familia ortodoxa10_selectii

8/14/2019 familia ortodoxa10_selectii

http://slidepdf.com/reader/full/familia-ortodoxa10selectii 1/29



FAMILIA ORTODOXĂ

pag. 1

„Înainte de toate,trebuie să facem pocăinţă”

editorial | pag. 3De ce Familia Ortodoxă!?

prăznuiri | pag. 5Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa,

un mărturisitor al zilelor noastre

şcoala părinţilor | pag. 10Părinţi buni pentru copii minunaţi.

O posibilă reţetă a unei educaţii reuşite

cauzele bolilor | pag. 13Poluarea electromagnetică

pag. 17Vaccinul Pandemrix pentru gripa porcină

îi poate omorî şi pe cei perfect sănătoşi

cu noi este Dumnezeu | pag. 21„Dacă vrem ca acest popor să nu dispară,trebuie să ne întoarcem către Dumnezeu”

pag. 29 | al optulea veac

O.N.U. cere introducerea educaţieisexuale în şcoli ca drept al copilului

pag. 36Halloween - o sărbătoare păgână deiniţiere a copiilor în practici oculte

pag. 40 | minuni contemporane

Minuni ale Sfântului Nectarie

pag. 47 | convertiri„Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului”, interviu cu Klaus Kenneth

pag. 51 | teologica Mărturisirea de credinţă de la Volos (II)

pag. 54 | cuvântul duhovniculuiCum ne mântuim astăzi? - de vorbă cuPărintele David de la Mănăstirea Putna

pag. 59 | dialog cu cititoriiO imensă cruce albastră …

pag. 60 | actualităţi

Revista apare cu binecuvântareaIPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor



Suferim pentru că gândurile şi dorin-ţele noastre sânt rele. Noi înşine ni le-ampricinuit, căci poporul nostru nu are pocă-inţă. Nu au pocăinţă nici cei credincioşi,ca să nu mai vorbim de cei necredincioşi!Cincizeci de ani de comunism au făcutmult rău, mai mult decât 500 de ani de

robie sub turci. Atât de mult a îndepărtatrăul acesta pe popor de Dumnezeu, omu-le! Şi tocmai aceste gânduri şi dorinţe releau nimicit înţelegerea şi pacea, pur şi sim-plu le-au năruit şi au dat roade rele şi grele.Noi înşine suntem vinovaţi pentru toateacestea. Adunăm roadele gândurilor şi do-rinţelor noastre…

Pocăinţa trebuie înnoită. Aceasta în-seamnă nu numai spovedanie la duhovnic,deşi este nevoie şi de ea pentru slobozireaomului de gândurile rele, ci pocăinţa în-seamnă întoarcere către Binele desăvârşit. Aşadar, întoarcere către Dumnezeu, căciBinele desăvârşit este Dumnezeu. Trebuiesă ne întoarcem cu inima spre Dumnezeuşi să cerem pace de la Domnul, să ne deaputere să m buni.

Pentru binele nostru, să avem gândurişi dorinţe bune. Noi nu facem asta, şi deaceea suferim. Dumnezeu este în noi, şi

„Înainte de toate,trebuie să facem

pocăinţă”

pentru că El este dragoste, nu va tulburavoia noastră slobodă. Ţinem în noi multrău şi la un moment dat acesta iese la ivea-lă: şi în familie, şi la locul de muncă, şi în

societate. În cele din urmă, totul se sfârşeş-te în suferinţe grozave. Iată, priviţi încotromergem!…

Şi răul nu este numai în noi, ci în în-treaga lume. Dar mai cu seamă în noi, căcisuntem totuşi aleşi de Domnul, suntemcreştini. Sânt multe suete din neamulnostru care au pătimit pentru Domnul, şicare se roagă Lui şi Maicii Domnului, darnoi împiedicăm toate acestea prin gându-rile şi dorinţele noastre. Cu toate acestea,Domnul ne apără, ne apără mult… Trebuiesă ne slobozim de răul din noi.

Starţu Tad

1



De ce Familia Ortodoxă!?

La celălalt pol, ca victimă principală a

ofensivei mediatice s-a aat familia. Cu sigu-ranţă aceasta a fost instituţia cea mai puternicafectată ca rezultat a douăzeci de ani de destră-bălare mediatică. Şi când spunem amilie avemîn vedere atât sensul ei primar, cât şi pe cel maigeneral, de comunitate de dragoste şi de valori,de limbă şi de credinţă.

Logica acestui război paricid prin careparcă am trecut după 1990 se arată cumplit denedreaptă. În spatele presei se aă uriaşe inte-rese politice şi consumiste, miliarde de dolari,cei mai mari specialişti în domeniile comuni-cări, a semioticii şi a manipulării, tehnologii

A trecut deja un an de când ne străduimsă dăm după puterea noastră o lectură ortodo-xă vremurilor pe care le traversăm. Au fost şibucurii, acelea pe care ni le-au adus răspun-surile cititorilor noştri, şi nu puţine, dar, mai

cu seamă, a fost un timp al frământărilor şi alcăutărilor: identitatea şi sensul nu sunt xatede dinainte cu precizie decât în cazul demersu-rilor ideologice. De aceea i-am şi spus revisteiPresa Ortodoxă, pentru a lăsa o deschidere ma-ximă abordării, pentru a-i conferi exibilitateaşi supleţea unui organism viu aat în creştere.Doream să cuprindem cât mai multe din-

tre aspectele ce privesc viaţa omului modern,tratate, bineînţeles, într-o notă creştină. Şi, în-tr-adevăr, gândul s-a arătat deosebit de fecund,căci investigaţiile jurnalistice şi studiile care austat la baza materialelor prezentate de-a lungultimpului ne-au lămurit tot mai bine calea pecare trebuie să păşim în continuare. De fapt,ne-au ajutat să creionăm mai precis peisajul

societăţii româneşti contemporane, să dăm undiagnostic bolii de care aceasta suferă în modatât de evident.

Concluzia la care s-a ajuns a fost aceea că,în mod paradoxal, cea mai mare parte a preseiromâneşti (a se citi mass-media, în general) aconstituit principalul factor de infecţie şi diso-luţie mentală a românilor, vectorul haotizăriisociale, a slăbirii în credinţă şi a degradăriimoravurilor. Poate că nu întâmplător presade scandal şi can-can din ţara noastră aparţineaproape în totalitate unor concerne străine, os-tile vieţii şi moralei creştine.

Sfţ ioah Aa ţâd îtr p prua mara, maa Douu

3

edril



informaţionale extrem de persuasive şi sedu-

cătoare, în timp ce familia, biata, este lăsatăaproape fără nici o apărare, deşi cu toţii îi sun-tem datori cel puţin cu venirea pe lume. Astfelcă în urma campaniilor publicitare şi a strategi-ilor de atac şi cucerire a minţii telespectatorilorşi a cititorilor, familia iese tot mai profund tra-umatizată prin sărăcirea dragostei membrilorei, prin virusarea fantasmatică a mentalităţilor.

Implicit, odată cu degradarea vieţii defamilie, a fost afectată direct credinţa oame-nilor, a celor ce alcătuiesc Trupul lui Hristos,Biserica. Creştinismul nu este o teorie sau oinstituţie, ci un mod de viaţă, adevărata viaţă.

Astfel încât, deteriorând şi globalizând felul dea şi a gândi al creştinilor, aceştia rămân creş-tini doar cu numele. Din păcate, nu s-a înţeles

la timp acest lucru: familia fără o viaţă creş-tină nu va mai putea supravieţui în contextulsocietăţii mediatice, iar Biserica, fără o familieputernică ancorată în valorile unei vieţi au-tentic ortodoxe, va limitată tot mai mult înmisiunea ei. Creştinismul este singura credinţăa cărei valoare centrală este dragostea, şi aceastadusă până la jertfă, potrivit dragostei şi jertfei

pe care Mântuitorul a făcut-o ca să mântuiascălumea. Dar dragostea jertfelnică e esenţa vieţiide familie, doctoria cea mai bună pentru sue-tul omului.

Toate aceste consideraţii ne-au făcut săproblematizăm din ce în ce mai mult identita-tea pe care o sugerează titlul revistei noastre. Pede o parte, tot mai puţin ne regăsim în lăun-trul cuvântului presă, atât de contaminat astăzide duhul lumii, pe de altă parte, conştientizămdin ce în ce mai acut faptul că familia este in-stituţia cu care e necesar să ne asociem lucrareaşi apologia.

Prin urmare, conturându-ni-se tot mai

clar aceste înţelesuri, ne-am gândit că este multmai potrivit să ne asumăm acel nume care nereprezintă cel mai bine devenirea şi scopul. Amrenunţat în consecinţă la noţiunea de presă şila toate „virtuţile democratice” pe care aceas-ta le circumscria spre a opta pentru numelede Familia Ortodoxă, sintagmă care cuprindemult mai del sensul actual al lucrării în care

credem. Aceasta nu va însemna o schimbare aconţinutului revistei, ci mai degrabă o necesarăadecvare a titlului la conţinut.

Dragostea jerttoare pe care o învaţăBiserica în contextul întregii sale mărturisiri decredinţă e singura care poate să-l facă fericit peom, deoarece numai prin aceasta ne putem unicu ceilalţi, prin Însuşi harul lui Dumnezeu care

se sălăşluieşte în suetul nostru. Cei care nuvor înţelege aceasta în vremurile pe care le par-curgem se vor trezi la un moment dat slujindla dumnezei străini, adică la propriile patimi,care nu fac decât să ne îndepărteze de toţi şi detoate, determinându-ne să pregustăm moarteaîn egoismul însingurării noastre.

Lupta pentru familie este lupta pentru

curăţenia suetească, pentru dragostea nepăti-maşă pe care numai împreună cu Dumnezeu oputem câştiga. Nădăjduim ca în accentul pusîn noul titlu al revistei noastre să ne regăsimcu toţii, chiar dacă unii dintre noi nu ne-amformat încă propria familie. Şi trebuie să neregăsim căci familia este căminul în care amvăzut lumina zilei. Mai mult, atunci când neîmpărtăşim de dragostea lui Dumnezeu Tatăl,întreaga comunitate în care trăim, întregulneam sau chiar lumea întreagă, ne apar ca omare familie.

Mihai Cristea

4



edril

Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa

un mărturisitor al zilelor noastre

(adormit întru Domnul la 21 noiembrie 2006)

Dumnezeu, în marea Sa dragoste şipurtare de grijă, trimite necontenit oamenisnţi printre noi, trăitori cu viaţă îmbună-tăţită, pentru a ne arăta că într-o lume carepe zi ce trece devine tot mai păgână, poţisă-L mărturiseşti pe Hristos. Unul dintreaceştia a fost şi preotul Gheorghe Calciu.

S-a născut la Mahmudia, în judeţul Tulcea,în 1925. A urmat Facultatea de Medicinădin Bucureşti, având parte de profesoricreştini, formaţi în duhul marelui savantNicolae Paulescu. În 1948 este arestat, îm-preună cu un întreg val de studenţi ce aluat drumul temniţelor comuniste.

După o anchetă la Securitate, a fost

trimis la închisoarea din Piteşti. Aici a sân-gerat cu suetul şi cu trupul, ca un nouIov, căci diavolul a cerut să cearnă suetulsău. Sub împărăţia diavolească a groazei şischingiuirilor, a căzut ca om, acceptândformal „reeducarea”. Dumnezeu nu şi-apărăsit însă nici o clipă zidirea Sa şi chi-pul Său, ci i-a dăruit în timpul aşa-zisului„proces al reeducării” din 1956 un curajde mărturisitor, întărindu-l să spună ade-vărul. Plata a primit-o la Casimca Jilavei,un mormânt de beton în care a stat închisîn aceeaşi celulă cu Constantin Oprişan,

5

prănuiri



Marcel Petrişor şi Iosif Iosif. Dar Domnull-a scos afară din pântecele morţii şi, după

eliberarea din 1964, Gheorghe Calciu înce-pe o nouă viaţă.Urmează Facultatea de Litere şi apoi

cea de Teologie, devenind preot. Este nu-mit de Patriarhul Iustinian profesor laSeminarul Teologic din Bucureşti, undese dedică formării intelectuale şi duhovni-ceşti a tinerilor aspiranţi la preoţie. Şi oare

cine putea călăuzi mai bine suetele lor,dacă nu cel înnoit prin har? În 1978 estedărâmată Biserica Enei din Bucureşti, iarglasul Părintelui Calciu se ridică cu pute-rea proorocilor de demult. În martie 1978,părintele a iniţiat un ciclu de predici cu-noscut sub denumirea de „Şapte cuvintecătre tineri”. Scopul acestora era, aşa cummărturisea el mai târziu, de a trezi „un spi-rit de opoziţie în tot tineretul român alcapitalei, e credincios, e necredincios,făcând să răsune în el coarda credinţeisau a patriotismului, sau şi una şi alta”.

Săptămână de săptămână, părintele le-a

vorbit tinerilor adunaţi în număr mare laMănăstirea Radu-Vodă despre demolareabisericilor, despre ateismul conducerii co-muniste, despre necesitatea ca tinerii să iaatitudine şi să se împotrivească ideologieicomuniste, despre dragostea lui Hristos şichemarea pe care Mântuitorul o adreseazăecărui suet de a veni în Biserica Sa.

Curajul părintelui a fost şi de aceastădată „răsplătit” cu temniţa. A suportat an-chetele şi prigoanele, multe din ele venindchiar din partea colegilor săi. Miercureapredica, iar vinerea era anchetat. Atât demare era ura vrăjmaşului împotriva părin-telui şi a lucrării sale, încât erau speriaţi,prigoniţi şi îngroziţi chiar şi unii din-

tre elevii mai apropiaţi părintelui. Şi înaceastă a doua parte a detenţiei comunis-te, părintele a dat dovadă de mult curaj şidemnitate. Ceauşescu l-a declarat duşma-nul său personal.

Chiar dacă ştia că familia îi este pri-gonită şi o duce foarte greu, chiar dacă ştiacă putea ieşi în orice moment din închi-

soare dacă cerea graţierea, părintele a alessă pătimească încă cinci ani în temniţă.Cererea graţierii ar însemnat, într-unanumit sens, recunoaşterea vinovăţiei îna-intea regimului comunist. Iar părintele seştia nevinovat. După eliberare, este exilatîn SUA. Întemeiază în Washington, D.C.,o minunată comunitate, propovăduind„până la marginile pământului” mila luiDumnezeu şi puterea Învierii Sale.

La 21 noiembrie 2006, după o boalăîndelungată, părintele Gheorghe s-a mu-tat la Domnul şi a fost îngropat, potrivit

( c ) c ă l i n

n e m e ş

6



Idealul familiei tradiţionale, în caretatăl aduce bani în casă, iar mama are grijăde copii şi de cămin, este unul deja peri-mat în societatea actuală. Mame sau taţi,suntem obişnuiţi să lucrăm de dimineaţăpână seară, iar copiii să-i lăsăm de la vâr-ste fragede pe mâna bonelor sau a creşelor.Îngrijirea copiilor a ajuns să e văzută defemeia modernă ca o ocupaţie obositoa-re şi fără satisfacţii, o adevărată piedică

Părinţi buni pentru copii minunaţiO posibilă reţetă a unei educaţii reuşite

în calea succesului profesional. Pe de altăparte, dependenţa nanciară faţă de soţeste socotită înjositoare. Mulţi părinţi din

ziua de astăzi pun pe primul loc în viaţăsuccesul personal şi realizarea nanciară,sacricând astfel timpul, energia şi atenţiape care ar trebui să le acorde copiilor.

Cu toate acestea, nu trebuie să ui-tăm că orice copil are nevoie de atenţie.Fiinţele omeneşti sunt făpturi complexe,la care comportamentul nu este instinc-

tual, ci se învaţă. Aceasta înseamnă că toţicopiii trebuie învăţaţi să iubească, să aibăîncredere, să se ataşeze, să construiască re-laţii cu semenii lor. Iar această experienţăa învăţării se petrece în chip nemijlocit încadrul vieţii de familie. „În absenţa unorastfel de interacţiuni, copiii devin retraşi,antisociali şi nesiguri, îşi fac prieteni cugreutate şi au dicultăţi în a menţine o re-laţie” (Detroit Free Press, 1999).

În general, părinţii prea ocupaţi susţincă, deşi nu le acordă foarte mult timp co-piilor, pot recupera cantitatea prin calitate:

""Dacă nu te ocupi cum tre-

buie de educaţia copiilor

tăi, cred că orice altceva

ai ace bine nu contează

prea mult.

J. Kennedy

10



Perioada ultimelor decenii ne îngri- jorează printr-o creştere alarmantă a rateiîmbolnăvirilor de cancer, în mod deose-bit în ţările cu civilizaţie tehnică foarteavansată. Numeroase studii au indicat căo posibilă explicaţie a acestui fapt o re-prezintă schimbarea condiţiilor de mediuîn care trăim, unul dintre factorii sus-

pectaţi ind nivelul tot mai ridicat alemisiei electromagnetice din jurul insta-laţiilor electroenergetice şi de comunicaţiicare fac parte tot mai mult din mediul deviaţă uman.

Un număr impresionant de stu-dii epidemiologice şi de programeexperimentale de expunere controlată,

desfăşurate în laborator, au acuzat câm-purile electrice şi magnetice statice şi defrecvenţă foarte joasă (îndeosebi frecvenţe-le industriale, asociate sistemului energeticşi utilizării aparaturii electrocasnice şi debirou), dar şi undele electromagnetice dindomeniul radiofrecvenţelor şi microunde-lor (utilizate în comunicaţii) de acţiune

favorizantă a apariţiei şi mai ales a accele-rării dezvoltării celulelor canceroase, prindiverse mecanisme (distrugerea echilibru-lui electrochimic al celulelor, inuenţemutagenice, diminuarea secreţiei de me-latonină). Alături de efectele cancerigene,câmpurile electromagnetice sunt acuzate şide inuenţe negative asupra fenomenelor

POLUAREA ELECTROMAGNETICĂ

(c) călin nemeş

13

cuele blilr



electroziologice naturale, de producerea

unor afecţiuni degenerative ale sistemuluinervos, de modicări genetice cu caracterereditar, de tulburări psihice şi comporta-mentale etc.1

Un alt aspect al problemei îl constitu-ie faptul că efectele negative ale expuneriila radiaţiile emise de telefoanele mobilenu se manifestă de obicei imediat, ci în

decursul a mai mulţi ani. Astfel, cazurilecare au apărut în anii ’90 ai secolului trecutîşi au originea cel mai probabil în anii ’80sau chiar mai înainte. Problema efectelornocive ale câmpurilor electromagnetice afost inclusă ca o nouă formă în categoriatipurilor de poluare, cu consecinţe compa-rabile cu cele ale poluării aerului şi a apei.

Efectele acestor radiaţii au fost compara-te şi cu efectele fumatului, iar în privinţaefectului de avalanşă asupra sănătăţii, cuprocesul lent al otrăvirii cu mercur.

„Expunerea voluntară a creierului lamicroundele provenite de la telefoanelemobile reprezintă cel mai vast experimentbiologic uman din toate timpurile”, a de-

clarat reputatul profesor Leif Salford, şef de cercetare la Universitatea Lund dinSuedia. Iar conform unei statistici furniza-te de NeurologyChannel.com, „tumorilemaligne ale creierului reprezintă cea de-adoua cauză a morţii copiilor (sub 15 ani) şitinerilor adulţi (sub 34 ani)”. În Australia,ele reprezintă chiar prima cauză. Experţiisugerează o conexiune a acestor rezultatecu creşterea expunerii la radiaţiile generateprin folosirea telefoanelor mobile.

1 Cf. Mihaela Morega, Bioelectromagnetism, EdituraMatrix Rom, Bucureşti, 1999, p. 112.

O privire aruncată asupra titlurilor

publicaţiilor din ultimii ani ne va arăta căaceastă problemă este mai mult decât o„sperietoare a publicului”. S-a scris foartemult despre efectele negative ale radiaţiiloremise de telefoanele mobile. În cele ce ur-mează vom oferi mai multe exemple.2

Blestemul erei telefoanelormobile: smogul electronic

În jurul caselor noastre există ne-numărate dispozitive ale căror câmpuri

electrice – după cum avertizează oameniide ştiinţă – produc depresii, avorturi spon-tane şi cancer.

„Smogul” invizibil, creat de electrici-tatea care alimentează civilizaţia noastră,produce cancer la copii, avorturi sponta-ne şi îi face pe unii oameni alergici la viaţamodernă, după cum arată noile dovezi şti-inţice. Aceste dovezi – care au fost luateîn serios de autorităţile internaţionale – su-gerează faptul că aproape toată lumea este

2 Cf. Cell Phones Endanger Children, http://www.emf-health.com/children.htm.

(c) călin nemeş

14



Vaccinul Pandemrix pentrugripa porcină îi poate omorî

şi pe cei perfect sănătoşi

17

cuele blilr

Să ne imaginăm un om care, ne-

ind conectat la ultimele noutăţi cu caremass-media hrăneşte minţile a milioanede oameni, ar colinda în aceste zile străzilecelor mai mari oraşe din România: ar ob-serva că, deodată, oamenii încep să poartemăşti. Intrigat de fenomen, i-ar întreba: dece o fac? Poate că oamenii i-ar răspundela rândul lor intrigaţi: „Cum, nu aţi au-

zit că există pericolul infectării cu virusulgripei porcine?” După ce se va interesatde virus şi va aa că una dintre cele maiimportante organizaţii internaţionale dinlume – Organizaţia Mondială a Sănătăţii(OMS) – a ridicat gripa porcină la grad depandemie mondială, va exclama poate ui-mit: „Cum e posibil aşa ceva, din moment

ce nu văd că oamenii sunt seceraţi în jurulmeu de o necunoscută boală!”După care omul nostru va începe pro-

pria lui investigaţie şi va aa cu stupoarecă OMS-ul a schimbat deniţia pande-miei pentru a susţine interesele industrieifarmaceutice. În deniţia pandemiei exis-ta condiţia declarării ei numai în cazul„unui număr enorm de decese şi îmbolnă-viri”, condiţie care a fost scoasă pentru adeclanşa o pandemie de grad 6 după nu-mai 144 de decese, o cifră care, potrivitspecialiştilor, este cu mult mai mică chiar

decât numărul de victime lăsat în urmă de

o gripă sezonieră.C. Gândul din 13 noiembrie 2009

Aşaa vrut Dumnezeu că această gripă atât lanivelul contaminării, cât şi al efectelor estenu mult mai puţin gravă decât o gripă obiş-nuită. Spre exemplu; după cum a declarat Aleksandr Saverski, preşedintele Ligii pen-tru Protecţia Drepturilor Pacienţilor dinRusia, pentru publicaţia rusă Gazeta,

acum în Rusia sunt aproximativ 4.000 de



bolnavi de gripă porcină, în timp ce gripa

de sezon afectează de obicei între 27 şi 40de milioane de oameni.

Cu toate acestea, maşinăria isteriei fu-sese deja pusă în funcţiune: e ca şi cum,a declarat epidemiologul omas Jeersonpentru Der Spiegel în iulie, „parcă o in-dustrie întreagă ar aştepta o pandemie”. Şipandemie a fost! OMS a declanşat alarma,

pentru ca apoi o întreagă reţea formată deociali din domeniul sănătăţii publice, vi-rusologi, companii farmaceutice şi trusturimass-media direct interesate de prot să epusă în funcţiune. Aproximativ 40 de stateau contractat sute de milioane de doze din-tr-un vaccin care nu numai că nu are unefect corespunzător aşteptărilor, dar care

este de-a dreptul periculos.

Nu trebuie decât să aruncăm o privi-re în trecutul apropiat pentru a vedea căceea ce se întâmplă acum, a mai avut loc.Pandemia de gripă declanşată articial înStatele Unite în 1976 după o campaniesusţinută de stat la interesele companiilor

farmaceutice prin mass-media subordo-

nată acestor interese, s-a soldat cu mii deoameni care au suferit reacţii adverse, mul-ţi murind, iar alţii contactând sindromulGuillain-Barré, o maladie rară a sistemuluinervos periferic care duce la paralizie. Înmod similar, aăm acum că în Suedia, ţarăcare a contractat 1.8 milioane de doze dinvaccinul Pandemrix contra gripei AH1N1,

au murit deja 6 oameni iar alţi 350 au su-ferit reacţii adverse din cauza acestuia. ÎnFranţa, Ungaria şi în alte ţări au începutsă apară din nou oameni cu sindromulGuillan-Barré ca urmare a administrăriivaccinului. Cf. Realitatea.net

Şi ceea ce va veni pentru omul nos-tru hotărâtor în sprijinul armaţiei că

pandemia a fost dorită şi administratăde marile companii farmaceutice pentruinteresele lor, va tocmai faptul că singu-rele companii producătoare de vaccinuri AH1N1, Homann-La Roche din Elveţiaşi GlaxoSmithKline din Marea Britanie,nu-şi asumă răspunderea pentru even-tualele efecte secundare ale Pandemrix.

Răspunzătoare vor , conform datelorcontractuale, statele achizitoare ale vacci-nului. Noi luăm banii, voi răspunderea şimoartea! Halal negoţ!

Tocmai de aceea, tot mai mulţi oa-meni din Franţa, Germania şi alte ţări auînceput să privească cu suspiciune vaccinulşi refuză să şi-l administreze după ce statelelor au făcut contracte valorând milioane deeuro, din banul public. Iar state ca Turcia,Polonia şi, în cele din urmă şi România,au refuzat să mai achiziţioneze vaccinurilede la GlaxoSmithKline. Şi aceasta în ciuda



Puţini părinţi conştienti-zează astăzi marea răspundere pe care trebuie să o aibă în creş-terea şi educarea copiilor. Puţini ştiu că de păcatele filor vor răspunde şi ei. Din neericire,mulţi părinţi îşi ac din copii

un idol, încercând să le sati-sacă toate potele, să le asigure un trai cât mai bun, lăsându-i însă ămânzi duhovniceşte.

Încă din Vechiul Testament, Dumnezeu ne pune în aţă modele de părinţi cuviaţă bineplăcută lui. Astel,

Sântul şi Dreptul Iov adu-cea jertă în fecare zi pentru eciorii lui, socotind că poa-te aceştia au greşit cu gândul. Mai aproape de zilele noas-tre este pilda Domnitorului Constantin Brâncoveanu, al cărui sârşit ne aduce aminte de mucenicii primelor veacuri creştine. Sântul a ost ucis prindecapitare, împreună cu cei pa-tru fi ai săi şi cu setnicul săuIanache. Oare câţi părinţi de

„Dacă vrem ca acest popor să nu dispară,trebuie să ne întoarcem către Dumnezeu”

- de vorbă cu dr. Mirela I., mama unui băiat închis pentru consum şi trac de droguri -

astăzi ar f capabili de o aseme-nea jertă?

Sântul Vasile cel Mare spunea: „Cum veţi creşte copiii voştri în rânduială, când voi înşivă duceţi o viaţă ărărânduială?” Iar roadele unei

astel de creşteri se văd în timp.Pentru unii sunt oarte amare,iar pentru alţii mai puţin ama-re. Din paharul suerinţei gustătoţi acei părinţi care nu merg împreună cu copiii lor pe calealui Hristos.

Mirela I., medic, şi-a cres-

cut singurul copil ără a ţine seama că principalul ajutor în educarea lui îl putea primi numai de la Dumnezeu. Doar când băiatul ei Andrei, acumîn vârstă de aproape 40 de ani,s-a apucat de droguri, ea şi-aînţeles greşeala şi s-a apropi-at de Părintele Ceresc. Andrei este astăzi închis pentru a douăoară şi respinge orice încercare amamei sale de a-l întoarce către Dumnezeu. (R.T.)

( c ) c ă l i n

n e m e ş

21

cu ni ese Dumnezeu



- Doamnă Mirela, cum l-aţi crescut pe

Andrei? - Şi eu, şi soţul meu eram foarte de-

parte de Dumnezeu. Am considerat căun singur copil este sucient – deci, ve-deţi, de la început am plecat greşit. Andreia fost excepţional de bun, era un copilfoarte cuminte şi foarte bun la învăţătu-ră. Prin natura profesiei mele eram excesiv

de ocupată, lipseam foarte mult de acasă,iar soţul meu la fel. Astfel, Andrei a cres-cut mult timp de unul singur. După cumştiţi, pubertatea şi adolescenţa sunt perioa-de extreme de dicile, când contează multprezenţa părinţilor în viaţa copiilor lor. Deasemenea, şi anturajul inuenţează.

În acel moment a început aluneca-

rea copilului nostru... Noi nu am pututsă-i controlăm anturajul şi a intrat într-ungrup de băieţi cu probleme de compor-tament. Vreau să subliniez încă o datăfaptul că, la acea vreme, nu-L cunoşteampe Dumnezeu. Ne făceam meseria cât maiconştiincios posibil şi consideram că, dacăîi ofeream ului nostru îmbrăcăminte,

adăpost şi tot ceea ce avea nevoie, dacă maistăteam de vorbă cu el, dacă eram exigenţicu şcoala – era îndeajuns. Din păcate, nu afost sucient. Eu şi soţul meu trăiam super-cial educaţia pe care trebuia să i-o dăm lui Andrei. Eu eram înclinată înspre severitate,iar soţul meu era prea tolerant. Faptul că nuaveam o atitudine comună nu era beneccopilului. Încet, încet, a început să-i sca-dă randamentul la învăţătură. A început săpractice karate, mergând în mai multe lo-curi, printre care şi la Securitate. Mi-a spusla un moment dat că, pentru antrenament,

erau puşi să lovească portretul robot al

părinţilor! Şi-a schimbat comportamen-tul, comunicam foarte prost cu el şi, dinaceastă pricină, sufeream amândoi. Aniiau trecut, se apropia sfârşitul liceului. Elnu mai învăţa nimic. Dintr-un elev emi-nent, ajunsese un elev pe care aproape nu-lmai interesa şcoala, lipsea foarte mult de laore. Uneori era agresiv cu noi. Avea un CI

de 150 (l-am dussă-i determinecoecientul deinteligenţă văzân-du-i tulburările decomportament).Dar inteligenţanu şi-o folosea

în sensul dorit denoi.Când îl

întrebam de pri-etenii lui, nuvroia să-mi deanici o explicaţie.Cu mult mai târziu am realizat că el voia

să se încadreze în tiparul impus de grupuldin care făcea parte. A luat bacalaureatul,iar apoi a mers în armată. După armată s-aînscris la Facultatea de Sport, dar a între-rupt-o în anul doi. În această perioadă acontinuat să e foarte agresiv faţă de noi,părinţii lui, şi neînţelegerile erau foartemari. În plus, a dorit să se despartă de noi şisă stea singur. Aveam o garsonieră, depar-te de apartamentul în care locuiam, şi s-amutat acolo. Dar a fost o prostie îngrozi-toare din partea noastră să permitem acestlucru! Mai bine suportam în continuare să

22



Pe parcursul acestui an am asistat la unasalt fără precedent al tuturor forţelor careîncearcă să distrugă formele tradiţionalede convieţuire a oamenilor pe pământ şi,astfel, a inţei umane în esenţa ei – a chi-pului lui Dumnezeu în om. Am asistat laasaltul organizaţiilor homosexuale asuprainstituţiei familiei prin organele statului

şi propaganda mass-media, la încercarea –atât în România, cât şi în Occident – de a

reeduca inţa umană prin programe edu-caţionale care încearcă să-i desprindă pecopii de părinţi inoculându-le ateismul şirelativismul moral, la distrugerea inţeiumane ca atare prin manipularea geneticăşi experienţe pe copii nenăscuţi, în sfârşit– la încercarea de a legaliza şi legitima des-frâul sub formele sale cele mai abjecte şi

tulburătoare: pedolia şi incestul.

ONU cere introducereaeducaţiei sexuale în şcolica drept al copilului

29

al opule vec



Ţinta ultimă, însă, a tuturor acestor

încercări de a destructura inţa umană oreprezintă copiii şi suetul lor inocent, iardacă cei mici au fost dintotdeauna simbo-lul curăţiei – pentru că dacă „nu veţi capruncii, nu veţi intra în împărăţia ceruri-lor” (Matei, 18, 3) – valul de pornograecare ne inundă viaţa de peste tot urmăreştetocmai distrugerea oricărei urme de ino-

cenţă din suetului omului şi obişnuirealui cu desfrâul.O altă trăsătură importantă a acestui

fenomen îl reprezintă caracterul sistematical inoculării desfrâului: sistemul de învă-ţământ a devenit principalul mijloc princare o nouă viziune asupra omului şi a re-laţiilor interumane este impusă. Pentru

că trebuie spus următorul lucru: cursuri-le de educaţie sexuală, atât de comune înOccident şi tot mai mult şi în ţara noas-tră după 1989, reprezintă cea mai amplăîncercare de distrugere a moravurilor şiconcepţiilor tradiţionale asupra erosuluişi sexualităţii şi înlocuirea lor cu o viziuneîn care aberaţiile sexuale precum mastur-

barea, homosexualitatea, pedolia, suntdescrise ca manifestări normale ale sexua-lităţii umane.

Recent, în Marea Britanie orele deeducaţie sexuală au devenit obligatorii,părinţii nemaiavând libertatea de a-şi re-trage copiii de la astfel de cursuri, în ciudafaptului că potrivit statisticilor 79% din-tre britanici sunt împotriva cursurilor deeducaţie sexuală şi nu şi-ar lăsa copiii să lefrecventeze. Acelaşi lucru se întâmplă şi înSpania, unde guvernul condus de PartidulSocialist a impus cursuri obligatorii de

educaţie sexuală în care homosexualitateaeste prezentată ca ceva normal. Imagini şo-cante au dezvăluit recent cum în AmericaLatină în cadrul orelor de educaţie sexua-lă profesorii au organizat mici scenete încare practic copii de 10-12 ani simulau actesexuale.

Tot mai multe semnale vin să ne con-rme faptul că în societatea contemporanăse duce o campanie masivă de pervertire acopiilor, de construire a unei societăţi încare relaţiile familiale şi comunitare tradiţi-onale trebuie distruse şi înlocuite cu altele,în care relaţiile şi „familia” constituită dehomosexuali, spre exemplu, sunt normale.

Pentru a se ajunge însă aici toate celelal-te bariere sau ziduri de apărare ridicate demorala tradiţională trebuie distruse.

UNESCO şi introducerea educaţieisexuale în lume

În zilele noastre, acest atac sistema-tic la fundamentele moralei tradiţionalese realizează prin organismele internaţio-nale. Situaţia este rezumată grăitor de undocument eliberat în vara acestui an chiarde UNESCO (Organizaţia Naţiunilor

30



Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură).Documentul intitulat Principii directoare internaţionale pentru educaţia sexualităţii * a stârnit încă de la apariţia sa în iunie oavalanşă de critici întrucât susţinea explicitcă în cadrul orelor de educaţie sexuală pen-tru copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 8 ani,

atingerea anumitor părţi ale corpului poateprovoca plăcere, iar masturbarea este o for-mă normală de manifestare a sexualităţii.

Acesta este însă numai unul din-tre elementele şocante ale documentului,care se doreşte a un ghid pentru imple-mentarea în toate ţările membre ONU aeducaţiei sexuale. La o analiză mai aten-

tă a lui vom vedea că acesta structureazăun amplu program de modicare din te-melii a moravurilor umane şi deci a inţeiumane. Documentul are o intenţie pro-gramatică după cum el însuşi o declarăurmărind modicarea comportamentului,întrucât „majoritatea activităţilor din cur-riculum sunt concepute pentru a schimbacomportamentele astfel încât acestea vor în concordanţă cu mesajul [transmis]”(p. 22). Iar mesajul transmis nu este altuldecât inocularea unei viziuni hedonisteasupra lumii în care copiii de la cea mai

fragedă vârstă vor obişnuiţi să conside-

re cele mai aberante acte sexuale – precummasturbarea şi homosexualitatea – ca indceva normal, totul în spiritul toleranţei şinon-discriminării – valori armate în re-petate rânduri în cadrul documentului.

Însă faptul că programul de educaţiesexuală se structurează pe întreg parcur-sul ciclului de învăţământ, de la 5 ani până

la 18 ani şi chiar dincolo de acest prag devârstă, îi conferă documentului o am-ploare neobişnuită dar şi o unitate deviziune şi scop. Astfel, programa e struc-turată în jurul câtorva concepte-cheieprecum Relaţiile; Valorile, atitudinile şi abi-lităţile; Cultură, societate şi lege; Dezvoltare umană, Comportamentul sexual şi altele,

ecare concept ind abordat diferit pediferite categorii de vârstă. Programul deeducaţie sexuală se aplică progresiv de laNivelul I de vârstă (5 – 8 ani), trecând prinNivelul II (9 – 12) şi Nivelul III (12-15),pentru a ajunge la Nivelul IV (15 – 18 ani).

Educaţia sexuală şi propaganda

homosexualităţii

Astfel, dacă în cadrul conceptului deRelaţii , copiii de la 5 la 8 ani vor învăţa ceeste familia şi că există mai multe tipuride familii, printre care şi cele homosexu-ale, pentru a le apoi predate „conceptelede toleranţă, acceptare şi respect” (p. 32),copiii de la 9 la 12 ani vor învăţa despre re-lele pe care le aduc cu sine „prejudecăţile,stigmatizarea, intoleranţa” (idem) faţă decei consideraţi a diferiţi, „indiferent destarea sănătăţii, culoare, origine şi orientare

31

al opule vec



Anul acesta, mai mult decât în toţi aniianteriori, Halloween-ul a devenit un fel desărbătoare ocială a multora dintre grădi-niţele, şcolile şi liceele din România. Ne-asosit la redacţie ştirea că şi în sate uitate delume, în care oamenii abia au cu ce se îm-brăca, copiilor li s-a cerut de către dascăliilor să se prezinte la şcoală în seara de 31 oc-tombrie spre 1 noiembrie cu echipamentul

Halloweeno sărbătoare păgână de iniţiere

a copiilor în practici oculte

După ce a cucerit Apusul, Halloween-ul îşi continuă marşul triumfal şicătre ţările ortodoxe ale Răsăritului creştin,având ca principal aliat… statul. Da, sta-tul laic, preocupat tot mai mult de modulîn care ar putea interzice cu totul mani-

festările creştine în spaţiul public – lucrureuşit deja în unele state unde nu estepermisă armarea credinţei în Hristos înperimetrul şcolilor –, este cel ce promo-vează astăzi prin mass-media şi prin maitoate sistemele de învăţământ sărbătoareapăgână Halloween. Să înţelegem de aici cădenumirea de stat laic este doar o formulă

cosmetizată a noţiunii de stăpânire păgână?

adecvat sărbătorii Halloween, adică cucostume de spiriduşi, fantome sau chiardiavoli. Unii părinţi s-au scandalizat şiau refuzat să dea curs „invitaţiei”, dar al-ţii, poate mai familiarizaţi cu duhurile cebântuie prin televizor, s-au supus cu doci-litate. Dacă aşa e la modă acum… Şi o maicere şi şcoala! Dar oare câţi dintre guver-nanţii, profesorii sau părinţii care au urmat

36



directiva venită probabil foarte de sus ştiu

sau conştientizează ce este Halloween-ul?Unii susţin că este vorba doar de o

mare afacere, căci în seara de Halloweenîn S.U.A. se cheltuiesc anual în jur de 7miliarde de dolari, ind cea mai bine „vân-dută” sărbătoare după Crăciun. Nu negămimportanţa factorului de câştig material,pentru că, dacă stăm să ne gândim puţin,

în tot ceea ce înseamnă industrie a porno-graei, prostituţiei şi drogurilor câştigurilesunt imense. Mai important ni se pare însăaspectul duhovnicesc al chestiunii.

Halloween-ul este noaptea în care apa-rent totul este îngăduit: invocarea morţilorşi a duhurilor rele, vrăjitoria, necromanţia,divinaţia – vechea şi mai noua practică a

prezicerii viitorului plecând de la anumitesemne –, magia, sacriciul ritualic şi mul-te alte practici, denumite într-un cuvânt păgâne , pe care creştinii nu şi-au îngăduitsă le imite nici măcar în joacă, ind ex-trem de conştienţi de simbolismul lor – înfond, de potenţialul demonic al acestora –,practici de invocare în diferite „locuri” şi

„prilejuri” a unor prezenţe demonice şi deintrare în comuniune cu ele.Să vedem însă care sunt implicaţiile

acestei sărbători, denumite, pe bună drep-tate, a ricii, a întunericului şi a morţii! Halloween-ul este o sărbătoare păgână încare celţii celebrau trecerea în noul an. Eicredeau că la originea vieţii se aă moar-tea, motiv pentru care la mare cinste seaa zeul Samhain, zeul şi stăpânul morţii.Şi cum pentru celţi nu existau decât douăanotimpuri, vara şi iarna, începutul întu-nericului, al morţii şi decadenţei coincidea

cu începutul sezonului friguros, mai exact

cu data de 1 noiembrie. Astfel, în seara de31 octombrie spre 1 noiembrie, celţii săr-bătoreau Noul An, o sărbătoare închinatăde fapt Zeului Morţii, Samhain. Cu acestprilej, druizii – preoţii cultului celtic – îiinstruiau pe oameni să-şi stingă focurilecare le alimentau vetrele, focuri care pentruantici în general aveau o funcţie nu numai

practică, dar şi profund simbolică. În ace-laşi timp însă, era aprins pe un deal unmare foc care trebuia să primească ofran-dele aduse zeului morţii – nu numai roadeale pământului, dar şi sacricii de animaleşi chiar oameni. Celţii credeau că, mulţu-mit de ofrande, zeul permitea morţilor săse întoarcă la căminele lor – credinţă care

stă de fapt la baza escapadelor nocturne încostume care imită fantomele, vrăjitoare-le, spiriduşii sau demonii, pentru că prinacest act de imitare a spiritelor cei vii în-cercau să intre în contact şi în comuniunecu cei morţi.

Halloween-ul are aşadar la bază prac-tici oculte prin care se încerca intrarea în

comuniune cu suetele morţilor şi cu de-monii, în urma unui ritual în care erausacricaţi oameni în cinstea zeului morţii.Şi, în ciuda unei aparenţe de farsă, joacă şidistracţie cu care se îmbracă Halloween-ulîn modernitate, există mărturii care ates-tă faptul că practica sacriciului umaneste încă folosită în vremurile noastre,chiar dacă bine ascunsă de indiscreţiilepublicităţii.

Chiar şi aparent inocentul joc de-a„ne daţi ori nu ne daţi”, atât de familiarîn cultura americană, în care copii întreabă

37

al opule vec



Istoria ce urmează nu este o nuvelă scri-să bine, pe care a născocit-o fantezia unuivisător, nici o poveste pentru copii mici şinici o creaţie articială care serveşte vreunscop dinainte stabilit. Este adevărată, isto-

ria mea personală, istoria vieţii mele, a uneivieţi care, în decursul ei, a trecut prin mul-te stadii de suferinţă, prin multe lupte şizbuciumuri sueteşti, până când a ajuns săgăsească adevăratul ei sensşi adevărata ei dezvoltare,care au condus-o aproapede Dumnezeu.

Războiul din 1940-41m-a găsit tânăr, în vârstă de20 de ani, şi l-am servit înaviaţia de război. În aprilie1941, în timpul misiunii, oschijă de obuz, lovindu-măla ceafă, mi-a rupt mădu-va coloanei vertebrale şi

mi-a provocat o hemoragie,având ca rezultat o uşoarăparalizie a membrelor infe-rioare, adică paraplegie.

A venit după aceea ocupaţia germanăşi, deoarece starea mea începuse să se ame-lioreze încet, încet, am plecat în OrientulMijlociu ca oţer. Acolo am avut nenoroci-rea să mă lovesc din nou la ceafă, ceea ce aadus înrăutăţirea situaţie mele.

După ce s-a sfârşit al Doilea RăzboiMondial, patria m-a trimis în aprilie 1947în America. Îndată ce am ajuns acolo, am

solicitat o intervenţie chirurgicală la coloanavertebrală. Dar, din salonul de operaţie am ie-şit mai rău decât cum intrasem. Diagnosticula fost tetraplegie spasmatică, ceea ce însemnacă atât mâinile cât şi picioarele urmau să-mi

paralizeze complet. Am rămas în America până în 1951, când

am revenit în Grecia. Aici am avut câtevasimptome de ameliorare, dar fără rezultate

concrete. În 1957, sănăta-tea mea s-a agravat din nouşi am plecat pentru a douaoară în Statele Unite ale

Americii, de unde m-amîntors în 1961 cu tetraple-gie completă, aşa cum amamintit mai sus.

Din 1961 până în1970, când m-am vinde-cat, am stat la AşezământulNaţional de Recuperare

a Invalizilor, în cartierul„Paleo Psihiko”, ind dejaparalizat complet. De ase-

menea, în 1968 am vizitat din nou Americapentru câteva luni, iar în 1974 m-a invitatdoctorul Rask pentru a mă examina şi a con-stata cu exactitate ce se întâmplase (adică înce chip mă vindecasem).

Mi-e foarte greu să istorisesc în câtevarânduri evenimentele ce s-au petrecut în atâ-ţia ani, referitor la evoluţia stării mele şi latulburarea suetească care m-a însoţit în toţiaceşti ani.

Minuni ale Sfântului Nectarie

40



Îmi este greu să descriu în ordine cro-

nologică mulţimea simţămintelor pe carele-am încercat: nădejdi care veneau să măia pe aripile lor diafane şi deznădejdile careîntunecau totul în jurul meu. Asemenea va-lurilor mării, care vin cu putere şi ne ridicăsus pe spuma lor, apoi ne afundă adânc, jos,tot astfel mă copleşeau diferitele simţăminte,purtându-mă încoace şi-ncolo, apoi lăsându-

mă adânc scufundat în deznădejde.Nu este posibil să descriu chinul pe

care îl sufeream când o muscă mi se aşeza pefrunte şi nu puteam face nici cea mai micămişcare pentru a o alunga, sau când transpi-raţia mi se rostogolea atât de supărător pefaţă şi mă aam în neputinţa de a-mi ridicamâna pentru a o şterge. De aceea, nu scriu

pur şi simplu istoria vieţii mele, ci mă măr-turisesc, dezvăluind astfel diferitele cute alesuetului meu, întocmai cum veneau valu-rile vieţii şi mă băteau, ca să e prezentatetoate rănile pe care durerea le-a lucrat asu-pra lui şi, mai mult decât atât, pentru a faceevidentă schimbarea acestor răni în bine-cuvântare, pace şi bucurie, prin lucrarea

Dumnezeiescului Har.În vremea aceea, după operaţie, amcunoscut un mare om de ştiinţă, docto-rul Howard Rask, profesor la Universitateadin New York, la catedra de Medicină FizicăRecuperatorie a Invalizilor, care, văzându-mădecepţionat, pe un ton rugător mi-a zis: „Terog, Stavros, roagă-te lui Dumnezeu. Roagă-te neîncetat! Fă-o, te rog, pentru mine, chiardacă tu nu crezi în El...”

Am plecat tulburat, gândindu-măîn sinea mea: „Ce ironie... Eu am venit în

America pentru a mă vindeca, iar medicul

american mă trimite la DUMNEZEU!”

Seara, în patul meu, mă gândeam şi ziceam:„Dar de ce insistă atât de mult acest om sămerg să-L găsesc pe Dumnezeu? Cine L-avăzut pe Dumnezeu? Cum voi putea intraîn legătură cu El? Oare e uşor acest lucru?”

Am început să-mi cercetez şi să-mi examinezgândirea: „Cine este Dumnezeu?” Şi ore înşir îmi chinuiam mintea cu astfel de între-

bări, aşteptând un răspuns care, reşte, n-avenit. Ceasuri întregi mă chinuiam cu acestegânduri şi îndoieli, încât, la sfârşit, am sufe-rit o zăpăceală, o inerţie în gândire.

Îndată ce mintea mea începea să cer-ceteze şi să reecteze asupra acestei teme,deodată se oprea şi aştepta... Ce aştepta?Nu puteam să înţeleg. Şi, în timpul acestei

opriri, un glas puternic a izbucnit dinlăun-trul meu: „Doamne Dumnezeul meu, vreausă mă apropii de Tine, dar nu ştiu cum!” Amspus-o atât de tare, încât întreaga mea inţăa tresăltat şi toată puterea mi s-a concentratîn acest cuvânt: „VREAU”. Acest „VREAU”este un cuvânt mic, dar cu o semnicaţiefoarte mare. Felul în care îl este pronunţat

are valoare: călduţ, cald sau erbinte?

Trebuie să ne încredinţăm întreaganoastră voinţă în mâinile AtotputerniculuiDumnezeu şi atunci El va lucru caDumnezeu, în chip desăvârşit, şi ne va dăruipacea Sa care ne va cuprinde întreaga noas-tră inţă.

Aceasta aveam s-o înţeleg mult maitârziu.

Când m-am întors din America, m-aminternat la Aşezământul de Recuperare aInvalizilor, în cartierul „Paleo Psihiko”.

41

minuni cntemprne



„Două milioane de kilometriîn căutarea Adevărului”

Între 16 octombrie-8 noiembrie a.c.,ne-a vizitat ţara în cadrul unui turneu

de conerinţe Klaus Kenneth, un elveţi-an acum în vârstă de 64 de ani, pentrua ne împărtăşi povestea sa neobişnuită.Vreme de doisprezece de ani, viaţal-a purtat de la anarhie şi comu-nism până la ateism, de la droguri până la o cumplită depravare tru- pească. În căutarea Dragostei şi

Adevărului, a cercetat mai toa-te religiile lumii, trecând prin

romano-catolicism şi protestantism, prinbuddhism şi hinduism, meditaţie transce-

dentală şi yoga, prin ocultism şi ezoterism, până la credinţele indienilor americani.Descoperă Ortodoxia în urma unei în-

tâlniri proniatoare cu Arhimandritul Soronie de la Essex, al cărui fu du-hovnicesc a rămas până la moarteaacestuia. Am avut bucuria de a-i

lua un interviu, în care am în-

cercat să abordăm câteva subiecte de interes pentru cititorii noştri.

- Aţi vorbit în treacăt, în conerin- ţele ţinute până acum, despre UniuneaEuropeană. Ne puteţi spune cum vedeţi rela-

ţia dintre Ortodoxie şi Europa? - Puteţi vedea în istorie ce s-a întâmplatcu toate marile imperii, imperii precum celegiptean, cel roman, cel carolingian etc. –toate s-au destrămat. Aşa se întâmplă cutoate puterile lumeşti. Ele sunt de obiceiostile Bisericii şi caută să o subjuge. De pil-dă, în secolul al VIII-lea, regele Carol celMare a căutat să impună în Apus adaosulFilioque ; în zilele noastre, după ce Grecia aaderat la Uniunea Europeană, a fost silităsă renunţe la menţionarea religiei în acte-le de identitate (e vorba, bineînţeles, de

credinţa ortodoxă) – astăzi grecii nu maiau buletine în care să scrie „ortodox”. Sepoate vedea din cele întâmplate până acum

că Europa nu este deloc interesată de bi-nele României, de a-i ajuta pe români. Auvrut numai să o „prindă”; dau bani, însădoar ca să primească mai mulţi bani îna-poi. O astfel de dragoste are Europa – odragoste materială, lumească. E o dragos-te care nu dă de bună voie, ci din interes– aşa că, de fapt, Europa nu are dragoste.Europa vrea ceva înapoi, mult mai multdecât a dat; vrea putere, vrea inuenţă...

- Vedeţi şi o posibilă inuenţă seculari-zantă, cu eecte duhovniceşti, în aară de cea politică?

47

cnvertiri



Kaus Kth p vra âd î utap Duzu î ua hdus

ceva şi mai frumos. Şi atunci când cunoşti

acest mai bine, lepezi aşa-zisul bine de maiînainte – ceea ce cred oamenii că este bine.Iar acest mai bine este adevărata viaţă înHristos; dar dacă cineva doar îţi vorbeş-te despre ea, nu-l crezi, indcă sunt doarcuvinte; ajungi să crezi abia când o expe-riezi, când o trăieşti tu însuţi. Cunoaştereadin încercare este esenţială; după ce o ai, te

poţi lepăda de cele lumeşti – înainte, nu.Taina propovăduirii este de a-i motiva peoameni să încerce să trăiască cu Hristos şisă vadă ei înşişi ce vine o dată cu aceasta.Sunt ortodox de douăzeci de ani; eram laînceput un ortodox care se uita la meciuride tenis, de fotbal, ascultam multă muzică.Mi-au plăcut toate, dar acum le-am lepă-

dat, deoarece nu mă mai hrănesc.Să vă zic ceva: într-o excursie de va-canţă, nimeni nu mai este interesat de

- M-am tot întrebat, în răstimpul

în care am stat aici, văzând aceste mi-nunate biserici, adevărate mărgăritarepreafrumoase – ce se va întâmpla cândgândirea oamenilor va deveni din ce înce mai lumească, din ce în ce mai pose-sivă? Vei condiţionat de lume să crezică, pentru a mulţumit, trebuie să deţiilucruri, trebuie să cumperi lucruri. Însă

singura mulţumire o poate da Hristos, iardacă Îl dai pe El la o parte, atunci oameniivor încerca să-şi găsească mulţumirea în-tr-o maşină nouă, într-un ecran cu plasmănou, în toate aceste avuţii materiale...

Când am fost în Braşov, m-am uitatla canalele TV muzicale de pe ecranelestradale (eu personal nu mă mai uit la te-

levizor, şi văd acestea pentru prima dată);dacă le urmăreşti, vei vedea că toate me-lodiile sunt la fel – o uniformizare! –, iartoate fetele sunt pe jumătate dezbrăcate,foarte atrăgătoare, transformându-se în-tr-un obiect al poftelor; am văzut acelaşilucru şi în reclamele pentru maşini, careinclud acum o femeie atrăgătoare – dacă

îţi place femeia, îţi va place şi maşina. Sevede în toate acestea un duh antihristic;dacă ai duh lumesc, îţi vor place.

Noi toţi avem ceva lumesc în noi, neispitesc acestea, ne-ar place, dar cu tim-pul se poate vedea ce se ascunde în spatelelor – un duh care te hăituieşte, dându-ţio viaţă falsă, neadevărată, o realitate vir-tuală. Îi înţeleg pe oamenii aceştia, şi ceîncerc eu să fac? Încerc să le zic: dacă ai oîmbrăcăminte frumoasă, dacă ai o maşinăfrumoasă, dacă ai un prieten sau o priete-nă frumoasă, e în regulă; numai că există

48



Mărturisirea de credinţăde la Volos* (II)

(continuare din nr. 9)

rătăciri, precum în-

tâietatea (primatul)şi negreşelnicia (in-failibilitatea) Papei,azimile (pâineanedospită), focul cură-ţitor (Purgatoriul),n e p r i h ă n i t azămislire (ima-

culata concepţie)a Născătoarei-de-Dumnezeu, harul zi-dit (graţia creată), cumpărarea iertării(indulgenţele)… a schimbat aproape toa-te învăţăturile şi obiceiurile în privinţabotezului, mirungerii, dumnezeieştii îm-părtăşiri şi a celorlalte Taine, şi a prefăcutBiserica într’un stat secular.

Papismul din zilele noastre s’a abătutşi mai mult decât Papismul medieval dela învăţătura Bisericii, până într’acolo că aajuns să nu mai aibă nici o legătură cu ve-chea Biserică Apuseană. A adus o puzderiede noi exagerări în „Mariologia” sa, precumînvăţătura că Născătoarea-de-Dumnezeueste împreună-răscumpărătoare (co-redemptrix) a neamului omenesc. A întărit „Mişcarea harismatică” a grupuri-lor Penticostale (aşa-zis adunate în Duh). A primit alte înnoiri aduse dumnezeieştiiînchinări, precum dansuri şi instrumente

Împreună cu

Snţii Părinţi şiSntele Sinoade,şi noi lepădăm şia n a t h e m a t i z ă mtoate ereziile ivitede-a lungul istorieiBisericii. Din ve-chile erezii care

au dăinuit pânăastăzi, osândim Arianismul (ce dăinuieş-te în mincinoşii Martori ai lui Iehova) şiMonozitismul – forma extremă a luiEvtíhie şi cea mai moderată a lui Sevir şiDioscor – potrivit hotărârilor celui de-alPatrulea Sinod Ecumenic de la Halkidón(Calcedon) şi hristologiei marilor Snţi

Părinţi şi Dascăli precum Sfântul MaximMărturisitorul, Sfântul Ioan Damaschin,Marele Fotie şi din cântările noastreliturgice.

2. Proclamăm că Papismul este pân-tecele ereziilor şi rătăcirilor. Învăţătura lui„Filioque” – adică purcederea SfântuluiDuh şi de la Fiul – este potrivnică tutu-ror celor învăţate despre Sfântul Duhde Însuşi Hristos. Întreaga ceată aPărinţilor, în Sinoade şi în parte, socoteş-te Papismul o erezie deoarece, în afară deFilioque, a zămislit o sumedenie de alte

51

elgic



- Mai iau creştinii iau în serios proble-ma mântuirii?

- Nu cred lucrul acesta. Prea puţini.Faptele vorbesc. Părintele Iachint de laPutna spunea: „Vorba sună, fapta tună”.Un creştin care ia în serios problema mân-tuirii ar trebui să „zboare pe sus”, ca SnţiiPărinţi. De ce zic asta? Poate e un lucrucam dur de zis, dar un creştin adevărat tre-buie să e un om în Duhul Sfânt – un om

transgurat, un om care trăieşte în veşnicieîncă de acum. Ori, dacă nu se văd în noiaceste roade, înseamnă că pentru noi creş-tinismul e ceva, undeva, cândva – o povestefrumoasă. Suntem pătimaşi, nu suntemcurăţiţi de patimi şi nici nu ne luptămpentru a ne curăţi. Desigur, sunt şi creştinicare iau în serios problema mântuirii, dar

aceştia sunt foarte puţini în comparaţie cumasa de oameni a celor botezaţi.- Vorbiţi despre patimi, dar oare ne ve-

dem patimile? - Ca să le văd, adică să le înţeleg, tre-

buie mai întâi să mă raportez la o gândireduhovnicească, la o învăţătură duhovni-cească care să-mi lumineze mintea şi inima,să încep să înţeleg diferenţa dintre o viaţăpăcătoasă şi una virtuoasă. Sunt creştinicare nu caută lucrul acesta şi se mulţumesccu o vieţuire dusă la un nivel psihologic alomului căzut. Un ajutor extraordinar în a

ne vedea patimile şi a învăţa cum să le biru-im constă în citirea cărţilor duhovniceşti.

- După ce le vedem, trebuie să înceapălupta cu patimile. Cum să luptăm pentru ale birui?

- Cu toate armele duhovniceşti: post,rugăciune, răbdare, bărbăţie, ascultare,smerita cugetare etc. Fiecărei patimi i seopune o virtute. Lucrând virtuţile, slăbimpatimile până la anihilarea lor. O virtutefoarte importantă este trezvia duhovni-cească, care este în acelaşi timp şi armă, şiscut. Trezvia este şi un mod de a gândi şi dea simţi lucrurile. Trezvia mă pune pe minepermanent în faţa lui Dumnezeu. Şi, dacă

Cum ne mântuim astăzi?de vorbă cu Părintele David de la Mănăstirea Putna

(c) călin nemeş

54



trăiesc mereu în această trezvie, ea îmi de-

vine şi vedere duhovnicească a lucrurilor,vedere de ansamblu a vieţii. Astfel, prinaceastă vedere, cu voinţa mea şi prin aju-torul harului lui Dumnezeu, mă feresc derele.

- Se constată între creştini o lipsă de dragoste aţă de aproapele. De ce?

- Sfântul Maxim Mărturisitorul spu-

ne că dragostea este ultima virtute pe careo dobândeşte omul. Întâi este curăţirea depatimi, apoi luminarea, iar când omul în-cepe să-L trăiască pe Dumnezeu, atunciîncepe şi dragostea autentică. Atuncicând omul simte iubirea inefabilă a luiDumnezeu, care este dumnezeiască, în-vaţă şi el cum să-l iubească pe aproapele.

Fără această gustare a iubirii dumnezeieşti,omul nu prea are sistem de referinţă. Eliubeşte animalic, pătimaş, confundă dra-gostea cu instinctul sexual şi astfel ajungela toate perversiunile. Pe de altă parte, pri-vind din altă perspectivă, de jos în sus, nuînseamnă că dacă nu am gustat abundentdin harul Duhului Sfânt, din darul iubirii

lui Dumnezeu, nu trebuie să ne silim şi noisă iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele.Deci, să ne silim, potrivit Sntei Scripturişi scrierilor Snţilor Părinţi.

- Însă dacă omul a înţeles ce trebuie să acă, dar inima îi este împietrită?

- Cu voinţă, sileşte-ţi inima! SfântulMacarie cel Mare ne spune: „Apropiindu-se cineva de Domnul, se cuvine, maiînainte de toate, să se silească a săvârşi bi-nele – chiar dacă inima sa nu vrea acestlucru – şi să aştepte totdeauna, cu cre-dinţă neclintită, mila Lui; să se silească să

iubească, chiar dacă nu are în el iubire; să

se silească să e blând, chiar dacă nu areîn el blândeţe; să se silească să e îndură-tor şi să aibă inimă milostivă, chiar dacănu are din re aceste însuşiri; să se sileas-că să e îndelung-răbdător, atunci cândeste dispreţuit, iar când este batjocorit, sănu se indigneze, după cum s-a scris: «Sănu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor» (Rom.

12:19). Să se silească spre rugăciune, chiardacă îi lipseşte rugăciunea duhovniceas-că. Văzând, deci, Dumnezeu pe unul căaşa se luptă şi cu sila, împotriva voii inimiisale, vine către Domnul, îi va da adevăratarugăciune a Duhului, îi va da iubire adevă-rată, blândeţe adevărată, îndurare a inimiişi bunătatea adevărată – într-un cuvânt, îl

umple de roadele Duhului” (Sf. MacarieEgipteanul în „Omilii duhovniceşti”).Deci, prima dată trebuie ca omul să se tre-zească şi apoi să se silească.

- Cum trebuie să privim crucile, încer-cările pe care ni le dă Dumnezeu?

- După modelul suprem: Hristos. Ceatitudine a avut Mântuitorul nostru Iisus

Hristos faţă de cruce, aceeaşi atitudine tre-buie să o aibă creştinul faţă de crucea de zicu zi a vieţii lui. Crucea trebuie privită caun dar al lui Dumnezeu, dar pentru aceas-ta este necesară o înţelegere duhovnicească.Omul trebuie să citească, să aibă duhovnic,să meargă la biserică, ca să ştie ceva desprecruce. Dacă nu înţelege ce înseamnă cru-cea şi nu o va accepta cu smerenie, omul vadeveni ca tâlharul de-a stânga, care Îl hu-lea pe Hristos. Un creştin, oricât ar el deneputincios, dacă înţelege corect lucrurileşi acceptă suferinţa crucii, a necazurilor,

55

cuvănul duhvnicului



Eram la începutul clasei a XII-a şim-am înscris la un curs de yoga în Arad, însperanţa că prin acele exerciţii îmi voi vin-deca scolioza. Auzisem de la o profesoarăcare mergea şi ea la curs că efectele practiciise simt imediat. Şi m-am dus şi eu, nu din

curiozitate, ci din dorinţa de a mă vindeca.Mă duceam acolo o dată pe săptămâ-nă, învăţam repede exerciţiile de yoga şiîncepusem să le fac şi acasă, aproape zil-nic. După câteva săptămâni visam să atingperfecţiunea umană, prin activarea chakre-lor . Mi-am schimbat şi meniul, devenisemlacto-vegetariană, încetul cu încetul. Îmi li-

pisem pe frigider o listă cu alimentele yin şi yang , încercând să mănânc echilibrat. Îmiplăcea la nebunie acest stil de viaţă nou. Laun moment dat, ajunsesem să-mi dorescsă devin maestră yoga, practicam cu gân-dul că o să-i învăţ şi pe ceilalţi să facă asta,eram un discipol ambiţios, perseverentşi… foarte intuitiv. Simţeam că trebuie să

plăteşti un preţ mult mai mare decât atât,dar am avut curajul să risc, pentru a ajungela „capăt”, deşi habar nu aveam încotro măîndreptam.

După câteva luni de practică intensă,mi-am dat seama că nu mai eram aceeaşi– ceva se schimbase în mine prea repede şiprea mult. Nu mai puteam să-mi fac sem-nul crucii. Mi-era frică să-mi fac cruce. Înacel moment, am conştientizat că mi se în-tâmplă ceva negativ, nesănătos. Exagerasemcu yoga şi ajunsesem într-o nebuloasă cuenergie negativă. Eram mereu neliniştită,

îmi doream să plec de acasă, să trăiesc înashram cu ei, yoghinii. Într-o noapte, amvisat o imensă cruce albastră si m-am trezitcu sentimentul că trebuie să renunţ la yogaimediat – intuiţia îmi spunea că am intratîntr-un cerc de magie neagră. M-am bazat

pe intuiţia mea, speriată că o să mi se în-tâmple ceva rău şi am renunţat la practică.

Am simţit puterea îngerilor şi putereademonilor. Am trăit pe pielea mea ajuto-rul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului. Am început să mă rog cu aceeaşi voinţăcu care practicam yoga. Mi-am căutat un

duhovnic puternic şi am reuşit să revin laadevărata mea identitate, cea de dinain-te de yoga. Cursul la care am fost eu nu aînsemnat decât o spălare de creier, o ma-nipulare psihică, cel puţin pentru mine. Acum, după şapte ani de la acest evenimentciudat, sunt fericită că am trăit experienţaaceasta, pentru că altfel nu L-aş cunoscutcu adevărat pe Dumnezeu şi n-aş con-ştientizat că există puteri ale binelui şi alerăului care ne urmăresc neîncetat.

Alecsandra Maria

O imensă cruce albastră …

59

dlg cu ciirii



Trei zile de doliu naţional în Serbia

după moartea Patriarhului Pavle

Pe data de 15 noiembrie a trecut la celeveşnice Patriarhul Bisericii Ortodoxe dinSerbia, Prea Fericitul Pavle, care a păstoritBiserica din această ţară timp de 20 de ani,poate că cei mai tumultuoşi ani din istoriarecentă a Serbiei. Guvernul Serbiei a decre-

tat trei zile de doliu naţional cu acest prilej.Preafericitul Pavle a trecut la Domnul la

vârsta de 95 de ani, într-un spital din Belgradîn care se aa internat încă din 2007. În ulti-mii ani, presa sârbă a scriscă Patriarhul ar cerut săe eliberat din funcţie,însă solicitarea sa nu a

fost aprobată de SfântulSinod. Mitropolitul Amlohije, adjunctul luiPavle, i-a ţinut locul întot acest timp.

Într-un mesajdifuzat duminică, 15 no-iembrie, preşedintele sârb

Boris Tadic arăta că dis-pariţia patriarhului Pavlereprezintă „o pierdere deneînlocuit pentru întrea-ga naţiune sârbă” şi o „pierdere personală”pentru el însuşi. Guvernul sârb, reunit în şe-dinţă extraordinară, a proclamat trei zile dedoliu naţional începând de luni.

Întronizat patriarh în 1990, Pavle a fostliderul spiritual al ortodocşilor sârbi în toţianii tumultoşi şi sângeroşi ce au dus la destră-marea fostei Republici Federale Iugoslavia.La începutul anilor '90, în conictele din

Croaţia şi Bosnia, Biserica Ortodoxă a fost

poate că singurul liant care a ţinut în condiţiiatât de vitrege la unitatea Serbiei – unitateaortodoxă a unei ţări atât de mici dar care aprovocat ura unor puteri atât de mari.

Ca patriarh, a încercat să atenuezeschisma cu Biserica Ortodoxă Sârbă Liberă,cunoscută în prezent ca Noua Mitropolie dela Graceaniţa, şi a făcut eforturi pentru a se

apropia de Biserica Ortodoxă Macedoneană,considerată necanonică de către Patriarhiaecumenică şi de celelalte biserici ortodoxerăsăritene.

Înainte de a alesdrept cel de-al 44-lea patri-arh al Bisericii OrtodoxeSârbe, Prea Fericitul Pavle

a fost episcop de Kosovo,considerat de sârbi dreptleagănul culturii şi istori-ei lor naţionale. Patriarhuls-a deplasat în repetaterânduri în Kosovo după1999 pentru a-şi exprimasprijinul faţă de episcopul

de acolo şi, implicit, faţăde minoritatea sârbă. DeşiBiserica Ortodoxă s-a mo-bilizat cât a putut pentru

a împiedica desprinderea Kosovo de Serbia,Pavle a fost considerat totuşi un elementmoderat în sânul Bisericii, făcând ca aceas-ta să e instituţia care se bucură de cea maimare încredere în rândul celor 7,5 milioanede sârbi, în mare majoritate ortodocşi.

Sursa: AGERPRES



actuliăţi CEDO condamnă Italia pentru

aşarea crucixelor în şcoli:urmează ţările ortodoxe?

Curtea Europeană a DrepturilorOmului (CEDO) a condamnat Italia laînceputul lunii noiembrie pentru aşareacrucixelor în şcolile publice pe motiv căacestea încalcă dreptul copiilor la libertate

religioasă. CEDO a dat astfel câştig de ca-uză, în cazul „Latusi vs. Italia”, unei mamecare a reclamat faptul că prezenţa simbo-lurilor religioase în şcolile publice încalcălibertatea de conştiinţă şi educaţie a copiilorsăi. Şi aceasta, în ciuda faptului că toate in-stanţele civile italiene respinseseră reclamaţiafemeii. Cf. Ro.altermedia.ino

Cazul se poate constitui într-un prece-dent periculos din două puncte de vedere:o dată pentru ţările ortodoxe care se aă însituaţii similare şi a doua oară datorită situa-ţiei inedite ca deciziile CEDO să e folositede propaganda anticreştină, antifamilie şiprohomosexualitate, spre exemplu, pentru aimpune implementarea unor decizii profund

ostile majorităţii cetăţenilor dintr-o ţară nu-mai la dorinţa unor minorităţi ideologice,sub pulpana drepturilor omului.

De altfel, un sondaj realizat la puţintimp după decizia CEDO în Italia şi dat pu-blicităţii de publicaţia italiană Corriere dellaSera a arătat că decizia a provocat o profundăostilitate în societatea italiană, aproape 90%dintre italieni declarându-se împotriva de-ciziei CEDO. Mai mult decât atât, aproapetoate partidele italiene, inclusiv cele de cen-

de simbolurile care dau identitate unei ţări.

Decizia CEDO nu ne poate lăsa indi-ferenţi, întrucât un caz similar a avut loc înţara noastră când un profesor de losoe dinBuzău, Emil Moise, a reclamat la ConsiliulNaţional pentru Combaterea Discriminării(CNCD) – un corp juridic parazitar în-inţat de guvernul Năstase la presiunea UE– prezenţa icoanelor în sălile de clasă din

România. CNCD i-a dat câştig de cauzăprofesorului dar instanţele româneşti au res-pins, la fel ca în cazul din Italia, reclamaţiaacestuia.

Venind în întâmpinarea acestor îngri- jorări, potrivit Mediaax Biserica OrtodoxăGreacă le cere creştinilor din Europa să seunească împotriva interzicerii simbolurilor

religioase în şcolile publice din Italia. Tocmaipentru că se teme că situaţia ar putea creaun precedent, Biserica Ortodoxă din Greciaa convocat reuniunea de urgenţă a SfântuluiSinod pentru a întocmi un plan de acţiune.

Întâistătătorul Greciei, ArhiepiscopulIeronim a criticat decizia CEDO tocmaipentru că a ignorat rolul pe care l-a jucat şi

îl joacă creştinismul în conturarea identităţiieuropene, subliniind faptul că nu numai mi-norităţile au drepturi ci şi majorităţile.

Temerile Bisericii Ortodoxe din Grecianu sunt neîntemeiate şi nici ale noastre nuar trebui să e, dacă avem în vedere că ime-diat după decizia CEDO, Helsinki Monitor ,un grup care militează pentru drepturileomului, încearcă să folosească situaţia dinGrecia ca precedent şi a solicitat instanţelordin Grecia să scoată icoanele Mântuitorului

familia ortodoxa10_selectii

Documents