1

CONSTANTIN PETRESCU-ERCEA - PROFESOR ŞI DECAN LA ORADEA

Semănaţi cu înţelepciune pe calea voastră dragostea

neamului românesc.

(M.S. Regina Elisabeta1)

1.1. Activitatea didactică, pedagogică şi ştiinţifică

Constantin Petrescu-Ercea a văzut lumina lumii la 28 noiembrie 1892, în localitatea

Ercea, judeţul Mehedinţi2. Numele Ercea şi l-a adăugat în anul 1926 în condiţiile în care numele

de Petrescu era foarte des întâlnit, pentru a nu fi confundat cu alte persoane cu acelaşi nume.

A devenit doctor în Drept la Paris, conform datelor existente în dosarul personal de la

Direcţia Judeţeană a Arhivelor Cluj, la data de 10 iulie 19233; a fost conferenţiar la Facultatea de

Drept din Cernăuţi, profesor titular la Catedra de Drept Comercial II, director al Seminarului de

Drept Comercial II, membru al Societăţii de Legislaţie comparată din Paris şi al Asociaţiei

juriştilor de limba franceză4 şi membru al Comitetului Central al Reuniunii Culturale Cele Trei

Crişuri din Oradea. În anul 1933 devine deputat, implicându-se astfel, tot mai activ, în viaţa

politică a României.

Conform declaraţiei existentă la Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Cluj privind

situaţia sa militară, prof. Constantin Petrescu-Ercea a făcut serviciul militar, participând pe front

în intervalul 1916-1920, la teatrul de operaţiuni militare, fiind concentrat pe o perioadă de până

în 2 luni (vezi anexa nr. 1 din Addendă).

Pe baza bogatei activităţi didactice şi ştiinţifice, a urcat constant în ierarhie, inclusiv din

punct de vedere financiar. Începând cu data de 1 aprilie 1936 i-a fost acordată a III-a gradaţie

(aceste gradaţii se acordau din 5 în 5 ani), conform adresei nr. 4088/1935 emisă de Ministerul

Instrucţiunii Publice şi trimisă Rectorului Universităţii Regele Ferdinand I, din Cluj. În anii

următori, mai precis în anul 1941, prof. Constantin Petrescu-Ercea va primi şi cea de-a IV-a

gradaţie, chiar dacă va întâmpina unele probleme din partea Ministerului de resort, probleme

legate de împlinirea sau neîmplinirea celor 20 de ani de la obţinerea diplomei de Doctor în

Drept5, condiţie importantă în obţinerea acestor tipuri de gradaţii.

Dreptul comercial românesc şi european.

Având ca antecesori pe Iacob Negruzzi, considerat primul profesor de Drept comercial din

Moldova şi pe Vasile Boerescu, care a inaugurat învăţământul şi ştiinţa dreptului comercial în

Muntenia, Constantin Petrescu-Ercea, alături de P.Poruţiu de la Cluj, este considerat primul

comercialist român de la Cluj după reîntregirea Ţării6 în anul 1918.

1Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Prefectura judeţului Bihor, dosar nr. 138/1932, f. 64 2Anuarul Universităţii Regele Ferdinand I, Tipografia Cartea Românească, Cluj, 1939, p. 53 3Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Cluj, fond Universitatea Regele Ferdinand I-Academia de Drept din

Oradea, dosar personal nr. 171, filele 27, 29 şi 30 4Anuarul Universităţii Regele Ferdinand I, Tipografia Cartea Românească, Cluj, 1939, p. 431 5 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Cluj, fond Universitatea Regele Ferdinand I-Academia de Drept din

Oradea, dosar personal nr. 171, filele 25, 26 şi 28 6Sorin Popescu, Tudor Prelipceanu, Juriştii comercialişti de la Consiliul Legislativ interbelic, coautori ai Codului

comercial unificat, în elita profesiei, în „Buletin de informare legislativă”, nr. 3/2006, p. 32

2

O contribuţie de seamă la dezvoltarea, în cursul timpului a dreptului românesc, în general, au

adus-o specialiştii din domeniul dreptului comercial din ţara noastră, având, de altfel, o

pregătire profesională multilaterală7.

Constantin Petrescu-Ercea a fost profesor titular la Academia Regală Regele Carol al II-

lea, predând Drept comercial şi cambial, 5 ore/săptămână încă din anul şcolar 1926-19278. În

Absolutoarele din anii universitari ce au urmat, numărul orelor la disciplina profesorului

Constantin Petrescu-Ercea a fost redus la 4, fără a micşora, în vreun fel, prestigiul disciplinei sau

al profesorului titular. Acest lucru este confirmat de Certificatul eliberat la 2 octombrie 1931 în

care se menţiona că funcţionează [Constantin Petrescu-Ercea- n.n.] în calitate de profesor de

Drept comercial de la 1 octombrie 19259. Certificatul înregistrat la numărul 4/1931-1932 este

semnat de profesorul Lazăr Iacob, deşi decan la acea dată era însuşi Constantin Petrescu-Ercea.

În cursul anului 1932? (anul nu este vizibil), cu ocazia Adunării delegaţilor din judeţ şi a tuturor

asociaţiilor din Oradea10

, ţinută în Piaţa Mihai Viteazul, printre cei care au luat cuvântul s-au

aflat dr. Lazăr Iacob, dr. Gheorghe Sofronie şi decanul Facultăţii de Drept din Oradea,

Constantin Petrescu-Ercea.

Profesorul Constantin Petrescu-Ercea, titular la catedra de Drept comercial şi cambial de

la Facultatea Juridică/de Drept Regele Carol al II-lea din Oradea, prin adresa Ministerului

Instrucţiunii din 10 ianuarie 1931, beneficiază, din punct de vedere financiar, de a doua gradaţie,

sumă de bani care putea fi primită de un profesor în plus la salariu, prin vechime neîntreruptă în

domeniul învăţământului. Aşadar, în proiectul de buget din anul 1932, la cheltuielile de personal

didactic, apare menţiunea la catedra de Drept comercial şi cambial s-a majorat [suma de bani

alocată-n.n.] faţă de cea prevăzută în exerciţiul 1931, la care titularul este dl. prof. Constantin

Petrescu-Ercea şi care conform legii cu începerea exerciţiului 1931 primeşte a 2-a gradaţie de

vechime11

.

În Registrul de prezenţă, intervalul 1927-1929, prof. Constantin Petrescu-Ercea, preda la

Academia de Drept din Oradea, Drept comercial, joia între orele 16,00-18,00, vinerea între orele

18,00-20,00 şi sâmbăta între orele 16,00-18,00 şi Drept internaţional, vinerea între orele 16,00-

18,0012

(Registru de prezenţă, anul 1927-1928). Cele două cursuri au fost ţinute de Ercea şi în

anul universitar anterior, 1926-1927, 5 ore/săptămână de Drept comercial şi cambial şi 3

ore/săptămână de Drept internaţional, aşa cum o demonstrează Absolutoarele13

studenţilor.

Din data de 23 februarie 1928, prof. Constantin Petrescu-Ercea este atestat ca predând

Drept comercial şi cambial joia, între orele 16,00-18,00 iar vinerea, între orele 18,00-20,00,

Drept comercial14

. Ultimul curs este predat şi sâmbăta, între orele 17,00-18,00. Toate aceste

cursuri erau ţinute studenţilor din anul III ai Facultăţii juridice.

Alături de profesorii Alexandru Angelescu, Ştefan Bezdechi, Gheorghe Buzoianu,

Aurelian Ionaşcu, Liviu Lazăr, Ioan Minea, Dumitru Mototolescu, Teodor Naum, Marin

Ştefănescu, Ioan Tănăsescu, Gheorghe Sofronie, Constantin Petrescu-Ercea a fost decorat cu

7 Ibidem 8 Arhivele Naţionale- Direcţia Judeţeană a Bihor, fond Academia de Drept Oradea, dosar 594/1931-1932, f. 156 9 Ibidem, f. 1 10 Idem, fond Episcopia Ortodoxă din Oradea, dosar 388/1914-1940, f. 109 11 Idem, fond Academia de Drept Oradea, dosar nr. 594/1931-1932, filele 111 şi 115 12 Ibidem, dosar 584/1927-1929, Registru de prezenţă, filele 1-3 13 Ibidem, dosar 594/1931-1932, filele 163-164 14 Ibidem, dosar 584/1927-1929, f. 35

3

ordinul Coroana României în grad de cavaler cu spade şi panglică de virtute militară15

. Această

înaltă distincţie i-a fost acordată în anul 1917, pe când profesorul Constantin Petrescu-Ercea

avea numai 25 de ani (vezi anexa nr. 1 din Addenda Lazăr Iacob).

Constantin Petrescu-Ercea la 4 noiembrie 1930, cu puţin timp înainte de a fi ales decan al

Facultăţii de Drept, a fost ales membru supleant din partea facultăţii în Comisia de examinare a

avocaţilor din Oradea16

, conform procesului verbal nr. 657/1930-1931 (vezi anexa 2 din

Addenda). Decan al facultăţii la acea dată era Victor G. Cădere.

În procesul-verbal al Consiliului Profesoral de la Facultatea de Drept din Oradea, din data

de 10 octombrie 1930, la care au fost prezenţi Bogdan Ionescu- prodecan, preşedinte, Iuliu

Hovanyi, Andrei Sigmond, Lazăr Iacob, Constantin Petrescu-Ercea - profesori titulari şi Eugeniu

Sparantia, Gheorghe Sofronie, Tiberiu Moşoiu, Liviu Lazăr – conferenţiari, Bogdan Ionescu a

adus în discuţie problema anului preparator (vezi anexa nr. 3-4).

Anul preparator va fi înlocuit cu anul de îndrumare, dovadă în acest sens fiind adresa

numărul 477/1931-1932 trimisă la Bucureşti de decanul Facultăţii de Drept din Oradea,

Constantin Petrescu-Ercea, în conformitate cu Legea de autonomie a universităţilor. Această

nouă terminologie, an de îndrumare, în locul anului preparator, trebuia să existe la toate

Facultăţile de Drept din România, facultatea noastră fiind de părere că organizarea acestui an

trebuie să fie uniformă la toate Facultăţile de Drept17

. Totodată, Constantin Petrescu-Ercea

propunea Universităţii din Bucureşti o întâlnire a tuturor decanilor Facultăţilor de Drept din

România pentru o decizie comună în acest sens.

Cu această ocazie, Consiliul hotărăşte ca absolvenţii de 7 clase cu bacalaureat să se

înscrie în anul I adăugându-se un curs de specializare, Noţiuni generale de drept cu 3

ore/săptămână18

care urma să fie ţinut de prof. Constantin Petrescu-Ercea19

. Acest curs devine

examen fundamental, dovadă fiind Absolutorul nr. 484/1931.

În Registrul de prezenţă din perioada 25 februarie 1931-15 martie 1932, profesorul

Constantin Petrescu-Ercea apare ca profesor de Drept comercial la anul III, având 4

ore/săptămână în zilele de joi şi vineri, între orele 16,00-18,00, iar la anul I cu 1 oră/săptămână

unde predă Noţiuni generale de drept sâmbăta între orele 16,00 şi 17,0020

şi lunea între orele

16,00-18,00 (vezi anexa 5). Începând cu anul universitar 1929-1930, Constantin Petrescu-Ercea

a predat studenţilor înscrişi la Facultatea de Drept în intervalul 1929-1932 şi Cursul de civilizaţie

şi instituţiile juridice franceze21

(vezi anexa 6), 3 ore/săptămână.

La data de 4 noiembrie 1930, în cadrul Consiliul Facultăţii de Drept din Oradea, Victor

G. Cădere, în calitate de decan-preşedinte, pune în discuţie desemnarea profesorului care va

preda cursul de Introducere generală în ştiinţa dreptului la anul I, pentru studenţii bacalaureaţi

cu 7 clase. Acest consiliu la care au participat şi prodecanul Bogdan Ionescu şi profesorii Iuliu

Hovanyi, Andrei Sigmond, Lazăr Iacob, Constantin Petrescu-Ercea, Ioan I. Polidor alege în

unanimitate, ca persoană capabilă de a preda acest curs, pe Constantin Petrescu–Ercea şi decide

ca salarizarea acestui curs să se facă din sumele încasate. Salariul primit urmează să fie

echivalentul salariului unui alt suplinitor. În cazul în care rezultă un surplus financiar, acesta se

15 Anuarul Universităţii Regele Ferdinand I Cluj-Sibiu, Tipografia Cartea Românească, Cluj, 1939, p. 22 şi 431 16 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept Oradea, dosar 589/1930-1931, f. 5 17 Ibidem, dosar 594/1931-1932, f. 69 18 Ibidem, dosar 589/1930-1931,f. 4 19 Ibidem, dosar 584/1927-1929, f. 2 20 Ibidem, dosar 601/1931, filele 2-3 21 Ibidem, dosar 602/1932-1933, filele 12, 140

4

va vărsa în fondul propriu al facultăţii. Dintre toate materiile predate de prof. Constantin

Petrescu-Ercea, Dreptul Comercial făcea parte din examenele fundamentale ale anului III22

,

fiind unul dintre cele mai importante cursuri.

Într-un singur Absolutor, nr. 2774/ 2 iulie 1934, al studentului Iuliu Dreghiciu, în anul

şcolar 1931-1932 Constantin Petrescu-Ercea apare ca predând, la examenul fundamental pe

lângă cele 4 ore/săptămână de Drept comercial şi 2 ore/săptămână de Medicină legală23

.

De aceea, alături de prof. George/Gheorghe Sofronie24

, Constantin Petrescu-Ercea poate

fi considerat deschizător de drumuri în ceea ce priveşte bazele şcolii moderne româneşti din

primele decenii ale secolului al XX-lea. Din acelaşi an universitar, apare ca decan al Academiei

Regale Regele Carol al II-lea din Oradea.

1.2. Lucrări de referinţă:

1. La puissance maritale en droit comparé – 1923

2. Curs elementar de Drept comercial - 1927

3. Actele de comerţ . După dreptul în vigoare în Transilvania şi după dreptul comercial

aplicat în Vechiul Regat – 1931

4. Criteriul de determinare a domeniului dreptului comercial în legătură cu anteproiectul

consiliului legislativ – 1931

5. Curs de drept comercial – 1934, 1938

6. Criza parlamentarismului -1934 (Bucureşti)

7. Criza universitară – 1937 (Bucureşti)

8. Obligaţiunile Comerciale – curs – 1938

9. Curs de drept comercial. Societăţi comerciale – 1938

10. Titlul preliminar al Codului Comercial Carol al II-lea – 1938

11. Spre un cod unic al obligaţiunilor – 1941

12. Determinarea comercianţilor – 194?

13. Dreptul comparat în materie comercială. Spre un sistem juridic unitar – 1947

Aproape toate lucrările sale au fost retipărite, reprelucrate în timpul vieţii de Societatea

Studenţilor în Drept de la Cluj. Cel mai reeditat/litografiat, a fost Cursul de Drept comercial

(vezi anexa 2 din Addenda). Ultimul curs a fost adăugit şi completat de Floriţa Ioan, Hule Sever,

Bocean Valentin şi Chira Aurel.

Acestor lucrări li se adaugă şi conferinţele ţinute de profesorul Constantin Petrescu-Ercea,

respectiv:

Dreptul şi Morala, Drobeta Turnu-Severin, februarie 1935;

Veneţia Renaşterii, în cadrul Extensiunii Universitare, 1942;

Nostalgia tinereţii, la Universitatea din Cluj-Sibiu, în data de 25 februarie 1944.

De asemenea, Constantin Petrescu-Ercea a rămas în memoria contemporanilor şi a

urmaşilor şi prin discursurile sale de o importanţă majoră, atât pentru activitatea universitară, cât

şi pentru întreaga naţiune română. Astfel, la 30 noiembrie 1934 în Adunarea Deputaţilor, cu

22 Gazeta de Vest (Oradea), an III, 1931, nr. 534/6 iunie, p. 2 23 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept Oradea, dosar 614/1933-1934, fila 98 24 Gheorghe Sofronie este născut pe data de 23 aprilie 1901, dată care coincide cu Sfântul Gheorghe, însă, în Europa,

şi nu numai, este cunoscut cu numele de George Sofronie datorită cărţilor sale traduse în limba franceză (în

traducere, Gheorghe devine George)

5

ocazia discutării adresei de răspuns la Mesajul Tronului, Constantin Petrescu-Ercea a rostit

discursul Criza parlamentarismului, iar la 14 martie 1937, rosteşte în cadrul Adunării

Deputaţilor la Bucureşti, discursul Criza universitară. Cele două discursuri vor fi publicate la

Bucureşti, de publicarea lor ocupându-se Imprimeria Centrală. Fiecare discurs al său a avut o

durată de 8 minute, însă primul discurs s-a întins pe 13 pagini, iar cel de-al doilea pe 10 pagini.

Deşi din anul 1934 Academia Regală Carol al II-lea din Oradea a fost transferată la Cluj,

Constantin Petrescu-Ercea şi-a continuat activitatea în acelaşi domeniu în noul oraş, care l-a

adoptat foarte repede, fiind, în continuare, profesor de Drept comercial. După al Doilea Război

Mondial, în acest nou oraş avea să-i apară al III-lea volum al cursului de Drept Comercial (anul

1946).

Spirit comercial, Constantin Petrescu-Ercea a publicat Cartea despre Paris, considerată

de Radu Ciobanu în articolul „Seducţia artelor minore” din anul 2005, un veritabil elogiu al artei

tipografice [...] spre deliciul bibliofililor [...] pe care numai un connaisseur o poate trăi şi

înţelege25

.

Fiind credincios, plecat intereselor culturale şi spirituale ale naţiei române, în acest colţ

de ţară mult încercat în decursul secolelor de cei care şi l-au dorit a face parte din teritoriul şi

patrimoniul lor naţional, Constantin Petrescu-Ercea primeşte din partea Redacţiei şi

Administraţiei „Legea Românească”, numărul de Crăciun al revistei eparhiale „Legea

Românească”. Prin adresa nr. 1305/28 decembrie 1931, care-i trimitea şi revista eparhială, este

considerat bun creştin şi credincios, membru fruntaş al Eparhiei Oradea26

.

1.3. Decanatul lui Constantin Petrescu-Ercea (1930-1934)

Având ca antecesor pe Victor G. Cădere, Constantin Petrescu-Ercea devine decanul

Academiei de Drept Regele Carol al II-lea la 18 noiembrie 1930, conform procesului-verbal nr.

833/1930-1931. La acest Consiliu profesoral au participat profesorii titulari ai Facultăţii de

Drept, şi anume: Victor G. Cădere-decan (în mandatul lui Constantin Petrescu-Ercea va deveni

prodecan), Bogdan Ionescu-prodecan, Iuliu Hovanyi, Andrei Sigmond, Lazăr Iacob, Constantin

Petrescu-Ercea şi Dumitru Mototolescu. A absentat, din motive neprecizate în procesul-verbal al

şedinţei, profesorul Ioan I. Polidor (Polydor).

În cadrul Consiliul profesoral din 18 noiembrie 1930 convocat în conformitate cu art. 100

din Legea învăţământului secundar şi superior din perioada respectivă, Constantin Petrescu-

Ercea a fost ales cu 5 voturi pentru, în timp ce Victor G. Cădere (fostul decan de până atunci)

cu doar 2 voturi pentru (vezi anexa nr.8)

Profesorul Constantin Petrescu-Ercea a fost confirmat ca decan de Ministerul Instrucţiunii

Publice şi al Cultelor, dovadă în acest sens fiind adresa nr. 157.341/22 noiembrie 1930,

înregistrată în cadrul Academiei la nr. 922/1930-1931, începând cu anul şcolar 1930-1931.

Primul Consiliu profesoral prezidat de Constantin Petrescu-Ercea, în calitate de decan, a

fost convocat la data de 28 noiembrie 1930. Faţă de celelalte Consilii profesorale, acesta are o

încărcătură emoţională aparte, deoarece se face trecerea „ştafetei” în conducerea Facultăţii de

Drept din Oradea. În acest sens, profesorul Constantin Petrescu-Ercea a mulţumit fostului decan,

Victor G. Cădere, pentru întreaga activitate pedagogică şi ştiinţifică depusă în cadrul şi în folosul

25http://www.emia.ro/semne/semne_2_2005/pagini_web/9%20Modelul%20cerchist/9%20Modelul%20cerchist.htm 26 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept Oradea, dosar 594/1931-1932, f. 410

6

instituţiei. La rândul său, Consiliul Profesoral a felicitat noul decan urându-i activitate rodnică

pentru promovarea intereselor acestei facultăţi urmând calea realizărilor predecesorilor săi27

.

Dar pentru că mai existau şi alte probleme de rezolvat pentru bunul mers al instituţiei,

Constantin Petrescu-Ercea acordă prof. Aurelian Ionaşcu numirea ca şi conferenţiar suplinitor la

Conferinţa de Drept Civil pentru data de 1 decembrie 193028

.

Este unul dintre cele mai importante Consilii Profesorale deoarece, cu această ocazie este

adusă în discuţie şi problema Şcolii Doctorale la Facultatea Juridică din Oradea29

.

Înconjurat de oameni bine pregătiţi din punct de vedere pedagogic şi ştiinţific, profesorul

Constantin Petrescu-Ercea îl deleagă pe prof. univ. George Strat30

în Comisiunea de bursă de pe

lângă Legaţiunea Franţei din Bucureşti şi în Consiliul General al Instrucţiunii. Bunele relaţii pe

care Constantin Petrescu-Ercea le-a avut cu reprezentanţii Franţei în România reies şi din

adresele nr. 477/4 noiembrie 1931 către Consulul Franţei de la Cluj şi cea trimisă Ministrului

Franţei de la Bucureşti31

.

În anul 1932, datorită mutaţiilor produse în statele de funcţiuni prin ridicarea unor

conferinţe la rangul de catedre şi a promovării unor cadre didactice la rangul de profesori

agregaţi, în data de 15 ianuarie în cadrul Consiliului Profesoral a fost pusă în discuţie cererea de

demisie din funcţia de decan a prof. Constantin Petrescu-Ercea şi, bineînţeles, alegerea unui nou

decan.

În cadrul Consiliului Profesoral de la Academia de Drept Regele Carol al II-lea din

Oradea, din data 16 ianuarie 1932, şedinţă convocată cu adresa nr. 1.345/15 ianuarie 1932 la care

au fost prezenţi: Constantin Petrescu-Ercea-decan, profesorii titulari: Iuliu Hovanyi, Andrei

Sigmond, Lazăr Iacob şi profesorii agregaţi: Eugen Sperantia, George Strat, Aurelian Ionascu,

George Sofronie, Tiberiu Moşoiu, Alexandru Angelescu, Liviu Lazăr (Bogdan Ionescu – absent

nemotivat, Victor C. Cădere – în concediu, D. Mototolescu – plecat din Oradea şi Ioan I.

Polydor – bolnav), s-a discutat despre Consiliu Profesoral din anul 1930 care l-a ales ca decan

pe prof. Constantin Petrescu-Ercea.

Deoarece vechiul Consiliu, între timp, a fost completat cu 7 profesori agregaţi cu drept

de vot în cazul alegerii decanului, se impunea alegerea unui nou decan în condiţiile în care

domnia sa şi-a depus demisia. Noul Consiliu Profesoral, prezidat de această dată de Iuliu

Hovanyi – seniorul facultăţii, a trecut la alegerea unui nou decan, pe baza votului secret, vot de

la care Constantin Petrescu-Ercea s-a abţinut. Consiliul a ales în unanimitatea celor 10 voturi, pe

o durată de 3 ani, ca decan pe acelaşi Constantin Petrescu-Ercea, începând cu data de 16 ianuarie

1932, în conformitate cu noua lege a autonomiei universitare (dosar 595/1931-1932). În aceeaşi

zi, a fost întocmită şi o adresă către ministrul de resort, adresă semnată de prof. Lazăr Iacob, prin

care se solicita trimiterea decretului regal pe numele lui Constantin Petrescu-Ercea pentru funcţia

de decan, începând cu data şi durata deja amintite.

Ca decan al Academiei de Drept (1930-1934), Constantin Petrescu-Ercea s-a implicat în

activităţi diverse.

27 Ibidem, dosar 584/1927-1929, f. 13 28 Această activitate fusese suplinită de prof. Bogdan Ionescu, prodecan la Facultatea de Drept din Oradea 29 Ibidem, filele 24-27 30 Ibidem, dosar 594/1931-1932, filele 229-230 şi 243 31 Ibidem, filele 172-173

7

Activităţi cu caracter cultural-naţional Prin adresa nr. 235/1931-1932, din data de 16 octombrie 1931, solicită aprobare din

partea domnului Mircea Eliade, secretar administrativ al Institutului de Ştiinţe Administrative al

României, pentru anuarul universitar Index Generalis32

. Acesta se adăuga celorlalte două

publicaţii ale Academiei, Anuarul Festiv şi Buletinul Conferinţelor33

(oferite şi ministrului de

justiţie, G. Hamangiu, conform adresei nr. 540/28 octombrie 1931, în numele Corpului

Profesoral al Facultăţii de Drept din Oradea pentru activitatea dvs. ca om al legii, ca autor, ca

sprijinitor al culturii34

). Pentru apariţia publicaţiilor facultăţii, Constantin Petrescu-Ercea a

solicitat Primăriei/Comisiei Interimare sume de bani din fondul cultural al municipiului. În

adresa nr. 1.525/1931-1932 trimisă Preşedintelui Comisiei Interimare, Ercea solicită suma de

30.000 lei din fondul cultural al Primăriei. Sprijinirea acestei instituţii de învăţământ era necesară

şi reiterată de către conducere ori de câte ori era nevoie de bani pentru acoperirea cheltuielilor de

genul acesta: să ni se acorde din fondul cultural al Primăriei suma de 30.000 lei pentru

publicaţiunile Facultăţii noastre35

.

Este prezent la manifestaţiile de simpatie36

organizate la Casa Naţională a judeţului Bihor

în cinstea maestrului George Enescu, prezent la Oradea, alături de alte cadre didactice ale

Facultăţii de Drept din localitate, Eugeniu Sperantia şi Aurelian Ionaşcu.

Tot în perioada în care a fost decan, a sprijinit studenţii Academiei Regale Regele Carol

al II-lea să ia parte la Conferinţele Balcanice, unii dintre aceştia primind premii pentru lucrările

lor. În acest sens, Constantin Petrescu-Ercea a primit din partea Consiliului de Miniştri o adresă

prin care i se aduceau la cunoştinţă premiile instituite de Conferinţa Balcanică pentru cea mai

bună lucrare asupra raporturilor existente între ţările balcanice sau cu interese în Balcani37

.

Fiind o instituţie cu caracter cultural, Academia de Drept din Oradea, prin reprezentanţii

săi, cadre didactice şi studenţi, se implica în toate acţiunile solicitate de Primăria Oradea şi

Prefectura Judeţului Bihor. Astfel, pe data de 16 octombrie 1931, orele 11,00, de ziua naşterii

M.S. Regele Carol al II-lea, decanul Constantin Petrescu-Ercea şi profesorii de la Facultatea de

Drept participă la manifestaţiile organizate cu această ocazie, iar pentru data de 29 octombrie

1931, acelaşi Constantin Petrescu-Ercea primeşte din partea Prefecturii invitaţia de a participa,

alături de studenţi şi de celelalte cadre didactice, la acţiunile organizate cu prilejul zilei de

naştere a M.S. Regina Maria, conform adresei nr. 12.633/193138

.

Prin adresa nr. 442/1931 trimisă din partea Prefecturii judeţului Bihor, Constantin

Petrescu-Ercea era invitat să participe la serbările dedicate zilei numelui M.S. Mihai Mare

Voievod de Alba Iulia.

Am arătat şi în alte rânduri că prof. Constantin Petrescu-Ercea s-a implicat în tot felul de

activităţi, fie alături de colegii săi, fie alături de studenţi, de alte persoane sau instituţii de cultură

din Oradea şi judeţul Bihor. Astfel, la 23 iunie 1931, studenţii anului al III-lea au organizat o

masă festivă în cinstea prof. Victor G. Cădere, personalitate marcantă a urbei Oradea, care pe

parcursul vieţii sale a deţinut mai multe funcţii politice importante, contribuind din această

postură la propăşirea culturii româneşti de la graniţa de vest. Alături de profesorii Iuliu Hovanyi,

32 Ibidem, dosar 594/1931-1932, f. 38 33 Ibidem, f. 92 34 Ibidem 35 Ibidem, dosar 595/1931-1932, f. 32 şi dosar 594/1931-1932, Adresa nr. 430/22 octombrie 1931, f. 63 36 Gazeta de Vest (Oradea), an III, 1931, nr. 677/1 decembrie, p. 1 37 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept Oradea, dosar 594/1931-1932, f. 310 38 Ibidem, f. 43

8

Lazăr Iacob, George Sofronie, care îndeplinea şi funcţia de primar, participă şi prof. Constantin

Petrescu-Ercea care în discursul său avea să-şi îndemne studenţii cu următoarele cuvinte:

Dincolo de ziua de azi, vă aşteaptă o viaţă cu mult mai serioasă şi mai grea decât viaţa

exuberantă de student, care se încheie azi defnitiv39

. În numele corpului profesoral de la

Facultatea de Drept din Oradea, Constantin Petrescu-Ercea le amintea foştilor săi studenţi că

profesorii acestei instituţii le vor fi permanent alături pentru consolidarea României, o Românie

câştigată cu jertfe mari40

.

În timpul decanatului său au loc schimburi de experienţă cu Facultatea de Drept din

Lyon. Astfel, prof. Louis Josserand va conferenţia la Oradea în 15 mai 1931, în Sala festivă a

facultăţii, în calitate de specialist în Drept Civil despre Le Code Civil Français et ses destineés,

iar pe data de 16 mai 1931, orele 18,00 despre L'évolution de la responsabilité. Louis Josserand

este un mare amic al României, de care îl leagă nu numai afinităţi de rasă şi intelectuale, dar şi

numeroşi amici personali şi studenţi români care au trecut prin clasa domniei sale41

.

Constantin Petrescu-Ercea participă şi la acţiunile locale ale altor instituţii din municipiu

şi judeţ, precum cele din partea Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi (AGRU), pentru datele de

21-22 nov. 1931, la Congresul general al Comitetului Diecezan. Lucrările Congresului AGRU,

deschise la 21 nov. 1931 în sala Cercului Catolic42

, la care au participat Episcopul român ortodox

Roman Ciorogariu, Arhiereul Andrei Crişanul, dl. gen Eliade, George Ghika, Prefectul judeţului

Bihor, George Sofronie, primar al municipiului Oradea, au fost salutate, printre alţii şi de prof.

univ. Constantin Petrescu-Ercea, în numele Facultăţii de Drept din Oradea.

În data de 31 decembrie 1931, prin adresa nr. 559, înregistrată la nr. 311 la secretariatul

Academiei Regale, decanul Constantin Petrescu-Ercea primeşte mulţumiri din partea Prefecturii

judeţului Bihor pentru preţiosul dvs. sprijin şi concurs ce ni l-aţi dat în anul ce trece (...) în

interesul superior al prosperării neamului nostru43

. Adresa avea un final plin de încărcătură

sufletească şi de încredere că şi pe viitor aceste relaţii de colaborare vor fi păstrate: vă rugăm

deci să binevoiţi a ne acorda concursul dvs. şi pentru anul ce urmează44

, armonia şi colaborarea

să fie păstrate şi pentru viitor între autorităţi45

.

La data de 6 ianuarie 1932, decanul Constantin Petrescu-Ercea, prin adresa nr.

1.627/1931-1932, răspundea solicitării prefectului judeţului Bihor că alături de Eugeniu

Sperantia, George Sofronie (ultimii, însoţiţi de soţii) şi de profesorii Alexandru Angelescu,

Aurelian Ionaşcu, Dumitru Mototolescu, Liviu Lazăr, va participa la banchetul organizat în

cinstea lui Octavian Goga.

Activităţi organizatorice şi administrative privind buna funcţionare a instituţiei pe care o

reprezenta. În acest sens, Constantin Petrescu-Ercea ştia foarte bine cum să organizeze

activităţile privind deschiderea anului universitar. Astfel, pentru deschiderea anului universitar

1931-1932, lansează invitaţie tuturor cadrelor didactice şi studenţilor de a fi prezenţi pe data de 6

noiembrie 1931 în Sala Festivă a Facultăţii de Drept. Cu această ocazie, a fost prezentat şi

programul zilei de 6 noiembrie:

1. Te-Deum pentru ora 17,00.

39 Gazeta de Vest (Oradea), an III , 1931, nr. 548/24 iunie 1931, p. 6 40 Ibidem 41 Ibidem, nr. 516/14 mai 1931, p. 2 42 Ibidem, nr. 670/22 noiembrie 1931, p. 5 43 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept Oradea, dosar 594/1931-1932, f. 415 44 Ibidem 45 Ibidem

9

2. Cuvântarea de deschidere şi darea de seamă a decanului asupra activităţii Academiei46

.

Deschiderea propriu-zisă a cursurilor anului universitar 1931-1932 urma să aibă loc,

oficial, în data de 7 noiembrie 1931.

La deschiderea acestui an universitar au participat I.P.C. Sa Arhimandrit dr. Vasile

Lăzărescu, profesor la Academia Teologică Ortodoxă căruia, în numele întregului colectiv,

Constantin Petrescu- Ercea i-a mulţumit printr-o scrisoare datată 11 noiembrie 193147

.

Cu această ocazie a fost remarcat discursul decanului Constantin Petrescu-Ercea48

din

data de 7 noiembrie 1931, în care, printre altele, decanul a făcut un scurt istoric al instituţiei,

veche de peste 150 de ani, a menţionat faptul că, în decursul istoriei, la această

facultate/academie ştiinţa juridică s-a predat în limbile latină, germană, maghiară, depunându-se

toate eforturile pentru prosperarea şi înflorirea acestei instituţii ca să vadă minoritarii care ne

înconjoară că la această facultate se câştigă cunoştinţe temeinice în domeniul ştiinţei dreptului

şi se realizează mari progrese49

. Spre finalul acestui discurs, Constantin Petrescu-Ercea a

menţionat faptul că în anul universitar care tocmai se deschide, vor fi prezenţi la Oradea mai

mulţi jurişti din Europa Occidentală şi că vor fi depuse toate eforturile necesare pentru ca la

Oradea să se realizeze o Universitate cu mai multe facultăţi. Din păcate, acest lucru a rămas la

stadiul de teorie deoarece, încă din acest an universitar vor fi lansate numeroase zvonuri în

legătură cu desfiinţarea instituţiei de învăţământ superior.

Este foarte interesant faptul că atâta timp cât a fost decan al Facultăţii Juridice Regele

Carol al II-lea, prof. Constantin Petrescu-Ercea a adresat invitaţii scrise profesorilor şi

studenţilor50

instituţiei pe care o reprezenta, fie pentru a preciza rezultatele obţinute de studenţii

anilor I şi II, fie pentru a stabili programul cursurilor universitare51

.

De asemenea, tot din punct de vedere organizatoric şi administrativ, Constantin Petrescu-

Ercea stabilea comisiile de examinare de echivalenţă a diplomelor de licenţă52

obţinute la

Facultatea de Drept din Paris, la care era preşedinte. Din aceste comisii făceau parte profesorii

dr. Bogdan Ionescu, dr. Iuliu Hovanyi, dr. Andrei Sigmond şi dr. Dumitru Mototolescu –

profesori titulari ai Academiei. Componenţa acestor tipuri de comisii nu este aceeaşi în toţi anii

universitari şi nici chiar pe parcursul unui an, deoarece profesorii membri ai acestei comisii

trebuiau să corespundă din punct de vedere al pregătirii cu tipul de examen care trebuia să se

facă echivalarea. Dovadă în acest sens sunt procesele-verbale cu numerele 1.634/1931-1932 şi

1.635/1931-193253

în care, alături de preşedintele Constantin Petrescu-Ercea, apar profesorii

Andrei Sigmond, Lazăr Iacob, Alexandru Angelescu, Liviu Lazăr.

O trăsătură de caracter a lui Constantin Petrescu-Ercea este promptitudinea cu care

acţiona în rezolvarea problemelor care priveau Academia. În cazul în care unul dintre profesori

absenta din motive bine întemeiate, cum a fost şi cazul prof. I. Polydor, prin adresa nr.

429/1931-193254

, decanul Constantin Petrescu-Ercea desemnează pe prof. Iuliu Havanyi-decanul

46 Ibidem, f. 130 47 Ibidem, Adresa nr. 911/1931-1932 din 11 noiembrie 1931, f. 254 48 Gazeta de Vest (Oradea), an III, 1931, nr. 658/8 noiembrie, p. 5 49 Ibidem 50 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept Oradea, dosar 594/1931-1932, filele 220-221 51 Ibidem, filele 161-162 52 Ibidem, filele 98-100, 103 şi 140-143 53 Ibidem, dosar 595/1931-1932, filele 119-120 54 Ibidem, dosar nr. 594/1931-1932, f. 62

10

de vârstă al instituţiei, cu examinarea candidaţilor înscrişi la Drept Constituţional pentru a nu

perturba bunul mers al activităţii acestei instituţii.

Fiind şi preşedintele Consiliului profesoral, Constantin Petrescu-Ercea convoca acest for

ori de câte ori era necesar sau apăreau probleme care necesitau o rezolvare urgentă. Consiliul

Profesoral avea ca preşedinte pe decanul instituţiei, iar ca membri, profesorii titulari şi cei care

aveau statutul de agregaţi, ataşaţi unei catedre.

În data de 3 februarie 1931 (vezi anexa 10 din Addenda), Consiliul Profesoral al

Facultăţii de Drept la care au participat Constantin Petrescu-Ercea, decan-preşedinte şi

profesorii: Iuliu Hovanyi, Andrei Sigmond, Lazăr Iacob, Ioan I. Polydor, Dumitru Mototolescu,

Eugeniu Sperantia, George Sofronie, Tiberiu Moşoiu, Lazăr Liviu, Aurelian Ionaşcu, a hotărât în

unanimitate: a. Organizarea Doctoratului la Oradea;

b. Regulamentul Facultăţii de Drept din Oradea pentru introducerea

Doctoratului.

În acest sens, la art. 1 al Regulamentului erau adăugate titlul de doctor în drept, art. 3

cuprindea un nou alineat - unele cursuri se vor preda aprofundat şi comparat, la art. 5- alineatul

1 erau inserate cuvintele doctorat de doi ani frecvenţă după obţinerea titlului de licenţă55

, iar la

capitolul I se adăuga articolul 7 bis care preciza că Facultatea de Drept eliberează următoarele

două diplome de doctorat în Drept: a. O diplomă cu menţiunea „ştiinţe juridice”56

; b. O

diplomă cu menţiunea „ştiinţe politico-juridice”57

.

Titlul de doctor în drept era conferit candidaţilor declaraţi demni după susţinerea unei

teze tipărite asupra unui subiect din specialitatea în vederea căreia candidatul a depus

examenul58

. Erau admişi să-şi susţină teza de doctorat doar candidaţii care treceau cu succes

examenele celor 2 ani de studii de doctorat, examene care se susţineau in corpore în faţa unei

comisii compusă din profesorii care predaseră cursurile anului respectiv – 2 persoane, prezidată

de cel mai vechi profesor59

, ales liber de candidat. Notele erau de la 0 la 20 dar, pentru a fi

admis, media generală trebuia să fie 14, iar la fiecare materie şi interogaţie, trebuia să se obţină

cel puţin nota 12. Calificativele erau următoarele: 14 puncte-suficient, 15 şi 16 puncte – destul de

bine, 17 şi 18 – bine, iar 19 şi 20 – foarte bine. Mai exista, de asemenea, calificativul foarte bine

cu elogii pentru laureaţi ai Facultăţii de Drept din Oradea, în condiţiile în care au obţinut

unanimitate din partea Comisiei. Conform art. 53 , modificat, din Regulament, diplomele de

licenţă şi doctorat sunt date în numele M.S. Regelui, vor purta sigiliul facultăţii şi vor fi semnate

de Ministerul Instrucţiunii Publice, de decan şi candidat60

. Opinie separată a făcut prof. univ.

Dumitru Mototolescu, opinie anexată procesului verbal amintit, care subscria la înfiinţarea

doctoratului în Drept la Facultatea Regele Carol al II-lea însă, cu unele observaţii:

a. Schimbarea titulaturii din Academie în facultate, deoarece numai facultăţile acordă gradul de

licenţă şi doctorat.

b. În lipsa profesorilor titulari sau agregaţi desemnaţi să compună Comisia pentru examen I şi II,

Consiliul să-i poată delega pe conferenţiari să compună Comisia de examen.

55 Ibidem, dosar 589/1930-1931, f. 24 56 Ibidem 57 Ibidem, f. 25 58 Ibidem 59 Ibidem 60 Ibidem, f. 26

11

c. Comisia să fie formată din 5 profesori, între care să existe: un membru preşedinte şi o

persoană desemnată de candidat dintre profesorii titulari sau agregaţi.

d. Pentru secţia ştiinţe juridice să se adauge: Dreptul penal sau Procedură civilă; La secţia

ştiinţe politico-economice să se adauge: Legislaţia economică şi economia naţională. Aceste

materii urmau să înlocuiască Legislaţia industrială, Filosofia dreptului, Drept

bisericesc/canonic.

e. Pe lângă cursurile obligatorii, să se adauge seminarii de 2 ore/săptămână, lucrările de seminar

să fie consemnate în Caiete de cursuri. Acestora să li se adauge şi interpretări de texte din Drept

roman şi Drept civil comparat.

f. Cursurile de doctorat să fie făcute în mod gratuit până se vor găsi mijloace băneşti pentru a

putea fi plătite.

Consiliul Profesoral din data de 29 octombrie 1931 îl autorizează pe Constantin Petrescu-

Ercea, în calitatea sa de decan să facă demersurile necesare pentru organizarea doctoratului şi,

cum fostul decan Victor G. Cădere renunţă la calitatea de preşedinte al Comisiei pentru Cămine

şi Cantine61

, Consiliul alege ca preşedinte al Comisiei pe dl. Decan Constantin Petrescu-

Ercea62

.

La începutul lunii decembrie 1931, la Bucureşti s-au deschis lucrările pentru pregătirea

proectului de statut al învăţământului superior63

, acest eveniment fiind unica împrejurare în care

senatele tuturor universităţilor din ţară s-au întrunit, lucrând ca for oficial. La aceste discuţii,

Facultatea de Drept din Oradea a fost reprezentată de prof. univ. Constantin Petrescu-Ercea,

membru în Senatul Universităţii din Bucureşti.

Proiectul de statut elaborat, iscălit şi aprobat în unanimitate de senatele universitare

pentru a fi prezentat Parlamentului, cuprindea dispoziţia Facultatea de Drept Regele Carol al II-

lea din Oradea este ataşată Senatului Universităţii din Bucureşti64

. Acest proiect a fost susţinut

şi de Universitatea din Bucureşti, profesorii savanţi ai facultăţilor bucureştene angajându-se să

vină în număr mare pentru a ţine conferinţe în toate ramurile de specialitate, contribuind astfel la

lărgirea orizontului ştiinţific, la intensificarea preocupărilor intelectuale ale publicului

orădean65

. Prin acest sprijin acordat din punct de vedere moral de Universitatea din Bucureşti

oraşului Oradea, acesta este sortit să se afirme tot mai mult ca focar de lumină pentru ţinutul de

vest66

.

Între 16-18 februarie 1934, la Facultatea de Drept din Oradea, au avut loc examenele de

doctorat67

pentru ambele secţii: economico-politică şi juridică, conform articolului redacţiei

ziarului din data de 25 februarie 1934, Examene de doctorat la Oradea.

Astfel, la secţia economico-politică, comisia era compusă din profesorii: dr. A. Sigmond,

dr. G. Strat, dr. G. Sofronie, dr. L. Lazăr şi dr. B. Ionescu. Au fost admişi: căpitanul Petre

Baruţia din Comand. Diviz. 17 Oradea cu calificativul Foarte Bine şi laudă din partea Comisiei,

Csedö Adalbert, Avram Vasile şi Mojeu Ioan.

La secţia juridică, comisia era formată din profesorii: dr. B. Ionescu, dr. A. Ionaşcu, dr.

A. Angelescu şi dr. T. Moşoiu. Au fost admişi cu ocazia examenului de doctorat de la această

61 Ibidem, dosar 596/1931-1932, f. 3 62 Ibidem, f. 4 63 Gazeta de Vest (Oradea), an III, 1931, nr. 690/16 decembrie, p. 1 64 Ibidem 65 Ibidem 66 Ibidem 67 Gazeta de Vest (Oradea), an VI, 1934, nr.1164/25 februarie, p. 8

12

specializare: Bianka Klein, Weiner şi Mut (în cazul ultimilor doi, nu apare prenumele, ci doar

numele de familie).

Merită menţionat în acest sens procesul-verbal al Consiliului profesoral din data de 18

noiembrie 1933, ora 11,00, înregistrat la nr. 634/1933-1934, la care au fost prezenţi: Constantin

Petrescu-Ercea, decan şi preşedinte al Consiliului, domnii profesori titulari: Iuliu Hovanyi,

Andrei Sigmond, Lazăr Iacob, Dumitru D. Mototolescu şi domnii profesori agregaţi: Eugeniu

Sperantia, George Sofronie, Tiberiu Moşoiu, Aurelian Ionaşcu, Liviu Lazăr, Alexandru C.

Angelescu. Bogdan Ionescu şi George Strat au fost absenţi, iar în concediu, prof. Victor C.

Cădere.

La ordinea de zi, cea mai importantă problemă a fost cea referitoare la cursurile

organizate de facultate. Profesorii G. Sofronie, Alex. Angelescu şi A. Ionaşcu fac propunerea

remunerării cursurilor organizate (vezi anexa nr. 9), aceştia fiind susţinuţi şi de d-l Mototolescu

care invocă în sprijinul acestei propuneri art. 9 - Legea Universitară din 1932 şi art. 9 din

Regulamentul Facultăţii de Drept de la Bucureşti. În urma dezbaterilor, Consiliul profesoral a

decis în unanimitate:

a. Sumele de bani provenite din taxele de licenţă şi doctorat să fie afectate, după deducerea

taxelor de bibliotecă şi de asistenţă medicală, remunerării, în mod egal, a tuturor cursurilor

organizate de facultate. Se va deduce o sumă pentru acoperirea cheltuielilor de percepere a

taxelor, sumă al cărei cuantum va fi fixat de Consiliul Consultativ al Facultăţii, împreună cu

decanul;

b. Ridicarea cotei respective de fiecare dintre profesorii însărcinaţi cu asemenea cursuri, implică

din partea sa adeziunea întreagă şi fără nicio rezervă la procesul-verbal întocmit cu această

ocazie;

c. Constantin Petrescu-Ercea, în calitate de decan, este autorizat ca, după o lună de zile, să verse

în Fondul Universitar cotele care nu au fost ridicate.

La propunerea decanului privind cheltuielile materiale şi reprezentare ale facultăţii,

Consiliu prezidat de Constantin Petrescu- Ercea decide, în unanimitate, ca aceste cheltuieli să fie

acoperite din taxa universitară de 500 de lei. În aceeaşi zi, Consiliul Consultativ al facultăţii, la

care au mai participat profesorii Iuliu Hovanyi, Andrei Sigmond şi Lazăr Iacob, a identificat, ca

fiind disponibilă, taxa de licenţă în valoare de 782.250 de lei care provine de la 500 de studenţi

(700.000 de lei) şi 47 doctoranzi (82.250 de lei), sumă care urma să fie alocată remunerării

cursurilor organizate de facultate.

Prin adresa din 31 ianuarie 1933, trimisă de Universitatea din Oradea Universităţii din

Bucureşti, la ordinea de zi erau prevăzute:

Adresa Facultăţii de Drept cu privire la suplinirea catedrei de Drept Constituţional, devenită

vacantă după decesul prof. Ion I. Polydor.

Adresa Facultăţii de Drept cu referatul facultăţii asupra Proiectului de Regulament al

Facultăţii de Drept din Oradea.

Un alt Consiliu profesoral foarte important din timpul decanatului prof. Constantin

Petrescu-Ercea a fost şi cel din 2 noiembrie 1933 la care există procesul-verbal nr. 635/1933-

1934. La acest Consiliu au participat: Constantin Petrescu-Ercea-preşedinte al Consiliului,

profesorii titulari şi profesorii agregaţi deja amintiţi, absent fiind prof. G. Strat, iar în concediu,

prof. Victor C. Cădere-profesor titular. Constantin Petrescu-Ercea a supus atenţiei Consiliului

profesoral organizarea cursurilor pentru anul şcolar 1933-1934. Profesorii A. Ionaşcu, A.

13

Sigmond, E. Sperantia, Alex. Angelescu propun înlocuirea examenului unic de doctorat dovedit

foarte dificil pentru studenţi68

, cu două examene, menţinându-se frecvenţa de 1 an, şi anume:

doctorat juridic: examen A (Drept civil aprofundat, Drept roman general, Drept roman

aprofundat), examen B (Drept civil general, Drept civil comparat, Drept comercial

comparat şi maritim); Opţiune: Procedură civilă, Drept internaţional privat, Filosofia

dreptului, Drept bisericesc, Istoria dreptului privat român, Drept penal;

doctorat economic: examen A (Drept constituţional aprofundat şi general, Drept

administrativ general şi aprofundat, Drept internaţional public general şi aprofundat;

Opţiune: Drept bisericesc, Istoria dreptului public, Drept penal),

examen B (Istoria doctrinelor economice, Economie politică aprofundată, Finanţe

aprofundate; Opţiune: Sociologie, Legislaţie agrară şi industrială) – vezi anexa nr. 11

din Addenda.

Cu această ocazie, prof. dr. Constantin Petrescu-Ercea a fost desemnat în unanimitate

pentru cursul de Drept comercial comparat şi maritim. S-a hotărât, de asemenea, ca studenţii

care nu au promovat examenul de doctorat să mai poată susţine acest examen în sesiunea din

luna februarie 1934, cu aprobarea Senatului Universitar.

La solicitarea lui Constantin Petrescu-Ercea, a fost pusă în discuţie şi problema

examenului de licenţă. Astfel, A. Ionaşcu propune următoarea repartiţie pentru organizarea

cursurilor celor doi ani de licenţă: anul I (tip nou), materii: Introducere generală în drept, Drept

roman, Drept civil/Bunuri (2 ore), Drept constituţional, Economie politică; anul II (tip nou),

materii: Drept roman, Drept civil, Drept penal, Drept administrativ, Drept bisericesc, Filosofia

dreptului (2 ore); anul III, tip vechi, păstrat.

Tot în calitate de decan al Academiei Regale Regele Carol al II-lea, Constantin Petrescu-

Ercea, alături de alţi profesori, colegi ai săi, precum prof. dr. I. Hovanyi, dr. L. Iacob, dr. Alex.

C. Angelescu, făcea parte din comisiile de examinare a cererilor pentru recunoaşterea frecvenţei

studenţilor. De asemenea, era abilitat să semneze, în calitate de decan, acte şi cereri necesare

studenţilor pentru examenul de licenţă şi elaborarea de certificate necesare personalului

pensionabil care şi-a desfăşurat activitatea la Academia de Drept din Oradea.

În calitate de ordonator secundar de credite, decanul Constantin Petrescu-Ercea alocă

sume de bani pentru reparaţii necesare Căminului studenţilor în Drept69

, dar şi pentru zugrăvirea

a 3 săli de curs, 3 coridoare, frecatul podelelor, spălatul ferestrelor în întreg edificiul facultăţii70

,

semnează statele de plată ale profesorilor şi ale personalului administrativ.

Totodată, încă din data de 2 octombrie 1931, Constantin Petrescu-Ercea solicită Băncii

Naţionale deschiderea unui cont curent pentru depuneri zilnice pe seama Facultăţii de Drept

Regele Carol al II-lea, banii urmând a fi ridicaţi din acest cont numai cu avizul decanului

facultăţii71

.

Activităţi cu caracter social.

La 7 noiembrie 193172

, în calitate de decan, Constantin Petrescu-Ercea îl desemnează pe

prof. G. Strat pentru a se deplasa la Bucureşti în vederea participării la Comisia de Bursă de pe

68 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept din Oradea, dosar 609/1933-1934, f. 13 69 Ibidem, dosar 602/1932-1933, filele 190,192,194, 201 70 Ibidem 71 Ibidem, dosar 594/1931-1932, f. 2 72 Ibidem, dosar 609/1933-1934, filele 229-230

14

lângă Legaţiunea Franţei, fapt ce denotă bunele relaţii stabilite cu toate autorităţile statului. Pe

atunci, Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor era Nicolae Popescu.

Constantin Petrescu-Ercea fost permanent preocupat de întrunirea Consiliului Profesoral

în vederea acordării burselor pentru studenţi. Din Comisia pentru acordarea burselor

studenţilor, alături de decanul Constantin Petrescu-Ercea, mai făceau parte două cadre didactice

titulare, şi anume: prof. Lazăr Iacob şi prof. Andrei Sigmond (vezi anexa nr. 12).

La solicitarea societăţilor de binefacere Asociaţia cercurilor de gospodine şi Societatea

pentru ocrotirea tinerelor fete, la 21 octombrie 1931, Constantin Petrescu-Ercea a acceptat

vinderea hârtiei maculatură, mai precis, este vorba despre materialul arhivistic din perioada

1832-1865. Sumele de bani strânse erau destinate celor două instituţii amintite pentru buna

desfăşurare a activităţii acestora. Această măsură s-a dovedit a fi păguboasă pentru o serie de

instituţii, deoarece au fost distruse cu această ocazie documente foarte importante.

Pe aceeaşi linie se înscrie şi invitaţia adresată lui Constantin Petrescu-Ercea şi tuturor

profesorilor Academiei de Drept de către Reuniunea Femeilor Române şi Asociaţia Tinerimii

Române de a lua parte la ceaiurile dansante organizate în saloanele Casei Naţionale în fiecare

duminică între orele 17,00 şi 21,00, în scop românesc şi de binefacere73

.

De asemenea, în data de 11 martie 1933, orele 18,oo, Reuniunea Culturală „Cele Trei

Crişuri” îl invită pe decanul Constantin Petrescu-Ercea la cea de-a 14-a Adunare Generală

Ordinară74

în Sala de bibliotecă a Reuniunii. Şedinţa a fost deschisă de unul dintre colegii săi de

la Facultatea Juridică, prof. Eugeniu Sperantia, care avea funcţia de vicepreşedinte în cadrul

acestei societăţi culturale. Alături de profesorii Eugeniu Sperantia şi Bogdan Ionescu, desemnaţi

cu această ocazie vicepreşedinţi, din noul comitet ales mai făceau parte de la Facultatea Juridică

din Oradea şi Constantin Petrescu-Ercea, Gheorghe Sofronie şi Alexandru Angelescu.

Din organul de presă al Casei Naţionale din Bihor, „Gazeta de Vest”, respectiv din

articolul intitulat „De la Balul Mircea”, aflăm de la redacţia acestei publicaţii că în seara

Bobotezei a avut loc în salele Halei Comerciale din Piaţa Mihai Viteazul obişnuitul bal al

Societăţii „Principele Mircea”75

la care a participat, printre alţii, şi decanul Facultăţii de Drept

din Oradea, prof. Constantin Petrescu-Ercea alături de profesorii Iacob Lazăr cu soţia şi Lazăr

Liviu, cu soţia. Acest bal era unul de binefacere, caritabil, având drept scop ajutorarea

persoanelor cu probleme sociale din municipiul Oradea şi judeţul Bihor.

O modalitate de reunire a intelectualilor, a publicului select din municipiul Oradea era

serata cu caracter cultural şi social. Astfel, la Serata artistico-dansantă a Societăţii „Amicii

Excursiei”76

organizată de studenţii Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale Regele

Carol al II-lea din Cluj s-au remarcat Î.P.S Arhiereu Roman Ciorogariu, D. Valeriu Traian

Frenţiu, decanul Facultăţii de Drept Constantin Petrescu-Ercea, Poenar-Bordea, preşedintele

Clubului „Crişana” şi Ioan Luciu, directorul Băncii Naţionale.

În luna martie 1933, Constantin Petrescu-Ercea alături de alte cadre didactice de la

facultate, printre care profesorii Bogdan Ionescu, Eugeniu Sparantia cu soţia, Gheorghe Sofronie

cu soţia, Aurel Ionaşcu cu soţia, participă la Serata artistică organizată de Reuniunea Culturală

„Cele Trei Crişuri”77

în saloanele Casei Naţionale.

73 Ibidem, f. 348 74 Gazeta de Vest (Oradea), an V, 1933, nr. 911/12 martie, p. 6 75 Ibidem, nr. 860/10 ianuarie, p. 3 76 Ibidem, nr. 900/28 februarie, p. 2 77 Ibidem, nr. 912/14 martie, p. 2

15

La rândul său, preşedintele Casei Naţionale, Lazăr Iacob, trimite lui Constantin Petrescu-

Ercea o adresă prin care îi solicită participarea, în data de 1 aprilie 1934, ora 12,00, la Adunarea

de constituire a Ligii Antirevizioniste, secţia Oradea şi Bihor, pentru a concentra toate forţele şi

a combate sistematic opera de subminare a revizioniştilor78

.

În documentele existente în arhiva judeţeană, sunt dovezi că decanul Constantin Petrescu-

Ercea a fost permanent preocupat de situaţia studenţilor din Căminul Studenţilor în Drept din

Oradea, deoarece alocă sume de bani pentru reparaţiile necesare; este vorba de 500.000 lei

alocaţi în anii 1931 şi 193279

.

Într-adevăr, una dintre preocupările importante ale decanului Constantin Petrescu-Ercea a

fost Căminul studenţilor în Drept din Oradea, a cărui capacitate era de 80-90 locuri. Situat în

Parcul Carmen Sylva nr. 26, căminul era o necesitate pentru studenţii din judeţ sau din alte

colţuri ale ţării. Studenţii care nu aveau posibilităţi materiale şi care obţineau examenele cu

distincţie, erau scutiţi de taxa de înscriere însă, pentru toţi studenţii care locuiau în cămin,

colocviile de la facultate erau obligatorii80

.

Cererile adresate pentru ocuparea unui loc în acest cămin erau stricte, trebuiau timbrate

şi însoţite de acte precum: a. Certificat de naţionalitate;

b. Adeverinţă că părinţii nu locuiesc în Oradea;

c. Certificat de stare materială eliberat de Percepţie şi vizat de Administraţia financiară;

d. Dovadă că sunt înscrişi la Facultatea de Drept din Oradea;

e. Certificat de sănătate eliberat de medicul căminului;

f. O declaraţie semnată de student81

.

De asemenea, în documente cu caracter financiar apare semnătura lui Constantin

Petrescu-Ercea pentru alocarea unor sume de bani pentru: reparaţii, mobilier, combustibil,

iluminat, procurarea de material didactic, legarea cărţilor, completarea bibliotecii cu material

românesc82

.

Deşi ar intra mai mult la domeniul organizatoric, decât la cel social, merită atenţie

acţiunile decanului Constantin Petrescu-Ercea la Academia Regală Carol al II-lea în ceea ce

priveşte solicitarea pentru aprovizionare şi plata lemnelor necesare acestei instituţii pentru

perioada de iarnă. Este de remarcat preocuparea sa permanentă în acest sens şi, mai ales,

acordurile încheiate cu Ministerul de Finanţe şi Casa Autonomă a Pădurilor, pentru ca studenţii,

profesorii şi toţi angajaţi să poată să-şi desfăşoare activitatea în bune condiţii.

Constantin Petrescu-Ercea sprijină studenţii cu nevoi speciale, mai ales de ordin financiar

şi moral. Este cazul studentului Krouse Ladislau83

(care solicită decanului, la 16 decembrie 1933,

ajutor de înscriere în valoare de 300 de lei, deoarece singurul venit este al mamei care nu poate

acoperi taxele şi necesităţile familiei din care provine) şi al studentei Veturia Ignăţel (care la 28

octombrie 1934 solicită o scrisoare de recomandare pentru întărirea cererii mele de bursă

pentru doctorat84

, pe motiv că este orfană, iar diploma de licenţă a fost una însoţită de distincţie).

78 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept din Oradea, dosar 614/1933-1934,

Adresa nr. 29/1934, f. 89 79 Ibidem, dosar 594/1931-1932, filele 120-123 80 Gazeta de Vest (Oradea), an III, 1931, nr. 618/20 septembrie, p. 6 81 Ibidem 82 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept din Oradea, dosar 594/1931-1932, filele

117-118 83 Ibidem, dosar 614/1933-1934, f. 28 84 Ibidem, f. 189

16

În aceeaşi direcţie se înscrie şi cererea din data de 17 octombrie 193385

, privind scutirea de taxă

pentru examenul de licenţă a studentului Boitor Gheorghe, orfan de război.

Activităţi cu caracter pedagogic şi profesional.

Decanul Constantin Petrescu-Ercea s-a preocupat permanent de promovarea cadrelor

didactice care-şi desfăşurau activitatea în cadrul instituţiei pe care o conducea.

Încă de la preluarea mandatului, Constantin Petrescu-Ercea a fost preocupat de

continuarea activităţilor ştiinţifice din cadrul instituţiei pe care o reprezenta. Astfel, la şedinţa

Consiliului Profesoral din 23 ianuarie 1931, Constantin Petrescu-Ercea aduce la cunoştinţa

Consiliului:

1. invitaţia făcută d-lui Traian Ionaşcu, profesor la Universitatea din Iaşi, director general al

învăţământului superior, pentru a ţine o conferinţă la Oradea;

2. organizarea unui ciclu de conferinţe publice care să fie ţinute de profesorii Facultăţii de Drept

din Oradea, din ţară şi străinătate;

3. bursele pe anul şcolar 1930-1931 (cu întârziere, datorită documentaţiei solicitate). Era vorba

de 10 burse acordate de Comisia de burse.

Fiecare Consiliu Profesoral se ţinea pe baza unui convocator86

. Acest lucru poate fi probat

şi în cazul Consiliului Profesoral din data de 29 octombrie 1931, care urma a pune în discuţie

cererile profesorilor care au solicitat ridicarea conferinţelor la rangul de catedră.

În procesul-verbal din data de 29 octombrie 193187

, decanul Constantin Petrescu-Ercea a

prezentat cererile conferenţiarilor definitivi: Eugeniu Sperantia, George Strat, Geoge Sofronie,

Tiberiu Moşoiu, Liviu Lazăr, Alexandru Angelescu, pentru ridicarea la rangul de catedră şi

pentru a fi recomandaţi ca profesori. La acest Consiliu Profesoral au participat, cu excepţia d-lui

prof. I. Polidor (Polydor) care era bolnav, toţi profesorii titulari ai facultăţii.

Domnii conferenţiari se obligă să facă cursurile şi în viitor cu leafa de conferenţiari,

până când situaţia bugetară va permite valorizarea lor ca profesori88

, ei făcând, de altfel, acest

lucru ca şi profesori.

Astfel se pune capăt unei anomalii dăunătoare bunului mers al învăţământului superior

românesc89

.

Conform aceluiaşi proces-verbal, este decisă în unanimitate ridicarea conferinţelor de:

Drept roman, Drept civil, Filosofia Dreptului, Drept internaţional, Economie politică. În ceea ce

priveşte catedra de Legislaţie agrară şi industrială, aceasta a primit 5 voturi „pentru” şi 2

„contra” fiind şi aceasta acceptată ca ridicată de la rangul de conferinţă, la cel de catedră. Tot în

cadrul acestui Consiliu Profesoral, au fost propuşi de prof. Bogdan Ionescu, raportorii care să se

ocupe de prezentarea activităţii pedagogice şi a celei ştiinţifice a persoanelor care trebuiau

ridicate la rangul de catedră şi care au fost amintite anterior. Propunerea a fost acceptată cu 5

voturi „pentru” şi 2 „contra” fără a se menţiona numele profesorilor votanţi pro sau contra.

Dacă studiem documentele arhivistice din perioada respectivă, putem observa că acel

Consiliu Profesoral din data de 29 octombrie 1931 este rezultatul cererilor adresate de profesori

decanului Constantin Petrescu-Ercea. La data de 2 octombrie 1931, apare cererea lui Gheorghe

Sofronie, înregistrată la Secretariatul Academiei la nr. 12/1 octombrie 1931. În cerere, profesorul

85 Ibidem, f. 328 86 Ibidem, dosar 594/1931-1932, f. 93 87 Ibidem, dosar 596/1931-1932, f. 1 88 Ibidem 89 Gazeta de Vest (Oradea), an III, 1931, nr. 651/31 octombrie, p. 1

17

amintit, invocă titlul de conferenţiar definitiv de Drept Internaţional Public şi solicită supunerea

Consiliului Profesoral recomandarea ca profesor de Drept Internaţional Public şi rectificarea

conferinţei mele în catedră90

, aducând ca argumente: activitatea ştiinţifică şi didactică, vechimea

de 4 ani în gradul de conferenţiar, faptul că materia predată este una fundamentală pentru cursul

de licenţă în drept, autonomia universitară şi interesul Facultăţii. În perioada 26 - 28 octombrie

1931, la acelaşi secretariat, au mai fost înregistrate două cereri, şi anume: cererea lui George

Strat91

, conferenţiar definitiv pentru Economie Politică, solicita transformarea conferinţei de

Economie Politică în catedră şi ridicarea sa la gradul de profesor titular; şi cererea lui Liviu

Lazăr92

, conferenţiar definitiv de legislaţie agrară şi industrială, care solicită să mă recomande

(Ministerului Instrucţiunii Publice-n.n.) ca profesor agregat la această catedră93

. Cele două

cadre didactice precizau în finalul cererii lor că pentru a înlătura orice dificultate de ordin

financiar, declar prin aceasta, că consimt a funcţiona ca profesor agregat cu salariul de

conferenţiar până când împrejurările vor permite rectificarea corespunzătoare94

.

Publicaţia „Gazeta de Vest”, insera în nr. 651/31 octombrie 1931, încă de la prima sa

pagină, din partea redacţiei referitor la acest subiect, următoarele rânduri: ne place a crede că

Minsiterul va accepta recomandările Consiliului profesoral al Facultăţii de Drept din Oradea şi

că din acel moment, Facultatea [...] va activa pe teren ştiinţific într-un cadru legal şi

corespunzător dezvoltării învăţământului nostru superior.

Prin adresa din 14 noiembrie 1931, transmisă Ministrului Instrucţiunii Publice,

Constantin Petrescu- Ercea reia problema conferenţiarilor de la facultate şi solicită ridicarea

conferenţiarilor la rangul de profesori agregaţi. Era vorba de dr. Tiberiu Moşoiu, Alexandru C.

Angelescu, Gheorghe Sofronie, Eugeniu Sperantia, George Strat şi Liviu Lazăr. Acestora li se va

adăuga solicitarea prof. Aurelian Ionaşcu.

Pentru aceasta, decanul foloseşte o puternică argumentaţie, şi anume: toţi aceşti

conferenţiari sunt elemente foarte preţioase pentru învăţământul superior, iar prin lucrările lor

cunoscute în ţară şi străinătate, precum şi prin activitatea didactică îndelungată corespund perfect

misiunii ce li se încredinţează95

. De asemenea, materiile predate de aceşti profesori reprezintă

materii fundamentale pentru gradul de Licenţă în Drept.

Această problemă a profesorilor agregaţi era una mai veche, de pe vremea în care Lazăr

Iacob era decan al Academiei de Drept din Oradea. Acest fapt reiese din invitaţia nr. 440/1926-

192796

, semnată de Lazăr Iacob în calitatea sa de decan şi preşedinte al Consiliului profesoral

(membrii Consiliului Profesoral erau: Iuliu Hovanyi, Andrei Sigmond şi Bogdan Ionescu), din

data de 21 februarie 1927, orele 11,00, prin care era convocat Consiliul profesoral al Academiei

de Drept pentru discutarea cererilor profesorilor agregaţi: Victor G. Cădere, Constantin

Petrescu-Ercea, Dumitru Mototolescu pentru a fi recomandaţi ca profesori titulari. Problema a

fost rezolvată în mod favorabil pentru profesorii solicitanţi, dar şi pentru Academie ca instituţie

de cultură.

90 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept din Oradea, dosar 594/1931-1932, f. 3 91 Ibidem, f. 76 92 Ibidem, f. 77 93 Ibidem 94 Ibidem 95 Ibidem, dosar 596/1931-1932, filele 257-258 96 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Cluj, fond Universitatea Regele Ferdinand I- Academia de Drept din

Oradea, dosar 79/1926-1927, f. 11

18

Raportorii desemnaţi pentru a face studii asupra activităţii didactice şi ştiinţifice a

profesorilor agregaţi au fost: pentru d-nii. Eugeniu Sperantia şi Tiberiu Moşoiu, dl. Iuliu

Hovanyi; pentru d-nii George Strat şi Liviu Lazăr, dl. Andrei Sigmond; pentru dl. George

Sofronie, dl. Lazăr Iacob, iar pentru d-nii Aurelian Ionaşcu şi Alexandru Angelescu, dl.

Constantin Petrescu-Ercea (vezi anexa nr. 13).

O lună mai târziu, la data de 14 decembrie 1931, ora 10,30, profesorii amintiţi sunt

convocaţi să depună jurământul97

, dovadă că demersurile făcute în ceea ce priveşte promovarea

domnilor profesori şi-au atins scopul, iar Academia şi profesorii din această instituţie se bucurau

de respect şi stimă, nu numai la nivel local, ci şi naţional. Consiliul Profesoral din data de 14

decembrie 1931 a avut o dublă semnificaţie98

, şi anume: Înştiinţarea cadrelor didactice asupra

Legii Învăţământului Superior redactată de Senatele universitare întrunite şi modul de aplicare a

Legii autonomiei universitare.

În baza deciziei din data de 21 decembrie 1931, trimisă de Ministerul Instrucţiunii

Publice şi al Cultelor-Direcţiunea Învăţământ Superior, se solicită decanului Facultăţii de Drept

din Oradea scoaterea la concurs a catedrelor, examenelor de docenţă, conferenţiarilor99

, în

conformitate cu legislaţia în vigoare, votată de Corpurile Legiuitoare. Acelaşi minister îl

înştiinţează pe Constantin Petrescu-Ercea că, la fel ca şi alţi decani sau rectori, este autorizat

legal să întrebuinţeze personal ştiinţific onorific, fără ca ministerul să dea aprobarea formală de

numire şi fără vreo obligaţie de retribuţie din partea statului.

Dovadă în acest sens stă adresa din data de 21 ianuarie 1932 prin care Ministerul Instrucţiunii

Publice şi al Cultelor îl înştiinţează pe Constantin Petrescu-Ercea de condiţiile în care se pot

face numiri în cursul anului 1932 cu privire la catedre, examene de docenţă, conferinţe etc., dar

şi adresa nr. 1626/1931-1932 din data de 26 ianuarie 1932 prin care acelaşi minister precizează

că ministerul nu poate face face numiri decât pe posturi cu existenţă bugetară100

.

De fapt, astfel de angajări fuseseră făcute şi în perioada anterioară. Este cazul instalării

domnului prof. univ. A.C. Angelescu la catedra de Drept Civil. Evenimentul avusese loc în 20

martie 1931101

în prezenţa întregului Corp profesoral de la Facultatea de Drept. Profesorul

amintit şi-a făcut studiile la Paris sub auspiciile celor mai vestiţi civilişti, iar teza sa de doctorat,

La technique legislativ a fost recomandată pentru a fi laureată de Academia Franceză.

Cu ocazia instalării prof. univ. A.C. Angelescu, decanul Constantin Petrescu-Ercea, în

numele Consiliului profesoral, l-a salutat pe noul coleg scoţând, totodată, în evidenţă,

importanţa pe care o reprezintă Catedra de Drept civil şi personalitatea lui A.C. Angelescu.

Aceeaşi modalitate de angajare, fără aprobarea Ministerului Instrucţiunii Publice şi al

Cultelor, se păstra şi în cazul personalului de serviciu. Astfel, prin adresa nr. 1608/29 ianuarie

1932, ministerul îl înştiinţa pe Constantin Petrescu- Ercea despre faptul că angajarea şi

concedierea personalului de serviciu se face direct de decan102

.

La 13 iunie 1932, Constantin Petrescu-Ercea, în numele Consiliului Profesoral de la

Academia Regală de Drept din Oradea, pe baza procesului-verbal întocmit în şedinţa acestuia din

data de 30 mai 1932, solicită transformarea Conferinţei de Drept Administrativ în catedră, în

97 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept din Oradea, dosar 594/1931-1932,

Convocator nr.1.230/13 decembrie 1931, f. 333 98 Ibidem, f. 334 99 Ibidem, dosar 595/1931-1932, f. 35 100 Ibidem, f. 111 101 Gazeta de Vest (Oradea), an III, 1931, nr. 476/22 martie, p. 2 şi p. 6 102 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept din Oradea, dosar 595/1931-1932, f. 106

19

conformitate cu art. 83 al legii învăţământului universitar şi transferarea domnului Andrei

Sigmond de la Catedra de Finanţe şi Statistică, la Catedra de Drept Administrativ103

. Profesorul

Andrei Sigmond fusese desemnat în unanimitate de Consiliul Profesoral în acest sens, iar prin

adresa nr. 1.256/1931-1932, încă din data de 18 decembrie 1931, Constantin Petrescu-Ercea

înştiinţase Ministerul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor de această numire. Modificările erau

necesare atât pentru buna desfăşurare a activităţii didactice, cât şi pentru buna pregătire a

studenţilor Academiei.

Doi ani mai târziu, la 31 mai 1934, orele 18,00, în cadrul Consiliului Profesoral prezidat

în calitate de preşedinte de decanul Constantin Petrescu-Ercea, conform procesului-verbal nr.

2.252/1933-1934, şedinţă la care au participat şi profesorii titulari Iuliu Hovanyi, Andrei

Sigmond, Bogdan Ionescu, Lazăr Iacob, Dumitru Mototolescu, profesorul Constantin Petrescu-

Ercea va prezenta cererile profesorilor agregaţi (amintiţi anterior) de ridicare la rangul de

profesori titulari, problemă reluată şi la data de 6 iunie 1934, orele 17,30, conform procesului-

verbal nr. 2.490/1933-1934. La cea din urmă şedinţă a Consiliului profesoral, Constantin

Petrescu-Ercea a prezentat rapoartele pentru examinarea titlurilor şi lucrărilor candidaţilor

Alexandru Angelescu şi Aurelian Ionaşcu. Rapoartele întocmite au fost favorabile celor doi

colegi ai domniei sale, pe baza activităţilor lor didactice şi ştiinţifice dezvoltate în timpul

agregaţiei104

.

O situaţie similară este întâlnită şi la 18 decembrie acelaşi an, când Constantin Petrescu-

Ercea solicită ministerului de resort, mutarea profesorului Andrei Sigmond de la Catedra de

Statistică şi Finanţe, la Catedra de Drept Administrativ, deoarece, din motive bugetare, Dreptul

Administrativ se face sub formă de conferinţe. Se solicită, cu aceeaşi ocazie, rectificarea

bugetului acestei facultăţi.

Situaţia nu este singulară. Pentru merite deosebite, pentru întreaga activitate desfăşurată

în slujba învăţământului superior românesc, Constantin Petrescu-Ercea susţinea cererile

profesorilor de la Acedemia de Drept din Oradea pentru menţinerea lor în activitatea didactică,

chiar dacă aceste cadre didactice erau la vârste înaintate. Astfel, procesul-verbal nr. 1.891/1931-

1932 din 12 martie 1932105

, convocat de decanul Constantin Petrescu-Ercea, la care au participat

atât profesorii titulari cât şi cei agregaţi, decanul a recomandat călduros cererea prof. I. Hovanyi

pentru menţinerea sa ca profesor încă 2 ani (1 octombrie 1932-1 octombrie 1934), aducând ca

argumente:

meritele speciale pentru trecerea acestei facultăţi sub regimul românesc şi pentru

reluarea [activităţii, probabil-n.n.] şi consolidarea acestei facultăţi;

47 de ani vechime neîntreruptă în facultate106

.

Singurul profesor care s-a opus, ca de obicei, a fost domnul prof. D. Mototolescu. În cadrul

acestui consiliu, profesorii agregaţi au avut drept de vot consultativ.

Alături de Iacob Lazăr, Constantin Petrescu-Ercea a fost membru în Senatul Universităţii

din Bucureşti, conform adreselor nr. 1.056/30 iunie 1933 (înregistrată la Facultatea de Drept cu

nr. 2784/3 iulie 1933) şi 2.156/9 decembrie 1932 (înregistrată la Facultatea de Drept din Oradea

cu nr. 2.361/1932-1933)107

.

103 Ibidem, dosar 602/1932-1933, filele 167-168 şi dosar 594/1931-1932, f. 345 104 Ibidem, f. 19 105 Ibidem, dosar 596/1931-1932, filele 8-11 106 Ibidem, f. 8 107 Ibidem, dosar 602/1932-1933, filele 108 şi 110

20

De pe poziţia pe care a ocupat-o timp de aproape 4 ani, Constantin Petrescu-Ercea a fost

de foarte multe ori nevoit să intervină pentru a aplana situaţiile conflictuale apărute în cadrul

instituţiei, fie între profesorii acesteia, fie între profesori şi studenţi. Astfel, în Consiliul

Profesoral din data de 10 februarie 1931108

, care a reunit profesorii titulari ai instituţiei, Victor G.

Cădere, prodecan, propune Consiliului să autorizeze pe Constantin Petrescu- Ercea, în calitate de

decan, să ceară Ministerului Instrucţiunii deschiderea acţiunii disciplinare, bazată pe atitudinea

generală a profesorului Dumitru Mototolescu. Consiliul l-a desemnat în unanimitate pe decanul

Constantin Petrescu-Ercea să intervină la Minister pentru deschiderea acţiunii disciplinare

împotriva profesorului Dumitru Mototolescu. În sprijinul acestei acţiuni, Consiliul Profesoral

fixează punctele următoare:

a) Cursurile prof. Dumitru Mototolescu;

b) Insulta adusă lui Constantin Petrescu-Ercea;

c) Procesele d-lui Mototolescu;

d) Inconsecvenţele şi incoerenţa prof. Mototolescu.

Ameninţările prof. Mototolescu erau legate de faptul că dacă se va pune în discuţie

personalitatea sa ca om de ştiinţă, va recurge la mijloacele pe cari le pune la dispoziţie Codul

penal109

.

Înzestrat cu tact pedagogic şi bun diplomat, Constantin Petrescu-Ercea a rezolvat toate

problemele care au apărut, în timpul decanatului său, între unii domni profesori de la Academia

Regală Carol al II-lea şi unii studenţi ai acestei instituţii de cultură. Astfel, în procesul-verbal nr.

2.283/1932-1933, Consiliul Profesoral, întrunit la data de 6 iunie 1933, ora 12,00, a discutat

întâmpinarea domnului prof. Dumitru Mototolescu privind participarea la examenul de Istoria

Dreptului Român, examen al studenţilor din anul III, a domnilor profesori care alcătuiesc

Consiliul Profesoral de la Academia de Drept Regele Carol al II-lea. Prezenţa unui cadru

didactic din Consiliul Profesoral era necesară avându-se în vedere starea de spirit a studenţilor şi

pentru „a înlătura orice suspiciune în ceea ce priveşte examinarea110

din partea domnului

profesor de Istoria Dreptului Roman. În acest context, Consiliul Profesoral, prezidat de decanul

Constantin Petrescu-Ercea şi la care au lipsit prof. Bogdan Ionescu, George Strat, Eugeniu

Sperantia, Dumitru Mototolescu şi Victor G. Cădere (acesta din urmă aflat în concediu),

stabileşte ca delegat din partea sa pe domnul prof. univ. Alexandru C. Angelescu, deşi fusese

propus domnul prof. univ. I. Hovanyi, care a refuzat, pe motiv că „este foarte ocupat”.

Profesorul Constantin Petrescu-Ercea a fost preocupat în permanenţă de Regulamentul111

privind buna funcţionare a întregii activităţi a instituţiei pe care a reprezentat-o. În acest sens, a

fost de acord cu elaborarea unui Regulament valabil pentru toate Facultăţile de Drept din ţară, în

contextul în care, alături de prof. Lazăr Iacob, făceau parte din Senatul Universităţii Bucureşti.

În şedinţa Senatului Universităţii din 17 martie 1933, prin adresa nr. 376/14 martie 1933,

se solicita Facultăţii de Drept din Oradea, numirea unui delegat în Comisiunea pentru

sistematizarea planului Cetăţii Universitare. Este o dovadă a faptului că problemele de interes

general erau luate la Bucureşti, dar prin participarea membrilor Senatului universitar din celelalte

instituţii similare din ţară.

108 Ibidem, dosar 589/1930-1931, filele 29-30 109 Ibidem, f. 29 110 Ibidem, dosar 595/1931-1932, f. 127 111 Ibidem, dosar 602/1932-1933, Adresa nr. 1977/23 nov. 1932 şi Adresa nr. 158/3 februarie 1933, filele 145 şi

147

21

La deschiderea anului universitar 1932-1933, în data de 19 noiembrie 1932, la Facultatea

de Drept din Oradea, ataşată pe atunci Universităţii din Bucureşti112

, Universitatea marilor

realizări naţionale şi culturale ale României moderne113

, a participat rectorul Universităţii din

Bucureşti, Nicolae Gheorghiu. Şedinţa a fost deschisă de prof. dr. Constantin Petrescu-Ercea,

decanul facultăţii, vădit emoţionat de atât de grandioasa manifestaţie de simpatie114

, care a

evocat rolul acestei facultăţi la graniţa de vest a ţării, activitatea pe care a desfăşurat-o în

decursul timpului şi evenimentele care, în ultimul timp, au imprimat o nouă vitalitate acestei

instituţii de înaltă cultură, precum şi însemnătatea şi semnificaţia acordării patronajului

regal115

. Încadrarea Universităţii Oradea în Universitatea Metropolei, prin noua Lege a

învăţământului, era considerată de Constantin Petrescu-Ercea o mărturie vie a rolului important

pe care-l are Facultatea şi a înţelegerii pe care Universitatea mamă o are pentru toate sforţările

ştiinţifice şi naţionale pe care, de la Unire încoace, le-a realizat Facultatea din Oradea116

. Cele

două evenimente, numele primit de facultate, Regele Carol al II-lea, şi sprijinul acordat de

Universitatea Bucureşti (trecerea Facultăţii de Drept sub patronajul Universităţii din Bucureşti)

sunt catalogate de decanul Constantin Petrescu-Ercea drept evenimente de natură culturală117

,

care nu fac decât să întregească importanţa pe care acestă instituţie o are în vestul României.

Ulterior, s-a demonstat că acest nou statut pe care Facultatea de Drept din Oradea l-a dobândit nu

va fi unul dintre cele mai bune, deoarece Facultatea de Drept va fi contopită cu Universitatea

Regele Ferdinand I din Cluj.

De asemenea, Constantin Petrescu-Ercea a evidenţiat şi faptul că la Facultatea de Drept

din Oradea există un corp profesoral competent şi studenţi muncitori, fapt pentru care această

facultate va prezenta cu toată demnitatea ştiinţa juridică şi naţionalismul românesc118

.

În asentimentul decanului orădean, prof. dr. Nicolae Gheorghiu, preciza faptul că:

Universitatea din Bucureşti este o universitate bătrână. Răspunzând astăzi din nou chemării sale

naţionale, ea a primit în sânul ei Facultatea de Drept Regele Carol al II-lea, fiică iubită ce

străjuieşte la graniţa de vest119

.

Serviciul religios a fost oficiat de I.P.C. Sa Arhimandridul V. Lăzărescu, secondat de

preoţii dr. P. Procopovici şi I. Evuţianu120

. La deschiderea anului universitar 1932-1933 a mai

luat cuvântul şi Teodor Grozav, preşedintele studenţilor orădeni, care a menţionat că pentru

studenţi, arondarea facultăţii orădene Universităţii din Bucureşti este un lucru benefic pentru

rezultatele pe care le vor obţine cei care învaţă şi îşi desfăşoară activitatea în această instituţie

culturală.

Bunele relaţii pe care Academia le-a avut cu oficialii de la Bucureşti transpar şi în

adresele de mulţumire pe care conducătorii instituţiei de cultură le trimit acestora. Astfel, prin

adresa trimisă profesorului Nicolae Iorga-preşedintele Consiliului de Miniştri, în anul 1934, cu

ocazia împlinirii a 50 de ani de la proclamarea Regatului România, Constantin Petrescu-Ercea

evoca personalitatea lui Nicolae Iorga numindu-l cărturar care timp de patru decenii de-a rândul

112 Ibidem, Adresă nr. 17.584/1932-1933, f. 146 113 Ibidem, dosar 603/1932-1933, f. 1 114 Ibidem 115 Ibidem 116 Ibidem 117 Gazeta de Vest (Oradea), an IV, 1932, nr. 832/20 noiembrie, p. 3 118 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept din Oradea, dosar 603/1932-1933, f. 1 119 Ibidem, f. 2 120 Gazeta de Vest (Oradea), an IV, 1932, nr. 832/20 noiembrie, p. 3

22

a contribuit atât de mult la afirmarea pe toate tărâmurile românismului121

. Mulţumiri fuseseră

trimise şi de Nicolae Iorga lui Constantin Petrescu-Ercea în data de 8 decembrie 1931 pentru

implicarea personală în activităţile cu caracter naţional organizate în cursul anului. Cu aceeaşi

ocazie, a fost trimisă o adresă şi M.S. Regelui Carol al II-lea căruia îi mulţumeşte pentru înalta

protecţie122

pe care întotdeauna M.S. a acordat-o învăţământului şi, mai ales, Academiei Regale

Regele Carol al II-lea din Oradea.

De aici se pot desprinde şi trăsăturile sale de caracter care i-au marcat întreaga

personalitate: receptivitatea (rapiditatea, modalitatea de rezolvare a problemelor de orice fel

care au apărut la nivelul facultăţii), empatia (a înţeles cel mai bine problemele colegilor şi ale

studenţilor pentru că nu de puţine ori s-a pus în postura celor cu probleme majore), sociabilitatea

(acest lucru reiese mai ales din relaţiile pe care profesorul Constantin Petrescu-Ercea le-a avut cu

autorităţile centrale şi locale), diplomaţia (reiese din modul în care a ştiut întotdeauna să rezolve

problemele).

Ultima trăsătură de caracter a fost pusă la grea încercare de unul dintre colegii săi,

respectiv de prof. univ. dr. Dumitru D. Mototolescu care, aşa cum s-a putut observa, a avut unele

amendamente şi în problema înfiinţării Şcolii Doctorale la Oradea. Acest profesor, la 19

decembrie 1931, adresa un memoriu Ministerului Instrucţiunii Publice în care acuza Consiliul

Profesoral şi pe decanul Constantin Petrescu-Ercea că au transformat catedra de Drept Roman în

Conferinţă de Drept Roman şi că au ridicat Conferinţa de Istoria Dreptului Român la rang de

catedră unde el a fost recomandat, fără consimţământul său şi contrar Statutului Academiei de

Drept, care prevede 8 catedre divizate în 15 cursuri iar un profesor să predea 2-3 cursuri123

.

Acuzaţiile nu se opresc aici. Din contră, Constantin Petrescu-Ercea este acuzat că a

recomandat pe Tiberiu Moşoiu ca suplinitor, iar mai târziu, ca şi conferenţiar la catedra de Drept

Roman, catedră la care D. Mototolescu era profesor agregat din data de 14 octombrie 1925.

Contribuţia decanului Constantin Petrescu-Ercea la dezvoltarea Facultăţii de Drept din

Oradea, mai ales în sprijinirea studenţilor cu capacităţi intelectuale deosebite, dar fără posibilităţi

materiale, este reflectată şi de publicaţia „Gazeta de Vest”. Această publicaţie, în data de 23

noiembrie 1933, scoate în evidenţă importanţa facultăţii care, încă din primii săi ani de existenţă,

a acordat o atenţie deosebită studenţilor merituoşi cari s-au distins prin studii şi examene

strălucite în cursul anilor de licenţă124

. Decanul Constantin Petrescu-Ercea a depus, de

asemenea, mari eforturi pentru a face posibilă studenţilor perfecţionarea lor la o universitate

importantă din străinătate. S-a putut realiza acest lucru şi datorită bunei sale colaborări cu alte

instituţii de cultură care s-au arătat interesate de proiectele decanatului şi ale profesorilor de la

Facultatea de Drept din Oradea.

Aceste eforturi morale şi materiale ale facultăţii s-au intensificat în ultimul an, în aşa

măsură încât facultatea a reuşit să trimită aproape în fiecare an câte un student la studii de

specializare în străinătate, ba în anul acesta (...) au fost trimişi în acest scop doi studenţi (...)125

.

Este de remarcat faptul că, în acest sens, corpul profesoral al facultăţii a format corp comun, unii

s-au oferit cu averea personală, a veni în ajutorul tinerilor merituoşi [...], rol important în acest

121 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept din Oradea, dosar 595/1931-1932, f. 382 122 Ibidem, f. 384 123 Ibidem, dosar 594/1931-1932, f. 363 124 Gazeta de Vest (Oradea), an V, 1933, nr. 1113/24 noiembrie, p. 4 125 Ibidem

23

sens avându-l I. Hovanyi126

, care timp de mai bine de 40 de ani a cedat, în acest scop măreţ,

50.000 lei Facultăţii de Drept din Oradea, cu scopul de a se da bursă unuia dintre absolvenţii

facultăţii, specializare în Drept Penal.

Funcţia de decan al Facultăţii Juridice din Oradea a fost îndeplinită de Constantin

Petrescu-Ercea până la finalul anului 1934, dovadă în acest sens fiind Absolutorul nr.

3.983/1933-1934127

, din 14 decembrie 1934, care poartă semnătura celui care a fost ultimul

decan al acestei prestigioase instituţii de cultură din vestul României, instituţie pe care unele

persoane o consideră a fi contribuţia autorităţilor maghiare care şi-au exercitat autoritatea în

aceste părţi timp de mai multe secole.

1.4. A fost odată ... ACADEMIA DE DREPT REGELE CAROL AL II-LEA DIN

ORADEA

Cultura este o formă de viaţă...

(Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni)

„Gazeta de Vest” despre Academia de Drept

Regele Carol al II-lea

Anii crizei economice mondiale, 1929-1933, şi-au pus amprenta şi asupra învăţământului

românesc în partea de vest a ţării. Una dintre instituţiile culturale care a avut cel mai mult de

suferit a fost Facultatea Juridică Regele Carol al II-lea, fosta Academie Regală care exista încă

din anul 1780, de pe vremea Mariei Tereza.

Presa orădeană, în special „Gazeta de Vest”, organul de presă al Casei Naţionale din

Bihor şi, în acelaşi timp, ziar naţional, a inserat în paginile sale, pe tot parcursul anilor 1933-

1934, decizia Parlamentului României de a desfiinţa această instituţie care se număra printre cele

5 existente în România de după anul 1918.

Împlinirea a 15 ani de învăţământ românesc la graniţa de vest a ţării, în loc să devină un

moment de bucurie şi de împlinire pentru destinele acestei naţiuni greu încercate în decursul

timpului, s-a transformat într-o perioadă de decepţie, deziluzie, de jocuri politice şi de

neîmpliniri. Această perioadă coincide cu ultimii ani de decanat ai profesorului Constantin

Petrescu-Ercea, ultimul decan al acestei prestigioase instituţii bihorene.

Este adevărat că nu găsim articole de presă în care decanul Constantin Petrescu-Ercea să

răspundă acestor zvonuri, deoarece statutul pe care-l avea la acea dată, tactul diplomatic l-au

reţinut. Nu este vorba de laşitate, ci doar de a nu intra în polemici interminabile cu diferite

persoane sau instituţii care nu ar fi făcut altceva decât să altereze şi mai mult o situaţie care s-a

dovedit incendiară pe marginea acestei probleme. Şi, oricum, zarurile fuseseră aruncate. Până la

sosirea unei decizii autorizate, nu era cazul să se hazardeze. De aceea, tactica expectativei s-a

dovedit a fi una benefică pentru sine şi instituţia pe care o reprezenta la acea dată deşi, dacă

privim mai apoi la afirmaţiile oamenilor de cultură orădeni, afirmaţii făcute după aplicarea

deciziei de desfiinţare a Facultăţii de Drept orădene, probabil, cedarea a fost prea uşoară. Un

avanpost odată câştigat nu trebuia cedat, mai ales că această zonă cunoscuse în decursul anilor

vitregiile şi reticenţa autorităţilor, indiferent de etnie, limbă, religie sau perioadă istorică.

126 Ibidem 127 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept din Oradea, dosar 614/1933-1934, f. 210

24

Deşi apărute încă din anul 1932, zvonurile despre desfiinţarea Facultăţii de Drept din

Oradea nu au împiedicat profesorii şi studenţii acestei facultăţi să meargă mai departe. În luna

ianuarie 1932, la Facultatea de Drept din Oradea conferinţa de Drept Administrativ devine

catedră128

, iar profesorul Andrei Sigmond, care suplinea conferinţa, devine titularul acesteia.

Catedra de Statistică şi Finanţe deţinută până atunci de prof. Sigmond devine conferinţă şi, ca

urmare, vacantă.

Tot în aceeaşi lună şi în acelaşi an sunt anunţate Conferinţe publice la Academia de

Drept129

, începând cu 30 ianuarie (sâmbăta), ora 18,00 în Sala Festivă a facultăţii, după

următorul program:

Cuvântarea decanului Constantin Petrescu-Ercea;

Securitatea internaţională, conferinţă ţinută de Gh. Sofronie.

Problema securităţii internaţionale va fi reluată şi în data de 6 februarie 1932 când, în

Aula Facultăţii de Drept din Oradea, decanul Constantin Petrescu-Ercea a făcut o scurtă

prezentare în care a precizat scopul acestor conferinţe iniţiate de el şi de Corpul profesoral al

facultăţii. În baza celor susţinute de Constantin Petrescu-Ercea, conferinţele reprezintă o

necesitate culturală, ele au o importanţă socială, pe lângă cea ştiinţifică, şi se doresc a fi

continuate şi după înfiinţarea cursurilor de doctorat, care încep cu anul universitar 1932-1933.

Încă de la sfârşitul anului 1931, în ziarul „Gazeta de Vest” apărea articolul Facultatea de

Drept va aparţine Senatului Universităţii din Bucureşti130

. Prin acest articol erau dezminţite

zvonurile legate de desfiinţarea Facultăţii de Drept din Oradea despre care profesorul şi primarul

George Sofronie spunea...Facultatea de Drept din Oradea va continua să funcţioneze şi pe mai

departe şi va aparţine Senatului Universităţii din Bucureşti131

. Aceste afirmaţii erau bazate

tocmai pe discuţiile care avuseseră loc la Bucureşti pe marginea problemei Proectului de statut

al învăţământului superior132

, proiect care prevedea acest lucru.

În luna martie a anului 1932, apăreau discuţii în legătură cu viitorul Facultăţii de Drept

din Oradea. Astfel, „Gazeta de Vest” din data de 17 martie 1932 publica din partea redacţiei

articolul Chestiunea Facultăţii de Drept din Oradea în discuţia Camerei133

, articol bazat pe

corespondenţa acestui ziar cu cele din capitala ţării. Conform acestui articol, în data de 16 martie

1932, în Comisia Camerei a fost discutat proiectul de reformă a învăţământului superior unde un

punct important l-a constituit situaţia Facultăţii de Drept din Oradea. Deoarece facultatea din

Cluj a refuzat să primească în sânul său Facultatea de Drept din Oradea, se făceau eforturi pentru

ca aceasta să fie ataşată universităţii din Bucureşti.

Se crede, că parlamentarii judeţului Bihor, fără deosebire de colorit politic, vor depune

toate stăruinţele ca Facultatea din Oradea să fie ataşată la una din Universităţile din ţară134

deoarece, conchide redacţia ziarului „Gazeta de Vest”, desfiinţarea acestei facultăţi ar fi o mare

lovitură pentru întreaga regiune situată la graniţa de vest a României.

Criza creată în jurul facultăţii de Drept din Oradea s-a accentuat odată cu dezbaterile din

Parlamentul României la sfârşitul lunii martie 1931, dar, mai ales, cu criticile aduse acestei

128 Gazeta de Vest (Oradea), an IV, 1932, nr. 716/22 ianuarie, p. 4 129 Ibidem, nr. 720/27 ianuarie, p. 3 130 Idem, an III, 1931, nr. 689/15 decembrie, p. 1 131 Ibidem 132 Ibidem, nr. 690/16 decembrie, p. 1 133 Idem, an IV, 1932, nr. 762/17 martie, p. 1 134 Ibidem

25

facultăţi de dl. Vrăbiescu de la Bucureşti. Proiectul de lege privind învăţământul superior era

considerat de acesta că nu face altceva decât să lovească în tineri, în sensul că s-au suprimat

docenţii şi conferenţiarii neplătiţi deşi tocmai aceştia duc mai departe ştiinţa românească135

. Ca

urmare, Universitatea, în general, suferă din această cauză pe care o cataloghează drept interese

personale: cei care vor să ajungă pe baricade, şi nu cei ajunşi produc cele mai bune şi

importante lucrări pe ogorul ştiinţei136

. Aceste interese, anormale, după părerea aceluiaşi domn

Vrăbiescu, au dus şi la crearea facultăţii de Drept din Oradea unde sunt profesori care n-au nici

măcar doctoratul în drept137

. Acestor acuze grave la adresa facultăţii orădene a răspuns G.

Sofronie care vine cu contraargumente: vechimea şcolii (150 de ani), regimul de facultate pe care

l-a dobândit şi activitatea profesorilor, foarte bine precizată din punct de vedere didactic şi

ştiinţific. Aceste afirmaţii ale lui G. Sofronie, reprezentant al Facultăţii din Oradea, au fost

susţinute şi de Tiberiu Moşoiu, ele reprezentând argumente care au cântărit destul de mult la

Bucureşti.

La finele acestor discuţii aprinse, Facultatea de Drept din Oradea a fost încadrată

Universităţii din Bucureşti, iar din toamna anului 1932 au început în cadrul acestei instituţii şi

cursurile Şcolii Doctorale138

.

Dacă aruncăm fie şi doar o privire în documentele existente în Arhivele Naţionale,

Direcţia Judeţeană Bihor, vom găsi în fondul acestei instituţii, informaţii cu privire la pregătirea

didactică şi ştiinţifică a cadrelor didactice din centrul universitar Oradea, dar mai ales pregătirea

europeană a acestora, cele mai multe cadre obţinându-şi doctoratul la Paris, vechi centru cultural

european şi mondial. Numai dacă dăm un exemplu, prof. D. Mototolescu, apreciat în străinătate

pentru limba şi instituţiile slave, este ales în anul 1932 de către înalta instituţie ştiinţifică Regia

Societas Scientiarium Bohemica, membru activ şi ordinar al său, singurul român devenit membru

al Academiei Cehe139

. La rândul său, prof. G. Sofronie se bucură alături de alte cadre didactice

ale acestei instituţii de mai multe decoraţii primite din parte oficialilor români pentru activitatea

sa ştiinţifică.

Este foarte interesantă întreaga zvonistică, toate articolele de presă din perioada 1933-

1934, modul în care s-au găsit vinovaţii pentru această decizie dar, mai ales, faptul că, din

nefericire pentru intelectuali, oamenii de cultură şi studenţii din această zonă, întregul război al

nervilor a devenit realitate cu implicaţii nefaste pentru cultura românească şi evoluţia acesteia în

perioada ce a urmat.

Încă din data de 26 februarie 1933, în „Gazeta de Vest” apărea, din partea redacţiei

acestui ziar, articolul Se desfiinţează Facultatea de Drept din Oradea140

. Articolul încriminează

pe decanul Facultăţii din Cluj, omologul lui Constantin Petrescu-Ercea, care ar fi cerut acest

lucru utilizând ca motiv faptul că instituţia nu ar fi utilă şi că ea ar fi avut rostul numai pe timpul

dominaţiei maghiare, rost care a fost pierdut odată cu Marea Unire. Probabil că decanul de la

Cluj avea în vedere faptul că, până în anul 1918 această instituţie a fost într-adevăr, cu predare

în limba maghiară datorită dominaţiei străine şi a măsurilor aplicate românilor, a statutului lor de

„toleraţi”, mai ales, pe acest teritoriu după instaurarea regimului dualist austro-ungar, în anul

135 Ibidem, nr. 773/31 martie, p. 1 136 Ibidem 137 Ibidem 138 Ibidem, nr. 777/5 aprilie, p. 1 139 Ibidem, nr. 727/5 februarie, p. 2 140 Idem, an V, 1933, nr. 899/24 februarie, p. 7

26

1867. Ce este interesant este faptul că decanul facultăţii din Cluj foloseşte argumente total

nefondate în sprijinul desfiinţării Facultăţii Juridice din Oradea, şi anume că:

Unii profesori de la facultatea orădeană nu au calificarea necesară;

Restrângerea bugetului ar fi un motiv prielnic pentru desfiinţarea acestei instituţii.

Răspunsul la afirmaţiile decanului Facultăţii de la Cluj a venit din partea decanului

Constantin Petrescu-Ercea care, printre altele, a precizat faptul că: pe mine mă surprinde, este de

neînţeles că cea mai înaltă instituţie de cultură din Ardeal să ceară desfiinţarea altei instituţii

care, de asemenea, serveşte intereselor culturale ale Ardealului141

. De asemenea, Ercea a afirmat

că ar exista, în contextul actual (să nu uităm că ne aflăm la finalul crizei economice mondiale),

un singur motiv plauzibil – economiile bugetare -, determinate de colapsul economic prin care

trecea ţara noastră. Desfiinţarea acestei instituţii nu va aduce bani la bugetul statului, deoarece

profesorii definitivi de la această instituţie vor trebui „plasaţi” în alte facultăţi similare şi plătiţi

pentru munca depusă. De asemenea, pentru ca această instituţie să fie desfiinţată ea trebuia să

aibă avizul Universităţii din Bucureşti, deoarece Facultatea din Oradea aparţine de aceasta, iar

Constantin Petrescu-Ercea, în calitate de decan şi membru în Senatul Universităţii, nu fusese

convocat pentru a se prezenta la Bucureşti în acest sens. Nici profesorul Lazăr Iacob, care era şi

el membru în Senatul Universităţii alături de Ercea, nu fusese, la rândul său, chemat la Bucureşti

pentru a discuta problema încetării activităţii instituţiei pe care o reprezentau.

O săptămână mai târziu, la data 31 martie 1933, problema a fost reluată de ziarul „Gazeta

de Vest” prin articolul S-a desfiinţat Academia de Drept din Oradea?. Articolul preciza că astăzi

s-a comunicat telefonic din Bucureşti, că Facultatea de Drept din Oradea a fost desfiinţată142

.

Zvonul i-a determinat pe studenţii Facultăţii de Drept din Oradea să ţină o conferinţă, hotărându-

se să protesteze energic împotriva acestei decizii. Adunaţi în curtea Facultăţii, ei au pornit „în

manifestaţie”143

, cântând cântece naţionale. Studenţii s-au deplasat spre centrul oraşului

oprindu-se la statuia Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand, unde au susţinut mai multe cuvântări.

Deşi considerată în tradiţia românească, o zi a păcălelilor data de 1 aprilie 1933 aducea cu

ea un nou articol în „Gazeta de Vest”, şi anume: Nu se desfiinţează Facultatea de Drept în care

se preciza, printre altele, că decanul Constantin Petrescu-Ercea se află de vreo săptămână la

Bucureşti144

- un articol al cărui titlu suna promiţător pentru viitorul Facultăţii de Drept din

Oradea dar care, în realitate, ascundea adevărul crunt al desfiinţării acestei instituţii. În acest

răstimp, se pare că decanul Facultăţii de Drept din Oradea, a avut o întrevedere oficială cu dl.

ministru Gusti care a dat asigurări formale că guvernul este departe de orice tentativă de

desfiinţare a facultăţii145

.

Acest articol va fi susţinut şi în perioada următoare. Astfel, în data de 13 aprilie 1933,

dintr-o informaţie apărută la Bucureşti cu o zi înainte, „Gazeta de Vest” publica un articol identic

ca şi titlu cu cel din data de 1 aprilie, în care se preciza: după o hărţuială de câteva săptămâni,

Parlamentul a votat o lege din iniţiativă parlamentară prin care se menţine şi pe mai departe

Facultatea de Drept Carol al II-lea din Oradea146

. Articolul avea un caracter contradictoriu,

deoarece făcea referiri şi la anumite condiţii care s-ar impune în cazul desfiinţării acestei

141 Ibidem 142 Ibidem, nr. 922/31 martie, p. 6 143 Ibidem 144 Ibidem, nr. 927/1 aprilie, p. 2 145 Ibidem 146 Ibidem, nr. 937/13aprilie, p. 3

27

instituţii. Conform articolului, exista un proiect de lege care urma a fi discutat în Senat.

Proiectul de lege, care este imposibil să treacă prin Senat fără amendamente, prevedea că

profesorii facultăţii puteau fi pensionaţi, chiar dacă nu atingeau vârsta limită, ei urmând a fi

numiţi de Ministerul de Instrucţie, contrar autonomiei universitare, şi mutaţi oricând şi oriunde.

Ce oportunităţi aveau profesorii şi studenţii în cazul în care, într-adevăr, Facultatea de

Drept din Oradea s-ar desfiinţa?

În data de 4 aprilie 1933, acelaşi ziar, publica din partea redacţiei, articolul intitulat

Facultatea de Drept se mută la Timişoara?147

. Articolul aducea acuzaţii regimului politic

existent deoarece s-a dovedit a fi incapabil să gestioneze această situaţie în condiţiile în care

anumite cercuri interesate [...] au pus la cale desfiinţarea Facultăţii de Drept din localitate şi

refuză să se dea bătuţi148

. Pentru că nu renunţă la bătălie şi pentru a-şi masca eşuarea menevrelor

(regimul politic existent- n.n.), a lansat zvonul cu mutarea acestei instituţii la Timişoara. Se părea

că Primăria din Timişoara nu era străină de această decizie venită de la Bucureşti, ea oferind

guvernului, local pentru facultate şi cămin, plus un fond de burse studenţilor orădeni.

Ştirile acestea s-au dovedit a fi profund dăunătoare pentru bunul mers al activităţii

didactice a acestei instituţii şi pentru menţinerea liniştii printre studenţii centrului universitar.

Redacţia ziarul era de părere că un comunicat de presă oficial al decanatului (personal al

decanului Constantin Petrescu-Ercea-n..n.) îl credem mai mult decât necesar pentru a tăia pofta

unor cioclii ai culturii româneşti la această parte a graniţei149

.

Care era totuşi adevărul în legătură cu soarta Facultăţii de Drept de la Oradea? Încă din

data de 13 aprilie 1933, aproape toate ziarele din Bucureşti publicau ştirea că se desfiinţează

facultatea de Drept din Oradea150

. În sprijinul acestei ştiri erau aduse ca argumente:

Proiectul de lege depus la Cameră, din iniţiativă parlamentară, considerat de autorii ştirii

ca fiind nepotrivit şi nesocotit;

Suprimarea fondurilor de întreţinere din noul buget pentru facultatea Juridică Regele

Carol al II-lea din Oradea Mare;

Pensionarea profesorilor definitivi care au atins limita de vârstă, ceilalţi profesori,

inclusiv aparatul administrativ şi cel de serviciu, fiind declaraţi disponibili;

Patrimoniul Facultăţii desfiinţate trece la stat;

Facultăţile de Drept din ţară vor putea invita catedrele vacante, fără concurs, pe profesorii

care întrunesc condiţiile de recrutare ale Corpului profesoral universitar;

Studenţii îşi vor păstra toate drepturile câştigate prin cursurile audiate la Oradea şi

examenele trecute în sesiunile anterioare.

Această ştire va fi preluată şi în perioada următoare151

cu precizarea că, în momentul în

care proiectul de lege nu s-a dezbătut pe data de 15 aprilie aşa cum fusese stabilit, el va fi

dezbătut fie într-o sesiune extraordinară, probabil în luna iunie, fie într-o sesiune ordinară, în

luna octombrie. Ca urmare, jocul nervilor şi al aşteptărilor continua.

Luna aprilie a coincis cu Congresul General al UNSCR (Uniunea Naţională a Studenţilor

Creştini din România) din Arad, unde a avut loc Congresul Studenţilor Ardeleni152

, prilej cu care

147 Ibidem, nr. 929/4 aprilie, p. 6 148 Ibidem 149 Ibidem 150 Ibidem, nr. 938/14aprilie, p. 1 151 Ibidem, nr. 939/16 aprilie, p. 17 152 Ibidem, nr. 1042/25 august, p. 5

28

s-a pus în discuţie şi problema desfiinţării Facultăţii de Drept din Oradea. Studenţimea română

şi-a manifestat îngrijorarea faţă de această decizie a Bucureştiului însă, cum politicul va avea mai

mare influenţă asupra tinerilor, situaţia se va modifica în perioada următoare, fapt pentru care

studenţii orădeni se vor retrage din UNSCR153

. Cu această ocazie, dl. Faur, delegatul studenţimii

orădene la acest congres, a subliniat faptul că este profund dezamăgit de atitudinea autorităţilor

care, deşi afirmaseră după Marea Unire că nu vor renunţa la nici un petec de pământ, nu au făcut

nimic în acest sens ci, dimpotrivă, Parlamentul român, din proprie iniţiativă, încă din luna martie,

a hotărât desfiinţarea Facultăţii de Drept din Oradea, tocmai când se desenează de mâini nu

numai vrăjmaşe, dar şi imprudente, geografia revendicărilor ungare154

. Se aduceau cu această

ocazie acuzaţii grave conducerii de la Bucureşti care, nefiind în stare să gestioneze situaţia

provinciilor unite cu Vechiul Regat în anul 1918, mai bine le abandonează.

Existenţa Facultăţii [...], acolo în acel oraş cu un colorit străin atât de pronunţat, mai

are o deosebită importanţă pentru radiaţiunea şi stimularea culturală, pe cari le exercită de-a

lungul frontierei. Acolo studenţii au un rol frumos de paşnică şi înaltă propagandă

românească155

. Orice manifestare a studenţilor a rămas fără ecou, iar decizia Bucureştiului s-a

dovedit a fi definitivă şi irevocabilă, chiar dacă studenţii îl ameninţau pe primul ministru cu

manifestaţii, agitaţii, pe întregul teritoriu al ţării.

Cum s-a ajuns totuşi la această situaţie? Cum a fost posibil ca, după 15 ani de la Marea

Unire, să se întâmple una ca aceasta? Unde erau românii care-şi propuseseră să nu renunţe uşor

la niciun petec de pământ, care erau dispuşi să apere cu propria viaţă ceea ce câştigaseră cu

sângele atâtor şi atâtor generaţii?

Cu ocazia Congresului General, încă din data de 14 iulie 1933, s-a văzut tot mai clar că

purtătorii curentului de desfiinţare au început a influenţa studenţii din ţară156

în sensul că

această instituţie, în concepţia acelora, ar fi inutilă.

În apărarea Facultăţii de Drept din Oradea a venit Terenţiu M. Nonu, preşedintele

Centrului Studenţesc din Oradea şi raportor al acestui subiect care urma a se delibera în prezenţa

primului ministru şi al ministrului instrucţiunii publice la Bucureşti.

Conjunctura total nefavorabilă creată în jurul Facultăţii de Drept din Oradea, l-a

determinat pe T. Nonu să refuze a mai participa ca apărător în sensul menţinerii pe viitor a

Facultăţii de Drept orădene, deoarece spiritele [...] sunt (n.n.) deja pregătite în sensul de-a vota

contra existenţei acestei facultăţi157

. Centrul Studenţesc orădean s-a retras din UNSCR,

eveniment care a dus la anumite agitaţii în rândul UNSCR care nu avea nevoie la acea dată de

grupări separatiste în cadrul mişcării studenţeşti din România.

În data de 20 aprilie 1933, Tetenţiu Nonu, conform articolului din „Gazeta de Vest”,

semnat pde ing. Ştefan D. Câmpianu, preşedintele UNSCR, s-a întâlnit cu decanul facultăţii,

Constantin Petrescu-Ercea expunându-i doleanţele studenţilor orădeni şi acţiunea pe care Centrul

Studenţesc orădean a desfăşurat-o în acest sens.

Cu această ocazie, i-au fost prezentate lui Constantin Petrescu-Ercea listele de subscriere

pentru menţinerea facultăţii de Drept cu cca 60.000 semnături din Bihor, Satu Mare, urmând ca,

în câteva zile să sosească şi listele de la Sălaj şi alte judeţe care aderă la această acţiune a

153 Ibidem, nr. 1008/15 iulie, p. 2 154 Ibidem, nr. 1042/25 august, p. 5 155 Ibidem 156 Ibidem, nr. 1008/15 iulie, p. 2 157 Ibidem

29

studenţilor de la Oradea158

. Aceste liste urmează a fi prezentate şi regelui Carol al II-lea de către

T. Nonu şi preşedintele UNSCR pentru a cere protecţia şi sprijinul de a apăra această instituţie

de cultură naţională de la graniţa de vest, de pericolul dispariţiei159

.

Motivele invocate de semnatarii protestului erau:

Desfiinţarea nu poate fi justificată prin realizări de economii bugetare, deoarece

subvenţiile primite de la stat sunt şi aşa infime;

Chiar dacă s-ar cheltui sume enorme cu această Academie, ea este o necesitate la graniţa

de vest a ţării unde propaganda revizionistă ungară şi comunistă, îşi găsesc o

contrabalansare în acţiunea sinceră şi devotată binelui ţării, a studenţimii române

creştine160

;

În condiţiile în care străinii cheltuiesc foarte mulţi bani pentru subminarea statului român,

este o crimă contra ţării, desfiinţarea acestui cuib naţionalist, care face cea mai

frumoasă şi mai utilă operă naţională161

în acestă parte a ţării.

Cum Facultatea de Drept din Oradea aparţinea de Bucureşti, era şi normal ca

Senatul Universităţii din Bucureşti, din care ştim că făceau parte şi două cadre didactice

universitare din Oradea (decanul Constantin Petrescu-Ercea şi prof. univ. Lazăr Iacob) să

ia atitudine faţă de această propagandă dusă în defavoarea centrului universitar orădean.

Astfel, la 20 mai 1933, apărea Comunicatul Senatului universităţii din Bucureşti, în

articolul intitulat În jurul desfiinţării Facultăţii de Drept din Oradea, în care erau

precizate următoarele:

- Senatul îşi manifestă nedumerirea faţă de încercările de desfiinţare a facultăţii de Drept

din Oradea, fără consultarea şi avizul forurilor competente în dispreţul principiului

consacrat al autonomiei universitare162

;

- Această decizie contravine prestigiului şi demnităţii învăţământului universitar;

- Senatul l-a desemnat pe dl. rector al Universităţii din Bucureşti să intervină pe lângă

ministrul instrucţiunii publice ca în calitatea sa de reprezentant al intereselor culturii

naţionale în guvern163

să pledeze în sprijinul Facultăţii orădene;

- Senatul consideră că menţinerea pe viitor a acestei Facultăţi reprezintă o necesitate

naţională atât din punct de vedere al culturii şi ştiinţei, cât şi în ceea ce priveşte

consolidarea românismului în acest colţ vestic al României Mari.

Situaţia, din nefericire, se va complica în perioada următoare în defavoarea Facultăţii de

Drept din Oradea deoarece, datorită situaţiei create şi a întârzierii discutării de către Parlamentul

României a legii propuse pentru desfiinţarea acestui centru universitar, în luna iulie a anului

1933 era publicat de către redacţia ziarului „Gazeta de Vest”, articolul În atenţia decanului

Facultăţii de Drept, în care se solicitau expunerea motivelor pentru care nu se eliberează

certificate provizorii licenţiaţilor până la sosirea diplomelor şi faptul că ni se pare ciudat ca

absolvenţii să nu-şi poată valida un drept câştigat164

.

158 Ibidem, nr. 942/21 aprilie, p. 2 159 Ibidem 160 Ibidem 161 Ibidem 162 Ibidem, nr. 964/20 mai, p. 6 163 Ibidem 164 Ibidem, nr. 997/2 iulie, p. 1

30

Deşi situaţia studenţilor din Oradea era incertă, ei vor participa alături de studenţii din

alte 26 de ţări europene la concursul Federaţiunii universitare internaţionale pentru Societatea

Naţiunilor165

, care s-a desfăşurat în intervalul 1 noiembrie 1932-1 februarie 1933. Centrul

universitar orădean a fost reprezentat de Victor A. Cordoş, Vereş A. Rosescu şi Zuranyi

Wilhelm.

La finalul anului 1933, „Gazeta de Vest” publica articolul Cari sunt cauzele nemulţumirii

studenţimei noastre? - ce ne declară preşedintele studenţilor de la Oradea, în care T.M. Nonu,

pune accent pe faptul că în România nu există mai mulţi studenţi faţă de alte centre universitare

din Europa, un semnal de alarmă faţă de decizia autorităţilor de a desfiinţa una dintre cele mai

prestigioase Facultăţi de Drept din România.

T. M. Nonu atrage atenţia că, deşi toată lumea (se referă la autorităţile din România-n.n.),

cere reducerea studenţimei noastre fără să considere că pe baze statistice numărul nu este

revoltător166

.

Făcând o analiză statistică, T.M. Nonu, ajunge la concluzia că, rapotându-se la alte ţări

precum Ungaria, Elveţia, Belgia sau Olanda, numărul studenţilor din România este proporţional

cu nr. de facultăţi şi universităţi pe care aceasta le are167

. Studenţii din Oradea adaugă faptul că

taxele s-au ridicat foarte mult comparativ cu anul 1924, de la 400 lei la 2.200-2.500 de lei în anul

1933.

Ţara Nr. universităţi/Facultăţi Nr.

studenţi

România 4 universităţi+facultăţi izolate 29.400

Ungaria 4 universităţi+facultăţi izolate

*cu o populaţie mai mică

decât cea a României

26.800

Elveţia 4 universităţi 31.000

Italia 25 de universităţi 47.000

Iugoslavia 5 universităţi 38.000

Belgia 4 universităţi 47.000

Franţa 17+3 universităţi 38.000

Anglia+Irlanda 34 de universităţi în Europa 57.000

Disputele în jurul desfiinţării Facultăţii de Drept din Oradea s-au concretizat în noi

articole publicate de „Gazeta de Vest” şi în anul 1934.

Astfel, pe 5 iunie 1934, ziarul „Gazeta de Vest” insera încă de la prima sa pagină articolul

Spre contopirea Facultăţii de Drept din Oradea cu cea de la Cluj în care se precizau pe baza

relatărilor unui profesor care a asistat la [...] consiliu universitar168

următoarele:

Ministerul Instrucţiunii vrea să ducă la îndeplinire decizia de contopire a celor două facultăţi

printr-o lege care se va vota, probabil chiar în sesiunea extraordinară, ce se va deschide în 15

iunie169

;

165 Ibidem, nr. 1016/25 iulie, p. 2 166 Ibidem, nr. 1093/29 octombrie, p. 6 167 Ibidem 168 Idem, an VI, nr. 1223/25 iunie 1934, p. 1 169 Ibidem

31

Domnul decan al Facultăţii de Drept din Cluj, dl. Romul Boilă, prezent în consiliul

interuniversitar care a decis contopirea celor două facultăţi, şi-a manifestat dorinţa de a nu se

contopi cele două facultăţi, invocând motivul că la Oradea a existat o Academie de Drept

inferioară unei facultăţi universitare170

;

Prin decretul emis de Maria Tereza urma să se creeze la Oradea o facultate şi nu o Academie şi

numai ungurii au degradat-o la academie171

;

La Facultatea din Cluj sunt 7-8 catedre vacante din cauză că unii profesori doresc să încaseze

câte două lefuri, să ia taxe de la examene şi frecvenţă, care se ridică la câteva sute de mii

anual172

; unii dintre aceştia nu-şi ţin nicio oră de curs (cazul prof. Ghiulea, de la Facultatea de

Drept din Cluj, licenţiat în matematici, profesor de politică socială, fără doctorat în drept);

Corpul Profesoral al Facultăţii (este vorba de centrul universitar orădean) nu a introdus

cursurile de doctorat conform legii învăţământului superior din anul 1932, ci după regulamentul

unguresc care a fost abrogat;

Facultatea de Drept din Oradea trebuie să se organizeze după noua lege a învăţământului

superior cu 4 ani licenţă şi 2 ani doctorat;

Prin desfiinţarea Facultăţii de Drept din Oradea se face o mare economie bugetară173

; astfel, se

vor desfiinţa 15 catedre care au un acoperământ bugetar anual de 200-300.000 de lei174

şi,

continuă aceeaşi sursă, astfel se rezolvă completarea catedrelor din ţară;

Studenţii din centrul universitar Oradea vor avea numai de câştigat deoarece pot să studieze şi

alte cursuri la celelalte facultăţi şi vor putea să urmeze şi seminariile de drept pe care

facultatea clujeană le pune la dispoziţia lor prin noile reglementări care urmează a fi făcute;

Doctoratul de la Oradea nu a fost recunoscut de Senatul universitar din Bucureşti, deoarece el

implica formarea a 10 noi catedre;

La Facultatea de Drept din Oradea există 4 catedre vacante, iar numărul lor este foarte posibil

să crească cu încă 1-2;

Concluzia profesorilor care au susţinut necesitatea desfiinţării Facultăţii de Drept din Oradea

(Ştefănescu Goangă, rectorul Universităţii, Stanciu, decanul de la Ştiinţe, dl. Drăgan, decanul de

la Litere) era că numai dl. Angelescu, ministrul instrucţiunii, va putea rezolva această problemă

aşa după cum o dictează interesele culturale şi naţionale.

Deşi războiul nervilor a continuat şi în anul 1934, în data de 8 iulie 1934, la rubrica Ştiri

a ziarului „Gazeta de Vest” apare informaţia prin care orădenii află că, Gheorghe Balog, şeful de

cabinet al d-lui director al Prefecturii Bihor175

a fost promovat cu titlul de doctor al Facultăţii de

Drept din Oradea.

Surprinzător, în data de 18 iulie 1934176

, apărea în acelaşi ziar, „Gazeta de Vest” ,

informaţia conform căreia Facultatea de Drept din Oradea era menţinută în bugetul pe anul 1934-

1935. Conform aceleiaşi surse, măsura de desfiinţare a facultăţii s-a dovedit a fi atât de crudă,

170 Ibidem 171 Ibidem 172 Ibidem 173 Ibidem 174 Ibidem 175 Ibidem, nr. 1250/8 iulie, p. 8 176 Ibidem, nr. 1258/18 iulie, p. 1

32

care ar fi lovit în interesele noastre naţionale de la frontieră, lipsind Oradea de un focar

tineresc, naţional şi cultural177

.

Una dintre cele mai importante personalităţi culturale şi spirituale bihorene, care a luat

poziţie fermă faţă de decizia contopirii Facultăţii de Drept din Oradea cu cea din Cluj, a fost PSS

Episcop Roman Ciorogariu, un luptător al drepturilor naţionale româneşti pe aceste meleaguri.

Încă din 17 iulie 1934, decanul Constantin Petrescu-Ercea primise adresa din partea Ministerului

Instrucţiunii Publice prin care fusese informat că în bugetul anului 1934-1935 fusese inclusă şi

Facultatea de Drept care urma a funcţiona pentru încă 1 an, până când problemele vor fi

rezolvate într-un sens sau altul.

Această decizie a Bucureştiului a mulţumit atât cadrele didactice, cât şi studenţii acestei

instituţii. În data de 5 august 1934, la rubrica „Ştiri” a ziarului „Gazeta de Vest” apărea, de

asemenea, informaţia că la Academia de Drept/Facultatea de Drept din Oradea au fost numiţi de

către Ministerul Instrucţiunii Publice ca profesori definitivi, Alexandru Angelescu pentru Drept

Civil şi Liviu Lazăr, pentru Legislaţie Agrară.

Dar, cum orice minune durează foarte puţin, la finalul lunii august 1934, în Monitorul

Oficial din data de 24 august, apărea decretul-lege178

prin care Facultatea de Drept din Oradea

era contopită cu cea din Cluj. Conform acestui decret-lege:

1. Facultatea de Drept din Oradea, dependentă de Universitatea din Bucureşti se

contopea, începând cu data publicării decretului în Monitorul Oficial, cu Facultatea de Drept a

Universităţii din Cluj. Astfel, se constituia o singură Facultate de Drept în partea de nord-vest a

României care aparţinea Universităţii clujene;

2. În luna octombrie 1934 urmează a avea loc Consiliul întregit al Facultăţii în care: va fi

rectificat Senatul universitar, vor fi repartizate catedrele pe ani de studii, se vor face modificări în

cazul catedrelor desfiinţate, va avea loc reorganizarea cursurilor şi a programelor;

3. Catedrele şi conferinţele făcute la Facultatea de Drept din Oradea se desfiinţează;

4. Studenţii din Oradea trec la Cluj, cu respectarea frecvenţei, a examenelor dobândite şi

a tuturor celorlalte drepturi care le revin;

5. Profesorii din Oradea vor ţine în luna septembrie 1934 o sesiune specială de examene

de lichidare;

6. Personalul administrativ trece la Universitatea din Cluj cu respectarea tuturor

drepturilor câştigate, urmând a fi repartizat, după necesităţi, de rectorul Universităţii clujene;

7. Întreaga avere mobilă a Facultăţii de Drept din Oradea şi biblioteca trec în patrimoniul

Universităţii din Cluj;

8. Averea imobilă trece în proprietatea statului179

.

Aceste afirmaţii sunt susţinute şi de decanul Constantin Petrescu-Ercea care în „Gazeta de

Vest” nr. 1294/2 septembrie 1934, anunţa studenţii că în luna în curs va avea loc sesiunea de

examene de lichidare care începe în 24 septembrie. La acest tip de sesiune se vor prezenta

studenţii cu drept de prezentare la examenele din sesiunea de toamnă şi cei cu restanţe. Această

177 Ibidem 178 Ibidem, nr. 1288/25 august, p. 2 179 În numărul 1322/7 octombrie 1934 încă de la prima sa pagină, “Gazeta de Vest” precizează că Ministerul de

Domenii a cedat clădirea din b-dul Regele Ferdinand 24 pentru Şcoala Comercială de băieţi şi pentru Şcoala de

Arte şi Meserii; Şcoala Superioară de Comerţ se mută în clădirea fostei Academii de Drept.

33

afirmaţie a decanului este confirmată şi de anunţul venit din partea Secretariatului Facultăţii de

Drept din Oradea, în data de 7 septembrie 1934180

.

Ultima serie de licenţiaţi şi doctoranzi în drept la Facultatea de Drept din Oradea a fost în

luna octombrie 1934181

, şi anume: un doctor în drept juridic în persoana lui Paul Roth (deşi

iniţial se înscriseseră 10 persoane la Dreptul juridic şi 5 persoane la cel economic), iar licenţiaţi

un număr de 103 persoane (97 băieţi şi 6 fete).

Cu toate acestea, pe întreg parcursul anului 1934, atât studenţii, cât şi profesorii Facultăţii

de Drept din Oradea s-au implicat în toate acţiunile întreprinse la nivel local, naţional sau

european, sperând că Parlamentul României va renunţa la decizia sa de desfiinţare a acestei

instituţii de învăţământ superior.

În acest sens, studenţii Facultăţii de Drept au prezentat pe data de 20 aprilie 1934, drama

Zorile182

, dramă istorică în 2 acte scrisă de Ştefan P. Iosif. Această piesă de teatru a fost

prezentată cu prilejul Festivalului organizat la Teatrul Regina Maria din Oradea, festival care

era dedicat celor 15 ani de când oraşul Oradea fusese eliberat de ameninţările maghiare (1919).

În data de 10 iunie 1934, la aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea Reuniunii Femeilor Române,

50 de studenţi ai facultăţii au manifestat pentru reuniune şi preşedinta ei doamna Veturia

Candrea183

cântând cântece naţionale şi jucând hora în faţa asistenţei.

La rândul lor, profesorii, în frunte cu decanul Constantin Petrescu-Ercea, au participat la

Grandioasele serbări naţionale, religioase şi culturale de la Oradea184

din intervalul 27-28 mai,

serbări organizate cu ocazia depunerii jurământului cercetaşilor, a inaugurării Palatului Şcolii

Normale Române Unite şi în cinstea miniştrilor dr. Angelescu şi Lapedatu care au vizitat Oradea.

Cei doi miniştrii au sosit la Oradea cu trenul, fiind aşteptaţi la gară, printre alţii, de decanul

Facultăţii de Drept, prof. Constantin Petrescu-Ercea şi preşedintele Casei Naţionale, prof. Lazăr

Iacob. La scara vagonului, în numele Şcolii Secundare şi a Academiei, prof. Constantin Petrescu-

Ercea a adresat câteva cuvinte de bun venit celor doi.

A fost vizitat cu această ocazie Căminul Studenţilor în Drept185

, unde studenţii l-au primit

pe ministrul Angelescu cu Mulţi ani trăiască şi Bine aţi venit, iar prof. Lazăr Iacob i-a expus

ministrului situaţia căminelor (pe atunci, Lazăr Iacob era directorul căminului).

În seara zilei de 27 mai 1934, orele 21,00, Asociaţia profesorilor secundari a organizat o

masă la care au participat 120 de persoane profesori, profesoare, medici, ofiţeri186

.

Au toastat domnii: Constantin Petrescu-Ercea, decanul Facultăţii de Drept, prof.

Ştefănescu, Gh. Tulbure, inspector general al învăţământului primar, dr. Zeno Dumitrescu,

preşedintele Colegiului medical, lt.col. Mircea Ionescu, preşedintele Societăţii Ştiinţelor

Medicale, prof. Banuşi, directorul Şcolii Normale.

În ziua de 28 mai 1934, dl. Constantin Petrescu-Ercea, a rostit o cuvântare în numele

Academiei în care preciza: un veac şi jumătate de carte ilustrează caracterul poporului nostru-

setea de lumină şi de civilizaţie. O sută cincizeci de ani de activitate rodnică înseamnă

reclădirea evenimentelor glorioase care ne-au adus la înfăptuirea României Mari187

.

180 Ibidem, nr. 1322/7 septembrie 1934, p. 6 181 Ibidem, nr. 1326/12 octombrie 1934, p. 4 182 Ibidem, nr. 1192/22 aprilie 1934, p. 7 183 Ibidem, nr. 1227/10 iunie 1934, p. 7 184 Ibidem, nr. 1218/30 mai 1934, p. 1 185 Ibidem, p. 2 186 Ibidem, p. 3 187 Ibidem, p. 5

34

La 28 octombrie 1934, fostul decan al Facultăţii de Drept din Oradea lua parte, alături de

dl. prefect Ion Picu Băncilă, gen Negulescu, senator, T. Neş, A. Mavrodin şi alţi intelectuali

fruntaşi ai judeţului, la Sfinţirea pichetului de grăniceri: Generalul Traian Moşoiu la 13 km de

localitatea Salonta, pe şoseaua Salonta-Şărcad. Fiind deputat din partea aceluiaşi partid, PNL,

Constantin Petrescu-Ercea a vorbit în numele guvernului şi al învăţământului, scoţând în

evidenţă personalitatea şi rolul pe care fostul general Traian Moşoiu le-a avut, fiind considerat

strateg şi om de stat-pildă de sacrificiu viitoarelor generaţii, care sunt datoare să păstreze

neştirbit, patrimoniul sfânt câştigat prin jertfe seculare188

.

Trei zile mai târziu, Constantin Petrescu-Ercea solicita Primăriei Comunei/Municipiului

Oradea, prin adresa nr. 3817/31 octombrie 1934, scutiri de taxe pentru lumina electrică având în

vedere că facultatea nu are resursele financiare necesare pentru acoperirea acestor cheltuieli şi

de asemenea, că această facultate, în ultimii săi ani de existenţă, nu a primit bani de la stat

pentru cheltuieli de întreţinere189

, iar prin adresa nr. 3818/31 octombrie 1934, în condiţiile în

care a fost decisă contopirea Facultăţii de Drept din Oradea cu Facultatea de Drept din Cluj,

aceleiaşi instituţii îi sunt solicitate scutirile pentru taxele de apeduct, salubritate şi curăţenie

publică din cauza lipsei de fonduri190

.

Concluzionând, putem observa că foarte mulţi dintre profesorii fostei Facultăţi de Drept

din Oradea au rămas ataşaţi acestei zone implicându-se pe mai departe în tot felul de acţiuni de

factură culturală, chiar dacă decizia venită din partea autorităţilor de la Bucureşti a umbrit parţial

cultura acestor meleaguri prin desfiinţarea uneia dintre cele mai importante facultăţi de la graniţa

de vest a României Mari.

1.5. Reacţii ale oamenilor de cultură orădeni

Decizia autorităţilor de la Bucureşti de a pune capăt activităţii didactice şi ştiinţifice a

Facultăţii de Drept din Oradea a determinat reacţii dintre cele mai diverse pe această temă. Cele

mai multe dintre părerile oamenilor de cultură orădeni au fost exprimate cu ocazia manifestaţiilor

organizate de Casa Naţională a judeţului Bihor, cuib de cultură românesc creat în anul 1929,

unde un rol important l-a avut unul dintre profesorii Academiei de Drept din Oradea, prof. univ.

Iacob Lazăr care a fost preşedintele aceastei instituţii.

În acest sens, în articolul Manifestaţia de Duminecă, apărut în data de 17 octombrie 1934,

în acelaşi ziar „Gazeta de Vest”, unul dintre preşedinţii de onoare ai Casei Naţionale a judeţului

Bihor, este vorba de ÎPSS Andrei Crişanul regreta foarte mult pierderea profesorilor de la

Facultatea de Drept din Oradea pe cari i-am considerat pionieri ai culturii româneşti la această

frontieră. Oradea i-a primit şi a fost pentru dânşii o adevărată familie, Bihorul s-a dovedit a fi

primitor faţă de noile valori venite să dureze muncă aici191

.

La rândul său, Nicolae Zigre, devenit preşedintele Casei Naţionale după retragerea lui

Iacob Lazăr, datorită contopirii Facultăţii de Drept din Oradea cu cea din Cluj, considera gestul

celor din Oradea şi din întreg judeţul Bihor, o dovadă de slăbiciune pierderea Facultăţii de Drept

din Oradea deoarece n-am protestat destul de energic contra desfiinţării [...]. Am pierdut prin

188 Ibidem, nr. 1340/30 octombrie, p. 2 189 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept Oradea, dosar 614/1933-1934, f. 196 190 Ibidem, f. 197 191 Gazeta de Vest (Oradea), an VI, 1934, nr. 1330/17 octombrie, p. 4

35

aceasta o forţă culturală şi naţională [...]. odată ce am cucerit un post, să nu-l cedăm în ruptul

capului192

.

Generalul A. Negulescu, cel care l-a reprezentat la acest eveniment pe Tiberiu Moşoiu,

avea să precizeze la rândul său că: Mutarea Facultăţii de Drept a fost o greşeală, dar să sprerăm

că ea va fi reparată când posibilităţile se vor schimba193

, în timp ce dl. dr. Teodor Roxin

propune înfiinţarea sub preşedinţia ÎPSS Andre Crişanul a unei societăţi cu scopul de a activa

pentru realizarea unei Universităţi la Oradea, care să se numească Universitatea de Vest194

.

Să nu uităm, de asemenea, că această facultate a dat oameni de valoare zonei şi României.

Cu ocazia examenelor de licenţă din anul 1931, absolvenţi precum Zoe Iacob, fiica lui Lazăr

Iacob şi Bărsan Ioan au absolvit cu distincţie cu unanimitate. În conformitate cu art. 42 din

Regulamentul Facultăţii de Drept din Oradea, în numele acestei instituţii, prof. Constantin

Petrescu-Ercea a conferit d-rei Zoe Iacob (care a fost admisă la toate examenele fundamentale şi

la examenul final de licenţă cu distincţie) şi titlul de Cum laude195

.

1.6. Implicaţiile deciziei Bucureştiului.

Desfiinţarea Facultăţii de Drept din Oradea a avut repercusiuni şi asupra activităţii altor

instituţii de cultură orădene deoarece, unii dintre prof. univ. de la această instituţie au deţinut

funcţii în multe dintre instituţiile culturale ale municipiului Oradea.

Cu ocazia Adunării generale a Ateneului Român-secţia Bihor, care a avut loc la începutul

lunii octombrie 1934, la sediul Reuniunii Culturale „Cele Trei Crişuri”, sub preşedinţia prof.

univ. Bogdan Ionescu, au participat, printre alţii, Gheorghe/George Sofronie, Eugeniu Sperantia,

Andrei Sigmond, de la Facultatea de Drept din Oradea. Cu această ocazie, Gh. Sofronie

adresează câteva cuvinte prin care scoate în evidenţă activitatea fostului preşedinte (este vorba

de Bogdan Ionescu, în locul său fiind ales I. Glăvan) care, timp de 18 ani, a ştiut să înfiripeze

această instituţie de cultură. De asemenea, Gheorghe Sofronie îşi exprimă convingerea că noul

preşedinte va fi ales dintre membrii comitetului cari au dovedit că poartă un interes pentru

această instituţie196

şi că reprezintă o garanţie a continuării operei începută de preşedintele

Bogdan Ionescu.

O situaţie asemănătoare a existat şi în cazul prof. univ. Lazăr Iacob care în momentul

desfiinţării Facultăţii de Drept din Oradea îndeplinea funcţia de preşedinte al Casei Naţionale. În

şedinţa Casei Naţionale din data de 11 octombrie 1934197

, prof. univ. Lazăr Iacob îşi depune

demisia din funcţia de preşedinte al acestui for cultural, datorită contopirii Facultăţii de Drept din

Oradea cu Facultatea de drept din Cluj. Plecarea sa a fost regretată de P.S.S. Andrei Crişanul,

Teodor Neş-noul preşedinte al Casei Naţionale, directorul Liceului „Emanuil Gojdu”, gen. A.

Negulescu, senator şi ajutor de primar, preşedinta Reuniunii Femeilor Române, d-na Veturia

Candrea, dl. Augustin Chirilă, directorul prefecturii.

192 Ibidem 193 Ibidem 194 Ibidem 195 Idem, an III, nr. 556/4 iulie, p. 2 196Idem, an VI, nr. 1323/9 octombrie, p. 2 197 Ibidem, nr. 1326/12 octombrie, p. 2

36

1.7. Activitatea politică orădeană a lui Constantin Petrescu-Ercea (1933-1934)

Din informaţiile obţinute, în ceea ce priveşte activitatea sa politică, Constantin Petrescu-

Ercea a făcut parte din Partidul Naţional Liberal, gruparea I.G. Duca, în anul 1933 devenind

deputat din partea acestui partid politic.

În data de 6 iunie 1933, organizaţia din Bihor a PNL, a ţinut o întrunire publică198

la care au

luat parte aproape 1000 de persoane, majoritatea lor ţărani. Întrunirea, ţinută în sala cercului

Catolic, a fost prezidată de prof. Tiberiu Moşoiu199

, coleg cu Constantin Petrescu-Ercea, care a

declarat că partidul pe care îl reprezintă stă pe baze monarhice, de aceea deschiderea întrunirii s-

a făcut cu strigătul Trăiască regele. La această întrunire, decanul Facultăţii de Drept din Oradea,

Constantin Petrescu-Ercea, a dezvoltat programul juridic al Partidului Liberal200

. Anul acestei

întruniri este anul apogeului crizei economice, anul care a avut implicaţii nefaste nu numai

economice, ci şi sociale şi culturale, anul care coincide cu decizia Bucureştiului de desfiinţare a

Facultăţii de Drept din Oradea, o decizie care s-a dovedit a fi mai veche, dar care a apărut tot în

anii crizei economice

Constantin Petrescu-Ercea nu s-a implicat în discursuri furtunoase cu caracter politic (cu

excepţia celor deja amintite), nu a avut o activitate politică fulminantă însă, la 9 decembrie

1933201

- ultima zi de depunere a listelor pentru Camera Deputaţilor, pe lista nr. 1, la P.N.L.-I.G.

Duca apare şi Constantin Petrescu-Ercea. Cele 13 liste întocmite la nivelul judeţului Bihor,

aparţineau celor mai importante partide politice: P.N.L.-I.G. Duca (lista 1), P.N.Ţ (lista 2),

P.N.L-Gh. Brătianu (lista 3), P. N. Maghiar (lista 4), Partidul Naţional-Agrar (lista 5), Partidul

Ţărănesc-Radical (lista 6), Partidul Ţărănesc (lista 7), Partidul Ţărănesc Independent (lista 8),

P.S.D. (lista 9), Garda de Fier (lista 10), Partidul Evreiesc (lista 11), Partidul Poporului (lista 12),

Uniunea Agrară (lista 13).

În acest partid politic a fost coleg, pe lângă Tiberiu Moşoiu, şi cu Liviu Lazăr care iniţial a făcut

parte din PNŢ pe care l-a părăsit considerând că doctrina politică a acestui partid nu i se

potriveşte.

La 22 decembrie 1933, „Gazeta de Vest”, în articolul redacţiei intitulat Repartizarea

voturilor pe partide politice în judeţul Bihor, menţiona faptul că în urma alegerilor pe ţară pentru

Camera Deputaţilor, din data de 21 decembrie 1933, în judeţul Bihor s-au exprimat 71.835

voturi, anulate 1349 repartizate astfel202

: duciştii (din care făcea parte şi prof. Constantin

Petrescu-Ercea) – 35.192 de voturi, naţional-ţărăniştii – 12.745 de voturi, liberalii georgişti –

1.905 de voturi, ungurii – 7.604 de voturi, Goga – 2.754 de voturi, Iunian – 1.461 de voturi,

Lupu - ?5389 de voturi, social-democraţii – 737 de voturi, evreii – 1.528 de voturi, averescanii –

504 de voturi, Argetoianu – 716 de voturi.

Din această statistită se poate deduce că guvernul va lua 8 mandate în judeţul Bihor.

Intrau în Cameră, de pe lista guvernului domnii: Tiberiu Moşoiu, Pamfil Şeicaru Nerva, Traian

Cosma, Constantin Petrescu-Ercea, Gheorghe N. Leon, Petre Fodor, Gh. Bota, Liviu Lazăr.

198 Gazeta de Vest (Oradea), an V, 1933, nr. 978/7 iunie, p. 4 199 Ibidem 200 Ibidem 201 Ibidem, nr. 1126/10 decembrie 1933, p. 7 202 Ibidem, nr. 1136/22 decembrie 1933, p. 1

37

Astfel, din totalul de 13 liste cu 117 candidaţi din judeţul Bihor, pe lista nr. 1, la poziţia

nr. 4, din 9 candidaţi ai P.N.L.-I.G. Duca, este confirmat prof. univ. Constantin Petrescu-Ercea,

alături de colegii săi de facultate, Tiberiu Moşoiu şi Liviu Lazăr.

În intervalul 21-22 mai 1932 are loc Congresul Partidului Liberal de la Cluj, congres la

care au fost prezentate toate organizaţiile PNL din Ardeal. Congresul a avut loc sub preşedinţia

lui I. G. Duca şi a făcut parte din lanţul de întruniri organizate de PNL pentru răsturnarea

guvernului. Această luptă se duce după o prealabilă înţelegere cu PNŢ. Organizaţia PNL-

I.G.Duca din Bihor a fost reprezentată la Cluj de Traian Moşoiu, Tiberiu Moşoiu, Ulpiu Traian

Gomboşiu – secretar general al organizaţiei, dr. Ioan Piciu Băncilă, Gh. Boţa, Nerva Traian

Cosma, Iosif Tărău, Constantin Petrescu-Ercea, Ludovic Bica, dr. Nicolae Turla, Petru Fodor, dr.

Drugărin-Petricoane.

Sfârşitul de an 1934 s-a dovedit rodnic pentru prof. Constantin Petrecu-Ercea care se

implică în festivităţile organizate cu ocazia comemorării unui veac şi jumătate de la ridicarea

Catedralei Ortodoxe din Oradea. În acest sens, în data de 12 noiembrie 1934203

sosesc în Oradea

C. Angelescu, ministrul instrucţiunii, Al. Lapedatu, ministrul cultelor şi artelor, subsecretarul de

stat la industrie şi comerţ, Leon, gen Condeescu, reprezentantul suveranului, O. Goga,

preşedintele Partidului Naţional-Agrar, Î.P.S. Mitropolitul Nicolae Bălan, Episcopul de

Caransebeş, Vasile Lăzărescu, Episcopul de Arad, dr. Grigore Comşa, Titus Simedrea,

reprezentantul Patriarhului, dr. George Crişan, fost ministru. Aceştia au fost întâmpinaţi la gară,

printre alţii de Tiberiu Moşoiu, primarul oraşului Oradea, George Bota, deputat, Liviu Lazăr,

Matei Vasiliu, Gheorghe Păcală, Nerva Traian Cosma, Constantin Petrescu-Ercea, parlamentari

de Bihor.

În data de 18 decembrie 1934204

, cu ocazia Adunării Generale a PNL-fosta grupare a lui

I.G. Duca, în sala cinematografului „Capitol” participă peste 2000 de persoane, intelectuali şi

ţărani delegaţi din toate comunele judeţului Bihor, prilej cu care Tiberiu Moşoiu a fost reales

preşedintele organizaţiei liberale Bihor. Cu această ocazie a fost aleasă şi Delegaţia Permanentă

din care, alături de Ludovic Bica, senator, Gheorghe Păcală, senator, Matei Vasiliu, senator,

Gheorghe Bota, deputat, prof. Petre Fodor, deputat, Nerva T. Cosma, deputat ş.a., a fost ales şi

Constantin Petrescu-Ercea, deputat din partea Partidului Liberal.

Om politic al judeţului Bihor, deputatul Constantin Petrescu-Ercea, alături de Tiberiu

Moşoiu, şeful organizaţiei naţional-liberale a judeţului Bihor şi primarul Oradiei, protopopul

Ştefan Domocoş, deputatul Petre Fodor, dr. Ioan P. Băncilă, prefectul judeţului Bihor, participă

la inaugurarea Spitalului de la Bratca205

, o instituţie sanitară deosebit de importantă în această

zonă.

Moş Crăciun a adus locuitorilor din Bratca şi împrejurimi un dar nespus de preţios. Un

cămin de vindecare a boalelor cari decimează şi distrug populaţia206

, insera cu această ocazie

ziarul afirmării naţionale „Gazeta de Vest”, în articolul redacţiei intitulat Inaugurarea spitalului

de la Bratca.

La întâlnirea de la Bratca au fost prezenţi 15 primari, intelectuali ai satelor: preoţi, învăţători,

medici de circumscripţie, ţărani din localitate şi împrejurimi.

203 Idem, an VI, nr. 1351/13 noiembrie 1934, articol Marile festivităţi pentru comemorarea unui veac şi jumătate de

la ridicarea Catedralei Ortodoxe din Oradea, p. 1 204 Ibidem, nr. 1378/18 decembrie 1934, p. 5 205 Ibidem, nr. 1385/29 decembrie 1934, p. 2 206 Ibidem

38

Era una dintre ultimele participări ale lui Constantin Petrescu-Ercea ca om politic

bihorean pentru că, după cum ştim, prin contopirea Facultăţii de Drept din Oradea cu cea din

Cluj, activitatea politică orădeană a lui Ercea se va opri aici.

1.8. Constantin Petrescu-Ercea şi ... altfel

despre viaţă, tinereţe, împliniri

...fără Franţa lumea ar fi mai pustie;

fără Paris, care este sufletul Franţei,

viaţa e insuportabilă.

(Constantin Petrescu-Ercea, Nostalgia tinereţii, 1944)

Dincolo de preocupările sale pur didactice şi ştiinţifice, pe parcursul vieţii sale, profesorul

Constantin Petrescu-Ercea a dat dovadă şi de preocupări literare legate, în special, de locurile pe

unde a umblat. Unul dintre cele mai îndrăgite locuri s-a dovedit a fi Parisul.

Pe lângă lucrarea sa despre Paris, în care demonstrează preocupările sale de veritabil

comercialist, prof. Constantin Petrescu-Ercea, s-a remarcat ca literat prin conferinţele sale. La la

25 februarie 1944 susţinea una dintre cele mai frumoase conferinţe, Nostalgia Tinereţii la

Universitatea din Cluj-Sibiu.

Încă de la începutul acesteia, autorul ne introduce în lumea mirifică a Parisului interbelic, un

Paris plin de iubire, de împlinire, de istorie care niciodată nu se uită. Deşi foarte mulţi autori de

lucrări precizează încă de la început motivele pentru care s-a ales titlul respectiv, Constantin

Petrescu-Ercea te lasă pe tine, cititor, să desluşeşti tainele alegerii sale pentru ca, spre finalul

conferinţei, să explice de ce a făcut alegerea titlului Nostalgia tinereţii deşi, poate mai potrivit ar

fi fost titlul de Nostalgia Parisului.

Explicaţia o dă autorul folosindu-se de mai multe motive/argumente, multe dintre ele

subiective, având în vedere ataşamentul vizibil pe care autorul l-a realizat cât timp a stat la Paris,

şi anume:

Parisul se oglideşte prin viaţa celor tineri pentru că este nevoie de sensibilitate tinerească

pentru a simţi farmecul, istoria tuturor locurilor de aici;

În aerul acestui oraş al tinereţii, pluteşte bucuria de a trăi, în inimile celor tineri primăverile

parisiene sunt eterne;

Parisul este oraşul sensibilităţii, entuziasmului, bucuriei de a trăi, oraşul în care domină cultul

prieteniei şi unde florile afecţiunii sunt totdeauna înflorite şi parfumate207

;

Parisul reprezintă acel neuitat paradis al timpurilor de odinioară pe care, cei care au trecut

demult prin aceste locuri, îl caută ori de câte ori revin în acest oraş de pe malurile Senei, oraş în

care orice piatră este încărcată de istorie, de bucurii şi suferinţe, de împliniri şi decepţii;

Parisul reprezintă o întreagă istorie a spiritualităţii moderne208

.

Îndrăgostit de unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Europei şi lumii, oraşul luminilor-

Paris, Constantin Petrescu-Ercea, încă din prima pagină a conferinţei publicată în 400 de

exemplare după cum este menţionat la finalul conferinţei, menţionează: Când călătorul a ajuns

207 Constantin Petrescu-Ercea, Nostalgia tinereţii, Universitatea Cluj-Sibiu, 25 februarie 1944, p. 36 208 Constantin Petrescu-Ercea, Op. Cit, p. 10

39

la Paris, are impresia netă că se găseşte la capătul liniei, la capătul tuturor liniilor. Are

impresia că aici s-a terminat călătoria209

. Ce l-a impresionat cel mai mult pe Constantin

Petrescu-Ercea la Paris în timpul studiilor şi al tinereţii sale (1918-1919) a fost Cartierul Latin,

Teatrul Francez, Biblioteca Naţională, Muzeul Cluny, arta culinară, vestimentaţia, grădinile...

adică totul. Dintre toate acestea, cel mai legat a fost de Cartierul Latin care se remarca prin

ambianţa de vis şi realitate, convieţuirea cu oamenii de ieri, de astăzi, de mâine, atâtor eroi şi

eroine, ale căror figuri par mai cunoscute, mai concrete chiar decât acelea ale creatorilor lor210

.

Această ambianţă de fantezie, de tinereţe, de poezie, a fost permanent întreţinută în

Cartierul Latin de virtuoşi animatori211

, de teatrele parisiene unde Comedia Franceză constituie

un ansamblu unic de viaţă teatrală. Aceste acţiuni culturale au făcut din limba franceză o limbă a

elitelor, saloanelor şi diplomaţilor timp de mai multe secole. Aici, în această Franţă în care seara

râul Sena pare a fi de mătase cenuşie, luminile care se reflectă în ea par nişte bijuterii şlefuite.

Aminteam mai sus că arta l-a atras foarte mult pe Constantin Petrescu-Ercea. În concepţia

sa, viaţa obişnuită la Paris este o adevărată artă212

, (...) arta de a trăi, se manifestă în toate

compartimentele, în toate aspectele vieţii sale213

. Arta vestimentară s-a transformat în moda

lumii civilizate de pretutindeni iar arta culinară a atins perfecţiunea, fapt care a contribuit la

socializarea oamenilor. Aici oamenii sunt mai generoşi, mai ospitalieri, mai politicoşi, de aceea,

la Paris, a invita pe cineva, înseamnă să te ocupi de fericirea lui tot timpul cât e la tine214

.

209 Ibidem, p. 7 210 Ibidem, p. 11 211 Ibidem, p. 16 212 Ibidem, p. 24 213 Ibidem, p. 26 214 Ibidem, p. 27

40

Addenda

Anexa nr. 1, Declaraţia lui Constantin Petrescu-Ercea privind situaţia sa militară, fond Universitatea Ferdinand I Cluj-

dosar personal nr. 171, f. 15

41

Anexa nr. 2, Proces-verbal nr. 657 din 4 noiembrie 1930, Constantin Petrescu-Ercea desemnat membru supleant din

partea Facultăţii de Drept în Comisia de examinare a avocaţilor din Oradea, fond Academia de Drept Oradea, dosar

589/1930-1931, f. 5

42

Anexa nr. 3, Consiliul Profesoral din data de 10 octombrie 1930, unde este propus de prof. Bogdan Ionescu anul preparator şi

cursul de Noţiuni generale de Drept care va fi predat de Constantin Petrescu-Ercea, fond Academia de Drept Oradea, dosar

nr. 589/1930-1931, f. 2

43

Anexa nr. 4, Consiliul Profesoral din data de 10 octombrie 1930, unde este propus de prof. Bogdan Ionescu anul

preparator şi cursul de Noţiuni generale de Drept care va fi predat de Constantin Petrescu-Ercea, fond Academia de Drept

Oradea, dosar nr. 589/1930-1931, f. 2

44

Anexa nr. 5, Absolutor nr. 4008/1933-1934 – în anul şcolar 1931-1932 prof. Constantin Petrescu-Ercea preda Noţiuni

generale de Drept, fond Academia de Drept Oradea, dosar 614/1933-1934, f. 230

45

Anexa nr. 6, Absolutor nr. 3994/1933-1934 – în anul şcolar 1929-1930 prof. Constantin Petrescu-Ercea preda Curs de

civilizaţie şi institutele juridice franceze, fond Academia de Drept Oradea, dosar 614/1933-1934, f. 217

46

Anexa nr. 7, fişă-Curs de Drept Comercial preluat din publicaţiile Societăţii Studenţilor în Drept, Cluj, BCU

47

Anexa nr. 8, Proces-verbal nr. 833 din 18 noiembrie 1930, în care Constantin Petrescu-Ercea e desemnat decan al

Facultăţii de Drept din Oradea, fond Academia de Drept Oradea, dosar 589/1930-1931, f. 12

48

Anexa nr. 9, Proces-verbal nr. 634 din 18 noiembrie 1933 privind modalităţile de remunerare a profesorilor pentru cursurile

organizate în cadrul facultăţii, fond Academia de Drept Oradea, dosar 609/1933-1934, f. 3

49

Anexa nr. 10, Proces-verbal nr. 1366 din 3 februarie 1931 prin care se înfiinţează Şcoala Doctorală, fond Academia de Drept

Oradea, dosar 589/1930-1931, f. 24

50

Anexa nr. 11, Proces-verbal nr. 635/1933-1934 privind organizarea cursurilor universitare pentru anul 1933-1934 şi

examenele de doctorat, fond Academia de Drept Oradea, dosar 609/1933-1934, f. 13

51

Anexa nr. 12, Proces-verbal nr. 1096 din 31 decembrie 1930, semnat de Constantin Petrescu-Ercea în calitate de decan,

fond Academia de Drept Oradea, dosar 589/1930-1931, f. 1

52

Anexa nr. 13, Proces-verbal nr. 2490/1933-1934 din 6 iunie 1934 , cuprinde numele profesorilor raportori, fond Academia de

Drept Oradea, dosar 609/1933-1934, f. 18

53

Anexa nr. 14, Tablou despre decoraţiile profesorilor de la Academia de Drept din Oradea înregistrat la nr. 563/1926-1927 din

6 mai 1927 semnat de decanul Lazăr Iacob, fond Universitatea Regele Ferdinand I Cluj– Academia de Drept din Oradea,

dosar nr. 79/1926-1927, f. 3