“Fii atent la ce spui – fereşte-te de cuvintele ce rănesc.”

Aminteşte-ţi momentele neplăcute ce au lăsat o oarecare amprentă asupra personalităţii tale.

Sunt ele legate de lovituri fizice sau psihologice? Sunt ele momente cînd te-ai lovit la mînă sau la picior, sau cînd ai fost profund rănit de cuvinte spuse nelalocul lor?

De ce tăcerea e deseori cel mai bun leac, iar vorba otravă mortală?

De ce mai degrabă o să reţinem cuvintele din o scrisoare, decît plicul propriu-zis, foate frumos decorat?

De ce nici un popor nu poate fi supus de arme la fel cum poate fi supus de cîteva cuvinte bine alese?

De ce recurgem la cuvinte cînd dorim să arătăm superioritate?

De ce, dacă cuvintele sunt cea mai periculoasă armă, legea nu interzice folosirea lor?

De ce ne temem mai mult de durerea fizică decît de ce psihologică, deşi în final ajungem să suferim mai mult din pricina cuvintelor?

De ce ne simţim mai vinovaţi, cînd mama ne iartă cu cuvinte dulci faptele rele, decît cînd ne pedepseşte fizic?

Percepţia pericolului depinde de obişnuinţă. Nu ne temem să ţinem în mîini cuţitul de bucătărie sau foarfeca, pe care le folosim şi le vedem zi de zi, însă ne speriem îngrozitor la vederea unei arme neîncărcate. La fel e cu cuvintele. Suntem prea obişnuiţi şi totuşi total nepregătiţi.

Cobuşcean Olga. 18.02.2014