Formatul de dezbateri Karl

Popper

Programul de dezbateri Karl Popper reprezintă ocombinație între dezbaterile de tip Lincoln-Douglas șicele de strategie. Alcătuit pentru a promova munca în echipa,

acest tip de dezbateri "trei-contra-trei" încurajează elevii săconlucreze, atât la pregătirea activității, cât și peparcursul desfășurării ei. Programul a debutat propunându-și să pună

accentul pe predarea felului cum se construiesc ratționamentele și se formează deprinderile de raționare critică.

Principii generaleFormatul de dezbateri Karl Popper (KP) este o

formaStructurată de dezbatere educațională, care are la

bazadialogul dintre doua echipe, numite în mod formalAfirmatori și Negatori. Fiecare dintre cele doua echipe este compusă din 3membri, care au la dispoziție o cantitate egală de

timppentru a argumenta în favoarea sau împotriva unei

teme.

Aceasta din urma poartă numele de moțiune, și este cel mai adesea o afirmatie care permite atât susținere cât și contrazicerea. Participanții într-o rundă de dezbateri trebuie să comunice argumentele în baza unor raționamente logice și a unor dovezi palpabile, nu în funcție de opiniile personale cu privire la tema discutată.

Un meci de dezbateri KP se desfasoară în fața unui arbitru, care trebuie să urmarească argumentele vorbitorilor și să decidă o echipă câștigătoare, în funcție de principiul "Care echipă a fost mai convingatoare în dezbatere?", fară ca decizia să fie afectată de convingeri personale sau lucruri care nu s-au spus în dezbatere. Luarea acestei decizii se face atât prin judecarea argumentelor făcute, cât și prin evaluarea acelor chestiuni care pot fi definite ca elemente de prezentare a discursului.

Structura unei runde de dezbateri Karl PopperOrice dezbatere academică se face cu

respectarea unei structuri prestabilite. Aceasta dă fiecarui participant posibilitatea de a pleda, de a pune întrebări și de a-și pregăti argumentele. În continuare vă prezentam structura dezbaterii de tip Karl Popper.

VORBITORUL TIMP ALOCAT (1) A1 6 minute. (2) N3 întreabă pe A1 3 minute. (3) N1 6 minute. (4) A3 întreabă pe N1 3 minute. (5) A2 5 minute. (6) N1 întreabă pe A2 3 minute. (7) N2 5 minute. (8) A1 întreabă pe N2 3 minute. (9) A3 5 minute. (10) N3 5 minute.

O rundă de dezbateri este compusă formal din 10 secțiuni distincte: 6 discursuri si 4 runde de chestionare încrucișată. In afara timpului de discurs, fiecare echipă are la dispoziție un timp de gândire de 8 minute, pe care îl poate distribui după cum crede de cuviință între doua discursuri sau între un discurs și o rundă de întrebari. Când vorbim despre unitatea de baza a unui discurs, vorbim despre argument, iar modul în care argumentele sunt structurate în cazul primului discurs afirmator poate fi înteles mai bine prin studierea modului în care poate fi construit un caz la prima vedere.

In egală masură, membrii echipelor trebuie să demonstreze inconștință poziției echipei oponente prin folosirea tehnicilor de respingerea argumentelor.

Nu trebuie uitată importanță unui element de bază în stabilirea dezbaterilor ca formă educațională de dialog structurat: sprijinul oferit de dovezi.

Roluri si atributii ale vorbitorilor

Există reguli specifice cu privire la roluri și

atribuții ale vorbitorilor pentru fiecare dintre cei

6 participanți într-o dezbatere.

Primul vorbitor al echipei afirmatoare (A1)Este cel care deschide dezbaterea și pune

bazele de discuție pentru discursurile ce vor urma, în cadrul unei pledoarii de 6 minute.

Cea mai importantă datorie a sa este cea de a prezenta un caz la prima vedere (prima facie case), adica un caz suficient de clar întemeiat pentru a susține pozitia afirmatoare.

•Structura generală a unui caz cuprinde:

•definirea termenilor moțiunii și a termenilor importanți ce vor fi folositi în cadrul dezbaterii;•propunerea unui criteriu pentru luarea unei decizii cu privire la echipa castigatoare;•argumente clar formulate și sprijinite prin dovezi care susțin moțiunea și sunt relevante pentru criteriul propus (în general 3-5 argumente sunt suficiente pentru a fi prezentate pe larg în primul discurs).

Este important ca maniera de prezentare a primului vorbitor afirmator sa fie una convingătoare și bine structurată. Primul vorbitor are de asemenea datoria de a răspunde întrebărilor din prima rundă de chestionare încrucișată, pe durata a 3 minute. El trebuie să cunoască în profunzime cazul afirmator, pentru a putea clarifica eventualele întrebări ale negatorilor, și pentru a putea completa cazul cu anumite legături logice sau dovezi dacă acestea sunt solicitate de echipa negătoare.Totodată, A1 are șansa de a pune întrebări celui de-al doilea vorbitor al echipei negatoare, în cadrul unei runde de chestionare încrucisată, cu scopul de a cere clarificări sau de a pune în evidență scăpari ale cazului negator.

Primul vorbitor al echipei negatoare (N1)

Vorbitorul N1 are o sarcina mult mai complexă decât vorbitorul A1. Având la dispoziție un discurs constructiv de 6 minute, acesta trebuie să respingă cazul prezentat de echipa afirmatoare și să introducă totodata conținutul propriu al echipei negatoare.

Cazul propriu nu necesită același nivel de detaliu ca cel al echipei afirmatoare, dar trebuie să fie structurat la fel de clar.

Este decizia vorbitorului N1 dacă prezintă întâi cazul propriu, și mai apoi respinge cazul propus de afirmatori, sau viceversa. Important este să acopere ambele aspecte, și să acorde cel puțin jumatate din timpul său cazului afirmator.

Principala datorie a negatorilor este de a respinge cazul afirmator. Cazul propriu este mai puțin important, și uneori poate lipsi cu desăvârșire.

Primul discurs negator este un moment propice pentru clarificarea aspectelor legate de definițiile și criteriul propus de afirmatori.

In cazul în care negatorii doresc să introducă modificări în cele două arii, trebuie să menționeze motivul (lipsa de fair-play, ambiguitate) și să propună noi definiții/un nou criteriu care să respecte critica adusă definitiilor/criteriului echipei adverse. Dacă aceste mențiuni nu se fac la primul negator, de cele mai multe ori arbitrul poate să nu ia în considerare mențiunile ulterioare referitoare la aceste aspecte.

Al doilea vorbitor al echipei afirmatoare (A2)

Vorbitorul A2 trebuie să își folosească discursul de 5 minute pentru a acoperi doua îndatoriri de baza:

Reconstrucția cazului afirmator după atacul negator;respingerea ideilor prezentate în cazul negator. Deși trebuie să aibă în vedere ambele îndatoriri, A2 are ca

sarcina principală reconstrucția cazului propriu. Vorbitorul A2 trebuie totodată să își susțină poziția în

cadrul unui CX de 3 minute. De asemenea, orice discuții referitoare la definiții și

criteriu inițiate de negatori trebuie continuate și clarificate din perspectiva afirmatoare.

Al doilea vorbitor al echipei negatoare (N2)

Indatoririle vorbitorului N2 sunt identice cu cele ale vorbitorului A2, numai ca din perspectiva negatoare.

Al treilea vorbitor al echipei afirmatoare (A3)

Una dintre cele mai complexe sarcini din cadrul dezbaterii ii revine vorbitorului 3 al fiecareia dintre echipe.

Vorbitorul A3 trebuie sa atinga 4 puncte importante in cazul discursului de 5 minute pe care il are la dispozitie:

o ultima respingere a argumentelor aduse in discutie de vorbitorul N2 (de asemenea, acum e momentul propice pentru a mentiona argumentele care au fost pierdute din vedere de negatori pe parcursul dezbaterii);

•o balanța a celor doua cazuri și o prezentare a evoluției dezbaterii

•prezentarea principalelor arii de conflict din cadrul dezbaterii și argumentarea motivelor pentru care afirmatorii au fost mai convingători pe o anumita arie de conflict;

•identificarea unor arii de vot pentru arbitri; •selectarea celor mai importante dintre ariile de conflict și motivarea importanței lor în cadrul dezbaterii în calitate de arii în funcție de care arbitrii ar trebui să voteze.

Vorbitorul A3 trebuie să ofere o imagine de ansamblu asupra întregii dezbateri, și să se concentreze mai puțin pe respingerea punctuală a ideilor negatoare de pâna la acel moment. Totodata, al treilea vorbitor al echipei afirmatoare are un rol foarte important în cadrul rundei de chestionare încrucisată cu primul vorbitor al echipei negatoare, în clarificarea chestiunilor care țin de abordarea negatoare.

Al treilea vorbitor al echipei negatoare (N3)

Indatoririle vorbitorului N3 sunt identice cu cele ale vorbitorului A3, numai că din perspectiva negatoare.

Concluzii Dezbaterea de tip Karl Popper poate fi

folosită ca metodă didactică atât pentru dezvoltarea competenţelor de comunicare şi argumentare ale elevilor, cât şi pentru cultivarea unor valori specifice unei societăţi democratice: coerenţa şi rigoarea; gândirea critică şi flexibilă; independenţă în gândire şi acţiune; dezbatere argumentată şi civilizată; relaţionare pozitivă cu ceilalţi.

Un beneficiu educativ şi formativ al acestei metode este indicat cu claritate chiar într-o taxonomie a metodelor comunicării educaţionale în care dezbaterea este trecută în rândul metodelor bazate pe utilizarea conflictului în învăţare. Lucrul în echipă este o condiţie esenţială a realizării unei dezbateri. Echipele care se înfruntă au la dispoziţie un timp de cel puţin două săptămâni în care construiesc atât cazul afirmator, cât şi cazul negator, ceea ce presupune un efort comun de documentare, de selectare a datelor, de structurare a argumentelor şi de alegere a dovezilor.

Al doilea beneficiu este legat de formarea gândirii critice – competenţă esenţială în cadrul disciplinelor socio-umane – în măsura în care practicarea acestui tip de dezbatere îi învaţă pe tineri să analizeze cu grijă problemele cu care se confruntă, să nu cadă în capcana prejudecăţilor şi a falselor argumente. În al treilea rând, în practicarea acestui tip de activitate, chiar prin caracterul ei de înfruntare cu „învingători” şi „învinşi”, tinerii învaţă un lucru esenţial pentru formarea lor: cum să accepte şi cum să se comporte atunci când s-a dovedit că nu au dreptate şi cum să piardă la joc.

Aplicarea metodei ridică şi o serie de dificultăţi rezultate din complexitatea ei şi din condiţiile formale care trebuie îndeplinite pentru a fi pusă în mod adecvat în practică:

familiarizarea elevilor cu tehnicile şi structurile argumentative, tipurile de argumente, strategiile retorice etc.;

Familiarizarea profesorului cu acest tip de activitate (prin studierea bibliografiei, vizionarea unor meciuri „Karl Popper”etc.);

familiarizarea elevilor din clasă cu „regulile jocului” – atât ale dezbaterii, regulile ei, specificul rolurilor şi care să deţină o minimă experienţă, măcar de spectatori ai unor meciuri;

două ore de curs succesive sau cel puţin în aceeaşi zi (una pentru desfăşurarea dezbaterii şi alta pentru realizarea arbitrajului/ feedback-ului).

Vă mulțumesc pentru atenție!