P E R I O D I C A L U N I U N I I A R M E N I L O R D I N R O M Â N I A

SUPLIMENT MARTIE 2010FONDAT ÎN 1924

FFFFlllloooorrrr iiii lllleeeeOOOOrrrriiiieeeennnnttttuuuulllluuuuiiii

PPPPaaaauuuullll BBBBooooggggddddaaaannnn AAAAggggooooppppiiiiaaaannnn

Merendera trigyna - Anatolia - foto Marijn van den Brink

Desenele rupestre repre zen tânddiverse tipuri de plante de -mon strează că de la începu -

turile omenirii, omul şi-a legat exis -ten ţa de anumite plante folosite maiîntai în ritualuri magice, pentru ca maiapoi să fie folosite ca leacuri.

Odată cu renunţarea la traiul no -mad şi apariţia primelor oraşe, se dez -voltă şi îndeletnicirea cultivării plan -telor. Omul începe să perceapă plan -tele într-un mod complex, începe săexperimenteze creearea de soiuri noişi, se pun bazele cultivării plantelorîntr-un mod organizat, apar astfelprimele grădini cu plante decorative.

Cele mai cunoscute grădini aparîn Antichitate când, preocuparea pen -tru cultivarea florilor şi a pomilor fruc -tiferi era apanajul împăraţilor, regilorşi a clasei nobiliare. O frescă păstrată lamuzeul Luvru din Paris imortali zea zăimaginea unei frumoase grădini dince tatea Mari, aşezată pe fluviu Eufrat.În cetatea anticului oraş Ur, capitală aMesopotamiei în anul 3000 IdH, exis -tau grădini sacre întreţinute de preoţi-

grădinari.Cele mai frumoase grădini,

considerate una dintre cele şapte mi -nuni al lumii, erau „Grădinile suspen -date ale Semiramidei“, din Babilon.Informaţii despre aceste grădini neparvin de la Diodor din Sicilia (80-24IdH), vestigiile acestora fiind recentdescoperite. Potrivit relatărilor lui Dio -dor, grădinile se întindeau pe aproape1.5 hectare şi erau de fapt patru terasesuprapuse, susţinute de stâlpi uriaşi,dintre care unul gol pe dinăuntru. Prinacesta, cu ajutorul unui lanţ cu căuşe,se aducea apa din Eufrat, folosită pentruirigaţie. Ideea construirii acestei fru -moase şi originale grădini se pare cănu a aparţinut reginei Semiramida ci,mai probabil regelui Nabucodonosoral II-lea (604-562 IdH) care a construitgrădina pentru soţia sa Amytis. Înaceastă gradină se cultivau tran dafiri,lalele, crini, zambile, maci, flori luateîn cultură de către grădinari,fapt ce demonstrează că erauautohtone.

Martie 2010 � 3

Locuitorii vechiului Imperiu Per -san erau renumiţi cultivatori de flori.În grădinile nobilimii, numite „para -di suri“ creş teau trandafiri, maci, lale -le, narcise, liliac etc. Trandafirul eracea mai apreciată floare şi se cultivain ten siv, Persiei i se mai spunea „ţaratrandafirilor“ iar, oraşul Şuşa era su -pranumit „oraşul crinilor“.

Trebuie menţionat că an -tichi tatea nu cunoştea grădi -

nile de agre ment, precumparcurile zilelor noastre

ci, alături de plante decorative, culti -vau pomi fructiferi, viţa de vie şilegume. Homer şi Diodor din Siciliadescriu amănunţit astfel de grădiniingenios şi artistic concepute.

Culturile floricole comercialese pare că au apărut pentru prima datăîn Roma antică. Este de notorietatefaptul că nobilii romani făceau o marerisipă de flori cu ocazia banchetelordescrise cu lux de amănunte înscrierile vremii.

4 � Martie 2010

Primula vulgaris - Anatolia - foto Marijn van den Brink

TRANDAFIRULTRANDAFIRUL

„Cel ce vrea un trandafir, trebuie să fie atent la ghimpi!“ – proverb persanRo

sa ru

bigi

nosa

- fo

to M

arijn

van

den

Bri

nk

Dintre toate florile cunoscute,trandafirul, poate fi consi de -rat o floare a tuturor timpu -

rilor, simbol al frumuseţii şi pasiunii.Cunoscut şi cultivat încă din vechime,istoria trandafirului se pierde în ne -gura timpului, fiind obscură şi con -troversată până în zilele noastre.

Căutând să lămurească delicataproblemă a originii trandafirului, bio -logi de prestigiu au ajuns la concluziacă această „floare a florilor“ îşi areoriginea în Orientul Apropiat, de undes-a răspândit în lumea întreagă, având castrămoş modestul măceş cu 5 petale.

Potrivit fosilelor descoperite,trandafirul era prezent în zona AsieiCentrale cu cca. 30 -35 de milioaneani în urmă, după care s-a răspândit înîntreaga emisferă nordică. Astăzi, secunosc peste 30.000 de specii de tran -dafiri şi, este considerat floarea cu celmai complicat arbore genealogic dintretoate speciile cunoscute. Cea mai ve -che reprezentare a trandafirului aparepe o medalie de argint cu o vechimede 7000 de ani, găsită într-un mormântsituat în zona munţilor Altay din sudulSiberiei.

Altă mărturie scrisă cu privirela trandafiri o întâlnim pe niste

tăbliţe de lut cu scrierecuneiformă, scoase la

iveală în urma săpăturilor ar heo logiceefectuate în oraşele antice Ur şiAkkad din ve chea Mesopotamie(aziIrak) care povestesc cum pe la 2350IdH, regele Sargon I al Akkadului în -torcându-se dintr-un război purtat înnord, a adus din Asia Minor viţa de vie,trandafiri şi smochini. Potrivit croni -carilor, în Asia Minor, armenii, „unpopor ospitalier şi paşnic, care se în -deletnicea cu agricultura şi creştereaanimalelor“, erau renumiţi în acelevremuri pentru priceperea lor în fabri -carea de pomezi parfumate extrasedin plante, probabil şi din trandafiri.

La început, diferenţierea întresoiurile de trandafiri se făcea dupănumărul de petale. Unul dintre celemai cunoscute şi apreciate soiuri dinacea vreme era „Trandafirul de Da -masc“ (Rosa Damascena). Acestaînfloarea o dată pe an toamna şi aveao floare cu petale neregulate, puternicparfumată şi, spini foarte ascuţiţi. Sepresupune că ar fi fost creeat în AsiaMinor, după care a fost răspândit înSiria, Asia Centrală şi Orientul Apro -piat, fiind rezultatul unei hibridizări em -pirice între Rosa Gallica şi Rosa Phoe -nicia două specii foarte vechi. Potrivitunor cronicari ai vremii, Rosa Damas-cena a fost adus în Europa de cătrecavalerii cruciaţi în jurul anului 1254.

6 � Martie 2010

Oaltă specie foarte veche esteRosa Centifolia, specie ori -ginală din zona Caucazului

Răsăritean unde creşte şi azi în staresălbatică, descrisă de Pliniu cel Bătrânîn sec. I dH, supranumit şi „tranda -firul varză“ datorită aspectului floriisale. Florile sale sub formă de micibucheţele aveau o aromă de mosc şierau folosite pentru producerea apeide trandafiri.

Dragostea orientalilor pentrutran dafiri a dus la cultivarea acestorape suprafeţe mari încă de acum 5000de ani. În comparaţie cu Orientul, înEgipt, trandafirii au început să fiecultivaţi intensiv relativ târziu, în

jurul sec.III-I dH sub dinastia Pto -lemeilor.

În cultura arabă, trandafirul sim -bolizează frumuseţea masculină. Sespune că trandafirii au răsărit din pi -căturile de sudoare de pe frunteaprofetului Mohammed în drumul săuspre rai. Se spune că, în trecut, dacăun musulman găsea pe jos o floaresau doar o petală de trandafir, se gră -bea s-o aşeze într-un loc ferit, pentrua nu fi călcată în picioare, pro fanândmemoria profetului. Cu vântul persanpentru tran da fir este „gul“ careînseamna „floare“ şi este apro -piat de „ghul“ care înseamna„spirit“.

Martie 2010 � 7

Rosa

Foe

tida

- Ira

n - f

oto

Mar

ijn v

an d

en B

rink

Rosa persica – Iran - foto Marijn van den Brink

Tările din zona Asiei Minor păs -trează până în zilele noastresăr batori legate de trandafiri.

În Armenia spre exemplu, cuvântulpentru trandafir este „vard“ şi, îlgăsim şi în denu mirea unui festival cese ţine în timpul verii, numit Vartavar(Flacăra tran da firului). În trecut, eraziua apelor, florilor şi, în general, arodniciei pă mântului. Serbările deVartavar, durau şase zile, ocazie cucare se organizau jocuri şi vânători. Înantichitate, această sărbătoare îl cele -bra pe Amanor, cu noscut şi sub nu -mele de Vanatur, zeul Anului Nou laarmeni, responsabil cu sporul recolte -lor în noul an. Sărbă toarea în cinstealui începea în iulie şi se mai numeaNavasard (Anul Nou) şi, se ţinea înoraşul Bagavan.

Mai târziu, în Iliada, Homer(sec. IX IdH) povesteşte despre scutullui Ahile care era împodobit cu tran -dafiri. Potrivit lui Herodot, trandafirula fost introdus în Grecia de către le -gendarul rege frigian Midas desprecare se presupune că a domnit în AsiaMinor în jurul anului 300 IdH. Se spunecă în grădinile sale creşteau peste 30de soiuri de trandafiri cu un variatnumăr de petale, fiind considerate unadin minunile lumii antice.

Confucius, relatează despre îm -păratul Chinei (551-478 IdH) careavea în biblioteca imperială 600 decărţi cu privire la cultivarea tranda fi -

rilor. Trandafirii din grădina împăra -tului erau folosiţi pentru obţinereapreţiosului ulei de trandafir. Acestaavea proprietaţi miraculoase în viziu -nea medicinii tradiţionale chineze şiera destinat exclusiv clasei nobiliare.Dacă un om de rând era prins deţi -nând chiar şi o cantitate infimă de uleide trandafir, acesta era condamnat lamoarte.

În perioada de glorie a Egip -tului, găsim pereţi pictaţi cu motiveflorale ce reprezintă trandafiri şi, chiarmici obiecte în formă de trandafir.Aceste motive sunt întâlnite începânddin sec.V IdH până în vremea regineiCleopatra. Cunoscută fiind pasiuneareginei pentru tot ce era roman, chiarşi pasiunea ei pentru trandafiri a fostînsuşită de la aliaţii săi.

Săpăturile într-un mormânt egip-tean au scos la iveală coroane de flori,unele făcute chiar din trandafiri. Pe -talele uscate şi-au păstrat culoarea rozoriginală şi, după rehidratarea lor şi-aurevenit aproape de forma şi culoareainiţială. O coroană din trandafiri de peun mormânt aflat în Ha wara, desco -perit de arheo lo gul englez WilliamFlinders Petrie în 1888 şi, datat 170dH, conţinea seminţe de trandafir încăviabile, capabile să încolţească.Astfel, s-a hotărât germinarealor în condiţii de laborator,trandafirii obţinuţi din

Martie 2010 � 9

aceste seminţe fiind consideraţi ceamai veche specie existentă. Speciares pectivă era cunoscută sub numelede „Trandafirul sfant al Abisiniei“ şi,era o încrucişare între Rosa gallica şiRosa Phoenicia.

Mai târziu, trandafirul a devenitsinonim cu cele mai mari şi somptuoasepetreceri ale Imperiului Roman. ÎnRoma antică, pe lângă grădinile parti -culare ce aparţineau patricienilor, apargrădinile publice de trandafiri. Docu -mentele arată că existau 2000 de gră -dini publice în Roma în toamna anu -lui 476 dH. În acele vremuri, pentrua-şi mulţumi conducătorii, agricultoriierau forţaţi să cultive trandafiri îndetrimentul cerealelor sau altor culturinecesare pentru hrană. Însuşi poetulHoratiu se plângea de lipsa de viziunea guvernanţilor romani care planta -seră grădini de trandafiri acolo undear fi trebuit cultivat grâu sau livezi depomi fructiferi.

Împăraţii obişnuiau să-şi ungăcorpul cu ulei de trandafir, să umplepiscinele şi fântânile cu apă de tran -dafiri, şedeau pe jilţuri şi covoare aco -perite cu petale de trandafir. Petalelede trandafir erau folosite pe post deconfetti la sărbători, erau folosite înmedicină sau pentru obţinerea parfu -

mului de trandafir. Elagabalus (Helio gaba -

lus) (203-222) împarat ro manal dinastiei Severilor,

obiş nuia să-şi „îmbăieze“ invitaţii învaluri de petale de trandafir ce erauaruncate din tavan.

Se spune că denumirea de „roza“,dată trandafirului vine din vremeaImperiului Roman, când se obişnuiasă se atârne trandafiri deasupra mese -lor de conferinţă, aceasta simbolizândcă tot ceea ce se va discuta acolo va ficonfidenţial. Multe secole de atunci,pe pereţii camerelor de oaspeţi eraupictaţi sau sculptaţi trandafiri, ceea ceînsemnă că în timpul petrecerii sepoate vorbi liber. Rafinamentul ajun -sese până acolo, încât pernele şi cana -pelele pe care stateau întinşi meseniila ospeţe, erau umplute cu petale detrandafir.

Cucerirea Constantinopolului decătre turci şi expansiunea acestora înEuropa au avut ca efect răspândireaunor noi specii şi soiuri de trandafiri,lalele, zambile etc., plante aduse dinvasta arie ce cuprindea Asia Mica,Caucazul şi Persia.

Nu putem să vorbim despre tran -dafir în vremea Imperiului Romanfără să amintim de excentricul împă -rat Nero care era obsedat de aceastăfloare. La una din petrecerile sale afolosit un număr de 200.000 de fire detrandafir iar, invitaţii au fost serviti cuvin parfumat cu ulei de trandafir. Sepovesteste că, în timpul fastuoaselorsale banchete, adevarate ploi de petale

10 � Martie 2010

cădeau asupra invitaţilor din tavanelesălilor, unii dintre inviţati murind su -fo caţi în marea de petale frumos mi -rositoare. De asemenea, cu ocazia săr -bătorilor publice şi a luptelor de gla -diatori, străzile erau presărate cupetale de trandafir.

Apogeul obsesiei lui Nero pentrutrandafiri a fost atins când a ordonatca pentru o petrecere ce urma să aibăloc, întreaga oglindă a lacului Lucrinsă fie acoperită cu petale de trandafir,plătind pentru asta fabuloasa suma de4 milioane de sesterţi.

Datorită asocierii trandafiruluicu clasa nobiliară romană, primii creş -tini au văzut în trandafir un simbol alpăgânismului şi al desfrânării. Astfel,în jurul anului 202 dH Tertullian scrieun întreg volum împotriva trandafi -

rului iar, Titus Flavius Clemens (150- 215) interzice creştinilor să se îm -podobească cu trandafiri. Se pare to -tuşi că primii creştini nu au dat preamare importanţă acestor recomandăriaşa încât cultivarea trandafirilor a con -tinuat şi chiar au fost folosiţi la uneleceremonii religioase.

În acele vremuri, romanii cre -deau că prin împodobirea mor mintelorcu trandafiri, îl pot îndupleca pe Manes,spiritul care patrona sufletele morţilor.Nobi lii bogaţi prevedeau în testa men -tele lor ca după moarte, grădinile lorde trandafiri să fie întreţinute pentrua produce flori pentru împodobireamor mintelor.

Multe dintre soiurile detranda fir s-au pierdut o datăcu căderea Im periul

Martie 2010 � 11

Rosa multiflora - China - foto Marijn van den Brink

Roman şi cu invazia musul mană înEuropa. După cucerirea Persiei în sec.VII, musulmanii şi-au îndreptat aten -ţia spre această floare şi, cum impe -riul se întindea din India până în Spa -nia, multe specii de trandafiri au fostintroduse în Europa.

Încă din Antichitate, apa de tran -dafiri a fost prima tentativă de a ex -trage mirosul acestei flori, atât de râv -nită. După aceea, esenţa de trandafirs-a născut cu ajutorul procedeului dis -tilaţiei. Trandafirul reintră în majori ta teabuchetelor florale, deci în ma jo ritatea

parfu mu rilor. Tranda firii miro si -tori care sunt utili zaţi în ela bo -rarea uleiu rilor esentiale pro -

vin din Turcia, Fran ţa, Bul -

garia şi Maroc. Este nevoie de 1500de flori pentru a obţine 1g din preţio -sul ulei esenţial adică, de 3-5 tone detrandafiri pentru a obţine 1 litru de uleiesenţial iar, costul pentru pro ducereaunui singur litru este de 4.000 de euro.

Cele mai renumite mărci de par -fumuri din lume - Nina Ricci, Chanel,Christian Dior, Kenzo, Given chy şi Gucci- folosesc uleiuri rafinate de tran dafirica ingrediente principale. Printre ceimai mari producători de uleiuri detrandafiri sunt Bulgaria, Turcia, Maroc,Iran, Franţa şi Italia. Azi, în jur de 60-70% din producţia uleiului de tran -dafiri este importată de Franţa.

Trandafirul intră în majoritateabuchetelor florale.

12 � Martie 2010

Rosa

web

bian

a–

Iran

- fo

to M

arijn

van

den

Bri

nk

LALEAUALALEAUA„Se spune că în Persia, ţara ei natală, laleaua

îşi are cupa de un roşu aprins iar, mijlocul acesteiaeste de culoare neagră şi simbolizează dragostea.Când este trimisă persoanei iubite, aceasta vaînţelege că celui care a trimis-o, la fel ca şi lalelei,inima i se mistuie ca un grăunte de jar şi chipulsău radiază de fericire“

Anne Pratt, The Field, the Garden and the Woodland,

1838

Tulipa armenica – Anatolia - foto Marijn van den Brink

Originea lalelei trebuie căutatăîn zonele montane din Asia,mai exact în arealul munţilor

din Pamir, Mongolia, Iran, Armenia,Azerbaidjan, zona de graniţă dintreRusia şi China unde le putem întâlnişi astăzi în culori ce pot varia de la ro -şu la roz sau de la galben la alb. Ha -bitatul natural al acestei flori este cuprecădere zona montană unde, putemîntâlni specii endemice de lalele cres -când la altitudini foarte mari, fiind înperioada de iarnă acoperite cu un stratgros de zăpadă. La câteva dintre acestespecii, bulbul este acoperit cu un stratpăros ce le oferă o mai mare protecţiela ger, de unde şi denumirea lor de„lalele lânoase“.

În majoriatea cărţilor de specia -litate, se susţine că lalelaua este origi -nară din Turcia unde, este şi habitatulei natural dar, această informaţie estedoar parţial adevarată. În realitate, oimportantă parte a lalelelor cultivateazi, spre exemplu în Olanda, sunt ori -gi nare din zonele cunoscute azi cateritoriul Rusiei, de-a lungul MăriiNegre, Iran, Armenia, Crimeea, şistepele din Caucaz. Bunăoară, pe ve -chiul teritoriul al Armeniei, mai alesîn zonele montane, putem întâlni o

largă varietate de specii de plante,mare parte din ele purtând chiar

în denumirea lor ştiinţificălocul de origine. Avem

astfel: Tulipa armenica, Muscari Ar -me niacum, Sempervivum Armenum,Scilla sibirica armena, Pulsatilla Al -bana Armena etc.

În jurul anului 1500, când lale -lele au fost introduse în Europa, te -ritoriile menţionate aparţineau mareluiImperiu Otoman care ocupase AsiaMinor şi Persia care, era recunoscutăpentru interesul şi priceperea persa ni -lor în cultivarea florilor. Asfel, otoma -nii au beneficiat din plin de cunoştinţelepersanilor în cultivarea lalelelor, uniicronicari susţinând că, în realitate,turcii au început cultivarea lalelelorabia in jurul anului 1000 IdH.

În Persia creşteau mai multespecii sălbatice de lalea iar, lângăKabul, marele Mogul Baber (ZahirUddin Muhammad Babur), descen -dent al temutului Timur Lenk, poves -tea că a numărat 33 de specii diferite.Potrivit unei legende persane, primalalea ar fi apărut din picăturile de sân -ge ale unui îndrăgostit şi, pentru multtimp la persani, laleaua a fost sim -bolul iubirii neîmpărtăşite.

Cu peste 1300 de ani în urmă,laleaua era celebrată prin versurilepoetului persan Musharrifu'd-dinSa'adi. El descria minunata sa grădinadin, Gulistan(estul Uzbekistanului) :

„Murmurul rece al brizei, cân -tecul păsărilor, fructe coapte din bel -şug, lalele în diferite culori şi, tran -dafiri parfumaţi… au creat un pa -

14 � Martie 2010

radis pe pământ pentru pro -prietarul lor”.

Un alt poet scrie: „O,paharnice, serveşte-ne mai re -pede, înainte ca lalelele să seofilească…“. Sau altul: „Flă -că rile vetrelor noastre, gră -dinile cu lalele ale iernii…“

Dintre cele 120 de spe -cii de lalele existente la aceavreme, laleaua persană (Tuli -pa gessneriana) avea să fie ceamai importantă. Această spe -cie care îşi trage numele de lanaturalistul Conrad Gessner,avea să fie cea mai importantăpentru cultură, deoarece ea arfi strămoşul lalelelor cu tul -pina înaltă şi cupă mare. Eapoate fi întâlnită crescând şiazi sălbatică în Afganistan,Pakistan sau Iran. Turcii i-auapreciat calităţile şi au intro -dus-o în cultură, selecţionând-oşi ameliorând-o.

Un cronicar anonim, înlucrarea sa „Cartea grădinilorde lalele din Istanbul“, nespune că înainte de invadareaBagdadului de către selgiuciziîn 1055, doar o singură speciede lalea era cunoscută în Istan-bul, şi anume, Sahra-i Lalecunoscută şi sub numele de„laleaua de câmp“. În 1096,sel giucizii, au ocupat oraşul

Martie 2010 � 15

Tulipa montana – Iran - foto Marijn van den Brink

Konya , din inima Anatoliei şi, îşi punamprenta pe simbolistica ceramicii.Astfel, la excavările efectuate la pa -latul sultanului Alaeddin Keykubad I,situat pe ţărmul lacului Beysehir suntdescoperite obiecte de ceramică deco -rate cu lalele.

Lalelele au fost cele mai apre -ciate flori în Turcia, începând cu anii1500, perioadă în care exista ImperiulOtoman, condus de sultanul Suleiman I(1494-1566). Lalelele au devenit florifoarte cultivate şi îngrijite pentru căerau apreciate foarte mult de sultan şide anturajului său. În timpul domniei

lui Ahmed al III-lea (1703-1730), la -leaua a fost ridicată la rangul de sim bolal bogaţiei şi prestigiului, iar perioadarespectivă s-a numit „Era Lalelelor".

Turcii aveau legi stricte în ceeace privea cultivarea şi vânzarea lale -lelor. De exemplu: în timpul domnieisultanului Ahmed al III-lea, era inter -zisă cumpărărea sau vinderea lalelelorîn afara capitalei Imperiului - o crimăpedepsită prin exil (considerată petimpul acela o pedeapsă blândă încomparaţie cu tortura). Se spune de -seori că, în acele timpuri, laleaua eraconsiderată a fi mai valoroasă decâtviaţa.

16 � Martie 2010

Tulip

a M

onta

na-Ir

an -

foto

Mar

ijn v

an d

en B

rink

In ceea ce priveşte numeleacestei flori, acesta ar veni de lacuvân tul persan „toliban“ care

în seamnă „turban“ iar, în limba latinăa fost tradus cu „tulipa“.

Cu puţină imaginaţie, unele spe -cii de lalele au flori care seamănă cuun turban. În limba română, cuvântullalea vine de la turcescul „lale“. ÎnOrient există şi aşezări care şi-au legatnumele de cel al lalelei. Astfel, înEstul Anatoliei, lângă Erzerum se aflăo aşezare care poartă numele de„Laleli“ care s-ar putea traduce „plincu lalele“ şi, o alta “Laleli gecidi”,“Trecătoarea lalelelor”.

La începutul anilor 1700, turciiau organizat ceea ce a fost primul Fes -tival al Lalelelor, care se ţinea noap -tea, la lumina lunii pline. Sute de vazesomptuos decorate erau umplute culalele delicate, candelabre de cristalluminau grădinile, în timp ce coliviicu privighetori şi canari cântau pentruinvitaţi. În plus, toţi cei invitaţi la fes -tival trebuiau să se îmbrace în culoricare să se armonizeze cu florile expuse.Lalele s-au găsit şi pe ornamenteleturceşti care datează din secolul alXII-lea, însă în literatura europeanălalelele sunt menţionate pentru primaoară în anii 1550, precizează bota -nista Adélaïde L. Stork. În 1553, uncălător din Franţa a scris că „străiniuimiţi“ cumpărau din pieţele Constan -ti nopolului (Istanbul) ciudaţi „crini

roşii cu cepe mari“. Localnicii îi spu -neau acestei flori „dülbend“, ceea ceîn limba turcă înseamnă „turban“, iaracest cuvânt a devenit „originea eti -mologică a cuvântului «lalea»“,explică dr. Stork.

Unul dintre străinii fascinaţi deaceste flori asemănătoare unui turbana fost Ogier Ghislain de Busbecq,ambasadorul Austriei în Turcia (1555–1562). El a adus la Viena câţiva bulbidin Constantinopol, pe care i-a plantatîn grădinile împăratului habsburg,Ferdinand I. Aici, bulbii de lalea auînflorit sub grija atentă a specialistuluiCharles de L’Écluse, un botanist fran -cez, cunoscut mai mult sub numelesău latin, Carolus Clusius. Câţiva animai târziu, în 1593, Clusius a fugit înOlanda, cerând azil pe motive reli -gioase şi devenind curatorul GrădiniiBotanice din Leiden. Deşi aceastăgrădină exista în principal pentru aalimenta stocul de ierburi şi plantemedicinale, Clusius a adus cu el înOlanda marea sa colecţie de lalele(despre care se zice că ar fi fost ceamai impresionantă din vestul Europeila acel moment) şi a plantat-o în gră -dina din Leiden. Câteva luni mai târ -ziu, în primăvara anului 1594, nouăgrădină a lui Clusius a devenit loculîn care a înflorit pentru primaoară o lalea în Olanda.

Martie 2010 � 17

Istoricii spun despre Clusius căar fi fost un grădinar foarte egoist pentrucă ţinea lalelele numai pentru el şirefuza să le vândă sau să le împartă cualţii, în ciuda ofertelor cu adevăratgeneroase. Cum popularitatea florilora devenit din ce în ce mai mare, uniihorticultori pasionaţi şi ajunşi la dis -perare au furat câteva lalele. Se parecă acest act l-a dezgustat atât de multpe Clusius, încât acesta a renunţat la

îngrijirea lalelelor şi nu le-amai cultivat niciodata. Odatăcu acel furt, lalelele au fost

eliberate din „închisoa -

rea“ în care erau ţinute şi au începutsă fie cultivate de toată lumea care îşipermitea.

Lalelele au fost iniţial o curio -zi tate şi un hobby pentru oameniifoarte bogaţi. Fascinaţia pentru lalele,mutaţiile lor şi misterul nemăsurat le-audat acestor flori o valoare din ce în cemai mare.

Speculaţiile pe seama bulbilorde lalele au început să apară imediat,clasa mijlocie şi de sus a populaţiei levedeau ca pe un simbol ultim al bogă -ţiei şi prosperităţii. Pe lângă coliviilecu păsări exotice şi fântânile decora -

18 � Martie 2010

Tulipa botschantzeva - Iran - foto Marijn van den Brink

tive, în grădinile membrilor familiilorregale, episcopilor şi a membriloraristocraţiei se găseau întotdeauna şilalele. De multe ori, prin grădină erauaşezate oglinzi care dădeau iluzia unuinumăr şi mai mare de lalele – motivde mândrie, pentru că înseamna căpro prie tarul are foarte mulţi bani.

Până în anul 1630, bulbii de la -lele se cultivau şi comercializau numaiîntre cunoscători şi oameni de ştiinţă,pasionaţi de horticultură; în scurt timpînsă, din ce în ce mai mulţi comer -cianţi au observat că pentru unii bulbise plăteau sume foarte mari de bani şis-au gândit să se îmbogăţească rapid.Astfel, popularitatea lalelelor a cres -cut şi mai mult. Se obişnuia ca în ha -nurile locale să se adune grupuri maride comercianţi şi cumpărători de lalele.Nu a durat mult până majoritateaolandezilor au devenit cu adevaratobsedaţi de aceste flori, începe aşanumita tulipomanie. Cei care nu îşipermiteau să cumpere bulbi de lalelesau chiar lalele, se mulţumeau cu lu -crări de artă, piese de mobilier, bro -derii şi obiecte de ceramică pe careapărea silueta delicată a florii. Multeacuarele ce reprezintă lalele au fostpictate în această perioadă şi suntconsiderate acum adevărate opere deartă; pe vremea aceea însă, erau doarnişte foi de catalog menite să îi facă pecumpărători să ia flori scumpe, pentru

că numai acestea erau reprezentate.Cum bulbii se vindeau la kilo -

gram, majoritatea oamenilor făceauspeculaţii pe viitoarea greutate a acestora,odată ce erau scoşi din pământ. Tot cetrebuiau să facă investitorii era săplanteze bulbii şi să aştepte ca aceştiasa crească în pământ. Era ca şi cum arfi făcut bani din aer, aşa că aceastăspeculă a devenit cunoscută cu nu -mele de „comerţul cu vânt“.

În perioada dintre 1634 şi 1637,preţurile bulbilor de lalea au crescutuimitor de mult, pentru că „febra“lalelelor s-a răspîndit şi mai mult.Bulbi care în mod normal ar fi costat1-2 guldeni ajunseseră în numai câ -teva luni să fie chiar şi 100 de guldeni,astfel că bulbii îşi schimbau de câtevaori stăpânii până să înflorească pentruprima dată. Aceste speculaţii absurdeau constituit un fenomen atât deintens, încât istoricii şi economiştii deastazi încă nu îşi pot explica ce s-aîntîmplat. Atât de absurdă devenisesituaţia, că la apogeul ei, un singurbulb ajungea să valoreze cât o casăsau o pro prietate situată în cea mai bunăzonă din Amsterdam (echivalentul sala - riu lui unui zidar pe 15 ani). O fată seputea căsători aducând soţului dreptzestre... un bulb de lalea. Cu un bulbde soi se putea cumpăra o moarăde vânt sau o fabrică de bere.În centrul Amsterdam-uluiexista o casă care avea

Martie 2010 � 19

dăltuit în piatră faptul că a fost cum -părată cu 3 bulbi de lalea.

Pentru un bulb din soiul Vice-Roi un olandez a plătit 36 de buşeli degrâu (1 buşel = 36litri), 72 de buşelide orez, 4 bivoli, 12 oi, 8 porci, 2 bu -toaie de vin, 4 butoaie de bere, 2 tonede unt, 1000 de pounzi de brânză, unpat, un costum de haine, o cupă deargint şi un vagon de o mărime consi -derabilă pentru a le putea transporta,toate până la echivalentul sumei de2.500 de Florini olandezi.

Un altul a plătit pe un bulb greu -tatea sa în aur iar, auzind că un meş -tesugar mai are un bulb din aceeaşispecie a decis să cumpere preţiosulbulb de la acesta pentru suma de15.000 de florini. Imediat după ce l-acumpărat l-a strivit cu piciorul chiarîn faţa meşteşugarului pentru ca nimenisă nu mai aibă acea specie de lalea.

În disperarea de a face avere câtmai curând, oamenii nu se dădeau înlături nici de la furturi de bulbi dingrădinile cultivatorilor. Proprietarii debulbi nu mai conteneau tocmind paz -nici dar, nici în ei nu puteai avea în -cre dere, sumele enorme care se vehi -culau luau minţile oricui. Unii culti -vatori au decis să doarmă sub cerulliber lângă preţioşii bulbi astfel, mulţidintre ei s-au îmbolnăvit şi unii chiarau murit înainte să se îmbogăţească.

Au fost mulţi care au încercatsă oprească sau măcar să încetinească

20 � Martie 2010

speculaţiile. Preoţii şi profesorii deetică din acele timpuri îi avertizau peoameni de obsesia pentru bunurilepământeşti, în timp ce repre zentanţiiguvernului încercau în ace laşi timp săfacă legi împotriva speculei.

Mai mult, fiind afectate de unvirus, unele lalele, monocrome pânăatunci, deveniseră bălţate, sporind şimai mult interesul, provocând noi tu -raţii financiare. Furnizorii de până atunciau devenit ei înşişi „selecţionari“ şi„producători“. Preţurile creşteau de

douăzeci de ori într-o singură lună! În1637, o lalea costa cât o casă (şaptesute de guldeni). Dacă o casă „ca eta -lon“ vă spune puţin, iată alte douăexemple: o gravură de Rembrandt (re -cordul este consemnat în istoria arteiplastice) costa, tot atunci o sută deguldeni (aşadar, o lalea costa cît...şase gravuri de Rembrandt!), iar ra -portînd la banii de azi, o lalea arfi costat... 45 000 euro!

„ S u p r a p r o d u c ţ i a ”(previzibilă, în general, o

Martie 2010 � 21

22 � Martie 2010

spune orice manual de economie,dar... imprevizibilă la mo mentulrespectiv) a condus la efectul dominoal oricărui simbol valoric: într-o lunăde zile, preţul a scăzut ver tiginos (olalea coborâse pînă la costul... uneicepe), astfel că mulţi au sărăcit într-oclipită.

Inevitabila scădere a preţuluilalelelor a avut loc în 1637, când ungrup de vânzatori nu a putut să obţinăsumele de bani pe care le doreaupentru vânzarea unor bulbi – a fostmomentul în care parcă toata lumeaşi-a dat seama de situaţie. Toţi au vă -zut că preţul lalelelor era „artificial“şi că valoarea lor era trecătoare.

Mulţi şi-au pierdut toată avereape care o aveau, iar acest sfîrşit tragicpentru ei i-a făcut să nu mai poatăsuferi această floare niciodată. Totuşi,pentru mulţi alţii, mania lalelelor nu aavut nici un efect când a venit vorbade aprecierea plantei în sine, ea arămas în continuare o floare plină degraţie şi frumuseţe, iar varietăţile rareîncă mai atingeau preţuri ridicate.

De exemplu, în 1640 (când seconsidera că mania lalelelor deja tre -cuse) varietatea de lalea Semper Au -gustus ajungea la 1.200 de guldeni.

În secolele XVII-XVIII, laleauaîncă mai domnea în Europa, dardramaticul sfârşit al secolului XVIII şiînceputul secolului XIX, repre zen tatede Revoluţia Franceză şi invazia şi

ocuparea Olandei de către Napo leon,au schimbat modul în care lu mea pri -vea floarea. Tot în secolul al XVIII-lea,lalelele olandeze au deve nit atât derenumite, încât un sultan turc, Ahmedal III-lea, a importat mii de lalele dinOlanda. Astfel că, după o lungă că -lătorie, descendentele olan deze alelalelelor turceşti s-au întors în ţara lorde baştină.

În urmatoarele decade, interesulpentru lalea a variat, olandezii rămâ -nând singurii care şi-au păstrat „devo -ta mentul“ pentru aceste flori. Imigran -ţii olandezi sunt în mare parte răspun -zători de răspândirea popularităţiilalelei în toate colţurile lumii.

În prezent, în Olanda, cultivarealalelelor a devenit o ramură comer -cială importantă. Din cei 34 000 dekilometri pătraţi ai ţării, circa 7 700de hectare sunt folosite pentru culti -varea bulbilor de lalele. Anual, cei3 300 de producători din ţară exportăaproape două miliarde de bulbi delalele în peste 80 de ţări.

Deşi laleaua a avut un trecutzbuciumat, dragostea omului pentruaceastă favorită a grădinilor a rămasaceeaşi. Pe parcursul secolelor, aceastăfloare frumoasă i-a impresionat pe ar -tişti, pe poeţi şi pe oamenii de ştiinţă,aceştia imortalizându-i pe pânză şi pehârtie forma elegantă şi culorile ex -traordinare.

CRINULCRINUL

„Cum poate fi învinuit crinulcă iubeşte noroiul, când vântulîi apleacă potirul la pământ ?“

proverb arabLiliu

m m

arta

gon

- fot

o M

arijn

van

den

Bri

nk

Crinul, face parte din genul Li -lium – este originar din Asia şi,este printre cele mai vechi flori

cultivate de om. Cuprinde numeroasespecii de climat subtropical până latemperat, răspândite în special în Orientşi Europa, dar şi pe continentul ame -rican şi African.

Interesul omului pentru crin da -tează de cel puţin cinci milenii, fiinddupă unii biologi, chiar mai vechidecât interesul pentru trandafir.

Preţuirea acordată acestei plantee datorată atât însuşirilor sale tămă -duitoare, cât şi aspectului ei decorativ.În antichitate reprezenta speranţa, pu -

ritatea, triumful. În medicinapopulară bulbii erau folosiţi

pentru dezinfec ta rea

rănilor şi pentru preparea leacu rilorcontra muşcăturilor de şarpe. Aceastăplantă creşte salbatic atât în Orient,cât şi în Europa.

Una dintre cele mai vechi aşe -zări care îşi leagă originea de istoriacrinului, este oraşul persan, Susa (Şu -şa) creeat în jurul anului 4000 IdH.Localizat la est de râul Tigru şi, supra -vieţuitor al violentelor campanii mili -tare ale Imperiului Babilonian şi Im -periului Asirian, acest oraş antic îşitrage numele de la cuvântul semit„susan“ care înseamnă „crin“ sau „şu -şan“ în limba armea nă, „şuş“ în si -riană sau „sousa“ în greacă.

Împreună cu trandafirul şi culaurul, era folosit la greci şi romanipentru încununarea frunţilor învingă -torilor. Deşi creşte în stare sălbatică

24 � Martie 2010

mai mult în Orient şi în Europa, crinula ajuns şi pe continentul african, fiindfoarte apreciat în Egiptul antic, undesimboliza chiar ţara Egiptului (hiero -glifa care reprezenta crinul simbolizaEgiptul). Câteva milenii mai târziucrinul devine simbolul regalităţii înFranţa.

Este foarte interesant faptul cădeşi crinul alb (Lilium candidum) cuflori albe în formă de potir, cu parfumîmbătător, creşte în mod spontan înmulte părţi ale Europei, totuşi aceastaplantă a fost adusă din Orient caplantă cultivată. Cărăuşii au fost feni -cienii, grecii şi romanii şi, mai târziuarabii şi turcii. În România spre exemplu,crinul s-a cultivat pentru prima dată în1545, fiind adus din Asia Mica.

Deşi planta se folosea de multtimp în scopuri medicale sau orna -mentale, ea a stârnit târziu interesulnaturaliştilor. Astfel, crinii originaridin Orient sunt menţionaţi în Europaabia în Buletinul Grădinii Regale dinKew (Anglia) din anul 1811. Ca an deînceput al culturii crinului, în Europaeste considerat anul 1905, când bota -nistul englez Willson a introdus crinulregal (Lilium regale), cu toate că peacest continent se cultivau demultcrinii asiatici.

În ultima sută de ani au fostcreaţi numeroşi hibrizi, dar nici unulnu a reuşit să ocupe locul crinu -lui alb şi al celui regal (imperial)în privinţa formei, parfumu -lui şi culorii.

Martie 2010 � 25

Fritilaria imperialis - Iran - foto Marijn van den Brink

ZAMBILAZAMBILA

Scill

a sib

irica

arm

ena

– A

nato

lia -

Erz

urum

- fo

to M

arijn

van

den

Bri

nk

Genul Hyacinthus cuprinde peste30 de specii de plante. Eroinaprincipală a acestui gen este

Hyacinthus Orientalis, o specie dezambilă sălbatică care a stat la bazacreării majorităţii soiurilor cultivatepână în zilele noastre. Specii primi -tive de zambile putem întâlni şi astăziîn zonele montane din Asia Minor,Asia Centrala, Balcani şi Caucaz. Po -trivit unor cercetători, termenul „Hya -cinth“ ar proveni din limba traco -pelasgă, limbă vorbită cu peste 4000de ani în urmă.

Cultivată în regiunea estică abazinului mediteraneean şi, mai alesîn Orientul Apropiat, zambila s-a im -pus repede datorită parfumului ei plă -cut. Este interesant că această floare aînsoţit întotdeauna laleaua, pe careînsă cu greu o egalează, chiar şi înzilele noastre. Zambila este întâlnităfrecvent în folclorul şi mitologia orien -tală. Astfel, în Armenia, întâlnim ospecie de zambilă (hyacinthus race -mousus Dodonei) sub denumirea de„haurotmaurot“ ce sugerează pre -zenţa a doi zei zoroastrici:

- Haurvatat – una din cele şaptedivinităţi din Amesha Spentas. Înmitologia persană, Amesha Spentaseste grupul celor şapte divinităţi celuptă de partea binelui şi a zeului su -prem, Ahura Mazda. Numele „Ame -sha Spentas“ înseamnă „nemuritoriibuni“, membrii acestui grup susţinând

adevărul şi justiţia. Ea este perso ni -ficarea perfecţiunii, aduce sănătate şiprosperitate şi este asociată vieţii dedupă moarte.

- Ameretat – personificarea nemu -ririi şi protectoarea plantelor, numeleei înseamnă „fără moarte“. Îi estededicată a cincea lună a anului.

Şi, pentru că vorbim despre Ar -menia, trebuie să amintim încă douăspecii de zambilă care cresc sălbaticîn flora montană a Armeniei. Una senumeşte zambila strugure (MuscariArmeniacum). O plantă viguroasă dinfamilia Hyacinthaceae, cu frunze lun -gi şi flori mici, globulare, de culoareviolet sau alb, ce se aseamănă cu unciorchine de strugure. Cealaltă se nu -meşte Scilla sibirica ssp. Armena, oîntâlnim în zonele montane înalte dinArmenia, este asemănătoare cu zam -bila din zilele noastre, are flori simple,de culoare violet, puternic parfumate.

Din relatările diverşilor croni -cari aflăm că zambilele înmiresmauaerul renumitelor grădini din Orientcu mii de ani în urmă. Zambila degrădină, soiul comun (HyacinthusOrientalis), original din Anatolia, afost adus în Europa în secolul XVI.Din Bagdad şi Alep au fost duşi laVeneţia în 1562, bulbi de zambile cuflori simple şi foarte parfumate.Acestea s-au răspândit în toatăItalia, unii specialişti afir -mând că speciile respec -

Martie 2010 � 27

tive mai sunt cultivate şi în zilelenoastre în anumite zone. În scurt timp,zam bilele s-au răspandit în Franţa,Anglia şi în restul Europei. Cum zam -bila a fost nedesparţită de lalea, poateha zardul a făcut să găsească în Olandao a doua patrie. O legendă, născocităprobabil de fantezia olandezilor, po -vesteşte că un vas genovez a naufra -giat în apropierea coastei Ţărilor deJos. Încărcătura sa conţinea şi o ladăcu bulbi de zambile. Aceştia au fost

aruncaţi pe ţărm, unde au găsitcon diţii bune de dezvoltare.

După un timp plaja s-a

acoperit cu zambile înflorite şi par -fumate. Cum localnicii erau iubitoride flori, s-au grăbit să le transplantezeîn grădină. Zambilele cultivate n-aveaudecât 3 culori de bază: alb, roz şialbastru. În anul 1768 se obţin pentruprima dată zambile roşii, galbene şiviolet.

Puţini ştiu că nu doar laleaua afost protagonista unei isteriei în masă,a tulipomaniei ci, şi zambila. Ceea ces-a întîmplat cu zambila, nu a fost maipuţin spectaculos ci doar, foarte puţincunoscut. La mijlocul se coluluiXVIII, Madame de Pompa dour,

28 � Martie 2010

Muscari armeniacum - Anatolia - foto Marijn van den Brink

amanta regelui francez Louis al XV adecis că grădinile Versailles-ului tre -buie să fie împodobite cu zambileolandeze. Desigur, elita franceză nuputea fi mai prejos astfel, ia naştere„hyacinthmania“, o enormă isteriepentru bulbi de zambilă. Totuşi, aceastăisterie nu a dus până într-acolo încâtnobilimea franceza să-şi vândă caste -lele pe bulbi de zambilă.

Zambilele au început să fiecultivate în scopuri comerciale din adoua jumătate a secolului al XVI-leaşi, au devenit foarte populare în Eu -ropa în secolul XVIII – XIX. Selec -ţio nată şi ameliorată continuu de gră -

dinarii olandezi, zambila devine aproapetot atât de apreciată ca şi laleaua. Pe laînceputul secolului la XIX-lea existaumii de soiuri, în culori şi nuanţe di -ferite, cu flori duble şi parfumate.

În prezent, zambilele se cultivăintensiv în Olanda şi Anglia. Au fostcreate culori noi, interesante: crem,orange, galben, roşu, nuanţe de bleuetc. Zambila este printre cele mai apre -ciate flori de primăvară astfel, că s-ahotarât ca ziua de 7 martie să fie de -clarată „Ziua Internaţionala a Zambilei.

Martie 2010 � 29

Scilla sibirica armena – Anatolia - foto Marijn van den Brink

Bibliografie :- Istoria Armenilor – V. Mestugean – 1923- Civilizaţia armenilor – Mihai Rădulescu - 1983- Florile – parfum şi culoare – Aurelian Băltăreţu – 1980- Floricultura şi Fitothenie – A. Militiu, Natalia Ailincăi – 1967- Tulip – Anna Pavord – e-book- The Ultimate Rose Book – Stirling Macoboy – e-book- Teme pentru studii culturale – Mircea V. Ciobanu – e-book- Pantheon of Armenian pagan gods and goddess - Smbat Minasyan– e-book

- Despre lalele – Lavinia Rorich - grădinamea.ro- Enciclopedia online – curiozitati.net

30 � Martie 2010

Mulţumiri domnului Marijn van den Brink – Olanda, un pasionat fotograf şi botanist, pentru amabilitatea

de a ne pune la dispoziţie fotografiile (unele foarte rare)utilizate pentru ilustrarea acestui material !

Pulsat. albana ssp.armena anemona - foto Marijn van den Brink