filmele hollywoodiene de inspiraȚie anticĂ Și...
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI
FACULTATEA DE ISTORIE
ŞCOALA DOCTORALĂ DE ISTORIE
FILMELE HOLLYWOODIENE DE INSPIRAȚIE ANTICĂ ȘI IDEILE
CONTEMPORANE (ANII ’50-’60)
DOCTORAND:
Florentina-Cristina GÎLCĂ
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Prof. univ. dr. Nelu ZUGRAVU
2016
CUPRINS
ABREVIERI............................................................................................................................ 6
INTRODUCERE.................................................................................................................... 7
I. FILMUL – FORMĂ DE RECEPTARE A ANTICHITĂȚII......................................... 14
I.1 Filmul artistic – specific, importanță, finalitate....................................................... 14
I.1.1. „Limbajul” filmului...................................................................................... 16
I.1.2. Cum „citim” un film? .................................................................................. 19
I.2. Relația dintre istorie și cinematografie..................................................................... 20
I.2.1. Studii despre filmul istoric........................................................................... 21
I.3. Istoria antică și cinematografia ................................................................................ 23
II. SCURTĂ INCURSIUNE ÎN PEISAJUL POLITIC, SOCIAL ȘI CULTURAL
AMERICAN AL ANILOR ’50-’60....................................................................................... 36
III. ECRANIZĂRI ALE ANILOR ’50 DUPĂ ROMANE ISTORICE DE INSPIRAȚIE
ANTICĂ. STUDIU DE CAZ – QUO VADIS (1951) ................................... 43
III.1. Romanul Quo Vadis............................................................................................... 43
III.1.1. Viața și opera lui Henryk Sienkiewicz....................................................... 43
III.1.2. Conținutul romanului................................................................................. 44
III.1.3. Ideile autorului........................................................................................... 49
III.2. Ecranizări ale romanului Quo Vadis anterioare filmului din 1951........................ 51
III.3. Filmul Quo Vadis (1951)........................................................................................ 55
III.3.1. Raportul roman–film.................................................................................. 55
III.3.2. Raportul realitate istorică–ficțiune............................................................. 62
III.4. Echipa tehnică și actoricească................................................................................ 76
III.5. Ideatica filmului..................................................................................................... 83
III.5.1. The House Un-American Activities Committee și lista neagră de la
Hollywood.............................................................................................................. 83
III.5.2. Ideologii și practici politice totalitare: fascismul și nazismul.................... 85
III.5.3. Războiul Rece............................................................................................ 93
Concluzii………………………………………………………………………………. 95
IV. FILME DE TIP „SWORD AND SANDAL” DIN ANII ’60 INSPIRATE DIN
ANTICHITATEA ROMANĂ................................................................................................ 97
A. Spartacus (1960)........................................................................................................ 97
A.1. Spartacus în sursele antice…………………………………………………. 97
A.1.1. Contextul istoric.................................................................................... 97
A.1.2. Personalitatea lui Spartacus................................................................... 100
A.1.3. Cel de-al treilea război cu sclavii.......................................................... 103
A.2. Spartacus în cultura populară………………………………………………. 105
A.3. Spartacus – model de erou revoluționar………………………………….... 112
A.4. Filmul Spartacus (1960)…………………………………………………… 115
A.4.1. Filme anterioare producției lui Stanley Kubrick................................... 115
A.4.2. Radiografia filmului Spartacus............................................................. 117
A.4.2.1. Echipa tehnică și actoricească........................................................ 119
A.4.2.2.Sinopsis........................................................................................... 126
A.4.2.3. Structura filmului........................................................................... 127
A.4.2.4. Raportul dintre realitatea istorică și ficțiunea cinematografică...... 127
A.4.2.5. Idei politice, sociale și ideologii ale epocii transmise de film........ 133
Concluzii……………………………………………………………………...……….. 141
B. Cleopatra (1963)………………………………………………………………………. 143
B.1. Incursiune în viața și epoca Cleopatrei………………...…………………... 143
B.1.1. Izvoare istorice și surse biografice antice.............................................. 143
B.1.2. Descendența ptolemaică și ascensiunea Cleopatrei la tronul
Egiptului.......................................................................................................... 145
B.1.3. Statutul femeii....................................................................................... 149
B.1.4. Mitul frumuseții Cleopatrei................................................................... 150
B.1.5. Relația Cleopatrei cu personajele epocii............................................... 152
B.1.5.1. Cleopatra și Iulius Caesar............................................................. 152
B.1.5.2. Cleopatra și Marcus Antonius...................................................... 155
B.2. Cleopatra în operele poeților romani……………………………………….. 159
B.3. Reprezentări ale Cleopatrei din perioada Renașterii până în prezent………. 163
B.4. Filmul Cleopatra (1963)…………………………………………………… 172
B.4.1. Filme anterioare producției lui Joseph L. Mankiewicz........................ 172
B.4.2. Radiografia filmului Cleopatra (1963).................................................. 174
B.4.2.1. Echipa tehnică și actoricească....................................................... 178
B.4.3. Sinopsis.................................................................................................. 184
B.4.4 Structura filmului.................................................................................... 185
B.4.5. Raportul realitate–ficțiune..................................................................... 185
B.4.6. Idei sociale și politice specifice secolului al XX-lea reflectate de film. 194
B.4.6.1. Cel de-al doilea val al feminismului și obiectivele vizate de
acesta.......................................................................................................... 194
B.4.6.2. Organizația Națiunilor Unite și misiunea de păstrare a păcii pe
perioada Războiului Rece........................................................................... 202
B.4.6.3. John Fitzgerald Kennedy și ideea de pace................................... 202
Concluzii......................................................................................................................... 204
C. The Fall of the Roman Empire (1964)............................................................................. 206
C.1. Contextul istoric: Marcus Aurelius și Commodus......................................... 206
C.1.1. Viața și domnia împăratului Marcus Aurelius....................................... 206
C.1.2. Commodus Antoninus în istoriografia antică........................................ 212
C.2. Radiografia filmului The Fall of the Roman Empire..................................... 216
C.2.1. Echipa tehnică și actoricească............................................................... 216
C.2.2. Structura filmului……………………………………………………... 224
C.2.3. Raportul realitate–ficțiune………………………………………......... 229
C.2.4. Idei specifice perioadei reflectate de film…………………………….. 240
C.2.4.1. Victimele „vânătorii de vrăjitoare” a lui McCarthy...................... 240
C.2.4.2. Dansul lui Hitler și al lui Mussolini.............................................. 241
C.2.4.3. Mișcarea pentru drepturile civile în Statele Unite ale Americii... 242
C.2.4.4. Tema Războiului Rece.................................................................. 243
C.2.4.5. Moartea lui Marcus Aurelius – paralelă la asasinarea lui John F.
Kennedy..................................................................................................... 245
C.2.4.6. Starea de declin a Imperiului Roman – aluzie la deteriorarea ideii de
„American way of life” din anii ’60.............................................. 246
C.2.4.7. Ideea de pace în discursul lui Marcus Aurelius și John F.
Kennedy...................................................................................................... 247
C.2.4.8. Pax Romana versus Pax Americana............................................. 248
Concluzii………………………………………………………………………………. 251
CONCLUZII GENERALE…………………………………………..…………………….. 252
BIBLIOGRAFIE……………………………………...…………………………………….. 260
ABREVIERI*
JCH Journal of Contemporary History, publicat de Sage, Los Angeles, London, New Delhi,
Singapore și Washington
JGAPE Journal of the Gilded Age and Progressive Era, Cambridge University Press
POS Philosophy of the Social Sciences, York University, Toronto, Ontario, Canada
*Cu excepția celor din L'Année Philologique.
Lucrarea de față își îndreaptă atenția asupra cinematografiei de inspirație antică
romană, arătând un interes deosebit producțiilor de la Hollywood apărute în perioada anilor
’50 și ’60. Aceasta contribuie la dezbaterile recente privitoare la statutul și tradiția clasicilor,
oferind totodată un punct de vedere asupra naturii relației dintre istorie și cinematografie.
Fără doar și poate, unul din marile avantaje oferite de noul mediu de comunicare încă de la
debutul său, la sfârșitul secolului al XIX-lea, este posibilitatea de reconstituire a trecutului cu
o delicatețe și o vivacitate superioară teatrului, picturii și literaturii. Cinematografia,
percepută drept un mediu preponderent vizual, revoluționar, a jucat un rol esențial în perioada
Războiului Rece în bătălia pentru câștigarea opiniei publice.
Proiectul tezei noastre de doctorat s-a conturat în jurul a patru filme istorice,
reprezentative perioadei anilor ’50-’60. Desigur, în ciuda capacității de a reproduce realitatea,
înainte de toate, filmul este o creație artistică și trebuie tratată ca atare. Cu toate acestea, așa
cum vom vedea, în cazul prezentului demers, filmul de inspirație antică transmite mesaje mai
mult sau mai puțin explicite, specifice epocii în care au fost produse. Adesea, regizorii și
scenariștii au modificat informațiile și miturile antice transmise din generație în generație,
după propriile interese politice și ideologice. Din acest motiv, filmele a căror intrigă ne poartă
prin Antichitate au fost considerate izvoare istorice pentru perioada contemporană.
Este aproape imposibil să negăm rolul cinematografiei în viața noastră, filmul fiind
văzut adesea ca o oglindire a societății, deopotrivă a celei prezente, trecute și viitoare. Încă de
la început, imaginile în mișcare s-au dovedit a fi mai mult decât un simplu instrument de
divertisment. De-a lungul timpului, diverse entități au manipulat această nouă artă, folosind-o
ca pe un mijloc inedit de a-și difuza opiniile, în încercarea de a schimba perspectiva unor
generații întregi. Treptat, cinematografia a devenit un vehicul puternic pentru cultură,
educație, timp liber și propagandă, rămânând neschimbată până în prezent, considerată cea
mai populară ramură audiovizuală.
Filmul istoric de inspirație antică nu face excepție de la această regulă. Realizatorii de
film și-au îndreptat atenția asupra Antichității datorită personajelor, evenimentelor și
intrigilor care permit audienței să se conecteze cu lumea antică, creând astfel o legătură între
trecut și prezent. Interpretările spectaculoase ale mitologiei și istoriei în film pot fi extrem de
relevante și moralizatoare pentru privitorul zilelor noastre. Odată cu apariția acestei noi forme
de receptare a Antichității, statutul disciplinelor clasice a suferit modificări importante. Dacă
până atunci latina, epigrafia, istoria antică ș.a. se adresau unui public extrem de restrâns, în
ultimul secol a avut loc o inovare în domeniu, aceste discipline stârnind interesul, ajungând să
fie promovate și studiate de un public larg. Totodată, filmele de inspirație antică au început să
fie analizate și de istorici, nu doar de criticii de film. Încă de la apariție, aceste filme au fost
dezbătute pe larg în sălile de curs, s-au scris numeroase articole în reviste de specialitate și s-
au organizat conferințe cu această tematică.
În demersul nostru de cercetare ne-am propus următoarele obiective specifice: o mai
bună cunoaștere a relației dintre istoria antică și cea de-a șaptea artă, precum și impactul noii
forme de receptare a Antichității asupra clasicismului; identificarea relevanței filmelor de
inspirație antică (romană) produse în anii ’50-’60 pentru complexitatea mișcării ideilor
politice și sociale în lumea contemporană (punerea în scenă a miturilor antice ar putea arăta
faptul că regizorii și scenariștii au folosit în mod conștient materialele antice, cu scopul de a
aduce comentarii asupra societății contemporane) și examinarea formelor de exprimare
cinematografică – dialog, imagine, decor, costume, sunet ș.a., cu scopul de a arăta în ce
măsură filmele studiate reușesc să recepteze Antichitatea și să respecte acuratețea istorică.
Având ca puncte de plecare obiectivele enunțate, am configurat structura acestei lucrări
în patru capitole. În primul, intitulat Filmul – formă de receptare a Antichității, am
abordat, la modul general, specificul și importanța filmului artistic, oprindu-ne cu precădere
asupra celor mai complexe procedee de expresie și de limbaj folosite de cinematografie:
lumina, sunetul, unghiul de filmare, mise-en-scène și editarea. Pentru un istoric care intră
pentru prima oară în contact cu analiza de film este important să cunoască atât modul în care
sunt structurate filmele, cât și semnificația fiecărui limbaj filmic. De aceea, foarte pe scurt,
am menționat câteva lucruri despre cum „decodificăm” un film. În ultimul timp, atenția
istoricilor s-a îndreptat tot mai mult către filmele și documentarele istorice, părerile și
recenziile acestora ocupând periodic filele revistelor de specialitate sau academice, ziarelor și
cărților de profil. Se va remarca cum părerile istoricilor și ale realizatorilor de filme asupra
calității filmelor istorice și a capacității acestora de a transmite cât mai eficient informații
despre trecut sunt adesea contradictorii. Tot în acest capitol, am analizat și relația dintre
istorie și cinematografie și am enumerat cele mai elocvente studii despre filmul istoric
apărute începând cu anii ’70. În continuare, am avut în vedere relația dintre istoria antică și
cinematografie, oprindu-ne cu precădere asupra filmelor din categoria sandaloni sau sword
and sandal şi peplum, extrem de populare în anii ’50 și ’60.
În cel de-al doilea capitol, intitulat Scurtă incursiune în peisajul politic, social și
cultural american al anilor ’50-’60, ne-am propus să realizăm o trecere în revistă a
principalelor evenimente care au marcat primele decenii de după cel de-al Doilea Război
Mondial și a ideilor contemporane. Un astfel de demers, care oferă o privire de ansamblu
asupra perioadei în discuție, este extrem de util la analiza producțiilor cinematografice cu
mesaje propagandistice și influențe politice.
În capitolul următor, Ecranizări ale anilor ’50 după romane istorice de inspirație
antică. Studiu de caz – Quo Vadis (1951), structurat la rândul său în patru subcapitole, am
prezentat, pentru început, viața și opera romancierului polonez Henryk Sienkiewicz. În
continuare, am avut în vedere câteva lucruri despre geneza romanului polonez Quo Vadis și
conținutul acestuia, după care ne-am propus să identificăm principalele idei transmise de
autor. În subcapitolul următor, ne-am concentrat atenția asupra ecranizărilor anterioare
producției din 1951: Quo Vadis (1901), Aux temps des premiers chrétiens (1910), Dall’
amore al martirio (1910), Quo Vadis? (1913), Quo Vadis (1925). Romanele celebre au
constituit întotdeauna o sursă de inspirație pentru regizori și scenariști, atenția criticilor de
film îndreptându-se adesea către fidelitatea cu care pelicula urmărește firul narativ al
romanului. Din acest motiv, pe lângă cele menționate anterior, am avut în vedere în acest
capitol și raportul roman-film.
Producția Quo Vadis din 1951 a lui Mervyn LeRoy, asemenea celorlalte filme din
categoria peplum sau sword and sandal, a stârnit interesul istoricilor, cinefililor și criticilor,
din punct de vedere al acurateței istorice. Prin analiza raportului dintre realitatea istorică și
ficțiunea cinematografică, ne-am propus să aflăm în ce măsură a contat prezența unui
consultant istoric pe platoul de filmare și cercetările minuțioase ale unor surse antice la
crearea unui scenariu valid din punct de vedere istoric.
În cele din urmă, am oferit câteva date despre viața și cariera unor membri
reprezentativi ai echipei tehnice și artistice din filmul Quo Vadis și am încercat să
identificăm, în dialogul și comportamentul personajelor, mesajul politic și ideile
contemporane transmise audienței de către realizatori.
Din categoria ecranizărilor anilor ’50 după romane istorice mai fac parte: The Robe
(1953), în regia lui Henry Koster, după romanul omonim al lui Lloyd C. Douglas și Ben-Hur
(1959), regizat de William Wyler și inspirat de romanul lui Lew Wallace. Deși sunt producții
inspirate de istoria antică, din cauza procentului ridicat al ficțiunii, am ales să le omitem din
analiza noastră.
În capitolul al IV-lea, Filme de tip sword and sandal ale anilor ’60 inspirate din
Antichitatea romană, am analizat trei producții reprezentative: Spartacus (1960), Cleopatra
(1963) și The Fall of the Roman Empire (1964). Spartacus, personaj istoric transformat de-a
lungul timpului în erou mitic, a stat la baza multor piese de teatru, cărți, opere de artă, filme,
inspirând numeroși oameni din medii culturale diferite. În subcapitolul Spartacus (1960), am
prezentat, pentru început, contextul istoric în care a trăit și a luptat sclavul trac, precum și
personalitatea acestuia, așa cum reiese din sursele antice. În paralel, am urmărit reprezentarea
rebelului în cultura populară, în special în literatură, teatru, balet, muzică, pictură, sculptură și
jocuri video. Un alt subcapitol l-am dedicat analizei lui Spartacus în postura eroului
revoluționar, devenit model pentru personaje precum François-Dominique Toussaint
L’Ouverture, Johann Adam Weishaupt, Karl Marx sau pentru grupul radical Spartakusbund,
inspirându-i în demersurile lor. Următorul subcapitol este rezervat prezentării filmelor
apărute anterior producției lui Stanley Kubrick, echipei de filmare, structurii filmului
Spartacus din 1960 și scenariului. De asemenea, în partea finală a analizei acestui film am
avut în vedere raportul realitate-ficțiune și am expus principalele idei politice și sociale
contemporane transmise de realizatori.
Pentru Cleopatra, următorul film istoric al anilor ’60 asupra căruia am stăruit, structura
este, în linii mari, similară celei din Spartacus. Pentru incursiunea istorică în viața și epoca
reginei egiptene, am ținut cont de izvoarele și sursele antice, de statutul femeii egiptene, de
ascensiunea Cleopatrei la tronul Egiptului și de relația acesteia cu două dintre personajele
marcante ale epocii – Iulius Caesar și Marcus Antonius. După moartea sa, frumusețea și
caracterul reginei au cunoscut modificări substanțiale, mulți artiști și scriitori, incitați de
misterul care o învăluia, alegând-o drept muză pentru creațiile lor. Înainte să ne îndreptăm
atenția asupra reprezentărilor Cleopatrei în diverse medii artistice din perioada Renașterii și
până în prezent, am explorat operele poeților latini ai erei augustane în încercarea de a afla
cum a creionat-o literatura latină și în ce măsură a contat stigmatizarea reginei de către
Augustus.
Și în acest capitol am prezentat versiunile cinematografice care o au protagonistă pe
Cleopatra, insistând însă asupra celei din 1963, în regia lui Joseph L. Mankiewicz. Pentru
radiografia filmului Cleopatra, am schițat câteva aspecte legate de scenariu, structură,
componența tehnică și actoricească și am examinat balanța dintre faptul istoric și ficțiunea
artistică. Referitor la ideile sociale și politice ale epocii propagate de pelicula noastră, le-am
tratat pe cele care se remarcă frecvent în dialogul și gesturile personajelor: mișcarea feministă
și obiectivele vizate de aceasta, misiunea ONU de păstrare a păcii în timpul Războiului Rece
și ideea de pace în viziunea lui Kennedy.
Ultimul film pe care l-am analizat în acest capitol este The Fall of the Roman Empire,
în regia lui Anthony Man, apărut în 1964. Și aici, înainte de a trece la analiza propriu-zisă a
peliculei, am cercetat varietatea izvoarelor antice care oferă informații prețioase despre viața
și domnia împăratului Marcus Aurelius (121-180) și a fiului său Commodus Antoninus (161-
192). Este vital să cunoaștem informațiile oferite de istoriografia antică în privința
caracterului celor doi împărați, precum și contextul și desfășurarea evenimentelor din timpul
domniei lor, pentru ca, ulterior, să putem stabili în ce măsură scenariul din The Fall of the
Roman Empire se apropie de „adevărul istoric”.
Un alt aspect asupra căruia am stăruit este procesul de producție și factorii care au
contribuit și au influențat realizarea scenariului. De asemenea, pentru a determina dacă a
existat o agendă ascunsă în spatele realizării acestei pelicule, am oferit câteva informații
esențiale despre viața și cariera membrilor reprezentativi ai echipei de filmare. Spre final, am
încercat să surprindem în film cât mai mult din ideatica vremii.
În urma celor studiate, am observat că rigoarea și acuratețea istorică sunt elementele
cele mai importante pentru un istoric atunci când vede sau analizează un film. Specialiștii din
alte domenii însă nu împărtășesc aceeași viziune. Filmul, fie el istoric, este, în primul rând, o
creație artistică, și nu o copie a realității, care poartă amprenta unică a personalității
creatorilor acestuia. Un grad ridicat al preciziei istorice ar transforma filmul artistic într-un
documentar, lucru nedorit, de altfel. Regizorii împletesc cu atenție realitatea și ficțiunea în
încercarea de a obține atmosfera și sentimentul de istorie. Cu alte cuvinte, trebuie să avem în
vedere că filmul este produsul unui autor, care poate face abstracție de la realitatea istorică în
favoarea propriei perspective asupra evenimentelor și personajelor.
Din acest motiv, în cele patru filme istorice avute în vedere, atenția noastră s-a îndreptat
și asupra acurateții cu care acestea prezintă realitatea. În cazul peliculei Quo Vadis, în urma
analizei minuțioase efectuate din perspectiva raportului realitate–ficțiune, am ajuns la
concluzia că, deși pe alocuri prezentarea evenimentelor și a personajelor este incorectă din
punct de vedere istoric, aceasta reușește să creioneze un portret realist al domniei lui Nero și
o imagine vie asupra creștinismului timpuriu. În ciuda diminuării rolului istoricului Hugh
Gray pe platoul de filmare, consultanța oferită de acesta a ajutat la crearea unui scenariu, nu
exact, dar totuși valid din punct de vedere istoric. Important de precizat este că studioul de
producție nici nu a urmărit o acuratețe istorică de 100%, considerând important, mai degrabă,
ansamblul peliculei. Pelicula Spartacus a fost văzută și evaluată în raport cu sursele antice. O
analiză din acest unghi ne-a permis să comparăm faptele și personajele prezentate de film cu
informațiile istorice disponibile. Firul narativ și multe dintre personaje sunt reale, cu atestare
istorică, însă caracterul acestora a fost inventat de realizatori. Cu toate că Spartacus nu
reflectă realitatea istorică într-un procent covârșitor, reușește să introducă publicul într-o
atmosferă inedită a lumii romane. În ceea ce privește producția regizată de Joseph L.
Mankiewicz, prin consultarea izvoarelor antice s-a reușit menținerea unei proporții optime
între adevărul istoric și ficțiunea cinematografică. La fel ca în cazul peliculei Spartacus,
personajele și firul narativ din Cleopatra sunt în mare măsură reale, însă pentru caracterizarea
protagoniștilor s-au inventat numeroase elemente. Nici decorurile și echipamentele militare
nu sunt reprezentative pentru perioada istorică, dar, cu toatea acestea, reușesc să creeze cu
succes atmosfera dorită de realizatori. Am încheiat seria analizelor de film istoric cu The Fall
of the Roman Empire în regia lui Anthony Mann. Prezența consultantului istoric Will Durant
pe platoul de filmare, informarea din izvoare a scenariștilor și promisiunea că filmul va
prezenta istoria „așa cum s-a întâmplat cu adevărat” nu au asigurat însă un procentaj foarte
mare al acurateței istorice. După părerea noastră, dintre toate filmele istorice analizate în
prezenta lucrare, producția lui Anthony Mann conține cele mai multe erori de natură istorică.
Informațiile referitoare la viața și cariera persoanelor reprezentative implicate în
procesul de producție a filmelor studiate, și nu numai, prezentate în ultimele două capitole,
indică o prezență covârșitoare a celor cu afilieri politice. Amintim în acest context pe Howard
Fast, simpatizant al mișcării antifasciste, membru al Partidului Comunist și promotor al
ideilor de stânga, pe Dalton Trumbo, fost membru al Partidului Comunist, trecut pe lista
neagră de la Hollywood, unul dintre cei zece care au refuzat să răspundă întrebărilor legate de
presupusa lor legătură cu comuniștii, sau pe Laurence Olivier, implicat în timpul celui de-al
Doilea Război Mondial în realizarea filmelor de propagandă. Alți artiști cu vedere de stânga
trecuți pe lista neagră au fost Sidney Buchman și Ben Barzman. La rândul lor, Walter
Wagner, antifascist, a făcut parte din Hollywood Anti-Nazi League, John Lee Mahin,
anticomunist convins, a fost suporter al listei negre, la fel și Robert Taylor, care a denunțat pe
toți cunoscuții cu afilieri comuniste. În timpul ultimei conflagrații mondiale, regizorul
Mervyn LeRoy a lucrat pentru guvern, realizând filme de scurt metraj. Samuel Bronston este
renumit pentru colaborarea cu regimul franchist la producerea filmelor de propagandă, iar
Leo Genn a investigat alături de unitatea britanică crimele de război din lagărul de
concentrare Belsen. Actrița Elizabeth Taylor, prin rolurile ei, a adus în fața publicului multe
din problemele feministe, contribuind la progresul social și la drepturile femeilor.
În interviuri sau autobiografii, doar o mică parte dintre cei enumerați mai sus și-au
exprimat deschis adevăratele intenții din spatele realizării unor filme cu mesaje politice. Noi,
la rândul nostru, am identificat în filmele analizate numeroase idei de natură politică și
socială. Nu putem ști însă, cu certitudine, în ce măsură implicarea politică a membrilor
echipelor tehnice și actoricești au afectat conținutul producțiilor cinematografice.
Așa cum am avut ocazia să arătăm în repetate rânduri, filmele istorice cu tematică
antică sunt izvoare istorice pentru perioada contemporană. De cele mai multe ori, eroii și
intrigile perioadei au fost utilizate de producători sub formă de metafore, aceștia transpunând
problemele și ideile contemporane într-un decor antic. De aceea, într-o mare măsură,
devierile de la adevărul istoric pot fi explicate de aceste intenții ale realizatorilor de a
transmite mesaje elocvente contemporaneității. În filmele anilor ’50-’60, paralelele între
istoria contemporană și cea antică, în special romană, sunt tot mai prezente. Ca delimitare
temporală, am putut observa o preferință pentru perioada Republicii (simbol al democrației)
și a Imperiului (simbol al decadenței).
După cum am amintit anterior, în filmele de după cea de-a doua conflagrație mondială,
în special în cele din anii ’50, accentul cade pe paralelismul dintre creștinism-păgânism și
libertate-tiranie. Producțiile hollywoodiene au fost realizate pe fundalul a două evenimente
politice majore care au dominat America anilor ’50: Războiul Rece și vânătoarea de
„vrăjitoare comuniste” condusă de senatorul Joseph McCarthy. Printre principalele
fenomene, evenimente și idei care au marcat indirect prima parte a acestui conflict non-
militar se numără războiul din Coreea (1950-1953), Criza Suezului, Revoluția Cubaneză,
primele succese obținute de mișcarea pentru drepturile civile, cursa înarmărilor nucleare
dintre Uniunea Sovietică și Statele Unite.
Începând cu 1947, Hollywoodul a devenit ținta principală a Comitetului pentru
Activități Antiamericane (HUAC), mulți regizori și scenariști fiind acuzați de simpatii
comuniste și trecuți pe lista neagră. De asemenea, producătorii au fost sfătuiți să nu mai
colaboreze cu cei considerați comuniști. Prin urmare, analiza asupra filmul Quo Vadis ne-a
condus la identificarea mai multor idei, printre care și critica la adresa cenzurii și represiunii
artistice și investigării a sutelor de scriitori, actori, regizori și a altor persoane din industria
filmului în perioada senatorului McCarthy. Atmosfera de teroare și repercusiunile acestora nu
au fost evocate doar de producțiile anilor ’50, ci și de cele din decada următoare. Spartacus
abordează această problemă dintr-un alt unghi, arătând solidaritate față de artiștii care au
suferit în urma audierilor HUAC, printre aceștia numărându-se Howard Fast și Dalton
Trumbo, membri ai echipei de producție. Relevantă în acest sens este celebra scenă de la
sfârșitul luptei finale, în care mii de sclavi strigă „eu sunt Spartacus!”, amintind prin aceasta
curajul și loialitatea celor care au refuzat să „numească nume” și au ales să suporte
consecințele. The Fall of the Roman Empire face, de asemenea, referire la regimul lui
McCarthy, însă, spre deosebire de solidaritatea promovată de Spartacus, în cazul de față, am
identificat o paralelă cu martorii audiați de HUAC care au ales să fie informatori.
Aluziile la ideologiile și practicile totalitare (nazism și fascism) și, prin extensie, la
Hitler și Mussolini, sunt prezente atât în filmele anilor ’50, cât și în cele din anii ’60. De
exemplu, în Quo Vadis, realizatorii au făcut trimiteri, mai mult sau mai puțin explicite, la
Holocaust, la adunările și afișarea simbolurilor fasciste, la salutul nazist, la arderea cărților
marxiste și literatura evreiască, la planul lui Hitler de reconstrucție a Berlinului sau dorința
lui Mussolini de a da o nouă înfățișare capitalei sale. La rândul ei, pelicula regizată de
Anthony Mann amintește în două scene diferite de unele gesturi ale dictatorilor europeni-
dansul lui Hitler din 1940, când a acceptat capitularea guvernului francez, și mersul lui
Mussolini peste numele statelor cucerite aflate pe podeaua de mozaic a biroului său.
Principalul scop ideologic al filmelor anilor ’50 despre Imperiul Roman a fost acela de
a combate totalitarismul sovietic. Mai exact, în aceste filme, care fac comentarii asupra
Războiului Rece, americanii se autoportretizează ca apărători ai credinței împotriva
comunismului ateu. În Quo Vadis, Nero este păgânul, aluzie la dictatorul stalinist care, în
final, va fi înfrânt de creștini, americanii regăsindu-se în comunitatea creștinilor persecutați
de împărat. Această idee propagandistă s-a extins și în filmele anilor ’60. Spartacus creează
paralele asemănătoare - pe de o parte, sclavii rebeli, în extensie americanii principiali, aflați
în căutarea libertății, luptând împotriva tiraniei, iar de partea opusă statul roman represiv,
reprezentând totalitarismul sovietic. Și în The Fall of the Roman Empire, realizatorii au dorit
să transmită un mesaj specific situației contemporane: Statele Unite ale Americii trebuie să
reziste în fața amenințării răsăritene, reprezentată în cazul de față de sovietici.
Producțiile hollywoodiene ale anilor ’60 au fost influențate nu doar de ideologiile
totalitare amintite anterior și de modificările politice, culturale și sociale ale decadei
anterioare, ci și de noile evenimente care au marcat istoria Statelor Unite: câștigarea
alegerilor prezidențiale de către tânărul John F. Kennedy, debarcarea în Golful Porcilor
pentru invazie, înființarea Corpului Păcii, criza rachetelor din Cuba, Mișcarea pentru
Drepturile Civile, celebrul discurs I Have a Dream al lui Martin Luther King, lupta împotriva
sărăciei, adoptarea Legii drepturilor civile din 1964 (Civil Rights Act of 1964), implicarea
intensă a americanilor în războiul din Vietnam, mișcarea feministă și schimbarea rolului
femeii în societatea americană ș.a.
Mișcarea pentru drepturile civile din America a reprezentat un subiect de amploare
pentru perioada în discuție, motiv pentru care atât Spartacus, cât și The Fall of the Roman
Empire au ales să prezinte destul de explicit problemele negrilor din contemporaneitate.
Totodată, în filmul lui Kubrick pot fi observate și alte mesaje subtile care nu se regăsesc și în
celelalte filme analizate: înfățișarea grupului de sclavi ca prototip antic pentru societatea
comunistă sau analogiile la dezbaterile dintre liberalii și conservatorii americani. La rândul ei,
Cleopatra, pelicula lui Mankiewicz, este singura care trage un semnal de alarmă asupra
problemei feminismului. Într-o societate aflată în continuă schimbare din punctul de vedere al
rolului femeii, regizorul reușește să-și impună punctul de vedere, aducând în fața publicului,
prin Elizabeth Taylor, o femeie-lider, cu autoritate intelectuală și idealuri impunătoare,
facilitând în același timp dezbaterile publice privitoare la emanciparea sexuală a femeilor.
O altă idee specifică perioadei anilor ’60, care se regăsește în filmele discutate, este
promovarea păcii. Cleopatra face trimitere la misiunea ONU de păstrare a păcii în timpul
Războiului Rece și la apelurile lui Kennedy privind pacea și unificarea. În The Fall of the
Roman Empire, prin discursul împăratului Marcus Aurelius, regizorul a dorit să transmită un
mesaj despre valorile democratice, așa cum a făcut-o și Kennedy în discursul lui de acceptare
a candidaturii. De asemenea, visul lui Marcus Aurelius privind pax Romana ne amintește de
discursul ținut de tânărul președinte Kennedy la Universitatea Americană, unde a discutat
despre pacea mondială. Pe de altă parte, regizorii acestor filme atenționează publicul
contemporan cu privire la creșterea imperialismului american, oferind drept exemplu
degradarea societății romane și declinul Imperiului Roman, cauzate de problemele interne.
În ansamblu, s-a observat că realizatorii producțiilor anilor ’50 au fost influențați, cu
precădere, de evenimentele deceniului trecut, amintirile atrocităților comise în cel de-al
Doilea Război Mondial fiind încă vii. Referitor la Spartacus, Cleopatra, The Fall of the
Roman Empire sau alte pelicule ale anilor ’60, mesajele transmise audienței fac referire la
marile problemele ale perioadei, precum Războiul Rece, mișcarea pentru drepturile civile,
mișcarea feministă ș.a.
În demersul nostru științific, nu am privit filmul artistic ca pe o sursă incontestabilă a
evenimentelor trecute, ci mai degrabă ca pe un mijloc modern de promovare a lumii antice,
educativ, în același timp, pentru tinerele generații postliterate și, nu în ultimul rând, ca pe un
izvor istoric pentru perioada contemporană.
Bibliografie selectivă
Dicționare, enciclopedii
Booker, M. Keith, Historical Dictionary of American Cinema, The Scarecrow Press, Toronto,
2011.
Caranfil, Tudor, Dicționar universal de lungmetraje cinematografice/filme de ficțiune, Ed. a 3-
a, Litera Internațional, București, 2009.
DiMare, Philip C. (ed.), Movies in American History: An Encyclopedia, I, ABC-CLIO, Oxford,
2011.
Dumont, Hervé, L'antiquité au cinéma. Vérités, légendes et manipulations, Nouveau Monde,
Paris, 2009.
Izvoare
*** Istoria Augustă, Studiu introductiv Vladimir Iliescu, traducere și note David Popescu,
Întreprinderea poligrafică Cluj, 1971.
Appian, Istoria Romei. Războaiele civile, traducere Mihai Paraschivescu, Radu Hîncu, Adelina
Paitkowki, Editura Științifică, București, 1957.
Marc Aureliu, Către sine însuși, Studiu introductiv de V. Pârvan, traducerea din grecește Șt.
Bezdechi, prefață E. Bezdechi, Editura Vestala, București, 1999.
Bishop of Nikiu, John, The Cronicles, trad. R. H. Charles, Oxford University Press, London,
1916.
C. Iulius Caesar, Fragmentele. Opera apocrifă, studiu introductiv și note C. Poghirc, Războiul
alexandrin, traducere J. Vilan-Unguru, Editura Științifică, București, 1967.
C. Suetonius Tranquillus, Viețile celor doisprezece cezari, traducere din limba latină, prefață și
anexe Gh. Ceaușescu, RAO, București, 1998.
Cassius Dio, Istoria romană, studiu introductiv Gheorghe Ștefan, traducere și note Adelina
Piatkowski, III, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985.
Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, traducere de R. Hâncu și V. Iliescu, studiu introductiv și
note de V. Iliescu, Sport-Turism, București, 1981.
Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească. Martirii din Palestina, traducere, studiu, note și
comentarii de T. Bodogae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1987.
Eutropius, Abridgement of Roman History, translated by John Selby Watson, George Bell and
Sons, London, 1886.
Flavius Josephus, Antichități iudaice, II, Cărțile XI-XX. De la refacerea templului până la
răscoala împotriva lui Nero, traducere, note și indice de nume de I. Acsan, Editura Hasefer,
București, 2001.
Lucius Annaeus Florus, Epitome of Roman History, with an English translation of E. Seymour
Forster, Harvard University Press, Cambridge, 1995.
Frontinus, The Stratagems and the Aqueducts of Rome, with an english translation by Charles
E. Benneth, edited by Mary B. McElwain, William Heinemann, London, 1925.
Herodian, Istoria Imperiului roman după moartea lui Marcu Aureliu, traducere, note și
introducere Radu Alexandrescu, Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1960.
Marcus Tullius Cicero, Epistolae ad Atticum (Scrisori către Atticus), versiune românească
Constantin Popescu Mehedinți, II, Colecția Ovidianum, București, 1978.
P. Cornelius Tacitus, Anale, traducere din limba latină, introducere și note de Gh. Guțu,
Humanitas, București, 1995.
Idem, Istorii, studiu introductiv, traducere, note și indice Gh. Ceaușescu, Paideia, București,
1992.
Paulus Orosius, The Seven Books of History against the Pagans, translated by Roy J. Deferrari,
The Catholic University of America Press, Washington D.C., 1981.
Plutarch, Vieți paralele, IV, traducere, notițe istorice și note de N. I. Barbu, Editura Științifică,
București, 1969.
Polybius, The Histories, with an english translation by Willian Roger Paton, Harvard
University Press, London, 1966.
Sallustius, Histories, translated with Introduction and Commentary by Patrick McGushin,
Clarendon Press, Oxford, 1994.
Sienkiewicz, Henryk, Quo Vadis, Editura pentru Literatură Universală, București, 1968.
Tertullian, The Apology, translated and annotated by William M. Reeeve, Griffith, Farran,
Okeden&Welsh, London, 1889.
Velleius Paterculus, Compendium of Roman History, with and english translation by Frederick
W. Shipley, Harvard University Press, Cambridge, 1992.
Zugravu, Nelu, Albert, Ovidiu, Scripta contra Christianos în secolele I-II: Texte și comentarii,
traduceri inedite din greacă și latină de Marius Alexianu și Roxana Curcă, Presa Bună, Iași, 2003.
McGilligan, Patrick (ed.), Backstory: Interviews with Screenwriters of Hollywood’s Golden
Age, University of California Press, Berkeley, 1986.
Idem (ed.), Backstory 2: Interviews with Screenwriters of the 1940s and 1950s, University of
California Press, Berkeley, 1997.
Lucrări generale
Aziza, Claude, Le péplum: l'Antiquité au cinema, Cinémaction, 89, Corlet – Télérama, 1998.
Babington, Bruce Francis, Evans, Peter William, Biblical Epics: Sacred Narrative in the
Hollywood Cinema, Wipf&Stock, Oregon, 2009.
Blanshard, Alastair J. L., Shahabudin, Kim, Classics on Screen: Ancient Greece and Rome on
Film, Bristol Classical Press, London, 2011.
Bordwell, David, Thompson, Kristin, Film Art: An Introduction, McGraw-Hill, New York,
2008.
Custen, George F., Bio/Pics: How Hollywood Constructed Public History, Rutgers University
Press, New Brunswick, 1992.
Cyrino, Monica Silveira, Big Screen Rome, Blackwell Publishing, Oxford, 2005.
Elley, Derek, The Epic Film: Myth and History, Routledge, London, 1983.
Gadis, John Lewis, Războiul Rece, traducere din limba engleză de Diana Pușcașu Țuțuianu,
Editura RAO International, București, 2009.
Hamer, Mary, Signs of Cleopatra: History, politics, representation, Routledge, London, 1993.
Hughes-Warrington, Marnie, History Goes to the Movies. Studying history on film, Routledge
Taylor&Francis Group, New York, 2007.
Joshel, Sandra R., Malamud, Margaret, McGuire Jr., Donald T. (eds.), Imperial Projections:
Ancient Rome in Modern Popular Culture, The John Hopkins University Press, Baltimore, 2001.
Knippschild, Silke, Morcillo, Marta García (eds.), Seduction and Power: Antiquity in the Visual
and Performing Arts, Bloomsbury Academic, New York, 2013.
Lowe, Dunstan, Shahabudin, Kim (eds.), Classics for All: Reworking Antiquity in Mass
Culture, Cambridge Scholars Publishing, Newcastle upon Tyne, 2009.
Marvick, Arthur, The Sixties: Cultural Revolution in Britain, France, Italy, and the United
States, c.1958-1974, Bloomsbury Reader, London, 1998.
Monaco, James, How to Read a Film: The World of Movies, Media, and Multimedia: Art,
Technology, Language, History, Theory, Oxford University Press, Oxford, 2000.
Morcillo, Marta Garcia, Hanesworth, Pauline, Marchena, Oscar Lapena, Imagining Ancient
Cities in Film: From Babylon to Cinecitta, Routledge, New York, 2015.
Nisbet, Gideon, Ancient Greece in Film and Popular Culture, Bristol Phoenix Press, Exeter,
2005.
Paul, Joanna, Film and the Classical Epic Tradition, Oxford University Press, Oxford, 2013.
Richards, Jeffrey, Hollywood’s Ancient Worlds, Continuum, New York, 2008.
Sorlin, Pierre, The Film in History, Blackwell, Oxford, 1980. Winkler, Martin M. (ed.), Classical Myth & Culture in the Cinema, Oxford University Press,
New York, 2001.
Lucrări speciale
Baldwin, Barry, Two Aspects of the Spartacus Slave Revolt, în CJ, 62/7, 1967, p. 289-294.
Barrenetxea Marañón, Igor, Pensar la Historia desde el cine, în Entelequia: revista
interdisciplinar, 1, 2006, p. 99-108.
Burton, Richard, Williams, Chris (eds.), The Richard Burton Diaries, Yale University Press,
London, 2012.
Cano, Pedro Luis, La otra Roma, în Duplá, Antonio, Ana Iriarte (eds.), El cine y el mundo
antiguo, Servicio Editorial de la Universidad del País Vasco, Bilbao, 1990, p. 91-102.
Ceplair, Larry, Trumbo, Christopher, Dalton Trumbo: Blacklisted Hollywood Radical,
University Press of Kentucky, Kentucky, 2014.
Cheryl Bray Lower, R. Barton Palmer, Joseph L. Mankiewicz: Critical Essays with an
Annotated Bibliography and a Filmography, McFarland, London, 2001.
Darby, William, Anthony Mann: The Film Career, McFarland&Company, North Carolina,
2009.
Douglas, Kirk, I am Spartacus. Making the Film, Breaking the Blacklist, Open Road Integrated
Media, New York, 2012.
Fitzgerald, William, Oppositions, Anxieties, and Ambiguities in the Toga Movie, în Sandra R.
Joshel, Margaret Malamud, Donald T. McGuire (eds.), Imperial Projections. Ancient Rome in Modern
Popular Culture, Hopkins University Press, Baltimore, 2005, p. 23-49.
Górnikiewicz, Joanna, Résonances cinématographiques françaises de Quo vadis d’Henryk
Sienkiewicz, în Synergies Pologne, 10, 2013, p. 53-67.
Hughes-Hallett, Lucy, Cleopatra: Histories, Dreams and Distortions, Vintage, London, 1991.
Humphries, Reynold, Hollywood’s Blacklists: A Political and Cultural History, Edinburgh
University Press, Edinburgh, 2008.
Joucaviel, Kinga, Quo Vadis? de Sienkiewicz, un mythe au cinéma, în idem (ed.), Quo vadis?:
contexte historique, littéraire et artistique de l'œuvre de Henryk Sienkiewicz, Presses Universitaires du
Mirail, Toulouse, 2015, p. 49-65.
Malamud, Margaret, Swords-and-Scandals: Hollywood’s Rome During the Great Depression,
în Arethusa, 41/1, 2008, p. 157-183.
Mann, Anthony, Empire Demolition, în Richard Koszarski (ed.), Hollywood Directors, 1941-
1976, Oxford University Press, New York, 1977, p. 332-338.
Navasky, Victor S., Naming Names, Hill and Wang, New York, 2003.
Roller, Duane W., Cleopatra: A Biography, Oxford University Press, New York, 2010.
Rose, Peter W., The Politics of The Fall of the Roman Empire, în Martin M. Winkler (ed.), The
Fall of the Roman Empire: Film and History, Wiley-Blackwell, Oxford, 2009, p. 241-262.
Schiff, Stacy, Cleopatra: A Life, Virgin Books, London, 2011.
Sorlin, Pierre, The Cinema: American Weapon for the Cold War, în Film History, 10/3, 1998, p.
375-381.
Winkler, Martin M., The Roman Empire in American Cinema after 1945, în CJ, 2/93, 1997-
1998, p. 167-196.