FISA

MODERNISM

Modernismul romanesc s-a constituit in jurul revistei “Zburatorul”, aparuta sub conducerea lui Eugen Lovinescu intre 1919 si 1922.

In paginile “Sburatorului” au debutat cu poezie, proza si cronici literare, tineri precum: Ion Barbu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Ilarie Voronca, Tudor Vianu, G. Calinescu etc.

Principalele lucrari ale lui Lovinescu sunt: “Istoria civilizatiei romane moderne” si “Istoria literaturii romane contemporane”.

In esenta modernismului lui E. Lovinescu porneste de la ideea ca exista un spirit al veacului (saeculum) care determina sincronizarea literaturii romane cu cea a altor culturi europene.

Principiile pe care criticul le propune sunt:- Trecerea de la o literatura cu tematica rurala la o literatura de inspiratie citadina;- Eroul interbelic trebuie sa fie dominat de marile intrebari ale cunoasterii;- Trecerea poeziei de la epic la liric;- Intelectualizarea poeziei si a prozei;- Dezvoltarea romanului analitic (de analiza psihologica);- Fluxul intamplarilor este inlocuit de fluxul constiintei;- Poezia se caracterizeaza printr-un lirism subiectiv; - Volumul de versuri este conceput ca un intreg, prefatat de o arta poetica

(“Plumb”-“Plumb”; “Cuvinte potrivite”-“Testament”; “Poemele lumii”-“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”; “Joc secund”-“Joc secund(Din ceas dedus)”;

- Disparitia elementelor de versificatie (versul liber si tehnica ingambamentului)- Intelectualizarea limbajului.

Considerat al doilea mare poet roman dupa Eminescu, Tudor Arghezi creeaza o opera originala, care a influentat literatura vremii. Plecand de la aspectele traditionale, odera alternative poetice (idei, atitudini, modalitati lirice) moderne. Personalitate creatoare controversata, Arghezi realizeaza o opera apreciata superlativ sau dimpotriva, revendicata de clasici si de moderni deopotriva (Al.George il numeste “un clasic al viitorului”). Opera sa impresioneaza prin varietate si inovatie.

Universul liricii argheziene: poezia filosofica (de tip reflexiv):

- arta poetica: “Testament”, “Portret”, “Ex libris”, “Ruga de seara”, “Epigraf”. Se observa constanta preocupare argheziana pentru exprimarea conceptiei despre poezie si despre rolul poetului. - lirica religioasa: carutarea cui Dumnezeu, “intre credinta si tagada”, “Psalmi”(vol.Cuvinte Potrivite) - confruntarea cu moartea: “De-a v-ati ascuns”, “Duhovniceasca”, “De ce as fi trist?”

poezia sociala (lirica sociogonica): “Flori de mucigai”, “Cantare omului”, “1907-Peisaje” (estetica uratului, revolta sociala, universul taranesc)

poezia erotica: in vol. “Versuri de seara”, “Cuvinte potrivite” (“Melancolie”, “Morgenstimmung”, “Mirele”). Are doua atitudini: reticenta si amanarea clipei de iubire si implinirea erotica de tip casnic.

Poezia pentru copii: vol. “Carticica de seara”, “Buruieni”, “Martisoare”, vol “Prisaca”, “Cantec de adormit Mitzura”.

“Testament” este una dintre cele mai importante poezii moderniste ale lui Tudor Arghezi. Face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romane din perioada interbelica, alaturi de “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga si “Joc secund” de Ion Barbu. Poezia este asezata in fruntea primului volum arghezian, “Cuvinte potrivite” (1927), si are rol de manifest literar, realizat inca cu mijloace poetice.

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte Decât un nume adunat pe-o carte.

În seara răzvrătită care vineDe la străbunii mei până la tine,

Prin râpi şi gropi adânci,Suite de bătrânii mei pe brânci,

Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă,Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.Ea e hrisovul vostru cel dintâi,

Al robilor cu saricile, plineDe osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acuma întâia oară,Sapa-n condei şi brazda-n călimară,Bătrânii-au adunat, printre plăvani,

Sudoarea muncii sutelor de ani.Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite

Eu am ivit cuvinte potriviteŞi leagăne urmaşilor stăpâni.

Şi, frământate mii de săptămâni,Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane.Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.

Veninul strâns l-am preschimbat în miere,Lăsând întreagă dulcea lui putere.

Am luat ocara, şi torcând uşureAm pus-o când să-mbie, când să-njure.

Am luat cenuşa morţilor din vatrăŞi am făcut-o Dumnezeu de piatră,Hotar înalt, cu două lumi pe poale,

Păzind în piscul datoriei tale.

Durerea noastră surdă şi amarăO grămădii pe-o singură vioară,

Pe care ascultând-o a jucatStăpânul ca un ţap înjunghiat.Din bube, mucegaiuri şi noroi

Iscat-am frumuseţi cu preţuri noi.Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte

Şi izbăveşte-ncet pedepsitor Odrasla vie-a crimei tuturor.

E-ndreptăţirea ramurei obscure Ieşită la lumină din pădure

Şi dând în vârf ca un ciorchin de negiRodul durerii de vecii întregi.

Întinsă leneşă pe canapea,Domniţa suferă în cartea mea.

Slova de foc şi slova făurităÎmperechiate-n carte se mărită,

Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte,Robul a scris-o, Domnul o citeşte,

Făr-a cunoaşte că-n adâncul eiZace mânia bunilor mei. 

(“Testament”, Tudor Arghezi)

Tema poeziei reprezinta viziunea creatorului despre lume si relatia acestuia cu propria-i creatie, fiind aceasta opera o arta poetica.

Titlul poeziei este alcatuit dintr-un substantiv nearticulat si are o dubla acceptie: una denotativa si alta conotativa. In sens propriu, titlul desemneaza un act juridic intocmit de o persoana prin care aceasta isi exprima dorintele ce urmeaza a-i fi indeplinite dupa moarte, mai cu seama in legatura cu transmiterea averii sale. Titlul reprezinta si o notiune abstracta avand valoare metaforica deoarece sugereaza mostenirea spirituala pe care poetul o lasa generatiilor viitoare. Termenul “testament” ofera si sugestii religioase referindu-se la cele doua mari parti ale Bibliei, Vechiul si Noul Testament, in care sunt concentrate invataturile proorocilor si apostolilor adresate omenirii.

Poezia este alcatuita din sase strofe inegale astfel. Discursul liric este organizat sub forma unui monolog adresat, dialog imaginar intre tata si fiu, intre strabuni si urmasi, intre rob si domn, tot atatea ipostaze ale eului liric. Primele trei strofe exprima idea mostenirii spirituale pe care tatal i-o lasa fiului si obligatiile pe care cel din urma le are. Strofele urmatoare descriu relatia intre poet so stramosi, sursele inspiratiei sale si metamorfoza uratului in frumos, ultima strofa descriind actul creatiei.

Incipitul , conceput ca o adresare a eului liric catre un fiu spiritual, contine ideea mostenirii spirituale, “un nume adunat pe-o carte”, care devine simbol al identitatii obtinute prin cuvant. Conditia poetului este concentrata in versul: “decat un nume adunat pe-o carte” iar poezia apare ca bun spiritual si peren: “Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte”.

Metafora “seara razvratita” face trimitere la trecutul zbuciumat al stramosilor, care se leaga generatiile viitoare, prin “carte”, creatia poetica, treapta prezentului: “In seara razvratita care vine/De la strabunii mei pana la tine”. Enumeratia “rapi si gropi adanci”, ca si versul urmator “suite de batranii mei pe branci”, sugereaza drumul dificil al cunoasterii si al acumulatilor strabatut de inaintasi; in acelasi timp evidentiaza mediul rural al strabunilor.

Formula de adresare, vocativul “Fiule” desemneaza un potential cititor, poetul identificandu-se, in mod simbolic, cu un tata, cu un mentor al generatiilor viitoare. Cartea este “o treapta” in desavarsirea cunoasterii.

In strofa a doua “cartea”, creatia elaborata cu truda de poet, este numita “hrisovul vostru cel dintai”, cartea de capatai a urmasilor. “Cartea”-“hrisov” are pentru generatiile viitoare valoarea unui document fundamental, al existentei si al suferintei stramosilor “Al robilor cu saricile pline/De osemintele varsate-n mine”.

Idea centrala in cea de-a treia strofa este transformarea poeziei intr-o lume obiectuala. Astfel “sapa”, unealta folosita pentru a lucra pamantul, devine “condei”, unealta de scris, iar “brazda” devine “calimara”,munca poetului fiind numai ca material intrebuintat astfel decat a inaintasilor lui tarani; asupra cuvintelor el aplica aceasi truda transformatoare prin care plugarii supuneau pamantul. Poetul este un nasocotitor, care transforma “graiul lor cu-ndemnuri pentru vite”, in “cuvinte potrivite”, metafora ce desemneaza poezia ca trusa si nu ca inspiratie divina. Efortul poetic presupune timp indelungat, necesartransfigurarii artistice si trudei asupra cuvintelor, sugerat prin paralelismul intre munca fizica “sudoarea muncii sutelor de ani” si cea spirituala “framantate mii de saptamani”. In viziunea lui Arghezi, prin arta, cuvintele se metamorfozeaza, pastrandu-si insa forta expresiva.

Strofa a patra debuteaza cu o confesiune lirica “Am luat ocara si torcand usure am pus-o cand sa-mbie cand sa-njure”. Prin intermediul poeziei, trecutul se sacralizeaza iar opera literara capata valoare justitiara “Am luat cenusa mortilor din vatra/ Si am facut-o Dumnezeu de piatra, Hotar inalt, cu doua lumi in poale,/Pazind in piscul datoriei tale”.

In strofa a cincea apare ideea transfigurarii socialului in estetic prin faptul ca durerea, revolta sociala sunt concentrate in poezie, simbolizata prin “vioara”, instrument mult mai reprezentativ pentru universul taranesc decat clasica lira: “Durerea noastra surda si amara/O gramadii pe-o singura vioara, / Pe care ascultand-o a judecat, /Stapanul ca un tap injunghiat”. Arghezi introduce in literatura romana estetica uratului, concept pe care il preia de la scriitorul francez Charles Baudelaire. Prin unicul sau volum de poezii, “Florile raului”, Baudelaire largeste

conceptul de frumos, integrandu-i intelegerea raului, a uratului. Arghezi, la randul lui, considera ca orice aspect al realizarii, indiferent ca este frumos sau urat, sublim sau grotesc, poate constitui material poetic: “Din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi”. “Facui din zdrente muguri si coroane”, substantivul zdrente exprima idea de grotesc, de saracie, care se transforma in muguri, simbol al sperantei si coroane simbol al frumusetii si al bogatiei. Prin versul “Veninul strans am preschimbat in miere” evidentiaza convertirea veninului care exprima suferinta, in miere, placerea,dulceata vietii.

Ultima strofa evidentiaza faptul ca muza, arta contemplativa “Domnita”, “pierde” in favoarea mestesugului poetic “Intinsa lenesa pe canapea/Domnita sufera in cartea mea”. Poezia este atat rezultatul inspiratiei, al harului divin “slova de foc” cat si rezultatul trudei poetului “slova faurita”: “Slova de foc si slova faurita/Imperechiate-n carte se marita/Ca fierul cald imbratisat in cleste”. Conditia poetului este redatain versul “Robul a scris-o, Domnul o citeste”, artistul este un rob, un truditor al condeiului si se afla in slujba cititorului “Domnul”.

Metafora “carte” are un loc central in aceasta arta poetica fiind un element de recurenta. Termenul “carte” are rol in organizarea materialului poetic si semnifica, pe rand, in succesiunea secventelor poetice:realizarea ideii poetice a acumularilor spirituale, poezia este rezultatul trudei, “treapta”, punct de legatura intre predecesori si urmasi, valoare spirituala, rezultat al sublimarii experientei inaintasilor “hrisovul cel dintai”, “cuvinte potrivite”, “slova de foc si slova faurita/Imperechiate-n carte se marita”, relatia autor-cititor “robul a scris-o, domnul o citeste”.

Cartea, creatia poetica si poetul, creatorul, se afla in stransa legatura. Acest aspect este demonstrat de lirismul subiectiv abordat evidentiat de marcile lexico-gramaticale: verbe la prima persoana : “am ivit”, “am prefacut, “am luat”, “facui”, “am pus”, “am facut”, “iscat-am”; forme pronominale: “(nu)-ti”, “tine”, “tale”; adjective pronominale poesesive: “ta”, “mei”, adresarea directa.

Jocul timpurilor verbale sustine ideile artei poetice. Un singur verb la viitor, forma negativa “nu-ti voi lasa”, plasat in pozitie initiala in poezie, sustine caracterul testamentar, programatic, al poeziei. Utilizarea frecventa a verbelor la persoana I singular, la trecut, pentru definirea metaforica a actukui de creatie poetica, sugereaza rolul poetului. Verbele la prezent infatiseaza efectele si esenta poeziei.

Opera literara “Testament” de Tudor Arghezi este o arta poetica moderna pentru ca poetul devine, in conceptia lui Arghezi, un nascocitor, iar poezia presupune truda creatorului. Pe de alta parte, creatia artistica este atat produsul inspiratiei divine, cat si al tehnicii poetice. Un alt argument in favoarea modernitatii poeziei este faptul ca Arghezi introduce in literatura romana, prin aceasta creatie literara, estetica uratului, arta devenind un mijloc de reflectare a complexitatii aspectelor existentei si o modalitate de amendare a raului.

Valorificarea diferitelor straturi lexicale in asocieri surprinzatoare, strofele inegale ca numar de versuri, cu metrica si ritmul variabile, sunt tot atatea argumente in favoarea modernitatii poeziei.

Poezia “Testament” de Tudor Arghezi este o arta poetica de sinteza pentru orientarile poeziei interbelice, cu elemente moderniste si traditionaliste.