quo vadis? praeuniversitaria - sindicatspiruharettimis.ro · resturile textile, polistirenul,...

12
“Sindicatele sunt organizaţii fără caracter politic...” (Legea nr. 54/2003) PUBLICAŢIE A SINDICATULUI INDEPENDENT AL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR TIMIŞ ISSN 1841-8260 ANUL VI, NR. 4 (22), decembrie 2010 www.sindicatspiruharettimis.ro Româneşte, ni s-a cam rupt căruţa-n drum. Marinăreşte, ne-a cam luat vaporul apă, iar ca naţie şi popor încercăm zadarnic să ne regăsim într-o Europă care ni se refuză sistematic şi pe bună dreptate. Ne-a ocrotit ca o mamă vitregă copi- lul, pentru a nu mai scânci, dar când a simţit ce sentimente ne guvernează şi, mai ales, cine ne guvernează, ne-a cam scăpat din braţe… Drept e acei care ne guvernează, şi ne guvernează tot aceiaşi şi veşnic ei, n-au prea ajuns în capul căruţei de… capul lor, ci mai degrabă de capul nostru, pentru că le- am împrospătat dreptul la hoţie prin tuşul ştampilei, cu fiecare legislatură. Acum, după zicala «capul face, capul trage», am ajuns la proverbul «turcu’ plăteşte», adică nu turcul, ci mai pre- cis românul, România, românitatea, românismul şi tot ce mai derivă de aici! Spun «românul» pentru că nu a mai rămas nimeni care să nu sufere tocmai din cauza celor pe care i-am votat. Şi nu uitaţi, i-am votat ca să ne apere interesele, supravieţuim ca să nu invoc acel “Să trăiţi bine!”. Şi aşa, după haosul, vraiştea şi harababura vârâtă cu de-a sila în învăţământ, în sănătate, în administraţie - pentru că sistemele au fost făcute praf şi pul- bere -, s-au apucat onor guvernanţii, votaţii, aleşii şi conducătorii noştri iubiţi să se ocupe de fiecare individ în parte: s-au tăiat din salarii, din pensii, din sporuri, din ajutoare, din subvenţii şi tot ceea ce putea fi tăiat, asta în timp ce totul s-a scumpit ameţitor – de la servicii, la produse, de la ener- Editorial Quo vadis? continuare în pagina 2 În era schimbărilor tehnologice rapide, a schim- bului de informaţii şi a apariţiei de noi activităţi este crucial să se poată identifica nevoile viitoare cu privire la competenţele forţei de muncă (ca volum şi structură ocupaţională). Dinamica cererii de forţă de muncă în plan regional, local, sectorial şi ocupaţional, urmare a evoluţiilor demo- grafice din ultimii ani şi a celor previzionate, populaţia tãnãrã îşi va reduce efectivele cu circa 28,9%. În rândul populaţiei de vârstă şcolară, cea mai mare scădere este de aşteptat la grupa 15-24 ani. Procesul lent dar continuu de îmbătrânire demografică ce se manifestă la nivelui tuturor regiunilor de dezvoltare, arată necesitatea creşterii competitivităţii economice astfel încât să se creeze surse necesare dezvoltării serviciilor medicale şi a celor sociale pentru vârstnici. Creşterea competitivitátii economice este strâns legată de necesitatea sporirii competenţelor tehnice şi informaţionale ale forţei de muncă. Reforma sistemu- lui de invăţământ profesional şi tehnic trebuie condusă către creşterea ofertei de calificări înalte şi stimularea elevilor de a dobândi un nivel de pregătire profesională cât mai ridicat. Mutarea centrului de greutate dinspre avantajul competitiv bazat pe intensivitatea muncii către cel ba- zat pe intensivitatea capitalului în cadrul procesului de modernizare economicã va presupune nu numai eforturi de retehnologizare şi informatizare, dar şi înzestrarea forţei de muncă cu competenţe tehnologice complexe şi informaţionale, în special in urmàtoarele grupe ocupa- tionale: tehnicieni în ştiintele vieţii, ocrotirea sănătăţii şi asimilaţi, meseriaşi şi muncitori calificati in construcţii şi asimilati, mecanici, Itinerarul carierei unui tânăr urmare pe pagina 8 CU PAŞI MARI SPRE ECO-ŞCOALĂ Proiectul ECO-ŞCOALĂ a fost iniţiat la Şcoala cu cl. I-VIII nr. 12, în anul 2007. De la început, entuziasmul şcolarilor şi al cadrelor didactice a fost mare, realizându-se o mulţime de acţiuni cu caracter ecologic. Am devenit mult mai atenţi, în special cu deşeurile, care au început să fie sistematic colectate şi predate cen- trelor de reciclare sau utilizate de noi în diverse activităţi şcolare, îndeosebi în cadrul orelor de educaţie tehnologică şi educaţie plastică. Din inspiraţia copiilor dar şi a dascălilor inimoşi, peturile, capacele, hârtia lucioasă a reclamelor, resturile textile, polistirenul, ambalajele uzate, crenguţele, frunzele uscate, florile presate etc au devenit decoraţiuni specifice fiecărui sezon, jucării, machete, materiale didac- tice şi tot felul de „minunăţii” greu de înşiruit. Una dintre acţiunile „de succes” a fost amenajarea mi- cului spaţiu verde. Până la punerea în aplicare a proiec- tului Eco-Şcoala, în incinta şcolii, între cele două corpuri de clădire, exista un teren de aproximativ 25 m pătraţi, utilizat pentru depozitarea mobilierului casat, a diverselor deşeuri din metal şi lemn. Comitetul Eco-Şcoala a propus igienizarea acestui spaţiu şi transformarea lui într-o mică grădină cu plante ornamentale, utilizabilă ca loc de recreere şi laborator de biologie în aer liber. Acest spaţiu a devenit de-a lungul anilor o mică „bijuterie” verde în incinta şcolii noastre. O atenţie mărită au acordat atât elevii cât şi cadrele didactice spaţiilor verzi din interior: săli de clasă, coridoare, laboratoare, cancelarie, secretariat. Concursul „Oaza verde” desfăşurat în fiecare primăvară mobilizează sute de elevi. Toţi sunt mai atenţi şi mai „tandri” cu micii „colegi din glastră”. Pământul florilor este schimbat, ghivecele sparte sau prea mici sunt înlocuite, colţul verde este completat cu plante noi. Copiii au înţeles că plantele vii se numără printre aliaţii lor principali în a avea un aer oxigenat, sănătate, şi condiţii cât mai bune pentru a învăţa. Excursiile organizate de noi au devenit toate mai... eco. Am fost, parcă, mai atenţi să-i învăţăm pe copii să respecte natura, să o protejeze menţinând curăţenia, să ocrotească plantele şi animalele. Florile rare să le ducă acasă, nu moto- tolite în buzunarul hainei, ci surprinse şi imortalizate cu ajutorul aparatului de fotografiat din dotare. Tot cu ajutorul aparatelor de fotografiat elevii au surprins agresiunile făcute de alţi oameni împotriva me- diului. Mormanele de gunoaie, apele poluate, copacii tăiaţi abuziv, toate aceste elemente negative au fost observate acum parcă mai bine iar elevi noştri sensibilili au fost cuprinşi, pe rând, de uimire, deznădejde, furie, milă şi apoi de elanul de a schimba lucrurile în bine. Garda de Mediu a Elevilor a făcut sesizări forurilor superioare asupra aces- tor aspecte negative şi s-a implicat în numeroase acţiuni de ecologizare. Evident, de ocrotirea mediului, e legată şi ocrotirea propriei noastre sănătăţi, (şi oamenii sunt o componentă a mediului, nu-i aşa?). Un mediu sănătos este o premisă importantă a bunăstării nostre! Tot în cadrul proiectului Eco-Şcoala a fost inclus şi parteneriatul cu Facultatea de Ştiinţe din Alba Iulia. urmare pe pagina 11 Redacţia Praeuniversitaria vă urează Sărbători Fericite şi La Mulţi Ani!

Upload: others

Post on 25-Sep-2019

11 views

Category:

Documents

0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Quo vadis? Praeuniversitaria - sindicatspiruharettimis.ro · resturile textile, polistirenul, ambalajele uzate, crenguţele, frunzele uscate, florile presate etc au devenit decoraţiuni

“Sindicatele sunt organizaţii fără caracter politic...” (Legea nr. 54/2003)

PUBLICAŢIE A SINDICATULUI INDEPENDENT AL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR TIMIŞ

ISSN 1841-8260 ANUL VI, NR. 4 (22), decembrie 2010

www.sindicatspiruharettimis.ro

Româneşte, ni s-a cam rupt căruţa-n drum. Marinăreşte, ne-a cam luat vaporul apă, iar ca naţie şi popor încercăm zadarnic să ne regăsim într-o Europă care ni se refuză sistematic şi pe bună dreptate. Ne-a ocrotit ca o mamă vitregă copi-lul, pentru a nu mai scânci, dar când a simţit ce sentimente ne guvernează şi, mai ales, cine ne guvernează, ne-a cam scăpat din braţe…

Drept e că acei care ne guvernează, şi ne guvernează tot aceiaşi şi veşnic ei, n-au prea ajuns în capul căruţei de… capul lor, ci mai degrabă de capul nostru, pentru că le-am împrospătat dreptul la hoţie prin tuşul ştampilei, cu fiecare legislatură. Acum, după zicala «capul face, capul trage», am ajuns la proverbul «turcu’

plăteşte», adică nu turcul, ci mai pre-cis românul, România, românitatea,

românismul şi tot ce mai derivă de aici!

Spun «românul» pentru că nu a mai rămas nimeni care să nu sufere tocmai din cauza celor pe care i-am votat. Şi nu uitaţi, i-am votat ca să ne apere interesele, supravieţuim ca să nu invoc acel “Să trăiţi bine!”. Şi aşa, după haosul, vraiştea şi harababura vârâtă cu de-a sila în învăţământ, în sănătate, în administraţie - pentru că sistemele au fost făcute praf şi pul-bere -, s-au apucat onor guvernanţii, votaţii, aleşii şi conducătorii noştri iubiţi să se ocupe de fiecare individ în parte: s-au tăiat din salarii, din pensii, din sporuri, din ajutoare, din subvenţii şi tot ceea ce putea fi tăiat, asta în timp ce totul s-a scumpit ameţitor – de la servicii, la produse, de la ener-

Editorial

Quo vadis?

continuare în pagina 2 În era schimbărilor tehnologice rapide, a schim-

bului de informaţii şi a apariţiei de noi activităţi este crucial să se poată identifica nevoile viitoare cu privire la competenţele forţei de muncă (ca volum şi structură ocupaţională).

Dinamica cererii de forţă de muncă în plan regional, local, sectorial şi ocupaţional, urmare a evoluţiilor demo-grafice din ultimii ani şi a celor previzionate, populaţia tãnãrã îşi va reduce efectivele cu circa 28,9%. În rândul populaţiei de vârstă şcolară, cea mai mare scădere este de aşteptat la grupa 15-24 ani.

Procesul lent dar continuu de îmbătrânire demografică ce se manifestă la nivelui tuturor regiunilor de dezvoltare, arată necesitatea creşterii competitivităţii economice astfel încât să se creeze surse necesare dezvoltării serviciilor medicale şi a celor sociale pentru vârstnici.

Creşterea competitivitátii economice este strâns legată de necesitatea sporirii competenţelor tehnice şi informaţionale ale forţei de muncă. Reforma sistemu-lui de invăţământ profesional şi tehnic trebuie condusă către creşterea ofertei de calificări înalte şi stimularea elevilor de a dobândi un nivel de pregătire profesională cât mai ridicat.

Mutarea centrului de greutate dinspre avantajul competitiv bazat pe intensivitatea muncii către cel ba-zat pe intensivitatea capitalului în cadrul procesului de modernizare economicã va presupune nu numai eforturi de retehnologizare şi informatizare, dar şi înzestrarea forţei de muncă cu competenţe tehnologice complexe şi informaţionale, în special in urmàtoarele grupe ocupa-tionale: tehnicieni în ştiintele vieţii, ocrotirea sănătăţii şi asimilaţi, meseriaşi şi muncitori calificati in construcţii şi asimilati, mecanici,

Itinerarul carierei unui tânăr

urmare pe pagina 8

CU PAŞI MARI SPRE ECO-ŞCOALĂProiectul ECO-ŞCOALĂ a fost iniţiat la Şcoala cu

cl. I-VIII nr. 12, în anul 2007. De la început, entuziasmul şcolarilor şi al cadrelor didactice a fost mare, realizându-se o mulţime de acţiuni cu caracter ecologic.

Am devenit mult mai atenţi, în special cu deşeurile, care au început să fie sistematic colectate şi predate cen-trelor de reciclare sau utilizate de noi în diverse activităţi şcolare, îndeosebi în cadrul orelor de educaţie tehnologică şi educaţie plastică. Din inspiraţia copiilor dar şi a dascălilor inimoşi, peturile, capacele, hârtia lucioasă a reclamelor, resturile textile, polistirenul, ambalajele uzate, crenguţele, frunzele uscate, florile presate etc au devenit decoraţiuni specifice fiecărui sezon, jucării, machete, materiale didac-tice şi tot felul de „minunăţii” greu de înşiruit.

Una dintre acţiunile „de succes” a fost amenajarea mi-cului spaţiu verde. Până la punerea în aplicare a proiec-tului Eco-Şcoala, în incinta şcolii, între cele două corpuri de clădire, exista un teren de aproximativ 25 m pătraţi, utilizat pentru depozitarea mobilierului casat, a diverselor deşeuri din metal şi lemn. Comitetul Eco-Şcoala a propus igienizarea acestui spaţiu şi transformarea lui într-o mică grădină cu plante ornamentale, utilizabilă ca loc de recreere şi laborator de biologie în aer liber. Acest spaţiu a devenit de-a lungul anilor o mică „bijuterie” verde în incinta şcolii noastre.

O atenţie mărită au acordat atât elevii cât şi cadrele didactice spaţiilor verzi din interior: săli de clasă, coridoare, laboratoare, cancelarie, secretariat. Concursul „Oaza verde” desfăşurat în fiecare primăvară mobilizează sute de elevi.

Toţi sunt mai atenţi şi mai „tandri” cu micii „colegi din glastră”. Pământul florilor este schimbat, ghivecele sparte sau prea mici sunt înlocuite, colţul verde este completat cu plante noi. Copiii au înţeles că plantele vii se numără printre aliaţii lor principali în a avea un aer oxigenat, sănătate, şi condiţii cât mai bune pentru a învăţa.

Excursiile organizate de noi au devenit toate mai... eco. Am fost, parcă, mai atenţi să-i învăţăm pe copii să respecte natura, să o protejeze menţinând curăţenia, să ocrotească plantele şi animalele. Florile rare să le ducă acasă, nu moto-tolite în buzunarul hainei, ci surprinse şi imortalizate cu ajutorul aparatului de fotografiat din dotare.

Tot cu ajutorul aparatelor de fotografiat elevii au surprins agresiunile făcute de alţi oameni împotriva me-diului. Mormanele de gunoaie, apele poluate, copacii tăiaţi abuziv, toate aceste elemente negative au fost observate acum parcă mai bine iar elevi noştri sensibilili au fost cuprinşi, pe rând, de uimire, deznădejde, furie, milă şi apoi de elanul de a schimba lucrurile în bine. Garda de Mediu a Elevilor a făcut sesizări forurilor superioare asupra aces-tor aspecte negative şi s-a implicat în numeroase acţiuni de ecologizare.

Evident, de ocrotirea mediului, e legată şi ocrotirea propriei noastre sănătăţi, (şi oamenii sunt o componentă a mediului, nu-i aşa?). Un mediu sănătos este o premisă importantă a bunăstării nostre!

Tot în cadrul proiectului Eco-Şcoala a fost inclus şi parteneriatul cu Facultatea de Ştiinţe din Alba Iulia.

urmare pe pagina 11

Redacţia Praeuniversitaria vă urează Sărbători Fericite şi La Mulţi Ani!

Page 2: Quo vadis? Praeuniversitaria - sindicatspiruharettimis.ro · resturile textile, polistirenul, ambalajele uzate, crenguţele, frunzele uscate, florile presate etc au devenit decoraţiuni

decembrie 20102

www.sindicatspiruharettimis.ro

Cheveres si Chisoda

gie, la combustibil… Şi pentru că li s-a părut că de ajuns nu este, au trecut de la «economii» nenorocite, la «economii» deplorabile: au «atacat» elevii, asistenţii maternali şi persoanele cu handicap, iar mai nou, tocmai în această perioadă, au pornit “ofensiva” împotriva bebeluşilor şi a mamelor acestora, ca o ultimă redută nevandalizată rămasă în cale. Şi nu uitaţi, asta în timp ce onor guvernanţii huzuresc şi cheltuiesc bănuţii adunaţi din sărăcia noastră, după bunul lor plac. Boc şi suita cheltuie 500 de milioane de euro pentru «excursii» la ONU, bugetele camerelor şi al preşedinţiei au crescut an de an cu vreo 20-30%, pentru ca «aleşii», deh, să nu sufere. Între timp, bugetul ce-lor două ministere, împreunate şi făcute cadou doamnei Udrea, ajuns la vreo pa-tru miliarde de euro, se îngraşă mereu, ca domnia sa să poată fi generoasă cu poporul român, din banii lui.

Spuneam că niciun român nu a scăpat de urgie şi pentru că, sorescian, toate trebuia să poarte un nume, li s-a spus «Guvernul Boc», pentru noi «gu-vernul poc», cel care ne-a pocnit…

Dar despre modul în care plăteşte tot neamul pentru această guvernare nesăbuită şi samavolnică, o ştie fiecare în parte, cu vârf şi îndesat!

Problema e că şi România, ca stat, plăteşte nesăbuinţa noastră de a vota şi a tot vota, de a «alege», până la a «culege», aceeaşi «protipendadă politică» în care omul politic se «încurcă» cu omul de af-aceri şi cu interlopul, în care simţi cum firescul este sfidat de imposibil, iar legea se prelinge în meandre sinuoase la lim-ita fărădelegii. Între timp, «aleşii» noştri calcă în picioare legi şi Constituţia, de-a valma, de la capul statului, până la cel mai neînsemnat slujbaş. Legea şi Constituţia sunt invocate doar când trebuie să le respectăm noi, cei mulţi, ori când, din întâmplare, folosesc în vreun fel aleşilor noştri. Spuneam că suferă românul, România, românitatea şi românismul!

Am ajuns într-un loc în care cale de întoarcere nu e!

Spun că suferă românitatea, pen-tru că atât cei din ţară, cât şi cei plecaţi din ţară suferă din acelaşi comun mo-tiv: o conducere fără căpătâi, care nu asigură nici cele mai elementare drep-turi prevăzute de Constituţie – dreptul la muncă şi la un trai decent.

Suferă românismul, pentru că prin felul în care o parte dintre noi s-au comportat în afara ţării, iar «administra-torii» noştri aici cu cei veniţi de aiurea au compromis şi această noţiune. Am ajuns, câteodată, să ne fie ruşine că sun-tem români!

Suntem un popor şi o ţară care suferă!

Am trecut, în 1945, de la Moş Crăciun, la Moş Gerilă, iar în 1989, de la Moş Gerilă, din nou la Moş Crăciun. Şi astăzi nu-l mai aşteptăm pe niciunul… Sărbătorile vin doar pentru guvernanţii noştri, pentru aleşii noştri, pentru clasa politică şi liota care o înconjoară.

Noi îl rugăm pe Dumnezeu pentru o iarnă cât mai blândă.

Quo Vadis?

Petru Vasile Tomoiagă

Grădiniţa cu Program Prelungit Chişoda

Locul mi-nunat în care inocenta îşi are locul întodeau-na şi lumea în care jocul este la el acasă îl cunoaştem cu toţii ca fiind grădiniţa.

Grădiniţa P.P. Chişoda este situată în strada Nicolae Firu, Nr. 56, localitatea Chişoda şi funcţionează din anul 2006 cu 4 grupe de preşcolari: 3 grupe cu program prelungit şi o grupă cu program normal. În fiecare an, numărul preşcolarilor a fost în creştere ajun-gând la 120 în anul şcolar 2010-2011.

Toate cadrele didactice sunt titulare, calificate şi preocupate

de perfecţionare continuă, prin cursuri şi grade didactice pentru a răspunde nevoilor preşcolarilor şi sistemului de învăţământ care se află într-o continuă schimbare.

Alaturi de educatoare îşi aduc contribuţia la asigurarea unui climat propice dezvoltarii copiilor: administratorul, asistenta medicală, bucătăreasa şi îngrijitoarele.

În cadrul educaţiei preşcolare se oferă copiilor posibilitatea de a se dezvolta din punct de vedere intelectual, fizic, moral şi socio - afectiv. Participarea copiilor la activităţile instructiv – educative din grădiniţă conduce la formarea adultului de mâine. Pe lângă activităţile zilnice, activităţile extracurriculare (serbări, excursii, vizite) pe care le desfăsurăm în grădiniţă sunt foarte apreciate de către copii şi de părinţi care îşi aduc contribuţia directă şi se implică în activitatea educativă alături de educatoare.

Datorită evoluţiei demografice din ultimii 5 ani şi creşterii numărului de copii, grădiniţa este sprijinită permanent de Primaria Comunei Giroc şi de Consiliul Local prin construirea, amenajarea şi dotarea unui spaţiu nou şi modern, care corespunde şi celor mai exigente norme.

Adelina Jianu, educator-coordonator Grădiniţa Chişoda

urmare din pagina 1

Activităţi extraşcolare la Chevereşu Mare

Şcoala cu clasele I-VIII Chevereşu Mare are împreună cu structurile sale un număr de 197 elevi, care învaţă în trei corpuri de clădire dintre care unul este construit în anul 2009. Unitatea de învăţământ deţine şi o sală de sport, construită în 2004. De clădi-rea nouă beneficiază elevii ciclului primar (clasele I-IV). Clădirea conţine patru săli de clasă dotate cu mobilier nou, o cancelarie şi grupuri sanitare pentru băieţi, fete, profesori. Încălzirea se realizea-ză cu ajutorul unei centrale pe lemne care deserveşte toate cele trei corpuri de clădire. Şcoală noastră are un laborator de informatică, dotat cu o reţea de calculatore performante de care beneficiază toţi elevii şcolii.

În luna septembrie 2010, elevii şi o parte din cadrele didacti-ce a şcolii noastre au participat împreună cu voluntarii Consiliului Judeţean Timiş la acţiunea „Let’s do it Romania”, care a avut că scop strângerea deşeurilor plastice din pădurea aflată în vecinătatea comunei. Elevii s-au implicat şi în alte activităţi extraşcolare: „Stop accidentelor rutiere. Viaţa are prioritate” s-a desfăşurat în partene-riat cu poliţia comunei Chevereşu Mare şi a avut că scop prevenirea accidentelor rutiere. Pe parcursul lunii octombrie a avut loc „Măşti

şi costume de Halloween” , care a constat în următoarele concur-suri: cea mai înfricoşătoare mască şi cel mai înfricoşător dovleac.

Concursul de cultură generală „Euroşcolarul - Cu Europa ... la joacă” a constat în verificarea cunoştinţelor de cultură generală a elevilor din clasele V-VIII ai şcolii noastre. Activitatea extraşcolară „Sunt român, român voinic!” s-a adresat elevilor din clasele I-VIII şi a avut că scop stimularea patriotismului micilor şcolari. În data de 22 decembrie 2010, în şcoala noastră se va desfăşura activitatea „Serbarea pomului de Crăciun”, în cadrul căreia Consiliul Local va oferi cadouri elevilor.

Prof. Gabriela Roşu

An bogat pentru şcoala din Chişoda

Misiunea Şcolii cu clasele I-VIII « Iosif Ciorogariu» din Chişoda este aceea de a asi-gura tuturor elevilor o educaţie de calitate, prin centrarea învăţării pe elev, prin utilizarea unor metodologii de lucru noi, prin impli-carea părinţilor şi a reprezentanţilor comunităţii în pregătirea şi evoluţia în carieră a elevilor. Noi oferim fiecărui copil şanse egale prin adaptarea procesului instructiv educativ la particularităţile individuale ale elevilor. Mijloacele de învăţământ existente permit o abordare a lecţiilor în concordanţă cu noile cerinţe educaţionale.

Astfel, elevii  noştri au obţinut numeroase premii şi rezul-tate onorante, diplome de merit  la concursul judeţean de creaţie literară «Spiritele toamnei», concursul educaţional «Scrisoare pentru Moş Crăciun», festivalul internaţional de folclor «Vetre străbune», concursul internaţional de poezie «Muguri şi aripi» şi concursurile naţionale: «Micul matematician», «Cangurul lingvist» în limba engleză, «Bucuriile primăverii», «Bucurie de Crăciun», «Canguraşul matematician», «Mediakinder», «Poveştile Canguru-lui». Participarea elevilor noştri la Olimpiada Mărţişorului de la Săcălaz din martie 2010, a adus acestora şi şcolii numeroase pre-mii, ei obţinând 4 premii I, 10 premii II şi 6 premii III la discipli-nele istorie, matematică, biologie, fizică, chimie, geografie.

Avem un colectiv de dascăli competenţi, majoritatea cu gradul I, preocupaţi în permanenţă de realizarea unui proces educativ efi-cient şi motivant. Urmare a bunei pregătiri profesionale a cadrelor

didactice, absolvenţii şcolii noastre au fost admişi cu toţii la licee de renume din municipiul Timişoara.

Şcoala noastră participă la proiectul ,,Internet pentru Şcoala Mea,,, la iniţiativa M.Ed.C.S., finanţat de Uniunea Europeană, proiect care prevede dotarea unităţii şcolare cu conexiune broad-band la internet. M.Ed.C.S împreună cu Fundaţia Educaţională Oracle, care coordonează programul ThinkQuest, au stabilit extin-derea acestui program în România. Şcoala noastră este înscrisă la acest program care este un mediu online de proiect în care profe-sori şi elevi se angajează să colaboreze în învăţare. El permite ele-vilor să-şi dezvolte abilităţi cum ar fi creativitatea, lucrul în echipă, comunicare, tehnologie şi aptitudini.

În conformitate cu Acordul semnat între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, voluntara Marisa Gwidt, de la Corpul Păcii, lucrează în parteneriat cu d-na prof. Gabriela Vlasie, desfăşurând activităţi educative la clasă, care să încurajeze participarea activă a elevilor. Alături de proiectele locale deosebite, s-au desfăşurat şi altele naţionale: «Mai informat, mai sănătos», «Şcoli pentru un viitor verde». Elevii noştri participă la activităţi comune cultural-sportive cu cei de la şcolile din Jebel, Şag, Carani, Giroc şi Săcălaz.

Şcoala din Chişoda este modernă, dotată cu tot necesarul pen-tru desfăşurarea lecţiilor într-o atmosferă  civilizată, confortabilă. Pentru aceasta s-au alocat sume importante de către Consiliul local şi Primăria comunei Giroc, domnul primar Iosif-Ionel Toma implicându-se personal în toate acţiunile culturale şi gospodăreşti ale unităţii noastre de învăţământ. Ca urmare, dotarea sălilor de clasă, a laboratoarelor şi a cabinetelor, precum şi a bazei sportive, corespund standardelor actuale, iar prin intermediul celor zece cal-culatoare, cu care este dotat cabinetul de informatică, realizăm o integrare perfectă a mijloacelor moderne în toate disciplinele de învăţământ.

Director, prof. Marieta Deneş

Page 3: Quo vadis? Praeuniversitaria - sindicatspiruharettimis.ro · resturile textile, polistirenul, ambalajele uzate, crenguţele, frunzele uscate, florile presate etc au devenit decoraţiuni

3decembrie 2010

www.sindicatspiruharettimis.ro

Psihologia educaţiei este disciplină ştiinţifică distinctă - în cadrul psihologiei - care include atât concepte cât şi metode de studiu specifice pe de o parte psihologiei, pe de altă parte educaţiei.Psihologia educaţiei cuprinde:• un corp de cunoştinţe structurat prin întrepătrunderea

conceptelor şi modelelor explicative oferite de psiho-logia generală, psihologia învăţării şi dezvoltării, psi-hologia copilului, psihologia adaptării, igiena mintală, consilierea psihopedagogică, ştiinţele educaţiei, psiho-logia socială şi organizaţională, genetica, antropologia, sociologia.

• “ramură distinctă a psihologiei, disciplină cu metode şi tehnici de cercetare proprii, cu teorii proprii, o ştiinţă complexă care studiază problemele curente ale educaţiei pentru a formula principii, modele, teorii cu privire la metodele de predare şi instruire, la procesele cognitive şi afective ale elevilor, la procesele sociale şi culturale care au loc în şcoală” (Woolfolk, 1998, p.11).

Arii şi teme de cercetare“Tetrada Instrucţie - Educaţie – Învăţare –Dezvoltare” (P.Golu, 2001)• instrucţia în centrul căreia se află acţiunea de pre-

dare - proces de informare şi mod de relaţionare informaţională a profesorului cu elevul;

• educaţia - procesele de influenţare, modelare şi formare a personalităţii umane;

• învăţarea - dobândirea de experienţă;• dezvoltarea - câştigurile interne, sedimentarea

experienţei în structuri de personalitate stabilă.Educaţia este procesul prin care societatea transmite noilor membri valorile, credinţele, cunoştinţele şi expresiile sim-bolice care fac posibilă comunicarea în societate. Învăţare este schimbare relativ permanentă a comporta-mentului individului sau a potenţialului comportamental (sau a abilităţilor) ca rezultat al experienţei sau exerciţiului.Schimbare internă inferată pe baza comportamentului.Învăţarea poate fi comparată cu alt proces primar care pro-duce schimbări relativ permanente – maturizarea – care rezultă din creşterea şi dezvoltarea biologică.Rolul psihologiei educaţiei este:• de a formula “principii generale privitoare la relaţiile

dintre variabilele care ţin de mediul educaţional (inde-pendente) şi variabilele care ţin de actele de comporta-ment (dependente)”(D.Ausubel, F.G.Robinson, 1981)

• Asigură înţelegerea proceselor predării şi învăţării care au loc în cadru formal precum şi dezvoltarea modalităţilor de optimizare a metodelor acestor două procese.

• Teme importante ale psihologiei educaţiei: dezvoltarea psihică (dezvoltarea cognitivă, motivaţional-afectivă, morală), învăţarea relaţiile sociale în cadrul şcolii, pre-darea.

Cercetarea în psihologia educaţională (cf. John W. Santrock)Caracteristici: • obiectivitate• sistematiccitate• testabilitateProvocările cercetării:• Conceptualizarea problemelor • Colectarea datelor • Formularea concluziilor • Elaborarea teoriei pe baza concluziilor • Etica – Cercetătorii protejează participanţii de vătămări

fizice sau psihice Psihologia şcolară:• domeniu al psihologiei aliniată psihologiei educaţionale• domeniu aplicat al psihologiei, reprezentat în APA de

Divizia 16 (Psihologie Şcolară) şi de alte organizaţii profesionale, cea mai mare fiind Asociaţia Naţională a Psihologilor Şcolari (NASP – National Association of School Psychologists)

Psihologia şcolară - domeniu focalizat pe modul în care sunt satisfăcute nevoile educaţionale, comportamentale şi de sănătate mentală ale copiilor în şcoală.

PROF. ANA RADUŞCOALA CU CLS. I-VIII, NR. 21, “VINCENŢIU

BABEŞ”

Aflat la a patra ediție, Forumul reunește educatori din toată țara care descoperă și diseminează modele și instrumente de învățare inovative

Timişoara, 17 noiembrie 2010 – Fundația EOS România, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Microsoft România a organizat în perioada 19 – 20 noiembrie 2010 la Centrul de Afaceri din Timişoara a patra ediție a Forumului Inovatorilor în Educație. Tema ediției din acest an afost “Comunitate, colaborare şi teh-nologie inovativă în şcoli”, iar organizatorii îşi propun să răspundă la întrebarea: “Cum aș putea face învățarea mai accesibilă și relevantă, cum aș putea induce mai ușur dorința de a învăța în rândul elevilor mei? “ Ca răspuns la aceaste întrebări, Fundația EOS Romania, în parteneriat cu Mi-crosoft Romania – Programul Partners in Learning, s-a angajat să aducă împreună educatori din toată țara pentru a descoperi, împărtăşi şi îmbunătăți modele şi instrumente de învățare innovative.

Forumul Inovatorilor în Educaţie este o propunere adresată cadrelor didactice care folosesc în mod inovativ tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) la clasă. Potenţialul creator al educatorilor este astfel stimulat încât să exploreze şi exploateze tehnologii moderne, cu scopul de a pregăti tinerii pentru viaţa în societatea informaţională şi în Economia Bazată pe Cunoaştere. Este o onoare pentru noi să organizăm un eveniment care aduce laolaltă inovatori în educaţie din toată ţara pentru a împărtăşi experienţe şi impre-sii. În ediţiile anterioare ale Forumului, metoda expoziţiei a fost apreciată în mod desosebit de către participanţi, permiţându-le acestora să interacţioneze individual cu iniţiatorii proiectelor şi să ia parte la mici dezbateri de grup”, declară Gabriela Barna, Directorul Fundaţiei EOS România.

Mii de profesori din România folosesc cu entuziasm tehnologia informațiilor în procesul didactic sau pentru a stimula elevii să devină competitivi. Aceşti profesori au creat sau participa activ la comunități virtuale de schimb de

experiență. Pentru ei utilizarea cloud computing devine un loc comun. Cei peste 300 de profesori şi directori de şcoală ce se vor întâlni la forumul din Timişoara se perfecționează de la an la an şi demonstrează uşurința folosirii resurselor TIC alături de tablă şi cretă.

În fiecare an ne propunem în România să experimentăm alături de comunitatea profesorilor inovativi. Anul trecut am experimentat programul Școli Partenere ale școlii Pathfinder. Rezultatul: în România am ajutat căteva școli să facă schimb de experiență direct și online, iar global, am inspirat progra-mul global Partners in Learining să deschidă o nouă secțiune intitulată Școli Participante Inovative. Anul acesta lansăm 3 provocări: workshop-uri interactive și practice pentru toti participanți, workshopuri dedicate directorilor de școală și, în plus lansăm un pod de colaborare între profesori și studenți din mediul universitar cu profesori și elevi din preuniversitar. Vrem ca alături de MECTS și partenerii noștri tradiționali să provocăm managerii de școală să reformeze educația din inte-rior, pentru era digitală, a declarat Sanda Foamete, SNR Manager pentru Audiență Educațională şi Academică.

La ediția de anul trecut a forumului, profesora Mihae-la Garabet, de la liceul Grigore Moisil din Bucureşti, în calitate de câştigătoare a locului I, a reprezentat România la regionala de la Berlin, unde a fost selecționată printre finaliştii de la Forumul Internațional, desfăşurat la Cape Town, în Africa de Sud.

În cadrul expoziţiei-concurs au fost prezentate proiecte educaţionale în domeniul utilizării noilor teh-nologii în procesul instructiv-educativ. Dintre cele 47 de proiecte selectate, cel care a obţinut marele premiu va re-prezenta România la Forumul regional, care se va desfăşura anul viitor la Moscova. Profesorul căştigător va avea şansa să îmbunătățească valoarea proiectului şi astfel vor creşte şansele de selecție pentru finala din Statele Unite, din Noiembrie 2011. Informații suplimentare: www.eos.ro

Despre Fundaţia EOS - Educating for an Open Society România

Fundaţia Educating for an Open Society România (EOS) este o organizaţie neguvernamentală, non-pro-fit înregistrată în România în anul 1998 şi are sediul la Timişoara. De 12 ani, EOS România s-a dedicat dezvoltării societăţii informaţionale din România, axându-se pe două direcţii prioritare:

Introducerea şi dezvoltarea unor programe de formare şi perfecţionare a cadrelor didactice în domeniul utilizării noilor tehnologii informaționale în procesul instructiv - educativ;

Dezvoltarea unor programe destinate comunităţii mai largi, cu accent pe utilizarea noilor tehnologii informaţionale şi comunicaţionale

Despre Microsoft Partners in Learning

Programul Microsoft Partners in Learning face posibilă viziunea companiei privind educația: Prin tehno-logie facilităm accesul la experienţe educaţionale persona-lizate şi permitem tuturor să îşi dezvolte potenţialul social şi economic. Componentele programului Parteneri pentru Educaţie sunt:

Şcoli Inovative: Încurajarea şcolilor să utilizeze re-surse de formare a elevilor, expertiză şi modele de tehnolo-gie care ajută la pregătirea mai bună a eleviilor pentru viaţa şi munca în secolul XXI.

Profesori Inovativi: Încurajarea profesorilor să folosească instrumente, forumuri şi resurse care construiesc comunităţi de practică, susţin colaborarea şi accesul la conţinut de calitate. Profesorii sunt astfel stimulaţi să integreze TIC în procesul educațional, să facă lecţiile mai atractive şi proiecte interdisciplinare cu elevii.

Elevi Inovativi: Încurajarea elevilor să utilizeze TIC în activitatea şcolara şi de studiu pentru a dezvolta competenţe de integrare în societatea cunoaşterii şi pe piaţa muncii.

prof. Carmen Iancu Burcea

Fundația EOS România, în parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Microsoft România organizează Forumul Inovatorilor în Educație

PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI PSIHOLOGIA FORMĂRII ŞI DEZVOLTĂRII FIINŢEI UMANE PE ÎNTREG PARCURSUL VIEŢII

Page 4: Quo vadis? Praeuniversitaria - sindicatspiruharettimis.ro · resturile textile, polistirenul, ambalajele uzate, crenguţele, frunzele uscate, florile presate etc au devenit decoraţiuni

decembrie 20104

www.sindicatspiruharettimis.ro

Festivalul inter-naţional de creaţie literară religioasă româ-nească „Lumină Lină” este organizat în fie-care an de „Înălţarea Sfintei Cruci” sau în preajma datei aces-teia (14 septembrie), desfăşurându-se sub auspiciile Societăţii Culturale „Patrimo-niu” din Timişoara, D e s p ă r ţ ă m â n t u l u i „Ioachim Miloia” Timişoara al Astrei,

Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” din România - Filiala Timiş, S.I.I.P. Timiş – Federaţia „Spiru Haret” şi Liceului Teoretic „Vlad Ţepeş” din Timişoara, fiind înscrisă în Agen-da culturală a Consiliului Judeţean Timiş, care o sprijină financiar. Primele patru ediţii s-au desfăşurat la Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, cea de-a cincea a fost găzduită de Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş” din Timişoara, iar cea de-a şasea şi cea de anul acesta au avut loc, la Art-Club „Iulia”, din B-ul 16 Decembrie 1989 nr. 6, Timişoara.

Ediția a VII-a (cea din acest an) a debutat, în data de 14 septembrie 2010, la ora 1600, cu Binecuvântarea participanţilor de către Prea onoratul părinte consilier, preot drd. Zaharia Pereş, continuând cu un cuvânt de salut din partea organizatorilor (Aurel Turcuş, preşedinte al Societăţii Culturale „Patrimoniu” din Timişoara şi al Despărţământului „Ioachim Miloia” Timişoara al Astrei, Răzvan Hrenoschi, director executiv Direcţia de Coope-rare şi Informatică din cadrul C.J. Timiş Virgil Popescu, preşedinte al Sindicatului Independent al Învăţământul Preuniversitar Timiş şi vicepreşedinte al Federaţiei Sin-dicatelor din Învăţământul Preuniversitar „Spiru Haret” din România, Tiberiu Ciobanu, preşedinte al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” din România - Filiala Timiş) şi prezentarea oaspeţilor. În continuare, au fost decernate premiile concursului de către preşedintele juriului, scriito-rul Aurel Turcuş şi s-a susţinut o comunicare în plen (cu titlul Literatura românească de factură istorico-religioasă de-a lungul timpului) de către Otilia Breban şi Tiberiu Ciobanu.

A urmat apoi o masă rotundă cu tema: Caracteristici ale creaţiei literare religioase, moderată de mare nostru poet şi critic literar Eugen Dorcescu. În finalul manifestării s-a desfăşurat un Amvon literar-muzical (lecturi ale autorilor

din creaţiile premiate şi recitaluri muzicale, vocale şi ins-trumentale de factură religioasă susținute de către Florica Munteanu şi Vasile Gondoci).

Încă de la demararea acestui festival, s-a putut constata că a stârnit un larg interes din partea scriitorilor - mem-bri sau nemembri ai Uniunii Scriitorilor din România - de toate vârstele: copii, adolescenţi, adulţi - până la etatea senectuţii.

Bogata participare la concursul literar al manifestării (la această ediție înscriindu-se în concurs peste 100 de participanți) este învederată şi de marele număr de premii (câteva zeci) oferite, la fiecare ediţie. La ediţia din acest an (ca dealtfel şi la ediţiile anterioare) au fost prezenţi şi autori de peste hotare. De asemenea, în concurs au fost reprezen-tate toate genurile literare: poezie, proză, eseu, reportaj, teatru.

Manifestarea s-a bucurat şi de prezenţa unui nume-ros public spectator, iubitor de creaţie literară religioasă românească şi a fost puternic mediatizată în presa scrisă şi audio-vizuală locală şi nu numai.

Organizatorii au anunțat că, la ediția de anul viitor, va avea loc lansarea unui volum cuprinzând creațiile premiate la această ediție. De altfel, creațiile premiate la fiecare ediție au fost publicate fie în volum [colectiv(creațiile premiate la ediția I, din anul 2004, au fost publicate în volumul Lumină Lină , Editura Eurostampa, Timişoara, 2004, volum îngrijit de Aurel Turcuş şi lansat în cadrul celei de-a II-a ediții, în anul 2005) sau de autor (la ediția a III-a, din anul 2006, a fost lansat volumul Templul îngerilor, Editura Eurostampa, Timişoara, 2006, volum de debut al adolescentei în vârstă de numai 14 ani, Laura-Maria Hațieg, care a obținut la ediția I a Festivalului nostru, premiul de debut la secțiunea poezie, iar la ediția a II-a , acelaşi premiu la secțiunea proză, editarea acestui volum având drept scop încurajarea şi răsplătirea sa de către organizatori)], fie în suplimentul „Lumină Lină” al revistei „Columna 2000”(creațiile pre-miate la ediția a II-a, au apărut în nr. 23-24/2005, cele de la ediția a III-a au fost publicate în nr. 27-28/2006, iar cele de la ediția a VI-a în nr. 39-40/2009). De asemenea, la ediția a V-a, a fost lansat volumul Lumină Lină. De la Varlaam la Ioan Alexandru (culegere de poezie religioasă, îngrijită de Aurel Turcuş), volum apărut la Editura Eurostampa din Timişoara, în anul 2008.

În continuare, publicăm lista laureaților Concursului din cadrul Festivalului din acest an:

Premiile de excelență „Dosoftei” - Prea Onoratu-lui Părinte dr. Ionel Popescu şi profesorului Constantin Brătescu (pentru excelentul volum de studii „Patriarhul Miron Cristea – cuvântări”)

Premiul de excelență „Dosoftei” - Prea Onoratului Părinte dr. Ioan Bude (pentru volumul „Timişoara – oraşul intern”)

Premiul de excelență „Dosoftei” - revistei „Homo Reli-giosus” a Liceului Teoretic„Vlad Ţepeş” Timişoara

Premiul de excelență „Dosoftei” - revistei „Familia” din Petrovasâla, Serbia

Prinos de mulțumire „Zarişti etnice” - scriitorului Va-sile Barbu din Uzdin - Serbia pentru fructuoasa colaborare la organizarea Festivalului „Lumină Lină”

Premiile de excelență „Zarişti etnice” - poeţilor Ioan Baba şi Ionel Stoiţ (reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Banatul sârbesc)

Marele Premiu „Dosoftei” pentru note de călătorie - prozatoarei Ana Niculina Ursulescu (reprezentantă a comunităţii româneşti din Banatul sârbesc)

Premiul special „Prinos de mulţumire” - profesorului Călin Chincea (acordat, drept recompensă pentru promo-varea literaturii religioase)

Premiile de excelență „Juventute” pentru creaţie poetică - elevilor: Daciana Cărăbaş, Emanuela Petcu şi Vasilica Cimpoescu

Premiile speciale „Juventute” pentru creaţie poetică - elevilor: Sebastian Trufea, Tudor Valentin Ursu şi Roxana Glăvan

Marele Premiu „Dosoftei” pentru creaţie poetică - Florica Munteanu (Cuc)

Premiul I pentru creaţie poetică – Ana Ghiaur Premiile speciale pentru creaţie poetică – Corina Ru-

jan, Felicia Crihan Iancu, Gabriel Istov Premiul de excelență pentru creație poetică - Ana CaiaPremiul special „Dosoftei” pentru creație poetică -

Maria Izgherean şi Petru JichiciPremiul de excelență „Dosoftei” pentru creație poetică

- Anatol CovaliMarele Premiu pentru ilustraţie de carte religioasă şi

pictură de icoane - artistei plastice Consuela Grigorescu Premiul I „Dosoftei” pentru eseu şi proză - Laurențiu

NistorescuPremiul de excelență pentru eseu şi proză - Petru Va-

sile TomoioagăPremiul special pentru eseu şi proză - Sorin Precup Premiul special pentru eseu (pentru comentariu didac-

tico-religios) - Otilia Breban şi Diana SarcaPremiul de Excelenţă pentru interpretare muzicală

religioasă - cantorului lugojean Vasile Gondoci

prof. DIANA SARCAVicepreședinte S.I.I.P. Timiș „Spiru Haret”

Festivalul internaţional de creaţie literară religioasă românească „Lumină Lină” la cea de-a VII-a ediţie

Din ceea ce cunoaştem putem spune că există multe modalităţi de dinamizare a procesului de învăţământ şi de înlăturare a impresiei de vechi-demodat sau “prăfuit” a acestuia. Astăzi, în şcolile noastre, metodele de predare sunt cele preponderant interactive, participative şi colabo-rative, centrate pe elev, nu centrate pe profesor. Deşi pare o strategie onestă, democrată, din punctul de vedere al educaţiei pentru toţi, există factori obiectivi care împiedică educaţia prin centrarea pe elev. În faza predării-învăţării conţinuturile ştiinţifice riguroase, dirijate, reclamă centra-rea pe professor şi numai în anumite situaţii centrate pe elev.

Furnizarea de informaţii ştiinţifice ţine de respon-sabilitatea şi activitatea profesorului, iar fixarea poate fi interactivă, participativ-colaborativă. Este bine ca un pro-fesor să cunoască şi să aplice un număr cât mai mare de metode didactice pentru a evita devalorizarea metodei prin repetiţie. Elementele de creativitate trebuie să fie mereu prezente.

Metodele participative sunt mai obositoare pentru practicanţii actului didactic, spre deosebire de cele clasice care sunt mai pasive şi relaxante. Elevii, care au un număr destul de mare de ore pe zi şi pe săptămână, au ca reacţie de răspuns lipsa participării. Chiar şi în activităţile parti-cipative, în situaţia lucrului în echipe, aceştia se relaxează imediat după raportare sarcinilor ca reacţie de răspuns la efortul depus şi nu mai receptează informaţiile celorlalte echipe.

Metodele participative cer un număr mare de ore de pregătire a lecţiilor din partea profesorului, efortul de proiectare, materiale mari şi măsuri speciale de diminuare a riscului de a apărea situaţii neprevăzute, care ar distruge întreaga activitate. De aceea profesorul trebuie să aibă mai multe alternative de abordare a lecţiei. Lecţia însăşi ar putea să fie simţita ca prea scurtă pentru desfăşurarea corectă a scenariului didactic.

Caracterul discontinuu al tipului de învăţare apare din cauză că tipul de învăţare participativ la şcoală este diferit

cel de acasă, care este individual şi reflexiv.Spre deosebire de predarea participativă, evaluarea este

clasică pentru că se ierarhizează şi se sancţionează în conti-nuare, are valoare socială şi de vehiculare de conţinuturi şi nu aptitudini de joc şi de integrare participativă.

Transpunerea conţinuturilor în jocuri şi abordări interactive poate accentua informaţii care nu sunt foarte importante, în schimb se pot pierde informaţii din cauza imposibilităţii de a le integra în lecţie.

Timpul de gândire impus de profesori în cazul lucrului în echipe este de 3-4 minute pentru fiecare sarcină, timp ce nu va fi niciodată respectat de elevi şi va duce la obţinerea aproape întotdeauna a unor rezultate incomplete sau a unor evaluări superficiale.

Aşadar, metodele active-participative presupun prudenţă în utilizare. Dar metodele nu trebuie ignorate pentru că dinamizează procesul de predare-învăţare şi îi motivează pe elevi.

Prof. Lelia Lal

Dezavantajele lucrurilor în echipă şi ale metodelor participative

Page 5: Quo vadis? Praeuniversitaria - sindicatspiruharettimis.ro · resturile textile, polistirenul, ambalajele uzate, crenguţele, frunzele uscate, florile presate etc au devenit decoraţiuni

5decembrie 2010

www.sindicatspiruharettimis.ro

Matematica pentru toţi...

La începutul toamnei, dascălii se reîntâlnesc, cu aceeaşi dăruire şi pasiune, pentru a demara acţiuni manageriale şi organizatorice comune menite a contribui la structurarea tuturor demersurilor didactice pentru anul şcolar 2010-2011.

Activitatea cercurilor pedagogige ale învăţătorilor se desfăşoară într-o formulă inedită, dar, în acelaşi timp, practică şi eficientă, având în vedere modul de abordare şi oportunităţile create: activităţi demonstrative, referate în domeniu, schimburi de experienţă între şcoli, la nivelul judeţului, proiecte tematice, mese rotunde etc.

În cadrul celor patru activităţi anuale, două activităţi de cerc şi două schimburi de experienţă, învăţătorii au posibi-litatea să dezbată teme care fac obiectul preocupărilor lor la momentul respectiv. Interesul acestora s-a concentrat, în acest an, pe teme de interes major pentru învăţământul românesc în reformare sau pe teme specifice nivelului clasei la care predau: „Matematica pentru toţi”, „Calitate în pre-darea Ştiinţelor / Didactica disciplinelor istorie, geografie, ştiinţe ale naturii în contextul noilor abordări curriculare”).

Modalitatea ingenioasă de organizare a cercurilor pe-dagogice asigură, de fiecare dată, o afluenţă nemaiîntâlnită şi interes vădit spre cunoaştere. Fiecare cerc are arondate şcoli din aceeaşi zonă a municipiului Timişoara ( 4-5 şcoli din aceeaşi zonă), dar şi învăţători de la şcoli din mediul rural din zona limitrofă. Astfel constituite, cercurile desfăşoară activităţi viabile, învăţătorii din cele două medii, urban-rural, cunoscându-se între ei şi realizând un real schimb de informaţii şi de experienţă.

Maniera de lucru, interesul, dorinţa de cunoaştere sunt caracteristicile permanente ale celor care trudesc zilnic pentru ca sufletele elevilor noştri să poată vibra la fiecare”adiere”.

Un asemenea schimb de experienţă a avut loc, în data de 19 noiembrie 2010, la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 21 „Vincenţiu Babeş” din Timişoara, în cadrul cercului peda-gogic al claselor a IV-a, cerc coordonat de către doamnele profesoare Oprea Rodica şi Ilchi Mioara.

Activitatea propriu-zisă a avut tema: „Matematica pentru toţi”.

Sala primitoare a clasei a IV-a A şi-a aşteptat musa-firii amenajată de sărbătoare: o expoziţie cu materiale auxiliare utile în predarea disciplinei matematica (culege-ri de exerciţii şi probleme, caiete speciale, fişe de muncă independentă, softuri educaţionale pentru predarea mate-maticii la clasa a IV-a), creaţii şi produse personale ale ele-vilor (rebusuri matematice, puzzle-uri, eseuri cu tematică specifică – „În lumea cifrelor”, „Aventuri în ţara lui Mate”, ghicitori matematice, probleme rimate, caiete ale elevilor), auxiliare didactice create de către învăţători (culegeri de jo-curi matematice, culegeri de exerciţii şi probleme, aplicaţii matematice pe computer): înv. Rodica Dinu, înv. Otilia Tenie, prof. Mioara Ilchi.

Directorul unităţii şcolare, Doamna profesor Angheli-na Barbu, cu real profesionalism, a prezentat oportunităţile oferite, în învăţarea matematicii, de baza materială a şcolii: reţea de calculatoare, discipline opţionale axate pe aplicaţii pe computer, o bibliotecă cu mii de volume, cabinete şi laboratoare de specialitate.

Activitatea a debutat prin prezentarea unor referate pe tematica dată:

referatul cu tema „Metode activ-participative utilizate în învăţarea matematicii la ciclul primar”, prezentat de către doamna învăţătoare Alina Simionescu, de la Şcoala Privată „Casa Speranţei” Timişoara;

referatul cu tema „Organizarea şi desfăşurarea jocu-lui didactic matematic” prezentat de către doamnele învăţătoare Rodica Dinu, Otilia Tenie şi Mioara Ilchi de la şcoala-gazdă.

Apoi, elevii clasei a IV-a A, prof. Mioara Ilchi, au ofe-rit demonstraţii practice legate de aplicaţiile matematice pe computer. S-au remarcat elevii: • Teodora Boancheş - probleme rimate; • Larisa Bîrneanţ – rebus matematic;• Alex Stăniş – puzzle matematic; corpuri geometrice –

generare din figuri geometrice;• Robert Mîndru – ghicitori matematice;• David Horvath – test, în timp limitat, pentru verifica-

rea tablei împărţirii; unităţi de măsură;• Onisim Baidoc - test, în timp limitat, pentru verificarea

tablei înmulţirii;• Bogdan Marian – numere naturale 0-1000000; jocuri

animateTrăim într-o epocă a inteligenţei şi a imaginaţiei

constructive, epoca în care matematica -  „regina ştiinţelor”, aşa cum a numit-o Gauss, este chemată să-şi îndeplinească rolul de factor esenţial în adaptarea rapidă a fiecărui cetăţean la cerinţele mereu crescânde, impuse de societatea în care trăim.

Suntem conştienţi că astăzi nu mai există domeniu de activitate umană care să nu foloseasscă într-o oare-care măsură matematica, de aceea predarea acesteia tre-buie realizată într-un stil modern şi eficient începând din ciclul primar. Societatea are nevoie de un om cu gândire creatoare, inventiv, explorator, îndrăznet. Schimbările ce se petrec în concepţiile despre învăţământ situează într-o perspectivă nouă dezvoltarea gândirii elevilor, formarea gândirii creatoare.

În această idee, încercăm să răspundem receptivităţii la înnoire, care la copii se manifestă încă de la vârsta de 6-7 ani, să satisfacem nevoia de joc, proprie copilului, dar şi adultului modern, să ajutăm copilul să se apropie de matematică fără teamă, cu dragoste şi să-i sădim plăcerea şi nevoia de a învăţa continuu.

Învăţător Rodica DinuProfesor Mioara IlchiÎnvaţator Otilia Tenie

La început de drumÎn zilele noastre comunicarea este mai mult decât

o activitate socială, este o necesitate. Din nevoia de co-municare, reluăm drumul acestei reviste şcolare, care va oglindi activităţile din unitatea noastră de învăţământ. Astfel, cu o apariţie lunară de 8 pagini, revista va cuprinde activităţile preşcolarilor de la Grădiniţa PP Giroc, activităţile şi lucrările elevilor din clasele I-IV, dar şi activităţile desfăşurate de elevii din ciclul gim-nazial.

O pagină a revistei va fi rezervată domnului pro-fesor Mathew Easterwood şi activităţilor iniţiate de dânsul, motiv pentru care va fi bilingvă. De asemenea, o pagină va fi rezervată creaţiilor elevilor, în versuri sau proză, selectate de doamnele profesoare de limba română.

Tot în paginile revistei vom încerca să surprindem atât evenimente istorice sau culturale, cât şi portrete ale unor personalităţi marcante pentru viaţa şcolii sau cultura românească în general. Revista va mai cuprinde o pagină de divertisment cu probleme pentru cei interesaţi şi o rubrică de curiozităţi.

Deoarece dorim ca revista fie o cale de dialog, aşteptăm sugestii şi materiale din partea părinţilor ele-vilor şi a preşcolarilor.

La început de drum, sperăm că revista noastră se va bucura de aceeaşi apreciere chiar şi în această nouă formulă şi că, în timp, va fi îmbunătăţită datorită feed-back-ului oferit de cititori.

Prof. Melentina COSTA, director Şcoala cu clasele I-VIII Giroc

„ŞCOALA NOASTRĂ” – REVISTA ŞCOLII CU CLASELE I-VIII DIN GIROC

Toamnă, dulce toamnă,Ce te-mbraci ca şi o doamnă.Cu mantaua ruginieŞi cu rochia aurie.

Cu viforniţa cea reaCu vântul care bătea,Ploia parcă începea,Şi cocorul iar pleca.

A căzut pe iarbă bruma,De pe munte pleacă turma.Frunzele se ofilesc,Crizantemele-nfloresc.

Păsările au plecat,Fluturaşii au zburat.Norii suri s-au aşezat,Chiar la noi, chiar peste sat.

Munţii au rămas pustii,Bruma cade pe câmpii.Afară nu sunt copiiNu mai sunt nici ciocârlii.

Flavia MARIŞClasa a V-a A

Toamnă, dulce toamnă

Page 6: Quo vadis? Praeuniversitaria - sindicatspiruharettimis.ro · resturile textile, polistirenul, ambalajele uzate, crenguţele, frunzele uscate, florile presate etc au devenit decoraţiuni

decembrie 20106

www.sindicatspiruharettimis.ro

OFERTA DE PROGRAME A CASEI CORPULUI DIDACTIC TIMI

An COLAR 2010-2011

PiaŃa Iancu Huniade nr. 3,300029 Timioara Tel/fax: 0256/490452, Email: [email protected]

PROGRAME DE FORMARE ACREDITATE

Denumirea programului

DemocraŃie participativă: Proiectul cetăŃeanul – 25 credite

Grup Ńintă Cadre didactice care predau cultură civică la clasa a VII-a

Durata 89 ore

Formatori implicaŃi Lect. Univ. Drd. Darius Borovic – Univ. de Vest Timioara, Prof. Călin Diaconescu – metodist CCD Timi, Prof. Miodrag Ciuruchin

Număr de cursanŃi planificaŃi 25 cursanŃi (1 grupă)

Denumirea programului

Evaluarea didactică – dezvoltări recente – 11 credite

Grup Ńintă Programul se adresează cadrelor didactice de diverse specialităŃi.

Durata 43 ore

Formatori implicaŃi Asist univ. Dr. Crăciun Dana Carleta – Univ. de Vest Timioara Prof. Crîsnic Maria Prof. Minescu Melania

Număr de cursanŃi planificaŃi 100 cursanŃi (4 grupe)

EducaŃia în coala incluzivă 22 credite

Grup Ńintă Programul se adresează cadrelor didactice din unităŃi colare care au elevi cu CES.

Durata 80 ore

Formatori implicaŃi Dău Gapar Valeria, Cintean Lia, Jugariu Simona, Velciov Natalia, Maniu Isabela Camelia, Răducan Artemiza, Golcea Doina, Oprescu Maria

Număr de cursanŃi planificaŃi 100 cursanŃi (4 grupe)

Denumirea programului

CetăŃenia democratică i combaterea violenŃei - 15 credite

Grup Ńintă Programul se adresează cadrelor didactice de diverse specialităŃi.

Durata 60 ore

Formatori implicaŃi

Lect univ. drd. Darius Borovic Ivanov – Univ. de Vest Timioara Prof. Călin Diaconescu – CCD Timi Prof. LetiŃia Baba Prof. TanŃa Vaida Prof. Elena Petrica Psih. Oana Netian Psih. Alina Rus

IniŃiere IT i Utilizare AEL 25 credite

Grup Ńintă Programul se adresează cadrelor didactice de diferite specialităŃi

Durata 89 ore

Formatori implicaŃi

Prof. Adriana Sopon – formator SIVECO Prof. Norin Ardelean – formator SIVECO Prof. Vasile Roman – formator SIVECO Prof. Vasiliu Ileana – formator SIVECO Prof. Lupse Mircea – formator SIVECO

Număr de cursanŃi planificaŃi 20 cursanŃi (1 grupă)

Denumirea programului

Instruirea în societatea cunoaterii 25 credite

Grup Ńintă Programul se adresează cadrelor didactice de diferite specialităŃi

Durata 89 ore

Formatori implicaŃi Înv. Cristina Mihai, Înv. Vasile Miclău, Înv. Adi Matu, Prof. Adriana Roman, Prof. Vasile Roman, Prof. Adriana Sopon, Prof. Norin Ardelean

EducaŃie pentru informaŃie I 13 credite

Grup Ńintă

Directori, bibliotecari, profesori documentariti din învăŃământul preuniversitar, alŃi profesori care primesc responsabilităŃi de coordonare a centrului de documentare din coală.

Durata 48 ore

Formatori implicaŃi Prof. Antonina Panait

Număr de cursanŃi planificaŃi 25 cursanŃi (1 grupă)

Denumirea programului

EducaŃie pentru informaŃie II 13 credite

Formatori implicaŃi Prof. Antonina Panait Număr de cursanŃi

planificaŃi 25 cursanŃi (1 grupă)

Programul naŃional de dezvoltare a competenŃelor de evaluare ale cadrelor didactice

din învăŃământul preuniversitar (DeCeE) 15 credite

Grup Ńintă Programul se adresează personalului didactic din învăŃământul preuniversitar

Durata 60 ore

Formatori implicaŃi

andru Valentina, Stoian Adriana, Opria Virginia, Ciolac Mihaela, Bociu Cerasela, Jiroveanu Cristina, NeamŃu Gabriela, Popa Adriana, Gyuris Alexandru, Ionescu Sorin, Rou Adriana, Toader Adrian, aroniev DaniŃa, Magyari Sara, Petrior Sorina, Oancea Carmen, Graore Bogdan, Drăgu Georgeta, Blajovan Zeno, Boldea Petria-Elena, Otu Daniela, Seimeanu Nicolae, Frumuescu Rusalina, Murean Sofronie, andor Petru, Ciobanu Tiberiu, Bărbulescu Petronela, Subin Angela, Mara Romocia Maria, Vesa Estera, Andraoni Doina, Bandur Daniela, Fedorca LetiŃia, Beicu Rodica, Firu Rodica, Catona Cecilia, Dodea Adriana, Turic Monica

Număr de cursanŃi planificaŃi

150 cursanti (5 grupe)

OFERTA DE PROGRAME A CASEI CORPULUI DIDACTIC TIMI

An COLAR 2010-2011

PiaŃa Iancu Huniade nr. 3,300029 Timioara Tel/fax: 0256/490452, Email: [email protected]

CURSURI PROPUSE SPRE ACREDITARE

Denumirea programului ÎnvăŃământ pentru fiecare

Grup Ńintă cadre didactice din învăŃământul preuniversitar

Durata 75 ore

Formatori implicaŃi

prof. Florica-Maria Puca, prof. Alexandru Tiberiu MoŃ, prof. Ildiko Pataki prof. Mariana Boneac, prof. univ. dr. Dorel Ungureanu, lector univ. dr. Sorin Predescu, prof. dr. Mihaela Tilincă , lect. univ. dr. Mariana Craovan, asist. univ. Valentina Murean , prof. Rodica Emilia Beicu, prof. Monica Branga, prof. înv. primar Dorina LobonŃ, prof. Elena Samoilă, prof. Aurica Rogobete, prof. Simona Duiuleasa

Număr de cursanŃi planificaŃi 100 cursanŃi (4 grupe)

Denumirea programului

CompetenŃe transdisciplinare în învăŃământul preuniversitar

Grup Ńintă Cadre didactice din învăŃământul preuniversitar

Durata 72 ore

Formatori implicaŃi

prof. dr. Mihaela Tilincă ; prof. Ildiko Pataki, lector univ. dr. Sorin Predescu, prof. Mariana Boneac, lect. univ. dr. Mariana Craovan, prof. Florica-Maria Puca, prof. Alexandru Tiberiu MoŃ, prof. înv. primar Dorina LobonŃ, prof. Rodica Emilia Beicu, prof. Călin Diaconescu

Număr de cursanŃi planificaŃi

100 cursanŃi (4 grupe)

OFERTA DE PROGRAME A CASEI CORPULUI DIDACTIC TIMIŞ AN ŞCOLAR 2010-2011

CURSURI AVIZATE

LA LA PROPUNEREA CASEI CORPULUI DIDACTIC TIMI

Denumirea programului

Dezvoltarea competenŃelor în domeniul educaŃiei părinŃilor

Grup Ńintă Educatoare, învăŃători, institutori, profesori în învăŃământul primar

Durata 24 ore Formatori implicaŃi Prof. psiholog: Tanko Maria

Număr de cursanŃi planificaŃi 100 cursanŃi (4 grupe)

Denumirea programului Consiliere i Orientare

Grup Ńintă Programul se adresează învăŃătorilor i profesorilor-diriginŃi.

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi

Formatori naŃionali: psih. Natalia Velciov, psih. Simona Jugariu (CJRAE Timi). Formatori judeŃeni: Balaci Ileana, Gabor Ildiko, Dodea Adriana, Beicu Rodica, Horga Simona, Botea Adriana, Micicoi Mihaela, Băran Mariana, Băran Alexandru, Biriescu Adelina Gabriela, Bogici Velinca, Borca Claudia, Chelaru Claudia, Ciurdar Adriana, Cojocaru Lidia, Florescu Luciana, Iancovici Wolf Miriana, Mateescu-Pacălău Florina, Bontescu Radu, Cintean Lia, Crăciun Ileana, Dragomir Daniela, Drai Adriana, HaŃegan Mihaela, Iosa Alina, Marincu Aspazia Zîna, Munteanu Cristina, Petrov Mihaela.

Număr de cursanŃi planificaŃi

50 cursanŃi (2 grupe)

OFERTA DE PROGRAME A CASEI CORPULUI DIDACTIC TIMI

An COLAR 2010-2011

PiaŃa Iancu Huniade nr. 3,300029 Timioara Tel/fax: 0256/490452, Email: [email protected]

Denumirea programului Comunicarea eficientă

Grup Ńintă Programul se adresează cadrelor didactice de diferite specialităŃi.

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi Psih. Beatrice FranŃescu

Număr de cursanŃi planificaŃi

50 cursanŃi (2 grupe)

Denumirea programului Negociere i conflict

Denumirea programului Metode moderne de învăŃare-evaluare

Grup Ńintă Programul se adresează cadrelor didactice de diferite specialităŃi.

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi Prof. Bandur Daniela

Număr de cursanŃi planificaŃi

50 cursanŃi (2 grupe)

Denumirea programului Profesorul modern i noile tehnologii

Grup Ńintă Cadre didactice de diferite specialităŃi, cu aptitudini medii în utilizarea calculatorului.

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi Prof. Adina Terentean

Asigurarea calităŃii în învăŃământul preuniversitar

Grup Ńintă Cadre didactice de diferite specialităŃi.

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi Prof. Camelia Maniu – Inspector ISJ Timi Prof. Alina Melnic Prof. Cristina Purdea Prof. Marius Huzoiu – consultant ARACIP

Număr de cursanŃi planificaŃi

100 cursanŃi (4 grupe)

Denumirea programului

Managementul finanŃării învăŃământului preuniversitar în

procesul de descentralizare

Grup Ńintă Directori, directori adjuncŃi

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi Prof. drd. Ec. Ana Crăsneanu - auditor expert contabil

Managementul resurselor umane pentru secretari-efi i contabili-efi

Grup Ńintă Secretari-efi, Contabili-efi

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi Prof. drd. Ec. Ana Crăsneanu - auditor expert contabil

Număr de cursanŃi planificaŃi

100 cursanŃi (4 grupe)

Denumirea programului

Administrarea si gestionarea patrimoniului public

Grup Ńintă Administratori de patrimoniu, LaboranŃi/Tehnicieni, Bibliotecari, Casieri

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi Prof. drd. Ec. Ana Crăsneanu . auditor expert contabil

Pedagogia Freinet în perspectiva învăŃământului românesc

Grup Ńintă Programul se adresează cadrelor didactice de la nivel precolar i primar.

Durata 48 ore

Formatori implicaŃi

Formatorii au fost formaŃi de IChEM FranŃa, ICEM. FranŃa i A.R.S.M. - C. Freinet, sub egida M.E.C.I., I.S.J. i C.C.D. Timi: Mariana Bândea, CodruŃa Brancu, Mihaela Dobândă, Andreea Iftimie, Constantin GuŃu, Ioan Vlad, Vasile Muscalu, Irina HaurileŃ, Petru HaurileŃ, Claudia Cociuba

Număr de cursanŃi planificaŃi 25 cursanŃi (1 grupă)

Denumirea programului Management personal

Grup Ńintă Cadre didactice din învăŃământul preuniversitar

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi Prof. Emilia Căprar

Număr de cursanŃi planificaŃi

25 cursanŃi (1 grupă)

PROGRAME DE FORMARE ACREDITATE

OFERTA DE PROGRAME A CASEI CORPULUI DIDACTIC TIMI

An COLAR 2010-2011

PiaŃa Iancu Huniade nr. 3,300029 Timioara Tel/fax: 0256/490452, Email: [email protected]

CURSURI AVIZATE

LA LA PROPUNEREA CASEI CORPULUI DIDACTIC TIMI

Denumirea programului

Dezvoltarea competenŃelor în domeniul educaŃiei părinŃilor

Grup Ńintă Educatoare, învăŃători, institutori, profesori în învăŃământul primar

Durata 24 ore Formatori implicaŃi Prof. psiholog: Tanko Maria

Număr de cursanŃi planificaŃi 100 cursanŃi (4 grupe)

Denumirea programului Consiliere i Orientare

Grup Ńintă Programul se adresează învăŃătorilor i profesorilor-diriginŃi.

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi

Formatori naŃionali: psih. Natalia Velciov, psih. Simona Jugariu (CJRAE Timi). Formatori judeŃeni: Balaci Ileana, Gabor Ildiko, Dodea Adriana, Beicu Rodica, Horga Simona, Botea Adriana, Micicoi Mihaela, Băran Mariana, Băran Alexandru, Biriescu Adelina Gabriela, Bogici Velinca, Borca Claudia, Chelaru Claudia, Ciurdar Adriana, Cojocaru Lidia, Florescu Luciana, Iancovici Wolf Miriana, Mateescu-Pacălău Florina, Bontescu Radu, Cintean Lia, Crăciun Ileana, Dragomir Daniela, Drai Adriana, HaŃegan Mihaela, Iosa Alina, Marincu Aspazia Zîna, Munteanu Cristina, Petrov Mihaela.

Număr de cursanŃi planificaŃi

50 cursanŃi (2 grupe)

Page 7: Quo vadis? Praeuniversitaria - sindicatspiruharettimis.ro · resturile textile, polistirenul, ambalajele uzate, crenguţele, frunzele uscate, florile presate etc au devenit decoraţiuni

7decembrie 2010

www.sindicatspiruharettimis.ro

OFERTA DE PROGRAME A CASEI CORPULUI DIDACTIC TIMI

An COLAR 2010-2011

PiaŃa Iancu Huniade nr. 3,300029 Timioara Tel/fax: 0256/490452, Email: [email protected]

Denumirea programului Elemente de didactică

Grup Ńintă Programul se adresează cadrelor didactice de diferite specialităŃi din învăŃământul preuniversitar.

Durata 43 ore

Formatori implicaŃi

Prof. Boldea Petria-Elena, prof. Blajovan Zeno, prof. Secula Delia, Prof. Beicu Rodica, Prof. Firu Rodica, Prof. Crâsnic Maria, Prof. Ardelean Maria, Prof. Bandur Daniela, Prof. Toader Adrian, Prof. Minescu Melania, Prof. Murean Gavrilă, Prof. Teretean Adina, prof. Kimmel Angela, prof. Oancea Carmen, prof. Rou Viorica, prof. Pogana Rodica.

Număr de cursanŃi planificaŃi

50 cursanŃi (2 grupe)

Denumirea programului InteligenŃa emoŃională

Grup Ńintă Programul se adresează cadrelor didactice de diferite specialităŃi din învățământul preuniversitar

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi Psih. Adriana Dodea – CJRAE Timi

EducaŃie interculturală în coli fără discriminare

Grup Ńintă Programul se adresează cadrelor didactice de diferite specialităŃi.

Durata 43 ore

Formatori implicaŃi Lect. Dr. Călin Rus – Universitatea de Vest Timioara Prof. Călin Diaconescu – CCD Timi Psih. Drd. Oana Netian – Institutul Intercultural Timioara

Număr de cursanŃi planificaŃi 50 cursanŃi (2 grupe)

Denumirea programului

EducaŃia pentru drepturile copilului

Grup Ńintă Programul se adresează cadrelor didactice de diferite specialităŃi.

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi Prof. Călin Diaconescu – CCD Timi

Denumirea programului Alternative IT în educaŃie

Grup Ńintă Cadre didactice de diferite specialităŃi, cu aptitudini medii în utilizarea calculatorului.

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi Prof. Adina Terentean Număr de cursanŃi

planificaŃi 50 cursanŃi (2 grupe)

Denumirea programului Managementul clasei de elevi

Grup Ńintă Cadre didactice de diferite specialităŃi.

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi Prof. Tanko Maria

Denumirea programului A doua ansă – învăŃământ primar

Grup Ńintă Cadre didactice implicate în programul A doua ansă – învăŃământ primar, manageri de unităŃi colare.

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi Prof. PP Maria Oprescu – inspector colar ISJ Timi Psih. Natalia Velciov – CJAP Timi

Număr de cursanŃi planificaŃi

50 cursanŃi (2 grupe)

Denumirea programului A doua ansă – secundar inferior

Grup Ńintă Cadre didactice implicate în programul A doua ansă – secundar inferior, manageri de unităŃi colare.

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi Prof. Doina Golcea , Prof. Artemiza Răducan

Număr de cursanŃi planificaŃi 50 cursanŃi (2 grupe)

OFERTA DE PROGRAME A CASEI CORPULUI DIDACTIC TIMI

An COLAR 2010-2011

PiaŃa Iancu Huniade nr. 3,300029 Timioara Tel/fax: 0256/490452, Email: [email protected]

Denumirea programului A doua ansă – învăŃământ primar

Grup Ńintă Cadre didactice implicate în programul A doua ansă – învăŃământ primar, manageri de unităŃi colare.

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi Prof. PP Maria Oprescu – inspector colar ISJ Timi Psih. Natalia Velciov – CJAP Timi

Număr de cursanŃi planificaŃi

50 cursanŃi (2 grupe)

Denumirea programului A doua ansă – secundar inferior

Grup Ńintă Cadre didactice implicate în programul A doua ansă – secundar inferior, manageri de unităŃi colare.

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi Prof. Doina Golcea , Prof. Artemiza Răducan

Număr de cursanŃi planificaŃi 50 cursanŃi (2 grupe)

OFERTA DE PROGRAME A CASEI CORPULUI DIDACTIC TIMI

An COLAR 2010-2011

PiaŃa Iancu Huniade nr. 3,300029 Timioara Tel/fax: 0256/490452, Email: [email protected]

Denumirea programului

Asigurarea calităŃii în învăŃământul preuniversitar

Grup Ńintă Cadre didactice de diferite specialităŃi.

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi Prof. Camelia Maniu – Inspector ISJ Timi Prof. Alina Melnic Prof. Cristina Purdea Prof. Marius Huzoiu – consultant ARACIP

Număr de cursanŃi planificaŃi

100 cursanŃi (4 grupe)

Denumirea programului

Managementul finanŃării învăŃământului preuniversitar în

procesul de descentralizare

Grup Ńintă Directori, directori adjuncŃi

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi Prof. drd. Ec. Ana Crăsneanu - auditor expert contabil

Număr de cursanŃi planificaŃi

100 cursanŃi (4 grupe)

OFERTA DE PROGRAME A CASEI CORPULUI DIDACTIC TIMI

An COLAR 2010-2011

PiaŃa Iancu Huniade nr. 3,300029 Timioara Tel/fax: 0256/490452, Email: [email protected]

Denumirea programului

Pedagogia Freinet în perspectiva învăŃământului românesc

Grup Ńintă Programul se adresează cadrelor didactice de la nivel precolar i primar.

Durata 48 ore

Formatori implicaŃi

Formatorii au fost formaŃi de IChEM FranŃa, ICEM. FranŃa i A.R.S.M. - C. Freinet, sub egida M.E.C.I., I.S.J. i C.C.D. Timi: Mariana Bândea, CodruŃa Brancu, Mihaela Dobândă, Andreea Iftimie, Constantin GuŃu, Ioan Vlad, Vasile Muscalu, Irina HaurileŃ, Petru HaurileŃ, Claudia Cociuba

Număr de cursanŃi planificaŃi 25 cursanŃi (1 grupă)

Denumirea programului Management personal

Grup Ńintă Cadre didactice din învăŃământul preuniversitar

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi Prof. Emilia Căprar

Număr de cursanŃi planificaŃi

25 cursanŃi (1 grupă)

OFERTA DE PROGRAME A CASEI CORPULUI DIDACTIC TIMI

An COLAR 2010-2011

PiaŃa Iancu Huniade nr. 3,300029 Timioara Tel/fax: 0256/490452, Email: [email protected]

Denumirea programului

Techniques d’animation en classe de français

Grup Ńintă Cadre didactice din învăŃământul preuniversitar care predau limba franceză

Durata 32 ore

Formatori implicaŃi Pogana Rodica Alexandra, Dot Manuela

Număr de cursanŃi planificaŃi

25 cursanŃi (1 grupă)

Denumirea programului Marketingul în biblioteca colară

Grup Ńintă Programul se adresează cadrelor didactice de la nivel precolar i primar.

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi Lector univ. Gabriel Zănescu – Facultatea de tiinŃe ale comunicării – SecŃia Biblioteconomie, Bibliotecar Manuela Zănescu – formator

Managementul schimbării în instituŃiile de învăŃământ preuniversitar

Grup Ńintă Directorii unităŃilor de învăŃământ preuniversitar; Cadre didactice cu funcŃii de conducere (consiliul de administraŃie) din învăŃământul preuniversitar

Durata 30 ore Formatori implicaŃi Prof. psih. Simona Jugariu, Prof. drd. Sorin Ionescu Număr de cursanŃi

planificaŃi 25 de cursanŃi (1 grupă)

Denumirea programului

Utilizarea artelor ca metodă de predare/învăŃarea limbii franceze

Grup Ńintă Programul se adresează cadrelor didactice din învăŃământul preuniversitar care predau limba franceză

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi Prof. Crăciuna Ozana, Prof. Piscuc Silvia

Denumirea programului Astronomie i astrofizică

Grup Ńintă cadre didactice care predau fizică, informatică �i matematică si alte discipline de stiinte în învă�ământul preuniversitar

Durata 40 ore

Formatori implicaŃi

Prof. Univ. Dr. Vulcanov Dumitru (Univ.de Vest Timisoara) Lector univ. Gravilă Paul (Univ. de Vest Timisoara) Conf. univ. Comănescu Dan (Univ.de Vest Timisoara) Cercet.pr. Farkas Ladislau (Observator astronomic) Prof.drd Ivascu Simona (Liceul G.Moisil Timisoara)

Număr de cursanŃi planificaŃi

50 cursanŃi (2 grupe)

Denumirea programului

Dezvoltare WEB - Design i Programare

Grup Ńintă Personalul didactic de specialitate informatica din învăŃământul preuniversitar

Durata 40 ore

Formatori implicaŃi Informatician CCD Timi - ing. Nina Dumbravă

Design baze de date i Programare SQL

Grup Ńintă Personalul didactic de specialitate informatica din învăŃământul preuniversitar

Durata 40 ore

Formatori implicaŃi Informatician CCD Timi - ing. Nina Dumbravă

Număr de cursanŃi planificaŃi

20 cursanŃi (1 grupă)

Denumirea programului

IniŃiere în utilizarea calculatorului personal

Grup Ńintă Cadre didactice i didactic auxiliare din învăŃământul preuniversitar

Durata 40 ore

Formatori implicaŃi Informatician CCD Timi - ing. Nina Dumbravă Prof. met. Simona Duiuleasa

Număr de cursanŃi planificaŃi 80 cursanŃi (4 grupe)

Metode interactive de predare – învăŃare centrate pe elev

Grup Ńintă Educatoare, învăŃători i profesori din învăŃământul preuniversitar (primar, gimnaziu, liceu)

Durata 32 ore

Formatori implicaŃi psih. Simona Jugariu (CJRAE Timi) psih. Natalia Velciov (CJRAE Timi)

Număr de cursanŃi planificaŃi 50 cursanŃi (2 grupe)

Denumirea programului Prevenirea violenŃei în coală

Număr de cursanŃi planificaŃi 75 cursanŃi (3 grupe)

Să ne cunoatem elevii - o permanentă provocare

Utilizarea eficientă a mijloacelor de învăŃământ în procesul instructiv-

educativ Grup Ńintă Cadre didactice i didactice auxiliare (laboranŃi colari)

Durata 32 ore

Formatori implicaŃi Lab. Marioara Pisat Inf. Marius Ianoel

EducaŃia incluzivă pentru cadre didactice

Grup Ńintă Cadre didactice din învăŃământul preuniversitar

Durata 24 ore

Formatori implicaŃi

Dr. Dorinela Zabo, medic primar ORL, Spitalul Clinic de UrgenŃă pentru Copii "Louis łurcanu", formator în audiologie, Prof. Univ. Dr. Stan Cotulbea, Clinica ORL Timioara; Conf. dr. Rodica Popescu Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu; Prof. Diana Bumbăcilă - Inspector colar de specialitate învăŃământ special, IJ Timi, Psih. Carmen PătruŃescu, director Centrul colar pentru EducaŃie Incluzivă "Constantin Pufan" Timioara

Număr de cursanŃi planificaŃi

50 cursanŃi (2 grupe)

Denumirea programului

MASTERCLASS de PIAN i VIOARĂ

Grup Ńintă Profesori, elevi, studenŃi ai catedrelor de pian si vioră din liceele i facultăŃile de muzică

Durata 32 ore

Formatori implicaŃi

Maestrul Michelangelo Carbonara, pianist, Prof. Academia de Muzica “ Santa Cecilia “ Roma – Italia; coordonator: Prof. pian Iulia Oros Vostinaru, Colegiului NaŃional de Artă "Ion Vidu" Timioara, prof. Elena Samoilă, ef. Catedra de pian a Colegiului NaŃional de Artă "Ion Vidu" Timioara, Prof. Mioara Clesiu, ef. Catedra de coarde a Colegiului NaŃional de Artă "Ion Vidu" Timioara

Page 8: Quo vadis? Praeuniversitaria - sindicatspiruharettimis.ro · resturile textile, polistirenul, ambalajele uzate, crenguţele, frunzele uscate, florile presate etc au devenit decoraţiuni

decembrie 20108

www.sindicatspiruharettimis.ro

În data de 30 noiembrie 2010, a avut loc la Art Club „Iulia” din Timişoara, cea de-a XX-a ediţie a Simpozio-nului internaţional COLUMNA 2000, ediţie dedicată ZILEI SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI, OCRO-TITORUL ROMÂNILOR şi ZILEI NAŢIONALE A ROMÂNIEI. Manifestarea a fost organizată de Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” din România-Filiala Timiş, Fundația pentru Cultură şi Învățământ „Ioan Slavici” Timişoara, Despărţământul „Ioachim Miloia” Timişoara al Astrei, Societatea Culturală „Patrimoniu” Timişoara, Sindicatul Independent din Învăţământul Preuniversitar Timiş-Federaţia „Spiru Haret”, Centrul de Cultură şi Artă al județului Timiş sub egida Consiliului Judeţean Timiş.

Programul manifestării a cuprins: Ceremonia-lul de deschidere; Slujbă religioasă oficiată de către Prea Onoratul Părinte dr. Ioan Bude, protopopul Timişoarei, consacrată Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul români-lor; Cuvânt de salut din partea organizatorilor (dipl. ing. Răzvan Hrenoschi – director executiv Direcţia de Coo-perare şi Informatică din cadrul C.J. Timiş; prof. Virgil Popescu – Preşedinte al Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar Timiş - Federaţia „Spiru Ha-ret”; prof. univ. dr. Titus Slavici, Preşedinte al Fundației pentru Cultură şi Învățământ „Ioan Slavici” Timişoara; Aurel Turcuş - Preşedinte al Societăţii Culturale „Patri-moniu” Timişoara şi al Despărţământului „Ioachim

Miloia” Timişoara al Astrei; prof. dr. Tiberiu Ciobanu – Preşedinte al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” din Ro-mânia - Filiala Timiş); Prezentarea invitaţilor de onoare: Prea Onora-tul Părinte drd. Zaharia Pereş, Consilier cultural al Mitropoliei Banatu-lui; general de brigadă (r) Nicolae Predonescu – Prim vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere - Filiala Timiş „col. Ion Enescu”; prof. univ. dr. Dumitru Mnerie - Rector al Universităţii „Ioan Slavici” Timişoara; prof. univ. dr. Adrian Bejan - Şef al Catedrei de istorie a Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara; dr. Ioan Haţegan – Cercetător ştiinţific I la Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Aca-demiei Române-Filiala Timişoara, preşedinte al Societăţii Culturale „Banatul” din Timişoara; Adrian Valentin D. Negoiță, Consilier județean, membru al Comisiei pen-tru Învățământ, Cultură, Tineret şi Sport, preşedinte al C.N.S.L.R. „Frăția”-filiala Timiş; colonel Mircea Cosor, Comandant al Centrului Militar Zonal Timiş; jurist Nicolae Drăgan, Şef al Cercului Militar Timişoara; gene-ral de brigadă (r) Mircea Chirilă, Fondator şi preşedinte al Fundației Regionale de Interes Public „Sine Ira”; fiz. dr. Sandu Golcea, Coordonator al Lotului Național de Fizică al Arabiei Saudite; lect. univ. ing. Mircea C. Popa, Preşedinte al Asociației Foştilor Refugiați, Strămutați şi Expulzați din Ardealul de Nord A.R.D.E.A.N. din Timişoara şi vicepreşedinte al Federației Naționale a Românilor Persecutați Etnic „Pro Memoria 1940-1945” ; Ioan Ciama, Preşedinte al Societăţii Cultural-Patrio-tice „Avram Iancu” din România – filiala Timişoara; prof. ing. Stelu Iordache, Director general al TV Europa Nova Timişoara; prof. univ. dr. Ştefan Buzărnescu - Director al Programului de Management Educaţional Şcolar, Faculta-tea de Sociologie şi Psihologie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara; lect. univ. dr. Eusebiu Narai, Universitatea de Vest Timişoara; prof. dr. Mihai Pârvulescu – Director al Eco-şcolii „Take Ionescu” Timişoara; prof. dr. Ludwig

Holczinger – Direc-tor adjunct al Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau” Timişoara; dr. Gheorghe Luches-cu - Preşedinte al Despărţământului din Lugoj al Astrei; drd. Laurenţiu Nistorescu – Istoric, redactor la cotidianul „Renaşterea Bănăţeană” Timişoara; Petru Vasile Tomoiagă-scriitor şi jurnalist, redactor la ziarul

„Timişoara”; Traian Abruda, Poet, artist plastic, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România ;Dorin Davi-deanu , Tehnoredactor la Editura Eurostampa Timişoara; Consuela Grigorescu Precup, Artist plastic, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România; Corina Rujan, Poet , membru al Uniunii Scriitorilor din România; Ele-na Posa, Contabil şef S.C. Linde Gaz România S.R.L.; Ignea Loga, Poet şi artist plastic; poeta Ana Caia, isto-ricul: prof. Ionel Cionchin şi alţii); Comunicări ştiinţifice în plen (susţinute de: Adrian Bejan, Ioan Haţegan, Aurel Turcuş, Virgil Popescu, Sorin Ionescu şi Tiberiu Cioba-nu) şi pe secţiuni; Lansări editoriale (Cartea: Istoriogra-fia românească din secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea referitoare la Banatul medieval, vol.I-II, Editura Eurostampa, Timişoara, 2010 de Tibe-riu Ciobanu prezentată de AUREL TURCUŞ şi revis-tele de cultură Columna 2000, nr. 43-44/2010 şi Clio, nr. 1-4/2010 prezentate de IOAN HAȚEGAN şi res-pectiv EUSEBIU NARAI) . Cu ocazia acestei acțiuni a fost prezentată şi o expoziţie documentară dedicată Zilei Naționale a României.

Manifestarea s-a bucurat de un real interes, la ea luând parte un număr foarte mare de persoane (peste 100), care au susţinut comunicări ştiinţifice (pe secţiuni). Această ediţie a simpozionului „Columna 2000” (ca dealtfel şi cele precedente) a fost puternic mediatizată în presa scrisă şi audio-vizuală locală şi naţională.

Otilia BREBANVicepreședinte S.I.I.P. Timiș „Spiru Haret”

„COLUMNA 2000” LA CEA DE-A XX-A EDIŢIE

montatori şi reparatori de maşini şi utilaje, montatori la maşini, utilaje şi asamblori de maşini, echipamente şi alte produse, muncitori calificaţi în reglarea şi întreţinerea maşinilor şi instalaţiilor, lucrători catificaţi în servicii per-sonale şi de protecţie, conducători de vehicole şi operatori la instalaţii mobile.

Domeniile ocupaţionale sunt concetrate în special în: comerţ, construcţii şi lucrări publice, mecanic, textile-pielărie şi industrie alimentara.

Schimbările structurale previzibile in economia regionalä vor muta accentul pe dezvoltarea serviciilor, construcţiilor şi unor ramuri din industria prelucrătoare ca industria alimentarã, industria materialelor de constructii, industria lemnutui. Rezultatele proiecţiei cererii de forţă de muncă indicä necesitatea stopării ofertei de absolvenţi din domeniile agricole, deoarece pentru acest sector există o supraofertă.

Pe termen mediu, deoarece se estimează că producţia în lohn va scădea deşi pare că are un potenţial competitiv relativ ridicat prin costurile de personal reduse, cererea

de forţă de muncă pentru industria textilă se va reduce substanţial.

Întegrarea pieţelor va genera necesitatea ca firmele sã se adapteze concurenţei tot mai puternice, fiind favorizaţi cei care au un nivel de pregătire ridicat, cu o paletă mai largă de competenţe, dar şi cu o mobilitate profesionalä mare. Pe cale de consecintä, absolvenţii de învăţământ preuniversitar ce vor intra in urmãtorii ani pe piaţa muncii va trebui sä aibă o pregătire mai largă pentru a putea a avea o mobilitate profesionafă ridicată şi pe de altă parte va trebui să fie înzestrată cu competenţe supe-rioare pentru a fi competitivă;

Urmare a elasticităţii reduse a ocupării la creşterea economicã, sunt necesari mai mulţi ani de creştere susţinutä pentru a fi vizibilă în crearea semnificativã de locuri de muncà, pe termen mediu cererea fiind devansată substantial de ofertă.

Întrucât în cadrul procesului de globalizare la care este provocată economia româneascã, construirea societăţii facilitează organizarea muncii în jurul proce-

selor de producţie care reunesc nevoile clienţilor, rezultă clar că traseele de carieră îi favorizeazä pe cei care au competenţe ce pot acoperi mai multe profesii şi care do-vedesc calităţi de lucru în echipă şi de dezvoltare conti-nua a cunoştinţelor. Prin urmare este necesară dezvoltarea de competenţe de lucru în echipă şi de perfecţionare a pregătirii iniţiale.

Concluziile cu privire la structura actuală a ocupării indică necesitatea creşterii pregătirii profesionale a forţei de muncã de pe piaţa muncii pentru a face faţă cerinţelor de dezvoltare tehnologică. Pe de altă parte, este evident că anumite şcoli din anumite judeţe/regiuni trebuie să se adapteze pe de o parte la scăderea numărului de elevi în sistemul pregătirii de bază.

În contextul existenţei unui potenţial al sistemului de educaţie trebuie valorificată oportunitatea accesului şcolilor pe piaţa de formare şi recalificare a forţei de muncã.

prof. Lelia Lal

urmare din pagina 1

Itinerarul carierei unui tânăr

Page 9: Quo vadis? Praeuniversitaria - sindicatspiruharettimis.ro · resturile textile, polistirenul, ambalajele uzate, crenguţele, frunzele uscate, florile presate etc au devenit decoraţiuni

9decembrie 2010

www.sindicatspiruharettimis.ro

FEDERAȚIA SINDICATELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT “SPIRU HARET” SINDICATUL INDEPENDENT AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR TIMIȘ

TABEL NOMINAL CU UNITĂȚILE ȘCOLARECARE BENEFICIAZAĂ DE ABONAMENT LA “TRIBUNA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI”

Nr. Crt. UNITATEA ŞCOLARĂ ADRESA1. COLEGIUL NATIONAL BANATEAN TIMISOARA, BD.16 DECEMBRIE NR.262. COLEGIUL NATIONAL C.D.LOGA TIMISOARA, BD. C.D.LOGA NR.373. COLEGIUL NATIONAL ANA ASLAN TIMISOARA, BD.REVOLUTIEI NR.15A4. LICEUL TEORETIC J.L.CALDERON TIMISOARA, STR.PESTALOZZI NR.145. LICEUL TEORETIC W.SHAKESPEARE TIMISOARA,STR.I.L.CARAGIALE NR.66. LICEUL TEORETIC N.LENAU TIMISOARA, STR.GH.LAZAR NR.27. LICEUL TEORETIC B.BARTOK TIMISOARA, BD.GEN.I.DRAGALINA 11A8. LICEUL TEORETIC D. OBRADOVICI TIMISOARA, BD.GEN.I.DRAGALINA NR.69. LICEUL TEORETIC VLAD TEPES TIMISOARA, STR NEGOI NR.4710. LICEUL GRIGORE MOISIL TIMISOARA, STR.GHIRLANDEI NR.411. LICEUL PEDOGOGIC C.SYLVA TIMISOARA, BD.C.D.LOGA NR.4512. LICEUL DE ARTE PLASTICE TIMISOARA BD.M.EMINESCU NR.213. LICEUL CU PROGR.SPORTIV BANATUL TIMISOARA, STR.F.C.RIPENSIA NR.2914. LIC. TEOLOG.ROM.CATOLIC”GERHARDINUM” TIMIŞOARA, P-ȚA HORAȚIU15. LICEUL WALDORF TIMISOARA, STR.URANUS NR.1016. COLEGIUL ECONOMIC F.S.NITTI TIMISOARA, STR.CORBULUI NR.7/C17. COLEGIUL TEHNIC HENRI COANDA TIMISOARA, STR.C.BREDICEANU NR.3718. COLEGIUL TEHNIC TIMISOARA, P-TA HUNIADE NR. 219. COLEGIUL TEHNIC I.MINCU TIMISOARA, STR.GH.LAZAR NR.20 20. GR.SCOLAR INDUSTRIAL E.UNGUREANU TIMISOARA, P-TA HUNIADE NR.321. GRUP SCOLAR INDUSTRIAL ELECTROTIMIS TIMISOARA, STR.M.MILLO NR.2A22. GRUP SCOLAR DE CHIMIE IND. AZUR TIMISOARA, CALEA MARTIRILOR NR.6423. GRUP SCOLAR DE POSTA SI TELECOMUNIC. TIMISOARA, STR.CICIO POP NR.224. GRUP SCOLAR DE INDUSTRIE ALIMENTARA TIMISOARA,C.BOGDANESTILOR,NR.32A25. COLEGIUL TEHNIC DE VEST TIMISOARA,BD.TINERETII NR.1126. GRUP SCOLAR T.TANASESCU TIMISOARA, STR.LORENA NR.3527. GRUP SCOLAR IND. DE TRANSP.AUTO TIMISOARA, STR.ARDEALUL NR.128. GRUP SCOLAR SILVIC TIMISOARA, ALEEA PADUREA VERDE 529. GRUP SCOLAR AGRICOL I.DRACEA TIMISOARA, CALEA ARADULUI NR.5630. SCOALA DE ARTE ŞI MESERII ”GH.ATANASIU” TIMISOARA, STR.GH.DOJA NR.1631. LICEUL TEORETIC IRIS TIMISOARA, STR.COSMINULUI NR.4032. CENTRUL JUDETEAN DE RESURSE SI ASIS-

TENTA EDUCATIONALA TIMISTIMISOARA, PIATA HUNIADE NR.3

33. CLUBUL SPORTIV SCOLAR NR.1 TIMISOARA, STR.AMFOREI NR.434. CLUBUL SPORTIV SCOLAR BEGA TIMISOARA, STR AMFOREI NR.135. PALATUL COPIILOR TIMISOARA, BD.REVOLUTIEI NR.2036. SCOALA CU CL.I-VIII NR.1 TIMISOARA, STR.COMANESTI NR.337. SCOALA CU CL.I-VIII NR.2 TIMISOARA, STR.MURES NR.838. SCOALA CU CL.I-VIII NR.7 TIMISOARA, STR.I.I.DELA BRAD NR.239. SCOALA CU CL.I-VIII NR.11 TIMISOARA, STR.TACIT NR.2340. SCOALA CU CL.I-VIII NR.12 TIMISOARA, BD.REGELE CAROL, NR.1741. SCOALA CU CL.I-VIII NR.13 TIMISOARA, STR.MUZICESCU NR.1442. SCOALA CU CL.I-VIII NR.15 TIMISOARA, STR.CHISODEI NR.143. SCOALA CU CL.I-VIII NR.16 ”T. IONESCU” TIMISOARA STR.BUCURESTI NR.1144. SCOALA CU CL.I-VIII NR.18 TIMISOARA, STR.AMFOREI NR.645. SCOALA CU CL.I-VIII NR.19 ”AVRAM IANCU” TIMISOARA, BD.CETATII NR.2446. SCOALA CU CL.I-VIII NR.21 ”VICTOR BABES” TIMISOARA, STR.S.BARNUTIU NR.947. SCOALA CU CL.I-VIII NR.22 TIMISOARA, P-TA N.BALCESCU NR.348. SCOALA CU CL.I-VIII NR.24 TIMISOARA, STR.BRANDUSEI NR.749. SCOALA CU CL.I-VIII NR.25 TIMISOARA, STR.COSMINULUI, NR.4250. SCOALA CU CL.I-VIII NR.26 TIMISOARA, STR.ULMULUI NR.251. SCOALA CU CL.I-VIII NR.27 TIMISOARA, ALEEA GORNISTILOR NR.352. SCOALA CU CL.I-VIII NR.29 TIMISOARA, STR.I.SLAVICI NR.5153. SCOALA CU CL.I-VIII NR.30 TIMISOARA, STR.ASTRILOR NR. 1354. SCOALA CU CLASELE I-VIII RUDOLF WAL-

THERTIMISOARA, STR. Rudolf Walther nr. 1

55. GRADINITA PP NR.1 TIMISOARA, STR.ALUNIS NR.3656. GRADINITA PP NR.3 TIMISOARA STR.LEONARD NR.1357. GRADINITA PP NR.11 TIMISOARA, STR.VERSULUI NR.258. GRADINITA PP NR.16 TIMISOARA, STR.ABRUD NR.1959. GRADINITA PP NR.19 TIMISOARA, STR.NARCISELOR NR.560. GRADINITA PP NR.20 TIMISOARA, STR.IRLANDA NR.5331. GRADINITA PP NR.22 TIMISOARA, STR.SEMENIC NR.862. GRADINITA PP NR.26 TIMISOARA, STR.TEIULUI NR.363. GRADINITA PP NR.27 TIMISOARA, STR. BRANDUSEI NR. 1564. GRADINITA PP NR.29 TIMISOARA, STR.MURES NR.665. GRADINITA PP NR.30 TIMIS0ARA, STR.V.LUPU NR.29/a66. GRADINITA PP NR.32 TIMISOARA STR STEGARILOR NR.267. GRADINITA PP NR.36 TIMISOARA, STR.TEIULUI NR.568. GRADINITA PP NR.38 TIMISOARA,STR.INTR.SIDERURGIEI,NR.469. GRADINITA PP NR.48 TIMISOARA, STR.DRAGASANI NR.170. GRADINITA CU PROGRAM SAPTAMANAL TIMISOARA, STR.AL.ODOBESCU 71. GRADINITA PP NR. 53 TIMISOARA, STR. PESTALOZZI NR. 472. GRUP SCOLAR SF.NICOLAE DETA DETA, STR.M.VITEAZUL NR.1273. LICEUL TEORETIC BUZIAS BUZIAS, STR.PRINCIPALA NR.19/A

Nr. Crt. UNITATEA ŞCOLARĂ ADRESA76. SCOALA CU CL.I-VIII NR.1SANNICOLAU MARE SINNICOLAU MARE, P-TA 1 MAI NR.277. SCOALA CU CL.I-VIII NR.2SANNICOLAU MARE SINNICOLAU MARE, STR.P.MAIOR NR.378. GRADINITA PP NR.1 SANNICOLAU MARE SINNIC. MARE, CALEA LUI TRAIAN NR.179. LICEUL AL.MOCIONI CIACOVA CIACOVA,STR.T.VLADIMIRESCU NR.2380. LICEUL TEORETIC ”TRAIAN VUIA” FĂGET FĂGET, ALEEA SĂNĂTĂȚII NR.181. LICEUL TEORETIC GĂTAIA GATAIA, STR.REPUBLICII NR.10182. LICEUL TEORETIC RECAS RECAS, STR.LUGOJULUI, NR.74883. SCOALA CU CL.I-VIII DUMBRAVITA DUMBRAVITA, STR.A.PETOFI NR.2984. SCOALA CU CL.I-VIII GIARMATA GIARMATA VII, STR.INFRATIRII NR.8285. SCOALA CU CL.I-VIII GIROC GIROC, STR.TRANDAFIRILOR NR.5986. SCOALA CU CL.I-VIII ANGHEL SALIGNY BANLOC87. SCOALA CU CL.I-VIII LIVEZILE LIVEZILE88. SCOALA CU CL.I-VIII BEBA VECHE BEBA VECHE89. SCOALA CU CL.I-VIII BECIHERECU MIC BECICHERECUL MIC, NR.64690. GRUP SCOLAR AGRICOL BILED BILED, STR.VICTORIEI NR.5091. SCOALA CU CL.I-VIII BIRDA BIRDA92. SCOALA CU CL.I-VIII CARPINIS CARPINIS, STR A III-A NR.3693. SCOALA CU CL.I-VIII CENEI CENEI, NR.29794. SCOALA CU CL.I-VIII CHECEA CHECEA, NR.8895. SCOALA CU CL.I-VIII CEVERESU MARE CHEVERESU MARE96. SCOALA CU CL.I-VIII CENAD CENAD, NR.157797. SCOALA CU CL.I-VIII COSTEIU COSTEIU, NR.28298. SCOALA CU CL.I-VIII CURTEA CURTEA99. SCOALA CU CL.I-VIII DAROVA DAROVA STR.PRINCIPALA NR.47/D100. SCOALA CU CL.I-VIII DENTA DENTA, NR.712101. LICEUL TEORETIC DUDESTII VECHI DUDESTII VECHI, NR.253102. ŞCOALA CU CLS.I-VIII DUMBRAVA DUMBRAVA, NR.117103. SCOALA CU CL.I-VIII VALCANI VALCANI NR.891104. SCOALA CU CL.I-VIII FIBIS FIBIS, STR.PRINCIPALA NR.91105. SCOALA CU CL.I-VIII FOENI FOENI106. SCOALA CU CL.I-VIII GHILAD GHILAD NR.741107. SCOALA CU CL.I-VIII GIULVAZ GIULVAZ, NR.116108. SCOALA CU CL.I-VIII GHIZELA GHIZELA109. SCOALA CU CL.I-VIII GOTTLOB GOTTLOB, NR.263110. SCOALA CU CL.I-VIII IECEA MARE IECEA MARE NR.311111. SCOALA CU CL.I-VIII JAMU MARE JAMU MARE NR.108/109112. SCOALA CU CL.I-VIII M.SUBONI JEBEL JEBEL, NR.830113. SCOALA CU CL.I-VIII LIEBLING LIEBLING NR.525114. GRUP SCOLAR R.PARASCHIVOIU LOVRIN LOVRIN, STR.PRINCIPALA NR.202-203115. SCOALA CU CL.I-VIII SORIN TITEL MARGINA MARGINA116. SCOALA CU CL.I-VIII MAŞLOC MASLOC, STR.PRINCIPALA NR.149117. SCOALA CU CL.I-VIII MORAVITA MORAVITA, STR.PRINCIPALA NR.262118. SCOALA CU CL.I-VIII MOSNITA NOUA MOSNITA NOUA NR. 277119. SCOALA CU CL.I-VIII NIȚCHIDORF NITCHIDORF, STR.BISERICII NR.245 B120. GRUP SCOLAR AGRICOL ORȚIŞOARA ORTISOARA, STR.PRINCIPALA NR.205121. SCOALA CU CL.I-VIII PARTA PARTA122. LICEUL TEORETIC PECIU NOU PECIU NOU, NR.309123. SCOALA CU CL.I-VIII BUCOVĂȚ BUCOVAT124. SCOALA CU CL.I-VIII SARAVALE SARAVALE, NR.1 B125. SCOALA CU CL.I-VIII SATCHINEZ SATCHINEZ, NR.67126. SCOALA CU CL.I-VIII SĂCĂLAZ SACALAZ, STR A IV-A127. SCOALA CU CL.I-VIII BEREGSĂU MARE BEREGSAU MARE STR.PRINCIPALA128. SCOALA CU CL.I-VIII SACOŞU TURCESC SACOSU TURCESC129. SCOALA CU CL.I-VIII SÎNANDREI SINANDREI, NR. 515130. SCOALA CU CL.I-VIII SÎNMIHAIU ROMÂN SINMIHAIU ROMAN131. SCOALA CU CL.I-VIII ŞANDRA SANDRA, NR.29132. SCOALA CU CL.I-VIII ŞAG SAG, STR A III-A, NR.41133. SCOALA CU CL.I-VIII TEREMIA MARE TEREMIA MARE, NR.636134. SCOALA CU CL.I-VIII TOMNATIC TOMNATIC NR.650135. SCOALA CU CL.I-VIII TOPOLOVĂȚU MARE TOPOLOVATU MARE, S.PRINCIPALA 318136. SCOALA CU CL.I-VIII TORMAC TORMAC, NR. 285137. SCOALA CU CL.I-VIII UIVAR UIVAR138. SCOALA CU CL.I-VIII IONEL IONEL139. SCOALA CU CL.I-VIII VARIAŞ VARIAS NR.416-417140. SCOALA CU CL.I-VIII GELU GELU NR.138141. SCOALA CU CL.I-VIII VOITEG VOITEG142. COLEGIUL NATIONAL “C.BREDICEANU” LUGOJ, STR. C.BREDICEANU NR.3143. GRUP SCOLAR “AUREL VLAICU” LUGOJ, STR. CERNEI NR. 42144. GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 4 LUGOJ, STR. BRAZILOR NR. 3145. SIND. INDEP.INVATAMANT PREUNIVERSITAR

SPIRU HARETTIMISOARA, STR.DR.LIVIU GABOR NR.4CAM.28

PREȘEDINTEprof.Virgil POPESCU

Page 10: Quo vadis? Praeuniversitaria - sindicatspiruharettimis.ro · resturile textile, polistirenul, ambalajele uzate, crenguţele, frunzele uscate, florile presate etc au devenit decoraţiuni

decembrie 201010

www.sindicatspiruharettimis.ro

Andrei Ghidiu s-a născut la 15 ianuarie 1849, în localitatea Deda din judeţul Mureş.

După ce a urmat cursurile Se-minarului Teologic din Caransebeş, absolvindu-le în mod strălucit, An-drei Ghidiu şi-a continuat studiile de specialitate la Viena şi Leipzig. Între 1880 – 1881, a funcţionat ca profesor de teologie la Caransebeş, iar in anul 1883 a fost numit protopop al Oraviţei, unde va sta până în 1888, când va fi transferat, pe aceeaşi funcţie bisericească, la Caransebeş.

Ales preşedinte al Despărţământului Astrei din Caransebeş, Andrei Ghidiu s-a manifestat ca un înflăcărat susţinător al activităţii cultural-artistice şi al instituţiilor de cultură de aici, un sprijin aparte acordându-l Societăţii române de cântare şi muzică din Caransebeş, reuniunilor de femei şi celor ale învăţătorilor.

Dornic să salveze patrimoniul cultural românesc din zonă, el a strâns majoritatea cărţilor vechi, de valoare (îndeosebi pe cele din bisericile aflate în protopopiatul pe care îl păstorea), pe care, apoi, le-a trimis Bibliotecii Aca-demiei Române de la Bucureşti.

Deosebit de grăitoare, pentru a înţelege personalitatea lui Andrei Ghidiu, rămâne cuvântarea ţinută de el în anul 1911, cu ocazia inaugurării steagului Reuniunii române de cântări şi muzică Doina din Grădinari, când, adresându-se celor prezenţi la eveniment, i-a îndemnat cu însufleţire „să-şi iubească plugul şi cântarea, că, prin aceasta, ni s-a conservat individualitatea; să-şi iubească limba, portul

şi datinile şi (...) să cultive cântarea, care nobilează ini-mile(...)”.

Dovedindu-se un bun patriot şi extrem de activ, el se va implica cu însufleţire în acţiunile premergătoare Ma-rii Uniri, participând activ la lupta dusă de românii din Banat pentru desăvârşirea statului naţional unitar român. Astfel, la 7 noiembrie 1918, el va prezida Adunarea de la Caransebeş, în care s-a hotărât înfiinţarea Consiliului Naţional Român local, subordonarea acestuia la Consiliul Naţional Român Central şi înfiinţarea Gărzii Naţionale Române în fiecare comună din regiune.

Ca delegat al Sfatului Naţional Român, al Cercu-lui Caransebeş, a luat parte la adunările de constituire a Consiliilor Naţionale şi a Gărzilor Naţionale în localităţile din împrejurimile Caransebeşului, prezidând, printre al-tele, adunările naţionale ale românilor din Domaşnea, Feneş, Teregova, Armeniş, Rusca ş.a.

La 1 decembrie 1918, va participa la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, în calitate de delegat de drept al Protopopiatului ortodox Caransebeş, fiind ales ca membru în Marele Sfat Naţional Român.

Andrei Ghidiu a avut şi o susţinută activitate publicistică, materializată îndeosebi printr-o fructuoasă colaborare cu publicaţia „Foaia diecesană” din Caransebeş. S-a remarcat, însă, în mod deosebit, prin întocmirea (împreună cu profesorul Iosif Bălan), în 1909, a documen-tatei monografii dedicată oraşului Caransebeş.

Se va stinge din viaţă în anul 1937.Opera (selectiv):• Monografia oraşului Caransebeş, dimpreună cu

monografiile caselor dumnezeieşti, a episcopiei, a

institutului teologic şi pedagogic şi cu biografiile bărbaţilor care au lucrat la una sau alta instituţiune (în colaborare cu Iosif Bălan), Caransebeş, 1909

Referinţe:• Ioan Munteanu – Marea Unire - Contribuţii

bănăţene, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1990, p.210.

• Ioan I. Şerban, Dorin Giurgiu, Ionela Mircea, Ni-colae Josan – Dicţionarul personalităţilor Unirii: trimişii românilor transilvăneni la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, Editura Altis, Alba Iulia, 2003, p.152.

• Galeria de biografii ilustrate din Banat şi Crişana (redactor Victor Aga), Tipografia „Petru Műckstein”, Sânicolaul-Mare, f.a., p. 87;

• Prot. conf. univ. dr. Vasile Petrica, Institutul teolo-gic diecezan ortodox român din Caransebeş, 1865-1927, Contribuţii istorice, Editura Episcopiei Caransebeşului, Caransebeş, 2005;

• Constantin Brătescu, Protopresbiterul Andrei Ghi-diu (1849-1937). Între Biserică şi Neam, Editura Da-lami, Caransebeş, 2006;

• Tiberiu Ciobanu, Monografia oraşului Caransebeş, în Monografism bănăţean. (Istoria medievală a Ba-natului reflectată în monografii alcătuite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea), Editura Eurostampa, Timişoara, 2008, p. 29-33.

prof.dr. TIBERIU CIOBANU

PERSONALITĂȚI BĂNĂȚENE PARTICIPANTE LA MAREA UNIREANDREI GHIDIU

Timpul liber este acea perioadă din viaţa cotidiană a fiecărui individ care presupune lipsa de obligaţii, respectiv timpul pe care singuri ni-l creăm şi pe care îl destinăm:

a) regenerării - refacerii forţelor fizice şi spirituale epuizate în timpul îndeplinirii obligaţiilor profesionale, familiale şi sociale.

b) compensării – ca urmare a exercitării insufi-ciente a capacităţilor (fie intelectuale, fie fizice) în timpul activităţilor profesionale.

c) dezvoltării - o funcţie ideativă care are rolul de a da individului o anumită orientare în domeniul în care manifestă aptitudini sau interese.

În present, oamenii din comunitatea noastră, a dascălilor timişeni, resimt tot mai mult efectele unui deze-chilibru dintre aceste trei funcţii majore ale timpului liber. Cerinţele profesionale, temerea pierderii locului de muncă, provocarea de a face faţă noutăţilor aduse de reformă şi de intrarea in Uniunea Europeană ne lasă tot mai puţin timp pentru regenerare sau compensare şi accentul cade tot mai mult pe funcţia de dezvoltare profesională şi personală, care este percepută ca o obligaţie profesională.

Concomitent se ridică şi problema echilibrului dintre timpul liber al indivizilor petrecut cu familia şi cel în afara ei: pe de o parte, participarea la viaţa socială riscă să disper-seze pe fiecare membru al familiei în diferite alte grupări înlăuntrul cărora este petrecut timpul liber, în detrimen-tul participării familiale; pe de alta, fără această participare socială, familia şi membrii ei ar putea fi izolaţi de chiar viaţa socială.

Din punct de vedere social, schimbările care au loc în structura societătilor contemporane, în domeniul eco-nomiei şi al modalitătilor de organizare a muncii fac să se pună din nou întrebarea referitoare la natura legăturilor dintre muncă, timpul liber şi calitatea vieţii. Pe de o parte,

avem astăzi mai puţin timp liber decât oricând, iar pe de altă parte, mai mult ca oricând posibilităţi de a îl petrece. Timpul liber nu înseamnă a fi pasiv - este timpul în care ne exprimăm, legăm relaţii cu prietenii şi familia, putem să contactăm oameni din alte cercuri de cultură, dar putem şi să depunem eforturi pentru realizarea unor scopuri foarte importante pentru întreaga lume. Timpul liber astfel de-vine o platformă de mişcări sociale care joacă un rol foarte important în dezvoltarea democraţiei, integrării sociale şi a toleranţei. Dezvoltarea unor mişcări, precum «Slow Living», ne face să conştientizăm nevoia de a regândi la modul în care ne petrecem timpul, în special timpul liber.

Timpul liber leagă culturile, naţionalităţile, oamenii de vârste diferite: • Tineretul - în mâinile lui se află destinul lumii. Astăzi

din ce in ce mai des, la întrebarea «cine sunt?», «cine do-resc să fiu?», el răspunde prin felul său activ din timpul liber. Mai mult decât oricând are nevoie de înţelegerea noastră, de simpatie şi călăuzire. Problema este atra-gerea şi pregătirea unei oferte atrăgătoare pentru tine-retul din întreaga lume, inclusiv pentru cele mai sărace colţuri ale lumii.

• Maturii - grupul care ia parte la goana după bani, care dispune de o cantitate din ce in ce mai mică de timp liber. Este grupul care are nevoie de o reflecţie adâncă asupra modului de petrecere a timpului liber şi a relaţiilor dintre timpul liber şi muncă.

• Oamenii in vârstă - creşterea lungimii vieţii face ca în ţările dezvoltate oamenii care au încheiat o carieră profesională să se angajeze în multe acţiuni în cadrul timpului liber pe care îl au. În ţările în curs de dezvol-tare ei sunt sursa înţelepciunii şi păstrătorii tradiţiilor.

Importanţa timpului liber ca element al culturii şi econo-miei a fost evidenţiată în anul 1988, la Expoziţia Mondială

de la Brisbane, Australia a cărei temă a fost «TIMPUL LIBER IN EPOCA TEHNOLOGIEI”. De atunci şi până astăzi au avut loc o serie de procese (căderea comunis-mului, micşorarea cantităţii de timp liber de care dispune individul, revoluţia din comunicaţii, pericolele din ce in ce mai mari şi mai globale pentru mediul înconjurător) care impun o nouă abordare a noţiunii de timp liber. Această nouă perspectivă este una globală, în care cultura, timpul liber şi economia formează un tot inseparabil.

Înainte de a încheia aş vrea să menţionez un aspect pe care, din poziţia noastră de educatori, trebuie să îl avem în vedere şi anume PROCESUL DECULTURALIZĂRII care se manifestă prin satisfacerea gusturilor maselor largi. Mass-media sunt o problemă cu care se confruntă azi edu-catorul deoarece, prin conţinut, funcţia de informare este desconsiderată în profitul funcţiei de divertisment. Totuşi când se pune accentul pe dezvoltarea personalităţii, ele per-mit adoptarea unor atitudini active în procesul folosirii di-feritelor surse de informare (presă, film, radio, televiziune).

Se poate spune că „deculturalizarea” este una dintre problemele aspectului elitist al culturii. Dar adevărul este că nu se utilizează în măsură suficientă marele potenţial al patrimoniului cultural, în special bogăţia impacte-lor şi tradiţiilor naţionale foarte variate. Pe de altă parte, entităţile însărcinate cu manifestările tradiţionale nu prea schimbă deloc concepţia şi creativitatea acestora, ceea ce deseori ridică problema sensului organizării în continuare a acestor manifestări în forma în care sunt concepute. O reală competiţie a proiectelor culturale şi o selecţie riguroasă în care factorii inovaţie, creativitate şi impact să fie pe primul loc, ar aduce un suflu nou şi ar pune în valoare atât energia şi suflul nou tinerilor cât şi experienţa seniorilor.

PLEDOARIE PENTRU O CULTURĂ A TIMPULUI LIBER ÎN SECOLUL XXIProf. metodist Adriana BOTEA

Page 11: Quo vadis? Praeuniversitaria - sindicatspiruharettimis.ro · resturile textile, polistirenul, ambalajele uzate, crenguţele, frunzele uscate, florile presate etc au devenit decoraţiuni

11decembrie 2010

www.sindicatspiruharettimis.ro

Studenţii le-au explicat şi demonstrat copiilor ce înseamnă o alimentaţie sănătoasă şi cât sunt de nocive unele produse pe care ei sunt tentaţi să le consume. (Nu vor uita niciodată experimentul cu sucul, produs de o renumită firmă, care a dizolvat, peste noapte, ficatul de pasăre!).

Conferinţele naţionale şi internaţionale găzduite în aceşti ani de şcoala noastră, i-au strâns la un loc pe ocroti-torii mediului din mai multe judeţe ale ţării şi chiar şi din străinătate. Ne-am bucurat împreună şi, în acelaşi timp, ne-am „spus ofurile” în ceea ce priveşte neglijenţa şi reavoinţa unor oameni care nu înţeleg că Terra este „casa” noastră.

Ca o încununare a eforturilor noastre din aceşti ani,

comisia de evaluare a proiectului Eco-Şcoala, ne-a confir-mat că merităm mult-râvnitul STEAG VERDE. Astfel, în data de 10 noiembrie, s-a desfăşurat festivitatea de arborare a steagului verde, în cadrul proiectului ECO-ŞCOALA.

La această activitate au participat în calitate de invitaţi Insp.Gen.al ISJ Timiş, prof. Marin Popescu, preşedintele sindicatului Spiru Haret Timiş, prof. Virgil Popescu, reprezentanţi ai primăriei municipiului Timişoara şi ai Gărzii de Mediu Timiş. Evenimentul a fost mediatizat în ziarele timişene şi de către cele trei televiziuni locale (Ana-log, Europa Nova, TVT 89).

Mulţumim, pe această cale, partenerilor nostri în do-meniul ecologiei, care ne-au fost alături şi au venit şi astăzi să se bucure împreună cu noi. Ne-au sprijinit:

Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie;Primăria Municipiului Timişoara, în special Direcţia

de Mediu;Consiliul Judeţean Timiş;Inspectoratul Şcolar Judeţean;Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Regional,

Timiş;Sindicatul Independent al Invăţămantului Preuniversi-

tar din Judeţul Timiş;Muzeul Banatului;Facultatea de Medicină Veterinară din Timişoara;Facultate de Ştiinţe din Alba Iulia;

- Centrul Internaţional pt. Protecţia Mediului şi Cali-tatea Alimentaţiei UAB-BENA;

- S.C.Aquatim;- Şcoli din Polonia, Bulgaria, Spania, Lituania, Marea

Britanie, Turcia care ne sunt partenere în domeniul ecolo-giei pe portalul eTwinning;

Şcoli din ţară care au participat la conferinţele naţionale şi internaţionale găzduite de instituţia noastă;

Asociaţia Elevilor Timşoreni pt. Protecţia Animalelor;Consiliul de Cartier;Diferite societăţi comerciale din cartier sare ne-au do-

nat ambalajelele din hârtie şi carton;Conducerea şcolii noastre, Comitetul de Părinţi care

ne-a ajutat în organizarea şi desfăşurarea a numeroase activităţi.

Statutul de ECO-ŞCOALĂ este o mare cinste dar implică şi mari responsabilităţi. Acum suntem noi datori să ajutăm alte şcoli să implementeze acest program mon-dial iar elevii noştri îşi propun să devină din simpli şcolari-spectatori care primesc educaţie, iniţiatori, organizatori şi îndrumători în domeniul ecologiei ai altor copiii care nu au avut privilegiul şi bucuria de a fi participanţi la Proiectul Eco-Şcoala.

Articol realizat de către: instit. Monica Ban (Coor-donator Proiect Eco-Şcoala) şi prof. Daniela Ştefan (Eco-tehnician)-Şcoala cu clasele I-VIII nr. 12-Timişoara

CU PAŞI MARI SPRE ECO-ŞCOALĂurmare din pagina 1

Grădiniţa cu Program Prelungit din Giroc este parte-ner în cadrul proiectului educaţional Diversitatea culturală din Banat în activităţile cu preşcolarii, iar în data de 17 noiembrie a participat la lansarea acestuia. La această acţiune au participat reprezentanţi ai IŞJ Timiş şi copii de la cele opt grădiniţe partenere în proiect. Lansarea a avut loc la Grădiniţa PP nr. 23, din Timişoara, iar fiecare grădiniţă a prezentat un scurt program specific etniei din care face parte. Copiii de la grupa pregătitoare de la Grădiniţa PP Giroc au dansat o horă bănăţeană şi au purtat costume spe-cifice zonei noastre. Copiii au fost însoţiţi de educatoarele Sofia Uţică şi Janina Terteci.

Argumentele pentru care s-a creat acest program educaţional porneşte de la faptul că în zona noastră convieţuiesc nu mai puţin de 19 minorităţi etnice, iar aces-tea şi-au organizat forme de expresie culturală, iar acestea

au interferat şi au funcţionat ca un factor de comunicare şi apropiere. «Este firesc ca într-o zonă cu trăsături atât de pregnant multiculturale, formarea şi educarea copiilor să nu fie procese lăsate să se deruleze de la sine, ci să consti-tuie preocupări majore ale cadrelor didactice», se arată în motivaţia proiectului. Acest proiect îşi propune să sădească în sufletul copilului sentimente de apartenenţă faţă de regiunea natală prin cunoaşterea istoriei, a reliefului, a tradiţiilor şi obieciurilor din Banat. Experienţa pe care o oferă participarea la elaborarea unor astfel de proiecte educaţionale, la pregătirea şi derularea lor, constituie un prilej pentru cei implicaţi să se cunoască mai bine, să lege noi prietenii, indiferent de etnia din care fac parte.

Lenunţa TERTECI Educator coordonator Grădiniţa Giroc

PROIECT EDUCAŢIONALDIVERSITATEA CULTURALĂ DIN BANAT ÎN ACTIVITĂŢILE CU PREŞCOLARII

BRAVO !Sportivilor de la Liceul BELA BARTOK

CROSUL TIMISOARA 2010 organizat de A.S.LOTO-PRONOSPORT a fost castigat de sportivii liceului maghiar Bela Bartok care au par-ticipat in numar de 61 elevi si profesori, câstigând ca premiu un TELEVIZOR COLOR LCD.

Sub îndrumarea profesorilor TOTH KINGA, SZELES ANDREEA, BALAZS ISTVAN, NEMES ANDREI, LASZLO BALAZS si TODOROV IVAN cei 4 km au fost alergaţi fără oprire şi cu mult success de colectivul de sportive al liceului Bela Bartok. Elevii au fost premiaţi de CATEDRA DE SPORT şi CONDUCEREA ŞCOLII cu dulciuri şi sucuri. FELICITĂRI ŞI NOI SUCCESE!

Prof. SZELES ANDREEA

Unitatea şcolară activitatea luni marţi miercuri joi vineri sămbătă duminică

Şcoala cu clasele I-VIII nr.22 Timişoara

sport 9.00-13.00 14.00-17.00

8.00-13.00 14.00-16.00

10.00-14.00 15.00-16.00

8.00-10.00 12.00-15.00

Şcoala cu clasele I-VIII nr.30 Timişoara

înot 18.00-19.00 14.00-15.00

Liceul Teoretic «N.Lenau» Timişoara clădirea mică

gimnastică 15.00-18.00 15.00-18.30 15.00-18.30 15.00-18.00 15.00-18.00

Colegiul Naţional «C.D.Loga» Timişoara

jocuri 17.00-18.00 17.00-18.00 17.00-18.00 17.00-18.00

Liceul «Iris» Timişoara aerobic 15.00-16.00

Grup Şcolar Agricol «I.Drăcea» Timişoara

fitness 10.00-18.00 10.00-18.00 10.00-18.00 10.00-18.00 10.00-18.00

Stimaţi colegi,

Vă aşteptăm cu drag să vă înscrieţi în CLUBUL DASCĂLILOR TIMIŞENI, unde vă puteţi înscrie conform fişei de înscriere ataşate, pe adre-sa de e-mail: [email protected]şa de înscriere:• Nume şi prenume• Data naşterii• Unitatea şcolară unde sunteţi angajat• Specialitatea • Telefon

• Pentru ce activitate optaţi • Ce alte activităţi propuneţi /sugestii

Vă propunem următoarele activităţi :

1 - Activităţi culturale, artistice, dez-bateri şi alte programe de interes pen-tru cadrele didactice din învăţământul timişean, în fiecare miercuri între orele 16-19 la Clubul Colegiului Tehnic „E. Ungureanu”2 - Activităţi sportive de tipul: fitness, aerobic, gimnastică, înot, jocuri conform graficului anexat. La activităţile sportive

efectivele trebuie să fie între 15-25 per-soane pentru fiecare activitate sportivă. Solicităm înscrierea dumneavoastră pentru a putea prezenta conducerii şcolilor lista cu persoanele care participă la aceste activităţi pentru a putea fi per-mis accesul în sălile de sport şi bazinul de înot.

Director C.C.D. Timiş,Prof. Elena Samoilă

Page 12: Quo vadis? Praeuniversitaria - sindicatspiruharettimis.ro · resturile textile, polistirenul, ambalajele uzate, crenguţele, frunzele uscate, florile presate etc au devenit decoraţiuni

decembrie 201012

www.sindicatspiruharettimis.ro

Preuniversitaria la dispoziţiadumneavoastră!

Aveţi de spus ceva?Vreţi să semnalaţi abuzuri,

nedreptăţi?Vă preocupă ceea ce se întâmplă

în învăţământul românesc şi timişorean?

CĂUTAŢI-NE! Tiparul executat laS.C. FED Print S.A. Timişoara

Virgil Popescu -fondator şi director

Colectivul de redacţie:OTILIA BREBAN - redactor şef

ŞTEFAN IONICA - redactor - profesionalCONSTANTIN OSAIN - redactor - social

IOANA BERARU - redactor - juridicResponsabil de număr DIANA SARCA

Redacţia “Preuniversitaria”:Timişoara str. Dr. Liviu Gabor, nr 4,

tel-fax: 0256/490 267

În luna iulie, în perioada 16 – 31 iulie 2010, am bene-ficiat de un grant Comenius pentru a participa la cursul de formare intitulat:

“STAGE DE FORMATION DE FORMATEURS POUR ENSEIGNANTS DE SECTIONS BILINGUES OU INTERNATIONALES”,

organizat de Alliance Française din Bordeaux, Franţa. Am ales acest curs întrucât combina dezvoltarea în dome-niul competenţelor de comunicare profesională într-o limbă străină, (una din cele 8 competenţele cheie identi-ficate la nivel european) cu dezvoltarea competenţelor de formator.

Colegi de curs din Spania, Italia, Germania, Portugalia

Programul activităţilor de formare a fost cel prezen-tat iniţial în baza de date Comenius de unde am selectat cursul: lecţii, ateliere de lucru, vizite, şi aprofundare prin pregătire individuală. Stagiul a fost  structurat astfel: • de luni până vineri, dimineaţa, între orele 9 – 12, se

derulau lecţiilede limbă franceză folosindu-se manualul Alter Ego 4, Editura Hachette, 2007, destinat adulţilor şi având ca obiectiv dezvoltarea de competenţe de limbă franceză ca limbă străină, descrise în nivelul B2 al Ca-drului European Comun de Referinţă  (CECR) (30 de ore). Acest manual utilizează tehnici pentru pregătirea examenelor de limbă necesare străinilor care doresc să studieze în colegiile şi facultăţile din Franţa.

• după amiaza, începând cu ora 13:30,  s-au derulat 8 sesiuni axate pe dezvoltarea competenţelor formato-rilor care predau discipline non-lingvistice (DNL) în limba franceză (total 25 ore 30 min), precum şi activităţi culturale: Turul oraşului Bordeaux (21.07.10), Coctail Party (22.07.10), Iniţiere în degustarea vinului  (28.07.10), Atelier de gastronomie (29.07.10).

Orele de după-amiază au fost structurate pe patru module: • Introducerea participanţilor, a sistemului învăţământ

din ţările participanţilor, prezentarea formatorilor şi a cursului. Au fost definite competenţele specifice unui profesor DNL şi s-a dezbătut problema stabilirii regu-lilor în orele DNL.

• Cunoaşterea diferiţilor actori dintr-un colegiu francez şi a rolului lor; Elaborarea unei liste de materiale nece-sare disciplinei predate; Îmbogăţirea lexicului pentru a da instrucţiuni, a gestiona clasa (managementul clasei) şi a face aprecieri ale muncii elevilor.

• Planul de lecţie (fişa pedagogică); limbajul adaptat di-feritelor etape ale lecţiei; activităţi practice de elaborare a planului de lecţie.

• Materiale didactice şi mijloace de învăţământ (re-surse didactice); Exploatarea resurselor Internetului; Lecţii interdisciplinare cu exemple privind exploatarea pedagogică a unei vizite culturale; Analiza unui scena-riu pedagogic; Alcătuirea unui blog în scop didactic.Metodele utilizate de către cele trei formatoare, doam-

nele Claire NETANGE, Valerie SAUBADE şi Alexan-dra POTIGNY, atât în sesiunile de limbă cât şi de for-mare a formatorilor, au fost interactive. Fiecare sesiune începea cu o activitate de spargere a gheţii, care permitea participanţilor să comunice în limba franceză pentru a-şi îmbunătăţi debitul şi fluiditatea discursului oral. Apoi era introdusă problema care urma să fie dezbătută, cu ajutorul unor materiale impuls, iar cursanţii fie completau ches-tionare, fie discutau în perechi sau în grup, apoi se făceau prezentări în plen pe marginea  materialelor pe care noi, cursanţii le pregăteam ca temă, a discuţiilor avute şi a ma-terialelor primite.

Descoperim oraşul Bordeaux

În fiecare zi cursanţii erau evaluaţi prin teste scrise şi/sau orale. Am fost dirijaţi să descoperim modalităţi de învăţare prin descoperire, având ca suport internetul. Într-una din zile a avut loc o expoziţie de carte şcolară cu vân-zare la care au participat edituri de prestigiu (International, Didier, Hachette).

Momentele culturale au vizat cunoaşterea specifi-cului regiunii şi a instituţiei organizatoare şi totodată au oferit participanţilor ocazia să socializeze, să se destindă şi să cunoască nemijlocit poporul francez. În cadrul turului oraşului Bordeaux,  au fost vizitate trei monumente emble-matice pentru istoria locală: Cripta creştină a bisericii St Seurin datând din secolul al 11-lea,  Biserica St. Michel şi turnul gotic din secolul al 15-lea, cel mai înalt din regiu-nea Gironde, 144m, şi Palatul Gallien, o arenă romană din secolul al 3-lea.

La Coctail-ul oferit de Alliance Française  am putut face cunoştinţă cu alţi studenţi care urmau cursuri în aceeaşi perioadă, precum şi cu echipa de formatori şi de management a instituţiei. În sfârşit, Degustarea de vinuri a avut loc la o instituţie specializată în astfel de activităţi din Bordeaux, unde am aflat detalii inedite privind crite-riile de clasificare şi evaluare a vinurilor, un aspect pentru

care Franţa şi în special regiunea Bordeaux este renumită.    La terminarea cursului, participanţii au fost evaluaţi

astfel: • un test care certifica nivelul atins în urma cursului (Ni-

velul B2 al CECR);• alcătuirea unui plan de lecţie în specialitatea cursantu-

lui DNL şi a unui blog;• prezentarea planului şi blog-ului în faţa celorlalţi

cursanţi şi a formatoarelor.Drumul parcurs, de la decizia de a participa la o mobi-

litate Comenius pentru formare individuală, la completa-rea formularului – proiect şi apoi la participarea efectivă la stagiu, a fost o provocare. Dincolo de atingerea obiective-lor pe care mi le-am propus, el m-a ajutat să înţeleg fap-tul că, în cazul adulţilor, evaluarea demersului de formare continuă se bazează foarte mult pe o comunicare eficientă între formabil şi formator, capitol unde organizatorii dela Bordeaux au excelat. Metodele şi conţinuturile obser-vate în timpul Stagiului nu diferă prea mult de cele folosite de către profesorii din România, diferenţele constau în fap-tul că formatorii îşi asumă conştiincios responsabilitatea cu care sunt investiţi

Mobilitate Comenius în FranţaProf. Dumitra POPESCUDirector, Grup Şcolar Agricol ORŢIŞOARA

Vineri, 22 octombrie 2010, un grup format din 14 persoane, 7 elevi şi 7 profesori de la Liceul Teoretic „Bar-tók Béla” din Timişoara, au pornit la drum cu bicicletele, cu scopul de a pedala pe traseul Timişoara – Foeni – Zren-janin (Serbia) – Jimbolia – Timişoara. Drumul de aproape 200 de kilometri a fost parcurs în trei zile, iar grupul s-a oprit în două oraşe din Banat: Zrenjanin şi Jimbolia. Iniţiatorii proiectului euroregional prin care s-a desfăşurat această excursie pe două roţi au fost profesorul de educaţie fizică şi sport Todorov Ivan de la Liceul Teoretic „Bartók Béla” şi profesorul dr. ing. Luchin Milenko, preşedintele Asociaţiei „Beli Bagren”. După ce au trecut de frontiera româno-sârbă, timişorenii au fost aşteptaţi de preşedintele direcţiei de sport din Voivodina, domnul Misa Ivkovic şi un grup de 15 biciclişi din oraşul Zrenjanin. Grupul ciclist din Timişoara a vizitat oraşul Zrenjanin, iar a doua zi la întoarcere oraşul Jimbolia, unde au fost întâmpinaţi de domnul primar Kaba Gábor. Acţiunea face parte dintr-un proiect care vizează legături cultural-sportive între cele trei ţări aflate pe teritoriul vechiului Banat.

Toth Kinga

Cu bicicletele prin Banat

Poarta regilor