Paralela Floare albastra . Pe langa plopii fara sot…

de Mihai Eminescu

Considerat „Luceafarul poeziei romanesti”,Mihai Eminescu a ridicat limba romana pe culmile expresivitatii,reusind sa-i scoata in evidenta valoarea si bogatia,astfel ca poeziile sale nu se pot traduce in nici o alta limba care sa redea delicatetea trasaturilor sufletesti sau frumusetea naturii. „In opera sa, poezie si proza , codrul,marea,raul,luna,sunt idei,divinitati,nu fenomene; fenomen este doar omul”asa cum spune George Calinescu. Conceptia e adanc taraneasca. Taranul respecta natura si legile ei fara sa intervina cu brutalitate in esenta ei. Poezia Floare albastra apare la 1 aprilie 1873 in revista Convorbiri literare si este

considerate o poezie embrion a romantismului eminescian de catre criticul Vladimir Streinul. Poezia “Pe langa plopii fara sot …” apare intre 28 si 9 septembrie 1883 in revista

Familia condusa de Iosif Vulcan. Garabet Ibraileanu spunea “Eminescu devine,mai putin atent la natura, acum se concentreaza asupra propriului sau suflet”. In poezia Floare albastra temele principale sunt iubirea si natura, mai precis ipostaza

iubirii paradisiace si natura bogata,una de basm ,unde ierburile au frageziune iar sunetele si culorile se armonizeaza.“Pe langa plopii fara sot… se bazeaza pe aceleasi teme insa de aceasta data, intalnim o

natura saraca ce corespunde dezamagirii din sufletul poetului. “Floare albastra “ are o interferenta de specii, elegie (datorita sentimentului de tristete

care se degaja din unele versuri),egloga (idila cu dialog),poem filozofic(prin meditatia asupra lumii, a omului comun si a geniului), in timp ce “ Pe langa plopii fara sot …” este o romanta. Poezia Floare albastra are o organizare simetrica,iar compozitional exista 4 secvente

poetice corespunzatoare interventiei celor 2 voci. Fiecare secventa este deosebita prin tonalitate, lexic si timpuri verbale. Secventa I contine primele 3 catrene, care reprezinta vocea fetei care se afla in

apropiere . Incipitul contine un repros al fetei care simte pericolul instrainarii si incearca sa-l

readuca aproape de ea. “Iar te-ai cufundat in stele/Si in nori si-n ceruri nalte?”. “Rauri in soare ” ,”Campiile asire”,”Intunecata mare” sunt elemente ale unei geografii mitice care sugereaza inaltimea gandirii barbatului preocupat de cunoastere. “Campiile asire” trimit la civilizatii superioare, “Intunecata mare “ este spatiu al genezei , “Piramidele-nvechite” la civilizatia egipteana. Adresarea este familiara “nu cata”, “iubite”,”sufletul vietii mele”. Secventa II contine doar 1 catren si reprezinta vocea lui care este departe.Diminutivul

“mititica ” ascunde o usoara ironie impotriva simtului comun axat pe trairea clipei.

Verbele la perfect simplu “zise”,”spuse”, fixeaza povestea in interiorul unei amintiri,deoarece poetul simplu exprima o actiune trecuta, apropiata insa de momentul vorbirii. Verbele la perfect compus “am ras”,”n-am zis” ascund din nou o ironie. Secventa III contine 8 catrene reprezentand vocea ei , ce incepe prin chemarea in

mijlocul naturii.Spatiul este tipic eminescian “Codru cu verdeata”,”izvoare”,”stanca”,”prapastie”,”ochii de padure”,”balta”,”trestia ” induc o stare de visare.Timpul este prezentul “plang”,”stanca sta” sugerand concretul, imediatul,natura ofera o alternative reala, palpabila opusa gandirii reci, meditative.Ceremonialul erotic cuprinde elemente stereotipe chemarea in codru , refacerea cuplului,jocul nevinovat al gesturilor de tandrete. Se remarca o serie de elemente ludice caracterizand ritualului erotic popular. Verbele

la viitor “ii spune”,”voi fi rosie”,”ii da”, transforma invitatia fetei dintr-un scenariu de dragoste real intr-unul posibil ipotetic. Elementele terestre se imbina cu cele cosmice “luna,astrul protector al iubirii” dupa cum codrul este cadrul familiar protector al indragostitilor.Ritualul erotic se prelungeste din codru pana in poarta casei.Interogatia retorica din finalul acestei secvente exprima alintatul fetei in spiritul oralitati taranesti. Se remarca in aceasta secventa cuvinte si forme populare care apropie acest ritual erotic de o idila pastorala.(“vom sede”,”voi creca”). Secventa IV contine ultimele 2 catrene reprezentand vocea lui care este departe.

Apare o alternanta a verbelor la prezent cu imperfectul (“dispare”,desi la prezent are intelesul unui trecut),idee intarita de punctele de suspensie de dupa verb. Starea de nemiscare,de fixitate a eului poetic e redata prin comparatia “ca un stalp”, verbul “stam” exprima persistenta in aceasta stare de nemiscare,iar luna devine un spatiu rece al ideilor,al gandirii. Exclamatia “ce frumoas,ce nebuna/e albastra-mi,dulce floare!” exprima regretul pentru

iubirea pierduta. Ultima strofa e separata prin puncte de suspensie,care marcheaza iesirea din visare. Versul “totusi… este trist in lume!” este unul concluzie cu valoarea de reflexive,ca o incheiere a unei argumentari. Verbul “este” exprima cunostinta unui adevar etern,in lume este,a fost si va fii trist pentru ca iubirea este “o minune de o clipa ”. In poezia “Pe langa plopii fara sot…” compozitia este romantica ,opozitia eu-tu

intarita de elementele afirmativ-negativ.Are o gradatie ascendenta (strofele 1-8) si una descendenta (strofele 9-11). Incipitul cuprinde o natatie rapida si esentializata a cadrului exterior “Pe langa plopii

fara sot”,sugestia singuratatii ,a dezolarii,cadrul interior. Reprosul,amaraciunea eului liric

neinteles de fiinta iubita. George Calinescu in opera lui Mihai Eminescu afirma ca “eul poetic incearca temerea de a muri nelumit”. Repetitia “o zi,o ora si sa mor “,evidentiaza dorinta arzatoare a omului de geniu ,capabil de sacrificiu suprem. Strofele 5,6 prin verbele la conditional optativ exprima idea, ca dragostea este ratiunea insasi a vietii ,pe care poetul o ridica la nivelul unui mister cosmic. Punctul culminant al gradatiei ascendente in strofa 8,iubirea poetului acumuleaza

patima generatiilor precedente.Strofele 9,10 sunt inceputul gradatie descendente si sugereaza atitudinea de indiferenta,detasarea,raceala eului liric pentru care femeia este acum comuna. Finalul cuprinde un repros adresat femeii care a stricat randuiala cosmica. “Floarea “ pentru Eminescu este un simbol vegetal al vietii care genereaza o traire

dionisiaca ,iar albastru prin referire la cer,la inalt este simbolul aspiratiei spre absolut ,perfectiune ce genereaza o traire apolinica bazata pe cunoastere(codru,izvorul,stanca,luna,ochii de padure,cerul,trestia).

In “Pe langa plopii fara sot…” motivul e geniul neinteles de persoana iubita “motivul eului poetic care incearca temerea de a muri nelumit “ , a timpului si melancoliei. Particularitatile iubirii si naturii. In “Floare albastra” natura este spatial feeric,protector al cuplului de

indragostiti,singura alternativa a fericirii reala,palpabila opusa gandirii meditative sterile. Ceremonialul erotic se desfasoara in codru cu izvoare,personificate,o stanca ,balta,sub trestie. Dragostea in viziunea eului liric meditativ este o minune de o clipa. In “Pe langa plopii fara sot “ natura este sumar schitata,esentializata, redusa la

imaginea unor plopi fara sot,sugestia pustiiri interioare. Ceremonialul erotic lipseste , dragostea fiind ratiunea vietii, mister cosmic. In “Floare albastra” , iubita este descrisa ca fiind apropiata,calda,familiara,amestec

de inocenta si senzualitate, cu fata rosie ca marul si cu parul de aur. Imaginea iubitei in “Pe langa plopi fara sot…”, este descrisa ca fiind un chip pururi

adorat.

Din punctul de vedere al realizarii artistice a poeziei “Floare albastra” ,cele 4 secvente se deosebesc prin tonalitate calma,meditativa, termeni familiari,populari,timpul verbelor:prezent concret,imediat, perfect simplu si compus ,viitor popular.Versificatia este in acord cu continutul de idei si sentimente ,strofele sunt de tip catren,rima imbratisata ,ritmul trohaic si masura de 8 silabe. In “Pe langa plopii fara sot…” ,intalnim verbe la timpurile perfect simpu si compus,

imperfect, repetitii,sinteze la nivelul verbelor si adverbelor. Contine 11 catrene,rima incrucisata,ritm iambic si masura de 6-8 silabe. Floare albastra : “Un fel de premise la marea problematica a Luceafarului si a

Scrisorilor inchinate dragostei.(Zoe Dumitrescu Busulenga)Pe langa plopii fara sot :”Anticipeaza, ca proces sufletesc, ca atitudine si ca solutie,Lucefarul. (D.Popovici).