Factori ai degradării terenurilor

Degradarea prin eroziune

Eroziunea – ca formă de degradare a solului sau a rocilor, se datorează acţiunilor ploilor,

vântului şi omului care prin lucrările agricole, a distrus textura solului, l-a dezgolit în faţa

radiaţilor solare şi la sărăcit de asociaţiile vegetale naturale.

Omul, printr-o folosire abuzivă a pământului, a dus la o micşorare a capacităţii de reţinere a

apei în sol. Aceasta se evaporă, sau se scurge rapid la suprafaţă, provocând dese inundaţii,

deoarece lipseşte stratul cu vegetaţie arborescentă care să „amortizeze” efectele precipitaţiilor

puternice. Această eroziune se datorează poluării cu pesticide şi îngrăşăminte chimice, ploilor

acide, tăierilor masive de păduri, lucrărilor necorespunzătoare ale solului, care în timp

degradează textura acestuia. Alunecările de teren sunt si ele foarte devastatoare (figura 1) .

Fig. 1 Alunecări de teren

Eroziunea a afectat în ultimul secol pe întreg globul 20 mil km2 din terenurile cultivate, adică

28% din suprafaţa lor. În ţara noastră suprafaţa supusă eroziunii este de circa 7 milioane hectare,

fiind afectată zona centrală a Transilvaniei, Podişul Bârladului şi zona Subcarpaţilor de Curbură.

Se ştie că solul uscat, degradat şi lipsit de vegetaţie, formează norii de praf cu acţiune

devastatoare. Aşa s-a întâmplat în anul 1934 în statele americane – Kansas, Texas şi Oklahoma,

când solul a fost erodat pe o suprafaţa de 450.000 km2, până la o adâncime de 25 cm, în unele

locuri, constituind cea mai mare catastrofă, a cărei cauză a fost acţiunea omului necontrolată.

Ca măsuri de evitare a eroziunii, omul a folosit încă din vechime, mai ales în Asia, cultivarea

în terase limitate de şanţuri care reţin apa; aratul în brazde, care urmează curbele de nivel,

acoperirea în permanenţă a solului cu un strat de resturi vegetale sau de culturi care să

restabilească echilibrul chimic în sol.

Defrişarea pădurilor

Pădurile reprezintă factorul determinant în menţinerea echilibrului ecologic, climatic şi

hidric, reprezentând ecosistemul cu o capacitate de regenerare de 3-5 ori mai mare, decât oricare

alt ecosistem natural.

Tăierile masive din ultimii 80 de ani, mai ales după primul război mondial, a dus la o

reducere a

suprafeţei de 9 milioane ha la 6.3 milioane ha păduri, din care astăzi 5.5% sunt afectate de

poluare şi dăunători. Vegetaţia forestieră contribuie la încetinirea scurgerii de suprafaţa,

păstrarea litierei, a covorului vegetal ierbos şi la reţinerea apei. Litiera este sursa principală de

întoarcere a elementelor minerale în sol şi a substanţelor organice.(figura 2)

Fig.2 Defrişarea pădurilor

Despăduririle masive în scopul valorificării lemnului constituie o cauză esenţială a degradării

solului prin eroziune, mai ales pe terenurile în pantă. În anul 1975 producţia anuală mondială de

lemn a fost de 2,4 miliarde m3. Datorită acestui fapt prin intervenţia distructiva a omului, care

solicită lemnul drept combustibil, pentru construcţii, în industrie sau pentru eliberarea terenurilor

necesare agriculturii. Pe glob sunt ţări ca Spania şi Grecia care şi-au redus suprafaţa împădurită

până la 15%.

În Africa pădurile tropicale s-au redus cu 2/3, fiind necesare suprafeţe pentru plantaţiile de

cacao şi alte plante exotice. În America de Nord, datorită tăierilor masive din N-V Californiei a

pinului canadian s-au produs numeroase inundaţii cu sute de mii de hectare de terenuri distruse.

Deşi s-au făcut reîmpăduriri cu răşinoase şi eucalipţi, în diverse zone ale globului, aceste

păduri artificiale sau amenajate nu prezintă diversitatea pe vârste, specii şi categorii ecologice de

plante, multitudinea relaţiilor interspecifice şi o stabilitate ecologică asigurată în sute de ani. Se

ştie că în viitor nevoia de lemn va spori cu 17% iar pădurile tropicale riscă să dispară la începutul

acestui mileniu.

Pentru menţinerea învelişului protector al ecosferei, care să fie ferită de eroziune şi ariditate,

ONU a luat măsuri de protecţie a pădurilor la scară planetară, în sensul conservării solului, a

resurselor de apă, a purificării aerului şi a îmbunătăţirii climatului. Pădurea are şi funcţia de

recreere şi sursă de ozon pentru om.

Suprapăşunatul

Distrugerea covorului vegetal dintr-un ecosistem apare ca urmare a procesului de păşunare

intensivă de câtre animalele ierbivore. În pampasul argentinian capacitatea limită pe păşunile

naturale se cifrează la 14.000 kg vite/km2. În preeria din Texas de 11.000 kg vite/km2, iar în

savana din Kenya numai de 3500 kg vite/km2.

Daca aceste limite sunt depăşite, în populaţiile animalelor sălbatice apare autoreglarea, adică

se intesifică activitatea prădătorilor, creşte frecvenţa bolilor şi paraziţilor, deoarece populaţiile de

insecte fitofage se găsesc în echilibrul relativ cu mediul, suferind oscilaţii în funcţie de

fluctuaţiile acestuia.

În cazul animalelor domestice, care rămân în afara factorilor ecologici şi se supun factorului

antropic, apare suprapopularea paşiunilor şi o dezgolire accentuată a biotopului, care îşi pierde

posibilităţile de regenerare.

Animalele domestice ţinute pe suprafeţe limitate, prin călcarea solului, duc la tasarea acestuia

şi strivirea învelişului vegetal. Astfel vegetaţia dispare progresiv de pe anumite suprafeţe care

sunt supuse treptat eroziunii şi degradării. Spre exemplu, insula Sf. Elena, în care portughezii au

introdus capre în anul 1513, în anul 1909 flora era complet distrusă. Aceeaşi situaţie cu solurile

erodate, aride cu reliefuri accidentale şi vegetaţie distrusă se întâlneşte în zona Apeninilor –

Italia, platoul Castiliei – Spania, Orientul Apropiat – Siria, Iran şi America de Nord.

În prezent pe glob există o preocupare generală de salvare a vegetaţiei de la suprapăşunare. În

acest context se înscriu plantarea de perdele forestiere, sau de fixare a solului în Nordul Africii

( Tunis, Maroc) prin specii de Tamarix articulată, Accacia Cyanpiphylla şi Accacia cyclops, care

rezistă la secetă şi temperaturi ridicate.

Degradarea prin construcţii de baraje şi canale

Pentru asigurarea de apă potabilă, irigaţii, căi de comunicaţii, producerea de energie electrică,

omul a intervenit în ecosistemele acvatice prin construcţia de canale şi baraje. (figura 3)

Fig.3 Baraj

Aceste construcţii duc la inundarea unor terenuri aluvionare şi schimbă componenţa

cantitativă şi calitativă a florei şi faunei locale. În unele cazuri, noile lacuri constituie surse de

boli, prin dezvoltarea numeroşilor paraziţi. Astfel dezvoltarea vegetaţiei acvatice în canalele de

irigaţie, alimentate de la barajul de la Assuan din Egipt, a dus la instalarea gasteropodelor gazdei

intermediare ale agenţilor bilhariozei, exemplu trematodele Schistosoma hematobium şi S.

Mansoni. Aici apar şi vectorii malariei ca şi onchicercozei care provoacă orbirea.

Degradarea prin poluare

Poluarea - procesul de modificare a factorilor de mediu biotici şi abiotici prin introducerea în

mediu a poluanţilor de tipul deşeurilor din activitatea umană.

Poluarea solului e cauzată de pulberile şi gazele nocive din aer, de apele reziduale, de

deşeurile de natură industrială sau menajeră , dar mai ales de pesticidele şi de îngrăşămintele

chimice folosite în agricultură.

Poluarea artificială a apărut odată cu dezvoltarea primelor aşezări urbane, sub influenţa

factorului antropic. Iniţial produsele poluante erau puţine, de natură organică şi uşor degradabile

de câtre microorganismele mediului (bacterii şi ciuperci).

Ploile acide

Ploile acide sunt determinate de prezenţa în atmosferă a oxizilor de sulf şi azot, care în

prezenţa vaporilor de apă şi sub influenţa radiaţilor ultraviolete, se transformă în acizi

corespunzatori extrem de toxici ca : acidul sulfuric şi acidul azotic.

Încă din anul 1950 s-a semnalat în Norvegia, scăderea producţiei de peşte din cele peste 200

de lacuri existente, o sărăcire a solului în substanţe nutritive şi uscarea masivă a pădurilor.

Enigma a fost dezlegată abia în anul 1960, când s-a dovedit că apa de ploaie conţine acizi, cu

efecte nocive asupra vieţuitoarelor.

Efectele nocive ale ploilor acide sunt:

- spălarea solului de substanţe nutritive, vitale arborilor(Ca, Mg, K)

- aluminiul existent in sărurile minerale din sol este pus in libertate de acizii conţinuţi în apa

de precipitaţii şi poate intra în competiţie cu Ca, pentru a se fixa pe rădăcinile fine ale arborilor,

reducând aprovizionarea acestora în Ca şi încetinirea creşterii.

- distrugerea reducătorilor din sol prin pH-ul scăzut al apei de precipitaţii şi prin concentraţia

mare în Al, împiedică sau diminuează procesele de mineralizare, prin intermediul cărora, sunt

repuse în circulaţie elementele minerale necesare arborilor pentru sinteze organice.

Poluarea cu îngrăşăminte chimice şi pesticide

Chimizarea în exces duce la scăderea potenţialului productiv. O altă consecinţă este

acumularea în sol şi în apa freatică a unor elemente minerale - nitraţi - în concentraţii dăunătoare.

(Figura 4)

Fig.4 Îngrăşăminte chimice

Folosite timp îndelungat îngrăşămintele chimice pot opri reciclarea substanţelor organice din

solurile cultivate, ameninţând grav fertilitatea lor, creşterea cantităţilor de îngrăşăminte şi

humusul din sol. Acesta are drept efect deteriorarea structurii pedologice, contribuind astfel la

declinul complexului absorbant argilo-humulos.

Pesticidele cu mare toxicitate pot şi ele să degradeze biocenozele din sol, dar în această

privinţă părerile sunt împărţite. Se ştie că pesticidele ajunse în sol pot dăuna faunei ce contribuie

la încorporarea materiei organice în sol. Dintre acestea, cel dintâi suferă râmele care au un rol

primordial în asigurarea fertilităţii solului.

Alte produse care poluează solul sunt: reziduurile solide de la exploatările miniere, zgurile

metalurgice şi de la termocentrale, deşeurile rezultate de la crescătoriile de animale, reziduurile

provenite din industria alimentară, deşeurile casnice. Printr-o depozitare neraţionala, aceste

produse ocupă mari suprafeţe de teren agricol sau de alt interes economic.

Cauzele degradării solului

Degradarea solurilor înseamnă reducerea sau pierderea productivităţii lor biologice sau

economice. Ea este determinată de utilizarea solurilor (factorul antropic), de un proces natural,

ori de o combinaţie de procese naturale.

Cauzele degradării solului sunt fie naturale, fie legate direct sau indirect de activitatea

omului. Poluarea solului este considerată o consecinţă a unor obiceiuri neigienice sau practici

necorespunzătoare, datorată îndepărtării şi depozitării la întâmplare a reziduurilor rezultate din

activitatea omului, a deşeurilor industriale sau utilizării necorespunzătoare a unor substanţe

chimice în agricultură. Solul este supus poluării ca şi celelalte elemente ale mediului, dar el se

reface tot mai greu în comparaţie cu apa şi aerul, deoarece procesele de autoepurare sunt mult

mai lente.

Se consideră că este absolut necesar ca la identificarea şi estimarea intensităţii poluării

solului să se aibă în vedere funcţia capitală a acestuia, aceea de suport şi mediu pentru plantele

terestre, mijloc principal de producţie vegetală la baza existenţei omulu însuşi.

Omul a început să înţeleagă mai ales în ultimele decenii că progresul societăţii umane s-a

transformat treptat în instrument de distrugere, cu efecte dezastruoase asupra naturii.

Odată cu apariţia civilizaţiei umane a apărut şi intervenţia brutală a omului prin exploatarea

neraţională a naturii şi alterarea mediului prin poluarea produsă de activităţile industriale,

agricole, menajere. Efectul de seră, distrugerea stratului de ozon, ploile acide au avut consecinţe

din ce în ce mai dramatice în ultimii ani.

Caracteristicile solului sunt legate direct de productivitatea agricolă. Chimizarea în exces a

agriculturii duce la tulburarea echilibrului solului ca şi la acumularea în sol şi în apa freatică a

unor substanţe minerale (ex.: nitriţi care au efect methemoglobinizant pentru om şi animale şi

distrug bacteriile fixatoare de azot atmosferic).

Pesticidele, nebiodegradabile în majoritatea centrează de-a lungul lanţurilor trofice, fiind

toxice pentru plante şi animale. De asemenea, dăunătorii devin rezistenţi la pesticide, fiind

necesară crearea de noi substanţe de sinteză, eficiente dar mai toxice pentru mediu. (tabelul 3)

Tabel 3

Substanţe pesticide cu toxicitate mare

Insecticidul Timpul pt. dispariţia a 50% din doza administrata

solului

Timpul pentru a se ajunge la concentraţia

de 0,1 ppm

Aldrin 2 luniCarbaryil 1 lunaPhorate 1 luna

Azinphosmetil 20 zileParathion 20 zile 90 zile

Metilparation 30 zileMalation 8 zile

În natură, energia exista sub diferite forme: mecanică, termică, , electrică, nucleară.

Acoperirea consumului de energie în continuă creştere determină preocuparea permanentă pentru

descoperirea de noi surse de energie, de identificare a modalităţilor pentru protejarea surselor

neregenerabile, a surselor naturale, de control al emisiilor de CO2.

Cărbunele, ţiţeiul si gazele naturale reprezintă surse de energie neregenerabile sau

convenţionale.

Efectele energiei s-au făcut simţite datorita creşterii sporite a producţiei şi consumului de

energie, urmate totdeauna de efecte adverse asupra mediului şi sănătăţii umane.

Arderea combustibililor solizi contribuie esenţial la poluarea atmosferică prin aportul de

oxizi de sulf şi azotaţi, metale grele, monoxid de carbon şi suspensii care se degaja alături de alte

elemente dăunătoare sănătăţii umane. Poluarea creşte continuu nu numai datorita arderii

combustibilului solid în centralele termice sau în industrie cât şi datorită autovehiculelor şi

consumului casnic de energie al populaţiei.

Acidificarea este procesul prin care suprafaţa pământului este "sărăcită" în baze şi suferă

continuu o creştere a acidităţii, ducând la degradarea solului şi a apelor precum şi la deteriorarea

ecosistemelor aferente.

Prognozele arată că acidificarea solului produce importante daune în special asupra

agriculturii. Metode de combatere a efectelor acesteia există, dar costurile sunt foarte ridicate.

Impactul cel mai puternic se face simţit asupra agriculturii, ceea ce afectează în mod special

populaţia săracă. Statisticile indică o degradare globală de 2000 milioane de hectare de pământ, o

suprafaţă echivalentă cu o treime din suprafaţa agricolă globală şi suprafaţa ocupată de pădure.

Peste 300 de milioane de hectare se găsesc la un nivel de degradare astfel incat se consideră

că fenomenul este ireversibil.

Producţia de energie (incluzând biomasa şi biogazul) nu sunt cauze majore ale degradării

solului, dimpotrivă aceasta poate juca un rol pozitiv în stoparea fenomenului. De exemplu

introducerea unui sistem modern de producere a energiei pe bază de biomasă ar putea acţiona

asupra preţului de piaţă al biomasei şi îl face profitabil pentru restaurarea unor zone cu potenţial

productiv afectate de degradarea şi transformarea acestora în aşa numite " ferme energetice" cu

poluare critică.

Nivelul contaminării solului depinde şi de regimul ploilor. Acestea spală în general atmosfera

de agenţii poluanţi si îi depun pe sol, dar în acelaşi timp spală şi solul, ajutând la vehicularea

agenţilor poluanţi spre emisari. Trebuie totuşi amintit că ploile favorizează şi contaminarea în

adâncime a solului.

Într-o oarecare măsură poluarea solului depinde şi de vegetaţia care îl acoperă, precum şi de

natura însăşi a solului. Lucrul acesta este foarte important pentru urmărirea persistenţei

pesticidelor şi îngrăşămintelor artificiale pe terenurile agricole. Interesul economic şi de protejare

a mediului cere ca atât îngrăşămintele cât şi pesticidele să rămână cât mai bine fixate în sol. În

realitate, o parte din ele este luată de vânt, alta este spălată de ploi, iar restul se descompune în

timp, datorită oxidării în aer sau acţiunii enzimelor secretate de bacteriile din sol. În tabelul

urmator sunt prezentate unele date în legătura cu persistenţa în sol a unor insecticide comune.

Întrucât deplasarea pesticidelor şi a îngrăşămintelor din locul pe care au fost administrate

mediului constituie un risc grav de poluare a mediului, s-au încercat metode pentru mărirea

persistenţei lor prin aditivi chimici.

Spre exemplu persistenţa heptaclorului în sol a fost mărită:

-cu 18% prin adaos de ulei lubrefiant mineral ;

-cu 52% prin adaos de răşină de Piccopale ;

-cu 30% prin adaos de polistiren alchilat ;

-cu 29% prin adaos de plastifiant aromatic.

-cu 21% prin adaos de fracţiuni grele aromatice din petrol.

Experienţa a arătat că persistenţa pesticidelor mai depinde şi de natura solului : ea este mai

mică în solurile cu conţinut anorganic mai bogat (nisipuri, argile) decât în substanţe organice.

Degradarea solului reprezintă îndepărtarea stratului de humus sau/şi modificarea acestuia.

Datorită căldurii şi ploilor abundente, la tropice roca este rapid descompusă şi astfel poate forma

o bază cu grosimea de chiar şi 50 de metri. În regiunile moderate solul fertil este rar mai adânc

de un metru. Excepţie sunt malurile Fluviului Mississippi, unde depunerile pot atinge şi

adâncimea de 30 de metri. Indiferent de adâncime, la majoritatea solurilor stratul cel mai

apropiat de suprafaţă este cel mai fertil, acesta fiind cel mai afectat de eroziune.

Procesul de degradare este rezultatul a două fenomene principale:

1. creşterea suprafeţei agricole şi a suprafeţei pentru construcţii;

2. despădurirea, datorită creşterii continue a suprafeţei arabile, precum şi a cererii de lemn de

foc, de construcţii( mobilă), pentru industria celulozei;

Eroziunea solului are loc datorită acţiunii vântului şi a apei. O picătură de ploaie căzută pe

sol poate împrăştia pământul în toate direcţiile. Ca rezultat al acestui fenomen, în caz de ploi

abundente, solul este împins spre văi. Vântul produce mai rar eroziune şi chiar şi atunci numai în

regiunile uscate. Efectul acestuia este însa mult mai îngrijorător, deoarece într-o singură oră

vântul poate deplasa o cantitate de pământ ce ar putea fi mişcată de apă numai în câţiva ani.

Tabelul 4

Suprafeţe de terne afectate de factori limitativi

Denumirea factorului Suprafaţa afectata, mii ha

total arabilSeceta 7100 -

din care amenajări pentru irigaţii 3211 -Exces periodic de umiditate în sol2, 3781 -

din care cu amenajări de desecare-drenaj 3196 -Eroziunea solului prin apă2 6300 2100

din care cu amenajări antierozionale 2274 -Alunecări de teren 702 -

Eroziunea solului prin vânt 378 273Schelet excesiv de la suprafaţa solului 300 52

Sărăturarea solului, 614 -din care cu alcalinitate ridicată 223 135

Compactarea solului datorită lucrărilor

necorespunzătoare "talpa plugului"

6500 6500

Compactarea primara a solului 2060 2060Formarea crustei 2300 2300

Rezerva mica-extrem de mică de humus în sol 7485 4525Aciditate puternică şi moderată 3424 1867

Asigurarea slabă şi foarte slabă cu fosfor mobil 6330 3401Asigurarea slabă şi foarte slabă cu potasiu mobil 787 312

Asigurarea slabă cu azot 5110 3061Carente de microelemente (zinc) 1500 1500

Poluarea chimică a solului din care: 900 -excesiv poluate 200 -

poluarea cu petrol si apă sărată 50 -poluarea cu substanţe purtate de vânt 147 -

Distrugerea solului prin diverse excavări 15 -Acoperirea terenului cu deşeuri şi reziduuri solide 18 -

Sursa: ICPA, 2005. Suprafaţa terenurilor agricole afectate de diverşi factori limitativi ai

capacităţii productive la 31 decembrie 2006 în România.

Mai multe milioane de tone de pământ au fost deplasate de vânturi. Chiar şi astăzi, un strat

mai înalt de 150 de metri de pământ este purtat de vânturi. La tropice solul este deplasat de ploi

asemănătoare potopului, fapt ce poate perturba considerabil echilibrul ecologic. Dacă arborii

pădurilor tropicale din regiunile montane sunt defrişaţi, ploile vor spăla stratul superior de

pământ aflat de-a lungul văilor şi astfel vor fi inundate păşunile, satele şi drumurile.

Canalele de irigaţii înfiinţate în ţările în curs de dezvoltare se umplu rapid cu mâl şi devin de

neutilizat.

Turismul este o căutare de locuri frumoase şi curate, un prilej de reconfortare fizică şi psihică

în mijlocul naturii, dar în incinta campingurilor, ca şi în afara acestora, se produc abateri de la

igienă şi educaţie. Straturile superficiale, chiar primii milimetrii ai solului au o mare capacitate

de mineralizare a substanţelor organice şi o energică acţiune de distrugere a germenilor patogeni.

Apa este locul de dizolvare şi de antrenare. Microorganismele furnizează plantelor substanţe

nutritive degradând poluanţii organici. Solul, spre deosebire de atmosferă şi ape, nu are putere de

dispersare, degradarea lui producându-se imediat şi ireversibil.

Orice suprafaţă compromisă trebuie să ne reamintească faptul că pentru a se forma trei

centimetrii de sol pe cale naturală sunt necesari 300-1000 ani de desfăşurare a proceselor fizico-

chimice şi biologice, iar un strat arabil de 20 cm se formează în 7000 ani.

Avertismentul este şi mai sever pentru acţiunile de modificare a suprafeţei planetei, care duc

la degradarea solului prin eroziune.

Volumele uriaşe de aluviuni ajung în râuri şi fluvii înrăutăţindu-le calitatea. Dacă solul este

supus agresiunii unui poluant, întotdeauna va fi investigat şi stratul acvifer subteran, care riscă să

fie contaminat prin transferul poluantului de la suprafaţa solului spre adâncime, însă şi

contaminarea unui acvifer cu o substanţă toxică, care pătrunde în profunzime poate produce

contaminarea solului prin vaporizarea şi ascensiunea capilară a apei poluate.

La nivelul solului, hidrocarburile sufocă vegetaţia, poluează atmosfera prin vaporizare şi

prezintă un potenţial risc de explozie şi incendiu.

Probleme actuale privind protecţia şi ameliorarea solului

Generalitati

Solul este componenta principală a ecosistemelor terestre, iar starea acestuia este în funcţie

de aceea a ecosistemului din care face parte. În acelaşi timp, solul nu poate să fie separat de

terenul pe care s-a format şi de activităţile umane.

Considerând sistemele agricole şi forstiere ca sisteme globale, funcţiile acestora se desfăşoară

în cadrul a 4 subsisteme: ecologic având ca indicatori productivitatea şi biodiversitatea la

suprafaţa şi în interiorul solului, hidrologic cu indicatorul riscul de torenţialitate, stabilitate cu

indicatorul riscul de instabilitate şi socio-economic cu indicatorul calitatea vieţii. Ecosistemele

terestre sunt supuse impactului factorilor naturali şi antropici, care pot să producă modificări

negative sau positive. Cele negative pot produce dereglarea funcţiilor menţionate, care nu pot să

fie restabilite decât prin lucrări cu caracter tehnic, de restaurare, sau de reconstrucţie ecologică.

În această stare de degradare se produce brusc ca în cazul alunecărilor de teren şi acoperirii

terenului cu deşeuri, sau lent ca în cazul eroziunii în suprafaţă şi a contaminării solului cu

poluanţi.

Dacă evoluţia este lentă are loc o depreciere a calităţii solului iar revenirea la starea de

echilibru se realizeză prin compensare aplicând măsuri şi lucrări cu sunt: asolamentele, lucrările

solului, îngrăşămintele, amendamentele. Are loc reabilitarea sistemului. În alte cazuri, starea

sistemului nu corespunde cerinţelor societăţii umane şi trebuie intervenit prin măsuri şi lucrări cu

caracter ameliorativ, care să îmbunătăţeacă indicatorii de productivitate şi biodiversitate, precum

şi a celor hidrologici şi de stabilitate, în condiţii controlate, pentru a nu depăşi limitele de

toleranţă.

Pe baza acestui concept, vom prezenta în continuare unele probleme actuale pentru România,

privind dezvoltarea durabilă a sistemelor de agricultură şi silvicultură în condiţiile impactului

unor factori perturbabili, care pot să determine degradarea funcţiilor până la starea de degradare.

Procese de degradare pe teritoriul României

Ierarhizarea trebuie privită din punct de vedere al interesului naţional, al comunităţilor locale

sau al persoanelor fizice propietare ale terenurilor afectate.

- Ierarhizarea proceselor din punct de vedere al interesului naţional:

• Eroziunea, viiturile torenţiale şi alunecările de teren.

• Secetele de durată mare şi repetate care reduc capacitatea de protecţie a covorului vegetal.

• Reducerea conţinutului în humus şi destructurarea solului.

• Degradarea activităţii biologice în interiorul solului.

• Depozitarea necontrolată a deşeurilor.

• Poluarea solului cu metale grele.

• Degradarea prin exploatări miniere la zi.

• Acidifierea solului prin ploi acide şi folosirea necorespunzătoare a îngrăşămintelor chimice.

• Sărăturarea secundară prin utilizarea necorespunzătoare a irigaţiei.

- Situaţiile cele mai grave, se intâlnesc când pe acelaşi teren se suprapun mai multe procese:

eroziune, alunecări, poluare cu metale grele, secete etc.

- Din punct de vedere al intereselor locale şi al persoanelor fizice, un proces care, pe plan

naţional, poate să prezinte un interes redus, pe plan local sau pentru persoanele fizice, devine de

interes major, prin suprafaţa afectată şi pagubele produse.

- Evaluarea pagubelor se realizează prin studiile de impact şi evaluări monetare.

În legătură cu această problemă, trebuie asigurată indentificarea terenurilor afectate prin

folosirea produselor fotogammetrice, o baza de date informatizată şi monitorizarea într-o reţea cu

suprafeţe reprezentative.

Metode de protecţie şi ameliorare a solului în România

Studiiile de evaluare efectuate în ţara noastră au arătat că, pentru protecţia solului şi

restaurarea terenurilor degradate, este nevoie de un efort financiar imens, care depăşeşte

posibilităţile exploataţiilor agricole şi silvice şi ale bugetului, şi de aceea trebuie stabilite

priorităţile pentru o perioadă 5-10 ani. La stabilirea acestora am avut în vedere starea actuală a

terenurilor, experienţa specialiştilor din ţara noastră şi evitarea unei evoluţii cu efecte

catastrofale. Ordonarea problemelor a fost propusă în funcţie de importanţă şi urgenţă.

a. Împădurirea ternurilor degradate prin eroziune şi poluare cu metale grele în zonele

vulnerabile

În această categorie se încadrează Podişul Moldovei, Carpaţii de Curbură, Podişul Getic,

Podişul Mehedinţi, Podişul Târnavelor şi terenurile din apropierea localităţilor Copşa Mică şi

Zlatna. Trebuie să asigurăm o consistenţă ridicată a pădurilor. Din acest punct de vedere, starea

actuală este bună, însă se manifestă o tendinţă nefavorabilă prin defrişări necontrolate în cazul

terenurilor în curs de privatizare.

b. Ameliorarea păşunilor naturale

Starea păşunilor, în ceea ce priveşte rolul de protecţie, este mai nefavorabilă în raport cu

pădurile. Vegetaţia ierboasă reacţionează puternic la secetă, atât în ceea ce priveşte

productivitatea, cât şi biodiversitatea.

Animalele scoase la păşunat, în condiţii de secetă prelungită, în căutare de hrană,

compactează solul, reducând capacitatea de acumulare a precipitaţiilor, crescând, în schimb,

scurgerea de suprafaţă cu consecinţe hidrologice şi erozionale devastatoare.

Neglijarea lucrărilor de întreţinere a determinat invadarea păşunilor cu specii nevaloroase,

afectând productivitatea şi biodiversitatea.

Numai printr-un program naţional de ameliorare a pajiştelor şi implicarea comunităţilor

locale se poate realize creşterea capacităţii de protecţie a pajiştilor.

c. Valorificarea terenurilor abandonate

Terenurile abandonate ocupă suprafeţe foarte mari, în majoritatea judeţelor, cu efecte de

protecţie şi mai nefavorabile, în raport cu păşunile degradate.

Acestea au rezultat prin abandonul plantaţiilor de viţă de vie şi pomi, situate pe pante mari, şi

a necultivării unor suprafeţe de teren arabil.

Valorificare acestora se poate realiza prin împădurire sau înerbare, însă, şi în acest caz,

trebuie elaborat un program naţional.

d. Reabilitarea lucrărilor de amenajare a torenţilor şi ravenelor

Prezintă importanţă mai ales acelea care au fost realizate în bazinele hidrografice cu lucrări

de acumulare.

e. Organizarea teritoriului pentru exploataţiile agricole rezultate prin privatizarea

intreprinderilor agricole de stat şi asociaţiilor

Se realizeză prin proiecte, care să prevadă reţeaua de drumuri, măsurile şi lucrările de

combatere a eroziunii solului pe versanţi.

f. Reducerea suprafeţelor cu culturi de prăşitoare pe versanţi

Au crescut suprafeţele cu culturi de prăşitoare, deoarece acestea oferă unele avantaje, însă în

detrimentul creşterii potenţialului erozional.

g. Creşterea conţinutului solului în substanţă organică

Se realizeză prin creşterea suprafeţei cu plante amelioratoare şi utilizarea îngrăşămintelor

organice.

h. Lucrări ale solului cu rol de conservare

În unele ţări cu agricultură avansată se practică sisteme de lucrare a solului cu rol de

conservare, cum sunt lucrările minime. Acestea sunt la noi numai în faza de experimentare.

i. Organizarea unor asociaţii pentru protecţia solului

Se propune organizarea acestora în zonele vulnerabile, pe comune, grupe de comune, bazine

hidrografice cu caracter torenţial şi teritorii afectate de poluare.

Trebuie elaborate un statut şi înfiinţate asociaţii pilor sub îndrumarea unităţilor de cercetare.

j. Elaborarea unor îndrumătoare de nivel mediu

Acestea trebuie elaborate pe probleme de către unităţile de cercetare.

Responsabilităţi privind protecţia şi ameliorarea solului

Gruparea proceselor de degradare în funcţie de responsabilitatea factorilor care au participat

la declanşarea proceselor, care se produc din cauze antropice, iar condiţiile naturale fac ca

ecosistemul să fie mai mult sau mai puţin vulnerabil.

• Cu factori din afara exploataţiilor agricole sau silvice. Se încadrează în această categorie:

- Poluarea solului şi distrugerea covorului vegetal prin gaze sau pulberi provenite din

activităţi industriale;

- Contaminarea solului cu ape neepurate provenite din localitări sau din crescătoriile de

animale;

- Poluarea solului cu petrol în perimetre de extracţie a petrolului;

- Depozitarea materialelor sterile rezultate din exploatările miniere, sau a celor rezultate din

activităţi industriale;

- Depozitarea gunoaielor menajere şi a deşeurilor, provenite din localităţi urbane sau rurale;

- Afectarea integrităţii profilului de sol prin lucrări de construcţii şi exploatări miniere.

Activităţile prezentate sunt străine de gospodăriile agricole sau silvice. În unele cazuri cei

care produc poluarea sunt propietarii ternului afectat. Aceştea trebuie să fie penalizaţi pentru

pagubele produse mediului şi calităţii vieţii. Se aplică principiul “cine poluează plăteşte“.

• Beneficiarul de teren în calitate de agricultor sau silvicultor participă direct la degradarea

solului prin tehnologiile practicate.

Se încadrează în această categorie:

- Înmlăştinirea sau sărăturarea secundară a solului prin irigaţie;

- Acidifierea sau etrofizarea prin practicarea unei feltilizări necorespunzătoare;

- Scăderea fertilităţii prin reducerea conţinutului de humus şi degradarea structurii solului;

- Compactarea prin trafic sau efectuarea lucrărilor în condiţii necorespunzătoare de

umiditate;

- Distrugerae covorului vegetal şi degradarea solului prin practice de gospodărire silvică

necorespunzătoare.

În cazul proceselor menţionate,beneficiarul de terenuri,agricultor sau silvicultor, produce

paguba, deci trebuie să suporte cheltuielile. Majoritatea proceselor au şi efecte evidente în aval,

adesea cu consecinţe catastrofale, iar acestea apar după o perioadă lungă de timp şi sunt resimţite

puternic de generaţiile următoare. Pentru aceste motive trebuie elaborate norme obigatorii pentru

practicile agricole şi silvice. Nerespectarea lor se sancţioneză prin constrângeri economice sau

fiscale.

Procese care se produc din cauze naturale, activităţile umane contribuind la accelerarea

procesului, cum sunt:

- Degradarea solului prin eroziune în suprafaţă;

- Torenţii din zona Montana şi premontană;

- Alunecările de teren;

- Degradarea solului şi distrugerea vegetaţiei prin băltire sau inundaţie.

Activităţile agricole şi silvice se desfăşoară, în cazul acestor procese, în condiţii de risc

climatic şi geomorfologic.

Pe termen scurt, se asigură supravieţuirea, însă pe termen lung, efectele negative se

accentuează, iar populaţia trebuie să găsescă altesurse de existenţă sau să migreze. În acest caz,

trebuie să funcţioneze principiul solidalităţii în construirea unui fond de asigurare special şi să se

acorde subvenţii şi înlesniri fiscale pentru terenuri neproductive sau slab productive native

degradate.

Din această categorie fac parte terenurile cu deficit sau exces de umiditate, terenurile

nisipoase, pietroase, sărăturile primare şi solurile acide. Se ameliorează prin lucrări de

îmbunătăţiri funciare. În numeroase cazuri, aceste terenuri sunt afectate şi de procesele

menţionate anterior şi sunt greu de separat. Decizia de a valorifica aceste terenuri apraţine celui

care finanţează investiţia, pe baza unui studio de fezabilitate, respectiv, statul în cazul unor

lucrări de inters general autorităţile locale pentru cele de inters local şi beneficiarul de teren

interesat direct.

RECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ A TERENURILOR DEGRADATE

Generalităţi

Gradul de civilizaţie al unui popor se apreciază în mare măsură şi după modul cum îşi

gospodăreşte terenul, solurile, pădurile, apele şi aşezările rurale.

Solul, una din cele mai importante resurse naturale ale României, este cel mai solicitat în

producţia agricolă.

În cele mai multe cazuri aceste solicitări, s-a făcut şi se fac fără să se ţină seama de

necesitatea păstrării unui echilibru între ecosistemele naturale, ducând la apariţia şi dezvoltarea

unor procese de degradare a solurilor şi continua depreciere a calităţii mediului. Dintre acestea,

procesele de versant aduc cele mai mari pagube şi ocupă cele mai mari suprafeţe.

Nu s-a înţeles un adevăr care nu poate fi contestat de nimeni. Respectiv, ne confruntăm în

ţara noastră cu o mare criză privind folosirea resurselor naturale de sol şi cu o mare risipă a

acestora. De aceea, în România, protecţia mediului trebuie să înceapă cu protecţia solurilor,

restaurarea şi reconstrucţia ecologică a terenurilor degradate prin procese de versant.

Principalele efecte de ordin economic, social şi ecologic rezultate în urma proceselor de

degradare a solurilor constau în: scăderea producţiei agricole şi silvice, scoaterea terenurilor din

circuitul agricol şi silvic, abandonarea terenurilor de către deţinătorii acestora, de popularea

zonelor rurale, poluarea apelor, colmatarea accentuată a lacurilor, distrugerea căilor de

comunicaţie şi a localităţilor şi accentuarea fenomenului de deşertificare.

Toate acestea conduc la degradarea mediului, distrugerea echilibrului ecologic şi scăderea

nivelului de trai al populaţiei.

Amploarea proceselor de versant

Amploarea problemei pentru ţara noastră, rezultă din situaţia proceselor de versant (aria de

răspândire şi pagubele aduse).

• suprafaţa afectată de procesele de versant este de 6.363.000 ha, respectiv 43% din suprafaţa

agricolă a ţării;

• suprafaţa cu eroziune foarte puternică şi excesivă este de peste 900.000 ha;

• suprafaţa afectată de alunecări semistabilizate şi active cca. 700.000 ha, mari suprafeţe de

teren cu risc mare la alunecări s-au reactivat în ultimii 10 ani;

• peste 200.000 ha, sunt afectate de formaţiuni de versant ogase şi ravene;

• numai pe teritoriul agricol s-a inventariat o reţea de cca. 22.500 km formaţiuni ale eroziunii

în adâncime active;

• circa 5.600 subbazine hidrografice mici, au căpătat un pronunţa caracter torenţial;

• suprafaţa total neproductivă este de 447.000 ha, la care se adaugă suprafeţe foarte mari

marginalizate, temporar neproductive, sub forma de parcele şi în masiv.

Sălbăticirea unor zone, conduce la stricarea echilibrului ecologic, care se dezvoltă în mod

anarhic, punând în pericol inclusiv pe cel biologic.

În ţara noastă, mari suprafeţe de teren sunt abandonate din cauza sărăciei, iar în vest intră în

conservare datorită producţiilor mari, dar cu respectarea unor reguli privind protecţia mediului.

Degradarea solurilor, însoţeşte din păcate sărăcia, în multe bazine hidrografice din ţara

noastă.

Pagube aduse agriculturii şi a altor sectoare ale economiei naţionale

Chiar dacă în mod nepermis, nu avem în vedere cele 126 milioane tone de sol fertil, ce se

pierd anual de pe terenurile agricole în pantă, este necesar să atragem atenţia, asupra faptului că,

anual cca 10.000 ha terenuri agricole, sunt scoase din circuitul economic datorită alunecărilor

ravenărilor şi eroziunii excesive.

Asistăm aproape neputincios cum ne fuge pământul de sub picioare, acesta fiind privit ca o

mină, care după exploatare se închide.

Cercetările efectuate, au demonstrat că, pe o perioadă de 40 ani, pierderile de producţie

cumulate reprezintă 321.000 tone/an, creşterea torenţialităţii în bazinele hidrografice mici, a

contribuit mult la inundaţiile din ultimii ani, concomitent cu accentuarea secetei în alte zone.

O mare parte din lacurile de acumulare de pe râurile Olt, Argeş, situate în zona colinară,

precum şi cele din bazinele hidrografice din Moldova sunt parţial colmatate cu consecinre foarte

grave pentru populaţie. Cercetările efectuate la Staţiunea Centrală pentru Combatarea Eroziunii

Solului Perieni – Jud Vaslui, au arătat că în unele cazuri acumulările din Moldova sunt colmatate

într-un procent de 60-70%.

Rezultă foarte clar că, eroziunea solului, alunecările de teren, fac parte din tipurile de

dezastre care afectează România, cu consecinţe grave pe termen lung.

Rezolvarea problemelor privind controlul proceselor de versant, s-au complicat foarte mult

prin parcelarea terenurilor arabile pe linia de cea mai mare pantă şi lotizarea în milioane de

parcele, prin aplicare Legii 18/1991. Nu se mai poate aplica principiul de bază respectiv:

lucrările solului dupa curbele de nivel.

Germania şi alte ţări occindentale au cheltuit după al doilea război mondial fonduri uriaşe,

pentru comansarea terenurilor, care a permis practicarea unei agriculturi moderne-eficiente. Noi

am avut terenurile comansate în mai multe cazuri dotate cu lucrări antieroziune. Numai lipsa de

înţelegere a lucrurilor la nivel de decizie politică, de educaţie a oamenilor şi uneori interesele

personale, au condus la situaţia actuală.

Ca efect al aplicării Legii 18/1991, s-a trecut – mai ales în Moldova – la o agricultură

primitivă prin:

• nivelul agrotehnic scăzut, având drept consecinţe producţii mici, mai ales în anii secetoşi,

caracteristici fiind şi ultimii ani;

• păşunile comunale au fost invadate de vegetaţie ierboasă şi lemnoasă, fără nici o valoare

nutritivă şi respectiv, economică;

• lansare pârloagă a unor suprafeţe mari de terenuri, chiar cu pante mici şi abandonarea

terenurilor arabile pe pante mai mari;

• terenurile amenajate în terase şi plantate cu vie şi pomi, mai ales ale fostelor asociaţii

viticole, au intrat într-un declin tehnologic.

Grav este şi faptul că, multe lucrări de amenajare executate în trecut pe mari suprafeţe şi în

complexe pe bazine hidrografice, au fost distruse parţial sau în totalitate, ne fiind luate măsuri

pentru întreţinerea şi reabilitarea acestora.

În perioada 1948-1990, au fost realizate lucrări de ameliorare a terenurilor în pantă, afectate

de procese de versant pe o suprafaţă de 2.2 milioane ha, din care 1 milion ha, echipate cu lucrări

pe bazine hidrografice.

Necontinuarea lucrărilor, a contribuit mult la accentuarea proceselor de degradare în ultimii

10 ani şi la creşterea torenţialităţii.

A scăzut mult şi rolul instituţiilor de cercetare şi proiectare de profil în rezolvarea acestor

probleme, de care depinde viitorul agriculturii prin neimplicarea statului.

Trebuie să recunoaştem deschis, că nu ne amninţă nimeni din afară, ne tocăm noi din interior

prin dezastre. Acestea au devenit aproape probleme cotidiene.

La această situaţie a contribuit mult şi lipsa de educaţie a oamenilor, care nu realizează

pericolul degradării solurilor pe termen lung, lipsa unui act normativ cu putere de lege privind

protecţia solurilor, nerespectare legilor în vigoare, cu toate neajunsurile acestora, şi în aceeaşi

măsură, nepedepsirea acelora care se fac vinovaţi de distrugerea lucrărilor de amenajare pentru

înbunătăţiri funciare, a plataţiilor silvice de protecţie şi a altor lucrări inginereşti.

Lipsa unei voinţe politice, bazată pe neluarea în considerare a realităţii ne poate costa mult,

dacă nu vor fi luate măsurile necesare pentru gospodărirea raţională a terenurilor în pantă,

restaurarea terenurilor degradate prin lucrări cu caracter tehnic şi reconstrucţia ecologică a circa

4 milioane ha terenuri puternic şi excesiv degradate, prin înierbare şi împădurire.

Probleme prioritare privind reconstrucţia ecologică a terenurilor degradate

În acest context, capătă o importanţă deosebită, iniţiativa Academiei Române, de a organiza o

dezbatere naţională privitor la “Folosirea Raţională şi Conservarea Solurilor Româneşti“ pusă

sub patronajul Preşedintelui României.

Această dezbatere, trebuie continuată la toate nivelurile şi să ducă în final la elaborarea unui

Program Naţional pentru “Folosirea Raţională şi Ameliorarea Solurilor României“ şi care să fie

aprobat de Parlamentul ţării.

La baza acestui program, este necesar să stea în primul rând luarea măsurilor de prevenire a

acestor fenomene, acţionând asupra cauzelor, concomitent cu restaurarea şi aducerea în circuitul

economic a celor neproductive. Numai trebuie să “cărăm apa cu ciurul“ combătând ca pompierii

efectele, cu lucrări care atrag şi cu eficienţă tehnică şi ecologică uneori redusă. Prin acest

program, trebuie stabilite priorităţi şi găsirea resurselor de finanţare, inclusiv din afară.

În plus, trebuie menţionat că, nu vom avea rezultate dacă nu vor fi antrenaţi proprietarii de

teren, comunităţile locale, concomitent cu creşterea nivelului de pregătire profesională a

oamenilor de la sate.

Din păcate, rezolvarea acestor probleme, nu a fost luată în considerare în programele

elaborate, pentru dezvoltarea agriculturii pe termen mediu şi mai îndepărtat, iar consecinţele se

văd.

Şi pe plan internaţional, este o tot mai mare preocupare pentru conservarea solurilor şi pentru

revitalizarea terenurilor degradate pe cale naturală şi antropică. Multe ţări şi organisme

internaţionale au apelat la noi modele de rezolvare pentru reinstalarea vegetaţiei, ameliorarea

fertilităţii solurilor şi reconstrucţie ecologică.

Organismele internaţionale ne atrag numai atenţia asupra pericolului degradării solurilor şi

acordă în unele cazuri fonduri pentru realizarea unor programe.

România, are o şcoală proprie în acest domeniu, recunoscută pe plan internaţional, condusă

de academicianul M. Moţoc; rămâne numai luarea măsurilor necesare la toate nivelurile, pentru

trecerea la aplicarea măsurilor şi lucrărilor antierozionale.

Metodele pentru protecţia solurilor şi restaurarea terenurilor degradate din ţara noastră, a fost

stabilite de către instituţiile de cercetare şi staţiunile experimentale, în condiţiile concrete ale

multor zone şi verificate prin introducerea pe mari suprafeţe de teren. Strategul trebuie să fie

statul, cu decizii luate la toate nivelurile.

La stabilirea de strategii, este necesar să avem în vedere faptul că, nimeni nu ne va da bani

pentru executare de lucrări inginereşti, cu excepţia celor punctuale. De aceea, întreaga activitate

trebuie îndepărtată către introducerea de sisteme de cultură cu un grad mare de tehnologizare, dar

specifice zonelor climatice, combinat cu măsuri şi lucrări de amenajare care să asigure protecţia

solurilor, către înierbarea şi împădurirea celor puternic degradate.

Capătă o importanţă deosebită, pentru fundamentarea măsurilor ce trebuie luate la nivel

naţional, local şi la fiecare proprietar şi constituirea din punct de vedere istoric al modului de

folosire şi gospodărire a fondului funciar, mai ales în Transilvania, Bucovina şi Banat.

Ridicare fertilităţii solurilor din zonele de deal şi colinare, prin introducerea în cultură pe

suprafeţe mari de plante amelioratoare şi utilizarea pe scară largă a îngrăşămintelor organice. În

acest fel se va practica şi o agricultură ecologică, prin reducerea folosirii în cantităţi mari a

îngrăşămintelor chimice.

Acest sistem s-a practicat în trecut pe scară largă în Transilvania, mai ales în Ţara

Făgăraşului, făcând să crească valoarea acestor terenuri şi nivelul de viaţă al locuitorilor din

aceste zone. Gospodărirea păşunilor şi fâneţelor se făcea mai bine decât cea a terenurilor arabile.

Numărul mare de animale deţinut de un proprietar, avea în vedere în mare masură,

producerea de îngrăşăminte organice.

Păşunile naturale au devenit cele mai mari focare de degradare ale solului şi a vegetaţiei

ierboase. După 1990, nu au mai fost executate lucrări de ameliorare şi de exploatare raţională a

acestora. Neglijarea lucrărilor de întreţinere pe păşuni a determinat invadarea cu specii fară

valoare nutritivă, afectând productivitatea şi biodiversitatea.

De aceea, se impune urgentarea aprobării de către Parlament a Legii Fondului Pastoral şi

elaborarea în baza acesteia a unui program naţional de ameliorare a pajişteleor naturale şi

implicarea la realizarea lui a comunităţilor locale.

Păşunile este necesar să fie supuse aceluiaşi regim de exploatare ca şi pădurile.

Pe termen lung, capătă o foarte mare importanţă înierbirea şi împădurire a cca 4 milioane ha,

terenuri în pantă afectate de eroziune puternică şi excesivă, asociată cu alunecări de teren şi

ravene, cu constituirea perimetrelor de ameliorare. Cele care vor fi împădurite, este bine să fie

trecute în fondul forestier prin cumpărare de către stat, numai aşa vom avea garanţia gospodăririi

acestor plantaţii conform normelor din silvicultură, precum şi asigurarea liniştei necesare.

Vor trebui împădurite cca 2 milioane ha, din care 700.000 ha până în anul 2020.

Arătăm că în perioada 1820-1830, suprafaţa fondului forestier al ţării era cca 9 milioane ha,

acoperind în primul rând zonele cu potenţial mare de eroziune şi alte procese de versant.

Apare necesitatea, ca proprietarii de terenuri arabile care acceptă înierbarea acestora pe o

perioada de cel puţin 10 ani să fie stimulaţi prin acordarea diferenţei de profit de la arabil la

fâneaţă.

Creşterea suprafeţelor ocupate de păduri şi fâneaţă în multe bazine hidrografice şi în mod

deosebit în Podişul Moldovenesc are în vedere accentuarea degradării mediului. Pădurea şi iarba

sunt crescătoare de mediu, generatoare de apă, aer curat, cu o durată mare în timp.

Prin politici ale statului de lungă durată, trebuie stimulaţi propietarii de terenuri să treacă la

extinderea culturilor furajere şi a cerealelor pe terenurile în pantă, deoarece după anul 1990, mai

ales în Moldova aproape 70% din suprafaţa arabilă lucrată este ocupată de prăşitoare, dar

lucrările agricole se execută din deal în vale.

În S.U.A., în anul 1955, a aparut sistemul care se bazează pe lucrările minime ale solului, în

baza căruia se elaborează proiecte pentru fiecare fiermă. Ceea ce trebuie reţinut este faptul că

unele intervenţii cu lucrări sunt sprijinite de stat. Acest sistem este experimentat şi la noi de către

staţiunea centrală de combatere a eroziunii solului Perieni şi de alte staţiuni de cercetare agricolă.

Extinderea acestui sistem cu lucrări minime ale solului şi în ţara noastră, trebuie făcută cu

mare atenţie având în vedere regimul precipitaţiilor şi starea actuală a terenurilor lucrate.

Se impune şi la noi, elaborarea unor îndrumătoare de nivel mediu prin grija A.S.A.S. şi

M.A.P.M., în scopul generalizării rezultatelor cercetărilor proprii, privind metodele pentru

controlul eroziunii solurilor şi creşterea fertilităţii terenurilor în pantă. S-a discutat mult

necesitatea acestora, dar nu s-a materializat.

Statul trebuie să încurajeze comasarea terenurilor şi asocierea proprietarilor care deţin

terenuri în pantă, prin acordarea de subvenţii, credit şi alte stimulente. Numai în asemenea

condiţii se mai poate asigura realizarea unor lucrări minime de conservarea solurilor.

Sunt necesare programe, pentru reabilitarea lucrărilor executate pe terenurile arabile, în

plantaţiile de vie şi pomi şi a formaţiunilor eroziunii în adâncime, cu rol de protecţie a

acumulărilor de apă, a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, a terenurilor joase şi a altor obiective

social-economice.

Pentru aceasta sunt necesare studii de impact pe bazine hidrografice prin care se stabilesc

priorităţi în funcţie de starea acestora şi de natura pagubelor aduse, soluţii de amenajare, precum

şi sursele de finanţare a lucrărilor.

La baza întregii activităţi de protecţie a solurilor şi ameliorarea terenurilor degradate, este

necesar să stea o lege unitară privind protecţia solurilor, amenajarea bazinelor hidrografice

torenţiale şi reconstrucţia ecologică a terenurilor puternic degradate. Acest act normativ cu

putere de lege, se lasă de mulţi ani aşteptat, fiind sarcina comună a M.A.A.P., M.A.P.M., şi

A.S.A.S.

Fără implicarea organelor locale, a comunităţilor şi a propietarilor de teren, nu este posibilă

realizarea lucrărilor de conservare a solurilor şi în ansamblu înlăturarea dezastrelor naturale. Şi

pe această linie, este necesar să se stabilească prin acte normative, sarcini precise şi răspunderile

care se impun.

De asemenea, este necesar ca cei abilitaţi prin lege, să facă mai mult pentru educarea

oamenilor, pentru schimbarea mentalităţii privind gospodărirea pământului şi protecţia mediului

în spaţiu rural. Să recunoaştem deschis că, s-a făcut foarte puţin pe această linie, iar consecinţele

se văd la fiecare pas.

Rezultă că statul este necesar să intervină cu politici şi strategii, care să conducă la protecţia

solurilor, punându-se accent deosebit pe cadrul legislativ, instituţional, pe facilităţi şi schimbarea

mentalităţii prin instruire.

Propuneri privind reconstrucţia ecologică

Inventarierea tuturor resurselor naturale care pot fi utilizate în dezvoltarea durabilă şi

se cer protejate.

Pornind de la această inventariere, am putea împărţi datele în 2 categorii:

a) Date pentru resurse de interes imediat, pentru care se solicită măsuri, strategii şi

implementări în regim de urgenţă, cum ar fi:

• protecţia solului împotriva eroziunii,

• protecţia pădurilor împotriva tăierilor, care se leagă de protecţia solurilor,

• protecţia apelor freatice contra poluării,

• protecţia şi organizarea bazinelor hidrografice pentru reducerea riscurilor de inundaţie,

• protecţia formelor abrupte de relief împotriva alunecărilor de teren,

• protecţia aerului de emisii toxice şi a arealelor de imisii produse de industrie sau

agricultură.

b) Date de interes mai îndelungat legate de crearea unei infrastructuri de durată a mediului

care implică lucrări de împădurire şi refacere a zonelor pe termen lung. Pentru optimizarea

utilizării raţionale a terenurilor agricole fiecare areal comunal ar trebui să dispună de:

Hărţi comunale cu amplasamentul culturilor agricole şi ale altor utilităţi legate de agricultură

cum ar fi:

- sedii de ferme

- depozite de: seminţe , îngrăşăminte , pesticide , produse finite;

- remize pentru maşini agricole

- grajduri de animale

- unităţi de producţie alimentară şi nealimentară

- alte zone de concentrare umană.

În plus, consultanţa agricolă care ar trebui să fie prezentă la comune ar trebui să dispună de:

- Hărţi privind rotaţia culturilor luând în considerare şi posibilităţi a rotaţiei prin programe

interfamiliare.

- Hărţi privind aplicarea îngrăşămintelor de tot felul.

- Hărţi privind aplicarea pesticidelor în baza unor cartări privind principalele buruieni, boli şi

dăunători din zonă.

- Hărţi şi scheme asupra păşunării raţionale cu animale (îndeosebi oi şi capre).

- Hărţi sau desene privind poziţionarea islazurilor comunale şi a măsurilor preconizate pentru

îmbunătăţirea productivităţii acestora.

Tot ce am scris mai sus, la care se adaugă multe altele legate de conservarea biodiversităţii, şi

mai ales a pădurilor, reprezintă norme ale UE şi devin obligatorii pentru fiecare areal geografic

sau administrativ.