filosofia greacå în texte alese · dreptunghi într-un cerc... sunt înså al¡ii care spun cå...

Gheorghe Vlådu¡escu Ion Bån¿oiu

Filosofia greacå în texte alese

Cartea de liceu Cartea de liceu Cartea de liceu Cartea de liceu Cartea de liceu ••••• Antologii Antologii Antologii Antologii Antologii

Redactor: Irina IlieTehnoredactor: Rodica Ni¡å

© Editura Punct, 2002701341 Bucure¿ti, România

Str. Tudor Arghezi nr.15, sector 2tel.: (00401) 211.58.04; 212.03.47

fax: (00401) 212.03.48e-mail: [email protected]

Descrierea CIP a Bibliotecii Na¡ionale a RomânieiFilosofia greacå în texte alese / antolog. : Gheorghe

Vlådu¡escu, Ion Bån¿oiu. - Bucure¿ti : Punct, 2002p. 196 ; 23.5 cm. - (Cartea de liceu. Antologii)Bibliogr.ISBN 973-8323-02-9

I. Vlådu¡escu, Gheorghe (antolog.)II. Bån¿oiu, Ion (antolog.)

14(38)

GHEORGHE VLÅDUºESCU ION BÅNªOIU

Filosofia greacaîn texte alese

Argument ......................................................................................... 9ªCOALA DIN MILET ....................................................................... 11Thales din Milet .............................................................................. 11

A. Via¡a ¿i învå¡åtura ................................................................... 12B. Fragmente ............................................................................... 14

Anaximandros din Milet ................................................................. 14A. Via¡a ¿i învå¡åtura ................................................................... 15B. Fragmente ............................................................................... 17

Anaximenes din Milet ..................................................................... 18A. Via¡a ¿i învå¡åtura ................................................................... 18B. Fragmente ............................................................................... 19

PYTHAGORAS ªI PYTHAGORISMUL ............................................... 21A. Via¡a ¿i învå¡åtura ................................................................... 21B. Doctrina vechiului pythagorism ............................................... 22

REPREZENTANºI AI VECHIULUI PYTHAGORISM ........................... 27Hippasos ........................................................................................ 27Petron din Himera .......................................................................... 27REPREZENTANºI AI PYTHAGORISMULUI ULTERIOR .................... 29Philolaos ........................................................................................ 29


Archytas ......................................................................................... 30A. Via¡a ¿i învå¡åtura ................................................................... 30B. Fragmente ............................................................................... 31

Heraclit din Efes ............................................................................. 31A. Via¡a ¿i învå¡åtura ................................................................... 31

Cuprins

6 Gheorghe Vlådu¡escu Ion Bån¿oiu

B. Fragmente ............................................................................... 32ªCOALA DIN ELEA......................................................................... 35Parmenides .................................................................................... 35


Zenon ............................................................................................. 38A. Via¡a ¿i învå¡åtura ................................................................... 38B. Fragmente ............................................................................... 40

Melissos din Samos ........................................................................ 40A. Via¡a ¿i învå¡åtura ................................................................... 41B. Fragmente ............................................................................... 41

EMPEDOCLES ............................................................................... 43A. Via¡a ¿i opera .......................................................................... 43B. Fragmente ............................................................................... 45

ANAXAGORAS................................................................................ 49A. Via¡a ¿i învå¡åtura ................................................................... 50B. Fragmente ............................................................................... 51

ªCOALA ATOMISTÅ ....................................................................... 53Leucip ............................................................................................ 53

A. Via¡a ¿i învå¡åtura ................................................................... 53Democrit ........................................................................................ 55


SOFIªTII ........................................................................................ 63Protagoras ...................................................................................... 64


Prodicos ......................................................................................... 66A. Via¡a ¿i învå¡åtura ................................................................... 66B. Fragmente ............................................................................... 66

Gorgias .......................................................................................... 68A. Via¡a ¿i învå¡åtura ................................................................... 68B. Fragmente ............................................................................... 68

SOCRATE....................................................................................... 73A. Via¡a ........................................................................................ 73B. Învå¡åtura............................................................................ 77

PLATON ......................................................................................... 81A. Via¡a ¿i învå¡åtura ................................................................... 82B. Doctrina ................................................................................... 88

ARISTOTEL .................................................................................. 111A. Via¡a ¿i învå¡åtura ................................................................. 112

Filosofia greacå în texte alese 7

B. Opera..................................................................................... 113STOICISMUL ................................................................................ 129

A. Reprezentan¡i ........................................................................ 129Zenon din Cition........................................................................... 129Chrysippos din Soloi sau din Tars ................................................ 130

B. Doctrina ................................................................................. 130CEL DE-AL DOILEA ATOMISM ..................................................... 137Epicur .......................................................................................... 137

A. Via¡a ¿i învå¡åtura ................................................................. 138B. Fragmente ............................................................................. 141

SCEPTICISMUL ............................................................................ 149A. Reprezentan¡i ........................................................................ 149B. Doctrina ................................................................................. 151

NEOPLATONISMUL ...................................................................... 161Plotin ........................................................................................... 162

A. Via¡a ¿i opera ........................................................................ 162B. Opera..................................................................................... 164

Proclos ......................................................................................... 170A. Fragmente ............................................................................. 170

Damascius ................................................................................... 176Opera ......................................................................................... 176

ADDENDA I .................................................................................. 183ADDENDA II ................................................................................. 189NOTÅ BIBLIOGRAFICÅ ................................................................. 195

Argument

Primul filosof grec era Thales din Milet, iar ultimul, Damascius.Durata, de cam douåsprezece veacuri, mul¡imea „evenimentelor“întâmplate, intensitatea tråirilor, puterea de imaginare ¿i rigoareademonstra¡iilor, frumuse¡ea construc¡iilor, ca ¿i completitudinea,ce nu este de admirat în filosofia grecilor, poate, alåturi de tragedie,partea de sus a acelui „miracol“ din care vine întreaga Europåspiritualå? De aici, mai înainte de orice, nevoia de Grecia. Nu însåde o Grecie istoricå (de o istorie trecutå, de timp revolut), pentru cåfilosofia ei este mereu (de veacuri) personantå fa¡å cu aceea a oricårei(a fiecårei) secven¡e temporale. Trecutul nu este ceva care råmâneîn urmå, ci, în ordinea con¿tiin¡ei, råmâne în alcåtuirea ei. A¿aîncât, låsându-i mereu pe greci, se cuvine så-i ¿i citim. Cum ziceaLessing, într-o epigramå:

„Cine nu-l laudå pe Kotzebue?Dar cine îl mai cite¿te.Am vrea så fim mai pu¡in låuda¡i,ªi mai mult citi¡i!“Aceastå antologie este un îndemn la lecturå. ªi mijloc.

1. THALES DIN MILET (640-548)

„Cât îl prive¿te pe Thales, acesta trece, consensual, drept primulfilosof al naturii. Dar e pu¡in ceea ce ¿tim despre aceastå filosofie,deoarece dezvoltarea filosoficå ulterioarå a tezelor lui Thales ¿iadâncirea con¿tientå a lor – dezvoltare pe care numai acestea puteaus-o aibå – vedem cå apar la filosofii de mai târziu, dar sunt atribuitelui; cu toate cå numeroase alte idei ale sale s-au piedut, ele n-aufost propriu-zis idei filosofice speculative. [...] Dezvoltårile filosoficeulterioare fac epocå deosebitå la filosofii urmåtori, care se distingtocmai prin acest caracter determinat al lor; de aceea, propriu-zis,noi nu am putut pierde nimic din filosofia lui Thales. Aceasta nu nise înfå¡i¿eazå sub forma unui sistem elaborat, ¿i anume nu pentrumotivul cå ne lipsesc informa¡ii despre ea, ci fiindcå cea dintâifilosofie nu poate fi încå sistem [...].

[...] Propozi¡ia lui Thales cå apa este absolutul sau, a¿a cumspuneau autorii, cå este principiul e filosoficå. Filosofia începe cuaceastå propozi¡ie, fiindcå prin ea con¿tiin¡a î¿i då seama cå Unuleste esen¡å, este ceea ce e adevårat cå numai el este ceea-ce-fiin¡eazå-în-sine-¿i-pentru-sine.“

G. W. F. Hegel, Prelegeri de istorie a filosofiei, pp. 158, 168.

Scoala din Milet,


A. Via¡a ¿i învå¡åtura*

1. Diogenes Laertios, I, 22-25. A¿a cum afirmå Platon, eraconsiderat printre cei ¿apte în¡elep¡i. A fost cel dintâi om numit„în¡elept... Dupå ce s-a ocupat un timp cu treburile politice, s-adedicat cercetårii naturii. Dupå unii, n-ar fi låsat nici o scriere, cåciAstrologia nauticå, atribuitå lui, se spune cå este opera lui Phokosdin Samos**; dupå al¡ii, ar fi scris numai douå lucråri, Despre solsti¡ii¿i Despre echinoc¡ii, considerând inabordabile celelalte fenomenecere¿ti. Se pare, dupå al¡ii, cå el cel dintâi s-a ocupat de astronomie¿i a prezis eclipsele de soare ¿i solsti¡iile...

Tot cel dintâi ar fi descoperit drumul soarelui de la un solsti¡iula celålalt ¿i tot el, pentru prima oarå, dupå unele mårturii, a aråtatcå lå¡imea Soarelui raportatå la ciclul parcurs pe cer, precum ¿ilå¡imea lunii, fa¡å de aceea¿i circumferin¡å, reprezintå a ¿aptea sutådouåzecea parte...

Thales a fost cel care ar fi înscris pentru prima oarå triunghiuldreptunghi într-un cerc... Sunt înså al¡ii care spun cå Pythagorasar fi fåcut acest lucru...

Ibidem, I, 35-37. Printre dictoanele lui Thales care circulå ¿iacum sunt urmåtoarele: „Vorbåria multå nu este o dovadå de minteîn¡eleaptå“, „Ascute-¡i mintea“, „Preferå binele, vei închide cu aceastagurile celor flecari“.

I se mai atribuie ¿i urmåtoarele dictoane***: „Dintre toate câteexistå, divinitatea este cea mai veche, cåci ea este nenåscutå.Universul, cea mai frumoaså podoabå, cåci este opera divinitå¡ii.Cel mai mare este spa¡iul, cåci el aleargå peste tot, cuprinde totul.Lucrul cel mai rapid este gândul, cåci el aleargå peste tot. Lucrul cemai puternic este necesitatea, cåci ea ståpâne¿te totul. Cel maiîn¡elept lucru este timpul, cåci el då la ivealå totul.“ Thales spuneacå moartea nu se deosebe¿te deloc de via¡å. Când cineva l-a întrebat:„Tu atunci de ce nu mori?“, el a råspuns: „Fiindcå nu existå nici odeosebire“. Când cineva i-a pus întrebarea: „Ce a fost mai întâi,

* Aici ¿i mai departe, pânå la Socrate, numerotarea fragmentelor (sec¡.A ¿i B) este preluatå dupå Diels (Die Fragmente der Vorsokratiker).Dacå ¿i când ordinea este schimbatå, cu påstrarea înså a numåruluide identificare Diels, explica¡ia stå în aceea cå fragmentele alese aufost altfel alåturate din ra¡iuni sistematice.

** Phokos din Samos, cunoscut numai din aceastå referire, ea înså¿isåracå.

*** Atribuirea este îndoielnicå.

ªcoala din Milet 13

noaptea sau ziua?“, el a råspuns: „Noaptea este înaintea unei singureZile“. Iar când cineva l-a întrebat dacå un om care såvâr¿e¿te onedreptate se poate ascunde de zei, el a råspuns: „Nici chiar atuncicând pune la cale ceva råu“. Unui bårbat adulter, care i-a pusîntrebarea dacå ar putea så jure cå n-a såvâr¿it adulterul, el i-aråspuns: „Juråmântul fals nu este mai råu decât adulterul“. Cânda fost întrebat ce lucru este dificil, el a råspuns: „A te cunoa¿te petine însu¡i“. „Ce este mai u¿or?“ – „A da un sfat altuia.“ „Ce lucrueste mai plåcut?“ – „Succesul.“ „Ce este divinul?“ – „Ceea ce nu arenici început, nici sfâr¿it.“ ¥ntrebat fiind care este lucrul cel maineobi¿nuit pe care l-a våzut, a råspuns: „Un tiran båtrân“. „¥n cechip ar putea cineva îndura o nenorocire în modul cel mai u¿or?“ –„ ¥n cazul când i-ar vedea pe du¿manii lui ¿i mai nenoroci¡i.“ „Cumam putea tråi o via¡å cât mai bunå ¿i mai dreaptå?“ – „¥n cazul cândn-am såvâr¿i noi în¿ine lucrurile pe care le condamnåm våzându-lela al¡ii.“ „Cine este fericit?“ – „Cel care este sånåtos la trup, înzestratla minte ¿i are un caracter educat.“

20. Proclos, Comentarii la Euclid, 157, 10: Se spune cå Thales ademonstrat pentru prima oarå cå cercul este divizat în pår¡i egalede cåtre diametru. 250, 20: El este indicat ca primul (învå¡at) care a¿tiut ¿i a aråtat cå unghiurile de la baza oricårui triunghi isoscelsunt egale, folosind într-o manierå mai veche cuvântul „egal“ pentru„identic“. 299,1: Acum aceastå teoremå este astfel formulatå: douådrepte care se întretaie formeazå la vârf unghiuri egale.

12. Aristotel, Metafizica, I, 3, 983b 6 ¿i urm. Dintre to¡i cares-au ocupat mai întâi de filosofie, cei mai mul¡i gåseau cå singureleprincipii ale tuturor lucrurilor sunt cele în identitatea materiei.¥ntr-adevår, ei considerau ca începutul, în generare, ¿i termenulfinal, în pieire, acel ceva din care sunt toate existentele, în timp cesubstan¡a persistå sub însu¿irile care se schimbå mereu, ¿i cå eleste elementul ¿i principiul tuturor celor ce existå, care nu se na¿te¿i nu piere, ci prin înså¿i natura sa subzistå ve¿nic... Cåci trebuiaså fie o naturå anume, una sau multiplå, din care ele iau na¿tere,în timp ce numai ea råmâne mereu aceea¿i. Asupra numårului ¿iidentitå¡ii acestor principii ei nu s-au potrivit; astfel, Thales încå,întemeietorul unei asemenea filosofii, zicea cå din apå vin toate (deaceea ¿i socotea cå påmântul plute¿te pe apå), la aceasta, fåråîndoialå, el ajungând pe seama observa¡iei cå toate î¿i iau hranadin umezealå ¿i cå din ea ia na¿tere ¿i tråie¿te pânå ¿i caldul...,observa¡ie în func¡ie de care presupozi¡ia, dar ¿i ea în legåturå cualta, anume cå semin¡ele tuturor sunt prin natura lor umede, ¿i dintoate acestea cå Apa este principiul naturii celor umede. Dupå al¡ii


înså, cei stråvechi, care au tråit cu mult înaintea noastrå..., aupresupus natura cam la fel. Anume, ei au fåcut din Okeanos ¿iTethys pårin¡ii generatori ¿i îi puneau pe zei så jure pe apå, cåreiai se zicea Styx.

13. Simplicius, Fizica, 23, 21. Dintre cei ce sus¡in cå principiuleste unic ¿i în mi¿care – filosofi pe care el (Aristotel) îi nume¿te înparticular ¿i cercetåtori ai naturii –, unii spun cå acest principiueste limitat, ca, de pildå, Thales ¿i Hippon; ... ei sus¡ineau cåprincipiul (lucrurilor) este apa, ajungând la aceastå opinie în urmaobserva¡iilor empirice. (Dupå pårerea lor) caldul se men¡ine prinumiditate, iar tot ce este mort se usucå; semin¡ele tuturor lucrurilorsunt umede ¿i tot ce reprezintå hranå muste¿te. De acolo de undeprovin toate – de acolo se hrånesc, cum apa care este principiulnaturii umede le înglobeazå pe toate. Prin urmare, ei considerauapa ca principiul tuturor lucrurilor ¿i demonstrau cå påmântul estea¿ezat pe apå.

B. Fragmente

3. Galenus, In Hippocratis de humoribus, I, 23. Thales, de¿i spunecå toate se alcåtuiesc din apå, sus¡ine de asemenea ¿i acest lucru(anume cå elementele se prefac unele în altele). Dar e mai bine så-idåm cuvântul, citind din cartea a doua Despre principii, unde seaflå scris cam a¿a: „Cele patru elemente, dintre care afirmåm cåprimul este apa ¿i într-un fel anume îl consideråm drept elementunic, se amestecå laolaltå în vederea unirii, combinårii ¿i constituiriilucrurilor din cosmos. Cum de altfel am spus-o în prima parte.“

2. ANAXIMANDROS DIN MILET (?610 - ?547?)

„Cea mai bunå metodå pentru a studia spiritul acestei filosofiiioniene antice constå în a o lua ca exemplu pe cea mai caracteristicå:cea a lui ANAXIMANDROS. Este singura prin care se poatereprezenta cu mai multå sau mai pu¡inå exactitate concep¡ia desprelume. Prin el, ne putem face o idee despre lårgimea vederilor ¿iîntinderea extraordinarå a gândirii ioniene. În primul rând, el aconceput un model al universului de o veritabilå profunzime metafi-


zicå ¿i de o unitate structuralå riguroaså. El a realizat, în aceea¿imåsurå, prima hartå a Påmântului, creând astfel geografia ¿tiin¡ificå.În sfâr¿it, matematicile grece¿ti se nasc în epoca filosofiei milesiene.“

W. Jaeger, Paideia, p. 195.

A. Via¡a ¿i învå¡åtura

1. Diogenes Laertios, II, 1-2. Anaximandros din Milet, fiul luiPraxiades; el a sus¡inut cå apeiron* este obâr¿ia tuturor lucrurilor¿i elementul primordial, fårå så specifice înså dacå este aer, apåsau altceva; a sus¡inut cå pår¡ile se schimbå, dar ceea ce se prezintåca întreg råmâne ca întreg imuabil, cå påmântul se aflå în mijloculUniversului, de¡inând centrul...

El cel dintâi a fåcut o hartå a påmântului ¿i a mårii ¿i a construito sferå cereascå...

4. Eusebios, Praeparatio evangelica, X, 14, 11. Anaximandros,...el cel dintâi a construit un cadran solar pentru indicarea solsti¡iilor,a perioadelor de timp, a anotimpurilor ¿i a echinoc¡iilor.

5.a. Cicero, De diuinatione, I, 50, 112. Spartanii au fost sfåtui¡ide Anaximandros, filosoful cercetåtor al naturii, så-¿i påråseascåcetatea ¿i casele ¿i så se ducå så se a¿eze înarma¡i pe ogoare, cu totce aveau, fiindcå-i amenin¡a un cutremur de påmânt, atunci cândtoatå cetatea s-a pråbu¿it...

7. Themistios, Orationes, 36. Dupå câte ¿tim, Anaximandros afost cel dintâi dintre eleni care a cutezat så dea la ivealå un tratatintitulat Despre naturå.

9. Simplicius, Fizica, 24, 13. Din numårul învå¡a¡ilor careafirmau cå principiul lucrurilor este unul, aflat în mi¿care ¿inedeterminat, Anaximandros din Milet, fiul lui Praxiades, urma¿ul¿i discipolul lui Thales, a afirmat cå principiul ¿i elementul constitutival lucrurilor este apeiron ¿i el a fost primul care a folosit acest termenpentru arché (principiu). Arché, afirmå el, nu este nici apa, nicivreunul din a¿a-numitele elemente, ci o altå substan¡å, apeiron, ¿iel a fost primul din care î¿i trag obâr¿ia toate cerurile ¿i lumilecuprinse în ele... Este cert cå Anaximandros, în urma observa¡ieifåcute, cå cele patru elemente se preschimbå între ele, a refuzat såadmitå pe vreunul dintre ele ca substrat material, acceptând altceva,dincolo de ele; pe de altå parte, el nu face na¿terea dependentå de

“

* Ilimitatul, nedeterminatul.


transformarea elementului, ci de desprinderea contrariilor, datoritåmi¿cårii eterne. De aceea, Aristotel l-a clasificat printre cei ce suntde aceea¿i pårere cu Anaxagoras. Contrariile sunt caldul ¿i recele,uscatul ¿i umedul ¿i celelalte.

10. Pseudo-Plutarh, Stromata, 2. Anaximandros, legat de Thalesprin prietenie, a afirmat cå apeiron este cauza oricårei na¿teri ¿ipieiri, din care, spune el, s-au desprins cerurile ¿i, în general, toatelumile infinite. El a demonstrat cå pieirea ¿i, cu mult înainteaacesteia, na¿terea î¿i trag obâr¿ia din eternitatea infinitå, învâr-tindu-se toate în cerc. Afirmå cå påmântul este de formå cilindricå¿i cå înål¡imea lui ar reprezenta o treime din lå¡ime. Spune, deasemenea, cå for¡a care genereazå dintotdeauna cåldura ¿i friguls-a diferen¡iat în procesul de na¿tere al acestei lumi ¿i alcåtuie¿tela periferia ei o sferå de foc care înconjoarå atmosfera din jurulpåmântului, întocmai scoar¡ei care cuprinde tulpina copacului.Soarele, luna ¿i stelele s-au format dupå ce sfera de foc s-a rupt înbucå¡i, iar focul a fost prins într-o serie de inele. De asemenea,sus¡ine cå omul s-a nåscut dintru început din vie¡uitoare de altåspecie. Ideea aceasta o sprijinå pe faptul cå progeniturile altoranimale, curând dupå ce s-au nåscut, se hrånesc singure, prinmijloace proprii, în timp ce numai omul pretinde o îngrijireîndelungatå. De aceea, a¿a fiind lucrurile, omul nu s-ar fi påstrat învia¡å de la început.

11. Hippolytos, Respingeri..., I, 6, 1-7. Anaximandros Milesia-nul... l-a audiat pe Thales. El a afirmat cå principiul lucrurilor esteo substan¡å infinitå, din care î¿i trag începutul cerurile ¿i lumeacuprinså în ele. Aceastå naturå este ve¿nicå, nu îmbåtrâne¿te ¿icuprinde în ea toate lumile. El vorbe¿te despre timp în sensul cåna¿terea, existen¡a ¿i pieirea ar fi determinate.

El a afirmat cå apeiron este începutul ¿i elementul primordial allucrurilor, fiind primul care a întrebuin¡at termenul pentru elementulprimordial; pe lângå aceasta, a mai spus cå mi¿carea este ve¿nicå¿i cå înlåuntrul ei se nasc cerurile. Påmântul se aflå în stare desuspensie ¿i nu este sus¡inut de nimic, ci se men¡ine pe locul luidatoritå faptului cå este în egalå måsurå depårtat de toate. Formapåmântului este curbatå ¿i rotunjitå, asemenea unei coloane depiatrå. Noi på¿im pe una dintre suprafe¡ele de bazå, iar cealaltå seaflå de cealaltå parte. Astrele s-au nåscut sub forma unui inel defoc; ele s-au desprins din focul cosmic ¿i sunt împresurate de aer.Pe dinåuntrul inelului se gåsesc ni¿te deschizåturi ca ni¿te råsuflå-tori, întocmai orificiilor la flaut, prin care ne apar astrele; atuncicând orificiile se astupå, se produc eclipsele. Animalele s-au nåscut


din umezeala evaporatå de cåldura soarelui. Omul, la na¿tere, eraasemenea unei alte vie¡uitoare, adicå asemenea unui pe¿te...

15. Aristotel, Fizica, III, 4, 202b 6. Orice lucru sau se înfå¡i¿eazåca un principiu, sau rezultå dintr-un principiu, dar apeiron-ul nuare un principiu anterior lui, deoarece acesta ar constitui pentru elo mårginire. Pe lângå aceasta, apeiron-ul, fiind un principiu, estenenåscut ¿i nepieritor. ¥ntr-adevår, orice lucru nåscut este obligatså aibå un sfâr¿it ¿i existå un sfâr¿it pentru orice proces de pieire.De aceea, a¿a cum spunem noi, nu existå un principiu alapeiron-ului, el fiind principiul celorlalte lucruri, cuprinzând totul¿i conducând totul, a¿a cum sus¡in to¡i aceia care nu admit altecauze în afarå de apeiron, cum ar fi „ra¡iunea“ (Anaxagoras) sau„prietenia“ (Empedocles). Apeiron este divinul. El este nemuritor ¿inepieritor, a¿a cum afirmå Anaximandros ¿i cei mai mul¡i dintrecercetåtorii naturii. Convingerea cå existå ceva infinit se ive¿te lacercetåtori mai ales în virtutea a cinci temeiuri: pe temeiul timpului(cåci acesta este nemårginit), apoi pe acela al diviziunii, în cazulmårimilor, cåci matematicienii folosesc no¡iunea de „infinit“, ¿i, maideparte, prin faptul cå numai în acest fel n-ar înceta na¿terea ¿ipieirea, anume dacå admitem cå este Infinit (apeiron) cel din care sedesprinde ceea ce se na¿te; de asemenea, ceea ce se prezintå limitateste totdeauna limitat în raport cu un anume lucru, astfel încâteste necesar så nu existe nici o limitå, dacå negre¿it trebuie ca unlucru så se limiteze totdeauna fa¡å de un altul; cel mai importantargument, care totodatå pricinuie¿te tuturor nedumerire, se sprijinåînså pe faptul cå în gândire nu intervine nici o delimitare, cå numårulpare infinit, la fel cu mårimile matematice ¿i cu ceea ce este exteriorcerului. Fiindcå lumea exterioarå este infinitå, materia corporalå ¿ilucrurile par a fi ¿i ele „infinit“ (apeiron).

B. Fragmente

1. Simplicius, Fizica, 24, 13. Anaximandros a afirmat cå:„Începutul lucrurilor este apeiron-ul... De acolo de unde se producena¿terea lucrurilor, tot de acolo vine ¿i pieirea, potrivit cu necesitatea,cåci ele trebuie så dea socotealå unele altora pentru nedreptateafåcutå, potrivit cu rânduiala timpului.“


3. ANAXIMENES DIN MILET (?550 – 480)

„Originalitatea sa constå mai degrabå în concep¡ia despreraportul dintre lucruri ¿i principiul din care ele derivå ¿i la care seîntorc. Orice schimbare se produce cu adevårat, dupå el, princondensåri sau rarefieri ale aerului, dupå cum se contractå sau sedestinde. O socotealå pentru varietatea fenomenelor, prin ac¡iuneauniformå a proprietå¡ilor sale specifice.“

Leon Robin, La pensée grecque, pp. 54-55.


1. Diogenes Laertios, II, 3. Anaximenes din Milet, fiul luiEurystratos, a audiat învå¡åtura lui Anaximandros... El a sus¡inutcå obâr¿ia lucrurilor este aerul ¿i apeiron, cå stelele nu se mi¿cå pesub påmânt, ci în jurul påmântului.

4. Aristotel, Metafizica, I, 3, 984a 5. Anaximenes înså, ca, dealtminteri, ¿i Diogenes, socote¿te ca anterior apei aerul, întreelementele simple, principiul prin excelen¡å.

5. Simplicius, Fizica, 24, 26. Anaximenes din Milet..., cel care afost discipolul lui Anaximandros, a afirmat ¿i el cå lucrurile au unsubstrat unic ¿i infinit (apeiron), ca ¿i Anaximandros, dar nu indefinit(aoriston), cum a afirmat acesta, ci definit, numindu-l aer; acestadiferå dupå gradul de rarefiere ¿i comprimare de la o substan¡å laalta. Când se rarefiazå devine foc, iar când se comprimå setransformå în aer, apoi în noroi ¿i mai departe în apå, apoi în påmânt,în pietre ¿i în celelalte lucruri care sunt formate din acestea. ªiacesta (Anaximenes) considerå mi¿carea ca fiind ve¿nicå ¿i cådatoritå ei are loc devenirea.

7. Hippolytos, Respingeri, I, 7. Anaximenes... a afirmat cå aerul,care este apeiron, stå la obâr¿ia lucrurilor din care se nasc toatecele ce nu existå, cele care au existat ¿i vor exista, ¿i zeii, ¿i lucruriledivine... Elementul caracteristic pentru aer este urmåtorul: atuncicând este foarte lini¿tit nu poate fi sesizat cu ochiul, dar se facesim¡it prin frig, prin cåldurå, umezealå ¿i mi¿care; el se mi¿cåcontinuu, cåci, dacå aerul nu s-ar mi¿ca, atunci lucrurile care suntschimbåtoare nu s-ar preface nici ele. Când aerul devine mai denssau se rarefiazå, înfå¡i¿area lui este diferitå. Atunci când se împrå¿tiedatoritå rarefierii, se transformå în foc. Pe de altå parte, devenind


mai dens, produce vânturile. Printr-o densificare mai mare seformeazå aerul. Apoi, tot din aer, printr-o condensare sporitå, apareapa, apoi påmântul, iar printr-o condensare maximå iau na¿terepietrele. ¥n acest chip, contrariile principale în procesul deveniriisunt cåldura ¿i frigul. Påmântul este plat ¿i purtat de aer; deasemenea, Soarele, Luna ¿i to¡i ceilal¡i a¿tri, fiind to¡i de foc, suntpurta¡i de aer din cauza formei lor plate. A¿trii s-au nåscut dinpåmânt, fiindcå umezeala påmântului s-a ridicat în sus ¿i rårindu-sea devenit foc, iar focul înål¡ându-se s-au constituit a¿trii.

9. Cicero, Academica, II, 57, 118. Dupå acesta (Anaximandros),discipolul såu, Anaximenes, a afirmat cå aerul este infinit (apeiron),dar cå toate câte se nasc din ele sunt definite; se nasc, într-adevår,påmântul, apa, focul, ¿i din ele totul.

B. Fragmente

1. Plutarh, De primo frigido, 7, 947, F. Anaximenes spune cåacel ceva din materie care se contractå ¿i se comprimå este recele,iar ce se prezintå rarefiat ¿i destins (a¿a nume¿te el lucrurile cupropriile cuvinte) este caldul. De aceea, nu în chip nepotrivit afirmåel cå omul suflå pe gurå ¿i cald, ¿i rece. Suflarea se råce¿te dacåeste presatå ¿i comprimatå cu buzele, iar dacå se laså gura liberdeschiså, ea exhaltå cåldurå, datoritå råririi produse.

2. Aëtius, I, 3, 4. Precum sufletul nostru, zice Anaximenes, careeste aer, ne ståpâne¿te pe noi, tot astfel ¿i întregul univers este cuprinsde suflare ¿i aer (aer ¿i suflare sunt întrebuin¡ate ca sinonime).

„Pythagoras a fost privit de unii savan¡i numai ca fondator alunei secte religioase cåreia i s-au atribuit de curând descoperirimatematice fåcute mult dupå el: se poate ca el så se fi jucat într-unmod ira¡ional cu «misticismul numårului», înså doar atât. Al¡ii auaccentuat aproape exclusiv latura ra¡ionalå ¿i ¿tiin¡ificå a gândiriisale. Ambele portretizåri sunt prea restrânse ¿i prea exclusivistepentru a putea fi plauzibile. Doctrinele religioase ale nemuririi ¿itransmigra¡iei sunt atribuite lui Pythagoras pe baza unor eviden¡eindiscutabile. Caracterul lui – unul dintre cei mai originali gânditoriai istoriei, fondator al ¿tiin¡ei matematice ¿i al cosmologiei filosofice,de¿i atestat indirect de asemenea izvoare timpurii incontestabile –trebuie så fie socotit drept singura explica¡ie ra¡ionalå a impresieiextraordinare produse de numele såu asupra gânditorilor ce i-auurmat. A fost deopotrivå un maestru religios ¿i un geniu ¿tiin¡ific,venerat în timpul vie¡ii ¿i multe veacuri dupå aceea de continuatoriisåi, contestat vehement de al¡ii, dar niciodatå ignorat.“

W.K.C. Guthrie, O istorie a filosofiei grece¿ti, vol. I, tr. rom., 1999, p. 137.


4. Isocrate, Busiris, 28. Pythagoras din Samos..., sosind în Egipt¿i devenind acolo discipolul (egiptenilor), a introdus primul în Eladacelelalte învå¡åturi ale filosofiei ¿i preceptele referitoare la jertfe ¿i lariturile care se såvâr¿esc în timpul ceremoniilor religioase.

Pythagoras si pythagorismul

(?585 – 500)

,


6a. Proclos, Comentarii la Euclid, 65, 11. Pythagoras a trans-format filosofia referitoare la geometrie..., examinând principiile eide bazå, cercetând abstract ¿i ra¡ional teoremele acestei ¿tiin¡e...

8. Diogenes Laertios, VIII, 4. (Pythagoras) povestea despre elurmåtoarele: cum cå ar fi fost de origine un Aithalid ¿i era socotitfiul lui Hermes. I-a spus Hermes så aleagå orice ¿i-ar dori, în afaråde nemurire. El atunci a cerut ca, atât în timpul vie¡ii, cât ¿i dupåmoarte, så poatå påstra memoria celor întâmplate. Astfel, cât era învia¡å putea så-¿i aducå aminte de toate, iar dupå moarte a påstrataceea¿i amintire. Ceva mai târziu, sufletul lui a intrat în trupul luiEuphorbos, care a fost rånit de Menelau... Povestea ciclul migra¡iilorsale: cum se reîncarnase, în ce plante ¿i în ce animale intrase, câtepåtimise sufletul lui în Hades ¿i toate întâmplårile, câte le maia¿teaptå pe celelalte suflete în metempsihozå...

Ibidem, I, 12. Pythagoras a fost cel dintâi care a întrebuin¡attermenul de filosofie ¿i s-a numit pe el însu¿i filosof... spunând cånici un om nu e în¡elept, ci numai zeul. Filosofia se numea maiînainte în¡elepciune, ¿i cel ce o profesa era numit în¡elept, pentru aaråta cå a ajuns la cel mai înalt grad de perfec¡iune sufleteascå;filosof era înså iubitorul de în¡elepciuni.

8a. Porphyrios, Via¡a lui Pythagoras, 19. Ce spunea el discipolilorcare intrau în rela¡ie cu dânsul, nimeni n-ar putea spune cusiguran¡å, cåci în cercurile lor tåcerea nu råmânea la voia întâmplårii.¥n orice caz, dintre cele mai cunoscute de to¡i era învå¡åtura potrivitcåreia sufletul este, dupå cum spunea el, nemuritor, iar apoi treceîn alte specii de vie¡uitoare. Pe lângå acestea, mai sus¡inem cå celeîntâmplate se vor întâmpla cândva din nou, potrivit unor perioadeciclice, ¿i cå în mod nemijlocit nimic nu e nou.

21. Aëtios, II, 1,1. Pythagoras, cel dintâi, a numit cuprindereatuturor lucrurilor Kosmos, de pe urma rânduielii ce domne¿te înalcåtuirea sa.

B. Doctrina vechiului pythagorism

1. Diogenes Laertios, VIII (24). Principiul tuturor lucrurilor esteunitatea, iar din aceastå unitate provine doimea nedefinitå, servindca suport material unitå¡ii, care e cauza. Din unitate ¿i din doimeanedefinitå se trag numerele, din numere punctele, din puncte liniile,din linii figurile plane, din figurile plane figurile solide, din figurilesolide corpurile sensibile, ale cåror elemente sunt patru la numår:focul, apa, påmântul ¿i aerul. Acestea trec pe rând prin toate

Pythagoras ¿i pythagorismul 23

lucrurile. Astfel se na¿te Universul (Kosmos), însufle¡it, înzestrat cura¡iune, sferic ¿i cuprinzând la mijloc påmântul...

4. Aristotel, Metafizica, I, 5, 985b 23. Printre ace¿ti filosofi (¿imai înainte deci) a¿a-numi¡ii pythagorei, care se îndeletniceau cumatematica, fåcuserå cei dintâi så propå¿eascå studiile acestea ¿i,întrucât erau educa¡i în spiritul lor, au considerat cå principiilematematice sunt principiile tuturor lucrurilor existente. ªi cum înstudiile matematice numerele ocupå, în mod natural, primul loc,iar lor li se pårea cå în numere contemplå multe asemånåri culucrurile ce fiin¡eazå permanent ¿i cu cele aflate în devenire – maimulte decât ar fi gåsit în elementele Foc, Påmânt ¿i Apå –, deoarecepentru ei o anumitå modificare a numerelor însemna dreptatea,cutare însemna sufletul ¿i ra¡iunea, cutare prilejul potrivit ¿i a¿amai departe –, fiind exprimabilå numeric orice altå stare a lucrurilor;observând, pe de altå parte, cå ¿i modificårile de sunete ¿i raporturilearmoniei muzicale sunt exprimate prin lucruri numere, iar apoicelelalte lucruri aråtându-¿i la fel toatå firea lor printr-o asemånarece ia chipul numerelor, aceste numere dovedindu-se cele dintâiprincipii ale întregii naturi, au ajuns la presupunerea cå elementelenumerelor sunt (implicit) elementele tuturor lucrurilor ¿i cerul întregeste armonie ¿i numår.

Ibidem, I, 986a 15 ¿i urm. Se vede, a¿adar, cå ¿i ace¿ti gânditoriconsiderå numårul atât ca principiu, cât ¿i ca materie pentrulucruri... Drept elemente ale numårului ei socot perechea ¿ineperechea, iar dintre acestea primul este infinit, celålalt finit.Unitatea provine din amândouå elementele (cåci este ¿i pereche, ¿inepereche), iar numårul din unitate. De altfel, dupå cum s-a spus,cerul întreg înseamnå pentru ei numere. Al¡ii apoi, care fac partedin aceea¿i ¿coalå, spun cå existå zece principii, orânduite dupåînrudirea lor: finitul ¿i infinitul, neperechea ¿i perechea, unul ¿ipluralitatea, dreapta ¿i stânga, masculin ¿i feminin, repaos ¿imi¿care, plan (drept) ¿i curb, luminå ¿i întuneric, bun ¿i råu, påtrat¿i oblong... Pythagoreii au aråtat în mod limpede câte ¿i de ce felsunt aceste contrarii, a¿adar, putem lua din ambele doctrine aleacestora numai atâta: cå opozi¡iile (grupurile de contrarii) suntprincipii ale lucrurilor existente. Dar câte ¿i de ce fel sunt acesteprincipii nu aflåm decât de la una din ¿coli (a pythagoreilor). Cumpot fi înså raportate la cauzele aråtate principiile nu reiese în modarticulat din enun¡area lor. S-ar pårea totu¿i cå ei orânduiescasemenea elemente în domeniul materiei, întrucât ei afirmå cåsubstan¡a lucrurilor se compune dintre acestea ca din pår¡i ale lorimanente...


10. Ibidem, XIII, 8, 1083b 8. Modalitatea de explicare din doctrinapythagoreilor dintr-o anumitå privin¡å comportå dificultå¡i mai mici,dar de naturå diferitå. Så concepi numårul ca fiind neseparat (delucruri) suprimå multe din consecin¡ele imposibile, înså, pe de altåparte, a considera lucrurile compuse din numere, iar numårul acestaca fiind cel matematic este ceva imposibil... Cel pu¡in numårularitmetic luat ca atare implicå unitå¡i abstracte. Dar pentrupythagorei numårul înseamnå lucruri cu existen¡å (realå). Ei aplicådeci enun¡uri teoretice lucrurilor, ca ¿i cum ar fi alcåtuite din acelenumere.

22. Ibidem, I, 8, 989b 29 ¿i urm. Cei care se numesc pythagoreiopereazå cu principii ¿i elemente mai neobi¿nuite decât cele pe carele deosebeau primii cercetåtori ai naturii. Pricina unei asemeneasitua¡ii se datoreazå faptului cå au preluat principiile din afaradomeniului sensibil, deoarece obiectelor matematice le lipse¿temi¿carea. Totu¿i ei discutå tot ceea ce se referå la naturå; într-adevår,doctrina lor se ocupå de geneza Cerului ¿i supun observa¡iei pår¡ilesale: ce se întâmplå cu ele, ce ac¡iuni suferå ¿i cum lucreazå (pår¡ile).Folosesc principiile ¿i cauzele pentru a explica exclusiv acestefenomene, ca ¿i cum ar fi de acord cu ceilal¡i filosofi ai naturii cumcå existå numai ceea ce cade sub sim¡uri ¿i este cuprins de a¿a-numitulCer. Dar aceste cauze ¿i principii ei sus¡in cå sunt capabile så seridice pânå la lucrurile suprasensibile, fiind mai potrivite pentruexplicarea lor decât pentru discursurile referitoare la naturå... ªiapoi, cum ar trebui så luåm drept o explica¡ie coerentå ideea cåmodificårile numårului, la fel cu numårul însu¿i, ar fi cauzele celorce fiin¡eazå ¿i se întâmplå în ceruri, de la primele începuturi pânåaståzi, fårå så existe vreun alt numår, în afarå de acesta, din carese alcåtuie¿te Universul?

17. Aristotel, Despre cer, I, 268a 10. Dupå cum spun pythagoreii,întregul (to pan) ¿i toate lucrurile (ta panta) sunt definite de cele trei(no¡iuni); cåci sfâr¿itul, mijlocul ¿i începutul... alcåtuiesc numårultriadei...

37. Simplicius, Despre cer, 511, 36. ¥n centrul universului spuncå este focul, iar în jurul centrului se învârte¿te Anti-påmântul,fiind el însu¿i un påmânt ¿i numindu-se a¿a deoarece fiin¡eazå caceva opus acestui påmânt al nostru. Iar dupå Anti-påmânt vinepåmântul, rotindu-se de asemenea în jurul centrului; dupå påmântvine luna...

77. Porphyrios, Despre via¡a pythagoricå, 37. Existau douå feluride forme ale învå¡åturii lui: un grup de discipoli primea numele dematematici, iar celålalt de acusmatici. Matematicii erau cei care

Pythagoras ¿i pythagorismul 25

învå¡aserå o expunere amånun¡itå, pe larg ¿i cu precizie, a cuno¿-tin¡elor, acusmaticii fiind cei care ascultaserå numai preceptelegrupate pe capitole, strânse pe scurt, fårå expunerea lor mai preciså.

84. Aulus Gellius, Nop¡ile attice, I, 9, 2. Chiar de la începuttinerii erau examina¡i dupå fizionomie. Acest cuvânt voia så însemnecå erau cercetate firea ¿i caracterul oamenilor, încercându-se så sestabileascå însu¿irile oamenilor dupå expresia ¿i tråsåturile fe¡ei.Cel care era cercetat ¿i era gåsit apt era primit de îndatå la învå¡åturå¿i i se prescria un anumit timp de tåcere. Nu se fixa la to¡i acela¿inumår de zile, ci fiecare î¿i avea timpul såu, stabilit dupå capacitateasa presupuså... Timpul de tåcere nu dura la nimeni mai pu¡in dedoi ani. Cei ce se gåseau pe acest parcurs de tåcere se numeauakustikoi (auditori). Dupå ce învå¡aserå lucrurile cele mai grele,tåcerea ¿i ascultarea, ¿i începeau så devinå erudi¡i în acest fel detåcere care se numea ekhemythia, abia atunci aveau voie såvorbeascå, så întrebe, så scrie ce auziserå. ¥n aceastå fazå ei senumeau matematici, desigur de la disciplinele pe care începuseråså le înve¡e. Cåci cei vechi în¡elegeau prin matematici geometria,muzica ¿i celelalte discipline superioare. De aici, împodobi¡i cu acestediscipline ale ¿tiin¡ei, treceau mai departe, la cercetarea alcåtuiriiUniversului ¿i a principiilor naturii, ¿i atunci se numeau fizicieni.

HIPPASOS

Hippasos din Metapont sau din Crotona, ori din Sybaris (sfâr¿itulsecolului al VI-lea), pythagoreic dintre cei mai de seamå, esteîntrucâtva între doctrina ¿colii ¿i „naturalismul“ de tip ionian (foculca temei al lumii).

1. Diogenes Laertios, VIII, 84. Hippasos din Metapont spuneacå existå un timp determinat al transformårii întregului Kosmos ¿icå universul este limitat ¿i în perpetuå mi¿care.

4. Iamblichos, Via¡a lui Pythagoras, 88. Despre Hippasos sepoveste¿te cå fusese unul dintre pythagorei, care, fiindcå divulgasecel dintâi (solu¡ia în) problema construc¡iei unei sfere în care seînscriu douåsprezece pentagoane, ¿i-ar fi gåsit pieirea în mare, caunul ce fåptuise o fårådelege...

7. Aristotel, Metafizica, I, 984a 7. Hippasos din Metapont ¿iHeraclit din Efes (iau drept) principiu focul.

11. Iamblichos, In Nicomachi arithmetica, 10, 20. Acusmaticiidin ¿coala lui Hipassos numeau numårul „prima paradigmå a crea¡ieiUniversului“.

PETRON DIN HIMERA

1. Plutarch, De defectu oraculorum, 22, p. 422B. Spunea cå lumilenu sunt nenumårate, nici una sau cinci la numår, ci o sutå optzeci¿i trei dispuse în figura unui triunghi, cu ¿aizeci de lumi pe fiecare

Reprezentanti ai vechiului pythagorism,


laturå. Din restul de trei lumi, mai este a¿ezatå câte una în dreptulfiecårui unghi ¿i se cuprind astfel într-un ¿ir, una dupå cealaltå,rotindu-se lini¿tit în cercul horei.

Reprezentanti ai pythagorismului ulterior,

1. PHILOLAOS

Philolaos (sec. V ante), conducåtor al ¿colii din Tarent, pytha-goreu, ar fi scris o carte cu influen¡å asupra lui Platon. Informa¡iile(ca ¿i fragmentele) sunt nesigure.


1. Diogenes Laertios, VIII, 84-85. Philolaos din Crotona erapythagoreu... Doctrina lui este cå toate lucrurile se întâmplå prinnecesitate ¿i armonie. El a fost cel dintâi care a declarat cå påmântulse învârte¿te în cerc... A scris o singurå carte... Despre naturå, alcårei început e urmåtorul: „Natura în Univers este orânduitå dinelementele limitate ¿i nelimitate, ¿i a¿a este întregul univers ¿i totce se aflå în el“.

B. Fragmente

1. Stobaios, Eclogae Fizicae, I, p. 466. Principiile lucrurilor nusunt nici asemånåtoare, nici omogene: ar fi imposibil så fie ordonatedacå armonia nu le-ar påtrunde. ¥ntr-adevår, lucrurile asemånåtoare¿i de aceea¿i naturå nu au nevoie de armonie; cele neasemånåtoare¿i eterogene, care nu sunt supuse acelora¿i legi, trebuie så fie legateîntre ele, ¿i aceasta în mod necesar de o armonie, spre a puteaforma o lume bine ordonatå.

Ibidem, I, 7 p. 8. Esen¡a numårului este mare; ea face ¿iîmpline¿te totul, ea este principiul ¿i calea vie¡ii divine ¿i cere¿ti, ca¿i a celei a oamenilor.

5. Ibidem, I, p. 454. Este necesar ca lucrurile så fie toate limitate¿i ilimitate. Dar, dacå este evident cå ele nu pot fi formate numaidin cele limitate sau numai din cele ilimitate, atunci urmeazå cålumea cu toate ale ei este o alcåtuire armonioaså din limitat ¿iilimitat.

1. Ibidem, I, p. 8, 10. Numårul rezultå în tot ceea ce estecunoscut. Fårå el este imposibilå gândirea sau cunoa¿terea a ceva.¥n decadå trebuie contemplatå esen¡a ¿i puterea numårului, mare,infinit, atotputernic; el este sursa ¿i calea vie¡ii, divine, cere¿ti ¿iumane. Esen¡a numårului ne face så în¡elegem tot ceea ce esteobscur ¿i necunoscut; fårå el nu putem ¿ti ceva nici despre lucruri,nici despre raporturile dintre ele. Pe acestea toate nu numai zeiicare manifestå atotputin¡a numårului le cunosc, ci ¿i oamenii, cåcise gåsesc în toate cuvintele ¿i ac¡iunile noastre. Numårul ¿i armoniase opun erorii; eroarea nu este pe potriva naturii lor. Eroarea ¿ipizma sunt fiicele indefinitului fårå de gândire. Nicicând falsul nuva putea påtrunde în numår; el îi este etern du¿man. Adevårul numaiconvine naturii numårului; el este nåscut din numår.

2. ARCHYTAS

Archytas din Tarent (?430-360), matematician cu remarcabilecontribu¡ii în domeniu (între altele, rezolvarea „curajoaså“, cum s-aspus, a problemei dublårii cubului, a¿a-numita problemå delficå),pentru cå ar fi fost puså de oracolul de la Delfi), mecanician (ar ficonstruit o porumbi¡å din lemn care se mi¿ca), astronom, teoreticianal muzicii, filosof de ¿coalå pythagoricå, politician în¡elept.


1. Diogenes Laertios, VIII, 79-83. Alt pythagoreu a fost Archytasdin Tarent... El l-a scåpat pe Platon printr-o scrisoare, când era såfie omorât de Dionysios... A fost cel dintâi care a ridicat mecanica laun sistem, prin aplicarea principiilor matematice; tot el a aplicatpentru prima oarå mi¿carea mecanicå la o construc¡ie geometricå,


anume când a încercat, cu ajutorul sec¡iunii unui hemicilindru, sågåseascå douå medii propor¡ionale pentru a ob¡ine dublul cubului.

B. Fragmente

3. Stobaios, Florilegium, IV, 1, 139. Din lucrarea lui Archytas,Despre ¿tiin¡e: „Un principiu ra¡ional bine gåsit a pus capåt revoltei,a fåcut så creascå buna în¡elegere; se aplicå acest principiu, numai existå nesa¡, ci numai echitate; prin echitate ne împåcåm (noioamenii) în învoielile încheiate, datoritå acestui principiu cei umiliprimesc de la cei puternici, iar boga¡ii dåruiesc celor nevoia¿i,convin¿i ¿i unii, ¿i al¡ii cå prin aceasta vor stabili dreptatea. Fiindnormå ¿i frâu pentru cei ce comit nedreptå¡i, acest principiu i-aîmpiedicat de la fårådelege pe cei ce îl cunosc, înainte de a såvâr¿inedreptatea, convingându-i cå nu vor putea scåpa neobserva¡i cândvor ajunge la încheierea socotelilor...“

3. HERACLIT DIN EFES (?545-480)

„Acest spirit îndråzne¡ a fost primul care a spus profundulcuvânt: «Fiin¡a nu este mai mult decât nefiin¡a», ea e tot atât depu¡in; sau: «Fiin¡a ¿i neant este totuna»; esen¡a e schimbarea.Adevårul este numai unitatea contrariilor. La elea¡i avem afirma¡iaintelectului abstract cå numai fiin¡å existå. În locul expresiei luiHeraclit, noi spunem: absolutul este unitatea fiin¡ei ¿i nefiin¡ei. Cândascultåm propozi¡ia: «Fiin¡a nu e mai mult decât nefiin¡a», ea nupare a avea prea mult sens, pare a fi numai o nega¡ie generalånumai absen¡å de gândire. Înså avem ¿i o altå expresie, care indicåmai de aproape semnifica¡ia principiului. Anume, Heraclit spune:«Totul curge (panta rei), nimic nu subzistå råmânând acela¿i».“

G.W.F. Hegel, Prelegeri de istorie a filosofiei, vol. I, pp. 263-264.


1. Diogenes Laertios, IX, 1. Heraclit, fiul lui Bloson, era originardin Efes... (5). ¥ncå din copilårie a stârnit mirare; ca adolescent,sus¡inea cå nu ¿tie nimic, iar ca om matur, cå le ¿tie pe toate. Nu a

Reprezentan¡i ai pythagorismului ulterior 31

fost discipolul nimånui, ci pretindea cå s-a cercetat pe sine însu¿i...¥i este atribuitå o operå intitulatå, dupå principalul ei con¡inut,Despre naturå; ea se împarte în trei cår¡i: Despre univers, Politica ¿iTeologia... (6). Dupå unii, el ¿i-a dat osteneala s-o scrie cât maiobscur, cu inten¡ia ca de con¡inutul ei så se apropie numai ceicapabili... (7). Câteodatå, se exprimå limpede ¿i pe în¡eles, a¿a încâtpânå ¿i un cititor cu o minte mai pu¡in ascu¡itå îl în¡elege cuu¿urin¡å, încercând un sentiment de înål¡are sufleteascå... (8). Iatåacum care sunt învå¡åturile lui Heraclit...: focul este elementulprimordial ¿i toate rezultå din transformårile focului... Toate se nascdin opozi¡ia contrariilor ¿i în întregimea lor curg asemenea unuirâu...

5. Aristotel, Metafizica, I, 3, 984a 7. El vorbe¿te despre o anumitåordine ¿i despre o perioadå limitatå în transformarea lumii... Cândfocul se stinge, în lume se alcåtuiesc toate câte sunt; mai întâi,partea mai denså a focului, tot strângându-se laolaltå, devinepåmânt, apoi, când påmântul se dilatå, prin ac¡iunea focului,Heraclit spune cå apare apa, iar din exhala¡iile de pe suprafa¡a apeise ive¿te aerul. ªi iarå¿i, lumea ¿i toate corpurile cad pradå foculuiîn incendiul universal.

B. Fragmente

35. Cåci, dupå Heraclit, oamenii iubitori de în¡elepciune secuvine så fie iscoditori ai unei mul¡imi de-a dreptul uria¿e de lucruri.

123. Iar, dupå Heraclit, naturii îi place så råmânå ascunså.40. Mul¡imea cuno¿tin¡elor nu î¡i då ¿i minte: dacå ar fi fost

a¿a, ar fi dobândit ¿i Hesiod, ¿i Pitagora, tot astfel ¿i Xenofan, precum¿i Hecataios.

41. Cåci una este în¡elepciunea så atingi cuno¿tin¡a a ceea cese aflå la cârma a toate prin toate.

112. Chibzuin¡a este cea mai mare virtute, iar în¡elepciuneînseamnå a vorbi ¿i a fåptui adevårul, ascultând de naturå.

113. Chibzuirea este comunå tuturor.114. Cei care vorbesc cugetat trebuie så se întemeieze pe ceea

ce este comun tuturor lucrurilor, precum cetatea pe lege, ba încåmai temeinic. Toate legile omene¿ti se nutresc din unica lege divinå,cåci aceasta are atâta putere câtå voie¿te ¿i ajunge pentru toate ¿iprisose¿te.

115. Sufletul are un logos care se spore¿te pe sine.1. Dar de logosul acesta ve¿nic existent oamenii se tot fac

ne¿tiutori, ¿i mai înainte de a fi auzit, ¿i dupå ce au auzit de el


întâia oarå. De¿i toate se întâmplå dupå logosul acesta, ei seaseamånå cu ni¿te neînvå¡a¡i, de¿i învå¡a¡i ¿i cu vorbe, ¿i cu faptede felul celor pe care eu le descopår divizând fiece lucru dupå naturalui ¿i tâlcuindu-i starea. Înså celorlal¡i oameni li se pierd din vederetoate cele pe care le fac în stare de veghe, tot a¿a cum le pier dinvedere toate cele din timpul somnului.

2. De aceea trebuie urmat comunul, altfel spus, comunitarul:comun este comunitarul. De¿i logosul este comun, cei mai mul¡ivie¡uiesc ca ¿i cum ar avea cuget propriu.

30. Orânduirea acestei lumi, aceea¿i pentru to¡i, n-a fåurit-onici vreunul dintre zei, nici vreunul dintre oameni, ci a fost dinve¿nicie ¿i este ¿i va fi foc ve¿nic viu, care se aprinde dupå måsurå¿i se stinge dupå måsurå.

31. Cå a sus¡inut cå focul este ¿i nåscut, ¿i destructibil o indicåurmåtoarele: transformårile focului – mai întâi mare, iar din mare ojumåtate, påmânt, o jumåtate, vâlvåtaie. Într-adevår, el afirmå cutårie cå focul, sub ocârmuirea logosului totodatå zeu care legospodåre¿te pe toate cele, focul este preschimbat, prin mijlocireaaerului, în element umed, ca germene al ordinii lumii, pe care îlnume¿te mare, iar din aceasta se nasc iarå¿i påmânt ¿i cer ¿ilucrurile cuprinse în ele. Despre felul cum au loc din nou resorb¡ia¿i conflagra¡ia låmure¿te deslu¿it prin acestea: påmântul se revarså,devenind mare, ¿i se måsoarå în raport cu acela¿i logos, în felul încare era înainte de a fi devenit påmânt.

50. A¿adar, Heraclit spune cå este întregul, divizibil-indivizil,nåscut-nenåscut, muritor-nemuritor, logos-ve¿nicie, tatå-fiu,divinitate-dreptate. „Nu mie, ci logosului dând ascultare, este în¡elepta cådea de acord cå toate sunt unu, spune Heraclit.“

8. Heraclit (afirmå) cå opusul e convergent, din divergen¡e rezultåcea mai frumoaså armonie [¿i toate se nasc prin luptå].

49 a. În acelea¿i râuri ne cufundåm ¿i nu ne cufundåm, suntem¿i nu suntem.

60. Drumul în sus ¿i cel în jos sunt unul singur ¿i acela¿i.76. Focul tråie¿te moartea påmântului ¿i aerul tråie¿te moartea

focului, apa tråie¿te moartea aerului ¿i påmântul pe cea a apei.Moartea focului este na¿tere pentru aer ¿i moartea aerului estena¿tere pentru apå; totodatå, moartea påmântului înseamnå cå s-anåscut apa ¿i moartea apei înseamnå cå s-a nåscut aerul, la fel ceaa aerului, pentru foc, ¿i invers.

65-66. Mai spune cå acest foc este ¿i în¡elept, ¿i cauzå agospodåririi tuturor lucrurilor ¿i îl nume¿te trebuin¡å ¿i îndestulare;

Reprezentan¡i ai pythagorismului ulterior 33

trebuin¡å este, dupå el, orânduirea lumii, iar conflagra¡ia esteîndestularea. Cåci pe toate, spune el, focul, la întoarcere, le va judeca¿i le va cuprinde.

91. Cåci nu este cu putin¡å cufundarea de douå ori în acela¿irâu, dupå Heraclit, ¿i nici atingerea de douå ori a esen¡ei muritoareîn aceea¿i dispozi¡ie; ci prin imboldul ¿i repeziciunea transformåriiea se împrå¿tie ¿i iar se adunå (mai bine zis, nici din nou, nici maitârziu, ci totodatå se întrune¿te ¿i se delaså), se apropie ¿i seîndepårteazå.

80. Se cuvine så se ¿tie cå råzboiul este comun, cå dreptateaeste luptå ¿i cå toate se nasc prin luptå ¿i nevoie.


1. PARMENIDES (?540-?450)

„Parmenide este singurul gânditor presocratic ce se intereseazåde fiin¡å. Dacå – numai printr-un abuz de limbaj – se poate vorbi deontologie a lui Heraclit, a lui Empedocles ¿i a lui Anaxagoras, esteadevårat, în opozi¡ie, cå Parmenides este, avant la lettre, un gânditorontologist.

[...] Originalitatea lui Parmenides în ceea ce prive¿te alegereafiin¡ei drept cuvânt-cheie în partea decisivå a Poemului såu poatedeopotrivå fi aråtatå printr-o compara¡ie tematicå cu singurul filosofcare se poate cunoa¿te ca precursor posibil: Xenophanes, careprobabil a tråit în Elea, ¿i despre care Aristotel ne spune cåParmenides i-a fost elev.“

Pierre Aubenque, Études sur Parmenide, Paris, Vrin, 1987, pp. 104-105.


1. Diogenes Laertios, IX, 21-23. Auditor al lui Xenophanes...Dar, de¿i l-a ascultat, învå¡åtura nu i-a urmat-o... Despre filosofiezicea cå e de douå feluri: una, dupå adevår, alta, dupå pårere...

24. Aristotel, Metafizica, I, 5, 985b 18. Parmenides pare så se fiata¿at Unului potrivit ra¡iunii... Estimând cå fårå de fiin¡å nefiin¡anu este, el considerå cå în mod necesar numai fiin¡a este ¿i nimicaltceva, înså, nevoit så ¡inå seama de fenomene ¿i så admitå totodatå

Scoala din Elea,

dupå ra¡iune Unul ¿i dupå sim¡ire pluralitatea, el vine cu douåcauze ¿i douå principii, Caldul ¿i Recele, altfel zis, Focul ¿i Påmântul:dintre ele, Caldul este luat pentru fiin¡å, ¿i Recele pentru nefiin¡å.

B. Fragmente

I Iepele care må poartå pânå unde ar putea sufletul meu såajungå må duceau cu ele, odatå ce au pornit îndreptându-må pecalea cea mult-rostitoare a zei¡ei, cale ce îl poartå dincolo de toatea¿ezårile pe omul cunoscåtor. Pe acolo eram purtat; tocmai pe acolomå purtau mult-iscusitele iepe 5. trågând carul, iar calea o cålåuzeaucopile. Osia, în buccele, scotea un sunet ascu¡it de fluier, aprinsåfiind (cåci era strânså din amândouå pår¡ile de cele douå ro¡iînvârtite), pe când copilele Soarelui, påråsind låca¿urile Nop¡ii, segråbeau så må înso¡eascå spre luminå, dupå ce cu mâinile 10. î¿iîndepårtaserå din cre¿tet acoperåmintele. Acolo sunt por¡i întredrumurile Nop¡ii ¿i Zilei; le încheie sus o grindå ¿i un prag de piatrå,iar deschiderile de eter sunt umplute cu canaturi måre¡e. Cheile lorschimbåtoare le ¡ine Dreptatea cea greu-pedepsitoare. 15. Pe dânsadar, împåcând-o cu blajine cuvinte, copilele o-nduplecaserå iscusitså le depårteze din por¡i, ca-ntr-o båtaie de aripi, drugul zåvorât.Iar por¡ile, deschise ca aripile-n zbor, dezvåluirå håul uria¿ dintrecanaturi, fåcând så se råsuceascå cu mi¿care schimbatå în låca¿urilelor stâlpii cu totul de bronz, 20. bine-ntocmi¡i amândoi în nituri ¿ipiroane. Chiar pe acolo, printre por¡ile acestea, mânarå copilele carul¿i caii drept înainte pe drumul cel larg. Zei¡a m-a primit cu buncuget, în mâna-i mâna-mi dreaptå a luat-o ¿i a prins a rosti o zicere,glåsuindu-mi astfel: Tinere ce, înso¡it de nemuritoare cålåuze, 25.sose¿ti la casa noastrå cu iepele care te poartå, fii binevenit, pentrucå nicidecum ursita rea, ci legea ¿i dreptatea te-au trimis såcålåtore¿ti pe calea aceasta (cåci, de bunå seamå, ea se aflå dincolode umbletul oamenilor). Trebuie ca tu så cuno¿ti totul: ¿i inimaneclintitå a bine-rotundului Adevår, 30. ¿i pårerile muritorilor, încare nu este convingere adevåratå. ªi totu¿i vei mai învå¡a ¿i acestea:anume în ce fel trebuia ca aparen¡ele så fie de crezut, ele, carestråbat toatå vremea toate lucrurile.

III ...cåci este a gândi, cât ¿i a fi – totuna.IV Contemplå lucruri care, de¿i sunt absente, sunt cu tårie

prezente gândirii; nu vei tåia fiin¡a din ¡inerea ei laolaltå cu fiin¡a,nici prin dispersarea ei cu totul, pretutindeni, dupå rânduialå, niciprin condensarea ei.


VII Iatå ce nu se va sili vreodatå: så fie lucruri ce nu sunt. Tu,unul, fere¿te-¡i gândul de la aceastå cale de cercetare ¿i nu cumvaså te împingå mult-încercatul obicei så-¡i mi¿ti, pe drumul pomenit,ochiul fårå ¡intå, urechea ¿i limba – ¿uieråtoare. Dimpotrivå, ai adiscerne prin ra¡iune controversatul argument pomenit de mine!

VIII ...mai råmâne o singurå spuså, a cåii ce aratå „este“. Pe easunt semne foarte multe cå neivitå e fiin¡a ¿i nepieritoare, întreagå,unicå ¿i neclintitå, precum ¿i împlinitå. 5. Nici nu a fost cândva,nici nu va fi, de vreme ce acum este, toatå laolaltå, una, continuå.Ce ivire i-ai putea cåuta? Pe unde, de unde-a sporit? Din nefiin¡å –nu-¡i voi îngådui så roste¿ti ¿i nici så gânde¿ti, din pricinå cå e denerostit ¿i de negândit cå nu este. 10. ªi, dacå ¿i-ar fi avut începutulîn nefiin¡å, ce nevoie oare, mai târziu sau înainte, ar fi stârnit-o såcreascå? Astfel, e nevoie ori så dåinuie cu totul ¿i cu totul, orinicidecum. Nici din fiin¡å for¡a convingerii nu va da voie vreodatåså se iveascå altceva pe lângå fiin¡å. Pentru aceea, Dreptatea nu i-adat drumul nici a se ivi, nici a pieri, slåbind-o din înlån¡uiri, 15. ci,dimpotrivå, o ¡ine strâns. Iar decizia, în acestea, constå în alternativa:este sau nu este. S-a decis prin urmare, dupå cum e necesar: cuprivire la calea a doua – så fie låsatå får’ de gând, får’ de nume(pentru cå ea nu-i calea adevåratå), pe când cu privire la cea dintâi– cå dåinuie ¿i este realå. ªi cum ar putea så se i¿te apoi fiin¡a?Cum de s-ar fi putut ivi? 20. Cåci dacå a fost, ivitå fiind, ea nu este,la fel – dacå are a fi cândva. Astfel, ivirea se stinge ¿i-i neauzitåpieirea. Nici divizibilå nu este, fiindcå toatå e asemenea. Nici nueste ceva mai din bel¿ug undeva, lucru care ar putea în vreun fels-o împiedice a se ¡ine-mpreunå, nici nu este ceva mai în scådere,ci toatå prea plinå este de fiin¡å. 25. Prin aceasta, continuå toatå-i,cåci fiin¡a de fiin¡å e aproape. Totodatå, nemi¿catå în limitelevârtoaselor legåturi, este får’ de-nceput, får’ de sfâr¿it, de vreme ceivirea ¿i pieirea au fost alungate departe de tot: le-a izgonitconvingerea adevåratå. Aceea¿i ¿i în aceea¿i stare råmânând, zaceconformå cu sine 30. ¿i a¿a, încremenitå, råmâne locului: cåciputernica Necesitate o ¡ine în legåturile limitei care o ståvile¿te dejur-împrejur, întrucât nu este îngåduit de lege ca fiin¡a så fieneîmplinitå. Într-adevår, nu este incompletå; dacå ar fi astfel, i-arlipsi totul. E totuna a gândi ¿i gândul cå este. 35. Pentru cå nu veigåsi gândirea fårå fiin¡å – în care se aflå rostitå: doar nici nu este,nici nu va fi nimic altceva în afara fiin¡ei, câtå vreme pe ea a legat-oUrsita så fie întreagå ¿i nemi¿catå. A¿a cå vor fi doar un nume toatecâte le-au stabilit muritorii, încredin¡a¡i cå sunt adevårate: 40. a seivi ¿i a pieri, a fi ¿i a nu fi, a-¿i stråmuta locul ¿i a-¿i preschimba

ªcoala din Elea 37

culoarea strålucitoare. Dar, cum este o limitå ultimå, fiin¡a esteplinå din toate pår¡ile, asemånåtoare masei unei sfere bine rotunde,cu egalå putere de la mijloc oriîncotro; deoarece nu trebuie så fienici ceva mai mare, 45. nici ceva mai sub¡ire, undeva sau altundeva.Nici nu e nefiin¡a, care ar putea în vreun fel s-o opreascå a ajungela asemånarea cu sine, nici nu-i fiin¡å astfel încât în vreun fel såpoatå fi mai presus aici, mai prejos acolo, de fiin¡å, odatå ce toatåeste de neatins. Cåci sie¿i egalå de ori¿iunde, dåinuie uniform înlimitele ei. 50. Aici îmi curm pentru tine vrednicele de crezare cuvânt¿i gând privitoare la adevår. De acum înså înva¡å påreri de-alemuritorilor, ascultând rânduirea în¿elåtoare a ziselor mele. Aceiaau luat hotårârea så numeascå douå forme a cåror unitate, cred ei,n-ar fi trebuitoare – privin¡a în care ¿i-au vådit råtåcirea. 55. Auseparat forma ¿i în chipuri contrare ¿i au statornicit, separat unelede altele, semne: pe de-o parte, focul eteric al vâlvåtåii, domol, foarteu¿or, identic cu sine în toate pår¡ile lui, înså diferit de contrariulsåu; ¿i l-au statornicit, de asemenea, pe celålalt, prin sine cu însu¿iriopuse: noaptea obscurå, compactå la corp ¿i greoaie. 60. Eu î¡iînfå¡i¿ez prin grai întreaga rânduire aparentå, pentru ca niciodatåvreo minte de-a muritorilor så nu te întreacå.

2. ZENON

Zenon din Elea (489-430), „bårbat de seamå în filosofie ¿i înpoliticå, i se atribuie cår¡i pline de ascu¡ime“ (Diogenes Laertios, IX,26). Ar fi scris: Polemici, o Deslu¿ire (a învå¡åturilor lui Empedocles),Cåtre filosofi, Despre naturå (Lex. Suda). Nu s-au påstrat înså decâtfoarte pu¡ine fragmente: unul în Diogenes Laertios, IX, 72 (fr. 4Diels): „Ceea ce se mi¿cå nu se mi¿cå nici în locul unde e, nici înacela unde nu e“, ¿i altele trei, de respingere, din perspectivå eleaticå,a pluralitå¡ii. Despre cele cinci paradoxe ale sale ne-au transmisinforma¡ii: Aristotel (Fizica, VI, 9; VII, 5) ¿i Simplicius (138, 3; 947,3; 1016, 14, 1019, 27; 1108, 18).


1. Diogenes Laertios, IX, 25 ¿i urm. Zenon l-a audiat pe Parme-nides... Aristotel spune despre el cå a fost nåscocitorul dialecticii.


¥nvå¡åturile propovåduite de el sunt urmåtoarele: existå lumi, vidnu existå; natura tuturor lucrurilor s-a format din cald ¿i rece, uscat¿i umed, trecute unele prin stårile celorlalte; obâr¿ia oamenilor epåmântul, iar sufletul, un amestec al elementelor amintite, în carenici unul nu precumpåne¿te...

25. Aristotel, Fizica, VII, 9, 239b 9. Patru sunt argumentele luiZenon în legåturå cu mi¿carea, ce prezintå greutå¡i cui vrea så ledezlege. Primul e cel ce tågåduie¿te mi¿carea sub cuvânt cå, înaintede a ajunge la capåt, mobilul trebuie så ajungå la jumåtate... Aici,gre¿eala lui Zenon stå în aceea cå nu admite cå într-un timp finit sepot stråbate sau atinge succesiv infinite puncte spa¡iale...

26. Ibidem, VII, 9, 139b 14. Al doilea argument e argumentulzis „Achille“. Potrivit acestuia, zåbavnicul nu va fi ajuns nicicând înfugå la altul mai iute, pentru cå cel ce urmåre¿te trebuie så ajungåmai întâi în chip obligatoriu acolo unde a pornit cel ce fuge, a¿a cåzåbavnicul se va gåsi de fiecare datå înainte. Argumentul acesta etot una cu argumentul împår¡irii în douå; deosebirea stå în aceeacå mårimea succesiv atinså nu mai e datå în douå.

27. Ibidem, VII, 9, 239b 30. Al treilea e cel acum pomenit: cåsågeata zvârlitå stå pe loc. Acesta se întemeiazå pe presupunereacå timpul e alcåtuit dintr-o succesiune de prezente; fårå ea,ra¡ionamentul då gre¿. Zenon face un ra¡ionament gre¿it: dacå, ziceel, orice lucru e fie nemi¿cat, fie în mi¿care (¿i nimic nu se mi¿cå),atâta vreme cât ocupå un loc egal cu sine însu¿i; dacå orice lucru înmi¿care se gåse¿te mereu într-o clipå (¿i în fiecare clipå ocupå unspa¡iu egal cu sine), urmeazå cå sågeata zvârlitå e în nemi¿care.

28. Ibidem, VII, 9, 239b 30. Al patrulea e cel al maselor ce semi¿cå în stadiu – în ¿iruri egale ¿i paralele, în sens contrariu, cuvitezå egalå – unele de la sfâr¿itul stadiului, altele de la jumåtatealui; cu el crede a aråta cå timpul jumåtate e egal cu timpul îndoit.Gre¿eala ra¡ionamentului stå în a presupune cå o mårime are nevoiede acela¿i timp pentru a trece de-a lungul unei mårimi egale, fiindcåaceasta se mi¿cå cu o vitezå egalå, fie cå stå pe loc, ceea ce e unneadevår. Fie, bunåoarå, masele egale, nemi¿cate, A, A, de care afost vorba, apoi masele B, B, începând de la jumåtatea maselor A,egale cu ele în numår ¿i mårime, apoi masele G, G (începând) de lasfâr¿it, egale în numår ¿i mårime cu celelalte ¿i în vitezå cu B. Se vaîntâmpla cå primul B ¿i primul G, mi¿cându-se în paralel, vor ajungela capåt odatå; cå G va fi trecut pe dinaintea maselor B, câtå vrememasele B numai pe lângå jumåtate din masele A: ceea ce înseamnåcå timpul e jumåtate ¿i cå, pentru a trece de-a lungul celeilalte,fiecare maså are nevoie de un timp egal. Se va întâmpla iarå¿i cå

ªcoala din Elea 39

masele B vor fi trecut pe lângå toate masele G; primul B ¿i primul Gse vor gåsi în acela¿i timp la extremitå¡ile opuse (G), având nevoie,pentru a trece pe lângå fiecare dintre masele B, de un timp egal cuacela întrebuin¡at de B pentru a trece pe lângå fiecare dintre maseleA, întrucât, cum sus¡ine Zenon, ¿i unele, ¿i altele au nevoie de untimp egal pentru a trece de-a lungul maselor A.

29. Aristotel, Fizica, VIII, 5, 220a 19. Aci stå gre¿eala ra¡iona-mentului lui Zenon când pretinde cå, låsatå så cadå, orice pårticicåa unui bob de mei face zgomot. ¥n realitate, nimic nu se opune cagråuntele de mei så nu fie în stare så deplaseze în nici un timpaerul pe care în cåderea ei îl deplaseazå o bani¡å întreagå.

B. Fragmente

2. Simplicius, Fizica, 139, 5. ¥n scrierea lui, în care sunt cuprinsemulte argumentåri, aratå de fiecare datå cå cine afirmå pluralitateafiin¡ei ajunge så se contrazicå. Una dintre argumentåri e aceea princare dovede¿te cå „dacå fiin¡ele sunt multe, acestea sunt mari ¿imici; mari pânå la a atinge o mårime nesfâr¿itå, mici pânå la a numai avea mårime“.

4. Diogenes Laertios, IX, 72. Zenon, bunåoarå, tågåduie¿temi¿carea atunci când zicea: „Ceea ce se mi¿cå nu se mi¿cå nici înlocul unde e, nici în acela unde nu e“.

3. MELISSOS DIN SAMOS (n. cca 480 ante)

„Elevul lui Parmenides“, „om politic“, comandant al flotei,binemeritând de „admira¡ia“ concetå¡enilor såi pentru „destoiniciasa“ (Diogenes Laertios, IX, 24). Cum era samian, deci, geografic, dinapropierea cetå¡ilor ioniene, este posibil så fi avut cuno¿tin¡å defilosofii acestora. Ar fi scris o carte Despre naturå sau despre fiin¡å.Din lectura paralelå a fragmentelor ¿i mårturiilor cu caracterdoxografic, rezultå cå, parmenidian, Melissos socotea fiin¡anenåscutå ¿i nepieritoare („ve¿nic era ceea ce era ¿i ve¿nic va fi“, fr.1), „atotcuprinzåtoare ¿i nemårginitå“, prin urmare, una, mereu înidentitate cu sine. „Una trebuie så fie ¿i aceea¿i în toate pår¡ile ei;cåci, de n-ar fi aceea¿i, în toate pår¡ile ei, fiind multiplå, n-ar mai fi


una, ci mai multe.“ ¥n urmarea tuturor acestora, numai fiin¡a este,în timp ce nefiin¡a nu poate fi.


1. Diogenes Laertios, IX, 24. A fost elevul lui Parmenides... Afost ¿i om politic ¿i s-a învrednicit de pre¡uirea concetå¡enilor såi.Ales comandant al flotei, ¿i-a meritat încå ¿i mai mult admira¡ia lorprin destoinicia sa.

Era de pårere cå Totul e nesfâr¿it ¿i neschimbat, ¿i unu, ¿iidentic cu sine, ¿i plin; cå mi¿carea nu existå, dar cå då iluzia cåexistå. Despre zei spunea cå trebuie så emitem vreo pårere, cåci ocunoa¿tere a lor e cu neputin¡å.

2. Lex. Suda. (Melissos) a scris un tratat Despre fiin¡å.5. Aristotel, De Melisso, Xenophane, Gorgia, 1-2. Zice cå, dacå

existå, existå dintotdeauna, de vreme ce nu e admis cå s-ar puteana¿te ceva din nimic... Ve¿nicå, fiin¡a trebuie så fie ¿i nemårginitå,de vreme ce n-are un început, când s-a nåscut, nici un sfâr¿it lacare, ajungând, så piarå. Atotcuprinzåtoare ¿i nemårginitå, trebuieså fie ¿i aceea¿i în toate pår¡ile; cåci, de n-ar fi aceea¿i fiind multiplå,n-ar mai fi una, ci multe. Ve¿nicå ¿i nemåsuratå fiind ¿i aceea¿i întoate pår¡ile ei, fiin¡a unicå trebuie så fie ¿i nemi¿catå; cåci nu s-arputea mi¿ca, neavând în ce înainta...

B. Fragmente

Despre naturå sau Despre fiin¡å.1. Simplicius, Fizica, 162, 24. Melissos a aråtat caracterul increat

al fiin¡ei...; Iatå, într-adevår, ce scrie: „Ve¿nic era ceea ce era ¿ive¿nic va fi. Cåci de s-ar fi nåscut ar fi trebuit ca înainte de a se finåscut så nu fi fost nimic; dacå înså n-ar fi fost nimic, în nici unchip nu s-ar fi putut na¿te ceva din nimic.“

3. Ibidem, 109, 29. „Ci, dupå cum e ve¿nicå, la fel ¿i ca mårimetrebuie så fie nesfâr¿itå.“

4. Ibidem, 110, 2. ¥n continuare, atributului ve¿niciei îi adaugånemårginirea sub raportul substan¡ei, argumentând: „Nimic, ce areînceput ¿i sfâr¿it nu e ve¿nic, nici nesfâr¿it“.

5. Ibidem, 110, 5. Din nesfâr¿ire a fåcut så decurgå unicitateafiin¡ei: „Dacå n-ar fi una, s-ar mårgini cu alta“.

ªcoala din Elea 41

7. Ibidem, 11, 18. Zice, dar, Melissos recapitulându-¿i afirma¡iileanterioare: „Astfel dar fiin¡a e ve¿nicå ¿i nesfâr¿itå, ¿i una, ¿i aceea¿iîn totul. ªi de pierit n-ar putea pieri, nici n-ar putea mai mare så sefacå, nici alcåtuirea nu ¿i-ar putea-o schimba, nici nu suferå, nicinu påtime¿te; cåci, de-ar på¡i ceva din toate acestea, n-ar mai fiuna. ¥ntr-adevår, de se preface în altceva, urmeazå neapårat cåfiin¡a nu mai e una ¿i aceea¿i; cå piere ceva ce existå înainte ¿i sena¿te ceva ce nu exista pânå atunci. A¿a fiind, de s-ar preface fie ¿icu un fir de pår în zece mii de ani, în sumedenia timpului, s-arpråpådi cu totul ¿i cu totul.


Empedocles din Agrigentum (?484-424 ante), personaj parcå maicurând romanesc decât real, ca urmare a strângerii în sine a maituturor contradic¡iilor posibile. De ¿coalå pythagoreicå ¿i/sau eleatåprin tradi¡ie, nu apare totu¿i în nici o „succesiune“, nici în cea„ionianå“ (pornitå cu Thales), nici în cea italicå (Parmenides,Pythagoras). Medic ¿i cercetåtor al naturii, såvâr¿ea ¿i fapte magice,fiind chiar convins de puterea lui, dacå nu supranaturalå, atuncisupraomeneascå. Pânå ¿i sfâr¿itul ¿i l-ar fi înscenat paradoxal. Dupåun ospå¡, noaptea, s-ar fi îndreptat cåtre Etna, aruncându-se încraterul de foc, ca oamenii så creadå cå, asemenea lui Ganymede,va fi fost ridicat la cer (Diogenes Laertios, VIII, 68, 69). Va fi scrisdouå poeme sau unul singur în douå pår¡i: Despre naturå ¿iPurificåri. Originare, cele patru elemente (sau semin¡e): focul, aerul,apa ¿i påmântul, mi¿cate de douå for¡e, Philia/Philotes (Iubirea) ¿iNeikos (Ura), genereazå toate lucrurile.

A. Via¡a ¿i opera

1. Diogenes Laertios, VIII, 51 ¿i urm. Empedocles... de obâr¿iedin Agrigent... (ar fi) fost discipolul lui Pythagoras... Theophrastafirmå cå Empedocles era admiratorul lui Parmenides ¿i ini¡iatorullui în vremurile sale, cåci î¿i publicase tratatul Despre Naturå tot înversuri... Aristotel afirmå cå Empedocles este cel ce a inventatretorica... ¥n general, Aristotel mai spune cå Empedocles a compus¿i tragedii, ¿i discursuri politice... Empedocles era ¿i medic, ¿i oratorexcep¡ional. A fost un apåråtor al libertå¡ii ¿i potrivnic oricåreitiranii... Sprijinea democra¡ia....

Empedocles

2. Lex. Suda. Purtând coroana de aur pe cap ¿i sandale de bronzîn picioare ¿i cununi de aur în mâini, el colinda astfel ora¿ele, îndorin¡a de a-¿i crea faima de zeu. Când a ajuns båtrân, s-a aruncatnoaptea într-un crater de vulcan, ca så nu se mai vadå nimic dincorpul lui. ªi a¿a a pierit, focul aruncându-i afarå doar o sandalå.

28. Aristotel, Metafizica, I, 3, 984a 8. Empedocles gåse¿te patru(elemente), adåugând la cele trei enun¡ate (apå, aer, foc) påmântul,ca al patrulea. Etern nepieritoare ¿i nenåscute, fie cu mai mult, fiecu mai pu¡in, se unesc într-o unitate ¿i se împrå¿tie din aceea¿i.

32. Aëtius, I, 7, 28. Empedocles considerå Unul sferic, ve¿nic ¿iimobil, ¿i cå Unul este necesitatea: materia acesteia o constituiecele patru elemente, iar formele ei sunt Neikos ¿i Philia. El mai spunecå elementele sunt divinitå¡i ¿i cå amestecul lor este Universul ¿i cåpe lângå acestea existå sfera (Sfairos) în care toate se vor separa,(sferå) cu înfå¡i¿are unicå. El crede cå ¿i sufletele sunt divine...

37. Aristotel, Metafizica, 1, 4, 985a 21. Empedocles se folose¿temai mult de cauze, totu¿i nici el îndeajuns pentru a le pune petoate în acord. Adesea la el Prietenia (Philia) une¿te, iar Ura (Neikos)separå. Când întregul se desparte în elementele sale datoritå Urii,focul se strânge ca Unu cu fiecare din celelalte elemente. Când însådatoritå Iubirii sunt din nou unite în unitatea lor, cu necesitate, dinnou pår¡ile se separå.

43. Aristotel, Despre na¿tere ¿i distrugere, II, 7, 334a 26.Empedocles spunea cå amestecul va fi constituit din elementepersistente, care se grupeazå unele lângå altele dupå micimea lor.

Aëtius, I, 13, 1. Empedocles spune cå înaintea celor patruelemente au existat pårticele foarte mici din acestea, ca elementeprimordiale anterioare elementelor...

52. Aëtius, II, 4, 8. Empedocles, Universul se distruge pentrucå dominå alternativ Philia ¿i Neikos...

Simplicius, De caelo, 293, 18 ... Philia ¿i Neikos înving pe rând;una une¿te toate într-unul ¿i distruge universul Neikos-ului ¿i dinel creeazå Sfera; în schimb, Neikos dezbinå iarå¿i elementele ¿icreeazå un altfel de Univers...

72. Aëtius, V, 19, 5. Empedocles spune cå primele vlåstare aleanimalelor ¿i ale plantelor n-au fost câtu¿i de pu¡in întregi (caînfå¡i¿are), ci, la început, au apårut sub forma unor pår¡i distincte;vlåstarele de a doua genera¡ie, datoritå îmbinårii pår¡ilor, apar cani¿te plåsmuiri ciudate, iar cele din a treia apar¡in celor cu înfå¡i¿areîntreagå; vlåstarele din a patra genera¡ie nu mai sunt alcåtuite dinunele ¿i acelea¿i elemente, ca de pildå din påmânt ¿i apå, ci se nascunele din altele... Speciile se deosebesc prin constitu¡ia lor feluritå;


unele au înclina¡ie specialå pentru apå, altele så zboare în nor...,altele, mai grele, înclinå spre påmânt, iar toate câte sunt formatedin pår¡i egale la combinare au graiul sålå¿luit în piept...

78. Aristotel, Despre suflet, I, 4, 408a. (Empedocles) sus¡ine cåfiecare parte a corpului constå dintr-o propor¡ie (în amesteculelementelor). Oare tocmai aceastå propor¡ie så fie sufletul sau, maicurând, este cu totul altceva adåugat la aceste pår¡i?

86. Theophrast, De sensu, I, 1-24. Empedocles spune cåpercep¡ia are loc prin adaptarea la porii fiecårui (organ de sim¡);deci nu este cu putin¡å ca un anume organ de sim¡ så perceapåceea ce este propriu altui organ de sim¡, deoarece porii anumitor(organe de sim¡) sunt mai lungi ¿i ai altora mai stria¡i fa¡å de ceeace este perceptibil, a¿a încât unele obiecte percepute stråbat poriifårå så-i atingå, iar altele nu pot nici måcar så påtrundå...

Gândirea se ive¿te prin elemente asemånåtoare, iar ignoran¡a,prin elemente neasemånåtoare, deoarece gândirea este fie acela¿ilucru, fie ceva apropiat de senza¡ie... Cei la care elementele s-aucombinat în propor¡ii egale sau aproape egale ¿i se aflå la un intervalnu prea mare..., ace¿tia sunt oameni foarte inteligen¡i ¿i cu sim¡urilefoarte agere... Iar cei la care constitu¡ia este tocmai opusul sunt ceimai lipsi¡i de inteligen¡å...

Empedocles crede, a¿adar, cå astfel se produc senza¡ia ¿igândirea...

B. Fragmente

Despre naturå8. Altceva-acum doresc så-¡i comunic; din tot ce existånici un lucru na¿tere n-are, nici capåt în moarteadistrugåtoare, ci numai amestec ¿i disocierede elemente ce-au fost reunite; înså la oameni„na¿tere“ – aceasta se cheamå.12. Cåci din ce nu existå nu poate ceva så se nascå.cu neputin¡å-i la fel ca aceea ce este så piaråîn întregime...21. Douå lucruri ¡i-oi spune: o datå cå Unul propor¡iiluat-a, astfel încât din mai multe-a ajuns Unul singur;alteori s-a împår¡it ¿i din Unul ie¿it-au mai multe.dublå e na¿terea celor ce mor ¿i dublå pieirea.5. Cåci ce-i nåscut prin unirea elementelor toate ¿i pieredupå ce cre¿te, iar se desface prin dezbinare.

Empedocles 45

schimbul acesta continuu n-are sfâr¿it niciodatå;toate-uneori se unesc prin Philotes în Unul singur,alteori Neikos dezbinå ¿i pår¡ile lui le separå.10. Felul cum Unul a în¡eles din plural så se nascå,iarå¿i apoi, dezbinându-se Unul, creeazå mai multe,astfel ¿i cele ce na¿tere iau nu î¿i au ve¿nicia våleatul;dar, întrucât alternan¡a continuå-n veci nu-nceteazå,ele sunt ve¿nice ¿i imuabile în rugul vremii.21. Zeii fårå moarte, pe cea mai înaltå treaptå-a cinstirii,cåci ele sunt cele (patru principii) ce, prin amestec,se preschimbarå în lucruri de tot felul...23. A¿a cum pietrarii, mândri bårba¡i pricepu¡i-n-ale artei... iau cu mâinile lor substan¡e multicolorearmonios mestecându-le în diverse propor¡ii¿i fåuresc imagini a¿ijderea cu cele realechipuri de oameni ¿i bårba¡i, ¿i femei, ¿i fiare, ¿i påsåri,pe¿ti ce în apå hrana ¿i-o aflå, ¿i zei fårå moarte,ce exceleazå-n cinstire, tot astfel så nu se în¿elemintea-¡i de amågirea aceasta cå lucrurile-s diverse.câte se våd ¿i pier, din altå parte venite-s.ci, când auzi povestea (cå vin) de la divinitate,limpede tu så cuno¿ti (fårå gre¿ amånuntele acestea).26. Rând pe rând ele biruie ciclul ce-n jur se-nvârte¿teunele toate într-altele pier, dezvoltarea lor e limitatåîntre hotarele vie¡ii ce soarte le håråze¿te.cåci ele sunt elemente înse¿i. ¥ntrepåtrunse,fac så se nascå oameni ¿i speciali de alte-animalecând prin Philotes unindu-se într-o unicå lume,când risipindu-se iarå¿i desprinse prin ura lui Neikospânå ce, crescând împreunå, un tot din ele råsare.astfel este ¿tiut cå Unul se na¿te din multeiarå¿i apoi, împår¡indu-se Unul mai multe creeazå.astfel se nasc toate acestea ¿i Veacul nu-i fårå capåtalteori între ele schimbându-se fårå-ncetarenu sfâr¿esc niciodat, ci råmân ele ve¿nic acelea¿i,imuabile-n cerc.

Purificåri12. Eu vå salut! Sunt acel ce v-apar ca un zeu fårå moarte¿i printre voi må plimb, cu nemuritorii asemeni...115. Este o sentin¡å a Necesitå¡ii, o hotårâreveche ¿i ve¿nicå, de zei votatå ¿i pecetluitå


cu juråminte grozave, dacå vreunii î¿i påteazåmembrele dragi cu vreo crimå, prin råtåciri ¿istrâmb juråmânt (la îndemnul lui Neikos), comit o gre¿ealåfa¡å de demonii ce-au ob¡inut de la sor¡i via¡å lungåde trei ori zece mii de soroace acelora li-i datså råtåceascå, pribegi, departe de zeii ferice.din ei se nasc în curgerea vremii chipuri diversede muritori, ce schimbå trudite cåråri ale vie¡iifor¡a eterului îi hår¡uie¿te, mânându-i spre mare,marea-i aruncå pe fa¡a påmântului, iar apoi glia-izvârle spre razele soarelui strålucitor ¿i acestasus îi azvârle-n vârtejul eterului; ¿i astfel întrunaunu-i preia de la altul...127. Printre-animale (oamenii) ajung (prin transmigra¡iune).128. Pentru oamenii (vârstei de aur) n-au fåcut nici AresNici råzboiul, nici Zeus ce-rege, nici Kronos, Poseidon.Ci numai Cypris*, zei¡a reginå. Aceasta de oameniprin pioase ofrande era îmbunatå, de-asemeniprin imagini de animale ¿i mirodenii...

Empedocles 47

* Cypris-Afrodita. Deci, în „vârsta de aur“, oamenii tråiau sub semnulzei¡ei frumuse¡ii ¿i, prin extindere, al iubirii.

Anaxagoras

Anaxagoras din Klazomenai, în Asia Micå (500?-428/7?), elev,mai întâi în cetatea natalå, al lui Hermotimos, de la care avea så ¿ire¡inå cå nous este „cauzå a Universului ¿i a întregii orânduieli“(Aristotel, Metafizica, I, 3, 984 b 15).

Nu este exclus ca Anaxagoras så fi avut cuno¿tin¡å de tradi¡iamilesianå ¿i s-o fi urmat, în linii mari, cåci el însu¿i trecea dreptfilosof al naturii. Påråsindu-¿i cetatea, el se îndreaptå cåtre Atena,unde se ¿i stabile¿te pentru o bunå bucatå de vreme, cam 30 deani. Cu reputa¡ie solidå, ar fi avut ca elevi pe Pericle, pe Euripide,pe Archelaos, poate ¿i pe Socrate. Un proces de impietate (pentru afi spus cå soarele este o maså incandescentå) sau de impietate ¿ipersanofilie i-ar fi adus condamnarea la amendå ¿i exil, într-ovariantå; la moarte, în alta. Oricum, påråsind Atena, s-a retras laLampsakos, unde avea så ¿i moarå. Dupå Diogenes Laertios (II,6.11b), Anaxagoras ar fi fost autorul unei singure cår¡i, „scriså plåcut¿i cu måre¡ie“ ¿i prima „în prozå“. Dupå Vitruvius, ar mai fi scris ¿iun tratat de perspectivå pentru scenografie, dar nimic nu este sigur.Din prima s-au påstrat câteva fragmente (22 la numår), reconstituite¿i ordonate, ca toate cele ale presocraticilor, de Hermann Diels. Dupåfragmentele råmase ¿i dupå interpretårile celor vechi, Anaxagorasar fi socotit ca „principii“: homoiomeriile, în determina¡ie ¿ifunc¡ionalitate materialå ¿i formalå, ¿i nous, ca factor agent ¿iordonator.


11. Diogenes Laertios, II, 6-15. Anaxagoras... era din Kla-zomene...

El a spus cå soarele este o maså incandescentå, cå e mai maredecât påmântul ¿i cå luna are locuin¡e, coline ¿i povârni¿uri.Elementele ini¡iale sunt homoiomeriile. Precum aurul este compusdin a¿a-numitele pepite, tot astfel, Universul e compus din corpusculinumi¡i homoiomerii, iar Nous este începutul mi¿cårii... A fost învinuitde impietate pentru cå a spus cå soarele este o maså incandescentå...

41. Simplicius, Fizica, 27, 2. Anaxagoras... a modificat cel dintâipårerile despre principiile lucrurilor..., stabilind cå (principiile)corporale sunt infinite, cåci toate homoiomeriile, precum apa, foculsau aerul, sunt nenåscute ¿i nepieritoare; numai aparent ele sealcåtuiesc ¿i pier prin compunere ¿i descompunere, din toateexistând în toate ¿i fiecare fiind determinat de ceea ce predominå înel. Aurul ni se înfå¡i¿eazå drept acel (corp) în care se gåse¿te maimult con¡inut de aur, de¿i cuprinde (particule) din toate celelalteelemente. Anaxagoras spune cå „în orice existå o parte din tot“ ¿i cå„din cele ce existå în måsura preponderentå în ceva anumit, aceleasunt ¿i au fost în chipul cel mai manifest fiecare lucru luat aparte“.

42. Hippolytos, Respingeri, I, 8, 1 ¿i urm. (Anaxagoras) spunecå principiul universal este Nous ¿i materia, materia ca factorpoten¡ial, Nous ca factor eficient. La apari¡ia sa, Nous a stabilitordinea deopotrivå pentru toate cele existente. Mai afirmå cå toateprincipiile materiale existå la nesfâr¿it ¿i cå (elementele) ce sunt dince în ce mai mici sunt de asemenea nesfâr¿ite. Toate participådatoritå lui Nous la mi¿care ¿i, odatå puse în mi¿care, celeasemånåtoare se adunå laolaltå. Prin mi¿care circularå sunt puseîn ordine ¿i cele cere¿ti. (Elementul) dens ¿i umed ¿i cel întunecat ¿irece ¿i toate câte sunt grele se adunå la mijloc; din fuziunea lor seformeazå påmântul. Elementele contrarii acestora, ¿i anume caldul¿i strålucitorul, ca ¿i uscatul ¿i u¿orul, sunt împinse mereu înaintespre regiunile superioare ale våzduhului.

43. Aristotel, Metafizica, I, 3, 984a 11. Anaxagoras... afirmå cåprincipiile, numeric, sunt fårå de limitå. De aceea, mai toate celeexistente, precum Focul ¿i Apa, iau na¿tere ¿i pier prin alåturareasau prin separarea pår¡ilor asemenea, care nenåscute ¿i nepieritoaredåinuiesc ve¿nic. De aici rezultå cå pentru toate acestea se poatevorbi de o singurå cauzå ¿i cå ea este în identitatea materiei.

45. Aristotel, Fizica, III, 4, 203a 19. La concep¡ia aceasta a ajunsAnaxagoras din convingerea cå nimic nu se na¿te din nefiin¡å ¿i cå


toate se nutresc din ceea ce este similar; observând, a¿adar, cåorice se na¿te din orice, chiar dacå nu nemijlocit, ci dupå o anumitårânduialå... De aceea el a spus cå toate sunt amestecate în toate ¿icå devenirea are loc prin separare.

47. Platon, Phaidon, 978. (Socrate): Am ascultat odatå pe cinevacitind dintr-o anumitå carte, care, dupå cum spunea, era a luiAnaxagoras. Acolo se afirmå cå Nous este cel care le-a rânduit petoate ¿i e cauza tuturor. Existen¡a unei asemenea cauze m-a bucurat¿i am crezut cå într-un fel e bine ca Nous så fie pricina tuturor,socotind cå, dacå lucrurile stau a¿a, Nous, când le rânduie¿te petoate, a¿azå fiecare lucru în a¿a chip, încât så fie cât mai bine. Eugândeam bucuros cå mi-am descoperit dascålul în stare så explicepentru posibilitå¡ile mele de în¡elegere cauza celor existente... ¥nså,prietene, m-am despår¡it, repet, de minunata mea speran¡å, pentrucå... Am våzut cå el (Anaxagoras) nu se folose¿te câtu¿i de pu¡in deNous (ca de un principiu), pe care nici nu-l face pårta¿ la anumepricini ale orânduirii primare ale lucrurilor, ci îl înlocuie¿te cu aerul,eterul, apa ¿i multe alte ciudå¡enii.

55. Platon, Cratylos, 413c. Dintre toate câte existå, numai Noussingur este simplu, neamestecat ¿i pur, ¿i pune în ordine lucrurile,stråbåtându-le pe toate.

92. Theophrast, De sensibus, 27 ¿i urm. Dupå Anaxagoras,(percep¡iile) se nasc din contrarii; cåci ceea ce e similar nu percepeceea ce e similar.

100. Aristotel, Despre suflet, I, 2, 404b 1. Nous este pricinafrumosului ¿i a dreptå¡ii..., cå el este suflet (spune Anaxagoras).Numai cå, dacå ¡inem seama de gândire, a¿a-zisul Nous nu apareca existent în mod egal în toate fiin¡ele ¿i nici chiar la to¡i oamenii...Pårerea lui Anaxagoras este înså cå sufletul ¿i Nous sunt deosebite...,dar le trateazå ca ¿i cum ar avea o singurå naturå, numai cåpostuleazå drept principiu al tuturor cu precådere pe Nous.

102. Aristotel, Despre pår¡ile animalelor, IV, 10, 687a 7. Anaxa-goras afirmå cå omul, datoritå faptului cå are mâini, este cel maiinteligent dintre animale. Este înså ra¡ional (så credem) cå, fiind celmai inteligent, el a cåpåtat mâini, cåci mâinile sunt o unealtå, iarnatura repartizeazå, la fel ca un om inteligent, fiecåruia ceea cepoate folosi.

B. Fragmente

4. Simplicius, Fizica, 34, 28. Este de presupus cå în toate celece se reunesc existå nenumårate ¿i felurite elemente, semin¡e ale

Anaxagoras 51

tuturor lucrurilor, care posedå felurite chipuri, culori ¿i gusturi...¥nainte ca acestea så se separe, când toate erau încå laolaltå,evidentå nu era nici o culoare, datoritå amestecului tuturor lucru-rilor...

12. Ibidem, 164, 24. „Celelalte lucruri toate au parte de toate,dar Nous este infinit, suveran ¿i nu este amestecat cu nici un lucru,ci este numai el, izolat în sine. Cåci, dacå n-ar fi izolat în sine, ci arfi amestecat cu altceva, ar participa la toate lucrurile... Cåci în oricelucru existå parte din toate... Nous este cel mai subtil ¿i mai purdintre toate lucrurile, are cuno¿tin¡å despre toate ¿i e plin de for¡å.Nous dominå toate câte au suflet, fie mai mari, fie mai mici. Nousdirijeazå ¿i rota¡ia cosmicå, astfel cå este factorul ini¡ial al acesteirotiri. Mai întâi a început så producå rotirea într-un spa¡iu redus.Aceasta s-a extins mai departe ¿i învârtirea a cuprins spa¡ii tot maimari. De toate a avut cuno¿tin¡å Nous; de lucrurile amestecate, decele despår¡ite ¿i divizate. Toate le-a orânduit Nous... Nous esteomogen în întregime, atât cel mai mare, cât ¿i cel mai mic. Nici unalt lucru nu e omogen, ci elementele care sunt într-un lucru încantitate mai mare sunt ¿i erau în mod evident în fiecare lucruparticular.“

21. Sextus Empiricus, Adversus mathematicos, VII, 90.Anaxagoras, cel mai mare filosof al naturii, incriminând sim¡urile,spune cå „din cauza slåbiciunii lor, nu putem fi capabili så distingemadevårul“.


1. LEUCIP

Leucip(pos) din Milet (probabil), nåscut la începutul secolului alV-lea ante, discipol al lui Zenon din Elea, întemeietor al unei ¿colide filosofie în Abdera. Principal discipol, Democrit. I se atribuiescrierile Marea Cosmologie, Despre intelect (pierdute).


1. Diogenes Laertios, IX, 30. Leucip era de felul lui din Elea,cum înså spun unii din Abdera, iar dupå câ¡iva din Melos (Milet). Ela fost discipolul lui Zenon (din Elea). Opiniile sale predilecte erau:toate lucrurile sunt infinite ca numår ¿i trec unele în altele, iarUniversul este parte vid, parte plin de corpuscule. Lumile se nascatunci când aceste corpuscule påtrund în vid ¿i se îmbinå unele cualtele. Datoritå mi¿cårii acestora ¿i prin acumularea lor ia na¿teresubstan¡a elementarå a stelelor. Soarele se învârte în jurul Lunii,a¿adar, într-o orbitå mai mare. Påmântul efectueazå în mers o rota¡ieîn jurul centrului såu. Iar înfå¡i¿area sa este ca a tobei. Tot Leucip,cel dintâi, a presupus ca elemente primordiale atomii. (31) Universul,afirmå el, este infinit, cum s-a spus de noi mai înainte; din acesta,o parte este plinå (de materie), iar alta vidå. Aceste pår¡i el le mainume¿te ¿i elemente. De aceea lumile sunt infinite ¿i se separåiarå¿i în aceste elemente primordiale; lumile se nasc astfel: prin rupere

Scoala atomista,

din infinit, multe corpuscule felurite ca formå se mi¿cå într-un vidimens ¿i, adunate la un loc, produc un unic vârtej cosmic, din cauzacåruia, intrând ele în coliziune unele cu altele ¿i rotindu-se în fel ¿ichip, se separå în particule elementare, fiecare de partea sa, celeasemånåtoare cu cele asemånåtoare. Dar cum, din cauza numåruluilor mare, nu-¿i mai pot påstra echilibrul în rotire, particulele finepornesc spre vidul din afarå, ca cernute prin sitå; celelalte, în schimb,råmân laolaltå ¿i, strâns împletite, continuå så alerge, ciocnindu-seunele de altele, ¿i formeazå un prim conglomerat sferic. (32) Acestadegajeazå ca un soi de membranå, care cuprinde în ea corpusculefelurite; întrucât aceste corpuscule, din cauza rezisten¡ei centrului,executå o mi¿care giratorie, membrana împrejmuitoare se sub¡iazå,cåci permanent pierde un flux de corpuscule învecinate, care aderåla contactul cu vârtejul. ªi a¿a spune el cå s-a nåscut Påmântul,corpusculele mânate spre centru råmânând împreunå. Dar ¿i acelsoi de membranå înconjuråtoare a sporit prin afluen¡a corpusculelordin afarå ¿i, fiind ea înså¿i duså de vârtej, î¿i anexeazå toatecorpusculele pe care le atinge. Dintre acestea, unele, înlån¡uindu-se,formeazå un conglomerat la început foarte umed ¿i cu aspect noroios,dar, odatå uscate, rotindu-se ele împreunå cu vârtejul ce mânåîntregul conglomerat, în cele din urmå s-au aprins ¿i au produssubstan¡a elementarå a stelelor. (33) Orbita Soarelui este cea maidepårtatå în exterior, iar a Lunii, cea mai apropiatå de Påmânt,celelalte astre fiind între acestea douå. Toate astrele iau foc dincauza vitezei de deplasare; dar Soarele mai este aprins ¿i de stele;numai Luna se împårtå¿e¿te în prea micå måsurå de la foc. Soarele¿i Luna suferå eclipse... Oblicitatea zodiacului este datå de înclinareaPåmântului spre miazåzi; regiunile de la miazånoapte suntîntotdeauna înzåpezite, foarte reci ¿i supuse înghe¡ului. Soarele intråîn eclipså arareori, Luna înså neîntrerupt, din cauzå cå orbitele lorsunt inegale. ªi, dupå cum lumea are procese de na¿tere, tot a¿aare ¿i procese de cre¿tere, ofilire ¿i distrugere, potrivit unei anumitenecesitå¡i, în legåturå cu care de ce soi este nu aratå limpede.

6. Aristotel, Metafizica, A, 4, 985b 4. Leucip ¿i apropiatul såu,Democrit, iau ca elemente plinul ¿i vidul, numindu-le fiin¡å ¿inefiin¡å, fiin¡å fiind plinul ¿i solidul, iar vidul nefiin¡a (de aceea ei ¿ispun cå fiin¡a nu este mai multå fiin¡å decât nefiin¡å, dupå cumnici vidul mai pu¡in decât corpul): acestea ar fi, ca materie, cauzeletuturor lucrurilor. ªi tocmai ca acei filosofi care admit ca unasubstan¡a subiect, iar pe toate celelalte ca modificåri în ea, punândrarul ¿i densul drept principii ale efectelor suferite, ace¿tia (Leucippos¿i Democrit) admit în diferen¡å cauzele tuturor celorlalte lucruri.


Aceste deosebiri ei zic cå sunt trei; figura, ordinea ¿i pozi¡ia. Cåcidiferen¡ele în existen¡å ¡in de propor¡ie, de alåturare, ¿i de modalitate.Propor¡ia este figura, alåturarea – ordinea, iar modalitatea – pozi¡ia.Astfel, litera A se deosebe¿te de N prin figurå, AN de NA prin ordine,iar Z de N prin pozi¡ie. Cât prive¿te mi¿carea lucrurilor, de undeprovine ¿i cum le apar¡ine existentelor, ¿i ei au neglijat, asemeneacelorlal¡i.

8. Simplicius, Fizica, 28, 4. Leucip din Elea sau din Milet (cåciambele variante se gåsesc atestate în legåturå cu el), de¿i s-a afiliatlui Parmenides în filosofie, nu a mers pe acela¿i drum cu Parmenides¿i Xenofan în problema existentului, ci, dupå cum se pare, pe undrum opus. Cåci, în vreme ce aceia considerau Universul ca unic,imobil, nenåscut ¿i limitat, ¿i nici måcar nu au permis så se cercetezeinexistentul, acesta (Leucippos) a presupus ni¿te elemente infinite¿i în ve¿nicå mi¿care, atomii, precum ¿i o mul¡ime infinitå a figurilorlor, fiindcå nu existå nici un temei ca ceva så fie mai curând a¿adecât altfel ¿i fiindcå vedea cå na¿tere ¿i schimbare existå neîntreruptîn lucruri. ¥n afarå de aceasta, mai aratå cå existentul nu existåîntru nimic mai mult decât nonexistentul ¿i cå amândouå sunt înmod egal råspunzåtoare pentru na¿terea lucrurilor. Cåci, deoarecepresupunea substan¡a atomilor ca fiind compactå ¿i plinå, spuneacå ace¿tia sunt existentul ¿i cå ei se mi¿cå în vid, pe care îl numeanonexistentul, ¿i despre care afirmå cå existå nu mai pu¡in decâtexistentul.

2. Aëtios, I, 25, 4. Leucip spune cå totul se întâmplå potrivit cuo necesitate, care e una ¿i aceea¿i cu destinul. Cåci spune el: „Niciun lucru nu se petrece la întâmplare, ci toate se nasc ca efect alunei cauze ra¡ionale ¿i sub imperiul unei necesitå¡i“.

2. DEMOCRIT

Democrit din Abdera (460-370), discipol al lui Leucip,reconstructor al „atomismului“ (prim) ca ipotezå ontologicå. Ar ficålåtorit mult: în Egipt, în Babilonia, în Persia, chiar în India, ¿i arfi scris numeroase lucråri, pierdute pânå la câteva fragmente(pu¡ine): Mica cosmologie, Cosmografia, Despre naturå, Despre naturaomului, Despre sim¡uri, Despre virtute etc. Asemenea lui Leucip,identificå principiul lumii în „solid“ sau „plin“ sau „ceva“ (dén) ¿i în

ªcoala atomistå 55

„vid“ sau gol“ sau „non-ceva“ (medén). Atomii sunt numeric fårå delimitå; ilimitat este ¿i vidul. Totodatå, atomii se deosebesc doar dupåformå; probabil cå ¿i dupå greutate. (Cuvântul atomos – „atom“,indivizibil, se pare cå este de inven¡ie artistotelicå.) Din alåturareapasagerå a atomilor care se mi¿cå în vid se nasc toate cele ce sunt,lucruri sau sufletul omenesc.


1. Diogenes Laertios, IX, 34-45 (34). Democrit a fost fiul luiHegesistratos, dar, dupå unii, a fost fiul lui Athenocritos, iar dupåal¡ii, al lui Damasippos. Era de fel din Abdera sau, dupå spuseleunora, din Milet.

A fost discipolul unor magi ¿i caldeeni pe care, dupå cum aratå¿i Herodot, Xerxes îi låsase tatålui lui Democrit ca instructori, cândîi fusese oaspete; ¿i de la ace¿ti oameni, încå de copil, a învå¡atteologia ¿i astronomia. Dupå aceea, el intrå în legåturå cu Leucip¿i, dupå spusele unora, ¿i cu Anaxagoras, fiind cu patruzeci de animai tânår decât acesta din urmå. Favorinus înså, în Istoriile feluriteale sale, ne spune cå Democrit, vorbind despre Anaxagoras, declaracå pårerile acestuia despre Soare ¿i Lunå nu erau originale, ci foartevechi, ¿i cå Anaxagoras numai ¿i le însu¿ise.

(35) Democrit, de asemenea, i-a combåtut ¿i pårerile asupracosmogoniei ¿i ra¡iunii, fiind du¿månos fa¡å de el, din cauzå cåAnaxagoras nu-l primise ca discipol al lui. Dacå lucrurile stau a¿a,ar fi putut, oare, så-i fie discipol, cum sugereazå unii?

(44) Iatå pårerile lui: principiile tuturor lucrurilor sunt atomii ¿ividul. Orice altceva ni se pare numai cå existå. Lumile sunt infinitela numår ¿i se nasc ¿i pier. Nimic nu se na¿te din ceea ce nu este,nici nu piere în nefiin¡å. Mai departe: atomii sunt infini¡i ca mårime¿i mul¡ime ¿i sunt purta¡i în întreg Universul, într-un vârtej princare iau na¿tere toate lucrurile compuse: focul, apa, aerul ¿ipåmântul; cåci chiar ¿i acestea sunt conglomeråri de anumi¡i atomi.Ace¿tia sunt neschimbåtori ¿i nealterabili din cauza soliditå¡ii lor.Soarele ¿i Luna sunt compu¿i din astfel de corpusculi netezi ¿irotunzi, iar sufletul a¿ijderea. Acesta este acela¿i lucru cu ra¡iunea.Noi vedem datoritå întâlnirii imaginilor desprinse din lucruri, cuochii no¿tri.

(44) Toate au loc prin necesitate, vârtejul fiind cauza creåriilucrurilor, ¿i pe acesta el îl nume¿te „necesitate“. Scopul vie¡ii estebucuria, ceea ce nu-i tot una cu plåcerea, cum au în¡eles unii printr-o


interpretare gre¿itå, ci o stare în care sufletul tråie¿te calm ¿istatornic, netulburat de nici o fricå sau supersti¡ie, sau de vreo altåemo¡ie. Aceastå stare el o mai nume¿te ¿i bunå dispozi¡ie ¿i-i maidå încå multe alte denumiri. Calitå¡ile lucrurilor existå numai princonven¡ie; în naturå existå numai atomii ¿i vidul. Acestea deci eraupårerile lui.

37. Simplicius, Despre cer, 294, 33 ¿i urm. Democrit socote¿tecå natura (materia) lucrurilor eterne constå într-o mul¡ime de micisubstan¡e infinite ca numår. Pentru ele presupune (existen¡a) unuialt spa¡iu, infinit ca întindere. El nume¿te acest spa¡iu cuurmåtoarele denumiri: „vid“, „non-ceva“, „apeiron“. Cât despre fiecaredintre aceste substan¡e (folose¿te) cuvintele: „existent“ ¿i „solid“ ¿i„real“. Considerå cå substan¡ele sunt într-atât de mici, încât scapåputerii noastre de percep¡ie. Posedå cele mai felurite forme ¿iconfigura¡ii ¿i diferå între ele în ce prive¿te mårimea. Din acestesubstan¡e se ivesc ¿i se constituie, prin agregare, întocmai ca dinelementele (primordiale), corpurile perceptibile cu sim¡ul vederii ¿icu celelalte sim¡uri. ¥n vid ele se ciocnesc ¿i se deplaseazå conformprincipiului neasemånårii lor ¿i a celorlalte deosebiri deja men¡io-nate; în urma acestei deplasåri ajung într-un contact nemijlocitatât de strâns, încât se ating ¿i råmân foarte aproape unele de altele,fårå så se nascå totu¿i o naturå unitarå în adevåratul în¡eles alcuvântului. Ar fi, desigur, nesåbuit lucru så crezi cå douå sau maimulte substan¡e ar putea ajunge vreodatå unul. Motivul invocat deDemocrit pentru care micile substan¡e råmân strâns alåturate pentruo oarecare bucatå de timp sunt contactele dintre ele ¿i capacitatealor de aderare. Unele dintre aceste mici substan¡e sunt scalene,altele sunt ca ni¿te cârlige, unele sunt concave, altele convexe, alteleposedå nenumårate alte deosebiri.

(Democrit) este de pårere cå (substan¡ele) aderå ¿i råmân laolaltådoar atâta timp pânå când intervine o ac¡iune externå, o necesitatemai puternicå, provenitå din mediul înconjuråtor, care produce un¿oc ¿i iarå¿i le împrå¿tie. El spune cå na¿terea ¿i contrariul acesteia,distrugerea, se petrec nu numai în lumea animalelor, ci ¿i în aceeaa plantelor, în ceea ce prive¿te apari¡ia ¿i dispari¡ia lumilor, ¿i înorice schimbare petrecutå în corpurile perceptibile. Dacå, a¿adar,na¿terea înseamnå reunirea atomilor prin agregare, iar distrugerea,dispersarea lor, în acest caz, ¿i pentru Democrit (ca ¿i pentruAristotel), na¿terea n-ar însemna altceva decât modificarea unei ståri.

38. Simplicius, Fizica, 28, 8, 15. Foarte aproape de învå¡åturilelui (Leucip) ¿i discipolul acestuia, Democrit din Abdera a a¿ezat caprincipii primordiale plinul ¿i golul, pe care le numea existentul ¿i


nonexistentul. (Ace¿tia doi), postulând ca materie a lucrurilor exis-tente atomii, (cred) cå toate celelalte se nasc prin deosebirile dintreatomi. Care deosebiri sunt în numår de trei: måsura, orientarea(direc¡ia) ¿i conexiunea, cu alte cuvinte: configura¡ia, pozi¡ia ¿i ordi-nea. ¥ntr-adevår, stå în natura asemånåtorului så fie pus în mi¿carede asemånåtor, a¿a cum ¿i cele de acela¿i fel se îndreaptå unelespre altele, iar fiecare figurå (atom) care se încadreazå într-o nouåregrupare (de atomi) determinå o nouå stare (o nouå ordine). Deaici trågeau ei urmåtoarea concluzie: dacå elementele primordialesunt infinite ca numår, toate modificårile suferite (fenomenelesensibile) ¿i substan¡ele (atomii) lucrurilor vor putea fi satisfåcåtorlåmurite, anume de unde ¿i în cel fel provin. De aceea ei sus¡in cånumai pentru cei care admit infinitatea elementelor este cu putin¡åså le în¡eleagå pe toate prin mijloacele ra¡iunii. Ei mai afirmå cånumårul figurilor atomilor este nesfâr¿it, argumentând cå nu existåvreun motiv ca o anumitå figurå så fie mai degrabå a¿a cum estefa¡å de oricare alta. Iatå deci motiva¡ia pe care o dau ei pentruinfinitate.

45. Aristotel, Fizica, I, 5, 188 1 22. Democrit admite ca principiiprimordiale solidul (plinul) ¿i golul, dintre care pe unul îl considerådrept existen¡å, pe celålalt drept nonexisten¡å; (vorbe¿te apoi despredeosebirile) prin pozi¡ie, prin configura¡ie ¿i prin ordine; acesteasunt categoriile contrariilor: ale pozi¡iei: sus ¿i jos, în fa¡å ¿i în spate;ale configura¡iei; col¡uros, drept ¿i circular.

Dupå acesta, sufletul ¿i gândirea sunt absolut unul ¿i acela¿ilucru. Adevår este ceea ce apare. De aceea aprobå el pe Homercând spune: „Hector zåcea acolo, dar mintea lui era în altå parte“.¥n acest context poetul nu atribuie gândirii capacitatea de a cunoa¿teadevårul, ci identificå sufletul cu ra¡iunea... Unii filosofi sunt convin¿icå sufletul este foc, deoarece focul este cel mai subtil ¿i mai incorporaldintre elemente; cå el se mi¿cå ¿i cå el, dintru început, le pune pecelelalte toate în mi¿care. Democrit înså a aråtat cu lux de amånuntede ce are sufletul aceste douå însu¿iri: pentru cå sufletul este unul¿i acela¿i lucru cu gândirea. ªi acest „lucru“ apar¡ine corpurilorprimare, indivizibile (atomii), iar mobilitatea o are datoritå subtilitå¡iiacestora ¿i configura¡iei lor. El spune cå, dintre toate configura¡iile,cea de formå sfericå e cea mai mobilå ¿i cå tocmai aceastå formå oau atomii gândirii, cât ¿i ai focului. (Democrit) spune cå focul esteincorporal, dar nu total incorporal (cåci nimeni dintre filosofi nusus¡ine a¿a ceva), ci doar cå apare ca cel mai pu¡in incorporal printrecorpuri, datoritå subtilitå¡ii particulelor sale.


129. Theophrast, De causa, pl. VI, 1, 6. Democrit stabile¿tefiecårei umori (fiecårui suc, gust, din bolul alimentar) o anumitå„configura¡ie“ (a atomului); el este de pårere cå dulcele (respectivatomul care provoacå gustul dulce) este rotund ¿i de mårimepotrivitå; acrul-astringent este de o formå mare, aspru, cu multecol¡uri, fårå contur rotunjit; acrul-ascu¡it (acid), dupå cum î¿i are ¿inumele, are muchii ascu¡ite; gustul caustic (provine din atomi)rotunzi, sub¡iri, unghiulari ¿i încovoia¡i; cel sårat, (din atomi)unghiulari, de mårime medie, cu suprafe¡e oblice ¿i de propor¡iiegale; cel amar, (din atomi) rotunzi, netezi, având oblicitate uniformå,de mårime reduså; gustul gras, (din atomi) sub¡iri, rotunzi ¿i mici.

B. Fragmente

5. Diodor din Sicilia, Biblioteca istoricå, I, 7. (1) La începutulformårii lumii, când toate elementele erau în curs de a¿ezare, (sespune) cå cerul ¿i påmântul aveau un singur aspect, fiind amestecateîn materia lor. Ceva mai târziu, când corpurile au început så sesepare unele de celelalte ¿i Universul, treptat, începu så capete toatåaceastå orânduire care se vede într-însul, aerului i s-a imprimat omi¿care neîntreruptå ¿i partea de foc din aer s-a strâns în regiunilecele mai înalte ale våzduhului, deoarece astfel de materie tinde såse înal¡e din cauza naturii ei foarte u¿oare; iatå dar de ce atât Soarele,cât ¿i mul¡imea celorlalte astre au fost prinse în vârtejul general.Dimpotrivå, partea noroioaså ¿i tulbure, în amestec cu elementeumede, s-a depozitat într-un singur loc, datoritå greutå¡ii sale. (2)ªi, tot rotindu-se ¿i învârtindu-se fårå întrerupere în jurul ei, dinelementul lichid s-a format marea, iar din pår¡ile ceva maiconsistente påmântul, noroios ¿i moale de tot. (3) A¿a a fost laînceput, pentru ca mai târziu, sub ar¿i¡a focului solar, påmântul såse întåreascå; apoi, în urma cåldurii producându-se fermenta¡ii lasuprafa¡a påmântului, în multe locuri anumite por¡iuni umede auînceput så se umfle ¿i în jurul lor s-au ivit suprafe¡e putrede,acoperite cu membrane sub¡iri; de aceea, în bål¡i ¿i în locurilemlå¿tinoase se poate observa încå pânå acuma cå, atunci când¡inutul se råce¿te, aerul devine dintr-o datå supraîncålzit, în locså-¿i schimbe treptat temperatura, pu¡in câte pu¡in. (4) Deasemenea, locurile umede sunt generatoare de via¡å, sub ac¡iuneacåldurii, în modul în care am explicat. Germenii vie¡ii, în cursulnop¡ilor, absorb hranå de la cea¡a care se laså din mediulînconjuråtor, iar în timpul zilei se întåresc datoritå ar¿i¡ei soarelui;


pânå la sfâr¿it, ace¿ti germeni vii, astfel închi¿i în membrana lor, î¿idesåvâr¿esc cre¿terea, ies din membranele rupte ¿i sfâ¿iate ¿i aparîn luminå sub forma a tot felul de specii de animale. (5) Aceleadintre vie¡uitoare care posedå mai multå cåldurå s-au ridicat spreînål¡imile våzduhului, devenind zburåtoare, cele fåcute pentru atråi pe påmânt au fost împår¡ite în clasa târâtoarelor ¿i a altoranimale terestre, iar cele care au avut parte de o naturå îndeosebiumedå au ajuns în elementul corespunzåtor naturii lor ¿i au fostdenumite acvatice. (6) Cum påmântul devenea tot mai dur, datoritåac¡iunii cåldurii solare ¿i a vânturilor, în final n-a mai fost în måsuråså producå nici unul dintre animalele superioare, ci speciile devie¡uitoare au început så se propage prin încruci¿area reciprocå acelor existente. ... 8 (1) Suntem aproximativ în epoca începuturilortuturor lucrurilor. Pe cât se spune, oamenii din aceastå primågenera¡ie duceau o via¡å fårå legi, asemånåtoare cu cea a fiarelor.Ei ie¿eau så månânce ierburi, råspândite ici-colo, procurându-¿iacea iarbå care era cea mai plåcutå în gust ¿i fructele pe care pomiile rodeau spontan. (2) Erau mereu ataca¡i de fiare ¿i nevoia i-aînvå¡at så se ajute unii pe al¡ii; astfel, unindu-se în grupuri, subimperiul fricii, au început, treptat, så se familiarizeze unii cu al¡ii.(3) ªi în timpul dintâi scoteau sunete fårå semnifica¡ie, inarticulate,ei au început, cu încetul, så articuleze cuvintele; ¿i, stabilind întreei expresii conven¡ionale pentru a desemna fiecare obiect, au ajunsla a crea un sistem, cunoscut de to¡i, despre sensul tuturorcuvintelor. (4) Dar cum grupåri similare de oameni se alcåtuiau întoate regiunile locuite ale Terrei, nu a fost cu putin¡å så aparå olimbå cu sunete exact la fel pentru to¡i, deoarece fiecare dintre acestegrupåri combina cuvintele cum se nimerea; iatå de ce caracterelelimbilor variazå de la una la alta ¿i de ce acele prime grupåri omene¿tistau la originea tuturor popoarelor. (5) Acei oameni primitivi, a¿adar,tråiau în condi¡ii deosebit de grele, deoarece nu se descoperise încånimic din cele folositoare traiului; erau goi, fårå nici un fel deve¿mânt, nu erau obi¿nui¡i så se adåposteascå în locuin¡e ¿i såfoloseascå focul, erau cu totul ne¿tiutori de ceea ce înseamnå hranagåtitå. (6) A¿a cå, neavând idee cå hrana lor crudå s-ar fi pututconserva, nu fåceau nici un fel de provizii de poame în eventualitateaunor nevoi; de aceea, în toiul iernii, mul¡i dintre ei mureau ¿i datoritågerului, dar ¿i lipsei de hranå. (7) Nu trecu înså mult ¿i oamenii,învå¡a¡i de experien¡å, începurå så se adåposteascå iarna în pe¿teri¿i så depoziteze tot aici poamele, pentru a fi påstrate. (8) Dupå cefocul a devenit cunoscut, precum ¿i alte lucruri utile vie¡ii, în curândfurå descoperite, încetul cu încetul, atât me¿te¿ugurile, cât ¿i toate


celelalte mijloace care pot så ajute via¡a în comunitate. (9) ªi astfel,învå¡åtorul oamenilor în toate privin¡ele a fost necesitatea,deprinzându-l pe om, aceastå fiin¡å atât de dotatå, cu practicareafiecårui me¿te¿ug, prin cooperarea mâinilor ¿i a graiului, cuascu¡imea min¡ii, pentru orice întreprindere.

11. Sextus Empiricus, Contra învå¡a¡ilor, VII, 138 … (Democrit)afirmå cå existå douå feluri de cunoa¿tere, una pe calea sim¡urilor,cealaltå pe calea intelectului; dintre care pe cea pe calea intelectuluio nume¿te „autenticå“, recunoscându-i credibilitatea în ceea ceprive¿te judecata despre adevår, iar pe cealaltå, pe calea sim¡urilor,o denume¿te „obscurå“… Spune textual: „existå douå forme decunoa¿tere, una autenticå ¿i alta obscurå. De cea obscurå ¡in toatepercep¡iile, ca våzul, auzul, mirosul, gustul, pipåitul…“

31. Clement, Pedagogul, I, 6. ªtiin¡a medicinei, dupå Democrit,vindecå bolile trupului, iar în¡elepciunea u¿ureazå sufletul de povarapatimilor.

40. Fericirea omeneascå nu vine nici de la desfåtårile trupuluinici de la bani, ci de la o via¡å curatå ¿i plinå de chibzuialå.

162. Måsura este bunå în toate; excesul ¿i lipsa nu mi se par afi astfel.

256. Ce înseamnå dreptate? A såvâr¿i cele ce se cuvin; iarnedreptate, så faci cele ce nu se cuvin.


Dincolo de conteståri, adesea din prejudecatå, sofistica (numitåastfel dupå cei ce se considerau sophoi – „în¡elep¡i“, mai exact dascålide sophia – „în¡elepciune“), va fi fost o mi¿care intelectualå ¿i politicåîn plin secol al V-lea atenian, cu extremisme, dar ¿i, mai cu seamå,participantå la o adevåratå paideia publicå. Totdeodatå, nu pu¡inisofi¿ti erau ¿i înnoitori în câmpul filosofiei.

1. Aristotel, Retorica, II, 46. Dupå pårerea mea, termenul sofistse aplicå generic, în timp ce filosofia era consideratå ca o spe¡åcaracterizatå de iubirea de cinste ¿i de învå¡åturå... Platon mi separe cå a dat termenului un sens peiorativ... Dar, totodatå, el l-afolosit ¿i în sens pozitiv. Zeul, bunåoarå, fiind pentru Platon cel maiîn¡elept pentru a avea la sine adevårul întreg, este numit „sofistul(în¡eleptul) perfect“ (Cratylos, 403a).

2. Platon, Sofistul, 231d. Mai întâi, dacå nu må în¿el, am stabilitcå sofistul este un vânåtor de tineri boga¡i... În al doilea rând, esteun fel de negustor de cuno¿tin¡e spre folosul sufletului... ¥n al treilea,ne-a apårut ca un vânzåtor de mårun¡i¿uri cu astfel de cuno¿tin¡e...¥n al patrulea rând, ca un artizan al ¿tiin¡ei pe care o negustorea,apoi... ¥n al cincilea rând, este ca un atlet în luptele de cuvinte,având ca specialitate eristica. O a ¿asea accep¡ie este discutabilå,dar putem cådea de acord cå sofistul este ¿coala care purificå sufletulde opinii care stau în calea ¿tiin¡elor.

Xenofon, Despre vânåtoare, 13, 8. Sofi¿tii se folosesc de dis-cursuri ca så în¿ele: ei scriu pentru a se îmbogå¡i, fårå så aducå uncâ¿tig cuiva. Cåci nu este unul care så merite så fie numit în¡elept(sophos). Le place înså så fie numi¡i sofi¿ti, ceea ce pentru al¡i oameniar fi infamant, de aceea vå pun în gardå contra preceptelor sofi¿tilor¿i vå sfåtuiesc så nu dispre¡ui¡i, în schimb, ra¡ionamentele filosofilor.

Sofistii,

3. Aristotel, Respingerile sofistice, I, 165a 21. Cåci sofistica esteo în¡elepciune iluzorie ¿i nerealå, iar sofistul, un negustor de în¡elep-ciune iluzorie ¿i nerealå.

1. PROTAGORAS

Protagoras din Abdera (481-411) sofist de seamå, poate cel maide seamå, cu reputa¡ie pânå azi pentru ideea sa, a omului ca måsuråa tuturor lucrurilor, mereu, de atunci, între contestare ¿i acceptare,câteodatå cu entuziasm. Oricum, motivul este memorabil ¿i este deînsemnåtate majorå în explica¡ia de sine a omului.


1. Diogenes Laertios, IX (50). Protagoras... s-a nåscut la Abdera...A fost elevul lui Democrit. (5) Protagoras a fost cel dintâi care asus¡inut cå „privitor la fiecare lucru existå douå ra¡ionamente, opuseunul altuia“... (54) Prima scriere pe care a citit-o în public a fostDespre zei; a citit-o la Atena, în casa lui Euripide...

(55) Iatå operele: Arta controversei, Despre luptå, Despre ¿tiin¡e,Despre stat, Despre ambi¡ie, Despre virtu¡i, Despre starea primordialåa lucrurilor, Despre lucrurile din Hades, Despre faptele gre¿ite aleoamenilor, Precepte, Proces pentru onorar, Discu¡ii contradictorii.

5. Platon, Protagoras, 317b. Protagoras: ... sus¡in cå sunt sofist¿i-mi revendic rolul de a-i învå¡a pe oameni...

12. Sextus Empiricus, Contra fizicienilor, I, 55-56. ... Protagorascare a scris cå: „Despre zei, eu nu pot så spun nici cå existå, nici cånu existå, cåci numeroase sunt piedicile pe care le întâlnesc“. Dinaceastå cauzå a fost condamnat la moarte de cåtre atenieni. Fuginddin Atena, Protagoras piere înså într-un naufragiu.

13. Platon, Cratylos, 385e-386a. ... cum afirma Protagoras,spunând cå „omul este måsura tuturor lucrurilor“ ¿i cå, prin urmare,a¿a cum îmi apar mie lucrurile, a¿a sunt pentru mine, ¿i a¿a cum ¿i¡ie î¡i apar, tot a¿a sunt pentru tine.

14. Sextus Empiricus, Schi¡e pyrrhoniene, I, 216 ¿i urm. Prota-goras este de pårere cå måsura tuturor lucrurilor este omul, a celorce sunt, precum cå sunt, iar a celor ce nu sunt, precum cå nu sunt,prin måsurå în¡elegând criteriul, prin lucruri, realitå¡ile, încâtvirtualmente spune cå omul este criteriul tuturor realitå¡ilor, al celorce sunt, precum cå sunt, ca fiind adevårate numai cele ce aparfiecåruia, ¿i în modul acesta el introduce rela¡ia în cercetare... Acestfilosof afirmå cå materia se aflå într-o continuå curgere ¿i, în timp


ce curge neîncetat, au loc adåugiri în locul celor ce s-au desprinsdin ea, cå senza¡iile se transformå ¿i se altereazå în func¡ie de vârstå¿i în func¡ie de celelalte compuneri ale lucrurilor. Mai afirmå cåra¡iunile tuturor lucrurilor se aflå în materie, astfel încât materiapoate fi, în måsura în care depinde de ea, toate lucrurile care apartuturor. Dar oamenii percep lucrurile de fiecare datå altfel din cauzadispozi¡iilor lor (momentane). Astfel, cel ce se aflå într-o starenaturalå percepe din materie cele ce pot apårea prin senza¡ie celorce se aflå în stare naturalå, iar cel ce se aflå într-o stare contrarånaturii percepe din materie cele contrare naturii. ªi cu privire ladeosebirile datorate vârstei, la stare de somn sau de veghe ¿i lafiecare fel de a fi al condi¡iei umane e valabil acela¿i ra¡ionament.Prin urmare, omul devine criteriul de cunoa¿tere al lucrurilor, dupåProtagoras. Cåci toate câte apar oamenilor (prin sim¡uri) existå, celece nu apar nici unui om nu existå.

19. Aristotel, Metafizica, XI, 6, 1062b 13. (Protagoras) sus¡ineacå omul este måsura tuturor lucrurilor, ceea ce revine la a zice cåtot ceea ce i se pare fiecåruia existå în realitate. Dacå ar fi a¿a, arrezulta cå acela¿i lucru este ¿i nu este, cå e bun ¿i råu ¿i cå toateafirma¡iile opuse sunt deopotrivå de adevårate, pentru cå adeseaacela¿i lucru îi pare frumos unuia, pe când altuia tocmai dimpotrivå,¿i ceea ce ne apare fiecåruia dintre noi este måsura lucrurilor.

21. Platon, Theaitetos, 166d. Protagoras: Sus¡in cå adevårul este,dupå cum am mai spus, måsura fiecåruia dintre noi, a existen¡eicelor ce sunt ¿i a nonexisten¡ei celor ce nu sunt. Un lucru diferå dealtul prin mii de aspecte, ceea ce vrea så însemne cå ele se deosebescdupå cum apar cutåruia sau cutåruia.

Nu contest faptul cå existå în¡elepciune ¿i în¡elep¡i; eu însånumesc în¡elept pe cel care este apt så facå asemenea modificåri înlucruri, încât så ajungå så-i parå bune cele ce-i par acum a fi rele...

B. Fragmente

1. Sextus Empiricus, Contra logicienilor, I, 60. La începutulDiscursurilor distrugåtoare, el (Protagoras) spune: „Dintre toate celece sunt, (numai) omul este måsura existen¡ei existen¡elor ¿i a non-existen¡ei nonexisten¡elor.

Platon, Theaitetos, 151e-152a. (Protagoras) declarå cå: „Dintretoate cele ce sunt, (numai) omul este måsura existen¡ei celor ceexistå ¿i a nonexisten¡ei celor ce nu existå“.

4. Eusebius, Praeperatio evangelica, XIV, 3,7. Se zice cå el ar fispus în introducerea la cartea sa Despre zei: „Despre zei, eu nu potså ¿tiu nici dacå sunt, nici dacå nu sunt, nici care este forma lor;

Sofi¿tii 65

cåci multe sunt obstacolele care stau în fa¡a ¿tiin¡ei mele: invizibi-litatea zeilor ¿i scurtimea vie¡ii omene¿ti“.

2. PRODICOS

Prodicos din Iulis, în Chios (n. între 465-460, m. nu se ¿tie când),elev al lui Protagoras, aplicat unei probleme de gramaticå ¿i defilosofie a limbajului, anume aceleia a sinonimiei, mai cunoscutînså pentru alegoria sa a alegerii între Virtute ¿i Viciu.


1. Lexicon Sudas (s.v. Prodicos). Prodicos din Ceos, nåscut laIulis, în insula Ceos (Chios), filosof al naturii ¿i sofist, contemporanal lui Democrit ¿i al lui Gorgias, elev al lui Protagoras...

11. Platon, Cratylos, 384b. ... nici cu privire la nume nu seîntâmplå så fie o învå¡åturå prea u¿oarå. Dacå, în fapt, a¿ fi datascultare cursului de 50 de drahme al lui Prodicos, care e în måsurå– dupå cum spune el – så instruiascå pânå la capåt pe ascultåtorasupra acestui lucru, nimic nu s-ar împotrivi ca tu så afli pe locadevårul despre dreapta potrivire a numelor...

13. Platon, Protagoras, 337a-c. Dupå ce Criticos a vorbit,Prodicos luå ¿i el cuvântul: „¥mi pare cå ai dreptate, Criticos. Cåcimartorii la asemenea dezbateri trebuie så fie impar¡iali, dar nuindiferen¡i, ceea ce nu este acela¿i lucru; trebuie så fie impar¡iali, ¿inu indiferen¡i, fiindcå se cuvine så pre¡uiascå mai mult pe în¡eleptdecât pe ignorant. Ceea ce eu vå cer vouå, Protagoras ¿i Socrate,este så vå pune¡i de acord pentru a discuta între voi, iar nu pentrua vå disputa. Discu¡ia opune prieteni, ea se pune sub semnul bunå-voin¡ei, în timp ce disputa a¿azå fa¡å în fa¡å adversari, du¿mani.Voi, oratorii, ave¡i dreptul la stima noastrå, dar nu la lauda noastrå;cåci stima este în sufletele noastre, liberå de orice în¿elåtorie, pecând lauda adesea este mincinoaså. ¥n acest timp, noi, auditorii,avem satisfac¡ie, iar nu voluptate, cåci prima ne aduce bucurieintelectualå, or, plåcerea este a celor trupe¿ti.“

B. Fragmente

2. Xenofon, Amintiri despre Socrate, II, 1, 21-34. ¥n¡eleptulProdicos, în lucrarea sa Despre Heracles are acelea¿i påreri cu privirela virtute. Iatå, pe cât îmi aduc aminte, ceea ce spune el: „Heracles,ie¿ind din copilårie ¿i ajungând în vârsta când tinerii, ståpâni pe


sine, aratå dacå au de gând så intre în via¡å pe drumul viciului saupe cel al virtu¡ii, se trase în singuråtate ¿i acolo se gândea pe caredrum så apuce. Cum ¿edea acolo, douå femei de staturå înaltå seînfå¡i¿arå ochilor såi: una era plåcutå la vedere, mândrå din fire;singura sa podoabå trupeascå era curå¡enia, iar ochii ei aråtau opudoare binecuvântatå; ¡inuta-i era modestå ¿i ve¿mintele albe.Trupul gras al celeilalte aråta trândåvia ¿i mole¿eala. Ea se gåtisecu suliman, ca så aibå o culoare mai albå ¿i mai rumenå la obraz,iar prin ¡inuta ei se silea så parå ¿i mai înaltå... Ele se apropiaråîmpreunå; dar pe când cealaltå ¡inea acela¿i pas, aceasta din urmå,voind så-i ia înainte, alergå spre tânår ¿i-i zise: – Heracles, våd cå tecode¿ti asupra drumului ce trebuie så alegi în via¡å. Dacå må iei deprietenå, te vei duce pe drumul cel mai fericit ¿i mai u¿or, vei gustatoate plåcerile... N-o så ai de lucru nici cu råzboiul, nici cu treburile,ci-¡i vei petrece tot timpul în cåutarea mâncårilor ¿i båuturilorplåcute, în descoperirea a ce-¡i poate desfåta ochii ¿i urechile, mirosul¿i pipåitul... Dacå vreodatå te apucå teama cå n-o så fie cine så-¡ipunå la îndemânå toate desfåtårile astea, så nu te îngrije¿ti, c-o såte pun så ¡i le câ¿tigi prin truda trupului sau a min¡ii; vei trage folosdin munca altora...

– Care-i numele tåu, femeie? îi zise Heracles. – Pritenii mei må numesc Fericire, iar du¿manii, ca så må

batjocoreascå, îmi spun Viciul.¥n vremea aceasta înaintase ¿i cealaltå femeie ¿i zise: – Vin ¿i eu la tine; cunosc pe cei ce te-au fåcut så vezi lumina

zilei ¿i ¡i-am påtruns firea încå din copilåria ta. De aceea nådåjduiesccå, dacå vei apuca drumul care duce la mine vei såvâr¿i într-o zifapte frumoase ¿i vrednice de laudå, iar eu voi câ¿tiga prin ajutorultåu, pe lângå oameni virtuo¿i, mai multå cinste ¿i trecere. Nu vreauså te amågesc cu promisiuni de plåceri, dar î¡i voi låmuri lucrurileexact a¿a cum le-au a¿ezat zeii. Fårå muncå ¿i statornicie, zeii nuhåråzesc nimic frumos ¿i cinstit oamenilor; dacå vrei så-¡i fie zeiiprielnici, cinste¿te-i; dacå vrei så te iubeascå prietenii, få-le bine;dacå vrei så te cinsteascå ¡ara, sluje¿te-o; dacå vrei ca toatå Greciaså-¡i admire virtutea, trebuie så încerci så fii de folos întregii Grecii;dacå vrei ca påmântul så-¡i dea cu dårnicie roadele sale, munce¿te-l;dacå vrei så te îmbogå¡e¿ti de pe urma turmelor tale, îngrije¿te-le;dacå vrei så ajungi mare prin råzboi, så eliberezi pe prieteni ¿i sårobe¿ti pe du¿mani, trebuie så înve¡i me¿te¿ugul råzboiului de lacei care îl ¿tiu...; dacå vrei så câ¿tigi putere trupeascå, så-¡iobi¿nuie¿ti trupul så se supunå inteligen¡ei ¿i så-l mlådieze munca¿i osteneala.“

Sofi¿tii 67

3. GORGIAS

Gorgias din Leontinoi (405-380), om politic celebru în epocå,retor de seamå ¿i filosof cu aparen¡å paradoxalå, negând, cum va fifåcut atât, putin¡a de a gândi fiin¡a, cât ¿i de a o cunoa¿te ¿i numi.Nihilismul este aparent. ¥n realitate, Gorgias gânde¿te în logica lui„ce ar fi dacå?“. Ce ar fi dacå lucrurile ar sta întocmai?


1. Philostratos, Via¡a sofi¿tilor, I, 1. Gorgias din Leontinoi a fost,în Tessalia, fondatorul sofisticii vechi.

3. Diogenes Laertios, VIII, 58. ... Gorgias din Leontinoi, omstrålucit în oratorie, care a låsat un tratat despre Artå*, i-a fostdiscipol (lui Empedocles).

20. Platon, Gorgias, 447c ... Interoga¡ia era una dintre formeleexpunerii sale (a lui Gorgias).

B. Fragmente

3. Sextus Empiricus, Contra matematicilor, VII, 65 ¿i urm.Gorgias din Leontinoi a fåcut ¿i el parte din categoria acelora careexclud orice criteriu de adevår, dar nu prin obiec¡ii similare celoraduse de ¿coala lui Protagoras. ¥n scrierea Despre nefiin¡å sau Desprenaturå, enun¡å trei senten¡e de bazå, care se înlån¡uie: una, careeste totodatå ¿i prima tezå, anume despre faptul cå nimic nu existå;a doua, teza conform cåreia, dacå totu¿i (ceva) existå, nu poate fireprezentat de om; a treia tezå e cea conform cåreia, dacå (acelceva) ar fi reprezentat, nu poate fi comunicat ¿i nici explicat altora.(66) Cå nimic nu existå, el argumenteazå în felul urmåtor: dacåeste (ceva), acel (ceva) este fie fiin¡a, fie nefiin¡a, fie laolaltå (fiin¡a ¿inefiin¡a). Dar nu este nici fiin¡a, dupå cum va fi stabilit ulterior, nicinefiin¡a, dupå cum se va statornici, nici totodatå fiin¡a ¿i nefiin¡a,dupå cum va explica el mai departe; a¿adar, nu existå nimic. (67) ªinici fiin¡å nu este; cåci dacå este nefiin¡a, totodatå nu este, dar înmåsura în care nefiin¡a este, totu¿i este. Rezultå absurditatea cåceva totodatå este ¿i nu este. Deci nefiin¡a nu este. De altfel, dacå


* Arta oratoricå.

nefiin¡a este, atunci fiin¡a nu va fi, cåci acestea se bat cap în cap:dacå pentru nefiin¡å este admis predicatul „este“, atunci pentrufiin¡å va trebui admis acela de „nu este“, or, cum fiin¡a nu poate înnici un caz så nu fie, în acest caz nu poate så fie nici nefiin¡a. (68)Dar nu este nici fiin¡a. Cåci dacå ar fi, atunci este fie ve¿nic, fiecreat, fie laolaltå ve¿nic ¿i creat; dacå înså nu este nici ve¿nic, nicicreat, nici una, nici alta, dupå cum vom demonstra, ajungem laconcluzia cå fiin¡a nu este. ¥ntr-adevår, fiin¡a fiind eternå, (så pornimde aici), nu are nici un început. (69) ¥n adevår, tot ceea ce devine areun început, dar ceea ce este etern nu are început, cåci este postulatca fiind nenåscut; neavând un început, este nelimitat; dacå estenelimitat, nu se poate afla în nici un loc; cåci dacå s-ar afla într-unloc, acel ceva în care se aflå ar fi altceva decât el, (l-ar depå¿i). ¥nacest caz înså fiin¡a n-ar mai putea fi nelimitatå, înconjuratå. cumse aflå, de ceva. Cåci con¡inåtorul este mai mare decât ceea cecon¡ine. Concluzia este cå nelimitatul nu se aflå nicåieri. (70) ªinici nu poate fi con¡inut în sine însu¿i, cåci astfel con¡inåtorul ¿icon¡inutul s-ar confunda, iar fiin¡a ar deveni dublu, ¿i anume „loc“¿i „corp“. A¿a ceva înså este o absurditate. Prin urmare, fiin¡a nu seaflå con¡inutå nici în ea înså¿i. Dacå deci fiin¡a este ve¿nicå, ea estenelimitatå, iar dacå e nelimitatå, nu se aflå în nici un loc, ¿i dacå nueste în nici un loc, înseamnå cå nu este. Admi¡ând ve¿nicia fiin¡ei,ea nu poate fi asociatå unui început. (71) Dar fiin¡a nu poate fi nicinåscutå; cåci dacå s-ar fi nåscut, ar fi apårut fie din fiin¡å, fie dinnefiin¡å. Ea nu s-a nåscut din fiin¡å, cåci, dacå fiin¡a este, ea nus-ar fi nåscut, ci ar fiin¡a dinainte; ¿i nici din nefiin¡å, cåci ceea cenu este nu poate genera ceva, din cauzå cå ceea ce genereazå trebuieîn mod necesar så participe într-un fel oarecare la o modalitate de afi. Prin urmare, fiin¡a nu este nåscutå. (72) ¥n conformitate cu celede mai sus, nici (cele douå) posibilitå¡i nu pot fi admise, ¿i anume afi ve¿nic ¿i totodatå nåscut; aceste posibilitå¡i se exclud una pealta. Dacå fiin¡a este ve¿nicå înseamnå cå nu s-a nåscut, ¿i dacånu s-a nåscut înseamnå cå nu este ve¿nicå. ¥n concluzie, dacå fiin¡anu este ve¿nicå, nici nåscutå, nici ve¿nicå ¿i nåscutå, înseamnå cånu este. (73) ¥n altå ordine de idei, dacå fiin¡a este, atunci este sauca unu sau ca multiplu; dar, cum se va stabili îndatå, nu este nicica unu, nici ca multiplu, deci fiin¡a nu este. ¥n adevår, dacå ar fi caunu, ar avea atributele cantitå¡ii, ale continuitå¡ii, ale mårimii, alecorporalitå¡ii; dar, dacå ar avea unul din aceste (predicate), n-armai fi ca unu; cåci, luatå în considerare cantitativ, va fi divizibilå,fiindcå, (datå fiind) discontinuitatea, se va sec¡iona; la fel ¿i cumårimea, conceputå ca ceva care nu va putea fi divizat; în cazul

Sofi¿tii 69

corporalitå¡ii va avea trei dimensiuni: lungime, lå¡ime ¿i grosime.Prin urmare, este peste putin¡å så afirmåm cå fiin¡a n-ar fi nimicdin toate acestea. Så conchidem deci cå unul nu este fiin¡å. (74)Dar nici multiplul nu este: cåci, dacå nu este unul, nu este nicimultiplul. Multiplul este o punere laolaltå a celor luate unul câteunul. De aceea, în caz cå dispare unul, odatå cu el dispare ¿imultiplul. Dupå cum reiese clar din aceste (argumente), nu estenici fiin¡a, nici nefiin¡a. (75) Cå ambele nu sunt, adicå nici fiin¡a ¿inici nefiin¡a, este u¿or så ne facem o socotealå. ¥n cazul când estefiin¡a, cât ¿i nefiin¡a, înseamnå cå nefiin¡a este totuna cu fiin¡a, înmåsura în care prive¿te fiin¡a. ªi din aceastå cauzå nu este niciuna, nici cealaltå. S-a convenit doar cå nefiin¡a nu este, iar acumse vede cå fiin¡a este unul ¿i acela¿i lucru cu nefiin¡a. ¥n concluzie,nu este nici fiin¡a. (76) Adevårul este cå, odatå stabilit faptul cåfiin¡a este totuna cu nefiin¡a, nu este cu putin¡å ca amândouå „såfie“; cåci, dacå sunt douå (entitå¡i diferite), nu pot fi unul ¿i acela¿i(lucru) ¿i, dacå sunt unul ¿i acela¿i (lucru), nu pot fi douå (lucruridiferite). De unde concluzia cå nimic nu este. Cåci dacå nu estefiin¡a, nici nefiin¡a ¿i nici amândouå laolaltå, iar în afarå de acesteanu pot fi concepute alte posibilitå¡i, atunci nimic nu este.

(77) Så aråtåm acum cå, chiar dacå ar fi ceva, pentru om (acelceva) s-ar afla în postura de a fi incognoscibil ¿i de neconceput.Dacå admitem, a¿a cum pretinde Gorgias, cå ceea ce gândim nuare fiin¡å, înseamnå cå ceea ce este nu este gândit. A¿a ceva estelogic. De pildå, dacå în con¡inutul gândirii se aflå predicatul de„alb“ ¿i dacå însu¿irea de „alb“ poate fi gânditå, atunci, prin analogie,dacå pentru acel ceva ce e gândit se constatå nonexisten¡a înseamnåcå pentru cele existente se va predica în mod necesar imposibilitateade a fi gândite. (78) Iatå de ce concluzia „dacå ceea ce gândim nuare existen¡å, atunci nici ceea ce existå nu poate fi gândit“ aparesånåtoaså ¿i plinå de bun-sim¡. Adevårul este cå ceea ce noi gândim– så o luåm de aici – nu existå, dupå cum vom demonstra; prinurmare, fiin¡a nu este gânditå. Este deci evident cå ceea ce gândimnu este. (79) ¥n adevår, dacå ceea ce gândim ar exista, ar trebui såadmitem cå existå toate cele pe care le gândim, oricum ar fi elegândite. Aceasta înså e absurd. Nu înseamnå cå, dacå cineva segânde¿te la un om care zboarå, acesta zboarå în adevår sau carelechiar ¿i aleargå pe mare. Concluzia este cå ceea ce este gândit, nueste existent. (80) Afarå de aceste argumente, dacå într-adevår ceeace este gândit ar fi existent, ar trebui så admitem cå nefiin¡a nupoate fi gânditå, deoarece contrariile se definesc prin predicatecontrarii. Or, contrariul fiin¡ei este nefiin¡a. Iatå de ce, în chip absolut,


dacå fiin¡ei i se atribuie predicatul de „a putea fi gândit“, nefiin¡ei îiva corespunde predicatul „a nu putea fi gândit“. Ceea ce este absurd.De pildå, Scylla ¿i Himera, ¿i multe alte lucruri care nu existå, iatåcå totu¿i sunt gândite. Rezultå deci cå ceea ce existå nu (poate) figândit. (81) Ar fi ca ¿i cum – dat fiind cå cele ce sunt våzute de aceeasunt numite „våzute“, pentru cå sunt våzute, ¿i cå cele ce se aud,de aceea sunt numite „auzite“, pentru cå se aud – noi am excludecele ce se våd pentru cå nu se aud sau am nega cele ce sunt auzitepentru cå nu sunt våzute (fiecare în parte se cuvine judecat dupåpercep¡ia respectivå, ¿i nu dupå alta); astfel stau lucrurile ¿i cu celece sunt gândite, chiar dacå nu pot fi våzute prin sim¡ul våzului, niciauzite prin sim¡ul auzului; ele totu¿i existå, deoarece sunt perceputedupå un criteriu care le este propriu. (82) Dacå cineva se gânde¿tela care alergând pe mare, chiar dacå nu le zåre¿te, ar însemna sådåm crezare cå existå care alergând pe mare. Dar aceasta este oabsurditate. Fiin¡a, a¿adar, nu poate fi gânditå, nici sesizatå.

(83) Dar så presupunem cå ar putea fi gândit de noi; altcuivaînså tot n-ar putea fi comunicat. Cåci, dacå cele existente suntsusceptibile de a fi våzute ¿i auzite ¿i, în general vorbind, perceptibile– cåci referin¡a prive¿te lucrurile exterioare nouå –, iar dintre acestea,cele vizibile sunt percepute prin våz, iar cele ce sunt auzite, prinauz, ¿i nu viceversa –, cum de-ar fi oare cu putin¡å ca acestea så fiesemnalate altuia? (84) Mijlocul nostru de semnalizare este cuvântul,dar cuvântul nu înseamnå nici lucrurile (subiacente), nici fiin¡a.Prin urmare, celor ce recepteazå (cuvintele noastre) nu le semnalåmlucrurile, ci numai cuvântul, care este altceva decât lucrurile. ¥nacela¿i chip deci în care ceva este vizibil nu poate deveni audibil ¿iinvers, tot a¿a ¿i fiin¡a, de vreme ce este ceva exterior nouå, nucoincide cu cuvântul nostru. (85) ªi dacå (lucrurile existente) nucoincid cu cuvântul, nu pot fi comunicate altcuiva. Cuvântul –sus¡ine el – este produsul unei ac¡iuni exercitate asupra noastrå delucrurile din exterior (cu alte cuvinte, a lucrurilor sensibile). Så luåmun exemplu. Din contractul cu un gust se na¿te în mintea noastråcuvântul care corespunde acestei calitå¡i; din contemplarea uneiculori, cuvântul corespunzåtor acestei culori. Admis acest lucru,cuvântul nu reproduce ceea ce este exterior, ci ceea ce este exteriore aceea ce conferå cuvântului un sens. (86) De altfel, nu este cuputin¡å så sus¡ii cå, a¿a cum sunt reale (în mod obiectual) lucrurilecare pot fi våzute ¿i auzite, tot a¿a s-ar întâmpla ¿i cu vorbirea; cå,din faptul existen¡ei ei (a vorbirii) în virtutea unui substrat real, arrezulta putin¡a ei de a reproduce lucrurile care existå datoritåsubstratului lor real. Chiar presupunând cå vorbirea – spune el,

Sofi¿tii 71

Gorgias – are un substrat obiectual, totu¿i ea diferå de toate celelaltelucruri obiectuale. Cuvintele diferå în cel mai înalt grad de corpurilevizibile. Cåci unul este organul prin care se face perceput vizibilul,¿i altul acela în virtutea cåruia vorbim; în adevår, vorbirea nu nepoate informa despre multe din lucrurile ce fiin¡eazå în mod real,întocmai cum acestea nu-¿i pot revela natura unul altuia. (87) ¥nfa¡a acestor grave probleme fårå ie¿ire, ridicate de Gorgias, dispare– în ce le prive¿te – însu¿i criteriul adevårului. Cåci despre nonexis-tent, noncognoscibil, noncomunicabil nu existå nici un criteriu (deapreciere).


„Cel mai în¡elept ¿i cel mai drept“ dintre atenieni, cum îl socoteaPlaton, Socrate era totu¿i condamnat la moarte în 399. Avea¿aptezeci de ani. Dar, repede dupå petrecerea sa din via¡å, atenieniise dezmeticeau, condamnându-i pe delatori. Dar din Socrate mairåmåsese doar amintirea, cu trecerea timpului tot mai puternicå ¿imai ståruitoare.

¥nvå¡åtura ¿i-o fåcuse cunoscutå pe calea unei desåvâr¿ite ora-litå¡i. A¿a-numita metodå socraticå (logos socraticos), de care sevorbe¿te pânå azi, este ¿i o recunoa¿tere a puterii de inven¡ie ¿i aoriginalitå¡ii în arta/tehnica argumenta¡iei. Dialogurile platonice,urmând-o, dau seamå, cât scriitura poate så dea, de stilul „metodei“socratice. Nescriind nimic, socratismul este reconstituit mai cuseamå dupå Amintirile lui Xenofon ¿i dupå dialogurile platonice, cudeosebire cele de tinere¡e.

A. Via¡a

1. Diogenes Laertios, II, 18-47. Socrate, fiul lui Sophroniscossculptorul ¿i al moa¿ei Phainerete,... era cetå¡ean al Atenei...

Dupå unii, a fost elevul lui Anaxagoras... Dupå condamnarealui Anaxagoras deveni elevul lui Archelaos fizicianul...

Tåria voin¡ei lui ¿i devotamentul fa¡å de democra¡ie reies limpededin urmåtoarele fapte: a refuzat så asculte ordinul lui Critias ¿i altovarå¿ilor lui de a-l aduce pe bogatul Leon din Salamis spre a fi

Socrate


executat; numai el singur a votat achitarea celor zece generali*; atuncicând a avut prilejul så fugå din închisoare, a refuzat s-o facå...

Avea o fire independentå ¿i mândrå. ªtia så dispre¡uiascå pecei care râdeau de el. Se mândrea cu via¡a lui cumpåtatå... Aveadibåcia de a scoate argumentele din fapte... El aprecia timpul liberca pe cel mai pre¡ios dintre bunuri. Existå, spunea el, o singuråfericire: ¿tiin¡a, ¿i un singur råu: ne¿tiin¡a. Bogå¡ia ¿i originea nobilånu aduc nici un bine celui care le are, ci dimpotrivå, îi dåuneazå...Fiind întrebat în ce constå virtutea unui tânår, råspunse: „¥n a nudepå¿i måsura în nimic“... Ar fi spus cå restul lumii tråie¿te ca såmånânce, în timp ce el månâncå pentru ca så tråiascå...

... Au fost trei acuzatori: Anytos, Meletos ¿i Lycon; Anytos avorbit, mâniat, din partea me¿te¿ugarilor ¿i politicienilor, Lycon dinpartea retorilor ¿i Meletos din partea poe¡ilor – cele trei categorii pecare le batjocorise Socrate...

Acuza¡ia sub juråmânt din acest proces... sunå a¿a: „Aceaståchemare în judecatå ¿i aceastå declara¡ie le-a fåcut sub juråmântMeletos... împotriva lui Socrate... Socrate s-a fåcut vinovat de refuzulde a recunoa¿te zeii pe care îi cinste¿te cetatea ¿i de introducereaaltor divinitå¡i. Este de asemenea vinovat de coruperea tineretului.Pedeapsa cerutå e moartea.“

Când a fost condamnat cu o majoritate de douå sute optzeci ¿iunu de voturi, ¿i judecåtorii discutau ce pedeapså så i se dea sauce amendå så plåteascå, Socrate propuse så plåteascå douåzeci ¿icinci de drahme... Cum råspunsul pricinui o mare tulburare printrejudecåtori, el le spuse: „Date fiind serviciile mele, propun recompensade a fi între¡inut în Prytaneion pe socoteala statului“.

Dar judecåtorii îl condamnarå la moarte cu optzeci de voturinoi în plus. Aruncat la închisoare, câteva zile mai târziu båu otrava.

Unii afirmå cå în închisoare a scris ¿i un imn în onoarea luiApollo, care începea a¿a:

„Slavå, Apollo din Delos ¿i Artemis, aleaså pereche“.A compus ¿i o fabulå esopicå, nu cu prea multå dibåcie. Iatå-i

începutul:„Odatå, la cei din Corint, Esop glåsuit-a:«Nu cântåri¡i vrednicia cu a norodului minte»“.

Astfel plecå dintre oameni Socrate. Atenienii s-au cåit pu¡in dupåaceea, încât... exilarå pe acuzatori, iar pe Meletos îl osândirå la

* Este vorba de cei zece strategi care, de¿i victorio¿i în lupta de laArginus, sunt condamna¡i pentru a fi låsat neîngropa¡i pe cei cåzu¡i.

moarte. ¥n cinstea lui Socrate ridicarå o statuie de bronz, opera luiLysip... Euripide îi mustrå pe atenieni în piesa sa, Palamedes:

„A¡i ucis pe-atotîn¡eleptul,Neprihånitul, îndrågitul de muze“.Dupå pårerea mea, Socrate s-a ocupat ¿i de ¿tiin¡ele naturii,

deoarece a avut unele discu¡ii asupra providen¡ei, chiar dupå spuselelui Xenofon, care totu¿i declara cå s-a ocupat numai cu etica. Platonînså, în Apologia, dupå ce aminte¿te de Anaxagoras ¿i pe al¡i câ¡ivafizicieni, îl face pe Socrate så dezaprobe aceste teorii. Dar când Platonînsu¿i trateazå probleme de fizicå, el pune ideile sale în gura luiSocrate.

2. Xenofon, Amintiri despre Socrate (Apomnemoneumata), I, 1.Adeseori m-am mirat de argumentele pe temeiul cårora acuzatoriiau înduplecat pe atenieni så creadå cå Socrate este vinovat cumoartea fa¡å de cetatea lui; cåci actul de acuzare era întocmit camîn felul urmåtor: „Socrate este vinovat cå nu crede în zeii în carecrede cetatea ¿i cå introduce alte divinitå¡i noi ¿i cå ar corupetineretul“.

Mai întâi, cum dovedeau cå nu crede în zeii în care crede cetatea?¥l vedeau aducând jertfe, adesea la el, alteori pe altarele ob¿te¿ti; ¿inu era o tainå pentru nimeni cå se slujea de ¿tiin¡a prorocirilor.

Se råspândise doar vorba cå Socrate pretindea cå este inspiratde o divinitate; iatå, fårå îndoialå, de ce l-au învinuit cå introducedivinitå¡i noi. De fapt, el nu aducea nimic nou mai mult decâtceilal¡i... Socrate, care credea în zei, putea så le tågåduiascå exis-ten¡a? El spunea cå e nevoie de prorocit pentru a gospodåri binecasele ¿i statul; arhitectura, metalurgia, munca câmpului, politica,aritmetica, economia, strategia, toate sunt cuno¿tin¡e pe care lepoate cuprinde inteligen¡a omeneascå, iar zeii î¿i påstreazå ceea cee mai måre¡ în ele, fårå så descopere nimic omului... Socotea sminti¡ipe cei care nu vedeau o pronie divinå în toate lucrurile, ci cred cåele atârnå de în¡elepciunea omeneascå; dar el credea deopotrivå desmintit lucru så întrebi oracolele asupra a ceea ce zeii ne-au håråzitså cunoa¿tem prin noi în¿ine...

Toatå via¡a ¿i-a petrecut-o în ochii lumii. Niciodatå nu l-a våzutcineva fåptuind, nici nu l-a auzit vorbind vreo vorbå care så jigneascåreligia sau morala. Nu-i plåcea, ca celor mai mul¡i filosofi, så discutedespre natura lucrurilor..., ci demonstra cå sunt nebuni cei care seîndeletnicesc cu asemenea întrebåri. El cerceta så vadå dacå ceicare se ocupau cu studiul naturii adânciserå îndeajuns cuno¿tin¡eleomene¿ti pentru a se ocupa cu astfel de materii. Se mira cum den-au în¡eles cât de nepåtruns sunt pentru noi aceste taine, de vreme

Socrate 75

ce chiar aceia care î¿i închipuie cå vorbesc mai cu pricepere de eleseamånå cu ni¿te nebuni, a¿a cum se deosebesc prin pårerile lor...Cåci ¿i cei care studiazå legile universului, unii stabilesc de o parteunitatea fiin¡ei, al¡ii, de altå parte, multiplicitatea ei nesfâr¿itå; de oparte mi¿carea ve¿nicå a lucrurilor, de alta statornicia lor absolutå;într-o parte se pretinde cå totul se na¿te ¿i moare, în alta, cå nimicnu s-a nåscut ¿i cå nimic nu piere vreodatå... Iatå ce spunea eldespre cei ce se îndeletniceau cu asemenea cercetåri, iar el vorbeaîntotdeauna de lucrurile omene¿ti, cåutând ceea ce este cuvios saunelegiuit, ce este frumos sau urât, ce e în¡elepciunea ¿i ce nebunia,ce e curajul ¿i ce e nemernicia, ce e statul, ce înseamnå om politic,ce va så zicå o cârmuire ¿i omul de guvernåmânt, stråbåtând toatecuno¿tin¡ele pe care, dupå pårerea lui, trebuie så le aibå cinevapentru a fi virtuos...

I, 2. Mi se mai pare vrednic de mirare cum de s-au låsat uniiîndupleca¡i så creadå cå Socrate stricå tineretul, el care era omulcel mai cumpåtat, cel mai råbdåtor ¿i atât de obi¿nuit så tråiascåmul¡umit cu foarte pu¡in... Cum de e posibil ca înzestrat cu asemeneaînsu¿iri så fi fåcut pe al¡ii nelegiui¡i? ... Socrate recunoa¿te cå muncaeste folositoare ¿i bunå pentru om ¿i cå, dimpotrivå, lenea evåtåmåtoare ¿i ru¿inoaså...

Pårerea mea e cå un om înzestrat cu o astfel de fire ca Socratetrebuia så se a¿tepte din partea Atenei mai degrabå la onoruri decâtla pedeapsa cu moartea... Legile pedepsesc pe oricine e prinsjefuind..., robind oameni, despuind templele; Socrate înså mai multca oricare altul s-a ab¡inut de la astfel de nelegiuiri. Niciodatå Statulnu s-a putut plânge de o înfrângere în råzboi, de o revoltå, de otrådare al cårei autor så fi fost Socrate. Nu numai cå n-a tågåduitzeilor cinstea cuvenitå, dar nimeni n-a fost mai evlavios decât el;departe de a corupe tineretul, lumea l-a våzut stârpind patimile dinsufletele oamenilor ¿i insuflându-le dragoste pentru virtutea aceeeaa¿a de frumoaså ¿i de mårea¡å care asigurå înflorirea caselor ¿i acetå¡ilor.

II, 7. Când tovarå¿ii lui Socrate se gåseau în încurcåturå dinpricina ne¿tiin¡ei, Socrate cåuta så-i scoatå din impas dându-le câteun sfat bun. Dacå pricina era såråcia, el îi învå¡a så se ajute unulpe altul... (9) El nu despår¡ea ¿tiin¡a de în¡elepciune ¿i socotea omînvå¡åt ¿i în¡elept pe cel ce cuno¿tea binele ¿i cinstea ¿i le punea înfaptå... El încredin¡a cå dreptatea ¿i celelalte virtu¡i nu erau decât¿tiin¡å, cåci, spunea el, toate faptele drepte ¿i virtuoase sunt ¿i bune,¿i frumoase în acela¿i timp, iar cele ce nu le cunosc nu numai cå nule pot fåptui, dar, când încerc, nu fac decât gre¿eli.


B. Învå¡åtura

1. Xenofon, Amintiri... IV, 1. Socrate ¿tia a¿a de bine så se facåfolositor..., cå era de-ajuns chiar pentru o minte obi¿nuitå ca såvadå limpede cå nu era nimic mai folositor decât så stai cu el... Sepurta în chip felurit, dupå feluritele caractere... (2) Acum voi povesticum se purta cu cei care se fåleau cu ¿tiin¡a lor.

Aflând cå frumosul Euthydemos... î¿i închipuia cå a întrecut înîn¡elepciune pe to¡i cei de vârsta lui...: „Ia spune-mi, Euthydemos,ai fost vreodatå la Delfi?... Ai våzut pe templu inscrip¡ia «Cunoa¿te-tepe tine însu¡i»?... N-ai luat seama la învå¡åtura asta ¿i nu ¡i-ai datosteneala så te cuno¿ti?... Crezi tu cå e de-ajuns så-¡i ¿tii numele,ca så te cuno¿ti? Nu este evident cå totu¿i cunoa¿terea de sine eizvorul a nesfâr¿ite bunuri, pe când necunoa¿terea aduce o mul¡imede rele? Omul care se cunoa¿te ¿tie ce îi este folositor, deosebe¿teceea ce poate face de ceea ce nu; lucrând ceea ce-i stå în putin¡å,face rost de cele trebuitoare ¿i tråie¿te fericit... Cel ce ¿tie ce faceajunge la scop...“

(6) Voi încerca acum så aråt cum Socrate deprindea pe prieteniilui în arta dialecticii. El credea cå, dacå ajungem så cunoa¿temfirea oricårui lucru, putem så-i învå¡åm ¿i pe al¡ii. ¥nså dacå nu ocunoa¿tem, nu e de mirare cå ne în¿elåm singuri ¿i mai în¿elåm ¿ipe ceilal¡i. De aceea cerceta întotdeauna cu ceilal¡i firea lucrurilor.Ar cere multå ostenealå så dåm toate defini¡iile lui. Voi aråta numaipe acelea care, dupå pårerea sa, ne aratå felul cum cerceta ¿i iatåcum examina el... binele: „Un lucru folositor e un bine pentru celcåruia îi folose¿te? Nu e tot a¿a ¿i cu frumosul? Când vorbe¿ti defrumuse¡ea unui trup, a unui vas sau altceva, în¡elegi cå e frumospentru ori¿ice folos... Sau e frumos numai pentru folosul în caresluje¿te?... Ceea ce e frumos pentru o anume folosin¡å mai poate fi¿i pentru altele?... Nu-i a¿a cå ceea ce e folositor e frumos numaipentru folosul în care sluje¿te?... Crezi cå nu ne folose¿te la lucrurilemårunte?... Socote¿ti cå pus în fa¡a unor primejdii grozave e maibine så nu le cuno¿ti?... Acei care nu se sperie de primejdii fiindcånu le cunosc nu sunt oameni curajo¿i?... Ce zici de cei care se temde lucruri care nu au nimic grozav în ele?... Socote¿ti oameni curajo¿ipe cei care se poartå bine în mijlocul primejdiilor ¿i frico¿i pe ceicare se poartå råu?... ¥n astfel de împrejuråri socote¿ti curajo¿i peceilal¡i decât pe cei care ¿tiu så se poarte bine în primejdii?... ªinume¿ti frico¿i pe cei care se poartå råu când dau de ele?... Fiecare

Socrate 77

se poartå în primejdie cum crede cå se cuvine?... Cei care se poartåråu ¿tiu cum se cade så se poarte?... A¿adar, cei care ¿tiu se ¿i potpurta bine?... Dar cei care cunosc felul de a se purta în mijloculprimejdiilor se poartå råu în astfel de împrejuråri... Cei care se poartåråu sunt cei care nu cunosc acest lucru?... Prin urmare, cei care¿tiu så se poarte bine în împrejurårile primejdioase sunt oamenicurajo¿i, iar cei ce nu ¿tiu sunt frico¿i?“

„Cum definim în¡elepciunea? Ia spune-mi, ce crezi, în¡elep¡iisunt în¡elep¡i numai în ceea ce ¿tiu sau pot fi în¡elep¡i ¿i în ceea cenu ¿tiu?... ªtiin¡a îi face oare pe în¡elep¡i ceea ce sunt?... Ce altcevaface pe în¡elep¡i decât în¡elepciunea?... Deci ¿tiin¡a e în¡elepciune...Crezi cå e în putin¡a omului så ¿tie tot?... Un om nu poate fi în¡eleptîn toate?... Atunci e în¡elept numai în CEEA CE ¿TIE.“

– Platon, Apårarea lui Socrate, 20d. Socrate: „Bårba¡i ai Atenei!Numele ce mi-am cåpåtat prin nimic altceva nu-l merit decâtprintr-un soi de în¡elepciune a mea. Vre¡i så ¿ti¡i de ce fel este aceaståîn¡elepciune? Este, desigur, o în¡elepciune omeneascå; iar eu seîntâmplå så am o astfel de în¡elepciune.“

3. Id., Menon, 79a-80c. Menon: „Socrate, ¿tiu din auzite... cåtu nu faci decât så treze¿ti nedumeriri; ¿i ¡ie însu¡i, ¿i celorlal¡i.Acum, iatå, gåsesc cå må vråje¿ti, må ame¡e¿ti ¿i cu adevårat måprinzi în mreje, a¿a cå må simt împovårat de nedumeriri. De-mi eîngåduitå o glumå, îmi pari foarte asemenea... cu acel pe¿te marincare se nume¿te torpilå. Cum se apropie de el sau îl atinge ovie¡uitoare, acesta îl încremene¿te.“

4. Id., Phaidon, 118a ... Phaidon: „Socrate, omul, de bunå seamå,cel mai cumsecade, cel mai în¡elept ¿i cel mai drept din câ¡i amcunoscut vreodatå“.

5. Id., Scrisoarea a VII-a, 324e. Båtrânul Socrate, cel atât dedrag mie, despre care aproape cå nu m-a¿ sfii så spun cå era omulcel mai drept dintre cei de atunci...

6. Aristotel, Metafizica, I, 6, 987b 1. Socrate, preocupat numaide problemele morale ¿i deloc de natura înså¿i, cåutând în primeleuniversalul ¿i îndreptând gândirea cåtre defini¡ii, îl face (pe Platon)så-l urmeze, tot mai convins cå trebuie så ia în seamå alte realitå¡idecât cele sensibile.

7. Id., XIII, 4, 1078b 17 ¿i urm. Socrate se aplica cercetåriivirtu¡ilor etice ¿i cel dintâi a cåutat så stabileascå defini¡ii universalepentru aceste virtu¡i (cåci dintre filosofii fizici numai Democrit aatins în treacåt aceste probleme ¿i a dat oarecum defini¡ia caldului


¿i a recelui)... Socrate deci e cel dintâi care a cåutat så afle esen¡a...De aceea suntem îndreptå¡i¡i så-i atribuim lui Socrate douå desco-periri: procedeul induc¡iei ¿i defini¡ia universalå, principii careamândouå constituie începutul oricårei ¿tiin¡e. Dar el nu admite oexisten¡å separatå nici a Ideilor universaliilor, nici a defini¡iilor.

8. Id., XIII, 9, 108b. Cum am aråtat mai înainte, Socrate... n-adespår¡it universalul de individuale ¿i bine a fåcut cå nu le-adespår¡it. Faptele îi dau dreptate; fårå universalii nu po¡i så-¡iînsu¿e¿ti ¿tiin¡a.

Socrate 79

Aristocles pe numele lui, Platon (427-347) cobora, ¿i matern, ¿ipatern, din neamuri ilustre. Mama – din acela al lui Solon, tatål –din acela al codrizilor; Codros era fiul lui Melanthos, întemeietorlegendar al Atenei. Mitizat, avea så fie chiar fiul lui Apollo. ¥¿i încearcåmai întâi puterile în poezie, dar, întâlnindu-l pe Socrate,abandoneazå, pentru a se consacra filosofiei. ¥n anul 387, într-odumbravå de la marginea Atenei, lângå grådinile numite ale luiAcademos ori Hecademos, erou mitic, înfiin¡eazå o ¿coalå numitåAcademie. Auditorii nu-i lipsesc. ¥ntre ei avea så fie ¿i Aristotel.Scrie 28 de dialoguri (påstrate): Apologia lui Socrate, Lysis, HippiasMinor, Hippias Maior, Ion, Criton, Alkibiades I, Charmides, Lahes,Euthyphron, Pratagoras, Gorgias, Menexenos, Menon, Euthydemos,Cratylos, Symposion (Banchetul), Phaidon, Phaidros, Republica(Statul), Parmenides, Theaitetos, Sofistul, Politicul, Timaios, Critias,Philebos, Legile. Un al 29-lea, Epinomis, ar putea fi platonic, ca a13-a carte a Legilor. I se mai atribuie altele 12, mai mult sau maipu¡in apocrife, ¿i 12 scrisori. I-ar apar¡ine înså doar trei dintreacestea, a VI-a, a VII-a ¿i a VIII-lea. ¥n mod oarecum conven¡ional,se pot admite în platonism douå mari „structuri“: aceea ontologicå,de pânå la Republica (ea s-ar încheia cu „arhitectonica“ lumii de lasfâr¿itul cår¡ii a VI-a), centratå în Fiin¡a în sine (Fiin¡a ca Idéa,configura¡ie), ¿i aceea metafizicå (Parmenides, Sofistul, Philebos,Timaios), organizatå în func¡ie de întrebarea: Cum Fiin¡a în sine, caUnu, întemeiazå multiplele?

Platon



1. Diogenes Laertios, III, 1. Platon era fiul lui Ariston ¿i cetå¡eanal Atenei. Mama lui era Perictione sau Potone ¿i î¿i trågea neamulde la Solon. Se spune cå ¿i tatål såu se cobora în linie dreaptå dinCodros, fiul lui Melanthos... (4) A învå¡at literatura în ¿coala luiDionysios, cum aminte¿te singur în dialogul Rivalii*, iar gimnasticaa învå¡at-o cu Ariston, atletul din Argos, ¿i de la el a primit numelede Platon, din cauza înfå¡i¿årii sale viguroase, în locul numelui såuoriginal, care era Aristocles... Al¡ii înså afirmå cå i s-a dat numelede Platon din pricina abunden¡ei stilului såu, ori a lå¡imii frun¡iisale... Al¡ii, iarå¿i, sus¡in cå a luptat în jocurile istmice... (5) ¿i cås-a ocupat de picturå ¿i a scris poeme, mai întâi ditirambi, dupåaceea poeme lirice ¿i tragedii... Mai târziu, fiind gata så se prezintela concurs cu o tragedie, ascultând pe Socrate,... î¿i sorti poemelesale flåcårilor...

(6) Din momentul acela, având vârsta de douåzeci de ani, sespune, el deveni elevul lui Socrate. Dupå moartea acestuia, trecu laCratylos heracliteanul ¿i la Hermogenes, care profesa filosofia luiParmenides. Apoi, spune Hermodor, la vârsta de douåzeci ¿i opt deani se duse la Megara, la Eucleides, cu al¡i discipoli ai lui Socrate.Apoi pleacå la Cyrene, så-l viziteze pe Theodoros matematicianul;de acolo în Italia, så vadå pe filosofii pythagorici, pe Philolaos ¿i peEurytos, iar de acolo în Egipt, så cunoascå pe preo¡ii de acolo...

(7) ¥ntors la Atena a locuit la Academie. Aici era un gimnaziu dela periferie, într-o dumbravå, numitå dupå un oarecare erou,Hecademos... (8). Astfel, numele original al locului era Hecademia...

(18) A fåcut trei cålåtorii în Sicilia: prima ca så vadå insula ¿icraterele Etnei; cu acest prilej Dionysios, fiul lui Hermocrates, fiindtiran la Siracuza, l-a determinat så devinå unul dintre apropia¡iilui. Dar când Platon discutå despre tiranie ¿i sus¡ine cå numaiinteresul ståpânului nu era scopul cel mai bun, afarå numai dacåacesta exceleazå în virtute, el îl ofenså pe Dionysios, care, supårat,îi spuse: „Vorbe¿ti ca un flecar båtrân“; „Iar tu, ca un tiran“, îiråspunse Platon.

(19) La aceastå vorbå tiranul se înfurie ¿i era gata så-l omoare;pe urmå înså, dupå ce Dion ¿i Aristomenes îi scoaserå aceasta dinminte, renun¡å la a-l omorî, ci-l încredin¡å lui Pollis, lacedemonianulcare tocmai atunci sosise cu o ambasadå, ca så-l vândå ca sclav.Pollis îl luå la Egina ¿i-l scoase la vânzare. (21) A doua oarå l-a

* Apocrif.

vizitat pe Dionysios cel tânår, cerându-i påmânt pentru realizarearepublicii sale. Dionysios îi fågådui, dar nu se ¡inu de cuvânt... (23)A treia oarå s-a dus så împace pe Dion cu Dionysios, dar, neizbutind,se întoarce în patrie fårå så fi fåcut ceva. Aici se ¡inu departe depoliticå, de¿i scrierile lui aratå cå era un om de stat. Motivul era cåpoporul fusese obi¿nuit cu alte forme de guvernare, cu totuldeosebite de ale lui...

(41) A fost înmormântat în Academie, unde ¿i-a petrecut ceamai mare parte a vie¡ii lui, consacratå filosofiei...

(48) Se spune cå cel dintâi care a scris dialoguri a fost Zenondin Elea... Pårerea mea înså este cå Platon, care a dus genuldialogului la desåvâr¿ire, poate fi numit pe drept cel care i-a datfrumuse¡ea ¿i a descoperit-o... (49) Dialogul platonician are douåcaractere generale: unul destinat pentru a învå¡a, altul pentru acerceta.

(53) ¥n prezentarea dovezilor sale, Platon folose¿te cel mai multinduc¡ia... deoarece induc¡ia este un ra¡ionament care, cu ajutorulunor date adevårate, conchide în mod potrivit un adevår asemånåtorcu sine. Sunt douå feluri de induc¡ie: una prin contradic¡ie, cealaltåprin concluzia nemijlocitå. Cea prin contradic¡ie este aceea din carela orice întrebare puså va rezulta o contradic¡ie oricare va firåspunsul; de pildå: „Tatål meu este un altul sau acela¿i ca ¿i tatåltåu. Dacå-i altul decât al meu, fiind altul decât un tatå, nu va fitatå. Dar dacå este acela¿i ca ¿i tatål meu, fiind acela¿i ca ¿i tatålmeu, va fi tatål meu“... Acesta este felul de induc¡ie prin contradic¡iesau disputå, iar Platon n-a folosit-o în stabilirea concep¡iilor saleproprii, ci în combatere. Cealaltå induc¡ie, prin concluzieconsecventå, se prezintå sub douå forme; una care demonstreazåun fapt particular, în cercetare, prin alt fapt particular; cealaltådemonstreazå generalul cu ajutorul faptelor particulare. Cea dintâie potrivitå pentru retoricå, a doua pentru dialecticå... Platon aîntrebuin¡at aceastå formå (dialectica) pentru a dovedi pårerile saleproprii.

(56) ... ¥ntocmai cum, în timpuri stråvechi, corul singur duceaîntreaga ac¡iune a tragediei, iar mai târziu, pentru a da putin¡åcorului så se odihneascå, Thespis a inventat primul actor, Eschil peal doilea, Sofocle pe al treilea ¿i astfel tragedia a fost completatå, tota¿a ¿i cu filosofia; la început aceasta se ocupa numai cu un singursubiect, anume natura; pe urmå Socrate adaugå al doilea subiect,etica, iar Platon al treilea, dialectica, ¿i-n felul acesta a dus filosofiala desåvâr¿ire.

Platon 83

(63) ... ¥ntr-un sens special el considerå cå în¡elepciunea este¿tiin¡a realitå¡ilor inteligibile ¿i care existå cu adevårat, ¿tiin¡a care,spune el, se ocupå de divinitate ¿i de suflet ca fiind separate decorp. ¥n mod special el nume¿te filosofia în¡elepciune ¿i o socote¿tecå este un elan cåtre în¡elepciunea divinå...

2. Platon, Scrisoarea a VII-a. Mie... pe cât cercetam mai multlegile ¿i obiceiurile înaintând în vârstå, pe atât mi se pårea maigreu, în ce må prive¿te, så mi se potriveascå a urmåri cele politice;cåci nu eram în måsurå så fåptuiesc ceva fårå de prieteni ¿i tovarå¿icredincio¿i – iar pe ace¿tia nu era lesne så-i gåsesc printre cei înfiin¡å, întrucât cetatea noastrå nu mai era cârmuitå dupå obiceiurile¿i deprinderile pårin¡ilor, pe al¡ii noi nefiind cu putin¡å så-i dobândescprea lesne – ¿i, pe de altå parte, litera legilor ¿i moravurile ne stricau¿i slåbeau într-atât de uimitor, încât eu, care la început eram plinde o mare însufle¡ire de-a înfåptui ceva în treburile ob¿te¿ti, privindcåtre acestea ¿i våzând totul intrat în nerânduialå, sfâr¿ii prin a ficuprins de ame¡ealå, fårå a înceta totu¿i så cercetez cum s-ar puteacândva ivi o stare mai bunå în toate acestea ¿i, fire¿te, în întreagacârmuire a statului ¿i fårå a înceta så a¿tept ceasul potrivit fåptuirii,ajungând înså la gândul, cu privire la toate cetå¡ile de pânå acum,cå erau prost cârmuite – cåci tot ce prive¿te legile lor este aproapede neîndreptat, fårå vreo nea¿teptatå a¿ezare a lucrurilor în matcå,printr-o întâmplare a soartei – ceea ce m-a fåcut så spun, spre slavadreptei filosofåri, cum cå doar cu ochii a¡inti¡i la ea se poate vedeace însemna dreptatea în via¡a cetå¡ilor ¿i a in¿ilor; cå deci nu se vacurma råul, în ce prive¿te neamul omenesc, mai înainte ca gintacelor ce filosofeazå drept ¿i adevårat så ajungå la ståpânirea politicåsau mai înainte ca ginta celor ce au puterea în sânul cetå¡ilor såfilosofeze cu adevårat, prin cine ¿tie ce har divin. Cu acest gând amvenit în Italia ¿i Sicilia, atunci când soseam întâia oarå. Iar venind,via¡a a¿a-zis fericitå de acolo, încårcatå de ospe¡e italiote ¿i siracu-zane, nu-mi plåcu deloc. (325c-326c)

Dupå aceea am plecat de acolo, spre a reveni mai târziu, chematcu tot dinadinsul de Dionysios; dar cu ce gând am fåcut-o ¿i tot ceam fåptuit acolo, în chip potrivit ¿i pe bunå dreptate, am s-o înfå¡i¿ezmai târziu, dupå ce vå voi fi sfåtuit ce trebuie så face¡i fa¡å de stårilede acum –, iar abia atunci voi råspunde celor ce må întreabå cu cegânduri veneam a doua oarå, pentru ca nu cumva, în spusele sale,ceea ce e vorbå de prisos så întreacå vorba cu rost...

Cel care då sfaturi unui ins bolnav, ce duce un trai dåunåtorpentru sånåtate, nu trebuie så facå altceva, în primul rând, decâtså-i schimbe traiul, iar dacå bolnavul în¡elege a i se supune, så-i


dea ¿i alte îndemnuri... Acela¿i lucru ¿i cu o cetate, fie cå e cârmuitåde unul singur, fie cå e de mai mul¡i; dacå, îndrumatå fiind cumtrebuie pe calea cea bunå a cârmuirii, ea ar cere un sfat în plus cuprivire la ceea ce are de întreprins, socotesc cå ar fi o dovadå deîn¡elepciune så i se dea sfaturi; în schimb, celor ce ies din matcadreptei cârmuiri ¿i nu în¡eleg defel så meargå pe fåga¿ul ei, ci faccunoscut sfetnicului lor så lase cârmuirea cum este ¿i så n-oclinteascå, el plåtind cu via¡a dacå o clatinå, ba chiar ar ceresfetnicilor så se facå slujitorii dorin¡elor ¿i nåzuin¡elor lor, dând ideiîn ce fel s-ar putea îndeplini mai lesne ¿i mai repede acestea – a sesupune astfel de oameni ¿i a le da pove¡e mi se pare cå ar fi o faptånevrednicå, iar doar pe cel ce nu s-ar supune l-a¿ socoti om adevårat.Ståpânit de astfel de gânduri, dacå îmi cere cineva sfatul cu privirela ceva mai de însemnåtate în via¡a sa, de pildå la dobândirea debunuri sau la grija pentru cele trupe¿ti ori suflete¿ti, atunci, încazul cå el se dovede¿te a-¿i tråi via¡a zi de zi într-un fel potrivit saucå pare pornit så dea ascultare sfaturilor în legåturå cu celeîmpårtå¿ite de el, sunt gata så-i dau pova¡a mea ¿i nu a¿ înceta s-ofac sau nu i-a¿ da-o doar ca så scap de el. Dacå înså nu mi se ceredefel pova¡a sau dacå e låmurit cå nu mi s-ar da nicidecum ascultareca povå¡uitor, nu în¡eleg så viu ca un nechemat a da sfaturi unuiaca acesta, cåci nu vreau så silesc la ceva pe nimeni, nici måcar pefiul meu. Ci sclavului i-a¿ da sfaturi ¿i, fire¿te, în cazul cå nu ascultå,l-a¿ sili s-o facå, dar pe pårintele meu sau pe mama mea nu mi separe cå e lucru legiuit så-i silesc... Iar cu acela¿i cuget trebuie såstea omul chibzuit ¿i în fa¡a cetå¡ii sale: trebuie så vorbeascå, dacåi se pare cå ea nu e bine cârmuitå...

Iatå felul în care v-a¿ da eu pove¡e, iar a¿a am sfåtuit ¿i peDionysios... (330c-331c)

De vreme ce venisem, må gândeam cå trebuie så må låmurescîntâi dacå într-adevår Dionysios este încins de våpaia filosofiei saudacå nu cumva zvonul ståruitor råspândit la Atena fusese în gol.Existå într-adevår un fel de a pune la încercare toate acestea, unulnu de rând, ci cu adevårat pe måsura tiranilor, de altminteri, ¿i acelor plini de idei filosofice din auzite, ceea ce în fapt mi-am datseama, venind, cå era cazul mai ales cu Dionysios. Unor astfel deoameni trebuie så le aråta¡i în ce anume constå problema în întregulei, de ce naturå este, cum ajungi la ea ¿i cu câtå trudå. Cåciascultåtorul, dacå este cu adevårat o fire de filosof ¿i demn de a¿aceva, cu o scânteiere divinå în el, î¿i då seama, atunci, cå i s-adeschis o cale minunatå ¿i cå trebuie så ¿i-o desfå¿oare de pe acumînainte-i, via¡a nefiind de tråit altfel. Dupå aceea, prin strådanie

Platon 85

proprie, alåturi de cel care-l cålåuze¿te, el nu slåbe¿te încordareapânå nu iese la capåt sau pânå ce nu dobânde¿te tåria de a secålåuzi el singur, fårå îndrumåtor.

¥n acest fel ¿i cu aceste gânduri tråie¿te de acum înainte unasemenea om, fåcând tot ce ar avea de fåcut, dar ståpânit, dincolode toate ¿i statornic, de gândul filosofiei ¿i de rostul såu de fiecarezi, care-l face så fie cu deosebire deschis la învå¡åturå, în stare såre¡inå lucrurile, înzestrat cå le judecå ¿i cumpåtat din fire; cât despretraiul opus, el se deprinde acum så-l urascå. Cei care nu sunt însåcu adevårat filosofi, ci se împodobesc doar la suprafa¡å cu urme depåreri, a¿a cum se aråmesc cei ce au stat cu trupurile la soare,våzând acum de câtå învå¡åturå este vorba, de câtå trudå ¿i ce felde via¡å zilnicå trebuie duså potrivit ¿i în armonie cu preocupareade fa¡å, dându-¿i seama astfel cå lucrul este greu ¿i chiar cuneputin¡å, nu se våd în stare så-l întreprindå sau unii dintre ei seîncredin¡eazå singuri cå au ¿i învå¡at îndeajuns totul, nemaiavândnevoie de nici un fel de strådanie. Proba de care vorbesc devinelåmuritå ¿i deosebit de sigurå pentru cei råsfå¡a¡i ¿i incapabili sådepunå o trudå, astfel încât nu mai e cazul så se arunce vina peîndrumåtor, ci fiecare trebuie så se învinuiascå pe sine, ca nefiindîn stare så întreprindå cele ce revin practicii filosofiei.

¥n acest fel i-am vorbit lui Dionysios atunci. Pe toate nu i le-amînfå¡i¿at ¿i nici Dionysios nu mi le cerea... Mai târziu am aflat cå arfi scris ceva el însu¿i despre cele ce auzise... ¥nså nu ¿tiu nimicdespre acestea. Ceea ce ¿tiu este cå ¿i al¡ii au putut scrie despreasemenea lucruri, dar care anume sunt autorii adevåra¡i n-o ¿tiunici ei. Atâta a¿ avea de spus cu privire la cele ce s-au scris sau sevor mai scrie de cåtre to¡i cei ce spun cå ¿tiu lucrurile ce må fråmântåpe mine, fie cå m-au ascultat pe mine rostindu-le, fie cå au ascultatpe al¡ii, ori le-au aflat ei în¿i¿i... (340b-341d)

4. Aristotel, Metafizica. ¥n tinere¡e prieten cu Cratylos ¿ifamiliarizat cu opiniile lui Heraclit, dupå care lucrurile sensibile segåsesc în curgere continuå ¿i nu pot forma obiectul ¿tiin¡ei, toateacestea el ¿i le va men¡ine. Apoi Socrate, preocupat numai deproblemele morale ¿i deloc de natura înså¿i, cåutând în primeleuniversalul ¿i îndreptând gândirea cåtre defini¡ii, îl face så-l urmezetot mai convins cå trebuie så ia în seamå alte realitå¡i decât pe celesensibile. Cåci nu este posibilå o defini¡ie a acelor ce sunt în continuåschimbare. Acelor realitå¡i el le zice Idei, cele sensibile fiind socotiteca distincte de ele ¿i numite dupå el. Astfel cå, prin participare, arexista pluralitatea celor asemenea în fiecare Idee în parte. (I, 6, 987a30-987b 10)


Cât despre aceia (platonicienii, n.n.) care au fåcut din Idei cauze,cåutând så le în¡eleagå în acest regim, ei le-au adåugat alte realitå¡iîn numår egal, ceea ce aduce cu încercarea cuiva de a numåracâteva lucruri, dar neputând-o face fiind prea pu¡ine le-ar înmul¡i,pentru a face socoteala. De fapt, numårul Ideilor ar trebui så fieegal sau aproape ca acela de la care plecând le cerceteazå cauzele.¥ntr-adevår, pentru ei, fiecårui ceva îi corespunde o Idee cu acela¿inume, substan¡elor ca ¿i altor ceva a cåror pluralitate stå în unitate,ceea ce se aplicå nu numai celor de aici, ci ¿i celor eterne. Apoi,printre modurile prin care noi probåm cå Ideile sunt, nici unul nueste clar. Unele din ele nu se pot închega într-un silogism din careadevårul så iaså în chip necesar, iar celelalte nu ne conving, pentrucå din ele ar reie¿i cå existå Idei ¿i pentru lucruri pentru care noinu admitem Idei. Cåci, dacå ne conducem dupå principiile ¿tiin¡elor,ar trebui så existe Idei despre orice lucru care formeazå obiectul¿tiin¡ei; dacå ne luåm dupå ac¡iune, conceputå ca o pluralitatecondensatå într-o unitate, ar trebui så admitem cå existå Idei ¿ipentru nega¡ii; iar dacå pornim de la constatarea cå putem avea oreprezentare despre ceva dispårut, ar trebui så admitem ¿i Ideipentru lucrurile dispårute...

O analizå mai atentå a acestor Idei ne-ar sili så recunoa¿tem cåexistå Idei ¿i pentru raporturi pe care noi le admitem ca un gen desine ståtåtor, ¿i apoi unii mai vorbesc de dificultatea numitå„argumentul celui de al treilea om“.

... În cea mai mare nedumerire ne punem întrebarea: De cefolos pot fi Ideile pentru lucrurile sensibile eterne sau pentru celevremelnice, supuse devenirii. Cåci Ideile nu sunt nici cauza mi¿cårii,nici a schimbårii lucrurilor. Ele nu contribuie cu nimic nici lacunoa¿terea lor...

¥ntr-adevår, ele nu alcåtuiesc nici substan¡a acestor lucruri,cåci în acest caz ele ar trebui så le fie imanente, ¿i nici nu contribuiela existen¡a lor, cåci nu sunt prezente în lucrurile care participå laele.

Ele ar putea fi considerate drept cauze numai în felul în carealbul, într-un amestec, e cauza culorii albe a unei fiin¡e. Dar acestfel de a judeca... e u¿or de combåtut. Afarå de aceasta, în nici unuldin în¡elesurile obi¿nuite nu se poate spune cå celelalte lucruri provindin Idei. ¥ntr-adevår, a spune cå ele sunt prototipurile celorlaltelucruri care participå la ele înseamnå a vorbi în vânt sau a face ometaforå poeticå...

Apoi, pentru acela¿i obiect ar trebui så existe mai multeprototipuri, adicå Idei; a¿a, de pildå, pentru om ar trebui så existe

Platon 87

Ideea de vie¡uitoare, de fiin¡å cu douå picioare ¿i de Om în sine.Afarå de aceasta, Ideile ar trebui så existe nu numai pentru modelelelucrurilor sensibile, ci ¿i ale Ideilor, ca, de pildå, genul pentru speciilecuprinse, în care caz unul ¿i acela¿i lucru ar fi totodatå ¿i model, ¿icopie.

ªi încå ceva: nu se poate admite ca substan¡a så fie despår¡itåde lucrul a cårui substan¡å o constituie. Sau cum putem în¡elegecå Ideile pot så existe deosebit de lucruri, când ele alcåtuiescsubstan¡a acestora?

¥n dialogul Phaidon se spune cå Ideile sunt cauzele ¿i ale fiin¡ei,¿i ale devenirii. Så admitem înså cå Ideile existå. Totu¿i, ceea ceparticipå la ele nu poate lua fiin¡å atâta vreme cât nu existå o cauzåde mi¿care. ªi totu¿i vedem cå multe alte lucruri, ca, de exemplu, ocaså sau un inel, iau foarte bine fiin¡å, de¿i recunoa¿tem cå nuexistå Idei pentru ele. De unde urmeazå cå ¿i celelalte lucruri potså existe ¿i så se transforme datoritå aceluia¿i fel de cauze, careexplicå ¿i na¿terea celor pomenite în exemplul dat. (I, 9, 990b 35 -991b 6)

¥n genere, intrå în rosturile în¡elepciunii så caute cauzafenomenelor, dar noi (platonicienii) o låsåm deoparte, cåci explicåmsubstan¡a adåugând înså alte substan¡e fa¡å de celelalte vorbe goale.Pentru cå o participare, a¿a cum am aråtat mai înainte, nu aresens. Nici chiar cu acea cauzå care întemeiazå ¿tiin¡ele ¿i în vedereacåreia lucreazå întreaga gândire ¿i întreaga naturå, nici chiar înaceasta Ideile nu au de a face. (I, 9, 992a 24-35)

B. Doctrina

1. Platon, Euthyphron. Socrate...: Oare impietatea nu e în oriceîmprejurare asemenea sie¿i; iar impietatea nu e oare cu totulpotrivnicå pietå¡ii? ªi, la fel, tot ce poate fi nelegiuit nu e oareasemenea sie¿i, având acela¿i chip unic (eidos) ¿i conform cuimpietatea?

...Doar ai spus cå datoritå unui caracter unic faptele nelegiuitesunt nelegiuite, iar cele pioase, pioase; sau nu-¡i aduci aminte?(Platon, Euthyphron, 5d; 6e).

2. Platon, Menon. Socrate:... Dar Menon... întrebându-te: „Ceeste în esen¡å o albinå?“, dacå am presupune cå-mi råspunzi: „Suntmulte, sunt fel de fel de albine“, ce-ai zice tu, dacå ¡i-a¿ puneurmåtoarea întrebare: „Spunând de albine cå-s multe, felurite ¿ideosebite între ele, nu spui asta în måsura în care sunt albine?


Ceea ce le deosebe¿te nu-i, spre exemplu, nici frumuse¡ea, nicimårimea, nici vreo altå însu¿ire de felul acestora?“ ¥ntrebat a¿a,spune ce vei råspunde.

Menon: A¿ råspunde cå, întrucât sunt albine ¿i întrucât suntprivite ca atare, nu se deosebesc întru nimic una de alta.

Socrate: ªi dacå dupå asta ¡i-a¿ spune: „Menon, aratå-mi acumprin ce anume albinele, luate împreunå, nu se deosebesc întredânsele deloc, ci sunt identice“, mi-ai putea da un råspuns ¿i laaceastå întrebare?

Menon: A¿ putea.Socrate: Tocmai a¿a-i ¿i cu virtu¡ile; cât de multe ar fi ¿i cât de

felurite, toate au o însu¿ire, una ¿i aceea¿i; numai printr-înselevirtu¡ile sunt virtu¡i. (72a-d)

3. Platon, Banchetul. Socrate... Vreau så vå spun un cuvânt pecare l-am auzit odatå din gura unei femei din Mantineia, numitåDiotima... „... ¥ncearcå acum, adaugå ea, så-¡i ¡ii aten¡ia cât se poatemai treazå. Cine va fi cålåuzit metodic, astfel încât s-ajungå mistereledragostei pânå la aceastå treaptå, ¿i cine va contempla pe rând ¿icum trebuie lucrurile frumoase, acela, ajuns la capåtul ini¡ierilor încele ale dragostei, va întrezåri deodatå o frumuse¡e de caractermiraculos. E vorba, Socrate, de acel frumos cåtre care se îndreaptåmai înainte toate stråduin¡ele noastre: un frumos ce tråie¿te de-apururea, ce nu se na¿te ¿i nu piere, ce nu cre¿te ¿i nu scade; cenu-i, în sfâr¿it, într-o privin¡å frumos, într-alta urât; câteodatå da,alteori nu; pentru unii da, pentru al¡ii nu. Frumos ce nu seînfå¡i¿eazå cu fa¡å, cu bra¡e sau cu alte întruchipåri trupe¿ti, frumosce nu-i cutare gând, cutare ¿tiin¡å; ce nu sålå¿luie¿te în altå fiin¡ådecât în sine; nu rezidå într-un vie¡uitor, în påmânt, în cer sauoriunde aiurea; frumos ce råmâne el însu¿i întru sine, purureaidentic sie¿i, ca fiind de un singur chip; frumos din care seîmpårtå¿e¿te tot ce-i pe lume frumos, fårå ca prin apari¡ia ¿i dispari¡iaobiectelor frumoase el så sporeascå, så se mic¿oreze ori så îndure ocât de micå ¿tirbire.“ (201d; 210e-211c)

... Kebes luå cuvântul, zicând: Socrate, multe din câte-ai spusîmi par drepte; dar cele despre suflet întâmpinå printre oameni omare neîncredere. Ei se tem de obicei cå, odatå ce sufletul sedesprinde de trup, nu mai existå nicåieri, ci, chiar în ziua cândmoare un om, sufletul lui se destramå ¿i piere... Tocmai aceasta aravea poate nevoie de o întemeiere ¿i crezare mai largå; anume cåsufletul existå ¿i dupå ce omul moare; cå ¿i atunci el are o anumitåputere ¿i gândire.

Platon 89

– Adevårat gråie¿ti, Kebes, zise Socrate... Så cercetåm deci,dacå vrei, mai cu de-amånuntul. Så privim lucrul mai întâi dinurmåtoarea laturå: Oare sufletele oamenilor ce-au murit mai existåîn lumea lui Hades sau nu? Este o veche credin¡å care ne aduceaminte, potrivit cåreia sufletele plecate de aici existå aievea dincolo;apoi ele se întorc aici, dacå cei vii renasc din sânul celor moarte,atunci ar putea sta sufletele noastre doar acolo? De n-ar subzista,s-ar putea reveni, ¿i asta ar fi o dovadå mul¡umitoare cum cå sufletelesubzistå, dacå în fapt ar fi vådit cå de nicåieri aiurea nu se nasc ceivii decât din lumea celor mor¡i.

Platon, Phaidon. Socrate: –... Cred, Kebes, cå mai presus de oricealtå dezlegare trebuie s-o primim pe aceasta; cred cå nu suntemîn¿ela¡i recunoscând cå existå în realitate ¿i revenire la via¡å, ¿iivire a celor mor¡i din cei vii...

– Dar bine, Socrate, întrerupse Kebes, aceasta se poate scoate¿i din cunoscutul principiu... cå învå¡area noastrå nu-i altceva decâto reamintire. Dupå acest principiu, în chip necesar am mai învå¡atcândva, în alte vremi, cele ce ne amintim acum. A¿a ceva ar fi însåcu neputin¡å dacå sufletul nostru n-ar fi existat mai înainte de a fiapårut într-o întruchipare omeneascå. ªi pe aceastå cale deci sufletulapare ca nemuritor.

... Oamenii, întreba¡i cu me¿te¿ug, aflå singuri toate lucrurilea¿a cum sunt. Dacå n-ar avea såditå în ei o ¿tiin¡å ¿i o ra¡iunedreaptå, n-ar fi fost în stare så facå a¿a ceva.

– ... Ceea ce se nume¿te învå¡are este de fapt numai o reamintire.Iatå cum, reluå Socrate, recunoa¿tem cå, dacå cineva î¿i aduceaminte de un lucru, trebuie så fi ¿tiut cândva, mai înainte, acellucru?

Atunci putem sus¡ine cå, în clipa când se ive¿te în felul acestao cuno¿tin¡å, ea este o reamintire. Vreau så spun aceasta: Dacåcineva, auzind sau percepând într-un fel oarecare ceva, nu cunoa¿tenumai acel lucru, ci gânde¿te ¿i un altul, a cårui cunoa¿tere nu eaceea¿i, ci alta, nu zicem pe drept cuvânt de aceasta cå-i o reamintirea unui lucru ce a fost cândva în mintea noastrå?

... Ce se întâmplå cu îndrågosti¡ii? Când våd o lirå, o hainå sauorice alt obiect de care s-au folosit de obicei persoanele scumpe lor,li se întâmplå, de îndatå ce-au våzut, de pildå, lira, så le ¿i råsarå înminte chipul persoanei ce avea lirå?

... Dacå lucrurile stau a¿a, noi sus¡inem cå egalul este ceva. Nuzic cå un lemn este egal cu altul, o piatrå cu alta...; ci vorbesc deceva care este în afarå de toate acestea, de egalul în sine. Putemsus¡ine cå aceasta este ceva sau nu?


Dar de unde am luat cuno¿tin¡å? Nu cumva din pildele ce-amdat adineauri? Cå våzând lemne, pietre ¿i alte lucruri egale a råsåritîn suflet ideea egalului, care înså e altceva decât însu¿i lemnul,piatra ¿i celelalte?

... Trebuie ca noi så fi cunoscut egalul mai înainte de a fi våzutpentru prima oarå lucruri egale...

Oare..., dacå au fiin¡å toate câte le repetåm mereu: ¿i frumosulîn sine, ¿i binele în sine, ¿i, în genere, orice esen¡å de acest fel; dacåla acestea raportåm noi pe cele dobândite prin sim¡uri, întrucâtsunt esen¡a celor pe care le-am aflat fiin¡ând în noi de mai înainte,iar obiectele perceptibile le asemuim doar cu dânsele – atunciurmeazå cu necesitate cå ¿i sufletul nostru a fiin¡at mai înainte denoi, tocmai cum au avut fiin¡å ¿i acele esen¡e... (70a-d; 72d-77a)

4. Platon, Phaidros. Socrate: Pentru a fi om, trebuie så în¡elegiceea ce se nume¿te Idéa plecând de la o mul¡ime de senza¡ii învederea aducerii la unitate, în reflexie. Aceasta este o reamintire arealitå¡ilor superioare, pe care sufletul nostru le-a våzut când elcålåtorea înso¡ind vreun zeu ¿i când, privind de sus pe acelea pecare noi le consideråm aici ca existente, se ridica pentru a contemplafiin¡a adevåratå... Omul care ¿tie så profite de aceste reamintiri,ini¡iat fårå încetare în misterele perfec¡iunii absolute, devineîntr-adevår perfect. Dar pe acela aplicat celor divine mul¡imea,neîn¡elegând cå el îl are pe zeu în sine, îl crede smintit. (249b-250d)

5. Platon, Republica. Socrate: „... ¥nchipuie¿te-¡i cå ni¿te oameniar locui într-o pe¿terå subpåmânteascå, deschiså pe toatå lungimea¿i cåtre luminå; cå ei se gåsesc în aceastå pe¿terå încå din copilårie,cu picioarele ¿i grumajii în lan¡uri; cå din pricina legåturilor nu sepot mi¿ca din loc ¿i nu pot privi decât înainte...; cå undeva departe,în spatele lor ¿i ceva mai sus decât ei, este aprins un foc ¿i cå întreei ¿i prizonieri, de asemenea mai sus decât ei, se întinde un drumde-a lungul cåruia este construit un zid nu prea înalt, asemånåtorperdelelor întinse de scamatori între ei ¿i public, deasupra cårora eiî¿i aratå minunå¡iile...

¥nchipuie¿te-¡i acum cå pe lângå zid trec ni¿te oameni care poartådiferite obiecte ce depå¿esc înål¡imea zidului; statui de oameni ¿ide animale, de piatrå ¿i din lemn...

Cei care s-ar gåsi într-o asemenea situa¡ie ar putea så vadåaltceva decât umbrele lor ¿i ale tovarå¿ilor lor proiectate de foc peperetele dimpotrivå al pe¿terii?...

Dar din lucrurile cårate? Våd ei altceva decât umbra acestora?... Trebuie så aplici aceastå imagine punct cu punct la cele ce ¡i

le-am relatat: så compari lumea vizibilå cu o închisoare, iar puterea

Platon 91

soarelui cu lumina dintr-însa, produså de foc. Iar dacå vei identifica,în urcu¿, ¿i contemplarea celor de sus, înål¡area sufletelor cåtrelumea inteligibilå, så ¿tii cå nu te vei în¿ela asupra gândirii mele...Mie a¿a mi se pare cå ideea Binelui este ultima care ni se facecunoscutå, dar, odatå cunoscutå, trebuie så conchidem cå ea estecauza tuturor lucrurilor drepte ¿i frumoase; cå ea då na¿tere înlumea vizibilå luminii, iar în cea inteligibilå, ea înså¿i ståpânå,dåruie¿te adevårul ¿i în¡elegerea.“ (VII, 514a-517c)

6. Ibidem. „Så presupunem o linie tåiatå în douå pår¡i inegale;vom avea în fiecare parte, respectiv, lumea vizibilå ¿i pe ceainteligibilå. Urmând claritatea ¿i obscuritatea din lumea lucrurilor,vei putea distinge o primå sec¡iune, cea a imaginilor. Eu numescimagini în primul rând umbrele, apoi reflectarea în apå, pe suprafa¡acorpurilor opace, netede ¿i strålucitoare, a unor chipuri, ¿i, în genere,orice reprezentare de acest fel.

O a doua sec¡iune, în afarå de aceasta, care îi este de faptimagine, e alcåtuitå din toate fiin¡ele vii, din toate plantele, din toatecele fåcute de oameni...

¥n acela¿i fel trebuie så facem o anume tåieturå ¿i în lumeainteligibilå; iatå, în prima parte a acestei sec¡iuni, sufletul se serve¿teca de ni¿te imagini de obiecte care fa¡å cu cele din sec¡iuneaprecedentå erau originale. De aceea, sufletul se serve¿te de ele cade ni¿te ipoteze. Cum înså trebuie mers de la ipotezå la principiulabsolut, sufletul î¡i desåvâr¿e¿te cercetarea sa în lumea ideilor...

ªi este firesc ca acesta så fie drumul, pentru cå cine vrea sågândeascå asupra figurilor geometrice trebuie mai întâi så le figurezesensibil...“ (VI, 510a - 511e)

„Gânde¿te acela¿i lucru despre suflet: atunci când el prive¿teun lucru pe care îl lumineazå adevårul, ¿i fiin¡a pare cå l-a våzut,cå l-a cunoscut... Ideea binelui este aceea care då lucrurilorveracitate...; în¡elege cå este cauza ¿tiin¡ei ¿i a adevårului...“ (VI,508a-509b)

7. Platon, Parmenide. Socrate: „Parmenide luå cuvântul:«Socrate, vrednic de toatå lauda e¿ti pentru râvna pe care o pui îndezbaterea argumentelor. Dar spune-mi, tu însu¡i ai fåcut separa¡iaa¿a cum o prezin¡i, de o parte punând anumite forme în sine, dealtå parte, iarå¿i, participantele la forme? ªi oare, consideri cå existåcu adevårat asemånarea în sine, separatå de asemånarea aceea pecare o avem noi, ¿i la fel Unul, pluralitatea ¿i celelalte toate, înprivin¡a cårora l-ai auzit adineauri pe Zenon?». Eu unul a¿a socot,ar fi råspuns Socrate.“(130b)


„Dar spune-mi (Socrate): E¿ti încredin¡at, precum afirmi, cåexistå anumite forme a cåror denumire o primesc celelalte lucruri,pårta¿e la acestea, a¿a cum, spre pildå, cele ce iau parte la asemånareajung asemenea, la mårime ajung mari, pe când cele ce iau parte lafrumos ¿i dreptate ajung frumoase ¿i drepte?

Sunt încredin¡at, de bunå seamå! ar fi råspuns Socrate.A¿adar, cel ce ia parte, oricare ar fi el, se împårtå¿e¿te fie de la

întregul formei, fie de la o parte a ei; nu-i a¿a? Ori s-ar mai putea ivi¿i alt gen de participa¡ie în afara acestora douå?

Care altul ar mai putea fi? spuse dânsul.Consideri, a¿adar, cå forma în întregime fiin¡eazå în fiecare din

numeroasele lucruri, ea înså¿i fiind una? Sau cum altfel?...Cum våd, Socrate – ar fi spus Parmenide – preferi så faci dintr-un

unu o prezen¡å pururi aceea¿i în mai multe locuri, a¿a cum,aruncând un vål peste mai mul¡i in¿i, ai spune cå peste mai mul¡ieste (un unu) unitar în întregul såu; ori nu soco¡i cå afirmi un lucrude acest fel?

Se prea poate, ar fi spus celålalt.Så fie deci deasupra fiecåruia vålul în întregul såu ori,

dimpotrivå, numai o parte a acestuia, câte una peste câte unul?O parte.A¿adar, Socrate – ar fi spus – alcåtuite din ¿i separabile în pår¡i

ar fi ¿i formele însele, iar lucrurile ce au parte dimpreunå de ele arparticipa la câte o parte ¿i, ca atare, nu în fiecare am avea întregul,ci pentru fiecare ar exista o parte.

A¿a s-ar pårea, cel pu¡in.¥ntr-adevår – ar fi spus –, prive¿te: Dacå înså¿i mårimea în sine

ai separa-o în pår¡i, iar fiecare dintre multele lucruri mari va fi mareprintr-o parte a mårimii mai mici decât înså¿i mårimea, oare aceastanu ne-ar apårea de-a dreptul absurd?

De bunå seamå, ar fi spus el.Mai departe: Dacå ar fi ca vreun lucru så ia câte o micå parte a

egalului, va mai putea el, prin chiar partea care îi revine, o partemai micå decât egalul în sine, så fie egal cu un oarecare alt lucru?

Cu neputin¡å.Iar dacå ar fi ca unuia dintre noi så-i revinå o parte a micului,

atunci micul va fi mai mare decât chiar aceastå parte a lui însu¿i,iar astfel însu¿i micul, el ca atare, va fi mai mare; totodatå, celcåruia i s-ar adåuga ceea ce s-a scos (din mic), tocmai acesta va fimai mic, iar nu mai mare decât înainte!

Platon 93

Dar ar fi cu neputin¡å så se întâmple astfel, spuse dânsul.Atunci în ce fel, Socrate – ar fi întrebat – vor participa la forme,

dupå a ta pårere, celelalte lucruri, odatå ce nici pe baza pår¡ilor,nici pe baza întregilor nu sunt susceptibile så participe?“(130e-131e/a)

... Iatå, Parmenide, în ce luminå îmi apar în cele din urmålucrurile. Formele acestea subzistå în sânul firii în calitate deprototipuri, pe când lucrurile celelalte vin så li se asemene, luândchipul ¿i înfå¡i¿area lor, iar aceastå participare a altor lucruri laforme nu este nimic altceva decât faptul de a lua asemuire de la ele.

Prin urmare – spuse celålalt – dacå ceva ar fi asemenea formei,så fie cu putin¡å ca tocmai forma aceea så nu fie asemenea lucruluicare ia asemuire de la ea, în måsura în care se ¿i aseamånå? Saueste chip ca asemånåtorul så nu fie asemånåtor asemånåtorului?

Nu este chip.Dar nu este întru totul necesar ca asemånåtorul, laolaltå cu cel

asemenea lui, så participe la unul ¿i acela¿i, la una ¿i aceea¿i formå?Este necesar.Dar cel la care participå cele asemenea ¿i care le face asemenea,

oare nu tocmai acela va fi forma înså¿i?A¿a e, desigur!Prin urmare, nimic nu poate fi asemånåtor cu forma, dupå cum

nici forma nu poate fi asemenea cu altceva; în caz contrar, pe lângåforma aceea ni se va ivi mereu o altå formå, iar dacå aceea dinurmå ar fi asemenea cu ceva, atunci se va ivi iarå¿i alta, astfel încâto pururi nouå formå nu va conteni så se iveascå, odatå ce formaajunge så fie asemenea cu propriul ei pårta¿.

Nimic mai adevårat.Urmeazå atunci cå nu pe bazå de asemånare iau parte celelalte

lucruri la forme, ci printr-un oarecare alt mod de participa¡ie, pecare urmeazå så-l cåutåm.

S-ar pårea.Vezi deci, Socrate, – a spus dânsul – la ce drum fårå ie¿ire, la ce

aporie ajunge acela care statornice¿te forme cu titlul de realitå¡iluate în sine?

¥mi dau bine seama. (132d - 133b)8. Platon, Sofistul. Stråinul: Pentru iubitorul de în¡elepciune,

atunci, ca ¿i pentru cel ce pre¡uie¿te toate acestea mai mult decâtorice, este de aceea necesar, dupå câte se pare, så nu accepte nicipe cei ce, afirmând Unul sau chiar o pluralitate de Idei, sus¡in cåtotul este stabil, nici så dea defel ascultare celor care, în schimb,


mi¿cå în tot felul fiin¡a lucrurilor, ci – ca dupå gustul copiilor, potrivitcårora toate cele nemi¿cate så se ¿i mi¿te – så spunå cå atât fiin¡alucrurilor, cât ¿i întregul lumii sunt de amândouå felurile.

Theaitetos: Cât se poate de adevårat.Stråinul: Iatå, nu ne dovedim noi cå de pe acum am în¡eles cum

trebuie fiin¡a lucrurilor cu ajutorul ra¡iunii?Theaitetos: Pe deplin.Stråinul: Vai, Theaitetos, de-ar råmâne a¿a, cåci, dupå impresia

mea, a¿ zice cå abia acum ne vom da mai bine seama de greutateacercetårii.

Theaitetos: Cum ¿i de ce ai spus asta?Stråinul: Tinere fericit, nu-¡i dai seama cå acum plutim în plinå

ne¿tiin¡å asuprå-i ¿i cå doar în aparen¡å ne spunem ceva unul altuia?Theaitetos: Mie cel pu¡in nu-mi pare. Nu våd în ce måsurå am

gre¿it fåcând a¿a.Stråinul: Cautå de vezi mai låmurit dacå, fiind de acord asupra

celor spuse acum, n-am putea fi de drept ¿i noi interoga¡i în felul încare am pus întrebåri sus¡inåtorilor tezei cum cå întregul lumiiconstå în cald ¿i rece.

Theaitetos: ¥n ce fel? Aminte¿te-mi-le.Stråinul: Prea bine, ¿i voi încerca s-o fac interogându-te ca pe

aceia atunci, în gândul de-a face astfel un pas înainte.Theaitetos: Pe bunå dreptate.Stråinul: Fie deci a¿a: Oare despre mi¿care ¿i stare pe loc nu

spui tu cå-¿i sunt opuse la extrem?Theaitetos: Cum så nu?Stråinul: ªi totodatå tu sus¡ii cå existå atât amândouå ca atare,

cât ¿i fiecare?Theaitetos: Sigur cå o spun.Stråinul: Oare, când admi¡i cå ele sunt, spui cå sunt în mi¿care

atât amândouå, laolaltå, cât ¿i fiecare?Theaitetos: Nicidecum.Stråinul: Dai cumva de în¡eles cå stau pe loc, spunând cå

„amândouå“ sunt?Theaitetos: Dar cum?Stråinul: Tu pui, prin urmare, în cugetul tåu fiin¡a lucrurilor

drept un al treilea, dincolo de cei doi termeni, ca ¿i cum ea ar învåluiatât starea, cât ¿i mi¿carea, le iei laolaltå ¿i le consideri potrivit cucomunitatea lor de fiin¡å. Nu e acesta felul cum declari despreamândouå cå existå?

Theaitetos: Riscåm într-adevår så facem anticipa¡ia cå fiin¡alucrurilor este un al treilea, în clipa când spunem cå mi¿carea ¿istarea existå.

Platon 95

Stråinul: Atunci nu mi¿carea ¿i starea pe loc reprezintå laolaltåfiin¡a lucrurilor, ci desigur altceva decât ele.

Theaitetos: Se pare.Stråinul: Prin urmare, dupå firea ei proprie, fiin¡a lucrurilor

nici nu stå pe loc, nici nu se mi¿cå.Theaitetos: A¿a cumva.Stråinul: ¥ncotro e cazul så-¿i mai îndrepte gândirea cei care ar

vrea så afirme un lucru sigur despre ea?Theaitetos: Chiar a¿a, încotro?Stråinul: Cred cå în nici o parte nu e lesne de gåsit ceva. Cåci,

dacå într-adevår ceva nu se mi¿cå, atunci cum nu ar sta pe loc?Sau, dimpotrivå, ceea ce nu stå defel pe loc, cum nu s-ar mi¿ca?¥nså fiin¡a lucrurilor ni s-a aråtat acum a sta în afara ambelor situa¡ii.Så fie cu putin¡å acest lucru?

Theaitetos: Cel mai pu¡in dintre toate.Stråinul: Atunci este cazul så ne amintim în aceastå privin¡å de

urmåtorul lucru.Theaitetos: De care?Stråinul: Cum cå, atunci când eram întreba¡i la ce anume trebuie

så se refere „ceea ce nu este“, ne trezeam prin¿i într-o încurcåturåextremå. ºi-aminte¿ti?

Theaitetos: Cum så nu?Stråinul: Så ne aflåm acum într-o încurcåturå mai micå în

legåturå cu fiin¡a lucrurilor?Theaitetos: Dupå mine, Stråine, dacå pot s-o spun, pårem a ne

afla într-una încå mai mare.Stråinul: Råmânå deci a¿a, greutatea ivitå la acest punct. De

vreme ce înså s-au împårtå¿it deopotrivå din asemenea greutateatât fiin¡a lucrurilor, cât ¿i nefiin¡a lor, începe de pe acum speran¡acå, în måsura în care una dintre ele ni s-ar dezvålui, mai mult saumai pu¡in låmurit, s-ar dezvålui la fel ¿i cealaltå. Dacå, în schimb,nu reu¿im så percepem pe nici una, atunci cel pu¡in, pe cât ne-ar fiposibil, vom abate în chip potrivit argumentarea noastrå de laamândouå temele deodatå.

Theaitetos: E bine a¿a.Stråinul: Så ne întrebåm acum în ce fel denumim noi peste tot

cu mai multe nume acela¿i lucru.Theaitetos: Ce vrei så spui? Då-mi un exemplu.Stråinul: Noi vorbim despre om dându-i multe calificative,

adåugându-i, de pildå, culoare, atitudine, mårime, defecte, calitå¡i,datoritå cårora, laolaltå cu multe altele, nu spunem doar cå omulca atare existå, dar ¿i cå este bun ¿i oricâte altele. La fel, de bunå


seamå, facem ¿i cu celelalte lucruri, dupå aceea¿i ra¡iune; cåci,presupunându-le a fi unu fiecare, le acordåm pluralitatea ¿i lecalificåm prin mai multe nume.

Theaitetos: E drept ce spui.Stråinul: Procedându-se a¿a, fire¿te cå s-a pregåtit pentru min¡ile

tinere, ca ¿i pentru båtrânii întârzia¡i la minte, un adevårat festin.Cåci oricui îi e la îndemânå, la rândul såu, så aducå întâmpinareacå e cu neputin¡å atât ca mai multe lucruri så fie una, cât ¿i unamai multe, el distrându-se så nu admitå cå se poate spune despreom cum cå e bun, ci doar bun pentru bun ¿i om despre om. Probabilîntâlne¿ti ¿i tu adesea, Theaitetos, dupå câte bånuiesc, oameni carefac haz de asemenea lucruri, câteodatå chiar in¿i mai în vârstå, ¿icare s-au minunat de ele din pu¡inåtatea resurselor inteligen¡ei lor,socotind cå au dat astfel peste ceva grozav de în¡elept.

Theaitetos: Chiar a¿a.Stråinul: Atunci, spre a argumenta cu privire la to¡i cei care au

pus vreodatå problema fiin¡ei, în orice fel, så ne fie îngåduit ca, atâtacestora, cât ¿i celor cu care am sus¡inut discu¡ia anterioarå, så lespunem, sub formå de întrebare, cele ce urmeazå.

Theaitetos: Ce anume?Stråinul: Så-i întrebåm dacå nu este defel cazul så punem în

atingere fiin¡a cu mi¿carea ¿i starea pe loc, nici în general ceva cualtceva, ci så le punem oare în argumentårile noastre, dreptneîmbinate ¿i incapabile de a se împårtå¿i unele de la altele? Sauså le punem pe toate laolaltå, ca putând så se împårtå¿eascå întreele? Sau unele da, altele nu? Ce oare dintre acestea vor alege ei,Theaitetos?

Theaitetos: Eu mårturisesc cå nu am ce råspunde în numelelor la acestea.

Stråinul: Atunci de ce så nu cercetezi tu însu¡i ce rezultå dinfiecare tezå, råspunzând la câte una?

Theaitetos: Ai dreptate în ce spui.Stråinul: Så presupunem astfel cå ei încep prin a sus¡ine, dacå

vrei, cå nimic nu poate så intre în atingere cu nimic, în nici o privin¡å.Prin urmare, mi¿carea ¿i starea pe loc nu ar avea parte defel defiin¡å.

Theaitetos: Nu ar avea, desigur.Stråinul: Dar va exista vreuna dintre ele, dacå nu are parte de

fiin¡å?Theaitetos: Nu va exista.Stråinul: Numai cå, recunoscându-se a¿a, toate s-ar råsturna

degrabå, dupå câte se pare, deopotrivå pårerea celor ce våd în

Platon 97

mi¿care întregul lumii ¿i a celor care-l fac så stea pe loc ca fiindunu, precum ¿i pårerea celor ce considerå ve¿nice Ideile pe bazacårora realitå¡ile ca atare se comportå identic. Cåci to¡i ace¿tiaadaugå faptul de a fi, unii spunând cå existå mi¿care adevåratå,al¡ii cå existå stare pe loc adevåratå.

Theaitetos: Chiar a¿a.Stråinul: ªi, deopotrivå, to¡i cei ce uneori reunesc lucrurile,

alteori le divid, fie cå le reduc la Unu ¿i scot din Unu nesfâr¿it demulte, fie cå divid în elemente limitate ca numår ¿i apoi fac reunificåridin ele, indiferent dacå ei stabilesc cå e vorba de procese ce se iscårând pe rând sau de o situa¡ie statornicå, ei nu ar putea spunenimic, în cazul cå nu ar exista nici un amestec.

Theaitetos: A¿a e.Stråinul: ¥n plus, a¿ zice, situa¡ia de gândire cea mai absurdå

ar reveni celor care nu admit ca un lucru så fie denumit printr-altulpe baza înregistrårii lor în comun.

Theaitetos: Dar cum?Stråinul: Ei sunt nevoi¡i så se foloseascå într-un fel de verbul „a

fi“ cu privire la toate, ca ¿i de expresii ca „în afarå“, „printre al¡ii“sau „prin sine“ ¿i de nenumårate altele. ¥n neputin¡å fiind så leînlåture ¿i så le ocoleascå în vorbirea lor – nemaifiind cazul så fiecombåtu¡i de al¡ii, ci având acaså la ei pe du¿man, cum se spune,¿i pe oponent –, ei înainteazå purtând statornic cu ei peste tot, caneverosimilul Eurycles, pe cel care-i mustrå în intimitatea lor.

Theaitetos: Spui ceva întru totul potrivit ¿i adevårat.Stråinul: Dar, pe de altå parte, ce ar fi dacå am admite cå toate

au capacitatea så se asocieze?Theaitetos: Aceasta sunt eu în stare så dezleg.Stråinul: Cum?Theaitetos: Atât mi¿carea înså¿i ar sfâr¿i prin a fi întru totul

stare pe loc, cât ¿i invers, starea înså¿i s-ar mi¿ca, dacå într-adevårele s-ar îmbina una cu alta.

Stråinul: Numai cå este neapårat cu neputin¡å ca mi¿carea såstea pe loc ¿i starea så se mi¿te, nu-i a¿a?

Theaitetos: Cum altfel?Stråinul: Råmâne, fire¿te, doar a treia presupunere.Theaitetos: Da.Stråinul: ¥ntr-adevår, ceva din acestea e necesar; sau toate, sau

nici unul, sau unele consimt, altele nu, så se îmbine laolaltå.Theaitetos: Cum altfel?Stråinul: Dar despre primele douå situa¡ii s-a dovedit cå nu pot

avea loc.


Theaitetos: Da.Stråinul: Prin urmare, oricine vrea så råspundå cum se cuvine

va propune pe cea råmaså din cele trei.Theaitetos: Hotårât a¿a.Stråinul: ¥ntrucât deci unele consimt så se facå îmbinarea, altele

nu, lucrurile ar putea så se petreacå aproape ca în materie de litere.Printre acestea, unele nu se armonizeazå între ele într-un fel, altelese armonizeazå.

Theaitetos: Cum n-ar fi a¿a?Stråinul: ¥n ce prive¿te vocalele înså, spre deosebire de celelalte

litere, ele s-au råspândit ca un adevårat fir de legåturå prin toate,în a¿a fel încât fårå una dintre ele este cu neputin¡å ca ¿i celelaltelitere så se armonizeze una cu alta.

Theaitetos: Bineîn¡eles.Stråinul: Dar ¿tie orice ins care literå anume se îmbinå cu alta

sau, dacå vrea cineva så facå lucrul în chip potrivit, e nevoie de unme¿te¿ug?

Theaitetos: De un me¿te¿ug.Stråinul: De care?Theaitetos: De cel al gramaticii.Stråinul: Nu se întâmplå la fel cu sunetele ascu¡ite ¿i grave? Cel

ce are cuno¿tin¡å de me¿te¿ugul potrivirii ¿i nepotrivirii suneteloreste cultivat în materie de muzicå, cel ce nu ¿tie asta e incult.

Theaitetos: Chiar a¿a.Stråinul: Iar privitor la celelalte me¿te¿uguri sau la ignoran¡a

lor, vom afla situa¡ii asemånåtoare.Theaitetos: Cum så nu?Stråinul: Dar atunci? ¥n måsura în care am admis cå ¿i genurile

luate ca atare au parte între ele de îmbinare, oare nu e necesar såse înainteze în argumentåri cu ajutorul unei ¿tiin¡e, dacå vrea cinevaså arate în chip corect care dintre genuri se armonizeazå între ele ¿icare nu? Atunci desigur cå el ar indica pe cele care pot trece printoate, dacå existå vreunele care så se împreuneze cu ele astfel încâtså poatå face îmbinåri sau, invers, ar aråta ce diviziuni sunt defåcut, dacå printre întreguri ar apårea un temei de diviziune.

Theaitetos: Cum så nu aibå el nevoie de o ¿tiin¡å, poate chiar decea mai înaltå?

Stråinul: La rândul ei, cum se va numi aceasta, Theaitetos?Sau, pe to¡i zeii, fårå så ne fi dat seama, poate am cåzut asupra¿tiin¡ei oamenilor desprin¿i de nevoi, întâmplându-ni-se astfel ca,în cåutarea sofistului, så fi dat mai întâi peste filosof?

Theaitetos: Cum de spui asta?

Platon 99

Stråinul: A divide dupå genuri ¿i a nu privi drept diferitå o specieidenticå sie¿i, nici una diferitå drept aceea¿i, oare nu va ¡ine, dupånoi, de arta dialecticii?

Theaitetos: Da, vom spune.Stråinul: Atunci, acela care este în stare så facå a¿a ceva, anume

så vadå o singurå Idee în mai multe care subzistå fiecare separat,så o vadå îndeajuns extinså peste tot mai multe, deosebite între ele,drept învåluite de una din afara lor, dupå cum vede, din nou, unasingurå ståruind, ca una în mai multe întreguri, ca ¿i mai multe,definite cu totul separat; iatå ce înseamnå a ¿ti så deosebe¿ti, dupåcâte un gen, ce anume pot avea în comun feluritele lucruri ¿i ce nu.

Theaitetos: ¥ntocmai a¿a.Stråinul: Dar nu cred cå vei atribui capacitatea dialecticå decât

celui ce practicå o dreaptå ¿i cinstitå filosofare.Theaitetos: ¥ntr-adevår, cum s-o atribui altcuiva?Stråinul: Pe filosof, a¿adar, l-am putea întâlni într-un asemenea

loc fie acum, fie mai târziu, dacå l-am cåuta, de¿i nu e lesne desurprins limpede nici el, în timp ce dificultatea de a-l afla pe sofisteste diferitå.

Theaitetos: ¥n ce sens?Stråinul: Acesta din urmå, trågându-se înspre întunericimea a

ce nu este ¿i deprins cu ea, este anevoie de prins cu mintea, tocmaidin cauza întunericimii locului (de refugiu). Nu-i a¿a?

Theaitetos: A¿a s-ar zice.Stråinul: Pe când filosoful, care se pleacå neîncetat asupra ideii

de fiin¡å a lucrurilor cu argumentårile sale, nu este nici el u¿or desurprins, tocmai din cauza strålucirii zonei unde se a¿azå. Cåci, lacei mai mul¡i oameni, ochii sufletului nu pot îndura så contemplecondi¡ia divinå a lucrurilor.

Theaitetos: ªi aceasta pare så fie a¿a, nu mai pu¡in ca spuseleanterioare.

Stråinul: Prin urmare, am putea întreprinde chiar îndatå, încazul cå am dori-o, cercetarea aceasta în chip mai låmurit pentrunoi. ¥n schimb, despre sofist este îndeajuns de limpede acum cå nutrebuie så-l slåbim din ochi o clipå, pânå ce nu-l vom avea sub ochi.

Theaitetos: Drept vorbe¿ti.Stråinul: Dupå ce, a¿adar, am admis cå printre genuri unele

autorizeazå îmbinarea lor, altele nu, ¿i unele cu mai pu¡ine genuri,altele cu mai multe, în timp ce altele care le stråbat pe toate nusunt împiedicate de nimic så se întovårå¿eascå cu toate, så ducemmai departe argumentul nostru, întreprinzând cercetarea nu asupratuturor Ideilor, spre a nu ne råtåci printre prea multe, ci asupra


unora alese, ca fiind mai însemnate, ¿i astfel så vedem mai întâifelul fiecåreia, apoi cum se comportå ea în privin¡a capacitå¡ii de ase îmbina cu altele, în a¿a fel încât, chiar dacå n-am putea prindeprea limpede cu mintea atât fiin¡a lucrurilor, cât ¿i nefiin¡a lor, måcarså nu fim cu totul lipsi¡i de ra¡iunea lor, pe cât o autorizeazå naturacercetårii noastre, precum ¿i så vedem dacå nu cumva ne e îngåduitså ne liberåm de greutå¡i nepedepsi¡i, atunci când spunem despreceea ce nu este cå într-adevår nu este.

Theaitetos: Trebuie, desigur.Stråinul: Acum, dintre genurile enumerate adineauri, cele mai

însemnate sunt fiin¡a lucrurilor înså¿i, starea ¿i mi¿carea.Theaitetos: Din plin, într-adevår.Stråinul: ªi am declarat cu privire la ultimele douå cå sunt de

neîmbinat între ele.Theaitetos: Negre¿it.Stråinul: ¥n schimb, fiin¡a lucrurilor este îmbinatå cu fiecare,

de vreme ce ambele sunt, într-un fel.Theaitetos: Cum så nu?Stråinul: Atunci trei sunt genurile ivite.Theaitetos: Chiar a¿a.Stråinul: Asta înseamnå cå fiecare dintre ele este altul decât

celelalte douå, dar acela¿i fa¡å de sine.Theaitetos: A¿a cum spui. Numai cå, ce oare afirmaråm acum,

rostind cuvintele „acela¿i“ ¿i „altul“? Så fi afirmat noi douå genurianumite, altele decât cele trei, dar necesar îmbinate statornic cuele, astfel încât cercetarea så trebuiascå a fi fåcutå asupra existen¡eia cinci genuri, nu asupra a trei? Sau, cumva, ne-a råmas ascunsfaptul cå atât prin „acela¿i“, cât ¿i prin „altul“ denumim ca ¿i unuldin genurile acelea?

Theaitetos: Poate.Stråinul: Dar, desigur, mi¿carea ¿i starea nu sunt nici „altul“,

nici „acela¿i“.Theaitetos: Cum?Stråinul: Oricum am califica în comun mi¿carea ¿i starea, nici

una dintre ele nu poate fi a¿a ceva.Theaitetos: Cum asta?Stråinul: Mi¿carea ar sta atunci pe loc ¿i, invers, starea s-ar

mi¿ca. Cåci, în ambele cazuri, dacå vreunul dintre termeni s-arschimba în celålalt, el îl va sili pe celålalt så-¿i prefacå, la rându-i,natura în contrariul såu, întrucât se împårtå¿e¿te din contrariu.

Theaitetos: Fire¿te, întru totul.

Platon 101

Stråinul: ¥n schimb, ambele trebuie så se împårtå¿eascå de lafaptul de-a fi acelea¿i (identice) ¿i de-a fi altele (diferite).

Theaitetos: Da.Stråinul: Ca atare, nu trebuie så spunem cå mi¿carea este una

cu identicul sau cu diferitul, nici starea.Theaitetos: Nu, desigur.Stråinul: ¥n schimb, så concepem noi cå fiin¡a lucrurilor ¿i

identicul sunt una?Theaitetos: Poate cå da.Stråinul: Dacå înså fiin¡a lucrurilor ¿i identicul nu ar manifesta

nici o deosebire, atunci din nou, spunând cå amândouå – mi¿carea¿i starea – au parte de fiin¡å, am declara cå ele însele sunt una, cafiind.

Theaitetos: Dar e cu neputin¡å så fie una.Stråinul: Este atunci cu neputin¡å ¿i ca identicul så fie una cu

fiin¡a lucrurilor?Theaitetos: Probabil a¿a.Stråinul: Så rânduim într-adevår identicul drept o a patra Idee,

pe lângå celelalte trei?Theaitetos: ¥ntocmai.Stråinul: Cum atunci? Trebuie, ca urmare, spus cå diferitul

reprezintå o a cincea specie? Sau cumva acesta ¿i fiin¡a lucrurilortrebuie gândite ca douå nume puse asupra unui acela¿i gen?

Theaitetos: Poate.Stråinul: Dar vei admite lucrul acesta, cred eu, cå, dintre realitå¡i,

o parte sunt statornic invocate în ele însele, o altå parte în rela¡iacu alte realitå¡i.

Theaitetos: Cum så nu?Stråinul: Iar alteritatea (faptul de a fi altul) este statornicå fa¡å

de altul, nu?Theaitetos: A¿a.Stråinul: Nu acesta ar fi cazul, dacå într-adevår fiin¡a ¿i

alteritatea nu s-ar deosebi defel: ci, întrucât alteritatea ar participala ambele Idei, odatå cu fiin¡a lucrurilor, s-ar întâmpla ¿i ca unuldintre cei diferi¡i så fie diferit, dar nu fa¡å de ceva diferit. Acum însånu este pur ¿i simplu vådit cå, orice ar fi alteritatea, îi revine în chipnecesar så fie ce este ea înså¿i fa¡å de ceva diferit.

Theaitetos: A¿a stau lucrurile cum spui.Stråinul: Atunci prin firea ei alteritatea trebuie declaratå ca fiind

a cincea între speciile pe care le-am pus în luminå.Theaitetos: Da.


Stråinul: ªi vom spune cå ea le stråbate pe toate celelalte. Cåcifiecare este alta decât celelalte, nu prin natura ei, ci prin participareala Ideea de alteritate.

Theaitetos: Întru totul a¿a.Stråinul: Så rostim atunci urmåtoarele despre cele cinci genuri

luate unul câte unul?Theaitetos: Ce anume?Stråinul: Mai întâi, cå mi¿carea este întru totul diferitå de stare.

Sau cum så spunem?Theaitetos: A¿a.Stråinul: Ea nu este deci stare pe loc?Theaitetos: Nicidecum.Stråinul: Pe de altå parte, ea este (are fiin¡å), întrucât participå

la fiin¡a lucrurilor.Theaitetos: Este.Stråinul: Din nou, mi¿carea este diferitå de identic.Theaitetos: Pare-se.Stråinul: Ca atare, ea nu e identicul.Theaitetos: Nu, într-adevår.Stråinul: Numai cå, bineîn¡eles, ea era identicå cu sine prin

aceea cå toate se împårtå¿eau de la identitate.Theaitetos: Din plin.Stråinul: Faptul cå mi¿carea este ¿i, deopotrivå, nu este ceva

identic trebuie aceptat fårå indignare, cåci nu am vorbit în acela¿isens atunci când am spus cå ea este ¿i nu este ceva identic, cinumind-o ceva identic vorbim a¿a prin participarea ¿i la identitateafa¡å de sine, în timp ce spunând cå nu este aceea¿i o facem datoritåîmbinårii ei cu altul, prin care s-a desprins de identic, nu mai esteacesta, ci e diferitå, a¿a încât pe drept se poate spune despre eacum cå nu este ceva identic.

Theaitetos: Întru totul a¿a.Stråinul: A¿adar, în cazul cå mi¿carea înså¿i s-ar împårtå¿i

într-un fel de la stare, chiar ¿i atunci nu ar fi defel absurd så folosimdenumirea de mi¿care staticå.

Theaitetos: Ba ar fi cât se poate de drept, din moment ce am firecunoscut cå unele dintre genuri admit så se îmbine între ele,altele nu.

Stråinul: ªi într-adevår, la dovada acestui lucru ajunsesem încåînaintea celor de acum, anume argumentând cå i se întâmplå a¿aprin naturå. Cum altfel?

Stråinul: Så ne întrebåm atunci din nou: oare mi¿carea estediferitå de diferit, a¿a cum era diferitå atât de identic, cât ¿i destare?

Platon 103

Theaitetos: Neapårat.Stråinul: Atunci ea nu este diferitå ¿i, potrivit cu argumentarea

de acum, este într-un fel diferitå.Theaitetos: E drept.Stråinul: Dar apoi? Vom spune oare cå e diferitå de cele trei, dar

de a patra nu, sau så recunoa¿tem cå sunt cinci genuri în joc, cuprivire la care ¿i pe temeiul cårora ne propunem så facem cercetarea?

Theaitetos: Dar e cu neputin¡å så admitem cå numårul lor emai mic decât cel indicat adineaori.

Stråinul: Atunci så declaråm, combåtând fårå sfialå, cå mi¿careaeste alta decât fiin¡a lucrurilor?

Theaitetos: Cât se poate de adevårat.Stråinul: Rezultå în chip limpede cå mi¿carea ¡ine cu adevårat

de ceea ce nu este ea ¿i de existen¡å de vreme ce participå la fiin¡alucrurilor?

Theaitetos: Foarte limpede.Stråinul: ¥n chip necesar deci nefiin¡a lucrurilor revine mi¿cårii,

ca ¿i tuturor genurilor. Cåci, potrivit tuturor, natura alteritå¡ii, fåcândpe fiecare altul decât fiin¡a lucrurilor, aduce nefiin¡a. ªi într-adevårpe toate, potrivit cu cele spuse, le vom putea numi pe drept canefiind, dar deopotrivå, de vreme ce participå la fiin¡a lucrurilor cafiind ¿i alte realitå¡i.

Theaitetos: Ar fi cazul.Stråinul: Prin urmare, cu privire la orice Idee existå multå fiin¡å,

dar ¿i nesfâr¿it de multå nefiin¡å.Theaitetos: A¿a se pare.Stråinul: Atunci ¿i dispare fiin¡a înså¿i a lucrurilor trebuie spus

cå e diferitå de celelalte.Theaitetos: Negre¿it. (249 c - 257 a)9. Platon, Timaios. Timaios: Pentru a începe aceastå nouå

explica¡ie a lumii, trebuie duså mai departe diviziunea cu care amlucrat pânå acum. Distingem douå planuri: acum este nevoie de unal treilea. Cele dintâi erau suficiente pentru prima noastrå expunere,cåci distingem o lume inteligibilå, a modelelor, ¿i alta supuså devenirii¿i vizibilå; copia acelui model.

Distingem de acuma o a treia spe¡å... dificilå ¿i obscurå.Proprietatea ei de seamå este aceea de a fi receptacul sau, pentru azice altfel, este hrana pentru tot ceea ce se na¿te... Natura sa esteaceea de a fi o matrice pentru toate lucrurile. Ea este decupatå înfiguri de aceea ce intrå în ea; aceasta face så aparå când sub oformå, când sub alta. De aceea, lucrurile care intrå ¿i ies din easunt cópii ale fiin¡elor eterne, fasonate înså în ea într-un fel greu deexprimat. Despre aceasta vom vorbi altå datå.


Ceea ce trebuie deocamdatå re¡inut este faptul cå trebuie så fieadmise trei planuri de existen¡å. ªi cå unul se poate asimila cuelementul (receptaculul), altul cu cel apatern (modelul) ¿i naturaintermediarå cu pruncul...

Când Zeul începe ordonarea totului, el mai întâi då configura¡iedistinctå celor ce apar prin mijlocirea ideilor ¿i numerelor. Esteevident pentru oricine cå focul, påmântul, aerul ¿i apa sunt corpuri.Dar, corpuri fiind, înseamnå cå au volum, ceea ce presupuneexisten¡a unor suprafe¡e care, la rândul lor, sunt compuse dintriunghiuri... Acum putem explica modul cum se formeazå cele maifrumoase corpuri, care sunt în numår de patru... Så încercåmaceasta, pentru cå numai dacå vom în¡elege cum se nasc acestepatru specii de corpuri superioare în frumuse¡e vom putea zice cåam în¡eles bine natura.

Dintre triunghiuri, cele isoscele nu admit nici o altå formå. Celescalene, în schimb, admit un numår infinit...

Triunghiurile de care am vorbit alcåtuiesc corpurile: trei dintreele sunt formate din triunghiuri scalene: al patrulea, în schimb,este alcåtuit din triunghiuri isoscele.

A¿a stând lucrurile, nu este posibil ca så treacå unele în alteledecât cele trei, cåci sunt formate din acela¿i fel de triunghiuri. Cumsunt alcåtuite din triunghiuri asemånåtoare, aceste corpuri, cândalcåtuiesc forma¡iuni mari, se pot dezagrega sau, invers, dupådezagregare în elementele componente, acestea pot forma un altcorp mai mare ca volum ¿i mårime. Iatå ceea ce am vrut så zicprivitor la generarea reciprocå.

Urmeazå acum så explicåm forma pe care fiecare corp a primit-o¿i combinårile pe care le-a fåcut posibile. ¥ncep cu prima spe¡å,care este alcåtuitå din elementele cele mai mici. Ea are ca elementtringhiul a cårui ipotenuzå este de douå ori mai lungå decât ceamai micå laturå... A doua spe¡å este alcåtuitå din acelea¿i triunghiuri.Când ele s-au combinat pentru a forma opt triunghiuri echilaterale,ele au compus un singur unghi solid, fåcut din patru unghiuriplane... Cel de al treilea este format din combinarea a douåzeci defe¡e, care sunt triunghiuri echilaterale... (cea de a patra figurå estecubul...)

Aceste patru spe¡e pot fi asociate focului ¿i påmântului, ca ¿iaerului ¿i apei. Dåm påmântului forma cubicå pentru cå, dintretoate, påmântul este cel mai consistent dintre corpuri ¿i cel maiimobil. Or, în triunghiurile pe care noi le-am presupus ca alcåtuitoarepentru cub, baza lor este formatå din laturi egale, ceea ce înseamnåcå sunt mult mai stabile decât triunghiurile cu bazå inegalå... ¥n

Platon 105

continuare, socotim apa mai mobilå decât påmântul, dar mai pu¡inmobilå decât focul. Aerul este o spe¡å de corp intermediarå... Zicem,a¿adar, cå solidul care a luat forma piramidei este elementul ¿igermenul focului, cel construit în al doilea rând (octoedrul) esteelementul aerului, iar icosaedrul, al aerului... (Timaios, 48b - 58c)

Este o problemå pe care trebuie s-o examinåm, ¿i anume dupåcare model arhitectul lumii a construit-o pe aceasta: dupå modelulimuabil ¿i ve¿nic acela¿i sau dupå ce este nåscut. Or, dacå lumeaeste frumoaså ¿i autorul ei excelent, este evident cå el a privit modeluletern... Cåci lumea este tot ce poate fi mai frumos între cele nåscute,¿i autorul ei, cea mai minunatå dintre cauze. (27c - 29a)

Zeul este cel care a ordonat acest univers, dându-i aceastå formå,fåcându-l så fie aceastå fiin¡å unicå, ce are în sine toate lucruriledivine. Lucrurilor divine le-a fost el însu¿i artizan; pentru producereacelorlalte ¿i-a însårcinat proprii fii.

Ace¿tia, luând modelul de la el, când au primit principiulnemuritor al sufletului, au fasonat în jurul acestuia un corp ¿i i-audat corpul ca purtåtor. Apoi, în acest corp ei au creat un fel desuflet muritor, care este cel al pasiunilor, mai întâi al plåcerii, ceamai periculoaså momealå a råului, apoi durerile care pun binele îndificultate, îndråzneala ¿i teama, doi sfåtuitori impruden¡i, apoimânia ¿i, în fine, speran¡a cea atât de amågitoare. Amestecândpasiunile cu senza¡iile ira¡ionale ¿i iubirea, cea care este atât deîndråznea¡å, ¿i-au dat astfel legea rasei celei muritoare. Parcåtemåtori ca nu cumva principiul divin al sufletului så fie întinat, eiau fåcut în a¿a fel încât cele douå sufletele så locuiascå fiecare înaltå parte a corpului. Ei chiar au fåcut un fel de istm, gâtul, întrecap ¿i piept, pentru a separa mai bine sediul sufletului nemuritorde cel al sufletului muritor, care este ceea ce se nume¿te trunchi.Cum înså o parte a sufletului muritor este mai bunå ¿i alta mai rea,l-au divizat, o parte fiind localizatå deasupra diafragmei, ¿i altadedesubtul ei. Partea sufletului care participå la curaj ¿i la mânie,care dore¿te victoria, a fost situatå deasupra, pentru a fi mai aproapede cap ¿i a asculta astfel mai mult de ra¡iune... Cealaltå parte asufletului, care då poftele carnale ¿i, în genere, råspunde de tot ceeste necesar trupului, a fost situatå între diafragmå ¿i ombilic...(69a - 70a)

10. Platon, Republica. Are sufletul o func¡ie pe care nici un altlucru al lumii n-ar putea så o îndeplineascå, bunåoarå conducerea,comanda, hotårârea ¿i toate cele asemenea? Se pot atribui acesteaaltcuiva decât sufletului? Nu, doar sufletul are aceste însu¿iri.(353e-d)


Statul, dupå pårerea mea, s-a nåscut din neputin¡a individuluide a-¿i fi suficient sie însu¿i ¿i din nevoile lui atât de multe... Astfel,se asociazå cu altul în vederea unei nevoi, apoi cu altul în vedereaalteia, ¿i tot a¿a pânå ce numårul de trebuin¡e adunå la un loc maimul¡i oameni care se întrajutoreazå. Acestei întovårå¿iri îi spunemstat... Deci oamenii, când dau sau primesc, ei nu fac acest schimbdecât în vederea interesului lor.

Så încercåm acum så întemeiem în gând un stat; temeiurile luinu vor fi trebuin¡ele?... Cea dintâi dintre trebuin¡e, dacå trecem såle analizåm, este, de bunå seamå, cea a asigurårii hranei, de caredepinde conservarea vie¡ii noastre. Apoi este grija ¿i nevoia locuin¡ei,iar a treia, a ve¿mintelor.

Cum va face statul så asigure satisfacerea acestora? Nu cumvastabile¿te, presupunând existen¡a a patru sau cinci, unul så fieplugar, altul så facå locuin¡e, altul haine, altul încål¡åminte?... Deci¿i statul cel mai mic are nevoie de câ¡iva, de patru sau cinci membricare så lucreze cu folos reciproc... Prin urmare, într-un stat fie maimic, fie mai puternic, oricare om ar trebui så facå din munca saparte pentru ceilal¡i; plugarul så lucreze ¿i pentru ceilal¡i, ¿i ceilal¡ipentru plugar ¿i a¿a mai departe... (369b-371b)

Consideråm cå cea dintâi grijå a oamenilor este så-¿i procurehranå, så-¿i facå ve¿minte ¿i case... (372a-b)

Dar dacå påmântul unui stat devine insuficient pentru a-¿i hrånimembrii? Nu va trebui ca prin for¡å så încalce teritoriul unui statvecin? Sau dacå al¡ii, din acelea¿i motive, vor râvni la påmântulnostru..., nu va fi deci nevoie de o armatå?

Cum stabileam, un singur om nu poate så facå mai multemunci... Dar lupta în råzboi nu este ¿i ea o îndeletnicire distinctå?

Oprim pe cizmar så facå în acela¿i timp altå muncå, pe cea aplugarului, pe cea a ¡esåtorului sau pe cea a constructorului decase, pentru a-i reu¿i cât mai bine munca sa. ªi tot a¿a, i-am rânduitfiecåruia o singurå muncå, cea care îi este proprie ¿i pe care trebuies-o exercite toatå via¡a... Oare nu la fel trebuie practicatå ¿i meseriaråzboinicului?... ªi, tot la fel, nu se cade så recunoa¿tem ¿i aici cåeste de o înclinare fireascå... Deci va fi o datorie så alegem pe ceimai în stare så îndeplineascå o asemenea îndeletnicire... (373a -374d)

Nu cumva este vorba de o înclinare fireascå a unora pentru oasemenea meserie? Dacå da, atunci så alegem pe cei care au cuadevårat înclinårile cele mai mari... Dar cum trebuie så fie de lanaturå asemenea oameni? Trebuie så aibå sagacitate, pentru adescoperi pe inamic, iu¡ealå, ca så-l urmåreascå, iar dupå ce l-a

Platon 107

descoperit, putere så-l învingå... Mai este nevoie ¿i de curaj în luptå...Iar în ce prive¿te sufletul, acesta trebuie så fie pornit spre mânie...Blânzi cu semenii lor, dar cu du¿manii plini de mânie... Dar nucumva påzitorii*, pe lângå mânie, mai trebuie så aibå ¿i o aplicarecåtre filozofie?... Prin urmare, cel ce vrea så fie un bun påzitor trebuieså fie ¿i un adevårat filozof...

Acesta trebuind så fie caracterul bunului påzitor, cum îl vomforma? Altå educa¡ie mai bunå decât gimnastica pentru corp ¿imuzica pentru suflet nu vom afla. Dar copiilor nu le spunem maiîntâi pove¿ti? Numai cå acestea sunt o urzealå de minciuni... Deaceea trebuie så supraveghem pe fåcåtorii de pove¿ti ¿i, dacå suntbune, så le adoptåm, iar de nu, så le respingem. Vom îndemna pedoici ¿i pe mame så le spunå numai pove¿ti care ajutå la educareasufletului.

¥n orice caz, nu pe cele pe care ni le-au spus Homer ¿i Hesiod,ca ¿i al¡i poe¡i, pentru cå ei au nåscocit pove¿ti mincinoase... Cåciîn asemenea descrieri zeii ¿i eroii au fost reprezenta¡i într-o picturå,în care chipurile pictate nu seamånå nicidecum cu obiectele pretinsreprezentate. (374e - 377a)

Cred cå statul nostru a¿a alcåtuit va fi ¿i perfect. Cåci este detot evident cå numai astfel va putea fi deopotrivå înzestrat cuîn¡elepciune, cu curaj, cu îndråznealå, cu temperan¡å, ¿i va fi drept...ªi, între toate, dupå pårerea mea, cea care ocupå primul loc este,neîndoielnic, în¡elepciunea... Dar putem numi statul în¡elept dincauza ¿tiin¡ei îndemânårii dulgherilor? Sau din cauza ¿tiin¡eitâmplarilor? Dacå nu, atunci este în statul nostru o ¿tiin¡å pe careo au numai câ¡iva, ¿i anume aceia meni¡i så dea sfaturi bune pentrucele de ob¿te, în vederea bunei ocârmuiri a întregii noastre comu-nitå¡i... Aceastå ¿tiin¡å este aceea a celor hotårâ¡i så aibå grijå destat... A¿adar, statul bine condus î¿i datoreazå în¡elepciunea acelora


* Aici Platon întrebuin¡eazå pentru prima oarå cuvântul („påzitori“ –phylakes) în sensul particular pe care îl då în Republica. Prin acestcuvânt el nume¿te deopotrivå pe solda¡i ¿i pe guvernan¡i. Când estenecesar så distingå între cele douå clase, primii sunt numi¡iepikouroi, „auxiliari sau apåråtori“ (III, 414b), iar ceilal¡i – phylakespanteleis sau teleloi phylakes, „påzitorii perfec¡i“, sau, mai curând,arhontes, „conducåtori“ (Emil Chambry, notå la Platon, La Repu-blique, I-III, p. 75).Am preferat „påzitori“ altor posibile echivalente: „gardieni, paznici“,pårându-ni-se mult mai potrivit så numeascå deopotrivå pe solda¡i¿i guvernatori (n.n.).

care, de¿i cei mai pu¡in numero¿i, au ¿tiin¡a guvernårii, încât,printr-o rânduialå a firii, ace¿tia sunt singurii care meritå så fienumi¡i în¡elep¡i, ¿i ¿tiin¡a lor în¡elepciune.

Cât prive¿te curajul..., la care al¡ii poate fi gåsit decât la cei carese luptå ¿i fac råzboi pentru stat?

Mai sunt încå douå alte lucruri pe care trebuie så le maidescoperim în cetatea noastrå: cumpåtarea ¿i dreptatea... Cumpå-tarea presupune o bunå rânduialå ¿i deci înfrânarea poftelor ¿i aplåcerilor. De aici ¿i vine expresia „a fi ståpân pe tine“... Dar, dupåpårerea mea, expresia aceasta vrea så spunå cå în sufletul nostruexistå douå pår¡i: una rea ¿i alta bunå. Când partea cea bunå esteståpânå peste noi, atunci socotim cå noi suntem ståpâni pe noiîn¿ine. Când înså, ca urmare a unei rele educa¡ii sau a unei societå¡irele, partea cea rea trece deasupra celei bune, atunci spunem cåomul în cauzå este robul patimilor sale ¿i este necumpåtat...

La fel se poate zice ¿i despre un stat cå este ståpân pe sine, peplåcerile ¿i pasiunile sale... Din acest motiv mai zicem cå acest stateste ¿i cumpåtat... Dar unde stå cumpåtarea? ¥n guvernan¡i sauguverna¡i?...

Cu temperan¡a lucrurile stau altfel decât stau cu în¡elepciunea¿i curajul. Cumpåtarea nu se aflå numai la o parte a statului sau laalta, ci ea este råspânditå deopotrivå la to¡i membrii statului, fie eicei mai de jos, de mijloc ¿i pânå la cei mai puternici...

Mai råmâne, în sfâr¿it, dreptatea prin care statul î¿i desåvâr¿e¿tevirtutea. Mi se pare cå dreptatea stå în faptul cå fiecare trebuieså-¿i îndeplineascå datoria sa cum se cuvine... ¥nsu¿irea aceastadin urmå rivalizeazå în putere cu toate celelalte... Cåci este drept cafiecare så-¿i ståpâneascå ceea ce este al såu ¿i så-¿i împlineascåchemarea proprie... Dacå dulgherul ar voi så îndeplineascå meseriacizmarului, ori cizmarul pe cea a dulgherului..., ar pricinui marepagubå statului? Nu prea... Dar dacå unul pe care natura l-a fåcutmeseria¿ sau ceva asemånåtor... ar încerca så se bage printreråzboinici sau råzboinicul printre cei meni¡i så conducå..., nu araduce statului mari pagube?... Deci lipsa de ordine ¿i nerespectareacondi¡iei de cåtre fiecare om ce face parte dintr-un grup sau altulnu se poate numi altfel decât o crimå. Aceasta este ¿i ceea ce sepoate numi nedreptate.

Så cådem de acord cå în sufletul unui individ existå tot atâtea¿i acelea¿i pår¡i ca în stat...

Så ne aducem aminte cå este drept så-¡i faci datoria ta ¿i ca to¡iså ¿i-o facå asemenea... Atunci ra¡iunii i se cuvine så porunceascå,ea fiind cea mai îndreptå¡itå så îngrijeascå de tot sufletul, iar curajul

Platon 109

trebuie så i se supunå?... ªi nu este de datoria amândurora såconducå pe cea de a treia parte, pe cea poftitoare? ¥n acest fel vomputea stabili temeinic dreptatea, adicå deplina coordonare a pår¡ilorsufletului, aceea care a fost de fapt prescriså de naturå... (428a -435b)


Aristotel din Stagira (385 sau 384–322), „filosoful“, cum aveauså-i zicå medievalii, urmeazå timp de aproape 20 de ani (367/366-347) învå¡åmântul platonic. „Cel mai genial dintre discipolii luiPlaton“ (Diogenes Laertios, V, 1), ar fi fost numit de acesta„inteligen¡a“ (nous) ¿colii ¿i, cåtre sfâr¿itul stagiului, promovat în„colegiul dascålilor“ ¿i însårcinat cu ¡inerea unui „curs“ de retoricå.Sub influen¡å platonicå, începe, de timpuriu se pare, så scrie elînsu¿i, adesea în formå de dialog. Pierdute, unele în întregime, alteleaproape, lucrårile de tinere¡e (Despre retoricå, Eudemos sau Despresuflet, Protreptic, Despre filosofie, Despre dreptate ¿.a.), din aceaståpricinå sunt foarte pu¡in concludente pentru profilul de acum alfilosofului. Cu siguran¡å cå era platonic, dar se poate vorbi de unplatonism pur sau numai dominant?

¥n Eudemos (al cårui model platonic este Phaidon), Aristotel esteplatonic cam fårå de rezerve în în¡elegerea sufletului: acesta epreexistent, moartea, ca despår¡ire de trup, este „o reîntoarcereacaså“, cum apare într-un fragment transmis de Cicero (De diuina-tione, I, 25, 52); „coborând“ în lume, sufletul uitå ceea ce a contemplat„sus“, ca apoi så-¿i aducå aminte.

Dupå moartea lui Platon, påråsind Atena, Aristotel se retragepentru trei ani la Assos, apoi pentru încå doi la Mytilene, în insulaLesbos. ¥ntre 343/2 ¿i 335/4 este, la curtea macedoneanå, precep-torul lui Alexandru, iar în anul 335/4 revine la Atena, unde înteme-iazå propria ¿coalå, Lyceul. ¥n acest råstimp (347-330), Aristotellucreazå intens; este perioada cea mai productivå.

Filosof ¿i savant encicloped, Aristotel stå la începuturile, episte-mologic determinate, deci la fundamentele mai tuturor ¿tiin¡elor,

Aristotel

ale filosofiei, logicii, psihologiei, eticii, economiei politice, politologiei,retoricii, poeticii, fizicii (în accep¡ie restrânså, modernå), biologiei.A scris mult, s-a påstrat mult, dar s-a ¿i pierdut mult. Råtåcite ovreme dupå moartea lui Aristotel, cåci „au ajuns la ni¿te oamenilipsi¡i de ambi¡ie ¿i de rând“, manuscrisele – cópii ale cursurilor – arfi fost descoperite abia peste vreo douå secole. Aduse la Roma, elesunt clasate în secolul I ante de Andronikos din Rhodos, care atrebuit så rezolve câteva probleme, deloc simple: pe aceea adubletelor, pe aceea a titlurilor, a ordinii în aceea¿i carte ¿i a ordiniipe ansamblu. Ordinea în edi¡ia princeps: I. Organon, (termenulgeneric pentru scrierile de logicå ale lui Aristotel nu-i apar¡ine luiAndronikos, dar punerea lor mai în fa¡å da, el conducându-se dupåo sugestie din Metafizica, IV, 3, 100 5b 2-5, privitoare la func¡iainstrumentalå a logicii (analitica, cum i se zice în text): 1. Categorii.2. Despre interpretare. 3. Analiticile prime ¿i secunde. 4. Topicele.5. Despre respingerile sofistice. II. Fizica. III. Despre cer. IV. Desprena¿tere ¿i distrugere. V. Meteorologice. VI. Despre suflet. VII. Scurteletratate de ¿tiin¡e naturale (Parva naturalia): 1. Despre sim¡ire ¿isensibile; 2. Despre memorie ¿i reamintire; 3. Despre somn ¿i veghe;4. Despre vise; 5. Despre profe¡ia prin somn; 6. Despre lungimea ¿iscurtimea vie¡ii; 7-8-9, trei tratate grupate sub un titlu comun: Despretinere¡e ¿i båtrâne¡e, Despre via¡å ¿i moarte, Despre respira¡ie.VIII. Istoria animalelor (Historia Animalium), de fapt o cercetare, odescriere a animalelor – ultima este îndoielnicå. IX. Despre pår¡ileanimalelor. X. Despre mi¿carea animalelor. XI. Despre mersulanimalelor. XII. Despre na¿terea animalelor. XIII. Metafizica.XIV. Etica nicomahicå (dedicatå lui Nicomachos, fiul lui Aristotel).XV. Etica eudemicå (dedicatå discipolului såu, Eudemos dinRhodos), XVI. Politica. XVII. Retorica. XVIII. Poetica (a doua parte,despre comedie, s-a pierdut). Listei mai trebuie adåugatå Constitu¡iaatenianå, una dintre cele 158 de Politeai, analiza a tot atâtor state,organizåri statale, guvernåminte. Singura care a ajuns pânå la noieste aceasta, descoperitå, de altfel, abia în anul 1890. ¥n acela¿itimp, din listå a trebuit så fie scoase Problemele (Problemata, în38 de cår¡i cu subiecte din matematicå, medicinå, muzicå). Este ocompila¡ie târzie (sec. V-VI), cuprinzând probleme ¿i solu¡ii dintrecare unele vor fi fost de sugestie aristotelicå.


1. Diogenes Laertios, V, 1-35. Aristotel... s-a nåscut la Stagira...S-a despår¡it de Academie încå de pe când tråia Platon... ¥n momentul


în care Xenocrates devine ¿eful Academiei, Aristotel era absent, fiindambasadorul Atenei la curtea lui Filip. La întoarcere, våzând ¿coalasub o nouå conducere, alese un loc de plimbare publicå, în Lykeion,unde se plimba... filosoful cu discipolii såi... De aici a venit numelede „peripatetic“*... A stat la curtea lui Filip, în Academie, unde aavut ca elev pe fiul lui Filip, pe Alexandru... A murit în vârstå de¿aizeci ¿i trei de ani... Noi am dat peste testamentul lui... „Meargåtotul bine; dar, de-ar fi så se întâmple ceva, Aristotel a luat acesteultime hotårâri...: Când fiica mea va fi mare, fie datå în cåsåtorie luiNicanor... Nicanor va avea grijå de fiica mea ¿i de fiul meu, Nicomah...Vor fi elibera¡i Tychon, Philon, Olympios**... Nu va fi vândut niciunul dintre sclavii care m-au slujit, ci vor fi ¡inu¡i mai departe, iarcând se vor face mari, li se va da libertatea, dupå merit...“

I se atribuie maxime foarte frumoase. Adesea spunea cå„atenienii erau descoperitorii grâului ¿i ai legilor, dar cå, de¿i folosescgrâul, nu ¿tiu så se foloseascå de legi“. „Rådåcinile educa¡iei suntamare, spunea el, dar fructele ei sunt dulci.“ I s-a cerut så defineascåsperan¡a: „un vis cu ochii deschi¿i“... ¥ntrebat ce folos a tras dinfilosofie, a råspuns: „Acela de a face de bunåvoie ceea ce al¡ii fac deteama legilor“. Spunea cå „dreptatea este o virtute a sufletului caredå fiecåruia dupå merit, iar cå educa¡ia este cea mai bunå proviziepentru båtrâne¡e...“.

Scrierile sale sunt foarte numeroase.

B. Opera

1. Protreptic, fr. 2 (ed. W.D. Ross). „Trebuie så filosofezi sau nutrebuie så filosofezi; dacå trebuie så filosofezi, trebuie så filosofezi,iar dacå nu, pentru a aråta cå nu trebuie så filosofezi, tot trebuie såfilosofezi.“

2. Metafizica, I, 1, 980a - 982a. To¡i oamenii, prin naturå, audorin¡a de a ¿ti... Prin naturå, ¿i celelalte vie¡uitoare au senza¡ii;doar cå la unele trec în memorie, la altele nu. De aceea primele suntmai inteligente ¿i mai în stare så înve¡e decât cele în neputin¡å dea-¿i aminti.

Când au fost puse la punct toate aceste nåscociri, s-a ajuns ladescoperirea ¿tiin¡elor pure..., iar aceastå descoperire s-a înfåptuitmai întâi în ¡årile unde oamenii aveau mai mult timp liber la

* De la peripatein – a se plimba.** Sclavi.

Aristotel 113

îndemânå. Astfel, ¿tiin¡a matematicå s-a înfiripat mai întâi în Egipt,cåci acolo era îngåduit castei preo¡ilor så aibå rågaz mai mult...

Scopul problemei pe care o tratåm aici e så arate cå, dupå pårereageneralå, ¿tiin¡a numitå iubirea de în¡elepciune are ca obiect primelecauze ¿i principii.

A¿a cå oamenii, întrucât s-au îndeletnicit cu filosofia pentru ascåpa de ne¿tiin¡å, e limpede cå au nåzuit spre cunoa¿tere pentru a¿ti, iar nu în vederea unui scop utilitar.

Aceasta se dovede¿te ¿i prin urmåtorul fapt: numai dupå ceoamenii au avut la îndemânå toate aceste descoperiri ce slujeau lasatisfacerea nevoilor... au început så umble dupå acest fel despecula¡ie mai înaltå. (I, 1, 980a - 982a)

ªtiin¡a filosofului are ca obiect fiin¡a ca fiin¡å, consideratå închip universal, nu într-una dintre pår¡ile sale... Cât despre fizicå(filosofia secundå), am putea så-i atribuim studiul fiin¡ei nu întrucâtfiin¡eazå, ci mai degrabå numai în måsura în care fiin¡a particularåparticipå la mi¿care. (XI, 3, 1060b)

Existå o ¿tiin¡å care considerå Fiin¡a ca fiin¡å, cât ¿i proprietå¡ileei esen¡iale... (III, 1, 1003a)

E adevårat cå ¿i fizica este o ¿tiin¡å, dar ea nu este filosofiaprimå. (III, 3, 1005b)

Fiin¡a se considerå în mai multe feluri, relativ la ceva ca unul lao singurå naturå, ¿i nu omonim, ci în sensul în care ceea ce e sånåtosse raporteazå la sånåtate fie påstrând-o, fie producând-o, fie casemn al ei, fie întrucât poate s-o primeascå. (IV, 1, 1003a 33-1004a)

Fiin¡å (on) se zice: prin accident sau prin sine. Prin accident,când, de exemplu, spunem cå acela care este drept este muziciansau cå muzicianul este om... (V, 7, 1017a-1017b)

Fiin¡a în sine se ia în atâtea sensuri, câte feluri de categoriisunt. Cåci tot atâtea sunt ¿i semnifica¡iile fiin¡ei. ¥nsemnând acestecategorii cutare ce este (esen¡e), altele calitatea, cantitatea, rela¡ia,ac¡iunea ¿i pasiunea, locul ¿i timpul, urmeazå cå Fiin¡a semnificåîn tot atâtea moduri. (V, 7, 1017a-1017b)

... Substan¡a, ceea ce nu e predicatul vreunui subiect, ci eaeste aceea pe lângå care celelalte joacå rolul de predicate. Dar nutrebuie så ne mul¡umim doar cu aceste låmuriri, care nu suntsuficiente. Nu numai cå ele nu sunt clare, dar pe baza lor s-ar puteaconfunda materia cu substan¡a. ¥ntr-adevår, dacå materia nu etotuna cu substan¡a, nu vedem ce altceva ar putea fi substan¡a;cåci, dacå înlåturåm toate celelalte atribute, evident cå nu mairåmâne nimic altceva. Aceste celelalte atribute sunt modalitå¡i,ac¡iuni ¿i poten¡ialitå¡i ale corpurilor, pe când lungimea, lårgimea


¿i adâncimea sunt ni¿te cantitå¡i, iar nu substan¡e; cåci nu cantitateae o substan¡å, ci mai degrabå substan¡a e substratul prim, fa¡å decare celelalte joacå rolul de predicate. Dar dacå înlåturåm lungimea,lårgimea ¿i adâncimea, nu mai råmâne decât ceea ce era determinatde aceste calitå¡i, ceea ce face ca, din acest punct de vedere, materiaså aparå în chip necesar ca singura substan¡å.

Numesc materie ceea ce prin sine însu¿i nu e nici determinat,nici o cantitate oarecare, nici nu are vreunul dintre predicatele princare e determinatå Fiin¡a. Ea e una despre care se afirmå toateaceste predicate, dar care e dincolo de toate. Celelalte categorii,toate, afarå de aceea a substan¡ei, formeazå predicate ale substan¡ei,iar substan¡a ea înså¿i e un predicat al materiei. A¿a cå ultimulsubstrat în sine nu e ceva determinat, nici o cantitate, nici altceva.(VII, 3, 1029b - 1029b)

... Ceea ce devine, devine prin ceva, iar prin aceasta nu se în¡elegepriva¡iunea, ci materia... Ceva devine, de pildå, o sferå sau un cerc,sau indiferent orice alt lucru. Iar cum factorul care produce cevanu produce nici substratul, så zicem arama, tot a¿a el nu producenici sfera, decât numai prin accident... Cåci a produce un lucruînseamnå, plecând de la un subiect luat în sensul plin al cuvântului,så produci un lucru determinat. Prin aceasta în¡eleg cå a face aramårotundå nu înseamnå a produce rotunzimea sau sfera, ci înseamnåaltceva, adicå a produce forma în altceva. Dacå producem forma, oproducem din ceva deosebit... De pildå, a face o sferå de aramåînseamnå a face din cutare lucru, care e arama, cutare alt lucru,care e sfera...

Forma sau oricare ar fi numele ce trebuie så dåm figurii realizateîn materia sensibilå nu e supuså devenirii, nici nu se na¿te, ca ¿i încazul esen¡ei, cåci ea, adicå forma, e ceea ce ia na¿tere în alt lucru,datoritå naturii sau me¿te¿ugului, sau altei putin¡e... Dar ceea cese face este, de pildå, o sferå de aramå, cåci e fåcut din aramå ¿i dinsfera sfericå. Forma a fost realizatå în cutare material, iar produsule o sferå de aramå. Dar, dacå va exista, în genere, un proces dedevenire al esen¡ei sferei, atunci va trebui ca ceva så provinå dinaltceva, cåci în mod permanent obiectul provenit astfel va trebui såfie divizibil, ¿i ca o parte din el så fie cutare lucru, iar cealaltå partecutare alt lucru, adicå o parte så consiste din materiale, iar cealaltådin formå... (1033a)

3. Fizica. Dacå principiile sunt douå, trei sau mai multe. Nueste cu putin¡å så existe unul singur, pentru cå contrariul nu esteunul; nici nesfâr¿ite, pentru cå altfel existen¡a n-ar putea fiinteligibilå... Deoarece principiile sunt în numår finit, a nu considera

Aristotel 115

decât douå principii are o oarecare ra¡iune... Unii presupun maimulte principii, din care deduc natura lucrurilor... Cercetândargumentele, am putea spune cå trei sunt elementele ¿i cå maimult de trei nu existå... (I, 6, 189a - 190a)

... Tot ce devine este compus; existå, pe de o parte, lucrul careeste generat, pe de altå parte, cel care devine prin generare, ¿i aceastaîn dublu sens; cåci este subiectul sau opusul subiectului. Eu zic cåneinstruit este opus, iar subiect este omul; ¿i cå opuse sunt lipsade formå, lipsa de ordine, lipsa de figurå, iar bronzul sau piatra,sau aurul sunt subiecte. A¿adar, este evident cå, dacå existå cauze¿i principii ale existen¡elor din naturå..., atunci orice lucru devinedintr-un subiect ¿i dintr-o formå. ¥ntr-adevår, omul instruit estecompus din om ¿i din instruit. Cåci no¡iunile lucrului se potdescompune în no¡iunile elementelor sale... Ceea ce devine dinmaterie mai degrabå prin esen¡å decât prin accident. Dimpotrivå,priva¡iunea ¿i contrarietatea sunt accidente. Forma este înså una,cum este ordinea sau muzica...

De aceea se poate spune cå douå sunt principiile, dar ¿i cåîntr-un fel sunt trei... Materia este deci un principiu... Dar este unaa¿a cum este gândirea, iar alta este corespunzåtorul formei ¿i, înplus, contrarul acesteia este priva¡iunea... Cåci, dupå cum existåun raport între statuie ¿i bronz sau între pat ¿i lemn, sau între altelucruri dintre cele care au o formå ¿i materia lor, ¿i aceste lucruriau lipsa de formå mai înainte de a o primi ¿i de a intra în posesiaformei, tot a¿a existå un raport între materie, substan¡å, individ,existen¡å. (I, 7, 190a - 191b)

... Noi zicem cå altceva este materia ¿i altceva priva¡iunea, cåmateria este nonexisten¡å prin accident, iar cealaltå, priva¡iunea,este nonexisten¡å prin sine... Materia este distruså ¿i devine într-unsens, dar în altul nu. ¥ntr-un sens, ea se distruge în sine, pentru cåpartea distruså în ea este priva¡iunea; consideratå înså ca poten¡ia-litate, materia nu se distruge în sine, ci în mod necesar esteindestructibilå ¿i negeneratå în sine. Cåci, dacå s-ar genera în sine,ar trebui mai întâi så subziste o materie din care så fie generatåmateria; or aceasta este natura materiei, ca så existe mai înainte dea fi generatå. Cåci eu spun cå materia este primul substrat care ståla baza fiecårui lucru... (I, 9, 192a - 192b)

Aceste lucruri fiind determinate, trebuie så cercetåm cauzele,ce fel sunt ¿i câte la numår..., fiindcå studiul nostru este fåcut învederea cunoa¿terii, iar noi spunem cå ajungem så cunoa¿tem unlucru numai atunci când putem spune despre ceea ce existå de ceexistå, adicå atunci când cunoa¿tem cauza primå...


¥ntr-un fel, cauza se nume¿te lucrul din care se face ceva..., a¿acum este bronzul pentru statuie ¿i argintul pentru cupå, ca ¿igenurile acestora. Iar în alt fel, cauza este forma sau modelul... ¥nalt sens, cauza este lucrul din care porne¿te primul început almi¿cårii ¿i al repausului... ªi, în sfâr¿it, mai este ¿i scopul cauzå,adicå lucrul pentru care se face ceva, cum este sånåtatea cauzåpentru plimbare...

Cam în aceste sensuri deci sunt luate cauzele; dar se întâmplåuneori cå, datoritå pluralitå¡ii de sensuri ale cauzelor, multe suntcauzele aceluia¿i lucru.

Toate cauzele pe care le-am men¡ionat intrå, foarte vådit, înpatru clase... Acestea ¿i atâtea sunt cauzele în ceea ce prive¿te specia;modalitå¡ile cauzelor sunt multe la numår, dar rezumându-le suntpu¡ine ¿i ele. Cauzele sunt luate în multe sensuri; astfel, în ceea ceprive¿te cauzele de aceea¿i specie, unele sunt anterioare, iar alteleposterioare..., cum sunt clasele pentru indivizi... Unele sunt în¡eleseca fiind când poten¡ial, când în act, cum este, de pildå, pentruconstruc¡ia unei case constructorul sau constructorul construind.

Apoi genurile sunt cauze ale genurilor, iar cauzele particulare,ale lucrurilor particulare... (II, 3, 194b - 196a)

4. Metafizica. Obiectul cercetårii noastre este substan¡a, pentrucå noi pornim în cåutarea principiilor ¿i cauzelor substan¡elor.¥ntr-adevår, dacå Universul este un tot, atunci substan¡a este primaparte, iar dupå ea vin calitatea ¿i cantitatea. (XII, 1, 1969a - 1969b)

Categorii. Substan¡a, în cel mai însemnat, cel mai originar ¿i celmai propriu în¡eles al cuvântului, este ceea ce nici nu este enun¡atdespre un subiect, nici nu este într-un subiect... Dar numim speciisecunde speciile în care substan¡ele prime se cuprind, ¿i tot a¿a ¿igenurile care cuprind speciile. De exemplu, omul ca individ estecuprins în specia om, iar genul cåruia îi apar¡ine specia om ¿i genulanimal sunt denumite substan¡e secunde...

Dintre substan¡ele secunde, specia este mai cu adevårat sub-stan¡å decât genul, fiind mai aproape de substan¡a primå... Pe lângåacestea (substan¡ele secunde), substan¡ele prime sunt mai propriunumite substan¡e, în virtutea faptului cå ele sunt subiectul tuturorcelorlalte, ¿i cå toate celelalte ori sunt enun¡ate despre ele, ori suntîn ele...

Este o caracteristicå comunå a oricårei substan¡e cå ea nu esteniciodatå într-un subiect. Cåci substan¡a primå nu este nici într-unsubiect, nici nu este enun¡atå despre un subiect; pe când lasubstan¡ele secunde se vede bine... cå ele nu sunt într-un subiect.Om este enun¡at despre un anumit om, dar nu este în vreun subiect,pentru cå omul însu¿i nu este în omul individual...

Aristotel 117

Este caracteristica substan¡elor ¿i a diferen¡elor cå, în toatecazurile, ele sunt enun¡ate sinonim. Cåci toate propozi¡iile de acestfel au ca subiect individul ori specia. Este adevårat cå substan¡aprimå, întrucât nu este enun¡atå despre ceva, ea nu poate niciodatåforma predicatul vreunei propozi¡ii. Dar la substan¡ele secundespecia este enun¡atå despre individ, iar genul atât despre specie,cât ¿i despre individ...

Orice substan¡å apare ca însemnând ceva strict determinat. ¥ncazul substan¡ei prime, aceasta este necontestat adevårat; cåci lucruleste indivizibil ¿i numeric o unitate. ¥n cazul substan¡elor secunde...dåm impresia cå indicåm de asemenea ceva strict determinat, darimpresia nu este adevåratå, pentru cå o substan¡å secundå nu esteceva unic, ci o calificare. ¥n adevår, ea nu este una, ca substan¡aprimå; cuvintele om ¿i animal sunt enun¡ate despre mai multesubiecte.

O altå caracteristicå a substan¡ei este cå ea nu are contrar.Care ar putea fi contrarul unei substan¡e prime, cum este un anumitom sau un anumit animal? Nu existå nici unul...

Substan¡a, de asemenea, nu pare så admitå o varia¡ie de grad.Nu în¡eleg prin aceasta cå o substan¡å nu poate fi mai mult ori maipu¡in substan¡å decât alta, ci cå nici o substan¡å nu admite varia¡iide grad în esen¡a ei. Bunåoarå, o substan¡å particularå, om, nupoate så fie mai mult ori mai pu¡in om, nici fa¡å de sine, nici fa¡å dealt om...

Cel mai caracteristic semn distinctiv al substan¡ei pare så fiecå, de¿i este numeric una ¿i aceea¿i, totu¿i prime¿te calitå¡icontrarii... Astfel, un anumit om este o datå alb, altå datå negru, odatå cald, altå datå rece, o datå bun, altå datå råu, de¿i este unul ¿iacela¿i... (5, 2a - 4b)

Metafizica. Cantitate se zice despre ceea ce este divizibil în douåsau mai multe pår¡i, fiind, prin naturå, unul ¿i ceva anume. (V, 13,1020a)

Categorii. Cantitatea este ori discretå, ori continuå. Exemple decantitå¡i discrete sunt numårul ¿i vorbirea; de cantitå¡i continue,liniile, suprafe¡ele, solidele ¿i, pe lângå acestea, timpul ¿i locul...

Pår¡ile unui numår nu au o limitå comunå prin care ele sealåturå... De aceea, numårul este o cantitate discretå.

O linie, dimpotrivå, este o cantitate continuå... Spa¡iul ¿i timpulapar¡in ¿i ele acestui fel de cantitate. Timpul – trecut ¿i viitor –formeazå un tot continuu. ªi tot a¿a, spa¡iul este o cantitatecontinuå... (6, 4b)


Prin calitate în¡eleg aceea datoritå cåreia spunem cå ceva esteîntr-un fel sau altul... (8, 8b)

Metafizica. Calitate se zice, într-un fel, diferen¡ei ca esen¡å... ¥naltul, termenul stå pentru obiectele matematice imobile, precumnumerele având o calitate anume... Apoi, determina¡iilor substan-¡elor în mi¿care, ca, bunåoarå, aceea de a fi cald ¿i aceea de a firece, de a fi alb ¿i de a fi negru... ¥n sfâr¿it, ¿i cu privire la viciu ¿i lavirtute, la bine ¿i råu în genere.

Relativ se zice, într-un fel, dublului în raport cu jumåtatea sautriplului cu cea de a treia sa parte, în genere, acelui ceva care estemultiplu fa¡å de acela care este de mai multe ori cuprins, ca ¿idespre prea mult sau prea pu¡in. ¥n alt sens, se zice despre ceea ceîncålze¿te fa¡å de ceea ce este încålzit, despre ceea ce poate tåia ¿iceea ce este tåiat, în genere, despre ceea ce este agent ¿i ceea ceeste pacient. Mai sunt ca relative ¿i ceea ce poate fi måsurat ¿imåsura, ceea ce poate fi ¿tiut ¿i ¿tiin¡a, sensibilul ¿i senza¡ia. (V,14, 15, 1020b ¿i urm.)

Categorii. Se cheamå relative acele lucruri care sunt conceputeîn compara¡ie cu altele sau prin raportare la alte lucruri. De exemplu,cuvântul mai mare se explicå prin raportare la altceva, cåci seîn¡elege cå este vorba de mai mare decât altul... (7, 6a-b)

5. Fizica. Pentru cå orice schimbare se face din ceva în ceva,ceea ce se schimbå s-ar putea schimba în patru sensuri: sau dintr-unne-subiect într-un subiect, sau dintr-un ne-subiect într-unne-subiect; iar eu numesc subiect ceea ce se aratå printr-o afirma¡iepozitivå. Din cele spuse se vede cå, în mod necesar, existå treischimbåri; una dintr-un subiect într-un subiect, a doua dintr-unsubiect într-un ne-subiect, a treia dintr-un ne-subiect într-unsubiect. Schimbarea dintr-un ne-subiect într-un ne-subiect nu estecu adevårat schimbare, pentru cå nu existå contrarietate, nicicontradic¡ie.

Schimbarea dintr-un ne-subiect într-un subiect este o generare...Iar schimbarea dintr-un subiect într-un ne-subiect este distrugere...

Dar pentru cå orice mi¿care este o schimbare oarecare, iarschimbårile amintite sunt trei la numår ¿i schimbårile dupå generare¿i distrugere nu sunt mi¿cåri, ci sunt schimbåri dupå contradic¡ie,în mod necesar numai schimbarea de la subiect la subiect estemi¿care. Subiectele sunt sau contrarii, sau intermediare... Dacådeci toate categoriile s-au deosebit dupå substan¡å, calitate, loc,timp, cantitate, ac¡iune sau pasiune, în mod necesar existå treimi¿cåri: a calitå¡ii, a cantitå¡ii ¿i a locului. (V, 1, 225a)

Aristotel 119

Dupå substan¡å nu existå mi¿care, pentru cå nu existå nici unlucru din cele aråtate contrare substan¡ei. Nu existå nici a rela¡iei,cåci se admite cå, dacå mi¿cå una dintre rela¡ii, cealaltå nu semi¿cå... Nu existå nici mi¿care a agentului sau a pacientului ¿i nicia lucrului fåcut sau a motorului (prim), pentru cå nu existå nicimi¿carea mi¿cårii, nici generarea generårii, nici schimbareaschimbårii.

Dar pentru cå nu existå mi¿care nici a substan¡ei, nici a rela¡iei,nici a ac¡iunii, nici a pasiunii, råmâne cå existå mi¿care numaidupå cantitate, dupå calitate ¿i dupå loc, pentru cå fiecare dintreaceste categorii are un contrariu. Råmâne deci stabilit cå schimbareadupå calitate este alterare... Iar mi¿carea dupå cantitate... estecre¿tere sau descre¿tere. Mi¿carea dupå loc n-are nume... Så-i dåmnumele comun de transport...

Din cele spuse rezultå cå nu existå decât aceste trei mi¿cåri.Dar nemi¿catul este absolut cu neputin¡å så se mi¿te... (V, 2, 225b- 226a)

... ¥n mod necesar, existå trei lucruri: lucrul mi¿cat, motorul ¿ilucrul prin care acesta pune în mi¿care. Lucrul mi¿cat se mi¿cåprin necesitate, dar nu este necesar så punå în mi¿care; înså lucrulprin care pune în mi¿care, în mod necesar pune în mi¿care ¿i estemi¿cat..., dar motorul este nemi¿cat... (VIII, 5, 256b - 257a)

Pentru cå este necesar ca în continuu så existe mi¿care, în modnecesar existå un lucru ve¿nic, care pune în mi¿care cel dintâi fieunul, fie mai multe lucruri, iar primul motor este nemi¿cat... (VIII,6, 258a - 259a)

6. Metafizica. Adevårul nu-l putem cunoa¿te dacå nu putemcunoa¿te cauza... Cel mai adevårat lucru e acela care e pricinaadevårului ¿i a celorlalte lucruri provenite din el. De aceea principiilecelor ve¿nic existente con¡in cea mai mare parte de adevår. Cåci elen-au însu¿irea de a fi doar în chip temporar adevårate, iar temeiuladevårului nu stå în ele afarå de, ci doar ele sunt temeiul adevåruluicelorlalte lucruri. A¿a cå fiecare lucru participå la adevår în måsuraîn care participå la fiin¡å. (II, 1, 993b - 994a)

Dacå existå lucruri ce sunt întotdeauna unite ¿i pe care estepeste putin¡å så le despår¡im sau dacå, pe de altå parte, sunt altelece se prezintå despår¡ite ¿i pe care nu le putem uni nicicum; dacåmai sunt unele care admit ambele cazuri, prezentându-se când unite,când despår¡ite, atunci a fi înseamnå a fi unit ¿i unu, iar a nu fiînseamnå a nu fi unit, adicå a fi multiplu. A¿adar, când e vorba delucruri ce sunt susceptibile de ambele contrarii, aceea¿i opinie ¿iaceea¿i judecatå ajunge så fie adevåratå sau falså ¿i se poate ca easå fie adevåratå sau falså... (IX, 10, 1051b - 1052a)


... Adevårul este afirma¡ia despre ceea ce în realitate e unit, ¿inega¡ia, despre ceea ce în realitate este despår¡it, iar falsul conståîn opozi¡ia fa¡å de aceastå afirma¡ie ¿i nega¡ie. (VI, 4, 1027b - 1028a)

7. Analiticile secunde. Este evident cå nici nu avem înainte de ane na¿te cunoa¿terea principiilor, nici nu am dobândit-o dintr-ototalå ignoran¡å ¿i fårå o anumitå facultate. A¿adar, este necesar sådispunem de o facultate de a cunoa¿te, care înså nu e superioaråprincipiilor cunoscute.

¥n ce prive¿te aceastå facultate, experien¡a ne mårturise¿te cåeste o însu¿ire a tuturor animalelor. ¥n adevår, acestea posedå de lanaturå facultatea de a deosebi, pe care o numim percep¡ie.

¥n timp ce facultatea de a percepe este såditå în toate animalele,la unele din ele se produce o imagine sensibilå care persistå, laaltele nu. Acolo unde nu are loc o imagine persistentå, animalelenu au o altå cunoa¿tere decât percep¡ia. La animalele care suntcapabile så påstreze în suflet o urmå a percep¡iei mai observåmîncå o deosebire, dacå imaginea persistentå s-a repetat; uneori, dinimaginile persistente se produce o no¡iune, alteori nu.

Din percep¡ie, a¿adar, ia na¿tere amintirea, cum numimimaginea persistentå; din amintirea care s-a repetat adesea se na¿teexperien¡a, cåci amintirile în numår mare duc la o experien¡å unitarå.¥n sfâr¿it, din experien¡å sau din orice general care persistå în suflet– generalul este unul alåturi de multiplu, care este totu¿i unul întoate cazurile particulare – rezultå principiul artei ¿i al ¿tiin¡ei, alartei când e vorba de devenire, al ¿tiin¡ei când vorba de existen¡å.

Astfel, facultå¡ile în discu¡ie nici nu sunt gata înnåscute în suflet,nici nu sunt dobândite din alte facultå¡i mai puternice, ci î¿i auoriginea în senza¡ie (percep¡ie). Procesul de cunoa¿tere se aseamånåcu o luptå în care to¡i fug, dar dacå unul se opre¿te, se opre¿te apoialtul ¿i tot a¿a un altul, pânå ce s-a restabilit ordinea de la început.¥n adevår, sufletul este în a¿a fel constituit, încât poate treceprintr-un asemenea proces.

Când un fenomen individual, care înså nu este distinct în speciasa, persistå, atunci sufletul are un prim caracter general. Cåci, de¿ipercepem individualul, percep¡ia înså¿i se îndreaptå cåtre general,de exemplu spre om, nu spre omul Callias. Apoi are loc printreaceste caractere generale prime o nouå persisten¡å, pânå ce ajungela individual indivizibil ¿i la general (universal)... Este deci evidentcå trebuie så cunoa¿tem primele principii cu ajutorul induc¡iei. Cåciîn acest chip senza¡ia ne dezvåluie adevårul.

Aristotel 121

Deoarece printre facultå¡ile intelectului, cu ajutorul cåroracunoa¿tem adevårul, unele sunt adevårate, iar altele sunt supuseerorii, de pildå opinia ¿i ra¡ionamentul, în timp ce ¿tiin¡a ¿i intelectulintuitiv sunt întotdeauna adevårate, deoarece nici o altå facultate,în afarå de intelectul intuitiv, nu este mai exactå decât ¿tiin¡a,urmeazå cå nu existå o ¿tiin¡å a principiilor. De asemenea, trebuieså avem în vedere cå principiile sunt mai sigure decât concluziiledemonstra¡iei ¿i cå orice ¿tiin¡å se fundeazå pe principii. Deoarecetotu¿i numai intelectul intuitiv este mai adevårat decât ¿tiin¡a,principiile sunt obiectul intelectului intuitiv. Aceasta este adevårat¿i din motivul cå demonstra¡ia nu este principiul demonstra¡iei,deci nici ¿tiin¡a nu este principiul ¿tiin¡ei. Dacå în afarå de ¿tiin¡ånu posedåm nici o altå facultate de a cunoa¿te adevårul, intelectulintuitiv trebuie så fie principiul ¿tiin¡ei. Astfel, intelectul intuitiveste principiul principiului ¿tiin¡ei, întocmai cum totalitatea ¿tiin¡eieste într-un raport asemånåtor cu totalitatea lucrurilor. (II, 19, 99b- 100a)

Cunoa¿tem, oare, înainte de a face o induc¡ie ori de a face unsilogism? Trebuie så spunem cå, poate, într-un sens ¿tim, în altulînså nu. Dacå în sensul absolut al termenului a cunoa¿te nucunoa¿tem existen¡a acestui triunghi, cum am putea oare så ¿timîn sens absolut cå unghiurile lui sunt egale cu douå unghiuri drepte?Nici într-un chip. Este evident cå cunoa¿terea nu are decât un singurîn¡eles; anume så ¿tim în general, dar nu în chip absolut... (I, 1,71a - 71b)

Ibidem, 1, 2, 71b - 72a. Suntem de pårere cå avem o cunoa¿tereabsolutå despre un lucru..., când credem cå am cunoscut cauza decare depinde lucrul, anume ca fiind cauza lui, ¿i nu a altuia, ¿i apoicând am în¡eles cå este imposibil ca el så fie altfel decât este. Esteevident acum cå cunoa¿terea ¿tiin¡ificå este de acest fel...

Noi cunoa¿tem ¿i prin demonstra¡ie. Prin demonstra¡ie în¡elegun silogism ¿tiin¡ific, adicå un silogism a cårui posesiune este înså¿i¿tiin¡a. Admi¡ând acum cå defini¡ia noastrå a cunoa¿terii ¿tiin¡ificeeste corectå, cunoa¿terea demonstrativå trebuie så rezulte dinpremise adevårate, prime, nemijlocite, cunoscute mai bine ¿i maiînainte decât concluzia ale cårei cauze sunt. Fårå îndeplinirea acestorcondi¡ii, principiile a ceea ce se demonstreazå nu vor fi potrivitconcluziei. Premisele trebuie så fie prime ¿i nedemonstrabile, altfelele vor avea nevoie de demonstra¡ie ca så fie cunoscute. Premiseletrebuie så fie cauzele concluziei, mai bine cunoscute decât ea ¿ianterioare ei; cauzele ei, întrucât noi avem cunoa¿tere ¿tiin¡ificå a


unui lucru numai atunci când cunoa¿tem cauza lui; anterioare,pentru cå sunt cauze; cunoscute mai înainte, nu numai ca simplåîn¡elegere a sensului lor, ci ¿i ca luare de cuno¿tin¡å de existen¡alor. Acum, anterior ¿i mai bine cunoscut sunt termeni cu douåîn¡elesuri, pentru cå existå o diferen¡å între anterior ¿i mai binecunoscut în ordinea naturii ¿i ceea ce este anterior ¿i mai binecunoscut fa¡å de noi. ¥n¡eleg prin anterioare ¿i mai bine cunoscuteîn ordinea naturii acelea care sunt mai îndepårtate de sim¡ire. Tocmaicele mai universale cauze sunt ¿i cele mai îndepårtate de sim¡uri,pe când cauzele particulare sunt cele mai apropiate de sim¡uri...Când zic cå premisele unei cuno¿tin¡e trebuie så fie prime, în¡elegcå ele trebuie så fie principii potrivite, întrucât premisa primå ¿iprincipiu sunt tot una... (I, 2, 71b - 72a)

Despre suflet. Dacå pre¡uim ¿tiin¡a..., atunci pe drept cuvânt secade så situåm cercetarea despre suflet printre cele mai de seamå.Cunoa¿terea lui pare så contribuie în mare måsurå la aprofundareaadevårului în întregul såu, dar mai ales la cunoa¿terea naturii, cåcisufletul este, oarecum, principiul vie¡uitoarelor... (I, 1, 402a - 402b)

(Sufletul) este o substan¡å, anume cea potrivitå cu ra¡iunea dea fi a lucrului. Aceasta înseamnå cå este esen¡å pentru un corpanumit, întocmai cum, de pildå, dacå o unealtå ar fi un corp natural,ar fi, så zicem, o secure. Esen¡a ei ca secure ar fi tocmai substan¡aei, iar sufletul ar fi aceasta... Ceea ce am spus trebuie observat ¿i lapår¡ile corpului. Dacå ochiul ar fi o vietate, våzul însu¿i ar fi sufletullui... (II, 1, 412b - 413a)

Despre fiecare sim¡ trebuie så discutåm mai întâi considerândobiectele sensibile. „Sensibil“ se spune în trei în¡elesuri, dintre careîn douå le afirmåm „sensibile în ¿i prin ele însele“, iar într-unul„sensibile accidental“. Dintre cele douå, unul este sensibil specificfiecårui sim¡, iar celålalt comun tuturor. Numesc specific pe celcare nu se poate percepe cu un alt sim¡... (II, 6, 418a - 418b)

... Reprezentarea e altceva decât sim¡irea ¿i gândirea, dar eaînså¿i nu ia na¿tere fårå senza¡ie... Reprezentarea este facultateadespre care spunem cå face så se nascå în noi imaginea; ea este opoten¡å prin care noi discernem ¿i adeverim, dar ¿i putem gre¿i. Deacela¿i fel sunt: sim¡irea, opinia, ¿tiin¡a, intelectul. Dar cå ea nu esenza¡ie e evident din cele urmåtoare. De bunå seamå, senza¡iaeste sau o poten¡å, sau un act..., dar e clar cå reprezentarea are loc¿i fårå participarea vreunuia dintre ace¿ti factori, ca de pildå învise. Apoi senza¡ia este totdeauna prezentå, pe când reprezentareanu. (III, 3, 427b - 428b)

Aristotel 123

De o parte existå un intelect de a¿a naturå, încât så devinåtoate, iar de alta un altul, prin care se îndeplinesc toate*... Iar acestintelect este separat, neafectabil ¿i neamestecat, fiind prin naturasa act, activitate realå. Cåci totodatå factorul activ este superiorcelui supus afec¡iunii ¿i totodatå principiul dominant asupramateriei.

Existå identitate între ¿tiin¡a în act ¿i obiectul ei. ¥n schimb, ceavirtualå este anterioarå, în timp ce în fiecare individ, dar consideratåîn general, nu este anterioarå în timp. Totu¿i câteodatå gânde¿te,iar altå datå nu gânde¿te. ¥nså, separat fiind, el este numai ceea ceîn realitate este ¿i numai ca atare este el nemuritor ¿i ve¿nic. Noi nuavem memorie cu intelectul activ, deoarece este neafectabil, pe cândintelectul afectabil (pasiv) este pieritor, ¿i fårå el fiin¡a gânditoarenu cugetå nimic. (III, 5, 430a - 436b)

7. Etica nicomahicå. Orice artå ¿i orice doctrinå, tot a¿a oriceac¡iune ¿i orice hotårâre par a râvni un bine; de aceea, nimerit s-aspus cå bine este ceva râvnit de toate. Dar vedem o deosebire ascopurilor urmårite. Unele scopuri sunt activitå¡i, celelalte, pe lângåacestea, încå ¿i anumite opere sau lucruri. Unde înså, pe lângåac¡iuni, existå scopuri anumite, acolo operele sunt dupå natura lormai bune decât activitå¡ile.

Existând înså multe ac¡iuni, arte ¿i ¿tiin¡e, existå ¿i unelescopuri. Scopul artei medicale este sånåtatea; cel al construc¡iei decoråbii, corabia; cel al strategiei, biruin¡a; cel al artei economice,bogå¡ia...

Dacå existå un scop al actelor noastre pe care îl vrem pentru elînsu¿i, iar celelalte numai de dragul acestuia..., este vådit cå unatare scop trebuie så fie binele, ¿i anume binele suprem. Cunoa¿terealui n-ar trebui så aibå oare ¿i pentru via¡å o mare însemnåtate,înlesnindu-ne, ca unor ¡inta¿i care au o ¡intå hotårâtå, så nimerimmai bine ceea ce trebuie? Dacå e a¿a, så încercåm a schi¡a cel pu¡inacest scop, spre a aråta ce este ¿i cårei ¿tiin¡e îi apar¡ine.

Dupå toatå aparen¡a, acest scop apar¡ine ¿tiin¡ei celei maiståpânitoare ¿i conducåtoare în cel mai înalt în¡eles. Aceasta este,fårå îndoialå, politica. (I, 1, 1094a - 1094b)

9. Etica nicomahicå. Så ne întoarcem acum iarå¿i la tema noastrå¿i, întrucât orice cunoa¿tere ¿i voire ¡inte¿te spre un bine, så aråtåmce trebuie så consideråm ca fiind binele ce constituie scopul arteipolitice ¿i ce este binele cel mai înalt în afara ac¡iunii. Asupra numelui


* Este vorba de intelectul pasiv ¿i de intelectul activ.

sunt aici cei mai mul¡i de aceea¿i pårere; fericire o numesc mul¡imea¿i capetele cele mai sub¡iri, ¿i a tråi bine ¿i a se afla bine înseamnåpentru ei tot ceea ce înseamnå a fi fericit. Dar despre ce ar fi så fiefericirea, asupra acestei întrebåri pårerile sunt împår¡ite. (I, 2, 1095a- 1095b)

Vedem cå în fiecare activitate ¿i artå binele este totdeauna altul;altul în medicinå, altul în strategie. Ce este deci binele propriu, alfiecåruia? Se vede cå este ceea ce reprezintå scopul, pentru care înfiecare activitate se fac toate celelalte. Acesta ar fi în medicinåsånåtatea, în strategie, biruin¡a, în arhitecturå, casa, în alte arte,iarå¿i altele, ¿i la toatå ac¡iunea ¿i voirea, scopul. Pentru aceasta sefac totdeauna toate celelalte. Dacå deci pentru tot ce cade subac¡iunea omeneascå existå o ¡intå comunå, atunci aceasta este binelece poate fi atins prin ac¡iune, iar dacå sunt mai multe, acestea...

Cum scopurile sunt, fårå îndoialå, numeroase ¿i cum pe multedintre ele nu le vrem decât de dragul altor scopuri, de exemplu:bogå¡ie, avere ¿i în general unelte, e limpede cå nu toate sunt scopurifinale, pe când doar binele cel mai înalt trebuie så fie un scop final¿i ceva desåvâr¿it. Dacå existå deci un scop final, atunci acestatrebuie cåutat... Ca scop final în în¡elesul cel mai înalt consideråmceea ce e dorit pentru altceva. ªi ceea ce e voit atât pentru sine, cât¿i pentru altceva... O asemenea însu¿ire pare så aibå mai înainte detoate fericirea. Pe ea o vrem întotdeauna pentru sine, niciodatåpentru altceva...

Binele desåvâr¿it, el însu¿i, trebuie så fie tot autarh. ¥n¡elegemprin acest termen o îndestulare nu numai pentru individ, caretråie¿te pentru sine ¿i pentru pårin¡ii såi, pentru copiii såi, pentrufemeia sa, prietenii ¿i concetå¡enii såi, deoarece omul e menit de lanaturå pentru comunitatea politicå. Dar aici trebuie så tragem unhotar. Cåci, dacå am vrea så întindem aceasta la nesfâr¿it, asuprastråbunilor ¿i urma¿ilor, nu am ajunge la nici un rezultat... Ca cevaautarh, a¿adar, consideråm ceea ce numai pentru sine face via¡avrednicå de râvnit, a¿a cå nu e nevoie de nimic altceva. A¿a cevacredem cå este fericirea, ba o credem ca pe cel mai râvnit lucru...

Prin urmare, fericirea se înfå¡i¿eazå ca ceva perfect ¿i autarh,ca fiind scopul din urmå al tuturor actelor noastre. (1, 5, 1096a -1098a)

Se ive¿te întrebarea: Fericirea se dobânde¿te prin învå¡åturå,obi¿nuin¡å sau prin altfel de exerci¡iu, sau se împarte omului printr-ointerven¡ie divinå ori prin întâmplare...

Chiar dacå fericirea se dobânde¿te prin virtute ¿i o anumitåînvå¡åturå sau exerci¡iu ¿i nu este håråzitå de cåtre zei, ea pare så

Aristotel 125

facå parte din lucrurile cele mai divine; cåci pre¡ul ¿i ¡inta virtu¡iitrebuie så fie totu¿i cel mai mare bun ¿i ceva divin ¿i fericit. (1, 10,1099b - 1100a)

Cum fericirea este o activitate a sufletului potrivitå cu virtuteadesåvâr¿itå, noi vom lua virtutea ca obiect al cercetårii noastre,deoarece vom învå¡a a în¡elege în urmå mai bine ¿i fericirea... Dintrevirtu¡i numim pe unele dianoetice sau virtu¡i ale intelectului, pecelelalte, virtu¡i etice (morale). Virtu¡i intelectuale sunt în¡elepciunea,inteligen¡a ¿i pruden¡a; virtu¡i morale, dårnicia ¿i cumpåtarea. Cåci,dacå vorbim de caracterul cuiva, noi nu spunem cå acela este în¡eleptsau inteligent, ci cå este blând sau cumpåtat. ¥l låudåm înså ¿i pecel în¡elept pentru habitus-ul în¡elepciunii. Dar un habitus låudabilse nume¿te virtute. ( 1, 13, 1102a - 1103a)

Virtu¡ile nu ne sunt date nici de la naturå, nici împotriva naturii,ci noi avem dispozi¡ia naturalå så le primim în noi; înså aceastådispozi¡ie vine prin deprindere. (II, 1, 1103a - 1103b)

Virtutea este un habitus al alegerii care ¡ine mijlocul stabilitpentru noi ¿i e determinatå de ra¡iune, a¿a cum determinå pe unom care judecå. Mijlocul este cel între o obi¿nuin¡å gre¿it în¡eleasådin douå puncte de vedere, din cel al lipsei ¿i din cel al prisosului...(II, 6, 1107la)

Dacå cel ce cultivå virtutea trebuie så fie educat ¿i obi¿nuit såtråiascå printre stråduin¡e nobile, n-are voie så fåptuiascå ceva råu– nici fårå voie, nici cu voie –, aceasta s-ar putea înlesni, desigur, caså tråiascå dupå o anumitå ra¡iune ¿i dupå o anume rânduialåpotrivitå, care are totodatå ¿i o anume putere constrângåtoare.Autoritå¡ii pårinte¿ti nu i se atribuie silå ¿i constrângere... Legeaînså are putere constrângåtoare ¿i este, în acela¿i timp, pornitå dincunoa¿tere ¿i ra¡iune... Legea înså, când porunce¿te ceva ce e drept,nu este expuså nici unei uri... (X, 10, 1180a)

10. Poetica. Mi-e în gând så vorbesc despre poezia în sine; desprefelurile, despre puterea de înrâurire a fiecåruia dintre ele... (I, 1447a)

¥n general vorbind, douå sunt cauzele ce par a fi dat na¿terepoeziei, amândouå cauze fire¿ti. Una este darul înnåscut de a imita,sådit în om din vremea copilåriei, iar plåcerea resim¡itå pe care odau imita¡iile este ¿i ea resim¡itå de to¡i... (I, IV, 1448a)

Ibidem, II, 1451b-1452b ... Datoria poetului nu e så povesteascålucruri întâmplate cu adevårat, ci lucruri putând så se întâmple înmarginile verosimilului ¿i ale necesarului. ¥ntr-adevår, istoricul nuse deosebe¿te de poet prin aceea cå unul se exprimå în prozå ¿ialtul în versuri..., ci pentru cå unul înfå¡i¿eazå fapte aieveaîntâmplate, iar celålalt fapte ce s-ar putea întâmpla. De aceea ¿i e


poezia mai filosoficå ¿i mai aleaså decât istoria*, pentru cå poeziaînfå¡i¿eazå mai mult universalul, câtå vreme istoria, mai degrabåparticularul. (II, 1451b - 1452b)

A înfå¡i¿a universalul înseamnå a pune pe seama unui personajînzestrat o anumitå fire, vorbe ¿i fapte cerute de aceasta, dupå legileverosimilului ¿i ale necesarului...

Din cele ce precedå, reiese dar låmurit cå plåsmuitorul, care epoetul, cautå så fie mai curând plåsmuitor de subiecte decât destihuri, ca unul ce-i poet întrucât såvâr¿e¿te o imita¡ie, iar de imitatimitå ac¡iuni...

Tragedia nefiind imita¡ia unei ac¡iuni întregi, ci a unor întâmplåriîn stare så stârneascå frica ¿i mila, acestea î¿i vor vådi puterea lorde înrâurire mai mult atunci când se vor desfå¿ura împotrivaa¿teptårii, dar decurg totu¿i unele din altele...

Tragedia este tocmai o imitare a unor ac¡iuni în stare så inspireaceste sentimente (mila, frica). (XI, 1452b - 1453a)

... Ea înså¿i (tragedia) imita¡ia unor întâmplåri în stare såstârneascå frica ¿i mila, trezirea lor e doar propriul acestui fel deimita¡ie... (XIII, 1452b - 1453a)

¥n zugråvirea caracterelor, ca ¿i în înlån¡uirea faptelor, ceea cetrebuie så urmåreascå poetul e verosimilul sau necesarul. (XV, 1454a- 1454b)

... Råmâne så ne ocupåm acum de grai...Elementele graiului, în întregul lui, sunt urmåtoarele: litera,

silaba, particula de legåturå, numele, flexiunea ¿i propozi¡iunea.Litera e un sunet indivizibil, nu orice sunet înså, unul putând intraîn alcåtuirea unui sunet inteligibil, indivizibile sunt doar ¿i sunetelescoase de animale, ¿i totu¿i nici unul nu meritå, dupå mine, numelede literå... Silaba e un sunet lipsit de în¡eles. ... Numele e un sunetcompus, înzestrat cu în¡eles... Orice nume poate fi ob¿tesc sauprovincialism, sau metaforå, sau podoabå, sau plåsmuit...

Metafora este trecerea asupra unui obiect a numelui altui obiect,fie de la gen la spe¡å, fie de la spe¡å la spe¡å, fie dupå analogie...(XIX, XX, 1456a - 1457b)

Darul cel mai de pre¡ al graiului este så fie limpede, fårå så cadåîn comun... (XXII, 1458a - 1458b)

Aristotel 127

* Istoria este luatå în sensul primar, ca descriere, observa¡ie, povestire.

A. Reprezentan¡i

Cåtre anul 300, un fenician din Cition, anume Zenon (336-264),începea så ¡inå, într-un portic (stoa), loc public din marginea Atenei,destinat plimbårilor, dar ¿i întrunirilor, o seamå de lec¡ii. Cei ces-au strâns în juru-i s-au numit mai întâi zenonieni, apoi stoici (dela stoa). ¥ntre discipolii (apoi succesori la conducerea ¿colii) cei maiînsemna¡i au fost Cleanthes din Assos (331-282) ¿i Chrysippos dinSoloi sau din Tars (280-210).

Stoicismul primar este numit în istoriografie stoicismul vechi(paleostoicismul); lui îi urmeazå altul de mijloc (mediostoicismul),cu Diogenes Babilonianul (240-150), succesorul lui Chrysippos,Antipatros din Tars (m. 136), Panaitios din Rhodos (185-12) ¿iPosidonios din Apamea (135-51). ¥n fine, cel de al treilea stoicism,cel nou (neostoicismul), este mai ales roman, cu Seneca ¿i MarcusAurelius. Dar include ¿i greci, cel mai proeminent fiind Epictet(50-130), autor al unui Manual foarte citit, expunere pe scurt ¿i peîn¡eles popular a învå¡åturii.

1. ZENON DIN CITION

A. Via¡a ¿i opera

1. Diogenes Laertios, VII (1) – Zenon... e originar din Cition, cese afla în Cipru... (i) A fost elevul lui Crates. Se spune cå dupå aceeaa urmat zece ani lec¡iile lui Stilpon ¿i Xenocrates...

Stoicismul

(4) ¥n afarå de Republica a mai scris: Despre via¡a în conformitatecu natura, Despre instinct sau despre natura omului, Despre pasiuni,Despre datorie, Despre lege, Despre univers, Despre stil, Respingeri,Etica (etc.)...

(6) Poporul atenian îl cinstea foarte mult pe Zenon... (s-a daturmåtorul decret) cu privire la el: „¥ntrucât Zenon s-a dedicat demul¡i ani filosofiei în cetate ¿i a tråit ca un om vrednic în toateprivin¡ele, îndemnând la virtute ¿i cumpåtare, ¿i pe tinerii careveneau la el så-i înve¡e îndreptându-i spre ce era mai bine ¿i dândtuturor prin propria sa purtare un model de urmat..., poporul agåsit cu cale så-i aducå laude ¿i så-l încununeze cu o cununå deaur... ¿i så-i ridice un monument funerar pe cheltuiala publicå...”.

(36) Dintre numero¿ii discipoli ai lui Zenon: Persaios, fiul luiDemetrios din Cition..., Ariston... care a introdus doctrina lucrurilorindiferente din punct de vedere moral, Herillos din Cartagina, carea afirmat cå scopul este cunoa¿terea..., Sphairos din Bospor,Cleanthes din Assos, urma¿ul lui Zenon la conducerea ¿colii...

2. CHRYSIPPOS DIN SOLOI SAU DIN TARS

Diogenes Laertios, VII, (179). Era elevul lui Cleanthes... (180) Afost un dialectician a¿a de renumit, încât foarte mul¡i credeau cå,dacå zeii ar fi fåcut dialecticå, ea n-ar fi fost decât cea a luiHrysippos...

B. Doctrina

1. Diogenes Laertios, VII, (39). Doctrina filosoficå, spun stoicii,se divide în trei pår¡i: fizica, logica ¿i etica. Cel dintâi care a fåcutaceastå împår¡ire a fost Zenon din Cition, în lucrarea sa Desprera¡iune, ¿i acela¿i lucru l-a fåcut ¿i Hrysippos, în prima sa carte aoperei sale Despre ra¡iune ¿i în prima carte a Fizicii sale...

(40) Filosofia, spun ei, este asemenea unui animal, logicacorespunzând oaselor ¿i tendoanelor, etica, pår¡ilor cårnoase, iarfizica, sufletului. O altå compara¡ie folositå de ei este aceea cu unou: coaja este logica, pe urmå vine albu¿ul, care-i etica, iar gålbe-nu¿ul din centru este fizica. Mai asemuiesc filosofia cu un câmppurtåtor de roade: logica fiind gardul care îl înconjoarå, etica, recolta,iar fizica, solul sau copacii; sau cu o cetate bine apåratå de ziduri ¿icârmuitå de ra¡iune...


(42) Ei admit ca un mijloc de descoperire a adevårului parteacare se ocupå cu canoanele sau criteriile, deoarece, în cursul acesteipår¡i, ei determinå deosebirile dintre reprezentåri pe care le avem.La fel, partea referitoare la defini¡ii este acceptatå ca un mijloc derecunoa¿tere a adevårului, în måsura în care lucrurile sunt în¡elesecu ajutorul no¡iunilor generale...

(45) Reprezentarea este o imprimare asupra sufletului: numeleeste foarte potrivit împrumutat de la imprimarea fåcutå de peceteaunui inel pe cearå. Sunt douå feluri de reprezentåri: comprehensive¿i necomprehensive. Comprehensivå numesc ei reprezentarea caree criteriul de judecare a lucrurilor ¿i e produså de un obiect real,fiind imprimatå ¿i întipåritå în conformitate cu acel obiect. Ceanecomprehensivå e reprezentarea care nu provine de la un obiectreal sau care provine de la un obiect real, dar nu în conformitate cuacest obiect, anume reprezentarea care nu e nici clarå, nicidistinctå...

(50) Existå o diferen¡å între reprezentare ¿i obiectul reprezentat;acesta din urmå este o aparen¡å din minte, a¿a cum se întâmplå însomn, în timp ce reprezentarea este actul de imprimare în suflet,adicå o schimbare, a¿a cum este aråtat de Hrysippos. Pentru cå,spune el, nu trebuie så luåm „imprimarea” în sensul literal alcuvântului, ca tiparul unui sigiliu, deoarece nu-i cu putin¡å såpresupunem cå un numår de asemenea imprimåri se poate face înunul ¿i acela¿i loc, de la unul ¿i acela¿i obiect. Reprezentarea esteîn¡eleaså ca aceea a obiectului real, care concordå cu acest obiect¿i a fost întipåritå, imprimatå ¿i presatå în felul unei pece¡i pe suflet,cum nu s-ar fi putut întâmpla dacå ar fi venit de la un obiect nereal...

(54) Stoicienii declarå cå criteriul adevårului este reprezentareacomprehensivå, adicå aceea care vine de la un obiect real...

(61) O no¡iune este o reprezentare a min¡ii, care, de¿i nu-i osubstan¡å, nici o calitate, totu¿i este ca ¿i o substan¡å ¿i este ca ¿io calitate. Astfel, imaginea unui cal ne poate apårea în minte, de¿icalul nu este prezent...

(63) ¥n rubrica ce se ocupå cu lucrurile ca atare ¿i cu lucrurilesemnificate este puså ¿i doctrina despre exprimabilele complete,cum sunt judecå¡ile ¿i silogismele, ¿i aceea despre expresiile eliptice,despre predicate directe ¿i indirecte.

Prin exprimabil, ei în¡eleg expresia care corespunde uneireprezentåri ra¡ionale.

(84) Ramura filosofiei care e etica ei o împart în felul urmåtor:1) studiul despre instinct, 2) rubrica despre lucrurile bune ¿i rele,

Stoicismul 131

3) studiul despre pasiuni, 4) acela despre virtu¡i, 5) acela desprescop, 6) acela despre valoarea supremå, 7) acela despre ac¡iuni,8) acela despre îndatoriri ¿i 9) despre îndemnuri la ac¡iune ¿i opriri...

(87) Zenon, în tratatul såu Despre natura omului, indicå cel dintâidrept scop „via¡a în acord cu natura”, ceea ce e acela¿i lucru cu ovia¡å virtuoaså, virtutea fiind scopul cåtre care ne mânå natura. Lafel spune ¿i Cleanthes în tratatul såu Despre plåcere... Tot a¿a, atråi în conformitate cu virtutea este deopotrivå cu a tråi în acord cuexperien¡a mersului naturii, cum spune Hrysippos..., cåci naturanoastrå individualå este o parte a naturii întregului univers. (88)De aceea, scopul poate fi definit ca o via¡å în acord cu natura sau,în alte cuvinte, în acord cu propria noastrå naturå, ca ¿i cu aceea auniversului, o via¡å în care så ne ab¡inem de la orice ac¡iune opritåde legea comunå pentru toate lucrurile ¿i este identicå cu acel Zeusconducåtor care orânduie¿te tot ce existå. ªi acela¿i lucru constituievirtutea omului fericit ¿i cursul pa¿nic al vie¡ii...

(89) Prin natura cu care via¡a noastrå trebuie så fie în acord,Hrysippos în¡elege atât natura universalå, cât mai ales naturaomului, în timp ce Cleanthes spune cå numai natura universuluitrebuie urmatå, fårå så adauge natura individului.

(90) Virtutea, spun ei, este o dispozi¡ie armonioaså, un lucrucare meritå så fie ales pentru el însu¿i, nu din speran¡å sau teamå,sau vreun alt motiv din afarå. Mai mult, fericirea noastrå constå învirtute, cåci virtutea e acea stare a spiritului care tinde så facåarmonioaså întreaga via¡å...

(94) Bine, în general, este lucrul care are un folos ¿i, mai special,este sau identic, sau apropiat cu folosul. De aici urmeazå cå bineleeste virtutea înså¿i ¿i ceea ce participå la virtute...

(100) Motivul pentru care ei caracterizeazå binele suprem cafrumos este cå el posedå pe deplin propor¡iile numerice cerute denaturå sau are o armonie desåvâr¿itå...

(101) Mai spun cå numai frumosul moral e bun... Ei sus¡in cåfrumosul e virtutea ¿i tot ce participå la virtute...

(120) Dupå pårerea stoicienilor... din falsitate rezultå perver-siunea, care se întinde ¿i asupra min¡ii, iar din aceastå perversiunese nasc multe pasiuni, care sunt tot atâtea cauze de tulburare.Pasiunea, a¿a cum o define¿te Zenon, este o mi¿care nera¡ionalå ¿icontra firii, a sufletului sau un impuls ce cre¿te în mod exagerat...Existå patru genuri de pasiuni: durerea, frica, pofta ¿i plåcerea...

(117) Dupå ei, în¡eleptul e lipsit de pasiuni... E lipsit de trufie,cåci este indiferent ¿i la faimå, ¿i la defåimare... Oamenii în¡elep¡i


sunt austeri, din pricinå cå nu cautå plåcerile pentru ei ¿i nici nu leadmit la al¡ii.

(121) Mai spun cå în¡eleptul este liber, pe când oamenii råi suntsclavi, deoarece libertatea este puterea de a ac¡iona cum vrea, pecând sclavia înseamnå lipsa acestei puteri...

¥n¡eleptul nu va tråi în singuråtate, cåci, în mod firesc, el efåcut pentru societate ¿i ac¡iune...

(132) Stoicienii împart fizica în diferite rubrici: 1) corpurile, 2)principiile, 3) elementele, 4) zeii, 5) limitele, 6) spa¡iul ¿i 7) golul.¥mpår¡irea aceasta este pe specii; împår¡irea pe genuri e fåcutå însåîn trei: prima parte se ocupå cu universul, a doua cu elementele ¿ia treia cu cauzele.

Ei spun cå partea care se ocupå cu universul se divide în douå:cu una se ocupå ¿i matematicienii, întrucât trateazå chestiuniprivitoare la stelele fixe ¿i la planete... Dar mai este ¿i o altå partesau domeniu al cercetårii cosmologice, care apar¡ine numaifizicienilor. Aceasta cuprinde problema referitoare la substan¡auniversului, dacå Soarele ¿i stelele au o materie ¿i o formå, dacålumea a avut un început în timp sau nu, dacå e destructibilå saunu, dacå e conduså de providen¡å ¿i alte chestiuni...

(134) Stoicienii spun cå existå douå principii în univers, unuiactiv ¿i altul pasiv. Principiul pasiv este o substan¡å fårå calitate,adicå materia, în timp ce cel activ este ra¡iunea imanentå din aceaståsubstan¡å, adicå zeul, cåci el este ve¿nic ¿i fåuritorul oricårui lucrudin întregul cuprins al materiei...

Existå o deosebire între principii ¿i elemente; cele dintâi n-aufost nici generate, nici nu vor fi distruse, în timp ce elementele vorpieri în conflagra¡ia universalå. Mai mult, principiile sunt incorporale¿i lipsite de formå, în timp ce elementele sunt înzestrate cu formå.

Corp este ceea ce se extinde în trei dimensiuni: lungime, lå¡ime¿i adâncime...

(135) Zeul este unul ¿i acela¿i lucru cu ra¡iunea, cu destinul ¿icu Zeus... La început, el a existat în el însu¿i ¿i a transformat întreagasubstan¡å prin aer, în apå ¿i, întocmai cum în såmân¡å e cuprinsgermenul, tot a¿a zeul, care este ra¡iunea seminalå a universului,råmâne în umiditate, face maleabilå materia în vederea crea¡iei careva urma. El creeazå mai întâi cele patru elemente: focul, apa, aerul¿i påmântul...

(136) Elementul e definit ca lucrul din care mai întâi se nasclucrurile particulare ¿i în care se desfac pânå la urmå. Cele patruelemente împreunate constituie substan¡a necalificatå care emateria. Focul este elementul cald, apa – cel umed, aerul – cel rece,iar påmântul elementul uscat.

Stoicismul 133

Termenul de univers este folosit de ei în trei în¡elesuri: 1) acelade zeul însu¿i, calitatea specificå din fiecare substan¡å. El esteindestructibil ¿i n-a fost creat, fiind ziditorul acestei orânduiri alumii, el care în anumite perioade absoarbe în sine întreagasubstan¡å ¿i din nou o creeazå din el însu¿i; 2) dau numele deunivers a¿ezårii ordonate a corpurilor cere¿ti, iar în al treilea rândîntregului constituit din acestea douå...

(138) Lumea, dupå pårerea lor, este guvernatå de ra¡iune ¿i deproviden¡å..., ra¡iunea påtrunzând fiecare parte a ei, întocmai cumface sufletul în noi... Astfel, lumea întreagå este o fiin¡å vie, înzestratåcu suflet ¿i ra¡iune... Hrysippos ¿i Poseidonios spun cå cerul estera¡iunea conducåtoare a lumii. Cleanthes înså sus¡ine cå estesoarele...

(140) Poseidonios ¿i Antipatros cu discipolii såi spun cå lumeaeste sfericå, forma aceasta fiind cea mai potrivitå pentru mi¿care.¥n afara acestei lumi este råspândit vidul infinit, care este incorporal.Incorporal se nume¿te ceea ce e capabil så fie ocupat de un corpfårå a fi totu¿i ocupat. ¥n univers nu existå spa¡iu gol, ci totulformeazå un întreg unit. Acesta-i rezultatul necesar al armoniei ¿ial tensiunii, care unesc la un loc lucrurile din cer cu cele de pepåmânt...

(141) ªi timpul este un incorporal, fiind distan¡a mi¿cårii lumii.Timpul trecut ¿i cel viitor sunt infinite, numai timpul prezent e finit.Stoicienii sus¡in cå lumea este pieritoare, întrucât este nåscutå prinanalogie cu lucrurile care sunt percepute de sim¡uri, iar lucrul alecårui pår¡i sunt pieritoare este ¿i el pieritor; or, pår¡ile lumii suntpieritoare, având în vedere cå ele se transformå unele în altele. Deaceea, lumea înså¿i este pieritoare...

(142) Lumea se na¿te atunci când substan¡a ei se produce dinfoc, prin aer, în apå, iar partea consistentå din apå, condensându-se,se preface în påmânt, în timp ce partea sub¡ire se preface în aer, iaraceasta, sub¡iindu-se ¿i mai mult, då na¿tere la foc. Dupå aceasta,din amestecul acestor elemente s-au format plantele ¿i animalele ¿itoate celelalte din naturå...

(143) Doctrina cå lumea e un animal dotat cu ra¡iune, via¡å ¿iinteligen¡å este exprimatå de Hrysippos în prima carte a tratatuluisåu Despre providen¡å... Este un animal în sensul cå-i o fiin¡åînsufle¡itå, înzestratå cu senza¡ie. ¥ntr-adevår, animalul e superiorcelui ce nu-i animal ¿i nimic nu-i superior lumii, deci lumea este unanimal. Este înzestratå cu suflet, din care reiese cå sufletele noastresunt frânturi rupte din sufletul lumii...

(150) Stoicienii sus¡in cå materia primarå este substan¡a tuturorlucrurilor... Prin materie se în¡elege substan¡a din care se na¿teorice lucru...


(156) Dupå pårerea stoicienilor, natura este un foc artist cepå¿e¿te pe calea spre crea¡ie, ceea ce-i totuna cu un suflu de foc,dotat cu artå...

2. Pseudo-Plutarch, De placita philosophorum, I, 2. Stoicieniispun cå toate cauzele sunt corporale.

3. Sextus Empiricus, Contra învå¡a¡ilor, IX, 211. Pentru stoicieniorice cauzå este un corp, dar efectul este un incorporal. De exemplu,cu¡itul, un corp, dar efectul este un incorporal. De exemplu, cu¡itul,un corp, ac¡ioneazå asupra altui corp, carnea, dar efectul, faptul dea fi tåiatå aceasta din urmå, este un incorporal, fiind un atribut. Altexemplu: focul ac¡ionând asupra unui corp, lemnul, produce unincorporal, arderea.

Seneca, Scrisoarea 65. Stoicienii spun cå „în naturå factorii dincare totul provine sunt doi: cauza ¿i materia”. Materia este inertå,gata la orice sau gata så stea locului, dacå nimeni n-o pune înmi¿care. Cauza înså, adicå ra¡iunea, då o formå materiei ¿i o mi¿cåîn sensul voit de ea, producând dintr-însa feluritele ei lucråri. Prinurmare, trebuie så existe ceva din care se creeazå un lucru ¿i apoiceva care creeazå. Una este materia, cealaltå este cauza...

4. Nemesius, De natura hominis, 164. Stoicienii zic cå dintreelemente, unele, aerul ¿i focul, sunt active, iar altele, påmântul ¿iapa, sunt pasive.

5. Seneca, Quaestiones naturales, III. Totul este în tot.6. Ps. Plutarch, De placita..., I, 28. Hrysippos spune cå Destinul

este o putere spiritualå care guverneazå întreaga lume. ¥n cartea sadespre Defini¡ii el repetå cå Destinul este ra¡iunea lumii sau legeatuturor lucrurilor... Stoicienii socotesc cå Destinul este ca un lan¡de cauze, adicå o ordine ¿i o conexiune ce nu pot fi nici for¡ate, niciîncålcate.

7. Cicero, De natura deorum, I, 14, 36. Zenon gânde¿te cå legeanaturalå este divinå ¿i cå aceastå for¡å se men¡ine cum trebuielucrând prin contrarii ¿i con¡inându-le.

8. Stobaios, Eclogae..., I, 515. Zenon, în cartea sa Despre naturå,spune cå destinul este o for¡å care pune în mi¿care materia ¿i cå nudiferå de providen¡å (pronoia).

9. Cicero, De fato, XIII, 30. ¥ntre cele ce sunt, unele sunt lucrurisimple, altele compuse. „Socrate va muri într-o anumitå zi” este unlucru simplu, cåci ziua mor¡ii sale este determinatå. Dar dacå a fostdestinat ca Oedip så se nascå din Laios, nu se va putea zice cå„Laios s-a înso¡it sau nu cu Iocasta”, cåci înso¡irea era necesarå(conecesarå, confatalå – confatalis).

Stoicismul 135

EPICUR

Epicur, n. în Samos (342/1), m. în Atena (271 ante), întemeietorulcelui de-al doilea atomism. Prima învå¡åturå o prime¿te în ¿coalaconduså de tatål såu, Neocles. Nemul¡umit de råspunsul dascåluluide gramaticå la o întrebare privind sensul haosului hesiodic, sehotårå¿te så se apuce de studiul filosofiei. Avea, pe atunci, 14 sau12 ani. Hotårându-se pentru filosofie, i-ar fi audiat pe Pamphilosdin Samos, un obscur platonician, ¿i pe Nausiphanes din Teos, din¿coala lui Pyrrhon, trecut la democritism. Totu¿i, nu va evolua niciîn direc¡ia platonicå, nici ca democritian ortodox. În 307, în Atena,nu departe de Academia platonicienilor, cumpårå o „grådinå“, careva da numele ¿colii reîntemeiate aici. ¥n „Grådinå“, se filosofeazå încomun (symphilosophein) ¿i se tråie¿te dupå principiile uneiînvå¡åturi în care în¡elepciunea ¿i prietenia sunt cultivate neabåtut.„Autor foarte fecund“, Epicur va fi scris „aproape trei sute de suluri“(kylindroi), din care Diogenes Laertios, X, 26; 27-28, citeazå doar87. Selectiv: Despre naturå, în 37 de cår¡i, Despre atomi ¿i vid, Despredestin, Despre zei, Despre criteriu sau Canon, Despre simulacre,Despre reprezentare, Despre dragoste, Despre pietate, Despre dreptate¿i celelalte virtu¡i, ¥ndemn la filosofie, Maxime fundamentale, Contramegarienilor, Scrisori. S-au pierdut înså în cea mai mare parte. Nesunt transmise de cåtre Diogenes Laertios, X, 35-83; 84-116;122-135, trei scrisori, respectiv cåtre Herodotos (privitoare la fizicå

Cel de-al doilea atomism

¿i cunoa¿tere), lui Pythocles (despre meteorologie) ¿i cåtre Menoiceus,având ca obiect morala, ¿i 40 de Maxime fundamentale. O culegeredin scrierile filosofului (compila¡ie ulterioarå înså) a fost descoperitåîn Codex Vaticanus (datând din sec. XIV) ¿i publicatå în 1888 subtitlul Gnomologium vaticanum (Senten¡e vaticane). Ca stoicii, Epicurdiviza filosofia în trei pår¡i: fizica, logica (exact, canonica; to kanonikón)¿i etica. „Atomist“ în reconstruc¡ia lumii asemenea lui Democrit, îndeosebire de acesta, Epicur admite cå atomul are ¿i „greutate“, nunumai formå; în urmare, poate så se abatå de la cåderea în liniedreaptå. „Devierii“, poetul roman Lucretius, un „perfect epicurian“,cum i s-a zis, avea så-i spunå clinamen. ¥n logicå (de fapt, gnoseologie)este senzualist moderat. ¥n eticå este hedonist, centrând comporta-mentul moral în plåcere (hedoné).


Diogenes Laertios, X, 1-154. Fiul lui Neocles ¿i al Chairestratei,era cetå¡ean al Atenei din demul Cargattos. Al¡i autori spun cå afost crescut la Samos, unde atenienii trimiseserå coloni, ¿i cå venitla Atena la vârsta de optsprezece ani...

ªi-a petrecut toatå via¡a în Grecia... E drept cå de peste totveneau prietenii la el ¿i tråiau cu el în Grådina lui...

Dintre filosofii vechi, accepta mai mult pe Anaxagoras, de¿i înmulte privin¡e nu era de acord cu el, ¿i pe Archelaos, profesorul luiSocrate...

El împarte (filosofia) între: canonica, fizica ¿i etica. Primaformeazå introducerea la întregul sistem ¿i este con¡inutå într-osingurå operå, numitå Canonul. Partea privitoare la fizicå cuprindeîntreaga teorie despre naturå ¿i se aflå în... Despre naturå. Parteaprivitoare la eticå trateazå despre lucrurile pe care trebuie så lealegem ¿i despre cele pe care trebuie så le evitåm; o putem gåsi încår¡ile Despre felurile de via¡å, în Scrisori ¿i în tratatul Despre scop.A¿ezarea obi¿nuitå totu¿i este så se uneascå fizica ¿i canonica;aceasta din urmå este numitå de epicurieni ¿tiin¡a care se ocupåcu criteriul ¿i cu principiul prim ¿i cu elementele, pe când fizicapropriu-ziså, spun ei, se ocupå cu devenirea ¿i cu pieirea, ¿i cunatura...

¥n Canon, Epicur afirmå cå senza¡iile, anticipa¡iile ¿i sim¡irilenoastre sunt criteriul adevårului; epicurienii, în genere, consideråcå ¿i reprezentårile pornite din intelect sunt criterii. Afirma¡iile luiEpicur le gåsim în Rezumatul adresat lui Herodotos ¿i în Maximelefundamentale. „Orice senza¡ie, spune el, e lipsitå de ra¡iune ¿i de


puterea de a-¿i aminti; cåci nici nu se produce singurå, nici nupoate adåuga sau lua ceva, dacå socotim cå are o cauzå externå.

Nu existå nimic care så poatå dovedi cå senza¡iile sunt gre¿ite...Nici ra¡iunea nu le poate infirma, pentru cå orice ra¡ionament estedependent de senza¡ii... Trebuie så pornim de la lucrurile vizibile,luându-le ca semne ale celor neevidente, cåci toate no¡iunile noastrederivå din senza¡ii fie prin contact direct, fie prin analogie, asemånaresau compunere, ca un oarecare ajutor al ra¡iunii...“

Prin anticipa¡ie, epicurienii în¡eleg un fel de comprehensiunesau de opinie dreaptå, sau de no¡iune, sau o idee generalå depusåîn minte, adicå amintirea unui obiect din afarå, înfå¡i¿at de multeori; de pildå: „Acesta-i un om“; de îndatå ce cuvântul „om“ estepronun¡at, ne gândim la forma omului printr-un act de anticipa¡ie,care a fost precedat de senza¡ii.

Astfel, obiectul de cercetare indicat la început, prin fiecaretermen, devine pe urmå în¡eles ¿i clar. N-am începe niciodatå ocercetare dacå n-am cunoa¿te lucrul pe care-l cåutåm; de pildå:dacå obiectul care se aflå acolo e un cal sau un bou, înainte de aforma aceastå opinie a trebuit, într-un moment sau altul, så ficunoscut prin anticipa¡ie forma unui cal sau a unui bou. N-amputea numi un lucru dacå nu i-am fi învå¡at mai întâi forma lui,prin anticipa¡ie.

Obiectul unei påreri depinde de ceva care ne-a fost clarificatmai dinainte ¿i cu referire la care formåm, de pildå, propozi¡ia: „Deunde ¿tim noi cå acesta este un om?“. Opinia epicurianå socote¿tecå e o supozi¡ie ¿i spune cå poate fi adevåratå sau falså. E adevåratådacå e confirmatå mai apoi sau dacå nu e contraziså de eviden¡å ¿ie falså dacå nu-i confirmatå sau dacå e contraziså de eviden¡å.

Epicurienii afirmå cå existå douå ståri suflete¿ti pasive, plåcerea¿i durerea, care se produc în orice fiin¡å, ¿i cå prima e potrivitå firii,iar cealaltå, stråinå oricårei fiin¡e; cu ajutorul lor se hotårå¿te cetrebuie ales ¿i ce trebuie evitat...

Våtåmårile din partea oamenilor provin din urmåtoarele cauze:ura, invidia ¿i dispre¡ul; pe acestea omul în¡elept le învinge prinra¡iune...

Epicur se deosebe¿te de cirenaici în ceea ce prive¿te plåcerea.Ace¿tia nu cuprind în acest termen plåcerea în stare de repaos, cinumai în stare de mi¿care. Epicur le admite pe amândouå; ¿i plåcereasufleteascå, ¿i pe aceea a trupului... Iatå cuvintele lui Epicur dinlucrarea lui Despre alegere: „Lipsa de tulburare ¿i lipsa de suferin¡åsunt plåceri în stare de repaos; bucuria ¿i veselia se învedereazå înactivitatea de mi¿care“.

Cel de-al doilea atomism 139

Se mai deosebe¿te de cirenaici ¿i în faptul cå ace¿tia sus¡in cådurerile suflete¿ti sunt mai mari decât cele fizice...; pe când Epicursus¡ine cå suferin¡ele suflete¿ti sunt mai rele; oricum, carnea îndurånumai loviturile prezentului, mintea înså pe acelea ale trecutului,prezentului ¿i viitorului.

Tot în felul acesta sus¡ine el cå plåcerile suflete¿ti sunt maimari. Ca dovadå cå plåcerea este scopul, el då faptul cå vietå¡ile, deîndatå ce s-au nåscut, îmbrå¡i¿eazå plåcerea ¿i resping durerea, ¿iacestea le fac de la naturå, fårå a ra¡iona.

De asemenea, alegem virtu¡ile din pricina plåcerii, ¿i nu de dragullor, dupå cum recurgem la medicinå în vederea sånåtå¡ii.

2. Lucretius, De rerum natura, III, 1-3; I, 64-67ºie-¡i urmez, o, podoabå a spiritului grec (...)Omul în via¡a-i zåcea la påmânt altådat-n ru¿ineOchii oriunde-ndrepta¡i, sub povara religiei dure;Din înål¡imile bol¡ii cere¿ti al ei cap apårându-se,Amenin¡a muritorii cu îngrozitoarea-i privire.Când, între muritori, un grec el dintâi îndråzni så ridiceOchi muritori cåtre ea ¿i întâiul i-a stat împotrivå...3. Lactan¡iu, Institutiones divinae, III, 17. Atomii, zicea el (Epicur),

se grupeazå în ordine ¿i oarecum ca literele, care, de¿i limitate lanumår, produc totu¿i, când se ordoneazå, diverse cuvinte nenu-mårate. Cåci, asemenea literelor care au forme diferite, elementeleprimordiale sunt aspre, råsucite, netede.

4. Cicero, De finibus, I, 6, 18-19. Epicur socote¿te cå atomiisunt purta¡i în cådere pe verticalå de propria lor greutate, mi¿carede tot naturalå. Dar observându-se cå atomii, cåzând to¡i în liniedreaptå, nu puteau så se atingå, s-a recurs la o fic¡iune, anume cåei se abat imperceptibil de la aceastå cådere, ceea ce permiteconglomerarea lor. ¥n acest fel s-ar constitui lumea cu tot ceea cecon¡ine.

5. Cicero, De natura deorum, 25, 69. Socotind cå, dacå atomiiar fi purta¡i în jos numai, de propria lor greutate, noi am fi lipsi¡i delibertate, dat fiind faptul cå aceastå mi¿care este determinatå cunecesitate, pentru a ne sustrage acestei necesitå¡i, Epicur a imaginatun mijloc anume. Astfel, zicea cå tot ceea ce cade în linie dreaptå,în virtutea greutå¡ii, deviazå u¿or.

6. Aëtios, I, 23, 4. Epicur admitea douå feluri de mi¿care; peverticalå ¿i abaterea.


7. Plutarch, Contra Colotes, 7. Epicur zice cå nici o culoare nuface parte din corpuri ¿i cå ele vin dintr-o anume ordonare aelementelor ¿i dintr-o anume pozi¡ie fa¡å cu vederea...

8. Aëtios, I, 22, 5. Epicur zice cå timpul este accidentulaccidentelor, adicå el înte¡e¿te mi¿carea.

9. Aëtios, IV, 3, 11. Sufletul, dupå Epicur, este un amestec depatru elemente: de foc de aer, de suflu vital ¿i dintr-un al patruleanedefinit. Acesta din urmå ar fi organul percep¡iei. Suflul vitaldeterminå mi¿carea: aerul, repaosul; focul, cåldura corpului ¿ielementul nedefinit, percep¡ia...

10. Aëtios, IV, 4, 6. Sufletul, zice Epicur, este alcåtuit în douåpår¡i: una ra¡ionalå, care-¿i are sediul în piept, ¿i alta ira¡ionalå,care este råspânditå peste tot în corp...

B. Fragmente

1. Scrisoare cåtre Herodotos: (35) „Epicur salutå pe Herodotos...(34) Am pregåtit eu însumi un rezumat al întregului meu sistem,pentru ca så aibå (cititorul) prezent în minte esen¡ialul dinprincipalele doctrine...

(36) ¥n primul rând, dragå Herodotos, trebuie så în¡elegi lucrurilesemnificate din spatele cuvintelor, pentru ca referindu-te la ele såpo¡i judeca opiniile, cercetårile sau problemele, a¿a încât toatelucrurile så nu råmânå nedovedite ¿i ra¡ionamentele så nu meargåla nesfâr¿it sau så nu ne bazåm pe cuvinte goale de în¡eles. Trebuieca în¡elesul prim al fiecårui cuvânt så fie clar... Pe urmå, trebuie såobservåm îndeaproape toate senza¡iile noastre ¿i tendin¡ele prezentefie ale intelectului, fie ale oricårui alt criteriu, ¿i la fel ¿i stårile noastreafective... Dupå ce acestea au fost în¡elese, e timpul så consideråmlucrurile care sunt neclare.

(38) ¥n primul rând nimic nu se na¿te din neant, cåci altfel orices-ar na¿te din orice, fårå så fie nevoie de semin¡e. Iar dacå ceea cedevine invizibil piere ¿i devine neant, toate lucrurile ar fi pierit,întrucât acel ceva în care se risipesc nu existå; ¿i universul estetotdeauna a¿a cum este acum ¿i va dåinui la fel în viitor, cåci pelângå univers nu existå nimic care så påtrundå în el ¿i så aducåschimbare...

(35) Universul constå în corpuri ¿i vid. Existen¡a corpurilor esteatestatå peste tot de sim¡uri... Dacå n-ar fi vidul sau spa¡iul, pecare le mai numim ¿i naturå impalpabilå, corpurile n-ar avea nimicîn care så existe ¿i prin care så se mi¿te a¿a cum vedem clar cå se


mi¿cå. Nu putem så concepem... cå existå altceva în afarå de corpuri¿i vid. Când vorbim de acestea, le consideråm în ansamblul lor canaturi integrale, iar nu ca proprietå¡i sau accidente ale acestorlaturi...

Unele corpuri sunt compuse; altele sunt elementele din care-sfåcute aceste corpuri. Aceste elemente sunt insecabile ¿ineschimbåtoare dacå trebuie ca lucrurile så nu piarå în nefiin¡å;atomii sunt destul de tari ca så reziste când lucrurile compuse sedesfac, deoarece sunt de natura plinului ¿i nu pot fi risipite nicåieri¿i nicicum. Deci este necesar ca principiile lucrurilor så fie insecabile¿i elementele naturale ale corpurilor.

Universul e infinit atât din cauza mul¡imii atomilor, cât ¿i aextinderii vidului. ¥ntr-adevår, dacå vidul ar fi infinit ¿i corpurilefinite, acestea n-ar avea unde så råmânå, ci s-ar împrå¿tia, fiindpurtate prin vidul infinit, neavând nici un reazim care så le trimitåînapoi prin ciocnire. Pe de altå parte, dacå vidul ar fi finit, infinitateade atomi n-ar avea loc unde så stea.

Mai departe, atomii... variazå la nesfâr¿it în formele lor. Pentrufiecare formå atomii asemånåtori sunt pur ¿i simplu infini¡i canumår, dar în ce prive¿te deosebirile calitative atomii nu sunt pur¿i simplu infini¡i ¿i numai de necuprins. Cåci nici divizibilitatea numerge la infinit...

(43) Atomii sunt ve¿nic în mi¿care... (Ei) n-au alte calitå¡i înafarå de formå, mårime ¿i greutate...

(45) Existå un numår infinit de lumi, unele la fel cu a noastrå,altele deosebite... Pe de altå parte, existå amprente care au aceea¿iformå ca ¿i a corpurilor solide, dar care nu întrec în sub¡irime oriceobiect pe care-l vedem... Acestor amprente noi le dåm numele desimulacre. Mai mult chiar, mi¿carea lor în vid având loc fårå såîntâlneascå ceva de care så se loveascå, parcurge orice distan¡åîntr-un timp neînchipuit de scurt, cåci mi¿carea fårå ciocnire capåtåpentru noi asemånarea cu încetineala ¿i iu¡eala.

(47) Simulacrele sunt de o sub¡irime de neîntrecut... Aceastaface ca iu¡eala lor så fie uria¿å, ca ele så gåseascå totodeauna uncanal de trecere, pentru cå emana¡ia lor neîncetatå nu se love¿te devreo rezisten¡å...

(48) Pe lângå aceasta, så mai amintim cå producerea simulacrelorare loc cu iu¡eala gândirii. Existå o emana¡ie continuå de particulede pe suprafa¡a lucrurilor, fårå nici o mic¿orare a emanårii, dincauza umplerii din nou a locului påråsit de un simulacru prinemanare, iar acesta î¿i påstreazå pentru multå vreme ordinea ¿ipozi¡ia atomilor din corpul solid...


(49) Noi trebuie så consideråm cå vedem ¿i concepem lucrurileprin care intrå în noi venind de la lucrurile exterioare. ¥ntr-adevår,lucrurile exterioare nu ¿i-ar întipåri a¿a de bine asupra noastrånatura lor proprie în culoare ¿i formå..., dacå n-ar fi påtrunderea înnoi, într-o mårime adaptatå în ochii ¿i mintea noastrå, a unor imaginicare vin de la lucruri, având aceea¿i culoare ¿i formå ca ¿i lucrurilede la care emanå. Ele se mi¿cå repede, iar aceasta explicå înfå¡i¿areade un singur obiect continuu pe care ne-o dau ele ¿i påstreazåpropor¡iile pe care le aveau în obiect, gra¡ie sprijinului simetric pecare îl capåtå de acolo, din vibra¡ia atomilor în adâncimea obiectuluisolid de la care vin. ªi oricare ar fi reprezentarea pe care o primimprin contact direct, în intelectul sau în organele sim¡urilor, sau ca oformå, sau ca ni¿te calitå¡i ce revin acesteia, aceastå formå, a¿acum este înfå¡i¿atå, este înså¿i forma obiectului solid ¿i e datoratåunei continuitå¡i neîntrerupte a simulacrelor... Falsitatea ¿i eroareadepind întotdeauna de opinia pe care ne-o facem noi...

(54) ¥ntr-adevår, asemånarea imaginilor cu ceea ce noi numimlucrurile reale ¿i adevårate n-ar exista niciodatå dacå n-ar fi fostni¿te lucruri cu adevårat de felul celor cu care le comparåm. ªi n-arexista nici eroare, dacå n-am fi experimentat în noi în¿ine cealaltåmi¿care, legatå de construc¡ia imaginativå, dar totu¿i distinctå deea. Din aceastå mi¿care rezultå falsitatea, dacå mi¿carea nu-iconfirmatå sau este infirmatå, iar dacå e confirmatå sau nu einfirmatå, rezultå adevårul...

Trebuie så fie convin¿i cå atomii, în realitate, nu posedå niciuna dintre calitå¡ile apar¡inând lucrurilor care cad sub sim¡urilenoastre, în afarå de formå, greutate ¿i mårime ¿i de proprietå¡ilelegate de formå. ¥ntr-adevår, fiecare calitate se schimbå, dar atomiinu se schimbå cu nimic, deoarece când corpurile se destramå trebuieså råmânå ceva solid ¿i indisolubil, care va face ca transformårileså nu se producå prin trecerea în neant ¿i din neant, ci ele så aibåloc prin schimbåri de pozi¡ie a unor atomi ¿i prin adåugiri ¿i scoateride atomi...

(55) Nu trebuie så ne închipuim cå atomii pot avea orice mårime,dar trebuie så admitem cå existå o diferen¡å de mårime...

Particulele infinite în numår trebuie så aibå o oarecare mårime.(61) Când atomii sunt purta¡i în vid ¿i nu întâlnesc rezisten¡å,

ei se mi¿cå cu o vitezå egalå. Atomii mai grei nu se mi¿cå mai repededecât cei mici ¿i u¿ori, cât timp nu întâlnesc nimic în calea lor...Nici mi¿carea lor în sus, nici cea lateralå, datoritå ciocnirilor, ¿i nicimi¿carea lor în jos, datoritå greutå¡ii lor, nu schimbå viteza detransla¡ie.


(62) Când ajungem så avem de-a face cu corpuri compuse, uneledin aceste corpuri se vor mi¿ca mai repede decât altele, de¿i atomiilor se mi¿cå cu vitezå egalå. Aceasta din cauzå cå atomii din compu¿imerg într-o direc¡ie în timpul continuu cel mai scurt, de¿i se mi¿cåîn direc¡ii diferite în timpul perceptibil numai de ra¡iune. Dar ei seciocnesc deseori între ei, pânå ce continuitatea mi¿cårii lor esteperceputå de sim¡uri...

(63) Dupå acestea, referindu-se la senza¡iile ¿i afectele noastre...,trebuie så recunoa¿tem cå sufletul nostru este un lucru corporalalcåtuit din particule foarte fine, împrå¿iate în toatå masa corpuluinostru, foarte asemånåtor vântului, având un amestec de cåldurå,în unele privin¡e semånând cu vântul, în altele cu cåldura.

(75) Trebuie så ne închipuim cå ¿i natura omeneascå a fostdeprinså ¿i silitå så ia multe învå¡åturi de la faptele înse¿i ¿i cå,prin urmare, ra¡iunea dezvoltå ceea ce a primit astfel ¿i face noidescoperiri...

Denumirile lucrurilor la început n-au fost statornicite princonven¡ie, ci înse¿i firile oamenilor, la fiecare semin¡ie suferindanumite afecte ¿i formându-¿i închipuiri specifice, au emis aerul,fiind trimis de fiecare din afecte ¿i închipuiri într-un fel particular...

(76) Mai târziu, oamenii au adoptat în comun numirile lorspeciale pe fiecare semin¡ie.

(75) Ajungerea la o cunoa¿tere temeinicå a cauzei lucrurilor celormai importante este preocuparea ¿tiin¡elor naturale ¿i fericireadepinde de aceasta, adicå de cunoa¿terea fenomenelor cere¿ti ¿iatmosferice... Aceia care sunt bine informa¡i asupra acestora, darnu ¿tiu ce sunt în realitate corpurile cere¿ti ¿i care sunt cele maiimportante cauze ale fenomenelor simt tot atâta fricå ca ¿i aceiacare n-au o astfel de informa¡ie specialå, ba poate o fricå mai mare,când mirarea produså de aceastå cunoa¿tere nu poate gåsi maideparte o solu¡ie ¿i nu poate în¡elege cauzele supreme ale ordiniiuniversale.

(81) Pe lângå acestea, mai sunt de considerat urmåtoarele,anume cå cea mai mare tulburare a sufletelor oamenilor ia na¿teredin credin¡å ¿i diferitele corpuri cere¿ti sunt fericite ¿i nepieritoare,¿i cå, în acela¿i timp, li se atribuie voin¡å, ac¡iuni ¿i interven¡iiincompatibile cu aceastå idee; ¿i încå, din a¿teptarea ¿i teama unuichin ve¿nic, fie din bånuiala de¿teptatå de mituri, fie din spaima înfa¡a nesim¡irii mor¡ii...; ¿i din ajungerea în aceastå stare nu princonvingere, ci printr-o alunecare ira¡ionalå, a¿a încât, dacå oameniinu pun stavilå fricii lor, suferå o atât de mare tulburare, ba chiarmai multå decât omul ale cårui vederi asupra acestor chestiuni


sunt foarte imprecise. (82) ¥ntr-adevår, a avea lini¿tea sufleteascåînseamnå a fi eliberat de toate aceste tulburåri ¿i a avea mereu înminte amintirea celor mai generale ¿i mai importante adevåruri...“(Diogenes Laertios, X, 35-82)

2. Scrisoarea cåtre Pythocles: (83) Epicur salutå pe Pythocles...(83) ¥n primul rând så socote¿ti cå a cunoa¿te fenomenele cere¿ti...n-are alt scop decât pacea sufletului ¿i o convingere fermå...

(86) ¥n studiul nostru asupra naturii nu trebuie så ne cålåuzimde judecå¡i fårå sens sau de legi arbitrare stabilite, ci så urmåmsfatul faptelor, cåci via¡a noastrå n-are nevoie de lipså de ra¡iune ¿ide pårere gre¿itå, ci noi avem nevoie de un trai netulburat. Toatelucrurile se produc fårå condi¡iuni ¿i în conformitate cu fenomenele,dacå toate lucrurile sunt explicate prin metoda pluralitå¡ii de cauze...

(88) O lume este o parte de cer care con¡ine stele, påmânt ¿itoate cele ce se våd, rupte din infinit ¿i având un sfâr¿it... Existå unnumår infinit de asemenea lumi... Soarele, luna ¿i restul stelelornu s-au nåscut fiecare pentru sine ¿i n-au fost incluse, mai târziu,înlåuntrul lumii noastre..., ci au început deodatå så se formeze ¿iså creascå, prin reunirea ¿i învârtirea unor substan¡e foarte fine,de felul suflårii sau al focului, sau al amândurora...

(116) Toate acestea så le re¡ii, Pythocles, cåci pe urmå vei scåpape multå vreme de mituri... (Diogenes Laertios, X, 84-116).

3. Scrisoarea cåtre Menoiceus: (122) Epicur îl salutå pe Menoi-ceus... Nici în tinere¡e nu trebuie cineva så ezite de a se ocupa cufilosofia ¿i nici când ajunge la båtrâne¡e så se sature de a filosofa,cåci nici o vârstå nu-i prea timpurie sau prea târzie pentru sånåtateasufletului. Cel ce spune cå timpul pentru studierea filosofiei n-asosit încå sau c-a trecut este asemenea unuia care spune cå timpulfericirii nu-i încå sosit sau cå s-a dus. De aceea amândoi, ¿i tânårul,¿i båtrânul, trebuie så caute în¡elepciunea; cel de-al doilea pentruca la båtrâne¡e så se simtå tânår gra¡ie amintirii celor trecute, iarprimul ca så fie tânår ¿i båtrân totodatå, prin lipsa de teamå fa¡å decele ce vor veni. Astfel trebuie så ne îndeletnicim cu lucrurile carene dau fericirea, cåci, dacå o dobândim, avem tot ce ne trebuie, iardacå ne lipse¿te, toate ac¡iunile noastre sunt îndreptate spreob¡inerea ei.

(123) Så faci acele lucråri pe care ¡i le-am spus ¿i så te îndelet-nice¿ti cu ele, socotindu-le cå sunt elementele unei vie¡i fericite.Mai întâi, så crezi cå zeul este o vietate nemuritoare ¿i fericitå, la felca ideea globalå pe care o are majoritatea oamenilor despre divinitate.Nu trebuie så afirmi nimic despre zeu din cele ce i-ar fi contrare


nemuririi lui sau nepotrivite cu fericirea, ci trebuie så crezi despreel orice poate så-i påstreze fericirea, îmbinatå cu nemurirea. Zeiiexistå cu adevårat ¿i cunoa¿terea lor este evidentå, dar nu sunt a¿acum crede mul¡imea, care nu råmâne la no¡iunile pe care ¿i le facedespre noi. Nu omul care neagå zeii adora¡i de mul¡ime este lipsitde pietate, ci acela care ia drept bune pårerile mul¡imii despre zei.Cele ce spun oamenii despre zei nu sunt anticipa¡ii, ci presupunerifalse...

(124) Obi¿nuie¿te-te så crezi cå moartea nu are nici o legåturåcu noi, cåci orice bine ¿i råu se aflå în senza¡ie, iar moartea esteprivarea de senza¡ie; de aceea, o justå în¡elegere a faptului cå moarteanu are nici o legåturå cu noi face så fie plåcutå ideea cå via¡a are unsfâr¿it. Aceasta se face nu dând vie¡ii un timp limitat, ci surprinzândnåzuin¡a cåtre nemurire.

(125) ¥ntr-adevår, via¡a nu înspåimântå pe acela care a în¡elestemeinic cå nu-i nimic înspåimântåtor în încetarea vie¡ii. De aceea,nebun este omul care se teme de moarte, nu fiindcå va suferi cândmoartea vine, ci din cauzå cå suferå în a¿teptarea ei... Ea nu arenici o legåturå cu cel viu, nici cu cel mort, cåci pentru cel viu nuexistå încå, iar cel mort nu mai existå el...

(127) Trebuie så ne mai gândim cå unele dorin¡e sunt fire¿ti,altele sunt lipsite de temei: dintre cele fire¿ti unele sunt necesare,iar unele sunt numai fire¿ti. Iar dintre dorin¡ele necesare unele suntnecesare pentru fericirea noastrå, altele pentru ca trupul så fie scutitde suferin¡å, iar altele sunt necesare pentru trai. (128) Cunoa¿tereasigurå a acestor lucruri ¿tie så raporteze orice preferin¡å ¿i aversiunela asigurarea sånåtå¡ii trupului ¿i a lini¿tii spiritului, deoarece acestaeste scopul unei vie¡i fericite. ¥ntr-adevår, scopul tuturor ac¡iunilornoastre este så fim libera¡i de suferin¡å ¿i fricå ¿i, dupå ce am atinsacest ¡el, furtuna sufletului este potolitå... (128) Cåci atunci avemnevoie de plåcere, când din absen¡a ei sim¡im durere. Dar când nusim¡im durere, nu mai sim¡im nevoia plåcerii. De aceea noi numimplåcerea începutul ¿i ¡elul unei vie¡i fericite... ªi, deoarece plåcereaeste primul dintre bunurile înnåscute, de aceea nu trebuie så alegemorice fel de plåcere ar fi, ci adesea renun¡åm la multe plåceri, cânddin ele decurge o neplåcere mai mare pentru noi...

(131) Atunci când spunem cå plåcerea este scopul vie¡ii, nuîn¡elegem plåcerea vicio¿ilor sau plåcerile ce constau din desfåtårisenzuale..., ci prin plåcere în¡elegem absen¡a suferin¡ei din corp ¿ia tulburårii din suflet...

(135) Dintre toate, primul ¿i cel mai mare lucru dintre bunurieste în¡elepciunea..., din ea izvoråsc toate celelalte virtu¡i, cåci ea


ne înva¡å cå nu putem duce o via¡å plåcutå dacå nu-i ¿i o via¡åîn¡eleaptå, cumsecade ¿i dreaptå; ¿i nici cå ducem o via¡å în¡eleaptå,cumsecade ¿i dreaptå fårå så fie ¿i o via¡å plåcutå, deoarece virtu¡ilemerg mânå în mânå cu via¡a plåcutå, iar via¡a plåcutå nu poate fidespår¡itå de virtu¡i... (Diogenes Laertios, X, 122-135).

4. Maxime fundamentale, 12. Ar fi cu neputin¡å så alungåmteama cu privire la lucrurile de cea mai mare importan¡å, dacå omuln-ar cunoa¿te natura întregului univers, ci ar tråi în frica a ceea cene spun miturile. De aceea, fårå studiul naturii nu existå o desfåtarea plåcerilor curate.

16. Norocul intervine numai arareori în via¡a în¡eleptului; celemai multe ¿i mai mari hotårâri ale acestuia au fost, sunt ¿i vor filuate de ra¡iune de-a lungul întregii sale vie¡i (Diogenes Laertios, X,139-154).


„ªcoala“ este întemeiatå de Pyrrhon din Elis (circa 360-270), deunde ¿i alt nume al ei: pyrrhonianå. Ca ¿i Socrate, n-a scris nimic,dar învå¡åtura urmatå de Timon din Phlius (325-235) este sistematicexpuså de Aenesidemos din Cnossos (sec. I ante), care ¿i formuleazå(sau numai le pune în ordine) celebrele argumente sceptice, desuspendare a judecå¡ii (epoché). Principala surså de cunoa¿tere adoctrinei scepticilor o constituie scrierile lui Sextus Empiricus(sec. II), sceptic el însu¿i: Schi¡e pyrrhoniene, Contra învå¡a¡ilor,Contra dogmaticilor.

A. Reprezentan¡i

Diogenes Laertios, IX, 61-16. Pyrrhon din Elis... spunea cå nuexistå nici frumosul, nici urâtul, nici dreptatea, nici nedreptatea.La fel, cu privire la toate lucrurile sus¡inea cå nu existå nimic cuadevårat ¿i cå oamenii såvâr¿esc fapte în conformitate cu obiceiul¿i cu conven¡ia, cåci orice lucru nu-i mai mult într-un fel decât înaltul.

A dus o via¡å în conformitate cu aceastå pårere, neabåtându-sepentru nimic din calea sa...

La început a fost un pictor sårac ¿i necunoscut... S-a retras dinlume ¿i a tråit în singuråtate...

Printre discipolii lui Pyrrhon se aflå ¿i Hecataios din Abdera, Timondin Phlius, autorul lucrårii Silloi..., ca ¿i Nausiphanes din Teos...

To¡i ace¿tia erau numi¡i pyrrhonieni, dupå numele maestrului,dar ¿i aporetici, sceptici, efectici ¿i chiar zetetici...; zetetici sau

Scepticismul

cåutåtori, din pricinå cå erau mereu în cåutarea adevårului; scepticisau cercetåtori, deoarece cåutau mereu o solu¡ie ¿i nu gåseau niciuna; efectici sau re¡inu¡i în pårere, din cauza stårii de spirit la carese opreau dupå cercetarea lor, anume ab¡inerea, ¿i, în sfâr¿it,aporetici sau nedumeri¡i, fiindcå nu numai ei, dar ¿i filosofiidogmatici la rândul lor se aflau adesea în nedumerire. Desigur cåerau numi¡i pyrrhonieni dupå numele lui Pyrrhon.

Scepticii încercau necontenit så råstoarne dogmele tuturor¿colilor; dar ei nu enun¡au nici una. De¿i mergeau pânå acolo încâtînfå¡i¿au ¿i expuneau dogmele celorlal¡i, ei singuri nu exprimaunimic hotårât, nici chiar faptul cå nu stabileau nimic, pânå într-acoloîncât negau chiar ¿i faptul cå nu determinau nimic...

Scepticii negau posibilitatea oricårei demonstra¡ii, precum ¿icriteriul, semnul, cauza, mi¿carea, ¿tiin¡a, na¿terea sau existen¡alucrurilor bune sau rele de la naturå. ¥ntr-adevår, spun ei, oricedemonstra¡ie este alcåtuitå fie din lucruri care au fost demonstrate,fie care nu pot fi demonstrate. Dacå-i vorba de lucruri care au fostdemonstrate, ¿i acelea cer o demonstra¡ie, ¿i a¿a la infinit; dacå-ivorba de nedemonstrabile, atunci fie cå totul, fie cå o parte sau unsingur demers e supus îndoielii, întregul devine nedemonstrabil...

¥n afarå de aceasta, dacå nu admitem demonstra¡iile separate,nu putem accepta generalizarea fåcutå pe baza lor. ªi, pentru a ¿ticå un argument constituie o demonstra¡ie, avem nevoie de uncriteriu, dar, ca så putem ¿ti ce e un criteriu, avem nevoie de odemonstra¡ie...

Scepticii dårâmå criteriul judecând în felul acesta...: unii sus¡incå criteriul este omul, al¡ii înså socotesc doar sim¡urile. Pentru al¡iieste ra¡iunea, iar pentru al¡ii, reprezentarea comprehensivå. Darexistå dezacord chiar în acela¿i om, cu sine însu¿i, ¿i între om ¿iom, dupå cum existå deosebiri între legi ¿i obiceiuri.

Scepticii suprimå ¿i cauza... Negau ¿i existen¡a mi¿cårii,argumentând cå ceea ce se mi¿cå se mi¿cå fie în locul în care este,fie într-un loc unde nu este. Dar dacå nu se poate mi¿ca în locul încare este, cu atât mai pu¡in se poate mi¿ca într-un loc unde nueste. De aceea, mi¿carea nu existå.

Scepticii tågåduiau ¿i posibilitatea învå¡åturii. Se poate, spuneauei, învå¡a fie ceea ce este, pentru cå existå, fie ceea ce nu este,pentru cå nu existå. Dar ceea ce este nu poate fi predat, pentru cåexistå, cåci natura lucrurilor care sunt este vizibilå ¿i recunoscutåde cåtre to¡i; nici ceea ce nu este nu poate fi predat ca atare, pentrucå nimic nu accede la ceea ce nu este ¿i deci nici nu poate fi învå¡at.


Nici na¿tere nu existå; cåci ceea ce este nu se na¿te, fiindcåeste; ¿i nici ceea ce nu este, pentru cå n-are o existen¡å substan¡ialå,iar ceea ce nu are nici substan¡å, nici nu este nu poate fi învå¡at.

Nu existå nimic bun sau råu de la naturå, cåci, dacå ar existaceva bun sau råu de la naturå, ar trebui så fie bun sau råu pentrutoatå lumea, întocmai cum zåpada este rece pentru to¡i.

Pyrrhon n-a låsat nici o scriere, dar adep¡ii lui, Timon, Numenios¿i Nausiphanes, ca ¿i al¡i sceptici, au låsat opere scrise...

Timon... a avut ca discipoli pe Dioscurides din Cypru, peNicolochos din Rhodos, pe Euphranor din Seleucia ¿i pe Praylosdin Troada...

Euphranor a avut ca discipol pe Eubulos din Alexandria;Eubulos l-a instruit pe Ptolemaios, iar acesta, la rândul såu, peSarpedon ¿i pe Heracleides... care l-a învå¡at pe Aenesidemos dinCnossos. Aenesidemos a fost învå¡åtorul lui Zeuxippos,concetå¡eanul såu, care, la rândul såu, a fost dascålul lui Zeuxiscel strâmb de picioare. Acesta a fost profesorul lui Antiochos dinLaodicea... Acesta i-a avut ca discipoli pe Nenodotos din Nicomedia,care a fost medic empiric, ¿i pe Pheiodas din Laodicea, iar Menodotosa fost învå¡åtorul lui Herodotos din Tars...

Acesta l-a învå¡at pe Sextus Empiricus, care a scris zece cår¡idespre scepticism ¿i alte opere frumoase.

B. Doctrina

1. Sextus Empiricus, Schi¡e pyrrhoniene. ªcoala scepticå estenumitå cåutåtoare (zeteticå), de la activitatea ei consacratå cåutårii¿i cercetårii; se mai nume¿te ¿i suspensivå (efecticå), dupå stareace se produce în cåutåtor dupå cercetare. Mai poartå numele dedubitativå (aporeticå), pentru cå se îndoie¿te... (I, 7)

Putem sus¡ine cå scopul scepticismului consistå în netulburarearaportatå la opinii, în sim¡ire echilibratå, atunci când este vorba delucruri pe care suntem sili¡i så le înduråm. (I, 25-26)

2. Ni s-au transmis în mod obi¿nuit de la vechii sceptici moduridin care se pare cå se ajunge la suspendarea judecå¡ii, moduri înnumår de zece, care mai poartå ¿i denumirile de argumente sautropi. Acestea sunt urmåtoarele:

Primul argument zicem cå este acela dupå care, (din cauza)deosebirii dintre animale, reprezentårile lor nu se produc la fel, de¿iobiectele sunt acelea¿i...

Cei bolnavi de gålbinare spun cå sunt galbene lucrurile carenouå ni se par albe, iar cei care au ochii congestiona¡i le våd de

Scepticismul 151

culoarea sângelui. Deoarece unele animale au ochii galbeni, alteleau ochii injecta¡i de sânge, altele îi au albi ¿i altele de altå culoare,trebuie så aibå o percepere diferitå a culorilor...

Dacå supunem ochiul unei apåsåri laterale, atunci formele,aspectele ¿i dimensiunile lucrurilor vizibile ne apar alungite ¿iînguste. A¿adar, este firesc ca acele animale care au pupila oblicå ¿ialungitå, cum sunt caprele, så-¿i reprezinte lucrurile sensibile cadeosebite, ¿i nu la fel cum le percep animalele cu pupila rotundå...

ªi mirosul se deosebe¿te dacå ne raportåm la un animal sau laaltul... La fel ¿i cu gusturile, întrucât unele animale au limba asprå¿i uscatå, altele o au extrem de umedå...

Al doilea mod rezultå din deosebirile care existå între oameni...Se afirmå cå omul este alcåtuit din douå pår¡i: sufletul ¿i corpul, iarnoi ne deosebim unii de al¡ii în ambele privin¡e, ¿i anume în privin¡acorpului ne deosebim prin forma lui ¿i prin alcåtuirea lui, propriifiecårui individ. Se deosebe¿te ca formå corpul unui scit de cel alunui indian, iar diferen¡a o produce predominan¡a umorilor. Dincauza predominårii deosebite a umorilor devin deosebite ¿i repre-zentårile lor... Noi ne deosebim prin particularitatea amestecului(din care suntem forma¡i), astfel încât unii dintre noi digerå maiu¿or carnea de vitå decât pe cea a pe¿ti¿orilor... Se spune cå existåîn Atica o båtrânå care poate så bea treizeci de drahme de greutatede cucutå, fårå nici un pericol pentru via¡a ei... Demophon, careservea pe Alexandru la maså, când se afla la soare tremura de frig,dar la umbrå se încålzea... ¥ntrucât existå atâtea schimbåri în oamenicu privire la corpul lor... este normal ca oamenii så difere unii deal¡ii ¿i în ce prive¿te sufletul luat în mod izolat. Cåci sufletul este unfel de amprentå a corpului... Cea mai mare probå a deosebirilormulte ¿i fårå de sfâr¿it ale felului de a gândi al oamenilor suntnepotrivirile aråtate de cåtre filosofii dogmatici cu privire la feluritelelucruri ¿i cu privire la ceea ce se cuvenea ei så aleagå ¿i ce så evite.

Modul al treilea... acesta este un rezultat al deosebirii dintresenza¡ii. Cå senza¡iile diferå unele de altele este neîndoielnic. Picturilepentru vederea noastrå par a avea adâncituri ¿i reliefuri, dar nu ¿ipentru pipåit. De asemenea, mierea pare dulce gustului nostru,dar e lipsitå de dulcea¡å pentru våz. Este deci imposibil de a sus¡inecå e dulce sau cå e lipsitå de dulcea¡å.

Fiecare dintre senza¡iile noastre ni se prezintå într-o formåcomplexå. De exemplu, mårul este neted, aromat, dulce, galben.Deci nu este evident dacå are realmente numai aceste calitå¡i sauare o calitate unicå, dar ea se diversificå din cauza alcåtuirii diferitea organelor noastre de sim¡ sau poate cå are mai multe calitå¡i


decât cele ce ne sunt date de sim¡uri, întrucât unele din acestecalitå¡i nu ne cad sub sim¡uri. S-ar putea socoti cå mårul are ocalitate unicå... (dar) cå este perceput ca având diferite calitå¡i, dincauza deosebirii dintre sim¡urile noastre... Iatå deci cum putemconchide cå mårul poate avea mai multe calitå¡i decât cele care nesunt date prin senza¡ii. Så ne închipuim pe cineva care din na¿tereare sim¡urile pipåitului, mirosului ¿i gustului, dar care nici nu aude,nici nu vede. Acesta î¿i va imagina cå nici vizibilul, nici ceea ce esteperceptibil prin sim¡ul auzului nu are existen¡å, ci numai acele treigenuri de calitå¡i pe care sunt capabile så le perceapå... Deci esteposibil ca ¿i noi så percepem numai cele cinci senza¡ii pe care leposedåm (din calitå¡ile pe care le are mårul), pe care suntem capabiliså le percepem. Dar este posibil så existe ¿i alte calitå¡i, care ar fipercepute de alte organe ale sim¡urilor, de care noi nu ne bucuråm.ªi de aceea nici nu percepem calitå¡ile care sunt de domeniul acelorsim¡uri...

Al patrulea mod este denumit cel referitor la împrejuråri, în¡ele-gând prin împrejuråri dispozi¡iile, stårile noastre suflete¿ti... Aceea¿iapå turnatå pe pår¡ile inflamate ale corpului cuiva pare fierbinte,pe când noi nu sim¡im nimic... Aceea¿i miere mie mi se pare dulce,dar pentru cei bolnavi de gålbinare ea pare amarå... Dupå vârste,aceea¿i atmosferå apare celor båtrâni rece vara, iar celor în putereavârstei de o cåldurå bine dozatå... Mul¡i care au iubite urâte le credcu înfå¡i¿area cea mai plåcutå... De aici rezultå cå suntem adu¿i lasuspendarea judecå¡ii cu privire la natura realitå¡ilor exterioare(obiecte ale senza¡iei) ¿i în privin¡a modului acestuia de suspendarea judecå¡ii.

Al cincilea mod este cel care provine din pozi¡ii, distan¡e ¿i locuri,cåci, din cauza fiecåruia din acestea, acelea¿i obiecte apar cadeosebite... Lumina opai¡ului la soare pare întunecatå, iar în obscu-ritate ca luminoaså... Sunetul pare altul într-un fluier, altul în flaut¿i altul în aer pur ¿i simplu.

Desigur, cine î¿i propune så dea preferin¡å unora din acestereprezentåri va încerca imposibilul...

Al ¿aselea mod se întemeiazå pe amestecuri, ¿i de aici concludemcå, deoarece nici un lucru real nu ne impresioneazå sim¡urile însine, ci întotdeauna în unire cu alt lucru, poate este cu neputin¡åså stabilim natura amestecului rezultând din unirea obiectuluiexterior ¿i ceea ce se combinå cu el pentru a fi perceput, dar nusuntem în situa¡ia de a spune care este exact natura realitå¡iiexterioare în sine... Acela¿i sunet într-un fel pare când se combinåcu aerul rar, ¿i altfel când se combinå cu aerul dens. De asemenea,

Scepticismul 153

parfumurile în baie ¿i la soare par mai påtrunzåtoare decât în aerulrece...

Al ¿aptelea mod de suspendare a judecå¡ii este întemeiat pecantitatea ¿i constitu¡ia obiectelor supuse cunoa¿terii noastre. Spreexemplu, råzåturile cornului unui ¡ap par albe dacå sunt consideratepur ¿i simplu fårå compunere, dar reunite pentru a forma substan¡acornului apar negre. ªi piliturile argintului luate izolat par negre...

Al optulea mod de ab¡inere se întemeiazå pe ideea rela¡iei dintrelucruri...; deoarece potrivit acestui mod toate lucrurile sunt rela¡iiale unora cu altele, trebuie så ne ab¡inem de a judeca cu privire lace este un lucru ¿i în mod absolut, ¿i în natura lui realå... Toatelucrurile sunt rela¡ii... (Dar dacå) toate lucrurile sunt rela¡ii, e limpedecå nu vom putea spune ce fel este fiecare lucru în natura sa ¿i înrealitate, ci cum apare în func¡ie de caracterul lor relativ.

Despre modul de ab¡inere care rezultå din întâlnirea frecventåsau rarå a unui fenomen, de care spuneam cå e al nouålea mod...vom da urmåtoarele explica¡ii: soarele este, desigur, mult maisurprinzåtor decât o cometå. Dar, deoarece soarele îl vedemnecontenit, iar cometa rar de tot, suntem impresiona¡i de aceasta ¿ine închipuim cå este un semn trimis de Zeus, pe câtå vreme soarelenu ne uime¿te deloc...

Modul al zecelea de suspendare a judecå¡ii, care este cel mai deseamå de pus în legåturå cu soarele, este întemeiat pe regulile devia¡å, pe obiceiuri, legi, credin¡e legendare ¿i presupuneri dogmatice.O regulå de conduitå este alegerea unui fel de via¡å sau a uneiac¡iuni izolate, pe care o face un individ sau un grup de oameni...Legea este o conven¡ie scriså între cetå¡enii unui stat... Deprindereasau obiceiul este acceptarea în comun de cåtre mul¡i oameni a unuilucru... Credin¡a în mituri este acceptarea unor lucruri neîntâmplate¿i plåsmuite, cum sunt, printre altele, miturile privitoare la Cronos.Acestea sunt crezute de cåtre mul¡i ca fiind adevårate.

Concep¡ia dogmaticå este acceptarea unui lucru, care pareîntåritå de un ra¡ionament sau de o demonstra¡ie... Noi opunemfiecare din acestea o datå lui însu¿i, altå datå fiecåruia din celelaltelucruri. Spre exemplu, opunem un obicei altui obicei în modulurmåtor:... La romani, acela care a renun¡at la averea pårinteascånu plåte¿te datoriile pårintelui, la rodieni înså, plåte¿te în orice caz...¥ntr-o povestire afirmåm cå Zeus este reprezentat în unele mituri catatål oamenilor ¿i al zeilor, iar în alta se spune cå: „Okeanos esteobâr¿ia zeilor...“ (Iliada, XIV, 201).

Unii filosofi declarå cå existå un singur element, al¡ii cå elemen-tele sunt infinite la numår...


A¿adar, este necesar så ne suspendåm judecata despre naturaadevåratå a lucrurilor care se aflå în afarå de noi. (I, 36-163)

3. Scepticii mai noi ne transmit cinci moduri de ab¡inere: primul,cel din contrazicere, al doilea, cel al regresiunii la nesfâr¿it, al treilea,cel întemeiat pe rela¡ie, al patrulea, cel care provine din presupunere,¿i al cincilea, din cercul vicios.

Modul din contrazicere este acela dupå care descoperim cuprivire la lucrul propus cå se produce o dezbinare, cåreia nu i sepoate pune capåt...

Modul regresiunii la nesfâr¿it este acela la care spunem cå lucruladus drept confirmare a unui alt lucru propus mai are ¿i el nevoiede o dovadå, ¿i aceasta de alta, ¿i a¿a mai departe, la infinit...

Modul întemeiat pe rela¡ie este acela în care lucrul exterior apareîntr-un fel sau altul în raport cu cel ce judecå ¿i lucrurile care suntconsiderate împreunå cu el...

Modul care se întemeiazå pe presupunere ac¡ioneazå în cazulcând dogmaticii – constrân¿i la o regresiune la nesfâr¿it – încep cu opresupunere pe care nu o demonstreazå, ci pretind så fie acceptatåprin concedare...

Modul ra¡ionamentului circular are loc atunci când lucrul decare e nevoie pentru a consolida obiectul cercetårii noastre are nevoiede confirmarea care vine de la lucrul cercetat... (I, 164-177)

4. Ne sunt transmise ¿i alte douå moduri de suspendare ajudecå¡ii. Partizanii acestor douå moduri... spun cå nimic nu seîn¡elege de la sine, ceea ce este evident, cred eu, din controversa ceexistå în sânul filosofilor naturali¿ti cu privire la toate lucrurilesensibile ¿i inteligibile. Aceastå controverså nu admite rezolvare,din cauzå cå noi nu putem recurge nici la argumentul criteriuluisensibil, nici la cel inteligibil, deoarece orice criteriu am adopta estecontroversat ¿i nevrednic de încrederea noastrå. Cåci dacå lucrulprin care un anume obiect e în¡eles va trebui întotdeauna så fieîn¡eles prin alt lucru, vom fi adu¿i la cercul vicios sau la argumentulregresiunii la infinit... (I, 178-179)

Aenesidemos ne transmite opt moduri prin care el crede cå poatedovedi cå orice explica¡ie cauzalå a dogmaticilor este eronatå.

Primul este acela dupå care genul în explica¡ia cauzalå, careeste de domeniul lucrurilor nonaparente, nu are o confirmarerecunoscutå din senza¡ii.

Al doilea este acela dupå care, existând o puternicå înclina¡iede a atribui lucrului cercetat cauze de mai multe feluri, unii îi dauo explica¡ie cauzalå de un singur fel.

Al treilea mod este acela dupå care, lucrurile având loc într-oordine datå, cei ce dau explica¡iile cauzei nu le prezintå în nici o ordine.

Scepticismul 155

Al patrulea mod este acela dupå care cercetåtorii, luând feno-menele a¿a cum se produc, socotesc cå ¿i lucrurile nonaparentele-au în¡eles a¿a cum se produc...

Al cincilea mod este acela dupå care to¡i dau explica¡ii cauzaledupå presupuneri proprii cu privire la elemente, fårå så urmezeanumite metode de demonstra¡ie comune ¿i admise de to¡i.

Al ¿aselea mod este acela dupå care adesea ei iau explica¡iilecare sunt în acord cu propriile lor presupuneri de la care pleacå,dar neglijeazå pe acelea care contrazic ipotezele de unde au pornit,de¿i au o egalå probabilitate.

Al ¿aptelea mod este acela dupå care adesea filosofii dau explica¡iicauzale în contrazicere nu numai cu aparen¡ele, dar ¿i cu propriilelor ipoteze.

Al optulea mod este acela dupå care, adesea, de¿i atât lucruriledate prin senza¡ii, cât ¿i cele care sunt obiecte ale cercetårii suntdeopotrivå de îndoielnice, dogmaticii î¿i construiesc învå¡åtura cuprivire la ele, lucrurile îndoielnice, pornind de la alte lucruriîndoielnice. (I, 180-186)

5. Chiar dacå am admite prin ipotezå cå existå un criteriu aladevårului, el se va dovedi cå nu e de nici un folos ¿i este zadarnic.(II, 80-84)

6. Faptul cå demonstra¡ia nu are existen¡å realå se poate deducedin cele ce afirmå dogmaticii prin respingerea fiecåreia din sus¡inerileimplicate în no¡iunea ei. Astfel, argumentul este alcåtuit din judecå¡i,dar ceea ce este compus nu poate exista decât prin elementelecomponente, care coexistå mutual cu ceea ce ele compun. Dar pår¡ileunui argument nu existå mutual. Cåci atunci când exprimåm primapremiså nu existå încå a doua premiså, nici o a doua premiså, niciconcluzia. Când o exprimåm pe cea de a doua, premisa anterioarånu mai existå, iar concluzia nu existå încå. Iar când exprimåmconcluzia, premisele nu mai au fiin¡å. (II, 144-192)

Cred, de asemenea, cå se poate respinge u¿or felul deargumentare al metodei inductive. Cåci, deoarece dogmaticii vor cadin cazurile individuale så dea crezare prin acest mod (de a ra¡iona)universalului, ei vor face acest lucru parcurgând fie toate cazurileindividuale, fie doar pe unele. Dar dacå numai pe unele, induc¡ia vafi nesigurå, întrucât este posibil så fie în opunere cu universalulunele cazuri individuale care au råmas deoparte în induc¡ie. Iardacå vor så ia toate cazurile individuale, osteneala lor e zadarnicå,întrucât cazurile particulare sunt infinite. (I, 204)

7. Dar ¿i cu privire la arta de a trata despre defini¡ii dogmaticiisunt înfumura¡i...


Ca så procedåm direct, omul care nu cunoa¿te obiectul definitnu este în stare så defineascå lucrul pe care nu-l cunoa¿te, iar celce îl cunoa¿te, chiar încercând så-l defineascå, nu a în¡eles dindefini¡ie lucrul de definit, ci a stabilit ca adaos defini¡ia asupralucrului pe care l-a în¡eles mai înainte; în orice caz, defini¡ia nueste necesarå pentru în¡elegerea lucrurilor. Cåci, deoarece voind sådefinim toate lucrurile dintr-o datå nu definim nimic, fiindcå neîncurcåm în regresiunea la nesfâr¿it sau recunoscând cå unelelucruri se vor na¿te la întâmplare din ¿oareci, iar elefan¡ii dinfurnici... (II, 205-209)

8. Iatå deci argumentele care fac plauzibilå existen¡a cauzei.Dar ¿i faptul cå nu existå o cauzå a unui lucru este probabil...

Astfel, bunåoarå, este imposibil de a percepe cauza înainte de apercepe efectul ei ca pe efectul acesteia. Cåci noi cunoa¿tem unlucru cå este cauza efectului numai atunci când îl în¡elegem peacesta din urmå ca fiind efectul ei. Noi nu putem înså percepeîntrucât efectul unei cauze este efectul ei, dacå nu percepem înprealabil cauza efectului drept cauza lui. Astfel, dacå pentru a gândicauza trebuie cunoscut mai înainte efectul, iar pentru a cunoa¿teefectul... trebuie cunoscutå în prealabil cauza, dificultatea cerculuivicios dovede¿te cå ambele sunt de neconceput; a¿adar, nici cauzanu se poate concepe, întrucât e cauzå, nici efectul, întrucât e efect.

Cauza fiind o no¡iune relativå nu poate fi conceputå înainteaefectului såu. Iar dacå trebuie conceputå ca fiind cauzatoare aefectului såu, trebuie conceputå înaintea acestui efect, întrucât esteimposibil så fie conceput un lucru înaintea a ceea ce concepereaacestui lucru nu poate preceda. ªi atunci este imposibil så concepemcauza.

9. (Privitor) la principiile numite materiale. Cå acestea suntincomprehensibile este u¿or de observat dacå ne întemeiem peneîn¡elegerea ce existå între dogmatici cu privire la ele...

Dacå nu putem så ne dåm adeziunea nici tuturor pozi¡iilorfilosofice cu privire la elemente ¿i nici unora dintre ele, se cuvine såne suspendåm judecata cu privire la ele. (III, 30-37)

10. Scepticii spun cå nu se poate admite mai degrabå cå mi¿careaexistå decât cå nu existå... Noi, neputând nici så råsturnåmargumentele (care neagå realitatea mi¿cårii), nici datele sim¡irilorpe care se întemeiazå teoria realitå¡ii mi¿cårii, ne suspendåmjudecata. (III, 65-81)

11. Unii au admis existen¡a spa¡iului, al¡ii au respins-o, iar al¡ii¿i-au suspendat judecata cu privire la el...

Scepticismul 157

Dacå spa¡iul are o realitate este sau corp, sau incorporal...Fiecare din elementele acestei alternative este obiect de discu¡ieînså. Deci ¿i spa¡iul este o problemå insolubilå. Spa¡iul este gânditîn rela¡ie cu corpul al cårui spa¡iu este. Ra¡ionamentul cu privire larealitatea corpului este insolubil, deci la fel e ¿i cel cu privire laspa¡iu. Spa¡iul nu este etern, dar, afirmându-se cå se ive¿te, seconstatå cå este ireal, întrucât nu existå ivire. (III, 119-135)

12. Acela¿i lucru ni se întâmplå ¿i cu privire la timp. Cåci dacådepindem de aparen¡e se pare cå timpul existå, dar dacå cedåmargumentelor, el ni se pare ca ceva real...

Timpul nu poate fi decât una din douå: corporal sau incorporal.Dar nu se poate considera cå unele doctrine sunt adevårate, iaraltele false, datoritå egalei greutå¡i a pårerilor care se înfruntå...¥ncât din aceste cauze nu vom putea face nici o afirma¡ie întemeiatåcu privire la timp. Apoi, deoarece timpul nu pare a avea realitateafårå mi¿care ¿i repaos, dacå se suprimå mi¿carea se suprimå ¿irepaosul, se suprimå ¿i timpul.

Nu mai pu¡in obiecteazå unii împotriva timpului urmåtoarele:dacå existå un timp real, el e sau limitat, sau ilimitat. Dar dacå elimitat, el a trebuit så înceapå de la un timp oarecare ¿i se va sfâr¿iîntr-un timp oarecare. Din aceastå cauzå, era cândva timpul cândnu era încå timp ¿i va fi timpul când nu va mai fi timp? Ceea ce esteabsurd. Deci timpul nu este limitat. Dar dacå este nelimitat, deoareceo parte din el este numitå trecut, alta prezent ¿i alta viitor, timpulviitor ¿i timpul trecut sunt sau nu?

Dar dacå nu sunt, råmânând numai prezentul care este dedurata unei clipe, timpul va fi limitat. Dar dacå existå trecutul ¿iviitorul, fiecare din ele fiind prezente, va fi prezent. Dar este absurdså spui cå trecutul ¿i viitorul sunt prezente. Deci timpul nu estenici nelimitat... (III, 136-150)

Så expunem partea eticå, ce pare a privi judecarea lucrurilorbune, rele ¿i indiferente. (III, 168)

13. Fie cå ar defini cineva binele ca pe ceva ce este util sau cafiind lucrul ce trebuie ales pentru sine, sau ce conteazå ceea ceconlucreazå la fericire, el nu înfå¡i¿eazå esen¡a binelui, ci numaivreuna din proprietå¡ile sale... Proprietå¡ile înså apar¡in fie doarbinelui, fie altor lucruri... Dar dacå apar¡in tot atât de bine ¿i altorlucruri, ele nu sunt semne caracteristice ale binelui. Pe când, dacåapar¡in doar binelui, nu este posibil pentru noi så gândim binelepornind numai de la ele. Cåci, a¿a cum cel care nu posedå no¡iuneade cal... nu poate ajunge la no¡iunea de cal dacå nu întâlne¿te maiînainte un cal, tot a¿a ¿i cel care, fiindcå nu ¿tie ce este binele, îl


cautå, dar nu va putea recunoa¿te calitatea proprie ce-i revine numailui, pentru a putea prin aceasta så-i conceapå no¡iunea. Cåci maiîntâi va trebui så înve¡e natura binelui... Dar dacå (dogmaticilor) lise pune întrebarea ce este lucrul cåruia îi apar¡in aceste proprietå¡i,ei se cufundå într-o polemicå fårå ie¿ire..., unii afirmând cå bineleeste virtutea, al¡ii cå e plåcerea, al¡ii, lipsa de durere. (III, 173-178)

Dacå binele nu este nici alegerea, nici ceea ce este vrednic dealegere în sine... nu existå deloc vreun bine natural.

Dacå este prin naturå ca lucrurile så-i impresioneze pe to¡ioamenii la fel, iar cele ce se spun cå sunt rele nu mi¿cå pe to¡i la fel,urmeazå cå nu existå nimic care så fie råu de la naturå. (III, 188-238)

Scepticismul 159

Acesta nume¿te, conven¡ional ¿i totodatå cu diferite grade delegitimitate, mai multe ¿coli sau direc¡ii, de mai lungå sau de maiscurtå duratå, apårute, în succesiune târzie platonicå, între secoleleII ¿i VI. Dupå un platonism de mijloc (medioplatonismul) nu preasemnificativ (cu Albinos, cu Plutarh), prima ¿coalå neoplatonicåapare la Alexandria, cu Ammonios Sakkas, în jurul anului 200.¥ntre al¡i auditori se aflå ¿i Plotin, care, la rândul såu, va întemeia o¿coalå în Roma. O altå ¿coalå este înfiin¡atå în Siria (dupå anul300), de Iamblichos, descendent el însu¿i din învå¡åmântul lui Plotin.Discipolul lui, Hedesios, deschide o ¿coalå în Pergam (dupå 330).ªcoala atenianå, înfiin¡atå încå mai de mult, ajunge la måre¡ie cuProclos, apoi cu Damascios.

De¿i diferite ¿colile, individualiza¡i ¿i reprezentan¡ii de frunte ailor, totu¿i ce au comun este mai puternic. Anume ele se organizeazåîn jurul aceleia¿i mari probleme a raportului dintre Unu ¿i multiplu,poate cea mai mare a filosofiei grece¿ti, începând cu Platon. Astfelîncât, neoplatonismele sunt în continuarea platonismului prinprogram sau ca program al filosofiei, a¿a cum este el pus în mareledialog Parmenides. De altfel, dialogul era cartea de bazå în ¿colileneoplatonice. A¿a cum avea så zicå Proclos, dacå dialogul AlkibiadesI, despre cunoa¿terea de sine, este intrarea în platonism ca templu,Parmenides reprezintå sanctuarul.

Neoplatonismul

1. PLOTIN

Plotin (205-270), elevul lui Ammonios Sakkas, pe la 246,întemeiazå el însu¿i, la Roma, o ¿coalå, repede ajunså la celebritate.Are, între al¡ii, ca discipol pe Porphyrios, acela care îi va edita opera,înso¡itå de o Via¡å a lui Plotin. Gåsind 54 de tratate, Porphyrios leordoneazå în 6 enneade (deci câte 9 în fiecare grupå). De aici ¿ititlul generic Enneade/Enneadas (în grece¿te). Prima con¡ine tratatede moralå (Despre virtu¡i, Despre fericire, Despre primul bine ¿i altespe¡e ale Binelui etc.), a doua de fizicå (Despre lume, Despre mi¿careacircularå ¿.a.), a treia cu privire atât la lume, cât ¿i la diferite lucruriîn legåturå cu ea (Despre destin, Despre providen¡å, Despre eternitate¿i timp etc.), cea de a patra se aplicå cu precådere sufletului (Despreesen¡a sufletului, Despre nemurirea sufletului etc.), cea de a cincea,tratate relative la inteligibile ¿i inteligen¡å (Despre cele trei ipostazeprincipale, Despre frumuse¡ea inteligibilå, Despre Inteligen¡å, Idei ¿iFiin¡å ¿.a.), iar cea de a ¿asea: Despre genurile fiin¡ei, despre numere,despre Bine.

A. Via¡a ¿i opera

1. Porphyrios, Via¡a lui Plotin ¿i ordinea cår¡ilor sale, p. 3. Ladouåzeci ¿i opt de ani el s-a dedicat filosofiei ¿i a intrat în legåturå cucelebritå¡ile de atunci ale Alexandriei. Dar el iese de la lec¡iile lordescurajat ¿i cu amåråciune. Povestindu-i impresiile unui prieten,acesta îl aduce la Ammonius, pe care nu-l cuno¿tea. De cum a intrat¿i l-a ascultat a zis cåtre prietenul såu: „Iatå omul pe care îl cåutåm“.Din acea zi l-a frecventat cu asiduitate pe Ammonius... ¥mpåratulGordianus era pe punctul de a pleca în campanie în Persia; Plotin s-aalåturat trupelor lui, plecând cu ele. Avea pe atunci treizeci ¿i nouåde ani, cåci urmase lec¡iile lui Ammonius timp de unsprezece ani.

Dupå înfrângerea lui Gordianus în Mesopotamia, Plotin serefugiazå în Antiohia ¿i apoi revine la Roma. Avea patruzeci de ani.¥mpreunå cu Herennius ¿i Origene a hotårât så ¡inå în secretînvå¡åturile lui Ammonius. Plotin î¿i ¡inu promisiunea... Dar Heren-nius este cel dintâi care încalcå în¡elegerea ¿i Origene îl urmeazå...Mult timp Plotin continuå så nu scrie nimic... Are câ¡iva auditori,dar nu scrie încå nimic. Cum el cerea auditorilor såi så punå eiîn¿i¿i întrebåri, cursurile sale erau extrem de încurcate... Venind laRoma, Amelius... luå note dupå cursurile lui Plotin ¿i alcåtui o sutåde cår¡i.


(4) ¥n al zecelea an al împårå¡iei lui Galienus, Plotin avea aproape59 de ani. ¥n acest timp, eu (Porphyrios) încep så-l frecventez...Deja Plotin începuse så scrie pe diferite teme. Când l-am cunoscutscrisese deja 21 de tratate... Iatå aceste scrieri, cårora el nu le-a dattitlu... De aceea, eu voi pune ca titlu primele cuvinte: Despre frumos,Despre nemurirea sufletului, Despre destin, Despre esen¡a sufletului,Despre Inteligen¡å, Idei ¿i Fiin¡å, Despre coborârea sufletului în corp,Despre Unul, Fac toate sufletele un singur suflet? Despre Bine sauDespre Unul, Asupra celor trei ipostaze primitive, Asupra na¿terii ¿iordinii realitå¡ilor de dupå cea dintâi, Despre cele douå materii,Considera¡ii diverse, Despre mi¿carea circularå, Despre demon,Despre sinuciderea ra¡ionalå, Existå lucruri individuale? Despre virtu¡i,Despre dialecticå, ¥n ce sens se poate vorbi despre suflet ca intermediarîntre esen¡a indivizibilå ¿i esen¡a divizibilå.

(5) (Apoi) mai scrie încå altele: Cum fiin¡a care este peste tot una¿i aceea¿i. Despre ceea ce este dincolo de fiin¡å ¿i nu poate fi gândit(etc.).

(6) Avem în total 54 de scrieri.(7) A avut auditori mul¡i, dar discipoli ferven¡i pe Amelius din

Etruria..., pe un medic din Scythopolis, Paulin, pe un altul dinAlexandria, Eustochius, acesta fiindu-i ¿i prieten. Din anturajulsåu mai fåceau parte: Zoticus, criticul ¿i poetul... De asemenea, pemine, Porphyrios din Tyr, må socotea printre amicii såi ¿i mi-aîncredin¡at corectura scrierilor sale.

(11) Avea o cunoa¿tere uimitoare a oamenilor... Putea så prevadåce vor deveni copiii...

(12) Era foarte stimat de împåratul Galienus ¿i de împåråteasaSalonina. El s-a folosit de aceastå pre¡uire pentru a le cere såamenajeze un ora¿ în ruinå, din Campania, ¿i så-l dea filosofilor.Locuitorii lui trebuiau så tråiascå dupå legile lui Platon ¿i trebuiaså se numeascå Platonopolis... Filosoful ar fi ob¡inut u¿or ceea cear fi dorit, dacå vreo câ¡iva din anturajul împåratului n-ar fi puspiedici din invidie, din rea-voin¡å sau din alt motiv asemånåtor.

(14) Avea un stil concis... Cuno¿tea bine învå¡åturile stoicilor,ca ¿i pe cele ale peripateticienilor. Folosea în mod frecvent Metafizicalui Aristotel. Nu ignora nici teoremele geometriei, aritmeticii,mecanicii, opticii ¿i muzicii.

(16) ¥n timpul såu erau mul¡i cre¿tini, între care Adelphius ¿iAquilinus, sectatori partizani ai filosofiei vechi... Ei în¿elau oamenii,pentru cå mai înainte se în¿elau pe ei în¿i¿i ¿i credeau cå Platonn-a påtruns cu mintea lui pânå la esen¡a inteligibilå. Plotin îicombåtea adesea, scriind ¿i un tratat Contra gnosticilor...

Neoplatonismul 163

(23) Capåtul ¿i scopul erau pentru el uniunea intimå cudivinitatea, care este deasupra lucrurilor.

(24) Låsându-må så pun în ordine ¿i så corectez tratatele sale,eu nu voi så le pun în serie cronologicå... Eu am împår¡it cele 54 detratate în 6 enneade, având astfel bucuria de a afla cifra perfectå 6¿i cifra, tot perfectå, 9. Am reunit în fiecare enneadå cår¡ile care seînrudeau prin subiect:

Prima enenadå con¡ine tratatele care se ocupå cu morala... Adoua le reune¿te pe cele ce se ocupå cu fizica... A treia con¡inetratatele despre lume ¿i despre obiectele considerate în raport culumea... A patra enneadå con¡ine tratatele referitoare la suflet..., acincea pe cele referitoare la inteligen¡å. ¥n a ¿asea au fost inclusetratatele Despre genurile fiin¡ei, I-III, Cå fiin¡a este peste tot întreagå,I-II, Despre numere, Cum ajunge fiin¡a la multiplicitatea ideilor, Desprebine, Despre Voin¡a Omului, Despre Bine sau Unul.

B. Opera

Enneade1. III, 8, 9. Primul principiu, Unul sau Binele, poate fi închipuit

ca un izvor care nu are altå surså decât pe sine ¿i care se revarsåfårå så se istoveascå în vreun fel... Mai este asemenea sevei care dåvia¡å copacului...

2. V, 5, 11. El este infinit, fiind unul, ¿i tot de aceea nu estemåsurabil sau numårabil. Nu e nici mårginit de altceva, nici chiarde sine însu¿i, pentru cå în acest caz ar fi dublu. Este lipsit ¿i defigurå, fiind necompus ¿i lipsindu-i o formå.

3. V, 6, 1. Implicå în acela¿i timp unitatea ¿i dualitatea, cåcialtfel nu va putea så gândeascå ceva. De aceea, trebuie så fie simplu¿i så nu fie, în acela¿i timp, astfel.

4. I, 7, 1-3. Se poate spune cå binele pentru fiecare fiin¡å esteactivitatea în conformitate cu natura? Dacå da, atunci fiin¡a compusådin mai multe pår¡i î¿i are binele în actul såu, cel mai bun fa¡å cupår¡ile sale. Deci pentru suflet binele natural va fi propria saactivitate. Dar întrucât sufletul tinde cåtre perfec¡iune, binele såunu este doar relativ la activitatea lui, ci are ¿i un sens absolut. Fiedeci ceva care nu mai tinde cåtre altceva, pentru cå în sine este celmai bun... acest ceva este evident. Binele gra¡ie cåruia toate cele cesunt î¿i au binele lor.

Toate existen¡ele care participå la Bine o fac în modalitå¡i diferite,pentru cå fiecare se îndreaptå cåtre el ¿i vrea så fie asemenea lui.


Dacå deci dorin¡ele ¿i activitå¡ile toate se îndreaptå cåtre el, Bineleînsu¿i nu are nici o dorin¡å ¿i nici un scop. Imobil, el este principiul¿i izvorul tuturor actelor conforme cu natura. El då lucrurilor formabinelui, dar nu prin îndreptarea sa cåtre ele... El råmâne mereuceea ce este.

Fiind dincolo de lucruri, este ca soarele, imobil, ¿i totul seîndreaptå cåtre el.

Ce raport au lucrurile cu Binele? Lucrurile neînsufle¡ite seraporteazå la suflet, ¿i sufletul la Binele însu¿i prin inteligen¡å, caintermediar. Orice lucru este într-un fel un bine, fiind o unitate ¿i ofiin¡å care, totodatå, participå la o formå specificå. ¥n urmare, oriceexisten¡å participå la Bine întrucât participå la aceste trei lucruri.

5. V, 9, 6. Inteligen¡a este tot una cu toate cele ce existå,cuprinzându-le bine, dar nu spa¡ial... Toate esen¡ele sunt cuprinseîn ea, dar nu amestecate, ci distincte, cum, de pildå, cuno¿tin¡elestau în spirit ¿i nu se confundå. ¥n universalitatea sa, Inteligen¡acuprinde toate esen¡ele, tot a¿a cum genul include speciile ¿i întregul,pår¡ile.

6. II, 4, 1-16. Materia este un obiect subiect ¿i receptacul pentruforme... Dar care este måsura sa ca subiect? ªi cum este ea capabilåså primeascå forme? Unii zic cå materia este una, socotind-osubstratul elementelor ¿i substan¡a lor... Al¡ii zic cå esteincorporabilå. Unii zic cå este de douå feluri: ca substrat al corpurilorsau ca substrat al formelor ¿i al esen¡elor incorporale. ¥n cursuldiscu¡iilor noastre am admis existen¡a ideilor. Dacå existå idei, fiecareare ceva comun, dar ¿i distinct. Caracterul propriu ¿i diferen¡a suntcele ce separå o idee de alta, deci forma ei particularå. Dar, dacåexistå o formå, existå un lucru in-format ¿i în care stå diferen¡a.Deci existå o materie care prime¿te forma.

Mai mult, existå o lume inteligibilå ¿i o lume sensibilå care esteo imita¡ie, or aceasta este alcåtuitå din materie ¿i formå... De altfel,cum s-ar putea gândi forma fårå o materie?

Corpul este o unitate a unei forme ¿i a unei materii. El este deciun compus ¿i prin gândire se descoperå dualitatea sa; gândirea îldivizeazå pânå ce se ajunge la un termen simplu, care nu mai poatefi analizat. Ea divizeazå atâta cât poate ea merge pânå în profunzimilefiin¡ei. Aceastå profunzime este materia ¿i de aceea materia estetenebroaså. Lumina care lumineazå este forma; inteligen¡a vedeforma. Våzând forma într-o fiin¡å, ea gânde¿te cå adâncurile fiin¡eisunt în obscuritate. Acela¿i ochi luminos... discerne existen¡afondului obscur ¿i material, ascuns sub suprafa¡a luminoaså.

Neoplatonismul 165

Acest principiu tenebros este diferit în lucrurile inteligibile ¿i încele sensibile... Materia divinå prime¿te o limitå definitå ¿i ea posedåvia¡å bine fixatå de inteligen¡å. Materia corpului devine un oarecarelucru de definit, care nu este nici viu, nici inteligent. Este ceva mort,care prime¿te ordinea. ¥n corpuri forma nu este decât o imagine.Substratul såu de asemenea este o imagine. Dincolo înså, formaeste o realitate, ca ¿i subiectul såu. Materia inteligibilå este eanåscutå? Revine la a råspunde dacå ¿i ideile sunt. Acestea suntnåscute întrucât vin dintr-un principiu. Dar ele sunt nenåscuteîntrucât nu au un început în timp. Produse externe de principiullor, ele nu sunt într-o perpetuå devenire, ca lumea sensibilå, ciexistå etern, ca lumea inteligibilå.

Alteritatea inteligibilå produce etern materia; ea este principiulmateriei, ca ¿i al primei mi¿cåri. ªi mi¿carea este numitå alteritate,pentru cå mi¿carea ¿i alteritatea sunt nåscute împreunå. Mi¿carea¿i alteritatea vin de la ceea ce este mai întâi.

Så vorbim acum despre materia corpurilor sau materia receptivå.Orice transformare înseamnå o trecere de la o formå la alta. Ea lasådeci så subziste un substrat care prime¿te o nouå formå ¿i pierdepe cea veche.

7. II, 3, 7. Totul în Univers este ca într-un organism. Cåci toatelucrurile depind unele de altele ¿i, cum s-a spus, totul conlucreazånu numai într-un individ, dar ¿i mai mult în univers. Unitateaprincipiului este aceea care unificå multele pår¡i ale animalului ¿iface o fiin¡å unicå. Or, la fel ca în fiecare animal ¿i ca în fiecarefunc¡ie a acestuia, în univers fiecare fiin¡å î¿i are func¡ia sa proprie...Fiecare deci, urmând aceluia¿i principiu, î¿i îndepline¿te func¡ia sa¿i toate sunt utile pentru toate. Cåci nimic nu e separat de ansamblu.

8. III, 2, 3. Divinitatea a fåcut universul frumos, complet ¿iarmonios, punându-i toate pår¡ile, de la cele mai mici la cele maimari, în perfectå în¡elegere...

9. I, 6, 1-7. Frumosul se gåse¿te mai ales în privire; el existå ¿iîn auz, în împreunarea cuvintelor ¿i în muzica de orice fel; cåcimelodiile ¿i ritmurile sunt frumoase; existå înså, dacå ne ridicåmde la senza¡ii cåtre un domeniu superior, ocupa¡ii, ac¡iuni, feluri dea fi care sunt frumoase; existå o frumuse¡e a ¿tiin¡elor, a virtu¡ilor.

Este o frumuse¡e anterioarå aceleia? Discu¡ia o va aråta. Ceface cå vederea î¿i reprezintå frumuse¡ea într-un corp, cå auzuleste prins de frumuse¡ea sunetelor? Este o singurå ¿i aceea¿ifrumuse¡e prin care toate lucrurile sunt frumoase sau existå ofrumuse¡e diferitå în corpuri ¿i în celelalte fiin¡e? ªi ce sunt acestefrumuse¡i? Sau ce este aceastå frumuse¡e? Unele fiin¡e, corpurile


sunt frumoase nu prin substan¡a lor înså¿i, ci prin participare; altelesunt frumoase în ele însele, ca virtutea, cåci este clar cå acelea¿icorpuri sunt când frumoase, când fårå frumuse¡e, ca ¿i cum fiin¡acorpului ar fi diferitå de aceea a frumuse¡ii. Ce este aceaståfrumuse¡e prezentå în corpuri? Este primul lucru de cercetat. Ceatrage ochii celor ce privesc ¿i le då, în contemplare, bucurii? Dacådescoperim o vastå frumuse¡e a corpurilor, ne vom putea oare servide ea ca de o treaptå pentru a contempla celelalte frumuse¡i? Toatålumea afirmå cå frumuse¡ea vizibilå este o asimetrie a pår¡ilor unafa¡å de alta ¿i în raport cu întregul... Frumuse¡ea din corpuri estesimetria ¿i måsura lor. Pentru cel ce gânde¿te astfel, fiin¡a frumoasånu va fi o fiin¡å simplå, ci numai, în mod necesar, o fiin¡å compuså.Mai mult, întregul acestei fiin¡e va fi frumos, iar pår¡ile sale nu vorfi frumoase fiecare pentru ea înså¿i, ci combinându-se astfel caansamblul lor så fie frumos. Cu toate acestea, dacå ansamblul estefrumos, trebuie ca pår¡ile så fie frumoase ¿i ele.

Cåci un lucru frumos nu este fåcut din pår¡i urâte ¿i tot ceea cecon¡ine el este frumos. ¥n plus, culorile care sunt frumoase ca ¿ilumina soarelui vor fi, în aceastå tezå, în afara frumuse¡ii, fiindcåele sunt simple ¿i nu î¿i trag frumuse¡ea lor din simetria pår¡ilor. ªiaurul, cum este el frumos? ªi fulgerul care se vede noaptea, cine îlface så fie frumos? Este la fel ca sunetele. Frumuse¡ea unui singursunet se va pierde ¿i, cu toate acestea, foarte adeseori, fiecare dinsunetele care fac parte dintr-un ansamblu frumos este frumos prinsine însu¿i..

ªi dacå, trecând la ocupa¡iile frumoase, la discursurile frumoase,vrem så vedem ¿i aici cauza acestei frumuse¡i în simetrie, cum vomvorbi de simetrie în ocupa¡iile frumoase, în legiuiri, în ceea cecunoa¿tem, în ¿tiin¡e? Teoremele sunt simetrice unele cu altele; ceînseamnå aceasta, cå ele se acordå? Dar este un acord ¿i în pårerilecelui råu.

Iatå virtutea, care este o frumuse¡e a sufletului... în acest sensare ea pår¡i simetrice?... Cåci în ce raport se fac combina¡iile sauamestecul pår¡ilor sufletului ¿i al teoremelor ¿tiin¡ifice? ªi inteligen¡aeste aparte; în ce va consta frumuse¡ea ei?

Så spunem mai întâi ce este frumuse¡ea prin corpuri. Este ocalitate care devine sensibilå la prima impresie. Sufletul se pronun¡åasupra-i cu inteligen¡å; el recunoa¿te, o prime¿te ¿i într-un feloarecare se adapteazå ei. Afirmåm cå sufletul, fiind ceea ce este,ajunge aproape de esen¡a realå, care îi este superioarå, se complaceîn privirea fiin¡elor de acela¿i fel cu sine, le raporteazå la sine, î¿iaduce aminte de el însu¿i ¿i de ceea ce îi apar¡ine. Ce asemånare

Neoplatonismul 167

este între frumuse¡ile de acolo ¿i cele de aici? Dacå este o asemånare,så fie într-adevår astfel? Dar cum sunt ele, ¿i unele, ¿i altele,frumuse¡i? Sunt, spunem noi, întrucât participå la o idee. Cåci oricelucru lipsit de formå ¿i destinat a primi o formå sau o idee råmâneurât ¿i e stråin ra¡iunii divine atâta timp cât el nu este pårta¿ uneiidei sau forme. Deci ideea se apropie ¿i ordoneazå, combinându-le,pår¡ile multiple din care fiin¡a este fåcutå. Ea le reduce la un totconvergent ¿i creeazå unitatea. Frumuse¡ea rezidå deci în aceaståfiin¡å, când ea este reduså la unitate... ªi când ea apare într-o fiin¡å,una ¿i omogenå, ea då aceea¿i frumuse¡e ansamblului. Este ca ¿icum o putere naturalå, procedând în felul acesta, ar da frumuse¡ea,în primul caz, unei case întregi, cu toate pår¡ile sale; în cazul aldoilea, unei singure pietre. Astfel, frumuse¡ea corpului derivå dinparticiparea sa la natura divinå. ¥n ce prive¿te frumuse¡ile mai înalte,care nu pot fi percepute prin senza¡ie, acelea pe care le vedesufletul..., trebuie så ne ridicåm mai sus ¿i så le contemplåmpåråsind senza¡iile, care trebuie så råmânå jos.

Nu po¡i så te pronun¡i asupra frumuse¡ii ocupa¡iilor, dacå nuprime¿ti cu dragoste aceastå frumuse¡e, tot a¿a ¿i pe cea a ¿tiin¡elor¿i a altor lucruri frumoase, dacå nu-¡i reprezin¡i cât de frumoasåeste fa¡a dreptå¡ii ¿i a temperan¡ei ¿i cå nici steaua de diminea¡å,nici cea de searå nu sunt la fel de frumoase. Le vedem când avemun suflet capabil de a contempla. ªi, våzându-le, noi sim¡im o bucurie¿i o cutremurare, ¿i o mirare încå mai puternice decât în cazulprecedent.

Trebuie så vå întreba¡i care este opera dragostei pentru lucrurilecare sunt nesensibile... Ce este acea be¡ie, acea emo¡ie, acea dorin¡åde a fi cu voi în¿ivå, reculegându-vå în voi în¿ivå ¿i în afarå de corp?Cåci aceasta este ceea ce simt îndrågosti¡ii adevåra¡i. ªi cu privirela ce o simt ei? Nu cu prilejul unei forme, al unei culori, al uneimårimi, ci în raport cu sufletul, care este fårå culoare, în care luce¿teinvizibil... Deci având toate aceste lucruri înclina¡ie ¿i dragoste, înce sens vom spune noi cå sunt ele frumoase? Cåci ele sunt frumoase¿i în mod vizibil, ¿i oricine le vede afirmå cå sunt realitå¡ile adevårate.Dar ce sunt aceste realitå¡i? Ce stråluce¿te deasupra tuturorvirtu¡ilor ca o luminå? O vom spune prin opozi¡ie, legându-ne decontrariile lor, de urâ¡enia sufletului? Cåci ar fi poate util så ¿tim ceeste urâ¡enia... Fie deci un suflet urât, netemperat ¿i nedrept... Elgânde¿te bine, dar nu se gânde¿te decât la lucruri pieritoare ¿ijosnice... El duce o via¡å întunecatå prin amestecul råului, o via¡åamestecatå în parte cu moartea... Impur, dus de colo pânå colo deatrac¡ia celor sensibile, con¡inând multe elemente corporale


amestecate în el, având în el multå materie ¿i primind o formådiferitå, se modificå prin acest amestec cu ce e inferior. Este ca ¿icum un om vârât în noroi nu ar mai aråta frumuse¡ea sa ¿i nu s-armai vedea din el decât noroiul cu care este uns... Vom fi, de aceea,îndreptå¡i¡i så spunem cå urâ¡enia sufletului vine din aceste amestec¿i din aceastå înclina¡ie cåtre corp ¿i cåtre materie. Urâ¡enia pentrusuflet este de a nu fi curat, de a nu fi pur, cum aurul ar fi plin depåmânt. Dacå scoatem acest påmânt, råmâne aurul pur... ¥n acela¿ifel, sufletul izolat de dorin¡ele care vin de la corp,... purificat deceea ce con¡ine când este materializat, î¿i laså toatå urâ¡enia lui,care vine dintr-o altå naturå, diferitå de a lui...

Trebuie så ne urcåm cåtre binele spre care tind toate sufletele.Dacå l-ai våzut, ¿tii ceea ce vreau så spun ¿i în ce sens este frumos el.

V, 8, 3-4. Existå în naturå o ra¡iune care este modelul frumuse¡iidin corpuri; dar existå în suflet o ra¡iune ¿i mai frumoaså încå, dincare vine ¿i cea care este în naturå. Ea se aratå în modul cel maidistinct în sufletul în¡elept, unde progreseazå cåtre frumuse¡e... Nueste propriu-zis o ra¡iune; este creatorul primei ra¡iuni, a frumuse¡iicare este în suflet, ca ¿i în materie. Este Inteligen¡a eternå, nuinteligen¡a care nu gânde¿te decât câteodatå. Cåci ea nu are dedobândit gândirea.

Acolo... adevårul este mamå (zeilor) ¿i cea care-i hråne¿te (ei(zeii) våd totul, nu numai lucrurile care sunt supuse generårii, ci ¿ipe cele care posedå fiin¡a, ¿i pe ei în¿i¿i printre ele). Totul estetransparent. Toate sunt clare pentru toate. Este luminå pentruluminå... Frumosul este frumos pur, fiindcå nu este con¡inut în cenu este frumos... Nu este acolo, în contempla¡ie, nici obosealå, nicisatura¡ie care cere odihnå.

Contemplând, contempli întotdeauna mai mult; våzându-te petine infinit, tot a¿a ca ¿i obiectele tale, urmezi astfel natura ta proprie.De altfel, via¡a nu este o obosealå pentru nimeni când este o via¡åpurå... Aceastå via¡å este în¡elepciunea, o în¡elepciune care nu secapåtå prin reflec¡ie, fiindcå este totdeauna prezentå, întreagå, fårånici o ¿ovåire; este în¡elepciunea care nu vine de la altul. Fiin¡aînså¿i este în¡elepciune, a¿a cum nu po¡i fi tu însu¡i decât în¡elept.

Neoplatonismul 169

2. PROCLOS

Proclos din Xanthos, în Lycia (412-485), succesorul lui Syrianosla conducerea ¿colii din Atena, laså o operå imenså, påstratå înmare parte. A scris comentarii la Platon (la dialogurile Alkibiades I¿i Parmenides – påstrate par¡ial, la Cratylos, Timaios, Phaidon,Phaidros ¿i Theaitetos – pierdute), la Elementele lui Euclid, un maretratat despre Teologia platonicå ¿i altul, Elemente de teologie.

S-au mai påstrat câteva opuscule: Despre Providen¡å ¿i Destin,Despre subzisten¡a råului, o seamå de Imne, acestea cu interes nunumai pentru filosofie. Admirator necondi¡ionat al filosofiei platonice,Proclos o socotea având „încuviin¡area zeilor“ pentru a le dezvålui„intelectul ascuns“ ¿i „adevårul ce are o parte a sa în interiorul aceea ce existå“ (Teologia platonicå, I, 1).

Fragmente

Teologia platonicå, I, 1. ... Dacå am vrea så-i råsplåtim gratitu-dinea datoratå binefacerilor sale în ceea ce ne prive¿te, întregulcurs al timpului n-ar fi de ajuns. Acum e necesar nu doar så fiprimit binele între toate ales al filosofiei lui Platon, dar mai ales sålåsåm celor ce ne vor urma memoria unor astfel de fericite viziuni,pe care noi în¿ine le-am primit ca spectatori ¿i, pe cât ne este înputin¡å, ca devot prin îngåduin¡a cålåuzitorului, cel mai desåvâr¿itdintre contemporani ¿i acela care a atins culmile filosofiei; (pentruaceasta) vom face o rugåciune, pentru cå sunt în¿i¿i zeii cei careaprind lumina adevårului în sufletele noastre, iar aceia care zeilorle urmeazå ¿i cei care (pe ei) îi servesc îndrumå intelectul nostruînspre sublimul, divinul ¿i desåvâr¿itul ¡el al doctrinei lui Platon.Prin urmare, pretutindeni – cred –, acela care are atât de pu¡inåîn¡elepciune încât nu are deloc aproape va intra în astfel deîntreprinderi începând de la zei ¿i e aceasta potrivit când, ca aici,este vorba despre un discurs exegetic care se referå la zei. Pentrucå este imposibil så în¡elegi ceva cu privire la divin altfel decâtprimind lumina prin bunåvoin¡a zeilor în¿i¿i, dupå cum nu esteposibil så transmi¡i cele divine dacå cei care le primesc nu se a¿azåîn înståpânirea divinitå¡ii ¿i dacå nu påstreazå (aceastå expunerecu privire la divin) deasupra varietå¡ii pårerilor ¿i a diversitå¡iicon¡inute în cuvinte.


¥n¡elegând aceasta ¿i încredin¡ându-ne prin sfatul pe care Platonni-l då în Timaios, så luåm, a¿adar, zeii în¿i¿i ca îndrumåtori îndoctrina care la ei se referå.

¥n ceea ce prive¿te divinitatea, dacå ne ascultå cu bunåvoin¡å ¿ise aratå favorabilå venind cåtre noi, zeii conduc intelectul sufletuluinostru ¿i îl înso¡esc pânå la vatra lui Platon, pânå spre vârful dezgolital doctrinei sale. Odatå acolo ajun¿i, vom primi întregul adevår cuprivire la zei ¿i vom ob¡ine cea mai bunå dintre råsplå¡ile acesteimunci în ceea ce pe zei îi prive¿te, cu atât dorind så cunoa¿temceva despre divin, ¿i nu doar învå¡ând de la al¡ii, ci cåutând cutoate for¡ele noi în¿ine.

2. Acestea pentru introducere sunt de-ajuns. Necesar este såînfå¡i¿ez acum modul de învå¡are pe care îl voi oferi ¿i så definescpregåtirea acelora care vor constitui auditoriul: astfel el se va aflaprevenit pentru a ataca nu doar propria noastrå expunere, ci înså¿igândirea sublimå ¿i filosofia inspiratå de zei a lui Platon. Prin urmare,mi se pare cå forma discursului ¿i dispozi¡ia favorabilå a auditoriuluisunt condi¡ii necesare pentru a izbuti întreprinderea aceasta, înacela¿i mod în care, în misterii, speciali¿tii preparå receptaculepotrivit divinitå¡ilor ¿i, pentru ca zeii så se iveascå, nu folosesc nicio oarecare materie lipsitå de suflet (¿i) mereu aceea¿i, nici vreunanimal, nici vreun om anume, ci de fiecare datå, pentru misteriilerespective, folosesc ceea ce în mod natural este în stare så serveascådrept intermediar.

Pentru a începe, voi diviza acum tratatul în trei pår¡i. La începutvoi strânge laolaltå toate no¡iunile generale cu privire la zei, anumeacelea pe care le expune Platon, ¿i voi examina semnifica¡ia ¿ivaloarea propozi¡iilor fundamentale pentru fiecare dintre gradelealcåtuirii divine. La mijloc voi examina toate treptele ierarhiilor divine,voi preciza atributele lor proprii ¿i procesiunile lor în conformitatecu modul platonic, ¿i întregul îl voi reîntoarce la principiilefundamentale ale teologilor. ¥n încheiere voi discuta despre zei, atâtcei hipercosmici, cât ¿i cei encosmici, care au fost celebra¡i sporadicîn scrierile lui Platon, ¿i voi pune în legåturå studiul cu privire la eicu genurile tuturor divinitå¡ilor diacosmice. ¥n toate cazurile voiprefera ceea ce este evident, distinct ¿i simplu opuselor lor; ceea ceprin simboluri este transmis, voi face så reiaså din expunere; ceeace este transmis prin imagini, voi face så se reîntoarcå la paradigmelelor, pentru ceea ce într-o manierå prea categoricå este expus voicåuta så confirm prin ra¡ionamente care se reîntorc la cauzå; voiscurta ceea ce este alcåtuit prin demonstra¡ii, ¿i modurile de adevårpe care le cuprinde le voi explica în amånunt ¿i le voi face familiare

Neoplatonismul 171

audien¡ilor, iar pentru ceea ce este spus în mod enigmatic, voidezvålui sensul limpede, apropiind alte mårturii, pe care le voi luanu din presupozi¡ii stråine de gândirea lui Platon, ci din textele celemai sigur platonice; fa¡å de ce va afla nemijlocit aici auditoriul, voiprezenta acordul cu realitatea înså¿i.

Expunerea mea va decurge, prin urmare, a¿a cum amprezentat-o. Auditoriul doctrinelor pe care le voi înfå¡i¿a va trebuiså fie împodobit prin virtu¡ile moralitå¡ii ¿i så fi înlån¡uit princuvântul virtu¡ii toate mi¿cårile nedemne, nearmonice ¿i dizgra¡ioaseale sufletului ¿i så le fi armonizat sub forma în¡elepciunii. Cåci,dupå cum spune Socrate, „celui ce nu este pur nu-i este îngåduitså se atingå de ceea ce este (astfel), ¿i nu e, într-adevår, orice områu întotdeauna impur, pur fiind opusul såu?

¥n al doilea rând, auditoriul trebuie så fie exersat în toateexerci¡iile de logicå ¿i så se arate ca unul care a meditat asupramultora dintre gândurile de nerespins atât prin analizå, cât ¿i prinmetoda diviziunii, care îi este contrarå, a¿a dupå cum, cred,Parmenide l-a sfåtuit pe Socrate. ¥ntr-adevår, atât timp cât cinevanu este versat în aceastå specie a divaga¡iei, dificilå ¿i impracticabilåeste cunoa¿terea genurilor divine ¿i a adevårurilor pe care le con¡in.

¥n al treilea rând, auditoriul nu trebuie så fie ignorant cu privirela ¿tiin¡a naturii ¿i a opiniilor polimorfe, (întrucât) observând atentîn imaginile sensibile cauzele a ceea ce existå, el poate mai lesne såacceadå pânå la acea treaptå a fiin¡ei care este, în sfâr¿it, aceea aexisten¡elor separate ¿i primordiale. Så nu fie inabil, cum vomsus¡ine, în privin¡a adevårului ce rezidå în fenomene ¿i nici în privin¡acåilor recunoa¿terii ¿i a învå¡åturilor pe care le primim. Cåci prinacestea deprindem într-un mod (treptat) mai imaterial esen¡a divinå.

Toate aceste calitå¡i, dacå audientul le-a rânduit în sine subståpânirea propriului intelect, dacå a practicat dialectica lui Platon,dacå a exersat opera¡iunile imateriale ¿i separate de puterilecorporale ¿i dacå dore¿te så contemple cele ce existå prin inteligen¡aconformå cu ra¡iunea, care se alåturå perseverent exegezei doctri-nelor divine ¿i fericite, atunci va face prin dragoste så se dezvåluie,cum spun oracolele, adâncurile, neputând gåsi pentru înfåptuireaacestei ¿tiin¡e co-laborator (synergon) mai bun decât iubirea, cum ospune undeva Platon. Ob¡inând exercitarea adevårului presårat întoate, el deschide ochii intelectului propriu cåtre adevårul a ceea ceeste; a¿ezându-se la nivelul formei stabile, imobile ¿i certe, acunoa¿terii celor ce ¡in de divin, el se va convinge cå mai vrednic de(ad)mirare nu este altceva ¿i spre altceva nu-¿i va îndrepta privirea,dimpotrivå, se va îndrepta cåtre lumina divinå prin gândirea sa


nestråmutatå ¿i puterea unei vie¡i neobosite; pe scurt, va urmåriaceastå stare care une¿te activitatea cu repausul, aceea pe caretrebuie så o posede cel care vrea så devinå corifeul acesta desprecare Socrate vorbe¿te în Theaitetos.

3. Aceasta este, acum, importan¡a subiectului nostru, precum¿i modul examinårii, care nu trebuie så se abatå de la subiect, ¿iaceasta pregåtirea acelora care vor så înve¡e despre ceea ce tocmaiam expus, dupå cum mi se pare. ¥nainte de a înfå¡i¿a temele pecare le voi discuta, vreau (så afirm câte ceva) despre teologia înså¿i¿i despre modurile sale, precum ¿i despre modelele de teologie pecare le teoretizeazå Platon, precum ¿i pe acelea pe care le îndepår-teazå, în a¿a fel încât vom putea – în urma preliminariilor – såîn¡elegem mai u¿or în cele ce le urmeazå începutul demonstra¡iilor.

To¡i aceia care s-au ocupat cu teologia spun în felul urmåtor:Numesc zei existentele, dupå fiin¡å întâietoare ¿i, dupå aceia¿i, acesteexistente prime sunt subiectul ¿tiin¡ei teologice. Unii spun cåsubstan¡a corporalå doar este îndreptå¡itå så existe, ¿i toate genurileincorporale sunt considerate de ei secundare fa¡å de substan¡acorporalå, cå principiile fiin¡ei sunt prin naturå corporale ¿i la feldispozi¡ia care ne permite så le cunoa¿tem. Ceilal¡i fac înså a depindetot ceea ce este corporal de un principiu incorporal (opus) ¿imårginesc existen¡a întâietoare la suflet ¿i la puterile sufletului,anume zeii, – cum cred, (care sunt cei mai) desåvâr¿i¡i între suflete,¿i numesc teologie ¿tiin¡a care se ridicå pânå la acestea ¿i le cunoa¿te.Dar cei care, în sfâr¿it, considerå multitudinea sufletelor ca fiindgeneratå de un principiu anterior sufletului ¿i care a¿azå intelectul(ca) îndrumåtor în toate, spun cå nimic nu este mai bun de ob¡inutdecât uniunea, în chip de finalitate, a sufletului cu intelectul ¿icred cå aceastå formå a vie¡ii, intelectualå, este incomparabilåtuturor celorlalte, de aceea ace¿tia par a apropia teologia decercetarea substan¡elor intelectuale.

To¡i, astfel, precum am afirmat, numesc principiile întâietoare¿i autarhic supreme – (drept) zei, iar ¿tiin¡a acestora – teologie. Doardoctrina divinå a lui Platon, întrucât nu a¿azå în pozi¡ia primuluiprincipiu ceea ce este de naturå corporalå (îndreptå¡it, pentru cåtot ceea ce are întindere ¿i pår¡i nu poate, prin fire, nici så seautogenereze, nici så-¿i conserve subzisten¡a, întrucât nu posedåfiin¡å ¿i ac¡iune – sau suportå una –, decât prin intermediul unuisuflet ¿i al mi¿cårilor acestuia) ¿i întrucât demonstreazå cå fiin¡asufletului, fiind superioarå celei corporale, nu e mai pu¡insuspendatå în existen¡a intelectului (în¡elegând cå tot ceea ce estemobil în timp, chiar ¿i ceea ce se mi¿cå prin sine însu¿i, este ¿i

Neoplatonismul 173

superior celui mi¿cat printr-un altul, dar ¿i inferior mi¿cårii eterne),aratå cå intelectul, a¿a cum o spune, este pårinte ¿i cauzå a tuturorcorpurilor ¿i sufletelor, iar ceea ce exercitå activitatea în via¡a sa, înceea ce prive¿te cuprinsul devenirii, posedå ¿i fiin¡å, ¿i activitate înrela¡ie cu intelectul, înså mai departe (Platon) stabile¿te un altprincipiu prim, transcendent în rela¡ie cu intelectul, (încå) ¿i maidepårtat de corporal ¿i indicibil, prin care toate, cu necesitate, î¿iîntre¡in existen¡a, chiar ¿i ultimul dintre fiinde. Dar nu toate fiindele,prin naturå, participå la suflet, ci acelea care în ele însele de¡invia¡å într-un mod mai mult sau mai pu¡in evident (clar), ¿i nu toatefiindele se bucurå de intelect ¿i de fiin¡å, ci doar acelea care subziståsub o anume formå, iar principiul prim al tututor fiindelor trebuieså fie participat prin acestea toate, „întrucât nu poate fi separat denici unul dintre acestea“, fiind cauzå a tuturor acelora despre carese afirmå cå existå în vreun fel anume.

Acest principiu cu desåvâr¿ire prim al întregului ¿i superiorintelectului Platon l-a descoperit printr-o inspira¡ie divinå, fiindascuns în locuri inaccesibile, ¿i a afirmat ca fiind deasupra corpo-ralului cele trei cauze ¿i unitå¡i (monade), anume sufletul, intelectulprim ¿i unitatea de dincolo de intelect, iar de la aceste principiiconsiderate ca unitå¡i se produc succesiunile care le apar¡in, aceeaproprie Unului, aceea proprie intelectului, cea care apar¡inesufletului (întrucât fiecare unitate se aflå în fruntea unei multiplicitå¡ipe care o alcåtuie¿te) ¿i, a¿a precum pune în legåturå corpurile cusufletele, tot astfel le pune în legåturå pe acestea din urmå cu formelecare rezidå în intelect ¿i, în sfâr¿it, converte¿te toate lucrurile cåtrehenada imparticipabilå. De vreme ce aceastå doctrinå se ridicå pânåla henada aceasta, ea pare a se ridica deasupra vârfului celui maiînalt al tuturor doctrinelor, adevårul în ceea ce prive¿te divinitå¡ilefiind acela ce are ca obiect henadele a ceea ce existå, explicândprocesiunile ¿i proprietå¡ile lor, legarea de ele a ceea ce existå ¿iordinea formelor, a acelora care apar¡in existen¡elor Unului.

Cât despre intelect, despre formele ¿i genurile sale, cele pe carele cuprinde doctrina (platonicå), le considerå în al doilea rând prinraport cu ¿tiin¡a consacratå zeilor în¿i¿i. Astfel, considerå cå doctrinasa ob¡ine forme inteligibile ¿i cå poate fi cunoscutå de suflet în modnemijlocit, în timp ce, dimpotrivå, ¿tiin¡a mai înaltå, asupraexisten¡elor indicibile ¿i impronun¡abile, cautå modalitatea distingeriilor ¿i cum anume sunt produse de o singurå cauzå. De aici, cred,func¡ia propriu-zis intelectivå de a surprinde unirea existen¡ei salecu henadele ¿i, prin intermediul acestora, (contopirea cu) unitateaascunså a tuturor henadelor divine. Astfel, nici prin (intermediul)


senza¡ie(i) genul cåruia îi apar¡in zeii nu poate fi aprehendat, întrucâtdepå¿e¿te ceea ce este corporal, nici prin opinie ¿i ra¡ionament,întrucât sunt exercitåri prin diviziune, adaptate celor multiforme,nici prin activitatea intelectului subsumatå ra¡iunii, întrucât aceaståcunoa¿tere se raporteazå la cele ce sunt a¿a cum ele existå, în timpce existen¡a zeilor depå¿e¿te arealul fiin¡ei ¿i se define¿te prin aceaståunitate a întregului. Prin urmare, dacå divinul este cu putin¡å de afi cunoscut în vreun fel, persistå så fie prin existen¡a sufletuluicaptat ¿i, prin acela¿i mijloc, prin atât cât îi revine fiin¡ei (så-lcunoascå). Astfel, pretutindeni spunem cå asemånåtorul prinasemånåtor este cunoscut: evident, sensibilul prin senza¡ie, prinopinie obiectul opiniei, prin ra¡ionament ra¡ionalul, prin intelectinteligibilul, în a¿a fel încât prin Unu este cunoscutå Unitatea ¿iindicibilul prin indicibil. Are dreptate, de aceea, Socrate, în Alkibiade,så spunå cå, reîntorcându-se în sine însu¿i, sufletul capteazå toatecelelalte, precum ¿i ceea ce apar¡ine zeului. Cåci, aplecându-se sprepropria unitate ¿i cåtre centrul întregii sale vie¡i, respingândmultiplicitatea ¿i varietatea posibilitå¡ilor pe care le posedå, sufletulse ridicå pânå la cel mai înalt punct de observa¡ie asupra a ceea ceexistå. Tot astfel, în misterele cele mai sacre se spune cå ini¡ia¡ii auîn fa¡å, la început, fåpturi extrem de variate dupå specie ¿i formå,precedând zeii, ¿i, de vreme ce intrå în sanctuar, verticali ¿i nemi¿ca¡i,strân¿i la un loc în îndeplinirea ritualului, primesc iluminarea divinå¿i goi, precum spun oracolele, participå la divin; în acela¿i mod, încontemplarea întregului sufletul observå ceea ce laså în urmå, vedeumbrele ¿i imaginile celor ce sunt, iar întorcându-se cåtre sineîn¡elege propria fiin¡å ¿i propriile ei ra¡iuni. Apoi se vede ca ¿i cumar fi singur, adâncindu-se în cunoa¿terea låuntricå, descoperåintelectul dinåuntru såu ¿i alcåtuirea celor ce sunt, iar când sedelimiteazå în interiorul såu ¿i tot astfel în ceea ce îi este ascuns,inaccesibil, contemplå cu ochii închi¿i ¿i genul ce apar¡ine zeilor,(precum) ¿i henadele celor ce sunt. Toate, într-adevår, se aflå în noi,în modul sufletului, ¿i prin aceasta este natural så le cunoa¿tem,dezvåluind puterile care sunt înåuntrul nostru ¿i imaginile întregului(a ceea ce este).

Iar aceasta este între activitå¡ile noastre cea mai bunå, de atinde cåtre divinul însu¿i în tihna propriilor puteri ¿i de a ne alåturacorului såu, reunind fårå încetare multiplicitatea sufletului înaceastå unitate, eliminând în afarå de sine ceea ce vine în urmaUnului, legându-ne de indicibilul ¿i de acest dincolo de tot – a ceeace existå. ¥ntr-adevår, sufletul poate så se ridice, pânå când î¿isåvâr¿e¿te ascensiunea spre principiul a ceea ce existå. Odatå aici,

Neoplatonismul 175

observând locul unde se aflå, coborând înapoi, traverseazå fiin¡ele¿i, explicându-¿i multiplicitatea formelor, pe care le examineazå înmonade, precum ¿i în seriile lor, ¿i în ce mod fiecare dintre formedepinde de particulara ei henadå, el ståpâne¿te atunci desåvâr¿ita¿tiin¡å cu privire la divin, dupå ce a contemplat în forma ce apar¡ineUnului procesiunea zeilor în fiin¡e ¿i distingerea fiin¡elor dupådivinitå¡i.

3. DAMASCIUS

Damascios (n. între 480-490, m. dupå 533), ultimul conducåtoral ¿colii neoplatonice din Atena, desfiin¡atå în anul 529 de împåratulJustinian. Scriind mai multe cår¡i (o seamå, comentarii la dialoguriplatonice), cea mai cunoscutå este aceea intitulatå Aporii ¿i solu¡iiprivitoare la principiile prime. ¥nvå¡åtura sa este centratå pe problemaUnului, fiind astfel în continuarea lui Platon (din dialogulParmenides) ¿i a lui Proclos, în aceea¿i ¿coalå din Atena. Problemacum gândim Unul în sine în raport cu multiplele întemeiate, centralå¿i în filosofia lui Damascios, marca sfâr¿itul tare al filosofiei grece¿tiistorice.

Opera

Aporii ¿i solu¡ii privitoare la principiile prime, I. Ceea ce este numitprincipiul unic al totului este dincolo de tot sau apar¡ine totului, cavârf al celor ce emanå de la el? Vom spune atunci cå totul esteîmpreunå cu principiul sau cå totul, emanând de la principiu, estedupå el?

Dacå s-ar admite acest din urmå lucru, atunci cum ar putea ficeva în afara totului? ¥n sens absolut, totul este cel cåruia nimic nui se sustrage; sustrågându-se principiul, ceea ce urmeazå dupåacesta nu mai este totul absolut, ci totul fårå principiu. ¥n plus,totul se impune ca o totalitate limitatå, cåci ceea ce este nelimitatn-ar putea fi propriu-zis totul. A¿adar, nimic nu se manifestå înafara totului, deoarece totalitatea presupune o anume delimitare¿i, respectiv, cuprindere, unde principiul este limita superioarå, iarultimul de la principiu este limita inferioarå, totul fiind, ca atare,doar cu limitele sale. ¥n plus, principiul este coordonat celor de


dupå el, cåci fa¡å de acestea el se nume¿te ¿i este principiu, precumcauza fa¡å de cele cauzate sau primul fa¡å de cele subsecvente lui.A¿adar, numim totul o pluralitate ordonatå de fiin¡e, astfel încâtîntre acestea se aflå ¿i principiul. Pe scurt, prin totul în sens absolutne referim la orice, într-un fel sau altul, concepem; înså concepem¿i principiul. ¥n acela¿i fel, obi¿nuim så spunem „tot ora¿ul“ referitorla conducåtor ¿i la cei condu¿i, iar „toatå familia“ înseamnå genitorulîmpreunå cu descenden¡ii såi.

¥nså, dacå totul este cu principiul, acesta nu mai poate fiprincipiu al totului, fiind inclus între celelalte, încât ordinea unicåa tuturor acestora, pe care o numim totul, råmâne fårå principiu ¿ifårå cauzå, pentru a nu regresa infinit. Apoi, în general, ceva trebuiesau så fie principiu, sau så stea sub un principiu; la fel, totul trebuieså fie sau principiu, sau sub un principiu. ¥n acest ultim caz,principiul nu mai poate fi el însu¿i împreunå cu totul, ci este înafara totului, precum principiul fa¡å de cele ce emanå de la el. ¥ncelålalt caz, ce ar putea emana de la el ca de la un principiu, astfelîncât så fie în afara totului ¿i inferior, ca efect al totului? Cåci atunci¿i acela ar putea apar¡ine totului, nimic nefiind exclus din no¡iuneatotului absolut, ceea ce înseamnå cå totul nu este nici principiu,nici sub un principiu.

¥n plus, totul este într-o anumitå måsurå în pluralitate ¿i înacela¿i timp într-o anumitå distinc¡ie; fårå acestea nu putem concepetotul. Dar cum au apårut, de la început, o anume distinc¡ie ¿ipluralitatea? De fapt, totul este în distinc¡ie ¿i în pluralitate, dar nusub acela¿i aspect, ci vârful pluralelor este unul, în timp ce monadacelor distincte este unificatul, unul fiind în plus mai simplu decâtmonada. ¥n primul rând înså, ¿i monada este numårul întreg, de¿iîntr-o manierå comprimatå, ¿i ea fiind în felul acesta totul. Apoi,unul nu este ceva ce face parte dintre plurale, altfel ar contribui laconstituirea pluralelor, precum fiecare dintre celelalte; din contrå,unul este tot ce sunt pluralele în procesul diviziunii lor, numai cåunul este toate acestea anterior diviziunii, prin indivizibilitatea luiabsolutå. Nu este înså vorba de unu în sensul minimalitå¡ii, a¿acum se pare cå a spus Speusip, ci unul care cuprinde totul; însimplitatea sa, unul a configurat totul ¿i a fåcut totul unu. Tocmaide aceea totul procede de la unu: pentru cå unu este totul, însåanterior totului. Unul este totul anterior pluralelor, a¿a cum esteunificatul anterior celor distincte, încât, atunci când vom îndreptaîntreaga noastrå gândire asupra totului, nu vom predica totul într-osingurå manierå, ci în cel pu¡in trei moduri: unitar, unificat ¿iplurificat, toate acestea provenind de la unu ¿i fiind relative la unu,

Neoplatonismul 177

dupå cum obi¿nuim a spune. Dacå în modul cel mai obi¿nuit numimtotul cele ce subzistå în pluralitate ¿i distinc¡ie, vom stabili dreptprincipiu al acestora unificatul ¿i mai ales unul; înså, dacå ¿i peacestea le-am concepe în maniera totului, ¿i le-am alåtura tuturorcelorlalte, în conformitate cu raportul ¿i coordonarea în care se aflåfa¡å de ele, atunci, a¿a cum am spus ¿i mai înainte, discursul ne vaimpune cercetarea unui alt principiu, anterior totului ¿i care så numai fie conceptibil în termenii totului ¿i nici coordonabil celor careemanå de la el. S-ar putea spune cå unul, dacå este într-un anumefel totul, este totu¿i ¿i unu, anterior acestui tot, fiind mai degrabåunul decât totul (anume el este unul prin el însu¿i ¿i este totuldrept cauzå a totului, prin raportul såu fa¡å de tot, dar aceasta,propriu-zis, într-o ordine secundå, pe când în prima instan¡å unuleste unu). Dar, spunând acest lucru, introducem de la început odualitate în unul; totu¿i, noi suntem, de fapt, cei care divizåm ¿i ceicare (re)duplicåm sau chiar plurificåm într-un asemenea subiect,pe când acesta, tocmai prin faptul de a fi unu este ¿i totul, în modulcel mai simplu. Dar, chiar ¿i dacå s-a spune acest lucru, totu¿iprincipiul totului trebuie så fie transcendent totului însu¿i, totalitå¡iicelei mai simple ¿i simplitå¡ii ce cuprinde în ea totul – a¿a cum estesimplicitatea unului.

A¿adar, pentru orice manierå de a concepe totul, sufletul nostruprefigureazå existen¡a unui principiu de dincolo de tot ¿i necoordonattotului. Dar atunci acesta nu trebuie numit principiu, nici cauzå ¿i,la fel, nici primul, înaintea totului sau dincolo de tot; cu atât maimult, nu trebuie så îl declaråm a fi totul însu¿i, nici nu-l putem, îngeneral, declara, concepe sau conjectura. Cåci sigur, ceea ce putemgândi sau propune ca subiect al reflec¡iei fie apar¡ine totului, a¿acum se întâmplå în cele mai multe cazuri, fie, pentru o gândirepurificatå, este totul însu¿i; chiar atunci când, reducând ¿ireducându-ne, înaintåm spre cel mai simplu, care este cel cecuprinde absolut totul, fiind circumferin¡a limitå atât pentru celece sunt, cât ¿i pentru cele ce nu sunt. Astfel, pentru cele ce sunt,limita este unificatul complet nedistins (cåci orice fiin¡å este unamestec de elemente), iar pentru plurale este unul absolut, cåci nuse poate concepe ceva mai simplu decât unul, absolut ¿i numaiunu. Iar dacå îl numim principiu, cauzå, primul sau cel mai simplu,acestea ¿i toate celelalte [predicate] sunt doar conform unului; dealtfel, noi nu-l putem surprinde în ansamblu, ci suntem fa¡å de elîn diviziune, afirmând despre el [predicate] care în noi sunt divizate,de¿i, ca plurale, le consideråm nepotrivite a fi aplicate unului. Elnu este cognoscibil, nici nu poate fi numit, cåci atunci ar fi plural.


Altfel înså, aceste [predicate] sunt în el conform unului, naturaunului cuprinzând totul, ba chiar producând totul, cåci nu poate finimic ce unul nu este. Tocmai de aceea totul provine de la unu,cauza veritabilå ¿i primå, scopul în sine ¿i ultimul în sine,coronamentul, am putea spune, al totului ¿i natura unicå apluralelor, înså nu natura din cele de la el, ci cea care, anterioracestora, produce pe cea din ele, vârful cel mai indivizibil al totului,oricum ar fi acesta considerat, ¿i cuprinderea cea mai largå atotalitå¡ii, în orice accep¡iune a ei. ¥nså, dacå unul este cauza totului¿i cel care cuprinde totul, atunci ce este dincolo de el, respectivspre ce se îndreaptå ascensiunea noastrå? Poate cå înaintåm îngol, fiind atra¿i spre nimicul însu¿i, cåci ceea ce nu este nici måcarunul, acela nu este cu îndreptå¡ire nimic. ªi de ce ar fi ceva dincolode unu? Cåci, în afarå de unu, pluralele nu au nevoie de nimicaltceva, tocmai de aceea unul fiind singura cauzå a pluralelor. Dinacela¿i motiv, unul este ¿i cauza totului, de vreme ce doar el este,cu necesitate, cauza pluralelor, iar nu nimicul (cåci nimicul nu estecauza a nimic) ¿i nici pluralele însele, cåci ele sunt necoordonate, ¿iapoi cum ar putea constitui pluralele o cauzå unicå? Dacå ar fivorba de cauze multiple, acestea nu s-ar putea cauza una pe alta,datoritå necoordonårii ¿i circularitå¡ii cauzale, care ar face ca fiecareså fie cauza proprie, nemaiexistând astfel nici o cauzå pentru plurale.De aceea este necesar ca unul så fie cauza pluralelor, el fiind ¿icauzå a coordonårii dintre ele, cåci existå într-adevår o anumecoprezen¡å datå de coordonarea ¿i unificarea pluralelor între ele.

¥n fa¡a acestor lucruri, cineva prins în aporie ar putea spune cåse opre¿te la unu ca principiu, adåugând în încheiere cå, de vremece nu putem nici cunoa¿te, nici presupune ceva mai simplu decâtunul, atunci cum vom mai presupune ceva dincolo de ultimaconjecturå, respectiv cunoa¿tere. Dacå ar spune acestea, vomconfirma aporia (cåci, într-adevår, o asemenea manierå de reflec¡iepare impracticabilå ¿i nepotrivitå), înså cu toate acestea, pornindde la cele ce ne sunt cunoscute mai bine, va trebui så stimulåmtravaliile indicibile din noi, înspre con¿tiin¡a indicibilå (cåci nu ¿tiucum a¿ putea-o numi) a acestui adevår sublim. Astfel, între [lucrurile]de aici, ceea ce este incorelabil este mai prestigios decât cel ce intråîntr-un raport, iar cel necoordonat [este mai important] fa¡å de celcoordonat; cum ar fi activitatea intelectului fa¡å de cea politicå ¿i,så spunem, Kronos fa¡å de demiurg, fiin¡a fa¡å de forme ¿i unul fa¡åde plurale, cårora unul le este principiu; tot astfel, fa¡å de cauzeleabsolute ¿i cele cauzate, fa¡å de toate principiile ¿i cele ce sunt subprincipii, este mai prestigios ceea ce iese din orice asemenea

Neoplatonismul 179

determina¡ie ¿i care, pentru a spune astfel, nu este considerat înnici o coordonare sau raport. Astfel, prin natura lui, ¿i unul estesituat înaintea pluralelor, cel mai simplu înaintea celor ce sunt într-omai mare måsurå compuse, iar cel mai cuprinzåtor înaintea celorcuprinse în el, pe când cel de dincolo de toate – dacå ar fi så-i spunema¿a – este dincolo de orice asemenea antitezå, anume nu numai ceaîntre termeni de acela¿i rang, ci ¿i cea precum între un termen prim¿i un termen secvent.

¥n plus, unul ¿i unificatul, respectiv cele de dupå acestea, adicåpluralele ¿i cele distincte, reprezintå totul; astfel, unificatul este totceea ce sunt cele distincte, cåci pornind de la el ceva poate fi distins,iar unul este tot ceea ce sunt pluralele, acestea desfå¿urându-seîncepând de la el; cu toate acestea, unul nu este cu nimic inferior,prin aceea cå pluralele nu sunt în el, ci dupå el, ba din contrå, la felunificatul, prin aceea cå restrânge pe cele distincte, anteriordistinc¡iei. Totul este considerat fie din punct de vedere alcoordonårii, fie dupå propria naturå, înså în nici un caz el nu poatefi nici primul, nici principiu, pentru cå, din punct de vedere alcoordonårii, totul include ¿i ultimele [elemente], iar considerat doarîn raport cu unul ca fiind al såu, datoritå faptului cå, în raport cuunul, el este ¿i unu, ¿i totul în acela¿i timp (iar ceea ce este completdincolo de tot, aceasta nu am descoperit încå), înså unul este vârfal pluralelor, fiind cauzå a celor de la el.

Pe lângå acestea, noi concepem unul printr-o gândire purificatåînspre cel mai simplu ¿i cel mai cuprinzåtor, de aceea cel mai onorattrebuie så fie inaccesibil oricårei în¡elegeri ¿i conjecturi, cåci, a¿acum între cele de aici, ceea ce trece mereu deasupra în¡elegeriinoastre este mai prestigios decât ceea ce este disponibil, tot astfel,cel mai prestigios ar fi cel ce se sustrage tuturor conjecturilor noastre.Iar dacå acesta nu este nimic, trebuie ca nimic så fie de douå feluri:pe de o parte, ca superior unului, pe de altå parte, ca subsumat lui;iar dacå, spunând acestea, înaintåm în gol, atunci o asemeneaînaintare va fi ¿i ea de douå feluri, anume ca trecând înspre indicibil,respectiv ca îndreptând cåtre ceea ce nu este în nici un fel ¿i subnici un raport, acesta de asemenea indicibil, dupå cum spune ¿iPlaton, înså în sensul inferiorului, pe când celålalt este în sensulsuperiorului. Dacå acestuia îi cåutåm vreo relevan¡å, atunci ea esteuna de maximå necesitate pentru totul, cåci de acolo proced toate,ca dintr-un sanctuar, anume din inefabil ¿i într-o manierå inefabilå,cåci el nu produce pluralele ca ¿i cum ar fi unul ¿i nici pe celedistincte ca ¿i cum ar fi unificatul, ci ca inefabil produce totul într-oaceea¿i manierå inefabilå.


Spunând înså acestea despre el, anume cå este inefabil ¿iincomprehensibil, atunci sensul discursului nostru este alterat,pentru cå trebuie ¿tiut cå acestea sunt nume ¿i idei ce ¡in de travaliile[gândirii] noastre, care, oricât s-ar încumeta så se refere la acela,råmân totu¿i la intrarea sanctuarului, neexprimând nimic despreel, ci doar indicând propriile situåri fa¡å de el, propriile aporii ¿inesolu¡ionåri, iar acestea nu în mod explicit, ci prin aluzii transmisecelor care måcar pe acestea le-ar putea în¡elege.

Observåm înså cå travaliile [gândirii] noastre ajung în acestesituåri ¿i în ceea ce prive¿te unul, parcurgând traiectoriaasemånåtoare a dificultå¡ilor ¿i alterårii [discursului]. Cåci despreunu Platon spune cå, dacå este, nu este nici måcar unu, iar dacånu este, atunci nici o manierå de discurs nu îi este adecvatå, nicimåcar cea negativå, astfel cå nu îi revine nici nume, fie acesta chiarsimplu, nici vreo opinie sau ¿tiin¡å, nici chiar unele simple, ¿i nicimåcar intelectul simplu, a¿a încât unul [este] absolut incognoscibil¿i indicibil. Ce altceva cåutåm atunci dincolo de indicibil? S-ar puteaînså ca Platon, prin intermediul unului, så ne îndrepte, într-unmod inefabil, spre inefabilul care ne este acum propus ca subiect,care este dincolo de unu, iar aceasta prin suprimarea unului, a¿acum, prin suprimarea celorlalte, a ajuns la unu, dat fiind cå se ¿tiecum, în Sofistul, Platon prezenta unul într-o anume stare depurificare ¿i îl aråta în sine însu¿i, preexistând fiin¡ei.

Neoplatonismul 181

Addenda I

Cu privire la sursele filosofiei antice grece¿ti

Reconstituirea de cåtre moderni a filosofiei în Grecia anticå afost posibilå pe douå cåi complementare: una care a urmat izvoareledirecte ¿i alta pe cale indirectå.

Prin izvoare directe se în¡eleg operele filosofilor care s-au påstrat,integral sau fragmentar.

Pierdute în întregimea lor, multe din scrierile filosofilor preso-cratici ne-au fost transmise doar fragmentar, într-o måsurå maimare sau mai micå.

Astfel, avem extrem de pu¡ine fragmente de la milesieni, darceva mai multe din opera lui Heraclit ¿i a elea¡ilor, a lui Empedocles¿i a lui Anaxagoras, a lui Philolaos ¿i a atomi¿tilor.

Relativ la mul¡imea ¿i la importan¡a scrierilor sofi¿tilor,fragmentele påstrate sunt totu¿i pu¡ine. La fel, dincolo de mariiclasici, ¿i cele din opera extrem de întinså a lui Theophrast, din¿coala aristotelicå. Prea pu¡in ni s-a transmis ¿i din textele stoicilorZenon, Cleanthes ori Chrysippos. Avem înså douå cår¡i ale unuistoic grec târziu, este vorba de Manualul ¿i Diatribele (¥ntre¡inerile)lui Epictet.

De la Epicur ni s-au transmis trei scrisori, o seamå de opiniiprincipale ¿i de fragmente din alte scrieri. Cår¡ile scepticilor ¿i aleprobabili¿tilor (care vor fi scris), exceptându-le pe cele ale lui SextusEmpiricus, de mai târziu, s-au pierdut ¿i ele.

Soarta a fost înså mai îngåduitoare cu al¡i filosofi ¿i alte cår¡i defilosofie. Bunåoarå, s-au påstrat cele 28 de dialoguri platoniciene ¿iîncå 13 scrisori (dintre care numai cea de a VI-a, cea de-a VII-a ¿icea de a VIII-a trec drept autentice). De asemenea, din întinsa operåaristotelicå, pierzându-se scrierile exoterice („publicate“), ni s-autransmis în cea mai mare parte cele numite acromatice (esoterice),destinate învå¡åmântului în ¿coalå. Adicå Organon (Categorii, Despreinterpretare, Analiticele prime, Analiticele secunde, Topicele,Respingerile sofistice), Metafizica, Fizica, Despre suflet, Despre na¿tere¿i distrugere, Istoria animalelor, Etica eudemicå, Etica nicomahicå,Politica, Retorica, Poetica ¿.a.

S-au mai påstrat scrierile lui Xenofon, atât de utile pentrureconstituirea personalitå¡ii lui Socrate, cu deosebire Amintirile(Apomnemoneumata, Memorabilia). Iar din cele ale filosofilor de maitârziu avem Enneadele lui Plotin, multe din cår¡ile lui Iamblichos,Porphyrios ¿i Proclos, dialogurile lui Lucian din Samosata.

¥n ceea ce le prive¿te, izvoarele indirecte sunt de mai multe feluri:1. Doxografiile (de la doxa – pårere ¿i graphein – a scrie) sunt

lucrårile care înregistreazå opiniile filosofilor. Latinii aveau så lenumeascå placita, pornind de la alt termen pentru doxa, ¿i anumede la aresconta – adicå pårerile care sunt pe placul unui filosof.

De¿i „din timpurile cele mai vechi cugetåtorii ¿i-au opusconcep¡iile pe care le împårtå¿esc celor ale predecesorilor lor“, deci,implicit, unii au înregistrat opiniile altora, ca, de pildå, Xenofanfa¡å cu Pythagoras, Heraclit fa¡å cu Xenofan, Hecataios, Pythagoras,de¿i Platon însu¿i face „din când în când expuneri reu¿ite alepårerilor cugetåtorilor de dinaintea lui, fie spre a-i combate, fie pentrua-¿i sprijini propriile concep¡ii ¿i a determina atitudinea predece-sorilor såi unii fa¡å de al¡ii“, de¿i, în fine, Aristotel, parcå spre a sedelimita de înainta¿i, dar ¿i pentru a expune stadiul cercetårii, înmulte lucråri (Metafizica, Fizica, Despre suflet, Politica, Eticanicomahicå ¿.a.) face ¿i doxografie.

„Dar un prim început de istorie a filosofiei, constând din fixarea¿i catalogarea concep¡iilor fiecårui cugetåtor cu privire la o anumitåproblemå, expunere înså seacå ¿i schematicå, întâlnim doar laTheophrast“ (Aram M. Frenkian, Diogenes Laertios ¿i izvoarelefilosofiei antice grece¿ti, în Diogenes Laertios, Despre vie¡ile ¿idoctrinele filosofilor, p. 42, 43).


¥n tradi¡ia ¿colii aristotelice ¿i în urmarea îndemnului lui Aristotelînsu¿i, chiar a exemplului såu, totu¿i, Theophrast este întemeietoruldoxografiei, îndeosebi prin Opiniile fizicienilor (Physicoi doxai) ¿iDespre senza¡ie ¿i lucrurile sensibile (Peri aisteteos kai aisteton – Desensibus et sensibilibus), din aceasta din urmå, deta¿atå din Dinopiniile fizicienilor, s-au påstrat doar fragmente în Comentariul fåcutde Simplicius la Fizica lui Aristotel.

Al doilea mare moment în doxografie este socotit Aëtios (aprox.100 p. Chr.), cu Peri aresconton (Aetii Placita).

Marele elinist german Hermann Diels a stabilit înså, înDoxographi graeci (1879), cå între Theophrast ¿i Aëtios a mai existato Placita, o Vetusta Placita, pe care a datat-o în jurul anului 50 ante.Autorul acestei vechi culegeri n-a putut fi identificat.

„Autorul care a compus a¿a-numitele Vetusta placita a completatdoxografiile pânå la timpul såu, în timp ce Theophrast mergea cuopiniile numai pânå la Platon“ (Ibidem, p. 46).

De la Theophrast, de la Vetusta Placita ¿i de la Aëtios, cum astabilit Diels, a pornit mai toatå marea ¿i bogata literaturådoxograficå.

2. Biografiile. Succesiunile filosofilor ¿i despre ¿colile filosofice.Informa¡ii de acest fel sunt date mai întâi de Theophrast, dar

cel care „începe seria biografiilor propriu-zise este Aristoxenos dinTarent, elev al lui Aristotel“. Acestuia îi urmeazå Ariston din Ceos,¿i el din ¿coala aristotelicå. De¿i cu ei începe seria biografiilor,„adevårata biografie a oamenilor vesti¡i, deci ¿i a filosofilor, începecu Hermip din Smyrna, numit «calimachianul», deci elev al mareluierudi.t“ (Ibidem, p. 50, 51). Lucrarea sa se va fi numit Bioi (Vie¡ile).Al¡i autori de biografii au mai fost: Satyros din Callatis (a douajumåtate a secolului al III-lea), Antigonos din Carystos (pe la 225ante), Heracleides Lembos (pe la 150 ante).

¥ntre autorii de succesiuni este citat mai cu seamå ¿i Sotion dinAlexandria (sec. II ante) care a ¿i scris o Succesiune a filosofilor(Diadohe ton philosophon). Acesta, bunåoarå, va fi dat urmåtoareasuccesiune a filosofilor:

Addenda I 185

De bunå seamå discutabilå, ea nu este o simplå în¿iruire ¿i nue lipsitå de un criteriu anume. Sotion, de¿i urmåre¿te succesiuneade ¿coalå, deschide o anume perspectivå istoristå. De aceea meritullui stå în faptul de a fi introdus „în istoria filosofiei antice aceaståconcep¡ie despre succesiunea filosofilor“, ceea ce premerge ideii deistorie a filosofilor ¿i a filosofiei (Ibidem, p. 56).

¥n legåturå cu acest tip de scriere despre filosofii greci mai estepus ¿i altul, anume, acela care are ca scop reconstituirea ¿colilorfilosofice.

¥ndeob¿te se socote¿te ca primul autor al unei asemenea scrieriHippobotos (sfâr¿itul secolului al II-lea, începutul secolului I,


Succesiunea ionianå. Succesiunea italicå

Thales Pherekydes

Anaximandros Pythagoras

Anaximenes (Telauges)

Anaxagoras Xenofan

Archelaos Parmenides

Socraticii Socrate Zenon

Platon Aristotel Leucippos

Speusippos Theophrastos Democrit

Polemon Antisthenes Nausiphanes

Diogenes

Crantor-Crates CratesEpicur

Arcesilaos Zenon din Cittium

Lachides Cleanthes

Carneades Hrysippos

Cleitomachos

probabil), care distinge urmåtoarele ¿coli: megaricå, eretriacå,cirenaicå, epicurianå, annicerianå, teodorianå, zenonianå, stoicianå,academicå veche, peripateticå.

Tot despre ¿coli va mai fi scris ¿i un stoician, Panaitios, apoi,Diocles din Magnesia (sec. I, p. Chr.)... Dar în acest gen exceleazåDiogenes Laertios, cu celebra sa scriere Despre vie¡ile ¿i doctrinelefilosofilor. Datând din sec. al III-lea p. Chr., când tråie¿te Diogenes,aceastå scriere este mult mai complexå, incluzând „toate genurilede izvoare...: directe, prin citarea de fragmente... ¿i indirecte:doxografii, biografii, succesiuni, ¿coli, cronologii, liste de omonimii,testamente ale filosofilor, epistole scrise de filosofi, cataloage alefilosofilor...“ (Ibidem, p. 96).

¥ntre sursele filosofiei vechi grece¿ti mai sunt trecute: cronologiilesau cronografiile: liste de evenimente cu determinarea temporalå,liste de autori omonimi, testamentele filosofilor (Diogenes Laertiospåstreazå câteva: Platon, Aristotel, Theophrast, Epicur ¿.a.) în genereacceptate ca autentice, scrisorile filosofilor, în cea mai mare parteneautentice înså. De mare însemnåtate sunt ¿i cataloagele de scrieriale filosofilor, fiindcå adesea nu avem mai mult decât titlurile, restulfiind pierdut. Multe informa¡ii de acest fel, bibliografic, gåsim, deasemenea în cartea lui Diogenes Laertios. ¥n fine, sunt socotite casurse ¿i a¿a-numitele „referate fårå caracter doxografic“, contem-poranii sunt cita¡i, dar, de regulå, pentru a fi combåtu¡i sau oricumcerceta¡i critic.

Se citeazå în acest sens Aristotel, care, în cartea I a Metafizicii,bunåoarå, nu face operå de doxograf, ci mai degrabå de istoric algândirii care vrea så stabileascå de unde s-a pornit, cât ¿i ce s-arezolvat ¿i mai ales cum, pentru ca, stabilind starea problemei, såpropunå el însu¿i noi solu¡ii*.

* Pentru detalii în plus privitoare la sursele filosofiei grece¿ti så sevadå erudita cercetare a lui Aram M. Frenkian, Diogenes Laertios ¿i izvoarelefilosofiei antice grece¿ti (în Diogenes Laertios, Despre vie¡ile ¿i doctrinelefilosofilor), pe ale cårei informa¡ii ¿i sistematizåri, de altminteri, s-a ¿iîntemeiat aceastå sumarå prezentare.

Addenda I 187

„Noi suntem ca ni¿te pitici urca¡i pe umeri de uria¿i; vedem maideparte decât ei, dar aceasta nu pentru a fi mai påtrunzåtori; staturaacelora, giganticå, ne înal¡å, ne ridicå.“ (Bernard de Chartres)

xxx

„Este un popor mic, acesta cåruia i-a fost dat så creeze principiulprogresului. Acest popor a fost cel grec. Exceptând for¡ele oarbe alenaturii, nimic nu se mi¿cå în acest univers al nostru care så nu fiegrecesc la origine.“ (Sir Henri-Sumner Maine)

xxx

„... Platon ¿i Pythagoras, bårba¡ii aceia în¡elep¡i care au devenitpentru noi un fel de zid ¿i de sprijin al filosofiei...“ (Sf. Justin, Martirul¿i Filosoful, Dialog cu iudeul Tryphon, 5)

xxx

„¥ntre discipolii lui Socrate, cel care a strålucit, bucurându-sede nemaipomenita celebritate ¿i glorie, a fost Platon, care i-a întrecutpe to¡i filosofii lumii.“

„... Platon a afirmat cå în¡elept este numai acel om care îlcunoa¿te, îl iube¿te ¿i-l imitå pe Dumnezeu... Nici un alt filosof dinaltå filosofie nu s-a apropiat de cre¿tinism ca platonicienii.“ (AureliuAugustin, Despre cetatea lui Dumnezeu, VIII, 4, 5)

Addenda II


xxx

„... Este de tot adevårat ceea ce zice Filosoful (adicå Aristotel,n.n.) în cartea a IV-a a Metafizicii: pentru a defini adevårul noi zicemcå este adevårat când afirmåm despre ceea ce este cå este ¿i despreceea ce nu este cå nu este.“ (Thoma d’Aquino, De veritate, I, art. 1,7)

xxx

„Epocile trecute au dat na¿tere ¿i au crescut mul¡i filosofi distin¿icu titlul de în¡elep¡i, care au luminat ca ni¿te a¿tri, cu splendoarea¿tiin¡ei lor, pe cei cufunda¡i în întunericul ignoran¡ei. Cel maidesåvâr¿it dintre ei a fost Aristotel, bårbat remarcabil... care cercetacu ochii såi de linx – lynceis oculis – secretele naturii, aducând laluminå adevårurile ascunse ale filosofiei naturii.“ (William Occam,Prolog la expunerea asupra cår¡ii a VIII-a a Fizicii, A)

xxx

„Onorarea autorilor antici ¿i, adåugåm, a tuturor råmâneneatinså, deoarece noi comparåm aici nu spiritele sau capacitå¡ilelor, ci metode; iar noi ne luåm sarcina nu a unui judecåtor, ci a uneicålåuze.“ (Francis Bacon, Noul Organon, partea I, a. 32)

xxx

„Dintre toate popoarele, grecii au fost primii care au început såfilosofeze. Cåci ei au încercat pentru prima oarå så cultivecuno¿tin¡ele ra¡ionale in abstracto, fårå så recurgå la imagini...“(Im. Kant, Logica, Ed. ªtiin¡ificå, 1985, p. 80)

xxx

„Când este vorba de Grecia,... ne sim¡im în largul nostru... ªtiin¡asuperioarå mai liberå (¿tiin¡a filosoficå), precum ¿i arta noastrå liberå,gustul pentru acestea ¿i dragostea fa¡å de ele, noi ¿tim cå î¿i aurådåcinile în via¡a elenå ¿i ¿tim cå de aici ¿i-au scos spiritul lor.Dacå ne-ar fi îngåduit så avem o dorin¡å fierbinte, ar fi dorul de oastfel de ¡arå, nostalgia unor astfel de ståri.“

„Ceea ce ne face så ne sim¡im la noi acaså când e vorba de grecieste faptul cå ei ¿i-au fåcut din lumea lor o patrie proprie... ¥ntocmai

cum grecii sunt la ei acaså, tot astfel filosofia este tocmai aceasta:mod de a fi acaså la sine, mod în care omul, în spiritul såu la sineacaså, se simte în patria sa. Dacå atunci când e vorba de greciavem în general sentimentul de a fi la noi acaså, cu deosebire înfilosofia lor, trebuie så ne sim¡im la ei acaså; înså propriu-zis nu laei, întrucât filosofia este acaså chiar la ea înså¿i, în cuprinsul ei noiavând de-a face cu gânduri, cu ce ne este mai propriu, mai liber detoate particularitå¡ile.“ (G.W.F. Hegel, Prelegeri de istorie a filosofiei,Ed. Academiei, 1963, vol. I, p.137-139)

„Propozi¡ia ¿tiin¡ificå a lui Thales (toate sunt create din apå)este filosoficå fiindcå: a) ea nu se referå la apå ca obiect sensibil...,ci apa este luatå ca gând; apa este conceputå ca esen¡å universalå;¿i b) propozi¡ia lui Thales este o filosofie a naturii, deoarece acestuniversal este conceput ca unitate dintre gând ¿i fiin¡å.“

„Propozi¡ia lui Thales cå apa este absolutul sau, cum spuneauanticii, cå este principiul este filosoficå. Filosofia începe cu aceaståpropozi¡ie, fiindcå prin ea con¿tiin¡a î¿i då seama cå Unul este esen¡å,este ceea ce e adevårat, cå numai el este ceea-ce-fiin¡eazå-în-sine-¿i-pentru-sine.“ (Ibid., p. 163)

Socrate „este punct principal de cotiturå a spiritului în sineînsu¿i“. (Ibid., p. 364)

„Unul dintre cele mai frumoase daruri pe care soarta ni l-apåstrat din antichitate este, fårå îndoialå, cel pe care-l reprezintåoperele lui Platon.“

„Ceea ce are caracteristic filosofia platonicå este îndreptarea eispre lumea inteligibilå, suprasensibilå, înål¡area con¿tiin¡ei înîmpårå¡ia spiritului.“ (Ibid., p. 463)

„Dacå ar merita vreunii så fie numi¡i dascåli ai neamuluiomenesc, apoi aceia sunt Platon ¿i Aristotel.“

„Aristotel... a fost unul dintre cele mai bogate ¿i mai cuprin-zåtoare (profunde) genii ¿tiin¡ifice care au apårut vreodatå; a fostun bårbat alåturi de care nici o epocå nu poate pune unul care så-legalizeze.“ (Ibid., p. 563, 562)

„Aproape întreaga noastrå culturå intelectualå este de originegreacå... Ignorarea trecutului nu numai cå nu este de dorit; este oimposibilitate...!“ (Théodore Gomperz, Les penseurs de la Grèce, Paris,Payot, 1928, vol. I, p. 71)

xxx

„Istoria filosofiei este filosofia înså¿i; ea are pentru filosof uninteres etern viu, care depå¿e¿te pe acela al purei erudi¡ii: problemele

Addenda II 191

care erau puse de båtrânii gânditori ai Greciei sunt probleme eterne,ai cåror termeni nu s-au schimbat, dar a cåror discutare este mereualtfel alimentatå.“ (Léon Robin, La pensée grecque, Paris, Larenaissance du livre, 1923, p. 5)

xxx

„Europa spiritualå î¿i are un loc de na¿tere bine determinat; nuam în vedere o ¡arå în sens geografic, ci un loc de na¿tere spiritualîntr-o na¡iune, respectiv în oameni individuali ¿i grupuri umane aleacestei na¡iuni. Este na¡iunea greacå anticå, apar¡inând secolelorVII ¿i VI ante. ¥n ea se înfiripå o atitudine de un fel deosebit, unaexemplarå fa¡å de lumea înconjuråtoare; se realizeazå o bre¿å îndirec¡ia unui tip cu totul nou de configura¡ii spirituale, luând repedepropor¡iile unei forme culturale închise sistematic; grecii au numit-ofilosofie.“ (Edmund Husserl, Criza umanitå¡ii europene ¿i filosofia înscrieri filosofice alese, Ed. Academiei, 1993, p. 209)

xxx

„La baza dezvoltårii propriului meu sistem filosofic, ale cåruirådåcini pornesc din contactul, încå din timpul liceului, cu gândirealui Aristotel, contact pe care nu l-am întrerupt niciodatå, întrebareati to on (ce este fiin¡a) a råmas pentru mine întrebarea directoare afilosofiei.“ (Martin Heidegger, Întrebare despre fiin¡å, în Timp ¿i Fiin¡å,Ed. Jurnalul Literar, 1955, p. 51)

xxx

„Metoda noastrå de cercetare istoricå ¿i supraistoricå ne-a dictatconvingerile cå între filosofia modernå ¿i cea greacå nu existå nici odivergen¡å în ipotezele virtuale de la temelie.“ (Mircea Florian,Cosmologia elenå, Paideia, 1993, p. 7)

xxx

„Se pare cå nicåieri ca aici, în Elada, nu se potrive¿te afirma¡ialui Herder cå ceea ce avem mai de pre¡ nu noi l-am creat: am mo¿tenitde la greci pânå ¿i forma min¡ii cu care ¿i-n care gândim...“

„Miracolul elin a fost mare nu atât pentru începuturile lui, câtdin cauza prodigioaselor consecin¡e pe care le implica.“ (D. D. Ro¿ca,


Addenda II 193

Minune greacå, în Studii ¿i eseuri filosofice, Ed. ªtiin¡ificå, 1970,p. 10, 15)

xxx

„Platon este, fårå îndoialå, cel mai mare nume al istoriei filosofiei.Pentru a exprima aceastå superioritate s-a mers pânå la a scrie, nufårå humor, cå to¡i ceilal¡i filosofi n-au fåcut decât så facå note însubsolul paginilor operelor sale.“ (P.-M. Schuhl, L’Oeuvre de Platon,Paris, J. Vrin, 1971, p. 5)

xxx

„Filosofia, crea¡ie a geniului grec.“ (Giovanni Reale, Storia dellafilozofia antica, I, Milano, 1996, p. 11)

xxx

„Problema filosoficå este, în ultimå instan¡å, fiin¡a; dar felul cums-a pus tema fiin¡ei a riscat så fie sfâr¿itul filosofiei. Atâta vreme câtfiin¡a este opuså devenirii, gândirea råmâne în impas. Dacå totu¿ifilosofia trecutå nu påstreazå un simplu caracter muzeal este, într-olargå måsurå, pentru cå nu a opus întotdeauna fiin¡ei devenirea,iar Platon ¿i Hegel reapar în calea oricårei con¿tiin¡e filosofice tocmaipentru cå, deliberat ori nu, au dat prin dialectica lor expresie deveniriiîntru fiin¡å.“ (Constantin Noica, Devenirea întru fiin¡å, Ed. ªtiin¡ificå,1981, p. 161)

xxx

„Spiritul grec, cel care a creat ¿tiin¡a ¿i filosofia greacå, acestaeste un fenomen unic în istoria gândirii umane ¿i în evolu¡iaumanitå¡ii. Este ceea ce justificå a¿a-numitul miracol grec, care,azi, dupå progresele atât de mari realizate în cunoa¿terea Orientului¿i a legåturilor dintre civiliza¡iile orientale ¿i cea helenicå, råmâneîncå întreg ¿i incontestabil, ca în ziua în care a vorbit despre elErnest Renan.“ (Aram M. Frenkian, Plotin ¿i Orientul, în Scrierifilosofice, Ed. ªtiin¡ificå, 1988, vol. I, p. 323)

Nota bibliografica

1. Traduceri din Filosofia greacå pânå la Platon (redactori-coordonatori, IonBanu ¿i Adelina Piatkowski), Vol. I, 1 ¿i 2, Vol. II, 1 ¿i 2 (Editura ªtiin¡ificå,1979 ¿i 1984), dupå cum urmeazå:– Thales, Anaximandros ¿i Anaximenes, de Maria Marinescu-Himu;– Pythagoras ¿i pythagoricienii, de Mihai Nasta;– Zenon, Melissos, de D.M. Pippidi;– Empedocles, de Felicia ªtef;– Anaxagoras, de Constantin Såndulescu;– Leucip, Democrit, de Constant Georgescu, Adelina Piatkowski.– Sofi¿tii (Protagoras, Prodicos, Gorgias), de Ioana Popescu-Dinischiotu,Adelina Piatkowski, Mihai Nasta ¿i Manuela Tecu¿an.

2. A mai fost folositå traducerea Siminei Noica ¿i a lui Constantin Noica,Fragmentele presocraticilor, vol. I, Junimea, 1979.

3. Xenofon, Amintiri despre Socrate, traducere rom. de Grigore Tånåsescu,Ed. Univers, 1987. A fost folositå ¿i edi¡ia Bezdechi, Cultura Na¡ionalå, 1925.

4. Platon, traduceri din Apologia lui Socrate, de Francisca Båltåceanu,Sympozion (Banchetul), de Cezar Papacostea-Constantin Noica, Phaidon(versiunea Papacostea-Noica, dar ¿i Manuela Tecu¿an); Parmenides, deSorin Vieru (Scrisoarea a VII-a), Sofistul, de Constantin Noica, în vol. Platon,Opere I, IV, VI, 1974, 1983, 1989; Platon, Dialoguri, ELU, 1968.

5. Aristotel, traduceri din: Metafizica, de St. Bezdechi, 1965; Gh. Vlådu¡escu,1998, Fizica, de N.I. Barbu, 1966, Organon I-IV, de Mircea Florian,1957-1963, Despre suflet, de N.I. ªtefånescu, 1989, Politica, de RalucaGrigoriu (Ed. Paideia, 2001), Etica nicomahicå, de Traian Bråileanu, 1944,Poetica, de D.M. Pippidi, 1965.

6. Stoicii, Epicur, traduceri din Diogenes Laertios, Despre vie¡ile ¿i doctrinelefilosofilor, de C.I. Balmu¿, Editura Academiei, 1963. Scepticii, din DiogenesLaertios ¿i Sextus Empiricus, Schi¡e pyrrhoniene, de Aram M. Frenkian(Ed. Academiei, 1965).

7. Plotin, fragmente din Antologia filosoficå (Oct. Nistor, Minerva, 1975); Proclos,Damascius, (dupå traducerile încå neapårute, întocmite, respectiv, de EugenCiurtin ¿i Marilena Vlad).

8. Alte fragmente cu traducåtorii nenominaliza¡i sunt în versiunea alcå-tuitorilor.

¥n antologia de fa¡å au fost preluate:

Printed and bound in Romania

by

filosofia greacå în texte alese · dreptunghi într-un cerc... sunt înså al¡ii care spun cå...

Documents