FOTBAL . COMPONENETELE ANTRENAMENTULUI

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

1. Componentele antrenamentului - pregătirea fizică

Prin pregătire fizică se înţelege „întregul sistem (ansamblu) de mijloace

care asigură mărirea capacităţii funcţionale a organismului prin nivelul înalt

de dezvoltare a calităţilor motrice şi specifice, ridicarea indicilor morfo-

funcţionali pe fondul unei perfecte stări de sănătate". 1

Pregătirea fizică în jocul de fotbal prezintă două componente - pregătirea

fizică generală şi pregătirea fizică specifică, care asigură creşterea

randamentului fotbaliştilor atât în procesul de antrenament cât şi în cadrul

jocurilor oficiale. Pregătirea tehnică şi tactică se bazează în primul rând pe o

pregătire fizică generală optimă contribuind la obţinerea performanţelor

superioare în fotbal.

Principalele obiective ale pregătirii fizice generale sunt următoarele:

adaptarea la efort a funcţiunilor vitale ale organismului;

dezvoltarea multilaterală şi proporţională a tuturor părţilor şi

segmentelor corporale;

dezvoltarea motricităţii generale a jucătorilor;

completarea bagajului de priceperi şi deprinderi motrice de bază şi

specifice.

Evoluţia fotbalului scoate în evidenţă necesitatea formării unor jucători

echilibraţi din punct de vedere fizic, tehnic şi tactic în scopul obţinerii

rezultatelor aşteptate. Pregătirea fizică specifică este implicată direct în

desfăşurarea eficientă a acţiunilor tehnico-tactice bazate pe dezvoltarea

optimă a capacităţilor coordinative şi condiţionale, adaptate în permanenţă la

situaţiile extrem de complexe apărute în timpul jocului. Trebuie să se ţină

cont în antrenamente de următoarele reguli metodice:2

1 Motroc I. –„Fotbal de la teorie la practică”, Editura Rodos, Bucureşti, 1994. p.57 2 Cojocaru V. –“Strategia pregătirii juniorilor pentru fotbalul de înaltă performanţă”, Ed. Axis Mundi, Bucureşti, 2001, p.87

1

1) exerciţiile vor avea durată variabilă, similară cu durata eforturilor de

joc

(1-30 sec. efort maxim, 1-200 sec. efort mediu, 1-4 min. sau chiar 5 min.

efort redus);

2) pauzele de refacere vor avea durate inegale şi ordinea aleatorie (1-30-

40 sec.);

3) exerciţiile nu trebuie să solicite viteza, forţa, rezistenţa într-o

succesiune întâmplătoare;

4) efortul din timpul exerciţiilor trebuie realizat prin mijloace

nespecifice sau specifice cu o pondere sporită a acestora din urmă.

A. Capacitatea condiţională - viteza, în înţelesul cel mai larg,

reprezintă capacitatea omului de a efectua mişcările într-un timp cât mai

scurt. Viteza este capacitatea motrică care depinde şi este condiţionată, de

foarte mulţi factori, fiind, din acest punct de vedere, capacitatea cea mai

complexă. Este unanim acceptat faptul că, viteza este o capacitate motrică mai

mult înnăscută, decât dobândită, constituind o zestre ereditară, fiind

programată genetic. În fotbalul actual, se pune mare accent pe viteză,

antrenorii căutând să introducă în echipă cât mai mulţi jucători, înzestraţi cu o

astfel de capacitate motrică (în toate formele ei de manifestare, specifice

jocului) pentru a obţine performanţele dorite. Jocul de fotbal modern, obligă

antrenorii să se orienteze încă de la selecţie, pe jucători de viteză. Dezvoltarea

vitezei specifice fotbalului se realizează şi prin metoda repetării acţiunilor de

joc, conform căreia, efortul de viteză trebuie să se desfăşoare:

pe distanţe specifice;

prin executarea acţiunilor tehnico-tactice;

în combinaţii cu exerciţii pentru forţă şi rezistenţă;

pe durate variabile, alternând cu pauze;

prin intermediul diferitelor jocuri pregătitoare.3

3 Cojocaru V. –“Strategia pregătirii juniorilor pentru fotbalul de înaltă performanţă”, Ed. Axis Mundi, Bucureşti, 2000. p.98

2

B. Capacitatea condiţională - rezistenţa, reprezintă „capacitatea

organismului de a efectua un lucru mecanic de o anumită intensitate, un timp

mai îndelungat, fără scăderea eficienţei activităţii depuse, în condiţiile

reprimării stării de oboseală"4

Rezistenţa specifică fotbaliştilor este de o importanţă determinantă

pentru obţinerea unor performanţe superioare, cât şi pentru a putea susţine în

mod corespunzător eforturile din antrenament. Rezistenţa se combină în mod

eficient în jocul de fotbal cu forţa şi viteza. Aceasta este una dintre cele mai

perfectibile calităţi motrice, deoarece este determinată de dezvoltarea marilor

funcţiuni (de tip constituţional) şi de cunoştinţele destul de avansate ale

specialiştilor în metodica elaborării ei. Dezvoltarea rezistenţei de joc se

bazează pe mijloacele de dezvoltare ale rezistenţei generale ca substrat morfo-

funcţional pentru rezistenţa specifică. Această rezistenţă specifică se

manifestă în următoarele situaţii:

pe toată durata jocului;

în alergarea din timpul jocului, care cuprinde distanţe între 5-12 km;

în timpul solicitărilor fizice, tehnice şi tactice ale unei acţiuni;

la solicitările mai multor acţiuni corelate;

la eforturi prelungite (sau repetate) de viteză;

la eforturi repetate de forţă;

la eforturi continue de exerciţii tehnice;

la solicitările psiho-afective ale jocului.5 Rezistenţa specifică

jucătorului de fotbal se dezvoltă prin metoda antrenamentului cu intervale, în

principal.

Această metodă permite dezvoltarea rezistenţei, dar şi a vitezei, într-un

efort cu intensităţi variabile, stabilite pe anumite durate şi distanţe, cu pauze

corespunzătoare pentru odihnă-refacere.

4 Alexe Nicu, – Antrenamentul sportiv modern, Bucureşti, Editura Editis,1993, p.76

5

3

C. Capacitatea condiţională - forţa, reprezintă „ capacitatea omului

(bilogică şi psihică) de a învinge o rezistenţă exterioară măsurată în

kilograme cu ajutorul halterelor şi dinamometriei."6 În fotbal, deosebim o

forţă generală, prin care înţelegem forţa la nivelul tuturor grupelor musculare,

care realizează o hipertrofie şi are, ca efect, o dezvoltare fizică armonioasă, şi

o forţă specifică, tipică fotbalistului, care realizează o dezvoltare la nivelul

grupelor musculare interesate în execuţiile tehnico-tactice cu şi fără minge (în

special musculatura trenului inferior şi musculatura abdominală. Capacitatea

de performanţă în fotbal este influenţată şi determinată de următorii factori

motrici subiectivi: coordonarea (îndemânarea), mobilitatea, priceperile

motrice, deprinderile motrice etc.

D. Capacitatea coordinativă coordonare (îndemânare) reprezintă

„capacitatea de a selecţiona şi efectua rapid şi corect acţiuni motrice,

adecvate unor situaţii neprevăzute, cu o eficienţă crescută" 7 Pe fondul

dezvoltării ei se perfecţionează mecanismele coordonării unor mişcări

complicate, condiţie a însuşirii corecte şi rapide a deprinderilor tehnico-tactice

şi folosirii lor în situaţii variate.

În mod deosebit, în jocul de fotbal sunt solicitate aspectele de

diferenţiere kinestezică, capacitatea de orientare spaţială, capacitatea de

echilibru şi capacitatea de adaptare şi readaptare motrică (adaptare optimă la

modificările de situaţii). În mod frecvent, se spune despre un jucător de fotbal,

care execută coordonat mişcări de picioare cu mingea, că este îndemânatic.

Oricum această calitate se etichetează întotdeauna în raport cu un model

subiectiv. Coordonarea (îndemânarea) determină performanţa, şi în fotbal, de

nivelul ei depinzând valorificarea celorlalte aptitudini.

E. Capacitatea coordinativă mobilitate reprezintă „capacitatea omului

de a utiliza la maximum potenţialul natomic de locomoţie într-o anumită

6 Alexe Nicu, – Antrenamentul sportiv modern, Bucureşti, Editura Editis,1993, p.797 Idem, p.64

4

articulaţie sau în ansamblul articulaţiilor corpului, concretizată prin

efectuarea unor mişcări cu amplitudine mare".8

Şi în fotbal, în intenţia obţinerii unei tehnici de execuţie a unui element

sau a unui procedeu cât mai eficient, practica antrenamentului a demonstrat că

dezvoltarea capacităţii musculare diferenţiate (pe viteză, cursiv, forţă,

rezistenţă) sau combinate nu asigură integral efectuarea mişcării cu precizie,

cursiv şi economic. Putem defini priceperea, ca fiind „posibilitatea

dobândită prin învăţare de a executa o acţiune, atât pe plan real, cât şi

mental, în condiţii foarte variate, realizând o adaptare promptă la

eventualele schimbări".9

Când caracterizăm pe cineva drept „priceput" subînţelegem modul de

rezolvare a situaţiilor pe baza a ceea ce se cunoaşte şi un nivel superior de

înzestrare aptitudinală.

Deprinderile motrice pot fi definite drept calităţi ale actelor învăţate,

care prin exersare dobândesc indici superiori de execuţie: coordonare,

precizie, viteză, uşurinţă, plasticitate, automatizare.

Deprinderile perceptiv-motrice constituie acea clasă de deprinderi în care

sintezele operaţionale, se realizează pe baza particularităţilor perceptive ale

situaţiei externe şi a reacţiilor motrice asociate acestora. Astfel de deprinderi

sunt specifice şi fotbalului unde adversarul, obiectul de joc sau structurile

tactice sunt variabile.

Pregătirea tehnică

În fotbalul contemporan, tehnica jocului a atins un nivel ridicat de

execuţie şi spectaculozitate din punct de vedere al exprimării specifice a

jucătorilor.

De cele mai multe ori, perfecţiunea execuţiilor fotbaliştilor poate fi

raportată la un nivel aproape artistic datorită varietăţii procedeelor, preciziei

acţiunilor, automatizării şi subtilităţii lor.

8 Idem, p.669 Dicţionarul de pedagogie contemporană, 1996.

5

„ Tehnica jocului de fotbal reprezintă totalitatea deprinderilor motrice

specifice fotbalului (procedee tehnice) desfăşurate după legile activităţii

nervoase superioare şi ale biomecanicii, având la bază capacităţile fizice ale

jucătorilor, în vederea rezolvării eficiente şi oportune a situaţiilor tactice în

atac şi apărare".10

Pentru a înţelege performanţa în cadrul jocurilor sportive trebuie să se

pornească de la structura actului motric raportată la trei puncte fundamentale:

1. finalitatea mişcării;

2. programarea mişcării;

3. execuţia motrică.

Pregătirea tehnică presupune alcătuirea unui program motric bazat pe

repetarea elementelor care în jocurile sportive (sporturi de situaţie), permit

finalizarea unor acţiuni de atac şi apărare pe baza unei anumite intenţii de joc:

şut, dribling, conducere, aruncare e.t.c. (K. Schock, citat de R. Manno, 1996)

Obţinerea performanţelor superioare în fotbal şi nu numai, se poate

datora şi stilurilor proprii de executare a unor acte motrice, acţiuni, procedee

tehnice. Datorită eficacităţii şi felului în care sunt utilizate în scop tactic,

acţiunile de executare a unor procedee tehnice, sunt preluate de alţi jucători

sau pot constitui variante noi ale unor procedee tehnice clasice. Pentru

pregătirea tehnică se folosesc metodele generale ale pedagogiei - exersarea,

repetarea, corectarea şi cele ale învăţării şi perfecţionării fiecărui element sau

acţiune în parte. Conţinutul factorului tehnic constă în existenţa unor procedee

şi elemente izolate (aproximativ 15%), corelate (40%), tehnic corelate între

doi sau mai mulţi parteneri (45%), care trebuie adaptate condiţiilor de joc. Se

observă în fotbalul actual o tendinţă de simplificare a acţiunilor tehnice atât în

atac cât şi în apărare realizându-se o cursivitate eficientă în ambele faze ale

10 Ciolcă Sorin-Mirel , Fotbal. Curs de aprofundare. Pregătire antrenori, Editura Fundaţiei  România de

Mâine, Bucureşti, 2006, p.73

6

jocului, combinaţiile de elemente tehnice atingând un nivel ridicat de

automatizare.

În jocul de fotbal, ca de altfel în toate jocurile sportive, tehnica

influenţează în mod prioritar soluţionarea situaţiilor tactice de joc, în condiţii

de adversitate şi cu economie de energie. Însuşirea unui bagaj de priceperi şi

deprinderi de mişcare şi acţionare asupra mingii provoacă o solicitare

superioară a sistemului senzorial (compararea informaţiilor interne cu cele

externe şi raportarea lor la cele verbale) fapt care favorizează învăţarea

corectă şi economică a tehnicii jocului de fotbal.11 De altfel, întreaga pregătire

tehnică are la bază psihologia proceselor de pregătire, referindu-ne la

psihologia învăţării, psihologia pregătirii şi psihologia evaluării (apreciere,

notare).

Pregătirea tactică

Pornind de la definiţia tacticii12 şi anume „un sistem de principii, idei şi

reguli de abordare a competiţiilor de către sportiv prin care acesta îşi

valorifică toate capacităţile tehnice, fizice, psihice în vederea rezolvării

situaţiior problematice (de concurs) create de adversari, coechipiei şi

ambianţă pentru obţinerea succesului" , subliniem în continuare importanţa şi

complexitatea acestei componente a antrenamentului în ideea creşterii

capacităţii de performanţă în fotbal.

Tactica este un element esenţial în materializarea concepţiei de joc a

echipei, ţinând cont de eforturile şi acţiunile jucătorilor care colaborează într-

un mod unitar în vederea atingerii obiectivului stabilit.

„ Tactica jocului de fotbal reprezintă totalitatea acţiunilor individuale şi

colective ale jucătorilor unei echipe desfăşurate atât în atac, cât şi în

apărare, concepute şi organizate eficient, respectând legile jocului

11 Motroc I. –„Fotbal de la teorie la practică”, Editura Rodos, Bucureşti, 1994, p.54 ? Dragnea A., Mate-Teodorescu S. –„Teoria sportului”, Bucureşti, Edit. Fest, 2002., p.9812

7

(regulamentul de joc) şi trăsăturile conduitei sportive, în scopul obţinerii unui

rezultat favorabil".

În antrenamentele echipelor de fotbal trebuie să ţinem cont de faptul că

pregătirea tactică subordonează celelalte componente, se face în paralel cu

pregătirea tehnică şi în strânsă legătură cu pregătirea teoretică şi psihologică,

se face progresiv prin creşterea gradului de dificultate , iar educarea gândirii

tactice, a componentelor de manifestare a acesteia joacă un rol important în

pregătirea tactică. Pregătirea tactică se bazează pe o activitate mentală

intenţionată de rezolvare a situaţiilor problematice specifice jocului de fotbal.

Această activitate conţine informaţiile stocate, informaţiile din joc şi

rezolvarea corectă a situaţiilor apărute în timpul jocului. În fotbal, decizia este

tot mai dificil de luat din cauza incertitudinii, imprevizibilului oferit de jocul

în sine, desfăşurat în viteză tot mai mare şi în criză de spaţiu şi de timp.

Deoarece fotbalul modern este din ce în ce mai tacticizat, se impune o

abordare specifică a metodicii pregătirii tactice. Aceasta presupune folosirea

unor metode moderne pentru îmbunătăţirea pregătirii tactice a fotbaliştilor,

care ar fi următoarele:13

1. metode de perfecţionare a capacităţii de repartizare a forţelor. Aceasta

se realizează prin repartizarea planificată a forţelor, a execuţiei precise a

combinaţiilor tehnico-tactice şi depăşirea condiţiilor problematice din concurs

(joc oficial), prin creşterea dinamismului şi intensităţii acţiunilor, prin

creşterea volumului de efort, prin mărirea distanţelor, prelungirea duratei de

joc şi lupta pentru un anumit rezultat, prin introdcucerea succesivă în cadrul

diferitelor exerciţii a sportivilor odihniţi şi prin dezvoltarea capacităţii

organismului de a se integra foarte repede în activitate;

2. metode de utilizare oportună a tehnicii în timpul întrecerii (joc

oficial), care se referă la executarea exerciţiilor în condiţii ce necesită o

13 Dragnea A., Mate-Teodorescu S. –„Teoria sportului”, Bucureşti, Edit. Fest, 2002. p.67

8

alegere corectă a mijloacelor tehnice, introducerea adversarului care

acţionează cu o intensitate crescândă, la competiţiile cu parteneri ale căror

acţiuni seamănă prin stilul lor cu lupta viitorului adversar (echipă), la sarcinile

tactice care trebuie să dezvolte gândirea tactică, să stimuleze creativitatea

sportivului şi spiritul de iniţiativă;

1. metode de perfecţionare a capacităţi de colaborare cu coechipierii

care se realizează prin introducerea periodică în echipă a unor jucători de

rezervă şi stăpânirea noilor combinaţii şi automatisme simultan cu

perfecţionarea sistemului tactic principal;

3. metode de perfecţionare a capacităţii de trecere de la un sistem de

acţiuni la altul în timpul întrecerii sportive (joc oficial) care se referă la

trecerea de la anumite acţiuni şi combinaţii tehnico-tactice la altele, în funcţie

de diferite semnale, la modificarea bruscă a condiţiilor, care impune

sportivului o acţiune rapidă şi creatoare şi la organizarea de competiţii cu

adversari care au stiluri diferite de a aborda întrecerea.

Aceste metode de perfecţionare a pregătirii tactice folosite singular nu

sunt decisive pentru pregătirea integrală a jucătorilor. În fotbalul actual,

perfecţionarea pregătirii tactice este asigurată numai printr-o combinare

optimă a acestor metode cu sistemul general de pregătire.

Pregătirea teoretică şi psihologică

Prin pregătire teoretică se înţelege ansamblul cunoştinţelor de

specialitate transmise de către antrenori în vederea aplicării în practică a unor

noţiuni, principii, reguli folosite pentru optimizarea randamentului în

competiţii.14

Componentele de bază ale pregătirii teoretice sunt următoarele:

cunoştinţe dobândite în urma pregătirii intelectuale generale;

cunoştinţe de biomecanică, de fiziologie, de igienă, psihologie e.t.c;

14 Motroc I. –„Fotbal de la teorie la practică”, Editura Rodos, Bucureşti, 1994, p.58

9

informaţii generale despre sport;

noţiuni temeinice despre tehnica şi tactica jocului de fotbal;

cunoaşterea precisă şi corectă a legilor jocului de fotbal ş.a.

Antrenorii împreună cu jucătorii trebuie să fie preocupaţi de o

permanentă optimizare a pregătirii teoretice, fapt realizat atât în procesul de

antrenament cât şi în alte ocazii mai speciale (cantonament, zile de odihnă,

vacanţă ş.a.) Noutăţile apărute în jocul de fotbal actual şi tendinţele acestuia,

modificările recente ale unor legi ale jocului impun o temeinică pregătire

teoretică atât a antrenorilor cât şi a jucătorilor fără de care nu se pot obţine

performanţele dorite şi nu se poate dezvolta capacitatea de performanţă a

jucătorilor de fotbal.

Pregătirea psihologică este o componentă a întregului proces de

pregătire (pregătire şi educaţie) a sportivului în şi în afara antrenamentului

propriu-zis, având rol în formarea personalităţii acestuia, a capacităţii sale de

autoconducere şi autoreglare.

Conţinutul pregătiii psihologice constă în dezvoltarea laturilor activităţii

psihocomportamentale a sportivului care îi condiţionează acestuia o conduită

eficientă în antrenament, atât în privinţa adaptării depline la solicitări şi

stresuri,

Se cunosc trei tipuri de pregătire psihologică şi anume: de bază, specifică

ramurii sau probei sportive şi pentru concurs.15.

Pregătirea pentru concurs (joc oficial) cuprinde întreg ansamblul de

măsuri, acţiuni, eforturi întrprinse de sportivi şi tehnicieni în vederea obţinerii

unei performanţe preliminare. Se cunoaşte faptul că principala caracteristică a

activităţii sportive constă din obţinerea performanţelor în condiţii

competiţionale, de întrecere.

„Este necesar ca sportivul să înveţe şi conduite de comportare specifice

concursului, să înveţe să se stăpânească, sa-şi adapteze acţiunile la situaţiile

15 Epuran M. –„Metodologia cercetării activităţilor corporale”, Bucureşti, Edit. FEST, 2005, p.112

10

grele sau surprinzătoare, să-şi păstreze prospeţimea psihică atât înainte cât şi

în timpul concursului şi încă multe altele. Scopul pregătirii psihice pentru

concurs constă din formarea la sportiv a unui sistem de atitudini şi conduite

cu caracter operaţional şi reglator prin care acesta să se adapteze suplu şi

creator la situaţiile concursului şi la acţiunile advesarilor."16

Însă tot după acelaşi autor, „oricâte metode s-ar folosi, oricât de

sofisticate, dacă s-ar recurge pentru pregătirea psihică a unui concurs la cei

mai renumiţi psihologi, toate acestea vor avea eficienţă redusă dacă nu se vor

baza pe o solidă pregătire psihică generală".17 Foarte important de ştiut pentru

tehnicienii care activează în domeniul performanţei sportive este şi aspectul

pe care trebuie să ne bazăm atunci când discutăm despre pregătirea psihică

pentru concurs. În această idee ne referim la două laturi şi anume: pregătirea

psihică generală pentru concurs şi pregătirea psihică pentru un anumit

concurs. Jocul de fotbal are drept caracteristică principală conduita inteligent-

motrică, jucătorul putând rezolva situaţiile concrete din timpul jocului fie prin

scheme învăţate, fie prin descoperirea altora, deci, printr-o rezolvare creatoare

(euristică). Se subliniază astfel, încă o dată, importanţa deosebită şi

necesitatea folosirii pregătirii psihologice în procesul de antrenament al

tuturor sportivilor. Remarcăm legătura dintre conţinutul psihologic al

pregătiriii fizice, tehnice, tactice, biologice cu procesul de dezvoltare

permanentă a capacităţii de performanţă a sportivilor.

Pregătirea biologică

În sportul contemporan, pregătirea biologică reprezentată de refacerea

capacităţii de efort şi de recuperarea sportivilor, a devenit o componentă

extrem de importantă a procesului de antrenament.

16 Idem, p.92? Idem, p.94

17

11

Refacerea organismului după efort este reprezentată de mijloacele

naturale şi artificiale provenite din mediul intern sau extern folosite în scopul

accelerării proceselor de reechilibrare a funcţiilor organismului şi chiar a

depăşirii capacităţii funcţionale actuale.

Capacitatea de refacere după efort depinde de o serie de factori cum ar fi:

gradul de antrenament şi forma sportivului, vârsta jucătorului, vechimea în

sport, factorii extrasportivi (alimentaţia şi regimul de viaţă sportivă).

Activitatea fotbalistică presupune o serie de aspecte specifice de care

antrenorii trebuie să ţină seama în procesul de dezvoltare permanentă a

capacităţii de performanţă a jucătorilor. Ne referim aici la refacerea şi

recuperarea permanentă, la faptul că efortul şi refacerea trebuie să corespundă

cerinţelor competiţionale şi la condiţiile climatice în care se desfăşoară

antrenamentele şi jocurile de fotbal.

În acest context, se folosesc următoarele tipuri de refacere:

refacerea prin repaus;

refacerea prin odihnă;

refacerea prin somn;

refacerea dirijată;

refacerea prin alimentaţie;

refacerea medicamentoasă;

refacerea în care se folosesc factori balneohidroterapeutici sau

naturali;

refacerea bazată pe regimul de viaţă specific al jucătorului.

Cunoaşterea capacităţii de refacere a fiecărui jucător din echipă, este

foarte importantă deoarece contribuie efectiv la alcătuirea programului de

pregătire al acestora, influenţând şi frecvenţa participării jucătorilor în cadrul

anumitor jocuri (amicale, oficiale, turnee finale etc)

Recuperarea se referă în special la readucerea jucătorului la totala sa

integritate fizică, fiziologică şi psihică în urma unor acccidente (fracturi,

12

entorse, afecţiuni articulare etc), îmbolnăviri sau stări grave de

supraantrenament. Indiferent de perioada în care se efectuează recuperarea

unui jucător, trebuie să asociem mijloacele medicale, igienice e.t.c, cu cele de

recuperare psihică.

În această idee, considerăm necesar să amintim traumatismele specifice

importante care se întâlnesc frecvent la jucătorii de fotbal: entorse la nivelul

gleznei şi genunchiului, traumatisme la nivelul genunchiului în care sunt

afectate ligamentele încrucişate, colaterale şi meniscurile), fracturi, crampe şi

întinderi musculare, rupturi musculare, contuzii şi întinderi ligamentare.

În fotbalul actual, pregătirea biologică are o importanţă deosebită datorită

specificului efortului şi al accidentelor destul de grave, care pot apare în

timpul jocurilor la nivel de mare performanţă.

2. Caracteristici şi tendinţe moderne ale pregătirii în jocul de fotbal

Caracteristicile Jocului de Fotbal

Caracteristicile principale ale jocului de fotbal, care reies din

caracteristicile generale ale jocurilor sportive sunt:

existenta unui obiect de joc

intrecerea complexa intre doua echipe

regulament de joc unitar si obligatoriu

prezenta arbitrajului

delimitarea duratei jocului

standartizarea inventarului de joc (mingi, echipament) si a

dimensiunilor terenului

existenta unei tehnici si tactici specifice jocului

caracterul organizat al competitiilor ( sisteme competitionale )

structuri organizatorice ale activitatii pe plan national si international

existenta unei teorii si metodici a antrenamentului

existenta spectacolului sportiv.

13

Orientări şi tendinţe în fotbalul de performanţă

Fotbalul de performanţă cunoaşte o dezvoltare deosebită, având în vedere

atât jocul în sine, competiţia, cât şi procesul de pregătire.

În zilele noastre, fotbalul, ca de altfel sportul în general, a devenit un

fenomen social, extrem de complex, cu implicaţii majore în viaţa cotidiană a

jucătorilor şi nu numai.

Jocul de fotbal este considerat a fi un fotbal „total", care este practicat de

jucători „universali" sau „polivalenţi", capabili să rezolve eficient atât faza de

atac, cât şi faza de apărare.

Există opinia generală că fotbalul, ca de altfel toate jocurile sportive

moderne, evoluează către un joc de forţă, uitând în unele cazuri concrete de

fotbalul tehnico-tactic. Fotbalul de performanţă presupune dezvoltarea tuturor

componentelor antrenamentului, deci nu numai a capacităţii fizice, chiar dacă

este un joc caracterizat, din ce în ce mai mult, printr-o puternică adversitate.

Astăzi, participarea jucătorului, prin acţiunile tehnico-tactice în timpul

jocului, cere forme complexe de desfăşurare şi execuţie, atât sub aspect

individual, cât şi

colectiv.

Toate acţiunile şi execuţiile jucătorilor, atât ale apărătorilor, cât şi

ale

atacanţilor, se desfăşoară în condiţii de criză de spaţiu şi de timp. În acest

sens, au apărut execuţiile simple şi rapide, dintr-o atingere, devierile sau

săriturile peste minge (în ambele situaţii de joc).

În fotbal a crescut viteza de joc, care dobândeşte un important conţinut

tactic prin folosirea conştientă a avantajelor ce rezultă din alternările de

tempo, schimbările rapide ale direcţiei de atac, declanşarea rapidă a

contraatacurilor etc.

De asemenea, a crescut şi volumul de efort dinamic. În acest sens, din

14

cercetările întreprinse de numeroşi specialişti, s-a ajuns la concluzia că, astăzi,

un fotbalist aleargă, pe parcursul unei partide, în jur de 10 km: înaintaşii 8-9

km, mijlocaşii 9-10 km, fundaşii centrali 7-8 km, fundaşii laterali 8-9 km.

În jocul de fotbal, se pune un accent deosebit pe factorul cognitiv în

rezolvarea eficientă a situaţiilor apărute în timpul jocului; jucătorii trebuie să

se informeze, în permanenţă, în legătură cu poziţia coechipierilor,

adversarilor, distanţa faţă de poarta proprie şi adversă, în aşa fel, încât atunci

când intră în posesia mingii să acţioneze eficient şi oportun.

Apariţia unui registru tehnico-tactic specific, caracterizat de un grad de

perfecţionare tehnică care a dobândit o importantă încărcătură tactică, şi

existenţa unor jucători de clasă sau super clasă, în cadrul echipelor de mare

performanţă, contribuie decisiv la obţinerea rezultatului sportiv şi la creşterea

spectacolului fotbalistic.

Trebuie subliniată şi importanţa jocului portarului în fotbal, conţinutul

tehnico-tactic al acestuia, atât în apărare, cât şi în atac, rolul deosebit al

fundaşilor laterali şi mijlocaşilor laterali în atac, care îndeplinesc sarcinile

unor veritabile extreme (astăzi, nu mai există extremele clasice, echipele

jucând cu un înaintaş sau doi înaintaşi centrali).

După majoritatea specialiştilor, se remarcă tendinţa în fotbalul de

performanţă către jocul fără un coordonator specializat în cadrul fiecărei

echipe. Practic, fiecare jucător, posesor al mingii, este coordonator în

momentul respectiv, nefiind necesar, ca până acum câţiva ani, să existe

un jucător

specializat care să îndeplinească acest rol într-o echipă.

Se observă, în fotbalul de performanţă, caracterul colectiv şi ofensiv al

jocului, datorită exigenţelor sporite ale acestui sport în zilele noastre.

Echipele sunt preocupate să fie în posesia mingii cât mai mult timp,

ţinându-se mingea cât mai departe de propria poartă, printr-o eficientă

15

circulaţie de minge şi jucători, cunoscându-se faptul că „cea mai bună apărare

este atacul".

De asemenea, după pierderea mingii observăm folosirea eficientă a

presingului, mai ales în jocul echipelor valoroase, cu o bună pregătire fizică şi

psihică şi folosirea marcajului om la om (strict), în special în jumătatea

proprie de teren (echipe din campionate puternice - Anglia, Italia, Franţa,

Germania,

Spania etc. sau naţionalele Braziliei, Argentinei, Olandei, Franţei etc.).

Se remarcă existenţa jucătorului de mare clasă (ideal ar fi să existe 2-3

jucători), în cadrul echipelor de performanţă, capabil să influenţeze decisiv

rezultatul, prin rezolvarea eficientă a unor situaţii apărute în timpul jocurilor.

Ne referim aici la jucători de câmp (fundaşi, mijlocaşi, înaintaşi) care prin

prestaţiile lor (înscrierea unor goluri decisive, executarea unor pase eficiente,

depunerea în teren a unui efort maxim, mobilizarea coechipierilor în momente

dificile etc.), ca şi acelea ale portarilor au un rol extrem de important în

fotbalul actual. Acestora nu le este permisă nici cea mai mică greşeală, deoa-

rece sunt în postura de ultim apărător, dar nu de puţine ori s-au remarcat şi

prin înscrierea unor goluri preţioase, în finalul jocurilor (mai ales din

loviturile libere directe sau finalizarea unor lovituri de la colţ).

Se observă, în fotbalul actual, tendinţa către simplitate şi eficienţă, atât în

atac, cât şi în apărare, deoarece condiţiile jocului impun aceasta ca o

necesitate obiectivă.

Remarcăm folosirea, din ce în ce mai des, a şuturilor de la distanţă (de la

25-30 m faţă de poarta adversă) şi a centrărilor din viteză (şutate) în faţa porţii

(valorificarea culoarelor laterale ale terenului pentru înscrierea golului).

De asemenea, echipele de valoare folosesc în apărare atât sistemul cu

libero, cât şi cel cu patru apărători în linie, iar pentru finalizare, atacul

poziţional (preponderent), dar şi contraatacul (extrem de eficient). În

concluzie, pentru obţinerea performanţelor sportive superioare, jucătorii şi

16

antrenorii, şi nu numai, trebuie, obligatoriu, să ţină cont de tendinţele jocului

de fotbal, în cadrul unui proces organizat, sistematic, de perfecţionare

continuă, atât practică, cât şi teoretică.

17