Formularea dogmei Sfintei Treimi si precizarea terminologiei trinitare (Plan)

Formularea dogmei Sfintei Treimi si precizarea terminologiei trinitare (Plan) Dogma despre Sfanta Treime este invatatura de temelie a religiei crestine ce sta la baza tuturor marturisirilor de credinta; Ereziile antitrinitare aparute au determinat Biserica sa precizeze terminologia trinitara si sa formuleze in chip autoritar si precis dogma Sfintei Treimi, la sinoadele I si II Ecumenice de la Niceea(325) si respectiv Constantinopol(381) cand Biserica a combatut erezia lui Arie si a lui Macedonie; Faptul ca invatatura despre Sf. Treime era permanent vie in Traditia crestina veche, o arata chiar Sfintii Apostoli, care potrivit cuvintelor Mantuitorului, botezau in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh (Mt 28.19). Aceasta formula s-a pastrat pana in zilele noastre fiind rostita de preot la botez si fiind insotita de intreita scufundare in apa a celui botezat; In cult, marturisirea Treimei se regaseste in cantarea Vecerniei Lumina lina, unde crestinii lauda pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, cat si in Doxologia mica: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh

La primul Sinod din anul 325, Biserica condamna erezia lui Arie care nega dumnezeirea si egalitatea Tatalui cu Fiul si care sustinea ca Fiul nu a existat din veci, El fiind creat ulterior de catre Tatal din nimic sau dintr-o substanta straina Tatalui, realizandu-se astfel un raport de subordonare intre Tatal si Fiul. Cu acest prilej, Biserica invata ca Fiul este nascut din veci din Tatal, ca lumina din lumina, fiind egal cu Acesta, avand aceleasi atribute si lucrari;

In cel de-al doilea Sinod Ecumenic (381), Biserica condamna invatatura lui Macedonie care afirma ca Sfantul Duh este o creatura a Fiului, si deci mai mica si inferioara Fiului si deci, subordonata atat Fiului cat si Tatalui. La acest Sinod, Biserica invata deofiintimea si egalitatea Sfantului Duh cu Tatal si cu Fiul, si prin aceasta afirma clar dumnezeirea Duhului Sfant; Sfintii Parinti, contemporani primelor doua Sinoade Ecumenice cat si cei care au urmat, au adus o deosebita contributie in ceea ce priveste precizarea terminologiei cat si in formularea dogmei trinitare;

Printre cei mai de seama se afla Sfantul Athanasie cel Mare care s-a luptat pentru introducea termenului deofiinta, pentru a arata egalitatea dintre cele trei Persoane ale Sf. Treimi. Impreuna cu acesta au mai contribuit Sfantul Vasile cel Mare dimpreuna cu fratele sau Grigorie de Nyssa, Grigorie Teologul, Didim cel Orb si Ambrozie; Formularea dogmei despre Sf. Treime sta in stransa relatie cu precizarea terminologiei trinitare.

Deoarece sensul termenilor folositi in explicarea dogmei trinitare era imprecis, Sfintii Parinti au intampinat dificultati in a arata adevarul despre unitatea divina si Treimea Persoanelor si in a evita ereziile ce puteau sa apara;

Pentru eludarea acestor dificultati, Sfintii Parinti au preluat termenii ousia, fiinta, fisis, persona, treime, unitate, esenta, fire din filozofia greaca si latina, au facut o precizare mult mai clara asupra acestor temeni decat cum erau ei folositi in filozofia antica; Acesti termeni nu s-au impus de la inceput, asa cum ii cunoastem astazi in sensul ca aceiasi termeni erau folositi de unii pentru a exprima unitatea Fiintei divine si de altii pentru a explica Persoanele Treimice;

Mult mai tarziu, s-a stabilit sensul general acceptat de Biserica: pentru exprimarea Fiintei lui Dumnezeu se foloseau termenii: ousia, esenta, fisis, iar pentru a arata Persoanele Treimei se foloseau termeni precum: persona, prosopon, ipostasis;

Termenii ousia, fisis, estenta, arata fondul naturii comune a mai multor indivizi de aceeasi specie. Termenii natura, fire, esenta sunt sinonimi pentru fiinta aratand materia din care este alcatuit un lucru, spre exemplu, natura mesei poate fi lemnul, sticla, metalul; nu putem concepe o fiinta abstracta, deoarece ea trebuie concretizata cu ajutorul ipostasului. Omul este ipostasul unei naturi rationale si asta il deosebeste de celelalte existente inconjuratoare lui. Acestui ipostas al naturii rationale i s-a dat numele de persona. Strans legat de acest termen este si cel de prosopon, care in vechime insemna fata sau masca de teatru, iar Sfintii Parinti l-au tradus ca reprezentand o fata umana concreta; Dupa Aristotel, insa, esenta poate fi cugetata ca fiind abstracta, ceea ce inseamna ca Fiinta divina se imparte la cele trei Persoane ale Treimei, avand fiecare cate o parte sau o singura persoana are intreaga fiinta, cu excluderea celorlalte doua. Tot aristotel sustine ca esenta se poate cugeta si concret, fiecare Persoana a Sf Treimi avand propria Fiinta, ceea ce duce la triteism;

Pentru a respinge triteismul, Sfintii Parinti invata ca fiecate dintre cele trei Persoane treimice are Fiinta comuna, intreaga si deodata ceea ce reprezinta un singur Dumnezeu si nu trei;

Nici dupa primul Sinod Ecumenic, terminologia trinitara nu a fost bine inteleasa, acest lucru este aratat prin sinodul de la Alexandria (362), care arata cofuzia dintre termenii fiinta, persoana si ipostas; in timp ce rasaritenii sustineau ca Dumnezeu este unul in Fiinta si intreit in ipostasuri, iar apusenii sustineau ca Dumnezeu este un iposatas in trei Persoane; Sfantul Vasile cel Mare, in scrisoarea sa catre fratele sau Grigorie de Nyssa, arata diferenta dintre ousia si ipostasis: Ousia este fondul naturii comune mai multor indivizi de aceeasi specie, de exemplu omenitate, iar ipostasul este individul subsistent concret Petru, Pavel

Termenul ipostasis este comun pentru toate existentele individuale nerationale, iar persona tremen folosit pentru ipostasele rationale, spirituale (Dumnezeu, ingeri si oameni); asadar, in virtutea narturi umane comune, toti suntem oameni, iar in virtutea ipostasului sau persoanei, fiecare suntem unici; precum si in virtutea fiintei dumnezeiesti, fiecare din cele trei Persoane treimice sunt Dumnezeu adevarat, un singur Dumnezeu, asa si in virtutea ipostasului fiecare sunt Persoane distincte, cu proprietati personale, inconfundabile.