3.3. Modurile de stabilire a filliaţiei faţă de mamăDat fiind că filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul naşterii,

Iul firesc şi cel mai des întâlnit prin care aceasta se stabileşte|i»ţf il, este prin înregistrarea naşterii copilului, pe baza declaraţiei de naştere.Dacă însă naşterea copilului nu a fost înregistrată ori, deşi s-a inicgistrat, nu s-a stabilit şi filiaţia faţă de mamă, determinarea

se va putea face, în condiţiile Codului familiei, fie prin re- când o femeie declară legătura de filiaţie dintre ea şi

nu copil despre care pretinde că este al său, fie prin acţiunea în |ii>,iiţie pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă. După cum am ară- iiil, aceste moduri de stabilire a filiaţiei sunt aplicabile atât copilu- i. и. lin căsătorie, cât şi copilului din afara căsătoriei.3.3.1. Stabilirea filiaţiei faţă de mamă prin înregistrarea naşterii copiluluiPotrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 119/1996, întocmirea actului ic naştere se face la autoritatea administraţiei publice locale în a t Aici rază administrativ-teritorială s-a produs evenimentul, pe bazadeclaraţiei verbale a persoanelor prevăzute de lege, a actului de identitate al mamei şi al declarantului, a certificatului medical constatator al naşterii şi, după caz, a certificatului de căsătorie al părinţilor.Au obligaţia de a face declaraţia de naştere oricare dintre părinţi, iar, dacă, din diferite motive, nu o pot face, aceasta revine medicului, persoanelor care au fost de faţă la naştere ori personalului din unitatea în care a avut loc naşterea, rudelor ori vecinilor care au luat cunoştinţă despre naşterea unui copil. Declaraţia de naştere o poate face, deci, chiar mama copilului, deşi, în practică, de regulă, se face de alte persoane (art. 19 din Legea nr. 119/1996).Declararea naşterii trebuie făcută în termenul prevăzut de lege, respectiv 15 zile pentru copilul născut viu şi 3 zile pentru copilul născut mort. Dacă copilul născut viu a decedat înăuntrul termenului de 15 zile, declararea naşterii se face în termen de 24 de ore de la data decesului (art. 17 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 ).Dacă aceste termene nu au fost respectate, legea reglementează două situaţii:- când declaraţia este făcută înăuntrul unui termen de un an de la naşterea copilului, întocmirea actului de naştere se face cu aprobarea primarului (art. 20 din Legea nr. 119/1996);- când declaraţia a fost făcută după trecerea unui an de la naşterea copilului, întocmirea actului de naştere se face pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, care trebuie să conţină toate datele necesare întocmirii actului de naştere. Acţiunea se introduce la judecătoria în a cărei rază are domiciliul persoana interesată sau unde are sediul instituţia de ocrotire a copilului. Instanţa solicită poliţiei verificări pentru stabilirea identităţii, precum şi avizul medicului legist cu privire la vârsta şi sexul persoanei al cărei act de naştere se cere a fi întocmit. Judecarea se face cu participarea procurorului (art. 21).Prin urmare, filiaţia faţă de mamă se poate stabili o dată cu înregistrarea naşterii copilului, indiferent că aceasta se face în termenul prevăzut de lege ori este o

înregistrare tardivă. Aceasta va permite, dovedirea maternităţii cu certificatul constatator al naşterii, potrivit art. 47 C. fam.3.3.2. Stabilirea filiaţiei faţă de mamă prin recunoaştereA) Cazurile în care se poate face recunoaşterea filiaţiei faţă dc mamă. Potrivit art. 48 alin. (1) C. fam., dacă naşterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă ori dacă copilul a fost trecut înregistrul de stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţi, mama

poate recunoaşte pe copil. 1 ’Rezultă că recunoaşterea de maternitate se poate face în două cazuri: 111

- naşterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă. Deşi la>textul nu distinge între motivele pentru care nu s-a făcut înregistra- I"'rea, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 119/1996 privind întocmirea 111'ulterioară a actului de naştere, rezultă că recunoaşterea se poate lnI

face în toate situaţiile în care naşterea nu a fost înregistrată, afară de 11,1

cazul în care lipsa înregistrării se datorează omisiunii ofiţerului destare civilă. într-adevăr, în această ipoteză, dat fiind că, deşi s-a făcut 1,1

declaraţia de naştere, potrivit legii, şi au fost depuse actele necesareînregistrării naşterii, din vina ofiţerului de stare civilă naşterea nu afost înregistrată, este posibilă întocmirea ulterioară a actului denaştere, potrivit art. 53 şi 54 din Legea nr. 119/1996. 1,1

- copilul a fost înregistrat ca fiind născut din părinţi necunos- 11 ">cuţi. Este vorba de copilul găsit, a cărui înregistrare se face potrivitart. 22 din Legea nr. 119/1996, şi de copilul abandonat de mamă înspital, când nu a fost stabilită identitatea mamei şi înregistrarea se I'1face potrivit art. 23 din Legea nr. 119/1996. ’l"în literatura juridică s-a arătat că se pot ivi situaţii în care, se pot pune probleme practice privind posibilitatea mamei de a recunoaşte copilul. 1111

Astfel, copilul are certificat de naştere în care este stabilită filiaţia faţă de mamă, dar aceasta îl părăseşte şi reţine certificatul de naştere, ulterior copilul fiind înregistrat ca născut din părinţi necunoscuţi. Dacă, după o perioadă de timp, mama copilului M|

reapare şi prezintă certificatul de naştere, nu se mai pune pro- hlerna unei recunoaşteri, deoarece filiaţia faţă de mamă este legal (||nstabilită, astfel încât actul de naştere prin care copilul a fost înre- AIIilistrat din părinţi necunoscuţi se va anula, prin menţiune despre .iceasta pe actul respectiv (art. 58 din Legea nr. 119/1996). Soluţia 1 1

este aceeaşi şi în ipoteza în care, copilul a fost adoptat după înregistrarea lui ca născut din părinţi necunoscuţi, dar mai înainte i n mama să prezinte certificatul de naştere. Adopţia rămâne însă v.fiabil încheiată. Tot astfel, dacă copilul a fost între timp recunos- i ut de o altă femeie decât mama lui, nu se mai pune problema h,i( cunoaşterii şi se va anula actul de naştere prin care copilul a fost înregistrat din părinţi necunoscuţi şi pe care s-a făcut menţiune u< idespre recunoaştere.

Din analiza acestor situaţii, rezultă că, practic, problema recunoaşterii se pune în cazurile în care copilul este găsit şi înregistrai ca născut din părinţi necunoscuţi, fără ca naşterea lui să fi fost, în prealabil, înregistrată potrivit legii, prin completarea rubricii privind numele mamei.S-a mai pus problema dacă un copil, trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţi şi ulterior adoptat, poate fi recunoscut chiar de către adoptatoare, care este mama firească a copilului. Recunoaşterea este posibilă şi chiar de dorit, deoarece:- adopţia produce efecte numai pentru viitor, de ia data hotărârii irevocabile prin care a fost încuviinţată, în timp ce recunoaş terea produce efecte şi pentru trecut, până la concepţia copilului Ar putea exista, astfel, interesul copilului de a beneficia de anu mite drepturi succesorale;- stabilirea filiaţiei faţă de mama firească permite aplicarea dis poziţiilor din materia căsătoriei, privind impedimentul izvorât din rudenie.Dacă adoptatoarea recunoaşte copilul, atunci adopţia va trebui desfiinţată în justiţie, fiind lovită de nulitate pentru încălcarea impedimentului izvorât din rudenie. într-adevăr, rudenia firească şi cea din adopţie nu pot coexista.1

Prin urmare, este posibilă recunoaşterea unui copil de către femeia care l-a adoptat, în cazul în care copilul a fost înregistrat ca născut din părinţi necunoscuţi.în sfârşit, s-a pus problema dacă poate fi recunoscut de către mamă copilul care şi-a stabilit filiţia mai întâi faţă de tată. Este adevărat că, în acest caz, condiţia prevăzută de art 48 C. fam. pare că nu mai este îndeplinită, din moment ce copilul nu mai este înregistrat ca născut „din părinţi necunoscuţi”, ci doar mama este necunoscută. într-adevăr, art. 64 alin. (1) permite ca filiaţia copilului să fie stabilită mai întâi faţă de oricare dintre părinţi. Or, dacă într-o asemenea situaţie copilul îşi poate stabili filiaţia faţă de mamă prin hotărâre judecătorească, ar trebui să admitem şi că este posibila recunoaşterea. Faptul că art. 48 se referă la „părinţi necunoscuţi” Considerăm că recunoaşterea nu devine eficace imediat, ci numai sub condiţia şi după desfiinţarea adopţiei prin hotărâre judecătoreasca Altminteri, s-ar ajunge Ia soluţia inacceptabilă, ca recunoaşterea şi adopţi,i să coexiste, dat fiind că nulitatea adopţiei este numai judiciară, simplul aci al recunoaşterii neputând face ineficace adopţia.se datorează faptului că legiuitorul a avut în vedere că, în majoritatea cazurilor, filiaţia se stabileşte mai întâi faţă de mamă, fiind rare cazurile în care se stabileşte mai întâi paternitatea. Prin urmare, mama poate recunoaşte un copil după ce s-a stabilit mai întâi paternitatea acestuia.B) Copiii care pot recunoscuţi. Orice copil născut, care se află în situaţiile prevăzute de art. 48 C. fam. poate fi recunoscut.Copilul conceput poate fi recunoscut de mamă înainte de a se naşte, dar această recunoaştere nu va produce efecte decât dacă, în mod excepţional, la naştere copilul se găseşte într-una din situaţiile prevăzute de art. 48 C. fam. (art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954).

De asemenea, poate fi recunoscut şi copilul decedat, însă pentru identitate de raţiune ar trebui să admitem că se aplică dispoziţia din materia paternităţii (art. 57 C. fam.), şi anume această recunoaştere nu este valabilă decât dacă există descendenţi fireşti ai copilului.Nu se pot face însă recunoaşteri succesive, ceea ce înseamă că un copil care a fost deja recunoscut nu mai poate fi recunoscut de o altă femeie, deoarece nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 48 C. fam. Dacă însă se contestă prima recunoaştere, copilul va putea fi recunoscut de o altă femeie.3.3.3. Stabilirea filiaţiei faţă de mamă prin hotărâre judecătoreascăA) Acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă. Dacă mama nu recunoaşte copilul a cărui maternitate nu este stabilită, acesta are posibilitatea de a introduce în justiţie o acţiune în stabilirea filiaţiei faţă de mamă.a) Cazurile în care acţiunea poate fi introdusă. Potrivit art. 50 din C. fam., acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă poate fi pornită în două cazuri.In primul rând, când, din orice împrejurări, dovada filiaţiei faţă de mamă nu se poate face prin certificatul constatator al naşterii. Acest caz trebuie însă analizat în raport cu dispoziţiile Legii nr.119/1996, ceea ce înseamnă că se poate introduce acţiune în jus- iiţie numai dacă este vorba de o imposibilitate absolută de a proba filiaţia faţă de mamă cu certificatul de naştere. Dacă însă este vorba de un caz în care s-ar putea face reconstituirea sau întocmi- rea ulterioară a actului de naştere ori dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru a se face înregistrarea tardivă a naşterii, se va recurge

la procedura prevăzută de art. 54 sau, după caz, de art. 21 din Legea nr. 119/1996. Dacă însă copilul a fost înregistrat ca fiind născut din părinţi necunoscuţi, ori nu s-a înregistrat naşterea copilului din alte cauze decât omisiunea ofiţerului de stare civilă, se poate pomi acţiune în stabilirea filiaţiei faţă de mamă.în al doilea rând, când se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii. Evident, o asemenea contestare trebuie să fie posibilă, potrivit legi.Din interpretarea „per a contrario” a prevederilor art. 51 din C. fam., rezultă că se poate pune în discuţie filiaţia faţă de mamă stabilită pe baza declaraţiei de înregistrare a naşterii, numai dacă nu există conformitate între filiaţia faţă de mamă, astfel cum rezultă din certificatul de naştere, şi posesia de stat sau folosirea stării civile.Dar „contestarea”, potrivit art. 50 C. fam., trebuie înţeleasă în sens mai larg, adică ori de câte ori se contestă filiaţia faţă de mamă, stabilită nu numai pe baza declaraţiei de înregistrare a naşterii copilului, ci şi prin celelalte moduri de stabilire a filiaţiei faţă de mamă. Astfel, dacă filiaţia s-a stabilit prin recunoaştere, iar apoi se contestă această recunoaştere, potrivit art. 49 C. fam., întrucât nu corespunde adevărului, sau

dacă se anulează recunoaşterea prin hotărârea judecătorească, copilul poate introduce o acţiune în stabilirea filiaţiei faţă de adevărata mamă. în sfârşit, dacă filiaţia faţă de mamă s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească, având în vedere regimul juridic al acesteia, în sensul că are autoritate de lucru judecat între părţi şi este opozabilă terţilor, dar totuşi aceştia pot face dovada contrară (art. 44 şi 45 din Legea nr. 119/1997), înseamnă că, în măsura în care terţul a făcut această dovadă, a fost contestată şi realitatea filiaţiei care rezultă din actul de naştere întocmit pe baza hotărârii de stabilire a maternităţii, astfel încât va fi posibilă o nouă acţiune în justiţie pentru stabilirea filiaţiei faţă de o altă femeie.în sfârşit, precizăm că adopţia copilului, fie de o terţă femeie, fie chiar de către mama copilului dar faţă de care filiaţia nu este stabilită, nu reprezintă un obstacol pentru introducerea unei acţiuni în stabilirea filiaţiei faţă de mamă, dacă sunt îndeplinite condiţiile art. 50 C. fam., pentru aceleaşi considerente care justifică şi recunoaşterea copilului.b) Titularul acţiunii în stabilirea filiaţiei faţă de mamă. Acţiu nea aparţine numai copilului, având un caracter personal (art. 51 alin. (1) C. fam.).In ceea ce priveşte exercitarea dreptului la acţiune, nu numai copilul cu capacitate deplină de exerciţiu, dar şi cel cu capacitate restrânsă de exerciţiu poate introduce singur acţiunea, fără nici o încuviinţare prealabilă, dat fiind caracterul personal al acesteia. în cazul copilului lipsit de capacitate de exerciţiu, fie că este minor sub vârsta de 14 ani, fie că este pus sub interdicţie, acţiunea poate fi pornită de către reprezentantul legal, fără nici o încuviinţare. Dacă există contrarietate de interese între reprezentantul legal al copilului şi acesta, acţiunea va putea fi pornită de către un curator desemnat în condiţiile art. 132 C. fam.Dacă însă copilul a decedat, moştenitorii acestuia, fie legali, fie testamentari, nu pot porni acţiunea, dar o pot continua dacă a fost introdusă de copil (art. 52 alin. (2)), afară de cazul în care copilul a renunţat la acţiune (art. 246 C. proc. civ.) sau acţiunea s-a perimat (art. 248 C. proc. civ.).- împotriva cui se introduce acţiunea. Acţiunea în ştabilirea filiaţiei faţă de mamă se porneşte împotriva pretinsei mame, iar dacă aceasta a decedat, împotriva măştenitorilor ei (art. 52 alin. (3)).d) Acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă nu se prescrie în timpul vieţii copilului (art. 53 alin. (4)).3.4. Contestarea filiaţiei faţă de mamăA) Contestarea filiaţiei faţă de mamă, care rezultă din certificatul de naştere eliberat pe baza înregistrării naşterii. Potrivit art. 51 din C. fam., copilul nu poate reclama o stare civilă contrară aceleia care rezultă din certificatul de naştere şi folosirea stării civile conforme cu acest certificat. De asemenea, nimeni nu poate contesta starea civilă a copilului care are folosirea stării civile conformă cu certificatul său de naştere.Din analiza art. 51 se pot desprinde următoarele concluzii:a) Art. 51 consacră o prezumţie absolută („iuris de iure”) în materia filiaţiei faţă de mamă (art. 1202 C. civ.).' S-a arătat că această prezumţie reprezintă „o garanţie

puternică pentru liniştirea familiilor şi pentru ocrotirea moralei publice; ea se întemeiază pe exactitatea consecinţei trase din întrunirea conformităţii actului de1 Acest principiu este tradiţional în dreptul nostru, fiind consacrat si de ort. 295 C. civ.

naştere cu posesiunea de stat Prezumţia corespunde maiîntotdeauna cu realitatea, având drept scop „înlăturarea scandalurilor ce s-ar naşte din reclamaţii sau contestaţii temerare, pornite de persoane fără căpătâi, numai din spirit de şicană şi de interes”.1

Astfel, în practica judecătorească s-au întâlnit cazuri în care prezumţia nu corespundea realităţii, precum atunci când în maternitate s-au substituit copiii între ei, născuţi din mame diferite, înainte de întocmirea actului de naştere. S-a arătat că se poate obţine nulitatea certificatului de naştere, deoarece nu se referă la copilul în cauză, înlăturându-se astfel unul dintre cele două elemente ale prezumţiei, astfel încât se poate pune apoi în discuţie starea civilă a copilului; sau se poate considera că nu există conformitatea la care se referă art. 51 C. fam., deoarece acel certificat nu se referă la acel copil, ci la cel cu care a fost substituit, astfel încât se poate pune în discuţie starea civilă a copilului respectiv.2

b)„Per a contrario”, starea civilă a copilului, respectiv, filiaţia faţă de mamă a copilului, poate fi contestată ori de câte ori există neconcordanţă între filiaţia indicată de certificatul de naştere şi posesia de stat a copilului.Rezultă că filiaţia faţă de mamă poate fi contestată, în următoa rele cazuri:- copilul are certificat de naştere şi folosirea stării civile, dar acestea nu sunt concordante. în acest caz se poate contesta fie maternitatea indicată de certificatul de naştere, fie cea artătată de posesia de stat;- copilul are certificat de naştere, dar nu are folosirea stării civi le. în acest caz se poate contesta numai maternitatea indicată de certificatul de naştere.Acţiunea în contestare se poate introduce de copil împotriva ma mei indicată de certificatul de naştere sau, după caz, de posesia de stat, iar de terţi împotriva copilului şi a mamei astfel indicată.

C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil, voi. 1, ediţie îngrijită de D. Rădescu, Ed. AII, 1996, p. 288.

A se vedea I. P. Filipescu, op. cit., p. 278-279; I. P. Filipescu, V. M, Ciobanu, Aspecte ale maternităţii, în R.R.D. nr. 3/1986, p. 19-25 (în speţă, contestarea a fost posibilă pentru că nu exista folosirea stării civile conforme cu certificatul de naştere); Trib. Suprem, dec. civ. nr. 731/20 mai 1970, în C.b 1970, p. 183; Trib. Suprem, dec. civ. nr. 809/28 aprilie 1979 în C.D. 1979, p. 7 cu privire la situaţiile în care copiii au fost substituiţi după declararea naşterii,- Contestarea filiaţiei faţă de mamă stabilită prin recunoaştere. Practic, în acest caz, contestarea realităţii celor cuprinse în certificatul de naştere implică contestarea recunoaşterii de paternitate, în temeiul art. 49 C. fam., întrucât filiaţia nu corespunde adevărului. Nu are importanţă dacă există ori nu conformitate între certificatul de naştere eliberat pe baza recunoaşterii şi folosirea stării civile a

copilului. Altfel spus, spre deosebire de ipoteza din art. 51 C. fam., chiar dacă ar exista o asemenea conformitate, recunoaşterea poate fi contestată.- Contestarea filiaţiei faţă de mamă stabilită prin hotărâre judecătorească. între părţi, hotărârea judecătorească are autoritate de lucru judecat, deci copilul sau mama, nu pot pune în discuţie filiaţia astfel stabilită. în schimb, terţii pot face dovada contrară hotărârii judecătoreşti, deci pot contesta filiaţia faţă de mamă ast- 1*1 stabilită, ceea ce înseamă că pot combate realitatea filiaţieie) are rezultă din certificatul de naştere întocmit pe baza hotărârii uevocabile. Nici în această situaţie nu are importanţă, pentru admisibilitatea acţiunii în contestare, dacă există sau nu conformitate mtre maternitatea care rezultă din certificatul de naştere, respectivf) lin hotărârea judecătorească, şi posesia de stat a copilului.

Capitolul 4 Filiaţia faţă de tată4.1. Temeiul filiaţiei faţă de tată.Timpul legal al concepţiuniiFiliaţia faţă de tată reprezintă legătura juridică între un copil v bărbatul care este considerat, în condiţiile legii, tatăl acestuia.în mod firesc, paternitatea rezultă din faptul concepţiunii (ză mislirii) copilului de către un bărbat.Fără a dezvolta problematica deosebit de complexă a pro creaţiei asistate medical1, trebuie însă subliniat faptul că, în unei' cazuri, noţiunea clasică a paternităţii, bazată pe adevărul biologi' al concepţiunii copilului devine inaplicabilă. Astfel, în cazul copiii i lui conceput prin tehnicile de procreaţie asistată medical c.m' Potrivit art. 311-19 şi art. 311-20 din C. civ. francez, introduse pilii Legea nr. 94-653 din 29 iulie 1994, în cazul procreaţiei asistate medical i II un terţ donator, nici o legătură de filiaţie nu poate fi stabilită între donalm , copilul astfel conceput. Soţii sau concubinii care recurg la procreaţia ;c.i tată medical care necesită intervenţia unui terţ donator, trebuie să-şi expil me consimţământul, în condiţii care să garanteze secretul operaţiunii, In faţa judecătorului sau a notarului, care au obligaţia să-i informeze asnpi. consecinţelor consimţământului lor cu privire la filiaţia copilului. Consilii ţământul astfel exprimat, împiedică orice acţiune în contestare sau în HM Inmaţie de stat, afară de cazul în care se pretinde că copilul nu este rezuliprocreaţei asistate medical sau se invocă lipsa de efecte a consimţământ" lui. Astfel, consimţământul nu produce efecte dacă, înainte de a se rcnlIM procreaţia asistată medical, a intervenit decesul ori s-a introdus o acţiuni ik divorţ sau care are ca obiect separaţia de corp ori încetarea comunităţii ih viaţă, precum şi în cazul în care a fost revocat, în scris, în faţa medii uM competent să realizeze această asistenţă medicală. Cel care, după n1< consimţit să se efectueze procreaţia asistată medical, nu recunoaşte copilul astfel conceput, răspunde faţă de mamă şi faţă de copil. în afară de acea 1« va fi declarată judecătoreşte şi paternitatea copilului din afara căsătoriei, (n^l de acest bărbat. Dacă însă procreaţia asistată medical se realizează Im*

intervenţia unui terţ donator, „tatăl biologic” este şi „tatăl legal” al copiii il A se vedea şi Hotărârea Curţii Europene a Drepurilor Omului în noii Marck contra Belgiei, cit. supra.necesită intervenţia unui terţ donator, nu mai există identitate între „tatăl biologic” al copilului şi „tatăl legal”. Paternitatea se întemeiaţi, în această ipoteză, pe consimţământul soţului sau al concubinului mamei, de a fi considerat tatăl copilului astfel conceput, în ' ondiţiile în care donatorul însuşi a consimţit la efectuarea inter- venţiei, în deplină cunoştinţă de cauză, acceptând să nu fie considerat tată al copilului.în ceea ce ne priveşte, vom analiza, în continuare, paternitatea, iu sens biologic, care rezultă din concepţiunea copilului.Având în vedere faptul că nu se poate determina cu certitudine data concepţiei unui copil, legea a instituit o prezumţie prin care i' determină timpul legal al concepţiunii copilului, prezumţie de i Ml ură să faciliteze stabilirea paternităţii atât pentru copilul din • isătorie, cât şi pentru cel din afara căsătoriei.Potrivit art. 61 C. fam., timpul cuprins între a treisuta şi a o suta- ptzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţii iii. El se calculează de la zi la zi, ceea ce înseamnă că ziua de plecare a termenului („dies a quo”) nu se ia în calcul, dar ziua în II e se împlineşte termenul („dies ad quem”) se socoteşte. Rezul- 11, astfel, că timpul legal al concepţiunii copilului este de 121 de zile.1

în ceea ce priveşte forţa probantă a acestei prezumţii, se conferă, în general, în literatura juridică şi în jurisprudenţă, că pre- i unţia trebuie analizată sub două aspecte:- este absolută („iuris et de iure”), în sensul că nu se poate " a dovada că durata gestaţiei a fost mai mare de 300 de zile sau anii mică de 180 de zile;- este relativă („iuris tantum”), în sensul că se poate facă do- ■ la că, în realitate, concepţiunea copilului a avut loc numai într-o Prezumţia timpului legal al concepţiunii copilului a fost prevăzută şi ■ Codul civil român, după modelul Codului Napoleon. în memoriul MMiiis redactorilor C. civ. fr., medicul Fourcroy a propus ca durata ges- ţ i să fie de 286 de zile, respectiv 186 de zile, dar redactorii codului au "Ml cu câteva zile aceste termene. A se vedea C. Hamangiu, I. Rosetti- "fil.iiiescu, Al. Băicoianu, op. cit., voi. 1, p. 291 şi 295. în Austria, durata " imă a concepţiunii copilului este de 302 zile, iar în Ţările de Jos de 306 '• In prezent, potrivit art. 311 alin. (3) C. civ. fr., prezumţia timpului legal oiicepţiunii copilului poate fi răsturnată prin proba contrară, chiar şi în w ,i ce priveşte durata minimă şi cea maximă a gestaţiei. Textul a fost MI i redactat în 1972, fiind inspirat de dorinţa legiuitorului francez de a ni iile, în toate cazurile, stabilirea adevărului biologic al filiaţiei.

anumită parte, doar în anumite zile din timpul legal de 121 de zii«- în sprijinul acestei interpretări s-a făcut demonstraţia că există -> situaţie în care este cert că un copil a fost conceput într-o anumllrt perioadă din timpul legal al concepţiunii.

Ipoteza este următoarea imediat după desfacerea sau încetarea căsătoriei, o femeie <la naştere unui copil şi apoi, mai înainte să se fi împlinit 300 de zilele la desfacerea sau încetarea căsătoriei, dă naştere unui al doilea copil. Se poate observa că o parte din timpul legal al concepţiunii celui de al doilea copil se situează în timpul căsătoriei, iar restul după desfacerea sau încetarea căsătoriei. Or, este cert că al doile , copil nu a fost conceput în timpul căsătoriei, deoarece, prin ipoli ză, el nu putea fi conceput decât după naşterea primului copil ceea ce s-a produs după desfacerea sau încetarea căsătoriei. I’iin urmare, cel de al doilea copil a fost conceput numai într-o anumii - perioadă din timpul legal a! concepţiunii, respectiv acea parte C.IM se situează după desfacerea sau încetarea căsătoriei, fiind, aşadm un copil din afara căsătoriei.Importanţa practică a acestei prezumţii se manifestă, în prii im rând, în materia filiaţiei faţă de tată. în al doilea rând, în planuldobândirii capacităţii de folosinţă, prin excepţie de la princ i|potrivit căruia capacitatea de folosinţă începe la naşterea copilului drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă num dacă el se naşte viu (art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954).'4.2. Paternitatea copilului din căsătorie4.2.1. Prezumţia de paternitateA) Noţiune. Paternitatea copilului din căsătorie se stabil- ' exclusiv prin prezumţia de paternitate. „Pater is est quod nuptl- demonstrat” este o regulă celebră, moştenire a dreptului rom- Paternitatea copilului din căsătorie nu se poate stabili nici prin n cunoaştere, nici pe calea acţiunii în justiţie.Potrivit art. 53 alin. (1) şi (2) din C. fam., copilul născut în timpii căsătoriei are ca tată pe soţul mamei. De asemenea, copilul nfl cut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsăluili' Codul civil face aplicaţia acestei excepţii exprimată prin adagiul „HI/.. « concepus pro nato habetur quoties de commodis ejus agitur” în mttli il* succesorală (art. 654), în materie de donaţie şi testament, (art. 808).ire ca tată pe fostul soţ. al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea sa avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.Spre deosebire de Codul civil care, în art. 286 declara că „bărbatul este tatăl copilului conceput (zămislit) în timpul căsătoriei”, •o remarcă faptul că art. 53 alin. (1) din C. fam. se referă la copilul născut în timpul căsătoriei. Dar copilul născut în timpul căsătoriei poate fi conceput fie în timpul căsătoriei, fie înainte de încheierea ' ăsătoriei. De asemenea, având în vedere şi dispoziţiile art. 53 alin. (2), iczultă că un copil conceput în timpul căsătoriei se poate naşte fie ni timpul căsătoriei, fie după desfacerea, desfiinţarea sau încetarea • ăsătoriei. Prin urmare, se pune în mod firesc întrebarea: care este fundamentul prezumţiei de paternitate?Dacă avem în vedere principiul potrivit căruia stabilirea paternităţii, ca legătură juridică, trebuie să respecte adevărul biologic, înseamnă că, în primul rând, prezumţia de paternitate trebuie să •o întemeieze pe faptul concepţiunii copilului în timpul căsătoriei, ilal fiind că filiaţia biologică faţă de tată rezultă din zămislirea 1

opilului. în acest sens, nu are importanţă când s-a născut copilul, MI timpul căsătoriei sau după căsătorie. Prezumţia de paternitate <• poate lesne justifica, în acest caz, deoarece în timpul căsătoriei >ţii, de regulă, întreţin relaţii de natura acelora din care rezultă npii. Deci, convieţuirea soţilor şi respectarea obligaţiei de fidelitate ii către soţie, sunt cele două prezumţii simple pe care se întemeiază- H /.umţia de paternitate a copilului conceput în timpul căsătoriei.Totuşi, Codul familiei admite aplicarea prezumţiei de patemita- " şi copilului conceput înainte de căsătorie, dar născut în timpul ■ An&toriei. în acest caz, prezumţia îşi găseşte fundamentul doar în icipiul ocrotirii interesului copilului şi al familiei.Rezultă că, în dreptul român, prezumţia de paternitate este- »7 mijloc legal de stabilire a filiaţiei faţă de tată, care indică drept •1hi pe soţul mamei din căsătoria în timpul căreia copilul a fostînceput sau născut.II) Condiţiile aplicării prezumţiei de paternitate. Din analiza dis- i " iţiilor legale menţionate, rezultă că pentru aplicarea prezumţiei 1 paternitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii:a) stabilirea filiaţiei faţă de mamă, potrivit legii; aceasta înseam- 1 1 â nu este posibilă din punct de vedere juridic, stabilirea pater- "ii.îţii copilului din căsătorie înainte de stabilirea maternităţii;l>) dovada concepţiunii sau a naşterii copilului în timpul căsă- !'uliii mamei acestuia.Problema privind dovada concepţiunii copilului în timpul că-..i toriei mamei acestuia se pune numai în cazul în care copilul născut după ce căsătoria a fost desfăcută, desfiinţată sau a îneci.it în acest caz, se va recurge la prezumţia timpului legal al con<< i ţiunii copilului, prevăzută de art. 51 C. fam., ceea ce înseamnă < naşterea copilului trebuie să se producă la cel mult 300 de zlli (durata maximă a gestaţiei) de la desfacerea, desfiinţarea N.IU încetarea căsătoriei. Dacă fie şi numai o zi din timpul legal ni concepţiunii copilului se situează în timpul căsătoriei, prezumţi i de paternitate se aplică copilului astfel conceput.Dovada naşterii copilului în timpul căsătoriei este lesne de la cut, fiind aplicabile dispoziţiile privind dovada căsătoriei (ari. I C. fam.). Nu are importanţă dacă la data naşterii copilului soţii trăiesc despărţiţi în fapt. De asemenea, în cazul copilului care .. fost conceput înainte de căsătorie, dar s-a născut în timpul căsătoriei, nu are importanţă dacă soţul mamei a cunoscut OII nu starea de graviditate a viitoarei soţii, până în momentul in cheierii căsătoriei.In cazul în care copilul a fost conceput sau s-a născut în timpul unei căsătorii care ulterior este desfiinţată, prezumţia de palei nitate rămâne aplicabilă, deoarece, potrivit art. 23 alin. (2) C. fam nulitatea căsătoriei nu are nici o urmare în privinţa copiilor.Dacă sunt îndeplinite condiţiile menţionate, în puterea legii, soţul mamei este prezumat tatăl copilului conceput sau născut în timpul căsătoriei. El are însă la îndemână acţiunea în tăgăduire,i paternităţii pentru a răsturna prezumţia şi a înlătura paternitale.i astfel stabilită.

C) Conflicte de paternitate (dubla paternitate)'. Dat fiind că pre zumţia de paternitate se poate întemeia fie pe faptul concepţiunii, fie pe cel al naşterii copilului în timpul căsătoriei, se pot ivi conflicte de paternitate, când unui copil i se atribuie două paterni tăţi din căsătorie. Prin urmare, există conflict de paternitate, in primul rând, în cazul în care copilul este conceput în timpul unei căsătorii, dar este născut după ce mama s-a recăsătorit. Astfel, dacă, după încetarea ori desfacerea primei căsătorii, femei,i 1

Problema conflictelor de paternitate se pune numai în cazul paterni tăţii din căsătorie. Nu poate exista conflict de paternitate între paternitate, i din căsătorie şi cea din afara căsătoriei şi nici cu privire numai la fîliaţi.i din afara căsătoriei. A se vedea I. P. Filipescu,op. cit., p. 321-322.tu lieie o a doua căsătorie şi la mai puţin 300 de zile de la ■ ctarea sau desfacerea primei căsătorii dă naştere unui copil,- uzumţia de paternitate s-ar putea aplica atât împotriva soţului HI,unei din prima căsătorie, întrucât copilul se consideră conceput IM timpul acesteia, cât şi împotriva soţului mamei din cea de a ilmia căsătorie în timpul căreia copilul s-a născut. Conflictul se H /olvă în sensul că este considerat tată al copilului soţul mamei im cea de a doua căsătorie, soluţie care rezultă din interpretarea pt-r a contrario” a art. 53 alin. (2). într-adevăr, dacă, atunci cândm.ima nu s-a recăsătorit este considerat tată al copilului fostul soţ il mamei, înseamnă că, dacă mama s-a recăsătorit, copilul are cag) ilă pe soţul mamei din cea de a doua căsătorie Soluţia s-ar putea l.-duce chiar din alin. (1) al art. 53, deoarece, astfel cum amh) Hat, acesta conţine principiul potrivit căruia, o dată ce copilul a I. IS| născut în timpul căsătoriei, el are ca tată pe soţul mamei, chiar il.ică a fost conceput înainte de căsătorie, ori chiar în timpul unei - isătorii precedente.1 I

De asemenea, se pot ivi situaţii în care soţul a fost declarat mort prin hotărâre judecătorească, apoi soţia se recăsătoreşte şi, la mai puţin de 300 de zile de la data încheiere» celei de a doua i âsătorii naşte un copil, iar apoi soţul declarat mort reapare şi mulează hotărârea declarativă de moarte. Potrivit art. 22 C.fam, prima căsătorie este desfăcută pe data încheiereii celei de a doua■ isătorii. Prin urmare, copilul este considerat conceput în timpul primei căsătorii şi născut în timpul celei de a doua. Problema se■ educe practic la ipoteza din cazul precedent şi, deci, tată al copilului va fi considerat soţul mamei din cea de a doua căsătorie.în al doilea rând, se poate întâmpla ca femeia, cu încălcarea illspoziţiilor legale privind monogamia (art. 5 C. fam.) să dea naş-- re unui copil, în timp ce se găseşte, în acelaşi timp, în două că- »torii. Se poate considera că acesta este singurul caz autentic de1 1 mfiict de paternitate, pentru care însă C. fam. nu oferă o soluţieirllelop-ide

lori.ura,i ptiu.■i-lor/Hă,-, în t- şi •şl.- irni, iltu- llllt, -rsl-t*pt,laţiilelelllll>ţla,ulii- - au din i AIIiei,, ii.sulursgea-Iu-iauil.-a' Pentru a evita asemenea conflicte de paternitate legislaţiile unor ţări, necum Franţa, Italia, interzic femeii să se căsătorească în termenul de 100 de zile de la desfacerea sau încetarea căsătoriei (termenul de viduita- ir ca impediment la căsătorie). Codul civil român conţinea o dispoziţie - i mănătoare (art. 210 şi 278), dar aceasta nu excludea întotdeauna problema conflictului de paternitate, deoarece impedimentul rezultând din „termenul de văduvie” nu era dirimant, ceea ce însemna că noua căsătorie, încheiată chiar înainte de împlinirea termenului de 300 de zile, era valabilă.expresă. Din interpretarea art. 53 alin. (2) ar rezulta că tată al copilu lui este soţul mamei din cea de a doua căsătorie. Deşi căsătoria este lovită de nulitate (art. 19 C. fam.), prezumţia de paternitate se aplică, deoarece nulitatea nu produce efecte în privinţa copiilor.în sfârşit, dacă se tăgăduieşte paternitatea care rezultă din cea de a doua căsătorie, se admite că renaşte de plin drept prima prezumţie şi deci va fi considerat tată al copilului soţul mamei din prima căsătorie. Dacă şi acesta tăgăduieşte paternitatea, atunci copilul devine din afara căsătoriei.D) Prezumţia de paternitate şi menţiunile din actul de naşteri al copilului. Prezumţia de paternitate operează independent de menţiunile din actul de naştere al copilului.în acest sens, în practică pot să apară mai multe situaţii:- soţul mamei a fost trecut în actul de naştere al copilului drept tată. Această menţiune nu face însă dovada irefragabilă i\ paternităţii copilului. Trebuie să se verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea prezumţiei de paternitate. Dacă, într-adevăr, copilul este din căsătorie, atunci, menţiunea din actul de naştere

corespunde prezumţiei de paternitate, dar soţul mamei poate tăgădui, potrivit legii, paternitatea copilului. Dacă însă copt Iul este din afara căsătoriei - de exemplu a fost născut şi conceput înainte de căsătoria părinţilor -, iar soţul mamei a fost greşit înregistrat drept tată al copilului, fără ca paternitatea lui să se li stabilit prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească, atunci se poate introduce de către orice persoană care are interes o acţiune în contestarea filiaţiei din căsătorie şi rectificarea actului de naştere, prin care dovedeşte că prezumţia de paternitate nu-şl găseşte aplicare.- un alt bărbat decât soţul mamei a fost trecut în actul de naş tere drept tată al copilului. Acest fapt nu poate conduce la înlălu rarea prezumţiei de paternitate, dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea ei. înseamnă că va exista o neconcordanţă în Iu paternitatea legală a copilului, stabilită prin prezumţia de paterni tate şi menţiunea din actul de naştere. Tatăl copilului este tot soţul mamei, iar cel interesat - mama copilului, copilul sau soţul maniei - poate introduce o acţiune în constatarea aplicabilităţii pr<- zumţiei de paternitate şi în rectificarea actului de naştere.actul de naştere nu indică numele tatălui. Aceasta nu în seamnă că, automat paternitatea copilului nu este cunoscută sau că este vorba de un copil din afara căsătoriei. Dacă sunt îndepliniţi'

condiţiile pentru ca soţul mamei să fie considerat tatăl copilului, •.c poate, de asemenea, introduce o acţiune în constatarea aplicabilităţii prezumţiei de paternitate şi în completarea actului de naştere.Din cele arătate, rezultă că prezumţia de paternitate îşi produce efectele independent de menţiunile din actul de naştere al copilului.4,2.2. Acţiunea în tăgăduirea paternităţii- Forţa prezumţiei de paternitate. Regula „pater is est” avea la i irigine puterea unei prezumţii absolute, irefragabile. Soţul mameii) ste considerat tatăl copilului, chiar când era evident că aceasta IUI corespundea realităţii. Or, dat fiind că prezumţia de paternitate ,<■ întemeiază, fie pe alte prezumţii simple, fie pe nevoia ocrotirii interesului copilului, înseamnă că pot exista situaţii în care această prezumţie să nu corespundă realităţii. Nu se confundă aceste situaţii■ a cele în care prezumţia nu-şi găseşte aplicare pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ca soţul mamei să fie considerat i.ită al copilului. Atunci când se pune problema forţei juridice a prezumţiei de paternitate şi a concordanţei acesteia cu realitatea, avem■ i vedere situaţiile în care sunt îndeplinite condiţiile legale pentru iplicarea prezumţiei de paternitate, dar se poate pune problemaj) Iacă, în realitate, soţul mamei este tatăl biologic al copilului.în concepţia Codului familiei, prezumţia de paternitate nu arek) aracter absolut, pentru că legea permite să se facă dovada eonii ară acestei prezumţii, în sensul că soţul mamei nu este tatăl copilului. Dar nu se poate spune că această prezumţie are un caracter iclativ, deorece dovada contrară nu se poate face

oricând, oricum ,,i de orice persoană interesată. Prezumţia de paternitate nu poate li răsturnată decât dacă se admite acţiunea în tăgăduirea paternităţii, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. Dacă însă mi se tăgăduieşte paternitatea copilului, prezumţia se consolidea-i, devine absolută. S-ar putea astfel considera că această prezum- (M> are un caracter mixt, care împrumută atât trăsăturile unei prezumţii simple, relative, cât şi pe cele ale unei prezumţii absolute.- Cazurile în care se poate tăgădui paternitatea. Potrivit art. 54 din. (1) C. fam., paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu ne- l'iilinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.Legea nu stabileşte, aşadar, expres cazurile în care soţul maniei poate tăgădui paternitatea, ci enunţă doar o regulă generală, liniând ca instanţa să decidă de la caz la caz.

4.3. Filiaţia faţă de tatăl din afara căsătorieiFiliaţia copilului din afara căsătoriei se stabilieşte fie prin recunoaştere, fie prin acţiune în stabilirea paternităţii (art. 56 C. fam. şi art. 2 din Convenţia europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei).4.3.1. Stabilirea paternităţii prin recunoaştere- Noţiune. Recunoaşterea de paternitate este actul prin care un bărbat declară că un anumit copil este al său.Potrivit art. 57 C. fam., copilul conceput şi născut în afară de călătorie poate fi recunoscut de tatăl său.în practică pot să apară situaţii în care un bărbat să facă recunoaşterea unui copil din căsătorie. Evident nu se pune problema unui conflict de paternitate, deoarece, potrivit legii, soţul mamei este tatăl copilului. Recunoaşterea unui copil din căsătorie nu are nici un efect, atâta timp cât copilul beneficiază de prezumţia de paternitate. Dacă, însă, se tăgăduieşte paternitatea, atunci copilul i levine din afara căsătoriei cu paternitatea stabilită faţă de bărbatul « are l-a recunoscut. Se poate, deci, considera că recunoaşterea unui copil din căsătorie este făcută sub condiţia suspensivă a tăgă-duirii paternităţii.'- Copiii care pot fi recunoscuţi. în principiu, poate fi recunos- « ut orice copil care este din afara căsătoriei.De regulă, este recunoscut copilul născut.Se admite că poate fi recunoscut şi copilul conceput, dar încă nenăscut, însă recunoaşterea este sub condiţia suspensivă ca, la naştere, copilul să aibă situaţia juridică de copil din căsătorie.1 2 Soluţia se întemeiază pe dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Decretul nr. il/1954, care recunoaşte copilului capacitate de folosinţă anticipată încă de la concepţie, în ceea ce priveşte drepturile sale. rlet,nele

cumpţia,

S-ar putea susţine că recunoaşterea unui copil din căsătorie este lovită de nulitate absolută, deoarece legea nu îngăduie ca acesta să-şi stabilească filiaţia altfel decât prin prezumţia de paternitate. în ipoteza în care se admite acţiunea în tăgăduirea paternităţii, ar însemna fie să se facă o nouă recunoaştere, fie să se admită că nulitatea recunoaşterii s-a asanat, iliu moment ce copilul a devenit din afara căsătoriei.

A se vedea I. P. Filipescu,op. cit., p. 324.Copilul decedat poate fi recunoscut, dar numai dacă a lăs.ii descendenţi fireşti (art. 57 alin. (1) C. fam.). Soluţia se justifică prin interesul de a împiedica recunoaşterile ce s-ar face numai III interesul tatălui, pentru a veni la moştenirea copilului.Copilul recunoscut poate fi, de asemenea recunoscut şi de un alt bărbat, altfel spus, sunt posibile mai multe recunoaşteri suc< e sive de paternitate. în sprijinul acestei soluţii pot fi aduse urmă toarele argumente:- nu există un text expres care să interzică recunoaşterea copt lului recunoscut, precum în materia filiaţiei faţă de mamă; singm.i condiţie pe care legea o impune în cazul paternităţii este ca acel copil să fie din afara căsătoriei;- interesul copilului este acela de a-şi stabili paternitatea faţ.» de adevăratul tată. Dacă se fac mai multe recunoaşteri succe sive, primul interesat va contesta recunoaşterea care nu core-. punde realităţii.în cazul unor recunoaşteri succesive de paternitate, ofiţerul rle stare civilă va putea însă refuza înregistrarea recunoaşterilor ulii' rioare, dacă prima recunoaştere a fost deja înregistrată.Se pune însă problema dacă poate fi recunoscut copilul <lin afara căsătoriei care şi-a stabilit paternitatea prin hotărâre judo a torească. Dat fiind că hotărârea judecătorească este opozabil.» „erga omnes”, o asemenea recunoaştere este lipsită de efe< i< juridice. Dacă însă se face dovada contrară pe cale judecătorea .. ■ şi se înlătură paternitatea stabilită în justiţie, recunoaşterea va produce efecte.C) Particularităţi privind contestarea recunoaşterii de paternitui<Potrivit art. 58 alin. (1), recunoaşterea care nu corespunde adev.'i rului poate fi contestată de orice persoană interesată. Deşi, în prin cipiu sarcina probei incumbă reclamantului, alin. (2) prevede < n atunci când acţiunea în contestarea recunoaşterii de paternitate introduce de către mamă, de către cel recunoscut sau de cftlu descendenţii acestuia, dovada paternităţii este în sarcina automlui recunoaşterii sau a moştenitorilor săi. Prin urmare, sarcina prob» i este răsturnată, ca şi cum, în aceste situaţii s-ar prezuma că rn ti noaşterea nu corespunde adevărului, iar autorul recunoaşterii găseşte în situaţia de a face dovada paternităţii, ca şi cum m H \introdus o acţiune în reclamaţie de stare civilă, iar nu o acţiune li» Contestare, deşi, potrivit legii, el nu are dreptul la o asemeni . acţiune în stabilirea paternităţii.4.3.2. Stabilirea paternităţii prin hotărâre judecătoreascăCopilul din afara căsătoriei îşi poate stabili filiaţia pe calea unei acţiuni în justiţie, dacă tatăl nu-1 recunoaşte. Remarcabil este faptul că, potrivit Codului familiei,

cercetarea paternităţii este liberă, adică legea nu stabileşte limitativ cazurile în care se poate porni o asemenea acţiune, singura condiţie fiind aceea ca, prin această acţiune să se urmărească stabilirea paternităţii unui copil din afara căsătoriei. Această acţiune prezintă unele trăsături specifice, din punctul de vedere al titularului, al termenului în care se poate porni şi al procedurii de judecată.A) Titularul acţiunii. Acţiunea în stabilirea paternităţii are un caracter personal şi aparţine copilului.în literatura juridică şi în practica judecătorească s-a stabilit că acţiunea aparţine atât copilului minor, cât şi celui major.1 De asemenea, copilul din afara căsătoriei, chiar adoptat poate introduce acţiunea în stabilirea paternităţii2 dat fiind că legea nu in-terzice aceasta şi există întotdeauna interes pentru stabilirea paternităţii fireşti.în cazul în care copilul nu are capacitate deplină de exerciţiu, distingem următoarele situaţii, în ceea ce priveşte exerciţiul dreptului la acţiune:- Copilul are capacitate restrânsă de exerciţiu. Dat fiind că este vorba de o acţiune cu caracter personal, copilul poate introduce singur acţiunea, fără nici o încuviinţare.- Copilul este lipsit de capacitate de exerciţiu. în acest caz, potrivit art. 59 alin. (1), acţiunea se porneşte de către mamă, în numele copilului, chiar dacă aceasta este minoră, ori de către reprezentantul legal al copilului. Mama poate pomi acţiunea chiar dacă este decăzută din drepturile părinteşti.S-a decis că, mama copilului nu poate renunţa la acţiunea în •.labilirea paternităţii şi nici nu poate încheia o tranzacţie cu pretin- \ul tată al copilului, prin care să renunţe la cercetarea paternităţii pe tot timpul minorităţii copilului, deoarece acţiunea aparţine copilului, mama fiind îndreptăţită numai s-o exercite.3

irile lop- i de lori. ura, i pe ătre elor vilă,Î, în e şi îşte irai, iltu- lUlt, :rsi-ept,laţiiieleum>ţia,uite î au din î AIIlet,, B. suivesgea itre- >an- itea es”,A se vedea I. P. Filipescu, op. cit., p. 337-338; Trib. Suprem, dec. civ. nr. 1181/7 iunie 1960, în C.D. 1960, p. 300.

A se vedea I. P. Filipescu,op. cit., 341-342.A se vedea Trib. Suprem, col civ., dec. nr. 497122 martie 1960, în C.D.

11)60, p. 303.Moştenitorii copilului nu pot introduce acţiunea, dar o pol continua (art. 59 alin. (2)). Se consideră că, în mâinile moştenite» rilor, acţiunea se interverteşte, dobândind un caracter preponderent patrimonial.

Tatăl din afara căsătoriei nu poate introduce acţiune în stabilirea paternităţii, deoarece el are posibilitatea de a recunoaşte copilul.BJ Termenul în care se poate introduce acţiunea. Potrivit art. 60 alin. (1) C. fam., acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsă toriei poate fi pornită în termen de un an.Acesta este un termen de prescripţie1.în ceea ce priveşte data de la care începe să curgă, legea dis tinge mai multe situaţii:- termenul curge de la naşterea copilului (art. 60 alin. (1)) Esl<- un moment obiectiv;- termenul curge de la data când hotărârea judecătorească prin care s-a tăgăduit paternitatea copilului din căsătorie a rămas definitivă (art. 60 alin. (2));- termenul curge de la data încetării convieţuirii ori a întrcţi nerii, atunci când mama copilului a convieţuit cu pretinsul tată oii când acesta din urmă a prestat întreţinere copilului (art. 60 alin. (9)1 Aceste împrejurări modifică data de la care începe să curgă termenul de prescripţie, deoarece, pe de o parte, fac să se creadă că prezumtivul tată va proceda la recunoaşterea copilului, iar, pn de altă parte, au putut influenţa mama copilului sau pe copil de - nu acţiona în justiţie.Ca natură juridică, aceste împrejurări - convieţuirea sau înlieţl nerea - reprezintă cauze de întrerupere a prescripţiei, de aceea trebuie să intervină în decursul termenului de un an de la naşteu- > copilului.2

A se vedea art. 24 din Decretul nr. 32/1954. Instanţa este obligai.i ■ invoce din oficiu problema prescripţiei acţiunii, dar nu va putea însă Imlail că acţiunea este prescrisă, dacă partea în favoarea căreia curge tcrim-mil nu se prevalează de împlinirea prescripţiei. A se vedea Trib. Suprem, </< i civ., nr. 92/28 ianuarie 1965, în „Justiţia nouă” nr. 6/1965, p. 163.

A se vedea I. P. Filipescu, op. cit., p.346-348. Nu poate fi rcţlnulA opinia în sensul că aceste împrejurări ar constitui cazuri distincte ale iun I noi prescripţii, deoarece, dacă dreptul material la acţiune s-a stins |uIM prescripţie, el nu poate reînvia decât în temeiul unei dispoziţii expii" n ti legii. Potrivit Decretului nr. 167/1958, cursul prescripţiei poate fi înlieiii|ii sau suspendat, ori titularul dreptului poate fi repus în termen.în ceea ce priveşte înţelesul noţiunii de „convieţuire”, s-a decis că acesta implică traiul în comun sau existenţa unor legături statornice, cu caracter de continuitate.1

în ceea ce priveşte noţiunea de „întreţinere”, s-a arătat că aceasta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie benevolă, iar nu prestată în temeiul unei obligaţii rezultând din clauze contractuale sau ca executare a unei sarcini; să fie substanţială şi continuă, pentru a satisface nevoile copilului. în practica judecăto-rească s-a decis că întreţinerea poate fi înţeleasă şi în sens de întreţinere morală, prin grija şi atenţia acordate copilului, socotit ca atare.încetarea convieţuirii sau a întreţinerii, în raport cu care se calculează termenul de prescripţie se pot datora atât atitudinii subiective a pretinsului tată, cât şi unor cauze obiective.

în afara acestor cazuri prevăzute de lege, pot exista şi alte situaţii în care termenul de un an nu curge de la naşterea copilului, precum atunci când paternitatea copilului s-a stabilit prin recunoaştere, iar ulterior, prin hotărâre judecătorească, recunoaşterea este anulată sau contestată. Termenul de un an ar urma să curgă, într-o asemenea ipoteză, de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a anulat sau, după caz, contestat recunoaşterea de paternitate. Totuşi, nu este obligatoriu ca mai întâi să se conteste recunoaşterea, iar apoi să se introducă acţiunea în stabilirea paternităţii faţă de un alt bărbat decât cel care l-a recunoscut. Copilul recunoscut îşi poate stabili direct paternitatea în justiţie, iar în acest caz, hotărârea judecătorească prin care se constată că un alt bărbat decât cel care l-a recunoscut este tatăl copilului, îndepli-neşte şi funcţia de contestare a recunoaşterii.- împotriva cui se introduce acţiunea. Acţiunea în stabilirea paternităţii se porneşte împotriva pretinsului tată. Dacă acesta a decedat, acţiunea poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsului tată (art. 59 alin. (3) C. fam.), chiar dacă au renunţat la moştenire sau au fost îndepărtaţi pentru nedemnitate, deoarece acţiunea continuă să aibă caracter persoanal. Acţiunea poate fi pornită şi împotriva statului care culege succesiunea vacantă în calitate de moştenitor.l) Obiectul acţiunii. Prin acţiunea în stabilirea paternităţii se tinde să se dovedească faptul că pârâtul este tatăl copilului. Aceasta înseamnă că trebuie dovedite următoarele împrejurări:a) naşterea copilului;rileop-deori.jra,peitre;lor'ilă,,în î Ş* işte ral. Itu- ult, TSi-îpt,laţiieleum•ţia,uite ; au din i AIIlet,, B. sul- ues gea tre- lan- itea es”, A se vedea Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 1499/29 decembrie 1965 în „Justiţia nouă” nr. 7/1965, p. 163.