ghidul consumatorului produse nealimentare i

18
 Ministerul Economiei şi Comerţului Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţia Consumatorilor   SEC ŢIA R ELAŢ II CU CON SUMATO RII  ŞI MA SS-MEDI A G H I D U L CONSUMATORULUI PENTRU PRODUSE  NEALIMENTARE CHIŞINĂU 2009 Cuvânt înainte St at ul pr in mijloacele pr evăzute de lege protejeaz ă cetăţenii în calitatea lor de consumatori împotriva riscului de a  procura produse care, utilizate în condiţii normale, pot pune în  pericol viaţa, sănătatea, securitatea şi ereditatea consumatorilor sau l e poa te afe cta in ter esele economice. În ac est s ens la 13. 03 .2003 a fost ad op tat ă leg ea “P riv in d pr ot ec ţ i a consumatorilor” nr. 105-XV din 13.03.2003 în redac ţie nouă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 126 - 131, art. 507). Pr in lege sunt st abilite dr ept urile fundamentale ale consumatorilor, astfel fiecare consumator are dreptul la: -  protecţia drepturilor sale de către stat în calitatea sa de consumator; -  protecţia împotriva riscului de a achiziţiona un produs, un serviciu care ar putea să-i afecteze viaţa, sănătatea, ereditatea sau securitatea ori să-i prejudicieze drepturile şi interesele legitime în calitatea sa de consumator; - re me di erea sa u în locuirea gr at ui t ă , re st it ui rea contravalo rii produsului, serviciul ui ori red uce rea corespunzătoare a pre ţ ului, rep ara rea pre jud iciu lui, inclusiv mor al , ca uz at de pr odus ul , serviciul necorespunzător; - inform a ţ ii co mpl et e, core ct e ş i pr ec is e pr iv ind  produsele achiziţionate şi serviciile prestate; - instruirea în domeniul drepturilor sale ca consumator etc. Întru asigurarea acestor drepturi prin lege se interzice: - pr oduc er ea, de po zitarea, pl asarea pe pi a ţ ă a produselor falsificate sau care, utilizate în condiţii normale,

Upload: george

Post on 20-Jul-2015

80 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

5/17/2018 Ghidul Consumatorului Produse Nealimentare i - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ghidul-consumatorului-produse-nealimentare-i 1/18

Ministerul Economiei şi Comerţului

Inspectoratul Principal de Stat pentruSupravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţia

Consumatorilor   SECŢIA RELAŢII CU CONSUMATORII 

 ŞI MASS-MEDIA

G H I D U LCONSUMATORULUI PENTRU PRODUSE 

 NEALIMENTARE 

CHIŞINĂU 2009

Cuvânt înainte

Statul prin mijloacele prevăzute de lege protejeazăcetăţenii în calitatea lor de consumatori împotriva riscului de a procura produse care, utilizate în condiţii normale, pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea şi ereditatea consumatorilor 

sau le poate afecta interesele economice. În acest sens la13.03.2003 a fost adoptată legea “Privind protecţiaconsumatorilor” nr. 105-XV din 13.03.2003 în redacţie nouă(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 126 - 131,art. 507).

Prin lege sunt stabilite drepturile fundamentale aleconsumatorilor, astfel fiecare consumator are dreptul la:

-  protecţia drepturilor sale de către stat în calitatea sa deconsumator;

-  protecţia împotriva riscului de a achiziţiona un produs,un serviciu care ar putea să-i afecteze viaţa, sănătatea,ereditatea sau securitatea ori să-i prejudicieze drepturileşi interesele legitime în calitatea sa de consumator;

- remedierea sau înlocuirea gratuită, restituireacontravalorii produsului, serviciului ori reducereacorespunzătoare a preţului, repararea prejudiciului,inclusiv moral, cauzat de produsul, serviciulnecorespunzător;

-

informaţii complete, corecte şi precise privind produsele achiziţionate şi serviciile prestate;- instruirea în domeniul drepturilor sale ca consumator 

etc.Întru asigurarea acestor drepturi prin lege se interzice:- producerea, depozitarea, plasarea pe piaţă a

produselor falsificate sau care, utilizate în condiţii normale,

5/17/2018 Ghidul Consumatorului Produse Nealimentare i - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ghidul-consumatorului-produse-nealimentare-i 2/18

pot pune în pericol viaţa, sănătatea, ereditatea, securitateasau averea consumatorilor;

- producerea, depozitarea, plasarea pe piaţă aproduselor în lipsa certificatelor de conformitate saudeclaraţiilor de conformitate (după caz), sau a altordocumente conform legislaţiei, cu termenul de valabilitate

expirat sau care nu corespund cerinţelor de calitate stipulate în documentele normative respective.

Unul din cele mai importante momente în protecţiaconsumatorilor este informarea lor completă, corectă şiprecisă în vederea asigurării posibilităţii consumatorilor de aface alegerea potrivită în conformitate cu necesităţile proprii.

În acest sens legea prevede faptul că “se interziceimportul, plasarea pe piaţă şi comercializarea produselor, prestarea serviciilor fără informaţii complete, corecte şi precise

în limba de stat sau în limba de stat şi limba rusă .”Totodată în conformitate cu prevederile art. 13 al (1) allegii menţionate, în cazul în care consumatorul a depistatdeficienţe la produsul procurat sau serviciul comandat, esteimportant să cunoască că: remedierea gratuită a deficienţelor apărute la produs sau serviciu, înlocuirea gratuită sau restituireacontravalorii produsului sau serviciului necorespunzător, încadrul termenului de garanţie sau termenului de valabilitate,deficienţe care nu sunt imputabile consumatorului, se facenecondiţionat de către vânzător, prestator, într-un termen de cel 

mult 14 zile calendaristice de la data înaintării reclamaţiei deconsumator sau în termenul stabilit prin contract.

Vânzătorul, prestatorul poate să refuze satisfacereareclamaţiei consumatorului doar în cazul în care va dovedi vinaconsumatorului, în baza rezultatelor expertizei tehniceefectuate de o terţă parte abilitată în domeniu conformlegislaţiei (lista organelor abilitate pentru efectuarea expertizei

tehnice în baza reclamaţiilor consumatorilor este stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 1465 din 08.12.2003 cu privire laregulile de înlocuire a produselor nealimentare şi a termenelor de garanţie (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 248 – 253 / 1530 din 19.12.2003). În conformitate cu prevederilelegislaţiei, consumatorul este în drept să participe la

efectuarea expertizei nemijlocit sau prin reprezentantul său.Consumatorul poate să beneficieze de drepturile expuse

mai sus pe durata termenului de garanţie sau pe durata defuncţionare a produsului în cazul constatării viciilor ascunse la produsul respectiv.

La depistarea deficienţelor la produsele procurate sauserviciile comandate, consumatorul, pentru a beneficia dedrepturile sale, trebuie să acţioneze corect şi anume:

Iniţial, reclamaţiile referitor la produsele sau serviciile

necorespunzătoare se depun vânzătorului sau prestatorului (în formă scrisă) pentru remedierea, înlocuirea gratuită sau obţinereacontravalorii lor în perioada lor de garanţie sau a termenului devalabilitate.

Odată cu depunerea reclamaţiei consumatorul prezintăcopia bonului de casă sau alt document care confirmă efectuareacumpărăturii respective sau prestării serviciului.

În cazul în care consumatorul nu este de acord curezultatul examinării reclamaţiei de către vânzător sau i s-arefuzat satisfacerea ei, sau nu a primit nici un răspuns în scris în

decurs de 14 zile calendaristice, el este în drept să se adresezeorganelor abilitate conform legislaţiei cu funcţii de protecţie aconsumatorilor sau conform procedurii civile în instanţa de judecată.

5/17/2018 Ghidul Consumatorului Produse Nealimentare i - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ghidul-consumatorului-produse-nealimentare-i 3/18

Nu ezitaţi să înscrieţi reclamaţia dumneavoastră înRegistrul de reclamaţii care este obligatorie să fie prezentatăla loc vizibil în fiecare unitate de comerţ  (HotărâreaGuvernului nr.1141 din 04.10.2006 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de gestionare a

 Registrului de reclamaţii (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 161/1233 din 06.10.2006).Efortul depus de organele administraţiei publice

abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor şi a asociaţiilor obşteşti de consumatori nu poate fi eficient dacă dumneavoastrănu vă cunoaşteţi bine drepturile şi nu acţionaţi respectiv, în cazulîn care vă sunt lezate drepturile de consumator, rămânând pasivişi indiferenţi.

Ministerul Economiei şi Comerţului al RepubliciiMoldova, în calitate de organ al administraţiei publice centrale

abilitat cu funcţii de elaborare şi promovare a politicii statului îndomeniul protecţiei consumatorilor, a înfiinţat  în cadrulInspectoratului Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei,Metrologie şi Protecţia Consumatorilor  Secţia relaţii cuconsumatorii  şi mass-media în vederea acordării posibilităţiiconsumatorilor de a beneficia de consultaţii (gratuite), inclusiv juridice, la linia fierbinte de telefon, sau de a depune reclamaţiisau sesizări referitor la produse şi servicii necorespunzătoare.

Nu ezitaţi, apelaţi la linia fierbinte de consultare la

numărul de telefon: 74-14 –64Noi dispunem de cadrul juridic necesar, de specialişti

calificaţi pentru a vă ajuta în cazul în care drepturiledumneavoastră legitime, în calitate de consumator, au fostlezate.

În continuare vă prezentăm unele sfaturi practice caresperăm să vă ajute la alegerea corectă şi adecvată necesităţilor  proprii a produselor industriale (nealimentare) precum şi :

- reguli specifice privind înlocuirea produselor nealimentare pentru care nu se stabileşte termen degaranţie;

- lista deficienţelor pentru care se aplică măsuri deremediere, înlocuire sau restituire a contravalorii produselor cărora nu li se stabileşte termen de garanţie;

- lista produselor de folosinţă îndelungată, a serviciilor, precum şi termenele minime de garanţie stabilite pegrupe de produse.

  RECOMANDĂRI ŞI SFATURI PRACTICE PENTRUCONSUMATORI

Atunci când se cumpără un produs, trebuie să se ia înconsideraţie următoarele:

ÎNAINTE DE CUMPĂRARE:- citiţi atent informaţiile cu privire la produsele care

sunt oferite de către agenţii economici (denumirea produsului, cantitatea, preţul, termenul de garanţie saude valabilitate, riscuri previzibile, contraindicaţii,modul de utilizare etc.);

5/17/2018 Ghidul Consumatorului Produse Nealimentare i - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ghidul-consumatorului-produse-nealimentare-i 4/18

- nu vă lăsaţi influenţat de informaţiile publicitare şi deambalaj, deoarece acestea pot fi adevărate dar şiînşelătoare, iar ambalajul mai atrăgător nu conţinetotdeauna şi un produs mai bun;

- preţul şi calitatea  pot varia mult; alegeţi fără grabă şicereţi sfatul vânzătorului (agenţii economici suntobligaţi să demonstreze consumatorilor, la cerereaacestora, cu ocazia cumpărării, modul de instalare şiutilizare a produselor respective);

- preţul trebuie să fie afişat la loc vizibil, uşor de citit;- citiţi cu atenţie informaţiile scrise cu litere mici,

uneori ele sunt cele mai importante;- nu vă lăsaţi impresionaţi de anunţul “marfa vândută

nu se schimbă!” întrucât aveţi dreptul legal laschimbarea produsului necorespunzător sau restituirea

contravalorii acestuia (şi după caz, la despăgubire), cuexcepţia produselor care nu se supun înlocuirii (lista produselor care nu se supun înlocuirii o găsiţi lasfârşitul prezentului ghid );

- cereţi de la vânzător documentul care să confirmefaptul efectuării cumpărăturii  cu indicarea dateicumpărării, denumirii agentului economic, denumirii produsului şi costul lui (bonul de casă sau alt documentcare confirmă faptul efectuării cumpărăturii);

- pentru produsele de folosinţă îndelungată cereţi de lavânzător instrucţiuni de utilizare şi certificat de garanţie (înlimba de stat, chiar dacă sunt de import) şi solicitaţivânzătorului să vă demonstreze modul de funcţionare şiutilizare a produsului respectiv.

ÎNCĂLŢĂMINTE

Conform destinaţiei încălţămintea poate fi divizată înurmătoarele categorii:

- zilnică- de gală- casnică- de drum (voiaj)-  pentru odihna activă

Iar în dependenţă de sezonul în care se poartă, în:- de vară- de iarnă- de primăvară-toamnă-  pentru anul împrejur 

Încălţăminte zilnică - încălţăminte care se poartă zi de zi.Încălţăminte de gală - încălţăminte care se poartă pe o

durată mică de timp, la diferite momente festive.Încălţăminte casnică - destinată purtării în casă.Încălţăminte de drum - destinată purtării de scurtă

durată în drum.

5/17/2018 Ghidul Consumatorului Produse Nealimentare i - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ghidul-consumatorului-produse-nealimentare-i 5/18

Încălţăminte pentru odihna activă - încălţăminte pentru plimbări, odihnă şi sport.

Partea de sus a încălţămintei poate fi confecţionată din piele naturală, artificială sau sintetică, din ţesături, precum şi dincombinaţii ale materialelor nominalizate.

Talpa poate fi din: piele naturală sau artificială, cauciuc, plastic, polivinilclorid, elastomer termoplastic, poliuretan, lemn, pâslă etc. sau combinaţii ale acestor materiale.

Simbolurile întâlnite pe încălţăminte vorbesc desprematerialele folosite la fabricarea ei şi au următoarea semnificaţie:

- piele naturală

- piele artificială sau sintetică

  - material textilRespectiv, simbolul care este indicat primul pe

încălţăminte (de sus în jos sau de la stânga la dreapta) indicămaterialul din care este confecţionată partea de sus, al doilea -materialul din care se confecţionează căptuşeala şi al treilea -materialul din care se confecţionează talpa.

Termenul de garanţie corespunzător curge din data vânzării prin reţeaua de comerţ cu amănuntul şi constituie minimum 30zile.

La alegerea şi exploatarea încălţămintei trebuie

respectate următoarele reguli:• Alegerea corectă a încălţămintei după mărimea

 piciorului (piciorul nu trebuie sa stea strâns înîncălţăminte).

• La plasarea încălţămintei pe o suprafaţă orizontală tocultrebuie să se sprijine pe ea cu întreaga suprafaţă demers, ceea ce vorbeşte despre amplasarea corectă a

acestuia în corespundere cu înălţimea ridicăriicălcâiului la încălţăminte.

• La probarea încălţămintei piciorul nu trebuie să simtădisconfort.

• Tocul încălţămintei trebuie să fie rezistent.• La mers piciorul nu trebuie să se întoarcă într-o parte

sau să alunece (în special la încălţămintea uşoară devară - sandale).

În timpul purtării încălţămintea este supusă mereuinfluenţei apei, prafului, uzurii şi mirosului eliminat de picioare,de aceea ea necesită o îngrijire corespunzătoare. Datorită îngrijiriicorespunzătoare se îmbunătăţeşte aspectul exterior alîncălţămintei, creşte gradul de confort si termenul de utilizare.

La îngrijirea încălţămintei trebuie respectate

următoarele reguli:• Încălţămintea murdară trebuie mai întâi

curăţată de praf sau noroi şi pusă la uscat dacă esteumedă.

• Se interzice uscarea încălţămintei pesuprafeţe încălzite. După aceasta pielea devine tare(aspră) şi sfărâmicioasă (fragilă).

• Înainte de a usca încălţămintea ea trebuieumplută cu material higroscopic (de exemplu: hârtie,ziare) care să imită forma piciorului şi apoi se usucă latemperatura camerei. Materialul higroscopic vaîmbiba umiditatea şi va netezi ridurile care apar prinmers, astfel încălţămintea capătă forma iniţială.

• Curăţarea încălţămintei se recomandă a seefectua în felul următor:

5/17/2018 Ghidul Consumatorului Produse Nealimentare i - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ghidul-consumatorului-produse-nealimentare-i 6/18

- cea care are partea de sus din piele naturală - cu cremă pentru încălţăminte;

- cea care are partea de sus din piele de antilopă şi dinvelur - cu utilizarea unei perii din cauciuc sau cu preparate speciale;

- cea care are partea de sus din piele lăcuită - cu produse

speciale pentru pielea lăcuită.O atenţie deosebită necesită alegerea   încălţămintei

pentru copii. Pentru ca încălţămintea pentru copii să corespundădestinaţiei sale ea trebuie să corespundă unor cerinţe care reiesdin particularităţile anatomo - fiziologice ale organismuluicopiilor şi, în primul rând, al piciorului lor. Lungimea tălpiiîncălţămintei pentru copii întotdeauna trebuie să fie mai maredecât lungimea tălpii piciorului, deoarece în partea de vârf dinfaţa degetelor (în bot) trebuie să existe un spaţiu aproximativ de

10 mm, în legătură cu:a) mărirea lungimii tălpii picioruluiconcomitent cu creşterea naturală a picioruluicopilului;

 b) lungirea piciorului în timpul mersuluişi sub acţiunea presiunilor datorită greutăţii corpului.

Dacă în încălţăminte nu va exista un spaţiu, atunci lalungirea tălpii piciorului degetele se vor încovoia, ceea ce poatecauza în viitor modificarea patologică a formei piciorului.

Folosirea încălţămintei foarte mici, îndeosebi a celei

sportive şi a celei împletite, destinată pentru folosirea zilnică pesuprafeţe tari (asfalt, beton etc.) poate fi cauza apariţiei unui picior plat.

Tocul la încălţămintea pentru copii este obligatoriu,deoarece el artificial ridică bolta piciorului, apărând talpa piciorului de lovituri şi totodată măreşte rezistenţa încălţăminteila uzură.

Lipsa tocului se admite numai la încălţămintea pentrucopiii de vârstă mică (până la 1 an).

Înălţimea tocului la încălţămintea pentru copiii de vârstă preşcolară (1 - 7 ani) trebuie să fie de 5-10 mm, pentru şcolari de8-12 ani - nu mai mult de 20 mm, pentru şcolari de 13-17 ani, băieţi - până la 30 de mm, pentru fete - până la 40 de mm.

O importanţă mare o are şi ştaiful (partea din spate)încălţămintei care menţine forma călcâiului şi tălpii la mers şi preîntâmpină deformarea lor.

Un ştaif rezistent nu permite alunecarea piciorului, ceea ceconstituie o măsură profilactică care protejează contra apariţiei piciorului plat. De aceea purtarea încălţămintei fără un ştaif rezistent se admite doar pentru copiii mai mari de 11 ani.

Încălţămintea pentru copii trebuie sa fie dotată cu fixaţii(şireturi, cureluşe, fermoare etc.) comode şi sigure care să nu

incomodeze mişcările. Încălţămintea deschisă şi fără fixaţii nu seadmite pentru preşcolari, deoarece ea oboseşte muşchii şidereglează circulaţia sangvină.

ÎMBRĂCĂMINTE

5/17/2018 Ghidul Consumatorului Produse Nealimentare i - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ghidul-consumatorului-produse-nealimentare-i 7/18

Îmbrăcămintea este un lucru care ne preocupă pe fiecaredin noi, indiferent de activitatea profesională, mediul social,gradul de cultură etc. 

Ea are o influenţă majoră asupra confortului zilnic şitonusului activităţii noastre. 

Ce trebuie să ştim înainte de a decide să cumpărăm

 îmbrăcăminte?!Pentru a stabili compoziţia fibroasă a ţesăturii din care este

confecţionat produsul ales - citiţi atent eticheta şi descifraţisimbolurile în felul următor:

PA – poliamid;PAN – poliacrilnitril;PE – poliester;VI – viscoză;A – acetat;

TA – triacetat;AF – alte fibre;Ţesăturile din fibre naturale nu au simboluri şi se indică

 prin cuvintele respective:LânăBumbacInetc.După alegerea modelului, în conformitate cu cerinţele şi

gusturile fiecărei persoane, cumpărătorul solicită produsul de

mărimea adecvată corpului său sau pentru cine este destinat produsul respectiv. Mărimea hainei se notează cu cifre arabe înurmătoarea consecutivitate:

• Pentru îmbrăcămintea pentru femei (paltoane, jachete, rochii, bluze etc.):- înălţimea corpului măsurată în centimetri;- circumferinţa bustului în centimetri;

- circumferinţa şoldurilor în centimetri;exemplu: 158-96-104

• Pentru îmbrăcămintea pentru bărbaţi (cu excepţiacămăşilor):- înălţimea corpului;- circumferinţa pieptului;- circumferinţa taliei;

exemplu: 176-100-88Pentru cămăşi:- înălţimea corpului;- circumferinţa pieptului;- circumferinţa gâtului;exemplu: 176-100-41Prin îmbrăcarea hainei alese asiguraţi-vă ca legeritatea la

mişcări va garanta comoditatea în purtare. În acelaşi timp

verificaţi funcţionarea accesoriilor (butoni, nasturi, fermoare,catarame etc.).

Asiguraţi-vă ca haina aleasă nu are defecte de calitate, cumar fi: porţiuni de ţesuturi decolorate, pârlite, sau găuri; vopsiri sauimprimări neuniforme; butoniere festonate incomplet; detaliicusute asimetric; porţiuni descusute; fermoare defecte; deformăriale hainei din cauza montării incorecte a căptuşelii; nasturi demărime, model sau culoare diferită; pete etc.

Verificaţi existenţa semnelor grafice necesare pentruîntreţinerea corectă a hainei, care trebuie să fie fixate de haină,astfel încât să se păstreze şi să însoţească haina pe toată durata eide utilizare. Aceste semne grafice reprezintă semne convenţionaleinternaţionale de întreţinere şi se referă în principal la spălare,clorurare, călcare, curăţare şi uscare conform tabelului de mai jos:

5/17/2018 Ghidul Consumatorului Produse Nealimentare i - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ghidul-consumatorului-produse-nealimentare-i 8/18

Simbo-lulgrafic

Semnificaţia simbolului

6 00

C l

C l

SpălareaSpălare manuală, temperatura maximă de spălare

40 oC

Spălare moderată cu maşina de spălat latemperatura nu mai mare decât cea indicată în vasLiniuţa (––) de sub simbol indică stoarcere redusăInterdicţia de a spăla în apă (nici manual şi nici cumaşina)

ClorurareaClorurare permisă numai în soluţie rece şi diluatăClorurarea este interzisă

CălcareaFierul de călcat simbolizează călcarea casnică a produsului. Nivelurile de temperatură maximă suntindicate prin unul, două sau trei puncteCălcarea la temperatura maximă a fierului de călcat200 oC – trei puncteCălcarea la temperatura maximă a fierului de călcat150 oC – două puncteCălcarea la temperatura maximă a fierului de călcat

110 oC – un punctCălcarea şi tratarea cu aburi este interzisă

Curăţarea chimicăCercul simbolizează curăţarea chimică pentruarticolele textile. El conţine indicaţii carecorespund la diferite tratamente de curăţare

A

  P

  P

  F

 

chimică, astfel:Curăţarea chimică în toţi solvenţii folosiţi pentru unastfel de tratamentCurăţarea chimică în tetracloretilenă saumonofluortriclor-metanCurăţarea chimică în tetracloretilenă sau

monofluortriclor-metanLiniuţa (––) de sub simbol indică excluderea apeişi/sau a acţiunilor mecanice şi/sau uscăriiCurăţarea chimică în trifluortriclor-metan, benzinăSe interzice curăţarea chimică şi scoaterea petelor cu solvenţiUscareaPosibilitatea uscării în maşina cu tambur Uscarea numai în poziţie verticală

Uscarea numai în poziţie orizontală

Respectând instrucţiunile de întreţinere Vă asiguraţireducerea degradării hainei şi prelungirea duratei ei de utilizare,stabilitatea dimensională a hainei, precum şi păstrarea prospeţimii vopsirii şi imprimărilor.

E util să ştiţi că în conformitate cu art. 25 şi 26 al HotărâriiGuvernului nr. 1465 din 08.12.2003 Cu privire la regulile deînlocuire a produselor nealimentare şi a termenelor de garanţie

(Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 248-253/1530 din19.12.2003) beneficiaţi de un termen de 30 de zile, de la datacumpărării hainei, termen în care puteţi reclama calitatea haineinecorespunzătoare, prezentând-o vânzătorului împreună cu bonul de cumpărare sau alt document care confirmă faptulefectuării cumpărăturii respective.

5/17/2018 Ghidul Consumatorului Produse Nealimentare i - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ghidul-consumatorului-produse-nealimentare-i 9/18

JUCĂRII

Este foarte important ca cei care cumpără jucării să lealeagă potrivit vârstei copiilor cărora le sunt destinate.

O jucărie necorespunzătoare vârstei poate devenipericuloasă pentru copil, si anume:

-  poate răni pielea copilului prin tăiere datoritămuchiilor ascuţite;-  poate să producă înghiţirea de către copil a unei

 piese mici din componenţa sa;-  poate provoca arsuri în cazul în care esteconfecţionată din textile inflamabile;-  pot provoca accidente jucăriile cu proiectile (puşti, pistoale etc.) sau jucăriile cu săgeţi.

Aşadar, când procuraţi o jucărie, asiguraţi-vă că ea nu va pune în pericol sănătatea sau chiar viaţa copiilor.

Citiţi cu atenţie toate etichetele şi instrucţiunile jucăriilor  pe care intenţionaţi să le procuraţi sau pe care le-aţi procurat sauvi le-a dăruit cineva. Urmăriţi toate instrucţiunile şi

avertismentele legate de modul de folosire a jucăriilor şi faceţiinstrucţiunile necesare copiilor.

Acest semn ne indică jucăriile care nu sunt recomandatecopiilor sub vârsta de 3 ani, deoarece pot fi periculoase pentru ei.

La procurarea jucăriilor pentru copii mici sub vârsta de 3ani aveţi grijă ca toate părţile jucăriei să fie mai mari decât guracopilului, pentru a nu fi înghiţite.

Procurând o jucărie cu umplutură, verificaţi dacă cusăturile prezintă siguranţă.

La jucăriile cu păr verificaţi dacă este prins bine tot părul,

deoarece el prezintă un pericol serios de sufocare pentru copiiimici.

Procurând o jucărie electrică sau electronică verificaţi dacăele au instrucţiunile respective şi asiguraţi-vă că ele funcţionează.

PRODUSELE COSMETICE ŞI DE PARFUMERIE

Produsele cosmetice şi de parfumerie sunt nişte produsecare se aplică pe corpul omului cu scopul curăţării, înlăturăriimirosurilor, de apărare şi acordare a unei înfăţişări frumoase etc.

Produsele cosmetice şi de parfumerie după destinaţia sa pot fidivizate în :

• Produse pentru îngrijirea pielii feţei şi corpului:

- creme, emulsii, uleiuri, loţiuni tonice pentru îngrijirea pielii;

- măşti hrănitoare, de curăţare, hidratante (igienice, profilactice);

- soluţii pentru baie şi duş (săruri, spume, uleiuri, gelurietc.);

- deodorante şi alte produse contra transpiraţiei;

 

5/17/2018 Ghidul Consumatorului Produse Nealimentare i - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ghidul-consumatorului-produse-nealimentare-i 10/18

-  pudră (talc) pentru îngrijirea pielii feţei şi corpului;- depilatoare (creme, geluri, prafuri etc.);-  produse pentru bărbierit (creme, spume, loţiuni,

săpunuri etc.).• Produse pentru îngrijirea părului:-  pentru spălare (şampoane, spume etc.);-  balsamuri, condiţionere, loţiuni, creme etc.;-  produse pentru aranjarea şi menţinerea coafurii (geluri,

loţiuni, lacuri, ceară de păr etc.);- vopsele de păr, şampoane tonice, soluţii pentru

decolorare etc.• Produse cosmetice decorative:-  produse pentru buze (rujuri, luciuri, creioane etc.);-  produse pentru machiajul ochilor (rimel, creioane,

farduri etc.);

-  pudră şi farduri de obraz (prafuri, geluri, paste,compacte, lichide etc.);

-  produse pentru îngrijirea şi vopsirea unghiilor (lacuri,emailuri, paste, uleiuri, fixatoare etc.).

• Produse cosmetice speciale:-  produse pentru bronz la soare;-  produse pentru bronz fără soare;-  produse pentru aplicarea tatuajelor.• Produse pentru îngrijirea igienică şi parfumare:

-  parfumuri, apă de colonie, apă de toaletă etc.• Produse pentru îngrijirea dinţilor şi cavităţii bucale:-  paste şi geluri de dinţi;-  prafuri de dinţi;-  periuţe de dinţi;- deodorante pentru cavitatea bucală;• Produse pentru igiena intimă:

- absorbante, scutece, etc.Luând în consideraţie sortimentul larg şi specificul

 produselor cosmetice şi de parfumerie consumatorul trebuie săştie că aceste produse necesită condiţii specifice de păstrare. Elese păstrează la temperatura nu mai joasă de 0 0C şi nu mai marede 25 0C, în spaţii de depozitare închise.

 Nu se admite păstrarea produselor cosmetice şi de parfumerie sub razele solare directe şi în apropierea surselor decăldură.

De aceea aceste produse trebuie cumpărate în magazinespecializate care au autorizaţiile şi condiţiile respective de păstrare şi comercializare a acestora.

La cumpărarea produselor cosmetice şi de parfumerie latarabele din stradă există riscul ca acestea să-şi piardă calităţile,chiar dacă produsele se comercializează în cadrul termenului de

valabilitate sau garanţie stabilite de producător.La cumpărarea produselor cosmetice şi de parfumerie înmagazine specializate puteţi primi consultaţii de la vânzători, pentru alegerea corectă a produsului dorit.

Toată informaţia necesară pentru a face o alegere corectătrebuie să fie prezentă pe cutie, în foaia informativă sau altedocumente existente indicându-se:

destinaţia produsului: de exemplu, “gel pentru corp”,“gel pentru spălatul părului”, “gel pentru aranjarea părului” etc.

compoziţia produsului: trebuie să se aibă în vedere

că lista ingredientelor este prezentată în ordinea reduceriicantităţii lor în reţeta produsului.

La produsele cosmetice şi de parfumerie producătorulstabileşte un termen de valabilitate care se calculează din datafabricării produsului. Termenul de valabilitate poate fi indicat înurmătoarele moduri:

5/17/2018 Ghidul Consumatorului Produse Nealimentare i - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ghidul-consumatorului-produse-nealimentare-i 11/18

- data fabricării (luna, anul) şi termenul de valabilitate(luni, ani);

- valabil (a se utiliza) până la (data, luna, anul);La produsele fabricate în ţări străine, uneori, producătorii

indică data fabricării sub forma unui cod din cifre / litere.Vânzătorul este obligat să decodeze acest cod şi să prezinte

consumatorului în formă clară data fabricării şi termenul devalabilitate.

Producătorul garantează corespunderea produselor cucerinţele de siguranţă pentru viaţa şi sănătatea consumatorului şi păstrarea acestora numai pe perioada termenului de valabilitate alor şi doar în cazul când ele au fost păstrate în condiţiilerespective stabilite de producător.

La comercializarea produselor cosmetice şi de parfumerieeste obligatorie prezenţa informaţiei despre utilizarea corectă a lor 

deoarece lipsa ei poate crea dificultăţi la utilizare, iar utilizarealor incorectă poate dăuna sănătăţii consumatorului.Consumatorul trebuie să cunoască că produsele cosmetice

şi de parfumerie de calitate corespunzătoare nu se supunschimbului, de aceea înainte de a le cumpăra trebuie să luaţicunoştinţă de toată informaţia necesară, pentru a face o alegerecorectă. Pentru anumite tipuri de produse cosmetice şi de parfumerie este bine să vă folosiţi de mostre, pentru a văîncredinţa că produsul respectiv vă convine.

APARATE ELECTROCASNICE

Ce trebuie să ştim înainte de a ne decide să cumpărămaparate electronice şi electrocasnice?!

Înainte de a ne decide să cumpărăm un aparat electric sau

electronic trebuie să dispunem de o informare completă asupraelementelor de identificare şi caracterizare ale acestuia înscrise,după caz, pe produs, pe ambalajul de vânzare sau în carteatehnică şi instrucţiunile de folosire.

Consumatorul va analiza mai multe oferte ale aceluiaşi produs, alegând în final varianta optimă între preţ şi performanţele tehnice asigurate.

Deosebit de importante sunt condiţiile de garanţie oferite,cele de instalare, exploatare şi întreţinere, inclusiv asigurarea

service-ului şi a pieselor de schimb pe perioada duratei defuncţionare.La achiziţionarea unui aparat electronic sau electric

consumatorul trebuie să verifice atât sigiliul original alambalajelor şi produselor, marca producătorului, accesoriile dininventarul de livrare, precum şi certificatul de garanţie,instrucţiunile de instalare şi folosire.

În momentul vânzării, vînzătorul trebuie să demonstrezecumpărătorului că produsul este în stare de funcţionare, să-i aratemodul cum se alimentează la reţeaua electrică, cum se foloseşte şi

să precizeze condiţiile de mediu în care trebuie folosit(temperatură, umiditate, vibraţii etc.).

Un aparat electronic sau electric trebuie identificatprin:

- marca de fabrică a întreprinderii producătoare;- numărul sau denumirea tipului de aparat;

 

5/17/2018 Ghidul Consumatorului Produse Nealimentare i - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ghidul-consumatorului-produse-nealimentare-i 12/18

- natura alimentării (alimentare în curent continuu saualternativ);

- tensiunea nominală de alimentare (gama de tensiuni);Dacă aparatul este conceput astfel încât utilizatorul să

 poată schimba reglajul tensiunii de alimentare, operaţia deschimbare a tensiunii trebuie să prevadă o modificare

corespunzătoare a indicării tensiunii.- Frecvenţa nominală a reţelei (gama de frecvenţă), în Hz

(Herţ);- Tensiunea (dacă este diferită de cea a reţelei), puterea şi

curentul, în cazul în care există un conector pentru alimentareaaltor aparate.

Atenţie!- nu folosiţi cabluri de alimentare electrică de la reţea cu

izolaţie suspectă sau care se încălzesc excesiv;

- nu umblaţi în interiorul aparatelor aflate sub tensiune;- nu înlocuiţi siguranţele cu altele care au valori diferitede cele prevăzute în documentaţia aparatului respectiv.

Vânzătorul trebuie să elibereze cumpărătorului instrucţiunide folosire sau cartea tehnică şi certificatul de garanţie, expuse înlimba de stat.

Pentru a beneficia de garanţie, utilizatorul trebuie sărespecte instrucţiunile de folosire, să păstreze certificatul degaranţie şi să nu permită intervenţii neautorizate la aparat(violarea sigiliului).

Atenţie! Nu improvizaţi prize sau prelungitoare electrice cu

contacte imperfecte care pot provoca incendii sau cu izolaţianeadecvată care pot conduce la electrocutări.

MATERIALE DE CONSTRUCŢII

Materialele de construcţii se împart în 3 grupe:• Materie primă care se utilizează la fabricarea

materialelor de construcţii, inclusiv:- Ciment;- Ipsos (gips);- Adezivi (cleiuri);- Reziduuri (meluză);-  Nisip;- Pietriş;- Prundiş;- Bitum;- etc.• Materie primă care se foloseşte la finisarea

interioară şi exterioară a construcţiilor civile,administrative şi industriale, inclusiv:

- Amestecuri uscate pe bază de ipsos;

- Amestecuri uscate pe bază de ciment;- Adezivi pentru teracotă, plăci pentru trotuare etc.- Ipsos, var;- Materiale din polimeri, adezivi, chituri, tapete etc;- Plăci din piatră naturală;- Teracotă pentru pereţi şi pardoseli;- Plăci din polisterină expandată;

5/17/2018 Ghidul Consumatorului Produse Nealimentare i - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ghidul-consumatorului-produse-nealimentare-i 13/18

- Linoleum;- Parchet- etc.• Materiale (articole) de construcţii care se folosesc la

lucrările de construcţie-montaj a clădirilor civile,administrative şi industriale:

- Articole din beton şi beton armat şi pretensionate din beton artificiale pentru pereţi;

- Piatră naturală;- Produse ceramice pentru construcţii;- Foi de asbociment ondulate şi plate;- Uşi şi ferestre din profil de aluminiu şi PVC cu geamuri

termopan;- Uşi şi ferestre din profil de lemn;- Plăci pentru trotuare din beton pentru amenajarea

teritoriului;- Materiale pentru izolaţii (hidrofuga, termice şianticorozie);

- Produse din metal;- Materiale pentru acoperişuri;- etc.Reieşind din categoria de folosire a materialelor de

construcţie, consumatorul, la procurarea produselor din reţelelede comerţ, trebuie să atragă atenţia la următoarele caracteristici:

data fabricării, termenul de valabilitate şi instrucţiunile deutilizare a materialelor care se aplică la finisare, precum şicondiţiile de păstrare (temperatură, umiditate etc.), deoarecemateria primă şi materialele pentru finisare cer anumite condiţiide păstrare şi anume: încăperi închise şi uscate; materialele deconstrucţii păstrate sub cerul liber îşi pierd proprietăţile prevăzute pentru destinaţia lor.

De exemplu: amestecurile uscate care au termen devalabilitate de 6 luni, fiind păstrate sub cerul liber şi la momentul procurării fiind în termenul de valabilitate indicat de producător,nu vor corespunde cerinţelor standardelor, iar folosirea lor dupădestinaţie nu va fi posibilă sau nu se va obţine rezultatul dorit. Deaceea se recomandă de a procura materiale pentru finisare numai

din magazinele specializate care au condiţii adecvate de păstrareşi îşi asumă responsabilitatea pentru calitatea produselor şieliberează bon de casă sau alt document care confirmă procurarea produsului, prin care consumatorul este asigurat cu dreptul de a fi protejat de stat.

Procurarea materialelor de construcţie, precum şi a altor  produse, în locurile neautorizate este riscantă.

La procurarea materialelor de construcţie în magazinelespecializate cumpărătorul are posibilitatea de a primi o consultaţie

gratuită de la specialiştii profesionişti (consultanţi) care deservescconsumatorii.Toată informaţia pentru consumatori trebuie să fie indicată

 pe ambalajul de consum sau în instrucţiunile elaborate de producător incluse în ambalaje sau lipite pe ambalaj.

La procurarea materialelor de construcţie aplicate lalucrări de construcţie (articole din beton, produse din mase plastice, azbest, aluminiu, PVC, lemn etc.), procurate în reţelelede comerţ sau executate la comandă în bază de contract cu producătorii, consumatorii trebuie să ceară următoarele

documente:- certificatul de calitate eliberat de producător cu

indicarea rezultatelor încercărilor fizico-mecanice;- certificatul igienic;- agrementul tehnic la produsele noi;- informaţii-instrucţiuni de utilizare a produselor.

5/17/2018 Ghidul Consumatorului Produse Nealimentare i - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ghidul-consumatorului-produse-nealimentare-i 14/18

Este necesar de a acorda atenţie la termenele devalabilitate ale produselor, iar la încheierea contractelor să se prevadă termenii de garanţie.

MOBILĂ

Mobila se împarte în 4 grupe:Mobilă pentru uz casnic;Mobilă pentru oficii şi încăperi obşteşti;Mobilă pentru instituţiile de învăţământ;Mobilă pentru organizaţiile de comerţ.

Termenul de garanţie la mobila procurată prin reţelele decomerţ se calculează din ziua procurării, iar la mobilaconfecţionată de producător la comandă - din ziua livrării ei

consumatorului şi constituie 18 luni pentru mobila de uz casnic şimobila pentru copii.La procurarea garniturilor de mobilă pentru odihnă este

necesar de a acorda atenţie la calitatea stofei şi a cusăturilor, de averifica mecanismele de transformare a paturilor – divan (decâteva ori a se deschide – închide), de a controla mecanismele deînchidere/deschidere. Trebuie să se acorde atenţie la marcare: pe produs este necesar să fie indicat producătorul, importatorul saudistribuitorul oficial al producătorului în Republica Moldova.

La procurarea garniturilor de mobilă pentru odihnă este

necesar de a acorda atenţie la aspectul exterior, ca furnitura să nufie ascuţită, balamalele la uşi să fie bine montate şi să se deschidăuşor, sertarele să se mişte uşor, capacele meselor să nu fieîncovoiate etc.

La garniturile de mobilă pentru camera comună (sală) înstare montată nu trebuie să fie fisuri între articole.

În cazul în care intenţionaţi să procuraţi mobilă executatăla comandă este foarte important a încheia cu producătorul uncontract în care să fie clar stipulate toate caracteristicile ei şicondiţiile contractului.

Toată mobila la vânzare trebuie să fie asigurată cuinstrucţiuni de exploatare şi talon de garanţie.

REGULI SPECIFICE PRIVIND ÎNLOCUIREAPRODUSELOR PENTRU CARE NU ESTE STABILIT

TERMENUL DE GARANŢIE

Conform legislaţiei în vigoare (Hotărârea Guvernului nr.1465 din 08.12.2003 cu privire la regulile de înlocuire a produselor nealimentare şi a termenelor de garanţie, p. 25(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 248 – 253 / 1530

din 19.12.2003) termenul stabilit pentru depunerea reclamaţiilor referitoare la deficienţele produselor, pentru care nu este stabilittermenul de garanţie, este de 30 de zile de la data vânzăriiacestora. Reclamaţia se depune la vânzător, care este obligat să o primească, să o înregistreze şi să o soluţioneze, daca este depusăîn acest termen într-un termen de cel mult 14 zile calendaristicede la data înaintării reclamaţiei de către consumator sau întermenul stabilit prin contract.

Conform art. 13 alin.(2) al Legii privind protecţiaconsumatorilor dacă vânzătorul, prestatorul refuză să satisfacă

reclamaţia consumatorului, ei sunt obligaţi să dovedească vinaconsumatorului în ceea ce priveşte deficienţele apărute la produsul vândut, serviciul prestat prin expertiza tehnică efectuatăde o terţă parte competentă în domeniu, abilitată în conformitatecu legislaţia, într-un termen de cel mult 14 zile calendaristice dela data înaintării pretenţiei de către consumator.

 

5/17/2018 Ghidul Consumatorului Produse Nealimentare i - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ghidul-consumatorului-produse-nealimentare-i 15/18

Data cumpărării produsului se stabileşte în baza bonului decasă sau a oricărui alt document care confirmă cumpărarea produsului, pe care vînzătorul este obligat sa-l înmânezeconsumatorului împreuna cu produsul vândut.

Reclamaţiile consumatorilor se primesc de vânzător numaidaca consumatorul prezintă, împreună cu produsul reclamat,

elementele necesare identificării lui înscrise pe etichetă, ambalajsau imprimate pe produs, precum şi documentul care confirmăfaptul cumpărării produsului de la vânzătorul respectiv.

Reclamaţiile întemeiate şi înaintate în termenul stabilit de30 de zile, referitor la produsele necorespunzătoare pentru care nueste stabilit termenul de garanţie, trebuie să fie soluţionate devânzător prin înlocuirea imediată a produselor cu deficienţe cualtele de calitate corespunzătoare sau, în cazul când nu este posibilă înlocuirea, prin restituirea contavolorii acestora într-un

termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data înaintării pretenţiei de către consumator. Deficienţele pentru care se aplică măsuri de remediere,

 înlocuire sau restituire a contravalorii produselor cărora nule este stabilit termenul de garanţie sunt prevăzute prinHotărârea Guvernului nr. 1465 din 08.12.2003 “Cu privire laregulile de înlocuire a produselor nealimentare şi atermenelor de garanţie”, p. 29:

Fire si ţesături textile, lenjerie de pat, tricotaje,confecţii textile:

 Fire neuniforme, culoare nefixată; rezistenţă slabă a vopsirii saua imprimeurilor; necorespunderea conţinutului de fibre sintetice şi naturale normelor igienice în vigoare; decolorare prin spălare sau prin frecare; modificări dimensionale peste limitele admise;cusături desfăcute sau ochiuri scăpate, miros specific de substanţe chimice ce provoacă senzaţii neplăcute; stări alergice şi iritare.

Confecţii din piele şi din blană: Rezistentă necorespunzătoare a cusăturilor; vopsire fixatănecorespunzător; detalii cu rezistenţă scăzută la rupere; miros specific de substanţe chimice ce provoacă senzaţii neplăcute; stări alergice şi iritare.

 Articole de marochinărie:

 Închizătoare şi accesorii metalice defecte sau cu acoperirinerezistente; migrarea coloranţilor; rame şi curele de susţinereinsuficient consolidate.

Articole de galanterie, pasmanterie: Fire neuniforme; rezistenţă scăzută la vopsire.

Articole textile de uz gospodăresc (pături, prosoape,covoare, perdele, huse, muşama, ţesături decorative, feţe de masădin clorură de polivinil, folii din clorură de polivinil, ambalajetextile):

 Rezistenţă scăzută a vopsirii şi la frecare; miros specificde substanţe chimice ce provoacă senzaţii neplăcute; stărialergice şi iritare.

Jocuri şi jucării: Necorespunderea etichetării cu vârsta copiilor cărora le sunt destinate; desprinderea elementelor componente; blocări aleelementelor în mişcare; funcţionarea necorespunzătoare adispozitivelor componente; rezistenţa scăzută a vopselelor laacţiunea substanţelor chimice, sudorii, salivei; miros simţitor de substanţe chimice.

Articole şcolare si de papetărie: Foi lipsă, duble, inversate, netipărite sau străine de produs;neuniformitatea urmei lăsate pe hârtie; zgârieturi, întreruperi.

Sticlărie, porţelan şi ceramica de menaj: Decor sau luciu nefixat.

Articole de uz casnic (vase de uz casnic din tablă şi dinfontă, tacâmuri, cuţite, ustensii de bucătărie):

5/17/2018 Ghidul Consumatorului Produse Nealimentare i - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ghidul-consumatorului-produse-nealimentare-i 16/18

 Exfolierea acoperirilor; accesorii insuficient consolidate.Corpuri de iluminat (lustre, veioze, lampadare):

 Defectare apărută înaintea expirării duratei minime de funcţionare declarată de producători. Legături electrice interneîntrerupte, îmbinări nerezistente.

Articole şi echipament sportiv şi de agrement:

 Desprinderi ale elementelor componente, exfolieri ale peliculei protectoare, excentricităţi, deformări remanente.

Alte materiale şi confecţii ce ţin de contact cuorganismul omului: Apariţia stărilor alergice şi iritare în timpul folosirii acestor obiecte, miros specific de substanţe chimice ce provoacă senzaţiineplăcute.

LISTA

produselor nealimentare de calitate adecvatăcare nu pot fi înlocuite cu produse similare

1.  Articole de bijuterie (articole din metale preţioase, pietre scumpe, din metale preţioase şi montate cu pietre semipreţioase şi sintetice, pietre preţioase şlefuite). 

2. Confecţii şi articole din tricot (articole de lenjerie de corp,lenjerie de pat, articole de ciorăpărie).

3. Articole de igienă individuală (periuţe de dinţi, piepteni,agrafe, bigudiuri, pensete, aparate de ras manuale sau electrice şi

alte articole destinate pentru îngrijirea corpului). 4. Articole de parfumerie şi cosmetică.5. Mărfuri textile (ţesături din bumbac şi tip bumbac, in şi tip

in, lînă şi tip lînă, mătase şi tip mătase, panglici, bandă de bordurăetc.). 

6. Cabluri (conducte electrice, cabluri, şnururi). 

7. Materiale de construcţie şi de finisare, alte mărfuricomercializate la metraj (linoleum, peliculă, mochetă etc.). 

8. Produse şi materiale din mase polimerice ce au contact cu produsele alimentare, inclusiv cele jetabile (veselă şi accesorii pentru servitul mesei şi bucătărie, ambalaje, articole pentru păstrarea şitransportarea alimentelor (canistre, bidoane, butelii, butoaie). 

9. Produse chimice de uz casnic, pesticide şi preparateagrochimice.10. Mobilă de menire socială (garnituri şi seturi). 11. Autoturisme şi articole moto-velo, remorci şi agregate,

mijloace mobile pentru mica mecanizare a lucrărilor agricole, nave pentru plimbări şi alte mijloace de transport naval de menire socială.

12. Mărfuri tehnice complexe de uz casnic pentru care sîntstabilite termene de garanţie (aparate electrocasnice, aparateradioelectronice, aparate de calcul şi multiplicare, articole foto-chino, aparate de telefon (fixe şi mobile) şi de faximil, instrumente

muzicale electrice, echipamente şi utilaje ce funcţionează cu gaze şidispozitivele acestora). 13. Articole pentru profilaxia şi tratamentul unor boli în condiţii

de domiciliu (articole pentru ocrotirea sănătăţii publice şi igienă dinmetal, cauciuc, textile şi alte materiale, instrumente, dispozitive şiaparate medicale, remedii pentru igiena cavităţii bucale, lentile

 pentru ochelari, articole pentru îngrijirea copiilor, preparate farmaceutice). 14. Jucării..

LISTA

produselor de folosinţă îndelungată, a serviciilor şi termeneleminime de garanţie stabilite pe grupe de produse

5/17/2018 Ghidul Consumatorului Produse Nealimentare i - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ghidul-consumatorului-produse-nealimentare-i 17/18

Nr.crt. Denumirea produselor

Termenulminim degaranţie

1. Autovehicule (autoturisme, autocamioane, autobuze,microbuze, motociclete, motorete, scutere, bicicletesi fotolii rulante cu motor, bărci cu motor, tractoare

si alte maşini agricole, maşini de tuns iarba etc.) 18 luni2. Vehicule fără motor (rulote şi remorci, biciclete,

fotolii rulante) 18 luni3. Aparate electrice sau mecanice de uz casnic:

maşini de spălat rufe sau vase, storcătoarecentrifuge, maşini de uscat rufe, maşini de cusut saude tricotat, aspiratoare de praf, aparate declimatizare sau de încălzire, boilere, electropompe,ventilatoare, uscătoare de păr, aparate de ras sau de

tuns, fiare de călcat, maşini de gătit, cuptoare cumicrounde, grătare, hote de bucătărie, roboţi de bucătărie, râşniţe de cafea, aparate de masaj sau deîngrijire a pielii, scule electromecanice gospodăreşti,maşini de scris, cântare, aparate de fotografiat şi demărit, aparate de filmat şi de proiecţie, ceasorniceetc.

12 luni

frigidere, congelatoare şi lăzi frigorifice 24 luni4. Aparate audio, video si muzicale (aparate radio,

televizoare, radiocasetofoane, magnetofoane,

aparate video de vizionare şi înregistrare, camerevideo, pick-upuri, combine audio şi video, aparatede redare CD, instrumente muzicale clasice,electrice sau electronice, amplificatoare şi aparate desincronizare etc.)

12 luni

5. Tehnică de calcul şi aparatură pentru comunicaţii(calculatoare electronice, imprimante, teletexte,

videotexte, telefoane, radiotelefoane, aparate telexsau fax, antene de satelit, dispozitive antifurt etc.) 12 luni

6. Aparate de încălzit şi de gătit cu combustibiligazoşi, lichizi sau solizi (maşini de încălzit şi/sau degătit, cazane sau boilere de încălzit apa, radiatoareetc.)

12 luni

7. Aparate medicale pentru uz personal 12 luni8. Mobilier, articole sportive şi de agrement, din lemn 12 luni9. Anvelope auto, moto, velo 12 luni10. Acumulatoare auto, moto 18 luni11. Servicii de reparaţie a produselor de folosinţă

îndelungată în perioada postgaranţie6 luni

12. Articole din metale preţioase, pietre scumpe şisemipreţioase 24 luni

Unele acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor

1.  Legea Republicii Moldova “Privind protecţiaconsumatorilor” nr. 105-XV din 13.03.2003, ( Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 126 – 131/507 din 27.06.20037) cumodificarea ulterioară prin Legea nr.526-XV din 18.12.2003( Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 13-15/104 din16.01.2004).

- 2. Legea Republicii Moldova “Cu privire la

petiţionare” nr. 190-XIII din 19.07.1994 ( Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 4/47 din 08.09.1994) cumodificările ulterioare.

3. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.1141 din04.10..2006 pentru aprobarea Regulamentului cuprivire la modul de gestionare a Registrului de

5/17/2018 Ghidul Consumatorului Produse Nealimentare i - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ghidul-consumatorului-produse-nealimentare-i 18/18

reclamaţii ( Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.161/1233 din 06.10.2006) .

4. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1465 din08.12.2003 “Cu privire la aprobarea Regulilor de înlocuire aproduselor nealimentare şi a termenelor degaranţie”( Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 248-

253/1530 din 19.12.2003).5. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 996 din20.08.2003 “Despre aprobarea Normelor privind etichetareaproduselor alimentare şi Normelor privind etichetareaproduselor chimice de menaj ”( Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 189-1901046 din 29.08.2003) .6. Hotărârea Ministerului Sănătăţii al RepubliciiMoldova nr. 05a-00 din 17.12.2001 cu privire laaprobarea şi implementarea „Regulilor şi a Normelor

sanitare privind aditivii alimentari, (Monitorul Oficial al  Republicii Moldova nr.50-52/ 123 din 11.04.2002).7. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 49 din

- 24.01.1994 “Cu privire la aprobarea Regulilor de bazăale comerţului cu amănuntul şi activităţii în sferaalimentaţiei publice pentru agenţii antreprenoriatuluidin teritoriul Republicii Moldova„ ( Monitorul Oficial al  Republicii Moldova, nr. 1/28 din 30.04.1994).

SECŢIA RELAŢII CU CONSUMATORIIŞI MASS-MEDIA

mun. Chişinău, str. Coca, 28, biroul 25

T E L E F O N74-14-64

Ghidul se distribuie GRATUIT