Gestionarea perspectivelor pieței financiare: Rolul transparenței și comunicării băncii

centrale

Abstract

În acest articol, studiem influența transparenței băncii centrale și a comunicării informale a

băncii centrale asupra formulării perspectivelor pieței monetare. Eșantionul cuprinde nouă bănci

centrale din ianuarie 1999 până în iulie 2007. Descoperim mai întâi că transparența reduce

prejudecățile despre perspectivele pieței monetare și liniștește variațiile acestora. În al doilea

rând, comunicarea informală sprijină gestionarea perspectivelor pieței financiare prin reducerea

variației perspectivelor. În al treilea rând, diverse subcategorii ale indexului transparenței al lui

Eijffinger și Geraats (2006) conduce la o prejudecată mai redusă a perspectivelor (îndeosebi

asupra evaluării rezultatelor politice și a explicării deciziilor privind rata dobânzii) și la

reducerea variației perspectivelor (îndeosebi, asupra prioritizării explicite a obiectivelor și

furnizării de informații privind perturbările macroeconomice neanticipate).

Introducere

Odată cu anii 1990 băncile centrale din lume au depus eforturi considerabile în direcția creșterii

gradului lor de transparență: obiectivele și scopurile sunt specificate și cuantificate, previziunile

macroeconomice sunt publicate, deciziile privind rata dobânzii sunt anunțate și explicate imediat,

iar unele bănci centrale oferă indicații privind direcția probabilă a politicii monetare în viitorul

apropiat. Geraats (2002) oferă un cadru teoretic pentru a explica raționamentul creșterii nivelului

de transparență al băncii centrale și efectele diferitelor tipuri de transparență. Ea face diferența

dintre cinci tipuri de transparență (vezi fig.1). transparența politică, cea economică și cea

operațională au potențialul de a spori credibilitatea unei politici monetare cu un nivel al inflației

redus. Transparența procedurală este un determinant eficient al calității luării deciziilor, iar

transparența politică poate crește eficiența procesului de stabilire a ratei dobânzii.

Literatura empirică prezintă de cele mai multe ori efectele pozitive ale transparenței. Van der

Crujsen și Eijffinger (2010) recenzează literatura și conchid că transparența (1) îmbunătățeste

consensul dintre cei care fac previziuni, (2) scade nivelul inflației și stabilește perspectivele

inflației, (3) îmbunătățește credibilitatea, reputația si flexibilitatea băncilor centrale, (4) nu are o

influență evidentă asupra rezultatelor financiare și a variabilității acestora și (5) îmbunătățește

anticiparea politicii. Obiectivul acestui articol este corelat cu acest ultim punct, „anticiparea

politicii”. Noi examinăm impactul transparenței asupra cursului ratei dobânzii pe termen scurt. O

întrebare prezintă un interes deosebit: Un nivel mai mare al transparenței îmbunătățește

devzoltare perspectivelor pe piața monetară în perioada dintre luarea a două decizii separate

privind rata dobânzii ?

Fig 1. Cadrul teoretic privind transparența băncii centrale

Cercetarea noastră începe în ianuarie 1999 cu deschiderea Băncii Centrale Europene și se

finalizează în iulie 2007. Ne concentrăm atenția asupra a nouă state în cadrul acestei cercetări:

Australia (AUS), Canada (CAN), zona Euro (EMU), Japonia (JAP), Noua Zeelandă (NZ),

Suedia (SWE), Elveția (SWI), Regatul Unit (UK) și Statele Unite (US). Din punct de vedere

econometric, utilizăm modele OLS specifice de țară și un model cumulat pentru a impune

următoarele întrebări din cadrul cercetării: (1) Transparența scade tendințele perspectivelor de pe

piețele monetare? (2) Se reduce variația perspectivelor pieței monetare printr-un grad mai mare

al transparenței? (3) Este transparența singurul factor care îmbunătățește formarea perspectivelor

asupra piețelor financiare sau pot băncile centrale folosi adese comunicarea informală cu

publicul ca un substituent al transparenței? Ca variabile endogene, folosim doi indicatori noi care

evaluează tendințele și variația perspectivelor pieței financiare de-a lungul perioadei studiului.

Restul studiului este organizat astfel: secțiunea 2 prezintă un rezumat literar și explică contribuția

articolului la literatura de specialitate. Secțiunea 3 introduce setul de date și explică metodologia

econometrică. Secțiunea 4 prezintă rezultatele de țară specifice privind influența transparenței și

comunicării asupra capacității băncilor centrale de a gestiona perspectivele pieței financiare.

Secțiunea 5 prezintă rezultatele modelului cumulat. Secțiunea 6 prezintă concluziile.

2. literatura de specialitate și contribuția

In literatura recent, eficacitatea băncilor centrale este evaluată prin concentrarea asupra

anticipării deciziilor, de ex, dacă deciziile privind actuala rată a dobânzii a fost anticipată sau nu

de piețele financiare. De ex, Coppel și Connolly (2003) au descoperit că măsura în care

participanții pe piață anticipează modificările politicii monetare a crescut gradual odată cu

sfârșitul anilor 1980, precum a crescut și viteza de reacție la anunțurile legate de rata dobânzii.

Rezultatele sunt destul de asemănătoare la nivelul statelor din eșantion (AUS,CAN, EMU, JAP,

NOUA ZEELANDA, SWE, UK și US). Astfel, este dificil să se descopere contribuția specifică a

unui anumit tip de transparență sau să se evidențieze un anumit model preferat al transparenței

politicii monetare. Într-o lucrare mai recentă, Andersson și Hoffmann (2009) compară

performanțele strategiei anticipative adoptate de Banca Noii Zeelande, Banca Norges și

Riksbank. Ele au oferit dovezi că toate cele trei bănci centrale au fost previzibile cu privire la

deciziile politicii monetare, indiferent de faptul dacă politica previzionată a impicat publicarea

unui curs al ratei dobânzii propriu sau nu.

Multe articole se concentrează pe predictibilatea stabilirii ratei dobânzii de către Rezerva

Federală. Demiralp (2001) argumentează faptul că ratele dobânzii se ajustează conform

acțiunilor politice anticipate înaintea anunțării propriu-zise a politicilor. Rafferty și

Tomljanovich (2002) au descoperit că erorile de previzionarea au scăzut din 1994 privind ratele

dobânzilor pentru majoritatea acțiunilor la termen. Lange et al. (2003) au obținut rezultate

similare și au identificat doi factori care au contribuit la sporirea predictibilității: gradualismul în

ajustarea obiectivelor privind rata dobânzii a fondurilor federale (de ex, stabilirea ratei dobânzii

autoregresive) și transparența cu privire la stabilirea obiectivelor și a intențiilor politicilor

viitoare. În final, Swanson (2006) prezintă faptul că începând cu finalul anilor 1980, piețele

financiare din SUA și prezicătorii din sectorul privat au fost mai puțin surprinși de anunțurile

Fed.

Lidholdt și Wetherilt (2004) indică faptul că predictibilitatea Băncii Angliei s-a îmbunătățit în

perioada 1975-2003, cel mai semnificativ după introducerea controlului inflației din 1992. Ei

afirmă că acest lucru se datorează nivelului sporit al transparenței din procesul politicii monetare,

combinat cu credibilitatea sporită a băncii. În final, eforturile Băncii Canadiene de a-și spori

nivelul transparenței i-au ajutat pe participanții la piață să anticipeze mai exact acțiunile privind

politica monetară (Muller și Zelmer, 1999).

Activitatea noastră îmbunătățește literatura de specialitate în cel puțin trei feluri. Mai întâi,

impactul asupra diferitelor tipuri de transparență este adesea măsurat doar aproximativ, doar prin

împărțirea seriilor de timp în subeșantioane. Cu toate acestea, modificările la nivelul

transparenței sunt adesea făcute gradual. Astfel, împărțirea observațiilor în două sau trei

subeșantioane eșuează să evidențieze efectele modificării incrementale apărute la nivelul

transparenței politicii monetare. Toate băncile centrale examinate în acest articolo ( Băncile din

Australia, Canada, Banca Central-Europeană, Japonia, Noua Zeelandă, Suedia, Elveția, Anglia și

Fed-ul) au crescut nivelul transparenței cel puțin odată în ultimii 15 ani. Astfel, oferim un test

continuu asupra efectelor transparenței asupra procesului ajustării de pe piața monetară dintre

cele cele două decizii privind rata dobânzii. Noi folosim indexul transparenței al lui Eijffinger și

Geraat (și subcomponentele sale) ca o variabilă explicativă din structura noastră econometrică și

folosim doar serii de timp pentru fiecare stat în loc să comparăm câteva subansamble.

În al doilea rând, judecând după succesul rezultatelor politicii monetare prin utilizarea unei

măsuri surpriză, concentrându-ne în principal pe zilele deciziilor, nu există o reflectare bună a

acțiunilor întreprinse de băncile centrale. Băncile centrale încearcă să gestioneze previziunile

piețelor financiare în cel puțin perioadele dintre momentele luării a două decizii și de obicei pe

un termen de timp și mai mare (de Haan et al., 2007). Astfel, o evaluare precum Ecuatia (1), care

este adesea folosită în literatura de specialitate, nu reușește să surprindă întregul proces de

ajustare al piețelor.

Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

unde modificarea ratei dobânzii pe termen scurt este explicată prin modificarea ratei țintă. Dacă

rata dobânzii nu se modifică semnificativ după ajustarea ratei țintă, politica monetară a fost

corect anticipată de piețe. Astfel, o altă contribuție a acestui articol este faptul că noi folosim doi

indicatori care încorporează comportamentul ratei dobânzii pe termen lung pe întreaga perioadă a

studiului. Acest fenomen garantează faptul că succesul băncilor centrale este evaluat nu doar la

nivelul reacției piețelor financiare din zilele în care se iau decizii privind rata dobânzii;

indicatorii noștri evaluează de asemenea și tendințele și variația previziunilor pieței monetare în

cazul deciziei previzionate.

În al treilea rând, concentrarea doar asupra transparenței băncii centrale ar putea fi înșelătoare.

De exemplu, Fed-ul are un index al transparenței de 10 începând cu anul 1999, pe când Riksbank

și-a crescut transparența de la 9.5 în 1999 la 15 în 2006. Fed-ul nu se încrede în reguli formale,

precum prioritizarea sau cuantificarea obiectivelor sale. Totuși, Fed-ul folosește frecvent

comunicarea informală (de ex, discursuri ale reprezentanților săi) ca un mijloc de a-și exprima

părerile despre economie și despre viitoare direcție probabilă a politicii monetare. Discursurile

informale nu sunt incluse în indexul transparenței și astfel, nu reprezintă interes în ce măsură

acest tip de comunicare joacă un rol suplimentar transparenței băncii centrale. Pentru fiecare

bancă centrală importantă există cel puțin un studiu care indică faptul că alte tipuri de

comunicare în afară de declarații de după congrese sau rapoarte de politică monetară (ambele

cuprinse în indexul transparenței) au influență asupra piețelor financiare. Pentru a analiza

impactul comunicării în acest context, includem o evaluare a comunicării bănii centrale în cadrul

analizei noastre.

3. datele și metodologia econometrică

Am folosit ca variabile dependente două variabile nou concepute care justifică cursul ratelor

dobânzii pe termen scurt de-a lungul perioadei dintre două decizii. (1) Indicatorul tendinței

cuprinde deviația ratei de pe piața financiară de la rata „optimă”. (2) Indicatorul variației

evaluează fluctuația ratelor de pe piața financiară în jurul ratei „optime”, cunoscută fiind o eroare

în previzionare care este constantă pentru fiecare perioadă dintre momentele luării deciziei.

3.1. Indicatorul tendinței

Se consideră o obligațiune care atinge maturitatea în n zile. Conform structurii termenelor ratei

dobânzii, venitul din obligaține este egal cu media ponderată a ratei previzionate pentru rata

overnight previzionată pentru perioada respectivă. Ec 2 descrie relația:

Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx (2)

Unde „rata dobânzii” reprezintă veniturile din obligațiunea cu maturitatea în n zile și E (...) rata

previzionată de i zile în viitor conform informațiilor disponibile în ziua t. Activitatea modernă a

băncilor centrale este adesea descrisă ca „arta de a administra previzionările” (ex, de Haan et al.,

2007, 2). Astfel, dacă o bancă centrală este capabilă să administreze în mod perfect previziunile

pieței financiare, operatorul previzional din partea dreaptă a ec. 2 dispare:

Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

În cazul unui management perfect, rata dobânzii actuale și cea optimă ar trebui să fie egale ca

valoare. Astfel, diferența dintre ratele dobânzilor – „tendința” – reprezintă un indicator pozitiv al

eficienței băncii centrale:

Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Unde tendința evaluează diferența dintre rata actuală a dobânzii și rata optimă a dobânzii (la o

maturitate de 90 de zile). Acest articol urmărește să evalueze procesul administrării previzionale

dintre două decizii privind rata dobânzii. De aceea, agregăm tendințele din fiecare perioadă de

acest tip și normalizăm indicatorul prin distanța dintre două decizii din moment ce perioadele

variază la nivelul și între băncile centrale:

Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Unde m este lungimea intervalului de timp K. Această structură a indicatorului tendinței

garantează faptul că abaterile mai semnificative de la „rata optimă a dobânzii” sunt penalizate

mai sever decât cele mai puțin semnificativă. În contrast, indicatorul tendinței devine mai mic cu

cât ratele dobânzii sunt mai apropiate de ratele dobânzii preconizate peste următoarele 90 de zile.

Fig. 2 prezintă ratele dobânzii de pe piețele SUA și Suedia de peste trei luni și ratele optime ale

dobânzii calculate pe baza mediilor ponderate ale ratelor overnigh din SUA și Suedia. Ratele de

pe piața monetară a SUA se mențin aproape de rata previzionată (îndeosebi din 2002). Piețele

financiare nu se ajustează deodată dacă banca centrală își modifică obiectivele privind rata

overnight. Ele par să „cunoască” intențiile băncii centrale și, astfel, ratele dobânzii se modifică

gradual conform deciziei previzionate privind nivelul ratei dobânzilor.

În cazul Suediei, ratele dobânzii de pe piețele monetare evoluează în aceeași direcție cu rata

preconizată a dobânzii (îndeosebi din 2002), dar nu respectă exact „rata optimă a dobânzii”.

Totuși, la fel ca în SUA, piețele financiare suedeze par să urmărească modificările ratei

previzionate foarte îndeaproape. Astfel, ar putea fi interesantă includerea unei erori de

preconizare bazate pe timp și evaluarea fluctuațiilor ratelor de pe piața monetară conform unei

rate a dobânzii „optime”, dată fiind o eroare în previzionări care este constantă pentru fiecare

perioadă dintre două decizii.

3.2. indicatorul variației

Indicatorul variației evaluează fluctuația ratelor dobânzii de pe piața monetară în jurul ratei

previzionate, permițând existența unei erori de previzionare constante în cadrul fiecărei perioade

interdecizionale.

Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Unde m reprezintă lungimea perioadei interdecizionale k, tendința se obține din Ec.4 și tendința

medie este calculată pentru perioada interdecizională K. Indicatorul permite verificarea faptului

dacă transparența și comunicarea exercită influență asupra variației previzionărilor. Alcătuirea

indicatorului garantează faptul că modificările semnificative și abrupte ale ratelor dobânzii de pe

piața monetară (de ex cauzate de surprizele ratei dobânzii) sunt penalizate, pe când o ajustare

sensibilă și graduală va avea ca rezultat un indicator cu valoare scăzută - chiar dacă ar putea

exista o eroare la nivelul previziunilor privind rata dobânzii.

3.3 Indexul transparenței

În etapa următoare, trebuie să parametrizăm transparența băncii centrale. Indexul oferit de

Eijffinger și Geraats (2006), care a fost actualizat de Siklos (2011), este folosit de obicei. Acest

index include toate categoriile cadrului teoretic al lui Geraats (2002) și este disponibil sub forma

unei serii anuale care se întinde pe perioada studiului nostru. Pentru fiecare categorie (a

transparenței politice, economice, procedurale, politice și operaționale), trei întrebări vizează

diferite aspecte ale transparenței ( un fragment scurt din chestionarul lui Ejffinger și Geraats

(2006) poate fi găsit în Appendix). Indexul este disponibil pentru fiecare întrebare și indexul

total este creat ca o sumă de scoruri pentru cele 15 întrebări.

Se poate aștepta ca fiecare din cele cinci subcategorii ale indexului să aibă un impact pozitiv

asupra capacității de a conduce previziunile pieței financiare, sau să cauzeze un declin al ambilor

indicatori. Transparența politică dezvăluie obiectivele politicii băncii centrale, le clasifică

conform priorităților în cazul existenței mai multor obiective, sau cuantifică uneori obiectivul

primar. Transparența economică se referă la informațiile economice pe care se bazează politica

monetară, precum date economice sau modelul economic al băncii centrale. Astfel, participanții

la piață sunt capabili să descopere părerea despre economie a băncii centrale. Transparența

procedurală implică o reglementare sau o strategie explicită a politicii monetare , un cadru de

dezbatere al politicii și modul în care s-a luat o dezicie politică. Transparența politică urmărește

să dezvăluie și să explice propmt deciziile politicii și o tendință a viitoarelor acțiuni posibile

privind politca financiară. Transparența operațională implică o discuție asupra erorilor de control

ăn atingera obiectivelor operaționale și a perturbărilor macroeconomice (neanticipate). Pe lângă

utilizarea indexului general ca o variabilă explicativă, profităm și de subinidici și de întrebări

individuale pentru a descoperi care dintre factorii transparenței sunt deosebiți în mod particular.

3.4 comunicarea băncii centrale

Noi evaluăm impactul comunicării informale a băncii centrale asupra capacității de gestionare a

previzionărilor privind viitoarele rate ale dobânzii fixate. Unele bănci centrale comunică adesea

cu publicul (de ex Banca Central Europeană și Fed-ul), în timp ce altele (RBA, BOC sau RBNZ)

se implică în comunicare informală mai rar. Se poate susține că statele care își impun obiective

privind inflația nu trebuie să comunice la fel de frecvent , ca de ex SUA, din moment ce

principalul obiectiv este cuantificat în mod explicit. Totuși, chiar și statele care controlează

nivelul inflației trebuie să sporească și să mențină credibilitatea. Mai mult, ele au nevoie de

discreție în procesul de stabilire a ratei dobânzii deoarece sunt cel mai legate de factorii inflației

și nu doar de unul singur. Ele pot experimenta perturbări macroeconomice neașteptate și trebuie

să comunice cunoștințele despre perturbări și să explice modul în care plănuiesc să le rezolve.

Totuși, fiecare discurs poate conține informații valoroase pentru agenții de pe piața financiară,

indiferent de ocazia discursului, mai exact dacă audiența are posibilitatea de a adresa întrebări, ca

de exemplu despre tendința viitoare a politicii monetare sau a perspectivei economice. Astfel,

fiecare discurs informal ar trebui considerat o potențială sursă de informare. Băncile centrale pot

alege numărul de discursuri și durata lor și prin aceasta ele pot utiliza discursurile ca o metodă de

comunicare suplimentară și mai puțin formalizată.

Câteva articole susțin faptul că deseori comunicare are un orizont care depășește următoarea

întâlnire (de ex. Ehrmann și Fratzscher, 2007), care examinează BCE, BOE și Fed-ul;

Neuenkirch, 2009, care tratează BOC și Fed-ul). Astfel, comunicarea în timpul unei perioade

dintre întâlniri nu poate fi considerată o metodă de evaluare privind următoarea decizie privind

rata dobânzii. Mai mult, există o sezonalitate în comunicare, din moment ce în timpul verii și la

sfârșitul și începutul anului există o comunicare mult mai puțin notabilă. Pentru a asigura

comparabilitatea evaluării anuale a transparenței, folosim o metodă de evaluare anuală a

comunicării și utilizăm logaritmul discursurilor ținute într-un an anume pentru a facilita

comparația dintre diferite state.

3.5 Datele despre piața financiară

Ca și date despre piața financiară, folosim ratele zilnice ale dobânzii pe trei luni din perioada

ianuarie 1999 –iulie 2007. Pentru Canada, eșantionul debutează în Decembrie 2000, odată cu

introducerea datelor de anunțuri fixate cu privire la deciziile asupra ratei dobânzii. RBNZ a

introdus rata oficială ca insturment de operare în martie 1999. SNB a introdus un interval LIBOR

pe 3 luni ca și zonă țintă în ianuarie 2000. Astfel, eșantionul SUI debutează în acest moment și

utilizăm punctul central al intervalului ca valoare de referință pentru rata dobânzii ipotetice de

dorit.

În septembrie/octombrie 1999, toate seriile ratelor dobânzii de pe piața monetară sunt

caracterizate de o oscilație semnificativă care nu poate fi explicată de stabilirea ratei dobânzii de

către banca centrală sau de incertitudinea viitoarei direcții a politicii monetare. De fapt, oscilația

este datorată percepției pieței despre așa-numita problemă a mileniului (ex. BCE, 1999), când

participanții pe piață au cerut prime pentru disponibilitatea fondurilor la schimbarea anului.

Pentru a se asigura că acest eveniment nu influențează rezultatele, am asociat o variabilă dummy

(dummy Y2K) pentru perioadele intermediare care se suprapuneau cu evenimentul. O altă

variabilă dummy (Dummy 9/11) acoperă evenimentele extraordinare din perioada intermediară

din preajma zilei de 11 septembrie.

5.Rezultate la nivelul mai multor tări

Pentru explorarea influenței transparenței subindicilor în detaliu, este necesară folosirea

modelului centralizat incluzând cele 9 țări. Centralizarea țărilor crește variația în subindici și

astfel face posibilă descoperirea factorilor de transparență importanți. Modelul multi-țări nu

poate fi estimat ca un panou echilibrat deoarece fiecare bancă centrală are propriile rate ale

dobnzii, cu variații semnificative în numărul de decizii referitoare la rata țintă pe an. Astfel,

modelul centralizat OLS corespunzător ecuației 7 folosind (i) ca indicator de tendință și (ii)

indicatorul de variație. Specificația generală este :

-----------FORMULA 8---------------

unde α, β, γ, δ, η și λ sunt parametri, ε este un termen eroare i.i.d., iar variabilele sunt definite ca

mai sus. Singura diferență față de ecuația 7 este aceea că efectele specifice unei țări sunt incluse

folosind S.U.A ca și țară de referință.

Tabelul 2 prezintă rezultatele modelului centralizat. Modelele de la 1 la 3 folosesc

indicatorul tendință ca variabilă endogenă : Modelul 1 folosește ambele căi de comunicare și

transparență ca și variabile explicative, Modelul 2 include numai măsura comunicare și Modelul

3 se axează pe transparență. Modelele se aseamănă între ele : modelul comun (Modelul 1 și

modelul transparenței(Modelul 3) se comportă marginal mai bine(0,32) față de modelul

comunicării(Modelul 2) , 0,28). Confirmând descoperirile din modelul țării specifice,

comunicațiile nu afectează semnificativ tendința de pe piața financiară. Totuși transparența scade

semnificativ tendința: dacă o bancă centrală alege să crească transparența indicatorul tendinței

este redus cu 0,76 BPS(punct bursier).

------------------TABEL 3-------------------

Variația nu este mare în coeficientul pentru transparență sau comunicare în modele pentru

indicatori, indicând faptul că nu este grad notabil de coliniaritate. Transparența formală și

comunicarea informală sunt aproape ortogonale, în conformitate cu statisticile din Tabelul A1 și

A3 :băncile centrale cu o frecvență mare a declarațiilor informale nu sunt în mod necesar celemai

transparente, și vice versa.

Un alt aspect nou al acestei lucrări este evaluarea influenței tuturor subcategoriilor definite de

Eijffinger and Geraats's (2006) privind indexul de transparență (politic, economic, procedural,

politica și operațional). Rezultatele ambilor indicatori sunt în Tabelul 3.Linia de sus arată

rezultatul folosind tendința(variația) indicatorului ca și variabilă endogenă.

Chiar dacă toate subcategoriile au impact în declin a teoriei consistenței asupra ambilor

indicatori, sunt anumite variații asupra diferiților subindicatori. Cel mai mare impact pentru

indicatorul de tendință și indicatorul de variație în eșantionul noustru este cel pentru transparența

politică, care are de-a face cu deschiderea față de obiectivele politicii ( declarații formale și

prioritizarea obiectivelor sau cuantificarea obiectivelor primare). Dacă o bancă centrală are un

mandat clar și cuantificabil, o țintă a inflației este foarte ușor pentru participanții de pe piață de a

anticipa politica monetară a băncii.

Transparența procedurală se clasează pe locul doi-trei în cazul indicatorului de variație

(tendință). Include o politică monetară explicită și un loc de deliberare a politicilor. Aceasta ajută

la explicarea modului în care deciziile anterioare au fost luate și astfel facilitând predicția ratei

dobânzii în viitorul apropiat. Geraats(2002) vede transparența politicilor ca un factor care poate

crește eficacitatea setării ratei dobânzii. Astfel, nu este surprinzător că dezvăluirea promptă a și

explicarea politicii au un impact mai mare asupra indicatorului tendinței decât alte categorii(cu

excepția transparenței politicii). Totuși, în cazul indicatorului de variație, impactul său este mai

mare decât cel al transparenței economice. În cadrul eșantionului transparența economică este

mai puțin importantă decât celelalte subcategorii. În prezent, datele macroeconomice disponibile

și prognozele sunt aproximativ la fel de precise precum cele oferite de banca centrală.Totuși, nu

sunt beneficii majore pentru bancă în publicarea de date interne și de modele macroeconomice.

Setul de date oferit de Skilos(2011) oferă măsurători pentru toate cele 15 întrebări

folosite în crearea indexului. Tabelul 4 oferă rezultatul pentru 10 din cele 15 întrebări și ambii

indicatori. În cazul indicatorului de tendință, o subcategorie a transparenței operaționale (Q5c) se

comportă cel mai bine dintre cele 10 elemente analizate.O evaluare obișnuită a politici băncii

centrale având în vedere obiectivele macroeconomiceare are cea mai mare influență

decrescătoare a tendinței pe piața financiară. Participanții de pe piață află astfel dacă politica

monetară este beneficiară obiectivelor macroeconomice a băncii centrale și își modifică

așteptările asupra viitoarelor rate ale dobânzii. De asemenea, de menționat influența Q4b : o

explicație ajută agenții să înțeleagă raționalitatea unei decizii asupra ratei dobânzii și în

consecință, modificarea așteptărilor pentru viitoare decizii.

O subcategorie a transparenței politice (Q1a) exercită cea mai mare influență asupra

variației piețelor financiare după analiza celor 10 elemente : fiecare bancă centrală din eșantion

oferă o declarație formală a obiectivelor politicii monetare; deși , este prioritizat explicit în cazul

multiplelor obiective care ajută participanții de pe piață să înțeleagă intențiile băncii centrale. În

al doilea rând în ceea ce privește dimensiunea reacției este Q5b : furnizarea de informații cu

privire la perturbările macroeconomice ajută participanții d pe piață(i) să fie conștienți de

tulburare și (ii) să înțeleagă cum va reacționa banca centrală. În consecință, transparența care se

ocupă de tulburările pieței reduce incertitudinea și scade indicatorul de variație.

------TABEL 4----------

În consecință, în literatura de specialitate (van der Cruijsen et al., 2010) se arată că ar putea

exista limite a beneficiilor transparenței și, că de fapt, un nivel intermediar de transparență este

dezirabil.Ca parte a testelor cuprinzătoare efectuate Ecuației 8 s-a estimat cu “comunicare” și

“transparență” ca variabile exogene suplimentare. Totuși, rezultatele oferă perspective

semnificative asupra nivelului optim de transparență pentru fiecare indicator.

6.Concluzii

În această lucrare, am studiat influența transparenței bancii central și a comunicării

informale a băncii central în formarea așteptărilor asupra piețelor financiare. Eșantionul acoperă

nouă mari bănci central (RBA, BOC, ECB, BOJ, RBNZ, Riksbank, SNB, BOE și Fed) din

Ianuarie 1999 până în Iulie 2007.S-a realizat o testare continuă asupra influenței ambilor factori

folosind doi indicatori care țin cont pentru tendința și variația așteptărilor pieței financiare pe

întreaga perioadă. Modele OLS specific țărilor și un model OLS centralizat dezvăluie mai multe

rezultate interesante.

În primul rând, în cazul modelelor specifice țărilor, transparența atenuează tendința

așteptărilor pieței monetare și amortizează variația așteptărilor. Un grad ridicat de transparență

conduce la o tendință a așteptărilor scăzută în AUS, EMU, JAP, SUI și SWE, în timp ce variația

încrederii este redusă în AUS, CAN, EMU, SWE și UK. În contrast, comunicarea băncii centrale

contribuie numai în cazul indicatorului de variație. Discursurile informale ale băncilor centrale a

BOC, ECB, SNB, Riksbank și Fed reduc variația așteptărilor. Astfel, comunicarea informală

ajută la gestionarea așteptărilor pieței financiare dar nu înaceeași măsură ca și măsurile formale

transparente. O altă descoperire este aceea că două bănci centrale cu un nivel relativ scăzut al

transparenței formale (SNB și Fed) au cel mai mare coeficient pentru comunicarea băncii

centrale. O creștere a comunicării informale ar putea fi un substitut pentru transpareța formală

(cel puțin în cazul indicatorului variației). Regresiile centralizate confirmă rezultatele specifice

ale țărilor : transparența atenuează variația și amortizează variația așteptărilor, în timp ce

comunicarea contribuie numai în cel din urmă caz. Mai mult, am arătat că transparența formală și

comunicarea informală sunt aproximativ ortogonale în influența lor asupra ambelor variabile.

În al doilea rând, modelul centralizat permite o examinare mai detaliată a subcategoriilor

Eijffinger and Geraats (2006) : toate subcategoriile au un impact în scădere a teoriei consistenței

asupra tendinței și variației așteptărilor pieței monetare. Totuși, în cadrul eșantionului,

transparența politicii și transparența procedurală sunt mai importante decât transparența

economică. Datele detaliate oferite de Siklos(2011) de asemenea permite evaluarea a 10 dincele

15 elemente a chestionarului original. În cazul tendinței așteptărilor pieței monetare, evaluarea

periodică a rezultatului politicii băncii centrale în privința obiectivelor macroeconomice și

furnizarea unei explicații a deciziei privind rata dobânzii au cea mai mare scădere a influenței

dintre cele 10 elemente analizate.

Țările studiate în această lucrare sunt relativ omogene. Toate băncile centrale se bazează

pe o rată a dobânzii pe termen scurt ca și instrument al politicii monetare, nici una nu întâmpină

probleme severe cu inflația și fiecare este caracterizată ca având un grad ridicat de transparență.

Investigând piețele emergente care au mai multe variații în regimul monetar și probleme mai

mari cu inflația ar putea fi subiect al unei cercetări viitoare.