Floare albastra- Mihai Eminescu

Iar te-ai cufundat n steleSi n nori si-n ceruri nalte ?De nu m-ai uita incalte,Sufletul vieii mele.

In zadar ruri n soareGrmdeti-n a ta gndireSi cmpiile AsireSi intunecata mare;

Piramidele-nvechiteUrca-n cer vrful lor mareNu cta n deprtareFericirea ta, iubite !"

Astfel zise mititica,Dulce netezndu-mi prul.Ah ! ce spuse adevarul;Eu am rs, n-am zis nimica.

"Hai la codrul cu verdea,Und-izvoare plng n vale,Stnca st s se pravaleIn prpastia mrea.

Acolo-n ochi de padure,Lnga bolta cea seninSi sub trestia cea linVom edea n foi de mure.

Si mi-i spune-atunci povetiSi minciuni cu-a ta guria,Eu pe-un fir de romaniVoi cerca de m iubeti.

Si de-a soarelui cldurVoi fi roie ca mrul,Mi-oi desface de-aur prul,S-ti astup cu dnsul gura.

De mi-i da o srutare,Nime-n lume n-a s-o tie,Cci va fi sub plrie -S-apoi cine treaba are !

Cnd prin crengi s-a fi ivitLuna-n noaptea cea de var,Mi-i inea de subsuoar,Te-oi inea de dupa gt.

Pe crarea-n boli de frunze,Apucnd spre sat n vale,Ne-om da srutri pe cale,Dulci ca florile ascunse.

Si sosind l-al porii prag,Vom vorbi-n intunecime;Grija noastr n-aib-o nime,Cui ce-i pas c-mi eti drag ?"

Inc-o gur - i dispare.Ca un stlp eu stau n lun !Ce frumoas, ce nebunE albastra-mi, dulce floare !

Si te-ai dus, dulce minune,S-a murit iubirea noastr Floare-albastr ! floare-albastr !.Totui este trist n lume !