UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI DIN TIMIŞOARA

Dependenta de alcol

Coordonatori: Ghenciu Delius-Mario

Ş.L. Dr. Ing. Mişcă Corina ANUL IV-CEPA I

1

2014

ALCOOLUL

Prezentare generală

1. Alcoolismul – scurt istoric

Conform lui Larousse (2011), alcoolul, denumit uneori alcool etilic sau etanol, este un lichid

incolor volatil cu gust arzător obţinut din fermentarea fructelor sau cerealelor (vin, cidru, bere) sau prin

distilare (băuturi aşa zise tari, lichioruri, rachiu, wisky etc).

Dincolo de datele empirice şi ştiinţifice, literare sau artistice referitoare la alcoolism, acesta a

însoţit omenirea încă de la începuturile existenţei sale, consumul de alcool făcând parte integrantă din

viaţa societăţii omeneşti. Consumul de alcool avea rol de ritual, păstrat până în prezent în timpul

meselor festive. Paracelsus este considerat a fi cel care a dat numele de Al -Khol substanţei volatile

obţinute prin distilarea vinului. „Apa care arde” a primit numele de alcool abia în anul 1635 de către

Bornehave şi a fost introdus în familia chimică a alcoolilor în secolul al XIX-lea sub numele de

„alcool”.

Populaţia Europei şi Asiei a început să consume băuturi alcoolice fermentate din cereale şi

fructe încă de la sfârşitul neoliticului, atunci când oamenii au renunţat la viaţă normandă şi au început

să cultive cereale (cu 10-12 mii de ani în urmă). Se precizează că omul primitiv a devenit, începând din

neolitic, din simplu consumator de struguri, un cultivator al viţei-de-vie sălbatice. Prepararea vinului

din struguri este cunoscută de cca. 8.000 de ani. Cea mai veche atestare documentară a consumului de

băuturi alcoolice, cu cca. 6.000 ani î.H.r., aparţine civilizaţiei sumeriene şi se referă la consumul de

bere şi la drepturile producătorilor acestei băuturi, care erau scutiţi de serviciul militar. Consumul de

alcool este amintit în scrierile lui Homer, Herodot, Aristofan, Platon. În tratamentul rănilor, Hipocrate

recomanda folosirea pansamentelor cu vin: „nici o rană nu va fi tratată cu altceva decât cu vin, cu

excepţia rănilor articulare”. Confucius menţionează rolul nefast al alcoolului. Pe teritoriul românesc,

cultura viţei-de-vie şi prepararea vinului au fost introduse de agatârşi ( populaţie sciticatracizată, sec.

VI î.Hr.). De la Herodot (sec. V î.Hr.) am aflat că geţii erau aprigi la petreceri şi mari iubitori de vin,

pe care, spre deosebire de greci şi români, îl consumau neamestecat cu apa. Istoria alcoolului este

marcată de două evenimente majore: primul îl reprezintă interzicerea de către Mohamed, în secolul al

VII-lea d.Hr., a consumului oricărei substanţe (în special vinul) ce ar putea să dăuneze purităţii

sufletului. Cel de-al doilea eveniment îl constituie descoperirea distilării vinului de către medicul arab

Rhazes în secolul al X-lea.

2

2. Definiţie

Termenul de alcoolism a fost introdus de suedezul Magnus Huss în 1852. El se referea „numai

la acele manifestări de boală care, fără nicio legătură directă cu modificările organice ale sistemului

nervos, iau o formă cronică la persoane ce, pentru o lungă perioadă de timp, au consumat mari cantităţi

de băuturi spirtoase”. Cu toate că a avut o largă răspândire, a cunoscut de-a lungul timpului multiple

definiţii.

În 1866, M. Gabriel, un doctorand francez, a folosit primul termenul de alcoolism în sensul

modern, ca o boală manifestată prin pierderea controlului asupra consumului de alcool, conducând la

un consum excesiv. De asemenea, el a desemnat alcoolismul ca o problemă de sănătate publică. De

atunci interesul cuvântului „alcoolism” a evoluat, termenul fiind mai bine sau mai prost aplicat

variatelor circumstanţe ale consumului de alcool: a fi băut, a consuma excesiv, a consuma deviant, a

consuma neobişnuit etc. şi am putea spune că după evoluţia definiţiilor alcoolismului a urmat evoluţia

credinţelor laice şi ştiinţifice asupra consumului de alcool şi în general, răspunsului comunităţii faţă de

alcool. Robin Room (2001) spunea că există un „cadru cultural” de definire a alcoolismului. Există o

dinamică a înţelesului de alcoolism în publicul larg în funcţie de contextul social, economic şi religios

al momentului şi aceasta se poate vedea atât din evoluţia definiţiilor ştiinţifice cât, mai ales, din

expresivitatea culturală, precum descrierile din literatură, mass-media, proverbe, cântece etc.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) a emis mai multe enunţuri. O definiţie a experţilor

O.M.S.(1969), intrată în istorie, consideră alcoolismul cronic ca o tulburare de comportament

manifestată prin consumarea repetată a băuturilor alcoolice, în exces faţă de obiceiurile comunităţii

sociale în care trăieşte. Această definiţie, care a făcut o carieră destul de lungă, a fost şi ea abandonată

deoarece cantitatea, ritmul şi durata consumului de alcool variază în funcţie de particularităţile

individuale şi de obiceiurile comunităţii în care trăieşte persoana.

„Toate societăţile, fiecare în felul ei, definesc şi redefinesc continuu alcoolul şi consumatorii lui

conform evoluţiei lor şi a interacţiunii cu creaţia lor. Fiecare societate, într-un proces fără sfârşit,

produce propria şi unică ei mitologie asupra alcoolului şi propriile norme, valori, prescripţii şi practici

ce integrează alcoolul în cultură, tinzând să minimalizeze problemele”. (Mulford HĂ, What if

alcooholism had not been invented? The dynamisc of American mytology, Adiction, 1994, pp 517-

520).

3. Necesitatea studierii alcoolismului

Acum mai bine de trei decenii, consumul de alcool constituia, alături de tutun o problemă gravă

de sănătate, iar forurile cele mai competente în materie o situau pe locul patru în lume, după

3

morbiditatea şi mortalitatea cauzate de bolile cardiovasculare, cancer şi accidente de circulaţie.

Alcoolismul a devenit o problemă socială: numărul consumatorilor de alcool a crescut, se remarcă o

oarecare vulnerabilitate în rândul grupurilor sociale cu profesiuni dure, dar şi economişti, funcţionari,

tineri, adulţi, persoane de vârsta a treia din mediul rural.

Alcoolismul, însă, nu reprezintă doar o problemă majoră pentru sănătate. Efectele se resimt la

nivel economic, familial, juridic. În România, cantitatea de alcool pe cap de locuitor a crescut mult în

ultimii ani ajungând până la 7,7 litri per capita. Într-o statistică internaţională privind rata mortalităţii

prin ciroză hepatică, România se află pe locul doi, după Ungaria. Studiile arată că alcoolismul este un

factor major de favorizare a comportamentului delicvent. Alte cercetări în acest domeniu demonstrează

existenţa unei legături cauzale între alcoolism şi accidente de trafic, alcoolism şi probleme la locul de

muncă, alcoolism şi violenţe intrafamiliale, alcoolism şi bunăstarea societăţii.

Alcoolul, la fel ca multe alte lucruri din viaţă, poate fi consumat în cantităţi normale sau în

exces. În doze diferite, alcoolul poate acţiona ca analgezic, narcotic sau hipnotic:

abstinent : mai puţin de 12 drink-uri pe an

consum scăzut : 1 -13 drink-uri pe lună

consum moderat : 4 - 14 drink-uri pe săptămână

consum mare: mai mult de 2 drink-uri pe zi

Unităţile internaţionale de măsură ale consumului de alcool :

1 drink = 15 grame de alcool care este echivalent cu :

355 ml bere

148 ml vin

44 ml spirtoase

4. Factori de risc ai consumului de alcool

Factori genetici în geneza alcoolismului

Studiile genetice ridică problema unei dispoziţii ereditare ce provoacă o vulnerabilitate crescută

la alcool. Cotton (1979) conchide că alcoolicii apar de 6 ori mai frecvent într-o familie de alcoolici

decât într-o familie de nealcoolici. Lucrările subsecvenţe ale lui Merikanga (1990) şi Knop şi colab.

(1993) au confirmat concluzia esenţială a lui Cotton: alcoolici au o probabilitate mult mai mare decât

nealcoolici de a apărea în familii de alcoolici.

Rezultatele studiilor de adopţiune constituie sursă majoră a evidenţei rolului transmisiei

genetice faţă de influenţele ambientale. Totalizând 6 studii de adopţiune, (Goodwin şi colab., 1973;

Goodwin şi colab., 1977; Cloninger şi colab. 1981; Bohman şi colab., 1981; Cadoret şi colab., 1987;

4

Schuckit şi colab., 1972) se poate spune că riscul de alcoolism pentru copii născuţi în familii de

alcoolici, dar crescuţi în alte familii este de 2,4 pentru sexul masculin şi 2,8 pentru sexul feminin.

Factori sociali în geneza alcoolismului

a) Disponibilitatea băuturilor alcoolice

Cele mai recente studii conchid că există o relaţie între accesabilitatea băuturilor alcoolice,

consumul de alcool şi alcoolismul şi problemele lui (Gruenewald şi colab,1996). Astfel există o relaţie

directă între vânzările de alcool şi accidentele de circulaţie, mortalitatea prin ciroză sau suicid. Mai

mult, există o relaţie între densitatea geografică a locurilor de vânzare şi/sau consum al băuturilor

alcoolice şi violenţele fizice sau accidentele de circulaţie.

b) Reclama şi propaganda băuturilor alcoolice şi politica în domeniul alcoolului

Deşi există date conflictuale asupra rolului reclamei asupra consumului de băuturi alcoolice,

studii făcute în comunitate au arătat că reclama băuturilor alcoolice creşte în mod semnificativ

consumul, iar acolo unde s-a interzis reclama acestora, consumul a scăzut (Saffer, 1996). O interzicere

a reclamei şi publicităţii prin postere sau mass- media duce la diminuarea impactului şi atractivităţii pe

care o exercită mai ales asupra tinerilor. O mai strânsă şi aspră politică în domeniu accesului la

băuturile alcoolice, un control mai atent al vârstei legale de consum al alcoolului şi o creştere a preţului

şi taxelor la băuturile alcoolice duce la scăderea ratelor de consum la adolescenţi şi a accidentelor de

trafic rutier (Grossman şi colab. 1994).

c) Credinţele culturale despre consumul de alcool

Credinţele tinerilor despre efectele alcoolului înainte de a se angaja în consumul lui, respectiv

expectanţele lor, sunt semnificativ legate de comportamentul de consum. Astfel, Christiansen şi colab.

(1989) găsesc că expectanţele pozitive asupra efectelor alcoolului pot predicta comportamentul de

consum al tinerilor şi problemele generate de alcool în următoarele 12 luni. Smith şi colab. (1995) arată

că adolescenţii abstinenţi de 12-14 ani care se aşteaptă că alcoolul să le ofere o mai mare acceptanţă

socială vor fi dintre cei ce vor începe să bea şi vor creşte cantităţile băute mai repede decât colegii lor

de aceeaşi vârstă, dar care nu au astfel de expectanţe. Expectanţa faţă de alcool integrează cunoştintele

din mass-media, influenţa ce o exercită cei din aceeaşi vârstă, modelele familiale şi propria experienţă

şi devine un factor de mare importanţă ce susţine comportamentul de consum al viitorului alcoolic.

d) Stresul

Există o credinţă larg răspândită că oamenii beau alcool ca răspuns la stres. Într-adevăr, mai

mulţi autori au evidenţiat legătura dintre stresul muncii şi consumul de alcool. Mai recent, Cooper şi

colab. (1990) au arătat că indivizii vulnerabili posedă puţine resurse individuale pentru a răspunde în

mod adaptiv la stresorii de muncă şi dezvoltă expectanţe pozitive pentru consumul de alcool. Pe de altă

5

parte, Pierce şi colab. (1994) demonstrează că depresia joacă un rol de adiere între stresul legat de

problemele financiare şi băutul de alcool făcut pentru efectul de coping. Cercetările amănunţite au

arătat că stresorii influenţează mai mult problemele generate de alcool, mai mult decât cantitatea de

alcool consumată (Moos şi colab. 1991). Toate aceste evidenţe şi cercetările personale i-au condus pe

Cooper şi colab. (1992) să emită un model al „stresului ca inductor al consumului de alcool” în care

sexul, capacitatea de coping şi expectanţele au un rol mediator.

e) Influenţa egalilor

Consumul de alcool al egalilor (colegi, prieteni de aceeaşi vârstă) şi toleranţa lor faţă de băut a

fost în mod consistent asociată cu consumul de băuturi alcoolice la adolescenţi şi chiar adulţi, cu atât

mai mult cu cât consumul la adolescenţi se petrece tipic în contextul social al egalilor (Hughes şi

colab.,1992). Adolescenţii ai căror prieteni beau frecvent sunt mai susceptibili de a bea şi ei mai mult,

iar adolescenţii care beau mult sunt mai probabil de a se asocia cu egali ce beau la rândul lor mult. Se

pune întrebarea : „Ce-i conduce pe adolescenţi să se afilieze cu egalii lor ce consumă băuturi

alcoolice?” Brown şi colab. (1993) au demonstrat că practicile parentale defectuoase creează deficite

în abilităţile de adaptare şi auto-reglarea socială, devreme în copilărie, în special în comportamentul

agresiv, ceea ce duce la rejectia lui din grupul principal al egalilor, rămânându-i doar afilierea la egali

cu comportament deviant şi cu propensiune la alcool şi alte substanţe.

Altă cale de influenţă este aceea prin care subiectul îşi alege cel mai bun prieten dintre cei ce

deja consumă alcool. Nu se ştie exact care este motivul acestei abilităţii, dar se poate considera, din

nou, că o proastă monitorizare parentală sau un parenting rejectiv creează treptat la adolescent un

comportament cu înaltă externalizare şi dificultăţi temperamentale (de ex. nivel de activitate crescut) ca

şi tulburări în geneza unor idei morale adecvate.

Factori familiali în geneza alcoolismului

Factorii familiali implicaţi în geneza alcoolismului sunt:

rolul familiei;

rolul modelator al părinţilor;

funcţionarea maritală;

educaţia parentală.

Din perspectivă sistemică, un membru alcoolic într-o familie va influenţa comportamentul

celorlalţi membrii ai familiei care vor dezvolta, la rândul lor, defense şi simptome paralele cu cele ale

alcoolicului. Sistemul „familie” a fost comparat cu o moleculă de apă, în care doi atomi de hidrogen şi

un atom de apă, fiecare cu proprietăţi diferite, se combină, rezultatul fiind un produs nou şi unic. În

mod asemănător, un bărbat şi o femeie, fiecare cu personalitate proprie, se întâlnesc, se simt atraşi unul

6

de celălalt şi formează o familie, un nou sistem. O dată cu apariţia altor membrii, cuplul iniţial

redefineşte şi schimbă vechiul sistem. Încep să fie stabilite rolurile, alianţele, modelele de interacţiune

şi comunicare. Cu cât sistemul funcţionează mai bine, cu atât el este mai flexibil şi se adaptează mai

uşor la schimbările apărute în viaţa de zi cu zi. Dacă, însă, sistemul este disfuncţional, atunci riscă să

devină din ce în ce mai rigid şi mai puţin flexibil în readaptarea la schimbările vieţii.

Factorii intrapersonali

a) Factorii de temperament şi personalitate în alcoolism

S-a constatat că, factorii care pot predicta consumul abuziv de alcool de mai târziu sunt factorii

individuali care acţionează devreme în dezvoltarea subiectului. Astfel, s-a construit un model al

stadiilor, în care ce se petrece într-un stadiu precoce de dezvoltare poate anticipa tranziţia la alte stadii

ulterioare care determină comportamentul de consum. Chassin (1994) arată că ceea ce caracterizează

temperamental indivizii vulnerabili la consumul de alcool este înaltul nivel al reactivităţii emoţionale şi

emoţionalitatea temperamentală. Acestea duc la un comportament caracterizat de impulsivitate,

agresiune, căutarea senzaţiei şi nonconvenţionalitatea. După Tarter şi colab. (1990) există cinci

trăsături caracteristice a temperamentului la indivizii vulnerabili:

a) un înalt nivel al activităţii comportamentale (sindromul de hiperactivitate),

b) o sociabilitate crescută cu extraversie şi stil interpersonal dezinhibat,

c) un deficit de atenţie şi persistenţă,

d) o emoţionalitate crescută,

e) o tulburare a recuperării după activarea emoţională.

Folosind Chestionarul Tridimensional de Personalitate, Cloninger şi colab. , au arătat că

alcoolicii cu debut timpuriu prezintă un înalt nivel de căutare a noutăţii şi nivel scăzut al evitării daunei,

în timp ce alcoolici cu debut tardiv sunt caracterizaţi prin înalt nivel de evitare a daunei şi dependenţa

de premiere şi nivel scăzut de căutare a noutăţii.

Finalmente, aceşti autori construiesc un model dinamic multivariat de bază a persoanelor cu risc

de a face alcoolism în care sunt incluse principalele trăsături de personalitate care vulnerabilizează

persoana: căutarea senzaţiei, impulsivitatea, incapacitate de a amâna gratificaţia, stimă de sine scăzută,

hiperactivitate, hiperreactivitate emoţională.

7

Efectele alcoolului asupra organismului

8

BIBLIOGRAFIE

CONSTANTINESCU, D., MANIA, M., ENE, F.(2001). Incursiuni în problematica

alcoolismului. Bucureşti: Editura Tehnică.

LAROUSSE (2011). Enciclopedia medicală a familiei. Prevenirea şi tratamentul principalelor

afecţiuni. Bucureşti: Editura Adevărul.

POROT, A., POROT, M. (1999). Toxicomaniile. Bucureşti: Editura Ştiinţifică.

ŞOITU, L., VRĂJMAŞ, E., PĂUN, E. (2001). Consiliere familială. Iaşi: Editura Institutul

European.

BUZDUCEA, D. (2005). Aspecte contemporane în Asistenţă Socială. Iaşi: Editura Polirom.

RĂDULESCU, M. (1999). Sociologia problemelor sociale ale vârstelor. Bucureşti: Editura

Lumina Lex.

9