace, aruncând-odoar într-un somn ca de moarte. Astăzi, lucrurile s-arpetrece altfel; astăzi bateria celularului său s-ar goli,exact la momentul hotărâtor.75BUN E VINUL.Probabil berea trebuie să existe, dintr-un motivanume. Categoric are un sens ca oameni care nuştiu să facă nimic inteligent cu timpul lor să pro-ducă în butoaie, din hamei şi din malţ, o băuturăcu gust amar, de pe urma căreia se face burtărapid. Care e sensul acestui exerciţiu nu e tocmailimpede, dar nimic nu e întâmplător. Prin urmare,fără întârziere, să ne îndreptăm atenţia spre su-biecte ceva mai plăcute! In ceea ce priveşte vinul,nu trebuie să medităm prea mult. Vinul este o ne-cesitate - fie şi numai din motive religioase. Nicievreii, nici creştinii nu s-ar descurca măcar osăptămână fără licoarea nobilă a rabinilor, deoa-rece binecuvântarea vinului face neapărat partedin fiecare masă festivă de sabat („Kidush"), iarîmpărtăşania fără vin roşu ar fi pur şi simplu deneconceput. Mai mult, catolicii sunt chiar fermconvinşi că, în clipa în care sună clopoţelul, vinulse transforma la propriu - şi nu numai simbolic -în sângele Domnului. Dacă se întâmplă cuadevărat aşa nu îndrăznim să ne pronunţăm nicidupă cel de-al doilea Conciliu de Ia Vatican, esigur, însă, cu bere nici vorbă să funcţioneze. Sin-gurul lucru în care s-ar putea transforma berea,76după scuturatul intens al clopoţelului, ar fi în ceeace producea fiul dulgherului din Galileea, după cese îndulcise cu prea mult vin.Dacă am putea trage concluzia greşită cănumai necesităţile religioase ar susţine cauza su-cului fermentat de struguri? Nici vorbă! Celemai importante argumente în favoarea vinuluisunt în continuare oferite de nas şi cerul gurii şi,ţineţi seama, oricare sortiment de vin - roşu, albsau rose, turnat în paharul pântecos, din LumeaVeche ori din cea Nouă, fie chiar şi de peînălţimile Golan, sec, cu gustul arşiţei amieziiscânteind pe pietre, ca Rioja spaniol, ori păstrânddulceaţa strugurilor, ca licoarea preţioasă, deculoarea chihlimbarului, din insula Samos -în oricare clipă poate înmuia, parşiv, genun-chii. Aminteşte, de departe, ba de mure, ba delemn-dulce, în trecere, dar la ce ajută toateaceste comparaţii? Care nu îi surprind esenţa,căci vinul rămâne vin. Străbătut veşnic de oundă erotică. (Spre deosebire de bere, care arede-a face cu erotismul tot atât de mult ca unmeci între echipe naţionale de fotbal.) Vinul neînsoţeşte gândurile la buze surâzătoare şi buclerebele şi, cel târziu la a doua sticlă, vine şiîndrăzneala să atingi uşor mâna iubită.77

28

Page 29: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

TRĂIASCĂ BEREA ÎN CARE NE-AM NĂSCUT!Până la proba contrară, pornim de la premisa căbăutorii nu beau vin pentru unicul motiv că se consi-deră superiori; ci pentru că le place, cât ar putea fide incredibil. Există motive solide de îndoială, în acestsens. în orice rubrică dedicată subiectului, din pu-blicaţiile cu pretenţii, vinul este comparat cu vrute şinevrute: ciocolată, lemn de santal, caramel. Dar ni-ciodată cu vinul. Or exista motive bine întemeiate!Ca să nu fie imediat scuipată, zeama cea acră trebuieacoperită de laude, cu ajutorul comparaţiilor forţate.Berea e altfel. Berea e cinstită. Nu i-ar trecenimănui vreodată prin minte să ia o înghiţitură deTuborg sau Guiness, să-şi încreţească fruntea, să gar-garisească încet lichidul, după care să remarce:„Uşoare note de cafea, cu o urmă de bomboană detuse, la urmă caligrafie chinezească." Berea nu ridicăpretenţii. Nu o bei pentru că doreşti să faci parte dinhaute volee, ci pentru că-ţi place gustul. Şi ce maigust: berea nu este o băutură, ci un întreg univers.De la berea de grâu sau albă, care nu conţine decâto boare de alcool evocând, de la prima înghiţitură,vară, soare şi lipsă de griji, trecând prin Pilsenul rece,însoţit de friptură de porc şi de bravul soldat Schwejk,până la cea mai neagră bere învechită, ale cărei78desfătări ne îndeamnă la guturale cântări celtice.Nu sunt de dispreţuit nici amestecurile pe bază debere - fie Alsterwasser, bere blondă cu limonada,care miroase a excursie, fie Altbierbowle, cu o mul-ţime de fructe plutitoare, ca în vremea studenţiei.Vinul rămâne, fără îndoială, un produs pentru cu-noscători, dar noi nu suntem cunoscători, ci doarbăutori ocazionali. Vrem să ne bucurăm de viaţă, săne petrecem timpul fără griji, iar seara să adormimîmpăcaţi. Iar atunci când Friedrich Engels a făcut ob-servaţia că revoluţiile au izbucnit întotdeauna în ţăriîn care se bea vin, nu în cele în care se bea bere,strigăm vesel: V-am zis! Nu ne facem vreo iluzie în ceeace priveşte natura omenească şi nu dorim să curgă învaluri şi alt lichid de culoare roşie, în afară de vin.MUZICA LUI WAGNER E MĂREAŢĂPrin ce se recunosc marile opere de artă? Prinaceea că suferi o transformare, după ce ieicunoştinţă de ele: există un „înainte" limpede,înainte să le fi întâlnit, şi un „după" - rămâi cutre-murat până în străfundul existenţei tale. Valabil,spre exemplu, pentru deschiderea monumentală79la Matthăuspassion a lui Bach („Fiice ale Sionului,ajutaţi-mă să plâng"), ori Recviemul lui Mozart. Şipentru Aurul Rinului de Rjchard Wagner: să luămpasajul unde Wotan şi Loge se îndreaptă spreNebelheim, pe note care imită onomatopeic cio-canele cu care piticii lovesc în nicovale. Şi, din-tr-odată, te luminezi: muzica exprimă exactînceputul industrializării - aşa cum Inelul Nibe-lungilor, în întregime, nu este decât o grandioasăparabolă a modernităţii. Dezvolt imediat. Dar,înainte, aş dori să risipesc una dintre cele mai

29

Page 30: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

primitive păreri preconcepute despre Wagner: şianume că s-ar fi priceput numai la muzica demare intensitate sonoră, chiar bombastică. Astao pot susţine doar cei care nu cunosc dinlucrările lui nimic dincolo de fragmentul Caval-cada de Walfurgie. (Cu adevărat îngrozitor, darconsiderat încă de mare efect ca muzică de film.)însă cel căruia i s-a deschis lumea operelor luiWagner ştie că el putea să compună o muzicăde o gingăşie plină de fiori de gheaţă, urmaţiimediat de fiori fierbinţi. Să ne amintim actul aldoilea din Tristan şi holda, în care eroina aşteaptă,dimineaţa, sfârşitul vânătorii - iar Wagner su-gerează ivirea zorilor. Cea mai delicată şi sedu-cătoare muzică, de când există armonia. Wagner80poate evoca nu numai furtuna şi urletele, ci şiboarea trandafirie a dimineţii, ştiind totul despreiubire, dar şi despre cât de variat şi de interesantpoate fi eşecul.Inelul Nibelungilor este o operă care, în esenţă,a rămas neînţeleasă, mulţi considerând căWagner a dat verdictul definitiv asupra moder-nităţii. Dar apoi a fost ascultată ca şi cum Wagnerar regreta sfârşitul acelei lumi mitico-magice sauar chema la crearea cât mai multor eroi dupăchipul şi asemănarea lui Siegfried cel blond şivoinic. De fapt, Wagner a lăsat chestiunea însuspensie. Nu a fost de partea modernităţii, darnici împotriva ei. Un singur lucru e sigur, însă:Siegfried nu poate, în nici un caz, să fie privit cafigură ideală (chiar dacă naziştilor le-ar fi făcutmare plăcere). In definitiv, rămâne doar unmăscărici naiv, nimic mai mult. Forţa de atracţieuriaşă a acestei opere uriaşe se adresează nunumai sentimentelor, ci şi raţiunii reci a ascultă-torului. Ceea ce la Bach era încă un universînchis - cosmosul teologiei - Wagner desparteîn sferele politicii, sociologiei, economiei, lăsândchiar mai mult decât urme de psihanaliză. Pen-tru a vorbi în jargonul nazist, nu a existat un„bolşevic cultural" şi „scrib de asfalt" mai mare81ca el. Prin urmare, este o glumă proastă căWagner a fost totuşi adoptat postum tocmai degranzii celui de-al Treilea Reich.MUZICA LUI WAGNER E ATROCEAr fi un gest de-a dreptul lipsit de fineţe sămenţionăm că Wagner a fost un antisemit împuţit,un parvenit, un pseudorevoluţionar ratat, un profitorcronic - pe scurt, un nazist în formă incipientă sauarhetipală, aproape în fiecare detaliu al său. Să olăsăm baltă. Au existat atâţia antisemiţi care au creatmari lucrări muzicale şi atâţia tipi mizerabili - poeţiuriaşi, încât nu poate fi un argument serios. Nu,împotriva lui Richard Wagner depun mărturie doaroperele lui pe de-a-ntregul hidoase! Mark Twain aafirmat odată că muzica lui Wagner este mai bunădecât gândeşti când o asculţi, dar, din păcate, totuleste fals. O experienţă atroce, notă după notă,

30

Page 31: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

măsură după măsură, o nesfârşită plictiseală. Sepoate presupune că Wagner, mai degrabă neînzes-trat cu talent muzical, a renunţat la un moment datsă-şi mai dea şi cea mai mică silinţă. Prin urmare,nu a mai încercat să creeze plăsmuiri frumoase dinsunete şi să încânte urechile cu armonii, concen-trându-se, în schimb, să-şi copleşească publicul cubrutalitate. Astfel a pus la bătaie un întreg arsenal ar-tistic, pe care de altfel nici nu îl avea, fără să se deaîn lături de la nimic, făcând să pară că muzica sa arsugera nesfârşite înţelesuri, dezvăluind mereu noi şinoi abisuri de sens - în realitate, doar o construcţiegăunoasă. Bombastică pură, din care nu iese nimic laiveală: nici idee, nici atitudine, nici substanţă. Muzicalui Wagner aminteşte de versurile îngâmfate ale unuiStefan George, în care, la fel, ai zice că se ascunde• cine ştie ce Dumnezeu sensuri profunde, dar dacă teuiţi mai atent, trufia este unicul conţinut poetic.Să nu se poată afirma despre Wagner chiar nimicpozitiv? Ba da, se pricepea să-şi instrumentezelucrările elegant şi abil. Este singura sa realizare artis-tică, şi basta. Şi va trebui - chiar dacă nu se cuvine -să discutăm încă o dată despre antisemitismul luiWagner. în josnicul său pamflet Despre evrei înmuzică, unde se arată că dragostea lui Hitler faţă deWagner nu pornea de la o interpretare greşită, com-pozitorul le contestă evreilor capacitatea de a avea sen-timente adevărate. Numai artistul ancorat cu totul învalorile germane ar fi în măsură să exprime pasiuniadevărate, profunde, în vreme ce evreul nu poate punepe note decât mărunţişuri superficiale. Descoperireaeste interesantă dintr-un singur motiv, şi anume cădemonstrează încă o dată, cu limpezime, cât de pu-ternic este fenomenul numit de psihanalişti „scindareşi proiecţie". Pentru că, în realitate, Wagner însuşiera cel incapabil să dea formă sentimentelor. El eracel care, în propriile sale opere, alerga cu limbascoasă după pasiuni autentice, ca un maniac. Deaceea şi avea nevoie de atâta tam-tam şi bum-bum,iar aptitudinile i s-au irosit în mare parte în găsirea in-strumentelor adecvate în mimarea sentimentelor.VIVE LA FRANCE!Generalul de Gaulle se plângea că o ţară încare există mai multe sortimente de brânzădecât zilele unui an ar fi neguvernabilă. Nuurmărea să linguşească politic, în realitate nicinu se poate concepe un compliment mai mare:o ţară în care se produce atât de multă brânză(în sensul propriu), categoric trebuie să fie foartebună. De altfel, discutăm despre cam o mie desortimente de brânză. Nimeni nu poate precizacâte, deoarece în diferitele provincii franceze -din Languedoc până în Normandia, din Gascogne84până în Alsacia - nenumăraţi fermieri se preo-cupă să descopere noi utilizări delicioase pentrulaptele de oaie, vacă şi capră. Deocamdată, artrebui să fie suficiente următoarele repere: Crot-tin de Chavignol. Bleu d'Auvergne. JurassicFromi. Neufchâtel. Spre dovada măreţiei lor

31

Page 32: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

naţionale, francezii au mai născocit şi baguette,pâinea ideală cu care se mănâncă produsele lorlactate. Tăiată pe lungime şi unsă delicat cu unt,însoţit de brânza potrivită, poate duce la cevafoarte asemănător cu un orgasm.Apoi ar veni vinul. Mai ales cel de Burgundia.Adevăraţii cunoscători de vinuri născocesc mereumetafore interesante, în acest context - vorbescdespre lemn-dulce, aromă de zmeură, piele şi ta-ninul lăsat în urmă. Nouă, celor mai puţin iniţiaţi,nu ne rămâne decât să constatăm că licoarea deBurgundia are exact gustul pe care ni l-am dorit şipe care trebuie să-l aibă un vin: este, dacă putemspune aşa, ideea platonică a vinului roşu, care,graţie bunăvoinţei divine, s-a materializat în pa-hare pântecoase, cu picior înalt. Dacă mai punemşi că în sudul Franţei se întind câmpurile de la-vandă - să mai existe aşa ceva pe acest pământ? -până şi englezii vor fi nevoiţi să recunoască, fărăinvidie: Franţa este fără pereche, este o şansă.85Şi încă nu am spus nici un cuvânt desprefemei. Despre adorabila Jeanne Moreau, spreexemplu; fie şi numai de dragul ei, şi merită săvezi toate filmele lui Louis Malle; de neuitatrămâne măiestria ei în pelicula Jules et Jim, po-vestea tragică a unui triunghi amoros. Şi, mai pre-sus de toate, este şi spirituală! Cuvintele ei de duhdespre dezordinile sexualităţii se ridică la rangulunor aforisme: „Toţi bărbaţii au în cap doar douălucruri: banul este celălalt." Sau: „în jocul amorosse întâmplă ca la volan: femeile preferă ocolurile,bărbaţii scurtăturile." Dincolo de comic, în vor-bele ei descoperim gustul intens al adevărului. Pelângă Jeanne Moreau, să nu o uităm nici pe maipuţin intelectuala Brigitte Bardot - care a fosttotuşi prima femeie a visurilor pentru generaţiiîntregi de puberi. Suficient ca Mme Bardot să-şifluture genele de sub rebelele bucle blonde şi de-lirul e uşor de imaginat. Dar veşnica imagine me-dievală pentru la femme rămâne tot acea fiică deţărani, mai patriotă ca toată nobilimea din jur,care a ieşit victorioasă şi de pe rugul în flăcări,inspirându-l pe Schiller într-una din dramele sale.Cine ar putea să nu o iubească?Brânză, vin, Jeanne d'Arc, parcă mai lipseşteceva... corect: la chanson. Cine a ascultat voceacaldă a lui Georges Brassens nici nu trebuie săvorbească franceza ca să cadă în patimă. Tex-tele sunt, desigur, poezie de mare fineţe: Bras-sens cântă, ca să nu urle alături de filistini, casă-şi poată imagina lucruri mai suave decâtmoartea pentru patrie, ca să le poată adora pefemei - chiar şi pe cele uşoare - şi să le dis-preţuiască admiratorii. Au village, sans prétention, /'ai mauvaise réputation. / Que'je me démène ouue'je reste coi/Je pass' pour un je-ne-sais-quoil...sculţi şi nu te mai saturi de anarhismul blând,de melodiile elegiace şi acordurile de chitară; nue mai saturi de amabilitatea câtuşi de puţin mo-

32

Page 33: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

'estă. Iar când Yves Montând a preluat cânte-cul partizanilor francezi din cel de-al Doileaăzboi Mondial, din raţiuni culturale, nu poţiecât să uiţi că au mai existat şi colaboraţionişti.Acum, la urmă, nu trebuie să trecem subcere, pudic, o mare faptă istorică a Republicii:n definitiv, francezii au întreprins, cu eroism,emersul de civilizare a Algeriei. Că au dat greşu răpeşte nimic din măreţia faptei. Toţi cei careu vizitat Algeria când era colonie franceză suntde acord că au văzut raiul pe pământ; însă dupărăzboiul de independenţă au urmat o serie deepisoade sângeroase: mai întâi un stat socialist87unipartidic corupt, apoi creşterea fundamenta-lismului islamic, apoi puciul generalilor, şi însfârşit un război civil cu o sută optzeci de mii devictime. Urmarea logică, atunci când respingi sa-voir vivre francez. BAS LA FRANCE!Cel mai important argument împotrivă este poateacela că în ţara asta înfricoşătoare se vorbeşte franceza.Mai exact o varietate degenerată de latină, fornăităpe nas, spre aparentă distincţie, astfel încât sună cadialectul suab. Franţuzeasca are o gramatică absolutde nepătruns, care pare să fi trişat minunata logică aunui joc de construcţii a latinei, ca un copil obrazniccare-şi azvârle jucăriile în toate părţile; desigur, fran-cezii sunt nemaipomenit de mândri de gramatica lim-bii lor, dovedind pe ce căi zdruncinate poate ducemândria naţională.Un alt argument împotriva Franţei este faptul călocuitorii ei se află, de la sfârşitul Războiului de oSută de Ani (1453) într-o răscoală continuă împo-triva stăpânilor lor fireşti, englezii. Că francezii nusunt de fapt capabili de autoguvernare se vede,88odată ce eliberarea de „jugul englez" a condus, înultimă instanţă, la Revoluţia Franceză (1789). Fran-cezii sunt la fel de mândri de această revoluţie ca degramatica lor şi o supranumesc „cea mare". Nueste cazul să ridicăm aici nici o obiecţie de fondîmpotriva dreptului unui popor de a-şi decapitauneori regele (în definitiv, englezii au descoperit re-icidul cu o sută patruzeci de ani de ani înainteacenicilor lor francezi). Dar Revoluţia de la Paris aepăşit orice imaginaţie şi a degenerat în masacru,espotism, instituind guvernarea terorii. Şi, fărăxagerare, mişcările de mase cu substrat totalitaresfăşurate în secolul trecut îşi moştenesc atâtentalitatea, cât şi metodele de la acest păcat ori-inar al istoriei europene.Pentru a aduce în discuţie următorul argumentmpotriva Franţei, este nevoie de curaj - dar faptuleste adevărat: francezii nu ştiu să gătească. Singuraexcepţie rămâne mâncarea naţională franţuzească,cunoscută sub denumirea de le biftek, adică beef-steak, pe buna limbă germană. Ceea ce consti-tuie o adevărată delectare, mai ales când esteînsoţită de pommes frites belgieni. Le biftek ră-

33

Page 34: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

mâne o relicvă a acelei epoci fericite, când france-zii mai erau guvernaţi de oameni care se pricepeaula mâncare. După aceea, a urmat un declin continuu:89copane de broască, melci etc. - şi mult usturoi, casă acopere gustul.Apoi, franţuzoaicele: un capitol greu. Să ne gân-dim la isterica de Jeanne d'Arc, o fanatică religioasă,pentru care, în bătălie, vieţile celor din jur nu valoraumai mult decât o batistă (un portret realist al ei găsimîn drama istorică Henric al Vl-lea de Shakespeare).Sau la Simone de Beauvoir, care compunea tot soiulde terfeloage verboase şi îşi datora faima mai alesfaptului că trăia cu scârbosul de Jean-Paul Sartre. înfine, să ne oprim asupra Emmanuellei Beart, actriţăcare a dat un sens cu totul nou expresiei „a facebot": ai fi zis că face tot timpul bot, reuşind să laseimpresia - „în definitiv, ce-ţi imaginezi tu despremine!" - că ar fi teribil de jignită exact în punctulculminant al plăcerii. Dar rămâne pentru Franţa unsexsimbol, de la sine înţeles.în continuare să atingem tangenţial şi filozofiafranceză. Probabil este suficient să-l cităm pe Derrida:„Pentru că, a recunoaşte că limba este ceea ce obiec-tivitatea ideală absolută constituie tot atât pe cât ex-primă, nu înseamnă oare, într-un alt sens, a arăta şia repeta că intersubiectivitatea transcendentală este ocondiţie a subiectivităţii? în sens strict, problema ori-ginii geometriei conduce la constituirea intersubiecti-vităţii şi la originile fenomenologice ale limbajului."90Prin comparaţie, Hegel pare un monument de inteli-gibilitate. în esenţă, filozofia franceză - indiferent căavem de-a face cu Lacan, Beaudrillard ori Deleuze -abordează unul şi acelaşi aspect, şi anume legăturaorganică dintre păsăreasca heideggeriană şi păsă-reasca marxistă. Dar la ce soi de gândire te poţiaştepta într-o limbă în care „Ce-i asta?" se spuneQu'est-ce que c'est? - textual, adică: „Ce este aceeace este?" Clarté, după cum ar spune tot francezii.După toate astea, nu mai e cazul să ne agităm pen-tru fleacuri. Să trecem sub tăcere că societăţii franţuzeştii-a fost amputată forţa creatoare în patul lui Procust aletatismului; că Republica franceză este administratăde o castă oligarhică înfumurată şi lipsită de fantezie;că politica externă franceză se călăuzeşte dupăurmătorul motto: Ne alegem pe cel mai netrebnicmăcelar, fie el împăratul Bokassa ori Saddam Hussein,şi apoi îl susţinem indiferent ce se întâmplă. Mă rog,la ce ne putem aştepta din partea unei ţări ca Franţa?SISTEMUL CU PATRU FUNDAŞI -oReal Madrid contra Internazionale Milano.Clipe de magie, care dau fiori oricărui cunoscător91al fotbalului modern. Atmosferă incendiară:două echipe de cel mai ridicat nivel tactic,presărate cu individualităţi de cea mai înaltăclasă, care, însă, se integrează perfect în angre-naj. Fiecare îşi cunoaşte limpede sarcinile de joc

34

Page 35: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

şi locul pe teren, grad înalt de coeziune, dispo-nibilitate ridicată la efort şi disciplină! Adevăratavedetă este întreaga echipă. Real, pe stadionulpropriu, joacă un 4-4-2, Inter, în deplasare, esteceva mai defensivă, porneşte jocul cu un singurvârf, în spatele lui, ca un şirag de perle, cinci mij-locaşi - şi apoi urmează, ca la Real, nucleuloricărei echipe de top: linia celor patru fundaşi.Linia de patru fundaşi este, în acelaşi timp, oîncununare a acoperirii terenului, în funcţie demişcarea balonului. Fiecare jucător îşi cunoaştesarcinile, până şi traiectoriile posibile sunt stu-diate, pentru a apăra careul propriu. Când ad-versarul are posesia, întreaga linie se retrageîn paralel cu jucătorul cu mingea, pentru aîngusta cât mai mult spaţiul şi pentru a realizacât mai repede o situaţie supranumerică. Cândbalonul este câştigat din nou, echipele bine or-ganizate pot trece instantaneu din apărare înatac. Traiectoriile balonului şi mişcările jucăto-rilor sunt atent studiate. Linia de patru fundaşi92înaintează şi mută ostilităţile în jumătatea deteren a adversarului, unde mijlocaşii şi ata-canţii caută breşele în sistemul defensiv al ce-leilalte echipe. Şi aşa mai departe, într-undu-te-vino. O adevărată desfătare să urmăreştijocul. Căci liniile de apărare de patru fundaşiale lui Real şi Inter stăpânesc această apărareactivă, presingul, la perfecţie. Fotbalul se trans-formă astfel într-un sport al minţii şi al efortu-lui fizic intens, un joc al răbdării. Mai mult decâtun joc: ştiinţă strategică, artă, şah pe gazon.Splendoarea Geometriei.încărcătura culturală pe care se fundamen-tează o asemenea întâmplare extraordinarăpoate fi pe deplin preţuită doar asistând direct,pe stadion. Spre deosebire de televizor, din tri-bune se poate urmări întregul teren de joc. Deaici se poate înţelege acţiunea celor unsprezecejucători ai unei formaţii de vârf ca acţiunea unuiorganism, a unui mecanism în care fiecare piesăa ansamblului a fost reglată cu fineţe, în funcţiede celelalte: un tot eficient, dinamic, dornic săobţină victoria. Admirabil!Adevărat, când se întâlnesc două asemeneamecanisme perfecte, ca Real şi Inter, se vor neu-traliza reciproc, în mare măsură. Fazele de poartă98şi golurile, cu atât mai mult, riscă să devină rari-tăţi. Să fim cinstiţi, însă, fotbalul în stilul hei-rupşi golurile cu nemiluita par mai degrabă potri-vite pentru spiritele modeste: fotbal pentru ama-tori, nu un Olimp al Fotbalului.SISTEMUL CU TREI FUNDAŞIReal Madrid contra Internazionale Milano. Oricareiubitor al fotbalului va fi străbătut de fiori spontani.Vai, ce meciuri au fost în anii nouăzeci! Vibra atmos-fera. Două echipe pregătite la cel mai ridicat nivel tac-tic, cu individualităţi de cea mai înaltă clasă, din care

35

Page 36: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

unii puteau să decidă singuri soarta unui meci. Unschimb deschis de lovituri. Se juca mai ales în sistem3-4-3, cu linie de trei fundaşi în apărare, cu patrumijlocaşi, cu sarcini atât defensive, cât şi ofensive, iarîn faţă cei trei atacanţi. Ce vremuri!Linia de apărare cu trei fundaşi impunea jucătoride mare viteză. Căci e clar, spre deosebire de linia depatru, este nevoie de mobilitate mai mare în spaţiulde joc şi rezolvarea mai multor culoare. Mai multspaţiu înseamnă, însă, şi mai multă creativitate, maimultă flexibilitate şi, da, mai mult risc, atât timp cât94mijlocaşii de pe extreme - aşa cum se întâmplă ade-sea în echipele italiene, mai preocupate de defensivă -nu jucau de la bun început retraşi, transformândastfel linia de trei fundaşi într-una de cinci.Italienilor şi germanilor trebuie să le mulţumim,probabil, pentru că abia dacă se mai aude de liniadin trei fundaşi. Echipele italieneşti şi germane aureuşit, după ani şi ani de săpături, să perverteascătotal sensul sportului. Astăzi scopul nu mai este sădai goluri, ci să nu primeşti goluri, aşteptând ogreşeală a adversarului. Gata cu distracţia! Şi, cumdemersul german şi italian s-a dovedit plin de suc-ces, în fotbalul internaţional s-a impus linia de patrufundaşi, motiv pentru care nouăzeci la sută dintr-unmeci se desfăşoară doar la douăzeci de metri lastânga şi la dreapta liniei de centru. Poţi să plecidupă bere liniştit, în timpul oricărei transmisiunilive, nu pierzi nimic.Legendarul cap în gură a! lui Zinedine Zidane ad-ministrat acelui cum-îl-chema-macaronar în finalaCampionatului Mondial de fotbal din 2006 a fost, înrealitate, o revoltă împotriva sistemului cu patrufundaşi: protestul unui jucător genial împotriva eli-minării sistematice a farmecului şi bucuriei de a jucadin fotbalul de top. Zidane ar fi putut să ne facănouă, iubitorilor fotbalului, un cadou şi mai mare la05despărţire, dacă nu i-ar fi aplicat lovitura doar italia-nului, ci ar fi tras un şut sub centură şi Ligii de Fotbaldin Germania. Funcţionarii aceştia au interzis, întretimp, linia de trei fundaşi. Nu-i glumă! Colectivele deantrenori ale ligii se străduiesc cu toate forţele şi celemai moderne metode de antrenament să „unifice"cât mai multe din culoarele de joc. Câtă laşitate!CEL MAI FRUMOS DINTRE TOATE CORPURILECEREŞTI: MARTE CEL RĂZBOINICtMarte! Planeta furtunilor de praf, a canioa-nelor abrupte şi a piscurilor semeţe - cât de res-pingătoare se arată, la prima vedere prin lunetă.Dar pentru cine se ocupă mai de-aproape, corpulceresc închinat zeului războiului îşi dezvăluiefarmecul său aparte. Ca să-i preţuim şarmulsălbatic, este nevoie de o diferenţiere cât sepoate de pământească: trebuie să învăţăm, maiîntâi, să deosebim spiritul războinic de militarism.Cel dintâi este nobil şi viteaz - militarismul nefi-ind decât o varietate degenerată. Dacă ne gândim

36

Page 37: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

la războinic, apare un bărbat puternic, inteligent,cu principii ferme; în cazul militarismului, vedemburta, uniforma de operetă şi decoraţiile de tini-chea. Războinicul este capabil de autoironie, cuo seriozitate soră cu moartea; militarismul, dim-potrivă, poate fi ridicol până şi în baia de sângepe care o provoacă.Avem la îndemână exemplele cele mai con-cludente ale militarismului - Japonia imperialăînaintea celor două bombe atomice şi Germa-nia, din 1871 până în 1945 (în zona răsăriteană:până în 1989). Simbolul istoric al militarismuluirămâne Langemarck1. Problema constă în aceeacă militarismul nu are habar de chestiunile mili-tare - trimite val după val de tineri în calea fo-cului inamic, fără scop, sens, fără raţiune şi fărănici un plan de bătaie. în adâncurile sale, milita-rismul se dovedeşte găunos. Patria, pe care oridică în slăvi, îi este de fapt perfect indiferentă,neinteresându-l decât satisfacerea orgoliului per-sonal. Militarismul pune lumea pe foc, apoi re-cunoaşte cu jumătate de gură: „N-am vrut să seîntâmple aşa." Oricât de mult şi-ar dori liberaliistângişti cu totul altceva, căderea militarismuluinu a fost provocată de demonstranţii pentru' Oraş din Belgia, în vestul Flandrei, scena primului atac cuiperită al armatei germane, în Primul Război Mondial (n. tr.).97pace, ci de naţiunile de războinici. Naţiunile ti-pice de războinici au fost (sau sunt) Prusia,Marea Britanic, America şi Israel. Şi există câ-teva personalităţi, în care spiritul acestor naţiuniîşi găseşte cea mai strălucită expresie: BătrânulFritz1, Lawrence al Arabiei, generalul Patton şiMoshe Dayan, cu peticul său negru de pe ochi.Dacă trecem în revistă acest şir de medalioaneistorice, ne vor frapa câteva trăsături comune decaracter: dorinţa de aventură, înclinaţia artistică,gândirea neconvenţională până la marginea in-subordonării şi dispreţul faţă de moarte, care nutrebuie însă confundat cu nostalgia romantică amorţii. Şi dacă între toate aceste însuşiri pare săexiste vreo contradicţie, ea trimite la o dialecticăproprie tuturor naţiunilor războinice. Aparenţeleexterioare şi cotidianul ar putea fi marcate de ce-remonialul militar - dar, la o cercetare atentă,oricare naţiune de războinici a apărat un idealcivil. In cazul Prusiei, a fost vorba de stat, în carefiecare să poată fi fericit în felul său; în cazulMarii Britanii, liberalismul, cu parlamentul şilibertatea presei; în cazul Americii, este vorba1 Frederic al II-lea cel Mare, rege al Prusiei, 1740-l786(n. tr.).98despre societatea multietnică a imigranţilor; încazul special al Israelului: un refugiu pentru unpopor ostracizat - şi singura democraţie dinOrientul Apropiat.Naţiunile războinice au propus, în acest fel, ospecie unică şi foarte atrăgătoare, cetăţeanul-sol-

37

Page 38: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

dat, educat, curios şi ferit de idei preconcepute.Poetul argentinian Jorge Luis Borges a închinatacestui cetăţean-soldat versuri de neuitat. Iatăce scria pentru Marea Britanie, în 1940, faţă deameninţarea invaziei: „Să nu pângăreascăpământul tău sfânt, o, Anglie, / mistreţul ger-man şi hiena italiană. / Insulă a lui Shakes-peare, fie-le dat fiilor tăi să te salveze / pe tineşi umbrele tale glorioase..." Iar statului israe-lian i-a închinat, în 1969, stihurile: „Mă te-meam că în Israel s-ar tăinui / cu dulceaţa-iamăgitoare / aleanul strâns de diaspora multi-seculară / ca pe o comoară nobilă... / Nu-i aşa.Cea mai bătrână dintre naţii / e şi cea maitânără... / Vei fi un israelian, un soldat. / Iţi veiconstrui patria din mlaştini, o vei înălţa din pus-tiuri. / Cot la cot cu tine va munci fratele tău,faţa căruia nu ai văzut-o vreodată. / Un singurlucru îţi promitem: / locul tău în vârtejul bătă-liei." Apoi, Jorge Luis Borges scrie că poporulIsraelului s-a „întors în lumina intensă a victo-riei, / frumos ca un leu la amiază."Marte - cât de neospitalier li se arată tuturorcelor care nu-l cunosc. Dar, pentru cel care-iiubeşte asprimile, nu mai există altă lume.CEL MAI FRUMOS DINTRE TOATE CORPURILECEREŞTI: VENUS CEA PACIFISTĂIVenus - ce stea vrednică de iubire! Seara, la fel şidimineaţa, urcă pe cer ca un simbol al speranţei şiaminteşte vestirea comună celor mai multe religii:„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământpace, între oameni bunăvoire!" se spune, după cumse ştie, în Noul Testament. Prinţul indian Gautama,pe care adepţii săi îl numeau „Cel Luminat", Buddha,a mers chiar cu un pas mai departe: potrivit învă-ţăturii sale, purtarea noastră trebuie să fie paşnică nunumai faţă de semeni, ci şi în raportul cu toate cele-lalte vieţuitoare. Călugării budişti nu sorb din ceaiînainte să fi îndepărtat toate insectele rătăcite înbăutura lor cu ajutorul unei plase, iar în mers iauseama să nu strivească nici un gândac. „Pacea nueste ţelul, pacea este calea", a spus Mahatma100Gandhi. în cântecul său, Imagine, poate cel mai re-velator popsong al tuturor timpurilor, John Lennon aexprimat desăvârşit sentimentul venusian al vieţii:Imagine there's no countries I It isn't hard to do INothing to kill or die for I And no religion too IImagine all the people I Living life in peace... Ima-ginează-ţi: o viaţă fără state naţionale, fără religie, încare toţi să trăiască în pace. Iar celor incorigibili, carechiar şi în acest secol mai vor să predice splendoarearăzboiului pentru patrie, fie-le amintit un aforismal lui Oscar Wilde, pentru cartea lor de căpătâi:„Patriotismul este virtutea celor desfrânaţi."Venus nu este însă doar planeta spiritului paşnic,înainte de toate, este şi planeta femeilor - şi a ero-sului. Nu degeaba cluburile amatorilor de sex liber şitârgurile specializate în pornografie îşi însuşesc nu-

38

Page 39: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

mele acestui minunat corp ceresc. Când spui Venus,vezi imediat jungle fierbinţi, cu liane mlădioase şimlaştini călduţe, unde pitonii se împerechează deli-cat, iar urangutanii nu au de făcut, cât e ziua delungă, nimic altceva decât să se purice tandru. „Lamalurile aurorei dimineţii / maimuţele ţeseau un firnesfârşit / de erotic, / stârnind valuri de polen" spunePablo Neruda în cunoscutul său ciclu de versuri,Canto General. Să ne amintim o clipă de Grădinaplăcerilor, pictura lui Hieronymus Bosch, cu aceletrupuri timid-lascive, prinse între ele: asta este Venus.Imagine aii the peop/e / Living for today, cântaJohn Lennon. Oamenii ar trebui să trăiască de parcămâine nu ar mai exista. Legile logicii bărbăteşti ar fiatunci suspendate. înainte ca o orgie să fie oficial de-clarată închisă, s-ar porni următoarea. Doar că, dincând în când, cineva ar trebui să-şi ungă felia depâine cu Nutella.Spre deosebire de Marte, Venus este şi un tărâmal artelor. Inter arma silent Musae, spuneau romanii,care se pricepeau prea bine să poarte un război:atunci când vorbesc armele, muzele tac. Dar pe ceamai paşnică dintre toate planetele, în schimb, maiexistă şi reprezentaţii neîncetate, comedii şi tragediipline de cruzime, ceea ce nu trebuie să alunge pe ni-meni, doar şi cele mai înfiorătoare lucruri pot deveniobiect al desfătării, odată lăsate în urmă. Asta secheamă catharsis. în sălile de operă strălucitoare, cu-noscătorul se bucură de Verdi, Wagner şi Puccini -şi, demn de toată lauda, se întâmplă pe banii statu-lui! Deoarece pe Venus nu există nici un motiv să searunce bani pe înarmare, totul se investeşte înadevăr, bunătate şi frumos.Să existe oare pe Pământ o enclavă unde să se fiajuns, fie şi în parte, la asemenea reuşite demne deparadis? Chiar şi într-un stadiu de început. Pământul102fiind totuşi o vale a plângerii, cum bine se ştie. Da, unasemenea tărâm venusian există, cu adevărat: senumeşte Uniunea Europeană. Acolo-aşa cum cereacântecul lui John Lennon - patriile au fost desfiinţate,în esenţă. Nimeni întreg la minte nu ar mai ucide saunu ar mai fi dispus să moară pentru Germania, Franţasau Italia. Şi doar o minoritate fanatică se mai chi-nuieşte cu preceptele dumnezeieşti - după secole derăzboaie religioase, europenii s-au secularizat radical.Toţi cei care poartă în buzunar acte de identitate eu-ropeană se bucură de o pace perfectă, artele sub-venţionate înfloresc, iar în fiecare weekend, uneorichiar şi în cursul săptămânii, se poate ţopăi de feri-cire. Cum ar mai putea cineva să-şi dorească cu totdinadinsul să se mute pe Marte?FUMATUL MENŢINE SILUETANu-i treaba statului să-şi educe cetăţenii - celpuţin atunci când vine vorba de adulţi. Dinaceastă cauză, anunţurile tipărite pe pachetelede ţigări de câţiva ani încoace, potrivit legii, con-stituie o obrăznicie nemaivăzută. Pot exista me-tode mai sănătoase de petrecere a timpului liber103

39

Page 40: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

decât inhalarea fumului de la tot soiul de buru-ieni - dar de ce e nevoie de acest gest acuzator,prin care suntem informaţi că „fumatul pro-voacă apariţia cancerului", ba chiar „ucide"? Neîntrebăm ce urmează după asta: probabil foto-grafii cu cadavre de copii galbeni de nicotină oriradiografii cu varice de fumător. Cum de şoferiinu sunt admonestaţi pe acelaşi ton că „mersulcu maşina ucide" şi „poluează" (ca să trecem cuvederea faptul că banii plătiţi de ei pe benzinăajung, gata spălaţi, prin băncile din Arabia Sau-dită, pe căi lăturalnice, în conturile Al Qaeda)?Comparativ vorbind, fumatul rămâne doar oglumă nevinovată.Apoi, există un adevăr pe care îl recunoscdoar puţini oameni, dar noi între noi putem dis-cuta deschis: fumatul e sexy. Pe Internet existăun website, pe care se pot vedea fotografii defumătoare (nu-i nevoie de cod de acces, nici deplată prin card!). Să recunoaştem cinstit că pri-veliştea ne excită puternic şi să sperăm că la felli se întâmplă şi femeilor care-şi mai amintesc deţigara lui Jean-Paul Belmondo, atârnându-istrâmb în colţul gurii. Suptul lasciv al nicotinei;privirea uşor sticloasă, în vreme ce, cu respiraţiaoprită, fumul scaldă alveolele pulmonare; şi, în104fine, suflarea lui cu gura pe jumătate deschisă -suficient ca mintea să se sucească tot mai repedeîn jurul axei, scoţând scântei roşii. Iar acum, sta-tul, care ridică pretenţii să se ocupe de educaţianoastră, a interzis şi fumatul în cafenele! Şi eramotivul cel mai important pentru care mergeamacolo, ca să asistăm cum frumuseţile se lasăpradă viciului.SE POATE SI FĂRĂ FUMATDesigur, oricine e liber să se sinucidă; desigur, opoate face pe o cale ocolită; şi, desigur, poate opta,în cunoştinţă de cauză, pentru un gen de moarte de-osebit de îndelungată şi de chinuitoare. (Cancerulpulmonar este îngrozitor de dureros şi duce la moartesigură, dar nu întotdeauna şi rapidă. Şi, ca la oricecancer, există şi şansa reală ca şi alte organe să fieatacate de celulele care se înmulţesc necontrolat.)Avem simpatie deplină faţă de reglementarea caselorde sănătate americane, care le impun fumătorilorcontribuţii mai scăzute decât asiguraţilor care sunt îndeplinătatea facultăţilor mintale. în definitiv, fumătoriiau o speranţă de viaţă semnificativ mai redusă, prin105urmare şi costă mai puţin. Am putea să depăşim re-glementarea cu o ofertă şi mai bună, acordându-ifiecărui fumător mai multe cartuşe de ţigări, gra-tis, pe întreaga durată a vieţii - pe termen lung, po-vara cheltuielilor sociale pentru sănătate ar scădeasemnificativ.Un singur lucru am vrea să-l pretindem din par-tea fumătorilor: să-şi practice viciul lor dement cuferestrele închise, între cei patru pereţi ai lor. Şi astadin cel puţin două motive. Mai întâi, fumatul este

40

Page 41: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

incredibil de inestetic. (Fumătorii emană nicotinăprin fiecare por al pielii lor îmbâcsite, au dinţiiîngălbeniţi şi sunt chinuiţi de tuse cronică.) Apoi,avem şi noi dreptul să pretindem ca aceia care, avizide moarte, îşi croiesc pufăind drumul spre mor-mântul deschis prea repede să nu ne ducă şi pe noila pieire. Vrem să ne ţinem departe de otrava lor. Lafel de bine am putea să ne aşezăm lângă un aten-tator sinucigaş, doldora de explozive, în Fâşia Gaza,şi să-l rugăm respectuos să apese pe buton. Prin ur-mare, ascundeţi-vă în găurile voastre neaerisite şinu vă mai goliţi niciodată scrumierele. Aprindeţiprima otravă înainte de micul dejun şi stingeţi-o peultima chiar când cădeţi, horcăind, în somn adânc.Dar vă rugăm să uitaţi de cafenelele noastre fru-moase şi curate.106CULTURA!Una dintre cele mai dezastruoase tradiţii dinistoria spirituală germană este devalorizarea cul-turii, răspândită tocmai în patria romanticilor.Din 1945 încoace, oricine ştie să-i preţuiască peEichendorff, Novalis ori E.T.A. Hoffmann va fibănuit de fascism. Zvonul potrivit căruianaziştii şi-ar fi extras ideologia din puţul adâncal romantismului - fiind mai degrabă raţio-nalişti sălbăticiţi, complet razna - a rezistat cuîncăpăţânare.Cine acordă întâietate culturii faţă de civi-lizaţie este, în primul şi în primul rând, apolitic.Urmăreşte să-şi cultive universul interior şi sărămână neatins de forţele brutale ale economieişi de stridenta industrie a divertismentului. Ardori să-şi viziteze hortus conclusas, grădina as-cunsă a propriului său suflet, în mijlocul căreiase deschide floarea albastră. Exclamă împreunăcu Eduard Morike: „Lasă-mă, o lume, lasă-măînpace!" - şi abdică scurt de la contemporaneitate.Iar cine constată aici un fapt condamnabil nupoate fi decât foarte rău intenţionat. în defini-tiv, nimeni nu e dator să devină părtaş la formelegenerale de imbecilizare, desigur cu excepţia107sistemelor totalitare. Doar orbul nu vede căîndobitocirea cuprinde tot mai mult cu tenta-culele ei, iar cine gândeşte, în schimb, doreştesă-şi croiască un luminiş în jungla uitării de sine,unde să se poată îndeletnici netulburat cu lu-crurile ultime.Nu se poate tăgădui că în tradiţia culturalăgermană există în acest sens mijloace cât sepoate de potrivite. Pe de o parte, în Germaniaîntâlnim o bogată tradiţie mistică, cel puţin dela Meister Eckhart încoace; pe de altă parte,poeţi ca Hölderlin ori Stefan George au adop-tat un ton solemn-preoţesc, aşa cum practicnu descoperim în lirica altor naţiuni. Consta-tarea nu este defel un act de îngâmfare şovinăşi nici nu ne împiedică să-i admirăm pe en-glezi pentru parlamentarismul lor şi pe italieni

41

Page 42: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

pentru arta lor culinară. Există însă o calitatespecifică a spiritului german - indiferent că onumim Wesens schau1, exaltare, aplecare spremeditaţie. Şi ea nu trebuie să fie nimicită, în-tr-o lume a cărei guvernare se apropie tot maimult de perfecţiune.1 Intuire a esenţelor, concept care ţine de fenomenolo-gia lui Husserl (n. tr.).108CIVILIZAŢIE!Despărţirea dintre civilizaţie şi cultură se numărăprintre cele mai dezastruoase tradiţii din istoria spiri-tuală. Cea dintâi, ni se explică, ar fi superficială, rece,mecanică, orientată exclusiv spre latura materială şi,mai presus de orice, oarecum importată. (Pe vremuri,francezii reprezentau chintesenţa răului, mai târziule-au luat locul britanicii, iar astăzi a venit rândul ame-ricanilor.) Cultura, în schimb, ar fi pătrunsă de sem-nificaţii adânci şi întunecate. Am avea de-a face cuelemente autohtone, prin urmare profund înrădăci-nate în istorie. Şi ni se induce, în acelaşi timp, că ar fiteribil de ameninţată, urmând să fie nivelată subacţiunea forţelor civilizaţiei. Astfel, se vorbeşte maimult decât orice despre McDonald's, care elimină ra-finata artă culinară indigenă.în realitate, lucrurile sunt total pe dos: civilizaţiase află în primejdie, iar cultura deţine poziţia predo-minantă (cel puţin potenţial). Pentru a face con-vieţuirea între oameni cât mai suportabilă, suntnecesare câteva norme civilizatoare. într-o formă ex-trem de comprimată, civilizaţia nu înseamnă nimicmai mult decât preceptul de aur al rabinului Hillel:„Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face." De unde decurgtoate regulile fundamentale ale politeţii: că nu trebuie109să-i faci pe ceilalţi de ocară, că nu se cuvine să-i faciuna cu pământul, doar pentru că ei ar fi mai slabi, cătrebuie să le deschizi uşa femeilor.Spre deosebire de acest minim bagaj civilizator,cultura reprezintă adesea doar pretextul sângerospentru dezlănţuirea războaielor de exterminare. Săne aducem aminte de fosta Iugoslavie! Atunci, în nu-mele „purităţii sârbe", poetul ratat.Radovan Karad-zic a pus tunurile pe oraşul multicultural Sarajevo,unde versurile lui mizerabile erau mereu rupte înbucăţi. Aşa arată supremaţia culturii în realitate. Şi,în încheiere, încă un cuvânt despre McDonald's:fast-food aveau şi romanii din Antichitate. Iar pizza,pasta şi alte produse ale bucătăriei italiene sunt multmai răspândite în lume decât un cheeseburger.o MMMMMMM, CAFEA!Cea mai bună este cafeaua pregătită aşa cumfac arabii: prin urmare, se pun cafea măcinată cucardamom măcinat şi cu puţin zahăr într-unibric de alamă, se toarnă apă deasupra, se dă înfiert de trei ori, divina licoare obţinută se beafierbinte din ceşcuţe infime, care după aceea seîntorc, pentru citirea viitorului în zaţul negru.Partea interesantă este că, pe întreaga durată apreparării, mirosul caracteristic al cafelei nu

42

Page 43: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

umple niciodată spaţiul bucătăriei (ori al cortu-lui de beduin): aroma rămâne în lichid, reţinutăde amestecul de cardamom şi cafea, care, lafiert, se ridică greoi. Pregătind cafeaua potrivitacestei străvechi şi fantastic de simple metode,veţi avea surpriza plăcută să îi descoperiţiadevăratul gust.Reţeta are totuşi două dezavantaje. Mai întâi,dacă sorbi prea multă cafea arăbească, ţi seporneşte în piept un ciocan pneumatic, de carenu te scapă decât doctorul. Apoi, nu poţi să-ţibei cafeaua cu lapte. Şi e mare păcat, pentru căaceastă combinaţie - mai ales cu laptele trans-format în spumă - deschide nenumărate va-riante, care de care mai gustoase. Cu siguranţă şifără exagerare, cappuccino este una dintre celemai semnificative contribuţii ale Italiei la patri-moniul cultural universal, alături de operele luiVerdi şi înainte de pastele Carbonara. Dar cevorbesc eu aici de cappuccino! Există doar atâteametode de a adăuga lapte la cafea - sau, invers,cafea la lapte. Să ne gândim la latte macchiato,care în America a dat numele unei întregimişcări politice, latte liberals, în semn de dispreţpentru intelectualii din marile oraşe, liberali destânga, prea slabi pentru a lua cu adevărat tau-rul de coarne. Dar politica nu trebuie nici să netulbure, nici să ne stea în calea plăcerii. Dacă lamacchiato se adaugă, de exemplu, sirop de ca-ramel din belşug, se obţine o băutură caldă careînlocuieşte orice desert şi poate aduce aminte deo copilărie fericită până şi celor care au fostbătuţi cu bastonul de trestie.Toate astea pot părea o simplă denigrare acafelei filtru atât de familiare, ăsta nefiind delocscopul nostru - adevăratul iubitor de cafea nupermite nimănui să-i reproşeze lipsa de patrio-tism. O ceaşcă aburindă, cu frişca, este o ade-vărată binefacere. Mai ales când îndoim cafeauacu rom. Restul ar fi doar vorbe irosite.M MM MM MM, CEAI!Aici nu este vorba despre pliculeţele cu ceai. Şi nicidespre sortimentele de ceai slab, chinezesc, care, casă-şi mai salveze cât de cât o urmă de gust, sunt aro-matizate ori puse în contact nesănătos cu batoane112de vanilie. Ne vom ocupa exclusiv de ceaiul propriu-zisşi adevărat, de Darjeeling, sau, mai bine, de Assam.Toate celelalte nu intră în discuţie, nici măcar sorti-mentele nefermentate. Rezultatul este de culoareachihlimbarului sau a iasomiei şi are mereu acelaşiefect: cine savurează o ceaşcă de ceai se simte maiînţelept, mai îndrăzneţ şi mai bun. Uneori chiar şimai frumos. în orice caz, la preparare trebuie săţinem seama de câteva reguli. începem cu cea maiimportantă: ceainicul trebuie încălzit înainte! Cinepregăteşte ceaiul într-un ceainic rece nu merită să fieconsiderat fiu al civilizaţiei occidentale. Apoi, ceaini-cul trebuie adus la apa fierbinte, şi nu invers - ca apasă mai fiarbă la contactul cu frunzele de ceai. Iar frun-

43

Page 44: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

zele de ceai nu trebuie să stea captive într-unui dinacele ouă scârboase din metal ori în alte asemeneaobiecte neigienice, ci să plutească liber în cană, astaeste de la sine înţeles.Cantitatea de ceai rămâne conformă cu indicaţiacare a servit odinioară britanicilor să-şi guverneze im-periul: one for each cup, one for the pot- adică, olinguriţă pentru fiecare ceaşcă din ceainic, şi apoi încăo linguriţă în plus. Ceainicul trebuie, de altfel, să fiedin porţelan ori din lut smălţuit; pregătit în vas detablă, ceaiul îi va împrumuta gustul. Şi întotdeaunatrebuie pregătit în cantităţi mici, doar nu ne îngrijim113de o trupă de gardieni ori de vreo companie de soldaţi,însă numai doamnele mai în vârstă au dreptul să beaceaiul din ceşcuţe de porţelan translucid. Adevăratulîmpătimit îl bea fierbinte, cu înghiţituri zdravene, dincăni cilindrice. în mod straniu, laptele capătă gust înceai doar pe teritoriul Insulelor Britanice.Puristul George Orwell insista că trebuie băut ex-clusiv fără zahăr. în acest punct ar trebui să introdu-cem o excepţie, din motive pur patriotice: ceaiul cucaramele Kluntje din Frizia de Răsărit rămâne o deli-catesă, iar sunetul produs de spargerea bucăţelelorpătrate dulci în lichidul fierbinte - amestecatul cu lin-guriţa fiind considerat în Frizia de Răsărit un gest ne-educat - bucură sufletul. Şi trebuie băut neapărat cufrişca. Priveliştea vălătucilor de frişca albă în lichidulîntunecat îi îndeamnă la meditaţie chiar şi pe cei careconsideră yoga un exerciţiu prea solicitant. Cafea?Ce-o mai fi şi aia?GonsideraíiieconomiceSĂ NE SUSTRAGEM DE LA OBLIGAŢIILE FISCALEUniunea Sovietică se purta cinstit, cel puţin:îşi închidea supuşii în lagăre de muncă forţată,când se dovedeau nesupuşi. Statul burghez, înschimb, îşi asumă în cel mai firesc mod dreptulde a ne confisca o parte din venit - iar cinerefuză trebuie să se aştepte la amenzi consis-tente (adică să cedeze şi mai mult din proprie-tatea sa), sau la închisoare. Cu alte cuvinte,ameninţarea cu utilizarea forţei menţine siste-mul de taxe şi impozite. Contribuabilul cu-inte, obişnuit, ar trebui să socotească odatăcâte luni pe an trudeşte pentru circa financiarăşi când începe să muncească şi spre folosul săupersonal. Doar ce poate fi munca prestată cuistolul la tâmplă, ca să spunem aşa, dacă nuuncă forţată?117Măcar dacă banii din taxe şi impozite ar ficheltuiţi pentru ceva folositor! Dar, nici gând! înesenţă, statul utilizează veniturile din taxe şi im-pozite în următoarele trei scopuri. Primul: îşisusţine aparatul birocratic, plătind unui numărprea mare de angajaţi salarii neruşinat de mari,iar pentru fiecare situaţie de criză înfiinţează onouă instituţie inutilă. Afirmaţia este cu atât maiadevărată în cazul Germaniei, a cărei castă de

44

Page 45: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

birocraţi a aflat, cel târziu din vremea Imperiu-lui, cum să profite de fondurile respective. Aldoilea: statul risipeşte banii din impozite pe sub-venţii care menţin artificial în viaţă te miri ceramură economică ineptă. Astfel, ţăranii euro-peni obţin în fiecare an miliarde ca să continuesă polueze mediul, iar aceeaşi instituţie publicăsusţine industria cărbunelui brun, deşi nimeninu mai ştie exact la ce foloseşte cărbunele brun.Al treilea: banii se scurg direct în ţări străine,pentru a susţine ori floarea teroriştilor, ori auto-craţii locali. Ori regizorii de operă săraci, carealtfel nu ar găsi răgazul creator să distrugă re-pertoriul clasic.Din păcate, nu ne putem aştepta ca toţicetăţenii să intre simultan în grevă fiscală abso-lută, provocând astfel prăbuşirea sistemului. Dar118fiecare gest de evaziune fiscală înseamnă unînceput: fiecare cetăţean care ia această deci-zie se îngrijeşte ca statul să dispună de tot maipuţini bani, exact ca un drogat aflat în cură dedezintoxicare. Şi atunci poate se va vedea silitsă practice o mai strictă disciplină a cheltuieli-lor - ba chiar să renunţe la câteva proiecte ab-surde. Astfel, fiecare evazionist contribuie labinele general - adesea cu mult mai mult decâtîşi poate imagina.DĂRILE TREBUIE PLĂTITE gEste de înţeles când lefegiul de rând reacţionează >cu neplăcere atunci când constată că, după toate de-ducerile, din salariul brut îi mai rămâne doar jumate;este de înţeles când independenţii văd, cu mânie abiastăpânită, că părintele-stat abia dacă le mai lasă cinci-zeci de cenţi din fiecare euro câştigat cu sudoareafrunţii. Dar oricât ar fi de înţeles asemenea reacţiiemoţionale, ele nu sunt justificate. Pentru că, în rea-litate, venitul brut rămâne o ficţiune, iar venitul fărătaxe şi impozite, o himeră.119lată motivul: după cum a remarcat şi HeinrichHeine, pavăza sfântă a statului moral este proprieta-tea. Fără proprietate, nimic nu funcţionează. Fărăproprietate nu ar exista bani, nu ar exista dobândă,nu ar exista dinamică economică. Dar proprietateaeste un titlu de drept. Pentru ca într-o ţară să existeproprietate, trebuie mai întâi să existe infrastructuralegală - tribunale independente, cărţi funciare în caresă fie trecut cu exactitate cui anume îi aparţine ceteren, executori judecătoreşti, care să sechestreze vi-lele şi conturile bancare ale faliţilor, fără să ţină seamade cine este vorba (prim-ministru ori şef de poliţie). Pescurt, pentru ca proprietatea să existe pe lume, tre-buie mai întâi să fie prezent statul de drept, într-oformă oarecare. Spre exemplu Congo, în esenţă unsimplu petic pe hartă, dominat de tot felul de bandeşi clici, nu cunoaşte proprietatea, aici totul se măsoarăîn săculeţele cu diamante neşlefuite cărate de trafi-canţi. Cum grano salis, acelaşi lucru e valabil pentruo ţară ca Arabia Saudită, care în esenţă nu reprezintă

45

Page 46: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

nimic mai mult decât un pământ stăpânit de o fami-lie. Despre proprietate nici nu se poate vorbi, darexistă rente ce provin din vânzarea resurselor naturale(ţiţei), repartizate supuşilor după bunul plac al cla-nului conducător, în schimbul unei bune purtări. Iardespre o dinamică economică nici nu poate fi vorba.120Prin taxele şi impozitele pe care statul le adună dela noi veghem la aşezarea fundamentului legal fărăde care nu am putea să obţinem venituri. Privit dinacest unghi, plătim taxe şi impozite dintr-o formă ele-vată de egoism: ca participanţi la circuitul economic,' avem cu toţii interes vital să existe un stat de drept.Altfel nu am putea participa la competiţia paşnică dea acumula cât mai mulţi bani cu putinţă. Ar trebui fiesă ne înarmăm cu pistoale-mitralieră, ca să ne furămunii altora lingourile de aur, fie să pupăm tălpile uneicaste conducătoare, ca să ne putem înfrupta din bi-nefacerile acestei lumi.BANII CASH SUNT SICNu există ceva mai abstract ca aşa-numitele va-lori materiale, a spus odată Theodor W. Adorno,într-un anume sens, afirmaţia este desigurmereu adevărată, dar justeţea ei reiese cât sepoate de limpede în card: toate economiile,toată averea adunată cu greu, toate strădaniileşi grijile unei vieţi pline de privaţiuni se reduc, laurmă, într-o banală bucată de plastic. Asta să fietotul? Pentru asta ne-am luat de la gură şi amrenunţat la atâtea plăceri ale trupului? Mult maiplăcut e să retragi de la bancomat câteva banc-note, să simţi dovada palpabilă a propriei talemunci, sau să auzi monedele zornăindu-ţi veselîn buzunar.Apoi, plata cu bani cash prezintă şi un avan-taj pragmatic: din punct de vedere antropologic,creierul nostru nu este conceput pentru soli-citările cârdului. Pur şi simplu nu realizăm că,atunci când întindem cârdul şi mâzgălim nu-mele pe o bucăţică de hârtie, cheltuim tot atâtcât am plăti cu bani gheaţă, şi ne lăfăim aseme-nea lui Cresus, ignorând deznodământul amar.Care soseşte, însă, cel mai târziu la sfârşitullunii, prin poştă, dovada unui alt salariu tocatmărunt. Doar dacă am distruge cârdul şi ne-amîntoarce la banii cash am mai avea o şansă.Dar argumentul hotărâtor împotriva cârduluiîn sine este de natură strict estetică: este absoluturât şi arată sărăcăcios. Şi cel mai prost aratăcele din categoria scumpă, care imită aurul şiplatina - plasticul rămâne plastic, orice i-ai face.în timp ce banii, dimpotrivă, pot fi foartefrumoşi: să ne gândim la monedele minunateelveţiene, ori la bancnotele englezeşti de o liră,mărturia unei regine drăgălaşe în tinereţea ei; să22ne gândim la dolari şi la deviza lor minunată,In God We Trust, legată organic de simbolisticamasonică (ateistă). Iar cine umblă cu bani rămâne

46

Page 47: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

în contact şi cu operele de artă, înnobilându-şidiscret existenţa cotidiană.CÂRDUL E TARELa ce vă gândiţi când vedeţi un tip care scoate unteanc de bancnote din buzunar - eventual prinse cuelastic - şi le pune pe masă una câte una, arogant?La interlopi, mafioţi, proxeneţi. Şi, probabil, aveţi per-fectă dreptate. Dar ce vă trece prin cap când vedeţiun tip pe stradă, cu servietă din piele prinsă cu lanţde încheietură, desigur plină-ochi cu bani gheaţă?Categoric: şpagă, cocaină. Parlamentul European,respectiv serviciile secrete ruse. Cu mari şanse să fieadevărul gol-goluţ.Pecunia nori olet, dar banii gheaţă put. Cineumblă cu sume impresionante nu are cum fi ono-rabil: ori face fraudă fiscală, ori trafic de minore,ori comerţ cu arme atomice în Uzbekistan, urmatde un schimb de lovituri nucleare între Rusia şiGeorgia. Iar cine umblă cu doi bani în buzunar estepur şi simplu idiot. Invită direct să i se tragă una încap şi să i se fure portmoneul. La urma urmei,trăim în secolul XXI şi avem de mult la dispoziţie oalternativă civilizată: un card mic, dreptunghiular,din plastic, cu care eşti tratat regeşte, de aici pânăla Dar es Salaam.Cârdul prezintă avantaje nepreţuite. Este cinstit,în primul rând: fiecare plată poate fi urmărită în toatedetaliile, până la originea ei. Cu documentul careînsoţeşte plata prin card poţi sta cu fruntea sus atâtîn faţa autorităţilor de stat, cât şi în faţa cetelorcereşti, la judecata de apoi. Apoi, cârdul este practic.Nu mai e nevoie să te scotoceşti prin buzunare, dupăbani mărunţi, nu te mai temi că te jumulesc hoţii cape gâscă. Şi plata cu card, categoric, conferă stil:semnezi chitanţa şi, indiferent cât plăteşti, te simţi caGreta Garbo şi Cary Grant.o CARNETUL DE ECONOMII SĂ TRĂIASCĂDupă cum ştie oricine, e uşor să faci bani:totul e să ai mereu grijă să cheltuieşti cu cevamai puţin decât ce câştigi. Atât şi nimic maimult. Doar să cheltuieşti ceva mai puţin: peste124ani, se adună bănuţii şi cenţii, pe care îi puideoparte potrivit acestei metode, şi se trans-formă de la sine într-o movilă, într-un munte,într-o avere mai mică sau mai mare. Şi, pe urmă,ce faci cu ea? Firile mai jucăuşe se duc cu bogăţiala cazinou, o schimbă pe fise urâte, din plastic,şi apoi le risipesc într-o veselie, la ruletă.Destrăbălaţii se opresc la bordel, le vâră banc-note în slip dansatoarelor din buric cu ţâţe goaleşi apoi se miră când trebuie să-şi ia tălpăşiţa şinesatisfăcuţi, şi cu banii luaţi. Proştii aruncăbanii cei frumoşi pe fereastră, cu boltă. Dar cinea mai păstrat o rămăşiţă de raţiune în cap înmod sigur îşi face carnet de economii. Şi nu maisunt greu de ocolit cazinouri, bordeluri şi feres-tre deschise. Se merge ţintă în prima bancă, senumără la ghişeu bancnotele necheltuite, care

47

Page 48: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

vor intra în cont. Şi înapoi, acasă, cu conştiinţacurată, fluierând ultimul şlagăr.Carnetul nu arată cine ştie ce. Ba, mai de-grabă, e fioros de auster. Dar, dacă te gândeştibine, înţelegi că numai carnetul de economii îţipermite să ai o percepţie limpede asupra pro-priei tale averi, amintind de casa de bani a Un-chiului Dagobert cel bogat (răţoiului capitalistdin lumea desenelor animate a lui Walt Disney125îi făcea mare bucurie, firesc, să arunce monedelede aur în aer şi să le prindă zornăind, pe che-lie). In carnetul de economii urmărim coloa-nele de cifre negre, care se adună în total uridin ce în ce mai mari - întrerupte de miciscăderi, la eventuale retrageri, acceptate cucalm. Când ai un sfert de oră liniştit, te poţiaşeza şi frunzări paginile broşurii, ca pe roma-nul vieţii, pentru încă o confirmare, plină deemoţie: totul îţi aparţine doar ţie! Tu ai agoni-sit totul! Cu propriile tale mâini, muncă etc!Nemaivorbind de dobândă! Şi te simţi învăluitde o căldură binefăcătoare.Ei, bine, există oameni care urmăresc să teconvingă să arunci carnetul de economii şi, înschimb, să cumperi pachete de acţiuni. Asta armai fi una! Cu un carnet de economii ştii în oricemoment pe ce stai. Dobânda nu e prea grozavă,adevărat, în schimb pe poţi bizui pe ea indife-rent de situaţia meteorologică a economiei: poa'să ningă, poa' să plouă, un uragan să măturebursa de pe faţa pământului - poţi conta peplata dobânzilor, aşa cum contezi că după fur-tună iese soarele.126PACHETUL DE ACŢIUNI SĂ TRĂIASCĂBanii care rămân la sfârşitul lunii pot fi trecuţi încontul de economii, desigur. Poţi să-i bagi şi la cio-rap, cum făceau pe vremuri bunicile. Metoda este,în esenţă, chiar mai raţională, ciorapul dolofan re-zistând în orice situaţie, în vreme ce carnetul deeconomii nu oferă decât o iluzie de siguranţă:banca poate să dea faliment. în postura de acţionarmărunt, te poţi trezi cu mâinile goale, ca după uncrah de bursă. Şi, în definitiv, ce ne tot agăţăm atâtde siguranţă! Dacă omenirea s-ar fi lansat doar înacţiuni cu deznodământ pozitiv garantat, am maista şi acum cu blana de urs în spate, la gura peşterii,pândind mamuţi.Când aud cuvântul „acţiune", majoritatea se-menilor noştri fac o falsă asociere: se gândesc ia obucată de hârtie, bătută de vânt, încolo şi încoace,care-şi găseşte în cele din urmă liniştea la groapade gunoi. în realitate, există acţiuni care-şi menţinuimitor de stabil cursul - iar în afară de acţiuni maiexistă, bineînţeles, şi bonurile şi obligaţiunile co-munale! Şi nimeni nu zice, orice investitor măruntpoate să joace la bursă. Şi chiar să achiziţioneze unpachet de acţiuni. Risc minim şi dobânzi la care fra-ierul cu carnet de economii nici nu poate să viseze,

48

Page 49: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

127nici dacă-i strecori cocaină în cafeaua lui ca apa deploaie. Şi, desigur, nici nu mai poţi să frunzăreşticarneţelul ca să vezi cu ochii tăi cum se înmulţescbanii încet-încet. Pentru că banii nu se mai în-mulţesc încet. Ci spectaculos - pe Internet, se poateasista live la întregul proces. Deodată, constaţi că îţiface plăcere să urmăreşti ştirile de bursă, în ziar. Cesentiment nemaipomenit să stai comod în fotoliu şisă vezi cum muncesc banii pentru tine. în definitiv,i-ai adunat cu sudoarea frunţii, acum e rândul lorsă-şi dea silinţa.Proasta reputaţie a speculanţilor a determinat înmare măsură aversiunea faţă de acţiuni. Te duci ime-diat cu gândul la tineri agitaţi, dar şi la tipi lunecoşi,care, fără scrupule, fac praf milioane şi milioane încâteva minute. Şi, de înţeles, nimeni nu doreşte săintre în afaceri tenebroase. De fapt, în realitate, spe-culanţii sunt un fel de porci ai capitalismului, scor-monind permanent după trufe. Ei trebuie să existe,altfel nu ar detecta nimeni unde se ascund şansele şiriscurile economiei monetare. Iar cine cumpără pa-chete de acţiuni poate participa la această aventură,chiar şi de la distanţă.178PENTRU ALTRUISMîntr-un film polonez se desfăşoară următoa-rea scenă: o profesoară progresistă ajunge laţară, într-o familie de ţărani, şi îi vede mâncândcu toţii dintr-o singură strachină. Pentru a-iscoate din mizerie, le aduce farfurii de supă. „Păi,ce să mâncăm din astea?!" se răţoieşte ţăranulcel bătrân. „Ce suntem noi, animale?" Multadevăr se ascunde în observaţia lui, aparent ab-surdă. Animalelor le vine greu cu adevărat sămănânce dintr-un troc comun. Se înghesuiepentru cel mai bun loc, nu-şi fac nici o concesiereciprocă; nu sunt în stare să cedeze, politicos.Oamenii, pe de altă parte, se dovedesc capabilide altruism. De fapt, avem aceeaşi programarebiologică şi noi, şi celelalte mamifere, fiind ori-când capabili să ne repezim primii cu lingura însupă şi să-i îndepărtăm mormăind pe cei maislabi - dar, fiind totuşi şi fiinţe culturale, reuşimsă ne înfrânăm apetitul, lăsând interesul nostrula urmă, ca să se sature şi aproapele.Prin urmare, am putea afirma că altruismuleste acea trăsătură specială care ne deosebeştede animale. Dacă am fi pur şi simplu egoişti, amasculta doar de natura noastră animală, şi nu ammai fi realizat nici una din marile opere de cul-tură ale umanităţii, pentru care este nevoie deechipă. Altruismul ne ajută să ne depăşim limi-tele: construim şcoli, ştranduri publice şi biblio-teci de cartier. Da, construim şi realizăm lucrurişi pentru posteritate (la care animalele nu au nicicum să viseze, măcar). Părinţii trudesc din răs-puteri, pentru ca să le meargă mai bine copiilor.Poeţii îşi lasă moştenire manuscrisele şi cărţileuniversităţilor. Filantropii întemeiază săli de

49

Page 50: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

operă şi de teatru, pentru ca generaţiile viitoare săaibă bucurii estetice. Există mereu mecena careoferă bani institutelor, pentru progresul cer-cetărilor medicale.Fără altruism, am trăi într-o lume rece şiînfricoşătoare, am recădea într-un stadiu pri-mitiv al existenţei. Nici un medic nu ar mairămâne după program, ca să vindece bolnavii.Nici un pompier nu şi-ar mai risca viaţa ca săsalveze bebeluşul rămas în mijlocul flăcărilor.Am vegeta mereu, fără să ne pese decât deavantajul personal. Astfel privit, fiecare pasînainte din istoria omenirii a reprezentat, înesenţă, un triumf al altruismului: îndepărtareade firea animalică şi apropierea de adevăratamenire a umanităţii.130PENTRU EGOISMOrice regim criminal cunoscut a făcut apel la al-truism: „binele comun înaintea binelui personal" a fosto lozincă favorită a naţional-socialismului. în RDG se ri-dica neîncetat în slăvi „solidaritatea celor ce muncesc",iarfundamentaliştii islamici cântă şi ei imnuri de gloriealtruismului în serviciul unei cauze nobile. Şi nu întâm-plător. Altruismul şi totalitarismul sunt firesc legate şidacă luăm totul în serios, ar trebui să ne anihilăm pro-pria personalitate, pentru a le face pe plac celor din jur.(„Tu eşti nimic, poporul tău este totul", afirmaunaziştii.) Dar potrivit cărei logici pot fi ceilalţi mai preţioşidecât noi? Să existe vreo justificare filozofică în acestsens? Oare nu este fiecare fiinţă înzestrată cu raţiunerăspunzătoare faţă de ea însăşi, în primul rând?Gluma dialectică este că societatea funcţioneazăconsiderabil mai bine atunci când răsplăteşte egois-mul, decât când celebrează altruismul. Poetul englezMandeville a tratat subiectul în renumita şi geniala luifabulă cu albinele: zumzăie harnic din floare în floare,ca să adune nectarul - fiecare fiind preocupată doarde propriul său avantaj. Dar la stup, nectarul, strânsdin egoism, se transformă în miere pentru toate, lafel cum din viciile personale creşte folosul public (pri-vate vices, public benefits). Adam Smith a dezvoltat131ideea într-o întreagă teorie economică, în cartea saBunăstarea naţiunilor: brutarul coace pâine şi măce-larul face cârnaţi nu spre plăcerea societăţii, scria el, cipentru că se aşteaptă la un profit. Dar din faptul căfiecare îşi urmăreşte, în mod egoist, interesele, în celedin urmă se realizează - ca prin acţiunea unei „mâininevăzute" - folosul tuturor.Aztecii au avut o religie mohorâtă şi sângeroasă:credeau că soarele nu avea să mai răsară dimineaţa,dacă zeii cosmici nu primeau cu regularitate sacrificiiomeneşti. Altruismul este, în principiu, o convingerela fel de sinistră, adepţii săi pretinzând ca individul săse jertfească pe altarul binelui comun. Partizanulegoismului, în schimb, se desparte de această gân-dire magică şi însetată de sânge. Deviza egoismuluieste atât umană, cât şi practicabilă: „Nu mă voi jertfi

50

Page 51: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

pentru nimeni altul, nici nu-i voi pretinde nimănui săse jertfească pentru mine."NU SE COMPARĂ NIMIC CU 0 LOCUINŢĂPROPRIETATE PERSONALĂCine vrea să facă un bine animalelor de pradăsă plătească în continuare chirie. O treime din132ceea ce câştigă prin sudoarea frunţii - poatechiar jumătate - îi iese din cont, lună de lună(lună de lună!), spre a nu se mai întoarce ni-ciodată. Iar proprietarul se înfruptă din ea cuun rânjet onctuos, ca orice rechin. Apoi vasimţi mirosul de sânge, iar lăcomia lui vacreşte. De aceea şi sunt aşa de creativi pro-prietarii când e vorba de născocit costuri adia-cente pe care doresc să le recupereze, iarhalcile de bani pe care dinţii lor ascuţiţi le sfâr-tecă din pradă cresc tot mai mult, la fiecare1 ianuarie. Dar dacă se întâmplă să se strice ro-binetul, desigur nu răspund rechinii. Atunciintră în vigoare textul din contractul de închi-riere tipărit cu litere mărunte.Când îţi cumperi o locuinţă, scapi de pro-prietar dintr-o singură lovitură. Ce sentiment su-blim de eliberare! Desigur: cine nu s-a născutbogat ori n-a câştigat un miliard la loto trebuiemai întâi să se ducă la bancă şi să se îndatorezepână peste urechi - dar merită. De acum înaintenu-ţi mai arunci banii în gâtlejul nici unui rechin.Plăteşti în schimb o ipotecă, ceea ce reprezintăo diferenţă considerabilă, adică nu, o diferenţăhotărâtoare. Cu fiecare nouă rată creşte credinţacă, până la urmă, locuinţa îţi va aparţine cu133totul. îţi întinzi picioarele pe canapeaua din li-ving, te uiţi în jur, îţi încrucişezi degetele laceafă şi ştii: totul este al tău. Şi dacă ai copii, îipoţi mângâia delicat pe creştet, gândind că eivor moşteni cândva o valoare certă. Iar dacă nuai, poţi privi aproape fără teamă viitorul înochii lui injectaţi: te vei alege cu o pensie ridi-colă, bătrân şi şubred (aşa îţi faci socoteala),însă cel puţin nu va putea nimeni să te deaafară dintre cei patru pereţi cu floare de apar-tament, numai ai tăi. Se pare însă că există şioameni care nu plănuiesc atât de departe în vii-tor, fie din obişnuinţă, fie din înclinaţie. Dar şiei, miopi cum sunt, tot ar avea parte doar deavantaje de pe urma unei locuinţe proprietatepersonală, pe care o pot vinde oricând, pe onouă grămadă de bani.Există o singură perioadă a vieţii în care estecu adevărat de înţeles să stai cu chirie, maiexact studenţia, când trebuie să zburzi ca flu-turele, dintr-un hogeac dezordonat în unul şimai dezordonat. Dar cine prelungeşte aceastăformă uşuratică de existenţă până la vârstamaturităţii dovedeşte tendinţe asociale, iarasocialii tot pe stradă ajung, mai devreme saumai târziu.

51

Page 52: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

134NU SE COMPARĂ NIMIC CU O LOCUINŢĂ CU CHIRIEDe multe ori, valorile materiale sunt ca păpădia,o adiere de vânt şi totul se poate risipi. Şi cel maidureros e cu locuinţele proprietate personală. Cineîşi cumpără o casă crede că are ceva ce nu îi maipoate lua nimeni, şi-a asigurat viitorul şi lui, şi ve-selilor lui urmaşi. Dar fără să se gândească la os-cilaţiile pieţei imobiliare. O casă de vis, cu grădinăpe acoperiş, pentru care a pus jos un milion, se vaafla, poate, peste treizeci de ani, în vecinătateaunui drum de acces spre autostradă. Majoritateacelor care au ţinut morţiş să se facă proprietari n-auavut de altfel disponibili toţi banii, prin urmare s-auchinuit o viaţă întreagă de lefegii, pentru ca, ajunşila vârsta pensiei, ipoteca şi toate dobânzile şi do-bânzile ei la dobânzi să fie plătite cel puţin pejumătate. Iar acum îi înjură copiii, pentru că s-autrezit cu un bolovan de gât, fără nici o valoare. Imo-biliarele sunt singurii colaci de salvare care se pottransforma pe negândite în grele poveri, mai alesla vreme de furtună, lată substanţa coşmarurilor defamilie, nu puţine la număr.Dar şi în împrejurări mai puţin dramatice, locuin-ţele proprietate personală se pot dovedi o adevăratăcursă de şoareci pentru micul slujbaş. Fie îngăduit135aici un cuvânt bun şi în numele bietului proprietarcare închiriază: de regulă, nu avem de-a face cu ani-male de pradă rapace, ci cu oameni dornici şi ei săse descurce cu banii, în comparaţie cu care, la tri-bunal, chiriaşul are o poziţie surprinzător de uşoară.Şi mai ales dacă s-au produs mari stricăciuni, din cazde forţă majoră. Nimeni nu sare să-l ajute pe pro-prietar, trebuie să se descurce singur în urma inun-daţiei. Societăţile de asigurări au, din păcate, obiceiulneplăcut să ridice din umeri şi să dispară discret, înasemenea situaţii.Dar cel mai important argument în favoareaopţiunii pentru locuinţa închiriată este de naturăfilozofică. Viaţa este trecătoare, nestatornică, iarcine e de acord cu asta va prefera căminul trecătorşi nestatornic. Să ne amintim de singurul loc din li-teratura universală unde se tratează pe larg cum-părarea unei proprietăţi imobiliare: în Biblia ebraicăcitim despre tratativele purtate de Avraam cu hitiţiipentru cumpărarea peşterii Macpela - plătind pânăla urmă enorm, patru sute de sicii de argint. Şi ceeste peştera Macpela? O bagatelă, un mormântde familie.136COMUNISMUL, CE IDEE NEMAIPOMENITĂDe acord, comunismul nu a funcţionat cineştie ce, în prima rundă. Nici într-a doua, niciîntr-a treia. In loc să realizeze paradisul fărăclase pe Pământ, fiecare victorie a comunismu-lui de până acum a dus doar la înfiinţarealagărelor de muncă forţată şi la uciderea în masăa milioane de oameni, fie că discutăm despreRusia, China, Cuba ori Vietnam. Celor care tra-

52

Page 53: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

tează cu dispreţ ideea comunistă le vine prin ur-mare uşor să ridice un deget acuzator. Dar oareaveţi dreptate? Să demonstreze oare, în practică,eşecul comunismului că şi teoria a fost greşită,de la început? Potrivit acestei logici, ar trebui săducem rapid şi creştinismul la lada de gunoi aistoriei. în definitiv, au ars suficient de multe ru-guri şi s-au purtat suficient de multe bătălii sân-geroase în numele dragostei creştine faţă deaproape. Dar nu se poate trage concluzia, nicidin prigonirea ereticilor, nici din cruciade, căidealul creştin n-ar valora nimic, dezolanteleevenimente demonstrând doar că, asemeneaoricărei mari idei, şi idealul creştin poate fi ex-ploatat din sete de putere.137Dar, de fapt, ce este ideea comunistă? Pescurt, o societate fără exploatare şi fără do-minaţie. O lume fără şefi şi fără bani, în care ni-meni nu trebuie să se teamă că nu va avea hranăori adăpost, o lume a tihnei şi a luxului pentrutoţi, în care oamenii sa-şi poată desfăşura în voiecreativitatea. De la sine înţeles, comuniştii nusunt deloc nişte visători naivi. Nu cred într-outopie care ne-ar aştepta undeva, în viitor, lacheie. Potrivit lui Karl Marx, societatea împărţităpe clase, cu nedreptatea şi lipsa ei de omenie,este tocmai premisa victoriei comunismului lascară mondială. Capitalismul, mai întâi de orice,este conditio sine qua non, potrivit teoriei mar-xiste, pentru ca - după o scurtă etapă detranziţie, în care proletariatul vine la putere - ex-ploatarea să poată fi eliminată o dată pentru tot-deauna. Capitalismul, cu enorma sa dinamicăeconomică, da, creează tocmai mijloacele teh-nice pentru ca munca să nu mai reprezinte oconstrângere şi un blestem. Ceea ce Marx nu-şidorea câtuşi de puţin era victoria comunismuluiîn ţări înapoiate, feudale, pentru a se izola apoiimediat de lumea exterioară - în aceste condiţii,scria el în obişnuitul său stil intens, s-ar puteaobţine doar „o replică a vechiului căcat". Puciul138bolşevicilor din Rusia s-ar fi bucurat astfel cugreu de aprobarea sa. Dar nu cumva dezvoltareala scară mondială a capitalismului corespundedestul de exact cu prognozele marxiste? Nu apus cu adevărat capitalismul la dispoziţie, prinmicrocip şi tehnologie informaţională, mijloa-cele pentru ca, după o revoluţie purificatoaremondială (care altfel ar putea să se desfăşoarecât se poate de paşnic), comunismul să-şi înfăp-tuiască toate promisiunile?COMUNISMUL N-A FOST CHIAR 0 IDEENEMAIPOMENITĂComunismul se înscrie în tradiţia gândirii euro-pene utopice. Respectiva gândire se întemeiază pe opremisă filozofică neexprimată, considerată de la sineînţeleasă într-un asemenea grad, încât apare rar lalumină: potrivit ei, la fiecare întrebare există un

53

Page 54: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

răspuns, răspunsul fiind la îndemână şi valabil pen-tru toţi - cel puţin în principiu. în lipsa acestei pre-mise nu ar putea exista o societate în care sădomnească armonia perfectă - armonie nu numai însensul în care toţi membrii ei ar trăi ca fraţii, dar şi139toate idealurile lor ar concorda, din punct de vederelogic. Şi dacă această ipoteză e falsă? Dacă la anumiteîntrebări ar exista mai mult de un singur răspuns co-rect? Atunci idealurile care ar urma să fie realizate decomunism nu ar mai corespunde, deodată, între ele.Fiecare ar fi, luat în sine, bun, dar din păcate este im-posibil să încapă toate lucrurile bune sub o singurăpălărie. Cel mai renumit exemplu de asemenea incom-patibilitate i-l datorăm lui Goethe, care scria: „Legiui-torii ori revoluţionarii care promit în egală măsurăegalitate şi libertate sunt fantezişti sau şarlatani." Li-bertatea e bună, la fel şi egalitatea. Dar cu cât se punemai mult accent pe libertate, cu atât există mai puţinăegalitate, şi reciproc. Echilibrul trebuie reglat din nou,de la caz la caz, la asta servind procesul democraticdintr-o societate liberală. într-un gest fanfaron, co-muniştii declară că asemenea contradicţii pur şi sim-plu nu există, şi că, printr-un singur act eliberator, sepot rezolva toate contradicţiile tragice. Tocmai deaceea nu este nici un accident şi nici o întâmplare cătoate tentativele de punere în practică a comunismu-lui s-au soldat cu regimuri ale terorii. Cine urmăreşte săinstaureze o armonie, logic imposibilă, nu se va da înlături de la nici o crimă - quod erat demonstrandum.Ca o circumstanţă agravantă, ca să spunem aşa,teoria economică a marxiştilor nu este valabilă. Potrivit140lui Karl Marx, pătrundem pe drumul către paradisprin eliminarea proprietăţii private asupra mijloacelorde producţie şi, odată îndeplinit acest act, producti-vitatea societăţii va atinge cote înalte. în realitate.Tisă, tocmai proprietatea reprezintă motorul dinami-cii economice - odată demontat, maşina nu mainaintează nici măcar un metru; dar mai există o sin-gură metodă să se mişte: cobori şi dai ordin să fieîmpinsă, prin muncă forţată. Din câte se pare, Marxa bănuit acest fenomen. în Manifestul partidului co-munist se găsesc următoarele puncte de programrevoluţionar pentru „cele mai înaintate ţări": „Con-strângere egală la muncă, pentru toţi, edificarea dearmate industriale, mai ales pentru cultura câmpului[...] îmbinarea educaţiei cu producţia etc. etc." Şi secheamă Utopia Arhipelagului Gulag.TRĂIASCĂ DEMOCRAŢIA BURGHEZA!Cel mai bine e să ne imaginăm democraţia cae o discuţie nemărginită, adică neterminată şiin principiu de neterminat, în care oricine aredreptul să intre în vorbă: taximetrişti, profesoarede fizică, dentişti, fani de computere, studenteîn istoria artelor, bancheri, şomeri, proprietaride cafenele etc., cărora li se adaugă funcţionaride partid, lobby-işti, jurnalişti, sindicalişti, re-rezentanţi ai cultelor religioase etc. Stadiuldiscuţiilor se măsoară, la intervale regulate, prin

54

Page 55: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

alegeri libere. De ce fiecare voce are aceeaşigreutate (one man, one vote), de ce părerile celorcu carte, bunăoară, nu sunt considerate mai va-loroase? Deoarece nu există metodă obiectivăde măsurare a înţelepciunii (tocmai oameniiînţelepţi pot fi deosebit de proşti în chestiunilepractice ale vieţii), iar majoritatea oamenilor se145pricep în treburile lor mai bine decât orice spe-cialist. Strigătul de luptă al Revoluţiei americanea sunat astfel: No taxation without representation!Plătitorii de impozite doreau să hotărască sin-guri în ce scopuri le sunt utilizaţi banii. în spa-tele revendicării se ascundea nu numai năzuinţaabstractă de dreptate, ci şi experienţa concretăcă toţi cei care finanţează statul, în calitate decetăţeni, au o imagine clară despre ce este maiutil să se întâmple cu taxele lor. (Neavând nicicel mai mic interes să finanţeze corupţia şi ine-ficienta.) Democraţia se aplică în vecinătateaimediată: în sat, în comunitate, în cartier - înAmerica se întâmplă adesea ca alegătorii să-şicunoască din vedere aleşii - şi tot aşa, în cercuriconcentrice, până la politica naţională şi in-ternaţională. Cât mai mult cu putinţă cei directafectaţi trebuie să judece şi să hotărască. O au-toritate centrală de planificare, chiar populată degenii, ştie mult mai puţin ca oamenii de la faţalocului ce măsuri politice sunt necesare la unmoment dat.Discuţia nemărginită, care constituie esenţademocraţiei, nu este o şuetă duminicală, ci maidegrabă o controversă aprigă: toţi strigă în de-zordine, gesticulează de zor şi încearcă să-şi taie14Gpartea leului - când cu mijloace lipsite de ele-ganţă, când cu argumente obiective. Vehemenţadezbaterii arată că se ciocnesc interese de primrang: sindicaliştii îşi doresc (şi chiar trebuie să-şidorească) altceva decât şomerii, bancherii re-prezintă un lobby diferit de cel al înalţilorprelaţi... Că nu se ajunge la vărsare de sângeîntre diferitele grupuri de interese depinde doarde făgăduinţa esenţială a democraţiei: orice gu-vernare se poate îndepărta fără utilizareaforţei, foarte simplu, prin buletinul de vot. Ast-fel rămâne deschisă şansa negocierii, a ac-ceptării de compromisuri, găsirea soluţiilor demoment, care nu mulţumesc pe nimeni, darpot aduce o ameliorare în statu-quo. Formulatîn stil dramatic, democraţia este războiul civilperpetuu, niciodată purtat de facto, dar şi siste-mul cibernetic de reglare cu conexiune inversăîncorporată, programul de computer care învaţădin propriile greşeli, pe scurt, autocritica per-manentă, instituţionalizată.Astfel, democraţia se armonizează cu fireaumană: copleşită de cusururi, bâjbâie nesigurdintr-o greşeală spre următoarea şi, tocmai în

55

Page 56: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

acest fel, se apropie, poate, puţin câte puţin, deadevăr. în limbaj creştin, democraţia este expresia147conditio humana după păcatul originar, prin caretoate dreptele măsuri au intrat în confuzie şinu se mai poate da un răspuns la străvecheaîntrebare: „Cum să ne căpătuim cu o bună gu-vernare?" Mai bine zis, cum să ne alegem cu oguvernare cât mai puţin proastă. Combinaţia„democraţie-economie de piaţă" s-a dovedit,în acest sens, un tandem invincibil. Şi nuîntâmplător, căci economia de piaţă se ba-zează tot pe principiul trial and error şi învaţădin propriile erori.PENTRU 0 DOMINAŢIE A MANDARINILORiNoi, în Occident, trăim în democraţii liberale. Ceeace ne conduce, simultan, la două raţionamente false:pe de o parte s-ar zice că democraţia este esenţa,faptul cel însemnat. Evident, o eroare. Elementul li-beral este cel care ni se pare fundamental, adică pro-tecţia drepturilor individului, de a cărui viaţă, dar şiproprietate, statul nu are dreptul să dispună (sau, înorice caz, nu fără a urma procedurile cuvenite) şi acărui sferă privată trebuie considerată sacrosanctă.Democraţia rămânând într-un plan secund, în această148privinţă, lată, spre ilustrare, un exemplu din istorie:Marea Britanie a fost un stat liberal cu mult înaintede a deveni o democraţie - până târziu, în secolulal XlX-lea, dreptul electoral a rămas la un nivel gro-tesc de inechitabil. Dar Marea Britanie a fost consi-derată în toată această perioadă un liman al libertăţii,pe bună dreptate. Căci autorităţile au fost mereuîmpiedicate să se amestece abuziv în viaţa cetăţenilor.Pe de altă parte, democraţiile din care lipseşte ele-mentul liberal pot fi sisteme sociale extrem deneplăcute, prezentând chiar şi trăsături totalitare - săne gândim la Franţa, la scurt timp după Revoluţie.Majoritatea a guvernat în mod absolutist, ceea ce adus la instaurarea regimului terorii.Al doilea raţionament fals: noi ne imaginăm cădoar combinaţia cu care suntem familiarizaţi - ordinesocială liberală şi democraţie - ar reprezenta o struc-tură logică, desigur cât se poate de naturală. în rea-litate, nu a fost nici determinată filozofic, nicinecesară din punct de vedere istoric. Democraţia sepoate alătura în diferite variante (cu naţionalismul,cu socialismul etc). Fără îndoială, la fel stau lucrurileşi cu liberalismul. Un sistem social neîncercat până înmomentul de faţă, dar care poate conţine un enormpotenţial pentru viitor, ar fi combinaţia dintre libera-lism şi o dominaţie a mandarinilor, aşa cum a existat149în Imperiul Chinez: nu este vorba de „reprezentanţialeşi ai poporului", adică de oameni care nu auînvăţat nimic, în afară de intrigi şi discursuri fru-moase. Mandarinii sunt oameni cu studii. înainte dea pătrunde în cursus honorum al politicii, trebuie săfi absolvit un studiu temeinic - ne gândim, spre

56

Page 57: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

exemplu, la limbi străine (cel puţin patru), istorie şiştiinţe economice, la care nu ar fi de prisos unelecunoştinţe de bază în astrofizica şi geografie. Princi-piul ar trebui să fie cel strict meritocratic; adică, ori-cine ar avea posibilitatea să acceadă în castamandarinilor, dar ar trebui să fie dispus să dediceînvăţăturii zeci de ani din viaţă, aproape ca uncălugăr. Doar cei mai buni dintre cei buni vor fi triaţi,pentru treburile guvernării - şi nu mai mult de o mie,care discută şi hotărăsc legi pentru întreaga societate,respectând întocmai Constituţia liberală, ceea ceînseamnă că mandarinii nu ar putea să suspendedrepturi fundamentale.Pentru a preveni corupţia pe care o aduce putereaetc., există o metodă foarte simplă: din corpul demandarini, doar două sute preiau treburile guvernăriişi exclusiv vreme de o singură legislatură. Apoi ur-mează schimbarea. Alegerea se face pe principiulloteriei - un generator aleatoriu oferă numele man-darinilor care vor prelua funcţia legislativă pe150următorii patru ani. Pe lângă asta, funcţionează, încontinuare, o curte constituţională şi un executiv(ales tot de generatorul aleatoriu). Ziarele şi posturilede televiziune se vor bucura desigur de libertatea săcritice după pofta inimii activitatea mandarinilor şisă facă dezvăluiri scandaloase. Pe scurt, totul poatefi ca în democraţie - doar populiştii nu ar mai puteainduce poporul în eroare. Sondajele de opinie nu armai juca nici un rol, iar afacerile guvernamentales-ar afla pe mâna unor oameni competenţi. N-ar finemaipomenit?AMERICA - 0 SUPRAPUTERE DE TOATĂ LAUDAStatele Unite sunt un caz fericit în istoriaomenirii. Este vorba de cel dintâi stat naţionalcare nu se bazează pe un mit fondator, ci pe oidee. Care anume idee, găsim scris în Declaraţiade Independenţă a Statelor Unite, din 1776:„Considerăm următoarele adevăruri de la sineînţelese - toţi oamenii au fost creaţi egali, fiindînzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalie-nabile; printre aceste drepturi se găsesc viaţa, li-bertatea şi căutarea fericirii." Astfel Statele Unite151reprezintă un experiment colosal (şi încăneîncheiat), similar unei noi întemeieri a ome-nirii. Experimentul constă într-o naţiune, carenu se fundamentează pe nimic altceva decât pegândul libertăţii. în principiu, din această na-ţiune poate face parte orice pământean, indife-rent de culoarea pielii sale şi de zeii cărora li seînchină. „Trimiteţi-mi pe osteniţii voştri, pesărmanii voştri, / Mulţimile învălmăşite, tânjindsă respire liber" stă scris pe o plachetă la pi-cioarele Statuii Libertăţii din New York. Ăsta nue kitsch liric. Green card-ul ar putea fi cuadevărat cel mai dorit document din lume, carepermite deţinătorului să trăiască şi să munceascăîn America.

57

Page 58: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

Constituţia Statelor Unite asigură posibilita-tea succesului acestui experiment unic. Con-stituţia rezolvă o problemă care preocupăomenirea de multă vreme: cum să împărţim pu-terea în aşa fel, încât nimeni să nu o acaparezecu totul - asigurând, totuşi, o guvernare cen-trală? Soluţia americană a fost crearea unui exe-cutiv puternic (funcţia preşedintelui, un fel demonarh ales pe perioadă limitată), înconju-rându-l însă cu instituţii capabile să-l ţină subcontrol: mai întâi de toate Curtea Supremă de152Justiţie, care veghează la respectarea principii-lor constituţionale fundamentale prin optspre-zece ochi ageri, dar şi Congresul cu cele douăcamere ale sale - Camera Reprezentanţilor,mai apropiată de popor, şi mai elitistul Senat.Diverse ţări ale lumii au imitat acest sistem dechecks and balances, în diferite variaţiuni, de fie-care dată cu succes.Cel mai târziu în locul de faţă, asupra susţi-nătorului Americii se vor abătea un şir de repro-şuri, ascuţite ca ghilotina: Dar indienii! Darsclavagismul! Dar cartierele sărace! Dar Nixon!Dar Ku-Klux-Klan! Toate obiecţiile demon-strează, de la bun început, unul şi acelaşi lucru:Statele Unite sunt locuite de oameni, adică defiinţe muritoare, cu raţiune limitată. Stabilireafaptului că istoria americană este plină de de-fecte pare de-a dreptul banală. Mai interesantăse arată întrebarea dacă au existat încercări deînlăturare a defectelor flagrante şi cu ce rezultat.Să ne ocupăm de reproşul poate cel mai solidîmpotriva Americii: de netăgăduit, părinţii fon-datori ai Statelor Unite au fost cu toţii proprietaride sclavi. In orice caz, aveau şi o conştiinţăîncărcată, ştiind că existenţa sclavilor intra de faptîn conflict cu principiile fundamentale stabilite în153Declaraţia de Independenţă şi în Constituţie. în1861, contradicţia respectivă a explodat subforma unui sângeros război civil, pe carepreşedintele de atunci, marele Abraham Lin-coln, l-a considerat o pedeapsă divină pentrupăcatul sclaviei. Războiul civil s-a încheiat prinvictoria zdrobitoare a statelor nordice şi aboli-rea sclaviei - dar negrii din statele sudice nu s-aubucurat nici după aceea de drepturile lor civile,în anul 1963, însă, patriotul american MartinLuther King a putut declara următoarele, în tim-pul unei demonstraţii de la Washington, refe-rindu-se la principiile fundamentale ale StatelorUnite: „într-un anume sens, am venit în capitalanaţiunii noastre pentru a încasa un cec. Atuncicând arhitecţii republicii noastre au scris cuvin-tele măreţe ale Constituţiei şi Declaraţiei de In-dependenţă, au semnat o obligaţiune pe careurma să o moştenească fiecare american...Astăzi este limpede pentru oricine că Americanu şi-a onorat promisiunea faţă de cetăţenii ei

58

Page 59: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

cu pielea mai întunecată. In loc să-şi împlineascădatoria ei sfântă, America le-a dat negrilor uncec fals, un cec returnat cu menţiunea că nu areacoperire. Dar noi refuzăm să credem că bancadreptăţii a dat faliment. Refuzăm să credem căîn tezaurul marilor şanse oferite de aceastănaţiune nu ar exista aur suficient. De aceea amvenit să ne încasăm cecul..." Patruzeci de ani maitârziu, în fiecare oraş american mai mare existăo stradă şi o şcoală, cel puţin, purtând numele luiMartin Luther King. Da, cecul a fost încasat.Statele Unite ale Americii sunt consideratenaţiunea conducătoare a lumii occidentale nunumai datorită forţei ei militare şi economice,deşi aceşti doi factori joacă, bineînţeles, un rolimportant. Dar funcţionarea lor exemplară estecea care contează şi mai mult: Statele Unite de-monstrează din nou, în fiecare zi, că o demo-craţie liberală, civică şi capitalistă, la care potparticipa toţi cetăţenii, rămâne în continuare ceamai civilizată dintre toate formele de convie-ţuire. Şi prin disponibilitatea lor de autocriticăsunt un exemplu rar. Nu trece o zi în care ziareleşi televiziunile să nu-şi critice guvernul pe motivde incompetenţă; când soldaţii americani schin-giuiesc sau comit un masacru, armata deschideun proces împotriva lor şi îi condamnă ca perăufăcătorii de rând. Nu mai există probabildecât o singură altă naţiune pe acest pământatât de intransigentă cu sine, când e vorba de ju-decată: micul Israel, cel supus asediului.¡55La nivelul politicii externe, Statele Unite aufost cele care au înfrânt naţional-socialismul şipe aliaţii săi japonezi, după care au îngenun-cheat totalitarismul comunist. Statele Unite aufost cele care, după al Doilea Război Mondial,au ajutat Europa să se refacă economic şi autransformat Japonia într-o democraţie. Din nouse ridică obiecţia banală că au existat multe,multe zone umbroase (crime de război, naivităţi,înclinaţia de pactizare cu dictatori din Americade Sud şi Asia). Şi mai interesantă este uimitoa-rea disponibilitate a americanilor de a-şi corijagreşelile din mers. în momentul de faţă, lumease vede confruntată cu un al treilea val de tota-litarism: după nazişti şi comunişti, musulmaniifanatici sunt cei care calcă pe cadavre, în fana-tismul lor de a renaşte acel califat al secolului alVll-lea, declarându-şi deschis intenţia de a ucideorice evreu, creştin, hindus ori ateu, fără a-icruţa nici pe musulmanii eretici. Americaniijoacă şi faţă de acest al treilea val al terorii to-talitare rolul cavaleriei, ieşite în întâmpinare,pentru salvarea civilizaţiei.Cine crede că steaua care se ridică la orizon-tul istoriei mondiale ar fi China nu ştie, evident,să citească statisticile demografice. China va156

59

Page 60: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

îmbătrâni înainte să reuşească din punct de ve-dere economic. Are o rată a natalităţii scăzutăşi, pe deasupra, se aplică politica avortului încazul în care ar urma să se nască o fată. StateleUnite, în schimb, numără trei sute de milioanede locuitori şi sunt în creştere - economiapăstrând şi ea acelaşi ritm vioi. Let's face it, baby:secolul nostru va fi şi mai pregnant americandecât cel trecut.CHINA AR FI 0 SUPRAPUTERE MULT MAI BUNĂSă nu ne amăgim: „momentul american" din is-toria lumii este iremediabil apus. Eşecul americanilordin Irak nu reprezintă decât începutul sfârşitului. Catoate imperiile dinaintea sa, Imperium Americanumdecade din cauza aroganţei şi a expansiunii exage-rate: forţele armate americane nu mai sunt capabilenici măcar de o acţiune poliţienească simplă, colo-nială şi, mai devreme sau mai târziu, vor fi nevoite săse retragă din Irak la fel de ruşinos ca din Vietnam, pevremuri, iar Afghanistanul le va scăpa şi el curândprintre degete. Americanii asistă neputincioşi cumIranul se ridică la statutul de putere atomică, sub157ochii lor. Nu se pot împotrivi în nici un fel ca foştiialiaţi europeni să li se împotrivească deschis. în acelaşitimp, au de luptat cu dificile probleme interne: se es-timează că douăsprezece milioane de imigranţi seaflă pe teritoriul propriu - cât populaţia unei naţiunieuropene de dimensiuni medii! - la care se adaugă,anual, încă o jumătate de milion. Bogăţia Americii seclădeşte pe nisipuri mişcătoare capitaliste, clasa mij-locie restrângându-se tot mai mult, în vreme ce ar-mata formată din working poor se extinde. înghetourile negrilor şi latinilor vegetează copii care nuştiu să scrie şi să citească. Orice Tom, Dick sau Harrypoate să pună mâna pe un revolver sau carabină fărăprobleme - nici nu-i de mirare creşterea criminalităţii.Numai orbit de strălucirea dolarilor mai poate cinevasă îşi imagineze că o ţară atât de măcinată va mai fişi în secolul XXI o forţă conducătoare.Din fericire, asta nu înseamnă scufundarea glo-bului pământesc în haos. Se constată cu uşurinţăavansarea Chinei la rangul de nouă supraputere, fiindbine că se întâmplă aşa, din cel puţin trei motive. în pri-mul rând. Imperiul de Mijloc nu este o naţiune tânără,ci o cultură străveche, fără înclinaţii spre experiment.China nu a fost întemeiată în secolul al XVIII-lea, pe te-renul alunecos al ideilor de modă nouă ale intelec-tualilor iluminaţi, ci pe tărâmul ferm al unei tradiţii¡58vechi de mii de ani. Tradiţie care i-a învăţat pe chi-nezi, mai presus de orice, să păstreze măsura. Nu aufire de misionari. Niciodată nu şi-ar trimite soldaţii câte globul de mare, pentru a-şi răspândi peste tot cre-zul lor politic; cine are rădăcini adânci într-o culturăva şti să respecte şi alte culturi. O naţiune care maidegrabă îşi scufundă flota decât să o trimită în ex-plorare - aşa cum s-a întâmplat din ordinul unuideosebit de înţelept împărat chinez - nu poate fiaventurieră nici în politica externă.

60

Page 61: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

Contraargumentul poartă numele de Mao Ze-dong. înainte de a-l condamna, maoismul trebuie înorice caz bine demitologizat: a fost, în esenţă, tenta-tiva (reuşită) a întemeierii unui imperiu - ideologiacomunistă nu a oferit decât coloana sonoră. Indife-rent ce i-am reproşa lui Mao, a reuşit să unifice substeagul său o ţară uriaşă şi să o elibereze de influenţestrăine. Asta nu scuză ororile teribile, şi ne referim înprimul rând la cele din timpul frământatei revoluţiiculturale, asemănătoare unui război civil. Dar acum,când Imperiul de Mijloc s-a ridicat iarăşi, pare inutil sămai discutăm despre înfricoşătoarele circumstanţecare au însoţit-o şi în care s-a petrecut renaşterea sa.Adevărul este că, în China, comunismul a fost de multîngropat, fără prea mult caz şi zgomot. Partidul Co-munist Chinez se interesează de bilanţuri de afaceri,159şi nu de scrierile de tinereţe şi neghiobiile de bătrâ-neţe ale lui Marx. Tocmai excesele trecutului sunt ogaranţie că nu se vor repeta; pe planeta noastră, abiadacă mai există o conducere politică mai puţin inte-resată de ideologie decât cea chineză.Ajungem astfel la cel de-al doilea punct pentrucare o supraputere chineză s-ar dovedi o binecuvân-tare în secolul XXI: uneori, din motive pragmatice,fără alternativă, va trebui să lovim cu toată forţanoastră militară - şi, în asemenea cazuri, chinezii vorfi fără scrupule. Vor respecta regulile stabilite deNiccolo Machiavelli în Principele, despre ororile ne-cesare: trebuie comise de la început; trebuie comisepublic; ducerea lor la îndeplinire trebuie delegată, pecât posibil, altcuiva, care apoi poate fi pedepsit pen-tru asta. (în acest scop, regimurile-satelit sunt multmai practic de susţinut.) Spre deosebire de puterileoccidentale, chinezii nu se vor împiedica în principiimorale autoimpuse, cum ar fi nobilul ideal de a-icruţa pe civili cât mai mult cu putinţă. Nu vor acceptaprezenţa camerelor de luat vederi în zonele de con-flict. Nu vor permite nici unui ziar din spatele frontu-lui să le critice metodele de desfăşurare a războiului.Şi totul e deja demonstrat, gândindu-ne la lupteleîmpotriva uigurilor, un popor turcie din nord-vestulChinei: tinerii care au încercat să se revolte au fost160ucişi în masă, cu aruncătoare de flăcări. Astăzidomneşte o linişte de cimitir, învăţarea Coranuluise desfăşoară strict sub supravegherea statului, iarimamii trebuie să practice periodic „autocritica".De îndată ce armata populară de eliberare chinezăva începe să se ocupe de problemele OrientuluiApropiat, nu vom mai auzi multe despre funda-mentalismul islamic.Cel de-al treilea motiv pentru care pare de doritI ascensiunea Chinei la rangul de putere dominantăeste acela că, în realitate, procesul a şi început de-mult. Oricine cunoaşte păpuşile ruseşti, din lemn,care se ascund una într-alta, ca secretele, exact capolitica mondială actuală. Şi ultima păpuşă - secre-tul cel mai ascuns - este de fiecare dată un chinezmic. De exemplu, în 2006, la atacul israelienilor din

61

Page 62: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

Liban, au constatat, spre uimirea lor, că Hezbolahavea la dispoziţie arme antitanc redutabile, puse deIran la dispoziţia grupului terorist preferat. Dar,oare, de unde avea Iranul asemenea arme? Aţi ghi-cit. Un alt exemplu: regimul din Sudan. Primeşte totceea ce are nevoie pentru trai din Imperiul de Mij-loc şi, în schimb, îi aprovizionează pe chinezi cuţiţei. Rachetele cu rază lungă de acţiune iraniene,de care se tem şi Europa şi Israelul, provin din Co-reea de Nord, iar Coreea de Nord nu ar fi ceea ce161este, dacă în spatele ei nu ar sta China. Iar ideea debază a angajamentului de politică externă estemereu aceeaşi: China se preocupă, din culise, destabilitate. Se împotriveşte forţelor haosului, aven-turismului şi democraţiei.Şi atunci, de ce să nu recunoaştem imediat înce-putul unei noi faze a istoriei? Avem toate argu-mentele să ne supunem domnilor gri-souri de laBeijing, atâta vreme cât, oricum, noua supraputereeste interesată numai de bani. Şi nimeni nu va fi silitsă repete cine ştie ce formule de credinţă, în chipde rugăciune, ci numai să nu se împotrivească or-dinii. Iar pentru cei care se conformează: haine ief-tine, jocuri de computer ieftine, maşini ieftine,videorecordere ieftine. Să ne gândim doar la Shan-ghai, spre exemplu, unde nu se trăieşte rău deloc.Viaţa de zi cu zi, într-o dictatură, poate fi chiarcomodă, mai ales dacă dictatura are o bază econo-mică solidă. Nu ar fi exclusă nici deschiderea în ma-rile oraşe occidentale a unor restaurante chinezeştiîn care să nu se servească doar mâncarea obişnuită,din glutamat, ci hrană adevărată, minunată, dintoate provinciile chinezeşti. Cine vrea să se pregă-tească pentru viitor ar face bine să înveţe sămănânce cu beţişoare.162ENERGIE ATOMICĂ? MULŢUMESC, NU!Straniu, cât de repede uită oamenii. Nu a trecutbine nici măcar un sfert de secol de la catastrofa dela Cernobîl, şi incorijibilii partizani ai progresului seangajează din nou în susţinerea aşa-numitei utilizăripaşnice a energiei atomice, ca şi cum nimic nu s-ar fintâmplat. Să ne împrospătăm memoria puţin: în1986, în Ucraina s-a petrecut un grav accident la uneactor, şi reacţia nucleară nu a mai putut fi contro-lată. Sute de oameni şi-au pierdut viaţa în acţiunea destingere a incendiului, iar regiunea din jur este şiastăzi contaminată cu radiaţii. în zilele următoare, unnor ameninţător a fost purtat spre vest, ploaia a adusmici cantităţi de elemente radioactive în ciupercile dinpădure şi în iarbă, mâncată reverenţios de vaci. Ast-fel, laptele s-a transformat într-un risc pentruănătate, iar copiii nu au mai avut voie să se joaceafară, săptămâni de zile: teama s-a lăsat ca o ceaţăinvizibilă asupra Europei.Să nu spună nimeni că Cernobîlul a fost un caztrist, dar izolat! Au existat nenumărate catastrofeatomice în centrale, evitate în ultima clipă, să ne gân-dim doar la Harrisburg, în America. Şi acolo, unde nu

62

Page 63: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

s-a ajuns la topirea uraniului, radiaţiile dăunătoare aurecut prin beton şi au provocat apariţia diferitelor163tipuri de cancer şi moartea în chinuri a mii de oamenidin împrejurimi. Dar energia atomică se dovedeşteextrem de periculoasă şi când nu se petrec accidente,în primul rând, graniţa dintre „utilizarea paşnică" şicea militară rămâne strict artificială, aşa cum aratădisputa din jurul programului energetic iranian:aceleaşi centrifuge necesare la confecţionarea ba-relor de combustibil pentru reactoare servesc şi laproducerea de uraniu îmbogăţit pentru bombeleatomice. Dar mai există şi tipuri de reactoare dinfuncţionarea cărora rezultă plutoniu - o substanţădin cauza căreia nu trebuie să ne facem nici o grijăîn privinţa radioactivităţii: doar câteva grame ar fisuficiente pentru otrăvirea unui întreg oraş! Nici nuîndrăznim să ne imaginăm ce s-ar putea întâmpladacă un asemenea lucru drăcesc ar încăpea pe mâi-nile unor terorişti oarecare.Astfel ajungem la cea de-a doua problemă: deşeu-rile radioactive. Se pot produce mai multe rânduri decombustibil atomic sub formă de bară, dar în cele dinurmă tot rămân resturi radioactive pe termen înde-lungat. Pentru moment, metalul radioactiv este con-centrat în calupuri şi îngropat în mine părăsite, cusperanţa că şi problema respectivă a fost îngropată pevecie. Dar ce s-ar întâmpla în cazul unui cutremur carear împinge din nou totul la suprafaţă? Ce s-ar petrece164dacă va fi dezgropat, iresponsabil, peste o mie deani? De fapt, chestiunea „depozitării permanente"este nerezolvată şi irezolvabilă.ENERGIE ATOMICĂ? DA, VĂ ROG!Cernobîl nu demonstrează nimic. Din dezas-trul reactorului din Ucraina trebuie trasă o singurăconcluzie: comuniştii nu trebuie să construiascăcentrale atomoelectrice. Tehnologia reactoruluisovietic era de-a dreptul medievală în comparaţiecu standardele occidentale; iar catastrofa s-a pro-dus exclusiv din cauza tehnicienilor - probabilîmbibaţi în vodcă - după ce au întreprins cine ştiece experiment periculos. Numărul victimelor ac-cidentului de la reactor a fost grotesc exagerat deactiviştii antiatomici, din motive propagandistice,în esenţă, au murit cei care se aflau în incinta cen-tralei la momentul catastrofei şi cei care au stinsincendiul de la reactor. Nu se poate demonstranici măcar o creştere spectaculoasă a incidenţeicancerului în Ucraina. Nu poţi să faci tehnologiaatomică răspunzătoare de isteria colectivă care acuprins Europa Occidentală.165Dintre toate metodele de producere a ener-giei electrice cunoscute astăzi, aceasta este ceamai puţin poluantă. Peisajul nu trebuie desfigu-rat prin baraje de acumulare ori gigantice moride vânt. Şi nici nu e nevoie de hectare întregi deoribile instalaţii solare. Şi nici de centrale elec-trice pe cărbune, care mai întâi trebuie scos din

63

Page 64: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

pământ, pentru ca apoi să fie risipit în aer, subformă de fum. Ci pur şi simplu se încălzeşte apăprin intermediul barelor de uraniu, apă care nuvine niciodată în contact direct cu sursa ra-dioactivă: cine vrea se poate scălda fără să-şipună în vreun fel trupul sau viaţa în pericol. Aşase obţine aburul care pune în mişcare turbinele,asta-i tot. Concentraţia radiaţiilor în imediatavecinătate a unei centrale atomice este maiscăzută decât nivelul radioactivităţii naturaledintr-o drumeţie în munţii Alpi. Mulţumită teh-nologiei sofisticate, riscul de producere a unoraccidente în centralele atomice moderne esteredus aproape la zero. Problema deşeurilor ra-dioactive este rezolvată, pe durată previzibilă. Inviitor, vor fi expediate în spaţiul cosmic cu ra-chete sau poate se va născoci ceva şi mai eficient.De-a dreptul comic, sloganul „Energie ato-mică? Mulţumesc, nu!" este adoptat tocmai de166:ei care cred în încălzirea globală provocată de)m. Centralele atomice sunt singurele unităţi deicest fel, cu funcţionare continuă, care garantatiu produc efect de seră. Oricine se simte preo-cupat de starea globală a climei ar trebui, logicvorbind, să susţină energia atomică.DEZBATERILE DEMOGRAFICE SUNT NECESARECu demografia nu-i de glumit. Cu demografialiei nu încap discuţii. Datele statistice referitoarela populaţie sunt pe cât de crude, pe atât de cate-gorice. Nici vorbă de previziuni, nici vorbă de fu-irologi sau de speculaţii alimentate de observaţiişi de cifre. Demografia nu este speculativă. Des-:rie ceea ce se petrece de multă vreme, iar prog-îozele ei se adeveresc cu precizie matematică.Un fapt nu poate fi tăgăduit, zone întinse dinlumea occidentală se află în declin demografic(cele două excepţii sunt America şi Israel). Lafel şi zone însemnate din Asia: rata scăzută aîatalităţii şi media de vârstă înaintată duc la oîmbătrânire accentuată a populaţiei. Dar ob-servaţia nu rămâne valabilă la nivel global. în167Orientul Apropiat, spre exemplu, ar fi absurd săvorbim despre o îmbătrânire, media de vârstă si-tuându-se undeva la cincisprezece sau şaispre-zece ani, şi peste tot, pe străzi, în pieţe, vezitineri şomeri, pentru care viitorul nu reprezintădecât o enormă gaură neagră. Cum grano salis,acelaşi lucru se poate spune şi despre Africa.Numai că tinerii din Africa se trag din diverse tri-buri, prin urmare, frustraţi, preferă să se omoareîntre ei, în loc să pornească împreună împotrivaunui duşman extern. în Orientul Apropiat, înschimb, există un proiect politic care-i uneşte petinerii în exces, şi se cheamă islam. în numelelui, revoluţionarii pornesc la luptă împotriva re-gimurilor lor corupte şi incapabile, a decadenţeioccidentale şi a evreilor care, consideră ei, ar fivinovaţi de răul respectiv.

64

Page 65: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

De o vreme, în Europa trăieşte o minoritatemusulmană semnificativă. într-unele oraşe eu-ropene, minoritatea este de mult pe cale să setransforme într-o majoritate. Şi aici intervinelegea implacabilă la care făceam aluzie, când osocietate a început să moară, tendinţa este greude oprit, şi cu atât mai greu de întors. Fiecarecopil nenăscut astăzi înseamnă că generaţiei vii-toare îi va lipsi încă un potenţial părinte, curentulmultiplicându-se astfel nemilos. Şi când în sânulunei societăţi muribunde se adăpostesc musul-mani, aflaţi într-o voioasă expansiune demogra-fică, putem proroci cu ajutorul unui simplucalculator de buzunar la ce dată se va introduceîn anumite regiuni ale Europei sharia, sistemulde drept islamic. Cam prin 2030.Să fim bine înţeleşi, nu este vorba de culoa-rea pielii, ci de cultură. Dacă în Europa ar imigradoar sud-americani sau hinduşi, nu ar fi nici oproblemă. Dar vin, mai întâi, musulmanii, iarislamul a fost de la bun început o religie impe-rială. Iar adepţii lui chiar ar fi fraieri, ca să nu maispunem că şi-ar neglija şi datoria, dacă nu arprofita de avansul lor demografic. Desigur, astanu înseamnă nici pe departe sfârşitul lumii, doardin Europa nu va mai rămâne, până la sfârşitulsecolului, nimic demn de menţionat.DEZBATERILE DEMOGRAFICE SUNT RASISTEPână nu de mult, oamenii de ştiinţă ne avertizau,încruntaţi, de primejdia suprapopulării, care avea săsugrume frumoasa noastră planetă albastră. Astăzi,169oamenii de ştiinţă ne previn pe acelaşi ton apocalip-tic de primejdia opusă. Să avem de-a face cu o te-mere la fel de exagerată? Dacă în ţările dezvoltate senasc copii mai puţini şi oamenii trăiesc mai mult, esteîn primul rând un semn de progres.Rata scăzută a natalităţii înseamnă că femeile numai sunt doar maşini de făcut copii, înseamnă că auînceput să aibă un cuvânt greu de spus în planifica-rea familiei. Iar o speranţă de viaţă ridicată este, înprimul rând, dovada excelentelor progrese în do-meniul medical. Numai motive de bucurie, nici gândde întristare.în realitate, pe demografii amatori îi mână o sin-gură grijă: se tem că, per total, numărul oamenilorcu pielea albă este în continuă scădere. Dar asta nui se poate părea tragic decât unui rasist. Ce e rău căîn viitor se vor naşte tot mai mulţi copii cu tenulîntunecat? Cine ar dori să protesteze că fiecare altreilea nou cetăţean al planetei va fi indian ori afri-can? Ce e rău că spaniola va deveni curând limbăoficială în Statele Unite ale Americii? Cândva, pepreşedintele american o să-l cheme Sanchez oriDavila. So what?Primejdia islamică, menţionată adesea cu plăcereîn contextul demografiei, este o glumă pornind dela simplul fapt că islamul nu există la singular. Islamulse împarte într-o mulţime de grupări şi grupări se-cundare-sunniţi, şiiţi, ismailiţi, alawiţi etc. - care nu

65

Page 66: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

se pot suferi între ele. Şi diferenţele regionale şinaţionale sunt considerabile: turcii nu vor să aibănimic de-a face cu arabii, nici unii din ei nu au sen-timente bune faţă de kurzi şi aşa mai departe. Tre-buie însă să fii isteric ca să pretinzi că Europa seislamizează şi, desigur, să nu ai nici cea mai micăîncredere în instituţiile liberale. Dar să nu ne bazămpe puterea de atracţie a libertăţii şi democraţiei. Seprea poate întâmpla ca într-o zi majoritatea locuito-rilor Europei să provină din părinţi musulmani - deşiexperţii consideră asemenea aprecieri drept iraţio-nale - dar unde stă scris că aceşti europeni viitori vorprefera statul teocratic islamic laissez fa/re-ului de-mocratic? Desigur, în momentul de faţă mulţi tinerimusulmani europeni trec printr-o fază de radicali-zare, dar nimeni nu poate să prevadă cât va duraaceastă tendinţă şi dacă nu se va răsturna pestenoapte. Demografia oferă doar cifre goale, fără sădezvăluie ce se petrece dincolo de ele. Foarte posi-bil ca pe un judecător al Curţii Constituţionale ger-mane să îl cheme, într-o bună zi, Muhamad benJihad. Ei, şi? Tocmai omul acela se poate dovedi unstâlp al orânduirii liberale.FEMINISTELE SUNT NISTE GASTEFeminismul ar fi avut toate elementele să devinăcea mai brutală, cea mai consecvent totalitară ideo-logie a secolului XX. Să ne gândim la legenda în carecred, de fapt, toate feministele, potrivit căreia, în zoriicivilizaţiei ar fi existat o epocă paşnică, poate chiaridilică, în care mamele aveau puterea, acaparată apoide bărbaţi. De atunci istoria ar fi o continuă oroaresângeroasă - războaie, violuri, masacre. Prin tăişul să-biei, monoteismul ar fi încercat să şteargă orice amin-tire a străvechilor blânde religii feminine. în vremeaarderii vrăjitoarelor pe rug, ar fi pierit milioane defemei considerate înţelepte. Biserica Catolică ar fi omafie patriarhală. Unele feministe au bănuit chiar şică medicina nu ar urmări decât să se înstăpâneascăasupra corpului lor. Arta şi comerţul, se spunea, înjo-sesc consecvent femeia, transformând-o în obiect se-xual. Pe scurt, fermecătoarea feminitate colectivă afost răstălmăcită într-un fel de jidov rătăcitor al isto-riei mondiale. Iar în această piesă de teatru fatală,bărbaţilor li s-a rezervat rolul de ofiţeri SS, şuierânddin cravaşa întru supunere totală ori chiar preferândexterminarea. Şi totul în tandem cu devalorizarea ra-dicală a raţiunii, care, se afirmă, ar fi fost doar o ex-presie ideală a sistemului de dominare patriarhală,172 „logica falocentrică" fiind abandonată în favoareamisticii, cu ritualuri secrete, sub clar de lună, în fumulbeţişoarelor aromate.Care ar fi consecinţa acestui delir istoric? Anumecă bărbaţii, ca sex opresiv, au ucis în masă, cuadevărat, de-a lungul mileniilor, partea feminină a po-pulaţiei? Foarte simplu: feministele ar fi trebuit să ledeclare război tuturor celor care au ceva între picioare.Şi ar fi fost mereu, şi de la bun început, partea ceabună, pentru simplul motiv că erau femei. Nu ar fi tre-buit să-şi justifice nici un gest. Şi, cum ar fi hotărât să

66

Page 67: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

renege raţiunea, războiul ar fi fost total: să-ţi faci so-coteala ce pierderi vei avea, încă înainte de bătălie,este o pornire atât de îngrozitor de bărbătească! Dinfericire, această concluzie logică a fost trasă doar deamericanca Valerie Soianas. Ea a fondat Society forCutting Up Men (Societatea de tăiat bărbaţii înbucăţi), cu sigla SCUM („scursură"), al cărei unicmembru a şi rămas, şi a comis un atentat împotrivacui altuia decât efeminatul artist pop Andy Warhol.Cu excepţia doamnei Soianas, mişcarea feministă afost marcat inconsecventă. Este poate lucrul cel maibun care se poate afirma despre ea. S-a repezit ca untigru totalitar şi s-a prăbuşit ca o gospodină cuminte.în practică, feminismul s-a consumat prin faptulcă susţinătoarele sale - dar a avut şi susţinători! - au173încercat să impună societăţii reguli idioate de vorbire.Existând confuzia dintre genul natural şi cel gramati-cal, cuvântul „om", spre exemplu, trebuia atent de-zambiguizat prin „bărbat/femeie" şi alte asemeneacopilării. Mai rea era aversiunea extremă a feministe-lor în faţa plăcerii, demonstrată, spre exemplu, înmarea campanie antipornografică, prin care urmăreausă le acrească partenerilor tocmai acea delectaretrăită de ei încă de pe vremea când pictau organe se-xuale pe pereţii peşterilor. Te miri ce filmuleţe totalnevinovate, cu ceva sex, au fost deconspirate drept„ostile la adresa femeilor"; grupuri de acţiune au in-trat în forţă în cinematografele rău-famate şi au pic-tat ecranele cu sprayuri colorate, spre groazaderbedeilor din sală. La turnarea unor asemenea pro-ducţii artistice, susţin respectivele grupuri, femeilesunt exploatate. (în realitate, femeile sunt cu multmai bine plătite decât partenerii lor, pentru talenteactoriceşti, în filme de genul Haide să ţi-o pun învie.) Şi, desigur, nu ne-am gândit exclusiv la filmeleporno. Ci la străvechiul sex în sine, care poate rămânepermis, până la urmă, într-o singură variantă, cea les-biană - restul, în cea mai mare parte, fiind considerat„penetrant", prin urmare înjositor şi interzis. Cel maibine ne imaginăm feminismul întrupat într-o „mami"cu fustă de gospodină dintotdeauna, imprimată cu1 74flori şi carouri, dându-i fetiţei ei ascultătoare douăsfaturi de aur, care să o însoţească pe cărările vieţii:„bărbaţii sunt nişte porci" şi „toţi băieţii vor doar unsingur lucru".A adus feminismul ceva bun? Pe de o parte, fe-meile şi-au câştigat prin luptă dreptul de a se com-porta la fel de stupid şi de grosolan ca bărbaţii. Pe dealtă parte - în chip de compensaţie - bărbaţii s-audezvăţat să mai fie manieraţi: astăzi abia dacă maiare unul curaj să-i deschidă uşa unei femei ori să-ifacă vreun compliment. Cui îi place, poate să consi-dere asta un progres.FEMINISMUL, DE TREI ORI URA!Este convenabil să-i reproşezi feminismuluimiturile sale istorice: în definitiv, nici o mişcaresocială importantă nu a ieşit la capăt în lipsaunor asemenea mituri, indiferent că a urmărit

67

Page 68: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

emanciparea muncitorilor, a burgheziei ori a vre-unei minorităţi oprimate. Pentru a oferi o ima-gine completă, desigur, trebuie să recunoaştemcă matriarhatul nu poate fi susţinut cu dovezi is-torice, zeiţele Epocii de Bronz, de la sine înţeles,nu erau reprezentante ale unor culte blânde, cisorbeau sângele jertfelor umane şi, fără îndoială,dimensiunile vânătorii de vrăjitoare au fost gro-tesc exagerate de feministe. Istoria lumii nu afost un unic genocid nesfârşit în rândurile lor şi,fără îndoială, femeile nu sunt făpturi mai bunedatorită unor motive biologice. Să trecem pesteasta! Cine se opreşte prea mult asupra unorchestiuni atât de evidente urmăreşte doar să seîndepărteze de esenţial - feminismul s-a ridicatîmpotriva unor abuzuri autentice. Femeilor le-aufost interzise drepturi fundamentale ale omului,vreme de secole. Semnătura lor pe contracte nuavea nici o valoare, iar adesea nu se bucuraudecât cel mult de un drept limitat de moştenire,în democraţiile occidentale, abia târziu, în seco-lul XX, femeile au primit dreptul să intre în ca-binele de vot şi să bifeze candidatul preferat -fără lupta vitează a sufragetelor, am fi rămasetern sub dominaţia bărbaţilor. Şi astăzi femeilerămân vizibil subreprezentate în parlamente şiîn rândul conducerii marilor concerne.Există două modalităţi pentru înţelegerea fe-minismului: poate fi o mişcare critic-civiliza-toare, de genul celor care aruncă la gunoi totceea ce există şi urmăreşte să ridice în loc cu176totul altceva. în acest caz, ar fi vorba de o uto-pie apocaliptică dementă. Dar feminismul poatefi şi o mişcare de un alt tip, care - analog cu CivilRights Movement din America - să militezesobru pentru ca femeile să aibă aceleaşi drepturişi îndatoriri ca bărbaţii. Atunci ar fi vorba de unlucru pe care ar trebui să-l susţină orice om lalocul lui (indiferent de sex). Era pur şi simpluinevitabil ca feminismul să comită, iniţial, exa-gerări ideologice. Astăzi însă culegem roadeleperioadei juvenile de renunţări şi de dezbateriaprinse. Nu a fost mereu un fapt de la sine înţelescă femeile pot decide singure unde muncesc,cum se îmbracă şi cu cine doresc să se culce. JaneAusten (1775-l817) a trebuit să plătească auto-nomia ei de scriitoare cu o singurătate sexualăglaciară, de-a lungul întregii vieţi.Cine-şi imaginează că feminismul ar fi omişcare care-şi atinge scopul şi apoi se stingechiar nu se uită dincolo de limitele societăţii oc-cidentale. In imediata noastră vecinătate se aflăţările islamice. Acolo este nevoie, stringent şifără amânare, de o revoluţie feministă. Ţintelesunt elementare: dreptul de a ieşi din casă fărăescortă masculină şi fără văl; protejarea suroriifaţă de fratele cel mare, când el o bănuieşte că177

68

Page 69: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

nu ar mai fi fecioară; accesul la un permis deconducere, în Arabia Saudită; dreptul de a purtafustă mini; abolirea lapidării pentru femeia pre-supus sau real adulterină, în Iran. Drepturile fe-meii sunt condiţia esenţială de democratizare aOrientului Apropiat, fără de care acea zonă nuva cunoaşte vreodată normele statului de drept,nu se va elibera de sărăcie şi de fanatism. Opri-marea femeilor nu este însă o mare problemănumai în ţările islamice. în Republica PopularăChineză se avortează cu precădere fetuşii de sexfeminin, în subcontinentul India se raporteazăîn fiecare an dispariţia, pur şi simplu, a unuinumăr înfricoşător de mare de sugari de sex fe-minin. Obiceiul de a mutila organele genitale fe-meieşti - se vorbeşte, eufemistic, de „extirpareaclitorisului" - se practică în continuare fărăoprelişte în Africa (şi nu numai acolo). In esenţă,jumătate din rezoluţiile Naţiunilor Unite ar tre-bui să se ocupe de această temă şi nu ar fi ne-potrivit să se bucure şi de sprijinul armatei, dincând în când.S-ar putea ca marea epocă a feminismuluisă fi sosit abia acum. Şi-a lepădat coaja de ouideologic şi nu mai este un pui de pasăre radi-cal-stângist. Nu mai poate fi de mult vorba despre178simple chestiuni de morală ori stil de viaţă. Injoc sunt cele mai importante provocări ale seco-lului XXI. Nu se poate, în nici un caz, renunţa lafemeile care pilotează avioane, creează pro-grame de computer, comandă armate şi pro-iectează telefoane celulare. Macho trecuţi,care-şi imaginează că, într-o epocă a network-ingului global, ne putem lipsi de potenţialulcreator al unei jumătăţi a omenirii - cea femi-nină - pot să-i dea mai departe cu discursul lorde politică reală, în fapt nefiind decât niştebieţi reacţionari nostalgici.TORTURA ESTE UNEORI NECESARA,DIN PĂCATEîn orice film de la Hollywood ni se pare ab-solut în regulă când poliţistul, pe urmele căpe-teniei ticăloşilor, îl snopeşte în bătaie pe oricaredin bandă, până când scuipă şi adevărul, şicâţiva dinţi. In viaţa reală, însă, respingem cudezgust asemenea metode. în definitiv, de ce?Nu trebuie să facem recurs la bine cunoscutulscenariu cu bomba al cărei ceas ticăie implacabil,179sugerând că problema torturii este mai com-plexă, din punct de vedere moral, decât pare laprima vedere. In definitiv, nu ne pândesc doarterorişti care vor să arunce în aer oraşe întregi,care pot fi convinşi să-şi dea pe goarnă planuriledoar după ce le-am tras-o puţin. Suficient săamintim de cazul bine ştiut al celui care răpiseun copil şi refuza să spună unde l-a ascuns.Atunci a fost ameninţat că se va folosi forţa, darofiţerul nu avea de unde să ştie atunci că micuţul

69

Page 70: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

era mort de mult. Apoi a urmat un autodenunţ.Oare nu a fost mai degrabă un erou decât unticălos? Sau să ne imaginăm că am afla, dinsurse confidenţiale, că s-a pus la cale un atentatîn scopul înlăturării preşedintelui statului. Mailipsesc doar câteva elemente: identitatea crimi-nalului, ora şi locul la care urmează să sedesfăşoare lovitura. De ce n-am avea dreptul săfacem presiuni asupra complotiştilor ca săaflăm detaliile? Şi cât de stranie poate fi moralaîn care răufăcătorii se bucură de toată protecţia,iar victima nu?Fie-mi permisă încă o întrebare: ce este, defapt, tortura? Exclus să maltratăm un om, smul-gându-i unghiile. Dar avem voie să-i tragem oglugă pe cap, iar din camera alăturată să se audă180urlete de durere cât se poate de autentice, înre-gistrate pe bandă? Avem voie să-l chinuimnoaptea, cu hiturile formaţiei ABBA? încă o po-veste adevărată: un lucrător al serviciului secretisraelian intern trebuie să-l interogheze pe un te-rorist palestinian. Şi, fără să-i atingă nici un fir depăr, îi spune doar: „Tu singur decizi - cooperezicu noi sau nu. Dacă răspunsul e negativ, te punimediat în libertate. Şi voi răspândi peste totzvonul că ai colaborat splendid cu noi." Ceeace reprezintă, desigur, o condamnare la moarte.Şi palestinianul a cântat tot ce ştia. Putem dis-cuta despre tortură? Şi cum rămâne cu tacticilede genul good cop/bad cop, în care un interoga-tor joacă rolul tipului înţelegător ca un părinte,iar celălalt năvăleşte în celulă scrâşnind dindinţi şi urlând „ţineţi-mă bine, că-l omor cumâna mea"?Bineînţeles, e preferabilă alternativa blândă.Şi prin interogatorii tenace, de ore întregi, sepoate ajunge la adevăr, cu atât mai mult cu câtmajoritatea răufăcătorilor sunt în secret cât sepoate de dispuşi să-şi dezvăluie toată mizeria.Există însă şi momente de criză, când oameninevinovaţi se află în situaţii disperate. Iar atuncitotul este permis.< TORTURA NU ESTE NICIODATĂ O SOLUŢIEPentru a arăta limpede de ce tortura rămânemereu, adică în toate circumstanţele imaginabile, onelegiuire, să analizăm mai întâi scenariul bombei alcărei ceas ticăie implacabil şi plecăm de la premisa căintegritatea corporală a unui singur individ - a tero-ristului, să spunem, care a ascuns o bombă cu hidro-gen sub clădirea Reichstagului - ar fi mai puţinimportantă decât supravieţuirea mulţimii ameninţatede el. Prin urmare, am avea dreptul moral să-l tor-turăm. Şi unde stabilim graniţa? Să presupunem căteroristul refuză să spună codul de dezamorsare abombei, chiar şi dacă îi băgăm electrozi în chiloţi.Avem voie să-i violăm soţia în faţa lui, ca să-l facemsă vorbească? Avem dreptul să-i torturăm copiii? Ampornit de la o premisă aparent limpede („Integrita-tea unui singur individ este mai puţin importantă

70

Page 71: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

decât supravieţuirea mulţimii ameninţate de el") şiam nimerit într-un abis moral.Apoi ar mai fi de lămurit un aspect, cine anume săducă la îndeplinire tortura. Să-i chinuieşti pe alţii nueste chiar o îndeletnicire la îndemână, de regulă „li-chidările" sunt lăsate în seama specialiştilor. Astfel ianaştere în mod obligatoriu o castă haină de sadici demeserie, care schimbă între ei micile secrete de fineţe182ale meşteşugului. Fenomenul ia o turnură cât sepoate de perversă când o societate democratică alu-necă pe panta strâmbă a torturii (Franţa în războiuldin Algeria, Statele Unite în războiul împotriva terorii).Agenţii torturii poartă însemnele unui stat constitu-ţional, liberal: schingiuiescîn numele drepturilor omu-lui şi al democraţiei. Oare victimele lor pot avea, prinurmare, sentimentul unei stări de graţie?Cel mai bun argument împotriva torturii este fap-tul că nu contribuie neapărat la aflarea adevărului.Dacă pe planeta asta a existat vreodată o instituţiecare s-a priceput la tortură, aceea a fost Inchiziţiaspaniolă; iar Inchiziţia era cu adevărat interesată săafle lucruri concrete. Nu suntem îndreptăţiţi să ames-tecăm Inchiziţia în procesele vrăjitoarelor (peste totunde Inchiziţia a fost puternică nu au avut loc ase-menea procese, care, altfel spus, nu sunt o invenţiea Evului Mediu, ci o specialitate a epocii moderne).Cardinalii Bisericii Catolice nu urmăreau născocireaunor cauze fără baze reale - pe ei îi interesau ereziileautentice. Iar Inchiziţia a renunţat cu totul la tortură,într-un stadiu istoric târziu. De ce? S-a stabilit că oa-menii erau dispuşi să recunoască orice, de teama du-rerii. Declaraţiile obţinute în acest fel s-au doveditfără valoare: ereticii interogaţi nu urlau mai tare decâtbunii catolici. Supliciul fizic s-a dovedit un instrument183lipsit de fineţe, în urma căruia nu se poate deosebiadevărul de minciună. Şi cine găseşte aceste consi-deraţii o filozofie de vreme frumoasă, lipsită de vala-bilitate la vremuri de criză, trebuie să ştie că, totuşi,Curtea Supremă de Justiţie din Israel a interzis utiliza-rea fără excepţie a torturii. A dispus această interdicţiela scurt timp după reizbucnirea unor confruntări cupalestinienii. Asemenea măsuri legislative ar trebui săfie un exemplu pentru alte state.EFECTUL DE SERĂ PROVOCAT DE OM:UN FAPT DEMONSTRAT ŞTIINŢIFICIncontestabil şi de necontestat este faptul căse produce un efect de seră natural, în primulrând din cauza vaporilor de apă (nori), respon-sabil că pe planeta albastră există temperaturimedii nu de -l8°C, ci de +15°C, ceea ce este re-lativ confortabil. In mod fatal, omul poate acumsă dezechilibreze efectul natural de seră şi să-lamplifice, eliberând cantităţi de dioxid de car-bon în marele sistem global. Majoritatea clima-tologilor sunt, din păcate, de acord că procesulse află în plină desfăşurare de multă vreme - din184

71

Page 72: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

pricina centralelor pe cărbune şi a celorlalte in-stalaţii industriale, a gazelor de eşapament totmai abundente şi, nu în ultimul rând, a defrişăriipădurilor tropicale prin incendiere (odată cu carepier şi tot mai multe specii din faună). Trebuiesă ne imaginăm întreg procesul ca pe o conexi-une inversă pozitivă, în care un impuls relativde mică amploare este răspunzător de un enormefect. La început, dioxidul de carbon încălzeştepuţin mediul. De îndată ce Pământul se încăl-zeşte, sporeşte şi cantitatea de apă evaporată.Astfel temperatura urcă la cote mai mari - totulîntr-o spirală dramatică. Dacă nu se întreprindenimic împotriva acestui dezastru!Potrivit estimării majorităţii oamenilor deştiinţă, în cazul în care nu limităm drastic emisiilede dioxid de carbon, suprafaţa Pământului se vaîncălzi în anii următori în medie cu 1,4 până la6,6°C. Cifrele pot să nu pară foarte mari, înschimb efectele pot fi catastrofale. Şi discutămdoar despre valori medii, însă la nivel local gra-ficul de temperaturi suferă schimbări impor-tante. Efectul de seră nu se face simţit laEcuator, unde oricum este fierbinte şi umed, înschimb în zonele reci şi uscate - Siberia şi Ca-nada, de exemplu - clima se transformă vizibil.în Groenlanda se topesc anual între cincizeci şio sută de gigatone de gheaţă. Am văzut cu toţiifotografiile din satelit ale Arcticii, aparent într-unproces de dizolvare de neoprit. Fenomenele at-mosferice extreme se petrec tot mai des, iar peviitor se aşteaptă lucruri şi mai rele. Mai multeuragane, mai multe inundaţii, mai multe fur-tuni - şi societăţile de asigurări înregistreazădeja pagube tot mai ridicate. Unde până acumploua abundent va domni uscăciunea - şi vaploua unde a fost uscăciune. Iar nivelul măriicreşte: experţii consideră că, într-o sută de ani,va fi cu douăzeci până la şaizeci de centimetripeste cel actual. Pentru ţările sărace, aşa caBangladesh, aflate pe ţărmul oceanului, va fi oadevărată catastrofă. O altă urmare a efectuluide seră indus va fi dispariţia multor specii deanimale. Prin urmare, Pământul nu va fi doarmai cald, ci şi mai sărac.Incredibil, dar mulţi refuză să fie de acordcă efectul de seră este urmarea activităţilor co-tidiene ale societăţii moderne. Unii sunt doarţicniţi inofensivi, care nu merită luaţi în seamă,în schimb alţii sunt plătiţi de marea industrie,ca să facă propagandă - şi lucrurile se schimbă!Cei care contestă catastrofa climaterică şi ceicare tăgăduiesc Holocaustul... oare nu sunt Iafel de vinovaţi?EFECTUL DE SERA PROVOCAT DE OM:0 IDIOŢENIE FĂRĂ MARGINISă stabilim mai întâi de orice starea de fapt: în ul-timii treizeci de ani, clima globală s-a încălzit, înmedie, cu 0,2°C pe deceniu. încălzirea rămâne con-stantă, nu se accelerează câtuşi de puţin. Dacă se

72

Page 73: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

menţine acelaşi tempo, planeta va fi, prin urmare,peste o sută de ani cu 2°C mai caldă. Să mai stabilimcă influenţa dioxidului de carbon (dacă acceptăm,pentru moment, teza că acest gaz ar fi răspunzătorde încălzirea globală) se manifestă logaritmic. Adică,dacă urmărim să încălzim clima globală cu 1°C, tre-buie să dublăm cantitatea de dioxid de carbon, pen-tru 2°C ar trebui să o împătrim şi aşa mai departe,kltfel spus, efectul dioxidului de carbon tinde spre osaturaţie naturală. Cine vrea să dramatizeze toatăsituaţia e liber să o facă. în orice caz, sateliţii orbitaliîi NASA nu oferă nici un motiv de isterie - continuăsă măsoare, cu stăruinţă, o încălzire globală inexis-tentă sau extrem de scăzută.187Să mai stabilim limpede un lucru. Ipoteza potrivitcăreia omul ar fi răspunzător de încălzirea globală(extrem de mică) din ultimele decenii nu poate fi de-monstrată pe cale directă. Ca într-un roman poliţist,diverse indicii ar putea duce spre Homo sapiens sa-piens, iar el nu poate prezenta un alibi, dar asta nuînseamnă nici pe departe că este făptaşul căutat.Există fapte concrete care contrazic total ipoteza căefectul de seră ar fi o urmare a acţiunii umane (şi ori-cum rămâne o simplă ipoteză, şi nu o teorie solidă).De ce oare este tot mai frig la Polul Sud, în vreme cePolul Nord se încălzeşte? O ipoteză a omului deştiinţă israelian Nir Shaviv oferă poate explicaţia: elpleacă de la ideea că formarea norilor pe Pământ arputea fi influenţată de radiaţia cosmică, produsă înurma exploziei unor stele, în galaxii îndepărtate. înultimele decenii, radiaţia respectivă a fost considera-bil mai slabă, fiind deviată pe cale magnetică; dinaceastă cauză s-au format mai puţini nori la mică al-titudine, ceea ce a condus la o încălzire globală ne-semnificativă. (Mai trebuie să adăugăm că formareanorilor nu este foarte bine înţeleasă de cercetători.)Cel mai puternic argument împotriva tezei că omul -şi numai el - ar fi vinovat de schimbările din ultimeledecenii este dat chiar de istoria climei. Clima globalănu s-a aflat niciodată într-un echilibru, fiind mereu1 88supusă unor oscilaţii dramatice. Cu zece mii de ani înrmă, hipopotamii se scăldau în Rin. în Evul Mediu aexistat pe întreg Pământul - şi nu numai în Europa,Cum se afirma până acum (fapt demonstrat de ulti-mele cercetări, fără echivoc) un aşa-numit optim di-ptic. Era atât de cald, încât se putea face vin încoţia. în vremea romanilor, Alpii erau probabil verzi,iar când i-a traversat Hannibal, cu elefanţii săi, nici nuexistau gheţari.în sfârşit, teza efectului de seră provocat de omeste o expresie a hybrisului. Cu alte cuvinte că noi,muritorii, cu mâinile noastre neajutorate, am putearegla termostatul global, că am avea o influenţă asu-pra unui fenomen vast, gigantic, aşa cum este clima.Ce ridicolă supraestimare!STATUL ISRAEL AR TREBUI MUTATÎN GERMANIA

73

Page 74: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

Nu încape îndoială: germanii, nimeni altci-neva, poartă răspunderea pentru genocidul asu-pra poporului evreu. Este adevărat că arabipalestinieni de rang înalt au colaborat cu naziştii(marele muftiu al Ierusalimului a locuit chiar în189Marele Reich German, după 1941, a vizitatAuschwitz, a format divizii SS musulmane înBosnia şi a făcut, prin intervenţia personală, cao sută de mii de evrei să intre la camerele degazare, peste planul iniţial). Dar germanii, nuarabii, l-au aclamat în masă pe iubitul lor Fiihrer.Profesori de latină şi frizeri germani, nu arabi,au îmbrăcat uniforme negre, au împuşcat copiievrei şi i-au împins în gropi. Şi tot germanii aufost cei care, după război, au susţinut că nu auavut habar de nimic.Din acest punct de vedere, faptul că arabii, şinu germanii, au fost nevoiţi să facă loc statuluiisraelian în 1948 este o nedreptate istorică. Circa^apte sute de mii de locuitori arabi ai Palestineis-au refugiat atunci din zona evreiască a regiuniiocupate, potrivit Mandatului, de britanici. Uniiau fost alungaţi din satele lor de soldaţii israe-lieni, alţii s-au refugiat înnebuniţi din calea ra-vagiilor, când mai multe armate arabe au năvălitîn Palestina - altfel spus, cu intenţia declarată dea-i ucide, până la ultimul, pe cei şase sute şai-zeci de mii de evrei care trăiau acolo. Dacă isto-ria s-ar desfăşura după regulile cinstei şi alecorectitudinii, nu s-ar fi ajuns la război, de la bunînceput. Nu în Orientul Apropiat, ci în inima190Europei ar fi trebuit să fie creat statul naţionalal evreilor. Şi, potrivit principiului vinovăţiei, arfi fost desigur răspunderea urmaşului de dreptal imperiului nazist să elibereze în acest scop unteritoriu - fie în Bavaria, în Schleswig-Holsteinsau undeva între. (Statul Israel are o suprafaţăcomparabilă cu aceea a landului federal Hessa.)Din fericire, nu este prea târziu ca greşeala isto-riei să fie îndreptată. In definitiv, Germania suferăde o „problemă demografică", adică se nasc preapuţini copii, iar bătrânii se feresc uneori, dinpăcate, să dea în primire. Teritorii uriaşe, în spe-cial în fostul RDG, se află într-o situaţie drama-tică din punct de vedere demografic, care se vaînrăutăţi şi mai mult în viitor. Nu cumva terenulastfel eliberat ar fi locul ideal pentru reînteme-ierea statului evreu?Germanii ar trebui, în orice caz, să acceptevecinătatea unei ţări ai cărei locuitori se potri-vesc greu cu imaginea despre evrei care le-a fostcreată după al Doilea Război Mondial. Prin ur-mare, germanii nu ar avea de-a face cu fiiiînţelepciunii şi ai suferinţei, ci cu persoane zgo-motoase, agresive, care îşi apără permanent inte-resele, chiar cu neruşinare. Germania diminuatăs-ar pomeni deodată vecina unui stat înarmat191

74

Page 75: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

până în dinţi, ai cărui politicieni cunosc din pro-pria lor experienţă că nu trebuie să ai încredereîn nimeni, când e vorba de ţara ta - şi cu atâtmai puţin în europenii cei nestatornici şi insta-bili - ci numai şi numai în forţele tale. O dată pean, în memoria masacrului, sirenele se vor auzichiar la graniţa cu Germania. Posturile de tele-viziune israeliene vor transmite interviuri cu su-pravieţuitori ai lagărelor de concentrare şi filmeartistice despre rezistenţa evreiască în calea te-rorii naziste. Nu fiicele gingaşe ale lui RachelVarnhagen, ci israeliene dure vor popula mall-u-rile din Diisseldorf şi Dresda, cu arma atârnândnonşalant pe umăr, şi nu vor permite nici o se-cundă ca vânzătoarele germane să le trateze desus. Iar dacă asociaţiile neonaziste ar fi să înre-gistreze în continuare rezultate spectaculoase înalegeri, iar reprezentanţi ai celorlalte partide arpactiza cu naziştii, ar fi de aşteptat o intervenţiemilitară urgentă.Planul prezintă, în orice caz, un neajuns: ceimai mulţi israelieni nu provin - în ciuda zvonu-rilor - câtuşi de puţin din Europa, fiind urmaşi aiînfloritoarelor comunităţi evreieşti din Egipt,Siria, Persia, Maghreb şi Irak, care, în unele zone(spre exemplu la Bagdad) au existat de mii de192uni, dar au fost distruse în câţiva ani, după1948. Şi a urmat un exod neobişnuit, chiar şipentru istoria Orientului Apropiat - circa optsute cincizeci de mii de evrei din ţările musul-îane au fost alungaţi în Israel. Mai există şi ris-:ul ca evreii orientali să nu suporte clima umedălin Germania.STATUL PALESTINIAN AR FI TREBUITÎNTEMEIAT ÎN IRANPalestinienii sunt probabil poporul cel mai temei-iic ruinat din lumea arabă. Sunt victime nu numai alearmatei de ocupaţie israeliene, care îi ţine sub asediulin 1967, ci şi - poate chiar în mai mare măsură -ale propriei lor conduceri: când perioada de ocupaţies-a încheiat, la mijlocul anilor nouăzeci, şi a începutîra autoadministrăm, palestinienii au fost nevoiţi săconstate că sunt stăpâniţi de o bandă de gangsteri.Regimul lui Arafat, dictatorul de buzunar de vestă, s-adovedit corupt, demagogic şi absolut incapabil. înacelaşi timp, palestinienii au fost mereu şi victime alefraţilor şi surorilor lor din diferitele ţări arabe, care i-auîngrămădit în lagăre de refugiaţi, în loc să-i integreze193în societate. Şi, în cele din urmă, au devenit şi victimeale fundamentaliştilor islamici: după ce palestinienii,într-un acces de miopie politică extremă, i-au adus laputere, s-au dovedit la fel de corupţi şi de incapabilica predecesorii lor laici. Rezultat tragic: cu palestinie-nii nu se mai poate face astăzi nici un fel de stat.Chiar dacă Israelul ar dispărea de pe hartă, pestenoapte, din ei tot nu ar mai ieşi o naţiune. Dar, întretimp, au reuşit să înfăptuiască propria lor versiune acelor două state: Fâşia Gaza este guvernată de

75

Page 76: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

Hamas, iar în teritoriile de la vestul Iordanului dominămoştenitorii lui Arafat.Să recapitulăm, pe scurt, schema potrivit căreia auacţionat dintotdeauna mişcările de eliberare naţio-nală: pentru început au organizat rezistenţa în clan-destinitate, au cultivat tradiţiile naţionale (limbă,dansuri populare etc), construind pe tăcute infras-tructura unui stat independent (administraţie publică,poliţie, armată etc). Apoi au purtat războiul de inde-pendenţă, pe care fie l-au câştigat (irlandezii), fie l-aupierdut (corsicanii). Dar palestinienii au refuzat con-stant să urmeze schema unanim recunoscută. Nu aucreat nici un fel de infrastructură, preocupându-se,în schimb, prin acţiuni teroriste spectaculoase, ca unasemenea stat să le fie oferit pe o tavă de argint. Deîndată ce s-a petrecut acest lucru, au reacţionat prin1 94furie şi insubordonare şi s-au angajat într-un războicare avea să-i ducă la catastrofă. Aşa s-a întâmplat în1948, când Palestina urma să fie împărţită într-un statevreiesc şi un stat arab - evreii au acceptat, arabii aurefuzat imediat; la fel în 2000, când primul-ministruisraelian a vrut să le dăruiască palestinienilor, fără acere cine ştie ce în schimb, 97% din teritoriile ocu-pate de Israel şi jumătate din Ierusalim, pe deasupra.Conducerea palestiniană a zădărnicit prompt oricenegociere, după un asemenea afront. S-ar zice că pa-lestinienii nici nu-şi doresc, de fapt, independenţanaţională, ca şi cum ar insista vehement şi cu oricepreţ să rămână în continuare victime şi nimic maimult. Iar din această mizerie nu există decât o ieşirelogică: statul palestinian ar trebui fondat nu în Pales-tina, ci altundeva. Dacă stăm şi ne gândim puţin, Ira-nul ar părea o ofertă solidă. în definitiv, persanii seuită la arabi cu enormă desconsiderare - pe deasu-pra, palestinienii sunt sunniţi, în vreme ce majoritateairanienilor aparţin direcţiei şiite a islamului. Mai tre-buie ştiut că la Teheran există paisprezece sinagogi,dar nici măcar o moschee sunnită. Regimul mulahilorîl oprimă pe musulmanii sunniţi (cu precădere peazerbaidjeni şi pe kurzi), folosind forţa militară. Prinurmare, ar fi asigurat tot tratamentul mizer, absolutnecesar devenirii naţionale palestiniene. Apoi, în Iranexistă şi suficient loc, statul palestinian nu ar trebui săfie alcătuit, aşa cum s-ar petrece în Ţara Sfântă, dindouă petice separate de deşert, din care una (FâşiaGaza) nu e mai mare decât un prosop. Iar peisajulpare şi mai autentic biblic decât în Palestina.Şi pentru Iran ar fi bine dacă statul palestinian s-arafla pe teritoriul său. Să nu discutăm despre resurseleumane, ci, mai bine, despre câştigul de imagine, ab-solut nepreţuit. Regimul iranian ar putea demonstra,în faţa opiniei publice mondiale, că ţine cu adevărat lagăsirea unei soluţii pentru conflictul din Orientul Apro-piat, că vorbele sale pline de miez sunt urmate defapte bune şi că, prin urmare, a ajuns la maturitateamorală necesară pentru ca, alături de Israel şi Pakistan,să fie primit în clubul exclusivist al puterilor nucleare.ARGUMENTE ÎN FAVOAREA EXISTENŢEILUI DUMNEZEU

76

Page 77: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

Pentru Dumnezeu pledează, mai întâi detoate, crearea lumii - a făcut universul din nimic,urmare a unui big bang, a rostit „să fie lumină",a despărţit lumina de materia întunecată, carede atunci întinde atâtea capcane în calea fizicie-nilor, a curbat spaţiul, în chip inimaginabil, de-alungul unei a patra dimensiuni, cea a timpului,a făcut să se nască sori din nebuloase, iar dinsori planete, a ordonat stelele în galaxii în spiralăşi s-a îngrijit ca pe cel de-al treilea bulgăre depiatră dintr-un sistem planetar de la margineaCăii Lactee să se întrunească întocmai condiţiilenecesare ca să apară viaţa: distanţa faţă de as-trul central era corespunzătoare - nici preaaproape de arşiţa soarelui, nici prea departe - înatmosferă se găseau vapori de apă şi suficient199dioxid de carbon, cordonul de asteroizi de din-colo de Marte intercepta meteoriţii mai mari,împiedicând coliziunea, un câmp magnetic dinspaţiu constituia o pavăză în calea razelor cosmiceprimejdioase. Pentru Dumnezeu mai pledeazăşi crearea vieţii - cea dintâi vietate unicelularăs-a iscat în caldul ocean primordial, urmare aunui întâmplător fulger ultraviolet, iar din acestprim organism unicelular, ca şi cum legea entro-piei ar fi fost abrogată, s-a dezvoltat, sub mânaoblăduitoare a Domnului, tot ceea ce mişcă -peşti, păsări, dinozauri şi acele mamifere mici şiîmblănite, care au devenit strămoaşele noastre.Pentru Dumnezeu pledează - prin intermediulevoluţiei mult mai inconfortabile decât şi-auînchipuit Darwin & Co. - crearea omului: a su-flat asupra lui suflare de viaţă - limba, prin carese deosebeşte de toate celelalte făpturi. Ele potsă orăcăie, să mugească, să latre ori să ciripească,dar rămân mute, în vreme ce omul glumeşte şiminte şi dă lucrurilor un nume.Pentru Dumnezeu pledează odihna din ceade-a şaptea zi după Facere, ca un exemplu, pen-tru că o dată pe săptămână trebuie să ne rupemdin viaţa febrilă, să nu muncim şi să nu ne gândimla bani, să nu ne transformăm în sclavi. Pentru200Dumnezeu pledează statornicia faţă de oameni,cărora nu le-a mai trimis încă un potop dupămarile catastrofe ale Epocii Bronzului timpuriu -semnul legământului fiind curcubeul - chiardacă oamenii continuă să înşele, să ucidă, săfure şi să le aducă idolilor jertfe însângerate, cuorbire; Dumnezeu iubeşte oamenii, nu în po-fida, ci tocmai pentru păcatele lor - ca un soţcredincios care se preface că nu vede cum esteînşelat în fiecare noapte - dar îi şi pedepseşte pemăsura faptelor, dacă nu pe lumea asta, sigur pelumea cealaltă.In sfârşit, pentru Dumnezeu pledează legeade conduită ce ne-a dat-o, potrivit căreia trăim,guvernată de: „Iubeşte-ţi aproapele, căci el esteca tine", ceea ce înseamnă, nici mai mult, nici

77

Page 78: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

mai puţin, decât un respect total pentru aproa-pele nostru, pentru ca să ne bucurăm şi noi derespectul lui. Pentru Dumnezeu pledează, gân-dindu-ne la un vechi şi frumos Spiritual, cum leţine pe toate şi pe toţi în mâna Lui, mările şicontinentele, soarele şi luna, pe evrei şi pehinduşi, pe creştini şi pe musulmani, la fel şipe atei, desigur.Şi dacă acum ne atrage cineva atenţia căpământul este o vale a plângerii, pe care există201suferinţă şi durere fără sens, trebuie să remarcămcă observaţia vine cu vreo patru mii de ani preatârziu. Cine întreabă batjocoritor, spre exemplu,unde se găsea Dumnezeu la Auschwitz, de-monstrează doar că nu cunoaşte Sfânta Scrip-tură, căci, chiar la început, citim despre Cain,care şi-a ucis fratele, pe Abel. Dar Domnul pecine iubea? Pe Abel - de aceea se şi ridica fumuljertfelor sale drept ca lumânarea, tocmai asta a şistârnit invidia fratelui său. Pe cine iubea Dom-nul mai puţin, în mod evident? Pe Cain. Şi cândCain l-a omorât pe favoritul Lui, ce a făcut Dom-nul? Nimic. De aceea, după cum scrie în Biblie,strigă „glasul sângelui către Mine din pământ" -sângele victimei nevinovate strigă lui Dumne-zeu, îl acuză. Prin urmare, unde se afla Dumne-zeu la Auschwitz? Acolo unde s-a aflat mereu:în inexplicabil. Dar putem să-i aşternem dure-rea noastră la picioare, avem voie să-L mustram;potrivit concepţiei evreieşti, gâlceava cu Dum-nezeu este chiar o faptă bună, dacă nu se pe-trece din motive egoiste. „Doamne, Dumnezeulmântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înain-tea Ta. Să ajungă înaintea Ta rugăciunea mea;pleacă urechea Ta spre ruga mea, Doamne", sespune în cel mai sumbru dintre toţi psalmii.202 „Pusu-m-au în groapa cea mai de jos, întru celeîntunecate şi în umbra morţii... Depărtat-ai pecunoscuţii mei de la mine, ajuns-am urâciunelor. închis am fost şi n-am putut ieşi... Oare, vaspune cineva în mormânt mila Ta şi adevărulTău în locul pierzării? Oare, se vor cunoaşteîntru întuneric minunile Tale şi dreptatea Ta înpământ uitat?"Nici un fel de predică ateistă, oricât de radi-cală, nu se apropie măcar de Psalmul 87. Oa-menii religioşi îşi pot permite să fie radicali,ştiind că nimeni - fie cel nemângâiat, pe patulde moarte, fie copilul bolnav de cancer, fiedeţinutul din Gulag sub cerul de plumb al Vor-kutei, fie cel gol, în pragul camerei de gazare -cu adevărat nimeni nu poate cădea mai adâncca în mâna Domnului.ARGUMENTE ÎMPOTRIVA EXISTENTEI LUI DUMNEZEUGnosticii cred că facerea ar fi fost lucrarea uneizeităţi de rang mai mic şi rele, Demiurgul: în absenţalui Dumnezeu cel adevărat, acesta ar fi făcut lumea şiar fi aşezat în centrul ei o monstruozitate din noroi

78

Page 79: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

203şi minciuni, omul. Aşa se face că existenţa noastrăconstă mai ales din scârbă şi durere, iar singura spe-ranţă ar fi să lăsăm în urmă cât mai repede cuputinţă tot ce este inferior şi material, pentru ca su-fletele noastre curate să tindă iarăşi spre lumina dedincolo, de unde şi vin, de altfel. Acest mit decreaţie e dement, aşa cum sunt toate miturile decreaţie, dar explică realitatea mai bine decât toatereligiile monoteiste la un loc. Jumătate din titluriletipărite în ziare oferă noi argumente împotriva exis-tenţei unui Dumnezeu atotputernic, bun şi drept.Nu ne referim cu precădere la ştirile despre răz-boaie ori la măcelurile etnice, care, la nevoie, se potexplica prin trimitere la faptul că omul poate cădeaîn păcat: Dumnezeu i-ar fi lăsat omului liberul arbi-tru, iar el s-ar folosi de asta spre a face rău etc. Darcum rămâne cu molimele, care nu aleg între vi-novaţi şi nevinovaţi? Cum rămâne cu dezastrele na-turale, cu tsunamiul din anul 2004, care a pustiitsudul Asiei, în chip de cadou de Crăciun, venit dincer, şi a omorât sute de mii şi a lăsat milioane deoameni fără adăpost şi copii orfani sau, poate şimai trist, i-a smuls de lângă părinţii lor? Credincioşiipot doar să ridice din umeri şi să murmure cevadespre căile necunoscute ale Domnului, dar o fioare un răspuns?204Un argument şi mai substanţial împotriva exis-tenţei lui Dumnezeu: nu este nevoie de el - dupăcum poate confirma orice fizician, modelele mai noiale cosmosului se descurcă foarte bine în lipsa lui.Isaac Newton mai gândea că ar avea nevoie de Atot-puternicul pentru a-i garanta sistemul de coordonateal spaţiului absolut, dar după apariţia lui Einstein,spaţiul absolut s-a dovedit o pură ficţiune. Şi biolo-gia poate renunţa la ideea unui creator care să fiîntocmit în parte planul pentru fiecare furnică şivierme lat din intestinul canin; întâmplarea, care gu-vernează procesul selecţiei darwiniste, este cu totulsuficientă. Brutal şi deschis vorbind: Dumnezeu nuexplică nimic, nu demonstrează nimic şi nu producenimic. Ba chiar se află pe picior de război cu logica.Asta o ştiu şi iluminiştii secolului al XVIII-lea, careîntrebau: „Oare poate Dumnezeu să facă o piatrăatât de grea, încât El să nu o poată ridica de jos?" Nueste vorba despre o joacă sofistă - în spate se as-cunde întrebarea, absolut serioasă, dacă atotputer-nicia ar fi în măsură să-şi stabilească ei înseşi ograniţă. Dacă nu, nu ar fi cu totul atotputernică; şidacă da, unde s-ar opri?Un argument în favoarea lui Dumnezeu ar puteafi că oamenii evlavioşi sunt mai înclinaţi spre faptebune decât ateii. Vai, dacă ar fi adevărat! Cercetând205istoria, constatăm mai curând contrarul: tocmai cre-dincioşii comit uneori grozăvii, fără să clipească, de-oarece crimele lor ar fi fost încuviinţate de ceruri. Săne gândim la cruciade, în care hoardele creştine, stri-gând Deus Io vuit!, căsăpeau tot ce le ieşea în cale;

79

Page 80: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

să ne gândim la rugurile Inchiziţiei spaniole; să negândim la atentatorii musulmani sinucigaşi, care searuncă în aer printre tineri, în discoteci, urlând „ Allahe mare!" Desigur, există şi contraexemple: creştini şimusulmani plini de nobleţe, care nu numai predică,ci şi practică dragostea faţă de aproape. Oamenicumsecade se găsesc şi printre atei şi păgâni. Reali-tatea ar putea fi mai tulburătoare decât îndrăznescsă recunoască şi cei mai rafinaţi teologi: frecvenţapersoanelor amabile şi prietenoase urmează mediastandard reprezentată prin curba lui Gauss; adicăsunt în mod egal distribuite în toate aglomerărileumane. Religia nu face, câtuşi de puţin, diferenţemorale, iar iluzia divinităţii nu are nici măcar unfolos practic.în acest context, nu trebuie să facem risipă depoliteţe: acea divinitate revelată în scrierile sfinteprezintă trăsături inumane. în Vechiul Testamentpretinde exterminarea amaleciţilor; în Noul Testa-ment cere supunere absolută în faţa lui lisus, în cazcontrar urmând chinurile iadului; Coranul cheamă206la jihad împotriva „necredincioşilor". De mirare căasemenea texte nu le trezesc celor care le studiazăcu înflăcărare doar sentimente filantropice? Fărăîndoială, religia a adus şi lucruri bune: fără catoli-cism, nu ar fi existat nici Divina comedie a luiDante, nici frescele lui Michelangelo, iar fără pro-testantism Bach nu ar fi compus Matthăuspassion.Islamului îi datorăm câteva moschee extrem dereuşite. Dar toate astea nu transformă o eroare într-unadevăr. Dacă Dumnezeu ar fi aşa atotputernic, mări-nimos şi plin de îndurare pe cât susţin adepţii, lumeaar arăta altfel, cărţile revelaţiei ar arăta şi ele altfel şi,nu în ultimul rând, ei înşişi, adepţii, ar arăta altfel.Singura scuză pentru divinitate este aceea că nuexistă, spuneau odinioară iluminiştii, şi afirmaţia lorrămâne absolut valabilă. Deasupra noastră nu seaflă nimic, nici măcar un semn de întrebare, doartăcerea rece a Universului.DECESUL ASISTAT ESTE 0 BINEFACEREThere is no thing as a must - iată lozinca elec-torală a liberalismului. Fiecare are dreptul sădecidă liber unde si cu cine ar dori să locuiască207şi anume ce să muncească. Astfel, nimeni numai poate fi silit să rămână pe loc. Un stat încare cetăţenii sunt împuşcaţi pentru că încearcăsă-l părăsească este considerat totalitar, şi pedrept cuvânt (în fostul RDG purta chiar şi unnume, Republikflucht, adică fugă din republică).Printre libertăţile fundamentale apărate de libe-ralism se numără şi hotărârea individuală asu-pra vieţii. Ceea ce nu este de la sine înţeles, cumar părea la prima vedere. In istoria europeană aufost vremuri în care tentativa de a renunţa la re-publică, şi de multe ori la viaţă, era aspru pe-depsită de lege, desigur cu o fundamentareteologică: singur Dumnezeu este stăpân asupravieţii şi a morţii. Nouă, bieţi păcătoşi, nu ne este

80

Page 81: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

dat să ne amestecăm în treburile Lui, deoareceviaţa este un dar. Şi trebuie să respectăm darulceresc chiar şi dacă suntem bolnavi, fără spe-ranţă de vindecare, ori ne mistuim în chinurileiubirii neîmpărtăşite.Dacă sinuciderea este permisă, potrivit con-cepţiei liberale, înseamnă că şi sinucidereaasistată trebuie să fie acceptată. In anumitesituaţii cel care vrea să renunţe la viaţă nu maieste capabil să facă singur pasul - un om para-lizat, care nu poate mişca nici un deget, are208nevoie de ajutor. Potrivit legislaţiei în vigoare,acest ultim serviciu nu poate fi acordat, celpuţin nu în Germania. Medicul are dreptul sălase un astfel de pacient să moară, adică să nuîl ţină în viaţă prin metode artificiale, dar asis-tarea activă a decesului rămâne în continuareinterzisă. In ultimă instanţă, totul se bazeazăpe concepte teologice: viaţa ca obligaţie trans-cendentală, voinţa de nepătruns a lui Dumne-zeu ş.a.m.d. Apoi, apostolii moralei dinGermania fac cu mare plăcere recurs la trecu-tul fascist. Omorul la cerere înseamnă euta-nasie, se spune, iar eutanasia a fost practicatăde nazişti. Se trece cu vederea însă diferenţafundamentală dintre „omorul la cerere" şinenumăratele crime comise din ordinul statu-lui, într-un caz, individul recunoaşte dreptulfundamental de a decide asupra vieţii şi amorţii sale. In celălalt caz, tocmai această de-cizie îi este interzisă de autorităţi, care îl ucid,în numele unui bine superior („sănătatea între-gului popor"). Statul în care decesul asistat aintrat astăzi în rutina medicală nu este o dic-tatură păzită cu sârmă ghimpată, ci Olanda, oţară blândă şi liberală. Asta ar trebui să ne deade gândit.209< EUTANASIA ESTE O CRIMĂ Unul dintre clişeele neghioabe despre nazişti su-gerează că ar fi fost o ceată de reacţionari, când înrealitate pot fi consideraţi reacţionari doar judecânddin unghiul de vedere al eticii iudeo-creştine. Celezece porunci erau, într-adevăr, de modă prea nouăîn ceea ce-i privea pe nazişti, aceştia căutând să seîntoarcă tot mai adânc în timp: visau la duritateaanticilor, la un nou şi voios păgânism, care să lepermită comiterea de masacre fără mustrări deconştiinţă.Dincolo de această excepţie (fără doar şi poatesemnificativă), naziştii au fost progresişti, aproapepe toate fronturile. Şi, nu în ultimul rând, în dome-niul eutanasiei, susţinute încă de medicii liberali aiRepublicii de la Weimar. Naziştii nu au făcut abso-lut nimic în plus, pur şi simplu s-au urcat ca într-untren tras la peron, cu locomotiva gata să porneascăîn mare viteză. Filmul Ich klage an (Acuz), spreexemplu, care a rulat din 1942 în cinematografelegermane, nu prezintă nimic care să rănească un spi-

81

Page 82: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

rit progresist. Este vorba de o femeie care seîmbolnăveşte de scleroză multiplă, salvată din chi-nuri de soţul ei, medic. Iar în scena-cheie ea îi mulţu-meşte pentru că o ajută să moară. Expresia „viaţă210nedemnă să fie trăită", inventată de Goebbels, aînsemnat în primă instanţă atât şi nimic mai mult: oviaţă insuportabilă. Extinderea ei la semnificaţia „co-munitatea poporului decide cine trăieşte şi cinemoare" s-a petrecut abia mai târziu. Dar legătura afost organică, da, crima din milă a fost doar un primpas spre prăpastia morală. La fel se întâmplă şiastăzi. Totul porneşte de la discuţia dacă nu cumvacei afectaţi de boli incurabile ar putea fi scutiţi de„suferinţe inutile". în cele din urmă, se ajunge cudezbaterea în punctul dacă banii cheltuiţi pentrumenţinerea în viaţă a pacienţilor în comă sau para-plegici nu ar fi mai bine utilizaţi pentru bolnavi pen-tru care s-ar putea face mai mult, în suferinţa lor.Nimeni nu vrea să fie o povară, şi în nici un caz pen-tru familia sa. Oricine simte când nu mai este dorit.Nu este o întâmplare că susţinătorii morţii asistateies în prim-plan tocmai în momentul istoric când,în societăţile occidentale, bătrânii devin majoritari,iar generaţia tânără întârzie să se impună numeric,în Olanda, de altfel, eutanasia nu se mai practicăde mult, în majoritatea cazurilor, la dorinţa pa-cienţilor, ci la sugestia dragilor lor rubedenii, carevor să scape de ei. Să sperăm că în generaţia urmă-toare se vor mai găsi medici care să se simtă legaţiprin jurământul hipocratic.211HAOSUL E DE BINEPotrivit părerii anticilor, lumea s-a născut dinhaos. Răspunsul la întrebarea unui copil, plinăde încărcătură filozofică: „De ce acolo existăceva, şi nu nimic?" poate fi numai: „Pentru căacolo a existat haos." Expresia „haos creativ"trebuie să fie în sfârşit recunoscută ca tautolo-gie: nici nu există un haos necreativ. Dezordi-nea nu se poate limita Ia ceea ce este, se extindespre noi orizonturi şi vrea să fie mai mult decâtpare Ia prima vedere. Astfel, nu s-a născut vreo-dată o idee originală la un birou ordonat. Abiaatunci când teancul de file al manuscrisului senăruieşte într-o rână, când cărţile consultate îşidesfac lasciv copertele şi rămân cu spinarea însus, când scrumierele dau pe afară, iar pe podeazac mormane de ziare prăfuite - abia atuncicând debandada domneşte deplin, ca înainte defacere, geniul prinde aripi şi se poate ridica liberspre înălţimi. în schimb, unde nici firul de prafnu are voie să întineze suprafaţa lustruită amapei de acte domneşte vidul absolut, în spa-tele frunţilor înalte.Haosul a salvat fizica, i-a asigurat statutul dedisciplină ştiinţifică. Pe la sfârşitul secolului212al XLX-lea, cercetarea în domeniul fizicii se con-sidera încheiată, legile mecanicii păreau să gu-

82

Page 83: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

verneze întreg cosmosul. Atunci a venit MaxPlanck şi a descoperit întâmplarea, adică haosul,a descoperit că nu se poate niciodată determinasimultan mişcarea de rotaţie şi poziţia unei par-ticule subatomice. A ajuns la concluzia că ob-servatorul care studiază lumea miniaturalădeclanşează aici schimbări atât de serioase, încâtse poate spune că nici nu există o realitate obiec-tivă, independentă de el. Dintr-odată, imaginealumii de ceasornic de pe vremea bunicului,întors de Dumnezeu în zilele facerii, care deatunci toarce secundele în aşteptarea judecăţiide apoi s-a demodat. Există cu adevărat lucruricare nu au putut fi prevăzute! întâmplarea s-adovedit nu un viciu de măsurare, ci un fir scăpat,integrat profund în structura Universului. Daracest element minunat şi haotic a redat fizicii ca-litatea de domeniu în care se poate experimentaşi specula după pofta inimii. în lipsa haosului, arfi ajuns de mult un obiect mort.Viaţa nici nu poate fi concepută fără dezor-dine. Fie în domeniul privat, fie în cel politic:potrivit unui principiu de bază, în final rezultăde fiecare dată altceva decât au gândit sau ausperat actorii. Altfel nu ar exista nici iubiri dis-truse, nici războaie pierdute, nici relaţii estivaleefemere, nici miracole economice. Şi şi-ar doricineva vreodată să fie altfel? Şi-ar dori vreuncetăţean al Pământului cu tot dinadinsul sătrăiască într-un univers paralel plicticos, care nucunoaşte imponderabilităţi haotice? In sfârşit,fie amintit că, potrivit legii fizicii referitoare laentropie, haosul se instaurează oricum, cu tim-pul - de ce-am înota împotriva curentului, cânddiscutăm despre un proces logic şi natural?ouORDINEA E FRUMOASA„Cine păstrează ordinea e prea leneş ca să caute"zice un proverb cât se poate de prostesc. Pentru careexistă o singură replică: exact aşa este! Cine se mişcăîntr-un mediu ordonat evită să-şi consume substanţacenuşie scotocind mereu după te miri ce lucruri arun-cate aiurea. Şi refuză ca dezordinea să îl îndepărtezede esenţial. Urmează un mare secret: ordinea estefrumoasă. în orice galerie de portrete, indiferent denivelul spiritual al vizitatorului, sunt atrăgătoare doartrăsăturile care transmit impresia de simetrie. Strâmb,adică dezordonat, rămâne întotdeauna urât - să negândim la Cocoşatul de la Notre Dame. Astfel, struc-turile cristaline din natură, o culme a ordinii, manifestăo puternică forţă de atracţie estetică; şi, nu în ultimulrând, de aceea sunt diamonds a girl's best friend.Artiştii se străduiesc zi şi noapte să plăsmuiascăforme tot mai complicate de ordine. Cel mai frumosexemplu îl dă muzica, ale cărei armonii şi contra-puncte nu sunt altceva decât matematică transpusăîn sunete. Dar şi în sculptură este vorba tot de ordine,la modul propriu, exact aşa cum sugerează cunos-cuta butadă potrivit căreia nu este greu deloc să pro-

83

Page 84: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

duci o statuie. E suficient să înlături din blocul demarmură, cu dalta, tot ceea ce prisoseşte. Orice soneteste o rânduire a cuvintelor, în aşa fel încât să seînşire, ca de la sine, într-o formă severă, care le im-pune să construiască în patru versuri o teză senti-mentală, contrazisă apoi emoţional în următoarelepatru versuri, pentru ca opoziţia să fie rezolvată în ul-timele şase versuri. Cum grano salís, acelaşi lucrueste valabil pentru orice roman: face cunoscut unprotagonist, care apoi intră în conflict cu o anumităsituaţie, pentru ca finalul să ofere un deznodământartistic al dilemei rezultate. Orice film reuşit parcurgetrei acte: se creează tensiune, se înaintează într-unvârtej fără ieşire, iar în cei de-al treilea se atinge unpunct culminant orgiastic, pentru ca apoi totul să secalmeze. Ordinea, nimic în afară de ordine - cinevorbeşte de „haos creativ" habar nu are de procesulconceperii artistice.în viaţă facem tot ce ne stă în putinţă pentru a nulăsa o şansă dezordinii. încheiem asigurări, pentru canici furtunile, nici spărgătorii să nu ne poată face preamult rău; ne dăm silinţa să ne găsim parteneri deviaţă potriviţi, care să nu ne înşele, nici să nu ne plic-tisească. Inventăm sisteme de guvernare complicate,pentru ca societăţile noastre să nu cadă pradărăzboaielor civile. Semnăm contracte, care regle-mentează sosirea zilnică, punctuală, la serviciu.Numărăm ani, luni, zile, ore, minute. Iar dacă astacontravine mersului firesc al lucrurilor, atunci este sa-tisfăcută pe deplin mândria noastră de oameni că nune lăsăm controlaţi de natură.AICI VOCEA MUSULMANULUICu ce începe istoria omenirii? Cu Allah - celatotputernic şi atotmilostiv - care îl creează peAdam, cel dintâi om? însă oare istoria nuîncepe, cu adevărat, când Mohamed, profetul -216pacea fie cu el! - a primit Coranul divin? Calen-darul islamic, în orice caz, nu porneşte de la fa-cerea omului. Ci numărătoarea începe abia de larevelaţie: la 27 iulie, în anul 621 (potrivit calen-darului necredincioşilor). înainte a fost jahilia,perioada neştiinţei, în care oamenii se mai închi-nau unor zei falşi. Momentul zero (ca să uti-lizăm un concept extrem de bine cunoscutgermanilor) s-a petrecut când profetul - paceafie cu el! - s-a retras în peştera Hira de la Mecca,dorind să mediteze retras din lume. Curând is-a arătat Arhanghelul Gibreel şi i-a dezvăluitadevărul în toată splendoarea lui: atât de curatpe cât existase până atunci numai în ipostaza de„mamă a tuturor scrierilor", ca text iniţialdesăvârşit, numai în ceruri.încă înainte ca Mohamed - pacea fie cu el! -să primească în dar Coranul divin, au existatpremoniţii ale adevărului. Allah, cel atotputer-nic şi atotmilostiv, i se revelase copiilor luiAvraam şi tânărului Iisus. Dar nici unii nu s-audovedit vrednici să-i poarte cuvântul. Evreii şi-aumăsluit Tora, pentru a-şi afirma, în mod rasist,

84

Page 85: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

superioritatea faţă de alte naţiuni - afirmândcă ar fi poporul ales, ca şi cum numai ei, şi nutoţi oamenii, indiferent de culoarea pielii şi de217origine, ar fi avut menirea să-i slujească luiDumnezeu. Drept pedeapsă, Allah, cel atotpu-ternic şi atotmilostiv, i-a respins pe evrei,prefăcându-i pe mulţi în maimuţe şi în porci,motiv pentru care dreptcredincioşii îi mai nu-mesc şi astăzi „fii de maimuţe şi de porci". Şicreştinii şi-au măsluit Noul Testament: au scrisîn el blasfemia că Issa, fiul lui Mariam, ar fi fostmai mult decât om, mai mult decât profet, căar fi fost fiul lui Dumnezeu; în afară de asta, eimai susţin că romanii l-ar fi ucis pe Issa pecruce, deşi răstignirea nu a fost decât o iluzie,spre derutarea necredincioşilor. Din pricinaminciunilor lor, Allah, cel atotputernic şi atot-milostiv, i-a respins şi pe creştini şi le-a inter-zis musulmanilor să se apropie prea mult de ei.în milostenia lui nemăsurată, însă, le-a îngă-duit atât evreilor, cât şi creştinilor să locuiascăîn ţările islamului, în schimbul unei dări, apă-raţi de legi speciale, în faţa mâniei justificate adreptcredincioşilor.Este islamul intolerant? în nici un fel! Filozofievrei, aşa ca Maimonide, au învăţat de la mu-sulmani, şi aceştia din nou de la ceilalţi;împreună au dat aripi scolasticii creştinilor. Dacăîn ţările cucerite de armiile musulmane sute de218vrei şi mii de creştini s-au convertit la islamism,au făcut-o nu atât din constrângere, cât mai de-grabă convinşi de dreapta învăţătură. Musul-manii au construit o mare civilizaţie citadină,în timp ce creştinii din imperiul francilor mailocuiau în cocini de porci. Au păstrat în biblio-tecile lor comorile Antichităţii, scrierile lui Aris-totel. Dar cel mai important argument înfavoarea islamului este că păstrează unitateapoliticii, culturii, economiei şi religiei, unitatedistrusă în ţările Occidentului. Legea pe careAllah, cel atotputernic şi atotmilostiv, le-a dat-ooamenilor - sharia - rânduieşte orice aspect alvieţii, de la întocmirea fiecărei zile până la tre-burile de stat. în punctul central se găseştevaloarea care trebuie preţuită din toată inima:dreptatea socială. Dacă lumea ar fi islamică, nuar exista excesele capitalismului infidel, carestăzi sunt pe drept cuvânt deplânse. Băncilore-ar fi interzis să perceapă dobândă, bogaţii nuar avea dreptul să-i jefuiască pe săraci. Musul-manii sunt poate aceia cărora le e dat săînfrângă sistemul materialist occidental, dupăeşecul stângii. Insh'AUahV1 „Fie voia Domnului!" (n. tr.).219< AICI VOCEA NECREDINCIOSULUI Toţi întemeietorii de religii mai calcă strâmb,uneori. Astfel, după ce israeliţii au dansat în jurul

85

Page 86: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

viţelului de aur, Moise a făcut o purificare politicăsângeroasă, lisus se supăra foarte tare, iar platitu-dinile filozofice ale lui Buddha au enervat pe mulţi.Dar nici unul dintre ctitorii de religii nu prezintătrăsături atât de tulburătoare (ca să ne exprimămpoliticos) ca Mohamed. Spre exemplu, cum să in-terpretăm că, în perioada timpurie, profetul dădeao mână de ajutor susţinătorilor săi prin raiduri dejaf? Ar fi putut să-şi câştige pâinea prin muncă greaşi să-i convertească pe păgâni prin exemplul lor demilostivenie. Dar Mohamed prefera să atace cara-vanele şi să împartă prada printre musulmani. Ade-sea se purta atroce cu duşmanii: punea ca bărbaţiişi femeile care se ridicau contra lui să fie torturaţipână la moarte - uneori, făcându-se vinovaţi doarde câteva versuri împotriva lui. Apoi urmează isto-ria cu evreii din Medina. Trăiseră de secole în oraş -dar Mohamed a pus să fie tăiaţi şapte sute debărbaţi evrei, care refuzaseră să-l recunoască drepttrimis al Domnului, iar femeile şi copiii lor au fostvânduţi ca sclavi. Astăzi am vorbi despre un geno-cid. Şi povestea cu Aisha cum să o interpretăm?220Profetul a luat-o în căsătorie când avea şase ani şlse mai juca cu păpuşile, deoarece aşa i-a poruncitAllah. A aşteptat totuşi până ce Aisha a avut primulciclu, înainte să se culce cu ea; Aisha avea atuncinouă ani.Dar poate cea mai stranie trăsătură a islamuluieste ostilitatea, care îl roade din rădăcină. în definitiv,lui Mohamed nu i se revelase un dumnezeu oarecarede pe lumea asta, ci Dumnezeul evreilor şi al creşti-nilor. Prin urmare, a presupus că ambele comunităţiîl vor întâmpina cu braţele deschise - dar ele l-au res-pins. Aşa se explică totuşi că a existat cu adevărat ofază de toleranţă relativă, în care Mohamed afirmacă în credinţă nu trebuie să existe constrângere; dartoleranţa iniţială a fost înlocuită de mânia cruntă şinumai versetele târzii şi amare din Coran, izvorâte dindezamăgire, au caracter penal. (Un episod similar deiubire decepţionată s-a petrecut cu Luther, în Europa:în primă instanţă, reformatorul german a avut cu-vinte împăciuitoare pentru evrei; dar când ei au refu-zat să-l considere pe lisus Mesia, a cerut să li seincendieze sinagogile.) Sentimentul de ofensă îi esteprin urmare caracteristic islamului încă de la începu-turi, la fel şi predilecţia pentru forţă, urmare directăa ofensei îndurate.Adevărul ar putea fi însă cu mult mai năucitor.E foarte posibil ca Mohamed să nici nu fi existatvreodată. Dar este o minciună sfruntată afirmaţiapotrivit căreia Coranul ar fi căzut din cer, într-obucată - aşa ca oricare alt text religios, şi carteasfântă a musulmanilor este un palimpsest. Unelepasaje capătă înţeles doar ca traduceri în arabă dinlimba aramaică. Ceea ce indică limpede că originileislamului nu se găsesc în peninsula Arabă. Nici unizvor istoric din afara islamului nu relatează despreun întemeietor de religie numit Mohamed. Titlulonorific „Mohamed" (cel lăudat) se găseşte însă, în

86

Page 87: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

scriere aramaică, pe monede arabe, pe care apar şicruci creştine: „Mohamed" nu se referă la un nouprofet oarecare, ci la lisus însuşi. Pe scurt, s-arputea ca islamul să nu fie decât forma în care ni seînfăţişează astăzi arianismul. Arianismul a fost oînvăţătură eretică, ai cărei adepţi credeau că lisusnu a fost aidoma lui Dumnezeu - ceea ce treptatse poate transforma în convingerea că a fost unsimplu om; „Mohamed" cel mitic este atunci celcăruia i s-a pus apoi în seamă acest verdict. Dacălucrurile ar sta aşa, arianismul nu ar rămâne singuraerezie devenită totalitară în momentul ajungeriila putere.222PEDEAPSA CU MOARTEA: O SENTINŢĂ JUSTAViaţa omenească e sfântă. Cine omoară cubună ştiinţă comite o monstruozitate şi trebuie săplătească cu propria sa viaţă. Această afirmaţie ca-tegorică apare încă din Biblia ebraică - şi poate fitradusă fără dificultate în concepte laice: omoruleste cea mai gravă tulburare a ordinii de drept carepoate fi concepută. Produce o ruptură în reţeauainvizibilă care îi uneşte pe oameni într-o societate,ruptură care nu mai poate fi reparată niciodată.Pentru a putea restabili pacea şi legalitatea, se varecurge la soluţia extremă, anume executarea vi-novatului, alte sentinţe neavând nici o valoare. Ceeste un asasin? Un om care-şi priveşte aproapeleca pe un simplu obiect, pe care-l înlătură pur şi sim-plu, deoarece îi stă în cale. Iertarea lui este o palmăpentru toţi cei rămaşi în urma victimei, dar şi pen-tru ideea de dreptate. Numai execuţia i se po-triveşte ca o mănuşă pe mâna lui pătată de sânge.Un exemplu extrem ar putea limpezi ideea: săpresupunem că, după Procesul de la Nürnberg,Aliaţii ar fi renunţat, cu nobleţe, la spânzurareacăpeteniilor naziste - atunci, începând cu 1945,lumea ar fi trebuit să se cufunde într-un adevăratscandal moral: Hermann Göring şi complicii săis-ar fi mişcat liber, ar fi ţinut discursuri, ar fi datinterviuri etc, în vreme ce victimele ar fi fost aco-perite de tăcere. De neimaginat şi intolerabil! (Incazul celei mai vestite căpetenii naziste, pentrucare nu s-a găsit un ştreang, şi anume AlbertSpeer, închipuirea a devenit din nefericire reali-tate.) Gânditoarea politică Hannah Arendt îşi re-prezintă la finalul cărţii ei bine cunoscute,Eichmann la Ierusalim, ce justificare ar fi dat ea, încalitate de judecător, verdictului de condamnarela moarte a arhitectului „soluţiei finale" (în ciudazvonurilor, ea nu a avut, în principiu, nimic deobiectat împotriva spânzurării lui Adolf Eich-mann). Iată ce i-ar fi aruncat ea în faţă: „Prinurmare, mai rămâne de zis doar că aţi promovatşi aţi contribuit la îndeplinirea unei politici în carese manifesta voinţa de a nu împărţi pământul cupoporul evreu şi cu o serie de alte grupuri etnice,ca şi cum dumneavoastră şi superiorii aţi fi avutdreptul de a decide cine să locuiască şi cine să nulocuiască pe Pământ. Nu putem să pretindem nici

87

Page 88: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

unui reprezentant al speciei umane să locuiascăpe Pământ împreună cu cei care îşi doresc aşaceva şi apoi trec la fapte." Sapienţi sat1.224Ar putea fi vorba de un caz special - în defi-nitiv, trebuia restabilită pacea de drept după celmai mare genocid din istorie - de aceea a şi fostnevoie de măsuri excepţionale. Dacă privim maide aproape, însă, obiecţia nu rezistă: atât dinpunct de vedere teologic, cât şi filozofic, nuexistă nici o diferenţă între o crimă individualăşi un omor în masă. „Cine stinge o viaţă ome-nească face să se stingă o lume" se spune înTalmud, iar această măsură este cea absolută.Nici din unghiul de vedere al imperativului ca-tegoric, nici din cel al filozofiei utilitariste nueste în esenţă mai puţin condamnabilă o crimădecât un genocid. Diferenţa este doar gradualâ.(De altfel, după al Doilea Război Mondial,Aliaţii nu i-au executat în nici un caz numai penaziştii de rang înalt, ci şi gradele de rând, cu ze-cile. Ar fi trebuit oare să-i lase neatinşi pe aceicriminali din SS şi Gestapo pentru simplul faptcă nu au fost aşa de vinovaţi ca Eichmann,Goring & Co.? Şi la care anume grad de vino-văţie dovedită ar trebui să se tragă linia?) In pos-tura de credincioşi, am avea desigur dreptul săne imaginăm că un criminal politic în masă - in-diferent de culoare - se poate aştepta dupămoarte la chinuri veşnice mai rele ca un simpluucigaş de soacră. Dar asta este de competenţajustiţiei divine. Aici, pe Pământ, există o singurăîndatorire juridică: să-i executăm pe ucigaşi.< PEDEAPSA CU MOARTEA E DEZGUSTĂTOARE Viaţa omenească e sfântă. Valabil şi pentru viaţaviolatorului de copii, a ucigaşului în serie şi chiar şi anazistului; nimeni nu are dreptul să se atingă de cri-minal, este tabu. Ideea asta s-a cristalizat de-a lungulmileniilor, în dezvoltarea civilizaţiei iudeo-creştine: laînceput a fost strigătul lui Dumnezeu către Avraam,slujitorul Lui de pe muntele din Ţara Moriah, să nu-lsacrifice pe fiul lui, Isaac, şi nici măcar să nu-l zgârie.Astfel a fost întrerupt ciclul jertfelor specific străve-chilor religii naturale, un individ a fost cruţat şi s-aupus bazele unei noi tradiţii, în care se înscriu rabiniiIsraelului; ei au stabilit în Antichitate că un sanhedrin -un tribunal al iudeilor - care pronunţă condamnareala moarte mai des de o dată la şapte ani este un san-hedrin detestabil, şi membrii lui sunt vrednici să fiealungaţi cu strigătul „Ucigaşilor!" Potrivit unei inter-pretări de drept foarte rigide, regula ar rămâne vala-bilă chiar şi pentru un tribunal care dispune o?76condamnare la moarte o dată la şaptezeci de ani. Prac-tic, pedeapsa cu moartea ar fi rămas mereu cu celpuţin două generaţii în urmă, având să dispară încetulcu încetul. Ar fi fost astfel abolită de facto, dacă nuîncă de jure. Astfel s-ar fi pus capăt practicii arhaicede a restabili pacea de drept printr-un sacrificiu ome-nesc. Tocmai în această tradiţie se include, de altfel, şi

88

Page 89: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

evreul lisus, atunci când îl roagă pe Dumnezeu, de pecruce, să-i ierte pe ucigaşii săi, „căci nu ştiu ce fac".Totul se poate traduce, fără probleme, în con-cepte laice: nici un stat de pe lume nu are dreptulsă-i ia viaţa unui om. Cine execută criminali coboară,inevitabil, pe aceeaşi treaptă cu ei; nu se repară nicio nedreptate, ci se înfăptuieşte o alta. în majoritateademocraţiilor liberale, lucrurile au fost înţelese, întretimp. Excepţia cea mai cunoscută sunt Statele Unite,dar realitatea este mai complicată decât pare. Pe deo parte. Curtea Supremă de Justiţie a abrogat înîntregime pedeapsa cu moartea în SUA, doar anu-mite state ale federaţiei o aplică încă - o ipocrizie,desigur, dar ipocrizia este şi ea un indiciu al ruşinii.Pe de altă parte, mişcarea în favoarea renunţăriila pedeapsa capitală ia tot mai mare amploare în Sta-tele Unite. Există prin urmare multe argumente căStatele Unite vor adopta şi ele calea europeană,renunţând la abjecţia numită capital punishment.Susţinătorii pedepsei capitale fac cu plăcere trimi-tere la criminalii de război spânzuraţi la Nürnberg şila Adolf Eichmann, arhitectul „soluţiei finale" pentruevrei. Ei întreabă dacă ar fi trebuit să fie lăsate în viaţăacele fiare. Acum pare absolut de înţeles să dorim li-chidarea lor, care au comis un genocid - şase milioanede evrei, din care mai mult de un milion copii. Deînţeles, dar a fost şi corect? Oricum, nimeni altul decâtGeorge Orwell, un duşman declarat al nazismului, apledat ca ei să nu fie executaţi, pentru a determinaînceputul unui nou umanism în sumbra Europă. Nus-ar fi putut ca ucigaşii nazişti să fie închişi pe viaţă, înloc să fie spânzuraţi - iar energia consumată pentruexecuţia lor nu ar fi fost mai bine investită în supra-vieţuitorii din lagărele de concentrare şi din ghetouri?De ei le-a păsat prea puţin aliaţilor învingători.Dezgustător într-o execuţie este că tocmai con-damnatul rămâne lipsit de apărare, un prizonier înmâna paznicilor şi călăilor săi. Indiferent cât de greai-ar fi vinovăţia - ruşinea morală, de neşters, cadeasupra tuturor celor implicaţi. Şi rămâne la fel de pu-ternică şi în ciuda ingenioaselor metode moderne deatenuare a durerii (ghilotină, injecţie cu otravă etc.),apărând într-o lumină şi mai crudă, din cauza pretin-sului „umanism". Pedeapsa cu moartea rămâne o re-licvă arhaică, o barbarie.228IUBESC WINDOWS!Graficieni şi layouteri de ziare homosexuali:lor li se poate trece cu vederea. Chiar au nevoiede aşa ceva. Şi îi rugăm să facă bine să lucrezemai departe cu Macintosh. Pentru că, în reali-tate, computerele firmei Apple sunt bune la unsingur lucru: ştiu să deseneze cu graţie. Iar res-tul funcţionează cel mai bine sub Windows.Apoi, Windows mai prezintă avantajul mic, dardeloc neglijabil, că este sistemul de operareuniversal. Şi nici nu face probleme cu programecare funcţionează bine exclusiv pe Macintosh,dar incompatibile cu tot restul lumii (altfel spuscu nouăzeci şi cinci la sută din computere). Să

89

Page 90: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

nu daţi crezare nimănui că Mac-ul său nu a„căzut" niciodată. Pur şi simplu a uitat. A uitatcă, nu mai departe de ieri, îşi înjura rabla luielegantă care brusc nu mai voia să funcţio-neze. Dar de unde atâta uitare? Simplu: faniiApple fac parte dintr-o sectă. îl venerează peSteve Job, ca pe un mare preot, jertfesc tean-curi de bani şi consideră revelaţie fiecarenou produs al firmei lor preferate. Şi, ca oricesectanţi, suferă şi de slăbiciuni de percepţie229eclatante şi de lipsă de umor, neacceptând nicicea mai vagă îndoială la adresa religiei lor.Utilizatorii de Windows nu sunt evlavioşi.Avem de-a face cu persoane neobişnuit depractice: vor să se amuze puţin pe Internet şisă depoziteze pe hard cele cinci mii de foto-grafii din concediu, ceea ce ar fi putut provocaoarece probleme tehnice la începuturile com-puterului personal, când ar fi fost mult maisimplu cu un Macintosh. Astăzi, singura deo-sebire a rămas preţul: un PC costă considerabilmai puţin. în schimb, oferă două taste demaus, stânga-dreapta, iar interfaţa utilizatoru-lui este evident mai clară, fără tot felul de zor-zoane idioate. (La Macintosh, după cum seştie, iconiţele se umflă cu mândrie, la trecereacursorului peste ele - aproape irezistibile!)într-adevăr, ambalajul pe care funcţioneazăWindows nu excelează, de regulă, prin fru-museţe. Dar un computer nici nu trebuie să fiefrumos, ci să funcţioneze. Cine vrea artă poatefoarte bine să arboreze o reproducere Picasso.Oricum, îşi poate permite extravaganţa cubanii economisiţi.730IUBESC MACINTOSH!Cădere: pentru prietenii, admiratorii şi beneficiariimărcii Macintosh un concept pe care îl cunosc dinalpinism, aviaţie şi mitologie. Căţărătorii imprudenţise prăbuşesc! Avioanele sunt supuse gravitaţiei. Icars-a apropiat prea mult de soare, iar ceara din aripilesale s-a topit. Mda, şi umblă zvonul că şi computerelepersonale „cad". Ce-o mai însemna şi asta? Să cadăoare de pe birou? Nimeni nu ştie, că Macintosh-ul nucade niciodată (indiferent de abordarea conceptului).Te aşezi, îl bagi în priză, îl porneşti şi lucrezi voios.Cum să-l foloseşti te învaţă chiar el, de la A la Z, pen-tru că Macintosh a avut de la bun început o devizăsimplă şi minunată: Whatyou see is whatyou get.Adică: aşa cum apar lucrurile pe ecran, la fel vor arătaşi mai târziu, în stadiul final al lucrării. Termenul despecialitate sună astfel: user fhendly. Adică, sculelemagice Macintosh sunt ideale pentru şmecherii teh-nice de toate felurile. Nu eşti silit să înveţi mereulucruri noi: trebuie doar să te bucuri, ca un copil, căun asemenea computer nu îţi supune intelectul laîncordări mai mari decât spălatul pe dinţi, legatul şire-turilor ori suflatul nasului.

90

Page 91: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

Pe deasupra, firma Apple, cea care produceaceste minunăţii, are, evident, un secretai ei, anume231o legătură misterioasă cu cei care călătoresc în timp,altfel nu se poate explica defel cum reuşeşte săpăstreze un avans faţă de concurenţă, de regulă camcu cinci ani. Gunoiul produs de ceilalţi, când ajungepe piaţă, este gata îmbătrânit - în schimb un nouMacintosh are efectul unei scule coborâte din ultimulscience fiction. Bineînţeles, nu discutăm doar despremodelele desktop şi portabile ale casei Apple, ci şide iPhone, cu care se poate telefona, comunica prine-mail, fotografia, naviga pe Internet şi probabil şiprepara cafea.Şi, nu în ultimul rând, sunt obiecte deosebit dereuşite, care probabil cândva îşi vor găsi locul înmuzee. Nu, nu în muzee tehnice, ci în adevărate tem-ple ale culturii, bucurându-se de acelaşi statut cascaunele Bauhaus şi canapelele Biedermeier.AVORTUL ESTE 0 CRIMĂToate popoarele Antichităţii, cu excepţia unuia,practicau controlul naşterilor prin infanticid. Popoa-rele respective nu erau mai puţin cultivate ca noi,astăzi. Şi nici nu iubeau copiii mai puţin. Cine afirmăaltceva îi jigneşte pe vechii greci şi pe romani, pebabilonieni, persani, indieni, africani şi chinezi. Eraucultivaţi şi aveau norme etice şi, de multe ori, şi filo-zofie şi literatură. Numai că nu li se părea nimicdeosebit să omoare copii.Excepţia: un minuscul popor din Orientul Apro-piat, care stârnea mirarea tuturor gânditorilor Anti-chităţii. Evreii nu cunoşteau infanticidul! îşi creşteautoţi copiii, chiar şi pe cei infirmi, în loc să-i lase legaţi,pradă sălbăticiunilor. După cum bănuiau vechii filo-zofi, exista o singură explicaţie raţională: evident,evreii urmăreau să ajungă extrem de numeroşi şi deputernici. Dar adevărata explicaţie era cu totul alta.Potrivit credinţei evreieşti, Dumnezeu a sfinţit viaţaomenească - orice viaţă, fie ea a unui infirm ori aunui nebun, fie viaţa celui mai mărunt sugar lipsit deapărare. Primii creştini din catacombele lor, majorita-tea evrei şi câţiva păgâni, care îl considerau pe lisusHristos Mesia, trimisul lui Dumnezeu, au preluat cre-dinţa în sfinţenia vieţii omeneşti, altfel nejustificatăprin nici un raţionament. Şi de-a lungul secolelor audus-o până la ultima ei consecinţă logică, conside-rând sfântă nu numai viaţa celui născut, ci şi viaţacelui încă nenăscut, lată învăţătura Bisericii romane:din clipa zămislirii, din momentul de graţie când sper-matozoidul şi ovulul se unesc, embrionul trebuie să sebucure de aceeaşi protecţie ca pruncul. Papa a arătat,233ca să spunem aşa, spre boaba ca de zmeură din pân-tecele mamei şi a spus: acela este un copil.lată o poziţie radicală care se poate considera ab-surdă. Dar nu mai absurdă decât a fost dintotdeaunacredinţa evreiască în sfinţenia vieţii. Şi trebuie să nefie foarte limpede ce înseamnă de fapt renunţarea laapărarea vieţii nenăscute: punerea sub semnulîntrebării a fundamentului iudeo-creştin al civilizaţiei

91

Page 92: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

occidentale. „Dacă este permis avortul, atunci, înprincipiu, este permis orice", a spus Maica Tereza. Şimultă dreptate avea: dacă poate fi omorâtă creaturacea mai lipsită de apărare, atunci oricine poate fiomorât, pentru opiniile sale, pentru banii săi saupoate pentru că are nasul prea lat.o AVORTUL NU ESTE UN PĂCATCu siguranţă avem libertatea să considerămcopil un embrion într-un stadiu incipient. Dupăcum putem spune unei ghinde copac, sau unuiou pui de găină. Dar o potenţialitate nu repre-zintă nici pe departe o realitate - ceva din careeste posibil să rezulte altceva nu se confundă,nici pe departe, cu acel altceva. Legea religioasă23/!evreiască limpezeşte lucrurile. Până în ziua a pa-truzecea după concepere, stă scris în Talmud,oul fecundat din pântecele mamei este „ca apa".(Ceea ce corespunde procesului natural: dacă ofemeie nu are ciclu de două ori la rând, poţi fisigur că în burta ei creşte un copil.) După aceea,fetusul este considerat un om, dar nu cu totul,deoarece în acelaşi timp, trebuie privit şi caparte din corpul mamei. Şi dacă primejduieştecumva viaţa mamei, asupra sa se pune anatema„din rodef", adică se consideră că „bântuie", căameninţă un alt om cu moartea. Abia după mo-mentul naşterii, atunci când micuţul scoatecapul din pântecele mamei, devine om, cu înda-toriri şi drepturi depline. Nici înţelegerea noastrăprofană nu sugerează altceva. Dacă moare unsugar, îl ducem la groapă cu toată pompa, în-tr-un sicriu mititel, cu sentimentul acut că unom şi-a pierdut viaţa. Dar când o femeie suferăun avort spontan, nu-i acordăm embrionuluionorurile cuvenite, ceea ce nu ne face câtuşi depuţin nemiloşi. De altfel, nici Biserica Catolicănu a fost mereu de părere că viaţa omenească arîncepe în clipa concepţiei: Sfântul Părinte alBisericii, Augustin, mai susţinea regula celor pa-truzeci de zile, pe care o cunoaştem de la evrei.235Biserica romană poartă însă astăzi o campa-nie în care nu se fereşte să compare, total deprost-gust, avortul cu Holocaustul. Aceeaşi Bi-serică a avut doar rareori scrupule să binecu-vânteze armele care urmau să fie folosite înrăzboi, încercând să colaboreze cu dictatori caFranco sau Salazar. Iar Maica Tereza, care con-sidera avortul rădăcina tuturor relelor de pelume, nu se dădea în lături să susţină regimulsângeros (şi catolic) al lui Duvalier din Haiti.Prin urmare, de unde atâta patimă morală?Răspunsul cel mai simplu este şi cel mai potrivit:prin interzicerea absolută a avortului, Bisericasperă să-şi menţină controlul asupra femeilor.Pentru că, atunci când femeile hotărăsc singuredacă doresc să dea viaţă sau nu fructului dintrupul lor, îşi dobândesc autonomia. Iar asta

92

Page 93: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

nu poate să convină unei instituţii masculine,aşa ca Biserica.MIZĂM PE CÂINECâinii sunt versiunea mai bună a oamenilor.Nu-şi trădează niciodată stăpânul, respectiv236stăpâna; rămân jucăuşi până la o vârstă înain-tată, într-un mod cu totul şi cu totul nevinovat;iar atunci când se bucură dând din coadă, nu as-cund nici o viclenie. Şi nu se înjosesc să se pre-facă afectuoşi pentru a cerşi hrană, ca pisicile,când torc şi ţi se freacă de pantaloni. Câinii suntcât se poate de amuzanţi şi uneori adorabil destângaci, fiind capabili să îşi dorească să facăaport chiar şi cu un copac doborât de furtună.Iar în strădania lor reînnoită nici măcar nu sesupără dacă râzi de ei şi se mulţumesc să temăsoare cu ochii lor mari şi catifelaţi.Stăpânii de câini sunt persoane puternice,echilibrate, spre deosebire de iubitorii de pisici,care adesea au înclinaţii nevrotice. Nu e o simplăîntâmplare că autorilor de bestselleruri americanile face plăcere să se fotografieze împreună cuprietenii lor, golden retrieveri, dogi germani sauciobăneşti: imaginea unui domn însoţit de câine,pe o copertă, este o garanţie a succesului.(Alăturarea de o pisică nu ar avea acelaşi efect,rămânând doar într-o zonă amuzantă.) Nu tre-buie înţeles, în nici un caz, că doar câinii de for-mat mare intră în discuţie. Nici vorbă! Şi pudeliişi focşii sârmoşi au locul lor bine stabilit în pla-nul creaţiei. Sunt animale fermecătoare, iar celcare le plimbă cu zgarda lungă dă dovadă debun-gust şi de caracter.MIZĂM PE PISICAPisicile sunt nişte câini mai buni. Nu latră; nuput; se spală şi nu au instinctul idiot să-şi marchezemereu locul. Nu sunt supuse, după modelul canin,ci rămân încăpăţânate, dar dacă reuşeşti să te bu-curi de afecţiunea unei pisici, atunci va dura şaptevieţi - şi poţi să fii mândru! Pisicile adulte nu sejoacă, ele devin adevărate înţelepte. Te privesc cuochi luminoşi din întuneric şi poţi purta cu ele con-versaţii mute, fără să fie cu nasul pe sus şi să nu semai lase scărpinate pe burtă, de îndată ce au re-zolvat misterele lumii.Stăpânii de câini au mereu tendinţe dictatoriale: leface plăcere să arunce comenzi scurte, precise, şi săobserve cum sare prietenul lor patruped să le exe-cute. Iubitorii de pisici sunt anarhişti şi apreciază căghemul de blană cu care-şi împart viaţa nu se lasă co-mandat. Se bucură de întâlnirea a două spirite libere,din care desigur doar unul - avantaj necinstit! - ştiecum se deschide uşa frigiderului şi cum se scoate238hrana din conserva pentru pisici. Celălalt spirit liberştie, în schimb, care este sensul vieţii şi îl dezvăluie cufiecare mişcare mlădioasă a lăbuţelor sale mătăsoase.Oare am menţionat că pisicile sunt creaturi deosebitde frumoase? Nu e de mirare că egiptenii antici le

93

Page 94: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

venerau, ca pe nişte făpturi superioare. Dumnezeule-a creat, desigur, într-o zi fastă.AVEM NEVOIE DE MAI MULT YINLumea se transformă într-un loc tot mai bineraţionalizat, tot mai bine administrat, iar forţeletrepidante ale progresului lasă vizibil în urmă totceea ce este depăşit. Metafizica a fost discredi-tată sau de-a dreptul uitată şi omenirea se maiinteresează doar de aspectele materiale: de dateşi de fapte, la rece. Cărările sinuoase şi intere-sante sunt şterse de pe faţa pământului şi pesteele se construiesc autostrăzi anoste. Albul clinica devenit culoarea predominantă: timpul goneşteînainte tot mai nestăvilit distrugând din zbortradiţia, în loc să o lase să-şi savureze aşezarea.Urcăm, urcăm nemilos, fără nici o pauză, deparcă ne-am fi înscris într-o călătorie colectivăla Polul Nord. Soarele străluceşte şi drapelul flu-tură în vântul ce bate lipsit de sens, spre viitor.AVEM NEVOIE DE MAI MULT YANGPe lume există prea mult iraţionalism: forţele întu-necate se adună pe tăcute şi tradiţiile înţepenite seîmpotrivesc amarnic forţelor progresului. Tout lemonde flecăreşte despre metafizică ori mistică şi ni-meni nu mai ştie să aprecieze realizările ştiinţelor na-turii. S-ar zice că oamenii preferă căile strâmbe,întortocheate, dispreţuind lucrurile ordonate şi fireşti.Ne vine greu să nu vedem totul în negru: timpul seînvârte în cerc, fără să o pornească spre tărâmuri noi,întorcându-se obsesiv la tot ceea ce este vechi,reacţionar, vlăguit. Urcăm, urcăm fără nici o speranţăde salvare şi fără nici o milă în călătoria noastră co-lectivă şi sinucigaşă spre Polul Sud interior al specieiumane. Zile obscure şi apăsate de nori.-Digresiuni sexualeURÂŢII SUNT MAI BUNI ÎN PATTot soiul de puşti cu coşuri, încă neatinşivreodată de mână delicată de femeie, viseazănoaptea, sub pătură, la fiinţe cu bucle blonde,cu feţe de îngeri şi sâni ca ai Sophiei Loren.Absolut valabil şi pentru fetele fără experienţă,care îşi atârnă pe pereţi fotografii cu tineri â laJohnny Depp. Odată trecută beţia pubertăţii, re-rezentările ideale ajung ca planurile de război,dică nu rezistă nici la primul contact cu inami-cul: în locul blondei adorate, tânărul va puneâna, timid, pe o puberă cu părul de culoareaorcovului şi cârlige dentare, iar tânăra se vaîndrăgosti deznădăjduit de primul venit cu pi-cioare în x şi ochelari groşi.Dar de îndată ce cunoscătorul va ajunge laârsta maturităţii, va înţelege că numai oameniiurâţi pot fi parteneri plini de erotism. Da, ei, aşa243bătuţi de natură, îşi dau pur şi simplu silinţa,înainte emană şarm, spirit şi umor, fiind sigurică altfel nu ar avea nici o şansă. în timpul, daudovadă de delicateţe şi îndemânare tehnică sur-prinzătoare, fiind unica lor şansă să repete ex-perienţa. Iar după, în nici un caz nu se întorc pe

94

Page 95: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

partea cealaltă ca să sforăie, ci fac risipă de mân-gâieri. La fel, numai de bine şi despre doamnelecare nu lasă impresia că tocmai au aterizat dinCalifornia. în faza flirturilor, sunt mult mai prie-tenoase, mai abordabile şi mai amabile decâtfrumoasele. In jocul amoros se abandoneazăplăcerilor, mult mai vulcanice şi mai neînfrâ-nate. Şi după, chiar se poate trăi cu ele: nici nucomentează, nici nu există riscul să pună altulochii pe ele. Adevărate comori!în esenţă, e un adevăr pe care ar trebui să îlştie toată lumea. Dar o lume superficială, con-trolată de forţele marketingului, îl îngroapă subo minciună cât casa. Din toate reclamele sarblonde cu sânii cât clopotele, cu zâmbetul depastă de dinţi şi din toate spoturile ies masculiatletici cu pectoralii lucraţi. Astfel se naşte impre-sia greşită că muritorii normali, aproximativ urâţi,aşa ca la tot pasul, nu ar avea şi ei viaţă sexuală;ba chiar, subliminal, se strecoară concluzia că nicimăcar nu ar avea dreptul. Aşa că trebuie să scoa-tem sabia (dacă expresia mi-este îngăduită) întruapărarea tuturor: a celor cu pieptul plat şi părpuţin, dar burtoşi, cu dinţii strâmbi şi umeriilăsaţi, cu cicatrice şi cu platfus, indiferent de sex.în Soho, sub clar de lună şi în acorduri de man-dolină, poţi trăi alături de urâţii acestei lumi celemai extraordinare poveşti de inimă albastră.FRUMOŞII SUNT MAI BUNI ÎN PATExistă un adevăr rareori pronunţat, din motive decorectitudine politică, dar permanent confirmat destatistici şi cercetări sociologice: oamenii frumoşi sedescurcă mai uşor în viaţă. Sunt promovaţi în funcţii,se bucură de mai multă consideraţie şi îşi câştigă ce-lebritatea mai repede. Dar, înainte de toate, gustămult mai des din plăcerile vieţii sexuale. în vreme cebieţii urâţi stau pe bară şi se rafinează (mai o poezie,mai o intrigă), frumoşii abia dacă pot ţine piept asal-turilor erotice. Şi exact atunci funcţionează nemilo-sul proverb german: cine are va primi şi mai mult!Astfel frumoşii adună - aşa cum sunt ei, activi întoate, în dragoste şi în viaţă - deosebit de valoroasa245experienţă. Ei ştiu întocmai ce, când, unde şi, nu în ul-timul rând, cum. Altfel şi mai simplu spus, ei sunt oforţă! Bărbaţii chipeşi - cu zâmbet â la Hugh Grant,cu mâini delicate, dar gata oricând să cuprindă şi si-luetă â la George Cloony- bărbaţii chipeşi, adică, auînvăţat vreme de o mie şi una de nopţi cum să ghi-cească şi dorinţele cele mai ascunse. Femeile fru-moase, la rândul lor - cu ochii negri şi inteligenţi, încare sclipeşte umorul, cu buzele moi şi cărnoase şi si-luetă â la Catherine Zeta-Jones - femeile frumoase,adică, ştiu cu exactitate unde să aţâţe focul pentru caundeva adânc, în suflet, să dezlănţuie jocul de artificii.Dar frumoşii mai prezintă şi un alt mare avantaj:cum nu trebuie să se forţeze pentru a ademeni, cimai degrabă pentru a ţine piept navalei în dormitor,sunt permanent relaxaţi. Cu alte cuvinte, le lipsescconvulsiile, inevitabile în cazul urâţilor. (De fapt, totul

95

Page 96: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

se întâmplă fără efort.) Flirtează calm, fără dileme sti-listice, hotărâţi să ajungă la ţintă. Iar în aşternut nu segrăbesc deloc: bărbaţii nu sunt chinuiţi de pofteletrupeşti, nici de cele sufleteşti, prin urmare nu sereped de parcă tocmai ar fi memorat atlasul de se-xualitate din programa liceelor de ştiinţe exacte. Iarfemeile îşi găsesc întotdeauna răgazul să guste dinşampanie sau - aidoma curtezanelor clasice - să re-cite vreo obscenitate din Catull.246Vorbind despre cel de-al treilea motiv pentru carepracticile erotice iau o turnură mulţumitoare doar cuconcursul frumoşilor, ajungem într-un domeniu înve-cinat cu penibilul; dar într-o discuţie liberă nu avemvoie să trecem sub tăcere un argument relevant. Prinurmare, fără nici un menajament, cu toţii - fărăexcepţie! - arătăm comic în timpul actului sexual.Dacă ne-ar vedea lumea în tramvai cu acea expresiepe chip, cu siguranţă ar coborî în cel mai scurt timp,cu maximă indignare. Aşa a vrut mama-natură, oroa-rea estetică să fie preţul plăcerii. Dar totul se maiîndulceşte când se întâmplă între frumoşi!MAI MULT ROMANTISM ÎN ACTUL SEXUAL,VĂ ROGChiar dacă autorii de ghiduri practice susţincu tărie contrarul, sexul reuşit ţine în primulrând de armonie. Cei doi parteneri trebuie să sepotrivească, iar trupul şi spiritul fiecăruia trebuiesă se găsească în consonanţă. Filozofic, totul arsuna cam aşa: două suflete se caută între ele.Dar cum pe această lume materială sufletele segăsesc doar sub formă de trup, se servesc de cele247şapte simţuri pentru a-şi exprima iubirea unulfaţă de celălalt: cu mângâieri şi sărutări şi toatecelelalte. Dar unde nu există iubire, nu existănici armonie. Iar fără armonie poţi să treci, spor-tiv, prin toate poziţiile Kamasutrei - nu iese cineştie ce dacă inima rămâne de gheaţă.Dar odată ce există armonie sufletească, altecâteva lucruri fac sexul şi mai plăcut. Se ştiedoar că sexul adevărat nu începe în pat - ci cuun zâmbet de dimineaţă, cu o mână trecută prinpăr şi rămasă o clipă pe umăr; cu o ridicare iro-nică din sprâncene, cu un sărut pătimaş, cu une-mail tandru trimis înapoi, la birou, ori cu cio-colata preferată, descoperită pe neaşteptate înbuzunarul paltonului, lăsată acolo de ea. Sexuladevărat începe cu şamponul din buclele negre,împreună sub duş, cu masajul binefăcător dupăo zi de muncă nesfârşită, când mâinile nu semai desprind de pe rotunjimi căutând taineletimpului cu priviri furate în oftat. Şi tinerii şibătrânii. Şi graşii şi slabii. Şi conservatorii şi co-muniştii. Şi urâţii şi frumoşii. (Iar urâţii se con-sideră atunci cei mai frumoşi oameni de pepământ. Şi, de mirare, chiar sunt!) Şi nu estedeloc necuvenit să aprinzi o lumânare, spresărbătorirea acestei minuni.248

96

Page 97: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

SEXUL ESTE MAI MULT UN EXERCIŢIU SPORTIVNu-i de nici un folos să ne învârtim în jurul dege-telor: sexul adevărat este mai întâi de toate o che-stiune de măiestrie tehnică. Bărbaţii trebuie să sepriceapă în care anume regiuni ale corpului se adunăterminaţiile nervoase ale centrilor plăcerii, femeile, larândul lor, trebuie să priceapă că e necesar ca şi elesă contribuie energic. Et cetera. Nu ajută nici cine ştiece mare iubire, dacă domnul nu are simţul cuvenit învârful degetelor; şi cele mai adânci sentimente rămâninutile, dacă doamna se dovedeşte timidă şi neînde-mânatică. Da, contează numai cunoştinţele temei-nice, în esenţă, toată chestia nu e mai romanticădecât examenul pentru permisul auto: există o parteteoretică - trebuie să fi studiat, ce şi cum şi când, tre-buie să fi memorat interdicţiile şi rutele ocolitoare.Dar şi mai importantă este partea practică: e vorbade sucit cheia în aprindere, de mişcat schimbătorulde viteze şi - arta supremă - de marşarier.Sexul adevărat depinde, apoi, şi de forma fizică.Nu se consideră comme il faut, să... - cum să spu-nem? - să batem monedă pe acest aspect. Dar pânăi apostolii moralei trebuie să recunoască, nu seoate fără participare fizică. Iar noi, oamenii, nu sun-em ca iepuraşii care se agită sălbatic câteva clipe... şi249gata; uneori este nevoie de efort susţinut câteva ore,iar cine dispune de asemenea resurse fizice se află,evident, în mare avantaj. Femeile sunt îndreptăţitesă prefere bărbaţii cu abdomenul ca scândura decălcat, nu doar din motive estetice. Burta suptă, şol-durile atletice, umerii laţi, iată semne că muşchiisunt în formă maximă şi că tânărul nu va cădearăpus într-un sfert de ceas, cu respiraţia tăiată. Şi,invers, cine are gust cu adevărat va invita la un drinkfrivol o albină sportivă cu mijloc tras-prin-inel. Să setermine unui pe altul.< SĂ TRAGI CU OCHIUL ÎN SAUNĂ ESTE ABJECTu Sauna nu e peepshow. La saună nu te duci pen-tru că visezi să se holbeze careva la tine, ci ca să staipe o bancă de lemn, în vreme ce te purifici, odată cutot ce îţi iese prin pori. Absolut valabil şi pentru tine-rele drăgălaşe, cu sâni zglobii, care nu trebuie să îifacă pe bunicii destrăbălaţi să le iasă ochii din cap.Privind din cealaltă parte a barierei sexuale, nici voi-nicii nu vizitează stabilimentul ca să fie mângâiaţi învoie de privirile gospodinelor frustrate. Erotismul esteagreabil, dar la locul lui. Nu în saună, unde scopurile250sunt odihna şi destinderea, nu flirtul. în cazul ideal,o saună ar trebui să fie tot atât de ispititoare ca ocameră de aşteptare la medicul internist.Desigur, eşti gol-puşcă. Asta nu se poate evita, dinpăcate. Dar cel puţin poţi să te comporţi ca şi cum aifi îmbrăcat, respingând energic orice privire care îţi alu-necă spre umeri. Ceea ce nu este exagerat nici pentrubărbaţi, care se află în permanentă luptă cu propriii lorhormoni, căutând firesc şi insistent orice rotunjime cu-rajoasă, şi în special dacă frunza de smochin se află lalocul ei, în ciuda tuturor semnalelor lucide trimise de

97

Page 98: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

creier. Degeaba! La ce bun patru mii de ani de mono-teism şi dezvoltare culturală? Dar doamnele au un stilmult mai decent de a trage cu ochiul, venindu-le pro-babil şi mai uşor să-şi înfrâneze voaierismul.Dacă toată lumea ar cădea de acord să renunţe laerotism, sauna ar putea deveni ceea ce ar trebui săfie, un refugiu al nevinovăţiei. După cum se ştie,strămoşii noştri nici nu aveau habar că sunt despuiaţi,în grădina raiului. Abia după căderea în păcat au ruptsmochinii, ca să-şi acoperea goliciunea, iar Dumne-zeu a fost cel dintâi croitor, care le-a făcut haine. Şidacă acum le lepădăm, este pentru ca să ne întoar-cem la starea iniţială, paradisiacă. Nu ca să sfredelimcu privirea şi să poftim, şi cu atât mai puţin să atin-gem. Ci doar să rămânem calmi şi să transpirăm.251FRAIER E CINE NU TRAGE OCHEADE ÎN SAUNAîn saună nu se fâţâie numai staruri de cinema.Şi ai puţine şanse să-ţi iasă în cale Matt Damonori Bruce Willis, Sharon Stone ori Angelina Jolie.Prin urmare, nu ai să vezi numai bărbaţi cuumeri laţi, şolduri înguste şi abdomen lucrat, şinici numai femei cu siluetă de vis, ci oameni ab-solut obişnuiţi: cu sâni lăsaţi şi şolduri gene-roase, cu tot felul de cicatrice şi cu platfus, dar,în felul lor, cu trup frumos. Desigur, nu de cine-matograf şi nici de cat-walk, dar tot nu trebuieignoraţi, să nu se umple de complexe. Şi, pentrupsihicul lor, merită o privire şi, de la caz la caz,şi un fluierat admirativ. Şi nici doamnele nu artrebui să se abţină, cu falsă rezervă!Dar cele spuse ar putea conduce spre conclu-zia greşită că doar categoriile de vârstă înaintatăşi supraponderalii merită atenţie, în vreme cezveltele zâne de saună şi zeii atletici de baie artrebui trecuţi intenţionat cu vederea. Oriceformă de discriminare se cere respinsă, chiardacă se îndreaptă împotriva celor privilegiaţi denatură. Şi frumuseţea tinereţii îşi poate ceredrepturile. Şi cei ageri şi fierbinţi merită să fiemângâiaţi cu privirea, în saună. Doar nu şi-au252dat zadarnic silinţa să se hrănească sănătos şi săse descotorosească de kilogramele în plus?In esenţă, nu este vorba de rang, ci doar deun simplu principiu biologic: o femeie care nuştie să aprecieze un bărbat musculos înseamnăcă-şi neglijează îndatoririle. Iar un bărbat care,de pe băncuţa lui de lemn, nu se uită adânc în„caseta smochinită, dar plină de comori", estepur şi simplu fraier. Sublimarea se poate facedoar la cocktail parties. La saună e vorba deadevărurile general umane, de care nimeni nue scutit.ARGUMENTE ÎN FAVOAREA POLIGAMIEISă fim cinstiţi, se întâmplă rareori ca o femeiesă îndeplinească toate pretenţiile unui bărbat.Cum adică, rareori? De fapt, niciodată. Existăcele pe care le iubim, deoarece magnetismul lorerotic extrage tot fierul din sânge, încât ni se taie

98

Page 99: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

genunchii şi le cădem la picioare; apoi sunt ce-lelalte, atrăgătoare mai degrabă că sunt „decasă", femei care ne ocrotesc zi şi noapte, ca pebebeluşi, hrăniţi şi schimbaţi cu regularitate.253Urmează femeile cu care am vrea să ne petre-cem nopţi nesfârşite discutând vrăjiţi despreProust şi gelozie, cu greu croindu-ne cale sprezonele interzise; şi, în fine, cele foarte senine,care ne amintesc râzând că situaţia ar putea fideznădăjduită, dar niciodată serioasă. Exactaşa cum spuneam, toate aceste calităţi nu potfi însumate de una şi aceeaşi persoană - şi nicinu e de mirare. E vorba despre calităţi care secontrazic flagrant.Ipocritul rezolvă totul căsătorindu-se cu unadin cele patru - de obicei cu cea mai urâtă - şiimediat o va înşela cât va putea: la început, deobicei, cu femeia plină de erotism, apoi cu ceamai deşteaptă şi, în cele din urmă, cu senina,după care prima va verifica factura telefonuluimobil şi va divorţa. Iar lucrurile vor ieşi cât sepoate de prost pentru toată lumea, şi pentrusoţul părăsit de toate spiritele (şi trupurile) şipentru cele patru femei, părăsite şi ele rând perând. Dar există o soluţie, totuşi, absolut la înde-mână, mai exact reabilitarea unei instituţii so-ciale abolite de creştinism într-un acces de crasăneglijenţă: poligamia. Aproape toate celelalteculturi o cunosc şi o practică - oare ce formă dearoganţă europeană ne poate amăgi că învăţătura254creştină ar fi singura adevărată, deşi nu s-aimpus din punct de vedere istoric? De câte tra-gedii, de câte războaie ale rozelor, de câte crimecomise cu toporul nu am fi scutiţi prin reintro-ducerea poligamiei! Şi, altfel decât susţin câtevafeministe înrăite, nu au de câştigat doar bărbaţii,ci şi femeile - urâte, pline de erotism, intelec-tuale şi senine - pot lega între ele o strânsă prie-tenie. Mai devreme sau mai târziu vor înţelegecă împreună pot reuşi perfect să joace pe degeteorice bărbat.Şi, în cele din urmă, să stabilim că nici nuexistă vreun argument juridic valabil împotrivapoligamiei. în multe ţări occidentale începe săfie permisă căsătoria în cadrul perechilor de ho-mosexuali ori lesbiene. Şi dacă sexul parteneri-lor de căsnicie nu interesează, de ce ar fi maiimportant numărul lor?ARGUMENTE ÎMPOTRIVA POLIGAMIEIîn basme există deseori o regulă absurdă, care nutrebuie încălcată, sub ameninţarea că totul se va facepraf şi pulbere. Spre exemplu, nu ai voie să-i pretinzi255omnipotentului geniu să atârne oul păsării Rok încupola castelului tău. Sau nu ai voie să te duci,după miezul nopţii, în pădurea vrăjită şi, mai presusde orice, nu ai voie să scoţi acolo nici un cuvânt.Forma iniţială a acestor reguli absurde de basm o

99

Page 100: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

găsim, bineînţeles, în Biblie: Dumnezeu interziceprimei perechi de oameni să mănânce din fructulcare creşte în pomul cunoaşterii binelui şi răului. Pe-deapsa era drastică - alungarea din paradis, muncă,strădanii, moarte.Cu sexualitatea omenească se petrece la fel caîn basme. Nu există un motiv palpabil pentru apli-carea interdicţiei de a avea relaţii cu mai multefemei, la un moment dat, dar dacă se întâmplă,totuşi, vraja se rupe rapid - castelul vieţii de huzurse risipeşte în văzduh, împreună cu toate crenelu-rile şi turnurile lui rococo. Şi asta nu pentru că se-xualitatea ar reprezenta ceva imund, nefiind delocaşa, dar nici nu ne putem permite să abordăm totulcu uşurinţă, la nesfârşit. Nu, nu sunt artificii, e de-adreptul dinamită. Sexualitatea reprezintă o forţăenormă, şi cine-şi imaginează că ar putea să o des-partă de celelalte sentimente ale sale, de iubire, spreexemplu, şi să-şi împartă dorinţele cu mai multe femei,va constata, plin de uimire, cum vor exploda cele maiîntunecate patimi, până când din tot proiectul de viaţă2b6nu va mai rămâne nici conturul. Lăsând în urmădoar amărăciune, şi bani şi copii de împărţit. Ac-ceptarea poligamiei ar pune un capac instituţional,nerezolvând câtuşi de puţin adevărata problemă.Iar explozia ar fi şi mai violentă dacă s-ar declanşaîn infernul cu mai multe neveste. Fiecare, fărăexcepţie, nutreşte dorinţa profundă - şi unică! - săfie cel mai important reprezentant pe Pământ alspeciei. Asta este adevărata Grădină a Edenuluipentru orice Adam şi orice Eva; doar şarpele cel răuşuieră că fericirea poate fi descoperită abia dincolode porţile paradisului. Cine mai consideră iubireamonogamă o trăsătură a ariei culturale europenesă-şi pună problema de ce romanele romantice dedragoste sunt devorate tocmai în societăţile domi-nate de poligamie.Adepţii căsătoriilor multiple susţin că unicul par-tener al iubirii pe viaţă nu există oricum, prin urmarecăutările trebuie oprite, dar realitatea este mult maisimplă şi mai complicată, în acelaşi timp. în lumeareală, femeia sau bărbatul ideal nu există, şi atuncitrebuie să ne mulţumim mereu cu cel mai bun înlo-cuitor, care, în timpul convieţuirii, se transformătreptat în idealul zadarnic căutat, lată descântecultainic - aşa ca în basme, aşa ca în Biblie - ce nu tre-buie să se destrame.257LA MINECând mergem la mine, te vei cufunda în micamea lume. După ce am răsucit cheia în broascauşii de la intrare, vei vedea pe perete fotografiatatălui meu, cu care semăn leit. Vei mângâiacu privirile cărţile de pe rafturi, atât de famili-are, dar nou-nouţe. Te vei gândi, poate, citeştemultă literatură poliţistă, sau, aha, îi placeP.G. Wodehouse, ca şi mie! Dar poate că tu nuai auzit de Wodehouse (păcat), ori îţi este indi-

100

Page 101: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

ferent ce fel de cărţi are un bărbat cu care tocmaiîncepi o relaţie mai apropiată (mda).Când mergem la mine, voi aduce vinul alb dinfrigider, primit cadou acum o jumătate de an -Chardonnay de pe înălţimile Golan - şi voi turna înpahare cu picior. Vei gândi că bucătăria mea ecurată şi îngrijită, îţi vei da seama că fac parte maidegrabă din categoria oamenilor ordonaţi, şi nuhaotici. Ceea ce nu ştii e că îmi permit, încă de cândam ieşit din facultate, o femeie care vine o dată pesăptămână - curăţă, dă cu aspiratorul şi calcă.Când mergem la mine, am să te întreb dacăîţi place jazzul; şi când îmi vei răspunde ca da,voi pune un CD cu Billie Holiday, care îmifrânge inima cu vocea ei de adolescentă. Dacănu îţi place jazzul, avem o problemă. Mai binesă renunţăm cu totul la muzică. Sau, în cel mairău caz, îmi voi scoate chitara din cutia ei neagrăşi îţi voi dedica - drrrrrrrmmm! - ceva spaniol,doar nu poţi rămâne nepedepsită.Când mergem la mine, îţi voi aduce a doua zimicul dejun la pat, pentru că, în definitiv, suntbine-crescut. Mă voi furişa în zori dintre pături, voicumpăra croasanţi printre mulţimile dezlănţuite,voi mai fierbe şi un ou, patru minute şi jumătate,şi voi mai aşeza pe tavă şi un borcan cu marme-ladă de portocale. Doar cafea nu primeşti la mine,deoarece sunt un convins băutor de ceai.LATINECând mergem la tine, îţi voi simţi încă de pe holparfumul: şi piele, şi păr, şi pantofi şi Chanel No. 5,miros care a plutit toată seara în jurul meu - dar latine acasă îl simt mai concentrat şi îl adulmec cunesaţ. Şi, deodată, pricep că sunt un astronaut învizită pe o stea îndepărtată. Atmosfera e compusădin gaze cu totul străine, şi numai graţie naturii pot res-pira fără cască. Şi pricep că aşa va rămâne veşnic, chiar259dacă mâine dimineaţă vom hotărî să ne căsătorim. Şi,în ciuda emoţiei, mă trece un fior rece, dar mic.Când mergem la tine, voi vedea pe peretele dindormitor afişul cu festivalul internaţional de tangoude la Paris. îmi voi imagina cum pluteşti în zbor prinsălile de dans şi cuibărită în braţele altor bărbaţi şivreme de o secundă idioată voi simţi laţul geloziei înjurul gâtului - eu, care nici măcar nu ştiu să dansez! -iar hăul se va căsca deodată la picioarele mele. Darimediat îmi va fi bine din nou.Când mergem la tine, nu vei pierde timpul să măîntrebi ce muzică îmi place, ci vei împinge imediat unCD al lui Billie Holiday în CD-player şi apoi te veicuibări lângă mine, pe canapeaua ta roşu-aprins. Iareu voi gândi: ce canapea urâtă, dar nu voi rosti ni-ciodată asta, bineînţeles, pentru că voi fi ocupat culucruri mult mai interesante.Când mergem la tine, mă voi trezi speriat dimi-neaţa la cinci din somnul raţiunii, care naşte monştri,şi mă voi întreba cum am ajuns în patul tău. Iar dacăam şi uitat sau răspunsul nu-mi place, îmi voi strângelucrurile încet, cât se poate de încet, îmi voi lega în

101

Page 102: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

grabă şireturile şi voi ieşi închizând uşa în urma meaşi mai încet.9n Joc cfe epi/oiDouă recenziiCARTEA DE FAŢĂ E UN GUNOI ORDINARHannes Stein este, fără discuţie, un scrib şmecher.Ceea ce a şi demonstrat în satira lui de poveţe Cumm-am lăsat de gândit şi în Enciclopedia lucrurilorcare mă sâcâie zilnic, chiar dacă trebuie notat că am-bele cărţi au fost întâmpinate de critică cât se poatede contradictoriu, unii mergând până acolo încâtsă-l considere reacţionar. Ceea ce pare să-l fi afectatprofund, deoarece în ultima sa publicaţie, o cărticicăintitulată (ironic?) Cum să ai întotdeauna dreptate,pe care o consideră un „ghid de conversaţie" (abso-lut incert ce anume vrea să spună cu asta), nu se maighiceşte nici un fel de orientare în concepţia sa asu-pra lumii. Stein se amuză să susţină simultan douăpăreri pe orice temă, una pro şi cealaltă contra - ast-fel, argumentând cu aceeaşi vervă în favoarea şi împo-triva utilizării energiei atomice, în favoarea şi împotrivadreptului femeilor de a recurge la avort, ţinând chiar263şi o predică procomunistă - alături de o argumentaţiedetaliată conform căreia comunismul nu poatefuncţiona. Et cetera ad nauseam. Nu, Stein nu vamai putea fi considerat un reacţionar după volumulde faţă. Şi nici vreun spirit progresist. Ci doar un laş.„Aici mă aflu, nici nu pot altfel - să mă ajute Dum-nezeu, Amin." Cuvântul îi este atribuit lui Luther; separe că aşa a răspuns când a fost pus să-şi mărturi-sească public tezele antipapale. Nici că există cevamai străin de nestatornicia domnului Stein decâtaceastă poziţie temerară. Stein recurge la tertipuridialectice: cine ar dori să-l surprindă fixat asupra unuipunct de vedere va auzi doar ecoul unui hohot derâs. Autorul nostru ştie să-şi facă viaţa uşoară. Citi-torul poate bănui, orbecăind în beznă, încotro înclinăpreferinţele lui Stein (sperând, oricum, că nu susţineserios pedeapsa capitală ori poligamia), însă, în loc săse bată deschis pentru opiniile sale, preferă să atacesimultan din ambele tabere. „Am principii de fier.Dacă ele nu vă sunt pe plac, mai am şi altele", se parecă ar fi zis Groucho Marx. Stein are obrăznicia săpună cuvintele respective ca motto al cărţii sale. Prinurmare, nu-i datorăm nici măcar respectul cuvenitunui adversar care are o altă ideologie.Cartea lui Hannes Stein, Cum să ai întotdeaunadreptate, e cumplită şi din unghi filozofic. Stein26Aabordează toate părerile ca şi cum ar fi la fel de juste;se poartă ca şi cum punctele de vedere, în totalitatealor, i-ar fi indiferente - în sensul propriu. Cu alte cu-vinte, dă apă la moară relativismului în maniera ceamai neglijentă. Când închizi cartea, rămâi cu senti-mentul că nici nu există un adevăr pe care să-l sta-bileşti obiectiv. Dar asta ar însemna că nu există nicivalori universale, ceea ce ar reteza firul care îi uneşteîntre ei pe toţi oamenii de pe planetă. Oare acesta săfie scopul lui Stein?

102

Page 103: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

CARTEA DE FATĂ ESTE ESENŢIALĂHannes Stein este un eseist isteţ, în adevăra-tul sens al cuvântului: are spirit şi slăbiciune pen-tru ironie. Ceea ce a demonstrat şi în Cum m-amlăsat de gândit, o satiră captivantă, un adevăratghid, dar şi în înţeleaptă Enciclopedie a lucrurilorcare mă sâcâie zilnic. Nici una dintre cărţile luinu a atras atenţia prin foiletoane publicate depresa germană - din invidie, se poate presu-pune, deoarece publicul cititor le-a întâmpinatcu enorm interes. Stein adaugă acum celor douăbijuterii un al treilea briliant, o adevărată risipă265de spirit - Cum să ai întotdeauna dreptate - celdintâi ghid de conversaţie al Germaniei. Princi-piul în jurul căruia s-a construit noul volum estepe cât de simplu, pe atât de genial: Stein adoptăpuncte de vedere diametral opuse faţă de omulţime de teme. Sunt abordate chestiuni mar-ginale, spre exemplu dacă America ori China arfi mai bine calificate pentru rangul de suprapu-tere, dar şi probleme cu adevărat importante: săbem ceai sau cafea, cine sunt mai buni în pat,frumoşii ori urâţii? în ansamblu, cartea lui Steinrămâne o pledoarie jovială la adresa acrelii pro-testante, aşa cum este exprimată în bine cunos-cuta formulare a lui Luther, „Aici mă aflu, nicinu pot altfel". Stein arată limpede că, în reali-tate, fiecare ar putea şi altfel, deoarece nimeninu este un monolit totalitar. „Mă contrazic sin-gur? Foarte bine, atunci mă contrazic singur",scria odată poetul american Walt Whitman:„Sunt mare, cuprind şi contradicţii." Versurileacestea strălucesc ca motto invizibil asupra ulti-mei lovituri de geniu a lui Hannes Stein. Şi nicicurajul intelectual nu-i lipseşte lui Stein. Loveştecommon sense-ul stângii liberale, loveşte şi lagleznele dreptei, şi găseşte argumente chiar şiîmpotriva poligamiei! Şocant.266Dar acest ghid de conversaţie merită atenţieşi dintr-un motiv filozofic, mai profund. Culturadezbaterii, după cum se poate constata cu prilejulfiecărei noi controverse, nu a ajuns prea departeîn Germania. Schimburile de idei degenereazărapid în dueluri polemice, în care adversarii nuse abţin nici de la jigniri personale, nici de la ca-lomnie. Şi asta poate din cauză că - spre deose-bire de lumea anglo-saxonă - dialogul nu estesuficient exersat încă din şcoală. Cartea lui Han-nes Stein, în care sunt prezentate glumeţ poziţiide adoptat pe diverse teme, ar putea avea efec-tul unei cure de dezintoxicare. In finalul lecturii,rămânem cu sentimentul că e mult mai bine săjudecăm pe toate părţile orice părere şi, prin ur-mare, cel care ne contrazice nu trebuie neapăratsă fie un om rău, ci doar o persoană ale cărei ar-gumente merită să fie atent cântărite. Astfel,Hannes Stein contribuie Ia consolidarea demo-

103

Page 104: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

craţiei, deoarece cartea sa ne învaţă discret ceamai importantă dintre virtuţile liberale: toleranţa.muljumiriCă în volumul de faţă am furat ca o coţofană seînţelege, de fapt, de la sine (printre alţii, de la Aris-totel, Isaiah Berlin, Chesterton, Goethe, Hegel,Gunnar Heinsohn, Gerd Koenen, Erik KuehneltLeddihn, Walker Percy, Ayn Rand, Rüdiger Safranski,Schopenhauer, Paul Watzlawick etc. etc.). Fie-mipermis să-l asigur pe cititor că nu am considerat cătot ce străluceşte ar fi din aur. Prin urmare, amîmprumutat doar idei originale, ale unor autori deprimă clasă, refuzând consecvent falsurile, fie eleoricât de sclipitoare.Dincolo de asta, este o datorie şi o plăcere să leadresez mulţumiri următorilor: Pamela şi Wolf Bier-mann (Hamburg), care mi-au lăsat cheia casei lor devacanţă, unde am putut să mă retrag o săptămână casă scriu. Stefan Grund (tot din Hamburg), care m-a268găzduit câteva zile în locuinţa sa, în acelaşi scop,unde şi-a vârât nasul în disputa pro şi contra vegeta-rianism. Dirk Maxeiner (Augsburg), care tocmai re-dacta o carte despre cercetarea climaterică şi mi-alivrat argumente pentru şi împotriva efectului de serăprovocat de om (toate greşelile îmi aparţin bineînţelesdoar mie). Michael Miersch (Miinchen) a dorit neapăratreluarea vechii discuţii, „câine sau pisică?" Alan Po-sener (Berlin), care mi-a împărtăşit cu mărinimie dinştiinţa sa despre Beatles şi Rolling Stones şi, pe de-asupra, m-a luminat în chestiuni ale gramaticii fran-ceze. Sylke Tempel, născută la Bayreuth (şi nu, dupăcum s-a colportat adesea, la Beirut), care mi-a mărtu-risit telefonic din Tel Aviv de ce consideră InelulNib'dungilor o operă de valoare.Last but not least - şi în afara ordinii alfabetice -îi mulţumesc agentului meu, Riidiger Dammann(Berlin), pentru cunoştinţele sale de specialitate dindomeniul fotbalului şi pentru prietenia sa.CUPRINS„Supa-i prea sărată" sau regulile de luptăale discuţiei civilizate .............................................Tăcerea e de aur - dar vorba e de argint ..................Doriţi să aveţi dreptate, ori să vă atingeţi un scop? ... 1Poziţia pacifistă ..............................Regulile de bază ale duelului verbalDouăsprezece tactici murdare ........Ce este cartea de faţă şi ce vrea ea .Verdicte culturale ...............................Concediu la mare ...........................Concediu în munţi...............................Beatles sunt cei mai tari .................Stones sunt cei mai tari........................Trăiască pofta de carne!..................Rentru o hrană strict vegetariană.........Sean Connery: singurul James Bond.......................49Roger Moore: nu există alt 007...................................... 52Totul se duce de râpă.....................................................54Lucrurile stau tot mai bine ......................................58Să ne îmbrăcăm comod!..........................................61

104

Page 105: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

Fii în pas cu moda!.........................................................63Goethe a fost cel mai bun........................................64Schiller a fost mult mai bun............................................68SMS: supercool.........................................................71SMS: dezastru................................................................74Bun e vinul..............................................................76Trăiască berea în care ne-am născut!.............................78Muzica lui Wagner e măreaţă.................................79Muzica lui Wagner e atroce...........................................82Vive la France!..........................................................84Â bas la France!....................'.........................................88Sistemul cu patru fundaşi........................................91Sistemul cu trei fundaşi..................................................94Cel mai frumos dintre toate corpurile cereşti:Marte cel războinic............................................96Cel mai frumos dintre toate corpurile cereşti:Venus cea pacifistă................................................100Fumatul menţine silueta........................................103Se poate şi fără fumat..................................................105Cultură!.................................................................107Civilizaţie!....................................................................109Mmmmmmm, cafea!............................................. 110M mm mm mm, ceai!.....................................................112Consideraţii economice ...........................................115Să ne sustragem de la obligaţiile fiscale................ 117Dările trebuie plătite....................................................119Banii cash sunt şic.................................................121Cârdul e tare...............................................................123Carnetul de economii să trăiască.......................... 124Pachetul de acţiuni să trăiască......................................127Pentru altruism...................................................... 129Pentru egoism.............................................................131Nu se compară nimic cu o locuinţăproprietate personală....................................... 132Nu se compară nimic cu o locuinţă cu chirie.................135Comunismul, ce idee nemaipomenită.................. 137Comunismul n-a fost chiar o idee nemaipomenită.......139Discuţii politice.........................................................143Trăiască democraţia burgheză!............................. 145Pentru o dominaţie a mandarinilor............................... 148America - o supraputere de toată lauda................151China ar fi o supraputere mult mai bună......................157Energie atomică? Mulţumesc, nu!................................163Energie atomică? Da, vă rog!............. .................... 165Dezbaterile demografice sunt necesare................ 167Dezbaterile demografice sunt rasiste...........................169Feministele sunt nişte gâşte.........................................172Feminismul, de trei ori ura!................................... 175Tortura este uneori necesară, din păcate.............. 179Tortura nu este niciodată o soluţie...............................182Efectul de seră provocat de om:un fapt demonstrat ştiinţific............................ 184Efectul de seră provocat de om:o idioţenie fără margini..........................................187Statul Israel ar trebui mutat în Germania..............189Statul palestinian ar fi trebuit întemeiat în Iran .'............193Chestiuni religioase..................................................197Argumente în favoarea existenţei lui Dumnezeu.... 199Argumente împotriva existenţei lui Dumnezeu.............203Decesul asistat este o binefacere...........................207

105

Page 106: Hannes Stein Cum Sa Ai Intotdeauna Dreptate

Eutanasia este o crimă ................................................210Haosul e de bine....................................................212Ordinea e frumoasă.....................................................214Aici vocea musulmanului......................................216Aici vocea necredinciosului..........................................220Pedeapsa cu moartea: o sentinţă justă..................223Pedeapsa cu moartea e dezgustătoare.........................226Iubesc Windows!...................................................229Iubesc Macintosh!.......................................................231Avortul este o crimă.....................................................232Avortul nu este un păcat.......................................234Mizăm pe câine.....................................................236Mizăm pe pisică...........................................................238Avem nevoie de mai mult yin...............................239Avem nevoie de mai mult yang....................................240Digresiuni sexuale.....................................................241Urâţii sunt mai buni în pat....................................243Frumoşii sunt mai buni în pat.......................................245Mai mult romantism în actul sexual, vă rog.........247Sexul este mai mult un exerciţiu sportiv........................249Să tragi cu ochiul în saună este abject..........................250Fraier e cine nu trage ocheade în saună................252Argumente în favoarea poligamiei........................253Argumente împotriva poligamiei..................................255La mine..................................................................258La tine.........................................................................259în loc de epilog. Două recenzii..................................261Cartea de faţă e un gunoi ordinar...............................263Cartea de faţă este esenţială..................................265Mulţumiri ...................................................................268`

106