Formele liberalismului si creatorii acestuia Aparuta in lupta impotriva feudalitatii avand ca obiectiv principal inlocuirea puterii feudale si cucerirea acesteia inca de la constiture, forma dominanta a libralismului a fost cea politica, intrucat numai forma sa politica era in masura s realizeze acele schimbari si innoiri radicale, fiind insa o doctrina cu o mare viziune asupra vietii sociale. Insasi burghezia fiind o clasa pragmatica treptat alaturi de forma politica, s-a nascut si s-a impus si, o forma economica, cei mai multi cercetatori considera ca forma politica si economica constituie cele doua directii majore in care s-a constituit si actionat liberalismul. Nu putini sunt ganditorii care avand in vedere profundele si diversele transformari pe care le-a impus liberalismul, sustin ca se poate vorbi de o formalaica a acestuia care s-ar fi manifestat prin cultura, stiinta, inclusive una religioasa. Forma politica a fost determinanta, prioritara intrucat numai prin politica se putea inlocui un mod de productie a societatii si numai politic era capabil sa genereze profunzimea schimbarilor si innoirilor sociale. In domeniul politic, liberalismul a adus principii si valori noi democratice, pe care s-a intemeiat viata sociala. Politica organizeaza si conduce societatea, in primul rand: 1. impune principiul separatiei puterii, 2. scoaterea bisericii si a dogmei teologice din viata politica, 3. principiul reprezentativitatii si al eligibilitatii, 4. drepturile si libertatile cetatenesti si politice, 5. pluralismul si pluripartidismul politic si ideologic. Procesul de creare si impunere a liberalismului classic a fost unul complex si indelungat, la acesta au contribuit numerosi ganditori. Un prim precursor al liberalismului este Thomas Hobbes, el este creatorul principiului reprezentativitatii. In crearea si sustinerea acestui principiu, el porneste de la dreptul natural potrivit caruia orice individ din societate are dreptul de a participa direct sau indirect la organizarea si conducerea societatii. Conditia tehnica nu permite pregatirea cetatenilor, nu le permite sa participle toti direct, de aceea trebuie impus principiul reprezentativitatii. Un al precursor este Jhon Lock el s-a fundamentat pe teoria contractualista, considerand ca statul este un contract social incheiat intre cetateni si autoritate. Pozitia lui burgheza este evidenta cand sustine ca in momentul cand una din parti numai este in masura sa-si respecte obligatiile asumate prin contract asa cum era cazul feudalitatii, din acel moment poporul are dreptul sa-l schimbe, inclusiv de a inlocui statul. Jhon Lock dorea sa justifice revolutia burgheza engleza din 1688 si masurile ce urmau a se impune. O alta directie a constituit-o impunerea principiului separatiei puterii care urmarea limitarea absolutismului monarchic si impunerea burgheziei la putere. Jhon distingea 3 forme ale puterii, cu roluri si atributii diferite: 1) Puterea legislativa, detinuta de Parlament ce avea ca atributii crearea legilor si reprezenta puterea poporului si de aceea era considerate puterea suprema in stat. 2) Forma executive detinuta de Guvern care trebuie sa administreze treburile publice si sa puna in aplicare legile. 3) Puterea Regala. Un alt creator al liberalismului politic classic este Jeremy Benham 1748-1832, a creat si impus importante idei ale liberalismului politic, cum ar fi: folosul si utilul in societate, individualismul si interesul public, rolul statului in societate. Folosul si utilul urma sa constituie principiile dupa care sa se calauzeasca burghezia si care trebuia sa-I satisfaca acestuia aspiratiile si interesele. Individualismul si interesul public, pentru Benham interesul public sau general este o suma a intereselui particular, ca de fapt interesul general nu ar exista, ci numai individualismul particular care tinea de cetatean. El incerca sa prefigureze rolul statului in societate, acesta s-ar fi confundat cu interesul general in ideea de a da posibilitatea cetatenilor sa se manifeste fara restrictie. Benham desi nu neaga rolul statului in societate ii confera un statut minimal de aparare a individului, proprietatea sa. In contra pondere cu rolul

minimal conferit statului pornind de la ideea ca Parlamentul este expresia vointei cetatenilor, el confera acestuia atributii si prerogative deosebite, promovand-o drept cea mai importanta institutie politica a societatii. Benjamin Constant 1767-1830 este si el unul din fondatorii liberalismului politic classic. Intreaga doctrina politica a lui Benjamin are ca fundament, constitutia care este actul oricare societati, de aceea totul trebuie gandit, oranduit si condus dupa constitutie. Alaturi de problema Constitutiei, Benjamin a fost precupat de ideea libertatii individului pe care a corelat-o cu Constitutia Nicio libertate fara Constitutie, nicio Constitutie fara libertate. Analizand prin antiteza libertatea din perioada moderna cu libertatea din antichitate, Benjamin ajunge la concluzia ca libertatea din societatea moderna este mult mai limitata, mai restrictive, raspunzatoare fiind, gasita, puterea etatica. In societatea moderna, libertatea imbraca 3 forme: personala, civila si cetateneasca. Benjamin a fost preocupat si de relatia dintre cetateni si viata politica. Influentat de Aristotel, pentru Benjamin cetateanul era detinatorul de mijloace de productie, de proprietate, de aceea el imparte cetatenii in doua mari categorii: adevaratii cetateni sunt cetatenii care sunt proprietary si care trebuie sa se bucure de toate drepturile si libertatile politice, starea economica, educatie, permitand sa participle direct la viata politica si cetatenii care nu sunt proprietary si care nu au suportul economic, educatia, obiectivele situatiei de a participa la viata politica. De aceea el justifica votarea cenzit a averii carea imparte pe cetateni, pe participanti direct si indirect la viata politica. Problema formei de guvernamant la interesat pe Benjamin la inceput, el considera ca monarhia constitutionala ar fi forma de guvernamant corespunzatoare acelei perioade fiind insa reprezentant al burgheziei. El a oscilat si catre republica fapt ce a facut ca la sfarsitul vietii sale a imbratisat aceasta forma, desi considera ca intre cele 2 forme nu exista diferente de continut, ci numai de forme. Un alt creator al liberalismului classic este Alexis Toquevill, el a fost preocupat de ideea legalitatii in societatea moderna capitalista, pe care a corelat-o cu cea a libertatii, vazand in aceasta elementele libertatii ale democratiei. El a mers in SUA unde a scris o lucrareDemocratia in America si unde ajunge la concluzia ca in aceasta societate, intrucat oamenii nu au fost legati, nu a existat feudalism, ei sunt liberi si egali si el avea in vedere pe cetatean negociind sclavia continentului N-A. II.

Variantele doctrinare ale liberalismului classic

Persistenta in timp si spatiu a liberalismului aplicabil in diferite societati, in momente si perioade istorice, diferite cu niveluri diferite de dezvoltare cu obiective si sarcini diferite, a facut ca in practica vietii sociale, liberalismul sa imbrace mai multe variante. Acestea insa nu au fost in masura sa-I schimbe continutul, sarcinile si obiectivele, nu au generT TRANSFARMARI RADICALE ALE LUI, NU L-AU INDEPARTAT de la obiectivele si scopurile sale programatice.De aceea ele nu pot fi considerate stadii ale liberalismului, ci doar variante.generate de modul de aplicare al lui. Cele mai importante variante ale liberalismului au fost in Franta: in primul rand liberalismul ORLEAN, este liberalismul celui de-al doilea Imperiu, iar in al doilea rand Radicalismul. Orleanismul este characteristic perioadei lui Ludovic Filip Orlean dupa 1830 cand a fost reinstaurata monarhia, avand in persoana lui Quizo unul dintre principii promotori ale lui. Liberalismul celui de-al doilea Imperiu este liberalismul characteristic lui Napoleon III cand societatea franceza se preagtea de tranzitie catre monopolism, este un liberalism de Tranzitie care incerca sa realizeze trecerea de la monopolism la perioada monopolista. Principalul reprezentant a fost Paul Paradol cu lucrarea Noua Franta 1868 in care se incerca sa se perfectioneze sistemul politic capabil sa absoarba cerintele perioadei monopoliste si sa justifice ideea necesitatii crearii de catre Franta a un system colonial. Radicalismul si solidarismul liberalismului au fost variante politice de stanga ale lui in sesnsul ca au urmarit promovarea unor masuri sociale politice, numai radicalismul urmarea o reorientare a vietii si actiunii politice. Solidarismul a incercat la randul sau o detasare fata de liberalismul traditional in sensul impunerii solidaritatii individuale in relatia cu statul si societatea, urmarea o armonizare a acestora.

In Anglia variantele doctrinaire ale liberalismului classic au fost mai mult in plan theoretic: Scoala de la Oxford sau actiunile liderului Glaston Disraiel. De fapt in Anglia ca urmare a impunerii conservatorismului a alternanteei lor la putere au existat aceleasi obiective in special. In plan extern in justificarea si legitimarea sistemului colonial nu se poate face o distinctie intre liberalism si conservatorism. Liberalismul N-A a cunoscut cateva variante determinate de perioada istorica de aplicare , altfel: liberalismul jacsonian promovat de presesdintele Andrea Jacson, el incerca sa impace , sa armonizeze, federalismul, aristocratia cu republica lui Thomas Jefferson, liberalismul frontierei carea incerca sa justifice necesitatea expansiunii N-A in America Latina(L-A). Acest liberalism s-a concretizat in Doctrina Monroe, care in transforma America Latina drept spatiu, curtea interoara a SUA. O alta varianta este Progresismul Republican practicat de Theodor Rosvelt, acesta incerca sa tempereze prin anumite reforme, tendinte dominante ale monopolismului, a mai incercat sa confere puterii etatice un rol mult mai important in viata sociala. In afara de aceste variante doctrinara evaluata in timp a liberalismului a impus si 2 forme distincte acestuia: liberalismul de tranzitie apare in a doua jumatatea sec. XIX, odata cu inceputul manifestarii monopolismului. Era o incercare de adaptare a liberalismului classic la noul tip de dezvoltarea monopolista. Principalul reprezentant al acesteai a fost George Stuart care a incercat o armonizare a liberalismului premonopolist spre un liberalism mai deschis, conciliant la innoiri si transformari sociale de asemenea sa realizeze un nou raport intre individ si stat. Un alt ideology al liberalismului de tranzitie este Henris Spencer, acesta incearca sa reconsidere statutul individului in raport cu Parlamentul, aratand ca treptat ca urmare a extinderii atributiilor Parlamentului si a puterii etatice, are loc o limitare a a individului, solutie preconizata ca ar fi o restrangere a puterii Parlamentului. Liberalismul de compromis constituie o alta forma a liberalismului generate de trecerea la dezvoltarea monopolista, caracteristica incputului sec. XX. Odata cu dezvoltarea monopolista au loc noi procese in viata politica si economica a societatii burgheze dezvoltate. Liberalismul classic fusese creat pt perioada premonomolista el nefiind pregatit cu solutii, metode de a ordona si conduce viata sociala a perioadei monopoliste. De aceea incep sa apara disfunctii, convultii, tensiuni ale vietii sociale pe care liberalismul classic cu mecanismele sale, numai era capabil sa le resolve. Acesta se afla in fata a doua alternative: pe deoparte sa se mentina in vechiul tipar traditional sis a accepte, doar unele inovatii nesentiale, dar care nu putea fi in masura sa resolve situatia sau dimpotriva sa depaseasca vechiul cadru traditional sa accepte noua realitate, transformnarile si inovatiile ce avusesera loc, fapt ce inseamna realitatea unei noi doctrine, tot de esenta liberala, dar continut cu structuri noi si evaluari distincte. Criza 1929-33 era un effect al incapacitatii doctrinei politice clasice inclusive al liberalismului, de a mai reglementa , ordona si conduce viata sociala, fapt ce va marca falimentul liberalismului classic. Dupa aceasta perioada liberalismul classic a incetat a mai fi o doctrina de guvernare ramasa ca un current cu influenta redusa in spiritualitatea pol. S-a impus orientarea crearii unui nou elaborate doctrinar de esenta liberalaneoliberalismul.