Carpatii Orientali-Grupa Centrala-

Grupa Centrală(Moldo-transilvani)

Această grupă montană reprezintă o a doua secţiune, centrală a Carpaţilor Orientali, cea mai larg dezvoltată.

Limitele

Grupa Moldo-Transilvană reprezintă partea centrală a Carpaţilor Orientali, fiind cuprinsă între aliniamentul nordic depresionar Dornelor – Câmpulung Moldovenesc şi valea Oituzului, sudică. În partea vestică ia contact cu Depresiunea Colinară a Transilvaniei, iar în partea estică cu Subcarpaţii Moldovei.

Geneza

Grupa montană, în ansamblul său, s-a format prin cutarea şi ridicarea materialelor în timpul orogenezei alpine (sfârşitul mezozoicului-neozoic). Materialele se dispun peste granite formate anterior în orogeneza hercinică.De largă amploare, în partea vestică, s-au dezvoltat munţi vulcanici în neogen.

Caracteristici specifice

Această grupă are bine conturate fâşiile longitudinale montane şi petrografice: în partea vestică, munţi vulcanici, în partea centrală munţi din şisturi cristaline, iar în partea estică, munţi din fliş (roci sedimentare-conglomerate, gresii, marne, calcare-cutate).Între spaţiile montane sunt dezvoltate depresiuni intramontane, culoare de văi şi trecători, ce vorbesc despre gradul de fragmentare al grupei. Singurele aspecte de masivitate sunt conturate în munţii cristalini, centrali.

Altitudinea maximă este dată de vârful Pietrosul Călimanilor la 2100 m. Tipul de relief vulcanic este bine conservat în această grupă, păstrându-se conurile şi craterele vulcanice.

Alte microforme de relief aparţin tipului de relief petrografic: tip de relief carstic cu chei, versanţi abrupţi, ace carstice; tip de relief conglomeratic cu forme reziduale, ciudate (ciperci, babe, sfincşi).Munţii din roci vulcanice (bazalte şi andezite) sunt situaţi pe marginea vestică: Călimani, Gurghiu şi Harghita (cu un ultim vulcan la est de Olt-Masivul Ciomatu). Sunt bine conservaţi, având platouri magmatice înspre Subcarpaţii Transilvaniei.

Munţii cristalini debutează cu două masive gemene-Giumalău şi Rarău (pitoreşti, datorită calcarelor marginale) şi se continuă cu Giurgeu, Hăşmaşu Mare, Ciuc şi Nemira (şi aceştia împestriţaţi cu roci calcaroase sau conglomeratice).Munţii flişoizi se dispun pe două şiruri; Bistriţa, Ceahlău (cu Pietrele Dochiei-forme conglomeratice şi cu Cheile Bicazului pe marginea sudică), Tarcău-şirul interior; Stânişoarei, Goşmanu şi Berzunţi-şirul exterior.

Nodul grupei este marcat de două depresiuni : Dornelor,  situată pe Bistriţa şi Câmpulung Moldovenesc, situată pe Moldova. Mari depresiuni de contact litologic se află pe râurile Mureş şi Olt: Giurgeu, respectiv, Ciuc. Depresiunea Comăneşti se află pe răul Trotuş şi are intercalaţii de cărbuni bruni.Trecătorile sunt evidenţiate de Defileul Mureşului dintre Călimani şi Gurghiu, între Topliţa şi Deda, de Defileul Oltului(primul) de la Tuşnad, în munţii vulacanici Harghita şi de Defileul Bistriţei dintre munţii Bistriţa şi Stânişoarei.

Clima

Clima acestui sector montan este temperat-continentală de tranziţie. Totuşi, altitudinea a impus etajarea elementelor climatice;  etajul montan se desfăşoară la baza masivelor şi în depresiuni având valori de temperatură ce coboară de la 6° la 2°C şi valori de precipitaţii ce urcă de la 1000 la 1200 mm/an. Vârfurile peste 1600 metri au valorile etajului alpin: temperaturi sub 2°C şi precipitaţii de peste 1200 mm/an. Iarna se produc frecvente inversiuni termice, reprezentând un hazard natural al regiunii.Sectoarele de influenţă

diferă vest şi est: oceanic şi continental (de ariditate), afectat iarna de circulaţia vântului de nord-est (crivăţul).

Hidrografia

Această grupă conţine castelul de ape al Munţilor Hăşmaşu Mare, deoarece de aici izvorăsc mari râuri: Mureşul, ce străbate Depresiunea Giurgeu şi propriul defileu de la Topliţa- Deda, şi  Oltul, ce străbate Depresiunea Ciucului şi propriul defileu de la Tuşnad, dar şi Bicazul, ce este tributar Bistriţei. Totodată,Bistriţa  separă flişul munţilor Bistriţa-Ceahlău de al munţilor Stânişoarei.Din aceştia izvorăşte Ozana (Neamţ), Cracău. Din Munţii Ciuc izvorăşte Trotuş, din Goşmanu,Tazlău, din Gurghiu, Târnava Mare şi Târnava Mică.

În ceea ce priveşte lacurile, acestea au suprafeţe mici: L. Roşu – lac de baraj natural   pe valea Bicazului (format prin prăbuşirea unui pinten montan peste vale în 1837), L. Sfânta Ana – lac vulcanic în craterul Ciomatului, lacuri de acumulare pe Bistriţa. Tot pe Bistriţa se află un lac cu suprafaţă mare de baraj antropic: L. Izvorul Muntelui.

Se remarcă în proximitatea masivelor vulcanice ape minerale, ce prin natura lor ţin de aureola mofetică orientală.

Vegetatia

Mari suprafeţe forestiere caracterizează grupa; acestea aparţin  pădurilor de fag şi pădurilor de conifere (cu pin, zadă, molid şi brad). La altitudini mari dincolo de etajul subalpin (cu ienupăr şi jneapăn) apare pajiştea alpină.

Fauna

Caracteristică pădurilor cu mamifere cu interes cinegetic: ursul, căprioara, cerbul, mistreţul, dar şi lupul, vulpea, pisica sălbatică, râsul, viezurele, iepurele. Între păsări se remarcă găinuşa de alun, cocoşul de munte, ciocănitoarea, cucul, fazanul,  prepeliţa, acvila de munte, iar între peşti, păstrăvul şi lostriţa pe râul Bistriţa.

Solurile

Partea superficială terestră se succede de la clasa cambisolurilor-cu tipurile brun – roşcate şi brune acide-, la clasa spodosolurilor-cu tipurile brun-acide montane şi podzoluri.

Munţii Harghita

Munţii Călimani

Vf. Pietrosul

Lacul Sf. Ana

Munţii Nemira

Munţii Rarău