familia ca factor biopsihosocial

Universitatea Bucureşti Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala Departamentul Asistenta Sociala

FAMILIA CA FACTOR BIO-PSIHO-SOCIAL

REFERAT

Dezvoltare Umana

COORDONATOR:

Conf. univ. dr. Hanibal Dumitrascu

Rîşnoveanu Liliana Mihaela

Student anul 2

2014


Student anul 2, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala

Universitatea Bucureşti

FAMILIA CA FACTOR BIO-PSIHO-SOCIAL

Abstarct

Lucrarea de faţă prezintă in sinteza familia ca factor bio-psiho-social si problematica problematica

copilului determinate de modul in care familia se ocupa de dezvoltarea lui psihica si cognitive in

intregul sau.

Aşa cum au arătat numeroşi autori, familia este universal existentei unui copil, parintii sunt cei care

exercita cea mai mare influenta pe parcursul dezvoltarii sale ca mai tarziu, in aceasta

dezvoltare sa intervina si grupul de prieteni, scoala, serviciul erc. Copilul are nevoie

sa fie pregatit sa fie competent social, sa se simta ocrotit si special in cadrul

grupurilor, sa se afirme sa reuseasca. Evoluţia familiei a avut loc în condiţiile unei complexe

împletiri a factorilor biologici cu cei sociali.

Analiza

Familia a fost definită de Claude Levi-Strauss ca un grup, având la bază căsătoria, alcătuit din soţ,

soţie şi copii născuţi în acest cadru, pe care îi unesc drepturi şi obligaţii morale, juridice, economice şi

sociale.

Ei au obligaţii şi aspiraţii comune şi se ocupă de creşterea copiilor, cărora le asigură nu numai

existenţa materială, ci şi un climat favorabil afectiv şi moral.

În societatea modernă, familia este privită ca un nucleu social care influenţează întreaga evoluţie de

viaţă a omului şi îşi pune amprenta pe întreaga sa personalitate deoarece este o realitate cunoscută că

familia pune bazele educaţiei copilului .

În calitatea sa de ,,celulă,, de bază a societăţii, familia ocupă o poziţie centrală în viaţa copilului,

fiind de fapt primul mediu social în care acesta se manifestă ca fiinţă umană.

1




Defineşte sistemul ca o grupare sau ca o organizare ierarhică de elemente, indiferent de natura lor,

având o desfăşurare spaţio-temporală şi implicând legături (şi interacţiuni) substanţiale, energetice şi

informaţionale între elemente şi într-o anumită măsură cu mediul ambient.

Prin extensia termenului de sistem, folosit cu mai largă popularitate pentru sistemele biologice sau

sociale, se utilizează această denumire şi atunci când se fac referiri la familie.

Rolul familiei, ca principal mediu de dezvoltare psihică a copilului, este foarte important mai

cu seamă în etapele timpurii ale dezvoltării sale (după cum menţionează şi P.Osterriet sau G. C.

Parsons , în lucrările lor).

Familia se impune ca factor cu cea mai puternică influenţă asupra minorului prin continuitate,

afectivitate şi autoritate.

Într-un cuvânt educaţia constituie cea mai importantă funcţie socială a familiei care începe din

primele momente ale existenţei copilului şi continuă până la deplina lui maturitate.

Afirmaţia “Are sau nu are cei şapte ani de acasă” nu vrea să exprime nimic altceva decât că aceste

baze au fost bine sau greşit puse .

Cel căruia i se adresează această observaţie cu semnnificaţia ei negativă se simte tot atât de lezat ca

şi în cazul celei mai grave insulte.

Atât ca grup social omogen, cât şi ca instituţie social-juridică fundamentală, familia reprezintă

cadrul principal în interiorul căruia, prin intermediul procesului de socializare, indivizii îşi însuşesc

primele noţiuni cu privire la datorie, responsabilitate, interdicţie, marcând dezvoltarea unei structuri

generalizate a conştiinţei morale şi juridice.(Raymond Boudoun, 2011)

Mai mult decât oricare alţi factori sociali şi culturali, agenţii socializatori care acţionează în cadrul

familiei contribuie la stimularea integrării sociale a minorului, la însuşirea de către acesta a unui bogat

repertoriu de roluri sociale, reglementat de interdicţiii, atitudini permisive, limite de toleranţă.

Având o influenţă determinantă asupra formării minorului ca membru activ al societăţii, pe deplin

conştient de drepturile şi îndatoririle ce-i revin în această calitate, funcţia socializatoare a familiei se

realizează în patru situaţii specifice:

- situaţiile de educaţie morală, având la bază relaţiile de autoritate prin intermediul cărora i se

furnizează minorului regulile morale;

- situaţiile de învăţare cognitivă prin care minorul depinde de sistemul de cunoştinţe, aptitudini şi

obişnuinţe necesare convieţuirii în societate;2




- situaţiile ajungând invenţia şi imaginaţia, prin intermediul cărora se dezvoltă capacităţile creatoare

şi gândirea participativă;

- situaţiile de comunicare psihologică care dezvoltă afectivitatea specific umană, având un rol

deosebit de important în echilibrul moral şi psihologic al minorului.(Dr.I.Străchinaru, 2008)

Copilul are o lume interioara foarte bogata, cu numeroase nuante socioafective, calitati si trasaturi

de temperament.

Jocul si comunicarea empatica contribuie la satisfacerea asteptarilor copilului oferindu-i acestuia

corectarea greselilor, valorificarea aptitudinilor si a calitatilor sale pozitive. (Cuzneţov, 2007)

Arta educarii copilului nu consta in a impune, ci in al lasa sa consimta singur la cerintele culturii,

inchipuindu-si ca o face de buna voie. (Dumitrascu, H., 2013-2014)

Majoritatea studiilor inteprinse au scos în evidenţă următoarele tendinţe care caracterizează familia

în societatea modernă:

Eliminarea sau diminuarea funcţiei economice a familiei şi implicit, redistribuirea rolurilor între

membri.

Această tendinţă apare complementară cu o serie de schimbări în viaţa familială:

- creşterea laturii de consum în defavoarea economiei casnice;

- separarea locului de muncă de domiciliu;

-inlăturarea dependenţei economice a unuia dintre parteneri în raport cu celălalt;

- modificarea diferenţei între sexe în privinţa drepturilor şi îndatoririlor;

- determinarea valorii minorului în funcţie de prestigiul profesiona şi nu de rolul familial;

- scăderea timpului acordat educaţiei minorului în familie.

Diminuarea funcţiei socializatoare a familiei şi redistribuirea ei instituţiilor sociale cu rol formativ

specializat (şcoală,mass-media).

Această tendinţă implică trecerea de la tipul afectiv de educaţie la tipul instrumental, ceea ce atrage

după sine o serie de modificări în formarea personalităţii şi interiorizarea valorilor sociale.

Absenţa relativ îndelungată a ambilor părinţi din cămin, pentru îndeplinirea sarcinilor profesionale,

împreună cu solicitărilor fizice şi nervoase ale locului de muncă, au o influenţă negativă asupra

educaţiei copiilor, slăbind coeziunea tradiţională a vieţii de familie.

3




Creşterea tendinţei de dezorganizare a famliei contemporane, datorită numărului mare de divorţuri şi

amplorii unor fenomene de destrucţie a căminului (prin decesul unuia dintre membri, izolarea

preocupărilor partenerilor, scăderea rolului comunicării, multiplicarea relaţiilor conflictuale).

Delicvenţa juvenilă apare ca un produs tipic al dezorganizării familiei, al descreşterii rolului

socializării pozitive şi al creşterii influenţei socializării negative, prin intermediul anturajului, al

frustrărilor afective ale minorului al diminuării autorităţii parentale. (Rădulescu, S., M., Piticaru. M.,

2009)

In randul adolescentilor, crima, este mai rara, dese sunt cazurile de omor din neglijenta sau omor

accidental.Dintre tulburarile de comportament cu cele mai grave consecinte este furtul.

Studiile din domeniul psihologiei delicventei juvenile evidentiaza faptul ca la baza furturilor se afla

sentimentul de frustare cu note pronuntate de anxietate.

Vagabondajul constitue de asemenea o deteriorare grava de compoerament, care poate fi dublata de

prostitutie si perversiuni sexuale.

O serie de cercetari mentioneaza influentele negative exercitate asupra copilului si de perceperea de

catre acesta a relatiilor anormale dintre parinti.

Copilul poate fi tensionat si dereglat de atmosfera morala, destramarea nefavorabila a familiei,

decesul unuia dintre parinti sau al ambilor, prezenta unui parinte vitreg, alcoolismul parintilor, abaterile

comportamentale ale parintilor, manifestarea lor triviala s.a.

Fenomenele respective pot fi provocate de o situatie biopsihologica sau de una economico-sociala

necorespunzatoare.

Comportamentele sexuale deviante au loc datorită maturizării sexuale; se manifestă primaexperienţă

sexuală şi apoi se structurează conduita sexuală, care poate lua forme aberante, deviate, subinfluenţe

nefaste sau sub influenţa agresivităţii şi opozabilităţii: violul (art. 197 Cod penal).

În general infracţionalismul şi conduitele sexuale deviante sau aberante au la bază:

- tinerii care nu au avut modele sexuale (fără tată sau mamă în familie) cu care să se identificeşi ca

atare au conduitele sexuale needucate şi un mai mare risc de a deveni inadecvaţi;

- incidente sexuale din copilăria mare sau pubertate (de pildă, seducţia de către un homosexualmai

în vârstă, incestul sau violul);

4




- izolarea excesivă de alţi copii şi lipsa de educaţie socială generală şi educaţie sexuală caurmare a

lipsei de sociabilitate generală fapt ce constituie un risc mai mare pentru conduite

aberante(exibiţionism, viol);

- teama excesivă, anxietatea şi opozabilitatea din familie şi şcoală creează o tensiune ce sedescarcă

sub formă de hiperacţiuni sexuale (uneori);

- teama de responsabilitate, însoţită de imaturitate, conduce la dependenţa de adult şi creeazăcondiţii

mai prielnice pentru deviaţii sexuale;

- viaţa excesiv austeră şi privată de relaţii sociale, de distracţii reale şi de independenţă dininternate,

colonii etc. poate favoriza unele deviaţii sexuale.

In ceea ce priveste delicventa, Noel Maillone ne prezinta doua tipuri de adolescenti delicventi.

Tipul adolescentului care savarseste infractiuni traind intens teama ca intr-o zi se va identifica cu

adevaratii delicventi, acestia au impresia ca delictele lor sunt consecintele unor situatii speciale in care

sunt antrenati fara voia lor.

Tipul adolecentilor care au o atitudinje antisociala ce le monopolizeaza intreaga conduita.

Portretul psihic, comportamental al delincventului înglobează următoarele trăsături:

existenţămarginală, inactivitate, parazitism, respingerea valorilor morale, disociere între eul personal şi

celsocial, absenţa orizontului temporal existenţial şi resentimente contra societăţii. Toate aceste

trăsăturisunt generatoare de comportamente indezirabile, disociale şi antisociale.

Factorii şi cauzele delincvenţei în structura personalităţii sunt mai puţin generali, întotdeauna

concreţişi legaţi de condiţiile şi evenimentele existenţiale, de procesul educaţional, de modul specific în

careindividul interacţionează cu colectivitatea.

Baremele care reliefează în mod cert aplecarea spre delincvenţă a copiilor ar putea fi indicate şide

următoarele aspecte:

- absenţe frecvente de la şcoală;

- atitudine indiferentă faţă de şcoală;

- atitudine rebelă faţă de autorităţile şcolare şi reprezentanţii ordinii;

- reacţii disproporţionate faţă de diferite situaţii şi faţă de colegi;

- tendinţa de asociere cu elemente depravate;

- utilizarea precoce a unui limbaj trivial, obscen şi violent;

- neglijenţă privind vestimentaţia, aspectul exterior al persoanei;5




- minciuni şi furturi frecvente, chiar înainte de vârsta de 9 ani;

- solicitări exagerate a unor sume de bani de la cei apropiaţi;

- preocupări sexuale precoce;

- “consum” de literatură pornografică;

- vizionarea foarte frecventă a filmelor cu conţinut necorespunzător, din punct de vedereeducativ.

Posibile soluţii în vederea eliminării delincvenţei

- implicarea cadrelor didactice în programe speciale de reeducare a elevilor care

prezintăcaracteristicile enumerate mai sus;

- educarea persoanelor care doresc să devină părinţi şi obligarea lor să urmeze cursuri prenatale de

psihologie infantilă;

- implicarea guvernului prin sprijin financiar şi acordarea unor facilităţi celor care se ocupă deastfel

de cazuri;

- o campanie de informare şi implicare a societăţii în privinţa delincvenţei.

Majoritatea persoanelor chestionate ştiu ce este delincvenţa şi consideră că este o problemăcare ar

trebui să preocupe societatea, 80% considerând că această problemă se poate rezolva dacă îi vafi

acordată atenţia necesară.

Doar împreună vom reuşi să construim o lume mai sigură, dacă mâine ne vom trezi şi ne

vomîndruma copiii să respecte Drepturile şi libertăţile omului.

Nimeni nu se gândeşte că un copil nu se naşte rău, că ceea ce devine el la un moment dat este

şirezultatul mediului familial şi social în care a trăit, al modului în care a fost iubit sau a fost lăsat

săiubească de către persoanele cele mai apropiate. Ceea ce se întâmplă în jurul lor, agresiuni,

certuri,neglijenţă, îi fac să simtă că au pierdut cel mai important lucru pentru ei: afecţiunea părinţilor.

Oare nu e adevărat că cei mici îi înţeleg mai bine pe cei mari decât invers? Această lipsă de înţelegere a

adulţilor poate face ca iubirea să se transforme în ură. Atunci copilul se va simţi singur iar, în

momentul în care va avea suficientă energie şi hotărâre, îşi va lua destinul în propriile mâini. Ce va face

însă un copil care se simte puternic şi în stare de orice atunci când cei din jurul lui consideră că nu e în

stare de nimic bun? Foarte probabil lucruri rele.

O alta problema bio-psiho-sociala a familiei este violenta intrafamiliala.

Dintr-o perspectiva psihologica, acest gen de violenta poate deveni un cerc vicios, in care victima se

transforma mai tarziu in agresor iar agresorul va lua rolul de victimei, copiii, care isi vad tatal 6




bruscandu-si sotia, vor continua acest patern in propriile casnicii si de asemenea un copil abuzat poate

devenii la randul lui agresor.

De foarte multe ori, abuzul emotional poate avea consecinte mult mai grave decat abuzul fizic, viata

traita in frica si teroare, depresia, anxietatea generalizata si pierderea increderii in sine si in ceilalti,

conduce la cresterea izolarii fizice si sociale, cresterea consumului de medicamente, alcool si chiar

droguri din cauza unui mediu ostil si neprimitor.

Cercetarile statistice ne arata ca tentativele de suicid, sunt mult mai raspandite in cazul celor abuzati

si agresati.

Dupa cum putem observa, functia principal a familiei, cresterea copiilor, este distorsionata cu largi

si dramatice consecinte pe viitor.

Intr-o familie “bantuita” de violenta, copii cresc intr-o atmosfera in care nevoile de baza(nevoia de

siguranta, de viata ordonata, de dragoste) sunt profund neglijate.

Copii crescuti in astfel de familii, dezvolta comportamente usor de recunoscut si prezinta probleme

fizice, emotionale si mentale, au o dezvoltare fizica mult mai lenta, au sentimente de culpabilitate, frica

de abandon, neincredere in sine, scaderea randamentului scolar, comunicare dificila, consum de droguri

si alcool si multe alte comportamente cognitive deviante.

Studiu de caz

Maria, 14 ani, clasa a VII-a, intr-o scoala speciala.

Din actele de la dosarul minorei, rezulta ca aceasta prezinta urmatoarele diagnostic:

- chist parencefalic temporo-parietal stang;

- intarziere psihica usoara;

- hemipareza dreapta cu deficit motor;

- epilepsie partial dreapta in tratament specific.

Diagnosticul educational cu retard psiho-educational – dificultati de invatare.

Prezinta cerinte educative special pentru tipul de deficient psihica usoara.

Dezvoltare psihica- intarziere in dezvoltarea proceselor si activitatilor psihice, bradipsihie,

bradilalie, imaturitate afectivo-sociala.

Intergrarea in colectivul clasei este lipsita de initiative, asteapta sa fie solicitata, este politicoasa,

prefer sarcinile usoare, prezinta irascibilitate uneori devenind chiar nervoasa.7




Adaptarea scolara- executa sarcinile doar cu sprijin permanent din partea profesorului aratand un stil

de munca inegal.

Evolutia comportamentala este satisfacatoare, fara abateri comportamentale majore uneori fiind

retrasa si deprimata.

Ca progress scolar are un interes foarte scazut pentru invatare si un ritm lent al achizitiilor.

Ancheta sociala arata ca locuieste intr-un apartament cu 2 camere in Bucuresti, utilat si mobilat

modest.

Structura familiala: mama – 39 ani, ingrijitoare iar tatal – 39 ani lucreaza in domeniul constructiilor

ca muncitor necalificat, mai ae o sora eleva la o scoala generala normal.

Fetita a relatat in numeroase randuri ca atat ea cat si restul membrilor familiei sunt abuzati fizic si

emotional de tata, acesta manifestandu-si agresivitatea in mod special fata de ea, supunand-o la

tratamente extreme de violente care au dus-o la crize de disperare avand chiar si o tentative de suicide.

Tatal agresiv, provine la randul lui dintr-o familie in care a fost abuzat, este consummator de alcool,

prezinta un comportament de respingere fata de copil cu atasament foarte redus. Mama minorei, este

disperata, nu are abilitatea de a solicita ajutorul, are o imagine defavorabila fata de propria persoana

prezentand de asemenea trauma psihice datorate abuzului la care este supusa frecvent.

Efectele mediului violent in care minora traieste se vad in progresul scolar lent al acesteia, in

evolutia ei comportamnetala si sociala si in activitatile scolare la care necesita permanent ajutor,

supraveghere si indrumare.

In acest caz, de importanta majora ar fi aplicarea unui plan de constientizare a victimizarii

emotionale a copilului in familie, trebuie de asemenea tras un semnal de alarma cu privire la efectul pe

care scenele de violenta la care copilul asista si este supus in mod constant.

Copilul crescut intr-o astfel de familie are sanse mari sa dezvolte un comportament similar la varsta

adulta.

Concluzii

Studiile efectuate in ultimii ani ne arata o crestere ingrijoratoare si o inrautatile marcanta a calitatii

vietii copiilor in Romania si in intreaga lume.

Se confirma faptul ca modul in care copilul interactioneaza cu familia va fi benefic

sau ii va distruge viitorul de adult. 8




De asemenea este evident faptul ca, de-a lungul istoriei, familia a functionat si

functioneaza ca un sistem in care relatiile se pot schimba, in functie de modificarile

nevoilor fiecaruia dintre componentii sai de asemenea pot aparea transformari

semnificative la nivelul intregii societati.

9




Bibliografie

Cuzneţov L, Jocul Copilului şi Cultura Educaţiei Familiale, Ed. USM, Chişinău, 2007.

Dumitrascu, H., Dezvoltarea Umana, Curs, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala,

2013-2014.

Grecu, F., Radulescu, S., Delicventa Juvenila in Societatea Contemporana, Ed. Lumina Lex, Bucuresti,

2003.

Muntean. A., Familii si Copii in Dificultate, Ed. Mirton, Timisoara, 2001.

Paunescu. C., Agresivitatea si Conditia Umana, Ed. Tehnica, Bucuresti, 2001.

Raymond Boudoun , Dictionnaire critique de la sociologie, Ed. Presses Universitaires, France, 2011.

Rădulescu, S., M., Piticaru, M., Devianţa Comportamenatală şi Boala Psihică, Ed. Academiei

Romane, Bucuresti, 1989.

Străchinaru, I., Devierile de conduită la copii: Studiu psihopedagogic, Ed. didactică si pedagogică,

Bucuresti, 1969.

10

familia ca factor biopsihosocial

Documents