Rosii Dintre culturile practicate în sere, tomatele ocupă primul loc. Datorită

temperaturilor foarte ridicate din timpul verii, cultura se realizează în două cicluri:

ciclul I din ianuarie până la sfârşitul lunii iunie şi ciclul II din prima decadă a lunii

iulie până la jumătatea lunii decembrie.

Pregătirea serelor se face diferenţiat pentru cele două cicluri de cultură, mai ales în

ceea ce priveşte modul de efectuare a dezinfecţiei solului.

Ordinea în care se efectuează lucrările de pregătire în ciclul I este următoarea:

evacuarea resturilor culturii precedente şi stabilirea focarelor de boli şi dăunători,

mobilizarea adâncă a solului la 28-30 cm cu MSS 1,4, frezarea solului la

adâncimea de 15 cm, dezinfecţia chimică a solului cu sulfat de cupru 500-1000

kg/ha sau Nemagon 500 kg/ha, Di-trapex 500-600 kg/ha, Dazomet 500-600 kg/ha,

Bromură de metil, fertilizarea de bază cu îngrăşăminte chimice conform

rezultatelor analizelor agrochimice, frezarea pentru încorporarea acestora şi

modelarea terenului.

Dozele de îngrăşăminte pentru fertilizarea de bază depind de gradul de fertilitate a

solului.

Pentru ciclul II se administrează îngrăşăminte organice în sol (80-100 t/ha),

dezinfecţia scheletului se realizează pe cale chimică, iar dezinfecţia solului pe cale

termică cu aburi supraîncălziţi.

Răsadurile se produc în sere înmulţitor, se seamănă pe strat sau direct în ghivece,

în decada a treia a lunii octombrie, folosind 200 – 250 g sămânţă pentru un hectar

de cultură. După 8-12 zile, răsadurile se repică în cuburi nutritive cu latura de 10

cm, confecţionate din turbă roşie 34%, turbă neagră 33% şi compost forestier 33%,

sau în ghivece din plastic cu volumul de 1 litru, folosind acelaşi amestec. Pentru

ciclul II semănatul se face în prima decadă a lunii iunie. Vârsta răsadului este de 30

– 35 zile.

Lucrările de îngrijire a răsadurilor constau în: dirijarea atentă a factorilor de

vegetaţie, dirijarea temperaturii în funcţie de luminozitate, fiind cuprinsă între 20 şi

220 C în zilele senine şi 16-180 C în cele noroase, iar noaptea 14-160 C; rărirea

ghivecelor la 20 de zile de la repicat; fertilizarea cu soluţii de îngrăşăminte

complexe sau foliare; asigurarea umidităţii, aerisirea periodică, tratamente cu

Cycocel 0,1 % când plantele au 3-4 frunze adevărate; combaterea bolilor şi

dăunătorilor. Pentru ciclul I folosirea iluminării suplimentare permite reducerea

timpului necesar pentru obţinerea răsadurilor, dar este costisitoare.

Înfiinţarea culturilor pentru ciclul I are loc în intervalul 1 ianuarie – 15 martie, în

funcţie de posibilităţile asigurării energiei. Pentru ciclul II plantarea are loc în jurul

datei de 15 iulie.

Schema dorită de plantare la hibrizii NiZ este de regulă 125 + 35 X 35 cm. Aceasta

înseamnă 35.000 pl/ha.

Printre rândurile de tomate se pot planta gulioare sau salată.

Lucrările de îngrijire se aplică la sol, se combat bolile şi dăunătorii, se dirijează

factorii de vegetaţie şi se fac lucrări speciale la plante. Solul se afânează manual cu

furca sau sapa, sau mecanic cu motoprăşitoarea.

Mulcirea se execută cu paie de grâu sau de secară, după 50-60 zile de la plantare,

prin aşternerea unui strat gros de 5-10 cm de paie pe intervalul pe care se circulă.

Mulcirea se poate executa şi cu folie de polietilenă neagră în grosime de 0,05 mm.

Tomatele mulcite cu polietilenă neagră de 0,15 mm grosime au dat producţie mai

ridicată, cea timpurie fiind de 42 t/ha, iar cea totală de 96 t/ha, faţă de 53 t/ha la

varianta martor.

Dirijare factorilor de vegetaţie se face cu multă atenţie. Lumina se poate dirija mai

puţin. Se iau măsuri pentru menţinerea curată a geamurilor. Din luna mai şi până la

începutul lunii septembrie se iau măsuri de opacizare prin aplicarea lucrării de

cretizare a geamurilor cu soluţii din humă sau şlam (de la fabricile de zahăr).

Temperatura se dirijează cu ajutorul instalaţiei de încălzire astfel ca în primele zile

după plantare să se menţină la 20-220 C, apoi se reduce la 160 C în zilele senine.

După plantare se va urmări menţinerea nivelului de umiditate în aer de 67-70 %,

iar în sol de 70-75 % din I.U.A. Până la înflorire, în aer se va menţine umiditatea

relativă de 55-60 %, iar în sol de 80-85 % din I.U.A. În perioada de fructificare,

umiditatea în aer se va ridica la 65-70 %, iar în sol se menţine la 75-85 % din

I.U.A. Irigarea se face prin aspersiune, pe rigole (mai rar) sau prin picurare, în

funcţie de tipul de instalaţie cu care este dotată sera respectivă.

La fertilizarea tomatelor în sere în cursul perioadei de vegetaţie se va ţine seama de

consumul specific.

După plantare se pune accent pe conţinutul de fosfor şi potasiu al solului din sere,

apoi cresc cerinţele faţă de azot, iar în perioada recoltării intense se acordă atenţie

potasiului, pentru asigurarea unei calităţi comerciale corespunzătoare.

O atenţie deosebită se acordă aerisirii. Când plantele sunt mici, volumul de aer din

seră este suficient, la ciclul II fiind necesară ventilarea pentru reducerea

temperaturii. La început se aeriseşte numai în zilele însorite. Pe măsură ce plantele

cresc se intensifică aerisirea. O bună aerisire se realizează prin ventilaţie forţată şi

distribuire aerului prin conducte perforate din folie de polietilenă. Prin aceste

conducte se poate distribui şi dioxid de carbon în concentraţie de 0,18 % care

contribuie la obţinerea unui spor de producţie de 18-22 %.

Pentru culturile din sere şi solarii se întocmesc programe speciale de fertilizare.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face cu multă atenţie, prin tratamente mai

numeroase, folosind produsele menţionate în tabelele de la tehnologia de cultură a

tomatelor în solarii.

Completarea golurilor se face în primele două săptămâni de la plantare, cu răsad

din rezerva de răsad, de bună calitate şi din acelaşi hibrid.

Susţinerea plantelor se face cu sfori legate cu un capăt de sârma spalierului, cu

celălalt de baza tulpinii plantei. Legătura se face mai larg, pentru a permite

îngroşarea tulpinii. Operaţia se execută după 15-20 zile de la plantare, când

plantele sunt deja bine înrădăcinate. Pe măsură ce plantele cresc, se palisează prin

răsucirea pe sfoară.

Copilitul se face săptămânal şi constă din suprimarea tuturor lăstarilor ce cresc la

subsoara frunzelor, când au 4-5 cm lungime.

Defolierea se începe înainte de intrarea în pârgă a fructelor din prima inflorescenţă

şi se poate continua treptat până sub etajul de fructe din care se recoltează. Nu se

vor elimina mai mult de 3 frunze pe săptămână. În partea superioară a plantei se va

conserva foliajul pe 80-100 cm.

Polenizarea suplimentară se realizează prin mişcarea plantelor prin ’’baterea

sârmelor” cu un băţ, prin folosirea vibratorului electric sau a atomizatorului.

Stimularea legării fructelor se face prin tratarea inflorescenţelor cu Tomafix (0,03-

0,05 %), Tomato-set (0,5-1 %), Tostim 3 % sau 2,4 D în concentraţie de 10 mg/l

apă, prin îmbăierea inflorescenţelor sau pulverizarea acestora cu soluţie. Influenţă

pozitivă are şi tratarea plantelor cu Cycocel 0,1 % la 10-15 zile după plantare. În

vederea sporirii producţiei timpurii se poate aplica tratamentul cu Ethrel 250 ppm,

prin stropire, când fructele din prima inflorescenţă au diametrul de 2-2,5 cm.

Cizelarea fructelor este o lucrare ce trebuie extinsă şi în serele din ţara noastră.

Constă din îndepărtarea fructelor din inflorescenţe, rămase mici. Efectuarea acestei

lucrări va duce la un plus de producţie de 5-10% pe unitatea de suprafaţă.

Cârnitul plantelor se execută pentru ciclul I, după 8-12 inflorescenţe, iar pentru

ciclul II după 4-8 inflorescenţe. Se face cu circa 60 zile înainte de încheierea

culturii, lăsând 1-2 frunze deasupra ultimei inflorescenţe.

În serele înalte, dacă se realizează cicluri prelungite, se poate efectua coborârea

periodică a plantelor pe măsura defolierii, întinderea pe sol a tulpinii şi ridicarea

vârfului în sus. Plantele pot avea 25-30 de inflorescenţe şi o lungime de 7-8 m.

Acest sistem poate fi întâlnit în Olanda.

Recoltarea tomatelor în ciclul I poate începe la sfârşitul lunii martie şi chiar mai

târziu, în funcţie de data plantării şi durează până la sfârşitul lunii iunie.

Producţia este în jur de 80-100 t/ha. În ciclul II recoltarea începe în ultima decadă a

lunii septembrie şi se prelungeşte până la jumătatea lunii decembrie, realizându-se

o producţie de 50-70 t/ha.

Recoltarea se face manual, la diferitele grade de maturare, în funcţie de destinaţia

fructelor, la interval de 2-3 zile. După recoltare fructele se sortează, se calibrează şi

se ambalează în lădiţe de 6 kg.

Pentru postmaturarea fructelor temperatura optimă este de 22-270 C.

Postmaturarea fructelor verzi se întrerupe la 100 C. Fructele din ultimele recoltări

pot fi supuse postmaturării. Tomatele în pârgă pot fi păstrate la 7,50 C circa 7 zile.

Fructele care provin de la hibrizii deţinători ai genei ’’long shelf life”, de păstrare

îndelungată, se pot păstra între 30 şi 90 de zile.

Tehnologia de cultură a tomatelor

în solarii

Tomatele reprezintă principalele culturi din solarii, ţinând seama de importanţa

deosebită a acestora.

Se pot practica două sisteme: ciclul scurt, care ţine de la 20 martie – 5 aprilie, până

la 15 – 20 iulie şi ciclul lung care se înfiinţează la aceeaşi dată cu ciclul scurt, dar

desfiinţarea culturii se face în jur de 15 – 20 septembrie. Ciclul scurt se practică în

special în sudul şi vestul ţării, folosind cei mai timpurii hibrizi.

Pregătirea terenului se începe din toamnă cu defrişarea culturii anterioare. Se

strâng şi se scot din solar toate resturile vegetale, spalierul, etc.

Fertilizarea de bază se face cu 50 – 70 t/ha gunoi de grajd descompus, aplicat o

dată la 2 – 3 ani.

Programul de fertilizare al tomatelor ar trebui să se bazeze pe analiza solului ! Nu

costă prea mult; aceste costuri vor fi recuperate înzecit datorită aplicării mult mai

exacte a fertilizatorilor (costuri mai mici) şi implicit a producţiilor mult mai

satisfăcătoare. În general, puteţi lua în considerare următoarele cantităţi de

îngrăşăminte necesare într-un sol cu un nivel scăzut de fertilizare, la o producţie

estimată de 60 tone/ha: 192 kg/ha azot (N), 180 kg/ha fosfor (P) şi 400 kg/ha

potasiu (K) ca ingredienţi activi. Aceasta înseamnă aplicarea a 570 kg cu 34 %

azotat de amoniu, 900 kg cu 20 % super-fosfat şi 800 kg cu 50 % sulfat de potasiu

la hectar. Gunoiul de grajd, ¾ din cantitatea totală de fosfor şi jumătate din

cantitatea de potasiu trebuie aplicată ca fertilizare de bază. Restul trebuie aplicată

ca fertilizare starter şi apoi eşalonat. 1/3 din cantitatea de azot trebuie aplicată ca

fertilizare starter, iar restul eşalonat, de 3 – 4 ori de-a lungul perioadei de creştere.

Efectuând analizele la sol, beneficiaţi de programul detaliat pentru fertilizare,

necesar solului Dvs.

Mobilizarea adâncă a solului la 28 – 30 cm se face cu MSS 1,4, cu plugul

cultivator de vie (PCV – 1,2) fără cormană sau prin săpare la cazma, pe suprafeţele

mai mici. O dată la 3 – 4 ani este bine să se facă subsolajul la adâncimea de 40 –

50 cm.

În eventualitatea folosirii solarului cu salată, spanac sau ceapă verde se continuă cu

mărunţirea terenului, modelarea în straturi înălţate şi înfiinţarea acestor culturi.

În timpul iernii se execută reparaţii la scheletul solarului, se înlocuiesc sârmele

lipsă, se întind cele rămase.

Primăvara cât mai devreme posibil, în funcţie de condiţiile climatice concrete, se

va face acoperirea solarului cu folie de polietilenă, asigurând o bună etanşeizare.

Solul se mărunţeşte cu freza şi se dezinfectează cu 30 kg/ha Lindatox 3 sau

Galithion 20 – 25 kg/ha. Cu 6 – 8 zile înainte de plantare, terenul se erbicidează cu

6 l/ha Galex 500 EC sau Treflan 4 – 6 l/ha, în 450 – 500 l apă/ha. Treflanul se

încorporează în sol la adâncimea de 8 – 10 cm.

Terenul se modelează în straturi înălţate cu lăţimea la coronament de 94 cm sau în

biloane echidistante la 70 cm.

Răsadurile se produc în sere înmulţitor, în răsadniţe calde sau în sere încălzite,

acoperite cu plastic. Ţinând seama de data plantării şi de vârsta răsadului în jur de

50 – 60 zile, semănatul se începe din a treia decadă a lunii ianuarie. Se seamănă în

lădiţe sau pe strat nutritiv, folosind circa 250 gr sămânţă pentru 1 ha. Răsadurile se

repică în ghivece din plastic de 8 cm sau cuburi nutritive de 7x7x7 cm, la apariţia

primei frunze adevărate. Se aplică lucrări obişnuite de îngrijire. Tratamentul cu

Cycocel 0,1 % previne alungirea răsadurilor. O atenţie deosebită trebuie acordată

călirii răsadurilor, cu 10 – 12 zile înainte de plantare, ţinând seama că în solar

temperaturile sunt mai reduse.

Înainte de plantare răsadul se udă bine, se tratează cu Mycodifol 0,2 % sau

oxiclorură de cupru 0,5 % şi cu Decis 0,05 %.

Plantarea se face între 20 şi 25 martie în zonele mai sudice şi până pe 5 aprilie în

zonele mai nordice, când în sol se menţine constantă temperatura de 10 – 120 C.

Plantarea se face manual, cu 1 – 2 cm mai adânc. Distanţele de plantare sunt 70-80

cm între rânduri şi 30 cm pe rând la ciclul scurt; 35 cm pe rând la ciclul prelungit.

După plantare răsadul se udă local cu 0,5 – 1 l apă la fiecare plantă, pentru a nu

răci solul.

Lucrările de îngrijire prezintă o complexitate mai mare decât în câmp.

Completarea golurilor se face în primele 10 zile de la plantare cu răsad din acelaşi

hibrid, păstrat în acest scop, pentru a realiza o cultură încheiată.

Solul se menţine afânat şi curat de buruieni prin praşile repetate, aplicate manual

sau mecanice (la începutul culturii). Primul prăşit manual se face la 10 – 12 zile de

la plantare. Următoarele praşile se repetă la interval de 10 – 15 zile, în funcţie de

nevoie.

Fertilizarea fazială se face în două etape: la legarea fructelor în prima inflorescenţă

şi la a doua inflorescenţă. La tomatele cultivate în ciclul scurt se aplică o fertilizare

cu 300 kg/ha azotat de amoniu la legarea fructelor din etajul al treilea, care se

repetă la legarea celei de a cincea inflorescenţă, dar la ciclul prelungit.

Tomatele cultivate în solar se irigă diferenţiat, în jur de 10 – 12 udări pentru ciclul

scurt şi 14 – 16 udări pentru ciclul prelungit. La început normele de udare sunt mai

mici (200 – 250 m3/ha pentru a nu răci solul), iar pe măsură ce vremea se

încălzeşte şi plantele cresc, normele se măresc la 350 – 400 m3/ha. Norma de

irigare este cuprinsă între 4.000 şi 5.500 m3/ha. Irigarea se face pe rigole, dar

rezultate mult mai bune se obţin prin folosirea irigării prin picurare, care asigură o

distribuţie mai uniformă a apei de udare şi reduce cu 25 – 40 % norma totală de

irigare. Irigarea prin picurare poate fi folosită şi la aplicarea îngrăşămintelor.

Plafonul minim de umiditate din sol este de 65 – 70 % din IUA.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor se realizează prin aplicarea corectă şi la timp a

măsurilor de igienă culturală şi prin tratamente fitosanitare cu substanţe chimice

(vezi tabele anexate).

Susţinerea plantelor se face la circa 20 zile de la plantare, pe spalier cu o singură

sârmă la ciclul scurt sau cu cu sfori mai lungi, susţinute de sârme fixate pe

scheletul solarului, la ciclul prelungit.

Săptămânal se face copilitul radical când copilii au maxim 5 cm lungime. La ciclul

scurt cârnitul se face după 3 – 4 inflorescenţe iar la cel prelungit după 7 – 8

inflorescenţe.

Defolierea se face repetat, prima imediat după prinderea răsadurilor îndepărtând 1

– 2 frunze de bază. Pe măsură ce frunzele de la bază se îngălbenesc, acestea se

îndepărtează.

Prin tratarea plantelor cu procaină 1 – 2 ppm, la 10 zile după plantare, apoi

săptămânal până la 6 iulie, s-au obţinut sporuri de producţie de 21 – 46 % la cea

timpurie şi 13 – 30 % la producţia totală.

În condiţii de nebulozitate şi temperaturi scăzute se iau măsuri pentru stimularea

polenizării, a legării şi creşterii fructelor. Se foloseşte Tostim – 3,3 %, Atonic LC –

1: 4000 la 20 de zile de la plantare, Noseed 0,1 % sau Tomafix LC – 0,09 %.

Inflorescenţele se tratează prin îmbăiere sau pulverizare, când 2 – 4 flori sunt

deschise. Lucrarea se repetă la 4 – 5 zile. În mod obişnuit se stimulează primele

două inflorescenţe şi numai în situaţii speciale cea de-a III-a.

Pentru a grăbi coacerea fructelor şi creşterea producţiei timpurii se fac tratamente

cu Ethrel sau Romthrel, în concentraţie de 250 ppm, când fructele din prima

inflorescenţă au diametrul de 2,5 cm.

Dirijarea factorilor de mediu, în special temperatura şi umiditatea se realizează prin

aerisire. La început aerisirea se realizează prin deschiderea uşilor de la capetele

solariilor, iar în zilele mai călduroase aerisirea se realizează şi prin zona de mijloc

a solariilor prin ridicarea, la început, apoi prin înlăturarea completă a foliei pe o

lungime de 6 – 8 m.

Recoltarea tomatelor din ciclul scurt în zonele foarte favorabile începe în jurul

datei de 20 mai, iar în cele mai puţin favorabile în jur de 5 – 10 iunie.

Pentru consumul intern fructele se recoltează când nuanţa roşie cuprinde 1/3 din

fruct, iar pentru export când această nuanţă apare numai în zona din vârful

fructului. Recoltarea se face manual, zilnic sau la 2 – 3 zile, se continuă pentru

ciclul I până în decada a treia a lunii iulie, iar pentru ciclul prelungit până în

septembrie.