ghid violenta scoala alecu russo iasi final final.pdf ... · ghid metodologic de prevenire și...

COORDONATORI

PROF. ALLA APOPEI, Inspector pentru activități extrașcolare, I.S.J. Iași

PROF. OFELIA IONESCU, Director al Școlii Gimnaziale Alecu Russo, Iași

PROF. OANA ZAHARIA, consilier educativ

Editare computerizată: prof. Bogdan Lazanu

Coperta: prof. Luisa Calu

Editura PIM, Iași, 2014

Ghid metodologic de prevenire și combatere a violenței 3

PREFAȚĂ

Societatea secolului XXI este plină de provocări și tentații, definită prin complexitatea formelor

de existență, progresul tehnico � științific, diversitatea modului de viață, criza economică,

instabilitatea valorilor, dinamica schimbărilor etc., cărora ființa umană trebuie să le facă față, printr-

o adaptare rapidă. Cei mai expuși și mai vulnerabili sunt copiii care, fără sprijinul și ajutorul

familiei, al școlii, fără o educație temeinică, riscă să devină victime ale violenței, agresivității,

abuzului și a tot ce reprezintă partea tenebroasă a lumii contemporane.

În 2008, specialiștii Institutului de Științe ale Educației din țara noastră, în parteneriat cu

Ministerul Educației și UNICEF, au realizat un studiu privind dimensiunea fenomenului de violență

în școală, iar rezultatele acestuia arătau că în România proporţia unităţilor de învăţământ în care se

înregistrează fenomene de violenţă depăşea 75%. Astăzi, ne-am dori ca acest procent să fie

diminuat sau măcar să rămână la același nivel, însă cifrele ne arată contrariul.

Prezentul Ghid metodologic de prevenire și combatere a violenței, realizat de cadrele

didactice de la Școala Gimnazială �Alecu Russo�, arată căşcoala românească conştientizează

dimensiunea și gravitatea problemei și, printr-un efort comun al profesorilor, părinților, persoanelor

specializate, ONG-urilor etc., este proactivă în demersul său educațional, căutând soluții pentru

prevenirea violenței și crearea unui mediu de dezvoltare armonioasă, lipsită de constrângeri pentru

elevii săi.

Experiența profesorilor, eficiența strategiilor abordate în rezolvarea conflictelor și diminuarea

actelor de violență ale elevilor, metodele și resursele didactice folosite la orele de consiliere și

orientare/dirigenție, activitățile extrașcolare și proiectele educaționale au stat la baza realizării

acestui interesant și util volum, pus la dispoziția tuturor cadrelor didactice, indiferent de nivelul de

învățământ la care predau. Vom găsi aici proiecte de lecții, instrumente și resurse didactice

valoroase (chestionare, studii de caz, povestiri, jocuri), tehnici de abordare și de negociere a

conflictelor, studii privind problema agresivității în școală și în familie, codul comportării părinţilor

faţă de copii, strategii de consiliere a părinților, desene și alte produse realizate de elevi la

activitățile de prevenire a violenței.

Pe lângă diversitatea materialelor didactice, selectate pentru acest Ghid în baza rezultatelor

produse în școală, volumul ne oferă și o bogată bibliografie de specialitate care poate fi utilizată de

profesori pentru lărgirea ariei de intervenție, în cazul în care sursele metodologice ale ghidului vor

fi insuficiente sau necorespunzătoare în anumite situații � sursă de provocări pentru noi, profesorii.

Inspector pentru activități extrașcolare, I.S.J. Iași

Prof. Alla Apopei

4 Școala Gimnazială �Alecu Russo� Iași

INTRODUCERE

Familia este locul unde copiii încep să-şi exercite drepturile şi să-şi asume treptat

responsabilităţi. În familie se formează personalitatea copilului şi începe să se dezvolte identitatea

sa.

Este important ca familia să le ofere copiilor posibilitatea valorificării lor ca fiinţe umane, iar

copiii să simtă că sunt parte a unei familii. Elaborarea acestui ghid a fost susţinută de dorinţa

autorilor de a împărtăşi din experienţa personală. Această lucrare se adresează învăţătorilor şi

diriginţilor şi dorim să venim în întâmpinarea nevoilor complexe ale acestora, în comunicarea cu

părinţii şi copiii. Prin contribuţia adusă acestei lucrări, părinţii sunt colaboratori anonimi, dar

importanţi în realizarea acestui ghid.

A-l ajuta pe copil să-şi afirme personalitatea, să-şi valorifice la maximum aptitudinile şi

capacităţile, să desfăşoare o muncă pe măsura posibilităţilor proprii, înseamnă a�ţi îndeplini

misiunea de dascăl. Consilierea este o formă specială de comunicare, care implică ascultare; este o

formă confidenţială de a oferi ajutor, bazată pe principiul dezvoltării personale.

Prin intermediul acestor activităţi, am dorit să facilităm schimbările comportamentale,

ameliorarea relaţiilor personale, deprinderea tehnicilor de rezolvare a conflictelor şi de comunicare

cu copiii.

În această lucrare, autorii nu şi-au propus să trateze în stil ştiinţific tema violenţei, ci sensibili la

subtilităţile unor situaţii de viaţă, au rupt din ele câteva minuscule felii de realitate, pe care le-au

redat ca atare, despovărate de orice interpretări sau comentarii moralizatoare şi de aceea, poate, mai

puţin delectabile, dar profitabile pentru cititori.

Nu este ușor, din postura de dascăl, să poți îndepărta din calea elevilor toate piedicile care pot

duce la un eșec al procesului de informare și mai ales de formare pe care trebuie să îl urmeze în

școală. De aceea, considerăm că și micul nostru efort colectiv reprezintă o încercare de a diminua

unul dintre complexele fenomene negative care însoțesc actul educativ și care aduc o umbră

întunecoasă și urâtă pe chipul frumos al copiilor noștri.


CAPITOLUL 1. VIOLENȚA � O PROBLEMĂ ACUTĂ A SOCIETĂȚII NOASTRE

Violența, sub diferitele ei forme de manifestare, a fost prezentă în societățile umane încă din cele

mai vechi timpuri și a cunoscut dintotdeauna o critică ferventă din partea tuturor. Cu toate acestea,

din păcate, nu s-a reușit niciodată eradicarea ei, ba, dimpotrivă, a căpătat noi forme de exteriorizare

și noi moduri multiplicate aproape la nesfârșit.

Amenințarea și frica se îndreaptă asupra omului din toate unghiurile mediului ambiental, dar mai

ales de la natură sau de la accidente provocate de tehnologie, (inundații, erupții vulcanice, pericolul

creat de animalele de pradă, defecțiuni ale unor elemente tehnologice etc.) și de la societatea umană

(conflicte armate, crime premeditate, conflicte determinate de ideologii politice sau religioase,

agresiunea în familie etc.). Dacă primul tip de pericole pot avea, cel puțin într-un anume procent, o

anumită controlabilitate, cea de-a doua categorie, considerată de noi cu cele mai multe riscuri, poate

fi foarte greu cuantificată deoarece are ca element generator însăși condiția umană.

Societatea noastră actuală se confruntă și ea cu anumite situații aparte care pot fi catalogate drept

violență și care pot degenera adevărate tragedii umane. Din ce în ce mai mult, violența capătă un rol

în interiorul societății, în miezul ei. Dacă înainte ea avea un aspect exterior-și ne gândim aici mai

ales la conflictele organizate și care au în spate anumite concepte privitoare la libertatea sau la

teritoriul pe care viețuiește o categorie umană-acum, de nenumărate ori, violența pătrunde în cele

mai intime habitate umane, în casă, în instituții, și, ceea ce ne interesează aici în mod deosebit, în

școală. Cele mai frumoase clipe din viața unei familii se împletesc cu scene terifiante care nici nu

pot fi imaginate și se insinuează în minte, în suflet și în conștiință.

Mijloacele de comunicare în masă, voluntar sau involuntar, preferă senzaționalul agresiv și-l

includ ca parte componentă și firească în toate sectoarele vieții noastre, crima, violul, teroarea,

macabrul ocupând un spațiu extrem de generos în grila de programe a acestor entități formatoare

sau deformatoare de conștiințe.

Această schimbare radicală de informare și comunicare în rândul societăților umane care a

culminat cu apariția internetului, considerată de mulți dintre noi ca cea mai importantă invenție a

omenirii, a adus, evident, și o percepție diferită asupra agresivității și violenței care a căpătat atât de

multe forme de manifestare și de camuflare încât cu greu putem diferenția violența pură, având în

vedere că și structura psihoafectivă și spirituală a omenirii a suportat anumite ajustări.

În acest capitol al lucrării de față se va încerca o nuanțare a diferitelor forme de manifestare ale

violenței care au tangență cu mediul educațional din țara noastră supus și el disimulărilor de care dă

dovadă violența în societatea actuală.


CUM ESTE PREZENTATĂ VIOLENŢA ÎN MASS�MEDIA? � PROF. ANA MACHIU

Introducere

Oamenii sunt fiinţe unice, între care există diferenţe de vârstă, de convingeri religioase, de mod

de abordare a unei problematici şi multe altele. Ne deosebeşte şi felul de a vedea lumea: ceea ce

pentru o persoană poate fi un comportament acceptabil este total inacceptabil pentru o altă

persoană. Aşadar există un moment critic în care dezacordurile dintre diferite puncte de vedere se

transformă în conflicte? Conflictele asociate cu violenţă fizică, ca aceea în care o persoană

îmbrânceşte pe altcineva, pot fi recunoscute cu uşurinţă. Sunt mult mai greu de recunoscut

conflictele legate de diferenţele în ceea ce priveşte atitudinile. De exemplu când doi oameni de

religii diferite încep o dispută asupra unor concepte religioase, se poate întâmpla ca discuţia să se

transforme la un moment dat într-un conflict.

Violenţa înfăţişată în mass � media

În prezent incidenţa cazurilor de violenţă în şcoli a scăzut considerabil. Cu toate acestea copiii

sunt pe zi ce trece mai expuşi acestor evenimente cu o încărcătură afectivă negativă, volumul mare

de ştiri transmise prin intermediul mass-media fiind, poate, principala formă care facilitează

contactul copiilor şi al tinerilor cu aceste informaţii. În consecinţă, părinţii trebuie să fie deschişi

discuţiilor de acest gen astfel încât copiii să se poată simţi în siguranţă în mijlocul familiei.

Dezvoltarea tehnologică spectaculoasă din ultimii ani oferă o gamă tot mai diversificată de

metode de informare pentru copii şi adolescenţi, care din păcate nu este total controlabilă de părinţi.

În România, după anul 1990 violenţa a fost promovată mai mult sau mai puţin intenţionat, de la

conflicte dintre instituţii publice până la persoane obişnuite. La toate acestea se adaugă şi

�faimoasele� ştiri de la ora 17, care prezintă scene de violenţă domestică şi nu numai. Astfel, copiii

sunt expuşi tot mai mult ştirilor televizate, din presa scrisă precum şi imaginilor grafice de pe

internet, fapt ce poate transmite ideea unei lumi nesigure, ameninţătoare şi neprietenoase.

Spre deosebire de filme, desene animate sau benzi desenate, faptele de violenţă regăsite în mass-

media sunt reale, tangibile. Cu toate acestea copiii cu vârste mici nu deţin capacitatea de a face

distincţia dintre fantezie şi realitate şi în consecinţă evenimentele violente percepute de aceştia pot

fi interiorizate în aşa fel încât la nivelul mentalului să se producă anumite modificări, uneori

iremediabile, dar şi creşterea insensibilităţii la suferinţă, a sentimentului de insecuritate şi

neîncredere.

Din păcate, desenele animate oferă ipostaze ale violenţei. Expunerea frecventă la violenţă poate

induce la copii o insensibilitate la violenţă, iar aceasta insensibilitate favorizează, inevitabil,


creşterea agresivităţii. De asemenea, consumul de violenţă poate duce la o dependenţă ce determină

elevii să caute aceste programe. Copiii sunt puternic stimulaţi de imaginile care se perindă cu

repeziciune la TV, de zgomotul şi agitaţia permanentă a personajelor din desene animate, încât s-au

obişnuit să fie stimulaţi vizual şi auditiv din afară de stimuli puternici. Aceşti stimuli determină şi

hiperactivitate, care presupune o continuă agitaţie, o uşoară stare de tensiune sau nervozitate care

poate fi vizualizată prin mişcarea continuă a mâinilor sau picioarelor. Hiperactivitatea este de fapt

cauza impulsivităţii şi a irascibilităţii excesive, a lipsei de control interior. Mai târziu această

hiperactivitate nestopată poate duce la delincvenţă sau comportament antisocial.

Violenţa (ca exces de forţă şi brutalitate) se poate manifesta faţă de: integritatea fizică

(maltratare corporală), integritatea psihică (bruscarea şi alterarea sănătăţii psihice şi intelectuale),

integritatea morală (calomnie, acuze nedrepte) şi faţă de identitatea etnică, culturală şi socială.

Formele pe care le îmbracă violenţa sunt: violenţa fizică (bătaia, războiul); violenţa materială

(distrugerea unor bunuri); violenţa morală (nedreptatea, injuria); violenţa privată (făcută de o

persoană particulară); violenţă asupra informaţiei (cenzura unei cărţi, a unui ziar, a unei emisiuni

radio şi TV); violenţa indirectă (ordin sau manipularea cuiva pentru a comite violenţe); violenţa

publică (făcută de o instituţie).

Dar violenţei i se opune raţiunea (nonviolenţa şi toleranţa). Toleranţa presupune propria hotărâre

de a nu interzice (�tratează-i pe alţii aşa cum ţi-ar conveni să fii tratat tu însuţi�).

MAPA ACTIVITĂŢII

Şcoala Gimnazială �Alecu Russo� Iaşi

Data:

Tema: VIOLENŢA ÎNFĂŢIŞATĂ ÎN MASS � MEDIA

Grup ţintă: a VII � a

Consilier: prof. Ana Machiu

Obiective operaţionale:

să distingă între ceea ce este şi ceea ce nu este un conflict;

să identifice momentul ce desparte conflictul de violenţă;

să exemplifice cum sunt înfăţişate actele de violenţă în ziare, reviste, ştiri TV, filme;

să distingă între căile pozitive şi negative de a aborda conflictele.

Metode utilizate: dezbaterea, explicaţia, punerea în situaţie, lucrul în echipă.

Resurse:

psihologice: motivaţia pentru a participa la această activitate;

de timp: 1 oră;


Materiale: fotografii, imagini din ziare, reviste sau cadre din materiale filmate (prezentate la ştiri)

sau desene animate, foi albe (Anexa 1);

Modalităţi de organizare a activităţii: pe grupe.

Desfăşurarea activităţii:

Moment organizatoric: consilierul asigură condiţiile pentru o bună desfăşurare a activităţii.

Crearea stării aperceptive, emoţionale, a interesului pentru activitate, captarea atenţiei. Elevilor li

s-a cerut să aducă ziare, reviste, imagini din filme sau benzi desenate care să evidenţieze

interacţiunea dintre oameni în situaţii evident mai mult sau mai puţin conflictuale.


Pasul 1: Se formează echipe de câte 4 � 6 elevi.

Pasul 2: Se împart fiecărei grupe câte 5 � 8 fotografii (imagini).

Pasul 3: Elevii fiecărei grupe analizează fiecare fotografie primită şi decid dacă ea reflectă un

anumit tip de violenţă. Fiecare grupă trebuie să ordoneze imaginile de la cea pe care o consideră în

cea mai mare măsură reprezentativă pentru un anumit tip de violenţă, până la cea pe care o

consideră cea mai puţin reprezentativă. Dezacordurile dintre membrii unei echipe se pot aplana prin

exprimarea şi explicarea părerii personale.

Pasul 4: După terminarea aranjării imaginilor în ordine, grupele îşi prezintă pe rând imaginile

clasei şi explică de ce au ordonat imaginile în acest fel.

Transferul concluziilor: Consilierul poate adresa întrebări fiecărei grupe, pentru a evidenţia

modul în care elevii au colaborat şi au luat o decizie.

De ce a fost dificil în unele situaţii să decideţi dacă imaginea reprezintă o formă de violenţă?

Cum aţi decis că o imagine reprezintă o formă de violenţă?

Cine ar vrea să facă cunoscută disputa care a avut loc atunci când grupa a încercat să se pună de

acord? Cum a fost soluţionată această dispută?

Care este forma de violenţă cea mai cunoscută şi este explicit vizibilă într-o imagine?

Evaluarea activităţii: Consilierul solicită elevilor să-şi exprime opiniile legate de activitatea

desfăşurată, cum s-au simţit. Se realizează fotografii ale imaginilor ordonate de fiecare grupă de

elevi.


Bibliografie

Paula Virginia Abraham-Mare, Exploatarea copilului în societăţile moderne. Protecţia copilului

împotriva violenţei mass media, Bucureşti, 2011.

Fundaţia Soros, Un ghid prin labirintul artei de a face faţă conflictelor � Conflictele şi

comunicarea.

Imagini preluate de pe diverse site-uri.

Anexa 1


EFECTELE NEGATIVE ALE VIOLENŢEI AUDIOVIZUALE ASUPRA COPIILOR � PROF. MUNTEANU

FLORICA DOINA

În ultimii ani şi, mai intens, în ultimele luni, mass-media a avut ca subiect preferat violenţa care

se manifestă în unele şcoli şi licee din Bucureşti şi din ţară, fără să insiste, în aceeaşi măsură, asupra

contribuţiei proprii, în timp, la crearea unor mentalităţi favorabile acestei situaţii.

Aproape că nu trece zi fără o ştire legată de agresivitatea din instituţiile de învăţământ. Violuri cu

eleve victime, filme pentru adulţi cu actori din şcoală, înjurături, ameninţări, pumni, înjunghieri.

Concluzia pare să fie una clară: elevii se poartă ca şi cum nu mai ştiu de frica nimănui şi cred că

totul este permis. Cum s-a ajuns aici? Comportamentul violent poate avea multiple cauze: biologice,

psihologice, sociale, economice. De aceea, este dificil să separi efectele violenţei media de influenţa

celorlalţi factori. Cu toate acestea, cele peste 100 de studii din ultimii 40 de ani au demonstrat că

una din principalele cauze ale comportamentului agresiv al copiilor este violenţa televizuală,

violenţa încurajată de televizor.

Referatul îşi propune evidenţierea relaţiei copiilor cu violenţa televizuală pornind de la

constatarea evidenţei că tocmai cei care ar trebui să fie protejaţi văd la televizor mai multă violenţă

decât adulţii. Copiii văd, percep şi receptează violenţa altfel decât adulţii- fapt agravant-, fiind mai

puternic impresionaţi de aceasta.

Potrivit concluziilor specialiştilor care analizează fenomenul- studii occidentale şi româneşti-

circa 80% dintre emisiunile TV vizionate de copii sunt destinate adulţilor, iar majoritatea acestora

se situează în intervalul de maximă audientă (19.00- 22.30), definit ca acela al �televiziunii

familiale� sau �al marelui public�, în care o pondere importantă o deţin copiii. O nefericită

coincidenţă face ca în aceleaşi intervale orare să existe şi cea mai mare densitate de programe cu

conţinuturi violente şi o concentrare masivă a televizionării, inclusiv de către copii.

În al doilea rând, respectivele studii de specialitate dezvăluie faptul că programele TV din

România conţin, comparativ, o cantitate mult mai mare de violenţă decât cele occidentale, în

condiţiile în care respectarea signalecticii anti-violenţă (adică respectarea recomandărilor C.N.A.-

ului) este mai mult decât precară la noi.

Permisivitatea părinţilor amplifică serios accesul indistinct al copiilor şi al adolescenţilor la

programele TV violente. Efectele acestora se regăsesc în proporţii variate, la copiii în cauză, şi pot

fi definite astfel:

1) imitaţie şi învăţare (identificarea copiilor cu personaje agresive);

2) impregnarea (asimilarea, chiar inconştientă, a stilului violent de relaţionare umană);

3) dezinhibarea (imaginile violente pot favoriza trecerea minorilor la acte violente);


4) desensibilizarea (reducerea sensibilităţii la violenţa şi creşterea gradului de acomodare cu

violenţă);

5) catharsis (eliberarea de pulsiuni agresive);

6) incubaţie (angoasa, spaimă, sentiment de insecuritate).

De ce copiii devin mai uşor victime ale violenţei?

În primul rând, pentru că mintea lor nu le permite să analizeze critic informaţiile primite.

În al doilea rând, deoarece sunt la vârsta la care personalitatea lor este în formare şi asimilează

tot ceea ce văd în jur.

La acestea se adaugă faptul că au foarte uşor acces la televizor.

Vizionarea îndelungată a programelor de televiziune poate avea efecte deosebit de nocive asupra

copiilor, asta cu atât mai mult, cu cât unii părinţi îşi lasă copiii să stea cuminţi în faţa televizorului

în timp ce ei îşi fac treburile.

Un fapt îngrijorător este şi acela că foarte mulţi copii nu găsesc pe nimeni acasă când vin de la

şcoală, întrucât părinţii sunt la serviciu. Astfel, ei pot să urmărească orice program, indiferent de

avertismentul din josul ecranului. Faptul că se uită la scene violente devine parte din rutina zilnică,

de multe ori asociată cu mâncatul sau recreerea.

Este bine ca simptomele unui posibil comportament violent al copiilor să fie observate din timp,

înainte ca minorul să aibă o conduită agresivă propriu- zisă (implicare în bătăi, încercări de a-i răni

pe alţii etc.).

Care sunt aceste simptome?

a) Mânie intensă � Atunci când este furios sparge, trânteşte, loveşte tot ce îi apare în cale,

aduce injurii şi îi ameninţă pe cei apropiaţi.

b) Pierderi frecvente ale cumpătului şi izbucniri necontrolate.

c) Iritabilitate extremă.

d) Impulsivitate foarte mare � Nu se gândeşte la acţiunile sale.

e) Devine cu usurinţă frustrat � Atunci când ceva nu este conform dorinţelor sale, îşi pierde

răbdarea, controlul, începe să plângă sau are manifestări agresive.

Care sunt soluţiile?

Părinţii şi, alături de ei, dascălii trebuie să acţioneze.

Cum se pot diminua aceste influenţe? Menţionăm, succinct, câteva modalităţi posibile, la

îndemâna părinţilor, în primul rând, dar şi a educatorilor:

- prin limitarea timpului petrecut de copil în faţa televizorului;

- discutând cu copilul asupra a ceea ce se întâmplă în programul lui preferat;


- atunci când la televizor este vizionat un incident violent, este necesar să se discute cu copilul

despre ceea ce a cauzat comportamentul agresiv al persoanei respective. Trebuie să i se spună

copilului că acel tip de comportament nu este caracteristic adulţilor, pentru că ei îşi rezolvă în alt

mod conflictele: discutând, negociind, prin soluţii nonviolente;

- trebuie să i se explice copilului că anumite secvenţe nu sunt reale, că oamenii respectivi nu au

fost loviţi sau ucişi, însă dacă acest lucru li s-ar întâmpla în realitate, ar fi răniţi foarte grav;

- prin interzicerea vizionării de către copil a programelor prea violente, oferindu-i însă, de

fiecare dată, o explicaţie pentru decizia luată. Altfel, acesta va înţelege interdicţia ca pe o pedeapsă,

nu ca un lucru făcut spre binele lui;

- prin încurajarea copilului să se uite la documentare şi programe educaţionale de tipul celor

care prezintă viaţa plantelor şi animalelor;

- este deosebit de important de a îndemna copilul să facă sport şi să-şi petreacă cât mai mult

timp cu prietenii;

- copilul trebuie angajat la activităţi plăcute, care să înlocuiască privitul la televizor, sau la

diverse treburi prin casă;

- ca să nu existe presiuni asupra copilului din partea colegilor de clasă, este necesar ca părinţii

să stabilească împreună aceleaşi reguli;

- a se evita instalarea unui televizor în camera copilului;

- a nu se uita la televizor în timpul servirii mesei;

- este preferabil ca părinţii şi dascălii să fie modele pentru copii şi să-şi investescă timpul în

activităţi mult mai sănătoase decat privitul la televizor.

Într-o epocă în care, generaţiile de copii au nevoie mai mult decât oricând de răbdătoare

înţelegere, de mângâiere, de încurajare şi ascultare, de pilduitoare iertare, câţi adulţi �au timpul

necesar� să privească în sufletele copiilor şi să stimuleze pozitiv resursele acestora? Şi câţi dintre ei

au pregătirea pentru a o realiza?

Familiile din care provin elevii noştri crează numai rareori un mediu educativ; timpul copiilor-

prea mult liber, petrecut pe stradă, în �gaşcă� de prieteni, în faţa televizorului sau calculatorului cu

jocuri (adeseori inducând violenţa în mod subtil) sau consumat fără rost, fără nici o ocupaţie,

constituie un factor care îndeamnă la activităţi subversive, menite să aducă bani necinstiţi sau

satisfacţii cu orice preţ, indiferent de natura lor.

Este nevoie de măsuri menite să producă schimbări adevărate şi profunde, care să acţioneze pe

termen lung, la nivelul conştiinîelor. Este timpul să fie reconsiderat aportul poeziei, al lecturii, al

interpretării sensibile a unui text literar, respectul pentru natură şi semeni, pentru muzică şi arte


plastice, pentru arte în general, ca termen de comparaţie şi alternativă la făcăturile îndoielnice care

conduc la exacerbarea violenţei.

Avem nevoie de măsuri menite să producă schimbări adevărate şi profunde, care să acţioneze pe

termen lung, la nivelul conşiinţelor.

Eliminarea treptată a violenţei din întreg mediul social cere timp şi eforturi.

Costul? Oricum, pe termen lung este mai mic decât acela cheltuit anual pentru poliţie,

jandarmerie şi alte organe de pază şi protecţie, care, oricum, sunt deseori depăşite de valurile de

violenţă manifestată.

Cele mai grave incidente produse recent:

Braşov. Un elev de 13 ani, de la Şcoala nr. 4, a ajuns la spital dupa ce a fost bătut crunt de un

coleg. Imediat după eveniment, directoarea adjunctă a instituţiei a fost întrebată cine se ocupa cu

paza şcolii. Răspusul ei: �Se ocupă elevul şi profesorul de serviciu, care mai mănâncă uneori câte o

bătaie. Şi femeia de serviciu, care a luat un pumn ieri�.

Vâlcea. O elevă de 14 ani, din comuna Berislaveşti, şi-a tăiat venele la şcoală.

Constanţa. O profesoară de la Liceul Energetic a fost ameninţată cu bătaia, într-o sală de clasă.

Mangalia. Un membru al Federaţiei Rromilor din municipiu a sechestrat o profesoară din

Constanţa într-o sală de protocol a unei şcoli, unde a dezbrăcat-o, a lovit-o şi a violat-o. Femeia a

fost eliberată după câteva ore.

Galaţi. Un elev de 15 ani de la Grupul Şcolar �Traian Vuia� a fost înţepat de către un coleg în

spate, cu briceagul şi o unghieră, incidentul având loc la două zile după un eveniment similar,

petrecut într-un alt liceu gălăţean.

Bucureşti. O elevă de la Şcoala Centrală a fost înjunghiată de fostul prieten în cabinetul

directorului instituţiei.

BIBLIOGRAFIE

DRĂGAN, IOAN, �CE� ŞI �CUM� PRIVESC COPIII LA TELEVIZOR, în Dilema Veche, nr.

64, 8 aprilie 2005.


DRĂGAN, IOAN, EVALUAREA REPREZENTĂRII VIOLENŢEI ÎN PROGRAMELE

TELEVIZUALE, raport de cercetare, septembrie 2004.

PRUTEANU, GEORGE, TELEVIZIUNEA: GENERATOR METODIC DE PROST- GUST ŞI

VIOLENŢĂ, Saitul George Pruteanu.

TUDOR, PAULA ANASTASIA, TELECULTURA ŞI COPILUL, în Jurnalul Naţional,

04.02.2006.

* * *- TELEVIZORUL, O AMENINŢARE PENTRU COPIII NOŞTRI?, în Revista Avantaje,

februarie 2006.

* * *- EXPUNEREA COPIILOR LA PROGRAME RADIO ŞI TV, raport de cercetare, The

Gallup Organization România, 2004.


VIOLENȚA VERBALĂ � PROF. ÎNV. PRIMAR, MARIA CIUBOTARU

Școala Gimnazială �Alecu Russo� Iași

�Copiii învaţă bunǎtatea de la natură, iar răutatea de la oameni!�

Nicolae Iorga

I. Violența și actanții ei

Violența ne urmărește la tot pasul. Limita de sensibilitate la agresiune a crescut tot mai mult

copiii sunt direct afectați și chiar influențați. În şcoalǎ violenţa este un fenomen extrem de complex,

cu o diversitate de forme de manifestare: confruntarea vizualǎ, poreclirea, tachinarea, ironizarea,

imitarea în scop denigrator, bruscarea, lovirea cu diverse obiecte, pǎlmuirea, împingerea, aruncarea

etc. Şcoala este un loc unde elevii se instruiesc, învaţă, dar este şi un loc unde se stabilesc relaţii, se

promovează modele, valori, se creează condiţii pentru dezvoltarea cognitivă, afectivă şi morală a

copilului. În condiţiile unui mediu familial instabil, tensionat, conflictual, şcoala poate reprezenta

pentru elev o a doua şansă.

�Noţiunea de violenţǎ desemneazǎ orice comportament al cǎrui scop este prejudicierea sau

distrugerea victimei. În orice atac agresiv vom regǎsi apelul la forţǎ pentru transformarea unui

individ în instrument în folosul personal şi apelul la violenţǎ pentru înlǎturarea/devalorizarea

semenului perceput ca adversar.� (N. Mitrofan, 1997, p.433)

Violența verbală înseamnă transpunerea cuvintelor în arme ce traumatizează. Folosite împotriva

copiilor sau chiar de către copii agresiunile verbale pot lăsa răni adânci în psihicul viitorilor adulți.

Fie prin intimidare sau amenințare, violența poate provoca traume în stare să compromită

dezvoltarea indivizilor, a familiilor sau a întregii comunități � adică a copilului tău și a familiei tale,

a societății în care trăiești.

Agresorul

Cele mai multe interacțiuni verbale violente au loc între copii, pentru că majoritatea contactelor

au loc între cei de aceeaşi vârstă. Agresorii încearcă să evadeze din condiționarea lor de victimă

căutând să-și pună țintele într-o poziție similară cu a lor. Este un cerc vicios.

De multe ori ca mamă, indignată fiind de un comportament sau un limbaj nepotrivit al altui

copil, i-ai spus copilului tău, �Lasă-l, mamă, că-i bătut în cap�. Putem vorbi de violența verbală? Cu

siguranță, ba chiar de încurajarea ei și, de cele mai multe ori involuntar.

�Eşti bătut în cap�, spune la rândul lui copilul, deranjat de limbajul sau comportamentul

nepotrivit al altuia. A greșit cu ceva? Desigur, dar tu l-ai învăţat, iar el doar duce mai departe un

mesaj. Și rolurile se tot schimbă, zi de zi, iar violența se transformă în rutină, într-un mod de viață.

Limita sensibilității scade tot mai mult, ne indignăm, apoi ne resemnăm și mergem liniștiți mai


departe. Însă, uneori, problemele devin de nesuportat, nasc întrebări chinuitoare pentru orice

părinte. �Am greșit eu cu ceva?�, te întrebi. �Imposibil! L-a stricat anturajul!. Și, vai, cum se

vorbește în școală!". Desigur că ai greșit undeva. Primul agresor ești chiar tu, de cele mai multe ori,

probabil fără să-ți dai seama. Ar fi și greu, dacă ne gândim că lumea adulților este plină de violență,

pe care tu poate nici n-o mai sesizezi. Violența verbală nu provoacă durere fizică, nu lasă vânătăi,

dar modelează comportamente și creează obisnuința. Astfel, din victima de moment copilului tău i-a

venit rândul să devină agresor. Cândva, în postura de victimă vei ajunge și tu. Probabil vei răspunde

cu agresiune sau cu tardivă mirare. La ce te puteai aștepta?

Desigur că în mediul școlar, exemplul este valabil și pentru profesori. Ei devin �părinți� de

împrumut ai copilului tău și ei poartă o imensă responsabilitate, fiind implicați chiar mai mult decât

tine în educația lui.

Victima

Victima violenței verbale ai fost și tu. Probabil că nu știi pe nimeni care să n-o fi pățit. Este ceva

obișnuit. Este și normal? Pornind de la vârstele mici, vom constata că vorbele dor mai mult decât

palmele. Cuvintele se întipăresc adânc în memorie, ca pe o tablă goală, dar dornică de-a fi umplută

cu informații. Cuvinte care peste câteva clipe vor părea uitate, iar peste ani poate că nu vor însemna

nimic pot lăsa cicatrici adânci în sufletul și mintea unui copil mic. Iar aici nici nu vorbim de cuvinte

urâte, ci de cuvinte folosite urât. De ce dor cuvintele? Cuvintele îi dor pe copii, pentru că vin de la

primii oameni pe care i-au cunoscut, singurii în care au încredere și primii care le pot influența

dezvoltarea. �Doar n-am dat în el!�, îți spui. Încearcă doar să-ți amintești cum te-ai simțit și tu când

ai trecut prin asta, pentru a înțelege cum se simte el.

Agresiunea verbală îi închide pe copii, îi face tematori și le dezechilibrează fragilul sistem de

valori pe care-l au, chiar dacă nu e încă dezvoltat de experiența vieții. Victima se va închide în sine,

își va pierde încrederea în tine sau în sine. Cu timpul își va depăși condiția de agresat, devenind la

rândul său un agresor. Desigur că nu asta vrei pentru el. Însă, lucrurile se vor complica mai târziu

când copilul tău e la școală, unde tu vrei să învețe, să socializeze și să devină un om. Sondajele care

spun că 70% dintre tineri recunosc violența verbală ca făcând parte din viața lor, deci, nu-l ocolește

pe copilul tău. Toți au părinți, profesori și colegi, toți au primit o educație și toți fac parte din același

univers. Și toți sunt victime.

Victima violenței verbale și fizice trebuie să știe că nu este singură. Dacă ești agresat, oricât de

greu ar părea, trebuie să discuți cu familia, cu prietenii ori cu profesorii, atunci când ai o problemă.

Lucrurile nu se vor îndrepta de la sine, problema nu va dispărea dacă tu nu vorbești despre ea, dacă

o ignori. Te poţi face că nimic nu s-a întâmplat, până când se va întâmpla data viitoare sau până

când va degenera într-o situație conflictuală gravă. Pare greu începutul, dar este foarte simplu să


vorbești cu cineva. Este primul pas. Chiar dacă situația ți se pare fără ieșire, mai cere o părere. Vei

vedea ca lucrurile nu stau chiar așa. Se întâmplă frecvent astfel de lucruri? Ai ajuns să trăiești

înconjurat de ele? Nu ești obligat să accepți. Normalitatea nu este asta.

II. Alte cauzele ale violenţei

Atunci când se vorbeşte despre violenţa în şcoalǎ se considerǎ drept surse anumiţi factori

exteriori şcolii: mediul familial, mediul social ca şi unii factori ce ţin de individ, de personalitate. La

rândul sǎu, mediul social conţine numeroase surse de influenţe de naturǎ sǎ inducǎ, sǎ stimuleze şi

sǎ întreţinǎ violenţa şcolarǎ: situaţia economicǎ, criza valorilor morale, mass-media dar nu în

ultimul rând lipsa de cooperare a instituţiilor implicate în educaţie.

Trǎsǎturile de personalitate ale elevului sunt şi ele într-o strânsǎ relaţie cu comportamentele

violente. Astfel, între factorii psihologici implicaţi în etiologia infracţiunilor prin violenţǎ, Banciu şi

Rǎdulescu menţioneazǎ trǎsǎturile de naturǎ egoceneticǎ: diminuarea sentimentului de

responsabilitate și culpabilitate, instabilitate emoţionalǎ, slǎbiciunea mecanismelor voluntare de

autocontrol. Încǎierǎrile, bătǎile între elevi se iscǎ în şcoalǎ din nenumǎrate cauze, inclusiv

condiţiile meteorologice au un rol catalizator (se vorbeşte despre �legea termicǎ� a agresivitǎții pe

baza observaţiei cǎ cele mai multe violenţe se produc în zonele sau anotimpurile cǎlduroase). Elevii

ştiu cǎ vor primi diverse recompense pentru comportamentul lor violent: o atenţie mai mare din

partea celorlalţi și uneori, respect şi accesul la un anumit statut. Bǎtǎile apar în urma rivalitǎţilor de

pe terenul de sport, din clasǎ sau din afara şcolii; toţi elevii se întâlnesc în spaţiul public al şcolii, iar

dacǎ unii dintre ei au inamici, la şcoalǎ nu au cum sǎ-i evite.

S-a observat cǎ în special elevii care beneficiazǎ de mai puţinǎ atenţie din partea profesorilor

sunt cei care prezintǎ cel mai înalt risc de a se implica în asemenea confruntǎri. Mulţi elevi se bat

pentru cǎ au învǎţat, observând ceea ce se întâmplǎ în familie, în vecinǎtate, în cultura de

apartenenţǎ, cǎ evitarea unei confruntǎri fizice nu aduce respectul celorlalţi, ci mai curând

etichetarea ca�fricos��,gǎinǎ��,laş�. De aceea bǎtaia nu trebuie vǎzutǎ doar ca o problemǎ a unor

elevi lipsiţi de autocontrol, ci ca exprimând anumite inechitabilitǎţi din cultura de referinţǎ. Copiii

care cresc în medii (familii) sǎrace, care se simt devalorizaţi, ameninţaţi, care sunt martori ai

violenţei în propriile familii, care sunt frecvent pedepsiţi corporal şi care sunt adesea frustraţi la

şcoalǎ sunt cei care se bat cu colegii lor cel mai des.

Între principalele surse ale violenţei instituţionale se numǎrǎ:

a) conceperea şi realizarea relaţiei pedagogice exclusiv ca relaţie de putere;

b) suprasolicitarea copilului duce la o lipsǎ de implicare a acestuia, fiind o reacţie de apǎrare a

organismului

c) nedreptatea profesorului de altfel este o formǎ de violenţǎ;


d) elevii sunt în mod natural dinamici, expansivi, au tendinţa de a se mişca, de a explora, de a

manipula. Şcoala le cere elevilor însǎ, sǎ fie liniştiţi, silenţioşi şi ascultǎtori. Comportamentul

inadecvat este definit de şcoalǎ ca o conduitǎ contrarǎ ordinii şi liniştii.

e) funcţia de selecţie a şcolii, care nu se bazeazǎ întotdeauna pe criterii de merit;

f) competiţia între elevi: orice competiţie genereazǎ sentimente de rivalitate şi conflicte.

g) indiferenţa profesorilor şi refuzul interrelaţionǎrii sunt forme de agresivitate. Dacǎ profesorul

nu participǎ, nu rǎspunde la problemele elevilor, nu se implicǎ şi nu trǎieşte evenimentele împreunǎ

cu elevii, el agreseazǎ prin indiferenţǎ. (L.Şoitu, 2001, p.11) Deci, este indicat să dovedim copiilor

că ne interesează viaţa lor, să ascultăm ce ne povestesc şi să-i determinăm să comunice cu noi orice

gând al lor, faptă sau acţiune, participând astfel direct sau indirect la activitǎţile lor.

III. Tipuri de violență verbală

Până a recurge la violența fizică, pentru că de multe ori acesta este pasul următor, agresorii ajung

să devină experți în diversele tipuri de abuz verbal, încă de la cele mai mici vârste.

Cele mai frecvente și cunoscute situații sunt cele în care victima este supusă amenințărilor,

venite de la cei de aceeași vârstă ori de la părinți și profesori. Țipetele, jignirile și înjurăturile fac

parte și ele din acest comportament agresiv, cu scopul vădit de a intimida sau a umili.

Considerată de mulți drept nevinovată și acceptată social, folosirea poreclelor reprezintă o

exprimare extrem de eficientă a violenței verbale, cu efecte pe termen lung. Rare sunt cazurile în

care poate spune cineva că n-a avut, iar și mai rare sunt cele în care poate recunoaște deschis că nu

l-a deranjat sau afectat în vreun fel porecla.

Mai departe, abuzul merge până la a răspândi informații mincinoase despre victimă, la a

incrimina pe nedrept și a denigra. Relațiile interumane pot fi afectate pe termen lung de �Minciuni

nevinovate ale copilăriei�. Efectele lor pot fi dintre cele mai grave, mai ales când vorbim despre

dezvoltarea unui copil și modul în care sunt percepute.

IV. Povestiri �cu tâlc� folosite în prevenirea şi diminuarea violenţei în şcoli

Comportamentul violent al copiilor noștri nu reprezintă o cauză, ci un efect al problemelor pe

care fiecare dintre ei este nevoit să le înfrunte. Răspunsul violent, din nefericire, este cel mai facil și

ţine de o condiționare a naturii umane. Acesta poate fi ocolit doar prin educație, înlocuit prin

înțelegere și prevenit prin dialog. Stresul, sărăcia, abuzurile de orice fel, anturajul nepotrivit sau

mediul nesănătos în care se dezvoltă îi pot împinge pe tineri, indiferent de vârstă, la manifestări

violente. De multe ori, ei nici nu și le pot explica, iar asta face și mai grea sarcina părinților și a

educatorilor.


Nu rare sunt ocaziile când elevii se plâng de faptul cǎ:�Ionicǎ m-a bǎtut, mi-a dat un pumn în

burtǎ�, �Nicu m-a înjurat etc.� fiind nevoie de a ne abate de la activitatea de învǎţare pentru a

încerca sǎ schimbǎm aceste comportamente nedorite. Acte de violenţă moderată au existat mereu în

şcoli, dar incidentele zilnice trebuie tratate cu seriozitate. E trist să observăm că şi elevii din clasele

primare devin tot mai agresivi.

O cale de diminuare a violenţei este reducerea efectelor învǎţǎrii sociale. Dupǎ cum

demonstreazǎ teoriile învǎţǎrii sociale, comportamentul violent se imitǎ şi se învaţǎ. Deci pentru a

preveni realizarea unor asemenea achiziţii comportamentale, trebuie evitat pe cât posibil, contactul

copilului cu modelele de conduitǎ agresivǎ. De asemenea în munca educativǎ trebuie insistat pe

direcţia realizǎrii unor�frâne agresivo-inhibitive� care sǎ-l fereascǎ pe subiect, din interior, de

angajarea în confruntǎri de naturǎ agresivǎ. Un obiectiv central al muncii educative îl constituie

formarea unui model de tip�conduitǎ amânatǎ� care, în urma raţionalizǎrii situaţiei conflictuale, a

efectelor şi consecințelor posibile, îl ajutǎ pe subiect sǎ nu dea curs imediat oricǎrei provocǎri de

naturǎ violentǎ. Desigur, munca educativǎ, desfǎşuratǎ atent şi temeinic, conduce la formarea

generalǎ a unor capacitǎţi empatice şi a unor aptitudini pentru parteneriat, toate acestea funcţionând,

la rândul lor, ca mijloace de frânare şi reducere pânǎ la dispariţia tendinţelor de adoptare a

comportamentului violent.

Şi alte tehnici pentru reducerea violenţei pot fi menţionate: expunerea la modele nonviolente,

formarea deprinderilor sociale, rǎspunsuri incompatibile: starea afectivǎ pozitivǎ ca mijloc de

reducere a supǎrǎrii. Atitudinea profesorilor este de a le îndrepta comportamentul prin sprijin şi

consiliere. Iniţierea de concursuri între clase, spectacole, scenete, vizând prevenirea violenţei,

precum şi activităţi de tipul �Săptămâna toleranţei în şcoală� sau crearea unor situaţii care au drept

scop dezvoltarea abilităţilor de comunicare în rezolvarea de conflicte, sunt doar câteva din

activităţile organizate pentru anihilarea violenţei de orice gen.

Pentru elevii claselor primare se pot organiza la lecţiile de activitate în grup, o oră de discuţie pe

tema �Detestăm violenţa de mici�. Prin operele citite ei au descoperit cazuri de violenţă, pe care le

înţeleg de mici la personajele îndrăgite. Prin discuţiile tratate pro/contra se pot face studii de caz.

Nu ar trebui sǎ neglijǎm nici regulile clasei, stabilite clar încǎ de la începutul anului şcolar, cu

ajutorul elevilor. Printre formulǎri de genul:�Suntem punctuali la intrarea în şcoalǎ!��,Ne facem

temele zilnic!��,Rǎspundem numai când suntem întrebaţi!��,Suntem atenţi în timpul orelor!�, ar fi

bine sǎ nu omitem, dacǎ e cazul, sǎ-i atenţionǎm pe elevi cu îndemnul�Ne purtǎm civilizat cu cei

din jur!� etc. Ori de câte ori este încǎlcatǎ aceastǎ regulǎ, se cere sǎ desfǎşurǎm o activitate menitǎ

sǎ schimbe comportamentele nedorite, ca de exemplu, la clasele mici, cele mai potrivite fiind

povestirile. Iatǎ câteva poveşti ce pot fi folosite cu succes la clasă:


Îngeraşii lui Mihai

Într-un mic orǎşel trǎia un bǎieţel foarte rǎu care nu asculta de nimeni. Într-o zi rece de iarnǎ se

juca cu prietenii lui care erau mai cuminţi decât el. Acesta luǎ un bulgǎre şi-l dǎdu în faţa

prietenului sǎu, Bogdan. Bietul bǎiat! El începu sǎ plângǎ de durere dar nu se rǎzbunǎ cum ar fi

fǎcut copilul cel rǎu şi plecǎ supǎrat în casǎ.

- Mihai, ce ai fǎcut, ţi-ai lovit prietenul? l-au întrebat pǎrinţii.

- Nu am fǎcut nimic, spuse el trântind uşa când se ducea în camera lui. Bǎiatul se cǎi mult. Îi

pǎru foarte rǎu. Nu putu sǎ adoarmǎ şi când putu adormi, în vis se fǎcea cǎ trei îngeraşi micuţi,

îmbrǎcaţi în alb, cu aripi albe ca zǎpada îi spuneau cu blândeţe:

- Ai fǎcut o faptǎ rea şi te vei cǎi toatǎ viaţa dacǎ nu-ţi ceri iertare. Du-te de dimineaţǎ la Bogdan

şi spune-i cǎ ai greşit!

Bǎiatul se trezise de dimineaţǎ şi se duse spre casa prietenului sǎu şi îi spuse:

- Îmi pare rǎu, nu am vrut! Te-am lovit din greşealǎ! Acesta acceptǎ scuzele lui Mihai şi se

împǎcarǎ.

Din acea noapte, Mihai nu mai fǎcu nici un fel de faptǎ rea cǎci ştia cǎ îngeraşii îl pǎzesc şi vǎd

toate faptele pe care el le face. Dacǎ va face fapte bune întotdeauna, aceştia îl vor proteja şi-l vor

avea în paza lor tot timpul.

Poveştile cu tentă religioasă am observat cǎ sunt de mare folos copiilor crescuţi de bunici, care

fǎrǎ îndoialǎ le-au împǎrtǎşit din credinţa lor religioasǎ.

Andrei și piticul

A fost odatǎ un bǎieţel pe care-l chema Andrei. Andrei era un copil ca toţi copiii: nici prea

cuminte, nici prea ascultǎtor, nici prea liniştit, dar nici prea neastâmpǎrat, ce mai, ca fiecare dintre

voi.

Dar Andrei, de fire fiind puţin cam încǎpǎţânat, avea o mare problemǎ: nu voia nici în ruptul

capului sǎ spunǎ cuvintele magice: �te rog". În loc de �mamǎ, îmi dai te rog apǎ" spunea �mamǎ,

dǎ-mi apǎ!", în loc de �tatǎ, mǎ ajuţi te rog sǎ mǎ îmbrac" spunea �tatǎ, ajutǎ-mǎ sǎ mǎ îmbrac" şi

tot aşa. Pǎrinţii, ca toţi pǎrinţii. Dupǎ multe încercǎri, deşi Andrei nu rostea cuvintele magice fǎceau

ce le cerea acesta. Pânǎ într-o zi:

De dimineaţǎ, Andrei fusese parcǎ mai neascultǎtor ca niciodatǎ. Neastâmpǎrat, obraznic, nimic

nu-i era pe plac. Mama era foarte supǎratǎ pe el. La un moment dat Andrei îi spuse:

- Mamǎ, mi-e foame, dǎ-mi de mâncare!

- Nu aşa se cere un lucru, îi rǎspunse mama.

- Ştii bine cǎ eu nu spun cuvintele magice.

- Atunci nu vei primi de mâncare.


Obişnuit cǎ pânǎ la urmǎ i se va face pe plac, Andrei continua sǎ cearǎ de mâncare, în felul lui.

Dar de data aceasta mama era hotǎrâtǎ:

- Pânǎ nu spui �te rog� nu primeşti nimic.

Timpul trecea şi veni ora somnului de prânz. Cum Andrei era în continuare încǎpǎţânat, se culcǎ

flǎmând şi începu sǎ viseze.

�Se fǎcea cǎ pǎrinţii nu-i mai îndeplineau nici o dorinţǎ. Stând aşa, supǎrat, apǎru lângǎ el un

pitic.

- De ce eşti supǎrat, Andrei?

- Pǎrinţii mei nu îmi mai fac de loc pe plac. Dacǎ le cer sǎ-mi dea ceva nu-mi dau, dacǎ le cer sǎ

facǎ ceva pentru mine nu fac. Sunt foarte supǎrat.

- Numai pentru atât?! se mirǎ piticul. Tu ştii cǎ noi, piticii, avem puteri magice şi cǎ suntem şi

foarte buni prieteni cu copiii?

- Nu ştiam.

- Ei bine, aşa este. Şi ca sǎ-ţi dovedesc, am sǎ te ajut, dar trebuie sǎ faci ce-ţi spun. Vrei?

- Da, cum sǎ nu?

- Ascultǎ-mǎ bine. De câte ori vrei ca pǎrinţii sǎ facǎ ceva pentru tine tu nu trebuie decât sǎ-mi

rostesti numele. Eu te voi auzi oriunde aş fi şi atunci, mǎ voi face mic, mic, mic de tot, voi zbura

lângǎ urechea lor şi le voi şopti sǎ facǎ ce le ceri. Ei vor crede cǎ vorbele mele sunt gândurile lor şi

mǎ vor asculta. Simplu, nu?

- Foarte simplu. Îţi mulţumesc mult. Dar nu mi-ai spus cum te cheamǎ.

- A, da, uitasem. Numele meu este �Te rog". Am plecat. La revedere şi nu uita cǎ te voi ajuta

întotdeauna.

Andrei se trezi din somn. Gândul îi era numai la prietenul lui din vis. Se gândi sǎ-l încerce.

Merse în bucǎtǎrie, unde se afla mama sa şi-i spuse:

- Mamǎ, mi-e foame, îmi dai sǎ mǎnânc? Şi imediat dupǎ aceea rosti numele piticului: �Te rog".

Atunci se petrecu un lucru nemaipomenit. Mama stǎtu puţin, cu sprâncenele ridicate şi foarte

atentǎ, de parcǎ nu ştia ce se întâmplǎ. Andrei zâmbi. El ştia cǎ prietenul sǎu, pe care nu-l vedea de

mic ce se fǎcuse, îi spunea mamei sǎ-i dea de mâncare. Şi, într-adevǎr, mama îi rǎspunse:

- Da, dragul meu.

�A mers. Am un prieten minunat�, gândi Andrei. Dupǎ ce a mâncat tot a ieşit afarǎ şi le-a

povestit tuturor prietenilor despre piticul �Te rog", prietenul lor. Bineînţeles cǎ toţi, care aveau

câteodatǎ probleme ca cea a lui Andrei, l-au chemat pe pitic în ajutor. Iar piticul abia aştepta asta.

De fiecare datǎ, se fǎcea mic, mic, mic de tot, zbura lângǎ urechile pǎrinţilor, şi nu numai, şi le

şoptea sǎ facǎ ceea ce le cereau copiii (bineînţeles cǎ numai dacǎ acel lucru nu era peste puterile

celor mari).


Nu credeţi, copii? Încercaţi şi voi!

Aceastǎ povestioarǎ poate fi folositǎ la clasele I şi a II-a în cazul în care observǎm cǎ elevii îşi

vorbesc nepoliticos, pe un ton ridicat atunci când intenţioneazǎ sǎ obţinǎ un obiect necesar de la

colegi sau de la alte persoane (auxiliarul şcolii, vânzǎtoarea, pǎrinţi etc.) Poate fi adaptatǎ

povestirea în funcţie de situaţiile nedorite descoperite la clasǎ sau în funcţie de vârstǎ.

Unde trebuie sǎ cauţi?

Trǎiau odatǎ într-un sat nişte oameni care erau mereu nemulţumiti ba de una, ba de alta. Se

certau întruna şi tot dǎdeau vina unul pe altul pentru orice necaz li se întâmpla. Degeaba le dǎdea

sfaturi bune o bǎtrânǎ vestitǎ pentru înţelepciunea sa, sǎtenii mai mult se rǎzboiau între ei în timp ce

relele se tot adunau în casele lor.

Într-o searǎ, aceştia au vǎzut-o pe bǎtrânǎ în mijlocul drumului din faţa casei, aplecatǎ sǎ caute

ceva. Au întrebat-o ce face acolo. Bǎtrâna le-a spus cǎ şi-a pierdut acul. Atunci, sǎritori, toţi s-au

pus în genunchi şi au început sǎ caute de zor. Dupǎ o vreme, unul din ei i-a spus:�Se lasǎ seara, în

curând nu vom vedea deloc, poţi sǎ ne spui mai clar unde ţi-ai pierdut acul?�.�L-am pierdut în

casǎ�, rǎspunse bǎtrâna.�Eşti smintitǎ?� zise omul. Ai pierdut acul în casǎ şi vrei sǎ-l gǎseşti

afarǎ?�. Liniştitǎ, bǎtrâna îi rǎspunse:�Îl caut afarǎ pentru cǎ aici este luminǎ. În casǎ este

întuneric.��Cineva interveni:�Totuşi, gândeşte-te, chiar dacǎ ai luminǎ afarǎ, cum poţi gǎsi acul

dacǎ nu l-ai pierdut aici? Cel mai bun lucru ar fi sǎ ducem o lampǎ în casǎ şi sǎ cǎutǎm acul acolo

unde l-ai pierdut. � Bǎtrâna începu a râde:�Cât de inteligenţi sunteţi atunci când e vorba de lucruri

simple. Când vǎ veţi folosi aceastǎ inteligenţǎ pentru a înţelege ce se întâmplǎ cu vieţile voastre? V-

am vǎzut mereu acuzând pe cei din jur atunci când aveţi un necaz, o supǎrare. Sunt sigurǎ, din

proprie experienţǎ, cǎ ar trebui sǎ cǎutaţi în casele voastre rǎdǎcinile nefericirii voastre. De ce

cǎutaţi binele în exterior? Acolo l-aţi pierdut oare?

Aceastǎ povestire cu un substrat consistent de înţelepciune poate fi folositǎ începând cu elevii de

clasa a IV-a în încercarea de a-i determina sǎ conştientizeze faptul cǎ nu totdeauna vinovatul este

cel cu care a intrat în conflict sau cǎ vina nu aparţine în totalitate celuilalt.

Concluzii

Soluţiile metodologice manageriale specifice, combinate cu cele ale educaţiei morale, pot sprijini

cu succes profesorul în demersul didactic.

În concluzie, se poate afirma cǎ este de o importanţǎ majoră prevenirea violenţei în educaţie

pentru cǎ aici nu putem avea rebuturi, nu putem provoca şi încuraja o formare contrarǎ scopurilor şi

devenirii umane, prin neintervenţie sau intervenţie greşitǎ şi tardivǎ.

Să nu uităm! Omu-i precum copacul: când de mic se strâmbă, anevoie se mai îndreaptă!


Bibliografie:

1) Adler, Alfred (1992), �Psihologia copilului greu educabil�, Editura IRI, Bucureşti

2) Dafinoiu, Ion (2000)�,Elemente de psihoterapie integrativǎ�, Editura Polirom, Iaşi

3) Mitrofan, N. (1997)�,Psihologie judiciarǎ�, Casa de Editurǎ şi presǎ�Sansa�SRL, Bucureşti

4) Neamţu, C. (2003)�,Devianţa şcolarǎ�, Polirom, Iaşi

5) Şoitu, L. (2001)�,Comunicare şi acţiune�

6) Tomşa, G. (coord.), (2005)�,Psihopedagogie preşcolarǎ şi şcolarǎ�

7) �Comportamentul elevilor, dilema profesorilor� � Experienţe şi idei de colaborare

8) www.copiii noştri @ yahoo.com


MEDIEREA CONFLICTELOR � PROF. CARMEN-MIHAELA JEMNA

Școala Gimnazială �Alecu Russo��, Iași Cunoașterea și medierea conflictelor

1. Importanța cunoașterii și medierii conflictelor.

2. Ce înseamnă conflictul?

3. O scurtă analiză a conflictelor.

4. Pregătirea (formarea) pentru medierea de conflicte.

5. Medierea conflictelor în școală.

6. Negocierea în contextul medierii conflictelor.

1. Importanța cunoașterii și medierii conflictelor

În lume există numeroase institute de cercetare și organizații/comisii/ programe care oferă

servicii în sfera rezolvării conflictelor. În multe țări, ca de pildă Australia, s-au introdus cursuri cu

această temă în toate ciclurile de învațământ, începănd cu ciclul primar. Este vorba de instruire și

educare atât a elevilor cât și a profesorilor. Experiența de patruzeci de ani a lui Marshall Rosenberg

în comunicarea nonviolentă din școli, ca instrument de prevenire și rezolvare pașnică a conflictelor

este descrisa sugestiv și în lucrarea aparută în limba română �Adevărata educație pentru o viață

împlinită� (2005). Nu se poate imagina o societate care funcționează perfect, fără conflicte.

Conflictele sunt o componentă naturală, inseparabilă vieții umane.

2. Ce înseamnă conflictul (C)?

Etimologia � latinescul conflictus � �a ține împreuna cu forța�. În definiția clasica (C) reprezintă

o opoziție deschisă, o luptă între indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comunități, state cu interese

economice, politice, religioase, etnice, rasiale etc. divergențe sau incompatibile, cu efecte

distructive asupra interacțiunii sociale (Zamfir, E, 2004). Viziunea clasică asupra evoluției și

rezolvării conflictului este considerată acum simplistă � reușită/câstigul unei singure părti, de regulă

cea mai mare, mai tare, mai puternică, mai bogată etc.

Soluțiile tradiționale la un conflict:

� un răspuns agresiv: fizic, verbal, etc. pentru învingerea oponentului;

� apelul la o autoritate (mai înalta) sau la cineva mai puternic;

� ignorarea situației.

Interdependențele crescânde și interacțiunile multiple sunt caracteristici evidente astăzi în

relațiile interumane. Ca atare, echilibrul și funcționalitatea universului socio-uman nu mai pot fi

concepute în afara interacțiunii reciproce a părților:


- cel mare depinde de cel mic;

- cel tare depinde de cel slab;

- cel bogat de cel sărac...

Multă vreme și mulți oameni încă astăzi consideră că acestea (conflictele) au o forță negativă și

distructivă. Conflictul poate fi abordat și din punctul de vedere al șanselor oferite pentru maturizare

și dezvoltare prin educație. Capacitatea de a aborda conflictele în mod constructiv contribuie pe de

o parte la sănătatea individuală a oamenilor în general � ca atare, pe termen lung și aplicată la scară

planetară rezolvarea constructivă a conflictelor are efecte asupra sănătății umane în întregul ei.

O definiție modernă a conflictului (Conflictele și comunicarea, 1998): Conflictele există atunci

când două părți (persoane sau organizații) aflate în interdependență sunt aparent incompatibile din

cauza percepției diferite a scopurilor, valorilor, a resurselor sau a nevoilor. Aceasta perspectivă

bazată pe interdendența părților relevă și necesitatea controlului asupra tipului de interacțiune

psihosocială a părților. Fiind un fenomen care apare în cadrul unor relații interumane, conflictul

poate fi analizat doar în contextul unui cadru de referință � caracteristicile părților care intră în

conflict domeniile desemnate.

Dacă luăm în seamă complexitatea relațiilor dintr-o societate democratică, din diversele structuri

sociale trebuie să admitem că de cele mai multe ori eliminarea totală a cauzelor care pot genera

conflictul ca soluționarea integrală a unui conflict sunt foarte greu de realizat.

De aceea controlul, monitorizarea, managementul desfășurării unui conflict în toate fazele sale

sunt foarte importante. Doar astfel se poate evidenția rolul rezolvării de conflicte:

- evită distrugerea uneia sau alteia din părțile aflate în conflict

- reface chiar interacțiunea afectată a părților

- ajunge la găsirea unor strategii și soluții eficiente de negociere

O scurtă analiză a conflictelor

Teoriile moderne asupra conflictelor sunt centrate asupra:

� cauzelor manifeste și potențiale ale conflictului;

� căilor de evoluție și posibilitățile de soluționare;

� efectelor directe și indirecte asupra părților interdependente;

� funcțiilor și disfuncțiile conflictelor;

� tipurilor de conflict și aria lor de cuprindere;

� instituționalizării conflictului;

� managementului conflictului;

� proceselor de negociere și atingerea păcii sociale;

� menținerii ordinii sociale în condițiile inegalităților și a deosebirilor de interese dintre părți;

� rolului conflictului în procesele dinamicii de grup.


Surse ale conflictelor:

- Nevoile fundamentale � acele lucruri de care avem nevoie ca să supraviețuim:hrana, apa, aerul,

adăpostul, energia etc.;

- Valorile diferite � atunci când oamenii împărtășesc credințe diferite (religii sauetnii diferite

etc.);

- Percepții diferite � când oamenii văd sau gândesc diferit despre un anumitlucru;

- Interesele diferite � preocupări, opțiuni diferite;

- Resursele limitate � cantitatea redusă în care se găsesc anumite lucrurinecesare;

- Nevoile psihologice � de a ne simți capabili, de a fi acceptați, importanți,sănătoși, iubiți�

Cauze posibile, manifeste sau latente ale conflictelor interumane:

- inegalități individuale și discriminări sociale;

- incapacitatea părților de a ajunge la un compromis reciproc acceptat;

- competiția pentru resurse (naturale, economice, financiare etc);

- acces competițional la oportunități crescute (angajare, promovare profesională);

- dorința de dominare, de putere, de prestigiu social;

- dorința de manipulare și tehnici de culise;

- lipsa de comunicare sau disfuncția acesteia;

- lipsa de transparență în acțiuni, favorizarea minciunii etc.

Fazele apariţiei unui conflict:

- dezacordul;

- alimentarea dezacordului;

- ruperea cooperării;

- confruntarea sau manifestarea conflictului propriu-zis.

Tipuri de conflicte (Deutsch, 1991, apud Neculau și Stoica-Constantin, 1998)

Conflicte majore:

- conflictul suma-zero (un conflict clasic pur, de tipul victorie-infringere);

- conflictul cu motiv mixt � amândoi pot câștiga, amândoi pot pierde, unul poatecâștiga și

celalalt poate pierde;

conflictul cooperare (amândoi pot câștiga sau amândoi pot pierde).

Conflicte (Kreidler, 1984):

- funcționale (cu efecte pozitive) � servesc unui scop util, rezultatele sunt pozitive,

aducameliorări


- disfuncționale (cu efecte negative) � au rezultate negative;

În multe cazuri un conflict este inițial ambivalent, poate fi funcțional sau disfuncțional...

Aserțiuni de bază privind conflictele:

- Cele mai multe conflicte au la bază motive mixte, în care părțile implicate auatât interese de

cooperare cât și de competitivitate.

- Conflictele pot fi atât constructive cât și distructive.

- Problema care se pune nu este atât prevenirea și/sau eliminarea conflictelor câtrezolvarea

pașnică a acestora. În ce condiții putem da naștere unei controverseaprinse în locul unei dispute pe

viață și moarte?

- Interesele de cooperare și de concurență dau naștere la două procese distincte însoluționarea

conflictelor � cooperare și competiție

- Ponderea relativă a intereselor de cooperare și competiție la părțile aflate înconflict și modul în

care acestea variază, pe parcursul conflictului sunt principalii factori determinanți ai acestuia; în

funcție de aceștia se va decide înmare măsură dacă rezultatele conflictului vor fi constructive sau

distructivepentru părți.

4. Pregătirea (formarea) pentru medierea de conflicte

Abilități necesare pentru soluționarea constructivă a conflictelor (Neculau și Stoica Constantin,

1998, pg. 176)

Abilitățile au în vedere condiții și premise psihosociale ale unei medieri, negocieri favorabile

între părți:

stabilirea unei relații eficiente de lucru între terța parte și fiecare dintre părțile aflate în

conflict � baza de încredere și comunicare necesară;

stabilirea unei atitudini cooperante de ambele părți;

inițierea și menținerea procesului creativ de grup și a sistemului de adoptare în grup a

deciziilor;

cunoașterea de către terți a motivelor conflictului;

situarea mediatorului într-o postură neutră, exterioară părților aflate în conflict.

Cunoștințele sunt importante dar nu suficiente. Pentru formarea abilităților de rezolvare a

conflictelor este necesară exersarea, practicarea în situații concrete, contextualizate. Elemente

centrale (sugestii) incluse în programe de instruire pentru conflicte:

� Necesitatea de a se cunoaște tipul de conflict; tipuri diferite de conflict necesita strategii și

tactici diferite:

- de exemplu la tipul de conflict suma-zero o strategie posibilă este schimbarea tipului de

conflict (de la confruntare fizica la una juridică, legală).


- la tipul mixt cele mai recomandabile strategii sunt negocierea și cooperarea.

� Conștientizarea cauzelor și consecințelor violenței, chiar atunci când una sau toate părțile din

conflict sunt nervoase (apel la accidente, victime război etc)

� Înfruntarea conflictelor în loc de evitare � a se ține seama de consecințele negative ale evitării

conflictului (persistența problemei, a tensiunii nervoase etc); anumite conflicte trebuiesc totuși

evitate...

� A te respecta pe tine și interesele tale dar și pe celălalt și interesele sale...

� Evitarea etnocentrismului � necesitatea de a înțelege și accepta diferențele culturale de

diverse feluri;

� Trebuie făcută diferența dintre �interese� și �poziții�. Adesea pozițiile pot fi opuse dar

interesele nu (exemplul fraților care se ceartă pentru o portocală, din motive diferite� sora vrea

coaja pentru marmeladă, fratele vrea miezul...)

� Cercetarea intereselor proprii dar și pe ale celuilalt, pentru a se identifica interesele comune și

compatibile

� Definirea intereselor conflictuale ca problema reciprocă, ce urmează să fie soluționată prin

cooperare; conflictul trebuie definit cât mai scurt și mai circumscris (aici � acum � acesta)

� Învățarea comunicării empatice

� Atenție la tendințele naturale spre subiectivitate, percepții eronate și gândire stereotipă. (care

conduce și la prejudecăți � stereotipuri negative)...

� Dezvoltarea abilității de a rezolva conflicte grele

� Cunoașterea de sine, a reacțiilor tipice la diferite feluri de conflict (inteligențaemoțională); căi

posibile de angajare în conflict:

- Evitarea conflictului � implicarea excesivă în conflict

- Manifestarea în mod dur-blând

- Manifestarea în mod rigid-flexibil

- Manifestarea în mod intelectual-emoțional

- Exagerarea sau minimalizarea

- Dezvăluirea obligatorie-tăinuire obligatorie

� A rămâne pe parcursul conflictului o persoană morală � atenție, echitate (dreptate)valorizare a

tuturor.

5. Medierea conflictelor

Conflictul sociocognitiv � este văzut ca principalul mecanism al progresului cognitiv

individual; interacțiunile dintre indivizi de niveluri cognitive diferite determină achiziții cognitive,

progres intelectual.

Conflictul sociocognitiv este perceput în general ca factor de progres, o sursă de schimbare și


influențare a partenerilor. Unii autori numesc starea de incitare, de uriozitate derivată dintr-un

asemenea conflict în lumea școlii ca o provocare pentru învățare, cunoaștere și dezvoltare.

Principii de abordare pozitivă:

Conflictul înseamnă mai ales interacțiune și dialog

Conflictele sunt necesare pentru dezvoltarea și maturizarea oamenilor ca personalități.

Cunoașterea de sine contribuie la posibilitatea de a face față conflictelor

Orice conflict poate avea un potențial pozitiv, ca bază pentru recunoașterea și înțelegerea

reciproca a nevoilor și dorințelor, pentru păstrarea sau întărirea unor relații

Soluționarea pozitivă a conflictelor este posibilă mai ales prin interacțiune pozitivă ca formă

acomunicării.

Sunt necesare anumite competențe pentru ca un conflict să fie transformat într-o experiență

de maturizare și dezvoltare

Conflictele pot fi rezolvate într-o manieră care nu încalcă drepturile omului

6. Negocierea în contextul medierii conflictelor

Conceptul de negociere (N) desemnează:

- interacţiunea organizată între două sau mai multe părţi cu interese diferite, în urma căreia,

prin discuţii, se obţine un acord;

- procesul prin care reuşim să obţinem ce dorim de la persoane care doresc la rândul lor, să

obţină ceva de la noi;

- proces de ajustare a opiniilor diferite între anumite părţi, pentru a ajunge la o soluţie reală,

pornind de la o soluţie ideala în rezolvarea unei probleme sau a unui conflict.

Negocierea este o târguială pentru a obţine ceva, un acord sau o rezolvare a unui conflict.

Realizarea negocierii presupune una sau mai multe persoane şi alegerea dintre mai multe soluţii pe

cea mai avantajoasă. Negocierea se realizează prin comunicare.

La nivel social şi economic negocierea are un rol important pentru că:

- reglează relaţiile dintre grupurile sociale;

- rezolvă probleme sociale;

- stabileşte modalităţi de cooperare.

Negocierea apare atunci când sunt mai multe soluţii posibile susţinute de părţi distincte. Prin

negociere se obţine soluţia optimă pentru toate părţile implicate. De aceea se presupune că în

negociere nu există învins şi învingător şi că prin ea nu se impune o soluţie unilaterală ci se

analizează şi acceptă o soluţie acceptabilă părţilor implicate în rezolvarea unei probleme.

Negocierea este caracterizată de următoarele elemente:

1. Obiectul negocierii,

2. Obiectivele şi mizele,


3. Locul,

4. Timpul.

1. Obiectul negocierii poate fi reprezentat de:

- un produs, un serviciu, dacă suntem într-un cadru comercial,

- un regulament de ordine interioară, dacă este o instituţie,

- locul pentru petrecerea unui anumit timp (în familie, locul vacanţei)

- intervalul de timp pentru o activitate,etc.

Obiectivele pot fi generale sau intermediare. Miza evaluează importanţa rezultatelor în raport

cu obiectivele. Ca exemplu, obţinerea unui profit ridicat, reducerea costurilor, întâlnirea cu unii

prieteni, etc. Obiectivul este ţinta care se doreşte să fie atinsă prin negociere. Între obiective şi

mize există o diferenţă.

Locul negocierii este important pentru că poate influenţa rezultatul acesteia. Poate fi un loc

neutru sau unul care aparţine uneia din părţile care negociază. Timpul poate varia de aceea el

trebuie planificat.

DECIZIA presupune alegerea din mai multe variante pe cea mai avantajoasă, în raport cu

anumite criterii, în scopul realizării unor obiective.

Adoptarea unei decizii presupune un efort susţinut de deliberare asupra alternativelor posibile

şi alegerea celei corespunzătoare pentru soluţionare optimă a unei probleme cu care ne

confruntăm.

Luarea deciziilor necesită mereu efort de deliberare pentru că se schimbă conjunctura şi anumiţi

parametri. Negocierea este prin sine un mod de a lua decizii.

Deciziile pot fi clasificate după mai multe criterii şi sunt:

- după frecvenţa în timp:

periodice

neperiodice

unice

- după gradul de cunoaştere a mediului

în condiţii de certitudine

în condiţii de incertitudine

în condiţii de risc.

- după importanţa obiectivelor

strategice, (pe durată lungă)

tactice (pentru o perioadă scurtă)

curente.

- după numărul de criterii


în funcţie de un criteriu

în funcţie de mai multe criterii

- după sfera de cuprindere

individuale

colective.

Teoretic, orice conflict ar trebui rezolvat prin negociere. Negocierea ca modalitate de raportare la

un conflict:

- este o modalitate creativă pentru că recunoaşte conflictul, precum şi de a evita escaladarea

acestuia prin confruntarea dintre părţi,

- vizează adoptarea unor soluţii avantajoase pentru părţile aflate în conflict.

Pentru aceasta, este nevoie ca înainte de negociere:

- să se accepte toate puncte de vedere;

- să se recunoască nevoia de a discuta, coopera între părţile aflate în conflict.

Etapele negocierii

Pregătirea negocierii presupune:

- stabilirea obiectivelor,

- clarificarea priorităților

- stabilirea zonelor de interes secundar,

- strângerea informaţiilor importante pentru negociere.

Etapele sunt:

A. Pregătirea pentru negociere.

B. Dezvoltarea unor strategii.

C. Negocierea efectivă.

D. Încheierea negocierii.

A. Pregătirea pentru negociere.

Este o etapă deosebit de importantă, chiar esenţială în alegerea strategiilor celor mai potrivite. În

această etapă se au în vedere următoarele aspecte:

a) Se stabilesc obiectivele negocierii. Nu e vorba numai de un obiectiv, ci de mai multe. JEAN

HILTROP şi SHEILA UDALL specifică existenţa a trei tipuri de obiective:

- Obiectivul de linia întâi, vizează rezultatul cel mai bun.

- Obiectivul de ultimă linie, vizează rezultatul cel mai slab pe care îl putem accepta.

- Obiectivul ţintă, care se referă la rezultatul vizat de negociere. Ce anume ne aşteptăm, în mod

realist.

La acest nivel este firesc să ne orientăm şi asupra următoarelor aspecte:


- să renunţăm la obiective nerealiste, care nu se pot realiza

- să clarificăm care este punctul de ruptură, care marchează limitele negocierii.

b) Se evaluează cazul în discuţie precum şi partenerul de negociere.

Aceasta presupune reflectarea asupra intereselor, solicitărilor, argumentelor partenerului precum

şi luarea în consideraţie a existenţei posibile a ceea ce se numeşte agenda secretă, ceea ce presupune

intenţii nedeclarate ale partenerului. Acumularea informaţiilor despre cealaltă parte influenţează atât

stabilirea obiectivelor negocierii cât şi obţinerea unor rezultate care pot mulţumi şi partenerul.

c) Se evidenţiază care sunt punctele tari şi cele slabe, pentru sine şi pentru partener.

Ca puncte tari se pot evidenţia:

- cunoașterea clară a problemei discutate,

- experienţa anterioară în negociere,

- resurse de timp,

- resurse financiare.

Ca puncte slabe:

- abordarea diletantă a subiectului,

- lipsa de experienţă,

- rezolvarea situaţiilor prea repede,

- lipsa resurselor financiare.

B. Dezvoltarea unor strategii.

Strategia este modalitatea prin care se realizează obiectivele propuse. Strategia este firesc să fie

flexibilă, nu foarte detaliată dar să poată răspunde unor solicitări, schimbări care intervin în urma

discuţiilor. Pentru a găsi calea negocierii, adică a alege strategia potrivită, trebuie să se ia în calcul

următoarele:

- personalitatea negociatorului,

- specificul problemei negociate,

- resursele de timp,

- întrebările pe care le vom folosi,

- întrebări posibil de a ne fi puse.

Eficienţa, respectiv succesul unei strategii depinde de:

- tehnicile şi tacticile de negociere folosite,

- stilul de negociere adoptat.

C. Negocierea efectivă.

- în general este important cum încep discuţiile, cum se construieşte climatul de negociere;

- este de preferat să lăsăm pe celălalt să înceapă, pentru a vedea dacă este adecvată strategia

aleasă;


- în cazul în care începem primii, este bine să propunem cea mai favorabilă ofertă pentru noi,

pentru a avea de unde ceda, a face concesii,

- prima ofertă a unui partener de negociere trebuie respinsă, deoarece în mod sigur, poate veni

una mai bună pentru noi,

- întotdeauna se solicită mult şi se oferă puţin,

- din primele discuţii se încearcă să se obţină cât mai multe informaţii despre cealaltă parte.

Întrebările sunt foarte importante în negociere. Pot fi de mai multe tipuri:

- întrebări deschise, care cer răspunsuri generale,

- întrebări specifice care cer răspunsuri asupra unui subiect anume,

- întrebări închise, care cer răspunsuri de tipul da sau nu,

- întrebări ipotetice care se pun pentru dezvoltarea unor idei despre un anumit subiect.

Pot apărea impasuri în negociere dacă:

- strategia propusă nu duce la realizarea obiectivului vizat,

- climatul negocierii se deteriorează,

- negocierea duce la alterarea problemei,

- propunerile partenerului necesită timp.

Soluţii pentru aceste impasuri sunt:

- amânarea negocierii,

- solicitarea unor noi informaţii,

- eliminarea barierelor,

- revederea poziţiilor celor două părţi,

- solicitarea intervenţiei unei terţe părţi.

Terţa parte poate avea ca rol:

- concilierea, ajutând părţile să ajungă la un acord,

- medierea, formulând o părere, de care ţin cont cele două părţi,

- arbitraj, formulând o soluţie pe care părţile o acceptă deoarece nu au ajuns la un acord.

Negocierea se realizează prin alternarea propunerilor compuse din CONDIŢIE (ce vrem noi de la

partener, ea poate fi exprimată clar sau mai puţin clar) şi OFERTĂ (reprezintă ceea ce oferim noi

celeilalte părţi şi trebuie să fie, întotdeauna exprimată în mod vag). Nu se negociază chiar totul. Nu

se pot negocia:

- cereri care subminează colectivul sau care lezează interesele altor persoane,

- decizii şi înţelegeri convenite anterior,

- unele preferinţe discriminatorii,

- nerespectarea unor reglementări sau regulamente aprobate de asociaţii sau organizaţii, etc.

D. Încheierea unei negocieri presupune:


- formularea unui acord,

- asigurarea aplicării acordului.

Scopul unei negocieri este obţinerea unui acord. Pentru a ajunge la un acord, tactici posibile sunt:

- explicaţii,

- sugestii,

- promisiuni,

- critici,

- ameninţări,

- scuze,

- umor.

Formularea acordului se va face într-o formă convenabilă:

- se face un rezumat al problemei negociate

- rezumatul e acceptat de părţi,

- se prezintă clar problemele negociate pentru a nu lăsa neclarităţi,.

Asigurarea aplicării acordului presupune punerea lui în practică, de aceea acordul trebuie să aibă

un program cu:

- etapele de aplicare a acordului,

- termenele de aplicare,

- părţile care au responsabilităţi în aplicarea acordului.

Tehnici şi tactici de negociere

Diferenţa între cele două nu e tranşantă în literatura de specialitate. Ele se deosebesc după rolul

lor şi gradul de stabilitate. STRATEGIA reprezintă un plan de ansamblu al procesului de ansamblu,

un grad mai mare de stabilitate şi e formată din TEHNICI şi TACTICI. TEHNICILE de N. pot

reprezenta metode de abordare şi rezolvare a sarcinilor care intervin pe parcursul negocierii.

Exemple:

- modul de abordare a obiectivelor de N. (separat sau în pachet)

- modul de abordare a obiectului N. prin luarea în discuţie a unor aspecte noi sau

- redefinirea acestora

- modul de purtare a discuţiilor.

TACTICILE de N. reprezintă metode detaliate, procedee de acţiune prin care se realizează

strategia. Ele sunt aplicate în anumite contexte ale desfăşurării negocierii. Exemple:

- Întrebarea directă care permite abordarea unor aspecte neclare sau care pot genera suspiciune

precum şi dobândirea unor informaţii,

- Accentuarea punctelor tari, cu efectul de susţinere a propriei poziţii în procesul de negociere.

- Minimalizarea celor slabe, care are ca efect tot susţinerea unei poziţii


- Amânarea răspunsului pentru a nu face cunoscută poziţia proprie,

- Punerea la îndoială a faptelor, ipotezelor, concluziilor pentru a submina poziţia partenerului,

- Oferte condiţionate, în care se cedează dacă se primeşte ceva.

- Folosirea umorului, care detensionează anumite situaţii şi creează in climat pozitiv.

- Insistenta în cerere, se referă la repetarea insistentă a unei cereri până când celălalt cedează.

- Să spui NU când trebuie.

- Prezentaţi avantajele nu produsul se face în special în negocierea comercială şi se referă la a

convinge că produsul merită.

- Pas cu pas � Avantajele mari se obţin dacă se lucrează în paşi mărunţi. Se cere puţin dar în

trepte se ajunge la ce vrei. Succesele mici, dar repetate, pot constitui un mare succes.

- Retragerea după refuz, este o tactică care cere o manipulare minoră, des folosită de oamenii

obişnuiţi. Se lansează o cerere foarte mare care este refuzată. După refuz se reformulează cererea cu

ceea ce se dorea de fapt. Partea cealaltă nu va mai refuza.

- Tăcerea ca reacţie la un răspuns care nu ne mulţumeşte poate să semnaleze aşteptarea altor

informaţii de la partener.

- Manipulare prin două aspecte: legea psihologică a contrastului (suma de 2,99 e mai mică decât

3,00) şi legea psihologică a reciprocităţii (cere 100 de lei apoi scade la 50 şi o iei, deşi nu ai vrut să

cumperi, simţi nevoia să întorci amabilitatea lui).


AGRESIVITATEA � CAUZE ȘI EFECTE � PROF. ÎNV. PRIMAR ZÎNICA ROŞU; PROF. ÎNV. PRIMAR

SILVIA DOBÂNDĂ

Școala Gimnazială �Alecu Russo� Iași

AGRESIVITATEA

Agresivitatea poate fi considerată a fi o caracteristică a acelor forme de comportament orientate

în sens distructiv, în vederea producerii unor daune, fie ele materiale, moral-psihologice sau mixte.

Privite din perspectiva scopului urmărit, unele conduite agresive sunt orientate în direcţia producerii

�unui rău� în timp ce altele sunt orientate în direcţia demonstrării �puterii agresorului�.

La baza conduitei deviante stau o serie de comportamente aberante (spre exemplu

comportamentul aberant moral evoluează mai cu seamă după 6-7 ani). Dar până la pubertate și

adolescenţă un asemenea comportament se manifestă ca inadaptare familială, şcolară, socială.

Ulterior, începând cu pubertatea, poate îmbrăca și forma unor manifestări antisociale, ca urmare a

nedezvoltării simţului responsabilității, a conștiinței de sine limitate, a imaturitătții socio- afective și

sociale. În genere, conduitele aberante se produc în mod stereotip şi pun în evidență o incapacitate

de progres sub influența educaţiei.

Inadaptarea comportamentală a unor elevi vizează, în principal, tulburările de relaționare a

elevilor în cauză cu părinţii, profesorii, colegii și încălcarea regulilor colectivității şcolare sau

extrașcolare. Paleta acestor tulburări este largă, ea cuprinzând atât modificări comportamentale mai

puţin grave sub raport juridic, dar supărătoare, de tipul: minciuna, inconsecvența comportamentală,

violențe verbale, copiatul la ore, fumatul ostentativ, bruscarea de către băieți a fetelor, refuzul de a

saluta, diferite atitudini non-conformiste; cât și abaterile grave de la normele morale şi legislaţia

penală, cum sunt: furtul repetat, vagabondajul, actele de spargere sau tâlhărie, consumul curent de

alcool sau droguri, prostituție etc. Profesorii se confruntă de obicei cu tulburările de conduită mai

uşoare, neinfracționale în sensul propriu al termenului; dar destul de răspândite sunt, în ultimul

timp, şi abaterile severe de conduită, care cer mult timp şi efort pentru a fi eradicate.

Manifestările cu aspect predelictual și cele infracţionale rezultă, de obicei, din interacţiunea unor

cauze individuale şi sociale cu o serie de condiţii favorizante. Cauzele individuale atrag atenția atât

asupra unor posibile determinări ereditare (condiţii interne predispozante), cât și asupra formării

nefavorabile, la un moment dat, a personalității tânărului sub influenţa unor factori de mediu

negativi, fapt ce duce la imprimarea în comportamentul său a unor orientări antisociale. Cauzele

sociale vizează, de regulă, influențele nocive ale situațiilor concrete de viață în care s-a aflat tânărul

înainte de comiterea conduitei deviante. Condiţiile favorizante cuprind, de fapt, acele împrejurări și

situații externe care facilitează comiterea delictului (producerea faptei propriu-zise).


Noţiunea de cauzalitate nu poate fi redusă, aşadar, în acest domeniu al devianței

comportamentale, la o singură cauză fundamentală, ci presupune un complex de condiţii, de acţiuni

și motivații particulare. Desigur, este greu de surprins ponderea acestor factori individuali, sociali și

favorizanți în determinarea și dezvoltarea conduitei deviante. Tendinţei unor specialişti de a pune

un accent prea mare pe rolul factorilor sociali (sau externi) îi răspund alții, care atrag atenția asupra

faptului că factorii externi acționează întotdeauna prin intermediul condiţiilor interne, neuro-psihice.

Comportamentul agresiv este orientat nu numai în afara subiectului ci și asupra sinelui. Deci, o

formă particulară a comportamentului agresiv este autoagresivitatea manifestată de cele mai multe

ori prin sacrificarea tegumentelor (tăieturi, arsuri).

Doar o mică parte dintre cei cu un astfel de comportament intenționează să comită suicid (în

cazul cercetării de față nici un tânăr nu a declarat că a vrut să se sinucidă prin autovătămarea

deliberată). Cei care se autovătămează realizează actele într-un mod impulsiv, la vedere și care pare

să fie nepericulos. Există trei forme de autorănire deliberată:

- răni adânci și periculoase provocate cu intenție suicidară serioasă, mai adesea la bărbați;

- automutilare la pacienţii schizofrenici (adesea ca răspuns la vocile halucinatorii sau la

transsexuali);

- răni superficiale care nu pun în pericol viața.

Vârsta la care tinerii se automutilează este cuprinsă, în general, între 15 și 18 ani. Ei se

caracterizează prin: autostimă scăzută, comportament impulsiv sau agresiv, dispoziţie instabilă,

imaturitate psihocomportamentală, dificultăți în relaţiile interpersonale și o tendinţă pentru

consumul excesiv de alcool. Potrivit studiilor efectuate, autovătămarea deliberată este predominantă

la clasele sociale mai joase. Dintre factorii precipitanți ai acestui act, tinerii declară:

evenimentele nedorite în anturaj (certuri, discuţii, bătăi, violenţa) sau probleme sentimentale

(despărţirea, respingerea, părăsirea de către partener).

evenimente neplăcute în familie (divorţ, separare, scandaluri, violenţa domestică, consum

alcool);

probleme şcolare (repetenție, exmatriculare, probleme comportamentale)

chemarea în fața justiţiei.

Violența:

însușirea, caracterul a ceea ce este violent;

putere mare, intensitate, tărie, lipsa de stăpânire în vorbe sau în fapte,vehemență, furie;

faptul de a întrebuința forţa brutală, constrângere, violentare, încălcare a ordinii legale.

Dacă agresivitatea este în esenţă un comportament provocator sau o suită de asemenea

comportamente, violența este deja traducerea în act a unor intenționalități: lovire, vătămare etc.


Așadar violența este concretizarea agresivităţii, stadiul superior și decisiv al acesteia. Disocierea

termenilor este convenţională, în comportamentul concret fiind foarte dificil de trasat o linie netă de

demarcaţie. De cele mai multe ori cele două atitudini se întrepătrund, cu trecere rapidă de la vorbă

la faptă, agresivitatea pregătind, cum am mai spus, violența.

Trebuie remarcat faptul de maximă generalitate că agresivitatea și violența sunt extrem de

prezente în viața cotidiană. Zilnic suntem agresaţi de aerul greu respirabil al oraşului, de gunoaie și

de câini vagabonzi, de gropile și faliile quasi-geologice de pe străzi, de alimente și băuturi

contrafăcute. Viața de zi cu zi este suficient de stresantă pentru ca acest stres să se constituie el

însuși într-un factor agresiv major.

În ceea ce-i priveşte pe elevii noștri, atât agresivitatea cât și violența se manifestă în mai multe

feluri. Există o agresivitate vestimentară prin care, mai ales fetele caută să atragă atenția și chiar să

se impună. Bunul gust în acest caz are o prezență relativ discretă, el depinzând de o mulţime de

factori care mai degrabă acționează divergent. Și cum nici un regulament nu-l poate impune � e

vorba de bun gust � rămâne soluţia recursului la uniformă, discutabilă însă și aceasta. Până la urmă,

uniforma este cel mai mic rău posibil.

Violența fizică în școală este departe de a fi cea mai gravă formă de manifestare a acesteia, deși

cu siguranţă este cea mai dureroasă � la propriu. În general ea se manifestă prin zilnicele și � în cele

din urmă � inevitabilele încăierări dintre băieți. O anume doză de agresivitate este proprie naturii

umane în general și în proporţii variabile fiecărui individ. La vârstele mici forţa fizică și

manifestarea ei ostentativă sunt percepute ca dovezi de personalitate, curaj şi independență, mijloc

decisiv de câştigare a stimei și admiraţiei celor din jur. Uneori conflictele capată amploare,

angajând prietenii, colegii, vecinii a căror participare devine o chestiune de prestigiu și onoare,

dincolo de pretextul neînțelegerii sau de putința de a-l justifica.

Sunt şi cazuri când conflictul devine inevitabil. Stabilirea ierarhiei, cine este �cel mai tare din

parcare� nu se poate face decât prin înfruntare directă. La urma urmei, dacă la nivelul marilor

imperii nicicând n-au putut sta două săbii într-o teacă, de ce ar fi posibil acest lucru într-o clasă sau

într-o şcoală?!

Cu publicitatea și asistența de rigoare, lupta are loc şi se încheie destul de repede, cu rezultatul

scontat de cele mai multe ori sau cu unul surprinzător. Acest tip de conflicte se pot dezamorsa cu

relativă uşurinţă. O soluţie deosebit de eficientă este transferul rivalității pe terenul sau în sala de

sport, în cadrul organizat al competiției sportive. Rezolvarea și rezultatul ei sunt benefice pentru

toată lumea, dar în primul rând pentru foştii adversari, deveniţi prieteni.

Agresivitatea și violența verbală se manifestă din plin la elevii noştri, fără limită de vârstă, fără

discriminări, fără frontiere.


Considerăm că agresivitatea și violența verbală sunt cele mai nocive, într-un eventual clasament

al formelor de manifestare a violenței. Cuvintele rele, cuvintele urâte, mâlul gros al cuvintelor

murdare sau nedrepte dor, rănesc, creează suferinţe și traume greu vindecabile. Forţa cuvântului

este de departe cea mai teribilă forţă pe care o avem la dispoziţie, iar binele sau răul pe care-l poate

genera această forţă sunt imense.

Ce se poate face?

Violenta naşte violență, ura naşte ură. Tot atât de adevărat este că și cultura naşte cultură, că

învățătura și educaţia generează și cer mai multă învățătură și mai multă educaţie.

Să trezim, să retrezim la elevii noştri plăcerea și motivația de a învăța. Chiar dacă apelul pare

patetic și chiar desuet, altă soluţie nu se vede. Până la depășirea tranziției care pare să se fi eternizat

și până la normalizarea societății și a structurilor ei, şcoala rămâne singura în măsură să păstreze

echilibrul.


CAPITOLUL 2. VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Considerată spațiul celor mai profunde relații afective și locul în care tandrețea și iubirea sunt

prezente în mod constant, familia, în anumite situații poate deveni cel mai activ centru de

agresivitate, poate și pentru faptul că, în cadrul ei, oamenii sunt dezbrăcați de toate clișeele lumii

actuale ce țin de politețea artificială și normele, de obicei impuse, de comportare în societate.

Violența în familie cunoscută și sub numele de violență domestică, abuz domestic, abuz familial,

abuz marital/conjugal sau violență intimă mai are și un dezavantaj major și anume acela că spre

deosebire de alte situații, acesta rămâne un subiect tabu, un secret de grup, foarte bine păzit care

urmărește să mențină imaginea familiei față de societate în limitele convenite de această instituție.

Doar ceea ce este foarte grav transpare dincolo de limitele familiei și poate fi supus oprobiului

public și sancționat de legile civile și morale.

Violența domestică are mai multe forme care pot afecta direct sau indirect viața unui elev și

implicit, procesul de învățământ. Dintre manifestările de violență la care poate fi supus un copil

amintim agresiunea fizică (efectivă sau sub formă de amenințare), abuzurile emoționale, controlul

excesiv, dominarea, intimidarea, urmărirea, abuzurile pasive/ascunse (de exemplu, neglijența) și

privarea economică.

În societatea de astăzi familia cunoaște o transformare extrem de accelerată. Rolul ei în cadrul

societății a suferit atâtea modificări încât orice viziune pentru viitor nu poate fi făcută fără o doză

mare de îndoială. Coabitarea juvenilă, vârsta înaintată pentru căsătorie, apariția târzie a primului

copil și diminuarea numărului de copii, participarea din ce în ce mai intensă a femeii la viața

productivă, creșterea alarmantă a numărului divorțurilor sunt doar câteva dintre problemele care ne

provoacă să privim cu mult mai multă atenție familia și să-i acordăm un credit mai mare în ceea ce

privește dezvoltarea armonioasă a unui copil care se înscrie într-un amplu proces de formare și

informare în cadrul școlii.

În societatea actuală educatorul trebuie să aibă o viziune largă asupra fenomenelor de violență

din familie deoarece formele agresivității intrafamiliale sunt, nu numai numeroase, dar și foarte

diferite, corespunzătoare diversificării situațiilor familiale înseși. Comportamentele agresive cu

manifestări de brutalitate din familie tind să fie translocate și în spațiul instituțional al școlii. De

aceea, o atentă monitorizare a modului de manifestare a copiilor și în afara programului strict de

educație trebuie să fie o constantă a fiecărei instituții de învățământ care trebuie să elimine orice

violență încă dintr-o fază incipientă.


Înțelegerea acestor evoluții amintite și buna colaborare și consultare între familie și școală

credem că este începutul oricărei dorințe de a aduce un plus vieții și dezvoltării armonioase a

fiecărui copil.

În următoarele rânduri ne străduim să aducem o rază de lumină pe drumul anevoios și uneori

umbrit către dezvoltare și împlinire în familie și în școală.


FAMILIA � FACTOR DECISIV ÎN EDUCAȚIA COPIILOR � PROF. ZAHARIA OANA

a. Neînţelegerile dintre părinţi în educarea copilului

Părinţii sunt primii educatori ai copilului şi cei care au autoritatea cea mai mare asupra lui. Ca

urmare, orice diferenţă de poziţie din partea lor, pe plan educativ, va avea urmări negative asupra

formării copilului. Ne punem întrebarea firească: De unde izvorăsc aceste neînţelegeri?

Mai întâi, din faptul că tatăl şi mama sunt două personalităţi distincte, formate în medii familiale

diferite, având deci păreri proprii despre educaţie. Apoi, mai rezultă din diferenţa de fire existentă

între soţi: tatăl este, în general, mai aspru, mama este mai blândă şi de aici decurg ideile diferite cu

privire la metodele de urmat. În fine, mai intervine cazul aparte când unul dintre soţi, de regulă

tatăl, neglijează cu bună ştiinţă educaţia, o compromite în mod iresponsabil.

Unele neînţelegeri sunt declarate, provocând adevărate certuri între soţi, cu imputări reciproce.

Altele sunt însă bine ascunse şi efectele lor negative ies la iveală mult mai târziu, însă uneori cu atât

mai dramatic cu cât au fost ascunse vreme mai îndelungată. Să dăm un exemplu. Sunt unii taţi bine

intenţionaţi, dar aspri. Copilul se teme de un asemenea tată şi, evident, caută să-şi ascundă greşelile

în faţa lui. Mamei îi este milă de copil şi atunci devine complice cu el în a-i ascunde greşelile. Deci,

mama află ceea ce face copilul, dar, dintr-o milă greşit înţeleasă, ascunde adevărul soţului ei. Faptul

devine cu atât mai uşor posibil cu cât, în general, la şedinţele cu părinţii ţinute la şcoală vin mai ales

mamele, deoarece taţii sunt mai mult prinşi cu problemele serviciului. În reacţia greşită, de apărare

din partea mamei, se desluşeşte desigur o neînţelegere privind educaţia, în speţă binele de

perspectivă al copilului, căruia îi este preferat un aşa-zis �bine" de moment, nemeritat, adică o

evitare a unei sancţiuni meritate. Soţul e înşelat astfel în intenţiile lui educative bune de către soţie,

iar copilul, de fapt, îi înşală pe amândoi, deoarece procedura mamei lui este pentru ea în realitate o

autoînşelare. Cine câştigă de aici? Aparent, copilul. Însă el pierde, dincolo de aparenţe, tocmai ceea

ce îi era mai necesar, anume şansa unei educaţii adevărate şi trainice. Iar mama îşi primeşte şi ea

plata, prin aceea că iubirea dintre ea şi copil începe să fie umbrită şi falsificată de conştiinţa acestei

complicităţi vinovate, adăugându-se şi amărăciunea provocată de înţelegerea treptată a urmărilor

negative pe care atitudinea ei le are asupra educaţiei copilului.

Acesta e cazul neînţelegerii, să-i zicem, pasive. Dar mai există şi un alt tip de neînţelegere între

soţi pe plan educativ, anume forma activă. E vorba de izbucnirea unor înfruntări deschise şi chiar

violente între soţi. Unul vede educaţia într-un fel, altul, în alt fel. Departe de a chibzui liniştit între

patru ochi şi de a cere sfatul unui educator experimentat, cei doi soţi îşi vânează reciproc greşelile,

le inventariază şi le impută unul altuia cât mai exagerat posibil, fiecare ţinând morţiş la părerea lui.

Până la urmă, totul e o înfruntare de orgolii, neavând nimic comun cu educaţia. Iar copilul care


asistă la această dispută, ce face? Preocuparea lui este să vadă în care dintre �tabere� se înrolează,

pentru a-şi câştiga protecţia unui �aliat�, în loc să-şi câştige îndrumarea educativă necesară şi, când

e cazul, pedeapsa meritată.

Aşadar, câştigă cineva vreodată din neînţelegerile soţilor cu privire la problemele educative?

Răspunsul nostru e scurt: nimeni şi niciodată. Cel care pierde cel mai mult este copilul. Există oare

un principiu de urmat în asemenea situaţii? După părerea noastră, există. Anume, dacă tatăl este un

om onest şi bine intenţionat educativ, soţia să-i expună liniştit propria opinie, să-l sfătuiască între

patru ochi şi apoi să-l lase să decidă, în calitatea lui de cap al familiei, respectându-i hotărârea şi

pretinzând copilului să se supună tatălui. Pentru că, decât două soluţii diferite ce par autorilor lor la

fel de strălucite, dar din care nu se va aplica niciuna, mai bine o decizie modestă şi bine

intenţionată, dar care să se aplice cu fermitate până la capăt.

b. Copiii în familiile dezbinate afectiv

Familiile dezbinate sunt mai multe decât s-ar crede la prima vedere. Această eroare de apreciere

provine din faptul că nu sunt cunoscute sau recunoscute ca atare decât familiile care ajung la

dezbinare externă (efectivă), îndeobşte prin divorţ. Câte altele nu îşi tăinuiesc însă dezbinarea

internă (afectivă), care, e drept, nu ajunge în faţa tribunalului civil, dar ajunge întotdeauna, mai

devreme sau mai târziu, în faţa tribunalului conştiinţei! În faţa lumii, cei doi soţi joacă adesea scena

armoniei, a bunei înţelegeri dintre ei, în fond doar o farsă care nu schimbă cu nimic realitatea. Nu

ne vom opri aici asupra cauzelor care conduc spre o asemenea situaţie, ci doar asupra efectelor pe

care le are asupra copiilor.

Pentru copiii din familiile dezbinate afectiv, primul efect practic de neînlăturat, îl reprezintă

traumatizarea (să-i zicem �surdă�, înăbuşită) provocată de certurile şi scandalurile dintre părinţi. Nu

e acea traumatizare făţişă, dramatică, cu care procesele de divorţ îi lovesc pe copii, atunci când ei

trebuie să-l aleagă doar pe unul dintre părinţi sau când fraţii sunt obligaţi să se despartă pentru

totdeauna. Însă şi în cazul dezbinării afective este vorba tot de o traumatizare, cu consecinţe ce rod

neîncetat sufletul tocmai pentru că nu se pot exprima, mocnind în ascuns. Pentru că, fireşte, totul se

petrece într-un cerc restrâns, într-un cadru închis. Copilul nu poate primi un sfat, o eliberare psihică,

de nicăieri. Dacă ar mai discuta cu o rudă în acest sens, ar fi pedepsit de părinţi pentru că a dezvăluit

ceea ce nu trebuia din secretele familiei. Dacă s-ar adresa tatălui, va afla imediat, pe un ton sec şi

aspru, că numai mama e vinovată, iar dacă se va adresa mamei, va fi înştiinţat, cu lacrimi şi

indignare, că numai tatăl e vinovat. Or, toate acestea nu ţin loc nici de sfat şi nici de mângâiere

sufletească; astfel, jarul va mocni în continuare sub spuză. De aici se ajunge lesne la al doilea efect,

anume împărţirea întregii familii în două tabere. Obosiţi să tot oscileze între doi �poli� magnetizaţi


cu semne contrare, dezorientaţi şi simţind nevoia de ocrotire şi mângâiere, copiii vor alege. Unul va

merge alături de tată, altul alături de mamă. Măcar de la unul va avea ceea ce altfel i s-ar refuza de

către amândoi. Desigur, toţi vor continua să locuiască în aceeaşi casă, dar prin mijlocul lor va trece

o tainică �linie a frontului�. La fiecare ceartă şi scandal, taberele îşi vor reuni forţele pentru a se

combate cu reproşuri, ţipete şi ameninţări sentimentale. Copiii, până atunci neutri, se vor implica tot

mai mult, odată cu vârsta, pe nevăzutele baricade. Împotriva cui? Împotriva tatălui sau a mamei, a

unui frate sau a unei surori. În loc să-şi mobilizeze energia pentru a se ajuta reciproc, ei şi-o vor

risipi pentru a-şi pândi cele mai mici greşeli şi a se acuza, epuizându-se în certuri fără noimă. Vor fi

invocate cu vremea şi greşelile rudelor din partea tatălui sau a mamei, scăderile din viaţa

strămoşilor mai apropiaţi; până şi cei răposaţi vor fi târâţi, imaginar, în această regretabilă dispută.

Nu e greu de înţeles cât de fragmentată va fi astfel educaţia copiilor. Este cu atât mai regretabil

cu cât cei doi părinţi pot fi, de fapt, oameni foarte serioşi şi cinstiţi, ba mai mult, adânc ataşaţi de

copii. Ceea ce îi desparte sunt adesea alte probleme, care n-au tangenţă nici cu lipsa de cinste, nici

cu absenţa seriozităţii sau a iubirii faţă de copii. De pildă, nepotrivirea de temperament, nervozitatea

excesivă, reproşul că unul ar lăsa prea mult din greutăţile casei pe umerii celuilalt (chestiune, de

altfel adesea judecată subiectiv şi în sine mereu discutabilă) şi altele. Special n-am inclus aici

gelozia, care tulbură atât de mult liniştea şi înţelegerea în unele familii, pentru a nu da impresia că şi

ea ar fi compatibilă cu seriozitatea. Nu, e cazul să o spunem răspicat, gelozia este de la început şi

până la sfârşit o dovadă de neseriozitate. Din toate acestea vor suferi copiii. Aceasta deoarece au

nevoie de educaţie şi o vor primi astfel numai în mod fragmentar.

Ei mai au nevoie şi de iubirea statornică a părinţilor, dar o vor primi numai întâmplător, în

frânturi risipite ici şi colo, printre scene de neînţelegeri care lasă mereu un gust amar. Dacă

asemenea părinţi ar medita mai mult la binele pe care-1 răspândeşte în jur buna înţelegere, la datoria

pe care o au de a nu-şi cauza rău, precum şi la iubirea cu care sunt datori copiilor, de bună seamă că

s-ar strădui să elimine dezbinarea dintre ei şi astfel să se bucure de roadele minunate ale armoniei

familiale.

c. Codul comportării părinţilor faţă de copii

1. Trataţi-i egal pe copii! Chiar dacă în sinea voastră pe unii îi iubiţi ceva mai mult decât pe alţii,

nu o arătaţi niciodată. În caz contrar, dezbinaţi sufleteşte familia.

2. Educaţi-i în cerinţele moralei creştine! Una singură este morala adevărată, anume aceea cerută

de Dumnezeu. Cine vrea să zidească sufleteşte, nu are alte �cărămizi� decât virtuţile, obligaţiile şi

drepturile ei. Cine lucrează cu alte �valori� morale, croite după interesele omeneşti, cară apă cu

ciurul.


3. Nu vă certaţi în faţa copiilor! Ei vor fi puşi în situaţia să aleagă între mamă sau tată, să judece

în sinea lor între cei doi. De aici decurge o slăbire a influenţei părintelui �acuzat� în sinea lor şi o

supralicitare a influenţei părintelui căruia copiii îi iau partea, cu efecte cam egal negative.

4. Unitate între părinţi în cerinţele educative! Părinţii să se înţeleagă mai întâi asupra unor

cerinţe sau sancţiuni, apoi să le impună copiilor în mod unitar. în caz contrar, copilul va nesocoti

cerinţa unui părinte prevalându-se de sprijinul celuilalt părinte, care nu o pretinde sau o respinge.

5. Descurajaţi răul care l-a biruit pe copil, dar nu copilul! Un copil cade lesne în greşeală,

deoarece la el totul e în formare: caracterul, judecata chibzuită, experienţa de viaţă etc. Este o

greşeală la fel de mare să-l descurajezi sufleteşte când greşeşte, precum şi aceea de a închide ochii

în faţa greşelii lui. Copilul trebuie încurajat să conştientizeze greşeala care momentan l-a biruit. În

orice eşec să i se explice cauza şi să i se insufle curaj.

6. Răbdare. Un părinte fără răbdare va ajunge în educaţie la fel de departe ca un călător care

porneşte să treacă deşertul fără cămilă. Eşecul este garantat.

7. Arătaţi iubire copiilor, dar o iubire corectă. Ea înseamnă să le daţi îngrijirea fizică,

intelectuală şi morală cuvenită, să nu-i răsfăţaţi şi să le sancţionaţi greşelile. Pedeapsa de îndreptare

este o formă a iubirii părinteşti.

8. Pedeapsă constructivă şi prudentă. Nu folosiţi ca metodă pedeapsa brutală, ci aceea care face

apel la sufletul copilului, la conştiinţa lui, la înţelegerea vinii. Să se arate prudenţă, ţinând seama de

vârstă, sensibilitate, temperament, diferite afecţiuni fizice sau psihice.

9. Fiţi model moral pentru copii! Copilul imită. Părinţii sunt primul şi principalul model. Trageţi

singuri concluzia.

10. Câştigaţi încrederea copilului. Dacă vă cere sfatul, înseamnă că aveţi încrederea lui şi puteţi

progresa în educaţie.

Bibliografie

Moisin, Anton, Arta educării copiilor și adolescenților în familie și în școală, Editura Didactică

și Pedagogică, București, 2008.

Șerdean, I., Pedagogie, Editura Fundației România de Mâine, București, 2004.


CLIMATUL FAMILIAL ȘI IMPACTUL SĂU ASUPRA COPILULUI � PROF. ÎNV. PREPRIMAR

CHIRILEANU MARCELA

Diferenţele de ordin economic, socio-cultural sau de altă natură sunt realităţi cu un puternic

impact asupra dezvoltării personalităţii copilului şi a formării lui în conformitate cu idealul social şi

cel personal. În ciuda acestor diferenţe, familia ca instituţie prezintă anumite însuşiri comune. Toţi

părinţii năzuiesc să-şi vadă copiii mari, bine pregătiţi pentru viaţa profesională. Mulţi dintre ei

abandonează cursa. Unii o fac din ignoranţă, unii din lipsă de răspundere, alţii din imposibilitatea de

a-şi juca rolul până la capăt din variate motive.

Când raportul dintre cei doi părinţi se întemeiază pe sentimente puternice de iubire, stimă,

admiraţie acest lucru se resimte în toate compartimentele vieţii familiale. Cel mai evident efect se

produce în sfera educaţiei copiilor, căci armonia relaţiilor parentale desemnează unitatea

influenţelor educaţionale. Unitatea de acţiune în procesul educaţional este unul din principiile

fundamentale, care ghidează elaborarea şi consolidarea comportamentelor pozitive. În momentul în

care cele două surse de influenţă: mama � tata; nu mai acţionează la unison, linia de evoluţie a

conduitei copilului va fi grav afectată. Acţiunea unitară a părinţilor, chiar din primele faze de sugar

� conform studiilor psihanalitice � produce efecte ce se vor prelungi în toate stadiile dezvoltării

copilului. Prezenţa celor doi părinţi în viaţa copilului este primul indiciu de echilibru al mediului de

familie. Însă nu în toate cazurile este realizabilă această cerinţă.

Schimbările profunde din societatea modernă au produs modificări substanţiale și la nivelul vieţii

de familie. Din ce în ce mai mulţi, atât bărbaţii cât și femeile participă la o viaţă socială mult mai

intensă. În plus, prin natura profesiilor practicate de bărbaţi, taţii sunt mai puţin prezenţi în viaţa

copiilor. Dacă�armonia familială este constant menţinută la cote de normalitate, împărţirea

atribuţiilor între părinţi, în ceea ce priveşte creşterea şi educaţia copiilor apare ca ceva firesc. Dacă

echilibrul marital a fost perturbat, problemele de ordin educaţional nu vor întârzia să apară.��1 Din

cercetările efectuate în rândul părinţilor, s-au desprins că principala cauză a perturbării vieţii de

familie se datorează schimbărilor din societate care au determinat modificări în viaţa personală,

aproape în toate categoriile de profesionişti. Schimbările în viaţa profesională, ca urmare a

dinamismului economic, au determinat schimbarea profesiei ori a locului de muncă la distanţe mari

de domiciliu şi, în felul acesta, în special taţii lipsesc mai mult din viaţa copiilor. În unele cazuri

mama sau tata, sau ambii părinţi lucrează în străinătate, iar copiii sunt lăsaţi în grija rudelor sau

bunicilor. În felul acesta, întâlnirea părinţilor cu copiii a devenit ocazională. Caracteristicile

societăţii moderne au imprimat vieţii de familie propriile ei sensuri: ritm alert în desfăşurarea

evenimentelor economico- sociale, instabilitate în viaţa profesională şi, astfel relaţiile familiale au

1 Kay, Kuzma, Ascultarea de bună voie, Editura Viaţă şi Sănătate, Bucureşti, 2002


fost mult perturbate, de aceea numărul părinţilor care supraveghează creşterea copilului este în

continuă scădere, tocmai în stadiile care preced şcolaritatea. Primii 7 ani de viaţă sunt caracterizaţi

de un ritm rapid de creştere, de transformări neurofiziologice şi ar impune, în mod corespunzător,

organizarea raţională a influenţelor educaţionale necesare dezvoltării psihice. Autoritatea părinţilor

este cea mai elocventă expresie a tipului de relaţie părinţi � copii. Anumite întrebări se impun: ce tip

de autoritate reprezintă tatăl, ce tip de autoritate reprezintă mama? Prin ce mijloace îşi exercită

părinţii autoritatea faţă de copii? În general, tipul de autoritate parentală se apreciază după

mijloacele prin care este impusă în rezolvarea problemelor cotidiene, a conflictelor, a oricărui

eveniment şi a întâmplărilor din viaţa copiilor. Potrivit tradiţiei, tatăl reprezintă autoritatea supremă

în familie. Sunt însă şi excepţii. În numeroase familii mama are mai multă autoritate. Indicele

valoric în această privinţă este gradul de credibilitate, de ascendenţă, pe care îl are unul sau celălalt

părinte.

În familie, ca în orice instituţie, trebuie să existe un centru de decizie, care să reglementeze buna

funcţionare a sistemului. În cazul autorităţii parentale, totul depinde de structura personalităţii

părintilor, de însuşi nivelul lor de educaţie şi cultură. Tipul de autoritate transpare în modul de

repartizare al rolurilor, în stilul în care sunt formulate cerinţele și regulile de organizare a

programului de viaţă şi de executare a sarcinilor propuse dar, mai ales, în maniera de a controla şi

evalua rezultatul activităţii copilului.

Principiul care stă la baza unei autentice autorităţi a părinţilor este caracterul echilibrat al

cerinţelor şi consecvenţa atitudinilor faţă de măsurile ameliorative ale procesului educaţional. Atât

mama cât și tatăl trebuie să dozeze cu mult discernamânt sarcinile pe care le va îndeplini copilul. De

asemenea, controlul exercitat asupra activităţii şi conduitei copilului trebuie să fie sistematic, iar o

masură o dată luată să fie aplicată consecvent, fără ezitări și fluctuaţii. Sunt mulţi părinţi care mâine

interzic ceea ce azi a fost permis. Sau mai grav, o măsură luată de un părinte este contrazisă de

celălalt. În acest caz nu este vorba numai de subminarea autorităţii, ceea ce este un lucru foarte

grav, ci de perturbarea procesului formării convingerilor morale, a structurilor atitudinale ale

copilului. În general, copiii comit multe greşeli şi foarte multe decizii ale părinţilor sunt încălcate.

Dar, de cele mai multe ori o fac din necunoaşterea regulilor morale pe care o impune o faptă sau

alta. Sunt părinţi care trec direct la sancţiuni severe, uneori disproporţionate în raport cu fapta

comisă, fără să i se explice copilului gravitatea şi cauzele care au generat-o.�Învăţarea morală, pe

lângă exemplul oferit de părinți şi alți factori adiacenţi, trebuie însoţită de analize, de explicaţii,

oferite cu calm, de pe poziţii principiale.��2 De cele mai multe ori, părinţii nu le permit copiilor să se

justifice şi nici nu îi îndeamnă să-şi analizeze singuri greşeala pentru a-i determina, în felul acesta,

să conştientizeze linia de conduită pe care să o urmeze. Dacă pentru o abatere minimă de la cerinţă

2. Sapiro, Stanley, Karen Skinulis, �Cum devenim părinţi mai buni��, Editura Humanitas, 2003.


disciplinară, copilul va fi penalizat dur, aplicându -i-se pedepse umilitoare, fară să-i fi fost luate în

seamă justificările, la viitoarea abatere, el va încerca să se apere prin minciună și subterfugii.

Înjosirea şi umilinţa repetate prejudiciază grav procesul formării personalităţii, ajungându-se până la

crearea unor traume cu repercusiuni imprevizibile. Opusul tipului de autoritate exterioară impusă

prin mijloacele de mai sus este tipul de autoritate internă, izvorâtă din însuşirile pozitive de

personalitate ale părinţilor.

Părinţii, în calitate de primii educatori ai copiilor, impun respect, stimă, iubire profundă, prin

superioritatea conduitei lor. Dacă în faţa unei greşeli grave, comisă de copil, tatăl se manifestă ca un

bun sfătuitor, acordându-i încredere, sugerându-i soluţii acceptabile ca valoare morală, în raport cu

vârsta şi cu particularitaţile psihoindividuale, atunci se va crea climatul necesar cultivării

sincerităţii, a răspunderii faţă de propriile fapte. Practica educaţională dovedeşte că nimic din ceea

ce îl înconjoară pe copil nu are o mai puternică forţă decât afecţiunea, ca element distinctiv al

ambianţei necesare dezvoltării puiului de om. Cele mai frumoase raţionamente și cele mai nobile

sfaturi nu fac cât un gest de mărinimie, de iubire și respect.

Exemplele de dragoste, de încredere îi fac pe copii să nutrească la rândul lor, dragoste și respect

faţă de părinți, faţă de fraţi şi, mai târziu, faţă de educatoare. Ideea de ambianţă afectivă nu trebuie

echivalată cu cea de creare a unui climat de răsfăţ, de satisfacere a oricărei dorinţe, fără a-l solicita

pe copil, în exerciţiul efortului necesar modelării sale. Mai ales în domeniul moral, în care formarea

convingerilor şi a conduitei necesită un sistem de cerinţe ferme, susţinute permanent de respect

pentru personalitatea copilului, făcându-l, totodată, să se simtă iubit şi ocrotit.

În teoria pedagogică, precum şi în practica educatională, noțiunea de dragoste nu poate fi gândită

decât împreună cu noţiunea de exigenţă. Actul pedagogic, fie în grădiniţă, fie în familie evoluează

pe cadranul dragoste � exigenţă, autoritate- încredere, respect � afectivitate. Hotărârea cu care

trebuie impuse regulile morale nu trebuie să fie înţeleasă ca autoritate, ci ca mobilizare progresivă a

efortului de a săvârşi fapte demne de laudă, oferindu-i copilului posibilitatea de a-şi dezvălui

întregul potenţial. Nu teama de pedeapsă trebuie să-l determine pe copil la acţiune, ci plăcerea de a

îndeplini o sarcină, de a se bucura de aprecierea celor din jur și de a se afirma ca personalitate.

Bibliografie

1. Linton, R., Fundamentul cultural al personalităţii, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1968.

2. Kay, Kuzma, Ascultarea de bună voie, Editura Viaţă şi Sănătate, Bucureşti, 2002.

3. Sapiro, S., Karen S. �Cum devenim părinţi mai buni�, Editura Humanitas, 2003.


EFECTE ALE VIOLENŢEI DOMESTICE ASUPRA PERSONALITĂŢII COPILULUI � PROF. ELENA

CIOBOTARIU

Şcoala Gimnazială �Alecu Russo�, Iaşi

MOTTO:

�Un copil este ca o sămânţă de floare...

Cât de frumos va creşte, cât de frumos va rodi,

Depinde de grădinarul care o va îngriji,

De ce pământ şi de câtă lumină şi apă are,

De cât e de ferită de frig, de furtună şi de soare

prea tare.

E atât de plăpândă...

Cum ai putea s-o rupi ori să o calci în picioare

Când e tot ce va mai rămâne în urma ta.�

(Irina Petrea)

Copilăria e o lume de poveste, o lume a inocenţei, e ca o ţară a viselor, e ca o ţară a muzicii în

care cântecul şi poveştile sunt nemuritoare. Inocenţa care însoţeşte vârsta copilăriei surprinde mereu

prin surâs şi candoare. E atât de greu să ajungi la sufletul unui copil, însă e o aventură pe care, noi,

părinţii, merită să o trăim! Merită să luptăm pentru a câştiga încrederea copilului nostru, căci inima

lui e mai preţioasă decât un diamant, mai fragilă decât întreaga avere a lumii! A fi părinte înseamnă

o bucurie enormă, dar şi o responsabilitate imensă. Nu există nici o carte care să te înveţe în fiecare

moment ce să faci, sau care să-ţi dea soluţii în situaţii de criză. Orice copil în formare şi orice

adolescent preocupat de propria persoană, de felul în care se defineşte, are nevoie de repere şi de

modele. Părinţii reprezintă prima instanţă care poate deveni model de urmat pentru copii, mai ales

atunci când sunt mici.

Astfel, universul copilului se construieşte pornind de la ceea ce vede, zi de zi, în propria familie

şi, treptat, această reprezentare se întipăreşte, devenind o referinţă. Devine vital, pentru o educaţie

eficientă, ca părinţii să promoveze constant aceleaşi valori, evident, sub forma propriilor

comportamente, să îşi asume responsabil consecinţele faptelor şi deciziilor lor, să exemplifice

copilului fiecare eveniment de învăţare prin propriul stil, asistându-l, însă, ca să îşi găsească stilul

personal cel mai adecvat nivelului său de dezvoltare şi resurselor proprii. Din nefericire, de multe

ori ni se întâmplă să uităm faptul că noi ca părinți suntem niște modele, repere, fără de care copilul

este dezorientat.


Consecinţele neîndeplinirii funcţiilor parentale se văd în modul în care se structurează

personalitatea copilului. Copiii care trec prin experienţe de violenţă în cadrul familiei învaţă de la

părinţii lor. Aceştia învaţă că violenţa este acceptată şi este în regulă să fii iubit şi rănit în acelaşi

timp. Mai mult de atât, copiii cred ceea ce văd: femeile sunt slabe şi victime iar bărbaţii sunt

puternici şi agresori.

Violenţa domestică este una dintre marile probleme ale lumii contemporane. Mass-media

informează în permanenţă cu privire la manifestări diverse ale acestui fenomen.

În atmosfera unui cămin plin de violență, părinţii nu mai pot să se preocupe de stimularea

copilului pe planul cunoașterii și al experiențelor sociale. Ei își pierd în ochii copilului autoritatea

de care ar trebui să se bucure ca părinți. În locul autorității părintești, se instalează teroarea, care nu

educă, nu formează și care poate frâna dezvoltarea mentală și afectivă a copilului.

Modelul de relaționare violentă, învățat în copilărie, capătă pentru copil forța unui tipar care se

aplică tuturor relațiilor sociale în care va intra ca adult. Se constată că în 74% din cazuri are loc

această repetare de la o generație la alta a modelului de comportament violent în familie.

Violenţa în familie, poate avea şi alte efecte grave asupra dezvoltării personalităţii copilului. Ca

urmare a expunerii la violenţă, copiii pot manifesta: probleme fizice, boli inexplicabile, expunerea la

accidente în casă și în afara ei, un apetit alimentar foarte crescut sau foarte scăzut, dezvoltare fizică

mai lentă; probleme emoționale și mentale: anxietate crescută, nelinişte, coşmaruri, dificultatea de a

adormi, teama de a face greşeli, gânduri de suicid, simțământ de culpabilitate, frica de abandon,

izolare, mânie, frică de răniri și moarte; probleme psihologice: neîncredere în sine, depresie,

comparare cu viața mai fericită a colegilor; probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate

la agresiunile celorlalți, probleme cu somnul, enurezis, bătăi, fuga de acasă, sarcini la vârste mici,

relații pentru a scăpa de acasă, mutilare, consum de droguri și alcool, comportament defensiv cu

minciună; probleme școlare � neîncredere, eliminare, schimbări bruște în performanțele școlare,

lipsă de concentrare, lipsă de maniere sociale; identificare cu eroi negativi.

Deseori, copiii se simt responsabili de violenţa din familie şi nu înţeleg că este o problemă doar a

adulţilor; ei cred că părinţii se ceartă din cauză că ei, copiii, au greşit cu ceva.

Violenţa în familie creează de multe ori copilului un sentiment de confuzie, mai ales atunci când

sunt apropiati de ambii părinţi. Sentimentele lor de iubire şi afecţiune pentru părinţi intră în conflict

cu ceea ce se întâmplă între părinţi.

Iată de ce problema violenţei în familie poate şi trebuie să devină o temă de reflecţie pentru toţi

cei implicaţi în actul educaţional. Cu atât mai mult cu cât şcoala dispune de importante resurse

pentru a concepe programe de prevenire a violenţei şi pentru a rupe cercul vicios al violenţei în

mediul şcolar. În concluzie, comportamentul copiilor depinde foarte mult de comportamentul

propriilor părinţi, care nu sunt altceva decât o oglindă fidelă pentru ei.


Bibliografie:

CÂMPINEANU, I.; NEAMŢU, G., Intervenţie şi prevenţie în delicvenţă, Editura

Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1998.

MITROFAN, Nicolae, Agresivitatea, Psihologie socială, Editura Polirom, Iaşi, 1996.

RUDICǍ, Tiberiu, Familia în faţa conduitelor greşite ale copilului, Editura Didacticǎ şi

Pedagogicǎ, Bucureşti, 1981.


CONSIDERAŢII PRIVIND PREVENIREA ABUZULUI ŞI VIOLENŢEI ÎN FAMILIE � PROF. ÎNV.

PREPRIMAR PĂPĂLUŢĂ IULIANA

Şcoala Gimnazială �Alecu Russo�- G.P.N Nr.10, Iaşi

Motto:

�Respectaţi copilul care face o greşeală şi care poate atunci sau mai târziu să se corecteze el

însuși, dar opriţi ferm şi imediat orice utilizare nepotrivită a ambianţei, prin grijă, linişte, prin

cuvinte blânde ori printr-o prezenţă iubitoare.�

Maria Montessori � Decalog

Un important semn de progres al lumii contemporane îl reprezintă recunoaşterea şi respectarea

copilului ca fiinţă umană cu drepturi egale şi cu nevoi specifice de supravieţuire, dezvoltare,

educaţie şi afirmare a personalităţii libere şi creatoare.

Tratând copilul ca o persoană, apărând şi acordându-i dreptul la viaţă particulară, la intimitate şi

la dezvoltare normală, avem garanţia că îi sunt asigurate condiţiile optime de dezvoltare şi că sunt

prevenite situaţiile în care abuzul îi pune în pericol existenţa sau dezvoltarea.

Abuzul afectează dezvoltarea copilului în dimensiunile sale esenţiale. Efectele abuzului sunt

profunde şi nefaste, însoţind individul de-a lungul vieţii sale.

Cunoaşterea şi întelegerea nevoilor copilului în funcţie de etapele de dezvoltare ale acestuia, de

către părinţii şi adulţii cu care el interacţioneză, reprezintă posibilitatea de a relaţiona corect cu ei şi

de a sesiza elementele unor traume, acţionând profilactic şi terapeutic.

1. Definiţii şi forme ale abuzului

Pentru înţelegerea, prevenirea şi intervenţia în cazurile de abuz, prima necesitate care se impune

este aceea a definirii termenilor.

Abuzul este o manifestare a violenţei faţă de copii, profitându-se de diferenţa de forţă (fizică,

psihică, economică) dintre adulţi şi copii, provocând intenţionat afectarea fizică şi/sau psihică a

acestora.

Există mai multe forme de abuz, iar o clasificare a lor este artificială, deoarece acestea se

împletesc: abuzul fizic are şi consecinţe psihice, abuzul sexual este însoţit de efecte fizice şi psihice

asupra copilului, abuzul economic poate deveni abuz fizic, dacă munca depăşeşte capacitatea fizică

a copilului, emoţional, mai ales dacă munca este umilitoare.


Abuzul fizic presupune folosirea forţei fizice asupra copilului şi supunerea la munci dificile care

depăşeşc posibilităţile lui având ca rezultat vătămarea integrităţii sale corporale.

Abuzul emoţional (psihologic) este un comportament inadecvat al adultului faţă de copil, cu

efecte negative asupra personalităţii în formarea copilului. Respingerea, izolarea forţată, terorizarea,

ignorarea şi coruperea copilului reprezintă forme ale acestui tip de abuz.

Abuzul sexual constă în expunerea copilului la vizionarea de material pornografic, seducţie sau

implicarea sa în acte sexuale.

Neglijarea este incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de a-i

asigura nevoile biologice, emoţionale, de dezvoltare fizică şi psihică, precum şi limitarea accesului

său la educaţie.

2. Mediile unde se pot întâlni diferitele forme de abuz

Familia

Deşi familia trebuie să constituie un mediu securizant pentru copil, aici se întâlnesc frecvent

diferite forme de abuz.

Factorii care favorizează abuzul în acest mediu sunt multipli: nivelul redus de trai, şomajul,

familii monoparentale, ignorarea abuzului, condiţii precare de sănătate şi viaţă (alcool, droguri,

spaţiu de locuit inadecvat, număr mare de copii), nivel redus al educaţiei părinţilor.

Şcoala

Şcoala constituie, în primul rând, un spaţiu social de transmitere şi asimilare de informaţii, dar şi

de modelare, socializare. Adesea, în cadrul acestui proces se pot manifesta unele forme de abuz,

care sunt favorizate de supraîncărcarea programelor şcolare şi structurarea lor, supraîncărcarea

programului de şcoală, metode disciplinare inadecvate, de etichetare şi admonestare a copilului,

lipsa unei educaţii preventive în programa şcolară, tratament discriminatoriu aplicat copilului,

condiţionat de factori subiectivi.

Strada

Strada asigură anonimatul potenţialului abuzator şi este locul unde pot fi întâlnite persoane cu

comportamente sexuale deviante.

La factorii care favorizează abuzul în mediile menţionate, o contribuţie importantă o au mass-

media (ştiri, emisiuni, reclame cu caracter pornografic), internetul (dialogul cu persoane

necunoscute prin �chat�) şi publicitatea (de exemplu Moş Crăciun devine personajul care aduce

Coca-Cola, iar restaurantul este aproape întotdeauna un McDonalds).

3. Cum prevenim abuzul?

Este bine de ştiut faptul că este mult mai folositor şi mai uşor să previi decât să remediezi, să

tratezi consecinţele oricărei forme de abuz.


A preveni înseamnă a cunoaşte. Cunoaşterea se realizează prin informare şi educare, care trebuie

direcţionată spre familie, opinia publică, în general, şi copil.

Familia este mediu esenţial care poate influenţa dezvoltarea şi destinul copilului prin securizare

materială, dragoste şi educaţie.

Profesioniştii în domeniu au stabilit 10 reguli educative în familie:

1. Să-ţi iubeşti copilul, să-l accepţi aşa cum este, să te bucuri de el şi să nu-l jigneşti, să nu-l

pedepseşti pe nedrept, să nu-l umileşti, să-i dai privilejul să te iubească.

2. Să-ţi protejezi copilul, să-l aperi de pericole fizice şi sufleteşti, la nevoie sacrificându-ţi

propriile interese, chiar cu riscul propriei tale vieţi.

3. Să fii un bun exemplu pentru copilul tău, astfel încât el să trăiască într-o familie în care

domneşte cinstea, modestia şi armonia.

4. Să te joci cu copilul tău.

5. Să lucrezi cu copilul tău.

6. Să laşi copilul să dobândească singur experienţa de viaţă, chiar dacă suferă, deoarece

copilul superprotejat, ferit de orice pericol, ajunge uneori un invalid social.

7. Să-i arăţi copilului limitele libertăţii umane.

8. Să-l înveţi să fie ascultător.

9. Să aştepţi de la copilul tău numai aprecierile pe care le poate da, conform gradului de

maturizare şi experienţei sale.

10. Să-i oferi copilului tău trăiri cu valoare de amintiri, serbări în familie, excursii, călătorii,

vacanţe, spectacole, manifestări sportive, deoarece copilul se hrăneşte, ca şi adultul, din trăiri care

îi dau privilejul să cunoască lumea.

Mijloacele prin care se face educarea părinţilor, sunt lectoratele, întâlnirile periodice cu aceştia,

popularizarea de materiale educative, articole de presă, dezbaterea unor cazuri de abuz şi

consecinţele acestora.

În ceea ce priveşte opinia publică, este necesară organizarea de întâlniri cu diferite categorii

(părinţi, adolescenţi, educatori, persoane care îngrijesc copilul) pe teme specifice, informarea

acestora cu privire la abuz, formele şi consecinţele acestuia.

Situaţiile de abuz din şcoală, amintite anterior, pot fi înlăturate dacă fiecare dintre noi îşi

dezvoltă următoarele competenţe didactice: răbdarea, comunicarea empatică, disponibilitatea pentru

acceptarea schimbărilor, abilităţi de comunicare cu persoane aparţinând unor grupuri sociale şi etnii

diferite, stăpânirea problematicii abuzului, cunoaşterea cauzelor, modalităţilor de manifestare şi a

posibilităţilor concrete de îndrumare şi soluţionare a situaţiei de abuz.


Copilul care-şi cunoaşte drepturile are şansa de a se apăra împotriva abuzului. De aceea, nu

lipsite de importanţă sunt lecţiile de educaţie civică, opţionalele de educaţie pentru drepturile

copilului, alte mijloace de exprimare liberă a opiniilor copiilor (reviste pentru copii, emisiuni radio,

cărţi scrise şi ilustrate de către copii).

4. Concluzii

Este important ca împreună, părinţi şi educatori, să facem totul pentru a învăţa copiii să

recunoască şi să se apere de potenţiali abuzatori, să nu fie lăsaţi nesupravegheaţi, să le cunoaştem

prietenii, să le explicăm diferenţa dintre comportamentul afectuos şi cel sexual sau cum să reziste

tentaţiilor, să nu fim indiferenţi faţă de orice formă de abuz.

Ar putea să i se întâmple propriului nostru copil!

Este foarte important unde, cum şi lângă cine trăiesc, deoarece:

Copiii învaţă ceea ce trăiesc!

�Dacă trăiesc în critic şi cicăleală, copiii învaţă să condamne.

Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi.

Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi.

Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea.

Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi.

Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia.

Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi.

Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă sa fie încrezători.

Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea.

Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea.

Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească.

Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine.

Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel.

Dacă trăiesc împarţind cu ceilalţi, copiii învaţă generozitatea.

Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr.

Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi.

Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul.

Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi ceilalţi.

Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume�.

DOROTHY LAW NOLTE


VIOLENŢA � MOŞTENIRE SAU ÎNVĂȚARE SOCIALĂ? � PROF. URSU MONICA-MARIA

Violenţa domestică cuprinde violenţa comisă în familie, împotriva partenerilor de orice sex,

comisă de părinţi împotriva copiilor, tratamentul necorespunzător al persoanelor în vârstă şi cu

dizabilităţi de către oricare membru al familiei. Violenţa în familie poate afecta pe oricine,

indiferent de religie, culoare sau statut social. Este cea mai frecventă formă de violenţă împotriva

femeii. În România, în 64% dintre cazurile de violenţă domestică, victimele sunt femei.

Violenţa împotriva femeii îmbracă diverse forme şi nu discriminează în funcţie de vârstă,

profesie, educaţie. În România, se estimează că în fiecare minut 2 femei cad victime ale violenţei

domestice. Din estimatul de peste 1,2 milioane de femei victime ale violenţei domestice în fiecare

an, mai puţin de 1% intră în statisticile oficiale ca urmare a depunerii unei plângeri împotriva

agresorului.

După cum se ştie, părinţii sunt modele pentru copii, iar copiii care trec prin experienţe de

violenţă în cadrul familiei învaţă de la părinţii lor. Copiii învaţă astfel că violenţa este acceptată şi

este în regulă să fii iubit şi rănit în acelaşi timp. Mai mult de atât, copiii cred ceea ce văd: femeile

sunt slabe şi victime iar bărbaţii sunt puternici şi agresori. Din acest motiv apare și conceptul de

violenţă moştenită.

Conceptul de violenţă moştenită ar trebui reformulat, căci nicio cercetare știinţifică � fie

biologică, medicală, psihologică sau sociologică � nu a demonstrat vreodată existenţa unei gene a

violenţei, care să se transmită de la părinte la copil. Oricât de simplă şi atractivă ar fi această soluţie:

o persoană este violentă pentru că a moştenit acest comportament, explicarea apariţiei unui

comportament violent este mult mai complexă.

Termenul de violenţă moştenită poate fi utilizat literal doar atunci când se vorbeşte despre

transmiterea genetică a anumitor boli psihice care includ în simptomele de manifestare apariţia unor

comportamente agresive. Într-adevăr, se distinge o corelaţie reală între existenţa unor tulburări

psihice care pot fi transmise � cum ar fi schizofrenia � şi adoptarea unor acte violente. Însă în niciun

caz nu trebuie ca violenţa să fie explicată prin variabila boală psihică, frecvenţa comportamentelor

agresive fiind ridicată în rândul indivizilor normali din punct de vedere psihic.

Astfel, violenţa moştenită ar trebui mai degrabă să fie numită violenţă învăţată social, într-adevăr

de cele mai multe ori de la păriţi. În cadrul socializării şi a învăţării valorilor, normelor şi a

modelelor comportamentale, copilul îşi ia ca primi referenţi pe cei apropiaţi � părinții. Aceştia sunt

primele modele observate de către copil, iar atitudinea şi valorile generale ale acestora sunt

interiorizate de către cel mic. Dacă un copil observă chiar din primii ani prezenţa unui model

comportamental agresiv la unul dintre părinţi sau la amândoi, el va prelua acel model şi ulterior îl


va aplica în viaţa de zi cu zi. Copilul expus violenţei între membrii cuplului conjugal va reţine ca

modalitate de soluţionare a unui conflict violenţa! Cu cât observă mai frecvent anumite

comportamente agresive la părinţii săi, cu atât se va obişnui cu ele şi le va considera normale. Fiinţa

umană este prin natura sa adaptativă şi deci se adaptează cu uşurinţă mediului în care trăieşte,

copilul crescut într-un mediu violent se adaptează acestuia şi îl va reproduce atunci când îşi va

forma propria familie. Iar aici se potriveşte termenul de violenţă moştenită � în sens simbolic:

copilul va moşteni acele comportamente agresive pe care le vedea la părinţii săi. Când apărea un

conflict sau când unul dintre părinţi făcea ceva greşit, se apela la violenţă? Cel mic va reţine acest

mod de a�rezolva� problemele.

Pornind de la conceptul de violenţă moştenită se poate vorbi și despre violenţa trăită. Copilul

care a fost deseori agresat fizic ca modalitate de sancţionare va reţine de asemenea acest mod de

educaţie. Dacă este obişnuit să primească după o gafă oarecare o pedeapsă fizică, acest stil educativ

deficient va fi preluat în propria familie. Mai grav este cazul copilului agresat, abuzat fizic constant,

fie ca pedeapsă, fie ca descărcare a părinţilor. Acest copil se va confrunta din copilărie cu stres,

sentimente de frică, panică, confuzie � de ce este pedepsit, doar nu a greşit cu nimic! Copilul abuzat

va utiliza apoi violenţa ca mod de a-şi descărca propriul stres acumulat de-a lungul anilor. Violenţa

poate să apară timpuriu; copilul îşi va agresa colegii de scoală mai slabi, sau mai târziu în

dezvoltarea sa ca adult, în propria familie. Trebuie reţinută ecuaţia stres-frustrări-agresivitate.

Copilul abuzat fizic va acumula frustrări refulate, care la un moment dat pe parcursul vieţii sale vor

răbufni şi vor conduce la adoptarea unui comportament violent faţă de cea mai apropiată şi

accesibilă persoana din apropierea sa: partenerul de cuplu sau proprii copii. Și procesul o poate lua

de la capăt şi chiar are sens expresia de violenţă moştenită! Un copil abuzat îşi va abuza copilul,

care va creşte şi îşi va abuza la rândul său copilul, şi aşa mai departe�

Violenţa moştenită se poate referi și la corelaţia alcool-violenţă. Alcoolismul se poate într-adevăr

transmite de la părinte la copil, fie că se vorbeşte despre o transmitere genetică, fie tot despre o

învăţare socială a comportamentului. Iar una dintre cauzele primare ale apariţiei comportamentelor

violente este abuzul de alcool (şi de alte substanţe psiho-active). Alcoolul dezinhibă persoana, face

ca instinctele sale primare să preia controlul şi ca raţionalitatea să fie ignorată în favoarea reacţiilor

emoţionale instinctive. Iar când persoana se confruntă cu o sursă de stres oarecare şi apelează la

alcool, modalitatea de a se descărca de acel stres va fi comportamentul agresiv!

Deşi, după cum s-a menţionat, nu s-a realizat o interdependenţă clară între transmiterea genetică

şi comportamentul agresiv, violenţa moştenită apare în unele studii ca fiind posibilă în sens literal.

Rolul esenţial ar fi cel al existenţei anumitor anomalii în cromozomii sexuali, anomalii transmise la

copil. Astfel, prezenţa unui cromozom în plus ar favoriza apariţia comportamentului violent prin

existenţa unor deficienţe la nivelul sistemului nervos central. Însă aceste anomalii în cromozomi


sunt extrem de rare, deci nu se poate vorbi de moştenirea genetică ca fiind o cauză primară a

violenţei. S-a constatat sigur doar faptul că bărbaţii care prezintă un asemenea cromozom în plus

prezintă o inteligenţă sub medie şi lipsa controlului emoţional, factori care sunt extrem de favorabili

adoptării violenţei ca mod de gestionare a unei situaţii dificile.

Însă, termenul de violenţă moştenită trebuie utilizat cu precauţie, căci acesta nu face decât să

întărească ideea populară cum că�nu ai ce să-i faci, aşa e el de la mama lui�, ideea că agresorul este

bolnav şi deci nu poate fi ajutat sau făcut responabil de faptele sale � idee extrem de periculoasă.

Majoritatea persoanelor violente nu sunt bolnave psihic � asta trebuie să se reţină � şi singura lor

�boală� care apare frecvent este alcoolismul. În rest, totul ţine în primul rând de învăţare socială şi

de unii factori de personalitate (care nu sunt decât uneori moşteniţi) � autocontrol scăzut,

emotivitate sau indiferenţă afectivă.

Îngrijirea pe care o familie o acordă unui copil are o influenţă majoră asupra felului în care

copilul se formează şi se dezvoltă. La fel de mult contează însă caracteristicile familiei şi

experienţele pe care copilul le are în cadrul familiei.

Bibliografie:

- www.wikipedia.org

- www.avon.ro

- cuvinteledor.ro

- www.ceasulcucuc.ro


VIOLENŢA DOMESTICĂ ÎMPOTRIVA COPIILOR � PROF. LUISA CALU

Violenţa asupra copiilor este mai des întâlnită decât

se crede. Multe acte de violenţă au loc în spatele uşilor

şi rămân necunoscute. Unele nici nu sunt considerate

acte de violenţă şi sunt tolerate, pentru că există o

variabilă culturală care defineşte foarte subtil pragul

dincolo de care putem vorbi de maltratare. Se pot cita

diferite exemple care să vină în sprijinul importanţei

valorilor culturii în care trăieşte copilul.

- faptul de a lăsa copilul să plângă în pat mult

timp este perceput în funcţie de epoca sau ţară ca

beneficiu pentru educaţie sau ca un episod de neglijare

- tinerele africane care sunt mutilate sunt

percepute în occident ca victime ale abuzului, în timp

ce în ţara lor este doar respectarea unei tradiţii.

- un alt exemplu, în Canada, arată că violenţa

apare atunci când un adult foloseşte cuvinte considerate ofensatoare faţă de copil (�eşti rău, nu eşti

bun de nimic�) Este de neconceput folosirea bătăii ca metodă educativă. Aceste norme culturale

provin fără îndoială din reacţia la unele comportamente (în urmă cu nici treizeci de ani, taţii îşi

loveau copiii cu cureaua atunci când aceştia nu erau ascultători, iar profesorii îi loveau cu o riglă de

fier peste degete pe elevii stângaci) În contextul canadian practicile punitive în familiile de origine

etnică diferită, ca de exemplu familiile haitiene sunt adesea etichetate drept maltratare. În schimb în

alte culturi respectarea autorităţii parentale, supunerea copilului şi utilizarea pedepsei corporale fac

parte din normele culturale ( tradiţiile educative din țările mediteraneene şi la pedepsele corporale

folosite în unele şcoli din Anglia)

- ultimul exemplu este cel prezentat de Kobin (1994 ) practica �cao gao� din unele ţări ale

Asiei de sud-est, unde pentru a vindeca bolile, se apasă cu putere o monedă de metal, pe corpul

copilului. Urmele lăsate pe corp ar putea fi considerate drept semne de violenţă intenţionată, când

de fapt este vorba despre o credinţă culturală.

Problemă de actualitate abordată în fiecare săptămână de mass-media din cele patru colţuri ale

lumii, violenţa, maltratarea copilului este o problemă foarte veche.

Chiar dacă nu este un fenomen nou, conceptul de maltratare grupează trei componente

principale: abuzul fizic (sau violenţa), abuzul sexual şi neglijarea.


Violenţa fizică se exprimă prin diferite gesturi aplicate copilului în mod intenţionat de către o

altă persoană, gesturi care pot merge de la pedepse corporale excesive până la comportamente

extreme, care pot pune în pericol viaţa copilului. Printre consecinţele comportamentelor extreme

care pot fi regăsite în semnalările referitoare la copiii abuzați fizic putem cita: arsurile de ţigară,

fracturile, hemoragiile interne.

Abuzul sexual implică agresiuni sexuale sau exploatarea sexuală din partea adultului sau a unei

persoane mai în vârstă decât copilul. Este vorba despre atingerea adusă integrităţii corporale sau

psihice a copilului. Adultul se foloseşte de copil pentru a-şi satisface nevoile sexuale.

Abuzul emoţional sau violenţa psihologică regrupează în acelaşi timp violenţa verbală (insultarea

copilului, umilirea, denigrarea, respingerea, refuzul) pedepsele abuzive şi izolarea (de exemplu

închiderea copilului într-un dulap, timp de mai multe ore) şi exigenţele excesive care pun copilul în

situaţia de eşec sau amenințările, ca de exemplu, ameninţarea cu moartea. Violenţa psihologică se

caracterizează printr-o formă de violenţă repetată şi susţinută. Faţă de abuzul fizic, violenţa

psihologică este îndreptată, de obicei, spre copiii mai mari.

Neglijarea � Vorbim de neglijare atunci când persoana care răspunde de copil omite gesturile

necesare unei bune dezvoltări a acestuia. Neglijarea gravă se întâlneşte atunci când viaţa copilului

este în pericol prin ignorarea nevoilor sale vitale. Se descoperă atunci o malnutriţie severă sau un

eşec în menţinerea copilului într-o bună stare de sănătate. Se face distincţia între acest tip de

neglijare şi cea generală, care corespunde neacordării de îngrijiri adecvate în ceea ce priveşte

alimentaţia, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală şi supravegherea copilului de care suntem

răspunzători.

Dacă până în secolul trecut copiii erau consideraţi proprietatea părinţilor şi constituiau o resursă

economică, o mână de lucru în plus, sau ca un bun de consum, acum aceste aspecte sunt semnalate

si amendate.

Toţi copiii au dreptul la o viaţă fără violenţă, care să le asigure o dezvoltare fizică şi mentală

adecvată şi potrivită secolului în care trăim.


CAPITOLUL 3. VIOLENȚA ÎN ȘCOALĂ

Violenţa cotidiană își extinde de cele mai multe ori efectele negative și în școală. Interesul

acordat violenței în multiplele ei forme de manifestare, contribuie la conştientizarea şi creşterea

interesului public faţă de violenţa tinerilor şi implicit, cea şcolară. Şcoala nu mai este o entitate

izolată, un spaţiu social autonom, necorelat cu dinamica socială, neafectat de conflictele şi

dificultăţile cu care se confruntă societatea, în general. Ea este o parte integrantă a comunităţii largi,

iar problemele cu care se confruntă ca instituţie şi mediu de formare a tinerilor privesc întreaga

societate.

Violenţa şcolară nu este un fenomen nou, manifestându-se şi în trecut, în spaţiul autonom al

şcolii. În zilele noastre, şcoala, ca instituţie, este mai transparentă. În contextul cultural şi politic

european se acceptă şi se promovează ideea că şcoala trebuie să fie un spaţiu privilegiat, al

securităţii, liber de conflicte şi de manifestări ale violenţei sociale. După cum se știe, în vechime, în

multe şcoli domnea brutalitatea, tolerată pentru disciplinarea elevilor.

La o primă analiză găsim următoarele forme de manifestare ale violenţei în şcoală: violenţa între

elevi (cu cea mai mare pondere), violenţa elevilor faţă de profesori, violenţa profesorilor faţă de

elevi. Nu de puţine ori au fost semnalate şi cazuri de violenţă ale părinţilor în spaţiul şcolii, aceştia

având manifestări neadecvate faţă de profesori (ironii, discuţii aprinse, ţipete, agresivitate fizică)

sau faţă de colegii propriilor copii.

Aşa cum rezultă din analizarea formelor de violenţă şcolară, cauzele care duc la astfel de

manifestări sunt caracteristici individuale, determinanţi socio-familiali şi de mediu şcolar: violenţa

în familie, condiţii economice, mediul instabil familial, lipsa stimei de sine, mass-media, sistemul

legal permisiv, izolarea (îndepărtarea faţă de societate), discriminări de orice natură.

Principalele măsuri de prevenţie propuse de specialiști sunt: regulamentul şcolar, consilieri

şcolari, informarea la orele de dirigenţie despre consecinţele violenţei, implicare elevilor în

prevenirea violenţei propriu-zisă (acţiuni de conştientizare de către elevi a efectelor negative ale

violenţei organizate în şcoli), organizarea de întâlniri cu autorităţi din poliţie, întâlniri cu părinţii

(consilierea specializată a acestora), programe de formare a cadrelor didactice (managementul clasei

de elevi), asistenţa familiilor cu probleme, elaborarea de materiale informative pe tema violenţei şi

prevenirii acesteia, evaluări psihologice.

Cele mai utilizate măsuri de intervenţie sunt sancţiunile şi asistenţa. Aceste cazuri, de obicei sunt

sancţionate prin: observaţii individuale, mustrare în faţa clasei/consiliului profesoral, mustrare

scrisă, eliminare de la cursuri pentru o perioadă, exmatriculare, amenzi. Asistenţa celor implicaţi în

astfel de situaţii se face prin: discuţii cu persoana în cauză, discuţii cu un consilier şcolar.


În cele ce urmează, pe lângă noi elemente sau statistici legate de acest subiect, vom încerca o

abordare practică pentru limitarea efectelor negative produse de violență asupra dezvoltării copiilor

noștri.


VIOLENȚA ÎN ȘCOLI � CAUZE ȘI EFECTE � PROF. APETROI EUGENIA, PROF. GALICEANU MARIA

Școala Gimnazială �Alecu Russo�, Iași � Consiliul Profesoral

Violenţa umană este, fără îndoială, una dintre temele recurente ale societăţilor contemporane.

Preocuparea pentru manifestările de violenţă, dilemele privind creşterea criminalităţii şi a cauzelor

ei, strategiile de prevenire şi combatere a acestor fenomene reprezintă subiecte de reflecţie pentru

lideri de opinie, politicieni, jurnalişti şi, mai ales, pentru cercetători din diferite domenii ale

ştiinţelor sociale. Globalizarea interesului faţă de violenţa socială este consecința unei conştientizări

generalizate privind necesitatea punerii violenţei pe agendele de lucru ale diferiților actori sociali,

responsabili de găsirea unor soluţii, dar şi de mobilizarea corpului social, a societăţilor civile pentru

luarea de poziţie, implicarea şi participarea la prevenirea şi/sau combaterea acestui fenomen social.

Desigur, violenţa umană este un fenomen complex, având determinări psihologice, sociale,

culturale şi economice. Acest lucru este evident dacă luăm în consideraţie amploarea formelor ei de

manifestare şi interrelaţiile pe care le presupune. Dincolo de diversitatea fenomenului violenței

umane, încercări de a contura, la nivel naţional şi global, dimensiunile ei impun, ca prim pas,

cunoaşterea acesteia, stabilirea unor categorii conceptuale, tematice şi operaţionale, indispensabile

unei abordări integrate.

Violenţa şcolară este doar una dintre manifestările violenţei cotidiene. Dezbaterile privind relaţia

între conceptul de �drept la siguranţă� şi mediul şcolar au căpătat în Europa o dezvoltare continuă şi

constantă, cu diferenţe de la ţară la ţară, devenind oficial o problemă politică în urma unei întâlniri a

experţilor, organizată de Comisia Europeană la Utrecht, în anul 1997. Mass-media acordă din ce în

ce mai multă atenţie violenţei, contribuind la conştientizarea şi creşterea interesului public faţă de

violenţa tinerilor, inclusiv faţă de violenţa şcolară. Guvernanţii şi societatea civilă au devenit

sensibili la fenomenul violenţei în mediul şcolar, renunţând la stereotipul conform căruia şcoala este

o entitate izolată, un spaţiu social autonom, necorelat la dinamica socială, neafectat de conflictele şi

dificultăţile cu care se confruntă societatea, în general. Şcoala este o parte integrantă a comunităţii

largi, iar problemele cu care se confruntă ca instituţie şi mediu de formare a tinerilor privesc

întreaga societate. Violenţa umană, indiferent în ce context se manifestă, este inerentă naturii

umane, dar acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să i se dea un răspuns ferm, prin acordarea unui

rol special prevenirii şi combaterii acestui fenomen social. Şcoala ca mediu instituţional nu se

sustrage acestei afirmaţii. Ba chiar mai mult, aceasta, nemaifiind considerată �nici o fortăreaţă şi

nici un sanctuar�, ci un forum al socializării, un spațiu deschis lumii exterioare, asimilându-i

tensiunile, trebuie văzută şi ca spațiu de manifestare a violenţei. Cu ce forme de violenţă ne întâlnim


în şcoli, care sunt cauzele care determină violenţa şcolară, de ce unii copii adoptă modalităţi de

comportament violent în relațiile lor cu colegii, cu prietenii, cu profesorii, cu părinţii, de ce unii

profesori instituie relaţii de utere, exprimate prin violenţă la adresa elevilor, sunt doar unele dintre

întrebările la care trebuie să găsim răspunsuri pentru a asigura în şcoli un climat pozitiv şi pentru a

ţine sub control violenţa interpersonală.

Cine generează violența? VIOLENŢA ÎN ŞCOLI IESE DE PE TV � o campanie a Consiliului

Naţional al Audiovizualului. Astfel, CNA pune în aplicare prima sesiune de activităţi din cele

prevăzute în acordul-cadru semnat cu Ministerul Educaţiei şi cu Inspectoratul Şcolar al

Municipiului Bucureşti pentru perioada martie 2013 � iunie 2014. Parteneriatul dintre sistemul de

educaţie şi audiovizual vizează cunoaşterea de către elevi a drepturilor şi libertăţilor lor, atunci când

au calitatea de telespectatori sau de personaje ale unor programe audiovizuale, conştientizarea

efectelor actelor de violenţă fizică, verbală, emoţională şi simbolică din audiovizual şi invitarea

minorilor să apeleze numărul de TelVerde lansat de CNA, precum şi eliminarea din programele

audiovizuale a prezentării violenţei în şcoli. Tot în sprijinul campaniei, CNA a lansat numărul de

TelVerde 0.800.888.555, la care pot suna atât copiii lăsaţi singuri în faţa televizorului, cât şi adulţii

care vor să ia atitudine faţă de conţinutul programelor audiovizuale prin susţinerea petiţiei online a

instituţiei noastre. Serviciul telefonic este gratuit şi este destinat semnalării cazurilor de încălcare a

protecţiei copilului în domeniul audiovizualului. La TelVerde pot suna şi persoanele care nu au

acces la internet, dar vor să se implice în susţinerea petiţiei online �Interesul public mai presus de

gustul publicului� lansată de CNA pentru a evalua necesitatea îmbunătăţirii unor prevederi ale

legislaţiei audiovizualului.

Televizorul, mai dăunator decât jocurile pe calculator. Un studiu britanic arăta că privitul la

televizor mai mult de trei ore pe zi, în rândul copiilor de până la șapte ani, are un impact negativ și

îi predispune pe aceștia la un comportament social inadecvat, corelat și cu mediul familial.

Cercetătorii de la UK Medical Research Council (MRC), compania care a condus acest studiu, au

subliniat că programele tv au o influență negativă asupra copiilor mult mai mare decât jocurile

video sau cele de pe calculator. Acesta este primul studiu din Marea Britanie care cercetează

impactul timpului petrecut de copii în fața televizorului pe o perioada de doi ani de zile, însă nu a

fost analizat și conținutul efectiv al programelor urmărite. Alison Parker, cercetător la

departamentul MCR din Glasgow, susține că�studiul nostru sugerează că o limitare a timpului

petrecut de copii în fața televizorului nu este probabil să îmbunătățească comportamentul psiho-

social al acestora.� Televizorul în exces stimulează comportamentul violent. Tinerii adulţi care s-au

uitat îndelung la televizor în copilărie sunt predispuşi la un comportament mai violent comparativ

cu cei care au petrecut mai puţin timp uitându-se la televizor, se arată într-un studiu de lungă durată,

din Noua Zeelandă. Studiul a arătat că cei care au petrecut mult timp în faţa televizorului, în


copilărie, sunt predispuşi la acte violente într-un procent semnificativ mai mare decât cei care au

consumat programe tv în mod moderat.

Ce posturi TV preferă copiii noștrii? Televiziunile generaliste se află în topul celor mai urmărite

posturi TV de către copii cu vârsta sub 10 ani, a declarat Nadia Tătaru, asociatul principal al

postului de radio pentru copii Itsy Bitsy, vineri, la dezbaterea �Nu vă uitaţi copiii la TV � Vezi ce

vede copilul tău�. Astfel copiii cu vârsta sub 10 ani obişnuiesc să se uite la programele difuzate de

televiziunile generaliste, nu doar la cele difuzate de posturile TV pentru copii. Astfel, în topul celor

mai urmărite televiziuni de copii cu vârsta sub 10 ani, din mediul urban, se găsesc � alături de

Minimax, Cartoon Network, Boomerang, Disney şi Disney Junior � Pro TV, Pro Cinema, Antena 1,

Kanal D, TVR 1, TVR 2, Discovery etc. Totodată, potrivit informaţiilor prezentate în cadrul

dezbaterii, cele mai vizionate programe TV de copii sub 10 ani, din mediul urban, sunt: �Românii

au talent�, �Pariu cu viaţa� (sezonul al III-lea), �Pariu cu viaţa� (sezonul al II-lea), �Las fierbinţi�

(sezonul al II-lea), �MasterChef�, �Las fierbinţi� (sezonul I), fotbal � Europa League, �Dansez

pentru tine�, film difuzat sâmbătă dimineaţa (Minimax).

Ce reacții au elevii la campania �Violența în școli iese de pe TV�? 100 de experți ai Consiliului

Național al Audiovizualului (CNA) s-au întâlnit cu peste 10.000 de elevi în campania�Violența din

școli iese de pe TV�, pentru a-i informa cu privire la drepturile și libertățile lor în audiovizual.

Întrebările adresate de elevi au fost diverse și de multe ori surprinzătoare: De ce lăsati să se difuzeze

atâtea știri false? De ce desenele animate nu au încadrări pe grupe de vârstă? De ce nu dă CNA o

recomandare referitoare la consumul de media?, De ce sunt promovate persoane fără talent în

emisiunile TV?, De ce sunt atât de multe știri violente în programele TV?, De ce sunt filmate

persoane cu camera ascunsă și sunt apoi difuzate la știri?, Ce înseamnă PP de pe ecran?, Cum se

face monitorizarea posturilor de televiziune și de radio?, Cum sunt puse semnele de avertizare

pentru emisiuni?, De ce în multe emisiuni se folosesc cuvinte vulgare?, Autoritatea de reglementare

în audiovizual mai derulează în prezent încă o campanie împotriva violenței de pe TV. Campania de

strângere de semnături pentru petiția online lansată de CNA sub titlul �Interesul public mai presus

de gustul publicului� este în plină desfășurare și a atras până acum zeci de mii de semnături.

Ministrul Educatiei, Remus Pricopie, consideră că unitățile de învățământ trebuie să recunoască

faptul că au probleme în ceea ce privește violența sau consumul de droguri, pentru că numai așa

lucrurile vor putea fi rezolvate de instituțiile abilitate ale statului. �Primul pas pe care trebuie să-l

facem este să recunoaștem că avem această problemă (violența în școli � n.r.). Pentru că dacă noi nu

recunoaștem că o avem și nici care este dimensiunea problemei, atunci nu știm ce să tratăm.

Numărul cazurilor de violență în şcoli a crescut de la începutul acestui an școlar comparativ cu anul

precedent. �Numărul de cazuri grave de violență (fizică și verbală � n.r.), înregistrate la nivel

național este de 140, acestea fiind raportate pentru anul școlar precedent, iar la nivelul primului


semestru au fost cam tot atâtea cazuri raportate. Județele au transmis către Ministerul Educației

cifrele lor în funcție de o tipologie a actelor de violență, alta decât a fost în primul semestru al

acestui an, și mă refer la categoria atac la persoană, atentat la securitatea unității școlare, atentat la

bunuri, alte acte de violență și atentate la securitate în spațiul școlar. Potrivit ministrului Educației,

datele raportate de la inspectoratele școlare din țară nu sunt tocmai relevante, pentru că

discrepanțele sunt foarte mari și nu există un sistem de monitorizare eficient. Dacă vă veți uita la

județe, vă veți da seama imediat de greșeli. Avem județe care raporteaza 70 de cazuri de violență și

altele care raportează 2.500 de cazuri în același interval de timp. Statistic vorbind, nu este posibil.

Asta înseamnă că de fapt noi nu știm ce măsurăm, fiecare măsoară ce vrea�, a susținut Pricopie.

Asta înseamnă că școala este obligată să intre urgent, după ce anunță Poliția, dacă este nevoie,

salvarea etc., într-o bază de date și să completeze în trei rânduri ce s-a întâmplat acolo, pentru ca

școala să poată beneficia de ajutor. Ministrul a subliniat că activitățile de prevenţie trebuie derulate

atât cu elevii și profesorii, în școli, cât și cu părinții. Profesorii care bat copiii la școală, dați afară

din sistem. �Vreau să văd părinți care sunt căzuți din drepturi pentru că au acționat într-un mod

abuziv la adresa copiilor lor, pentru că înseamnă că acei oameni nu sunt în stare să se ridice la

nivelul de părinți. Vreau să văd organele statului destructurând traficul de droguri în jurul liceelor și

să știți că o facem, nu pot să intru în detalii, dar pot să vă spun că este o listă lungă de scrisori pe

care le-am trimis la MAI, aducând la cunoștință anumite informații pe care noi le-am cules�, a

afirmat Pricopie. Trei sferturi din școli au probleme de violență. Din ultimul studiu realizat de

UNICEF în școli reieșea că 75% din școli au probleme de violență. �Din acest studiu reiese că 88%

dintre profesori ceartă copilul atunci când face o greșeală, 33% dintre profesori jignesc sau umilesc

copilul și 7% afirmă că bat copiii în școală�, a completat Gabriela Alexandrescu.

Organizația Salvați Copiii derulează, în perioada martie-octombrie, o campanie socială pentru a

combate violența împotriva copiilor, intitulată �Copiii fără etichete�, care urmărește conștientizarea

violenței împotriva copiilor din societatea românească, generarea unei schimbări de atitudine față de

această violență, precum și a unei schimbări de paradigmă în educația copiilor, prin înlocuirea

practicilor violente cu metode educaționale pozitive, respectarea copilului în locul umilirii lui,

renunțarea la indiferență și acceptare fără de violență împotriva copiilor. Violența verbală ne

afectează direct, în fiecare clipă, indiferent de vârstă, sex sau naționalitate. Motivele agresorilor

sunt din cele mai diverse, la fel și reacțiile celor vizați, iar în cazuri extreme, după agresiuni

susținute, victimele cedează, se închid în ele sau, mai grav, se transformă în adevarați �torționari�.

Cuvântul poate părea prea dur, dar în momentul în care violența verbală și fizică îi afectează pe

70% dintre copii și tineri, e cazul să ne temem sincer pentru viitorul societății. Dacă în cazul

adulților, ce funcționează în sisteme definite, cu reguli și mecanisme clare, ghidați de liberul arbitru,

violența verbală poate reprezenta subiectul unor ample dezbateri � dar nici măcar aici justificată -,


când vorbim de agresiunea îndreptată împotriva copiilor, votul de blam nu mai suportă niciun

echivoc. Rezultatele cercetărilor, concomitent cu bunul-simţ, arată că violența verbală le poate

genera victimelor depresii puternice și alte boli asociate cu stresul, acest flagel al lumii moderne.

Primii vizați de aceste efecte perverse sunt copiii, mințile tinere, sensibile și nepregătite în fața

agresiunii, mai ales când agresori ajung să fie tocmai părinții și profesorii � persoanele de încredere

� ori cei de acceași vârstă � egalii victimelor. Când telefoanele �verzi� primesc mii de apeluri din

partea copiilor căutând ajutor în fața agresorilor de tot felul � iar procentul celor ce știu și caută un

asemenea ajutor este infim, raportat la totalul victimelor � ne putem întreba extrem de serios: cum

am ajuns aici? Ziare.com deschide seria sondajelor dedicate violenței verbale îndreptate împotriva

copiilor cu o primă întrebare, cu rolul de a descoperi de unde am plecat � profitând de experiența

generațiilor trecute � pentru a stabili apoi unde ne aflăm acum și poate chiar unde-am putea ajunge.

Tu, cititorule, ai suferit vreodată din cauza violenței verbale? Desigur, cuvintele au avut mereu acest

potențial periculos, dar oare au fost întotdeauna folosite cu atâta larghețe pentru a răni, cum se

întâmplă în România de astăzi?

Violența extremă în școli: Tot mai mulți elevi ajung la spital bătuți de colegi.

Un elev de 16 ani de la un liceu din Drobeta Turnu Severin a ajuns la spital după ce a fost lovit

cu un scaun în cap în timpul unei altercații cu un coleg de clasă, iar un alt elev, din Vaslui, a ajuns

tot internat după ce a fost lovit cu o bâtă în cap în timpul orelor de curs.

Incidentul din Drobeta Turnu Severin a avut loc la Colegiul Tehnic �Decebal�, în timpul pauzei.

Imediat după ce a fost lovit cu scaunul în cap, elevul a leșinat, transmite Romania TV. Un alt elev,

din Vaslui, a ajuns la spital, joi dimineața, după ce a fost lovit în cap cu o țeavă. Copilul, în vârstă

de 15 ani, prezintă o contuzie.

CHESTIONAR PENTRU DEPISTAREA CAZURILOR DE VIOLENŢĂ ÎN ŞCOALĂ

1. Alege varianta adevărată:

Nr. crt.

Manifestări violente Deloc Rar Des Foarte

des 1 Expresii jignitoare între elevi,

referitoare la aspectul estetic

2 Expresii jignitoare între elevi,

referitoare la situaţia materială

3 Expresii urâte între elevi 4 Ceruri, conflicte 5 Expresii jignitoare între elevi,

referitoare la apartenenţa etnică


referitoare la apartenenţa religioasă


7 Bătăi între elevi 8 Alte situaţii (enumeraţi).........

.............................................

2. Fenomenul de violenţă la şcoală se manifestă:

Nr. crt.

Locul Deloc Rar Des Foarte des

1 În orele de curs 2 În pauze 3 În incinta şcolii, după programul

şcolar

4 Lângă şcoală, după programul

şcolar

3. Ai fost vreodată în situaţia de a fi violent/agresiv faţă de un coleg sau profesor: DA/NU

4. Ai fost agresat de colegi în şcoală: DA/NU

5. Ai fost agresat de profesori în şcoală: DA/NU

CHESTIONAR � VIOLENŢA ÎN ŞCOALĂ

SCOP

Chestionarul are ca scop studierea în profunzime a fenomenelor legate de violenţa şcolară la

Școala �Alecu Russo� Iași, pentru a oferi elevilor şansa de a-şi dezvolta personalitatea şi de a

dobândi o educaţie de calitate, în conformitate cu dreptul european la o şcoală sigură și

fără violenţă, la libertate de exprimare fără discriminări şi reprimări.

OBIECTIVE

Evaluarea dimensiunilor fenomenului de violenţă la Identificarea situaţiilor de violenţă

şcolară la Școala �Alecu Russo�, Iași

Identificarea cauzelor generatoare de violenţă în şcoală

Elaborarea unui set de recomandări, destinat elevilor, cadrelor didactice şi părinţilor, cu

scopul de ameliorare a fenomenului violenţei în şcoală

GRUPUL ŢINTĂ

Elevii de la formele de învăţământ de zi (clasele I-VIII).

Chestionarul a fost aplicat unui eşantion reprezentativ de 100 elevi din grupul ţintă.

CHESTIONAR


1. Ai primit vreodată observaţii din partea profesorilor sau colegilor din cauza

comportamentului neadecvat pe care l-ai avut?

a. da

b. nu

Dacă da, în ce a constat comportamentul neadecvat?

2. Care crezi că sunt cele mai frecvente forme de manifestare a comportamentului violent între

elevi?

a. violenţa verbală (injurii, poreclire, jigniri, tachinare)

b. violenţa fizică (bătaie, lovire)

c. certuri, conflicte

d. furtul între elevi

3. Ai asistat la scene de violenţă în şcoală?

a. da

b. nu

Dacă da, în ce au constat acestea?

Cum ai reacţionat?

4. Ai fost vreodată victima unui comportament agresiv, în şcoală?

a. da

b. nu


5. Ai fost agresat vreodată de un coleg de clasă?

a. da

b. nu

Dacă da, de către cine? În ce fel ai fost agresat?

6. Care 3 măsuri consideri că ar fi cele mai eficiente pentru reducerea comportamentelor

violente în şcoală:

a. scăderea notei la purtare

b. consilierea psihologică

c. exmatricularea

d. activităţi de reeducare (muncă în folosul comunităţii, al şcolii)

e. amendă aplicată părinţlor

f. activităţi educative suplimentare, pentru explicarea cauzelor şi consecinţelor violenţei

g. profesorii să le acorde mai multă atenţie elevilor cu manifestări violente

h. mai multă supraveghere din partea părinţilor

i. instalare de camere video în incinta şcolii


j. colectivul clasei să ia atitudine prompt şi ferm (cei vinovaţi să fie o vreme marginalizaţi)

7. În cazul în care eşti victima unui comportament agresiv în şcoală, cum procedezi?

a. răspund şi eu cu agresivitate

b. anunţ dirigintele

c. anunţ conducerea şcolii

d. îmi anunţ părinţii

e. anunţ poliţia

f. nu răspund la provocări

g. cer ajutor colegilor

h. încerc să aplanez conflictul

8. Care crezi că sunt cele mai frecvente cauze ale comportamentului violent în rândul elevilor?

a. invidia

b. teribilismul specific vârstei

c. lipsa de educaţie, de cultură

d. televiziunea şi filmele care prezintă şi induc violenţă

e. lipsa dragostei părinteşti

f. agresivitate, nervozitate înnăscută

g. dorinţa de a fi în centrul atenţiei

h. diverse frustrări personale (singurătatea, lipsa de prieteni, lipsuri materiale)

i. consumul de băuturi alcoolice sau droguri

j. certurile şi agresiunile la care sunt supuşi în familie

9. Ai fost vreodată agresat (fizic sau verbal) de către profesori?

a. da

b. nu

Dacă da, în ce fel?

10. Care sunt cele mai frecvente forme de manifestare a comportamentului violent al elevilor

faţă de profesori, în clasa ta?

a. indisciplina la ore

b. deteriorarea sălii de clasă şi a mobilierului

c. refuzul îndeplinirii sarcinilor şcolare

d. injurii, jigniri

e. obrăznicia


INTERPRETAREA CHESTIONARULUI

Chestionarul a fost aplicat unui grup reprezentativ de 100 elevi. Răspunsurile au fost

următoarele:

1. Ai primit vreodată observaţii din partea profesorilor sau colegilor din cauza

comportamentului neadecvat pe care l-ai avut?

Varianta de răspuns Nr. răspunsuri Procent

a. da 40 40%

b. nu 60 60%

Dacă da, în ce a constat comportamentul neadecvat?

Am vorbit neîntrebat � 28 răspunsuri

Am folosit un limbaj neadecvat � 4 răspunsuri

Am copiat le test � 4 răspunsuri

Am folosit telefonul în oră � 4 răspunsuri

2. Care crezi că sunt cele mai frecvente forme de manifestare a comportamentului violent între

elevi?

Varianta de răspuns Nr. răspunsuri Procent a. violenţa verbală (injurii, poreclire, jigniri, ta-chinare)

100 100%

b. violenţa fizică (bătaie, lovire) 24 24% c. certuri, conflicte 16 16% d. furtul între elevi 8 8%

3. Ai asistat la scene de violenţă în şcoală?

Varianta de răspuns Nr. răspunsuri Procent a. da 36 36% b. nu 64 64% Dacă da, în ce au constat acestea?

Înjurături, jigniri � 22 răspunsuri

Bătaie între elevi � 14 răspunsuri

Cum ai reacţionat?

am privit fără să fac nimic � 24 răspunsuri

am încercat să-i despart şi să aplanez conflictul � 10 răspunsuri


am lovit şi eu � 2 răspunsuri

4. Ai fost vreodată victima unui comportament agresiv, în şcoală?

Varianta de răspuns Nr. răspunsuri Procent a. da 20 20% b. nu 80 80%


Am fost înjurat � 12 răspunsuri

Am fost lovit � 8 răspunsuri

5. Ai fost agresat vreodată de un coleg de clasă?


Dacă da, de către cine? În ce fel ai fost agresat?

Am fost înjurat, jignit � 8 răspunsuri

Am fost lovit � 4 răspunsuri

6. Care 3 măsuri consideri că ar fi cele mai eficiente pentru reducerea comportamentelor

violente în şcoală:

Varianta de răspuns Nr. răspunsuri Procent a. scăderea notei la purtare 52 52% b. consilierea psihologică 42 42% c. exmatricularea 36 36% d. activităţi de reeducare (muncă în folosul

comunităţii, al şcolii) 66 66%

e. amendă aplicată părinţlor 24 24% f. activităţi educative suplimentare, pentru

explicarea cauzelor şi consecinţelor violenţei 64 64%

g. profesorii să le acorde mai multă atenţie

elevilor cu manifestări violente 8 8%

h. mai multă supraveghere din partea părinţilor 10 10% i. instalare de camere video în incinta şcolii 8 8% j. colectivul clasei să ia atitudine prompt şi ferm

(cei vinovaţi să fie o vreme marginalizaţi) 8 8%


7. În cazul în care eşti victima unui comportament agresiv în şcoală, cum procedezi?

Varianta de răspuns Nr. răspunsuri Procent a. răspund şi eu cu agresivitate 20 20% b. anunţ dirigintele 16 16% c. anunţ conducerea şcolii 10 10% d. îmi anunţ părinţii 8 8% e. anunţ poliţia 2 2% f. nu răspund la provocări 34 34% g. cer ajutor colegilor 16 16% h. încerc să aplanez conflictul 42 42%

8. Care crezi că sunt cele mai frecvente cauze ale comportamentului violent în rândul elevilor?

Varianta de răspuns Nr. răspunsuri Procent a. invidia 24 24% b. teribilismul specific vârstei 34 34% c. lipsa de educaţie, de cultură 36 36% d. televiziunea şi filmele care prezintă şi induc

violenţă 14 14%

e. lipsa dragostei părinteşti 10 10% f. agresivitate, nervozitate înnăscută 28 28% g. dorinţa de a fi în centrul atenţiei 31 31% h. diverse frustrări personale (singurătatea, lipsa de prieteni, lipsuri materiale)

14 14%

i. consumul de băuturi alcoolice sau droguri 10 20% j. certurile şi agresiunile la care sunt supuşi în

familie 20 20%

9. Ai fost vreodată agresat (fizic sau verbal) de către profesori?


Dacă da, în ce fel?

M-a făcut �prost� � 8 răspunsuri

M-a făcut �idiot� � 2 răspunsuri

M-a făcut �tâmpit� � 2 răspunsuri

M-a făcut �animal� � 2 răspunsuri


10. Care sunt cele mai frecvente forme de manifestare a comportamentului violent al elevilor

faţă de profesori, în clasa ta?

Varianta de răspuns Nr. răspunsuri Procent a. indisciplina la ore 76 76% b. deteriorarea sălii de clasă şi a mobilierului 18 18% c. refuzul îndeplinirii sarcinilor şcolare 28 28% d. injurii, jigniri 10 10% e. obrăznicia 68 68%

CONSTATĂRI

- Toţi elevii chestionaţi indică violenţa verbală ca fiind cea mai frecventă formă de violenţă între

elevi, doar un număr mic indicând violenţa fizică sau furtul

- Majoritatea cazurilor de violenţă la care elevii au fost martori sau victime se referă la violenţa

verbală

- Din cei 12 elevi care au răspuns afirmativ la întrebarea �Ai fost agresat vreodată de un coleg de

clasă?�, doar 2 elevi au precizat numele agresorului, ceilalţi refuzând să facă acest lucru

- Un număr foarte mare de elevi consideră că cele mai eficiente măsuri pentru reducerea

comportamentelor violente în şcoală sunt cele de tip educativ (muncă în folosul comunităţii, al

şcolii, activităţi educative suplimentare pentru explicarea cauzelor şi consecinţelor violenţei)

- Un număr mare de elevi indică o atitudine nonviolentă ca răspuns la o eventuală agresiune (nu

răspund la provocări, încerc să aplanez conflictul)

- Manifestările de violenţă ale profesorilor faţă de elevi sunt foarte puţine şi constau exclusiv în

violenţă verbală

- Majoritatea elevilor indică indisciplina la ore şi obrăznicia ca fiind principalele forme de

manifestare a violenţei elevilor faţă de profesori

În concluzie, din răspunsurile elevilor chestionaţi reiese faptul că la Școala�Alecu Russo�,

Iași fenomenul violenţei există, dar nu atinge proporţii îngrijorătoare. Se impune luarea unor

măsuri eficiente de prevenire şi combatere a violenţei în şcoală, care să ducă, dacă nu la

eliminarea totală, cel puţin la diminuarea numărului actelor de violenţă.

MĂSURI

- Identificarea timpurie a elevilor cu potenţial violent şi implicarea activă a acestora

- Valorificarea intereselor, aptitudinilor şi capacităţii elevilor care au comis acte de violenţă,

evitarea măsurilor centrate exclusiv pe sancţiune

- Încurajarea exprimării opiniei elevilor


- Constituirea unor structuri cu rol de mediere, alcătuite din elevi, profesori, părinţi, poliţist de

proximitate

- Derularea unor programe de informare a elevilor privind modalităţile de gestionare a unor

situaţii concrete de violenţă (auto-control, negocierea conflictelor, comunicare, mijloace de auto-

apărare)

- Abordarea, în cadrul orelor de dirigenţie (şi nu numai) a temelor relevante pentru problematica

violenţei

- Derularea unor programe şi activităţi extra-curriculare (săptămâna anti-violenţă;

concursuri/expoziţii tematice, invitarea unor specialişti care să prezinte într-un mod interactiv teme

legate de violenţa şcolară la care să participe, pe lângă elevi, şi cadre didactice şi părinţi)

- Transformarea regulamentului şcolar din instrument formal în mijloc real de prevenţie şi

intervenţie

- Intensificarea colaborării cu Asociaţia părinţilor şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile

- Monitorizarea permanentă a fenomenelor de violenţă în şcoală

Bibliografie:

Boboc, Alexandru, Filosofia contemporană. Orientări şi tendinţe în filosofia secolului XX, Bucureşti,

Editura Didactică şi Pedagogică, 1980, p. 88.

Chesnais, J.C. Histoire de la violence, Laffont, Paris, 1981. În: Salavastru, Dorina, Violenţa în

mediul şcolar. În: Ferreol, G., Neculau, A. (coord.), op. cit.

Dewey, John, Democraţie şi politică, Bucureşti, Editura Politică, 1972, p. 11

Débarbieux, E. La violence en milieu scolaire, Paris, ESF, 1999

Debarbieux, Eric, Interviu, B.O. nr.26 din 6 iunie,1996

Dubet, F. În: Esterle-Hedibel, M.,Violenţa în şcoală: noi date, noi întrebări. În: Ferreol, G.,

Neculau, A. (coord.)., op. cit.

Dubet, F., Les lycéenes, Paris, Seuil

Defrance, Bernard, La violence à l' école, Syros, 1996, p. 119

Dumitriu, Anton, Istoria războiului, Bucureşti, Editura Fundaţiei Soros, 1999, p.44

Ferreol, G., Violenţa în mediul şcolar. Exemplul unui colegiu din nordul Franţei. În: Ferreol, G.,

Neculau, A. (coord.),Violenţa. Aspecte psihosociale, Iaşi, EdituraPolirom, 2003.

Floro, M.,Question de violence a l̀ ecole, Edition Eres, Paris, 1996

Joyeux, Yannick, L' éducation face à la violence, ESF, 1996, p. 172

http://www.realitatea.net/violenta-in-scoli-iese-de-pe-tv-o-campanie-a-consiliului-national-al-

audiovizualului_1147280.html#ixzz2Sd7Mx4Lv


VIOLENŢA ŞCOLARĂ � PRECIZĂRI CONCEPTUALE ŞI ABORDĂRI ACTUALE

VIOLENŢA ŞCOLARĂ CA FORMĂ A VIOLENŢEI COTIDIENE: O PROBLEMĂ GLOBALĂ

Violenţa şcolară se impune din ce în ce mai mult în atenţia societăţii contemporane şi mai ales în

cea a unor instituţii specializate şi a unor organizaţii neguvernamentale, sensibilizate de amploarea

de necontestat pe care acest fenomen o capătă, chiar în absenţa unor statistici riguroase şi

comparabile, la diferite nivele de globalizare. O diversitate de forme de violenţă uşoară sau

moderată, dar şi evenimente tragice, aduse la cunoştinţa publicului, reprezintă expresia vizibilă a

unui stil de relaţionare şi a unui comportament social care valorizează pozitiv violenţa, în

detrimentul unor strategii de gestionare şi rezolvare a conflictelor. Societatea, în ansamblul ei, dar

în mod diferenţiat, percepe cu nelinişte creşterea acestui fenomen, incluzându-l în problematica

complexă a violenţei tinerilor, considerându-l ca un factor care fragilizează sau împiedică o

societate care se doreşte democratică.

Violenţa şcolară nu este un fenomen nou, dar, în trecut, ea s-a manifestat mai degrabă în spaţiul

relativ autonom al şcolii; actualmente, lumea şcolii a căpătat permeabilitate crescută, ca şi

transparenţă instituţională, asimilând tensiunile şi dificultăţile cu care se confruntă societăţile

contemporane. În contextul cultural şi politic european se acceptă şi se promovează ideea că şcoala

trebuie să fie un spaţiu privilegiat, al securităţii, liber de conflicte şi de manifestări ale violenţei

societale.

Interesul şi preocuparea faţă de violenţa şcolară se află astăzi pe agenda politică a unor instituţii

şi organisme naţionale şi internaţionale, dar şi în centrul atenţiei unor structuri ale societăţii civile şi

ale specialiştilor din domeniul universitar şi academic. Faptul că multe şcoli se confruntă cu

problema violenţei este bine cunoscut la nivel global şi naţional. Prezentăm mai jos câteva concluzii

ale unor studii şi cercetări, relevante în acest sens:

Din statisticile din SUA reiese că 14% dintre profesori au raportat că au fost ameninţaţi cu arma

de către elevi în 1997, iar, între 1992-1996, 4 profesori la o mie de locuitori au fost victime ale

crimelor cu violenţă. Între 1996-1997, 10% din totalul şcolilor publice au raportat cel puţin o crimă

violentă în incinta lor.

- În ceea ce priveşte violenţa şcolară în Franţa, o anchetă desfăşurată între 1994-2000, asupra

unui eşantion de 35000 elevi, arată că, în opinia lor, violenţa şcolară a crescut, mai ales în zonele de

mare excludere socială.

- În Anglia, în 2003, au fost raportate 7000 de fapte de violenţă şcolară, din care 6899 în timpul

orelor de curs.

- În fiecare ţară studiată de Christian Pfeiffer pentru Departamentul de Justiţie al S.U.A., se

constată creşterea ratei delincvenţei juvenile: în Anglia şi Ţara Galilor, în 1986, aproximativ 360 de


copii între 14 şi 16 ani au fost condamnaţi sau supravegheaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni cu

violenţă, iar în 1994 numărul lor a crescut la 580 la 100000 de locuitori. În Germania, în 1984

numărul copiilor şi adolescenţilor între 14 şi 18 ani suspectaţi de infracţiuni violente era de 300 la

100000 de locuitori, pentru ca, în 1995, să se ajungă la 760 la 100000.

Există câteva repere semnificative ale noii viziuni asupra copilăriei, şcolii şi educaţiei, care au

adus contribuţii majore în abordarea violenţei şcolare. Interesul relativ recent faţă de violenţa în

şcoli are loc în contextul unei schimbări profunde şi continue în practica şi teoria educaţională.

Oficial, preocuparea pentru violenţa în şcoli ca problemă de politică naţională şi a Comunităţii

Europene nu are un trecut îndelungat. Aceasta s-a exprimat prin:

- Conferinţa experţilor organizată de Consiliul Europei la Utrecht (24-26 februarie 1997), cu

tema Siguranţa în şcoli [Safety in schools];

- Primul Congres Mondial organizat de Observatorul European privind Violenţa în Şcoli şi

Politici Publice (Paris, martie 2001);

- Conferinţa Consiliului Europei de la Bruxelles (26-28 noiembrie, 1998), cu tema de lucru

Violenţa în şcoli: sensibilizare, prevenire, penalităţi [Violence in schools: awareness-raising,

prevention, penalities];

- Meeting of Safety and Security in Education � UNICEF HQ (2002);

- Acţiunile sub auspiciile proiectului integrat Răspunsuri la violenţa cotidiană într-o societate

democratică (2002-2004): Conferinţa de la Strasbourg (2002) cu titlul Parteneriat local pentru

prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli [Local partnership for preventing and combating

violence at schools]; Forumul privind Prevenirea violenţei în viaţa cotidiană:contribuţia societăţii

civile [The prevention of violence in everyday life: civil society�s contribution] � 18-19 noiembrie

2002, Strasbourg.

La aceste evenimente focalizate pe problematica violenţei în şcoli se pot adăuga contribuţiile

unor evenimente şi abordări privind violenţa în general, inclusiv cea şcolară: Studiul global al

Naţiunilor Unite privind violenţa [UN Global Study on Violence, 2000] şi Raportul Mondial

asupra Violenţei şi Sănătăţii, OMS (2002).

Conferinţa Comisiei Europene de la Utrecht din 1997 a reprezentat momentul cel mai important

în privinţa preocupării faţă de violenţa în şcoli. Odată ce experţii au recunoscut importanţa acestei

probleme, mobilizarea şi preocuparea faţă de violenţa în şcoli a devenit în mod constant un obiectiv

politic la nivel naţional şi internaţional. Multe schimbări au urmat acestei conferinţe:

- s-a acceptat o definiţie mai largă a violenţei, subliniindu-se necesitatea construirii unui corp de

cunoştinţe obiective privind acest fenomen;

- s-a considerat necesar a se da o mai mare atenţie victimelor violenţei, prin desfăşurarea unor

anchete pentru a se cunoaşte percepţia lor, efectele victimizării şi rolul consilierii victimelor;


- s-a subliniat rolul parteneriatului şi reţelelor în comunităţile locale în prevenirea violenţei din

şcoli şi s-a subliniat importanţa recunoaşterii acestui rol de către cei implicaţi în educaţie;

- s-a evidenţiat faptul că, în ultima decadă, violenţa în şcoli a căpătat o nouă dimensiune politică.

Toate aceste evenimente, împreună cu recomandările cu care s-au finalizat, au conturat ideea că

violenţa reclamă din partea fiecărui stat un răspuns politic energic, exprimat prin:

- conceperea şi realizarea unei politici globale şi coordonate de luptă împotriva violenţei

cotidiene, în general, şi împotriva celei şcolare, în special;

- elaborarea principalelor elemente privind activităţile prevăzute;

- desemnarea organismelor însărcinate cu coordonarea măsurilor şi a comunicării la diferite

niveluri;

- descrierea metodelor care urmează a fi aplicate.


EXPLICAȚII PRIVIND COMPORTAMENTUL VIOLENT AL COPIILOR ȘI ADOLESCENȚILOR � PROF.

BOGDAN LAZANU

Există o mare preocupare cu privire la incidența comportamentului violent în rândul copiilor și

adolescenților. Acest aspect complex și tulburător trebuie să fie atent înțeles de către părinți,

profesori și alți adulți.

Copiii preșcolari pot manifesta un comportament violent. Părinții și alți adulți care sunt martorii

comportamentului în cauză ar trebui să fie îngrijorați, dar, cu toate acestea, ei de multe ori speră că

tânărul sau copilul �va depăși acest comportament� odată cu înaintarea în vârstă. Comportamentul

violent al copilului la orice vârstă trebuie întotdeauna să fie luat în serios. Acesta nu ar trebui să fie

respins repede ca fiind �doar o fază prin care trece!�

Gama comportamentelor violente

Comportamentul violent al copiilor și adolescenților pot include o gamă largă de

comportamente: istericale, agresiune fizică, lupte, amenințări sau tentative de a răni pe alții (inclusiv

gânduri criminale), utilizarea de arme, cruzime față de animale, dat foc la diferite lucruri,

distrugerea intenționată a bunurilor și chiar vandalism.

Factorii care cresc riscul comportamentului violent

Numeroase studii de cercetare au ajuns la concluzia că o interacțiune complexă sau o combinație

de factori duc la un risc crescut de comportament violent la copii și adolescenți. Aceşti factori

includ:

Agresivitatea sau violența anterioară:

Copiii au fost victima unui abuz fizic și / sau abuz sexual

Expunerea la violență în familie și / sau comunitate

(Ereditatea) Factorii genetici

Expunerea la violenţă în mass-media (televiziune, filme, jocuri, etc.)

Utilizarea de droguri și / sau alcool

Prezența de arme de foc în casă


O combinație a factorilor socio-economici de stres din familie (sărăcie, deprivare severă,

despărțiri conjugale, familie monoparentală, șomajul, pierderea sprijinului din partea familiei

extinse)

Leziuni ale creierului de la traumatismele craniene

Care sunt �semnele de avertizare� pentru comportamentul violent al copiilor?

Copiii care au mai mulți factori de risc și prezintă următoarele comportamente ar trebui să fie

evaluați cu atenție:

Furie intensă

Pierderea frecventă a firii sau izbucnirile nervoase

Iritabilitate extremă

Impulsivitate extremă

Devenin ușor frustrați

Părinții și profesorii ar trebui să fie atenți și să nu ignore aceste comportamente la copii.

Ce se poate face în cazul în care un copil prezintă un comportament violent?

Ori de câte ori un părinte sau alt adult este îngrijorat, aceștia ar trebui să facă imediat demersurile

pentru o evaluare completă de către un profesionist calificat în sănătatea mintală. Tratamentul

precoce dat de un profesionist poate ajuta adeseori. Obiectivele tratamentului, de obicei, se

concentrează pe sprijinirea copilului ca să: afle cum să-și controleze furia; își exprime furia și

frustrările în moduri adecvate; fie responsabil pentru acțiunile sale; și cum să accepte consecințele

faptelor sale. În plus, trebuie să fie abordate conflictele familiale, problemele de la școală, și

problemele din comunitate.

Cum poate fi prevenit comportamentul violent la copii?

Studiile au arătat că o mare parte a comportamentului violent poate fi redus sau chiar prevenit

dacă factorii de risc de mai sus sunt reduși sau eliminați în mod semnificativ. Cel mai important,

eforturile ar trebui îndreptate spre scăderea dramatică a expunerii copiilor și adolescenților la

violență domestică, cea din comunitate, sau cea difuzată prin intermediul mass-media. În mod

evident, violența duce la violență.


În plus, următoarele strategii pot reduce sau preveni un comportament violent:

Prevenirea abuzului asupra copilului (folosirea unor programe precum formarea părinților,

programe de sprijinire a familiei, etc.)

Programe de educație sexuală și programe de parenting pentru părinții adolescenţilor

Programe de intervenție timpurie pentru tinerii violenți

Monitorizarea, de către părinți, a programelor vizionate de copil, ce includ violență de la

televizor / video / filme.

Bibliografie:

http://www.aacap.org/AACAP/Families_and_Youth/Facts_for_Families/Facts_for_Families_Pa

ges/Understanding_Violent_Behavior_In_Children_and_Adolescents_55.aspx


DIAGNOSTICAREA FENOMENELOR DE VIOLENŢĂ ÎN MEDIUL ŞCOLAR � CHESTIONAR PENTRU

PĂRINŢI � PROF. BOGDAN LAZANU

Stimate părinte, te invităm să participi în cadrul sondajului nostru privind actele de agresivitate

care au loc în incinta sau în apropierea școlii, acest lucru făcând parte dintr-un studiu realizat la

nivelul Școlii Gimnaziale �Alecu Russo� Iași, dorința noastră fiind aceea de a evalua situaţia actuală.

Apelăm la sinceritatea dumneavoastră și vă garantăm confidențialitatea răspunsurilor.

1. Consideraţi că în şcoala copilului dumneavoastră numărul cazurilor de agresivitate / violenţă a) a scazut anul acesta şcolar comparativ cu anul trecut; b) s-a menţinut constant; c) a crescut anul acesta şcolar comparativ cu anul trecut; 2. În şcoala copilului dumneavoastră se manifestă: a) agresivitate verbală (injurii); b) agresivitate fizică (loviri); c) agresivitate emoţională (marginalizare, umilire, etichetare).

3. Care este frecvenţa cu care formele de violenţă enumerate se manifestă în şcoala în care

copilul dumneavoastră învaţă?

Deloc Foarte rar Rar Des Foarte des a elevi � elevi b elevi � profesori c profesori � elevi d profesori � părinţi e părinţi � profesori

f elevi � persoane didactice auxiliare

g persoane didactice auxiliare � elevi

h profesor � profesor i elevi � părinţi j părinţi � elevi

4. Care dintre situaţiile următoare se manifestă între colegii copilului tău?

Deloc Foarte rar Rar Des Foarte des a) Utilizarea unor expresii jignitoare între elevi, referitoare la diferite

trăsături fizice sau psihice

b) Utilizarea unor expresii jignitoare între elevi, referitoare la apartenenţa


etnică c) Utilizarea unor expresii jignitoare între elevi, referitoare la apartenența

religioasă

d) Injurii/cuvinte urâte e) Utilizarea unor expresii jignitoare între elevi, referitoare la situaţia

materială/financiară

f) Certuri, conflicte g) Bătaie între elevi h) Alte situaţii (care?) �....��....... ............................................................

5. Consideraţi că agresivitatea copiilor/tinerilor se datorează unor disfuncţii apărute la nivelul? a) familiei; b) şcolii; c) alţi factori educaţionali. Care? 6. În şcoala copilului dumneavoastră comportamentele agresive se produc mai ales:

Deloc Foarte rar Rar Des Foarte des a) În pauze b) În timpul orelor c) În sala de clasă d) Pe holuri e) În grupurile sanitare f) În curtea şcolii g) În incinta şcolii, după programul

şcolar

h) În preajma şcolii, după programul

şcolar

7. În ce măsură consideraţi că se simte în siguranţa copilul dumneavoastră în şcoală? a) Deloc; b) Foarte mică măsură; c) Mică măsură; d) Mare măsură; e) Foarte mare măsură. 8. Atunci când este martorul unui conflict, de cele mai multe ori, copilul dumneavoastră: (alegeti

maxim 3 variante)

a) nu îl interesează ce se întâmplă; b) anunţă profesorul de serviciu /cel mai apropiat profesor; c) anunţă directorul şcolii; d) anunţa personalul angajat pentru paza şcolii;


e) intervine pentru a-i desparţi pe cei implicaţi în conflict; f) intervine de partea celui mai slab; g) intervine de partea celui mai puternic; h) nu intervine, asistă pasiv; i) se amuză privindu-i pe cei aflaţi în conflict; j) nu ştiu care este atitudinea lui. 9. Cum credeţi că îl văd ceilalţi?

a) persoană paşnică; b) persoană agresivă; c) laş/fricos; d) curajos; e) nu ştiu.

10. În general, copilul dumneavoastră este mulţumit de sine?

a) Nemulţumit; b) Puţin mulţumit; c) Destul de mulţumit; d) Mulţumit; e) Foarte mulţumit; 11. În general, consideraţi că fiul / fiica dumneavoastră este o persoană care: (alegeţi varianta/

variantele care consideraţi că sunt cele mai potrivite)

a) generează conflicte; b) alimentează conflicte deja existente; c) aplanează conflicte; d) nu se implică în conflicte (le evită). 12. Precizaţi acordul sau dezacordul dumneavoastră în raport cu următoarele afirmaţii:

Afirmaţia Dezacord total

În mică

măsură

de acord

Într-o oarecare măsură

de acord

În mare

măsură

de acord

Total de

acord

a) agresivitatea se învaţă în familie b) agresivitatea se învaţă din

mass-media

c) agresivitatea se învaţă de pe stradă d) comportamentele agresive au rolul de a corecta o injustiţie

(nedreptate)

e) băieţii sunt mai agresivi decât fetele f) fetele sunt mai agresive decât băieţii

g) elevii agresivi se bucură de mai

mult �respect� din partea celorlalţi

h) profesorii agresivi se bucură de


mai mult �respect� din partea

celorlalţi i) după o oră plictisitoare copiii au

tendinţa să fie mai agresivi

j) filmele postate pe Internet (unde sunt prezentate scene de violenţă şcolară) au rolul de a produce

(genera) comportamente agresive

k) laudele, mai mult decât sanc-ţiunile (pedepsele), au rolul de a

reduce frecvenţa comportamentelor agresive

l) Uneori, grupul de prieteni încurajează manifestări agresive

în rândul membrilor săi

m) Comportamentele agresive ale elevilor sunt determinate de evaluările incorecte ale profesorilor

n) �Bătaia e ruptă din Rai!� 13. Credeţi că mediatizarea cazurilor de agresivitate/violenţă şcolară poate determina: a) creşterea numărului de cazuri de agresivitate în şcoală; b) diminuarea numărului de cazuri de agresivitate în şcoală; c) nu au nici un efect. 14. În general, cum caracterizaţi relaţiile dintre membrii familiei dumneavoastră?

a) armonioase; b) de indiferenţă; c) conflictuale din când în când; d) conflictuale permanent. 15. Care credeţi că sunt măsurile necesare pe care ar trebui să le ia şcoala în vederea

diminuării comportamentelor agresive / violente? ��

�� Şcoala Gimnazială �Alecu Russo� Iași VÂRSTA (dumneavoastră):

��. CLASA (la care este copilul): ��........................... GENUL:

F/M


PROPUNERI DE CHESTIONARE PRIVIND VIOLENȚA � PROF. POPA CLAUDIU

Nume:________________________________ Data:____________________

CHESTIONAR

1. Consideraţi că �Bătaia e ruptă din Rai� este o metodă de educaţie ? Justificaţi!

_____________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________

2. Cunoaşteţi cine este cea/l mai bună prietenă al fiului/fiicei dvs. din clasa? Daţi un exemplu!

_____________________________________________________________________________

3. Cunoaşteţi care este idealul fiicei/fiului dvs.? Ce meserie îndrăgeşte?

_____________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________

4. Cum vă implicaţi în organizarea timpului liber al fiului/fiicei dvs. ?

_____________________________________________________________________________

5. Îi atrageţi atenţia copilului dvs. asupra unor programe TV ce nu sunt indicate pentru vârsta

lui?

_____________________________________________________________________________

6. Discutaţi cu fiul/fiica dvs. despre problemele legate de sexualitate? Cum decurg aceste discuţii?

_____________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________

7. Fiul/fiica dvs. fumează? Consumă droguri?

_____________________________________________________________________________

8. Cum aţi proceda dacă fiul/fiica dvs. ar fuma sau ar consuma droguri?

_____________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________


CHESTIONAR � SUNTEM TOLERANŢI?

1. Din ce surse ai aflat şi înţeles sensul cuvântului tolerant (concesiv, răbdător, îngăduitor,

blând)?

a) părinţi b) profesori c) mass � media

2. Eşti tolerant (răbdător, îngăduitor, blând) în familie?

a) uneori b) tot timpul c) niciodată

3. Sunt părinţii toleranţi (răbdători, îngăduitori, blânzi) în relaţia cu tine?

a) DA b) NU c) uneori

4. Sunt profesorii toleranţi (răbdători, îngăduitori, blânzi) în relaţia cu tine?

a) DA b) NU c) uneori

5. Consideraţi că profesorii sunt mai toleranţi cu:

a) fetele b) băieţii c) elevii buni la învăţătură d) elevii slabi la

învăţătură

6. Stabileşti relaţii cu persoane din alte grupuri etnice?

a) DA b) NU

7. Ai un comportament agresiv faţă de aceştia?

a) întotdeauna b) rareori c) niciodată

8. Vă simţiţi discriminaţi la şcoală? În raport de:

Sex DA / NU

Situaţia materială uneori / niciodată

Vestimentaţie uneori / niciodată

9. Ai prieteni de altă religie?

a) DA b) NU

10. Dintre formele de agresivitate (lovirea unui coleg, lovirea unui obiect, intimidarea, cuvinte

obscene, injurii, jigniri, ameninţarea, gălăgie, indisciplină), alegeţi trei care consideraţi că sunt cele

mai des întâlnite la voi în şcoală.

...........................................................................................................................................................

...........................................................................................................................................................

11. Credeţi că vizionarea frecventă de filme şi programe TV saturate de agresivitate influenţează

conduita persoanelor care se comportă agresiv?

a) DA b) NU

12. Aţi fost vreodată victima unui comportament agresiv, în şcoală?

a) DA b) NU


13. Aţi primit vreodată observaţii din partea colegilor din cauza comportamentului neadecvat pe

care l-aţi avut?

a) DA b) NU

14. Expunerea frecventă la violenţă poate induce la oameni o insensibilitate la violenţă?

a) DA b) NU

15. Să presupunem că nu ar exista decât filme cu personaje pozitive şi cu acţiuni bune. Credeţi că

ar mai exista violenţă în lumea contemporană?

a) DA b) NU

16. Din următoarea listă (pacea, toleranţa, respectul pentru alte culturi, egalitatea de şanse,

solidaritatea, împlinirea personală, libertatea individuală, drepturile omului, democraţia) care sunt

pentru tine cele mai importante trei valori?

...........................................................................................................................................................

...........................................................................................................................................................

17. Care este criteriul după care dumneavoastră clasificaţi grupurile etnice care locuiesc în

localitatea dvs. ca fiind minoritare? (răspuns multiplu)

a) Limbă b) Cultură c) Religie d) Obiceiuri şi tradiţii e) Numărul

18. Consideraţi că drepturile minorităţilor sunt respectate în localitatea dvs?

a) Sunt pe deplin respectate b) Sunt parţial respectate c) Variază în funcţie de comunitatea etnică

d) Nu sunt deloc respectate e) Nu ştiu

19. Ce aţi face dvs. în primul rând dacă aţi avea informaţii cum că drepturilor unei persoane

aparţinând unei minorităţi sunt violate?

a) Aş alerta poliţia b) Aş anunţa o organizaţie internaţională

c) Aş alerta organele administraţiei publice locale din localitate d) Nu aş face nimic

e) Nu ştiu

20. Dvs. personal pe cine aţi contacta în primul rând dacă drepturile dvs. ar fi violate?

a) Poliţia b) O organizaţie internaţională c) Autorităţile locale

d) Liderii informali ai comunităţii mele e) Nu ştiu

Vă mulţumesc pentru participare la acest sondaj.


CHESTIONAR PENTRU DEPISTAREA CAZURILOR DE VIOLENŢĂ ÎN ŞCOALĂ

1. Alege varianta adevărată:

Nr. crt.

Manifestări violente Deloc Rar Des Foarte des


referitoare la aspectul estetic


referitoare la situaţia materială

3 Expresii urâte între elevi 4 Ceruri, conflicte


referitoare la apartenenţa etnică


referitoare la apartenenţa religioasă

7 Bătăi între elevi

8 Alte situaţii (enumeraţi) ......... .............................................

2. Fenomenul de violenţă la şcoală se manifestă: Nr. crt.

Locul Deloc Rar Des Foarte des

1 În orele de curs 2 În pauze 3 În incinta şcolii, după programul şcolar 4 Lângă şcoală, după programul şcolar

3. Ai fost vreodată în situaţia de a fi violent/agresiv faţă de un coleg sau profesor:

DA/NU

4. Ai fost agresat de colegi în şcoală: DA/NU

5. Ai fost agresat de profesori în şcoală: DA/NU

CHESTIONAR PRIVIND AGRESIVITATEA ÎN ŞCOALĂ (adresat elevilor)

1. Menţionaţi 5 cauze care generează comportamente agresive.

2. Dintre formele de agresivitate de mai jos alegeţi trei care consideraţi că sunt cel mai des

întâlnite la noi în şcoală:

a. Lovirea unui coleg;

b. Lovirea unui obiect;

c. Intimidarea;

d. Cuvinte obscene;

e. Injurii, jigniri;


f. Ameninţarea;

g. Refuzul îndeplinirii sarcinilor, activităţilor;

h. Gălăgie, indisciplină;

i. Mişcările neautorizate (intrările şi ieşirile din clasă, plimbari prin clasa)

3. Indicaţi trei tipuri de măsuri ce se pot lua în scopul reducerii comportamentelor agresive.

4. Expunerea frecventă la violenţă poate induce la oameni o insensibilitate la violenţă:

a) da; b) nu

5. Credeţi că vizionarea frecventă de filme şi programe T.V. saturate de agresivitate

influenţează conduita persoanelor care se comportă agresiv:

a) da; b) nu.

6. Să presupunem că nu ar exista decât filme cu personaje pozitive şi acţiuni bune. Credeţi că

ar mai exista violenţă în lumea contemporană?

a) da; b) nu.

7. Aţi asistat în şcoală la scene de violenţă? Dacă DA în ce au constat acestea?

8. Aţi fost vreodată victima unui comportament agresiv, în şcoală? Dacă DA în ce a constat acesta?

9. Aţi primit vreodată observaţii din partea profesorilor sau colegilor din cauza

comportamentului neadecvat pe care l-aţi avut?

a) da; b) nu

10. Ierarhizaţi următoarele comportamente agresive ale profesorilor, în funcţie de frecvenţa lor,

pe o scală de la 1 la 7 (locul întâi ocupându-l comportamentul cel mai frecvent, iar locul 7

comportamentul cu frecvenţa cea mai mică):

- tonul ridicat;

- evaluarea neobiectivă;

- intimidarea;

- jignirea;

- cuvintele ameninţătoare;

- lovirea;

- excluderea de la ore.


ŞCOALA GIMNAZIALĂ �ALECU RUSSO�

AN ŞCOLAR: 2013 � 2014

PROIECT DE PREVENIRE A DELINCVENŢEI JUVENILE � PROF. OFELIA IONESCU

CUPRINS:

I. Rezumatul proiectului

II. Justificarea şi oportunitatea proiectului

III. Iniţiatori/parteneri

IV. Scopul proiectului

V. Obiectivele proiectului

VI. Termen de derulare

VII. Beneficiari

VIII. Tehnici de lucru

IX. Impactul proiectului

X. Etapele proiectului

XI. Calendarul activităţilor proiectului

I. Rezumatul proiectului

Acest program este necesar pentru a îmbunătăţi sistemul de servicii sociale în Şcoala �Alecu

Russo�, pentru a stabili care sunt cauzele care determină apariţia fenomenului delincvenţional,

prevenirea şi stoparea lui. Proiectul desfăşurat pe durata anului şcolar, vine să monitorizeze acest

fenomen social negativ, în cele patru şcoli partenere.

Prin strategiile de intervenţie se urmăreşte oferirea asistenţei de specialitate atât minorilor şi

familiilor acestora cât şi oferirea de noi alternative în petrecerea timpului liber (menit anterior

perfecţionării comportamentului delincvenţional).

Activitatea acestui program este necesară minorilor deoarece prin intermediul sau rata apariţiei

fenomenului delincvenţional va înregistra o scădere evidentă, reducând astfel şi consecinţele

implicite ale acestuia (analfabetism, handicap cultural, delincvenţa, comportament violent, consum

de drog şi alcool).

II. Justificarea şi oportunitatea proiectului

În ultimii ani, delincvenţa juvenilă a avut o amploare deosebită, înregistrând cote alarmante.


Factorii care au determinat această creştere sunt, în general, de ordin social, economic şi cultural,

unii existenţi până în anul 1990, alţii declanşaţi sau revigoraţi după această periaodă.

Perioada de tranziţie a generat în mod obiectiv, unele efecte economice imprevizibile care la

rândul lor au devenit cauze ale unor disfuncţii pe plan social. Astfel, se conturează tot mai pregnant

apariţia unor stări permisive accentuate a comportamentelor deviante ale minorilor, care se răsfrâng

şi asupra interrelaţiilor familiale. Copiii aflaţi în situaţii de risc sunt adeseori etichetaţi ca fiind în

stadiul de predelincvenţă sau, pur şi simplu, dezvoltă ulterior conduite deviante.

Programul există pentru a aborda cauzele care duc la apariţia comportamentelor delincvente în

rândul minorilor şi îndreptarea şi prevenirea unor asemenea comportamente. Pentru aceasta, este

nevoie de o consolidare a serviciilor pentru copiii cu risc crescut şi focalizarea activităţii, în vederea

reinsercţiei sociale a acestora.

Analiza situaţională a familiilor şi a copiilor cu un comportament delincvent trebuie să

implementeze modificări pozitive ale conduitei, prin activităţi propuse în program.

Rapoartele finale ale programului pentru fiecare client, trebuie să urmărească gradul de reinsercţie

socială a minorului şi diminuarea acţiunii factorilor care determină apariţia unui asemenea

comportament.

Politicile preponderent represive şi-au demonstrat ineficacitatea. Eficienţa intervenţiei de acest tip

nu este probată în ceea ce priveşte curba nivelului delincvenţional.

Totodată, se poate afirma că există o bază naturală, anterioară oricărui delict ce face posibilă

activitatea de prevenire.

III. Iniţiatori/parteneri: ŞCOALA GIMNAZIALĂ �ALECU RUSSO�

Parteneri:

Compartimentul de Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie

Iaşi � lucrătorii din acest departament vor colabora alături de echipa pluridisciplinară la

implementarea strategiilor de combatere a absenteismului şcolar prin metode specifice, în şcolile

partenere.

Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi � monitorizarea şi asigurarea încheierii protocoalelor

de parteneriat.

Universitatea �Al. I. Cuza� Iaşi � pune la dispoziţie 15 studenţi de la secţiile de Asistenţă

socială şi Sociologie.

Alţi colaboratori: Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului Iaşi, Organizaţia �Salvaţi

copiii� � filiala Iaşi, Protopopiatul 2 � Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

IV. Scopul proiectului


Formarea şi perfecţionarea unui grup de formatori care vor lucra pentru prevenirea şi

combaterea fenomenului delincvenţional.

Prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile.

Îmbunătăţirea sistemului de servicii sociale pentru cauzele care determină apariţia

fenomenului delincvenţional şi elaborarea unui model teoretic de prevenire şi intervenţie.

V. Obiectivele proiectului

Identificarea copiilor cu risc de delincvenţa (prostituţie, vagabondaj, satanism, violenţa, etc.)

Conştientizarea riscului privind abordarea unei conduite delincvente

Supravegherea şi reinserţia minorului în familie şi societate

Educarea (reeducarea) � preluarea unor modele de conduită conform normelor sociale

Găsirea unor alternative la instituţionalizare

Urmărirea evoluţiei minorilor pe parcursul desfăşurării programului şi ulterior

VI. Termen de derulare: 1 septembrie 2013 � 30 iunie 2014

VII. Beneficiari: Lotul va cuprinde 5 � 10 minori, elevi ai şcolii, cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani.

VIII. Tehnici de lucru:

1. Studiul de caz

2. Terapia familială

3. Interviul

4. Consilierea

5. Observaţia

6. Evaluarea şi autoevaluarea

7. Terapia ocupaţională, terapia de grup

8. Asistenţa socio-educaţională a minorului cu un comportament delincvenţional şi a familiei acestuia

9. Informarea şi conştientizarea consecinţelor comportamentului delincvenţional

10. Terapia centrată pe client

11. Jocuri şi concursuri

IX. Impactul proiectului: Proiectul va demonstra utilitatea intervenţiei şi colaborării unor

profesionişti din cadrul instituţiilor publice şi organizaţii non-guvernamentale, în vederea combaterii

şi tratării comportamentului deviant. Proiectul va avea impact în societate pentru că persoanele care

au nevoie de ajutor (şcoală, familie) vor putea apela la specialişti realizându-se astfel o tendinţă

descendentă a absenteismului şcolar, delincvenţa juvenilă, consum de droguri.

X. Etapele proiectului:


Etapa I � Identificarea grupului ţintă (1 � 30 oct. 2013) � 5 � 10 de elevi care au un

comportament deviant (absenteism, vagabondaj, violenţă, consum de alcool şi droguri, delincvenţă

juvenilă). Cazurile vor fi identificate de către asistenţii sociali cu ajutorul cadrelor didactice din

şcoală. Alte cazuri vor proveni şi din sesizările instituţiilor colaboratoare: Inspectoratul Judeţean de

Poliţie, Inspectoratul Şcolar Judeţean, CJRAE.

Etapa a II a � Stabilirea cauzelor (1 � 30 octombrie 2013) � După identificarea grupului ţintă,

următorul pas este identificarea evenimentelor care au dus la apariţia acestor comportamente

deviante, specifice fiecărui caz. Se va forma astfel prima bază de date în ceea ce priveşte clientul,

problemele şi nevoile sale, ceea ce constituie un prim pas în găsirea unei strategii specifice fiecărui

caz în parte.

Etapa a III a � Intervenţia propriu-zisă (1 noiembrie 2013 � 30 iunie 2014) � Se pun bazele unui

ansamblu de măsuri de combatere a fenomenului delincvenţional. Evaluarea clientului presupune

identificarea şi analiza problemelor pe baza căreia se va face diagnosticarea diferenţiată a cazurilor.

În această etapă se vor folosi şi tehnica autoevaluării sau a autoexplorării, consilierea, interviul,

terapia comportamentală şi de grup.

Se va ţine cont că, în prevenţia juvenilă, ideea de bază este că adolescenţii au personalităţi în

formare şi, deci sunt mai susceptibili unor măsuri educative de tip individual (în timp ce

personalitatea adultului este mai puţin dispusă la schimbări şi remodelări), astfel că tinerii ar fi

obiectul unui model de reeducare pentru a diminua nivelul delincvenţional, în timp ce adulţii suportă

o inhibare faţă de comportamentele ilicite, prin ameninţările pedepsei ce se va aplica.

Pe toată perioada programului se vor efectua vizite la domiciliul minorului, consiliere individuală

şi familială, dezvoltarea unor abilităţi de interelaţionare şi comunicare cu tineri de vârstă apropiată

(care nu sunt delincvenţi). Prin vizitele periodice la domiciliul minorului, se vor implica minorii

şi/sau familiile acestora într-un proces terapeutic de consiliere, prin care se va urmări, pe de o parte,

revalorizarea rolului şi locului copilului în familie şi crearea unui climat favorabil dezvoltării

normale a acestuia în familie şi societate, iar pe de altă parte, dezvoltarea unor paternuri

comportamentale normale.

În urma activităţii se va observa un feed-back pozitiv din partea minorilor şi a familiilor acestora.

Minorii vor fi încurajaţi să participe la programe instructiv-educative în şcoală (cursuri de iniţiere în

utilizarea calculatorului, jocuri pe calculator) sau în alte părţi şi activităţi educativ-estetice (cursuri

de pictură pe sticlă, de creaţie artizanală � construcţii de zmee, film, literatură).

X. Calendarul activităţilor

Nr. crt.

Obiective Activităţi/acţiuni

Responsabil Termen

1.

Identificarea copiilor cu risc de delincvenţă

1. Pregătirea şi dotarea sediului; amenajarea logistică director oct. 2013 2. Formarea şi pregătirea echipei pluridisciplinare Resp. proiect

Oct. 2013

3. Identificarea minorilor predelincvenţi şi delincvenţi, prin activităţi de teren şi

primirea de sesizări din partea cadrelor didactice şi a familiei elevilor Dirig./Înv.

3. Amenajarea unui cabinete de consiliere şcolară, unde vor face practica şi

studenţii voluntari Resp. proiect

4. Stabilirea criteriilor de selectare şi selectarea minorilor ce vor beneficia de

activităţile programului Grup de lucru

5. Evaluarea psihologică a minorilor înscrişi în program psiholog 6. Întocmirea unei prime baze de date Resp. proiect 7. Contactarea colaboratorilor şi stabilirea relaţiilor de colaborare pentru

stabilirea ccelor mai bune alternative în tratarea şi prevenirea acestor fenomene Resp. proiect

2.

Conştientizarea

riscului privind abordarea unei conduite delincvente

1. Activităţi desfăşurate în teren de către asistenţii sociali, poliţişti şi psiholog

pentru evaluarea iniţială a grupului ţintă pentru completarea bazei de date Grup de lucru Noiembrie

2013 2. Activităţi educative cu scopul de a cunoaşte mai bine subiecţii şi o mai bună

relaţionare cu aceştia (terapie ocupaţională) Grup de lucru

Noiembrie 2013 3. Evaluarea socio-psiho-educaţională a minorilor Psiholog

4. Identificarea cauzelor care au determinat apariţia comportamentului deviant al

minorului şi stabilirea strategiilor de acţiune pentru fiecare minor în parte Grup de lucru

5. Stabilirea categoriilor delincvenţionale în care se încadrează minorii Grup de lucru 3.

Supravegherea şi reinserţia

minorului în

familie şi societate

1. Stabilirea contactului cu familia Dirig./înv. Decembrie 2013

2. Evaluarea minorului de către psiholog, asistent social şi înregistrarea datelor

obţinute de către aceştia, precum şi realizarea grupului de voluntari ce vor

participa la proiect

Psiholog Asistent social

3. Întrevederi cu familiile minorilor şi argumentarea necesităţii aplicării

programului de consiliere Grup de lucru

4. Organizarea unor activităţi atât cu scop terapeutic cât şi educativ (vizionare de

spectacole, curs de limbi străine, concursuri cultural-artistice, etc.) Grup de lucru

5. Evaluarea activităţii echipei pluridisciplinare director 4.

Educarea � preluarea unor modele de conduită conform normelor sociale

1. Realizarea unor materiale informative cu privire la delincvenţa juvenilă

(broşuri, pliante, etc.) şi distribuirea acestora în scopul prevenirii acesteia Grup de lucru Ianuarie

2014 2. Şedinţe de terapie şi consiliere individuală şi de grup şi asupra familiei Grup de lucru 3. Întâlnirea echipei pluridisciplinare pentru a stabili cele mai bune alternative în

tratarea şi prevenirea acestui fenomen Resp. proiect Ianuarie

2014 4. Formarea unor grupuri de voluntari (studenţi, părinţi, colegi) care să contribuie

la desfăşurarea activităţilor de prevenire şi la activităţile de dezvoltare a

capacităţilor de relaţionare

Resp. proiect

5. Prevenirea delincvenţei prin organizarea de întâlniri cu elevii Grup de lucru 5.

Găsirea unor

alternative la instituţionalizare

1. Completarea bazei de date Grup de lucru

Februarie Martie 2014

2. Realizarea serviciilor de asistenţă socială prin efectuarea vizitelor în familie 3. Şedinţe de consiliere psihologică şi terapie individuală şi pentru părinţi 4. Prevenirea comporamentului deviant prin organizarea unor întâlniri cu elevii

şcolii 5. Organizarea unei expoziţii de lucrări plastice, intitulată �Hristos a înviat�

6. Realizarea unei campanii de prevenire a delincvenţei în şcoli � ore deschise 6.

Urmărirea

evoluţiei minorilor

pe parcursul desfăşurării

programului şi ulterior

1. Organizarea unor activităţi cultural-educative (teatru, film, expoziţii) şi sportive

Grup de lucru

Aprilie Mai 2014

2. Organizarea unui seminar cu tema �Delincvenţă � Absenteism� cu scopul

conştientizării minorilor asupra consecinţelor comportamentului deviant 3. Intervenţia specialiştilor în familie 4. Plasarea minorilor din program în diferite cluburi de tineret, pentru a beneficia

de programe instructiv-educative în mod gratuit 5. Implicarea părinţilor/prietenilor în programul de recuperare a minorilor delincvenţi 6. Dezbateri privind rezultatele obţinute pe parcursul programului 7. Realizarea serviciilor de asistenţă socială, pedagogică şi psihologică prin vizite

în familie, la şcoală 7.

Întărirea relaţiilor

1. Diseminarea datelor despre minorii incluşi în program director 2. Evaluarea activităţii echipei pluridisciplinare director

de colaborare cu instituţiile

interesate de continuarea activităţilor şi

găsirea de noi

colaboratori

3. Evaluarea realizată de către grupul ţintă în ceea ce priveşte aportul

programului, la modificările comportamentale Grup de lucru Iunie

2014 4. Evaluarea situaţiei şcolare şi a prezenţei Dirig./înv. 5. Întocmirea şi editarea raportului studiului efectuat asupra fenomenului delincvenţional

Resp. proiect

6. Dezbateri, mese rotunde, articole în presă privind rezultatele programului Resp. proiect 7. Organizarea unei activităţi cu grupul ţintă şi un grup martor (elevi model fără

probleme de comportament) Resp. proiect

8. Elaborarea unui proiect amplu pe tema delincvenţei juvenile care să

urmărească găsirea unor noi soluţii de extindere şi continuare a acestui proiect Director Resp. proiect

Director:

Prof. Ofelia Ionescu


ŞCOALA GIMNAZIALĂ �ALECU RUSSO�

CONSILIUL PROFESORAL

METODE ŞI TEHNICI DE MANAGEMENT AL CONFLICTULUI � PROF. OFELIA IONESCU

MAPA ACTIVITĂŢII

1.a. Domeniul: Comunicare � relaţionare

b. Activitatea: Consiliul profesoral

c. Formator: director, prof. Ofelia Ionescu

2. Minuta întâlnirii:

a. Tema propusă: Metode şi tehnici de managemnt al conflictului

b. Grup ţintă: 32 cadre didactice (CP)

c. Obiective:

Definirea şi înţelegerea conceptului de conflict;

Identificarea cauzelor conflictelor;

Dezvoltarea abilităţilor de rezolvare a conflictelor: medierea

d. Aprecieri, rezultate

ŞEDINŢA NR. 1

Localitatea: Iaşi

Şcoala: Gimnazială �Alecu Russo�

Tema: Metode şi tehnici de management al conflictului

Grup ţintă: 32 cadre didactice (CP)

Formator: director, prof. Ofelia Ionescu


să definească conceptul (termenul) de conflict

să identifice cauze ale conflictelor;

să-şi dezvolte abilităţi de percepţie a managementului conflictului

să fie conştient de consecinţele pozitive şi consecinţele negative ale conflictelor

să fie capabil să-şi rezolve conflictele şi să adopte decizii adecvate situaţiilor, înţelegând

conceptul de mediere şi fazele medierii;

să-şi formeze deprinderi de mediere a conflictelor

Competenţe: empatia, asertivitatea, de comportament, de atitudine, sentimente, trăiri

Metode utilizate: exerciţiu de spargere a gheţii, joc de rol, brainstorming


Resurse:

- psihologice: motivaţia temei

- de timp: 2 ore

- materiale: flipchart, markere, videoproiector

Modalităţi de organizare a activităţii: individual, pe grupe

DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII

Moment organizatoric: sunt asigurate condiţiile pentru o bună desfăşurare a activităţii

Crearea stării aperceptive, emoţionale, a interersului pentru activitate, captarea atenţiei

Declanşarea activităţii:

Pasul 1: exerciţiu de spargere a gheţii � �Petale�

Pasul 2: prezentarea, cu ajutorul videoproiectorului, a conceptului de conflict, cauze ale

conflictului, percepte ale managementului conflictului, medierea şi fazele medierii (anexa 1)

Pasul 3: joc de rol pentru situaţii conflictuale între: elev-elev, cadru didactic-elev, cadru

didactic-părinte, cadru didacti-cadru didactic, cadru didactic-îngrijitoare, cadru didactic-director. Se

formează grupe compuse din două persoane aflate în conflict şi câte un mediator (anexa 2)

Pasul 4: �Lista descrierilor� (anexa 3)


Anexa 1

CONCEPTUL DE CONFLICT

Termenul provine de la verbul confligo, -ere = a se ciocni, a răni şi de la conflictatio, anis

=1. ciocnire, şoc; 2. acţiunea de a lupta contra. Sinonime: disensiune, fricţiune, neplăcere, dispută,

ceartă, scandal, luptă, război.

În accepţiunea sa cea mai largă, conflictul este orice formă afectată, alterată a relaţiilor

social-umane.

El este o problemă de interrelaţionare, o relaţie psihosocială negativă.

Conflictul apare atunci când două părţi aflate în interdependenţă se percep sau sunt

realmente incompatibile sau doar diferite la nivelul scopurilor, valorilor, resurselor, nevoilor sau

chiar al unor trăsături de personalitate.

Conflictul se exprimă sau manifestă la nivel verbal, fizic sau armat.

CAUZE ALE CONFLICTELOR

Diferenţe � reale sau percepute (opinii, atitudini, credinţe, nevoi). Când diferenţele dintre

oameni nu sunt acceptate, apare dezacordul, verbalizat sau nu.

Incompatibilităţile reale sau iluzorii, imaginare, percepute, existente doar în mintea uneia

dintre părţi între nevoi, interese, valori, percepţii.

Nerespectarea normelor, explicite sau implicite. Normele sociale sunt standarde sau

comportamente comune, acceptate de membrii grupului şi aşteptate de ei. Unele norme sociale sunt

explicite şi pot fi afişate (�Fumatul interzis�). Altele sunt nerostite şi nescrise, dar şi ele influenţează

comportamentul.

Comunicarea absentă sau deficitară/înţelegerea eronată.

Agresivitatea

Resursele limitate

Sensibilitate/jignire: o persoană se simte imediat ţinta criticilor datorită structurii de

personalitate sau a unei conjuncturi temporale, slabă încredere în sine, susceptibilitate.

Aşteptări neconfirmate

Statusul, puterea, prestigiul, stima de sine.


PERCEPTE ALE MANAGEMENTULUI CONFLICTULUI

1. Conflictul există. Conflictul este o parte a vieţii noastre de zi cu zi, chiar şi pentru cei care şi-

au format capacităţi de a-l combate.

2. Conflictul nu este bun sau rău. Cum îl percepem şi cum ne descurcăm îl face bun sau rău.

Canalizat într-un mod potrivit conflictul stimulează noi înţelegeri, schimbă şi dezvoltă. Abordat

într-un mod cu totul nepotrivit conflictul poate deveni foarte distructiv atât din punct de vedere

emoţional, spiritual cât şi fizic.

3. Adesea, toţi putem învinge. În cele mai multe dintre situaţii, este posibil să creăm soluţii

reciproce acceptabile utilizând capacităţi de management al conflictului.

4. Capacităţi de management al conflictului pot fi învăţate. Prin practică putem îmbunătăţi

comunicarea, rezolvarea problemelor, negocierea, facilitarea, medierea şi capacităţile de intervenţie

necesare.

5. Oamenii îşi pot rezolva problemele. Dacă oamenii aflaţi în conflict au abilităţi, sau suportul

celorlalţi care au abilităţi, pot veni cu soluţiii potrivite pentru ei � chiar dacă pot fi diferite de

soluţiile la care noi ne-am gândit.

6. Modul în care definim o problemă determină şi modul în care noi o vom rezolva. Cu cât mai

clar definim o problemă, cu atât mai uşor găsim o soluţie.

7. Sentimentele sunt importante. Câteodată nici nu reuşim să ajungem la motivele conflictului şi

de aceea nu-l putem rezolva până când nu luăm în considerare sentimentele neconştientizate.


CONSECINŢELE CONFLICTELOR

NEGATIVE POZITIVE - produc emoţii şi sentimente negative: furie,

anxietate, teamă, suferinţă şi agresiune; resentimente, tristeţe, stress, singurătate - îmbolnăviri psihice şi organice - confuzie afectivă şi cognitivă - produc duşmani - distrug relaţiile - obstrucţionează rezolvarea conflictelor -conflictele nerezolvate împiedică dezvoltarea

personală - pot distruge coeziunea şi identitatea grupului - duc la activităţi neterminate, neîndeplinirea

îndatoririlor - pierderi de vieţi omeneşti - pagube materiale - risipă de timp, energie - privarea de libertate

- conflictul combate stagnarea; sursă a

schimbării, dezvoltării, dinamismului şi a

vitalităţii - stimulează interesul şi curiozitatea - contribuie la dobândirea experienţei - eficientizează activitatea - contribuie la dezvoltarea personală, încurajează reflecţia autocritică - poate promova coeziunea şi identitatea de

grup - poate stabiliza şi integra relaţiile, ajutând la

scăderea tensiunilor - poate încuraja comunicarea interpersonală şi

intercunoaşterea: explorarea şi conştientizarea

sentimentelor, nevoilor şi opiniilor altora - uneori consolidează încrederea în sine şi stima

de sine - încurajează examinarea problemelor şi

motivarea rezolvării acestora - duce la o mai mare adeziune de soluţii, o mai

bună calitate a deciziilor - poate încuraja creativitatea şi inovarea

MEDIEREA

1. Medierea este o negociere asistată. Întrucât oamenii aflaţi în dispută sunt lipsiţi adesea de

aptitudini adecvate pentru rezolvarea conflictului sau nu sunt capabili să le folosească din cauza

stării lor emoţionale, medierea poate fi foarte importantă.

2. Neutralitatea. În majoritatea împrejurărilor mediatorul este neutru. Mediatorul nu ţine

niciodată partea unuia sau altuia.

3. Părţile stau de vorbă cu mediatorul. La început, mediatorul cere părţilor în dispută să

vorbească cu el, nu una cu cealaltă.

4. Participarea voluntară. Medierea are cele mai multe şanse să reuşească atunci când

participarea e voluntară.

5. Confidenţialitatea. Ceea ce se întâmplă într-o mediere este confidenţial.

6. Diferite modele de folosinţe. Există multe metode de mediere, de exemplu: mediere

individuală versus � comediere; metode de reuniune de reprezentanţi versus metode fără reuniuni de

reprezentanţi; conciliere versus mediere faţă în faţă; împuternicire versus abordări estimative.


FAZELE MEDIERII

1. Intervenţia. Prezentaţi-vă ca mediator. Întrebaţi pe cei în dispută dacă vor să participe la

mediere pentru a-i ajuta să-şi rezolve problema.

2. Contracararea. Descrieţi procesul de mediere şi rolul mediatorului: persoanele, nu mediatorul,

sunt cei care rezolvă problema; mediatorul va căuta să înţeleagă ambele părţi. Mediatorul îi va ajuta

să stabilească reguli de bază şi va menţine respectarea acestora; tot ceea ce se va petrece în cursul

medierii este de natură confidenţială.

3. Aprofundarea problemelor: cereţi uneia dintre persoane să vă povestească ce s-a întâmplat;

parafrazaţi ce a spus prima persoană, folosind ascultarea activă; repetaţi aceiaşi paşi pentru fiecare

parte în dispută.

4. Generarea de opţiuni: întrebaţi fiecare persoană, pe rând, ce ar fi făcut altfel; întrebaţi pe

fiecare persoană, pe rând, ce ar face chiar acum pentru a ajuta la soluţionarea problemei; căutaţi

soluţii împreună.

5. Alegerea celei mai bune soluţii: ajutaţi pe cei în dispută să găsească o soluţie cu care să poată

�trăi�; felicitaţi-i.


Anexa 2

Grupa I

Elevul X îl jigneşte pe elevul Y. Elevul Y îl loveşte cu pumnul pe elevul X.

Grupa II

În parcarea şcolii, profesorul Y îl surprinde pe elevul X când îi zgârie maşina.

Grupa III

Tatăl elevului X refuză să plătească tabla spartă de fiul lui.

Grupa IV

Profesorul X merge la oră, la clasa aV-a, dar elevii sunt plecaţi cu diriginta la muzeu.

Grupa V

Profesorul X îi reproşează îngrijitoarei că niciodată nu spală parchetul în clasă.

Grupa VI

Profesorul X este supărat pentru că directorul i-a tăiat ora, deşi întârziase numai 10 minute.


Anexa 3

LISTA DESCRIERILOR

Marcaţi cuvintele care vă descriu cel mai bine în acest moment....

Liniştit Nesigur Emotiv

Responsabil Pesimist Plictisit

Indiferent Snob Furios

Activ Nauv Iubit

Vesel Mândru Bun

Distractiv Plăcut Supărat

Perfect Gras Timid

Înţelegător Urât Agresiv

Iertător Nerăbdător Singuratic

Calm Trist Vorbăreţ

Nervos Inteligent Bădăran

Relaxat Retras Simpatic

Prudent Gelos Generos

Isteţ Curajos Diferit

Neîndemânatic Sănătos Interesant

Sensisibil comun drăguţ

Rezultate � lista descrierilor

Participanţi: 32 cadre didactice

Liniştit � 7 Nesigur � 1 Emotiv � 3

Responsabil � 5 Pesimist � 0 Plictisit � 7

Indiferent � 4 Snob � 0 Furios � 2

Activ � 2 Naiv � 0 Iubit � 4

Vesel � 5 Mândru � 1 Bun � 3

Distractiv � 6 Plăcut � 3 Supărat � 2

Perfect � 1 Gras � 4 Timid � 2

Înţelegător � 10 Urât � 0 Agresiv � 0

Iertător � 4 Nerăbdător � 10 Singuratic � 5

Calm � 8 Trist � 7 Vorbăreţ � 6


Nervos � 1 Inteligent � 4 Bădăran � 0

Relaxat � 7 Retras � 6 Simpatic � 2

Prudent � 8 Gelos � 0 Generos � 5

Isteţ � 2 Curajos � 2 Diferit � 1

Neîndemânatic � 0 Sănătos � 3 Interesant � 3

Sensibil � 5 Comun � 3 Drăguţ � 2


CUNOAȘTEREA ȘI INTEGRAREA ÎN GRUPA ELEVILOR � PROF. ÎNV. PRIMAR DOBÂNDĂ SILVIA,

PROF. ÎNV. PRIMAR BĂDIC LOREDANA

PROIECT DE ACTIVITATE

Școlarul mic are o personalitate în evoluție. Adaptarea lui la activitățile școlare rezultă din felul

în care se ajustează caracteristicile și trăsăturile sale de personalitate la exigențele școlare din ce în

ce mai mari. Pregătirea pentru integrarea școlară începe în familie, apoi continuă în grădiniță. Intrat

în școală, copilul este solicitat intens intelectual, învățarea devenind tipul fundamental de activitate.

Acesta dobândește o mai mare stabilitate și un echilibru al vieții afective.

Jocurile de rol propuse îi fac pe elevi să traverseze mai ușor complexele, fiind o formă ideală de

dezvoltare a capacității de comunicare și un mijloc de modelare creativă a caracterului micilor

școlari. Astfel se conturează personalitățile copiilor, se deschid noi perspective asupra propriei

persoane, asupra celorlalți, a comunității din care fac parte.

Această activitate își propune formarea și consolidarea unor atitudini și convingeri pozitive față

de semeni, de a-i sensibiliza pe copii față de ceea ce îi înconjoară, de a le dezvolta comportamente

și atitudini sociale active, responsabile, tolerante și deschise.

Scopul:

Formarea unor deprinderi de conduită morală și respectarea regulilor conviețuirii într-un

grup.

Consolidarea colectivului de elevi prin dezvoltarea spiritului de echipă, a sprijinului

reciproc și a cooperării între colegi.

Obiective urmărite:

dezvoltarea abilităților de comunicare și cooperare în grup;

cunoașterea interpersonală;

integrarea în grup;

cunoașterea numelui fiecărui coleg de grup;

respectarea regulilor de grup;

colaborarea și susținerea reciprocă în echipa de lucru.

Durata: 45 minute

Grup țintă: elevii Clasei Pregătitoare A

elevii clasei a III-a A


Responsabili: prof. înv. primar. Dobândă Silvia

prof. înv. primar Bădic Loredana

Resurse umane: 30 de elevi

2-cadre didactice

Resurse materiale: ghem cu sfoară, scaune, carton pentru�acoperiș�, bloc de desen, acuarele, vas

pentru apă, pensoane.

Desfășurarea activității:

Activitatea va debuta cu un exercițiu de icebreaking. Un elev va arunca mingea către un coleg

adresându-i un compliment sau va enunța ceea ce apreciază cel mai mult la acesta. Exercițiul se

derulează până ce toți elevii au prins mingea și au adresat câte un enunț pozitiv despre

personalitatea unui coleg.

Joc � Pânza de păianjen

Elevii sunt așezați în cerc. Învățătorul dă ghemul de ață unui elev și îi spune să prindă un capăt al

acestuia. În timp ce ține capătul aței, dați ghemul la un alt elev și rugați-l să țină ața din punctul care

a ajuns la el, dând apoi ghemul mai departe, până când toți elevii vor ține în mână ața, în așa fel

încât să se formeze o rețea, ca o pânză de păianjen. Rugați-l pe un elev să lase ața din mână (dacă

acest lucru nu s-a întâmplat în mod spontan, caz în care utilizați această experiență pentru a-i

întreba pe elevi ce au observat că s-a întâmplat după ce colegul lor a lăsat ața din mână). Rugați-i să

lase ața din mână, pe rând, până când toată ața ajunge să fie ținută de un singur elev.

Învățătorul întrebă elevii în ce fel se aseamănă acest joc cu relațiile care există între oameni,

conducând discuția înspre a conchide că pentru a avea relații bune cu un grup de persoane, fiecare

dintre persoanele implicate trebuie să își facă partea sa în a menține relația. Dacă nu se întâmplă ca

atunci când, unul câte unul, elevii renunță să mai susțină pânza de păianjen; ața devine încâlcită și

nu mai are frumusețea pânzei de păianjen.

Discuții:

De ce sunt importante/ de dorit relațiile de prietenie?

Ce alte relații importante au la această vârstă?

Ce relații trebuie menținute?

Ce trebuie să facă pentru a menține fiecare dintre tipurile de relații amintite?

Refacerea ghemului


Jocul se reia într-un mod diferit. După ce s-au așezat în cerc, elevii refac pânza de păianjen.

Ghemul este în mâna ultimului membru al grupului, apoi îl dă celui care a început jocul. Acesta va

lua ghemul, va spune numele celui de la care l-a primit, apoi va spune �Pe mine mă cheamă...�.

Ghemul va trece pe la fiecare copil și aceștia vor spune numele persoanelor pe la care a trecut

ghemul, de la primul până la el, apoi își va spune numele, va înfășura în continuare sfoara, dând

ghemul mai departe. Ultimul copil ajunge să spună numele întregului grup.

După ce au rulat ghemul, sunt puși să își imagineze că a venit o ploaie mare și că sunt nevoiți să

intre cu toții sub un �acoperiș�, protejând foarte bine ghemul de ploaie. Cine rămâne afară este în

mare pericol, așa că trebuie să se ajute unii pe alții și să-și facă loc sub acest �acoperiș�.

Este important ca în timpul jocului să se observe dacă elevii se ajută între ei atunci când sunt

invitați să se adăpostească de ploaie și mai ales dacă exclud pe cineva din grup.

Se poartă discuții despre prietenie, ajutor reciproc, colaborare, toleranță. Orice grup necesită

stabilirea unor reguli sau limite.

Elevii dau exemple de reguli de grup:

1. Să ne exprimăm clar, concis și direct.

2. Să îl ascultăm pe cel care vorbește până termină ce are de spus.

3. Să vorbim pe rând.

4. Să ne respectăm unii pe alții.

5. Să încurajăm participarea fiecărei persoane din grup.

Învățătorul urmărește ca elevii:

- să înțeleagă importanța relațiilor interumane;

- să identifice modalități prin care ei pot contribui la menținerea relațiilor bune cu ceilalți;

- să identifice activități care se pot realiza mai eficient în grup;

- să înțeleagă importanța relațiilor de prietenie într-un grup.

Elevii realizează desene cu tema Prietenii mei. Din lucrările realizate se organizează o expoziție.

Bibliografie:

1. Gabriela Lemeni, Loredana Mihalca, Codruța Mih, Consiliere și orientare � activități

pentruclasele I-IV, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2005.

2. Colectiv de autori � Consultaţii pentru activitatea educativă, Ed. Eurobit, Timişoara, 1996.

3. Mihăilescu, Eusebiu � Omul şi convieţuirea socială (antologie), Ed. Albatros, Bucureşti, 1981.


CONSILIERE PĂRINŢI � DISCIPLINĂ ŞI PEDEAPSĂ � PROF. OFELIA IONESCU

Motto: �Dacă copiii trăiesc în ostilitate,

Ei învaţă să se bată.

Dacă copiii trăiesc în toleranţă,

Ei învaţă să fie răbdători.

În ce trăiesc copiii dumneavoastră?�

(Dorothy Nolte)

1. Introducere

Consilierea este o formă specială de comunicare, care implică ascultare; este o formă

confidenţială de a oferi ajutor, bazată pe principiul dezvoltării personale. Prin intermediul şedinţelor

de consiliere cu părinţii, am dorit să facilităm schimbările comportamentale, ameliorarea relaţiilor

personale, deprinderea tehnicilor de rezolvare a conflictelor şi de comunicare cu copiii.

Am dorit ca întâlnirile cu părinţii să nu fie formale, ci să dea posibilitate dialogului sincer: de

aceea un accent deosebit s-a pus pe activităţile de cunoaştere interpersonală, pentru a crea un cadru

de siguranţă şi pe strategiile de desfăşurare a acestora care am dorit să fie variate, accesibile,

plăcute.

2. Violenţa în familie

Violenţa în familie conduce la construirea unor destine nefericite pentru toţi membrii ei. Efectele

nu sunt doar de moment, ci afectează adulţii şi copiii pentru toată viaţa. În momentul în care

violenţa este prezentă apare inevitabil şi izolarea de ceilalţi.

Violenţa în mediul familial se referă atât la ameninţările, injuriile unui membru al familiei asupra

celuilalt, cât şi la producerea unei răni fizice. Este un comportament distructiv care are ca scop

păstrarea controlului asupra partenerului de viaţă.

Se conturează cinci forme ale relaţiei bazate pe violenţă: fizică, emoţională, economică,

psihologică, sexuală:

În abuzul fizic, o persoană încearcă să producă suferinţă unei alte persoane prin folosirea

unor obiecte contondente, a pumnilor, picioarelor, pălmuirea.


În abuzul emoţional, o persoană urmăreşte să submineze personalitatea altei persoane, iar

modul de realizare merge de la critici, insulte ce dau naştere unor sentimente de inferioritate până la

manipulare.

În cazul abuzului economic, agresorul aduce victima într-o poziţie financiară dependentă.

Abuzatorul este cel care decide modul în care vor fi cheltuiţi banii. Exemple ale menţinerii

controlului financiar sunt cele în care victimei nu i se permite să muncească; se ţine o evidenţă

strictă asupra fiecărui ban cheltuit sau abuzatorul nu acceptă ca celălalt să se angajeze.

Deşi duce la instalarea fricii, abuzul psihologic este o modalitate prin care abuzatorul se

asigură că domină victima. Ameninţarea cu violenţa poate fi orientată direct asupra victimei sau

poate consta în ameninţarea cu suicidul. Intimidarea poate fi orientată atât asupra proprietăţii, a

cuiva drag sau a animalului de casă.

Abuzul sexual are două componente: prima este cea de a determina victima să întreţină un

raport sexual contrar dorinţei; a două componentă este cea de a încerca să se submineze sexualitatea

unei persoane, în sensul criticării sau prezentării într-o manieră defavorabilă a performanţelor sale

sexuale.

S-a observat că există mai multe tipuri de soţi agresivi:

Soţul �controlor� � vrea să menţină controlul permanent. Celălalt soţ este un simplu obiect

pe care îl manevrează după bunul plac. Pentru a obţine cu orice preţ ceea ce doreşte, �controlorul�

foloseşte ameninţarea şi bătaia. Copiii care trăiesc într-un astfel de mediu sunt în permanentă stare

de alertă, le este frică, iar urmările sunt de durată.

Soţul �protector� � este de obicei bărbatul care se simte puternic ca un adevărat cap al

familiei numai dacă ceilalţi membriii sunt dependenţi de el. Interzice soţiei să lucreze şi ia singur

deciziile cele mai importante. Copiii sunt controlaţi în permanenţă. Acest tip de agresor devine

extrem de violent la încercările soţiei şi copiilor de a deveni independenţi.

Soţul care �doreşte să fie mereu aprobat� � este foarte nemulţumit de propria sa persoană,

dar nu recunoaşte niciodată acest lucru. Are nevoie permanentă de aprobare şi de laude. Ideea că ar

putea să fie înşelat sau părăsit este cea mai mare ameninţare pentru el şi de aceea devine agresiv

destul de uşor.

Violenţa care apare în mediul familial are consecinţe dramatice asupra copiilor. Bătaia e privită

ca o boală care se acutizează din ce în ce mai tare. Un lucru şocant care trebuie ştiut de toţi părinţii:

copiii care trăiesc într-o atmosferă tensionată, marcată de scandaluri şi bătăi asupra mamei, au

traume sufleteşti mult mai grave decât copiii care sunt bătuţi de părinţi.


Într-o familie bântuită de violenţă, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de bază

(nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate. O mamă victimă a

violenţei soţului este mai puţin capabilă să asigure îngrijirile necesare copilului: hrană, casă, igienă,

haine, sănătate fizică.

Într-o atmosferă tensionată, părinţii sunt prea preocupaţi să-şi rezolve neînţelegerile şi fără să-şi

dea seama îşi pierd autoritatea în ochii copiilor. În locul autorităţii părinteşti se instalează teroarea,

care nu educă. Singurul lucru pe care îl învaţă copilul este că cel mai puternic din punct de vedere

fizic învinge, iar cel mai slab trebuie să se supună. Odată învăţat acest mod de a supravieţui, copilul

îl va păstra până când va ajunge la vârsta maturităţii. S-a văzut că o suferinţă intensă o trăiesc copiii

din familii aparent organizate, unite, dar cu numeroase conflicte. Efectele negative se fac simţite pe

toate planurile:

Probleme fizice � boli inexplicabile, expus la accidente în casă şi în afara casei.

Probleme emoţionale şi mentale � frică, autoînvinovăţire, teama că va fi părăsit, izolare.

Probleme de comportament � agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalţi, tulburări de

somn, enurezis (urinat în timpul somnului), fuga de acasă, consum de alcool, minciună.

Probleme şcolare � neîncredere, schimbări bruşte în performanţele şcolare, lipsă de

concentrare, lipsă de respect faţă de profesori şi colegi.

În timp, astfel de probleme se vor acutiza. Fiecare copil va căuta o formă proprie de

supravieţuire. Există câteva tipuri de comportament ale copiilor abuzaţi în familii violente:

Eroul sau salvatorul � joacă rolul de părinte pentru copiii mai mici. Deseori este fratele/sora

cel/cea mai în vârstă. Deseori este lăudat pentru maturitatea lui. Indiferent de vârsta pe care o are,

un astfel de copil este obişnuit să preia responsabilităţile casei în locul mamei bătute. El poate avea

grijă de restul copiilor, face mâncare şi are grijă de gospodărie.

Ţapul ispăşitor sau oaia neagră � foloseşte scandalul, comportamentul negativ pentru a atrage

atenţia. Are o părere proastă despre sine. Este foarte uşor de convins la acte de violenţă,

vagabondaj, consum de alcool, prostituţie.

Clovnul sau mascota � oferă scene comice familiei constituind o modalitate de a reduce

tensiunea. Se bazează pe capacitatea de a fi pe placul celorlalţi pentru a-şi ascunde frica. Este foarte

sensibil şi poate fi rănit uşor.

Copilul pierdut � învinge stresul refugiindu-se în lumea imaginaţiei, a fantasmelor, evitând

realitatea. Este copilul care a asistat la multe scene de bătaie între părinţi. Prezintă riscul de a

încerca să se sinucidă la adolescenţă sau maturitate.

Copiii care sunt crescuţi în astfel de familii cu disfuncţionalităţi ajung deseori la maturitate fără

să fie în stare să îşi ia viaţa în propriile mâini. Ei sunt numiţi (copii adulţi) deoarece sunt adulţi cu


probleme rămase nerezolvate din copilărie. Ei poartă o povară în suflet: teama, îndoiala şi

nesiguranţa. Este probabil că în familia acestor persoane s-au practicat trei reguli care i-au fost

spuse după fiecare episod de violenţă între părinţi:

- �Nu vorbi! Trebuie să păstrezi secretele familiei�.

- �Să nu te încrezi în nimeni. Este mai sigur să te izolezi decât să ai relaţii cu ceilalţi�.

- �Nu plânge! Înăbuşeşte-ţi lacrimile!�

Unii copii adulţi proveniţi din familii extrem de violente s-ar putea să aibă nevoie de asistenţa

specialiştilor pentru rezolvarea problemelor lor.

Şedinţa nr. 1

MAPA ACTIVITĂŢII

1. a. Domeniul (linia de program � din cele 6 arii): Şcoală şi comunitate

b. Activitatea: Consiliere părinţi

c. Data:

d. Consilier: prof. Ofelia Ionescu

2. Raport financiar:

Nr. Crt.

Categoria de cheltuieli Buget alocat Buget consumat Buget rămas

1. Consumabile 30 30 - 2. Protocol 15 15 - 3. Neprevăzute 3 - 3 4. Total 48 45 3

3. �Minuta întâlnirii�:

a. Tema propusă: DISCIPLINĂ ŞI PEDEAPSĂ

b. Consilier: prof. Ofelia Ionescu

c. Număr de participanţi: 15

d. Obiective:

- conştientizarea diferenţelor dintre disciplină şi pedeapsă;

- dezvoltarea abilităţilor de aplicare a disciplinei;

- valorizarea pozitivă a diversităţii formelor de pedeapsă.

e. Aprecieri, rezultate:


- au fost atinse toate obiectivele propuse;

- participarea activă a părinţilor, care şi-au exprimat clar opiniile, sentimentele;

- toţi părinţii consideră că limbajul folosit a fost clar;

- părinţii au înţeles consecinţele negative ale plecării de acasă a copilului;

- din fişele de evaluare reiese că au apreciat modul în care a fost pusă problema pedepsei, precum

şi demonstrarea faptului că fiecare este unic în felul său; părinţii susţin că, la finalul acestei şedinţe

se simt relaxaţi, mai înţelepţi, mai bine, pentru că atmosfera de lucru a fost deschisă spre dialog,

purtat de ei şi susţinut de consilieri; propun să se continue această temă de mare interes pentru ei.

Şedinţa nr. 1

CONSILIERE PĂRINŢI

Localitatea: Iaşi

Şcoala: �Alecu Russo�

Data:

Tema: DISCIPLINĂ ŞI PEDEAPSĂ

Grup ţintă: 15 părinţi din clasele aV-a, aVI-a, aVIII-a

Consilier: prof. Ofelia Ionescu


- să identifice deosebiri şi asemănări între oameni;

- să valorizeze pozitiv diversitatea;

- să conştientizeze riscurile, consecinţele negative ale abandonării familiei de către copii;

- să găsească modalităţi de determinare a copilului de a renunţa la părăsirea familiei.

Competenţe: empatia, de comportament, de atitudini, sentimente, asertivitate.

Metode utilizate: joc de rol, exerciţiu de antrenament creativ, chestionar.

Resurse:

- psihologice: motivaţia cursului

- de timp: 2 ore

- materiale: casetofon, flipchart, markere, fişe de lucru, o bucată de sfoară.

Modalităţi de organizare a activităţii: individual, pe grupe.



Moment organizatoric: consilierul şi părinţii asigură condiţiile pentru o bună desfăşurare a

activităţii. Fiecare persoană primeşte un ecuson pe care notează numele pe care doreşte să-l

folosească în timpul activităţii.

Crearea stării aperceptive, emoţionale, a interesului pentru activitate, captarea atenţiei. Pentru

început, se realizează un exerciţiu de încălzire: �De aceeaşi parte a drumului� � se aşează o bucată

de sfoară, care reprezintă drumul. Vor fi numite diferite calităţi, iar părinţii care au aceste calităţi,

vor trece de partea dreaptă a drumului, iar cei care nu le au vor trece de partea stângă a drumului.

Părinţii trec de partea dreaptă a drumului, dacă: le place să cânte, locuiesc aproape de şcoală, sunt

obosiţi, fumează. La sfârşitul acestui exerciţiu, sunt întrebaţi dacă au fost, de aceeaşi parte a

drumului, tot timpul aceleaşi persoane. Acest exerciţiu scoate în evidenţă faptul că între oameni

existăasemănări şi deosebiri, dar şi că suntem unici.


- Pasul 1: Consilierul cere părinţilor să completeze chestionarul de asertivitate (anexa 1) pentru

reactualizarea cunoştinţelor dobândite la şedinţa precedentă.

- Pasul 2: Se anunţă titlul temei şi fiecare părinte primeşte câte o foaie pe care este scrisă o

poveste (anexa 2), pe care trebuie să o citeascăşi să-i creeze un final. Consilierul stabileşte cele

patru grupe: păsări, flori, stele, copaci. Timp de cinci minute fiecare grupă realizează o siglă care să

o reprezintă. Se precizează sarcina de lucru: fetiţa se hotărăşte să se întoarcă acasă după ce a stat de

vorbă cu păsările, florile, stelele, copacii. Părinţii trebuie să noteze răspunsul acestora. Raportorul

fiecărei grupe prezintă răspunsul, apoi sunt listate consecinţele negative, în situaţia în care fetiţa nu

se întoarce acasă. Răspunsurile părinţilor sunt comparate cu cele ale copiilor.

- Pasul 3: Consilierul listează răspunsurile părinţilor la întrebarea: �Ce aţi face dacă copilul

dumneavoastră ar fugi de acasă?�

Transferul concluziilor: Activitatea se încheie cu un exerciţiu de conştientizare a

comportamentelor diferite, interpretărilor diferite ale oamenilor. Se îndoaie o foaie de hârtie în

două, se rupe colţul din dreapta sus şi se continuă de trei ori în acelaşi mod, apoi se desface foaia şi

persoanele care au obţinut aceeaşi formă se grupează.

Evaluarea activităţii: Consilierul solicită părinţilor să-şi exprime opiniile legate de activitatea

desfăşurată, cum s-au simţit şi să completeze fişa de evaluare.


Anexa 1

CHESTIONAR DE ASERTIVITATE

Pot să-mi exprim cinstit sentimentele

Pot să spun Nu fără să mă acuz sau să mă simt vinovată

Pot să recunosc când sunt supărată

Încerc să găsesc cauza supărării mele

Aştept să cunosc toate faptele înainte de a lua o decizie

�Critic� comportamentul unei persoane şi nu persoana

Îmi asum responsabilitatea pentru sentimentele mele în loc să învinuiesc pe alţii

Reuşesc să-mi exprim atât sentimentele pozitive cât şi pe cele negative

Când spun cum mă simt, nu-i jicnesc pe ceilalţi

Când nu sunt de acord cu altcineva nu uzez de agresiuni verbale

Reuşesc să găsesc soluţii pentru probleme şi nu stau să mă plâng

Respect drepturile celorlalţi când mi le exprim pe ale mele


Anexa 2

POVESTE

A fost odată o fetiţă de împărat căreia îi plăcea să se joace, să se bucure de cântecul păsărilor şi

să asculte poveştile spuse de tatăl ei, Împăratul.

Dar, într-o zi, Împăratul muri, întreaga împărăţie rămânând în grija Împărătesei.

Fetiţa de împărat deveni din ce în ce mai tristă, ducând dorul poveştilor spuse de tatăl ei. Într-una

din zile, fără să spună la nimeni, pleacă de acasă. După ce străbătu dealuri şi văi, ape şi câmpii,

obosită, plângând, adormi sub un copac. În vis, o zână bună îi şopti că va fi din nou fericită dacă în

zori va asculta ce-i vor spune păsările, florile, stelele şi copacii.

Şedinţa nr. 2

MAPA ACTIVITĂŢII

1. a. Domeniul (linia de program � din cele 6 arii): Şcoală şi comunitate

b. Activitatea: Consiliere părinţi

c. Data:

d. Consilier: prof. Ofelia Ionescu,

2. Raport financiar:

Nr. Crt.

Categoria de cheltuieli Buget alocat Buget cheltuit Buget rămas

1. Consumabile 30 30 - 2. Protocol 15 15 - 3. Neprevăzute 4 - 4 4. Total 49 45 4

3. �Minuta întâlnirii�:

a. Tema propusă: DISCIPLINĂ ŞI PEDEAPSĂ

b. Consilier: prof. Ofelia Ionescu

c. Număr participanţi: 15

d. Obiective:

- conştientizarea diferenţelor dintre disciplină şi pedeapsă

- dezvoltarea abilităţilor de aplicare a disciplinei.


e. Aprecieri, rezultate:

- părinţii au înţeles limbajul utilizat;

- consideră că seminarul este eficient, antrenant, au învăţat lucruri noi despre comunicarea cu

copiii;

- au fost mulţumiţi de prestaţia consilierului;

- propun discutarea acestei teme şi cu copiii, să participe mai mulţi părinţi;

- doresc să ştie mai multe lucruri despre această temă, să continue discuţiile şi să-şi

împărtăşească din experienţele personale;

- părinţii s-au lăsat antrenaţi în activitate, au lucrat şi colaborat foarte bine între ei, au început să

fie mai deschişi, să aibă mai puţine reţineri.

Şedinţa nr. 2

CONSILIERE PĂRINŢI

Localitatea: Iaşi

Şcoala: �Alecu Russo�

Data:

Tema: DISCIPLINĂ ŞI PEDEAPSĂ

Grup ţintă: 15 părinţi din clasele aVa, aVIa, aVIIIa

Consilier: prof. Ofelia Ionescu


- să realizeze diferenţele între un răspuns de disciplină şi unul de pedeapsă;

- să găsească mijloacele care să ducă la diminuarea situaţiilor în care se apelează la insulte,

jigniri, calomnii;

- să exerseze situaţii în care să aplice disciplina şi pedeapsă;

- să sesizeze aspectele pozitive ale unei discipline corecte şi efectele negative ale pedepselor.

Competenţe: toleranţă, empatie, de comportament, de atitudini, sentimente, evaluare internă şi

externă, asertivitate.

Metode utilizate: exerciţiul de antrenament creativ, dezbaterea, recenzia prin rotaţie, jocul de rol,

chestionar, explicaţia, punerea în situaţie, lucrul în echipă.

Resurse:

- psihologice: motivaţia cursului

- de timp: 2 ore

- materiale: casetofon. flipchart, markere, fişe de lucru, retroproiector, folii


Modalităţi de organizare a activităţii: individual, în perechi, pe grupe.


Moment organizatoric: consilierul şi părinţii asigură condiţiile pentru o bună desfăşurare a

activităţii. Fiecare persoană primeşte un ecuson pe care notează numele pe care doreşte să-l

folosească în timpul activităţii.

Crearea stării aperceptive, emoţionale, a interesului pentru activitate, captarea atenţiei. Părinţii

primesc o fişă �Lista descrierilor� pe care vor marca la începutul şi la finalul activităţii cuvintele

care descriu cel mai bine starea emoţională (anexa 1).


- Pasul 1: Exerciţiu de antrenament creativ: părinţii se aşează în cerc, unul în spatele celuilalt şi

mimează ploicica (se bate uşor în spatele celuilalt), ploaia (se bate mai puternic), grindina, tunetul,

soarele (se mângâie spatele).

- Pasul 2: Părinţii completează un chestionar pe care l-au completat şi copiii lor (anexa 2). Pe

flipchart se listează răspunsurile şi se compară cu cele ale copiilor.

- Pasul 3: Prin voluntariat, se aleg doi părinţi care vor prezenta prin joc de rol, comportamentul

unui părinte care primeşte un bilet de la şcoală în care se prezintă abaterile de la disciplină ale

copilului său. Se discută comportamentul părintelui, aspectele pozitive şi negative ale acestuia.

- Pasul 4: Se prezintă pe videoproiector, abuzul fizic şi emoţional, tipuri, efecte, semne ale

abuzului. Se listează împreună cu părinţii, consecinţele abuzului fizic şi emoţional. Se prezintă pe

folie, consecinţele abuzului şi comportamentul unui copil abuzat (anexa 3).

- Pasul 5: Se formează trei echipe (portocale, kiwi, banane). Prin tehnica recenziei prin rotaţie, li

se cere părinţilor să găsească efectele negative ale comunicării pedepsei pentru următoarele

afirmaţii:

�Fă asta pentru că aşa îţi spun eu!�

�Îţi arăt eu ţie!�

�Nu eşti bun de nimic!�

Se solicită părinţilor să transforme aceste pedepse negative în pedepse pozitive.

Transferul concluziilor: Să renunţăm la cuvintele dure: solicităm părinţilor să formeze perechi.

Fiecare pereche primeşte un text ce conţine discuţia dintre două persoane. Trebuie să înlocuiască

cuvintele dure. Se aleg două perechi, prin voluntariat şi li se cere ca prima pereche să interpreteze

textul original, iar a două � interpretările personale (anexa 4). Activitatea se încheie cu un exerciţiu


de antrenament creativ. Părinţii se aşează în cerc şi bat din picioare, din ce în ce mai tare, după care,

la un semnal, se ridică, ridică mâinile şi strigă �Yes!�

Evaluarea activităţii: Consilierii solicită părinţilor să-şi exprime opiniile legate de activitatea

desfăşurată, cum s-au simţit şi să completeze fişa de evaluare.


Anexa 1

LISTA DESCRIERILOR

Marcaţi cuvintele care vă descriu cel mai bine în acest moment...

Liniştit nesigur emotiv

Responsabil pesimist plictisit

Indiferent snob furios

Activ naiv iubit

Vesel mândru bun

Distractiv plăcut supărat

Perfect gras timid

Înţelegător urât agresiv

Iertător nerăbdător singuratic

Calm trist vorbăreţ

Nervos inteligent bădăran

Relaxat retras simpatic

Prudent gelos generos

Isteţ curajos diferit

Neîndemânatic sănătos interesant

Sensibil comun drăguţ


Anexa 2

CHESTIONAR (ELEVI)

1. Credeţi că trebuie să fiţi pedepsiţi de părinţi? De ce?

2. Ce fel de pedepse primiţi de la părinţi?

3. Dau rezultate pozitive aceste pedepse?

4. Cum ar trebuisă fiţi pedepsiţi de către părinţi?

CHESTIONAR (PĂRINŢI)

1. Credeţi că trebuie pedepsiţi copiii? De ce?

2. Ce fel de pedepse aplicaţi copiilor dumneavoastră?

3. Dau rezultate pozitive aceste pedepse?


Anexa 3

ABUZUL FIZIC ŞI EMOŢIONAL

Abuzul este un comportament agresiv sau necorespunzător îndreptat asupra copilului sau a cuiva

care se află evident într-o situaţie inferioară şi fără apărare şi care are ca rezultat consecinţe

fizice/sau emoţionale negative.

Abuzul poate fi de mai multe tipuri:

- abuzul fizic � lovirea, muşcarea, arderea intenţionată a copilului, pedepsirea crudă a copilului

(încuierea afară în timpul nopţii sau pe vreme rea, deprivarea de somn);

- abuzul emoţional � folosirea unor ameninţări, pedepsirea, respingerea, izolarea, terorizarea

copilului;

- neglijarea � părintele nu îi împlineşte nevoile emoţionale de bază (dragoste, atenţie) sau fizic

(mâncare, îmbrăcăminte, adăpost), nu îl supraveghează pe copil;

- abuzul sexual � include contactul sexual, a-l expune la/sau a-l folosi pe copil pentru filme sau

reviste pornografice, indiferent dacă cu forţa sau nu şi dacă se întâmplă cu voia lui sau nu.

Efectele abuzului asupra copiilor:

- din punct de vedere fizic: abuzurile şi neglijările pot determina răni grave, probleme medicale

serioase, handicapuri sau chiar moartea;

- din punct de vedere emoţional: atunci când adulţii abuzează copiii, lumea devine pentru ei

ameninţătoare şi nesigură. Copiii devin anxioşi, labili emoţional sau defensivi: deficienţele de

dezvoltare emoţională şi lipsa de încredere pot face dificilă relaţionarea cu persoanele apropiate în

timpul vieţii de adult.

Semne ale abuzului la copii:

- contuzii, dungi de la curea sau oase rupte;

- tăieturi sau cicatrice;

- arsuri;

- păr lipsă;

- traumatisme sau roşeaţă în jurul organelor genitale;

- răni sau condiţii medicale care nu au fost tratate corespunzător.

Consecinţe ale abuzului:

- imagine de sine scăzută

Copiii cred că adulţii au întotdeauna dreptate. Astfel, ei pot rămâne cu impresia că au fost trataţi

astfel din cauză că au fost răi şi că, de fapt, au meritat să fie abuzaţi.

- probleme în dezvoltarea emoţională


Mai târziu, pe parcursul vieţii, cel care a suferit un abuz simte că este dificil pentru el să îşi

exprime emoţiile (indiferent dacă acestea sunt pozitive sau negative) sau să înţeleagă sentimentele

altora. O parte dintre ei care au fost abuzaţi tind să devină ei înşişi cei care abuzează, căutând relaţii

cu persoane pe are le pot domina, sau expunerea la situaţii în care vor fi din nou abuzaţi.

- coşmaruri

Retrăirea traumei în timpul somnului, manifestată în forma coşmarului, poate fi o caracteristică

frecventă la persoanele care au suferit diverse abuzuri.

- simptome somatice funcţionale

Durerile de cap, abdominale, vărsături, stare de somnolenţă sau de rău, tahicardie, tulburări

respiratorii pot fi consecinţele stării de anxietate şi depresie cauzate de abuz.

Comportamentul copilului � este un semnal de alarmă, mai ales dacă s-a produs o schimbare

bruscă în ultimul timp:

- comportament de evitare şi retragere;

- temeri exagerate � faţă de unele persoane, de a merge acasă;

- tânjeşte după atenţia celorlalţi;

- oboseală;

- lipsa capacităţii de concentrare;

- plâns;

- stare de foame (cerşeşte mâncare, fură);

- absenţe şi întârzieri frecvente la şcoală;

- cunoaşterea amănunţită a unor aspecte legate de relaţiile sexuale.


Anexa 4

SĂ RENUNŢĂM LA CUVINTELE DURE

Andrei: Cine eşti tu, mă lunganule, să-mi impui pe cine să aleg şi pe cine nu?

Călin: Da� tu cine eşti, idiotule, să crezi că toţi trebuie să facă ce vrei tu?

Andrei: Mă boule, uită-te la tine să vezi cât eşti de prost şi apoi deschide gură!

Călin: Taci, mă handicapatule, uiţi că la ore nu eşti în stare să legi două cuvinte?

Andrei: Nici cu tine nu mi-e ruşine, doar ai aceleaşi note ca şi mine!

BIBLIOGRAFIE

Bogard, G., Ecucatoin des adultes et mutations sociales. Rapport interimaire (1989-1990).

Strasbourg, Conseil de lrope, Conseil de la Cooperation culturelle, 1991.

Dave, Rh. (sub redacţia) şi colaboratorii, Fundamenrtele educaţiei permanente. Bucureşti,

Editura Didactică şi Pedagogică, 1991.

Domena Ch., J.M., Ce quìl faudrait enseigner. În: Lècole des parents. Nr. 10, Paris, 1989.

Freire, P., Lèducation: pratique de la liberte. Paris, Editions du Cerf, 1971.

Kant, Im., Tratat de pedagogie. Iaşi, Editura Agora, 1992.

Macbeth, Al., (coordonator) şi colaboratorii, Lènfant entre lècole et sa familie. Rapport sur

les relations entre lècole et la famille dans les pays des Communautes Europeennes. Bruxelles,

Comisia comunităţilor europene, Colecţia Studii, Seria Educaţie, nr. 13, 1984.

Osterrieth, P., Copilul şi familia. Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1973.

Stern, H.H., Educaţia părinţilor în lume. Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1972.

Mihăilescu, I., Familia în societăţile europene, 1999.

Mihăilescu, I., Sociologie generală, 1999.

Schlessinger, L., Greşelile părinţilor îi pot distruge pe copii, Editura Curtea Veche, 2004.

Levine, J., Află ce fel de părinte eşti, Editura All, 2004.

Balan, M., Petrova, D., Tinica, S., Raduly, E.,Ghid pentru părinţi,Editura C.C.D. Cluj 2000.

Larousse � �Dicţionar de sociologie, EdituraUnivers Enciclopedic, Bucureşti, 1996.

Bontas, I., Pedagogie, Editura All, Bucureşti, 1996.


CEI TREI PURCELUŞI � PROF. OFELIA IONESCU

(scenetă despre mediere)

Această scenetă demonstrează cât de folositoare este o mediere. Elevii mediatori o pot prezenta

celorlalţi elevi în clase sau la o serbare şcolară. Interpretarea piesei poate fi o bună modalitate de a

face publicitate medierii. Piesa fiind amuzantă, publicul observă că umorul e important în mediere.

Personaje:

- al treilea purceluş

- lupul cel rău

- mediatorul 1 (şi povestitorul)

- Mediatorul 2

Decor: Se aşează patru scaune în faţa clasei: cele două din mijloc cu faţa spre public, iar cele de

pe margini, întoarse uşor spre interior. Două foi de hârtie şi un creion sunt lângă un scaun din

mijloc.

(Mediatorul 1 citeşte următorul fragment din povestea �Cei trei purceluşi�, eventual arătând şi

imagini. Mediatorul 2 stă liniştit lângă el. Al treilea purceluş şi lupul cel rău stau în sală şi ascultă

povestea.)

Mediatorul 1: Au fost odată ca niciodată trei purceluşi. Ei voiau să se mute într-un oraş nou,

Pigsville şi aveau nevoie de căsuţe. Primului purceluş îi plăcea să se joace în căpiţele de fân, ca unui

copil. Aşa că şi-a construit o căsuţă din fân. Într-o zi, un lup rău şi flămând a trecut pe acolo şi a

bătut la uşă: �Vreau să intru!� Primul purceluş a spus: �Nu, nici nu te gândi!� � şi a încuiat uşa.

Lupul s-a înfuriat şi a început să strige: �Dacă nu deschizi, am să suflu până toată casa ta o să cadă

la pământ. Eu de aici nu plec!�. Purceluşul a guiţat: �Nici nu te gândi! Sunt mic, dar nu sunt prost.

Nu deschid!�. Aşa că lupul a tot suflat şi casa a căzut. Celui de al doilea purceluş îi plăcea să se urce

prin copaci şi şi-a construit o casă din buşteni şi ramuri. Mai târziu, în aceeaşi zi, lupul cel rău a

trecut şi pe lângă casa lui, a bătut la uşă şi a vrut să intre. Al doilea purceluş a spus: �Îmi pare rău,

dar nu deschid niciodată la străini�. Lupul s-a înfuriat: �Eu nu sunt un străin, eu sunt lupul cel rău,

toată lumea mă cunoaşte. Dacă nu deschizi, voi sufla până casa ta va cădea!�. Purceluşul a guiţat:

�Chiar nu te cunosc şi nu vreau să deschid. Îmi pare rău, străine!�. Şi lupul a suflat şi a suflat şi casa

a căzut. Celui de-al treilea purceluş îi plăcea să ridice cărămizi pentru a-şi întări muşchii. Şi-a

construit deci o căsuţă de cărămidă. Într-o dimineaţă, devreme, lupul a trecut pe acolo, a bătut la uşă

şi a urlat: �Vreau să intru!�. Purceluşul i-a răspuns: �Nicidecum! Nu am făcut curat şi nu te pot lăsa

să intri�. Lupul urla iar: �Nu-mi pasă de curăţenia ta! Dacă nu deschizi, voi sufla până când casa ta

va cădea. Şi te voi mânca!�.


Lupul (sărind din mijlocul publicului, ţipând furios): Asta nu-i adevărat! Totul este o minciună.

Nu cred această poveste. Nimic din adevăratele ei...

Purceluşul (sărind şi el din mijlocul publicului, ţipând furios): Ba e adevărat. Nu pot să cred că

v-aţi putea gândi că acestea sunt minciuni. Totul e adevărat. Cuvânt cu cuvânt. (Lupul şi purceluşul

se îndreptă unul spre altul, se fac mincinoşi... Mediatorii 1 şi 2 se îndreptă şi ei spre cei doi)

Mediatorul 1: Staţi puţin! Nu mai strigaţi!

Mediatorul 2: Aşteptaţi! Tăceţi!

Lupul: Dar m-a făcut mincinos!

Purceluşul: Dar este un mincinos!

Mediatorul 2: Liniştiţi-vă!

Purceluşul: (întorcându-se spre mediatori): Dar voi cine sunteţi?

Mediatorul 1: Numele meu este .........

Mediatorul 2: Numele meu este .... Suntem elevi mediatori.

Lupul: Ce este un elev mediator?

Mediatorul 2: Este un elev ca şi tine, dar pregătit să-i ajute pe cei aflaţi în situaţii de conflict să-şi

clarifice sentimentele şi gândurile.

Mediatorul 1: Şi să-i ajute pe cei aflaţi în situaţii de conflict să comunice şi să găsească soluţii la

problemele lor. Aţi vrea să încercaţi şi voi medierea?

Lupul: Sigur.

Mediatorul 1 (privind spre purceluş): Ai vrea să încercaţi şi voi medierea?

Purceluşul: Dar dacă lupul cel rău urlă tot timpul?

Mediatorul 2: În mediere, fiecare persoană are dreptul să vorbească fără a fi întreruptă. Şi tu vei

putea avea acest drept. Vrei să încerci medierea?

Purceluşul: Cred că da. Da.

Mediatoruul 2: Minunat. Atunci veniţi cu noi în camera de mediere!

Lupul: Bine.

Purceluşul: Bine (Lupul, purceluşul şi mediatorii se aşează pe scaunele pregătite anterior)

Mediatorul 1: Puteţi lua loc. (Toate cele patru personaje stau jos. Mediatorii se aşează la

mijloc.)

Mediatorul 2: Bun venit la sesiunea de mediere! Vă spun din nou: numele meu este...

Mediatorul 1: Şi al meu este.... Voi cum vă numiţi?

Lupul: Toată lumea îmi spune lupul cel rău, dar numele meu este simplu: lupul.

Purceluşul: Nu ştiţi cine sunt??? Sunt al treilea purceluş. Prietenii îmi spun doar purceluşul.


Mediatorul 1: Bine. Bun venit la sesiunea de mediere! Aceasta vă va da la amândoi posibilitatea

să lucraţi împreună şi să vă înţelegeţi mai bine. Veţi încerca să găsiţi o soluţie care să vă

îmbunătăţească situaţia. Amândoi puteţi câştiga prin mediere.

Purceluşul: Deci care sunt regulile?

Mediatorul 2: Două reguli pe care le urmăm noi, mediatorii sunt: nu ţinem cu nimeni şi nu

judecăm pe nimeni; tot ce vom spune aici e confidenţial. Sunt şi alte reguli de bază cu care sperăm

să fiţi de acord: nu folosiţi porecle, insulte sau învinuiri; nu întrerupeţi; fiţi sinceri; străduiţi-vă să

rezolvaţi problema; tot ce se vorbeşte aici e confidenţial. Purceluşule, eşti de acord cu regulile:

Purceluşul: Da.

Mediatorul 2: Tu eşti de acord cu regulile, lupule?

Lupul: Da... bine.

Mediatorul 2: Acum, purceluşule, povesteşte-ne ce s-a întâmplat şi ce simţi tu.

Purceluşul: Mai întâi trebuie să vă vorbesc despre purceluşi: Toată lumea crede că suntem

murdari şi ne place să ne tăvălim în noroi. Adevărul este că noi suntem stilaţi, educaţi şi ne place să

locuim în cartiere civilizate, nu în cocini. Fraţii mei şi cu mine am hotărât să ne mutăm în Pigsville.

E o zonă foarte frumoasă. Toţi visam, în copilărie, la casa pe care ne-o vom construi. Fratele meu

mai mare dorea o casă de fân şi fratele mai mic una de lemn. Eu îmi doream una de cărămidă. Am

construit săptămâni întregi şi, în final, aveam trei case superbe. Eram trei purceluşi fericiţi. Dar într-

o zi un nor s-a abătut asupra noastră. Am aflat că lupul acesta rău i-a speriat pe fraţii mei. Şi, ceea

ce era mai rău, casele lor erau dărâmate!

Lupul: Ridicol!

Mediatorul 1: Lupule, fără întreruperi, te rog, şi purceluşule, fără injurii!

Lupul: Scuze!

Mediatorul 2: Continuă, purceluşule!

Purceluşul: Nu vă puteţi imagina cât am fost de îngrozit a două zi când am auzit o bătaie la uşă şi

l-am văzut pe lup stând acolo. Gâfâia: �Vreau să intru!� Era îngrozitor. I-am spus că nu e curat în

casă şi nu-l pot lăsa să intre, dar nu s-a clintit şi a continuat să respire gâfâit... Încerca să-mi dărâme

şi mie casa suflând! Din fericie, nu a reuşit. M-am ascuns toată noaptea în debara şi dimineaţa am

fugit la piaţă după legume, ajungând apoi aici. Mi-e teamă că lupul iar va încerca să-mi dărâme

casa. Mi-e foarte frică: A spus chiar că o să mă mănânce!

Mediatorul 2: Deci crezi că lupul a dărâmat casele fraţilor tăi. Când a apărut la uşa ta, te-ai temut

că o va dărâma şi pe a ta şi te va mânca. Mai ai ceva de adăugat?

Purceluşul: Nu, asta-i tot.

Mediatorul 1: Lupule, vrei să ne spui şi tu acum ce s-a întâmplat şi ce simţi tu?


Lupul (strănută tare): HAPCIU! Scuzaţi-mă, dar nu mă pot opri din strănutat! Sunt răcit de luni

de zile şi nu reuşesc să scap de asta. Acum două zile m-am hotărât să merg la doctor. Am mers într-

un oraş numit Pigsville. Au doctori excelenţi acolo. Unul dintre ei era primul purceluş. Când am

bătut la uşă, am şi început să strănut şi... nu m-am mai putut opri. HAPCIU! Am început să gâfâi şi

să mă înec, încercând să-mi ţin respiraţia. Doctorul a întrebat: �Cine e acolo?� şi singurul lucru pe

care l-am putut rosti a fost �Lupul...lupul...lupul!�. Şi, înainte să-mi pot ţine respiraţia, am strănutat

atât de tare de parcă ar fi fost o tornadă şi casa s-a dărâmat. Doctorul avea nevoie de ajutor,

probabil, ca să mă vindece. A fugit la casa vecină, unde locuia un expert în strănuturi, al doilea

purceluş. Am fugit la casa celui de-al doilea doctor şi am continuat să strănut tot mai tare. Când am

bătut la uşă, am simţit un strănut puternic pornindu-mi din stomac. I-am spus deci doctorului să

deschidă uşa şi să mă vindece, că altfel o să-i dărâm şi casa lui. Dar el a spus că nu deschide la

străini. Nu m-am putut abţine şi am strănutat iar ca o tornadă, dărâmând casa. Amândoi doctorii au

fugit în pădure. Eram atât de disperat să găsesc un doctor să mă vindece, încât am fugit la casa de

cărămidă a purceluşului al treilea. El e un doctor cunoscut şi l-am rugat să mă lase să intru, dar nu a

vrut. Eram atât de frustrat şi mânios, încât i-am spus că îl mănânc dacă nu mă ajută. Dar asta e

ridicol; n-aş mânca niciodată un purceluş, sunt vegetarian.

Mediatorul 1: Deci ai un guturai foarte puternic, destul de rău pentru a dărâma o casă. Ai căutat

un doctor să te vindece şi erai frustat şi mânios pentru că nici unul n-a vrut să te ajute. Mai ai ceva

de adăugat?

Lupul: Sigur. Animalele din pădure râd de mine şi mă numesc lupul cel rău, dar mie mi-e foame

tot timpul, pentru că nu prea am bani. Săptămâna asta voiam să renunţ la mâncare, ca să-i pot plăti

purceluşului consultaţia. Şi tot nu cred că mi-ar ajunge banii.

Mediatorul 1: Deci te temi că nu vei avea destui bani pentru doctor. Corect?

Lupul: Da.

Mediatorul 2: În continuarea medierii vrem să discutaţi. Lupule, te rog să descrii ce a spus

purceluşul.

Lupul: Bine. Purceluşul a spus că i-am speriat pe fraţii lui şi le-am dărâmat casele. Crede că

voiam să o dărâm şi pe a lui şi să-l mănânc pe el. Totul e ridicol!

Mediatorul 2: Purceluşule, a rezumat corect ideile tale?

Purceluşul: Da, dar nu e ridicol, e adevărat.

Mediatorul 2: Spuneţi-mi, vă rog, vă amintiţi că acum trebuie să vă străduiţi amândoi să vă

înţelegeţi, nu-i aşa?

Purceluşul: Bine.

Lupul: Da.


Mediatorul 1: Acum, purceluşule, descrie, te rog, ce a spus lupul!

Purceluşul: Lupul a spus că era foarte răcit şi a căutat un doctor, dar fraţii mei nu l-au ajutat. El a

strănutat şi le-a dărâmat casele şi a venit apoi la mine, dar nici eu nu l-am ajutat.

Mediatorul 1: Aşa este, lupule?

Lupul (strănutând): Da.

Mediatorul 2: Purceluşule, ce ai dori ca să consideri conflictul încheiat?

Purceluşul: Aş dori să mă simt în siguranţă în Pigsville. Nu vreau să fiu mâncat de lup sau de

oricine altcineva. Şi nu vreau să-mi fie casa dărâmată.

Mediatorul 2: Deci vrei să te simţi în siguranţă în Pigsville. Lupule, tu vrei să rezolvi acest

conflict?

Lupul: Eu vreau să scap de răceală.

Mediatorul 1: Bine. Am descoperit ce doreşte fiecare. Acum să ne gândim la soluţiile posibile.

Mediatorul 2: Iată ideile directoare: spuneţi fiecare idee care vă vine în minte şi gândiţi-vă la cât

de multe idei. Nu judecaţi nici o idee drept bună sau rea şi nu vorbiţi încă de idei. Doar spuneţi-le!

Deci ce idei aveţi? (mediatorul 2 ia un creion şi o hârtie. Se preface că scrie ideile enunţate)

Purceluşul: Păi, lupul ar putea merge la închisoare.

Mediatorul 2: Alte idei?

Lupul: Nu-mi vine nimic în minte. Ah, ba da! Tocmai m-am gândit la ceva! Acum, când

purceluşul ştie cine sunt, ar putea să-mi fie doctor.

Mediatorul 1: Grozav! Două idei minunate. Altele mai aveţi?

Lupul: Nu.

Purceluşul: Nici eu.

Mediatorul 2: Atunci, haideţi să vedem părţile pozitive şi negative ale fiecărei soluţii posibile!

Dacă lupul merge la închisoare, care ar fi partea pozitivă aici?

Purceluşul: Păi, lupul n-ar mai putea să mă mănânce sau să dărâme casele. Şi, stând înăuntru tot

timpul, i-ar trece şi răceala.

Mediatorul 1: Dar care sunt aspectele negative?

Purceluşul: Şi răceala lui s-ar putea înrăutăţi în închisoare.

Mediatorul 1: Dar dacă purceluşul devine medicul lupului? Care sunt spectele pozitive?

Purceluşul: Lupului i-ar trece răceala şi s-ar simţi mai bine.

Lupul: Şi dacă îmi trece răceala, nu mai strănut şi nu mai dărâm case. Nici nu i-aş face vreun rău

purceluşului pentru că el ar fi doctorul meu.

Mediatorul 2: Care ar fi aspectele negative ale acestei soluţii?

Lupul: Nu văd nici unul.


Purceluşul: Nici eu.

Mediatorul 2: Atunci, lasă-mă să rezum eu! Purceluşul poate să-ţi fie doctor, iar tu, lupule, poţi

deveni prietenul lui, fără a-i mai face rău vreodată. Sunteţi de acord cu această soluţie?

Lupul: Da.

Purceluşul: Da. (mediatorul 2 ia o hârtie şi un creion şi pretinde că scrie)

Mediatorul 2: Am să scriu un acord şi fiecare îl va semna. (Lupul şi purceluşul pretind amândoi

că semnează hârtia)

Mediatorul 1: Să ne gândim acum în ce fel ne-a ajutat medierea să rezolvăm conflictul.

Purceluşule, ce ai aflat azi?

Purceluşul: Am aflat că lupii strănută foarte tare! Şi am aflat că lupul nu e rău. Este doar foarte

răcit.

Mediatorul 1: Lupule, tu ce ai aflat?

Lupul: N-am ştiut că cei trei purceluşi credeau că le dărâm casele intenţionat. Sper că putem

deveni prieteni.

Mediatorul 2: Minunat! Felicitări! V-aţi rezolvat conflictul şi aţi învăţat mult unul despre altul.

Vă mulţumesc pentru participare.


PROIECT DE ACTIVITATE EXTRACURRICULARĂ � PROF. ÎNV. PRIMAR DIMA ELVIRA

Şcoala Gimnazială �Alecu Russo� Iaşi

An școlar 2013/ 2014

Clasa a II-a A

Data: 14 februarie 2014

1. Titlul activităţii: Cum să evităm violenţa în şcoală? � Dezbatere

2. Obiective:

- să înţeleagă semnificaţia conceptului de violenţă

- să identifice situaţii generatoare de violenţă

- să justifice soluţiile alese pentru rezolvarea conflictelor în funcţie de sistemul propriu de valori

- să redea prin desene situaţii conflictuale

3. Grup ţintă: elevii clasei a II-a A

4. Parteneri: părinţii elevilor, psihopedagogul şcolii

5. Resurse:

- umane: elevii clasei a II-a A

- materiale: broşuri, pliante, fişe, foi, carioci

- procedurale: conversaţia, explicaţia, activităţi de exprimare plastică;

6. Modalităţi de desfăşurare

Activitatea este propusă sub forma unei dezbateri. Se porneşte de la exemple de comportamente

care exprimă violenţă şi împreună cu elevii clasei a II-a A se construieşte o definiţie a violenţei.

Elevii vor fi împărţiţi în cinci grupe şi vor avea de identificat cauze ale violenţei în rândul

copiilor, cu precădere în spaţiul şcolar. Timpul de lucru va fi de 10 minute.

Fiecare grupă va prezenta prin liderul (ales) grupei, ideile în faţa clasei.

Se va realiza o listă a cauzelor identificate.

Împreună cu elevii vom găsi modalităţi prin care poate fi evitată violenţa.

Elevii sunt rugaţi să redea prin desen diferite situaţii de violenţă. La prezentarea desenelor

fiecare coleg va trebui să găsească o soluţie de rezolvare a conflictului expus.


Se discută fiecare imagine realizată evidenţiindu-se aspectele pozitive pe care trebuie să şi le

însuşească elevii.

Feedback: în finalul dezbaterii elevii vor realiza mici postere cu îndemnuri pentru o comportare

civilizată.

Mediatizare: � popularizarea în rândul elevilor a regulilor de comportare civilizată.

- realizarea unei mape cu materiale din timpul activităţii.


POSIBILE CAUZE CE DETERMINĂ VIOLENŢA ÎN RÂNDUL ELEVILOR � PROF. ZAHARIA OANA

SIMONA

O personalitate violentă are cu siguranţă un profil aparte şi nu putem nega faptul că au existat, cu

siguranţă, factori exteriori care au influenţat acest comportament ce depăşeşte firescul, înscriindu-se

în sfera abuzului şi a lipsei de discernământ şi, nu în ultimul rând, de morală. Impulsivitatea poate fi

nativă, dar, de cele mai multe ori, se cultivă datorită unor factori nocivi sau este indusă de unele

elemente pe care le ignorăm, însă a căror gravitate este reală.

Considerăm că una dintre cauzele care duce la comportamente inadecvate, violente, mai ales în

spaţiul şcolii, este abandonul copilului din mediul familial, impresia pe care el o dobândeşte trăind

departe de părinţii săi, plecaţi în alte spaţii geografice, faţă de care se simte din ce în ce mai

înstrăinat, alte rude nereuşind să suplinească rolul autoritar al mamei sau al tatălui. Lipsa unei

comunicări reale între copil şi părinţi va accentua această frustrare a părăsirii, făcându-l să se

orienteze spre diferite anturaje, de aceeaşi vârstă cu el, în care însă pot apărea şi se ivesc, frecvent,

influenţe negative.

Violenţa copilului poate fi însă şi un dat cu care el porneşte în viaţă, deoarece a perceput-o în

spaţiul domestic în care s-a format, sau nu a primit în familie educaţia menită să-l facă să

conştientizeze că violenţa este un factor negativ care trebuie evitat, suprimat, combătut cu orice

preţ. Sistemul de valori al unui tânăr se dobândeşte întâi în familie, apoi şcoala are meritul de a-l

redirecţiona sau completa. Însă unii tineri par a regăsi în formele de violenţă, fizică sau verbală,

unicul mod de relaţionare cu cei din jur, singura cale de a se face remarcaţi, de a se individualiza în

cadrul unui grup. Centrarea doar pe propria persoană, lipsa empatiei, a înţelegerii celuilalt

favorizează actele violente. Controlul de sine se învaţă, se educă, profesorul are menirea, şi nu doar

el, de a-i arăta tânărului violent că nu mândria de a fi rău sau nevoia de a şoca, de a epata, sunt

elemente decisive în viaţa cuiva, ci respectul de sine care duce implicit şi la respectul celorlalţi.

Maturizarea mult prea timpurie a tinerilor este poate un alt factor ce conduce şi susţine actele de

violenţă. Dacă în mediul din care provine, părinţii nu valorizează şcoala, sunt refractari la ideea de

importanţă decisivă pe care o poate avea educaţia, este cert că nici elevul nu va preţui această

instituţie, tratând-o cu superficialitate şi cu aroganţă. De aici respingerea oricărei autorităţi, fie

politice, sociale sau morale, şi ideea că încălcarea unor reguli nu poate fi chiar atât de monstruoasă.

Lipsa de respect faţă de dascăli, mai ales la nivel verbal, este tot o consecinţă a acestor atitudini

rebele, nihiliste şi, în cele mai dese situaţii, scandaloase ale elevilor violenţi. Acest tip de tânăr

crede că se poate descurca singur în viaţă, mai ales valorificând nişte bunuri sustrase de la alţii sau

achiziţionate ilegal. Nu are simţul dreptăţii pentru că i se pare a se găsi într-o lume a junglei, unde


doar cei puternici se impun. Este o falsă impresie şi o inadecvată concepţie de viaţă pe care şcoala

trebuie să încerce să o corijeze pe cât posibil.

Sărăcia şi condiţiile precare de viaţă, paradoxal, transformă unele victime din rândul elevilor în

persoane cu tendinţe violente, care uneori se pot chiar cristaliza proeminent. Violenţa devine, în

cazul unor elevi, o formă de autoapărare în faţa potenţialelor injurii venite de la cei din exterior.

Toate aceste elemente trebuie luate în calcul atunci când analizăm comportamente nefireşti, în

calitate de dascăli, sau ne confruntăm cu manifestări de violenţă venite din partea elevilor, pentru că

identificarea cauzei sau a cauzelor reale care au condus la gesturile respective înseamnă o

modalitate de a-i ajuta pe cei turbulenţi, de a încerca să le soluţionăm probleme şi de a le arăta că

există, întotdeauna, şi alternative. Trăsăturile psihologice individuale ale unui elev ne pot oferi

multe date importante, mai ales când acesta are un comportament necorespunzător, dar sunt şi

numeroşi factori externi care determină caracterul violent al unor acţiuni ale tinerilor. În acest sens,

nu poate fi ignorată nici influenţa nocivă a filmelor difuzate la televizor, în care scene de o cruzime

aparte sunt cultivate cu sadism, şi nici jocurile pe calculator, a căror finalitate unică pare a fi

distrugerea altor fiinţe virtuale, mereu înfăţişate în ipostaza de atacatori. Lectura nu mai poate

suplini aceste carenţe educative, imaginile fiind mult mai penetrante în conştiinţa unui tânăr, de aici

şi tendinţa de a considera violenţa drept un dat firesc, ba mai mult, indispensabil unei reuşite

sociale, şi acesta este un lucru regretabil. Investigarea şi cunoaşterea personalităţii elevilor violenţi

poate duce la ameliorarea unor factori care au determinat declanşarea gesturilor impulsive, poate

instaura un climat firesc de lucru, o atmosferă armonioasă între colegi şi o senzaţie de securitate

care dă încredere şi elimină pericolele de orice fel.

Elevii trebuie să înţeleagă că violenţa ţine de primar, de rudimentar, de un aspect necizelat al

existenţei, că este o dovadă nu de forţă, ci de slăbiciune morală, de frică în faţa insecurităţii, de

teamă de a recunoaşte deschis, onest, nişte abuzuri sau modele negative din familie. Violenţa este

arma neputinciosului, iar inteligenţa, diplomaţia şi bunul-simţ rămân atu-urile unei persoane

inteligente, puternice.


Şcoala Gimnazială �Alecu Russo�

PROIECT: DISCIPLINA POZITIVĂ � PROF. OFELIA IONESCU

Chestionare elevi

Secţiunea 1

F1. Cum ai descrie în câteva cuvinte familia ta?

Răspuns Frecvenţa răspunsului Procentaj a. 1 2% b. 13 30% c. M � 36 M � 84% d. 7 16% e. 4 9% f. 25 58% g. 30 70% h. m � 0 m � 0% i. 2 56% j. 7 16% k. 1 2�

F2. În general, cum te simţi la şcoală?

Răspuns Frecvenţa răspunsului Procentaj a. 35 81% b. 3 7% c. 5 12% d. 5 12% e. 10 23% f. 10 23% g. 5 12% h. 0 0% i. 17 40% j. 0 0%

F3. Care ar trebui să fie principalele 3 responsabilităţi ale elevilor la şcoală?

Răspuns Frecvenţa răspunsului Procentaj Să respecte 36 84% Să înveţe 39 91%


Să fie disciplinat 41 95% Să fie responsabil 4 9%

F4. Care ar trebui să fie principalele 3 responsabilităţi ale profesorilor faţă de elevi?

Răspuns Frecvenţa răspunsului Procentaj Indulgenţă/înţelegere 36 83% Să explice lecţiile 32 74% Să comunice 3 7% Să fie corecţi în notare 10 23% Să-i respecte 15 35%

F5. Care are trebui să fie principalele 3 responsabilităţi ale părinţilor faţă de copiii lor?

Răspuns Frecvenţa răspunsului procentaj Să le asigure nevoile primare 29 67% Să-i controleze/să-i ajute la lecţii 20 47% Să le ofere educaţie 6 14% Să comunice 17 40% Să fie iubitori/grijulii/ calmi 37 86% Să nu fie violenţi 1 2% Să fie responsabili/corecţi 3 7%

A1. Când auzi cuvântul conflict, care sunt primele cuvinte care îţi vin în minte?

Răspuns Frecvenţa răspunsului Procentaj Dispută/ceartă/contradicţie 40 93% Neînţelegere 24 56% Agresiune fizică 37 86% Necazuri/tristeţe 4 9% Agresiune verbală 2 5%

A2. Dar când auzi cuvântul violenţă, la ce te gândeşti?

Răspuns Frecvenţa răspunsului Procentaj Agresiune fizică 21 49% Agresiune verbală 22 51% Dispută 11 26% Tristeţe/necazuri 2 5%


Moarte 1 2% Sânge 1 2%

A3. Atunci când cineva este agresiv (violent) cu mine, simt:

Răspuns Frecvenţa răspunsului Procentaj Furie 19 44% Teamă/frică 27 63% Mă simt bine 2 5% Altceva 2 5%

A4. Citeşte afirmaţiile de mai jos şi răspunde în ce măsură eşti sau nu de acord cu aceste

afirmaţii:

Total împotrivă

Mai degrabă

împotrivă

Nu sunt de acord, dar nici

împotrivă

Mai degrabă

de acord

Total de acord

1. Este normal ca fraţii să se

certe sau să se bată între ei 27=63% 4=9% 10=23% 0=0% 0=0%

2. Dacă vrei ca fratele mai mic

să te asculte, trebuie să îi arăţi

că ai mai multă forţă decât el 19=44% 7=16% 11=26% 2=5% 2=5%

3. Este normal ca părinţii să se certe când discută probleme

importante 29=67% 9=21% 2=5% 1=2% 0=0%

4. Dacă un copil greşeşte, pă-rinţii trebuie să-l certe tare ca să nu mai greşească a doua oară

12=28% 3=7% 6=14% 11=26% 10=23%

5. Dacă un copil face o pros-tie, părinţii trebuie să-l bată ca

să nu mai greşească a doua oară 15=35% 4=9% 6=14% 17=40% 0=0%

A5. Dacă fratele tău îţi ia CD-ul preferat şi nu vrea să ţi-l dea înapoi, ce e bine să faci?

Răspuns Frecvenţa răspunsului Procentaj a. 19 44% b. 2 5% c. 0 0% d. 3 7% e. 10 23% f. 10 23% g. 1 2%


A6. Citeşte afirmaţiile de mai jos şi răspunde în ce măsură eşti sau nu de acord cu aceste

afirmaţii:

Total

împotrivă

Mai degrabă

împotrivă


împotrivă

Mai degrabă

de acord

Total de acord

1. Este normal ca, la şcoală, în

timpul recreaţiilor copiii să se

mai lovească în joacă 16=37% 11=26% 3=7% 9=21% 0=0%

2. Dacă vrei să fii bine văzut/ văzută de colegii de şcoală

trebuie să fii şi agresiv uneori 38=88% 0=0% 0=0% 1=2% 1=2%

3. Este distractiv să urmăreşti

o bătaie între colegi 25=58% 7=16% 4=9% 2=5% 1=2%

4. Este distractiv să participi

la o bătaie între colegi 36=84% 2=5% 1=2% 0=0% 0=0%

A7. În cazul în care un coleg/o colegă se supără pe tine şi te loveşte, ce e mai bine să faci?

Răspuns Frecvenţa răspunsului Procentaj h. 16 37% i. 15 35% j. 3 7% k. 8 19% l. 1 2% m. 2 5% n. 1 2%

A8. Citeşte afirmaţiile de mai jos şi răspunde unde în ce măsură eşti sau nu de acord cu aceste

afirmaţii:

Total

împotrivă

Mai degrabă

împotrivă


împotrivă

Mai degrabă

de acord

Total de acord

1. Un profesor trebuie să fie dur cu elevii ca să fie respectat

16=37% 14=33% 9=21% 0=0% 1=2%

2. Disciplina în şcoală se în-vaţă cu vorba

1=2% 0=0% 3=7% 11=26% 25=258%

3. Disciplina în şcoală se

impune cu bătaia 32=74% 6=14% 1=2% 0=0% 0=0%


C1. În ultima lună s-a întâmplat că anumite persoane să:

Răspuns DA NU a. să-ţi vorbească urât/să te înjure 10=23% 29=67% a. să te lovească 7=16% 32=74% b. să te umilească 5=12% 34=79% c. să te ameninţe 8=19% 31=72%

C2. În ultima lună s-a întâmplat ca tu să:

Răspuns DA NU a. să vorbeşti urât cu cineva/să înjuri

5=12% 34=79%

a. să loveşti pe cineva 9=21% 30=70% b. să umileşti pe cineva 4=9% 35=81% c. să ameninţi pe cineva 8=12% 35=81%

C3. Ce faci atunci când asişti la o ceartă sau bătaie între colegi?

În toate

cazurile În multe

cazuri

În

puţine

cazuri Niciodată

1. încerci să-i desparţi 27=63% 4=9% 0=0% 0=0% 2. te uiţi şi nu te amesteci în conflict 19=44% 7=16% 2=5% 2=5% 3. Este normal ca părinţii să se certe când discută probleme importante

29=67% 9=21% 1=2% 0=0%

4. Dacă un copil greşeşte, părinţii

trebuie să-l certe tare ca să nu mai gre-şească a doua oară

12=28% 3=7% 11=26% 10=23%

5. Dacă un copil face o prostie, părinţii

trebuie să-l bată ca să nu mai greşească

a doua oară 15=35% 4=9% 17=40% 0=0%


PROIECT DE ACTIVITATE EXTRACURRICULARĂ � ÎNV. STĂLNICEANU MARIA

Școala �Alecu Russo�,Iași

An şcolar: 2013-2014

Clasa: a IV-a A

Motto: Non-violența este arma celor puternici (Mahatma Gandhi)

Argument

Violența în școală este cea mai frecventă conduită de devianţă școlară (ansamblul

comportamentelor care încalcă normele și valorile școlare). Sub eticheta de violență descoperim o

diversitate de forme de conduită, care descriu, sub aspectul intensității, o linie continuă. La

intensitatea cea mai mică, violența presupune confruntarea vizuală, poreclirea, tachinarea, imitarea

în scop denigrator, vorbele urâte, glumele, până la forme de intensitate crescută îmbrânceli, obiecte

aruncate în/spre ei, lucruri personale distruse intenționat.

Indiferent de punctul de vedere acceptat, violența trebuie diminuată ca fenomen, iar cei care pot

realiza acest lucru suntem noi împreună cu familiile.

Titlul: Jocuri de rol și exerciții practice de modelare comportamentală

Scopul:

* prevenirea /diminuarea fenomenului de violență din şcoală prin activități specifice vârstei

școlare;

* conștientizarea relațiilor interumane bazate pe înțelegere și acceptare;

* implicarea mai activă a părinților în rezolvarea actelor de violență precum și diminuarea

cauzelor care le declanșează;

Obiective:

* să înțeleagă noțiunea de agresivitate/violență;

* să identifice tipuri de agresivitate/violență și consecințele lor;

* să descopere cauze care ar declanșa aceste fenomene;

* să realizeze că prin comportament agresiv, copilul solicită ajutor;

* să învețe să ceară ajutor;

* să înțeleagă rolul comunicării în rezolvarea conflictelor;

* să ofere soluții constructive de prevenire a violenței;

* să participe activ/ conștient la exercițiile propuse;


Grup ţintă: elevii clasei a IV-a A

Parteneri:

Resurse:

- umane � elevii, părinţi, cadre didactice;

- procedurale � explicația, conversația euristică, dezbaterea, explozia stelară, jocul de rol;

- materiale � pliante, afișe, chestionare, aparat foto, markere, coli albe, flip-chart, mape pentru

portofolii, diplome;

Modalități de desfășurare:

* Spargerea gheții (Feriți-vă de măgăruș! � exercițiu prin care se urmărește realizarea unui

climat relaxant, reconfortant și încurajarea elevilor de a interacționa);

* Deducerea noțiunii de agresivitate / violență;

* Tipurile de violență și consecințele lor;

* Cauzele care determină comportamentul violent;

* Un pas spre non-violență � Pânza de păianjen;

* jocuri � Vreme ploioasă, Păpușa, Copacul aşteptărilor;

- Vreme ploioasă

Se realizează 6 picături mari de ploaie (din hârtie decupată dacă activitatea se desfășoară în clasă

/ baloane umplute cu apă dacă activitatea se desfășoară afară). Fiecare picătură se denumește după

unul din comportamentele de risc (fumatul, alcoolul, drogurile, violența, sedentarismul, dependența

de internet, dependența de jocuri de noroc, relații interpersonale nesănătoase, alimentație

necorespunzătoare, stresul). Un elev ține umbrela, în timp ce altul aruncă cu picăturile de ploaie.

Se explică faptul că cel care ține umbrela este pregătit să înfrunte furtunile cu care oamenii se pot

confrunta în viață. Se discută ce ar putea constitui o umbrelă pentru noi (lucruri care ne ajută să

facem față problemelor care pot apărea) și cum ne pot proteja ele (abilitatea de a lua decizii

responsabile, de a căuta suportul celorlalți, valorile pe care le avem, etc.)

- Păpușa

Pe o foaie A4 este desenată o păpușă.

Aceasta trece din mână în mână, iar elevii îi adresează cuvinte frumoase.

Păpușa trece din nou pe la fiecare elev, dar aceștia îi vor adresa acum cuvinte / expresii urâte și

vor rupe, dacă doresc, câte o bucată de foaie.


A treia oară aceasta va fi dată din mână în mână. Acum, elevii vor lipi bucățile rupte și vor

formula și o scuză pentru vorbele folosite recent.

(Cum este acum păpușa? / Ce s-a schimbat? / Ce ar putea simboliza semnele de pe corpul ei? /

Ce se întâmplă în sufletele voastre când primiți cuvinte urâte?)

Concluzie: Această păpușă reprezintă inima colegului tău. Impresia lăsată în inima pe care ai

rănit-o va fi la fel de greu de îndreptat precum refacerea păpușii. Chiar dacă vom încerca să

corectăm greșeala, semnele vor rămâne. Începând de astăzi fii mai înțelegător, mai cumpătat!! Când

simți că vei exploda, amintește-ți de păpușa refăcută!!

- Copacul aşteptărilor

Pe frunze confecționate din hârtie, elevii vor scrie mesaje / îndemnuri pentru a avea o școală fără

violență. Apoi, fiecare își va lipi frunza pe ramurile copacului desenat pe o coală de carton.

Reflecție: DE CE �NU� VIOLENȚEI??

Temă pentru acasă: Pe parcursul unei săptămâni, încercați să înlăturați motivele comportării

urâte ale unor colegi înlocuind cuvintele/ expresiile cu caracter negativ cu cele cu caracter pozitiv.

Rezultate așteptate:

* eliminarea unor posibile cauze ale violenței;

* cultivarea unei atitudini pozitive faţă de elevi, colegi;

* acceptarea / respectarea drepturilor/ îndatoririlor din R.O.I.;

* participarea unui număr mai mare de elevi la activitățile cu caracter non-violent;

* inițierea elevilor în derularea unor activități de prevenire a violenței;

Evaluare:(feed-back):

■ valorificarea potențialului creativ al elevilor;

■ realizarea unui portofoliu la nivelul clasei cu lucrări realizate și fotografii din timpul

desfășurării activității;

Diseminare/mediatizare: expoziţia, panouri informative;


VIOLENȚA ÎN RÂNDUL ELEVILOR � PROF. CARMEN-MIHAELA JEMNA

Școala Gimnazială �Alecu Russo�, Iași

Violența în școală a existat din cele mai vechi timpuri, în toate sistemele de educație însă formele

și intensitatea cu care aceasta s-a manifestat au suferit modificări de la o societate la alta.

Violența în școala are drept cauză diferențele de natură etnică, religioasă sau de statut social. Un

factor agravant este dat de multiplicarea formelor de violență asupra profesorilor. Atât profesorii,

cât și părinții, apreciază că elevii cu astfel de manifestări nu conștientizează propriul comportament,

consecințele asupra altor elevi și asupra climatului social și efectele negative în relaționarea cu

copiii în general.

Consilierea și educația sunt activități independente, implicate în prevenirea violenței asupra

copiilor. Explorarea și rezolvarea problemelor emoționale și dobândirea unor comportamente

asertive în aceste programe adresate copiilor le va permite acestora să înțeleagă motivul pentru care

trebuie să acorde o mare atenție informației despre violență, să descopere care ar putea fi

vulnerabilitățile lor în fața acesteia, cum ar putea reduce riscul de a fi atrași în situații care implică

violența și cum rezolvă situații conflictuale ce pot degenera în acte cu caracter violent.

Conflictele sunt neînțelegeri între două sau mai multe persoane sau idei. Conflictul înseamnă mai

ales interacțiune și dialog.

Ce ar trebui să facem dacă în timpul unui conflict ajungem la o situație de răscruce și nu știm

cum să ne comportăm? Dacă există două sau mai multe căi, cum ne vom opri asupra deciziei care

ne va călăuzi cel mai bine prin labirint? Așa cum cel mai scurt drum între două puncte este linia

dreaptă, forma cea mai potrivita de comunicare, este dialogul între oameni. Competențele și

cunoștințele ne dezvolta capacitățile de a comunica și de a face față cu succes conflictelor noastre.

Conflictele sunt necesare pentru dezvoltare și maturizare. Modul în care o persoană face față

conflictelor constituie un aspect important al propriei personalități.

Cunoașterea de sine și înțelegerea propriului eu contribuie la posibilitatea de a face față în mod

constructiv conflictelor. De exemplu elevii cu un grad redus de respect de sine abordează conflictele

în mod diferit de elevii care au respect de sine ridicat. Orice conflict are un potențial pozitiv.

Indiferent dacă, conflictul este sau nu soluționat, există o bază pentru recunoașterea și înțelegerea

reciproca a nevoilor și dorințelor; relațiile pot fi păstrate sau întărite. Conflictele nu pot fi

soluționate în mod constructiv, fără interacțiune pozitivă, care este o formă a comunicării. Este

nevoie de anumite competențe, pentru ca un conflict să devină o experiență de maturizare și

dezvoltare. Aceste competențe specifice pot fi învățate. Conflictele pot fi rezolvate într-o manieră în


care nu încalcă drepturile omului. Ca să fie eficiente, strategiile și structurile pentru a face față

conflictelor, trebuie să fie instituționalizate, în cât mai multe domenii ale societății, cum ar fi

familia, școala, comunitatea și națiunea.

Un sentiment ridicat al valorii proprii poate ajuta la prevenirea escaladării conflictelor deoarece

oamenii cu un astfel de sentiment cad mai greu pradă prejudecăților față de alții. De asemenea, cei

cu un sentiment sănătos al propriei lor valori sunt mai puțin susceptibili să aibă prejudecăți față de

alții și sunt mai apți să înțeleagă perspectiva celeilalte persoane în cazul unui conflict. Fiecare elev

posedă calități unice, care fac din el o individualitate. Ei trebuie să fie mândri de interesele lor și să

aibă încredere în ei. A ridica nivelul de încredere în sine al elevilor înseamnă în primul rând a-i

ajuta pe elevi să-și formeze o imagine pozitivă despre ei înşiși.

Avem cu toții nevoi și dorințe. Nevoile noastre sunt acele lucruri fără de care nu am putea trăi.

De exemplu nu am putea trăi fără aer, adăpost, hrană, apă sau îmbrăcăminte. Avem de asemenea

nevoi de ordin psihologic, ca nevoia de a fi în relație cu ceilalți, de a fi iubiți, sau a ne distra. De

exemplu s-ar putea ca cineva să dorească să locuiască într-un apartament foarte spațios. Se pune

atunci întrebarea dacă avem nevoie de un apartament foarte spațios ca să locuim. Probabil că nu. În

cazul în care elevilor le este greu să distingă între nevoi și dorințe, se poate întâmpla să apară

conflicte. Adeseori, aceste conflicte sunt legate de valori, de moduri de acțiune sau de priorități.

�Rădăcinile conflictelor contribuie la clarificarea deosebirilor care există între nevoi și dorințe�.

În situații de conflict, elevii sunt confruntați cu numeroase decizii. Ei trebuie să determine care sunt

de fapt nevoile lor și ce doresc mai curând. Elevii pot fi ajutați să ia decizii înțelepte, dacă învață

cum să-și stabilească prioritățile în ceea ce privește nevoile și dorințele lor. Ei au mai multe șanse

de a face față cu bine unui conflict dacă știu exact ce nevoi au și ce își doresc.


PREVENIREA VIOLENŢEI ÎNTRE COPII (PROIECT DIDACTIC) � ISTRATE GABRIELA

Școala Gimnazială �Alecu Russo� � G.P.N. 12 � Iași

Grupa: Pregătitoare (6-7 ani)

Tema: Prevenirea violenţei între copii

Obiectivul cadru: educarea unui comportament nonviolent, formarea atitudinii pozitive în

relaţiile dintre copii bazate pe: toleranţă, responsabilitate şi respect.

Obiective de referinţă:

- să recunoască diferite manifestări comportamentale

- să identifice situaţii în care copiii şi adulţii au manifestări de violenţă: verbală şi fizică

- să diferenţieze atitudinile violente de cele nonviolente

- să descifreze momentele periculoase care îi pot pune în dificultate.

- să-şi adapteze comportamentul la cerinţele mediului educagen al grădiniţei


1. de cunoaştere şi înţelegere:

- să recunoască manifestările emoţiilor pozitive şi negative şi starea pe care o reflectă

- să înţeleagă sistemul de valori al grupului în care trăiesc

- să identifice cauze şi efecte ale acestor manifestări

- să-şi recunoască propriile trăiri afective şi emoţionale

2. de comunicare:

- să denumească stări emoţionale

- să exprime verbal şi nonverbal expresia exterioară a unei emoţii

3. de aplicare:

- să-şi controleze şi să-şi recunoască emoţiile proprii şi ale semenilor

- să utilizeze gesturi care exprimă trăirile emoţionale

- să se comporte adecvat ca răspuns la situaţiile concrete din grădiniţă, famile şi nu numai

Resurse pedagogice

1. Umane:

- Copiii

- Educatoarea

- Părinţii

- Alţi adulţi

2. Materiale:

- Planşe


- Diapozitive

- Casete audio

- Jucării

- Fişe de lucru

3. Informaţionale:

- Programa activităţii instructiv-educative din grădiniţa de copii, Bucureşti, 2000

- Culegere de texte literare, Editura D.P.R.A,. Bucureşti 1996

- Consiliere educaţională � Adriana Băban

Metode şi procedee didactice:

- conversaţia, explicaţia, exerciţiul, demonstraţia, studiul de caz, jocul de rol

Nr. crt.

Conţinut Subiectul Tipul de activitate

1

Recunoaşterea manifestărilor exterioare ale unor trăiri afective şi exprimarea lor

personală

�Spune cum mă simt?� (expresie facială) �Cum este el?� (expresie corporală)

Exerciţii de

mimică Exerciţii de

pantomimă

2 Dezvoltarea controlului asupra reacţiilor motrice

�Pe vârfuri� Joc de atenţie

3 Dezvoltarea autocontrolului şi a stăpânirii de sine

�Seriosul� Joc de rol

4

Cunoaşterea atitudinilor şi

comportamentelor violente sau nonviolente ale unor personaje din basme şi povestiri

�Cum se comportă ei şi

ce cred eu despre ei� Convorbire

5 Formarea capacităţii de

apreciere morală a faptelor

eroilor din poveşti

�Cine aş vrea să fiu?� �Cine nu aş vrea să fiu?�

Joc exerciţiu

6 Exprimarea în desen a trăirilor

emoţionale pozitive şi negative

�Desenează copii: veseli, trişti, serioşi, miraţi...� �Oglinda mea�

Desen

7 Identificarea motivaţiilor unor

manifestări comportamentale �Cum ne comportăm la

grădiniţă, acasă şi de ce?� Lectură după

imagini

8 Înţelegerea mesajului unor

proverbe şi zicători �Fii în viaţă cum

străbunii te învaţă� Convorbire tematică

9 Dezvoltarea capacităţii de a-şi analiza comportamentul şi de a

se autoevalua

�Azi sunt (fericit, vesel, trist pentru că...)�

Desen şi convorbire

10 Conturarea unui model de comportament şi atitudine, dezvoltarea motivaţiei interne

�Ca cine aş vrea să fiu?� Povestirea copiilor


SĂ FIM BUNI PRIETENI (ACTIVITATE INTEGRATĂ) � FILIP GEORGETA

EDUCATOARE: Filip Georgeta

GRUPA: Mare

TEMA ANUALĂ: �CU CE ŞI CUM EXPRIMĂM CEEA CE SIMŢIM?�

SUBTEMA: �Prietenia, un dar de preţ�

TEMA ACTIVITĂŢII: �Să fim buni prieteni�

TIPUL ACTIVITĂŢII: mixtă (consolidare de cunoştinţe, predare)

FORMA DE ORGANIZARE: activitate integrată

FORMĂ DE REALIZARE: frontal, individual, pe grupuri mici

DOMENII DE ACTIVITĂŢI INTEGRATE: ALA + ADE (DLC + DPM)

Activităţi de învăţare:

ADP: �Bună dimineaţa, bunii mei prieteni�

ALA 1: �JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI ALESE�:

Bibliotecă: �Micii povestitori� � grupul povestitorilor

Artă: �Artiştii pricepuţi� � grupul artiştilor

Joc de rol: �Actori iscusiţi� � grupul actorilor


ADE: (DLC + DPM) �Prietenia, comoara cea mai de preţ� � povestire

�Nu te supăra prietene!� � joc � aleargă şi ocoleşte

ALA 2: Joc interactiv: �Cine cu cine este prieten?�

SCOPUL ACTIVITĂŢII: Cunoaşterea şi respectarea normelor de convieţuire socială prin

manifestarea unor atitudini de prietenie, toleranţă şi armonie în relaţiile cu cei din jur; exersarea

deprinderii motrice �alergare cu ocolire de obstacole�.

OBIECTIVE OPERAŢIONALE:

DLC

să audieze cu atenţie textul literar;

să reproducă în rezumat conţinutul poveştii;

să demonstreze că a înţeles textul prin strategia �predarea � învăţarea reciprocă�;

să identifice în imagini momentele principale aşezându-le în ordinea cronologică;

să dea exemple de alte poveşti în care mesajul principal este prietenia;

să exerseze deprinderea motrică � alergarea cu ocolire de obstacole;

să prezinte în mod independent conţinutul textului, impresiile, sentimentele în mod original;

să aprecieze comportamentul personajelor din poveste şi să-l evalueze în raport cu normele

sociale cunoscute;

să participe cu interes la activitate;

DPM

să execute corect alergarea ocolind obstacolele de pe traseu;

să asocieze mişcări sugerate de textul cântecului cu ritmul acestuia;

să respecte ţinuta sportivă a corpului;

ALA 1

Bibliotecă: �Micii povestitori�

să �citească� imagini cu scenete din poveste;

să recunoască siluetele personajelor din poveste;

să facă rezumatul poveştii şi să-l prezinte în faţa colegilor;

Artă: �Artiştii pricepuţi�

să deseneze siluetele prietenilor lor folosind culorile corespunzătoare;

să acopere spaţiul indicat;

să utilizeze corect materialele şi instrumentele de lucru;


Joc de rol: �Actori iscusiţi�

să interpreteze rolurile inspirate din povestea �Prietenia, comoara cea mai de preţ�

să redea corect dialogurile dintre personajele din poveste arătând cum erau fiecare dintre ele

ALA 2

Joc interactiv: �Cine cu cine este prieten?�

să identifice relaţiile de prietenie;

să realizeze sociograma de grup;

Strategii didactice

Metode şi procedee: conversaţia, �predare � învăţare reciprocă�, jocul, exerciţiul, povestirea,

munca în perechi, în echipă, problematizarea.

Material didactic: imagini din poveste, siluete, ecusoane, machetă munte, ocean, deşert, pădure,

ghem cu aţă,

SCENARIUL ZILEI

Activitatea debutează cu Întâlnirea de dimineaţă �Prietenul cel mai bun la nevoie se cunoaşte� în

care copii au posibilitatea de a-şi împărtăşi ideile de a-şi manifesta starea de spirit, de bună

dispoziţie. Educatoarea le zâmbeşte, transmiţându-le căldură şi încurajare prin formele de

comunicare.

Salutul: �Bună dimineaţa, prieteni buni!�. După ce toţi copiii sosesc, educatoarea le propune să

facă cercul prieteniei pentru a desfăşura Întâlnirea de dimineaţă.

Prezenţa: Fiecare copil îşi alege poza cu imaginea lui şi o aşează la panoul de prezenţă.

Calendarul naturii: Se completează calendarul naturii (anotimpul, data, ziua, luna, anul, starea

vremii).

Noutatea zilei: Educatoarea deschide copiilor scrisoarea în care se află câteva proverbe despre

prietenie. Se desfăşoară discuţii libere pornind de la proverbele citite de educatoare.

După ce vor descoperi împreună toate materialele pe care le vor folosi în ziua respectivă voi

anunţa tema şi obiectivele activităţii din ziua respectivă. După ce s-a stabilit ce urmează să realizeze

în ziua respectivă copiii vor fi anunţaţi că în continuare urmează să se aşeze pe scăunele pentru a

asculta povestea �Prietenia, comoara cea mai de preţ�.

Copiii repetă titlul povestirii. Redau conţinutul povestirii clar, cursiv, expresiv folosind mimica

şi gestica corespunzătoare. După ce vor asculta în linişte povestea, educatoarea propune copiilor să-


şi imagineze că sunt povestitori, actori, artişti, sau chiar moralişti. Aşa că propune copiilor să

formeze trei grupuri, se stabilesc locurile în sala de grupă unde îşi vor desfăşura activitatea pe arii

de stimulare după cum urmează:

- povestitorii � aria �Bibliotecă�

- actorii � aria �Joc de rol�

- artiştii � aria �Artă�

La fiecare grup va fi pregătit materialul necesar pentru studiu, constituit din:

- povestitorii � imagini cu scenetele din poveste, siluetele personajelor;

- actorii � medalioane cu personajele din poveste care urmează a fi dramatizate de ei;

- artiştii � siluete de carton pe care copiii le vor colora şi personaliza.

După ce şi-au ocupat locurile se prezintă sarcina pentru fiecare grup în parte. Aceasta va fi

simplă, clară, concisă pe înţelesul copiilor pentru a le uşura munca.

Gr. nr. 1 �Povestitorii� � veţi face rezumatul poveştii şi îl veţi prezenta în faţa colegilor.

Gr. nr. 2 �Actorii� � veţi reproduce dialogurile dintre personajele din poveste arătând cum erau

fiecare dintre ele.

Gr. nr. 3 �Artiştii� � veţi colora şi personaliza siluetele din carton cu figura prietenului vostru.

Pentru aceasta solicit copiilor să studieze materialele existente pe măsuţe, să discutaţi, să lămuriţi

problemele pe care le aveţi, să vă împărţiţi sarcinile, apoi să vă pregătiţi prezentarea.

După ce s-a încheiat prima etapă, cea de informare, se va trece la etapa a doua care constituie

activitatea de realizare a lucrărilor finale ce vor fi prezentate în evaluare. Fiecare grup pregăteşte

spaţiul şi începe prezentarea sarcinilor atribuite. Povestitorii vor relata povestea, actorii vor prezenta

dialoguri din această poveste iar artiştii vor prezenta lucrările realizate de ei.


Eveniment didactic Conţinut ştiinţific Metode și procedee

Evaluare

Moment organizatoric

Se vor organiza spaţiul şi climatul

educaţional într-un mod optim desfăşurării activităţii propuse: ae-risirea sălii, pregătirea materialului

didactic, aranjarea mobilierului. Copiii vor intra în mod ordonat în

sala de grupă şi se vor aşeza în

semicerc pe covor.

Exerciţiul organizatoric

Captarea atenţiei

Educatoarea deschide plicul adus de poştaş şi citeşte copiilor pro-verbele primite în această scrisoa-re: �Prietenul bun la nevoie se cunoaşte�, �Prietenia adevărată nu

se stinge niciodată�, �Omul fără prieteni e ca stânga fără dreapta�

Audiţia şi

conversaţia

Reactualizarea cunoştinţelor

Scurtă conversaţie referitoare la

poveşti si personaje cunoscute care

au ca mesaj prietenia (�Iepurele şi

ariciul�, �Leul şi căţeluşa�, �Câinele, cel mai bun prieten al omului�). Păreri şi discuţii care clarifică sensul cuvântului �prieten�.

Brainstorming

Explicaţia

Conversaţia

Observarea

comportamentului copiilor

Anunţarea temei şi a

obiectivelor

Copiii sunt anunţaţi că vor asculta

povestea �Prietenia, comoara cea mai de preţ�. Va trebui să fie atenţi la ce se

întâmplă în poveste şi apoi vor

reda textul povestirii, se va respecta succesiunea logică a

ideilor, vor reda dialogul personajelor din poveste şi vor

desena silueta prietenilor lor, vor scoate în evidenţă mesajul

poveştii. Apoi, vor realiza jocul �Aleargă şi ocoleşte� unde vor trebui să

execute alergări cu ocolire de

obstacole.

Explicaţia

frontală

Dirijarea învăţării

Educatoarea redă textul povestirii folosind o voce şi un ton potrivit

cu importanţa faptelor povestite.

Foloseşte o mimică şi gesturi

expresive, schimbă ritmul vorbirii,

foloseşte şi rosteşte clar folosind

mimica adecvată fiecărui moment

al povestirii. Copiii vor trebui să fie atenţi la ce se întâmplă în

poveste pentru a putea apoi să redea textul povestirii.

Povestire

Conversaţie

Aprecieri verbale


Educatoarea împarte copiii în trei

grupuri. Gr. nr.1 �Micii povestitori�,

Gr. nr. 2 �Actorii iscusiţi�şi Gr. nr. 3 �Artişti iscusiţi�. Astfel, grupurile îşi vor desfăşura

activitatea pe arii de stimulare după cum urmează: - povestitorii � aria �Bibliotecă� - actorii � aria �Joc de rol� - artiştii � aria �Artă� La fiecare grup va fi pregătit materialul necesar pentru studiu: - povestitorii � imagini cu scenetele din poveste, siluetele personajelor - actorii � medalioane cu silutele personajelor din poveste - artiştii � silueta umană La îndemnul educatoarei �imagin-aţi-vă că sunteţi povestitori, actori,

artişti şi încercaţi să arătaţi cum este mai bine să ne purtăm�, în felul

acesta copiii sunt motivaţi pentru

desfăşurarea activităţii pe grupuri. În prima etapă, cea de informare,

copiii vor lucra pe arii de stimulare căutând informaţii. �Povestitorii� studiază imagini cu

scenetele din poveste pentru a cunoaşte mai bine personajele,

pentru a înţelege rolul lor, stabilesc

episoadele principale din poveste, îşi distribuie sarcinile. �Actorii� studiază imaginile cu

siluetele personajelor din poveste, îşi negociază rolurile pe care le vor

interpreta în evaluare. �Artiştii� redau prin desen imagi-nea celui mai bun prieten.

Explicaţia

Metoda învăţării

reciproce

Relaţionarea

în timpul

formării echipelor

Constituie grupurile

după cerinţele

educatoarei

Obţinerea

performanţei

Educatoarea le va cere copiilor să precizeze care este titlul poveştii să privească cu atenţie imaginile pe

care le-am afişat simultan cu

citirea, pentru ca fiecare grup să-ţi resolve sarcina dată. Pentru ca activităţile să aibă o

legătură logică educatoarea va

chema povestitorii pentru redarea conţinutului povestirii, se va

Explicaţia

Observaţia

Învăţarea

reciprocă

Activitatea, implicarea copiilor în

cadrul grupurilor


Educatoarea citeşte copiilor un proverb care se potriveşte cu conţinutul poveştii �Cine în lume a

aflat prieten adevărat, el o comoară bogată a câştigat�. Împreună vor sintetiza morala poveştii.

Educatoarea propune copiilor un joc �Aleargă şi ocoleşte� în care îşi vor exersa deprinderea

motrică �alergare cu ocolire de obstacole�. Obstacolele sunt machete care reprezintă încercările

prin care trec cei şase prieteni din povestea �Prietenia, comoara cea mai de preţ�.

continua cu actorii iar în încheiere

artiştii. Gr. nr. 1 �Povestitorii� � redarea poveştii va fi expusă de fiecare

membru al grupului. Gr. nr. 2 �Actorii� � au amenajat un cadru care sugerează scene din

şi-au atribuit rolurile punându-şi fiecare la gât medalionul cu

personajul pe care îl vor interpreta

şi încep prezentarea dialogurilor

dintre personajelor din poveste folosind intonaţia cu mimică şi

pantomimă pentru a fi cât mai convingători. Ceilalţi copiii vor aprecia prezen-tarea grupului de actori. Gr. nr. 3 �Artiştii� � îşi vor prezen-ta fiecare dintre ei silueta prietenului său. Tranziţie: cântec �Prietenia e o floare rară�

Povestirea

Dramatizarea

Rezumatul poveştii

Asigurarea retenţiei şi

a transferului

DPM Educatoarea propune copiilor un joc în care îşi vor exersa deprin-derile motrice �alergare cu ocolire de obstacole�, joc cu denumirea �Aleargă şi ocoleşte�. Obstacolele vor fi inspirate din povestea �Prietenia, comoara cea mai de preţ� şi anume: muntele,

pădurea, deşertul, oceanul.

Observaţia

Execută corect

mişcările

indicate

Respectă comenzile

Încheierea activităţii

Educatoarea face aprecieri asupra modului de desfăşurare a activităţii

recompensând copiii pentru dărni-cia cu care au realizat lucrările. Copiii se vor angaja într-un joc interactiv numit �Cine cu cine e prieten�, joc în care se vor identifica relaţiile de prietenie.

Conversaţia Recompense


Tranziţia spre jocurile şi activităţile didactice se face prin cântecul �Prietenia e o floare rară�.

Evaluarea activităţii integrate s-a făcut ţinând cont de realizarea sarcinilor didactice de

relaţionarea în interiorul grupului.

Activitatea se încheie cu un joc interactiv: �Cine cu cine e prieten� având ca scop identificarea

relaţiilor de prietenie, realizarea sociogramei de grup.

ALA I: ARTA:

�Artiştii pricepuţi�

DESEN

ALA I: BIBLIOTECA

�Micii povestitori�

POVESTIRE ALA I: JOC DE ROL:

�Actori iscusiţi�

DRAMATIZARE

DOMENII EXPERENŢIALE:

DOMENIUL LIMBĂ ŞI COMUNICARE - POVESTIRE: �PRIETENIA, COMOARA CEA MAI DE PREŢ�

DOMENIUL PSIHOMOTRIC - ALERGARE CU OCOLIRE DE OBSTACOLE:

�NU TE SUPĂRA PRIETENE�

ALA II: JOC INTERACTIV:

�CINE CU CINE ESTE

PRIETEN�


MANAGEMENTUL CONFLICTULUI � PROF. ÎNV. PREPRIMAR CONCITĂ ECATERINA

Şcoala �Alecu Russo� � G.P.N Nr.10, Iaşi

�La baza armoniei progresive a grupurilor sociale şi a relaţiilor interumane se află împlinirea

condiţiei de a ne înţelege pe noi şi pe alţii�. (V. Pavelcu)

Studierea managementului conflictelor este tot mai mult abordată în managementul resurselor

umane, deoarece contribuie la o mai bună cunoaştere a comportamentelor individuale şi de grup. În

general, conflictul apare ca o formă a interacţiunii umane, prin care doi sau mai mulţi membri ai

unei colectivităţi intră în dezacord total sau parţial asupra unor probleme.

Conflictul este o parte inevitabilă a vieţii noastre; el este omniprezent şi nu poţi să-l ignori. Ţine

de viaţa cuplurilor, de raporturile între părinţi şi copii, dintre fraţi, vecini, profesori şi elevi,

studenţi, salariaţi şi conducere, cetăţean şi autorităţile statale, etnii, religii, partide/simpatizanţi

politici, rase etc.

Într-un fel sau altul, cu toţii suntem implicaţi în conflicte. Abordarea ordonată şi sistemică a

acestora este o necesitate, cu atât mai importantă, cu cât nevoile şi temerile care ne conduc în

situaţiile conflictuale nu sunt conştientizate de toţi cei implicaţi.

Conflictul poate fi pozitiv sau negativ, funcţie de felul in care îl privim. Dacă este canalizat într-

un mod potrivit, conflictul stimuleaza noi înţelegeri, schimbă şi dezvoltă. Dacă este manipulat într-

un mod cu totul nepotrivit, conflictul poate deveni distructiv din toate punctele de vedere:

emoţional, spiritual şi fizic. Efectele pot fi mai puţin dureroase dacă vom şti să tratăm conflictul în

mod constructiv. Iată câteva efecte pozitive care evidenţiază �utilitatea� existenţei conflictelor:

oferă posibilitatea de măsurare a puterii şi viabilitatea relaţionării noastre cu ceilalţi;

dezvoltăsensul coeziunii, duce la creşterea încrederii, al �fiinţării împreună�;

alteori determină creşterea inovaţiei, duce la găsirea unor noi modalităţi de a privi lucrurile,

noi modalităţi de a gândi şi noi comportamente;

multe conflicte duc la reducerea sau eliminarea unor conflicte mai puternice, în viitor.

Sursele de conflict dintr-un colectiv nu pot fi eliminate, dar managerul trebuie să fie în măsură să

identifice aceste surse, să înţeleagă natura lor, pentru ca apoi, având în vedere, atât obiectivele

organizaţiei, cât şi ale individului, să poată acţiona în vederea reducerii efectelor negative şi a

folosirii efectelor pozitive.


De-a lungul timpului, conflictul a fost definit într.o multitudine de forme: dispută, neînţelegerii,

litigiu, dezacord, diferend, divergenţă sunt termeni uzuali pe care îi auzim mereu şi care au legătură

cu existenţa unor stări conflictuale.

În momentul în care are loc o ciocnire între interesele, conceptele sau orgoliile unor persoane

avem de-a face cu un conflict. Iar acest lucru se întâmplă extrem de des în viaţa de zi cu zi. Există

diferite tipuri de conflicte: intrapersonale, interpersonale, de grup ş.a.m.d.

Desfăşurarea fiecărui conflict parcurge anumite etape, cele mai importante fiind: dezacordul,

confruntarea şi rezolvarea. Dezacordul este faza iniţială a conflictului, în care părţile conştientizează

că au abordări diferite. Dacă nu se găseşte o soluţie de compromis, se ajunge la confruntare.

Aceasta poate îmbrăca diferite forme: de idei, verbală, fizică.

Rezolvarea conflictului se face pe cale amiabilă sau litigioasă, de către părţi (în situaţia în care se

găsesc modalităţi de stingere a conflictului), de părţi asistate de anumite persoane (de mediator), sau

de către altcineva, prin impunerea unei soluţii (instanţa de judecată).

Conflictul are cauze multiple şi este iniţiat de către una dintre aceste cauze, pe fondul unei

acumulări îndelungate. Evident, acest lucru nu este valabil în cazul confictelor spontane, care sunt

favorizate de anumite trăiri sau stări de moment. Cauza cea mai frecventă care generează conflictul

este lipsa de comunicare sau comunicarea deficitară.

Aplanarea conflictului este imposibilă în situaţia în care lipseşte comunicarea între părţile

implicate in conflict. Din acest motiv, tensiunile dintre părţi se amplifică şi în final se ajunge în

poziţii aparent ireconciliabile. Acesta este momentul în care instituţia mediatorului îşi găseşte

aplicabilitatea şi utilitatea.

În cadrul şedinţei de mediere se realizează un lucru important care constituie un prim pas în

soluţionarea conflictului: părţile reîncep să comunice. Această comunicare atenuează conflictul şi,

pe parcurs, dacă părţile nu se ghidează dupa orgolii, ci după interesele concrete pe care le urmăresc,

conflictul poate să fie depăşit.

Un conflict nesoluţionat poate da naştere şi altor conflicte. În concluzie, lipsa de comunicare este

principala cauză de apariţie a conflictului, iar momentul în care aceasta este reluată, conflictul

începe să fie stopat.

Posibilităţile soluţionării constructive ale conflictului depind de tipul de conflict, dar şi de stadiul

de dezvoltare şi de evoluţie al acestuia. Trebuie văzut dacă conflictul este latent ori se desfăşoară în

mod violent. Ar fi bine să se evite utilizarea metodelor �tradiţionale�: strategiile de constrângere, de

intimidare şi de ameninţare care au ca scop obligarea părţilor implicate să renunţe la conflict.

Apelul la valorile şi constrângerile etice vizează împiedicarea escaladării conflictului.


Managementul clasei, ca disciplină din sistemul ştiintelor educaţiei vizează aspectul esenţial al

muncii profesorului, administrarea eficientă, sub semnul valorilor civico-democratice a activităţilor

specifice sălii de clasă, plecând de la premisa că şcoala anticipează şi pregăteşte absolvenţii în

vederea implicării în viaţa socială, dar şi pentru a reacţiona adecvat în rezolvarea conflictelor

interne unei societăţi democratice.

Azi şcoala românească se zbate în plasa unor conflicte nesfârşite, iar profesorii, absolvenţi ai

unui sistem de pregătire încă inadecvat, nu sunt întotdeauna capabili să administreze respectivele

conflicte.

De aceea, fiecare cadru didactic trebuie să cunoască aspecte legate de managementul conflictului

şi dacă este pus în situaţia de a nu reuşi să estompeze eventualele conflicte, să solicite sprijinul unor

persoane specializate. Prin nerezolvare, un conflict poate degenera în criză.

Situaţia de criză poate fi definită ca un eveniment sau un complex de evenimente neaşteptate

generatoare de periculozitate pentru climatul, sănătatea ori siguranţa clasei şi a membrilor acesteia.

De obicei apar următoarele tipuri de criză:

După gradul de dezvoltare în timp:

- instantanee

- intermitente

După gradul de relevanţă:

- critice

- majore

După numărul subiecţilor implicaţi:

- crize individuale

- crize de grup

- crize colective globale

În orice unitate şcolară apar conflicte care se pot instala în următoarele niveluri:

elev � elev

clasa de elevi � alte colective de elevi

diriginte � elev

profesori � elevi

profesor � profesor

În cadrul interacţiunilor dintre copii, atât în sala de clasă, cât şi în pauze, pot să apară conflicte

inevitabile. Având în vedere că noi, cadrele didactice, ne confruntăm cu un număr foarte mare de

conflicte, trebuie să conştientizăm o serie de cauze concrete, precum:


Atmosfera competitivă:

Elevii au fost obişnuiţi să lucreze individual pe bază de competiţie, lipsindu-le deprinderea de a

munci în grup, încrederea în colegi şi profesori. Ei nu doresc decât victoria asupra celorlalţi şi dacă

nu o obţin îşi pierd stima de sine. Competiţia apare în toate momentele, chiar şi în cele în care ea

este neproductivă.

Atmosfera de intoleranţă:

În clasă se formează �clici�, iar lipsa sprijinului între colegi duce de multe ori la singurătate şi

izolare. Apar resentimente faţă de capacităţile şi realizările celorlalţi, neîncrederea şi lipsa

prieteniei.

Comunicarea slabă:

Aceasta reprezintă �solul� cel mai fertil pentru conflict. Cele mai multe conflicte pot fi atribuite

neînţelegerii sau percepţiei greşite a intenţiilor, sentimentelor, nevoilor şi acţiunilor celorlalţi. Elevii

nu ştiu să-şi exprime în mod pozitiv nevoile şi dorinţele sau le este frică să facă asta.

Exprimarea nepotrivită a emoţiilor:

Orice conflict are o componentă afectivă. Conflictele se pot accentua atunci când elevii au

sentimente deplasate, nu ştiu să-şi exprime supărarea sau nemulţumirea într-un mod neagresiv, îşi

suprimă emoţiile şi sunt lipsiţi de auto-control

Dacă noi, profesorii utilizăm repetat şi consecvent tehnicile de rezolvare a confictelor, atunci

elevii vor fi capabili, dupa un timp, să-şi rezolve singuri conflictele şi să nu le aducă de fiecare dată

în faţa noastră. Acest lucru va avea efecte benefice şi asupra atmosferei din clasă, contribuind la

crearea unei comunităţi educaţionale în care elevii se sprijină unii pe alţii.

Vor fi vizibile:

cooperarea: elevii învaţă să lucreze împreună, să aibă încredere unii în ceilalţii şi să-şi

împărtăşească preocupările

comunicarea: elevii învaţă să observe atent, să comunice cu acurateţe ceea ce au de spus, să-

i asculte atent pe ceilalţi.

toleranţa: elevii învaţă să respecte şi să valorizeze diferenţele între oameni, să înţeleagă

propriile prejudecăţi şi modul în care acestea acţionează.

expresia emoţională pozitivă: elevii învaţă să-şi exprime sentimentele, în special supărarea

sau nemulţumirea, în modalităţi neagresive si nedistructive; totodată ei învaţă autocontrolul.

În şcoală apar câteodată şi conflicte între profesor şi elev. Pentru a le evita trebuie să ştim să ne

dozăm autoritarismul; deşi pare eficient, autoritarismul rezolvă problemele doar pe termen scurt şi

superficial, conflictul cu elevii şi ostilitatea acestora se vor menţine.


Dacă ne exercităm autoritarismul într-un mod constructiv, atunci vom crea un mediu propice

învăţării, vom menţine ordinea şi disciplina în clasa de elevi.

În acest sens, putem proceda astfel:

stabilim reguli cu ajutorul clasei;

prezentăm lista cu reguli clasei de elevi şi explicăm raţiunea fiecărei reguli;

decidem împreună consecinţele pentru încălcarea regulilor;

nu facem niciun rabat de la respectarea regulilor; vom găsi, cu siguranţă, sancţiuni mai puţin

grave pentru a putea fi aplicate când există circumstanţe atenuanute.

Într-o unitate de învăţământ foare delicate sunt conflitele unor profesori cu conducerea şcolii, în

general, sau cu directorul şcolii, în special.

Atât pentru evitarea, cât şi pentru rezolvarea rapidă a unor astfel de conflicte, este bine ca fiecare

parte să adopte un comportament proactiv, prin care se caută îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale,

dar şi a celor organizaţionale.

Tot delicate sunt şi conflicteleîntre profesori. Pot fi de natură personală sau profesională. Cele

profesionale pot fi abordate constructiv şi util pentru organizaţia şcolară prin îmbunătăţirea relaţiilor

interpersonale, dar şi a celor organizaţionale.

Indicat ar fi să se evite, pe cât posibil, conflictele între profesori şi părinţi. Cauzele acestor

conflicte sunt:

comunicarea defectuoasă, datorită neînţelegerilor sau numărului mic de contacte pe

parcursul unui an şcolar;

conflictul de valori şi lupta pentru putere (părinţii au prejudecăţi bazate pe experienţele

anterioare sau nu le este clar care este rolul profesorilor în viaţa copiilor).

Pentru a diminua posibilităţile unor conflicte între părinţi şi profesori trebuie să ne axăm pe

îmbunătăţirea relaţiilor cu părinţii, prin:

informarea periodică, în scris sau verbală a părinţilor în legătură cu realizarea obiectivelor

educaţionale, cu reliefarea progreselor înregistrate de copilul lor;

creşterea numărului de contacte în care solicităm părinţilor sugestii şi opinii;

acomodarea cu ideile diferite ale părinţilor despre desfăşurarea procesului de învăţământ şi

explicarea, pe înţelesul lor, a demersului educaţional care a generat diferenţele de opinii.

Rezolvarea conflictelor pe cale paşnică, cu respect trebuie implantată în educaţia copiilor încă de

la vârstă preşcolară. Dacă înveţi copilul să rezolve calm şi cu respect anumite neînţelegeri, vei ajuta

la dezvoltarea unui adult responsabil.


La grădiniţă micile certuri şi conflicte între copii sunt inevitabile. Cei agresaţi sunt extrem de

afectaţi; fie că răspund prin aceeaşi metodă, fie că se lasă voit victime ale acestor comportamente,

vor fi traumatizaţi.

De aceea, educatoarea trebuie să-i înveţe pe copii să rezolve conflictele pe cale paşnică. Care ar

fi soluţiile pentru a-l determina pe �micuţ� să nu riposteze agresiv (şi să nu agreseze)?

Simplu:

Ajută-l să-şi identifice emoţiile şi să le exprime verbal;

Ajută-l să-şi dezvolte un vocabular emoţional;

Stabileşte standarde şi limite.

Pe măsură ce copilul creşte, împărtăşeşte-i credinţele şi principiile în care crezi şi pe care

consideri că ar trebui şi el să le aplice în modul lui de viaţă.

Spune-i că toată lumea are dreptul să fie în siguranţă (emoţional şi fizic).

Atunci când copilul se comportă neadecvat, ai grijă să îi spui acest lucru (De exemplu: �Este un

comportament neadecvat să arunci cu jucăriile, mai bine imi spui care este problema).

Impune-i anumite reguli şi coduri comportamentale încă de când este la grupa mică.

Fii un model pentru el

Spune-i copilului că se poate simţi cum doreşte el în interior, dar trebuie să se stăpânească atunci

când reacţionează. Pentru asta, ai grijă ca tu să nu fii cea care ţipă, aruncă cu lucruri sau alte astfel

de comportamente agresive atunci când eşti provocată. Îi poţi da exemple despre când ai fost

supărată, dar te-ai stăpânit în a te purta conform sentimentelor şi că ai preferat să vorbeşti despre ele

şi că aşa te-ai simţit mult mai bine.

Încurajează limbajul şi comunicarea, ca fiind cea mai buna metodă de rezolvare a

conflictelor.

Roagă-l pe copil să îţi spună întotdeauna ce are nevoie sau ce doreşte. De exemplu, dacă vrea o

jucărie anume şi nu i-o dai pe loc, nu îl lăsa să îţi transmită furia, aruncând cu jucării de colo până

colo, ţipând şi lovind. Spune-i că întotdeauna trebuie să-şi exprime sentimentele, în loc să acţioneze

astfel. Îl va ajuta mai mult în a căpăta jucăria în cel mai scurt timp posibil.

Ajută copilul să se descurce cu propriile trăiri şi să le folosească constructiv

Evidenţiază-i mereu stările prin care crezi că trece când este supărat sau trist şi cum îl poate ajuta

acestea. Arată-i cum le poate controla mai bine în folosul lui. De exemplu, dacă un copil i-a luat

jucăria preferată în timp ce se juca cu ea, iar el incepe să se plângă, spune-i:�Ştiu că este frustrant şi


că te-ai supărat că celălalt copil ţi-a luat jucăria. Nu este plăcut şi nu a procedat bine! Hai să-i

spunem şi lui acest lucru, da?�

Dupa aceea, găseşte-i rapid o alternativă de joacă pentru a trece peste. Spune-i:�Acum copilul

ştie că a procedat greşit când ţi-a luat jucăria fără să te roage să i-o dai, dar ce-ai zice să căutăm un

al joculeţ cu care să-ţi ocupi timpul până ce ţi-o dă înapoi?�

Fii mereu împotriva agresiunii

De fiecare dată când e pe cale să izbucnească un conflict, ia atitudine. Spune-i că nu îl vei lăsa să

îl lovească pe X, aşa cum nici X nu are voie şi nu este adecvat să îl lovească pe el. Roagă-i să se

gândească la o altă metodă de a-şi rezolva conflictele.

Mergi întotdeauna pe principiul �Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!�

Pune-l în locul celui agresat şi întreabă-l cum s-ar simţi în acea postură sau adu-i aminte cum s-a

simţit când a avut un conflict cu alt copil. Scoate-i în evidenţă efectele emoţionale ale unor astfel de stări.

Explică-i că nu are întotdeauna dreptate

Când se ceartă, copiii au tendinţa să creadă că numai ei au dreptate şi că toţi ceilalţi greşesc.

Acest lucru se întamplă cu toţi copiii în toate certurile lor. Nu strică să vorbeşti cu ei despre faptul

că lumea mai şi greşeşte, că nu avem întotdeauna dreptate.

Oferă-i feedback şi apreciere

De câte ori se comportă frumos şi acţionează productiv în acest sens, spune-i că a făcut bine ce a

făcut şi de ce. Apreciază-l şi laudă-l pentru comportamentul lui pozitiv.

Voi prezenta un conflict şi modalităţile de soluţionare pe care le-am utilizat, ca manager al clasei

de elevi:

Conflict: � părinte nemulţumit de relaţia dintre copilul lui şi alţi copii de grupă

- alţi doi părinţi

Identificarea şi prezentarea problemei:

În vestiar, la plecarea copiilor acasă, mama unui copil le reproşează celor doi părinţi că, deseori,

în timpul programului din grădiniţă, copiii acestora îi adresează fetiţei cuvinte urâte şi o lovesc.

Mama ia această atitudine fără a discuta în prealabil cu mine, educatoarea grupei. Părinţii

admonestaţi îmi povestesc ce s-a întâmplat. Ei susţin că acuzaţiile mamei nu sunt adevărate. Am

ascultat cele prezentate şi am încercat să-i calmez, asigurându-ide cooperare în rezolvarea conflictului.

Stabilirea alternativelor de rezolvare a conflictului

Separat, după terminarea programului, am discutat cu părintele nemulţumit. Acesta recunoaşte că

a acuzat părinţii şi copiii de un comportament neadecvat. Este nemulţumită că fetiţa ei nu este


acceptată în joc, i se vorbeşte urât şi uneori este lovită de copii. I-am spus că nu am sesizat situaţii

de acest fel, dar voi discuta cu copiii şi îi voi observa cu multă atenţie. I-am propus mamei

respective să coopereze şi să nu mai agreseze verbal ceilalţi părinţi până la aflarea adevărului.

Se identifică cauzele:

copilul este timid, lipsit de îndrăzneală şi iniţiativă;

are o atitudine rezervată în relaţiile cu ceilalţi copii;

îi place mai mult să privească cum se joacă copiii, decât să se implice;

în timpul activităţilor comune răspunde doar atunci când este numită şi atunci cu reţinere;

mama nu răspunde de fiecare dată la solicitările grupei şi a cadrului didactic;

mama comunică insuficient cu fetiţa, deoarece are un program de lucru încărcat.

Rezolvarea cazului va fi pusă pe relaţia copil-copil, copii-copil, pentru a-l împiedica pe părinte să

creeze disensiuni în cadrul colectivului de părinţi. În acest sens, se vor dezvolta şi valorifica

aptitudinile de socializare ale copilului în vederea integrării acestuia în grup.

Optimizarea soluţiilor:

discuţii în particular, cu ceilalţi copii, sugerându-le să propună fetiţa în roluri principale

(jocuri liber-creative);

sprijinirea fetiţei în găsirea unor prieteni potriviţi cu care să colaboreze (la activitatea de

grup fetiţa va fi inclusă în grupul copiilor faţă de care se manifestă afinităţi);

evidenţierea unor calităţi şi aptitudini de către copii şi educatoare pentru a se şti îndrăgită şi

apreciată de aceştia;

sprijinirea continuă cu multă căldură, atenţie şi apreciere permanentă în acceptarea şi

rezolvarea sarcinilor primite;

stimularea energiei prin sarcini de lucru şi joc acceptate anterior, pentru a-i întări încrederea

în forţele proprii;

Comunicarea eficientă cu mama (discuţii, vizite la domiciliu, plimbări cu mama şi fetiţa în

timpul liber, sugestii pentru a-şi cunoaşte fetiţa mai bine);

Participarea mamei, în limita timpului disponibil, la activităţile din prima parte a zilei.

Stabilizarea unor concluzii. Rezultate obţinute:

Conflictul între părinţi s-a creat datorită cunoaşterii insuficiente a copilului de către mamă. Fetiţa

a prezentat întâmplări imaginare ca fiind reale, recurgând la acest mijloc pentru a se �răzbuna� pe

copiii despre care credea că nu o acceptă. Aceste elemente au generat conflictul între părinţi.

Aplicând alternativele de rezolvare a conflictului, s-a ajuns la următoarele rezultate:


conflictul s-a stins;

copilul a fost obişnuit să-şi supună imaginaţia controlului raţional;

s-a integrat în colectiv şi se bucură de aprecierea şi respectul colegilor;

s-a obişnuit să comunice cu cei din jur, ieşind din lumea ei imaginară;

a conştientizat că numai adevărul primează şi datorită lui va avea prieteni;

între fetiţă şi mamă s-a creat o legătură bazată pe încredere reciprocă;

mama a învăţat să comunice cu fetiţa şi cu educatoarea; mama comunică foarte bine cu

ceilalţi părinţi, implicându-se în toate acţiunile grupei.

Ca urmare, de modul în care vor fi rezolvate conflictele va depinde buna funcţionare şi

dezvoltare optimă a fiecărei unităţi şcolare. Şi să nu uităm o clipă:

«Cu fiecare copil pe care îl educăm, câştigăm un om» (V.Hugo)

Bibliografie:

* Nicola, Ioan, Microsociologia colectivului de elevi, E.D.P. Bucureşti, 1979.

* Stan, Emil, Managementul clasei, Ed. Aramis, Bucureşti, 2000.

* Ulrich, Cătălin, Managementul clasei de elevi � învăţarea prin cooperare, Ed. Corint,

Bucureşti, 2000.


DESPRE VIOLENŢĂ; CONFLICTELE ŞI COMUNICAREA (PROIECT DIDACTIC) � PROF. MĂCIEŞ

LĂMÎIŢA

Şcoala � �Alecu Russo� Iaşi

Data � 13.II.2014

Clasa � a VII-a B

Disciplina � Consiliere şi orientare

Tema � Despre violenţă; Conflictele şi comunicarea

Obiective de referinţă: - să înţeleagă ce înseamnă termenii tematici;

- să identifice situaţii conflictuale;

- să identifice modalităţi de dezamorsare a situaţiilor conflictuale;

Obiective operaţionale: - să coreleze termenii tematici cu situaţii concrete;

- să caute explicaţii pentru apariţia situaţiilor conflictuale;

- să înţeleagă că numai prin comunicare pozitivă pot fi rezolvate cele

mai multe conflicte;

Strategii de realizare:

Metode: conversaţia, explicaţia, descoperirea, studiul de caz

Mijloace: � cărţi, imagini, desene, coli albe, markere


- prezentarea temei

- explicarea termenilor tematici

- întrebări despre factorii care pot duce la violenţă, conflict

- cum se poate comunica (verbal, nonverbal); exerciţii colective şi

individuale de mimică şi gestică;

- prezentarea de epigrame la temă;

- desen tematic.

Evaluarea şi feedback-ul: se va face prin aprecieri la adresa muncii elevilor, lipirea desenelor cel

mai bine realizate pe panoul clasei; se vor putea aprecia, cu adevărat, rezultatele, pe parcurs.


DESPRE VIOLENŢĂ; CONFLICTELE ŞI COMUNICAREA

Termeni tematici: Violenţă: înşiruireaa ceea ce este violent: tărie, forţă, intensitate; lipsă de

stăpânire în vorbe sau fapte; forţă brutală.

Conflict: neînţelegere, diferend�discuţie violentă, ceartă.

Comunicare: acţiunea de a comunica, înştiinţare, ştire, veste, relaţie, legătură.

CAUZE: - familia;

- anturajul;

- mass-media.

EXEMPLE DE CONDUITE GREŞITE: - agresivitatea;

- negativismele (încăpăţânarea, nesupunerea, îndărătnicia);

- egoismul, individualismul;

- izolarea, închiderea în sine;

- timiditatea excesivă;

- fuga şi vagabondajul;

- lenea;

- furtul(hoţia);

- inconsecvenţa;

- minciuna.

PREZENTAREA UNOR CAZURI: �Micul tiran� şi �Ce nu poate înţelege mama Mirelei?�

- studiu de caz.

EXERCIŢII DE MIMICĂ ŞI GESTICĂ:

- trei minute de joc.

EPIGRAME TEMATICE: Unui elev indisciplinat Are-n catalog colecţii

Doar de note mititele,

Da-n materie de rele,

Cred că poate da şi lecţii!


Unui obraznic M-a lăsat fără de glas

Neplăcuta-i comportare�

Ăstuia să nu-i �dai nas�,

Că-l ia iute la purtare!

Unui bătăuş Arţăgos cum e, feciorul

Palme şi picioare-mparte

Şi mai dă el cu piciorul

Şi la carte!

DESEN TEMATIC

- elevii vor realiza câte un desen despre violenţă

BIBLIOGRAFIE 1. Dicţionar al limbii române contemporane � de Vasile Breban, Editura ştiinţifică şi

enciclopedică, Bucureşti, 1980

2. Familia în faţa conduitelor greşite ale copilului � de Tiberiu Rudică, Editura didactică şi

pedagogică, Bucureşti, 1981

3. Ţinte cu învăţăminte � de Giuseppe Navarra, George Zarafu, Editura didactică şi

pedagogică, Bucureşti, 1979

Profesor Măcieş Lămîiţa

DESPRE VIOLENŢĂ; CONFLICTELE ŞI COMUNICAREA

Concluzii

În urma activităţii am putut trage următoarele concluzii:

1. Activitatea a fost necesară

2. Activitatea a avut şi un caracter practic

3. Activitatea a stimulat discuţiile


4. Activitatea a fost amuzantă şi a avut un puternic potenţial educativ

5. Activitatea a putut fi adaptată la nivelul elevilor si le-a stimulat spiritual creativ

Arta de a face faţă conflictelor �de jos în sus� are mai multe principii care s-au regăsit în

activitatea desfăşurată cu elevii:

1. Conflictele sunt neînţelegeri între două sau mai multe persoane. Am realizat discuţii pe baza

unor cazuri conflictuale fictive.

2. Conflictele sunt necesare pentru dezvoltare şi maturizare. Orice situaţie conflictuala se poate

rezolva, ceea ce au înţeles elevii, prin judecăţi de valoare adaptate la propria personalitate.

3. Cunoaşterea de sine şi înţelegerea propriului eu contribuie la posibilitatea de a face faţă, în

mod constructiv, conflictelor. Elevii care au un grad redus de respect de sine abordează diferit

conflictele faţă de elevii care au respect de sine ridicat.

4. Orice conflict are un potenţial pozitiv. Cum ar spune românul: �tot răul spre bine�. Elevii au

înţeles că indiferent dacă conflictul este sau nu soluţionat, există o bază pentru recunoaşterea şi

înţelegerea reciprocă a nevoilor şi dorinţelor şi că relaţiile pot fi păstrate şi întărite.

5. Conflictele nu pot fi soluţionate în mod constructiv fără interacţiune pozitivă. Acest lucru l-

au realizat elevii pe bază de comunicare reciprocă.

6. Este nevoie de anumite competenţe pentru ca un conflict să devină o experienţă de

maturizare şi de dezvoltare. Elevii vor învăţa şi vor experimenta, şi pe parcurs, pentru a căpăta

aceste competenţe.

7. Conflictele pot fi rezolvate într-o manieră care nu încalcă drepturile omului. Elevii şi-au

reamintit care sunt drepturile copilului, despre care am discutat semestrul trecut.

Întreaga activitate a fost interesantă şi relaxantă şi a plăcut elevilor.


Violența, conflictele și agresivitatea în școală (proiect didactic) � Prof. Jemna Carmen

Școala: �Alecu Russo�� Iași

Data:

Clasa: a VII-a

Obiectul: Consiliere și orientare

Unitatea de învățare: Comunicare, medierea conflictelor

Subiectul lecției: Violența, conflictele și agresivitatea în școală

OBIECTIVE GENERALE:

Diminuarea comportamentului violent al copiilor față de alte persoane

Exersarea tehnicilor de comunicare;

Copiii trebuie să învețe cum să medieze un conflict

TIPUL ACTIVITĂȚII: Dezvoltarea unor abilități de comunicare, și cooperare în grup

COMPETENȚE SPECIFICE: La sfârșitul activității elevii vor fi capabili:

să-și formeze abilitatea de a comunica nevoile, emoțiile, opiniile și convingerile, într-

o manieră care sa nu încalce drepturile celorlalți;

cunoaștere interpersonală;

integrarea copiilor într-un grup;

respectarea regulilor și colaborarea elevilor

METODE ŞI PROCEDEE: expunerea, problematizarea, jocul de rol, conversaţia dirijată,

dialogul, lucrul în echipă.

MATERIAL DIDACTIC ŞI BIBLIOGRAFIC: Manual de educaţie pentru sănătate � Design şi

Print Idea Cluj � Fundaţiile Soros, materiale publicitare, fişe de lucru, chestionare

TIMP DE LUCRU: 50 minute

DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII Introducere: 5 minute � Ce este violența?; Ce este conflictul?; Ce este agresivitatea? � definiții

Violența = care se produce sau acționează cu putere, cu forță, cu intensitate

Persoană violentă = care are accese de furie, care se lasă condusă de mânie, care se înfurie ușor,

care are manifestări nestăpânite, colerici, impulsivi


Conflictul = neînțelegerea dintre două sau mai multe persoane

Comportamentul agresiv = desemnează toate actele de amenințare și atac care survin în situații

de rivalitate

Agresiv = care atacă fără provocare, care caută prilej de ceartă.

Agresiunea = este orice comportament care rănește sau aduce prejudicii altei persoane de ordin

fizic, psihic sau moral

Conținutul lecției

Indiferent de cauzele care o generează, cu sau fără justificări, violența domestică a existat

dintotdeauna, ea fiind inclusă în rândul încadrărilor grave ale drepturilor omului.

Conflictele pot apărea din diferite motive:

lucruri uzuale (neînțelegeri, diferențe de opinie, etc.)

diferențe de opinie și de gândire

diferențe de etnie și religie;

diferențe de statut social și material, etc.

Factorii care contribuie ca un copil să aibă un comportament violent sunt:

familia, părinții (prin ceea ce vede acasă, cum se comportă membrii familiei între ei, cum

vorbesc, dacă există acte de violență în familie, etc.)

manifestarea unui comportament violent din partea unui părinte, a fraților sau a unei

persoane din exterior asupra copilului,

neimplicarea părinților în creșterea, educarea și disciplinarea acestuia,

efectele vizionării actelor de violență de la televizor (emisiuni, filme, care îi învață pe copii

noi forme de agresivitate sau că ea este benefică; îl desensibilizează pe copil atunci când

vede filme despre violență și suferință.

Anturajul

Violența se poate manifesta în mai multe moduri:

Violența fizică � când folosești forța pentru a rănii pe cineva

Violența verbală � când o persoană vorbește urât, aduce injurii la adresa altei persoane

Violența psihică � când contribui la dăunarea imaginii altei persoane. Ex. O mama, sau

un coleg îi spune întotdeauna unui copil că este prost, că nu este bun de nimic, etc.

Cum poate contribui școala la prevenirea actelor de violență din școală:

Prin programe de educație și pregătire

Prin lecții de informare la orele de dirigenție


Prin măsuri speciale de asistență și consiliere oferite de profesorii de sprijin și

psihopedagogii din școală

Prin programe de informare făcute în colaborare cu poliția de proximitate

Consilierea elevilor și a părinților acestora, etc.

Lucru în echipă

Joc. Cunoașterea și integrarea în grup.

Obiective urmărite:

Cunoașterea interpersonală

Integrarea în grup

Cunoașterea numelui fiecărui elev

Respectarea regulilor

Comunicare și cooperare în grup

Elevii sunt așezați în cerc, unul dintre ei are în mână o minge sau un pix. El dă obiectul

colegului din dreapta și își spune numele. Obiectul este dat din mână în mână de la un elev la altul,

aceștia prezentându-se pe rând până ajunge iar la primul ele. Același exercițiu se repetă, copii

spunând de la cine a primit obiectul

Fișe de lucru

Cine sunt eu? Cum se numește, ce pasiuni are, ce calități are, ce îi place să facă când vine de

la școală, etc. Exerciții de autocunoaștere

Cele cinci chei. Fiecare om gândește diferit

Cum pot media elevii un conflict? Jocuri

Chestionar � despre conflicte

Concluzii

La finalul lecției elevii au învățat:

Să se exprime clar, concis, direct;

Să asculte fiecare persoană în parte;

Să vorbească pe rând;

Să nu critice pe nimeni;

Să se respecte unul pe altul;

Să se încurajeze;

Să medieze un conflict


SPUNE NU VIOLENȚEI! � PROF. ÎNV. PREȘC. ISTRATE GABRIELA

Obiective:

Testarea și consolidarea cunoștințelor despre violențăîn școală a elevilor de clasele 1-4.

Datorită faptului că violența este din ce în ce mai prevalentăîn rândul copiilor, am decis să

adresez acest aspect prin intermediul unui mijloc de comunicare specific lor, și anume telefonul

mobil. În cadrul acestui proiect, a fost realizată o aplicație interactivă �Spune NU violenței�, care

poate fi descărcată gratuit pe telefonul mobil de către elevii care dețin telefon de tip Smartphone

direct din magazinul virtual Google Play.

Aplicația se adresează elevilor de clasele 1-4 și testeazăși îmbunătățește cunoștințele copiilor

despre diferite tipuri de violență prin intermediul a 10 întrebări la care aceștia vor trebui să

răspundă.

Metoda

- utilizarea unui quiz de 10 întrebări și răspunsuri explicative;

Etape de lucru:

1. Planificarea;

2. Redactarea și selecția întrebărilor pentru quiz;

3. Dezvoltarea algoritmului pentru aplicație;

4. Introducere conținut;

5. Testarea aplicației;

6. Publicarea aplicației în Google Play.

Conținut:

1. Pagina de lansare aplicație;

2. Pagina pentru quiz-cuprinde o întrebare și pagina de raăspuns;

3. Pagina de afișare a scorului obținut de către elevi.


Imagini de la activitățile de combatere a violenței susținute în școală, produse realizate de

elevi cu aceste ocazii:


PREFAȚĂ ............................................................................................................................................ 3

INTRODUCERE .................................................................................................................................. 4

CAPITOLUL 1. VIOLENȚA � O PROBLEMĂ ACUTĂ A SOCIETĂȚII NOASTRE .................... 5

Cum este prezentată violenţa în mass�media? � Prof. Ana Machiu .................................................... 6

Efectele negative ale violenţei audiovizuale asupra copiilor � Prof. Munteanu Florica Doina ........ 11

Violența verbală � Prof. înv. primar, Maria Ciubotaru ..................................................................... 16

Medierea conflictelor � Prof. Carmen-Mihaela Jemna .................................................................... 25

Agresivitatea � Cauze și efecte � Prof. înv. primar Zînica Roşu; Prof. înv. primar Silvia Dobândă .......... 37

CAPITOLUL 2. VIOLENȚA ÎN FAMILIE ...................................................................................... 41

Familia � Factor decisiv în educația copiilor � Prof. Zaharia Oana ................................................. 43

Climatul familial și impactul său asupra copilului � Prof. înv. preprimar Chirileanu Marcela ........ 47

Efecte ale violenţei domestice asupra personalităţii copilului � Prof. Elena Ciobotariu................... 50

Consideraţii privind prevenirea abuzului şi violenţei în familie � Prof. înv. preprimar Păpăluţă Iuliana ......... 53

Violenţa � moştenire sau învățare socială? � Prof. Ursu Monica-Maria ........................................... 57

Violenţa domestică împotriva copiilor � Prof. Luisa Calu ................................................................ 60

CAPITOLUL 3. VIOLENȚA ÎN ȘCOALĂ ...................................................................................... 62

Violența în școli � Cauze și efecte � Prof. Apetroi Eugenia, Prof. Galiceanu Maria ....................... 64

Chestionar Pentru Depistarea Cazurilor De Violenţă În Şcoală......................................................... 68

Chestionar � Violenţa În Şcoală ......................................................................................................... 69

VIOLENŢA ŞCOLARĂ � PRECIZĂRI CONCEPTUALE ŞI ABORDĂRI ACTUALE ............... 77

Violenţa şcolară ca formă a violenţei cotidiene: o problemă globală ................................................ 77

Explicații privind comportamentul violent al copiilor și adolescenților � prof. Bogdan Lazanu ...... 80

Diagnosticarea fenomenelor de violenţă în mediul şcolar � Chestionar pentru părinţi � Prof. Bogdan Lazanu .... 83

Propuneri de chestionare privind violența � prof. Popa Claudiu ....................................................... 87

Proiect De Prevenire A Delincvenţei Juvenile � Prof. Ofelia Ionescu ............................................... 92

Metode Şi Tehnici De Management Al Conflictului � prof. Ofelia Ionescu ..................................... 99

Cunoașterea și integrarea în grupa elevilor � Prof. înv. primar Dobândă Silvia, Prof. înv. primar

Bădic Loredana ................................................................................................................................ 109

Consiliere părinţi � Disciplină şi pedeapsă � prof. Ofelia Ionescu .................................................. 112

Cei trei purceluşi � Prof. Ofelia Ionescu .......................................................................................... 128

Proiect de activitate extracurriculară � Prof. înv. primar Dima Elvira ............................................ 134

Posibile cauze ce determină violenţa în rândul elevilor � Prof. Zaharia Oana Simona .................. 136

Proiect: Disciplina pozitivă � Prof. Ofelia Ionescu .......................................................................... 138


Proiect de activitate extracurriculară � Înv. Stălniceanu Maria ....................................................... 143

Violența în rândul elevilor � Prof. Carmen-Mihaela Jemna ............................................................ 146

Prevenirea violenţei între copii (Proiect didactic) � Istrate Gabriela .............................................. 148

Să fim buni prieteni (Activitate integrată) � Filip Georgeta ............................................................ 150

Managementul conflictului � Prof. înv. preprimar Concită Ecaterina ............................................ 158

Despre violenţă; Conflictele şi comunicarea (proiect didactic) � Prof. Măcieş Lămîiţa ................. 167

Spune NU violenței! � Prof. înv. preșc. Istrate Gabriela ................................................................ 180

ghid violenta scoala alecu russo iasi final final.pdf ... · ghid metodologic de prevenire și...

Documents