Alaturi de lacuste, urechelnite, svabi si alte cateva grupuri de insecte, greierii au fost cuprinsi, in trecut, in supraordinul Orthopteroidea. In prezent aceste specii sunt repartizate in doua supraordine separate, intrucat seria lor de stramosi duce, in parte, la svabii primitivi (Protoblattoidea), in parte la ortopterele primitive (Protoptera), insa numai urmasii celor din urma sunt considerati in sens strict ortopteroide.

Greierii, lacustele si cosasii fac parte din marea familie de “saritori” din lumea insectelor, fiind inclusi in ordinul Saltatoria, care numara aproximativ 20.000 de rase, raspandite in zonele calde si temperate ale globului. Se diferentiaza de celelalte insecte prin doua caraceristici majore: in primul rand prefera sa sara, in loc sa zboare, picioarele lor posterioare fiind foarte puternice. Cea de-a doua caracteristica este cantatul, greierii emitand un sunet specific, ascutit si patrunzator, produs prin frecarea elitrelor. Insecta freaca o nervura sonora, prevazuta cu mai multe creste transverale, de pe partea inferioara a aripii drepte, de o creasta sonora de pe suprafata superioara a aripii stangi. Picioarele din fata sunt prevazute cu o membrana de piele intinsa, care functioneaza ca o ureche. Aceasta membrana vibreaza la sunete si, la randul ei, stimuleaza niste receptori care trimit un mesaj sonor creierului insectei. In felul acesta greierii pot auzi chemarile potentialelor parteneri, ascunsi in iarba.

Greierii pot fi impartiti in doua mari categorii: greierii de casa (Gryllus domesticus) si greierul de camp (Liogryllus campestris), toti avand corpul scurt si gros, capul dotat cu antene lungi si ochii mari. Greierul de casa are cel mult 2 cm. lungime, este galben-maroniu (cu trei dungi intunecate pe cap) si mananca aproape orice gaseste prin resturile din bucatarie. Greierele de camp traieste pe pajistile salbatice, ajunge la 2,5 cm. lungime si este aproape negru, cu nuante maronii. Acesta se hraneste cu plante suculente, cu tutun, cartofi si mazare, cu plantele din gradinile de zarzavat sau cu arbustii din pepiniere, fiind considerat daunator.

Greierii de pestera (Rhaphidophoridae) pot fi considerati atipici pentru specia lor. Au ochii foarte mici, adaptati la intuneric, nu zboara, iar corpul lor este prevazut cu antene si mustati aproape de patru mai mari decat lungimea lor, cu ajutorul carora navigheaza si isi localizeaza hrana. Cele aproximativ 200 de specii de greiere de pestera, raspandite pe tot globul, isi petrec toata viata sub pamant, hranindu-se cu excremente de liliac, fluturi care hiberneaza, fungi sau cu alte specii mai mici .