Istrate Mihail Anul II MasterPatrimoniu și turism cultural

Fostul palat domnesc din Iași al lui Mihai Vodă Sturza

Clădirea actuală a facultății de Teologie, cu modoficările radicale și

amenajamentele făcute, se înalță pe locul caselor clădite ale primelor decenii ale

secolului al XIX-lea, care alcătuiau gospodăria Vistiernicului Grigoraș Sturza1 tatăl

lui Mihalache Sturza, Fostul Domn al Moldovei dintre anii 1834-1849.

Pe focul actualei facultăți de Teologie, s-au depanat zilele acelui Grigore

Sturza, care ajuns în cele din urmă logofăt și în numărul boierilor cu mare greutate. În

cartea lui Constantin Bobulescu e caracterizat că-i „foarte considerat și versat în

afaceri și puțin făcut de a le suporta greutatea. Inaccesibil la corupție, dar adesea târât

de impulsiunile egoiste ale fiului său”2.

Mihalache Sturza însuși în al său testament, numește casele părintești „locașul

iluștrilor mei strămoși”3. Un Ilie Sturza – Vornicul, a cărui gospodărie fusese arsă

înainte de 12 oct 1683 avusese casa tot pe același loc „lângă Sfânta Mitropolie”4.

În limbajul obișnuit al localnicilor se și spunea când era nevoie să ghideze pe

cineva spre Mitropolie, că trebuie să apuce pe „la răspântia podului, ce purcede din

Ulița Mare, către biserica Sf. M. Mc. Gheorghe, ce-i în dreptul caselor logofătului

Grigoraș Sturza”5. Sau că „din Ulița Mare pe lângă vistierul Mihalache Sturzu”, se

putea ajunge „până la poarta paharnicului Enuță”6, casnicul lui Balș, care prin toamna

anului 1834, odată cu feciorii lui Mihalache Sturzu și Mihalache Kogălniceanu

porniți pe drumul străinătății pentru studii, își trimitea și el pe un fiu al său7.

1 N. Iorga, „Documentele familiei Callimachi”, vol. II, București, 1904, p. 68.2 C. Bobulescu, „Fostul palat domnesc din Iași al lui Mihai Vodă Sturza”, Iași 1931, p. 5. 3 Testamentul Princepelui Mihail Sturza, p. 13.4 C. Erbiceanu, „Istoria Mitropoliei Moldovei și Sucevei”, București, 1888, p. 8.5 N. Iorga, „Documentele...”, op. Cit., p.72. 6 Ion Neculce, „Buletinul muzeului municipal din Iași”, an. I, fasc. 1, oct. 1921, p. 58.7 Petru V. Haneș, „M. Kogălniceanu Scrisori1834-1849”, ed. Minerva, București, 1913, p. 46-47.

1

Mihai Sturzu, fiul lui Grigoraș este numit domn al Moldovei. Plecarea spre

Constantinopol a avut loc în aprilie 1834 când luă și unele măsuri privitoare la casa în

care locuia, de a fi prefăcută într-un palat vrednic de noua situație, dându-se această

grijă lui Petrachi Asachi, fratele lui Grigore Asachi.

După ce la Constantinopol trece prin toate detinile ceremonialului și după ce

are loc dezlegările de către patriarh a celei de a doua cununii cu Smaranda, se

întoarce în țară. Ajungând în Iași corpul profesoral de la Trei Ierarhi i-au ieșit în

întâmpinare fiind condus cu steagul până la Mitropolie, unde s-a săvârșit obișnuitul

Te-Deum. Apoi întreaga suită s-a oprit „la poarta palatului Măriei Sale, unde locuia”,

adică pa palatul în care astăzi se află facultatea de Teologie, căci vechea curte

domnească era arsă de furia focului din 1827.

Un martor ocular ne povestește că „așteptând toată jandarmeria în fața palatului

domnitorului în strada Sf. Gheorghe Lozonschi într-o zi din luna august, s-a ivit o

căruță de poștă cu patru cai, în care curierul lui Vodă, vestind venirea lui. După o oră

începură a se ivi trăsurile trecând una după alta înhamate cu câte opt până la

doisprezece cai de trăsură; a lui Vodă era în urmă cu caii albi și hamurile roșii. Era în

haine militărești îmbrăcat și cu fes turcesc în cap. Suindu-se în palat un turc, ce era cu

vodă, a citit firmanul în turcește”.

Cu acest prilej, s-a făcut și măritișul a 16 fete sărace cu feciori de gospodari

fruntași înzestrându-le cu câte 1000 lei pe fiecare și cununându-le în Iași la

Mitropolie. S-a continuat cu o horă mare în ograda palatului urmată de o masă.

Toate acestea se petreceau pe locul în care astăzi se află actuala facultate de

Teologie și-n casele, care cu toate că fuseseră foarte mici mai înainte de aceste

evenimente, totuși datorită restaurărilor în ultemele câteva luni, aveau înfățișarea de

curte domnească8.

Obșteasca adunare a Moldovei a acordat lui Mihalache Sturza, îndemnizarea de

38.000 de galbenispre a-și preface și mări casele sale. De aceea la 1848, printre

acuzațiile aduse lui Sturza, că nu numai moșiile și le înmulțise în așa fel încât

cuprinsese cu hapca mai toată țara încât și piatra și lemnul trebuincioase pentru 8 C. Bobulescu, „Fostul palat domnesc..”, op. Cit., Iași 1931, p. 12.

2

palatul domnesc le căra cu deasila și pe degeaba. Pe lângă toate avantajele ce și le

crea ca domnitor, statul îi mai plătea și 40 mii galbeni, numai pe a treia parte din

palatul ce zidise9.

Astfel se ridică cu multă grijă și economie frumosul palat sturzesc, mutându-se

în el și domnind până în anul 1849, când apucă calea pribegiei, de unde s-a întorsîn

1859 ca să-și pună candidatura la alegerile de domn. Nereușind nici atunci luă drumul

străinătății de unde nu s-a mai întors10.

Acest palat domnesc a fost martor la primirea făcută de vodă lui Anatod

Demidov, o distinsă personalitate a Rusiei pe vremea aceea. Vizita la domn fu fixată

pentru ziua de 20 iulie 1837. „Locuința Domnitorului” – ne spune Demidov – nu este

pretențioasă. Suveranul are un singur corp de armată și numeroși soldați care

înconjoară palatul său. Pe la începutul anului 1847, doamna de Carlowitz, fiind oprită

la masa lui Vodă Sturza are prilejul să constate că deși clădirea era rea, serviciul cu

toată lipsa de etichetă, e superb11.

Cu timpul curtea palatului nu mai putea răspunde cerințelor sporite și o lărgire

a ei era necerasă. Astfel capătul pe care s-au instalat grajdurile domnești ajungea în

piața unirii.

În interiorul palatului se afla paraclisul. După cum mărturisește însăși Mihai

Sturza, acest paraclis a fost făcut de tatăl său12 având gramul Sfântul Grigore

prăznuind numele tatălui său. Pe la 1805 în acest paraclis slujea arhiereul Lavrentie

de neam grec de la care au rămas două icoane13. La 1816 în acest paraclis s-a săvârșit

prima cununie până a nu ajunge încă domn, cu Safta Roseti, de care se desparte în

182214.

În 1841, slujba bobotezei s-a serbat în paraclisul palatului de către Mitropolit

în prezența domnului, a doamnei și a funcționarilor statului. Acest locaș a slujit ca

9 „Anul 1848 în Principatele Române”, București, 1904, tom. V, p. 16.10 Dumitru C. Moruzi „Curtea domnească din Iași”, p. 34.11 N. Iorga „Istoria românilor prin călători”, vol. IV, p. 64.12 „Testamentul...”, op. Cit., p. 12.13 C. Bobulescu , „Fostul palat domnesc..”, op. Cit., p. 14.14 Cucoana Elisabeta Paladi sau cucoana Săftica era din neamul rosăteștilor fiica lui Iordachi Rosseti, care căsătorită cu Mihai Sturza îi oferă doi copii: în 1817 pe Dimitrie iar mai târziu pe Grigorie (Muchlis Pașa). Despărțită de Sturza se mărită cu hatmanul Paladi.

3

paraclis domnesc timp de 15 ani între 1834-1849. În 1844 în acest paraclis are loc

botezul prințului Mihail în luna noiembrie. În 1847 de ziua bobotezei primea botezul

alt prințișor tot cu numele de Mihail pe care-l botează logofătul Constantin

Mavrocordat.

Mihalache Sturza, a plecat din Iași spre Focșani la 13 mai 1849. El aflase cele

ce se petrecură la conferința dintre ruși și turci. Știa că Grigore Ghica, va fi numit

domn în locul său. Din Focșani merge direct la Viena. Un martor ocular la plecarea sa

din Iași scrie: „Și astăzi văd în curtea palatului domnesc, strada Lozonschi, trăsurile

pentru plecare, garda sub arme și câteva muieri bătrâne, puse cu plata să se

bocească”15.

Cu toate că de mult nu mai locuia nimeni în vechiul palat domnesc, înfățișarea

lui a fost aceeași, încât multă vreme după plecarea domnitorului avea aceeași fațadă

împunătoare, cu geamuri mari, cu același acoperământ de tablă strălucind sub soare

paste care se zăreau crucile paraclisului domnesc.

Mihai Sturza abea prin 1863 la Paris în locuința pe care și-o cumpărase se

îngrijea să-și facă un testament. În articolul 6, sunt unele privitoare și la palatul său

din Iași. Despre acesta spune că fiului său Dimitrie îi dă toate terenurile cumpărate de

el „dincolo de strada bisericii numită Lazonschi”; arătând în același timp că prin

„extensiunea” dată „vechii clădiri” a părinților săi, „construite pe terenurile

cumpărate”, m-a costat zice fostul domn „aproape 45000 galbeni pe care îi i-am plătit

în scopul unic de a conserva memoria și locașul iluștrilor mei strămoși”. De aceea,

adaugă el mai departe oblig pe fiul meu Dimitrie, a se îngriji cu insistență și a face a

se ține regulat rugăciuni în capela așezată în acel palat de către părinții mei, de pioasă

memorie, în cinstea Sf. Grigorie Teologul. Și este interzis a se înstrăina zisul palat,

dar va avea facultatea de a-l lăsa prin testament aceluia din fii săi născuți din

căsătoria legitimă, pe care-l va crede demn.

În 1886, seminarul de la Socola care a luat ființă în 1803, s-a mutan în oraș stând cu

chirie dint-un loc în altul. După stăruințele mitropolitului Iosif Naniescu s-a cumpărat

15 C. Bobulescu, „Fostul palat domnesc...”, op. cit., p. 18.

4

de către stat, casa palat, vechea proprietate a familiei Sturza. Acesta nu era în stare

bună, dar era aproape de Mitropolie16.

La 20 mai 1891 se putea începe a se clădi pe lângă vechea clădire dărâmată în

parte și cele două aripi laterale. La finalizarea lucrărilor, în 1893, seminarul se mută

în clădirea proaspăt renovată17. La 21 octombrie 1897 noul local este vizitat de Carol

I și Regina Elisabeta18. La 11 octombrie 1899, mitropolitul Iosif Naniescu a resfințit

paraclisul după ce timp de câțiva ani s-au făcut reparații ale picturii și catapetesmei

primind pe lângă vechiul hram și hramul Sfinților arhangheli Mihail și Gavriil în

cinstea fostului domn Mihail Sturza. Până la primul război mondial, clădirea

Seminarului s-a păstrat în bună stare, iar părintele Ilie Gheorhhiță spune că „rivaliza

cu cele mai frumoase clădiri și instituții din Iași”19.

Intrarea României în primul război ondial a însemnat întreruperea cursurilor la

Seminar, în perioada 1916-1918. în această perioada fostul palat domnesc a servit ca

spital. Între 15 august și 11 decembrie 1916, aici a fost spitalul nr. 272, de răniți, iar

mai apoi spitalul Brâncovenesc. De la 1 ianuarie până la 1 aprilie 1918, clădirea

fostului palat a fost folosită pentru a-i caza pe parlamentarii aflați în refugiu20. După

această perioadă, starea clădirii era din nou atât de proastă încât în 1921 se socotea

mai simplă mutarea înapoi la Socola a seminarului decât renovarea care totuși s-a

făcut, deși în ritm lent, lucrările fiind terminate în linii mari în 1928.

În anul 1925 se impunea rezolvarea problemei sanitare a clădirii sau chiar

mutarea seminarului la Cetățuia, alarmant fiind numărul mare de îmolnăviri, în anul

1923-1924 fiind chiar 3 cazuri de deces în rândul elevilor.

Anii 30 au reprezentat o perioadă de relativă normalitate, urmele războiului

începând să dispară. Dar marele cutremur din 10 noiembrie 1940 a făcut stricăciuni

mari care nu reușesc să fie reparate decât în primăvara anului 1941. la 22 iunie 1941,

16 Mihai Vizitiu, Dragoș Bahrim și Adrian Timofte, Două secole de învățământ teologic seminarial (1803-2003), ed. Trinitas, Iași, 2003, p.22.17 Ilie gheorghiță, Biserica Socola în Monumente istorice și bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei, ed. MMS, Iași, 1974, p. 34.18 C. Bobulescu, op. cit., p. 39.19 Ilie Gheorghiță, op. cit., p. 127.20 Gh. Gr. Gheorghiu, Spitalul militar Iași. Câteva amintiri, în „Anuarul Seminarului Veniamin Costachi, 1931-1937”, Iași, 1938, p. 127.

5

România intră în război alături de Germania împotriva Uniunii Sovietice. Clădirea

fostului palat sturzesc adăpostea acum două organizații militare germane. La 26 iunie

1941, are loc un raid aerian sovietic și centrul orașului este bombardat, încercându-se

distrugerea clădirii Mitropoliei, dar trei bombe lovesc aripa dreaptă a clădirii fostului

palat. Pentru reparații guvernul a alocat inițial 1,5 milioane, insuficienți, făcându-se

demersuri pentru complectarea sumei, ca până la urmă cu ajutorul donațiilor și al

unui supliment de fonduri de la Ministerul Cultelor să se ajungă la 3,4 milioane.

Echipa de muncitori care terminase de revovat clădirea cu doar câteva luni înainte se

apucă din nou de lucru21, încercând să înlăture urmele bombardamentului. În 1944-

1945 clădirea este iarăși avariată.

În anul 1948 încă se lucra la reparațiile clădirii. În vara aceluiași an, scria în

raportul anual părintele Scarlat Porcescu, directorul seminarului, se dublaseră

geamurile, urma să se cumpere cherestea pentru reparații, se strânseseră lemne de foc

pentru iarnă22. Se spera o intrare în normal a vieții seminarului, dar prin decretul nr.

177 din 4 august 1948 cu privire la regimul cultelor se stabilea că: „Actualele

seminarii teologice, în care se predă și cultura generală, se desființează”23.

școala intră în lichidare iar clădirea este dată Școlii Tehnice economico-

financiare de fete din Iași. În această clădire a funcționat mai târziu Politehnica și

Conservatorul. După 1990, clădirea fostului palat sturzesc a devenit sediul actuaei

facultăți de Teolofie Ortodoxă din Iași.

Bibliografie

21 Ilie Gheorghiță, op. cit., p. 133-134.22 Raportul general asupra activității didactice și administrative de la Seminarul „Veniamin Costachi”(1947-1948), publicat în „Opinia”, martie 1990, p. 1.23 Mihai Vizitiu, Dragoș Bahrim și Adrian Timofte, op. cit., p.25.

6

Anul 1848 în Principatele Române”, București, 1904, tom. V. Bobulescu, Constantin, Fostul palat domnesc din Iași al lui Mihai Vodă Sturza,

Iași 1931. Erbiceanu, Constantin, Istoria Mitropoliei Moldovei și Sucevei, București,

1888. Gheorghiță, Ilie, Biserica Socola în Monumente istorice și bisericești din

Mitropolia Moldovei și Sucevei, ed. MMS, Iași, 1974. Gheorghiu Gr., Gheorghe, Spitalul militar Iași. Câteva amintiri, în „Anuarul

Seminarului Veniamin Costachi, 1931-1937”, Iași, 1938. Haneș V, Petru, M. Kogălniceanu Scrisori1834-1849, ed. Minerva, București,

1913. Iorga, Nicolae, Documentele familiei Callimachi, vol. II, București, 1904. Iorga, Nicolae, Istoria românilor prin călători, vol. IV Moruzi C. Dumitru, Curtea domnească din Iași. Neculce, Ion, Buletinul muzeului municipal din Iași, an. I, fasc. 1, oct. 1921. Raportul general asupra activității didactice și administrative de la Seminarul

„Veniamin Costachi”(1947-1948), publicat în „Opinia”, martie 1990 Testamentul Princepelui Mihail Sturza. Vizitiu, Mihai; Bahrim, Dragoș și Timofte, Adrian, Două secole de învățământ

teologic seminarial (1803-2003), ed. Trinitas, Iași, 2003.

7