„LUMINEAZA-TE ŞI VEI FI : VOIEŞTE ŞI VEI P U T E A "

C. A. ROSETTI.

Director : Generalul NICOLAE PETALA R E D A C Ţ I A , STR. REGALA No. 16. BUCUREŞTI 12 FEBRUARIE 1928 ADMINISTRAŢIA STR. REGALA No. 16

ANUL VII, Nr. 217. Apare în fiecare Duminică

Lipsa de săli pentru demonstraţii

culturale la sa te Creştinii din Bucureşti doresc crematoriul?

Prefectul judeţului Ilfov a fost supranumit, pe bună dre­ptate, prefectul cultural al acestui judeţ. D. Ioan Ghia-ţa a organizat, într'adevăr o serie de demonstraţiuni cultu­rale la sate, cu un răsunător succes până acum.

Se poate spune fără greş că demonstraţia culturală de­là Olteniţa a fost la înăl­ţimea celor delà Buftea şi Bolintinul din Vale. Şcolile dm plasa Olteniţa s'au dis­tins dovedind că dascălii şi învăţătoarele înţeleg să fa­că apostolat. Mai ales ^colă-rimea din Olteniţa-rurală şi Chirnogi a impresionat prin cântecele combmate cu jocu­rile naţionale presărate cu glumele de clacă la ţară. To­tul improvizat be mica sce­nă a cazinoului din localitate.

Un mare neajuns s'a în­vederat însă cu prilejul aces­tor demonstraţii culturale. Da­că la Buftea şi Bolintinul din Vale sunt localuri bune pen­tru întunin culturale, clădi­rea din Olteniţa e însă prea necorăspunzătoare unor atari manifestaţiuni.

Aceasta însemnează că nu numai în judeţul Ilfov, dar în tot cuprinsul ţării, mai cu seamă însă în vechiul regat, sunt centre unde exsistă a-devărate palate culturale, du­pă cum sunt şi centre unde exista localuri neîncăpătoare sau nu există nici un local.

Este nevoae deci de clă­dire culturale la sate. Cine le poate face? Se ştie că lupta pentru înfăptuirea zidi­rilor şcolare a dus-o actua­lul ministru al instrucţiunii cu sprijinul prefecţilor jude­ţeni şi al populaţiei rurale, care a contribuit cu prestaţii în bani sau în natură. Ace­laş lucru se poate face şi în ce priveşte clădirele culturale.

de Leontin Iliescu.

Nu putem încă spera—acea­sta numai din pricina lipsei de fonduri materiale - să în­făptuim palate culturale de felul celor din Ardeal şi Ba­nat, dar putem nădăjdui, totuşi, ca alături, de şcoală şi de biserică, să vedem ri-dicîndu-se în inima satelor noastre clădiri culturale în care să încapă cât de multă lume dornică de învăţături şi cunoştinţe folositoare. Nu pot uita însufleţirea sătenilor din plasa Olteniţa, veniţi s'asculte cuvântul îndrumători­lor culturali din Bucureşti, cum şi amărăciunea acelora, foarte mulţi la număr şi ei, cari protestau că nu pot pătrunde în sala prea neîncapătoare pentru atât popor.

Iată de ce cred că e n . -voe imperativă şi urgentă de construirea unor localuri cul­turale, dacă voind cu adevă­rat ca propaganda culturală să răsbească tot mai adânc în straturile populare.

Dacă suntem bucuroşi că la Tâncăbeşti, în Ilfov, ca să dăm o singură pildă, există un prea frumos aşezământ, cultural, iniţiativa D-lui C Băicoianu delà Banca Naţio­nală, mărturisim că şi mai mare ne-ar fi bucuria dacă şi alţi oameni de ispravă ai ţării noastre s'ar gândi să construiască atari căminuri cu propriile lor sacrifici ma­teriale.

Suntem siguri că acestea nu vor fi simple ziduri fără viaţă, din moment ce ştim că există un puternic curent cultural care va da mult su­flet zidurilor culturale ce tre­bue să seridice în inima sate­lor noastre cât mai curând, pentru ca împreună cu şcola şi biserica, să alcătuiască la olaltă treimea mântuitoare a sufletului românesc

O statue lui N. Bălcescu

Nu ştiu dacă s'a întrebat cineva serios vre-odată: avem vreo statue a lui N. Bălcescu? O statue lui N. Bălcescu ar fi un act de recunoştinţă, care să grăiască generaţi i lor viitoare despre acela care s'a jertfit atât pentru ţara lui.

Scurta viaţă a lui Bălcescu poate foarte bine să fie con­fundată cu opera lui. El este un s imbol al întregirei noas ­tre naţ ionale şi politice.

Paralel ca viaţa şi sufletul lui, se desfăşoară sacrificiile de Cd re a fost capabil acest o m ; viaţa, l iniştea sufletească pentru năzuinţele ca se des­prind din opera sa, nu le a precupeţit, ci le-a aruncat cu dărnicie.

Ofiţer în armată, istoriseşte camarazi lor şi scumpilor săi soldaţi faptele din vremurile de vitejie a le neamului .

închis, nu descurajează, pentruca la 1843 după ce a căutat să arate Români lor însemnătatea zilei ce se apro­pia, să ia parte la faptele care însemnau libertatea Ro­mânilor şi care aşezau nea­mul nostru într'o altă lumină. Exilat, nu pierde nădejdea, luptă cu greutăţi de neînvins pentruca să dea libertate patriei sale.

Pedicile au fost prea pu­ternice pentru o s ingură fiin­ţă, a ş a că moare cu durere în suflet, departe de ţara pe care a iubit-o şi pentru care s'a jertfit

Acolo unde pentru întâia dată a fost făcută unirea ce­lor 3 provincii, Ardealul, Muntenia şi Moldova sub sceptrul lui Mihai, a c o l o unde sute de veacuri au fost în­dreptate privirile acelora ca­re sperau în unitatea naţio­nală ; unde s'a făcut în 1918 unirea Transilvaniei la pat­ria m u m ă ; a c o l o unde în sfar$it s'a încoronat Ferdi­nand I ca primul rege al tu-

de N. C. Munteanu-Muntmarg.

turor Români lor într'o ţară mare şi frumoasă, a c o l o tre­bue să se g ă s e a s c ă u n l o c şi pentru veşnicirea lui Ni-co lae Bălcescu.

Din înălţ imile cereşti să a ibă sub privirea sa toată făptura românească delà Tisa pân'la Dunărea şi Nis­tru.

Cinstirea înaintaşi lor este garanţia viitorului, de ace ia se cuvine, ca un întârziat gest de recunoştinţă să ne gândim mai ser ios la ce a făcut şi cine a fost Nicolae Bălcescu. D. I. DINESCU.

SCR1SORÍ Am să'ţi trimit scrisori Tot mai frumoase, mamă, Şi tot mai pline de iubire — Duhovnicesc mănunchiu de flori Cu fire Srăfulgerate de lumină — Ca să cuprind In ele toate duioşia Senină, Şi, mai cu seamă, Să'inchieg, să prind, Melancolia Ce'mpărăţeşte Tot mai înpărăţeşte Şi tot mai fără teamă Adâncul simţirilor mele, Decând Te-ai înălţat la stele... Am să'ţi trimit scrisoari — Cu slove sufleteşti — De câte ori Va fi să'mi aminteşti — Mai tare Icoana ta, ce tot mai mult se lumi­

nează Si misticismul pioşiei tale calde Ce nu'ncetează Deşi din depărtare In sufletul meu să se scalde...

Am să ţi trimit scrisori, Ca sa'ţi şoptească—ele Atâtea rugăciuni, depace şi de bine, Ce ' nalţ-eu-pentru tine In toate gândurile mele, Când, ele fug din închisori...

Cridim

In Bucureşti trupurile morţilor au început să fie puse Ia grătar, din dorinţa unor oameni împotri-vitori reguleior bisericii creştine. Pasărea Foenix, care s'a reînăl-tat din propia-i cenuşe, şi-a gă­sit câţiva tovarăşi în România panorodoră. Crudă veste ! zgudu­itoare afacere drăcească !... Câţi­va oameni creştini în priivorul Bisericei au o dorinţă: după moar­te, să li se cântărească cenuşa.

Cine a încuviinţat, ca în capi­tala Româu'ei ortodoxe să se zi­dească un cuptor pentru pârjoli-rea trupurilor omeneşti ? Cine ad­mite într'o tară cu o adâncă tra­diţie bisericească un cuptor pen­tru ars trupuri de oameni? în­drăzneţii care - nesocotesc legile Bisericei trebuiesc primiţi cu mul­tă indignare, căci au uitat de pravila bisericei noastre ; au ui­tat de sufletul lor nevinovat.

Duhul veacului ucigător de su­flete, i-a îndepărtat de tradiţia şi de legiuirile Bisericei ortodoxe. Zadarnică e cultura fără Hristos, fără evanghelia Lui. Doi, trei oa­meni, doresc trupuri încenuşate, iar nu înmormântate creştineşte.

Şi spre durerea unui neam în­treg, a şi început pârjolirea unui cadavru omenesc, în ziua de 27 Ianuarie a. c , în prezenţa mem-brilor societăţii „Cenuşa", a au­torităţilor comunale, etc. D. Dr. Gheorghian, fostul primar al mu­nicipiului Capitalei şi prşedintele soc „Cenuşa" a încercat să po-lemnizeze cu preoţii şi cu laijii cari fiind la arderea primului ca­davru omenesc cu protesta cu energie.

Cine a dat voe? Biserica are grija de înmormântarea morţilor, iar nu ori care om căruia îi pla­ce să se pârjolească.... Eşti creş-tin,conformează-tă regulelor creş­tineşti. Un funcţionar al statului nu poate fi împotriva Bisericei de stat.

A fi contra Bisericei şi con'ra dispoziţiunilor ei, însemnează a fi prolivnic interesului statului, căci viaţa statului român este viaţa Bisericei ortodoxe. S'a spus că trupul ars a fost al unui necu­noscut în actele civile ş'in cre­dinţa lui. Dar dacă, mai târziu, corpul ars va fi indentificat, fa­milia celui ars, oare, nu se va scandaliza urât, oare nu va cere daune ? Omul mort şi ars cu for­ţa;;— zicem ars cu i froţa, pentru­ca fiind în viaţă n'a dorit înce-nuşarea, şi a fost ars — a avut o credinţă : a fost iudeu sau creş­tin, ceci aceşti oameni sunt mulţi în Bucureşti. Mai de grabă cre­dem că a fost creştin, căci dacă ar fi fost un cadavru evreesc, co­religionari lui l-ar fi smuls din mâinile încrematorilor ; în schimb cadavrul creştin a fost lăsat, cu nepăsare, — din partea creştini­lor— să fie pârjolit.

Un text din legea Bisericei or­todoxe spune ca : orice cadavru de om necunoscut se înmormân­tează de Biserica ortodoxă. A-tunci de ce se nesocotesc aceste legi? Este vre'un text de lege unde se pomeneşte de arderea trupurilor omeneşti ? Este vre'un cult, în România, care să practi­ce arderea cadavrelor? Nu, Atunci, de unde această îndrăz­neală în faţa ochilor I. P. Sf. Pa-triah Dr. Miron Cristea? A trece peste legiuirile Bisericei, înseam­nă a fi refractar credinţei uuui neam întreg, înseamnă a-ţi bate joc de legile Bisericei, înseamnă a fi strein de destinul acestei ţă­ri, a cărei viaţă se indentifică adânc cu viaţa curată a Bisericei ortodoxe. Trăim sub nn Rege cu­rat ortodox şi sub o Regenţă cu­rat ortodoxă ; atunci, pentruce se calcă — fără temere — le­giuirile Bisericei ortodoxe ? Per­mit locuitori Bucureşteni, permit guvernanţii zilei, permite Regele şi Regenţa, permite neamul româ­nesc această înfruntare, acest sa­crilegiu adus Bisericei ortodoxe ? Se încuviinţează crematoriu se cheltuieşte pe cuptorul de fript carne omenească, ca pe vremea barbarilor, ca pe vremea inchi­ziţiei papale, când atâţia româ­ni lăcrămează după ridicarea u-m lelor Biserici de ţară, când Bi­sericile marilor voivozi creştini ortodoxi se dărâmă, când Bise­rica din Borzeşti-Bacău, zidită de Voivodul Ştefan cel Mare şi Sfânt, apărătorul creştinătăţi la porţile orientului, se dărâmă cu totul ?!..

Ne .nfiorăm că guvernul de azi al cărui şef mort acum câteva luni în urmă, îngenunchia mereu în faţa altarului din Biserica delà Florica adusă, de el, din evlavie şi respect, de peste munţi nu ia nici o măsnră împotriva cuptoru­lui de ars carne omenească 1

Crematoriul urmăreşte combate­rea ritualului creştin cu privire la înmormântări.

Crematoriul încearcă să se lupte cu Biserica noastră drept măritoare, care este Biserică de stat. Cine nesocoteşte ,tgile B i ­sericei, nesocoteşte statul român ; pentru aceste motive, puternicii zilei au o supremă datorie : să apere cu energie drepturile şi orânduirile Bisericei naţionale. Se spune că Municipiul Bucureşti este ocrotitorul acestui cuptor. Să fie adevărat ? Primăria Bu-cureştiului întreţine clădirea a-cestui cuptor, cu banii scoşi oin buzunarele cetăţenilor creştini ? Nu credem ca primăria săocro-tiască acest cuptor. Şi dacă -după cum spun ziarele - primăria a contribuit şi contribuie la ter­minarea „cremator ului", cetă­ţenii majoritari cari nici nu se gândesc să şi pârjuleas:ă trupu­rile în cuptorul de foc al Capi­talei, trebuie să protesteze, fiind­că banul lor a fost întrebuinţat în scopuri nedorite. Dacă doi sau trei oameni doresc să fie arşi în „cuptorul infernal", ca pe vremea lui Homer, n'au de­cât să-şi înalţe cuptorul cu banii lor proprii, iar nu cu banii tu­turor cetăţenilor. Cine doreşte să se prăjească în cuptor n'are de­cât să se prăjească, în pr ipriile lor cuptoare făcute cu banii lor, dar nu are dreptul de a prăji un cadavru necunoscut. Morţii necunoscuţi se înmormântează de Biserica ortodoxă, iar nu de partizanii „crematoriului". Ce­rem măsuri zdrobitoare din par­tea celor în drept. Cerem, cu insistenţă, intervenţia puternică a I P. Sf. Patriarh.

Nu putem încuviinţa, că sub autoritatea supremă ?.. Bisericei ortodoxe, sub domnia unui Rege curat ortodox şi sub R genţa curat ortodoxă, să se nesoco tească Sf. Evanghelie şi tradiţia Bisericei şi să se loviascâ în des­tinul neamului nostru creştinesc. Clerul Bisericelor creştine, cum şi cetăţenii creştini adevăraţi să porniască, cu trup şi suflet, la luptă aprigă, pentru dărâmarea acestui cuptor profanator de mor­minte. Nu putem răbda această încercare şi ne opunem cu în­dârjire şi cu adâncă mâhnire. Cerem intervenţia I. P. Sf. Pa-triarh-Regent şi măsurile guver­nului. Să înţeleagă oamenii cup­torului că într'o ţară panorto-doxă trebuie să se indepliniască legiuirile ortodoxismului.

Nici o s'ujbă bisericească pen­tru cei ce doresc să se prăjească în cuptorul Capitalei. Reprezen­tanţii tuturor cultelor din ţară sunt datori să părăsească pe pro­fanatorii mormintelor sacre. Nici un preot de orice confesiune, să nu facă nici un fel de slujbă fa­miliei celui ce s'a pârjolit sau celui care doreşte încenuşarea. Să lăsăm pe oamenii cenuşei să se pocăiască în propria lor ce­nuşă. Să ne apărăm dreptatea sfântă cu oricâte j rtîe. La luptă pentru dogma şi pentru tradiţia Bisericei creştine.

Crematoriul uman trebuie dă­râmat, de oare ce este zidit pe un pământ creştinesc, plămădit cu sângele Voevozilor români de talia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, care purta icoana „Sf. Gheorghe" la oblâncul delà şeaua calului său. Biserica şi legiuirile ei sunt ale noastre, adică a!e statului, fiindcă, noi suntem statul. Nu putem trece peste dogma Bise­ricei şi peste practica ei.

Biserica este viaţa, este su­fletul statului român, deci să ne apărăm sufletul şi să înlăturăm partea ruşinoasă ce ni se aduce.

De dragul dorinţei unor oa­meni protivnici Bisericei nu vom da îndărăt delà datorie. Mor­mintele ne cuceresc inimile, ne înfioară sufletele... Morjii se slă­vesc şi se respectă de Biserică şi de credincioşii ei prin rugă­ciuni. Mormintele se venerează şi se împodobesc cu flori. Cimi­tirul vorbeşte inimei despre viaţa viitoare...

Cenuşa se spulberă în vânt, ca praful de pe drumuri... Cei ce n'au uitat de Dumnezeu şi de jertfele Lui făcute, nu numai pentru neamul nostru, dar pen­tru întregul neam omenesc, să respectăm credinţa Bisericei noa­stre ortodoxe şi practica ei.

Biserica creştină ortodoxă are legiuirile ei dumnezeeşti. Statul român nu poate trece peste le­giuirile ei şi nici un in livid nu este ertat să nesocotească tra­diţia şi credinţa creştină orto­doxă, de oare-ce, sufletul statu-

Din trecutul nostru

lui român este biserica ortodoxă. Crematoriul este un păcat con­

tra credinţei creştine, contra unui popjr curat la suflet. Cre­matoriul este o crimă care tre­buie ispăşită. Crematoriul este nesocotitorul existenţei sufletului şi a vieţei viitoare... „Biserica, ce cuvânt adânc 1 Mai bogat de­cât Golconda şi comorile pămân tului ! In inima munţilor celor mai îndepărtaţi se înalţă mica bisericuţă. Mor(ii dorm împrejurul ei, sub crucile lor de piatră albă, în nădej lea unei fericite învieri. Fără simţire ar trebui să iii tu, cetitorule, dacă nici odată şi dacă in nici un ceas, ea nu ţi-'a vorbit lucruri negrăite ce ţi s'au adâncit în fundul sufletului tău". (Carlyle).

Cultura Poporului p r i n publicaţiuni

Educaţia poporului în ge­neral se face prin ziare, revi­ste, gazete , căr,i etc. iar civi­lizaţia unei ţări se cunoaşte după presa pe care o are. Presa publicaţiunilor periodi­c i fiind un mijlocf oarte impor­tant pentru răspândirea cul­turii, iar astăzi după Înfăptui­rea României Mari problema culturală fiind din cele mai principale, este de dorit să se dea toată importanţa ace­stor publicaţiuni periodice, ca să fim şi noi la nivelul cultural a ce lor din apus din vremurile de azi.

In România se si m pte mare l ipsă de publicaţiuni perio­dice, în special de cele cultu­rale, întrucât aproape jumă­tate din publicaţiunile exi stente sunt politice şi de interese personale .

Statistica publicaţiunilor periodice pe 1926 este urmă­toarea : în vechiul Regat 9 0 9 Transi lvania 389 , Banat 100 Basarabia 58 , Bucovina 52, în total 1508. împărţite după modul de apariţie s e constată că sunt 668 trimestriale şi lunare, 438 săptămânale , 94 zilnice şi 3 0 8 neregulate. Din cele 1508 publicaţuni, în l imba română au apărut 1151, în l imba franceză 24, în 1. germană 81, în 1. ungară 221, în 1. rusă 10 şi în alte limbi 21. Publicaţiuni cultu­rale 492, politice 436, econo­mice 93 şi restul 487 diferite.

Recapitulaţia ne dă 6 0 8 revista, 94 ziare, 8 0 6 gazete , iar după locul de apar i ţ ie : în Bucureşti 400 , în provincie 1101, p lus 7 publicaţiuni streie

Aceasta este în genera l situaţia presei din R o m á n i a Mare pe 1926. In ceace pri­veşte anul 1927, numărul publi­caţiunilor a crescut cu mult; se observă că din an în an publicaţiunile se înmulţesc şi în special au început să sporească ce le culturale de care întradevăr se s i m p t e astăzi mare nevoie şi se poate spune că în viitor tiparul va lua locul cel dintăi pentru ridicarea culturală a ţării.

Este bine să se dea mai mare însemnătate tiparului, întrucât ţara noastră nici nici nu figurează pe tabloul ţărilelor cari au progresat, dând mare însemnitate ace­stei importante prob leme; tiparul. Ca e x e m p l u : oraşul Viena capitala. Austriei, are ace laş număr de publicaţiuni periodice cât România Mare de astăzi. De a s e m e n e a ne a întrecut cu mult Ungaria şi chiar B u g a r i a , unde tiparul este mai desvoltat şl înflorit ca în România . In cea ce priveşte Germania, această ţară stă în fruntea tuturor ţărilor civilizate din Europa, care a rezolvat problema culturală numai prin ajutorul tiparul. Sperăm că în curând şi ţara noastră va ştii şă ocupe locul important între ţările mai civilizate, întrucât a înţăles că viitorul unei tării depinde de cultura pe care o are.

P. O a ş c e s c u

Cernăuţii de altă dată

Din durerile învăţătorilor Am în faţa mea rândurile unui

inimos şi tânăr dascăl, eşit nu demult depe băncile şcolii. Plin de idealism, cu dragoste sinceră pentru meseria ce şi-a ales, cu­vintele îmbracă un sufet entuziast, dar şi un început de desamăgire ce treptat-treptat îşi face drum mai adânc.

Şi a făcut datoria către ţară, a terminat oştirea după ce ser­vise în învăţământ vre o trei ani şi acuma se întoarce la vatră, să-şi continue apostolatul, aşa cum au făcut toţi acei modeşti învăţători ai noştri.

Dar toate avânturile i se lovesc de o dispoziţie nouă ministrială prin care învăţătorilor din regat, încorporaţi în armată, li se de­clară vacante locurile avute şi nici nu mai primesc cei 25 la sută asupra salarului, după cum primeau până acum.

Că nu li se mai plăteşte cota de salariu, rí am avea nimic de zis, dar când li se declară va­cante locurile din învăţământ, nu înţelegem pentru care motiv, se dă naştere la o vie nemulţumire în rândurile celor chemaţi să dea înpârtăşania cărţii, tinerelor vlăs­tare ale neamului nostru.

In doi trei ani cât a servit înainte de armată, în acelaş sat. tânărul învăţător şi-a înjghebat o gospodărie, mai mult s'au mai puţin înfloritoare, şi-a îngrămă­dit în ea economiile ce a putut face din mai mult decât modestul său salar. Şi atunci de ce să fie silit să părăsească roadele muncii sale şi să fie nevoit a începe de­

là început pe alte meleaguri; Ce dragoste mai poate avea

un învăţător pentru meseria sa, când întorcându-se delà îndepli­nirea unei datorii sfinte către ţară, trebue să-şi părăsească gos­podăria la care a lucrat cu atâta râvnă şi să colinde cu traista în spate pe la uşile străinilor.

Să nu uităm că învăţătorul este primul factor de progres şi civilizaţie a unui stat, să nu uilăm că în bună măsură viitorul nea­mului acesta se reazemă pe ume­rii săi. Inchipuiţi-vă o naţiune-ale cărei scoale s'ar închide şi ai cărei copii ar rămâne pe drumuri

Ce s'ar întâmpla atunci? Răspundă cine poate! Şi dacă aceasta este menirea

învăţătorului, dacă răspunderea sa este aşa de mare, nu merită el oare mai multă atenţiune, nu este demn de mai multă solicitu­dine din partea celor ce conduce destinele învăţământului în acea­sta ţară ?

Sistemul de a se lua dispozi­ţii atâta de vitrege pentru soarta învăţătorilor, fără a se ţine sea­ma de nevoile acestei categorii de funcţionari ai Statului, sunt din­tre cele mai dăunătoare.

Totuşi avem încrederea nestră­mutată că d. ministru Dr. An-gelescu, în înalta s'a dragoste pentru învăţământul primar, va reveni asupra acestei hotărâri ce loveşte aşa de dureros în tinerii învăţători, cărora prin aceste dispoziţii li se pune în grea cum­pănă situaţia.

T. A.

S ă - i u r m ă m ! Pentru realizarea complectă a

scopuiui înalt ce urmăreşte şcoala şi pentru a-ţi îndeplini cu sfinţenie datoria, nu este suficientă munca între zidurile clasei. Activitatea din afară de şcoală, care are o deosebită importanţă este lăsată cu totul în părăsire. Toţi oamenii de cultură cunosc aceasta, dar prea puţini caută să îndrepte a-ceastă stare de lucruri. Vom da un exemplu rar şi vrednic de luat în seamă, munci pe care o de­pun câţiva Români inimoşi în corn. Galileşti, Jud. Ismail. Cultura şi mijloacele, nu sunt de ajuns pen­tru ca să porneşti o operă filan­tropică, dacă n'ai dragoste pentru popor şi oameni cu care să te întovărăşeşti. Se vor mira mulţi, cum un perceptor rural, D. Şt. Receanu, din prjpie iniţiativă, a înfiinţat de trei ani de zile un Cămin Cultural, cu numele „Pr. Carol". Mirarea vine, după ce vom v e d e a ce a realizat a-cest om, prin munca lui desin-teresată, prin sacrificiile făcute şi cu destoinicia cu care a ştiut să conducă căminul, a răuşit să u-nească gândurilor lui frumoase, pe preotul satului, pe învăţători şi pe şeful de post. Când ştim câtă desbinare este între preoţi, învă­ţători şi ceilalţi funcţionari, în mai toate sattle, ne surprinde faptul acesta şi îl dăm ca exemplu tu­ror luminătorilor care trăiesc în mijlocul mulţimii. Au început lup­ta, cu gândul curat şi nădejde în unica forţă pe care o dă numai o conştiinţă sinceră. Mijloace de propagandă au avut conferinţe, teatru, recitări, coruri şi dansuri naţionale. Din fondurile adunate, s'a făcut o sală de tearu şi con­ferinţe ; s'a creiat o bibliotecă po pulară, cu cărţi în valoare de 20.000 lei ; farmacie rurală şi mu­zeu de şt. naturale. Pe fiecare an s'a cumpărat cărţi şi haine şco­larilor săraci; un cinematograf comandat cu suma de 136.000 lei.

In cei trei ani de zile, sătenii s'au convins de foloasele cămi­

nului, s'au unit cu toţii sufleteşte şi astăzi în fiecare Duminecă, mie şi mare, se strâng la „Şezătoare" să asculte lucruri frumoase, care le îmbogăţesc mintea. Dacă în aşa de scurt timp, căminul a a-juns acolo unde să găseşte, e u-şor să ne închipuim câtă muncă a depus su ţinătorii lui. Prt şedin­ţele căminului este D. Şt. Recea­nu perceptor, secretar sârgaito-rul învăţător T. Munteanu, casier, D. Nasievici directorul ş:oalei şi cenzorii, Pr. lacov Munteanu şi şef de post Ilie Crăciun. Au mai dat concurs preţios domnişoarele: Nina şi Elena Munteanu, Cos-mescu, E. Brânză, învăţătoare. In sudul Basarabiei, un asemenea cămin, este o lunină vie, delà care fraţii noştri îşi încălzesc su-flttele şi se unesc oentru fericirea lor şi a ţării. Când In toate satele se va munci, ca în Galileşti-Ismail, atunci Basarabia va uita că Ruşii au voit cândva sa-i înmomânteze sufletul românesc. Acei cure mai au în suflet un gând curat, să înceapă lupta, pantru câştigarea victorieiculturale al neamului nos­tru. D. Antohl Dumitreşt i

Singurătate

Ce freamăt jalnic se ridică Din şir de sălcii plângătoare. Şi ce adormitor pluteşte Mireasma pomilor în floare.

Pe 'ntinsul văilor, amurgul Isi lasă umbra lui molatic, Un plop înalt în depărtare Suspină trist şi singuratic.

Cu murmur de izvor, din vale, Se 'nalţă o doină fermecată Şi luna plină s'o asculte De după dealuri se arată.

Frunzişul adormit îngână Ca 'n vis povestea lui de şoapte Şi singur buciumul mai sună In trista linişte de noapte.

Al. T. Stamatiad

2. „CULTURA POPORULUI '

Clacă de vorbă

Cuviinţa — Cum bag seama tare eşt i

necăjit moş Gligore. Ia spune ce-ai păt imit?

— Am şi dreptul să fiu n e ­căjit c inst i te părinte că nu vez i sfinţia ta cum s'a rătăcit lumea ?.. Venind mai adinea-urea încoace , prin dreptul v ă ­danei lui bietu Nichifor numai ce m'aud chemat tocmai de pe cealal tă parte a uliţei ; întorc capul într'acolo şiT văd pe Simion al Gheorghinei, un f lăcăiaş cam numai bun de tras sorţ i i :

— Mă nea Gligore — îmi z ice , ia fă-te'ncoa c'o lulea de tu tun!

Mi-a crăpat obrazu de ru­şine, mai a les că g luma as ta cu mine mi-a făcut-o în de-faţă cu toată lumea care Ta auzit.

— Las'că nu mai trag otra­vă d'aia în piept - îi z ic - de ce mă golaşule , suntem de-o seamă, de-mi cei tu inie tu­tun ?.. Cere la ăi de-o seamă cu t ine , nu vorbi cu un moş ­neag ca mine, cum ai vorbi cu un gu laş de-ai tei . A mai bolborisit e l ceva , da n'a a-vut încotro, şi-a luat tălpă­şiţa şi şi-a văzut de drum. Ba nu zău, s'a mai provenit aşa neruşinare c inst i te pă­rinte ?

— E moş Gligore, nu mai e cum era odată ; nu mai e lumea pe care o ştiai d-ta şi cu mine ; acum s'a t icălo­şit rău de tot una lume, delà război încoace.

— Adevărat grăieşt i pă­rinte, rău s'a mai ticăloşit .

— Aşa şi e moş Gligore. înainte vreme era mai multă cuviinţă, mai multă ruş ine : bătrânul era ascultat şi r e s ­pectat , femeia era mai slă­vită, copilul mai ascultător. Unde s'ar fi pomenit să iasă femeia din cuvântul bărba­tului, or copilul să'ndrăznea-scă s ă n'asculte de părinţi! Unde s'ar fi auzit ca un mu­cos de copil să ceară ţigară unui m o ş n e a g ; las'că nu băga ţ igara în gura lui câtă vreme era ţânc, dar nu s'ar fi obră­znicit până într'atâta să'mpru-mute o lulea de tutun delà un unchiaş ca m i n e ! înainte vreme românul era mai a ş e ­zat , mai zmerit faţă de Du­mnezeu şi mal cu temere fa­ţă de mai mari şi de bătrâni; avea omenie , a v e a obraz, cunoştea buna cuv i inţă; as ­tăzi nici ruşine, nici omenie , nici dram de obraz; as tăz i vorbeş te ăl mai mic cu ăl mai mare zvârlidu-i fum de tutun în faţă şi glumind cu el ca şi cu unul de potriva lui.

— Mare dreptate ai părin­te; aşa precum zici e s te . De câte ori n'am văzut şi eu flăcăi glumind nepotrivi t cu bătrâni cari puteau să le fie părinţi sau vorbind spurcă­ciuni de faţă cu femei bă­trâne.

— S'apoi n'ai băgat de sea­mă d-ta moş Gligore că pe când ăi de-au apucat alte vremuri, bătrânii de mai tră­iesc , sunt tare cuviincioşi , tare la locul lor, flăcăi şi mai cu seamă flăcăii ăi de vin acasă din armată, sunt tare mojici şi nesuferiţi . Pe s emne că oraşul în loc să-i t rezească în bine, îi t rezeş te în rău. Şi crede-mă pe mine moş Gligore cu cât e omul mai luminat cu atât îl v e z i mai a şeza t şi mai cuvi incios şi cu cât e mai s e c cu atât e mai lipsit de obraz şi de cuviinţă. Şi cu asta, bună seara moş Gligore.

— Seară bună c inst i te pă­rinte şi să ni t e ţ i e Dumne­zeu sănătos .

B. VĂLENARU

Dintr'ale poporului

O fată cuminte Fiindcă ne-am luat a spune

poloticuri (povestiri glumeţe) şi alt meşteşug acuma n'avem, hai să o spunem şi pe asta 1 Erau doi fraţi flăcăi şi la amândoi le era dragă o fată dintr'un sat.

Fata era cuminte şi deschisă la mintea'ei ; ei însă nu'se potriveau ; cel mai mare era mai a boalei adică de, cum am zice, mai iute şi mai rău; în vreme ce flăcăul cel mai mic de vârstă avea o i-nimă mai domoală şi era mai bun.

Deci după care să se ducă fata cea cuminte? Căci măritişul nu-i lucru numai ia aşa, de bucheasve, ci, vorba ceea :

Cată bine ce iubeşti, Că nu-i petic s ă i cârpeşti....

şi dacă nu-i boldi ochii cât eşti fată, ţi i- a scoate el pe urmă, să­raca, dei zice : mamă, mamă ? Şi vii curat la cuvântul acela

Făclia să-mi fie gata, Când nu s'a deschide poarta... Iar noi să zicem : ferească Dum­

nezeu de aşa întâmplări pe toată lumea şi pe puiul cel de şarpe. Şi iaca, şi mintea omului mult ajută. Că fata noastră s'a făcut cerşetoare : Cu funigine pe obraz, cu desagi în spinare şi cu nişte clampuci (papuci răi) rupţi în pi­cioare, arată bătrână şi prăpădită de tot. Vine ea aşa la casa flă­căilor celor doi. In seara aceia era acasă numai baba mama lor.

—Bună vreme Ia Dvs. ! —MulţumescDv!răspunde baba. —Mă rog, faceţi vă milă şi o

pomană c'o calică şi-o pătimaşe... îs îngheţată de frig şi obosită.... Primiţi-mă să mân la Dv.

—Hei! bucuroasă te aşi primi, draga mea, da am un flăcău—cel mai mare — şi, arţăgos cum îi, să ferească Dumnezeu când vine! Nu caută: da i om de casă, da-i străin, şi trânteşte şi izbeşte ca nebunii ! zice baba.

—Lasă-mă, mă rog, cum a . face cerşetoarea. — M-oi oploş şi eu lângă cotruţă, ia acolo • Ştiu că n'are să mă omoare !.....

Se culcă fata lângă cotruţă. Numai ce, pe la o v r e m e de noapte, vine flăcăul cel mare ! Izbeşte, trânteşte încoace în colo —ca omul beat şi cu toane.

—Mâncare este, mamă hăi? strigă el.

—Dragul mamei, iea şi tu mă-măiiguţă de pe fund şi cu ce-o mai da Dumnezeu... Mai mormă-eşte el ce mormăeşte, mai dă vreo două, trei suda Îmi şi calicei celei ce dormea lângă cotruţă, şi la ur­mă, a trebuit să ieil frumuşel o-paiţul din ocniţă, şi tot întingea, cogâlţ, cogâlţ, ! cu stupuşul (boţul) Pe mămăligă.

Fata nu dormea şi băga de sea­mă la toate. Aşa că pe cel mai mare flăcău îl cunoştea! Acum, cum să aUe ea cât poate şi ce­lălalt ? Se duce în altă seară tot cu cerutul şi dă să mâie la ace-, iaşi casă. Iraaa... draga mea, bu­curoasă te primesc... Că m ia sa ră nu i acasă nebunul cel mare; iar bă etanul meu cel mic numai Dumnezeu s ă i deie norocire ; ta­re-i blajin şi bun la inimă. Că cel mai mare ai văzut ce câne-i mân-ca-l-arraiul dumbrăviţului să 1 mănânce !...

Fata s'a culcat tot aşa lângă cotruţă şi holteiul cel mic a venit într'un târziu. In Ioc să huiască (să facă vuèt, sgomot) precum făcuse celălalt, el din potrivă a trebuit să facă pe cerşetoare să se culce pe pat şi până n'a stat la masă cu dânsul, nu s'a lăsat ! Acuma pricepe orcine că la joc avea copila ce râde de cel mare, cu mămăliga in opaiţ ; şi când i-a venit ceasul, s'a dus după fratele cel blând şi bun, ca o lată cu­minte.

E c o n D. Furtună

Un erou: Constantin Şoltuz

L e u l L i b e r Într'un bâlci era odată Lume multă adunată, Ş'un înblânzitor de fiare Se fălea în gura mare Că un leu, voinic nespus, Ca pe-un miel lui Va spus, Şi că poate din el face C'un semn numai tot ce-i place !

* * * Pătruns leul de durere, Stă în cuşca-i, în tăcere, Aşteptând ceasuri mai bune, Pe calău-i sâ-şi răsbune; Căci iată-l... Cu biciu'n mină, Iar să sară'n cerc îl mînă, Ca să facă ghiduşie, Pentru-a gloatei veselie!

* * * Când călăul întră 'n cuşcă Buzele leul îşi muşcă, Şi când biciul îl loveşte,

. Furia'n el clocoteşte! — Leute, i prea mult! Oroare! Te ridică în picioare, Rege-al codului! Minutul A sosit să zugrumi cnutul!

* * Forţa ta ţi-o reculege, Aminteşte-ţi că eşti Rege! Când te cred toţi slab şi laş, Tu al stepei uriaşi, Mai încordă-te odată, Ca'n pădurea neumblată, Şi mugeşte cum mugeai, Când pustiul stăpâneai!...

* * *

Ghiarata î-ţi ascuţeşte, Gratiile le zdrobeşte, Jugul tau delà gât sfarmă! Tot ce-i împrejuru-ţi darmă, Şi revarsă tu prin gură Cât păstrezi în suflet ură, Peste-al tău stăpân vrăjmaş, Ce te chinue prizmaş !

* * — A mişele ! mai râzi încă ? Ori rămas-ai ca o stâncă ! Ochiu-ţi nu mai scânteiază ? Biciul tău nu mai dictează ? Ci mai dă ! mai dă odată Lovitura'ţi repetată !

După E. Grenet-Dancourt.

Când al tău rob te-aţinteste — Mai încearcă de'l loveşte !...

Spaima pe mulţime 'ngheaţă... Leul a scrâşnit ! O ceaţă Pe-ochii tuturor se lasă... — Cine poate fugi, iasă !... — Staţi! se-aude... Şi de odată Lumea stă, extaziată,— Căci îmblânzitorul iasă Biciu 'n aer desfăşoară !

— Ah ? nenorocire vouă ! Căci la ast' insultă nouă, Leu 'şi scutură cojocul... Ochii strălucesc ca focul, Dinţii îi scrâşnesc ca fierul,— Merge de răsună cerul !.. Gloata :n juru-i se prosternă, — Parcă rod cu toţi la ţărnă...

Cuşca-i dintr'un salt sfărâmată, Leu-i liber ca alt' dată !... Şi păşeşte, 'şi ia avântul Printre cei ce pup pământul... Au muţit toţi spectatorii, Tremură persecutorii, Până ce în lunga zare Fiara 'ncepe a dispare...

Dar, când asta văd, Hoţii !, Prind curaj iarăş cu toţii'. — După el ! strig, daţi c'o puşcă, Ca scăpat fiara din cuşcă ! După el ! ochiţi-l bine ! Să'l scăpăm ne-a fi ruşine... — După el ! răsună hăul ; Viu s'au mort ne trebue leul !

Leul, auzind că 'n urmă Urlă iar hidoasa turmă, Stă... şi îndărăt priveşte, ŞL. mulţimea 'ncremeneşte ! Dând din cap, privind cu milă. Leul zice-atunci cu silă, Acelei nedemne gloate : — Salut sfântă libertate!

N. A. B o g d a n

In ziua de 3 Februarie 1928, s'au închis pentru tot­deauna, ochii pătrunzători de agerime şi luminoşi de bu­nătate ai lui Costică Şoltuz !

In marginile restrânse ale acestei coloane, caut să spun ceva, din bogata personali­tate a aceluia, care s'a dus.

Viaţa şi calităţile lui su­fleteşti se pot asemăna cu o mare — pe care valurile pu­ternice îşi deslănţuesc ener­giile în ritmuri neîntrerupte, şi în aspectul ei variat, ori­unde vei arunca mreaja de pescuit, vei culege din fun­dul ei şi fără trudă, mărgă-ritoare.

Avea o minte limpede şi ageră, o inimă deschisă şi generoasă, judecată calmă şi profundă, un suflet bun şi modest. 1

încălzit de duhul sănătos al fiului de ţăran, desbrăcat de interesul pământesc, su­fletul lui mare a fost îndrep­tat spre idealul uman.

Constantin Şoltuz şi-a făcut studiile la şcoala normală «V. Lupu» din Iaşi. Era un elev muncitor, intelegent şi mai presus de orice, un bun camarad. încă de atunci, se remarcase - prin revista şcoalei - ca scriitor de mare talent. Şcoala a terminat-o cu succes.

In răsboiul cel mare, prin inteligenţa şi priceperea Iui — singurele arme cu care a luptat în viaţă — prin calcu­lele matematice, prin puterea creatoare şi de iniţiativă — a reuşit să fie recunoscut ca unul din cei mai buni ofiţeri tacticieni. El a primit delà Marele Cartier general însăr­cinarea de a lucra la planul de luptă, în bătălia delà Mă-răşeşti.

Pentru meritele şi serviciile sale, a fost avansat la gradul de căpitan şi medaliat cu Steaua României.

Reîntors din răsboiu, a fost chemat la şcoala de aplicaţie -depe lângă şc. normală Lşi.

Aci, alături de regretatul profesor de pedagogie Todi-cescu, a lucrat ca un savant în laboratorul său dând la iveală cele mai sănătoase prin­cipii didactice şi metodice.

După moartea profesorului Todicescu, catedra de peda­gogie a fost simlinită, timp de 3 ani de Const. Şoltuz. In timpul acesta, a urmat 3 ani la facultatea de litere din laşi, un­de s'a distins.ca un bun student.

După o muncă stovitoare, soarta 1-a aruncat pe melea­gurile mahalalei Tei din Bu­cureşti.

Aci, ca institutor la şcoala 36 băeţi — Ia fel marelui pedagog Pestalozzi, s'a de­dicat cu totul micilor copi­laşi. Voia să-i vadă sănătoşi şi pentru aceasta s'a sbătut în toate părţile şi le-a înfiin­ţat o cantină şcolară—pen­tru copii săraci şi orfani.

Pentru uşurarea minţii co­piilor se străduia să alcătu­iască manuale didactice uşoare, pe înţelesul şi priceperea lor.

A scris în toate revistele copiilor.

A muncit din greu, de di­mineaţă până seara târziu, pentru asigurarea existenţei familiei şi pentru mulţumirea

sufletului său de mare apostol. Cu fizicul lui istovit de

muncă intelectuală, cu leafa I mică de institutor, împovărat I de greutăţile familiei — fără j sprijin din partea nimănui — j a căzut luptând pe câmpul i sterp al mizeriei.

A murit la vârsta de 32 de ani, a lăsat după 12 ani de căsnicie cinstită şi demnă o femee săracă, fără pensie şi cu 4 copilaşi.

Constantin Şoltuz a fost un mare idealist şi un suflet neînţeles.

llie Tulbureanu

Se bea mult Alcolismul face ravagii.

Această a larmă s'a dat şi se dă, dar, uimeni nu o ia în seamă. Prin oraşe , prin sate se bea mult. Bea săracul, bea bogatul , bea intelectualul, toată lumea bea. Méritée multora se prea-siăyesc la banchete cu mâncări cop i ­o a s e şi băutură multă. La nunţi, la botezuri, onomast ice , în fie ce zi de sărbătoare beau toţi impreună cu femei-ile şi copii lor. Ţuica, rachiul şî vinul ofilesc buzele fragede ale copilaşului , strânse pe gura cinzecului sau paharu­lui, căci părinţi cred că bău­tura dă sănătate , dă vlagă corpului.

Prin sate ai să vezi g o s p o ­dării dărăpănate-prin unghe-rile cărora sărăcia hâdă işi arată colţii. In schimb cârci­uma ri care speculează patima săteni lor se îmbogăţesc şi a jung stăpânitorii satelor. De unde înainte vreme era cea mai mare batjocoră ca o femeie să intre într'un local cu băutură' acum femeile sin­gure se cinstesc între e le în faţa tarabelor pe care stau înşirate clondirele cu băuturi otrăvitoare, ce distrug v laga păturei muncitoare. Bărbaţi pătimaşi îşi duc pe furiş roadele muncei în magazi i le negustori lor ca să poată bea. Femeile duc la târguri găini , o u ă brânzeturi şi altele, ca să şi cumpere stămburi şi de cele mai multe ori ca să deşer­te şi câteva pălărele cu rachiu in prăvălia vre'unui rachier renumit in prepararea bău­turilor, care cu cât sunt mai puternice, cu atât sunt mai căutate de băutori. Copilaşii rămân singuri pe la cămine, goi , bolnavi şi f lămânzi. Hrana necesară desvoltărei lor fizice, Ie este furată de părinţi şi ne mai mirăm de ce boa le de tot felul rod pătu­ra de jos . Alcolismul e cel mai mare duşman al neamu­lui românesc .

N'ar fi timpul oare ca toţi cei ce şi dau seama de relele beţiei să întreprindă lupta sănătoasă , cinstită contra acestei boli ? Iniţiativa I. P. Sf Patriarh a fost dintre cele mai frumoase , dar ce f o l o s că prea puţini au fost acei ce'au secondat această ini­ţiativă.

Propaganda prin scris, prin grai dar mai ca s e a m ă prin faptă ar fi c e a mai nimerită, şi tocmai asupra acestora ar trebui să se insiste mai mult, spre binele şi firicirea acestui popor.

Mihail Traian

Călugări la strană

Sculptură în lemn de I. Qheorghiß.

CARŢ1 ŞI REVISTE „Zilele Neastre", poeme de

Demonstene Botez. Editura „Car-iea Românească" .

Poeme, cuvinte din inimă ca să meargă la inimă. Totul simţit, trăit. Citeşti cartea cu impresia că în faţa ochilor nu c o înşi­ruire de poeme ci un crud film al vieţei, în care ţi se prinde aspec­tele ei în mii şi mii de forme.

Variatie multă, toate lucrările îţi evocă realitatea crudă. 0 no­tă plastică şi sugestivă este în penelul lui Demonstene Botez. El nu-i un fotograf, eun pictor.

Simplitatea gândirei, limpezi-zimea exprimărei lui Demon­stene Botez sunt demne de re­marcat şi nu ne-au procurat de­cât o mare desfătare artistică ci-tindu-le, după cum nu ne facem decât o plăcut datorie de a re­comanda acest volum cu toată căldura cuvenită.

„Athénéul Popular" B. P. Haşdeu din Câmpina.

înfiinţat încă din anul 1909 a desfăşurat o rodnică şi înfloritoa-activitate. Aşezat într'o regiune industrială are o sarcină destul de grea : să dea plăcute clipe instructive şi recreaţie muncitori­lor, făcând astfel ceia ce se cere astăzi mai mult; politica cultu­rală.

Dovadă că şi-a înţeles această menire, este frumoasa broşură întocmită cu multă pricepere de d-nii Dr. Şt. Ionescu şi A. Vasi-tescu-Lecca, în care putem citi re­zultatele îmbucurătoare ale mun­cii depuse.

Aşa în fiecare Duminecă şe ti­ne câte o şezătoare la cari după o conferinţă ţinută de către un intelectual ales şi adus dintre oa­menii de frunte din România ur­mează o bogată parte artistică; intrarea liberă. Subiectele tratate de coferenţiari sunt vădit intere­sante.

Secţia corală tCiprian Porum-bescu» nu s'a mulţumit să ridice imnuri de slăvire lui Dumnezeu în cele trei biserici din oraş ci a plecat din sat în sat, ducând ar­monia bisericească şi cuvântul cel bun poporului.

Secţia treatrală, «/. L. Cară-geale» s'a produs la toate festi­valurile din oraş din şi satele în­vecinate cu Câmpina şi a jucat câte o piesă de teatru. —Cu ocazia pomenirei de două zeci de ani de la moartea lui B. P. Haşdeu au jucat admirabil po­emul romantic al lui Haşdeu ; „Răsvan şi Vidra" sub conduce­rea d-lui N. G. Chirilov.

Trebuie să arătăm că Athénéul posedă o bogată bibliotecă con­dusă de către distinsa scriitoare Zoe Lecca, bibliotecă pusă la dis­poziţia publicului în mod absolut gratuit.

Ear punctul de căpetenie, sco­pul principal pe care îl cere in­cest ateneu e ca să restaureze castelul Iulia Hajdeu, lăsat astăzi în părăsire. Se străduiesc din greu dar se isbesc de reaua voinţă sau cerbicia unuia din legatarii uni­versali.

Broşura se î n c h e e cu un cuvânt scris de d l Ştefan Io­nescu, medic preşedintele athe-neneului în care expune toată starea ateeneului.

Radu Mis lea

„1918—1928. Ungurimea în s ta te le succesoare şi în Un­garia" de dr. E. Erdély.

Nu de mult a apărut la Bra­tislava o interesantă lucrare da­torită publicistului maghiar dr. Eugen Erdély şi întitulată : «1918 1928. Ungurimea în statele suc­cesoare şi în Ungaria». Autorul supune unei analize comparative situaţia Maghiarilor din cele cinci state succesoare, dovedind com-patriatilor săi că atât campania de revizuire a tratatului delà Tri­anon, pornită de Lordul Rother-mere nu poate avea nici o în­dreptăţire juridică după cum nici Societatea Naţiunilor nu poate să despartă părţi de teritoriu din statele succesoare pentru a le re-alipi Ungariei. D. Erdély dă sfa­turi sincere şi înţelepte conaţiona­lilor săi şi îi îndeamnă să înce­teze agitaţiile aşa de dăunătoare lor, cât şi păcii. Doreşte ca mi­norităţile maghiare să se desli-pească de conducerea delà Buda­pesta şi să se orienteze după in­teresele locale ale fiecăreia.

Lucrarea merită toată atenţii unea şi vecinii noştri Ungur-ar trebui să tină seama de ea.

Cîntecedin popor Fire-ai puică a naibului, Cum mă 'nvăţaş a iubi. A iubi şi-a.strânge 'n braţă Şi-a săruta cu dulceaţă. De-aş şti neică că nu m'ai lua, Eu de gât m'aş spânzura, Cu ciucurii brâului, De crăcile alunului. De ruşinea satului.

Nu ţi am spus eu mândră ţie, Să ungi poarta la ţâţână, Cu untură de găină Să nu scârţâie o lună ?

Frunză verde de doi crini, Auzit-am din bătrâni, Că nu-i bun garda de spini Şi mândruţa din vecini. Ci-i bun gard de scânduri late Şi mândruţa de departe.

Auzite la tinerimea din căt. Marman Jud. Mehedinţi.

IOSIF N. DIMITRESCU învăţător

Printre Oameni Safta e văduvă de mai mulţi

ani. Înaltă, subţirică, oacheşe, faţa

îi este ciupită de vărsat, şi buza de jos despicată în două de scur-nul unui răni.

.Doar privirea îi e blândă şi plină de bunătate. In ochii cade cicoare spălăcită, trec adeseaori umbre de tristeţe şi îngrijorare. Vorbeşte puţin măsurat, şi toată ziua nu stă locului.

Stăpâna şi-o slujeşte de câţi-va ani.

Aceasta este doamna Nicu-lescu, funcţionară, văduvă şi dânsa. Toată ziua lucrează la birou şi nu are nici o grijă de gospodăria încredinţată harnicei sale, Safta.

In adevăr, nu are de ce sase îngrijească.

Cu noaptea'n cap, Safta se scoală, roboteşte, pleacă după

d e Agatha G r i g o r e s c u

târgueli şi ţine orânduiala şi cu­răţenia casei ca nimeni altul.

După ceasurile patru, când a sfârşit toate treburile îşi face un pic de timp şi pentru Ani-cuţa ei.

— Anicuţa, mamă, ia vino'n-coace !.

Fetiţa care îi c'am seamănă, aleargă fuga în braţele ei.

— „Puica mami, puică ! Ai c'am slăbit fetiţa mamei ! Şi Safta sărută cu foc obrăjiorii cam păliţi a fetiţii care nu are decât 6 a n i . Se uită lung în ochişorii ei negri ; o nete­zeşte pe păr, o mai sărută pe frunte, şi se scoală repede fu-rişându-şi o lacrimă.

In bucătărie, maşina de gătit luceşte ca o oglindă. Un pat de scânduri cu o saltea şi un ma­cat vechi e rânduit pentru odih­na Saftei şi Ancuţii.

Deasupra patului, o lampă cu oglindă, 2-3 cărţi poştale ilus­trate şi în mijloc o fotografie, într'o ramă de carton.

Pe zidul dinspre răsărit, o icoa­nă a Maicii Domnului, gătită cu beteală şi busuioc sfinţit.

In faţa ei, în fiecare seară Safta se roagă pentru norocul fetiţii şi sănătatea cucoanii.

Apoi, îşi îndreptează privirea spre fotografia din rama de car­ton înflorat.

Ochii mici şi şterşi o prives: un răstimp. In sufletul şi mintea ei încep să revină anii din urmă.

Chipul din fotografie e al lui Andrei, răposatul său bărbat. S'a prăpădit de lingoare, şi deşi, meseriaş bun, ["nu-i lăsase mai nimic. Ea a trebuit să intre la stăpân, să-şi poată hrăni şi creşte copila. II iubise mult pe Andrei, căci şi el fusese bun şi milos cu ea.

Ce bine au trăit cei trei ani, până ce boala i Га smuls, lăsân-d'o cu focul la inimă şi cu fe­tita care îi era toată viaţa şi mângâerea.

Numai odată fusese rău An­drei cu ea. Venise beat mort a-casă, şi fără nici o vină, începu

să o bată, dâ :du-i cu lingura de lemn peste gură de-i răni buza până Ia sânge.

A doua zi, când s'a desmeticit şi a văzui cum şi-a sluţit femeia o luă cu binişorul şi începu să o mângâe.

- „Aşa-i omul la beţie, Safto ! iartă-mă că n'oi mai bea cât oi trăi". Safta îl privi lung şi nu zise nimic.

Andrei s'a ţinut de vorbă, n'a mai băut şi căsnicia lor a fost model de pace şi voe bună.

— „Trece şi răul şi binele ; toate sfârşesc ; viaţa trebuie să treacă cu lucrurile şi necazu­rile ei, cum a rânduit „Cel de Sus" îşi zice Salto, după ce o năpăduesc aceste amintiri, şi se culcă cu gândul la Dumnezeu şi la ziua de mâine, după ce şi mai sărută odată fata adormită.

Zilele trec unele după altele, când mai uşoare când mai grele.

Anicuţa creşte zi cu zi, e în­ţeleaptă, ascultătoare, ajută şi ea pe mamă sa, sau se duce după târgueli.

Uneori se uită mirată când maică-sa, privind fotografia, ră­mâne pe gânduri şi nu-şi mai ascunde plânsul.

Atunci o cuprinde cu mânu­ţele de gât şi-i spune:

—„Numai plânge mămico, că te vede tăicuţiu din poză, şi are plângă şi el.

— Tăicutu nu plânge ! fetita mamii, că el este la D zeu, îi răspunde femeia, mai insenin-du-se.

— Da, de ce ne-a lăsat sin­gure mămico? lui nu i-o fi dor de noi ?

— Ştie Dumnezeu maică ! — Atunci matale de ce-1 tot

plângi ? — Iaca aşa, pentrucă ne-a

lăsat singure, şi viaţa tare-i grea ; numai cu munca ne putem ţine.

—Mămico! când m'oi face mare am să muncesc şi eu ca matale. Am să fac mâncare, să spăl rufe şi să-ţi cumpăr o rochie frumoa­să... frumoasă, nu ca asta cu pe­tece multe...

Safta tresare de bucurie ! E mândră tare de cuminţenie şi în­ţelepciunea Anicutei, şi nu ştie cum să o mai desmierde şi să o înveţe binele. Stăpâna le iu­beşte pe amândouă şi le laudă la toate cunoştinţele.

De câteva săptămâni D-na Ni-

culescu e rău bolnavă. Stă în pat. Doctorul vine la 2—3 zile şi tot ce bruma a mai economi­sit cheltueşte cu leacurile ce i le dă.

Safta e amărâtă. Parcă şi-a uitat toate durerile şi numa are decât o dorinţă : să o vadă pe cucoana săoătoasă".

Nu ştie c e e c o n o m i i să facă, şi cum s'o mai îngrijească. Face treaba într'o tăcere nesfâr­şită. Prin casă, umblă în vârful picioarelor şi iace tot ce-i spune doctorul, căci şi biata cucoană, nu are pe nimeni care să o ve­gheze.

Anicuţa, vorbeşte cu maică-sa în şoapte, şi e tristă şi ea. Abia se mai joacă cu mâţa, de frică să nu miorlăe şi să supere pe bonlav.

Se apropie Crăciunul. Nopţi întregi Safta nu s'a deslipit de lângă patul bolnavii căreia tre­buia să-i dea şi nişte doctorii la fiecare ceas.

A spălat r u f e l e ; a grijit de curăţenia casei; a făcut toate rosturile pentru sărbătorile care sosesc peste câteva.

Cum vine seara dă de mân­

care fetei, o culcă şi ca un câine credincios se aşează jos lângă patul stăpânei Anicu{a, se Iace că doarme, şi cum simte că ma-mă-sa a eşit, se scoală pe jumă­tate din culcuşul ei, şi începe să se roage lui Dumnezeu să o facă bine pe cucoana, mai repede că numai poate de frică singură în bucătărie.

E noaptea de Moş Ajun. Afară e frig şi în besna întunerecului roesc milioane de fluturi de ză­padă.

Safta, şi a sfârşit de vreme t r e b u r i l e . Din economiile ei a făcut şi cozonaci, să aibă şi cucoana în sărbători,— poate dă D-zeu să-i fie mai bine, — îşi zisese dânsa. Cumpărăturile le-a făcut pe datorie delà băcanul din colţ, care le-a dat cu toată inima, ştiindu-le femei de ispravă şi pe slugă şi pe stăpână.

— O da Dumnezeu să se facă cucoana bine şi vă plăteşte ea ! le spunea Safta.

In bucătărie, scândurile sunt spălate: calele de mâncare pe a doua zi sunt rândurite; lângă iceană arde • candelă ce-şl rus-

„CULTURA P O P O R U L U I 3.

Plante farmaceutice oficinale

mmica LUCA XV. 1 2 - 3 2

„Zis-a mântuitorul: Un om a-„vea doi feciori. Şi cel mai tânăr „a spus tatălui său: „Tată, dă-„mi partea din avere, ce mi se „cuvine" Atunci el a împărţit a-„verea între ei.

„Dar nu după multe zile, ficio­r u l cel mai mic, strângându-şi „toate, a plecat într'o ţară de­părtată şi acolo şi-a risipit avu­ltul, veţuind în destrăbălare. Du-„pă ce a cheltuit totul, s'a în­tâmplat, in ţara aceea, o foame-„te mare şi el a început să ducă „lipsă. S'a dus atunci şi s'a aci­u i a t pe lângă unul din locuitori „acelei ţări şi acesta 1-a trimis „pe moşia sa, ca să păzească „porcii. Şi dorea să-şi sature pân­tece le din roşcovele pe care le „mâncau porcii, însă nimeni nu-i „dădea. Dar venindu şi întru „sine, el şi-a zis : „Câţi argaţi ai „tatălui meu au prisos de pâine, „iar eu, aici pier de foame 1 Scula-„mă-voiu şi ma voi duce la ta-„tăl meu şi-ivoiu spune: Tată, „greşit-am împotriva cerului |şi „naintea; numai sunt vrednic să „mă chem fiul tău. Fă-mă cape unul din simbiaşii tăi".

„Şi s'a sculat şi a venit la „tatăl său. Ci pe când era el „încă departe, 1-a văzut tatăl „său şi s'a înduioşat şi alergând „(la el) a căzut pe grumazii lui „şi 1-a sărutat.

„Atunci i-a zis feciorul: Tată, „greşit-am înaintea cerului şi îna­intea ta şi nu mai sunt vrednic „să mă numesc fiul tău".

„Dar tatăl a rostit către slu­g i l e sale : Aduceţi, degrabă, ca­ftanul cel mai bun şi îmbrăcaţi-1 „cu el, şi puneţi-i inel în deget „şi încălţăminte în picioare. Apoi, „aduceţi viţelul cel gras, d e l „tăiaţi. Şi să mâncăm, să ne ve­selim. Căci acesta ficiorul meu, „era mort şi a înviat, era pierdut „şi s'a aflat" Şi au început să „se veselească.

„ Iară feciorul lui cel mare „era la câmp. Şi când a venit „şi s'a apropiat de casă a auzit „cântece şi jocuri. Atunci, che-„mând la sine pe unul dintre „robi, a întrebat ce însemnează „aceasta. Şi el i a spus: „Fratele „tău a venit şi tatăl tău, pentru-„că 1-a apucat sănătos, a jertfit „viţelul cel îngrăşat.

„Şi s'a mâniat feciorul cel ma-„re şi nu voia să intre; dar ta­t ă l său, ieşind afară, îl imbuna. „Atunci răspunzând el, aziscăte „tată său: Iată atâţia ani, de „când iţi slujesc şi niciodată n'am „călcat porunca ta. Şi mie nici­odată nu mi-ai dat un ied, ca „să mă veselesc cu prieteni mei. „Dar când veni acest fecior al „tău, care ţi-a mâncat averea „în desfrânări, junghiaşi, pentru „el, viţelul îngrăşat".

„Tatăl însă i-a grăit: „Fiule, „tu pururea eşti cu mine şi to-„ate ale mele sunt ale tăie. Se „cuvenea, însă, sa ne veselimi „şi să ne bucurăm, căci fratele „tău, acesta, mort a fost şi a înviat „pierdut era şi s'a aflat" Luca «XV. 12—32.

Cel ce păstrează drumul drept, fără să se abată la cotiturile is­pitelor şi poftelor trupeşti, se a-seamănă fiului cel mare, rămas lângă tatăl său, pe când cel ce-şi înăbuşe în suflet darurile dum-nezeeşti prin lucruri deşate ca : lăcomia, mândria, hoţia, crima,

,,Zic vouă că aşa va fi bucurie în cer, pentru un păcătos care se pocăeşte, mai multă decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi cărora nu le trebueşte po­căinţă".

LUCA XV. 7.

se aseamănă fiului care a plecat departe delà tatăl său, risipindu şi partea lui de avere.

Fiul din parabolă ajunge atât de rău încât s'ar fi mulţumit să mânănce roşcovele sălbatice, pe cari le mâncau porcii. Cel ce-şi b itjocureşte simţirea dumneze-ească, care 1 deosebeşte de ani­mal, ajunge şi mai rău : pe pă­mânt locurile şi lucrurile cele mai josnice îi sunt orânduite, iar porţile mântuirii îi sunt închise pentru totdeauna.

Oare câţi criminali, dându-şi seama de grozăvia faptelor lor nu-şi blestemă viaţi şi ar da ori­cât pentru o zi de libertate !

Există o cale : pocăinţa. Fiul risipitor din parabolă se

căeşte de supărarea pe care i-a pricinuit-o tatălui său şi nădej-dueşte că inima părintească nu va fi nici decum împietrită, ci văzându-1 pocăit, va mai fi vred­nic de o picătură de mângăere şi chiar dacă el, risipitorul se crede nedemn de a se mai che­ma fiul tatălui său, acesta to­tuşi, se va îndura să-1 primească măcar printre simbriaşii săi, cari, ori cum, trăiau mult mai bine de cât el ca păzitor de porci.

Iu clipa aceea, când amără­ciunea i-a cuprins suiletul şi s'a pocăit a şi început înălţarea lui din păcat, iar aripile eriării i-au acoperit sufletul.

Lacrămile pocăinţă spală sgura păcatelor !

Ce-a făcut tatăl ? L'a primit la sânul lui, l'a îmbrăţişat, Га îm­brăcat de sărbătoare, a tăiat vi­ţelul cel mai gras şi împreună s'au veselit. Iată cu câtă cinste şi bucurie serbează tatăl reîn­toarcerea fiului său rătăcit.

Şi oare co alt părinte nu ar fi făcut la iei ? Dar fiul cel mare ce face ? Se mânie şi nici nu vrea să intre în casă să-şi vadă fratele întors din rătăcire, ne­cum să se aşeze la masă cu el. I se părea că este grozav de nedreptăţit şi găseşte că tatăl său nu s'a purtat destul dë bine cu el, faţă de supunerea pe care i-a arătat-o întotdeauna.

Era o judecată de om tânăr, căci tot astfel ar fi făcut şi el dacă era în locul tatălui său.

Şi noi, creştinii de azi, suntem la fel : ne rătăcim din calea dreaptă a mântuirii şi neavând în suflet nădejdea iertării nu ne mai întoarcem din drum, afun-dându-ne din ce în ce mai mult în drojdia păcatelor.

Pentru aceasta, a grăit Isus cuvinlele : Zic vouă că aşa va fi bucurie în cer, pentru un pă­cătos care se pocăeşte, mai multă decât pentru nouă zeci şi nouă de drepţi cărora nu Ie trebueşte pocăinţă.

Şi Dumnezeu, asemeni tatălui din parabolă, va zice acestor drepţi, când vor cere dreptul întâiu la mântuire : „Voi pururea a-ţi fost cu Mine şi toate ale Mele au fost ale voastre, pe când aceştia pierduţi au fost de calea Mea şi s'au aflat, morţi au fost pentru mântuire şi acum au înviat. Să ne bucurăm cu toţii de învierea lor din întunericul fărădelegilor".

E m . C. P a s c u l e s c u — Orlea

frânge lumina ca o binecuvân­tare pe chipul a dormit al Anicuţii.

In odaia bolnavei, doctorul îi ţine mâna şi i numără bătăile inimei uitându-se la ceas.

Se încruntă. Scrie repede un bilet.

— Dă fuga la spiţărie, Safto şi adu ce scrie aici.

— După câteva minute Safta s'a întors şi se uită ţintă la doctor.

înţelege din încruntarea lui, că stăpâna nu e bine.

Doctorul pleacă. Ea potriveşte candela; apoi

se aşează lângă patul bolnavei cu privirea plină de milă.

Prin vecini se aud colinde, şi copii strigând „Buna dimineaţa la Moş Ajun".

In bucătărie Anicuţa nu doar­me. Aude pe copii şi tresare. Scoate capul din plapomă, se uită de jur împrejur. Sub can­dela ce pâlpâie nu vedea decât icoana Maicii Domnului.

Deodată se ridică, în genunchi pe perna acoperită cu stambă roşie, îşi împreună mânuţele ; işi ridică ochii la icoană şi rosteşte tare. *

— „Maica Domnului, te rog,

adu pe tălicu şi dă sănătate cu­coanei".

Şi tu, Sfinte Moş Crăciun, a du-mi o p e r e c h e de ghete să nu mi îngheţe picioarele când mă duc în târg".

In singurătatea bucăiăriei, A-nicuţa repetă ca pe o poezie a-cf astă rugăciune. Mai face câteva cruci ; îji închină perna ca s'o asculte mai bine Moş Crăciun şi adoarme.

Cine ştie câţi copilaşi se vor fi rugat ca înţeleaptă Anicuţa ?

O foaie se scoate cu multegreuiăţi. Cheîtuelile sunt aşa de mari în tim­pul pe faţă, încât fără aju­torul abonatuluifoaiaeste adesea între viaţă şi moarte. De aceia rugăm pe toţi abonaţii şi spriji­nitorii acestei foi, să ne trimeată plata abonamen­telor rămase în urmă, căci numai aşa foaia aceasta va putea duce mai departe făclia culturii în rândurile largi ale neamului.

In articolul precedent am arătat importanţa ce o are clima şi descărcările atmosfe­rice asupra vegetaţiunii, Acum să trecem şi să vedem o altă cauză care poate influenţa tot aşa dc puternic dezvol­tarea şi mersul vegetaţiunei ţărei noastre. Vânturile pe de o parte, iar pe de alta solu­rile sau pământurile.

Vânturile ce bat în ţara noistră sun t : Crivăţul, Aus-trulj Băltăreţul şi Munteanul.

Crivăţul, suflă iarna în par­tea de răsărit şi în cea cen­trală a ţărei noastre şi mai puţin vara. Când suflă vara e însoţit de aerul cald din stepele ruseşti şi face ca tem­peratura să se ridice până la 35 grade, ceace face ca în puţine zile, să se prăpădească vegetaţiunea şi să o usuce. Acesta este vântul ploios al României mai ales când vine din direcţiunea răsărit ori miază noapte răsărit, fiind încărcat cu vapori de apă şi fiind rece, condensează va­porii şi dă naştere ploilor.

Austrul, care suflă în par­tea de vest a ţărei, este un vânt cald şi uscat, împrăştie nourii aduşi de crivăţ şi ră­ceşte atmosfera. Primăvara aduce moină şi topirea re­pede a zăpezei.

Pe lângă acestea, mai a-vem Băltăreţul, în genere cald şi aduce umezeală. Suflă în urma Austrului dinspre răsărit şi miază-zi.

Munteanul este un vânt rece, aduce vara nouri groşii şi furtuni repezi cu grindină.

Al doilea factor care influ­enţează vegetaţiunea este so­lul s'au pământul, care în România este dispus în zone de lungimi şi lărgimi diferite, ce nu sunt decât o prelun­gire a zonelor ruseşti ce pă­trund până în Carpaţi. Zo­nele de soluri ce ne inte­resează sunt : a) Soluri bă­lane de stepă, b) Soluri cas­tanii, c) Soluri de cernoziom, d) Soluri brune de pădure de stejar, e) Soluri cu pământ şin de pădure de fag. a) Zona solurilor de sterpâ, se întinde între Dunăre si Carpaţi fiind formată din pământuri nisi­poase s'au nisipo-argiloase, sugând cu uşurinţă apa, pe care o reţine foarte puţin, ne primind anual de cât 400 mm. In ţara noastră se în­tinde de a lungul Dunărei, în Muntenia şi puţin în O l ­tenia la o înălţime de 16-40 m., iar în Moldova, de abia se arată în câte-va puncte de a lungul Prutului, spre Iaşi, Fălciu şi Galaţi, la o înălţime de 100 m. De ase­menea mai întâlnim acest soi de pământ, în sudul Do-brogiei cam la o înălţime de 60—150 m. îndreptându-se spre Dobrogea de sud. Aceste pământuri sunt bogate în să­ruri şi sărace în humus, sunt acoperite de o vegetaţiune ierboasă caracteristică săru­rilor şi sunt puţin productive în cereale, suferind din lipsa de apă.

b) Zona solurilor castanii, este mai întinsă acoperind o parte din Bărăgan, cam la o înălţime de 19—80 m., pre-lungindu-se cu întreruperi de alungul Dunărei în Burnas şi în sudul Olteniei. In Mol­dova ocupă partea dintre Prut şi Şiret Tdin Jud. Co-vurlui, la o înălţime de 100-170 m. şi în Dobrogea îl găsim în centru şi la miază­zi. Din cauza ploilor rari şi a evaporaţiei puternice, ve­getaţia acestui pământ sufere foarte mult, ca şi culturile de cereale.

Zona cernoziomului, este un pământ argilos, argilo ni­sipos, are o culoare neagră caracteristică stepelor propriu zise. Aparţine pământurilor de păduri vechi şi se întâl­neşte în Moldova cam la 200 m. înălţime, în estul şi sudul Munteniei, în Oltenia ca şi în Dobrogea. Primeşte între 500—600 m. m. cubi de apă pe metrul pătrat, favorizând creşterea unei vegetaţiuni ier­boasă şi de tufişuri mai înalte, cu veri destul de calde şi ierni foarte reci.

J o c u r i l e N a ţ i o n a l e de Farmacist Colonel Grinţescu

d) Zona solului brun roş­cat de pădure de stejar, o-cupă mai cu seamă Ilfovul şi Vlaşca, întinzându-se până în Dunăre. In partea de ră sărit a Munteniei această zonă este reprezentată printr'o făşie îngustă ce încinge marginea de jos a dealurilor, înaintând foarte mult pe cursul apelor în regiunea acestora. In Mol­dova această zonă este foarte îngustă şi se strecoară prin­tre zona çernozionului şi a podzolului. In D o b r o g e a se î n t â l n e ş t e în partea de sus, iar la miază-zi for­mează întregul pământ alca-drilaterului. Este mai răspân­dit în Muntenia şi Oltenia şi formează aproape toată câmpia Dunării, cam la o înăl­ţime de 80—170 m. iar în Moldova şi Dobrogea se gă­seşte la înălţimi şi mai mari. Ploile în această zonă sunt mai dese, deci pământul ca­pătă o cantitate cu mult mai mare de apă de cât celelalte pământuri descrise.

Din cele arătate mai sus vedem lămurit că atât vân­turile neprielnice cât şi pă­mânturile spălate şi sărace în materii hrănitoare, influen­ţează şi hotărâse cantitatea şi calitatea sămănaturilor şi a vegetaţiunei. Pentru înbu-nătăţirea acestor condiţiuni neprielnice, este nevoie ca te­renurile improprii să fie îm­pădurite şi să se facă plan­taţii cât mai dese în regiunea şesului, pentru a se îndesi cât mai mult ploile şi a se domoli vânturile pe de o parte, iar pe de altă parte pentru ca pământurile spă­late şi slabe să se îngraşe şi să se poată lucra bine. In aceste condiţiuni vom căpăta recolte bune atât cantitativ, cât şi calitativ.

Făclii de lumină

Una dintre comunile moi mo­lipsite de secta adventistă, este şi comuua Boldeşti. încă dinain­tea războiul au început să apară printre credincioşi suflete rătă­cite, cărora lipsa de preot şi bi­serică cum se cade le-a deschis drum prielnic. Delà doi rătăciţi, societatea lor număra azi aproa­pe 50 de membri.

înmulţirea acestor adventişti perzători de suflet şi distrugători de neam, a dat de gândit P. S.S. Episcop al Buzăului şi păstorilor noştri sufleteşti. S'a început deci o acţiune unitară contra lor, nu

ca băţul, ci cu cuvântul şi ade­vărul. Cercuri pastorale, confe­rinţe de ale misionarilor care încep să dea de gol pe „Cuce­ritorii pentru împărăţia lui Du­mnezeu", încep a li se vedea ghiarele prin sac, atât prin fap­tele lor, cât şi prin tălmăcirea greşită a Sfintei Scripturi. Trei bărbaţi de frunte, revin de cu­rând iarăş la biserica noastră drept slăvitoaie.—Dar cu cât sec­telor aventiste încep să le slă­bească puterea, pe atât creştinii noştri devin mai credinceoşi şi mai luminaţi în viaţa religioasa. Prin stăruinţa fostului preot A-tanasie Gulie, azi judecător şi misionar pe lângă Episcopia Bu­zăului Ja luat |tiinţă în comuna noastră, un cor bisericesc. El este condus de vrednicul învă­ţător Ion Creangă, a cărui mun­că e vrednică de luat pildă de mulţi dascăli ai satelor.

In comuna cea plină de rătă­ciţi, astăzi se ridică în toate să­rile şi sărbătorile imnuri sfinte ce înlăcrămează pe ascultători.

Sunt aceste lucruri vrednice de laudă de oarece au o mare pu­tere pentru întărirea şi lumina-narea vieţei noastre religioase.

Cât de dorit ar îi ca lumea şi în special tinerii noaştri de azi, în loc de cântece ruşinoase şi distrăbălate, să rămână prin vă­ile munţilor şi şesurile câmpii­lor cântece sfiinte de preslăvire a lui Dumnezeu.

Al. T. Isofachi.

S T R O F E De câte on cocorii vin Rotindu-se sub cer senin, M'aseamăn cu cea dintâi floare Ce cată îndrăzneţ spre soare...

De câte ori cocorii pleacă Ţipând... şi 'n zări de fum

se 'neacă, Sunt tot o floare şi atunci : Sunt floarea care moare 'n lunci !..

George Nedelea

II. de M. VULPESCU.

Frumuseţea şi originalitatea jocurilor româneşti . Şi acum par:—aud chiote­

le ce rupeau văzduhul şi iu­ţeala ce părea o maşinărie care în mod regulat ajunsese la culmea iuţelii.

Iarna pe zăpadă, roiul cu mii de culori ce se învârte li­niştit în mijlocul arborilor cu crăcile înflorite de chiciură, dau inpresiunea unei hori din basme.

Ori vara, Ia sfârşitul zilei

«Bătute» ori «Au plecat ol­tenii la coasă», ce fac să du-due pământul şi să răsune văi­le şi poalele crângurilor.

In Duminicele de pe la în­ceputul toamnei, când pâlcuri, pâlcuri, familiile se îndreaptă spre cârciumă cu câte o legă­tură unde se află două turte calde, unu sau doi pui fripţi, ouă fierte, scovergi, mere şi altele, pentru a se aşeza la o

I n V â r t i t ă din Jud. Huniedoara Deva. Notată ţi culeasă de M. VULPESCU

2Г

de seceră cu cerul înroşit de vatra de jar a soarelui ce a-pune, cine n'a văzut pâlcurile de flăcăi şi fete venind spre sat. Fete îmbrăcate în culori vii pline de viaţă şi tinereţă, înşlrându-se în largul drumu­lui şi atacând una din acele

masă supt şopron, de unde cu vinul în pahar, ce vor cumpăra de la crâşmar, tot mâncând şi spunând la snoa­ve ori lucruri serioase, vor ur­mări cu feţele trandatirii de vin şi voie bună, cercuri de flăcăi ce-au început un Brâ-

uleţ ori o Învârtită. Acele In-vânite pline de mărăţie şi fru-mus< ţe. Acele Brâuleţe nebu­ne prin iuţeala papului si re­gularitatea ritmului. Fetele neîncrezătoare privesc cu jind, iar când una dintre ele şi-a luat inima'n dinţi şi se prinde în cercul mânat ca de Iele, atunci, atunci numai se poate simţi până unde merge su­fletul ţărănesc.

încetul cu încetul praful îi îneacă în norul lui, si atunci avem impresia unor năluci ce se învârtesc fantastic.

Toţi ochii şi toate inimele din jurul cercului învăpăiat, bat în sitmul pasului şi al muzicii ce i-au furat. Lăutarii nici ei nu mai ştiu de zic din strune ori sunt apucaţi de Iele. Iar din timp în timp, se aud chiote de aprobare şi de satisfacţie eşind din rândul comesenilor m u l ţ u m i ţ i că urmaşii lor nu i-au dat de ru­şine.

Aceste câte-va impresii pe lângă miile ce fiecare dintre noi am trăit, sunt ale noas­tre, sunt isvorâte din însuşi sufletul nostru altoit pe aceste ţinuturi.

Bureele Auvergniate, Cer-danele Catalane, Farandolele P r o v a n s a l e , Fandangourile Spaniole şi Basec, Burenkele Bulgăreşti, Ceardaşuiile Un­gureşti şi «чпіііе de jocuri po­pulare de pe acest pământ, vor cuprinde în ele mişcări ce se vor asemăna cu ale noas­tre, dar caracteristicele sufle­teşti ale sufletului românesc, sunt fundamental deosebite de celelalte naţii în tot complex­ul lor coreografic şi muzical.

Dansul Brahmanilor, al Şivaiţilor, al Dervişilor ; dan­surile cu arme ale Albanejilor înrudite cu dansurile Kureţi-lor, al Collisalilor Romani cu al Căluşarilor noştrii, vorbind de caracterul lor religios, îm­bracă în fiecare ţinut : tradiţia, sufletul şi concepţia particu­lară a raselor ce le locuiesc. Mişcările ce înlocuiesc aceste cântece vor fi în genere pe ritmuri de 2 I 4 6 I 8, 3 I 4 sau 2 I 8, dar între ele există o mare deosebire.

Din Balaciu (Ialomiţa) In unul din numerile tre­

cute ale foii „Cultura Popo­rului'' arătam sub titlul „O iniţiativă lăudabilă'*, activita­tea culturală începută cu multă dragoste, de un grup de in­telectuali locali. Scopul activ era definit de pe atunci : Cul­turalizarea populaţiei prin şe­zători, serbări, conferinţe etc. Ca un prim ajutor pentru scopul propus, trebuia să fie biblioteca ; şi atunci toate sforţările noastre s'au îndrep­tat în această direcţie.

Din benificiile a două ser­bări, s'a putut construi, cu tot decorul trebuincios, o scenă mobilă, rămânând şi un excedent de 2500 lei.

Cu volumele donate de „Casa şcoalelor", de d. Teo-dorescu, de „Banca Populară" şi alţi intelectuali, într'una din sălile puse la dispoziţie de comună, s'a aranjat biblioteca ce numără vreo 500 volume.

Iar Duminică 29 Ianuarie 1928, odată cu întrunirea Cer­cului Cultural, s'a inaugurat şi „Biblioteca Populară", dân-du-i-se numele unui mare moşier şi sprijiitor activ „Pe­ti e Bălaşiu".

A urmat o frumoasă ser­bare, cu un bogat program. S'a reprezentat piesa. „O şe­zătoare la ţară" de I. Luucan. Au urmat apoi coruri frumos armonizate şi recitări. D-nii St. Nicolescu, G. Ionescu-Ba-laciu inv. au vorbit despre: .Bogăţiile ţărei noastre" şi „Datoria de a trăi frăţeşte cu toţi locuitorii". Iar D- 1F. Ni­colescu, revizor al activităţei extra-şcolare, a arătat înse­mnătatea operei înfăptuite, aducând laude iniţiatorilor şi sprijinitorilor.

Iată ce se poate face prin dragoste, şi stăruinţă.

O. lonescu-Ba lac iu

Apostolii Cooperaţiei Mişcarea cooperativă, în­

făptuită la noi în tară prin băncile populare, cooperati­vele de consum şi producţie, obştiile de cumpărare de pă­mânt şi alte forme mai puţin importante, este asemănată de unii, cu drept cuvânt, cu o nouă religie. Religia celor mulţi şi săraci a ajuns astăzi la înfăptuiri care ne fac să credem că numai datorită fa­natismului celor ce ne-au pre­cedat s'a putut ca din nimic să se ajungă la instituţii de interes general care riva­lizează cu întreprinderile de câştig individual, având viaţă de veacuri.

începând în această foaie o serie de articole asupra cooperaţiei în genere şi asu­pra cooperaţiei în ţara noa­stră în special, mă duc cu gândul la primele începuturi ale mişcării delà noi. Religia cea nouă a cooperatorilor a avut şi ea martirii şi apos­tolii ei. Primită la sate şi înbrătişată de cei umili şi mici, ea a fost întărită prin jertfa admirabilă a preoţilor şi învăţătorilor. Dascălii sate­lor care duceau greul alături de sătenii obijduiţi, au pri­mit ideia cooperaţiei cu o abnegaţie ce nu-i deosebeşte de loc de apostolii creştină­tăţii si în primele începuturi ei au dat chiar martiri, căci fiind luaţi drent agitatori so­cialişti, au avut de îndurat chinul neputinţii de a-şi rea­liza idealul ce le clocotea in sufletul lor mare.

Astăzi când în mişcarea cooperativă se pun probleme mari, când eminenţi econo­mişti şi oameni de stat se strâduesc s'o înzestreze cu cele mai nemerite forme spre a-i înlesni desvoltarea, se cu­

vine să ne gândim că 30 de ani, apostolii mişcării au mun­cit zi de zi, fără plată, în orele lor de odihnă, la înfăp­tuirea acestei formidabile miş­cări pe care acum o privim ca o mândrie a neamului.

In aceste timpuri de pre­faceri, când reforma agrară şi votul universal, au schim­bat faţa ţării noastre, dato­rită într'o bună măsură şi cooperaţiei, nu trebue să ui­tăm sacrificiile înaintaşilor şi totdeauna să ne gândim că la bază mişcării stă munca şi abnegaţia lor. Unii din cei mulţi au ajuns la locuri de cinste şi cu vrednicie ne po-văţuesc şi astăzi ; alţii au ră­mas umili, în mulţime, dar mari în mijlocul celor cu care trăesc ; iar alţii uitaţi, stau deoparte şi privesc cu lacrimi de bucurie, în ochi la gân­dul lor din tinereţă, aiuns as­tăzi mare şi înbrăţişat de toţi. In acest moment mă gândesc la toţi deopotrivă şi simt că sunt expresia gândului tutu­ror aducându-le prinosul de recunoştinţă pe care li-1 da­torăm, acela că vom căuta să le cunoaştem munca, să privim cu respect sacrificiile lor şi din idialismul loi sin­cer să ne împărtăşim cu evla­vie luând puterile necesare marei lupte pe care genera­ţia noastră este menită să o ducă.

Numai astfel privind lucru­rile socot că vom putea face din cooperaţie un element de ridicare a neamului nostru şi cu această credinţă voi căuta să expun aci bazele acestei mişcări.

Mii c e a P l e n e s c u ,

4. „CULTURA P O P O R U L U I "

Manifestări culturale • • • • • • • • • • • ^ н н а і м м н н н в і і ^ н я а н

Măreaţa sărbătoare a ateneului popular «Dr. C. Angelescu» din Capitală

La ateneul popular «Dr. C. Angelescu> din Bucureşti, s'a sărbătorit Duminică, 29 Ianuarie a. c. împlinirea a trei ani de muncă pe ogorul culturii popo­rului.

Cele mai distinse personali­tăţi au ţinut prin prezenţa lor, să dea acestei sărbătoari, stră­lucirea ce se cuvenea unui im­portant eveniment.

D-na Alexandrina Cantacu­z ino , d-l General Petala, d-l Ge­neral Presan, d-l General Dragu, d-l primar Dr. Costinescu, d-l Ghiaţă, prefectul judeţ. Ilfov, d-nii profesori universitari Drou-het, Marin Ştefânescu şi Burilea-nu, d-nii Dr. I. Jianu şi Teţu, d-l Stancu Brădişteanu, Director ge­neral al cultelor, d-l Cherciu, in­spector şcolar, D-nii Victor Bi!-ciurescu, Leontin Iliescu, Valaori, numeroşi ofiţeri superiori şi alte persoane de r.eamă, s'au alăturat cetăţenilor din cartier, spre a sărbători pe D-l Ministru Dr. C. Angelescu, patronul ateneului popular şi pe Şerban Popa, în-temeieterul şi conducătorul aces­tui ateneu.

In cuvântarea de deschiderea d-l Şerban Popa a arătat cât sunt de necesare ateneele popu­lare pentru desvoltarea culturală a poporului şi a descris apoi începuturile grele, modeste ale ateneului popular pe care-1 con­duce, pentru a ne înfăţişa la sfârşitul cuvântării sale, cum a ajuns să intereseze poporul Ia toate manifestările ateneelor.

A adus cele mai călduroase mulţumiri tuturor sprijinitorilor ateneului, conferenţiarilor, artiş­tilor şi comitetului de conducere iar pentru a exprima profundă recunoştinţă ce toţi poartă d-lui ministru Dr. C. Angelescu, îi oferă o statuetă minunată, lucra­tă de sculptorul Dumitriu-Bâr­lad.

D-l Ministru D-r C. Angelescu mulţumeşte d-lui Şerban Popa şi colaboratorilor săi pentru truda ce şi-au dat de a face din ate­neul popular un organ de edu­caţie pentru popor şi le urează spor la munca de ridicare a lo­cuitorilor din acel cartier.

A urmat apoi un ales program artistic, executat de profesorii viitorului conservator de muzică ce se înfiinţează pe lângă ateneul popular «Dr. C. Angelescu. Au cântat la piano d-l F. Paulman-Vero, la vioară D-l Emil Crăciu-nescu, voce D-ra Angela Missir, iar d-l Ruppen dintr'un instru­ment numit «Chemancia», care a încântat auditorul cu suave doine persane.

După terminarea programului invitaţii s'au adunat în jurul u-nei mese de înfrăţire şi colabo­rare în munca pentru promova­rea culturii în masele poporu­lui.

Seria cuvântărilor a deschis-o distinsa bună româncă, D-na Alexandrina Cantacuzino, care în numele operelor culturale, a-duce omagii D-lui Ministru C. Angelescu, pentrucă el este pri­mul care a încurajat iniţiativele frumoase.

Cum la baza culturii trebuie să existe conştiinţa naţională, d-l ministru a încurajat pe ţărani în construirea de locaşuri culturale, iar pe cetăţenii de oraş, să uite neînţelegurile şi să ridice aşeză­minte ca acestea în cari se slă­veşte tot ce avem mai sfânt. Una din paginile cele mai fru­moase ale istoriei noastre, va fi această epocă de mişcare cultu­rală, pe care a creat-o Ministrul care, prin intuiţii şi-a dat seama că în aceasta ţară, unde se gă­sesc neamuri ce se laudă cu culturi şi civilizaţii mai înaintate trebuie să se ridice poporul ro­mân prin cultură .

Atunci vom putea spune că am câştigat cu adevărat răsboi-ul. «Daţi voie femeilor, termină D-na Alexandrina Cantacuzino, adresându-se d-lui M i n i s t r u , nouă femeilor cari nu avem încă drepturi, dar cari avem dreptatea cu noi, să spunem că admirăm opera D-voastră de ridicare na­ţională şi vă urăm să trăiţi.

D-l General N. Petala îşi exprimă profunda admiraţie ce are pentru d-l Ministru al Cul­turii Naţionale, D r C. Angelescu, care a întrezărit că cultura nu se poate face numai în şcoală şi că aşezăminte ca ateneele po­pulare sunt binevenite pentrucă cultura noastră, întârziată prin vitregia vremurilor şi nu prin neputinţa oamenilor, să facă să strălucească spiritul minunat ce se ascunde în sufletul româ­nesc.

Urează d-lui Ministru D-r An­gelescu viaţă îndelungată, ca să ducă mai departe opera de ri­dicare a neamului şi de întă­rire a credinţei strămoşeşti.

D-l Ministru D-r C. Ange­lescu, răspunzând cuvântărilor rostite, mulţumeşte pentru sen­timentele de cari a fost asigu­rat. Exprimă la rândul său ad­miraţia ce are pentru talentul D-nei Cantacuzino, care, dacă s'ar manifesta şi pe tărâmul po­litic, în Cameră, ar eclipsa, de sigur, multe glorii bărbăteşti. D-na Cantacuzino a spus că nu face politică.

Dar D-sa face o politică pen­tru care trebuie s'o admirăm şi s'o felicităm: politică naţională, în ţară şi în străinătate, unde a proslăvit numele de român.

Mulţumeşte apoi d-lui Gene­ral Petala pentru activitatea cul­turală şi naţională ce a desfă­şurat în Ardeal şi continuă a-cum în Capitală, operă pe care D-sa, ca Ministru al Culturii j Naţionale, o apreciază muU.

Mulţumeşte şi d-lui Serbau Popa, iniţiatorul acestei admira­bile mişcări culturale dc caríi-.т.

«Când vom avea, spune d ! Ministru, asemenea mişcări se­rioase în tot Bucureşaul şi în toată ţara, vom ajunge să rea­lizăm ceeace spunea D n a Can­tacuzino : să fim o ţară fruntaşe în civilizaţii.»

Asigură de tot sprijinul său asemenea acţiuni şi urează D-lui Şerban Popa şi colaboratorilor săi să trăiască.

D-l Şerban P o p a mulţume­şte atât d-lui Ministru, cât şi D-nei Cantacuzino pentru fru­moasele cuvinte de laudă ce i-au adresat. Ele îi sunt un sti­mulent şi-şi simte sufletul în­tinerit. Uită că are 30 de ani de activitate în învăţământ şi se so­coteşte numai de trei ani în miş­carea culturală, de când a înfiin­ţat ateneul popular. Asigură pe d-l Ministru că D-sa şi colabo­ratorii săi vor căuta totdeauna

! să fie la înălţimea Ia care îi ob­ligă numele pe care-1 poartă a-

I cest ateneu popular. D-l Leontin Iliescu, vorbind

în numele presei, spune că după unirea noastră geografică, poli­tică, trebuie să fie şi unirea suf­letească, operă pe care o fac a-teneiştii, aceşti apostoli ai cul­turii, în mijlocul poporului clo­cotind de energie şi dornic de cultură.

D-sa arată că apreciază atât de mult opera culturală a d-lui Ministru Dr. C. Angelescu, încât, dacă ar avea puterea, l'ar numi pe viaţă Ministru al Culturii Na­ţionale.

D-sa exprimă admiraţii pentru opera naţională a D-nei Alexan­drina Contacuzino, pentru opera culturală ce desfăşoră d-l gene­ral Petela si pentru activitatea neobosită a Iui Şerban Popa.

Vorbeşte apoi d-l jean Bart din partea Caselor Naţionale, cari se asociază la sărbătorire, apreciind mult opera culturală ce se înfăptueşte prin ateneele populare.

D-l Victor Bilciurescu feri­ceşte pe d-l Ministru D-r C. An­gelescu pentru opera ce înfăp­tueşte, căci de la regretatul Ha-ret nici un ministru n'a făcut mai mult bine îndrumării cul­turii naţionale. Chiar adversarii admiră construirea celor 4000 de şcoli.

Veninul ce aceşti adversari încearcă să răspândească totuş, spunând că d-l Ministru D r Angelescu a dat ţării numai ь -duri, fără suflet, nu are tft-ciui dorit, căci cei ce cunosc sik:,v ţia, ştiu că în aceste şcou există o însufleţire, care parcă vrea să câştige şi timpul pierdut.

Felicită pe d-l Ministru şi pen­tru norocul de a se fi putut în­conjura de oameni ca Şerban Popa, cu interes de şcoală

D-l D-r I. Jianu spune că are înaintea ochilor săi două tablouri: imaginea blândă a M. S. Regelui Mihai şi a solda­tului de Ia Mărăşeşti. închină pentru Rege şi pentru soldatul român. Exprimă via sa admiraţie

i pentru d-l Ministru D-r C. An­gelescu, care a mers din sat în sat, care a însufleţit pe ţărani şi care, cu sufletul său, a dat trăi­nicie varului şi cimentului cu care s'au clădit şcolile pe tot întinsul ţării. Exprimă admiraţie şi pentru Şerban Popa.

D-l Comandor Negulescu arată că a colindat Iurrea în­treagă, dar n'a întâlnit nicăieri un ateneu popular ca cel delà şcoala «Maşina de Pâine». D-sa slăveşti virtuţile, inteligenţa, mi­nunatele calităţi cari împodo­besc sufletul românului.

Dl. Stancu Brădişteanu spu­ne că sărbătorirea d-lui Ministru Dr. C. Angelescu are un tâlc mai adânc, un rost mai mare, căci se sărbătoreşte şi o miş­care foarte împortantă pentru neamul românesc, o acţiune care merge deasupra tuturor contin­genţelor. Personalitatea d-lui Mi­nistru a făcut să se spună că ar fi bine că dl. dr. Angelescu să fie permanent Ia departamentul instrucţiunii publice. Şi vorba nu-i lipsită de temei, căci două preocupări ar trebui scoase din provizoratul politic : armata şi şcoala. Isvoarele dătătoare de viaţă vin delà corpul învaţăto­resc, delà un general Petala, de­là un general Manolescu, delà un prefect ca Ghiaţă şi se con-cretiziază în aceste atenee po­pulare aşezăminte de cultură pen­tru neamul nostru.

Dl. inspector şcolar Cher­ciu închină pentru vrednicul şi nestâmpăratul Şerban Popa, care din luminiţa de acum trei ani, a făcut un soare la care se încăl­zesc multe suflete.

Părintele Creţu spune că ceeace a făcut puterea de tot­deauna a neamului nostru a fost credinţa strămoşească. Şcoalei şi armatei, trebuie să i se alăture totdeauna şi biserica, căci numai toate Ia un Ioc pot duce la în­tărirea neamului românesc.

Dl. Prefect Ghiaţă îşi amin­teşte de starea de plâns în care se găsea şcoala „Maşina de Pâine" acum 15 ani şi felicită de opera :c,iâptuită astăzi .pe Şerban Popa omul care a sfinţit locul.

Mai vorbesc apoi dl. Pref. Stoica Nicolaescu, care felicită pe cei ce înfăptuesc o atât de frumoasă operă naţională, dl. Stănescu, din partea Secţiei Apă­rătorii Patriei şi dl. Constan-tinescu, din partea corpului pro­fesoral al şcoalei.

Ca închrere, dl. General P e tala rosteşte următoarea cu­vântare :

„Când cu 10 ani în urmă, în plină luptă, ne măsurăm pute­rile noastre materiale cu ale ina­micului, am simţit de multe ori că puterile noastre fizice erau

! mici faţă de ale duşmanului". «Dacă în mijlocul greutăţilor

nesfârşite nu ne-am pierdut pu­terile, faptul se datoreşte încre­derii în Dumnezeu şi încrederii în puterea sufletească a poporu­lui nostru. N'am desnădăjduit nici odată şi Dumnezeu a voit să încununeze cu lauri jertfele noastre.»

«O amară desamăgire s'a co-I borât însă în sufletul meu, când, i îndată după răsboi, a început o i luptă fratricidă pe tărâmul po-\ litic. Am avut şi am încă une-; ori, momente de desnădejde, de ; grijă pentru viitorul nostru».

«Serbarea de astăzi însă, este dătătoare de speranţă. Plec din mijlocul d-voastră împăcat cu viaţa. Sunteţi- albine harnice cari lucraţi şi care mă îmbărbătaţi şi pe mine».

«Să asociem în aceiaş gând pe toţi cei ce lucrează să ne

! menţină în sfânta credinţă stră-I moşească, căci cultura, fără cre-I dinţa, nu foloseşte. Să aducem

omagiul nostru celor cari înţe­leg datoria către ţară şi neam, deasupra intereselor personale.»

Cu munca D-voastră în şcoli, biserici, în dregătorii, daţi-ne ce­tăţeni buni, luminaţi, dornici să muncească pentru propăşirea ţării.

«Noi vom şti să facem din ei oameni cari să se sacrifice pen­tru apărarea patriei şi cari să spună la Nistru : Pe-aicea nu se trece...»

„Ultimul pahar pentru toţi, mari şi mici, lucrând modest pentru ridicarea şi propăşirea neamului românesc".

Dimitr ie Vas i l e scu Inspector central in Ministerul Muncii.

Din l u d . Cetatea Albă In comuna Frumuşica Veche

Ud. Cetatea Albă cu ocazia în-• unirei centrului cultural din :\cea comună, sub preşedenţîa d-lui M. Moise învăţător direc­tor la şcoala unde e şi sediul centrului, a avut loc o şedinţă la care a luat parte un mare nu­măr de locuitori.

După executarea Imnului Na­ţional, a urmat conferinţa d-lui I. Gârlea având subiectul «Duş­manii omului», a scos în evidenţă relele pe cari le face beţia.

După conferinţă s'a citit şi declamat poezii, anecdote şi dia­loguri cu scopul de a distra sau a scoate diferite învăţături mo­rale, iar dl. Moise directorul şcolii primare a dirijat corul de elevi şi săteni.

La încheerea şedinţei, preşe­dintele a cetit o adresă prin care Primăria Timişoara anunţă deschiderea unei şcoli de me­serii unde se primesc absolvenţii şcoalelor primare. Intre şcolar i de faţă s'a găsit un număr des­tul de însemnat care la începutul lunei Februarie vor pleca pentru a începe şcoala.

Centrul cultural posedă o fru­moasă bibliotecă cu peste 500 volume la care sunt peste 150 de cetitori dintre flăcăii şi fetele satului.

In comuna Frumuşica - veche este un cuib de români care au stat nealinşi în faţa tuturor ce­lor ce au voit să le schimbe firea. Sentimentele româneşti păs­trează c>eeaşi firmă băştinaşă a răzeşilor de odinioară. Aceeaşi ambiţie de conservare fără pic de influenţare străină.

Fiecare sătean î-şi dă seamă de foloasele culturei româneşti dovadă numărul cetitorilor şi dragostea cu care iau parte la şezaioriie date de şcoală.

I. I. G.

Din Râmnicu-Sărat

Trei adventişti trec la

creşt inism

— Prin stăruinţa şi lupta aprigă a inimosului judecător d. Atanase Gulie-Plăineşti a-jutat de vrednicul învăţător I. Creangă, în com. Bordeşti, unde sunt mulţi rătăciţi în ale credinţei, s'a putut con­verti, trecând iară Ia creşti­nism, adventiştii Stan Ion cu un copil al său de 5 luni şi femeia Rada Petrea Chelaru.

In ziua de 2 Februarie, la şcoala din com. Bordeşti, în faţa unei mulţimi cum nici nu s'a văzut prin aceste lo­curi, s'a oficiat de către tri­misul „Sf. Episcopii a Bu­zăului" protoireul Georgescu, preoţii : Găzdru, Gongu, Teo-dorescu, I. V. Iordache-Obre-jiţa şi alţii, trecerea Ia creşti­nism a susnu miţiior adven­tişti. Naşi a fost d-na Marica H. Gulie.

Au ^vorbit: d. Nicolescu-pretor, pr. Teodorescu, I. Creangă-învăţător şi A. Gulie judecător.

Cel din urmă prin cuvin­tele pline de miez şi înţe­lepciune, a evocat în sufletele auditorilor clipe de înălţare la cele cereşti.

! Intre timp corul satului a cântat pe arii creştineşti, fru­moase şi alese bucăţi din li­turghie. Ne trebuesc mulţi cărturari ca d nii Gulie şi Creangă şi atunci sigur, că toţi acei ce şi-au greşit calea către mântuire, vor înţelege adevărata credinţă, de urmat în faţa atâtor duşmani, ce dacă nu au isbutit prin pu­terea armelor să ne despartă, încearcă prin a ne tulbura şi nărui biserica ortodoxă. Căr­turari ! Porniţi la luptă atât timp cât secta peirii nu nc-a încătuşat cuvântul, ca mai apoi rostul acţiunii noastre să nu-şi mai aibă rostul. Pu­neţi cuvântul Domnului în cale şi arătaţi tu uror ceior ce vroesc a ne şubrezi cre­dinţa că mântuirea nu poate fi decât în credinţa dreaptă ortodoxă. Semne frumoase se ivesc şi nu ne îndoim că prin locuri rătăcite, cineva nu va imita fapta unui ju­decător şi învăţător.

Culturale.—- Din iniţiativa şi concursul cercului Cultu­ral al învăţătorilor şi a sec-ţiunei Ligei Culturale- Obre-jiţa, s'a ţinut în ziua de 2Q Ianuarie, o serbare naţională

Dimineaţa s'a oficiat un serviciu religios, iar după amiază s'a dat un festival cu poezii, snoave, dialoguri şi o piesă de teatru, cari prin fe­lul cum micuţii artişti s'au achitat de rolurile lor, a stă­ruit numeroase aplaude.

Au vorbit ; d. Ivănescu, pr. I. V. Iordache, Fănică Ionescu-Sihlea si С. Georgescu-Obre-jiţa. Serbarea a luat sfârşit Ia orele 6.

C. Georgescu-Obrej i ţa .

0 | n d r ş p t a r @ Din cauza unui scăpări din

vedere, în numărul trecut al foii noastre, s'au strecurat mai multe greşeli în articolul „Rândul c e ­lorlalţi eroi" a D-lui Leontia Iliescu. Reproducem partea finală, aşa cum ar fi trebuit să apară de atunci.

(N. R.)

Brătescu-Voineşti, ca şi alţi mari contemporani, e un maes­tru al stilului frumos, al artei literare, un estet al scrisului româ­nesc, un cugetător mare şi a-dânc, un fin observator al vieţii, erou şi martir al ei.

Erou, căci a biruit vijeliile, în­fruntând orăcăitul broaştelor râ-ioase ca şi privighetoarea Iui Rostand ; martir, pentru că, sub cupola nemuririi, s t ă mân­dru de modest, în cadrul unui pătrar de veac atât de mare, dar atât de sgomotos şi plin de contraste.

Vrednic de pururea cinstire, să ne bucurăm de a-1 vedea totdeauna între noi, îndrumând şi ajutând pe calea scrisului a-les, râzându-ne sfătos şi făcându-ne şi pe noi să râdem de pă­catele micilor noastre persona­lităţi.

Poate că pe drumul acesta, ne vom îndrepta. E rolul apostoli­lor să ne înveţe îndreptarea, e rolul inteligenţii superioare, care constitue creerul social al unui neam şi al unui popor.

I N F O R M A Ţ I U N I D I N ŢARA

— Asociaţia învăţătorilor din judeţul Fălticeni a luat hotărâ­rea să ridice un bust mult re­gretatului învăţător Nicolae Sto-leru din Baia, mort printre cei dintâi în chip eroic pe câmpul de luptă.

Toţi acei ce au buna voinţa să dăruiască sume de bani pen­tru veşnicirea în bronz a aces­tui fruntaş între fruntaşi, să le trimeată pe adresa : învăţător Gh. Rădăşanu. Comuna Bogata-Baia, Judeţul Fălticeni.

* — Duminica trecută a avut

Ioc adunarea generală a despăr-\ ţimântului Cluj a „Crucii Roşii"

sub preşidenţia d-nei Sidonia Docan, care a arătat marea im­pozantă pe care o are această societate şi efectele binefăcătoa­re ale activităţii ei.

Din darea de seamă s'a putut vedea munca ce se depune la

! Cluj, pentru înfăptuirea progra­mului societăţii.

* ! — Drept recompensă naţio-! nală, s'a luat hotărârea ca toţi i g cei ce au luat parte în Sfatul ! Ţării şi care au votat unirea Ba­

sarabiei, să fie înproprietăriţi cu [ câte 50 de hectare |pământ cul-

tivabil. E o dreaptă recompensă ce se acordă acestor bărbaţi.

* i — O grozavă nenorocire s'a ! întâmplat zilele trecute în comu­

na Cepleniţa din Judeţul Iaşi. O fetiţă, Aueta Radu de 3 ani, fiind lăsată singură acasă s'a a-

! propiat de foc şi şi-a aprins în-j brăcă mintea de pe ea. Când au I sosit acasă părinţii, au găsit-o

complect firsă. *

— In timpul din urmă s'au lăcut intervenţii din partea cer­curilor interesate către Ministe­rul Lucrărilor Publice să dea mijloacele necesare pentru re­pararea drumurilor şi şoselelor, de oarece transporturile se fac

D i n I a ş i

Serbarea delà şcoala

Unul din momentele bu-curatoare ni 1-a adus în anul acesta, ziua de 30 Ianuarie a. c ; serbarea potrivului şco­alei normale «V. Lupu».

De la intrare şi până în sala de solemnităţi, numai steguleţe treirolore şi tablo­uri; — sala deasemenea dă­dea un aspect solemn — pe­reţii împodobiţi cu tablouri, reprezentând pe mari peda­gogi, — ghirlande de brad înconjurau cu mult gust por­tretul lui V. Lupu.

Un cordon de elevi la in­trare — prin mijlocul cărora trecea lumea.

Dimineaţa la ora 10 s'a oficiat un te-deum la capeta şcoalei de cărre preotul prof. 1. Andreescu răspunsurile fiind date de corul şcoalei de sub conducerea elevului I. Moga din clasa VI.

Dupa amiază delà ora 2-4, şi vizitat de către public ex­poziţia de lucru manual-cu produsele atelierelor şcoalei condusă de d-nii prof. D. Andrian şi Scutaru.

La ora 4 fanfara şcoalei de sub conducerea d-lui pro­fesor R. Haas. cântă mar­şu l— pe când în sală intră d-ni: Dr. S. Bărsănescu oirector şcoalei, profesorii şi alte personalităţi şcolare.

Serbarea se deschide prin imnul regal — ascultat de pro­fesori, elevi şi publicul asis­tent în picioare.

D-l I. Bărsănescu dir. i şcoli într'o frumoasă conferin-i ţă desene «O pagină din

istoria şcoalei primare». Corul şcoalei primare de

aplicaţie de sub conducerea d-lui institutor N. Negru a executat mai multe bucăţi,

\ cari prin frumosul Iui succes ; au primit multe aplause.

Tot atât de plăcute şi de viu aplaudate au fost corurile cântate de elevii şcoalei de sub conducerea d-lui Prof. С. Baciu, atrăgând admira­ţia spectatorilor.

Orchestra sub conducerea ' d-lui prof. M. Barbu a i executat un prelúdium iar

fanfara printr'un marş final \ încheia programul. ! Seara s'a dat o masă per-; soanelor oficiale şi elevilor.

D. I. D inescu

cu mari greutăţi din cauză că aceste căi de comunicaţii sunt stricate. Regiunea care şuiere mai mult depe urma acestei stări este Aradul, unde se gă­seşte şi o înfloritoare stare eco-nomică, ce stă pe loc d'n lipsa de şosele şi drumuri.

— In toate oraşele , târgu-şoare le şi comune le rurale din România, vrem să avem prieteni grupaţi în jurul miş­cării noastre culturale. Ei vor t.*ebui să ne scrie în î o a e : fapte bune, mişcarea cultu­rală, artistică, economică şi industriaSă din localitatea în care trătsc, Ştiri deacemenea natură încât să inte ieseze intelectuatii oraşelor, munci­torii de prin ateliere şi fa­brici şi lumea deia sate. Prie­tenii sunt rugaţi sä ne co­munice dacă aderă îa rniş carea noastră, iar redacţia le va răspunde ce au de fă­cut.

* — De un timp încoace ora­

şele dar mai ales satele noastre au fost năpădite de un mare nu­măr de agenţi a diferitelor so­cietăţi de asigurare, cari n'au nici capital românesc, dar mai cu seamă întrebuinţează numai personal străin.

Aceşti agenţi înşeală buna cre­dinţa populaţiei noastre, înca­sând sume însemnate de bani drept asigurări, şi de cele mai muite ori nu mai plătesc despă­gubirile.

Atragem atenţiunea autorită ţilor în drept să ia mi suri şi sfătuim populaţia să se gândească şi să cerceteze cu atenţiune, cînd i se prezintă astîel de oameni.

— Rugăm pe toţi 'priete­nii noştri preoţi şi învăţători, că de câte ori au conferinţe a le cercurilor culturale, adu­nări, etc., să ne facă cunos­cut din vreme pentru a le trimite numere din «Cultura Poporului» spre a îi împăr­ţite gratuit, ca propagandă.

— In unele părţi ale ţării daj maţ cu seama la Cluj, mai mulţj locuitori au fost muşcaţi de cân turbaţi.

Serviciul sanitar veterinar a luat întinse măsuri şi a pus la carantină pe toţi câinii aflători pe teritoriul oraşului, pe timp de trei luni, de oarece se ştie că această boală este foarte pe­riculoasă şi se răspândeşte cu multă uşurinţă.

— Autorităţile din Ardeal au descoperit modul cum se for­mează spionii Ungariei ce mişună prin ţara noastră. Ei se aleg mai cu seamă dintre studenţii unguri din Ardeal, care sunt momiţi la Universităţile din Ungaria, unde li să dă masă şi casă gratuit. Apoi sunt retrimişi în ţară la noi unde fac spionagiu. Unul din aceşti spioni a fost prins la Bistriţa şi strâns cu uşa a dat pe faţă întregul sistem.

— Cu ocazia înplinirei a 10 ani delà unirea Basarabiei cu Patria Mamă se vor da în toată ţara mari serbări. Cu această o-cazie se va dovedi întregii stră­inătăţi, dar mai cu seamă Rusiei Sovietice că Basarabia este com­plect românească şi că sufletul ei este cu noi.

— Din Banat ;.e vin zi de zi veşti tot mai înbucurătoare. Pu­tem spune cu drept cuvânt că în acest colţ de ţară se desfă­şoară o activitate din cele mai lăudabile. După înfiinţarea Aso­ciaţiei Corurilor şi Fanfarelor din Banat, menită să păstreze şi să răspândească muzica noastră po­pulară, Asociaţia «Şoimii Româ­niei» delà Sân-Nicolaul-Mare cau­tă pe toate căile să înfiiireze în masele largi ale poporului gustul pentru sporturi şi jocuri naţio­nale. Pin reprezentaţiile pe cari le dau din sat în sat, prin jocu­rile naţionale pe cari le execută, această inimoasă societate româ­nească ridică nivelul moral al populaţiei săteşti bănăţene şi de aceia merită toată laudă şi ură­rile noastre de prosperitate.

— In cursul anului trecut Ro­mânia a avut un export de ce­reale în creşti re, afară de porumb care s'a vândut cu mari greutăţi,

* — Uniunea Camerilor de

Agricultură a luat hotărârea ca cu ocaz ia expoziţiei agri­co le ce se va ţine Ia Praga în lunile Maiu şi Iunie a a-nului viitor să trimeată în Cehos lovac ia , un grup de săteni cultivatori de pământ, din mai multe judeţe, ca să viziteze expoziţia agricol \ de a c o l o şi să facă o călătorie în diferitele părţi ale ţării vecini lor noştri, pentru a ve­dea cum se fac gospodări i le pe aco lo .

— Din cauză că serviciul poştal lasă de dorit şi se pierd de multe ori ziarele, rugăm pe abonaţi i noştri, a-tuncî când li-se rătăcesc nu-merile trimise, să înştiinţeze administraţiei foaei, ca să H-se trimită din nou.

— De pe urma tutunului sta­tul nostru are un venit anual de peste trei miliarde lei,-o sumă care, orce s'ar spune, fumătorii ar putea-o întrebuinţa cu mult mai bine în alte scopuri.

* DIN ALTE ŢARI

— Guvernul bulgar a hotărât ca prin mijlocirea Băncii Agri­cole delà Sofia să cumpere din străinătate maşini agricole mo­derne în valoare de 60 milioane leva, maşini ce vor fi înpărţite între agricultori cu 2 0 % sub preţul de cumpărare, iar plata se va face în timp de trei ani. Pe de altă parte a mai hotărât să cumpere 800 mii de kgr. de să­mânţă de lucerna de cea mai bună calitate, care ar urma să fie dată agricultorilor cu o re­ducere de 30°/ 0 .

— Austria posedă 35 de scoale de vinicultură. Şi doar în Austria nu sunt podgorii ca la noi.

— întruna din zile, Regele Belgiei, trecea cu automobilul său, în goana mare, pe străzile oraşului Bruxeles. Dar condu­cătorul maşinei a fost oprit şi amendat. Regele a trebuit să

! plătească imediat amenda.

— Din 150 de mori automatate, pe cari le avem în vechiul regat, special instalate pentru a măcina faină destinată exportului, azi abia mai funcţionează 15 ba încă şi acelea abia şi duc viaţa delà o zi la alta. In schimb Ungaria, Polonia, Austria, Serbia ba chiar şi Turcia cari cumpărau altă dată cantităţi, s'au lipsit.-graţie morilor lor,-de acest tribut ce nf-1 plăteau nouă, măcinând în ţara lor grâul românesc, nu numai pentru trebuinţele lor interne, ba chiar şi pentru export.

* — Din cauza preţurilor ridi­

cate a vinului din Ungaria, nu v'a putut exporta până în pre­zent decât vre-o 20.000 hl. din vinul nou. Din cauza aceasta se crede că în primăvara ce vine, va fi o mare criză în cultura vi­ţei de vie din Ungaria.

— Un priceput cititor al ste­lelor şi astrelor cereşti, astrono­mul german Gofman, în ultima sa lucrare scoasă de sub tipar, face o seamă de preziceri asu­pra anului 1928. Aşa în cursul acestui an, după părerea astro­nomului, vom asista la mari tur-burări pe toată scoarţa pămân­tului, vom vedea un greu răs-boiu isbocnind între Germania, Statele Unite, Ungaria, Italia şi

1 Turcia, iar pe de altă parte Franţa, va trece prin mari văr­sări de sânge şi turburări. Vor fi mari cutremure de pământ şi boli multe, mai ales în Franţa şi Spania, unde, în cursul ace­stui an va lua sfârşit dictatura lui Primo de Riviera.

In general toate ţările, după părerea astronomului german, vor trece prin mari frămân ări.

I Ce ne va aduce însă anul 1928, i vom vedea în curând cu toţii!

* La Budapesta a luat naştere

o nouă sectă religioasă. Credin­cioşii sunt Evrei, cari fără a re­nunţa la propria lor credinţă, primesc cultul creştin şi se nu­mesc «Evrei cari cred în Cristos». Credincioşii acestei secte sunt în majoritate medici, profesori şi elevi ai liceelor rabinice.

In timpul celei din urmă în­truniri, asistenţii au recitat Tatăl Nostru în limba ebraică.

— In Danemarca există o so­cietate a oamenilor graşi. In fie­care an membrii societăţii se a-dună la o masă comună şi după banchet se cântăresc. Cel ce are cea mai mare greutate este ales preşedinte. In anul 1926 a fost ales unul numit Peterzen, care deşi era numai de 25 de ani, cântărea 197 de kgr. Anul trecut Cristian Arangman, care deşi cântărea numai 141 kgr., a fost ales preşedinte pentru bunăta­tea lui şi la rându-i a promis că va face toate sforţările să devină un demn preşedinte al asociaţiei.

A început să mănânce şi să trăiască bine, dar pentrucă i s'a îngrămădit prea multă grăsime în jurul inimei, când a ajuns la 158 kgr. a murit. La înmormân­tare au luat parte numai oa-

! meni mai grei 100 kgr. *

— Dintre Planete, Jupiter este j cea mai mare, având un dia-! metru de 86,500 mile, iar Mer-1 cur este cea mai mică cu un

diametru de numai 3,030 mile.

Tipografia Corpului de Jandarmi, Bucureşti.