familia şi viaţa nr. 9-10

Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011


Sumar

www.familiasiviata.ro

Colectivul de redacţie

Director: Pr. dr. Ştefan Lupu

Redactor şef: Pr. dr. Iosif Enăşoae

Redactori: Prof. Maria Gherghel

Pr. Petru Tamaş

Secretar: Iuliana Petruţ

Tehnoredactare şi design:

Fabian David

Colaboratori:

Pr. dr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Pr. dr. Alois Hîrja

Pr. Alois Moraru

Pr. Eduard-Emilian Păduraru

Pr. Cornel Gabor, SDB

Pr. Felix Roca

Dr. Adina Zatîca

Prof. Maricica Mihăluţe

Prof. Petru Gălăţeanu

Prof. Maria Andrici

Prof. Silvia Ghiuzan

Psih. Mihaela-Livia Gheorghiu

Ing. Silvia Tamaş

Dr. ing. ec. Viorica Spătaru

Dir. Iulian Lupu

Adresa redacţiei

Asociaţia „Familia şi Viaţa” Str. Ştefan cel Mare, nr. 228

611040-Roman, județul Neamț

tel/fax: 0233/742505

mobil: 0762/633195

e-mail: [email protected]

www.familiasiviata.ro

ISSN 2069-6574

ISSN-L 2069-6574

Editura „Sapientia”

Institutul Teologic Romano-

Catolic „Sfântul Iosif ” Iași

Str. Văscăuțeanu, nr. 6

RO - 700462-IAȘI

Tel.: 0040 232 225228

Fax: 0040 232 211476

www.editurasapientia.ro

e-mail: [email protected]

Revista „Familia şi Viaţa” apare o dată la

două luni și este rodul colaborării dintre

Asociaţia „Familia şi Viaţa” şi Editura „Sapientia”

ISSN 2069-6574

Răspuns la scrisori………………..……….……………4

- Spuneti-mi, va rog, in ce conditii se pot lua pastilele anticonceptionale...

4

5

Editorial..……………….…….…...……….…………....5

Munca îl perfecţionează pe om şi ambientul său vital

Interviul lunii..……………….…………………...…....10

Interviu cu o familie. O prietenie de 7 ani și căsătoriți de 20 de ani!

10

Familie..……………….……………………...…...…....14 Paternitatea responsabilă / Haruri la nunta mea/ Dragă mămică, drag tătic/

Drumul spre o învăţare eficientă/ Alce rossa/ Asalt la castel/ Cinsteşte-ţi părinţii şi

când sunt bătrâni!/Imnul unui bătrân

Din viața organizațiilor..………………...…...………..22

Misionarii Cuvântului Divin – Verbiţii Un prieten al familiilor din Dieceza de Iaşi a plecat spre cer

14

22

Școala și educația creștină..………………….………..24

Prima întâlnire a Oficiului pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli din Dieceza de Iaşi

Legea Educației Naționale, între exigență și provocare 24

Solidaritate creştină ……………..………….………...26

Lumea văzută din fotoliul rulant O lume frumoasă văzută prin voluntariat

Pagina medicală……………..………….……………..28

Cardiopatia ischemică

26

28

Timp liber……………………………………………...30

ISRAEL – ţara lui Isus şi a Mariei

30

Gospodărie - Bucătărie - Grădinărit ………………..32

Pledoarie pentru flori

Curier juridic bisericesc și civil………………………33

Onea

32

Divertisment …………………………………………..34

Doctorul Harului

33

34

Comunicare media………….………….……………..29

Internetul în slujba familiei Unde găsesc materiale despre familie? 29

12

Stiri..………………………………….………………....12

Știri din Biserica universală Știri din Biserica locală

Actualitatea în Biserică………………….…….…....….7

Curtea Neamurilor la București (11-12 octombrie 2011)

7


Ră

spu

ns

la s

cris

ori

4

Pr. Felician Tiba

„

(Alexandra, Galaţi)

Răspuns: „Să nu faci fapte necurate” este o poruncă

generică. Se referă la multe acţiuni care, dincolo de faptul că exprimă o

realitate în sine, ne trimite la respectarea demnităţii persoanei. În

realitate, această poruncă ne spune de fapt că nu putem „folosi”

persoana, fie a noastră proprie, fie a altora.

Faptul că nu ştiaţi că şi în familie se pot face „fapte necurate” nu e

atât vina dumneavoastră, cât mai mult a celor care v-au pregătit pentru

sacramentul Căsătoriei. Ştiu sigur că mama dumneavoastră nu v-a spus

niciodată în mod concret, când un act sexual este sau nu păcat. Şi apoi,

trebuie să o înţelegeţi! Cum să vă spună, dacă se ruşina!? Şi ruşinea

face parte din viaţa noastră! Ba, mai mult, tocmai ea ne spune că nu

putem să facem chiar totul, că nu ne este permis să facem chiar după

bunul plac!

Legat de pastilele anticoncepţionale, nici despre ele nu o să vă spună

nimeni, mai ales medicii, cât de nocive sunt pentru organism. Există

mult interes să fie vândute, industria să funcţioneze, dar nimeni nu se

opreşte să privească persoana. Femeile îşi spun una alteia cum trebuie

să fie luate, la cât timp şi ce reacţii pot să aibă. Uneori soţii nici nu ştiu

că soţiile lor iau astfel de pastile. Ei sunt obişnuiţi că pot trăi actul

conjugal oricând şi oricum, fără a exista „pericolul” ca soţia să rămână

însărcinată. În acest fel se creează falsa iluzie că în familie se poate

totul şi că în familie nu există „fapte necurate”.

Pastilele anticoncepţionale pot fi luate doar pentru motive

terapeutice şi sub stricta recomandare a medicului specialist, deci

pentru motive de sănătate şi nu pentru a nu avea copii.

Ca fapt divers, o femeie care ia în mod regulat pastile

anticoncepţionale, la o medie de trei ani, face în jur de zece avorturi,

fără nici măcar să-şi dea seama, deoarece anticoncepţionalele

acţionează şi ca abortive.

Consecinţele spirituale sunt evidente, dacă ne gândim că în primul

rând, folosindu-se anticoncepţionale, nu este respectată demnitatea

persoanei. Vorbim apoi de numărul mare de avorturi „inconştiente”,

care sunt crime în adevăratul sens al cuvântului. Şi nu în ultimul rând,

vorbim de „uzura” vieţii de familie.

O familie în care soţia foloseşte în mod frecvent anticoncepţionale

este din start o familie nefericită, iar nefericirea se citeşte pe feţele

acelor soţi, în timp ce, într-o familie în care cei doi soţi se respectă şi în

cadrul actului conjugal, predomină seninătatea, bucuria, pacea, liniştea

sufletească, iubirea.


Ed

itoria

l

5

Pr. Iosif Enăşoae

Tot el, care este trimisul Tatălui şi Învăţătorul divin,

ne spune: V-am dat exemplu, ca aşa cum am făcut eu

să faceţi şi voi. Aşa cum el a muncit la Nazaret şi apoi

a străbătut Palestina pentru a împlini misiunea sa de

evanghelizare a poporului Vechiului Legământ, la fel,

şi noi suntem chemaţi să muncim şi să proclamăm

Evanghelia, vestea cea bună a iubirii pe care

Dumnezeu o are faţă de oameni şi a voinţei sale de a

le oferi tuturor oamenilor posibilitatea realizării

plenare, în bucuria vieţii veşnic fericite. Apostolii,

care au stat în preajma lui Cristos, au învăţat să

lucreze ca Maestrul lor, iar prin gura sfântului Paul ne

spun: Fiţi imitatorii lui Dumnezeu ca nişte fii

preaiubiţi. Sfântul Paul, Apostolul neamurilor, după

ce a dat exemplu personal de muncă, refuzând să

ceară sprijin material datorită căruia ar fi putut să se

dedice cu mai multă libertate misiunii de

evanghelizare, ne avertizează cu seriozitate: cine nu

vrea să muncească nici să nu mănânce. În situaţia

actuală a crizei economice, când ne confruntăm cu o

gravă lipsă a locurilor de muncă şi cu o cerere

insistentă a oamenilor neocupaţi de a li se respecta

dreptul la muncă, nu cumva este inoportună o

reflecţie asupra muncii? Consider că tocmai această

situaţie de criză, cu privire la locurile de muncă, ar

trebui să ne determine la o reflecţie mai profundă

asupra problematicii muncii. Cred că ar trebui să

analizăm cum văd oamenii de astăzi munca; ce

legătură are munca cu viaţa personală, familială şi

socială; ce motivaţii ar trebui să-l determine pe cel

care munceşte să presteze o muncă; ce se urmăreşte să

se realizeze prin munca prestată.

Mi se pare că mulţi dintre cei care lucrează, văzând

munca într-o perspectivă pur personală, o consideră

ca pe o posibilitate de a câştiga un salariu cât mai

consistent prin care să-şi procure cele necesare pentru

o viaţă cât mai comodă, pentru a dobândi o

independenţă cât mai mare faţă de ceilalţi, pentru a-şi

câştiga un evident prestigiu datorită avuţiei pe care o

posedă, pentru a avea posibilitatea de a se distra, dacă

e posibil, în locuri cât mai exotice şi agreabile, şi

poate

C onstatăm, fără prea mare efort, că munca este

o realitate constantă în existenţa societăţii

umane. Oamenii tuturor generaţiilor au

muncit. Prin munca prestată, fiecare persoană

umană, capabilă de muncă, a avut posibilitatea de a

progresa şi de a transforma lumea înconjurătoare

într-un ambient mai ospitalier şi mai agreabil,

pentru existenţa sa trecătoare pământească.

Munca poate fi văzută sub diverse aspecte.

Munca, văzută în lumina Revelaţiei iniţiale, este o

binecuvântare a lui Dumnezeu oferită omului încă

de la începutul apariţiei sale pământeşti, ca dar şi

posibilitate de a colabora la propria sa împlinire

umană şi la desăvârşirea operei creaţiei. După

căderea în păcat a primilor oameni, munca, deşi a

început să includă şi aspectul de sudoare, efort şi

suferinţă, totuşi a rămas o posibilitate de colaborare

cu Dumnezeu la perfecţionarea omului şi la

realizarea întregii societăţi umane. Isus nu numai că

ni-l prezintă pe Dumnezeu, Tatăl său şi al nostru, ca

pe un Tată care lucrează: Tatăl meu lucrează până

acum, ci se prezintă şi pe sine ca unul care lucrează:

eu de asemenea lucrez. Isus, care a venit în lume

pentru a fi o imagine vie şi vizibilă a Tatălui: cine

mă vede pe mine îl vede pe Tatăl, ne dă exemplu de

imitare a Tatălui ceresc, muncind la Nazaret până la

vârsta de 30 de ani, iar activitatea desfăşurată îl face

să fie cunoscut ca fiul tâmplarului.

Munca

îl perfecţionează

pe om şi

ambientul

său vital


Ed

ito

ria

l Pr. Iosif Enăşoae

6

chiar pentru a-şi asigura o viaţă tihnită la bătrâneţe.

Alţii văd munca în perspectiva dobândirii veniturilor

necesare pentru realizarea propriei familii. Această

viziune superioară celei anterioare, întrucât

depăşeşte egoismul personal, trebuie să evite riscul

de a se închide într-un alt fel de egoism – cel

familial. Munca fiecărui om, pentru a fi cu adevărat

valorizată, ar trebui să fie privită într-o perspectivă

mult mai amplă, creştină, într-o perspectivă socială

care urmăreşte binele autentic al întregii comunităţi

umane. A privi munca numai ca pe oportunitatea de

a dobândi cele materiale pentru întreţinerea şi

dezvoltarea vieţii personale demne, pentru

dezvoltarea armonioasă a familiei şi pentru pacea şi

fericirea temporară a societăţii umane înseamnă a

avea o viziune pur materialistă a muncii, înseamnă a

ignora alte valenţe ale muncii umane. Necunoaşterea

comorii ascunse în ogorul muncii duce la

nevalorizarea talanţilor oferiţi de Dumnezeu omului

prin intermediul chemării de a colabora cu el la

realizarea planului său veşnic de sfinţire şi de

mântuire a omenirii, de realizare a unui cer nou şi a

unui pământ nou în care să domnească pacea,

armonia şi iubirea universală. Munca nu înseamnă

numai posibilitatea de a ameliora material viaţa

personală, familială sau socială; nu înseamnă numai

a înfrumuseţa, a face mai agreabil ambientul vital

sau a-l transforma în conformitate cu necesităţile

societăţii umane.

Munca ar trebui să însemne mult mai mult pentru

fiecare om capabil să presteze o anumită activitate.

Aceasta ar trebui să fie o veritabilă mină bogată în

diverse metale preţioase. Prin muncă, omul are

posibilitatea să se descopere pe sine şi capacităţile

sale; să-şi folosească potenţele fizice latente şi să le

dezvolte spre împlinirea sa personală şi spre binele

familiei şi a societăţii; să-şi dezvolte şi să-şi

perfecţioneze capacităţile specific umane, inteligenţa

şi voinţa; să-şi canalizeze inteligent forţa pasiunilor

şi să-şi orienteze corect afecţiunea şi sentimentele,

cu alte

cuvine, să se perfecţioneze pe sine şi să contribuie la

dezvoltarea şi perfecționarea familiei umane.

Munca, pe lângă faptul că îl poate perfecţiona pe

creştin, în realitatea sa de persoană unică şi

irepetabilă, îi oferă posibilitatea de a-l sluji pe

semenul aflat în dificultate. Munca îi oferă creştinului

şansa de a-şi înnobila sufletul prin serviciile caritabile

pe care le oferă celor aflaţi în necesităţi fizice şi

spirituale. Creştinul poate să ofere ajutor material din

surplusul său celor aflaţi în necesitate sau să ofere

serviciile sale celor care, deşi au strictul necesar

pentru o viaţă demnă, nu sunt capabili să se descurce

singuri din cauza bolii sau a bătrâneţii. Creştinii care

sunt şomeri, cei care nu au un loc de muncă stabil,

pensionarii capabili de muncă să nu uite că atunci

când fac un serviciu celor aflaţi în necesitate îl slujesc

pe Isus care spune: ceea ce aţi făcut celor mici care

sunt fraţii mei, mie mi-aţi făcut. Când vom reuşi să

descoperim valoarea autentică a muncii, fie ea muncă

fizică, fie muncă intelectuală, ne vom da seama că

munca a fost şi va rămâne mereu o veritabilă

binecuvântare a lui Dumnezeu atât pentru cel care

munceşte efectiv, cât şi pentru cel care este

beneficiarul muncii prestate de semenul său.


Actu

alita

tea în

Biserică

7

Pr. dr. Wilhelm Dancă

S eria evenimentelor cultural creştine „Curtea

Neamurilor la Bucureşti” a debutat cu decer-

narea titlului de Doctor honoris causa cardi-

nalului Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului

Pontifical pentru Cultură din Vatican, de către Uni-

versitatea din Bucureşti, în sala Senatului, în

prezenţa rectorului, a decanilor facultăţilor de fizică

şi filosofie, a mai multor profesori şi studenţi ai ace-

leiaşi Universităţi.

Printre personalităţile prezente la eveniment s-au

aflat ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de

Bucureşti, împreună cu auxiliarul său, PS Cornel

Damian, ÎPS Javier Lozano, nunţiu apostolic în

România şi Republica Moldova, reprezentanţi ai

Ministerului Culturii şi ambasadorul României pe

lângă Sfântul Scaun, excelenţa sa dr. Bogdan Tătaru-

Cazaban care a rostit Laudatio Domini card.

Gianfranco Ravasi.

În centrul discursului domnului ambasador s-a aflat

noţiunea de raţiune lărgită sau raţiune universală, pe

care, pe de o parte, card. Ravasi o moşteneşte spiritu-

al de la card. John Henry Newman, deoarece Biserica

sa de cardinal este Biserica pe care a avut-o card.

Newman între anii 1879 şi 1890 (San Giorgio in Ve-

labro din Roma), iar pe de alta, o promovează

pastoral şi cultural în calitate de preşedinte al Consi-

liului pontifical pentru cultură din Vatican. Într-un

anumit fel, card. Ravasi era pregătit pentru această

misiune importantă, fiindcă s-a remarcat în lumea

exegeţilor ca ebraist, traducător al textelor Vechiului

Testament, iar în lumea catolică italiană, şi nu numai,

ca om al credinţei şi al ştiinţei, om al spiritualităţii şi

al cunoaşterii, om al întrebărilor fundamentale şi al

răspunsurilor juste. Opera sa ştiinţifică şi literară este

vastă, impresionantă; a publicat peste 150 de volume.

Această personalitate marcantă a Bisericii Catolice şi

a culturii italiene este şi un mare prieten al culturii

române. Am rămas impresionat de mărturisirea card.

Ravasi, care la începutul discursului său a spus că a

citit în întregime opera lui Mircea Eliade, a lui Emil

Cioran, a lui Eugen Ionesco, că a citit tot ce s-a tra-

dus în franceză sau în italiană din Constantin Noica,

în special lucrarea „Maladiile omului contemporan”,

de asemenea, că preţuieşte şi ascultă deseori muzica

lui George Enescu şi că opera sculpturală a lui Con-

stantin Brâncuşi îl emoţionează profund.

Aici trebuie să remarc inteligenţa practică, nu doar

cea teoretică a cardinalului Ravasi, sau mai curând

capacitatea lui de adaptare la publicul din sală. Pentru

această întâlnire, pregătise o lectio magistralis intit-

ulată Tre frontiere della teologia, dar, văzând că cei

mai mulţi din sală erau tineri, a renunţat la materialul

pregătit şi a improvizat o conferinţă în care a formu-

lat mesajul lui de suflet către noile generaţii de stu-

denţi din România, din Europa. Astfel, la început, a

evocat marile personalităţi culturale româneşti despre

care am amintit mai sus şi care l-au influenţat şi l-au

format, într-un fel sau altul. I-a îndemnat pe tineri să-

i frecventeze, să-i citească, pentru că în momentul de

faţă, în Europa, ei sunt o prezenţă critică în stare să

trezească lumea adormită în superficialitate. Apoi,

conferinţa s-a centrat pe descrierea profilului culturii

contemporane, care e marcat de două curente de gâ-

ndire şi de comportamente importante: pe de o parte,

modernitatea, iar pe de alta postmodernitatea. În con-

cluzie, card. Ravasi a adresat o urare Universităţii de

Bucureşti, şi anume să fie un loc de căutare a

adevărului.

După acest moment, „Curtea neamurilor la

Bucureşti” a continuat la Ateneul Român, unde card.

Gianfranco Ravasi era aşteptat atât pentru

prezentarea primei lui cărţi în limba română, şi

anume Întrebări privitoare la credinţă. 150 de

răspunsuri la întrebările celor care cred şi ale celor

care nu cred, cât şi pentru dialogul cu directorul

Institutului Cultural Român, d-l Horia Roman

Patapievici, programat să înceapă la ora 19.00.

„CURTEA NEAMURILOR” LA BUCUREȘTI

(11-12 octombrie 2011)


8

Act

ua

lita

tea

în

Bis

eric

ă


Într-adevăr, câteva minute după ora 18.00, au

intrat în holul central al Ateneului card. Ravasi,

însoţit de ministrul culturii din România, d-l

Kelemen Hunor, de ambasadorul României pe lângă

Sfântul Scaun, d-l Bogdan Tătaru-Cazaban, de

directorul Editurii Humanitas, unde s-a publicat

cartea, profesorul Gabriel Liiceanu, şi de directorul

Ateneului Român, d-l Andrei Dumitriu.

Primul dintre vorbitori a fost prof. Gabriel Liice-

anu, care s-a întrebat de ce este importantă această

carte? Pentru că ne prezintă mai multe întrebări şi

răspunsuri şi, din acest punct de vedere, cartea îi

educă pe oamenii din zilele noastre să-şi pună

întrebări mari, ultime, fundamentale despre viaţă.

Apoi, prof. Liiceanu s-a întrebat: de ce nu există

răspunsuri definitive? De ce sunt întrebări fără

răspuns? Pentru că, a răspuns directorul Editurii Hu-

manitas, întrebările vieţii nu au un răspuns unic. În

fine, prof. Liiceanu s-a întrebat de unde provine

competenţa unui cardinal să pună şi să caute un

răspuns la întrebările mari ale vieţii? Priceperea şi

autoritatea card. Ravasi provin din cunoaşterea pro-

fundă a Bibliei, a tradiţiei creştine şi a misiunii ce i-a

fost încredinţată.

În cuvântul său, ministrul culturii din România, d-l

Kelemen Hunor, a remarcat invitaţia subtilă pe care

o adresează cartea, şi anume aceea de a dialoga unii

cu alţii, şi ideea pe care o propune, adică dialogul ca

formă de convieţuire.

Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, d-l

Bogdan Tătaru-Cazaban, care a avut o contribuţie

deosebită în organizarea acestui eveniment cultural-

creştin, a salutat apariţia cărţii card. Ravasi şi a spus

că vede în ea o invitaţie de a ieşi din indiferenţă.

Pentru d-l Bogdan Tătaru-Cazaban, cartea demon-

strează faptul că Biblia este Marele Cod al civili-

zaţiei europene şi, prin întrebările pe care le conţine,

educă fără pedanterie, fără protocol.

Luând cuvântul la lansarea primei lui cărţi în limba

română, în mod vădit emoţionat, card. Ravasi a spus

mai întâi cum a ajuns să scrie această carte. Astfel, în

calitate de interpret al Scripturii în mas-media itali-

ană, fie în scris, fie în direct la televizor, a provocat

multe întrebări în sufletele cititorilor şi ascultătorilor

săi din Italia, dar şi din Albania sau chiar Malta. De

la aceştia a primit foarte multe întrebări, pe care a

trebuit să le selecteze într-un prim moment, apoi să

le dea un răspuns. Aşa s-a născut cartea cardinalului

Ravasi: Întrebări privitoare la credinţă. În al doilea

rând, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cul-

tură din Vatican a pledat pentru importanţa

întrebărilor în viaţa omului şi, mai ales, pentru cultu-

ra întrebărilor fundamentale care, după opinia Emi-

nenţei Sale, sunt cauză de creştere nu doar morală,

spirituală şi culturală, ci şi economică şi socială. În

fine, card. Ravasi l-a citat pe Oscar Wilde, aşa cum a

făcut-o şi în Introducerea cărţii sale şi a spus:

„oricine poate da răspunsuri, dar pentru a pune cu

adevărat întrebări e nevoie de un geniu” (p. 9).

După prezentarea cărţii, în aula principală a

Ateneului Român, în prezenţa a circa 800 de invitaţi,

printre care am observat, alături de publicul menţionat

mai sus, atât clerici ortodocşi, cât şi oficialităţi diplo-

matice, a început dialogul dintre card. Gianfranco

Ravasi şi d-l Horia Roman-Patapievici, dialog care a

fost prefaţat de un cuvânt de bun venit adresat mai

întâi de directorul Ateneului, d-l Andrei Dumitriu, şi

apoi de nunţiul apostolic în România şi Republica

Moldova, IPS Javier Lozano. În fine, după o scurtă

pauză muzicală, un tânăr a interpretat la pian o piesă

de Haydn. Dialogul a început cu prima întrebare adre-

sată cardinalului Ravasi: ce este Curtea Neamurilor?

Răspunsul eminenţei sale i-a purtat pe cei prezenţi în

sală, dar şi pe cei care au urmărit dialogul la televizi-

unea română (programul cultural), în Ţara Sfântă, la

Ierusalim, acolo unde se afla templul cu acel zid des-

părţitor între curtea israeliţilor (a celor care cred în

Dumnezeul adevărat) şi curtea neamurilor sau a

păgânilor (curtea celor care nu cred în Dumnezeul

adevărat). Totuşi, acest zid nu despărţea complet, fi-

indcă peste zid, dintr-o partea într-alta, treceau rugăci-

unile şi psalmii israeliţilor sau dorurile şi curiozităţile

păgânilor. Astfel, zidul era o invitaţie la ascultare

reciprocă, lucru confirmat de sfântul Paul în Ef 2,14-

16, unde spune că Isus Cristos a venit ca să dărâme

zidul despărţitor şi să facă din toţi oamenii un singur

popor. Astăzi, însă, există trei curţi: pe lângă cele


Actu

alita

tea în

Biserică


9

două menţionate mai sus există o a treia: curtea celor

indiferenţi, căldicei, cărora li se adresează Curtea

Neamurilor, voită de Papa Benedict al XVI-lea, prin

Consiliul Pontifical pentru Cultură din Vatican.

Comentând situaţia în care se găseşte omul de astăzi,

parcă subjugat cumva de mijloacele de comunicare

socială, d-l Patapievici a spus că valoarea credinţei

riscă să dispară atât pe filiera relaţiei dintre individ şi

Dumnezeu, pe verticală, cât şi pe aceea a relaţiei din-

tre individ şi ceilalţi indivizi, adică pe orizontală.

Răspunsul card. Ravasi a fost unul mai curând opti-

mist, evocând principiul lui Blaise Pascal: omul în-

trece omul în mod infinit. Faptul că s-a ajuns acum

ca în spaţiul public să fie interzis creştinismul, se

datorează, într-o anumită măsură, şi oamenilor Biser-

icii care au propus o apologetică greşită. Oricum,

îndemnul card. Ravasi a fost că trebuie să ieşim din

catacombe şi să vestim în locurile publice, în şcoală,

în politică, în mass-media etc., valorile creştine.

Vorbind despre valori, H. Roman-Patapievici a

spus că trei valori i se par deosebit de importante,

pentru noi românii, mai mult sau mai puţin credin-

cioşi: tradiţia, comunitatea şi libertatea. De aceea, l-a

întrebat, în final, pe card. Ravasi: cum putem să

promovăm spiritul de comunitate astăzi? Mai întâi,

trebuie să remarcăm în oameni, în ciuda tendinţelor

individualiste, existenţa nostalgiei comuniunii cu

ceilalţi. A dat un exemplu personal: şi-a deschis un

cont pe Twitter, comunicând zilnic un text biblic la o

comunitate virtuală de 2 000 de persoane, şi, mai

recent, un blog pe un ziar italian laic, unde iarăşi s-a

adunat o comunitate impresionantă de cititori. Por-

nind de la această nevoie de comuniune, card. Ravasi

a încheiat dialogul său cu o parabolă orientală, care

descrie întâlnirea unui călător prin pustiu cu aproape-

le său, cu celălalt. Întâlnirea la început este pătrunsă

de frică, iar în final, copleşit de bucurie, călătorul

descoperă că aproapele este fratele pe care nu-l mai

văzuse de 20 de ani.

Al treilea moment important din seria întâlnirilor

pe care le-a prilejuit Curtea Neamurilor la Bucureşti

a fost colocviul intitulat „Raţiunea şi antinomiile

credinţei. Dialogul dintre cei care cred şi cei ce nu

cred”, un colocviu co-prezidat de Cardinalul

Gianfranco Ravasi şi Andrei Pleşu şi găzduit de Co-

legiul Noua Europă, miercuri, 12 octombrie 2011,

începând cu ora 18.00. Şi de data aceasta, sala în care

a avut loc dialogul s-a dovedit a fi neîncăpătoare.

La ora 18.00 fix, cu o precizie elveţiană, amintesc

aici că edificiul în care se află Colegiul Noua Europă

este o donaţie a statului elveţian, au intrat în sală

Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură din

Vatican, card. Gianfranco Ravasi, şi rectorul Cole-

giului Noua Europă, d-l prof. Andrei Pleşu. După ce i

-a salutat pe cei prezenţi, rectorul Colegiului a descris

pe scurt metodologia dialogului ce urma să aibă loc,

precizând cele două momente principale: mai întâi

prezentarea cadrului general al temei întâlnirii de

către co-preşedinţii colocviului, adică Andrei Pleşu şi

card. Ravasi, apoi prezentarea unor puncte de vedere

asupra aceleiaşi tematici de către următorii invitaţi:

Vlad Alexandrescu, Alexander Baumgarten, Francis-

ca Băltăceanu, Andrei Cornea, Michel Kubler, Anca

Manolescu şi Dan C. Mihăilescu – toţi oameni de

cultură din România care s-au remarcat în ultima

vreme nu doar printr-o anumită legătură cu Colegiul

Noua Europă, aşa cum spunea d-l Pleşu, adică prin

faptul că au fost bursieri ai acestui Colegiu, ci şi prin

numeroase publicaţii în domeniul ştiinţelor exacte,

literaturii, filosofiei şi teologiei.

Colocviul a durat până la ora 20.30. Participanţii nu

păreau obosiţi, chiar dacă au trecut mai bine de două

ore de mini conferinţe de mare înălţime speculativă;

păreau gata să o ia de la capăt. Am văzut că discuţiile

au continuat afară, pe stradă, în maşină, poate şi

acasă. Din toate cele văzute şi ascultate în Atrium

gentium de la Bucureşti în zilele de 11 şi 12 octom-

brie 2011, tragem concluzia că iniţiativa pontificală a

Curţii Neamurilor este un drum care ar trebui urmat,

continuat.


10

Inte

rviu

l lu

nii

Pr. Petru Tamaș

♦ Pentru început v-aş propune să vă prezentaţi

foarte pe scurt cititorilor noştri.

Iuliana: Suntem Cristian şi Iuliana, căsătoriţi de 20

de ani, şi locuim în Piatra Neamţ. Copiii noştri sunt

Maria, de 17 ani, şi Ioana, de 13 ani. Cristian

lucrează ca inginer textilist, iar eu, Iuliana, lucrez la

Asociaţia „Familia şi viaţa”, unde fac muncă de

secretariat şi multe altele.

♦ Ultimele două decenii au adus cu ele o altă

imagine a lumii despre familie. Cum găsiţi familia

astăzi, comparativ cu familia în care ați crescut?

Iuliana: Noi provenim din aceeaşi localitate şi din

familii numeroase, cu patru şi, respectiv, cinci copii.

În casa părintească masa era servită în comun,

spuneam rugăciunea Rozariului împreună aproape în

fiecare zi. Părinţii mi-au acordat o mare libertate. În

toată copilăria nu am primit decât o singură palmă,

şi aceea pe drept, când am nesocotit autoritatea

părintească. Familia din zilele noastre este, în

schimb, mult mai centrată pe bunăstarea şi confortul

ei, şi tocmai de aceea are şi mai puţini copii decât în

trecut. Dar şi societatea s-a schimbat radical şi pare

că te împinge să ai mai puţini copii prin bătaia de joc

la adresa femeilor cu mulţi copii sau prin faptul că

prezenţa unui copil mic poartă cu sine riscul de a

intra în şomaj. Ceea ce am văzut bun la părinţii

noştri vrem să aducem şi în familia noastră, dar, nu

reuşim în totalitate, pentru că timpul pe care îl

petrecem împreună în familie este mult mai scurt,

luăm masa în comun doar seara şi ne rugăm

împreună în familie, dar nu în mod constant.

Cristian: Părinţii noştri au avut condiţii modeste

de viaţă, „au ştiut dureros ce e suta de lei”. Cu toate

acestea, ne-au dăruit tot ce au avut mai frumos în

viaţa lor: iubirea necondiţionată. Toată viaţa au

muncit pentru copiii lor şi realizările copiilor au fost

cele mai mari bucurii ale vieţii lor. Ceea ce am

învăţat de la ei aplic acum în familia mea: să-l avem

pe Dumnezeu în mijlocul nostru, să ne respectăm şi

să ne iubim partenerul de viaţă şi copiii pe care ni i-a

dăruit Dumnezeu.

♦ În faţa noilor provocări la adresa familiei,

dumneavoastră, ca familie, ce răspuns oferiţi? Care

ar fi elementele ce caracterizează viaţa familiei

dvs.?

Iuliana: Deşi nu avem decât doi copii, dat fiind

faptul că naşterile au fost prin cezariană, am făcut

din casa noastră un cămin pentru o persoană de la

casa de copii, pe care am ajutat-o atât cât am putut şi

cât ne-am priceput. Aceasta, la rândul ei, ne-a ajutat

atunci când copiii erau mici. Nu a fost uşor, dar sper

ca lecţia de viaţă de familie pe care a avut-o din

partea noastră să o ajute în propria ei viaţă. Se pare că

ceva a rămas în sufletul ei, de vreme ce, cu ocazia

unui Crăciun, ne-a scris o felicitare în a care a spus că

noi suntem părinţii ei şi că şi-ar dori o familie ca a

noastră. Puţinul timp pe care îl petrecem împreună îl

facem să devină o mică sărbătoare, în care să

realizăm ceva împreună, să cântăm şi să povestim, să

facem împreună o vizită la o familie prietenă etc.

Suntem şi un fel de sfătuitori în domeniul vieţii. Îmi

aduc amine că, mergând pe stradă, cândva, m-am

întâlnit cu o persoană catolică ce mergea la

ginecolog. M-am oprit şi am stat de vorbă cu ea. Din

una în alta, mi-a spus că este însărcinată şi că o

frământă gândul să facă avort. I-am spus atunci că,

oricât de greu i-ar fi, să nu facă gestul acesta, pentru

că îl va regreta toată viaţă. Copilul este acum mare.

Cristian: Când ne-am prezentat anul acesta la o

întâlnire în Mişcarea Focolară, noi am spus: „Suntem

Cristi şi Iuliana, cu o prietenie de 7 ani şi căsătoriţi

de 20 de ani”. Pentru noi au fost foarte importanţi cei

şapte ani de prietenie, pentru că atunci ne-am

modelat reciproc şi am putut să renunţăm la acele

defecte care nu conveneau celuilalt. Chiar din

perioada prieteniei am considerat că relaţia noastră

nu poate rezista fără Dumnezeu şi, pentru a forma o

familie, sunt foarte importante respectul şi iubirea

reciprocă. Majoritatea lucrurilor ce trebuie făcute în

casă le facem împreună, chiar şi treburile din

bucătărie.

♦ Pentru multe familii, Biserica a devenit doar

locul Liturghiei duminicale. Ce înseamnă pentru dvs.

Biserica?

Iuliana: Pentru noi, ca familie, Biserica este mai

mult decât locul Liturghiei duminicale. Este un loc

unde ne întâlnim cu Dumnezeu, dar şi cu ceilalţi

credincioşi, adulţi, tineri şi copii, mai ales cu cei din

Acţiunea Catolică.

Interviu cu o familie

O prietenie de 7 ani

și căsătoriți de

20 de ani!


Interv

iul lu

nii

Pr. Petru Tamaş

11

Încercăm să închegăm prietenii cu aceste

persoane, să fim disponibili la nevoile lor şi la ceea

ce ne sugerează părintele paroh. Consider de

importanţă majoră prezenţa grupurilor de familii în

comunitate, pentru ca acolo să se formeze împreună

pentru a trăi o viaţă de familie creştină.

Cristian: Biserica este locul unde vin să

îngenunchez cu umilinţă, să ascult cuvântul lui

Dumnezeu, să cer iertare pentru momentele în care

nu am fost vrednic de iubirea lui şi să aduc

mulţumire pentru harurile pe care mi le-a dăruit.

Consider că familia noastră nu ar fi existat dacă nu ar

fi fost şi în planul lui Dumnezeu. Ceea ce mă bucură

mult este că, ori de câte ori am fost în concediu,

toată familia împreună, am căutat un loc unde să

existe posibilitatea de a participa la sfânta Liturghie.

♦ Mulţi părinţi se plâng de copiii pe care îi au.

Uneori pe drept. E greu să fii tată şi mamă în

timpurile de astăzi?

Iuliana: Copiii au nevoie de încredere şi de atenţie

la sentimentele şi problemele lor. Nu mă plâng de

copiii pe care ni i-a dat Dumnezeu, ci îi mulţumesc

pentru ei. Nu am fugit de această răspundere, iar noi

ca părinţi ne-am completat reciproc, eu cu blândeţea

şi vorba, Cristi cu severitatea şi hotărârea. Am căutat

să mă pun în locul lor şi să le explic tot ceea ce le

ceream să facă sau să nu facă; le spun că vor înţelege

într-o zi, acum însă este important să asculte, pentru

că noi le vrem binele. Este solicitant şi frumos să fii

părinte, nu neapărat greu.

Cristian: În primii ani de viaţă ai copiilor am fost

destul de sever, dar şi protector şi înţelegător până

când am considerat că sunt suficient de pregătiţi să

înţeleagă că iubirea părintească nu este o slăbiciune,

ci un dar deosebit. Am o deosebită bucurie când

fetiţa cea mare vine la noi şi ne face destăinuiri

considerând că, pe lângă părinţi, suntem şi cei mai

buni prieteni ai ei.

♦ Cum de nu aţi ales să emigraţi, aşa cum fac

atâţia români? Dificultăţile financiare cred că nu v-

au ocolit…

Iuliana: În glumă spuneam mai la începutul

căsniciei că „mămăligă cu ceapă mâncăm, dar noi nu

plecăm în altă ţară”. A fost o tentaţie de a pleca

atunci când am văzut pe Internet că există în Canada

cerere de ingineri textilişti. Nu am ţinut cu tot

dinadinsul să avem o viaţă materială foarte bună, ci

mai degrabă una decentă, pentru că amândoi ne-am

învăţat să ne mulţumim cu ceea ce avem, iar acest stil

de viaţă, uneori auster, l-am imprimat şi copiilor

noştri. Ne-am gândit apoi şi la părinţi.

♦ Sunteţi membră a Asociaţiei „Familia şi Viaţa”.

În ce mod acest fapt v-a marcat viaţa, ce a însemnat

aceasta pentru familia dvs.? A adus ceva schimbări?

Cum a primit şi acceptat soţul munca dvs.?

Iuliana: Lucrez la asociaţie la cererea doamnei

Maria şi a pr. Mihăiţă B. şi mă bucur să am acest

privilegiu de a lucra în favoarea vieţii. Ceea ce

asociaţia propune prin programele ei a adus multă

linişte şi în familia noastră, deoarece, cunoscând

metoda naturală de reglementare a sarcinilor,

Billings, am reuşit să eliminăm multe dintre

tensiunile ce existau între noi. Soţul meu a înţeles cât

de important este să fim curaţi în faţa lui Dumnezeu

ca soţi, fiind deschişi acceptării unei noi vieţi.

♦ Locuiţi oarecum la distanţă de casa părinţilor

dvs. Mai găsiţi timp pentru a-i vizita şi ajuta?

Cristian: Când ne-am dat seama că părinţii au

nevoie de noi, am făcut împrumut în bancă şi am

cumpărat o maşină. Mai mult decât atât, am făcut

şcoala de şoferi la 38 de ani pentru a fi mai aproape

de ei. Cu ani în urmă am aflat că datorez existenţa

mea faptului că mama nu a renunţat la mine,

preferând să fie operată de apendicită, însărcinată

fiind şi refuzând avortul. Nu ştiu ce aş mai putea

spune, decât că este foarte normal să-i ajutăm după

puterile noastre!

♦ Ce apreciaţi cel mai mult la părinţii voştri, care

sunt lucrurile cele mai importante pe care vă doriţi

să le faceţi şi voi când veţi creşte?

Maria: Apreciez la părinţii noştri încrederea pe care

o au unul în celălalt, dar şi încrederea pe care ne-o

acordă nouă, copiilor. De multe ori când la şcoală mă

simt neînţeleasă sau dată deoparte, părinţii mei îşi

dau seama de aceste lucruri şi încearcă prin gesturi de

tandreţe să mă facă să zâmbesc şi să-mi recapăt

încrederea în mine. Vreau să-mi educ copiii aşa cum

m-au educat părinţii pe mine!

Ioana: Îmi place că părinţii noştri ştiu să aprecieze

notele noastre bune şi nu ne amăgesc cu lucruri pe

care nu le pot face sau cumpăra.

♦ Vă mulţumim, iar mărturia dumneavoastră să fie

o încurajare și pentru alte familii!

familia şi viaţa nr. 9-10

Documents