Factorii de risc: acei factori care generează sau favorizează materializarea riscului sub formă de vătămări sau calamităţi.

Factorii de risc: declanşatori predispozanţi favorizanţi

◦ Pentru practica silvic ă pot fi împărțiți în : endogeni exogeni

◦ Factorii de risc mai pot fi: de natură biotică de natură abiotică FACTORI BIOTICI DE RISC: Insecte (93%) agenţi fitopatogeni (6%) vânat animale domestice (1%) FACTORI ABIOTICI DE RISC: Uscarea prematură a arborilor Doborâturi de vânt şi rupturi de zăpadă Inundaţii, viituri torenţiale, alunecări de teren Poluare locală Incendii de pădure Avalanşe de zăpadă I. Amploarea fenomenului de uscare se poate discuta despre fenomenul de uscare intensă (în masă), în momentul în

care uscarea afectează plafonul dominant al arboretelor (clasele I-III Kraft); fenomenul a fost semnalat pentru prima dată, la începutul secolului XX, în

Slovenia, extinzându-se ulterior în aproape toate ţările europene; în România, ca fenomen de masă s-a semnalat în perioada anilor 1930-1932, în

arboretele de cvercinee; se consideră că fenomenul afectează între 2 şi 5% din suprafaţa fondului

forestier din fiecare ţară (în România, procentul este de 3,8%);

se determină în suprafeţe de probă de 1500-2500 m2, amplasate câte 3-5 la

unitatea de suprafaţă (ha); Intensitatea uscării arborilor în România Cauzele declanşării fenomenului de uscare:

De ordin antropic:

- adoptarea unor măsuri silviculturale greşite;

- aplicarea necorespunzătoare a intervenţiilor în arborete;

- reducerea consistenţei arboretelor.

De ordin ecologic:

- stresul climatic;

- poluarea industrială(autohtonă sau transfrontalieră).

De ordin biotic:

- insecte;

- ciuperci specifice.

Clasificarea arborilor pe grade de vătămare, în raport cu starea de sănătate

Calculul gradului de vătămare pe arboret: în care:

Gv – exprimă amploarea fenomenului de uscare, pe baza caruia se stabileşte prognoza

evoluţiei uscării;

n1 – nr arbori sănătoşi;

n2 – nr arbori cu vătămare slabă;

n3 – nr arbori cu vătămare medie;

n4 – nr arbori cu vătămare puternică.

Calculul procentului de uscare pe arboret (Pu

) (care reflectă intensitatea de

manifestare a fenomenului) Încadrarea arboretelor pe grade de uscare În cazul apariţiei unor noi focare: în fiecare u.a. se vor amplasa 3-5 sondaje (fiecare cu câte două suprafeţe de

probă circulare) (3 sub 3ha, 4 între 3 şi 10ha şi 5 peste 10ha); suprafeţele vor avea 200 m2 în arborete sub 60 de ani şi 500m2 în cele peste 60

de ani; în fiecare suprafaţă se inventariază toţi arborii din clasele I-III Kraft şi se

încadrează conform criteriilor de la monitoring – defoliere; lucrarea se execută în perioada 15 iulie-15 septembrie; Pe baza datelor se determină gradele de vătămare:Pe baza datelor se determină gradele de vătămare: în care: n

0,n

1,n

2,n

3,n

4 reprezintă numărul arborilor cu grad de defoliere 0,1,2,3,4(pe

specii sau pe arboret); Scara gradelor de vătămare:

0 – nevătămat sau f. slab vătămat: 0-5;

1 – slab sau uşor vătămat: 6-20;

2 - mijlociu vătămat: 21-40;

3 – puternic vătămat: 41-60;

4 – foarte puternic vătămat: 61-100. Dinamica desfăşurării fenomenului de uscare în arboretele de cvercinee fenomenul apare cu precădere în arboretele provenite din lăstari, crescuţi pe

cioate îmbătrânite, unde s-au aplicat tehnologii greşite; poate fi sporadic sau poate afecta întregul arboret; de obicei, uscarea este precedată de o perioadă de debilitare a arborilor, care

durează 4-10 ani sau chiar mai mult; apariţia şi extinderea fenomenului este condiţionată de un complex de factori; asocierile de factori nefavorabili provoacă uscarea în mod diferit, de la un

arboret la altul şi chiar de la un arbore la altul; debilitarea unor arbori nu este vizibilă în toate cazurile la nivelul coroanei dar

poate fi constatată prin reducerea creşterilor.

Tipurile de uscare la brad Uscarea lentă – în arborete peste 120 de ani prezentând simptomele: turtirea

vârfului, apariţia vâscului, rărirea coroanelor de jos în sus şi de la interior spre exterior, în interval de 15-40 de ani;

Uscarea bruscă – apare frecvent în arborete echiene şi relativ echiene, de 60-100 ani, consistenţă 0,9-1,0 şi se manifestă prin înroşirea acelor în coroană într-un interval de 2-8 luni;

Uscarea determinată mecanic – în arborete de 50-80 de ani, cu densităţi f. mari şi coeficienţi de zvelteţe de 95-110, datorită roaderii reciproce a coroanelor;

Uscarea pe suprafeţe mari – în arborete echiene, de 50-100 de ani, puternic rărite, cu simptome tipice de uscare datorată poluării şi apariţia prematură a cuiburilor de barză.

Evoluţia fenomenului de uscare la brad Evoluţia fenomenului de uscare pentru diverse specii Măsuri de prevenire ale uscării: conversiunea arboretelor de la crâng la codru; păstrarea sau introducerea speciilor de amestec şi a arbuştilor; evitarea plantării speciilor în afara arealului lor natural; stimularea regenerării naturale a arboretelor; promovarea speciilor rezistente la infecţii, defolieri, secetă; executarea corespunzătoare a lucrărilor de îngrijire; combaterea bolilor şi a dăunătorilor; crearea şi îngrijirea marginilor de masiv; limitarea circulaţiei oamenilor, vitelor, autovehiculelor în perimetrul forestier; prevenirea delictelor silvice.

Doborâturi de vânt şi rupturi de zăpadă Factorii de risc pentru doborâturi: vânturile puternice (peste 18m/s); soluri superficiale(litosoluri sau soluri litice) cu volum edafic foarte mic; soluri pseudogleice sau pseudogleizate relief cu versanţi vântuiţi sau cu văi înguste. Caracteristicile arboretului: coeficienţi de zvelteţe supraunitari; margini de arborete neconsolidate şi expuse la vânt; prezenţa golurilor în arborete; prezenţa unor răni pe trunchiuri.

Incendiile de pădure Clasificarea incendiilor incendii subterane, când focul se manifestă, cu predilecţie, la nivelul sistemului

radicelar al arborilor şi arbuştilor (specific solurilor uscate, foarte bogate în schelet);

incendii de litieră, când focul afectează doar stratul de litieră de la suprafaţa solului (majoritatea incendiilor);

incendii de coronament, când este afectat etajul arborilor, dar şi subarboretul, pătura erbacee şi chiar litiera (cele mai periculoase, cu pagubele cele mai însemnate).

Declanşarea şi extindeea incendiilor este condiţionată de prezenţa simultană a trei factori:

materialul combustibil oxigenul sursa de foc

Zonele de risc: Zona 1 – regiunea central-carpatică (judeţele Hunedoara, Alba, Sibiu, Sălaj,

Satu Mare, Maramureş) şi cea vestică (judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor);

Zona 2 – regiunea sudică (judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Olt, Dolj, Galaţi) şi cea sud-carpatică (judeţele Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi);

Zona 3 – regiunea central-carpatică de est (judeţele Braşov, Covasna, Harghita, Bistriţa) şi cea estică (judeţele Vaslui, Iaşi, Botoşani).

Avalanşele de zăpadă Avalanşele de zăpadă: cunoscute şi sub denumirea de lavine, constituie fenomene naturale ce constau

în antrenarea unor mase mari de zăpadă, moale şi grea, care se desprind şi se rostogolesc pe versanţii munţilor, antrenând şi distrugând totul în cale.

Factorii de risc care influenţează producerea avalanşelor: factorii climatici:

- grosimea zăpezii depuse pe versant, 40-60 cm-pericol potențial, 60-100 cm-pericol mare, peste 100 cm-pericol foarte mere

- temperatura scăzută a aerului, începând chiar din timpul ninsorii, menține starea afânată a zăpezii, creând posibilitatea de formare a avalanșelor

- temperatura în interiorul stratului de zăpadă, influențează în mod direct proprietățile fizico-mecanice ale zăpezii, care, la rândul lor, favorizează sau împiedică declanșerea

- intensitatea şi direcţia vântului poate acționa prin viscolirea și troienirea zăpezii, înmuierea și topirea zăpezii în cazul unui curent cald, etc.,

Factorii de risc care influenţează producerea avalanşelor: factorii de relief:

- altitudinea,

- panta,

- expoziţia,

- configuraţia terenului; Factorii de risc care influenţează producerea avalanşelor: starea suprafeţei terenului:

- rugozitatea,

- gradul de umezire sau de îngheţ,

- gradul de acoperire cu vegetaţie şi natura acesteia;

Condițiile cele mai prielnice le îndeplinește un versant stâncos (stâncă netedă) sau unul acoperit cu ierburi, iar efectul cel mai bun în împiedicarea formării avalanșelor îl exercită pădurea, arboretele mature, bine încheiate.

Factorii de risc care influenţează producerea avalanşelor: factori accidentali:

- căderea de bolovani sau stânci,

- trecerea unor animale sălbatice sau a schiorilor,

- zgomotele puternice care produc vibraţii, etc. Clasificarea avalanşelor:

1. mecanismul de declanşare (modul de desprindere şi forma rupturii lăsată de avalanșă în zona de placare):

avalanşe din plăci de zăpadă;

avalanşe din zăpadă necoezivă.

2. poziţia suprafeţei de alunecare:

avalanşe superficiale;

avalanşe de sol (de fund).

3. starea zăpezii antrenate (din punct de vedere al conţinutului de apă):

avalanşe din zăpadă uscată;

avalanşe din zăpadă umedă. Clasificarea avalanşelor:

4. forma terenului pe care evoluează:

avalanşe de versant;

avalanşe de culoar.

5. modul de deplasare:

avalanşe curgătoare;

avalanşe prăfoase.

6. conţinutul de apă al depozitului format:

avalanşe cu depozit uscat;

avalanşe cu depozit umed. Inundaţii, viituri torenţiale şi alunecări de teren

Factorii de risc: precipitaţiile exclusiv de abundente topirea bruscă a zăpezilor alunecarea unor versanţi în albia majoră a cursurilor de apă şi blocarea curgerii

libere diminuarea secţiunii transversale a albiei râurilor ca efect al amplasării unor

construcţii (drumuri, poduri etc.) ruperea sau avarierea barajelor Date statistice: suprafaţa totală inundabilă în România este de 2,12 mil. ha (1,89 mil ha terenuri

agricole numărul total al localităţilor inundabile: 2613 (54 municipii, 161 oraşe şi 2398

comune) peste 60% din lungimea reţelei hidrografice a ţării prezintă un puternic caracter

torenţial Poluarea locală

Poluarea: este rezultatul acţiunii unui complex de factori artificiali, cu consecinţe negative

asupra calităţii mediului, care perturbă echilibrul ecologic relativ stabil, creat în decursul timpului, între diferitele grupe de plante, animale şi microorganisme, precum şi între acestea şi mediul în care trăiesc.

Factorii de risc în poluarea locală:

emanaţiile de metale grele (Pb, Zn, Cu) produse de industria metalelor neferoase (Baia Mare, Zlatna), peste limita normală admisă oficial

emanaţiile de SO2 sau CO2, produse de către termocentralele electrice reziduurile petroliere şi apa sărată rezultate în urma proceselor de foraj şi

extracţie ale ţiţeiului pulberi produse de industrie (în special de fabricile de ciment)