fabule scurte

7/21/2019 Fabule scurte

http://slidepdf.com/reader/full/fabule-scurte 1/14

Fabula este una dintre cele mai vechi specii literare, despre care s-a crezut o lunga perioadade timp ca isi are originile populare in Grecia antica. Insa, datorita izvoarelor sale folclorice,fabula a putut aparea oriunde in lume. Considerat “parintele” fabulei, Esop este cel care,indepartand fabula de basm, a reusit sa amplifice semnificatiile alegoriei, dand creatieipropria functie morlizatoare.

Fabula transpune intamplari din lumea umana in cea animala, dandu-le necuvantatoarelor darulvorbirii pentru a putea spune adevaruri suparatoare despre viciile si insusirile umane. Datoritacaracterului ironic al fabulei, La Fontaine – marele fabuluist francez- isi numea opera : ” O amplacomedie cu mii de vieti in mers / A carei vasta scena e intregul Univers.”

Meritul fabulei este acela ca, desi prezenta in cel mai comic si ironic mod posibil defectele umane,reuseste sa ofere atat copiilor cat si celor mari invataturi pretuioase. Cu totii stim ca “Lupulmoralist” inseamna ipocrizia, “Dreptatea leului” – injustitia, “Cainele si catelul” – parvenitismul,“Padurea si toporul ” – tradarea, “Talerul cu doua fete” – fatarnicia.

C. Vandendorpe spunea că fabula „este ca o enigmă care va fi întotdeauna acompaniată desolu ia sa„ț

Dintre marii creatori de fabule ii amintim pe : Esop, La Fontaine, D.O Ascanio, G. Ranetti,Fedru, Karlov, Grigore Alexandrescu, Anton Pann, Al. Donici, D. Bolintineanu, Ghe. Tautu,C.D Aricescu, C.V. Carp.

Tudor Arghezi, vrand sa prezinte caracterul umoristic al fabulei, a prefatat creatiile lui La Fontainesi Karlov, spunand:

“Fabulă se cheama vechea corciturăDintre pilda bună i caricatură.ș

O minciună blândă-n care se prefacHazurile snoavei scurte-n bobârnac.

Incă de pe vremea robului Esop

N-a fost încercată fără tâlc i scop,și întotdeauna de la el încoace,Ș

Ea în loc de oameni pune dobitoace.”

Dragi copii, va ajutam sa invatati din “pataniile” animalelor si sa nu gresiti si voi asemeni lor! Cititi,fiti drepti, sinceri, cuminti, egali! Fabulele va ajuta sa va dezvoltati atat la scoala cat mai ales caoameni. Cititi si fiti atenti la morala fabulei!

Fabule scurte

Calul vandut si diamantul cumparat

Grigore Alexandrescu

Plin de bucurie mare,

Oarecine îmi spunea

C-a vândut din întâmplareŞi cu un preţ de mirare



Un cal prost ce el avea:

Căci bietul cumpărător,

Zicea el, s-a înşelat

Şi puţin cunoscător

Orice i-am cerut mi-a dat.”

La acestea ce să-i zic?

Atunci n-am răspuns nimic:

Dar peste puţine zile îl văz, însă furios,

Si-mi strigă: “Nu ştii, frate, un mişel, un ticălos,

Ce semăna om de treabă, fără milă m-a-nşelat.

Mi-a vândut o sticlă proastă drept un diamant curat;

Cum ţi se pare aceasta?” - “Zău, aşa cum mi-a părut

Întâmplarea de deunăzi cu calul ce ai vândut.”Strigăm şi protestăm tare

Când nedreptatea cercăm,

Dar mulţi urmăm la-ntâmplare

Fapta ce o defăimăm.

SOARECELE SI PISICAde GRIGORE ALEXANDRESCU

Un oarece de neam, i anume Raton,ș șCe fusese crescut su’ pat la pension,

i care în sfîr it, după un nobil plan,Ș șPetrecea retirat într-un vechi parmazan,Întîlni într-o zi pe chir Pisicovici,Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.Cum că domnul Raton îndată s-a gătitSe o ia la picior, nu e de îndoit.Dar smeritul cotoi, cu ochii în pămînt,Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfînt,Începu a striga: „De ce fugi, domnul meu?

Nu cumva î i fac rău? Nu cumva te gonesc?țBinele oricesc cît de mult îl dorescș

i cît îmi e ti de scump, o tie Dumnezeu!Ș ș șCunosc ce răută i v-au făcut fra ii mei,ț ț

i că ave i cuvînt să vă plînge i de ei;Ș ț țDar eu nu sînt cum crezi; căci chiar asupra lorVeneam să vă slujesc, de vre i un ajutor.țEu carne nu mănînc; ba încă socotesc,De va vrea Dumnezeu, să mă călugăresc.“La ast frumos cuvînt, Raton înduplecat,Văzînd că Dumnezeu de martur e luat,

Î i ceru iertăciuni i-l pofti a veniș șCu neamul oricesc a se-mprieteni,șÎl duse pe la to i, i îl înfă i ăț ș ț ș



Ca un prieten bun ce norocul le dă.Să fi văzut la ei jocuri i veselii!șCăci oarecii cred mult la fisionomii,ș

-a acestui străin atîta de cinstitȘNu le înfă i a nimic de bănuit.ț șDar într-o zi, cînd to i îi deteră un bal,ț

După ce refuză i limbi, i ca caval,ș ș șZicînd că e în post i nu poate mînca,șPe prietenii săi ceru a-mbră i a.ț șCe fel de-mbră i ări! Ce fel de sărutat!ț șPe cî i gura punea,țÎndată îi jertfea;Încît abia doi-trei cu fuga au scăpat.Cotoiul cel smeritE omul ipocrit.

ULIUL I GĂINILEȘ De GRIGORE ALEXANDRESCU

Ion prinse un uliu şi, ducându-l acasă,Îl legă cu o sfoară,Lângă coteţ afară.De o vecinătate aşa primejdioasăGăini, cocoşi şi gâşte întâi se îngroziră,Dar cu-ncetul, cu-ncetul se mai obişnuiră,Începură să vie cât colea să-l privească,Încă şi să-i vorbească.

Uliul cu blândeţe le primi pe toate;Le spuse că se crede din suflet norocitPentru vizita-aceasta cu care l-au cinstit.Dar îi pare rău foarte căci el însuşi nu poateLa dumnealor să vie,Vizita să le-ntoarcă după-a sa datorie.

Mai adăugă însă că dacă dumnealorÎi vor da ajutorCa să poată scăpa,El le făgăduieşte

- Şi Dumnezeu cunoaşte cum vorba şi-o păzeşte -

Că la orice primejdii va şti a le-ajuta:Încă din înălţime, el le va da de ştire,Când asupră-le vulpea va face năvălire.

Astă făgăduialăNu mai lăsă-ndoială;Şi găinile proaste, ce doreau să găseascăPe cineva destoinic să va să le păzească,S-apucară de lucru: azi, mâine, se-ncercară,Şi cu ciocuri, cu unghii, abia îl dezlegară.Uliu-şi luă zborul. Dar se întoarse-ndatăŞi răpi o găină, pe urmă două, trei,Pe urmă câte vrei.

“Ce pază este asta? strigă una cu jale,



Vorba măriei taleEra să ne păzeşti,Iar nu să ne jertfeşti.”

- “O! eu ştiu foarte bine cuvântul ce v-am dat,Şi ce fel m-am jurat.Dar când mă juram astfel, eram legat, supus,

Acum însă sunt slobod şi vă vorbesc de sus”.Eu, de-aş fi fost găină, nu l-aş fi slobozit:Dumnealor au făcut-o şi văz că s-au căit.Uliii sunt cinstiţi,Când sunt nenorociţi.

VULPEA LIBERALAVulpea fară încetareStriga în gura mare

Că de când elefantul peste păduri domneşteTrebile merg la vale (din ce în ce mai rău)şi lumea pătimeşte.Că este nedreptate

Că va să cheltuiascăVeniturile toate

Pentru masa craiască.

De-acestea elefantul cât a luat de ştire,Temându-se de-a dreptul de vreo răzvrătirePe iepure la vulpe cu un bilet trimise

O invita la curte, o-mbrăţişă şi-i zise:“Am aflat jupâneasă că ai mare talent.Vreau sa te pun în pâineŞi începând de mâineÎţi dăm cu mulţumire,Ca un semn de cinstire,Al găinilor noastre întins departament;Caută-ţi bine treaba!” „Pe seama mea te lasă”,Răspunse oratorul şi sărutându-i laba,Se întoarse acasă. În ziua viitoare,Vulpea, ca-ntotdeauna, veni la adunare;Dar acum oblojită, pe sub barbă legatăŞi cu un lipan mare la cap infăşurată. „Ce ai de eşti astfel”? o întrebară toate.- „Îmi este rău de-aseară, mi-e rău pe cât se poate,Şi cu trebile ţării să mă lăsaţi în pace.Craiul ştie ce face;El neîncetat gândeşte la al obştii folos.Adio! Sunt bolnava, m-am înecat cu-n os.”

Cunosc mulţi liberali, la vorbe ei se-ntrec,Dar până la sfârşit cu oase se înec.



Se pare ca ideea noastra de a promova fabulele scurte a fost foarte bine primita de catre copii. Uniidintre voi chiar ne-ati trimis fabule pe care noi nu le-am publicat inca. De la Adrian Erbiceanu am

primit urmatoarea fabula :

Greierele şi furnica

Ca să nu păţească iarăCa mai an, când pe nimicaA cerut un bob sau douăLa vecina sa Furnica,Iar aceasta, şugubeaţă,Făr’ prea multe să-i cuvânteÎl trimise jos, sub grindă,Pentru-n bob, un an să-i cânte,Greierele – fiind făptaşul -Luă cu sine o desagă,Bob cu bob muncind s-o umple

Vara-ntreagă, toamna-ntreagă.Numai că, ajuns la moară,- Rost să-şi facă de bucate -Înlemni văzând că duseO desagă goală-n spate.Pasămite, luându-şi saculŞi fixându-l strâns la gurăNu văzuse cum se cascăDedesubt o crăpătură…

Încolţit de frig şi foameLa Furnică în pridvor

Pentru-o mână de bucateCântă-un greiere de zor.

MORALA:Neglijenţa cu risipaAdunate dau: Nimica.Şi-apoi cânţi cum vrea…Furnica!

Adrian Erbiceanu

ESOP

PASTORULUn pastor isi pierduse la pasune cea mai buna vita pe care o avea. Zadarnic a tot cautat-o inpadure si prin locurile indepartate. N-o gasi. In nevoia sa, el s a rugat lui Jupiter, fagaduindu-iun ied daca-i va arata pe hotul vitei sale. Deodata pastorul s-a trezit in mijlocul padurii, infata unui leu, care se ospata cu ramasitele vitei.

Tremurand de frica s-a rugat din nou de Jupiter care-i indeplinise atat de repede dorinta,fagaduindu-i acum pe cel maibun taur al sau drept jertfa daca-l va indeparta iarasi pe hot si-lva mantui astfel de ghearele leului.

MORALA : Nu intotdeanua ne bucura indeplinirea unei dorinte!



VULTURUL si CIOARA

Un vultur se repezi din inaltimea cerului drept spre miel si apucandu-l cu picioarele il rapi cuusurinta. O cioara vazuse asta si se credea tot atat de puternica se repezi la un berbec. Darzadarnic se opinti sa-l ridice. Nu numai ca nu fu in stare, dar pe deasupra se ma si incurca inlana sa, asa ca nu mai fu in stare sa zboare mai departe.

Cand ciobanul o vazu cum se zbate, o prinse , ii tunse aripile si o dete copiilor sai ca jucarie. ”Taticule- intrebara copiii bucurosi- care este numele acestei pasari?” ” Acum un ceas – raspunse pastorul – ea se credea vultur, dar acum trebuie sa-si dea seama ca nu- i decat obiata cioara.”

MORALA: Masoara-ti puterile inainte de a face ceva. Altfel risti sa te faci de ras!

LA FONTAINE

Victoria Invataturii După cum o să vedeţi,Zice-se că ar fi fost,Mai demult,Doi târgoveţi:Un bogat-semeţ şi prost-Şi-un sărac ,-băiat isteţ.Sând de vorbă pe o dreavă,Se treziră la gâlceavă.Cel bogat , om certăreţ

Pretindea că-i mai de preţŞi se cade ca oricineCu respect să i se-închine(banii au şi ei un rost:merite dau celui prost!)-Prietene, ascultă-mă pe mine,eu socotesc că nu ţi se cuvinesă fii cinstit ca om de rangul meu.Poţi tu să dai ospeţe cum dau eu?…Te văd citind.La ce-ţi serveşte în viaţa,Când ai palatul în pod – o chichineaţă-

Şi vara porţi , ca iarna, aceeaşi haină sumbră,Iar ca lacheu statornic ai propria ta umbră?Republicii nu-i trebuiesc golanii,Ci cei ce ştiu să-şi cheltuiască banii.Cu mesele şi luxul, eu risipesc comori.Pe urma mea trăiesc, cum ştii prea bine,Atâţia meseriaşi şi negustoriŞi câte un pârlit de scrip, ca tine…I-ar fi răspuns săracul aşa cum se cuvine,Dar a tăcut, având prea mult de spus.Şi iată că războiul l-a răzbunat mai bine,Căci fără milă, Marte, oraşul le-a distrus.În alt oraş săracul, om cult şi renumit,Fu găzduit, cinstit şi răsplătit,În timp ce bogătaşul , acum sărac şi prost,



Rămase fără adăpost…

Păţania a limpezit gălceava:Vârtejul soartei spulberă doar pleavaLăsând pe loc grăunţele de aur.Invătătura-i pururi un tezaur.

Gaiţa împodobită cu pene de păunO Gaiţă din cele mai viclenevăzând un biet Păun ce năpârlea,s-a-mpodobit cu mândrele lui peneşi printre alţi păuni se păunea.

Recunoscănd-o, însă, nu ştiu cine,ce huidulială ,ce ciocăneală,ce ruşine!

La gaiţe voind să fugă,şi gaiţele o alungă!

Mai sunt şi astăzi, din păcate,şi printre noi asemenea eroi;eu, însă, ţin să nu vorbesc de voi,plagiatori cu pene-mprumutate!

Victoria învă ăturiițDupă cum o să vedeţi,Zice-se că ar fi fost,

Mai demult,Doi târgoveţi:Un bogat-semeţ şi prost-Şi-un sărac ,-băiat isteţ.Sând de vorbă pe o dreavă,Se treziră la gâlceavă.Cel bogat , om certăreţPretindea că-i mai de preţŞi se cade ca oricineCu respect să i se-închine(banii au şi ei un rost:

merite dau celui prost!)-Prietene, ascultă-mă pe mine,eu socotesc că nu ţi se cuvinesă fii cinstit ca om de rangul meu.Poţi tu să dai ospeţe cum dau eu?…Te văd citind.La ce-ţi serveşte în viaţa,Când ai palatul în pod – o chichineaţă-Şi vara porţi , ca iarna, aceeaşi haină sumbră,Iar ca lacheu statornic ai propria ta umbră?Republicii nu-i trebuiesc golanii,Ci cei ce ştiu să-şi cheltuiască banii.

Cu mesele şi luxul, eu risipesc comori.Pe urma mea trăiesc, cum ştii prea bine,Atâţia meseriaşi şi negustori



Şi câte un pârlit de scrip, ca tine…I-ar fi răspuns săracul aşa cum se cuvine,Dar a tăcut, având prea mult de spus.Şi iată că războiul l-a răzbunat mai bine,Căci fără milă, Marte, oraşul le-a distrus.În alt oraş săracul, om cult şi renumit,

Fu găzduit, cinstit şi răsplătit,În timp ce bogătaşul , acum sărac şi prost,Rămase fără adăpost…

Păţania a limpezit gălceava:Vârtejul soartei spulberă doar pleavaLăsând pe loc grăunţele de aur.Invătătura-i pururi un tezaur.

CASA LUI SOCRATESocrate, marele-nţelept

de construit se apucase,Dar cunoscuţii, pe nedrept,

îi tot găseau mereu ponoase.Căci oamenii-s croiţi pe prici.Şi mulţi spuneau că li se parecă-s încăperile prea mici,când omul e atât de mare!Socrate le-a răspuns, aici:-” Aşa cum sunt, de-aş fi măcar în staresă le ticsesc cu-adevăraţi amici!”

Prietenii?..N-ai boabe în hambar, cîţi vezi c-apar…Prietenia-i însă lucru rar!

Leul şi măgarul la vânătoareMonarhul dobitoacelor, năprasnic,Voia să dea , de ziua lui, un praznicşi chibzui să facă o mare vânătoare,de urşi , de cerbi, de lupi, de căprioare şi de mistreţi,că el nu-şi pierde vremea cu vrăbii sau sticleţi.

Şi ca să scoată grabnic vânatul din unghere,

L-a pus pe Măgărilă într-un tufiş, să zbiere.Iar când porni să ragă din răsputeri Măgarul,dezlănţuit deodată, ca viforul în toi,ai fi jurat că sună din surle tot Tartarul (infernul)ca-n ziua Judecăţii de Apoi.De răgete-ngrozindu-se de-a binele,pornind innebunite spre zăvoi,cădeau în gheara Leului jivinele.- “Vezi, zise Măgărilă, uitându-se la ele,ce-am săvârşit cu răgetele mele?”- Da, îi răspunse Leul, cumplit ai mai răgit,că eu – cât sunt de Leu – m-aş fi-ngrozit,de nu aveam – ca toate jivinele – habarcă eşti, aşa cum eşti, doar un măgar…”



De-ar fi-ndrăznit, să supăra Măgarulde spuse si de ton;dar, chibzuit, şi-a îndurat amarul,că nu-i, de felul lui, un fanfaron.

Paunul nemultumit

Păunul, stând în fa a Junonei, se jelea:ț- Zei ă, preamarită, sunt un nedreptatit!țAscultă-mă, i-ai să-n elegi durerea mea.ș țMi-ai dat un glas atât de răgu it,șCă n-am gasit în lume pe nimenea sa-i placă;Pe când Privighetoarea, o pasăre săracă,Atît de dulce cîntă, cu voce-atît de clară,De parcă-ar fi ea însă i întreaga primavara!șJunona, supărată, l-a certat:- Să nu te-aud, pizma neru inat!ș ș

Tu geloze ti Privighetoarea i spui ca glasul i-e urât;ș ș țDar porti la gâtUn curcubeu cu-o suta de feluri de culoriSi desfă ori,șPe coada ta-nstelată, podoabe mai bogateDecât un galantar de nestemateMai e vreo pasare sub soareCu straie-atât de-ncântătoare?Orice-animal î i are o însu ire-a lui,ș șPe toate sa le aibă nici unul însă nu-i!Putere are unul, iar celalalt – mărire;

U or în zborul lui e oimul, vitează-a vulturului fire;ș șV-aduce corbul prevestire,Iar ciorile va-arata sa va feriti de rău.Sunt toti îndestula i cum se găsesc,ț

i nu cârtescȘSă încetezi cu plânsul tău,Că dacă nu, te jumulesc!

COCOSUL si PERLA

Un cocosel – el stie cum- aflase,

tot scormonind, o perla minunata.Si s-a dus cu dansa de indatala mesterul de pietre pretioase.

- Cred ca-i de pret. Ti-o dau de vreisa-mi dai pe ea un bob de mei!

Tot cam asa un june natafletA mostenit un manuscris de pret.si s-a dus cu el la un librar- Cred ca e bun, desi nu am habar.Doar asta este treaba dumitale,Eu ti l-as da pe cateva parale!

MORALA: Invata sa pretuiesti lucrurile de valoare! Nu le nesocoti importanta!



LEUL BIRUT DE OM

Se arata intr-un tablouUn leu ne-nchipuit de mare,alaturea de un erouce izbutise sa-l doboare.

Trecand un leu naprasnic, le-nchise-ndata gura, spunandu-le limbutilor ca si picturae buna , ca da unora prilej sa para cel putin ca sunt viteji.” Artistii pot pe multi sa-nflacarezecu fantezia lor inaripata.O, dac-ar sti si leii sa picteze,ati mai vedea si adevarul cum arata!

MORALA : Nu exagera! cineva le va spune tuturor ca nu ai puterea pe care sustii ca o ai!

CORBUL si VULPOIUL

Jupanul corb pe-un arbore cocotat,Un cas in ciocul sau tinea;Vulpoiul hatru, de miros purtatA inceput cu laude sa-l ia:“Marite corb, adanc ne-am inchinat!Ca de mandrete, Doamne si cat esti de frumos!N-as vrea sa mint, dar daca vocea taNu-i, decat ale tale pene mai prejos,Esti Fenix intre pasari, si crede, pe dreptate.”Cand corbu-aude-acestesalta de bucurie,Si, cum ii este glasul, vrand s-arate,

Deschide-o clipa ciocul, lasand sa-i cada casul.Vulpoiul ia si zice : “Invete coconasul,Ca-n veci lingusitoru-a ospatatPe seama celui ce cuvantul i-l asculta.Pe-aceasta-nvatatura, un cas, nu-i plata multa.”Jupaul corb, sfios si rusinat.Jura sa nu mai faca la fel – de n-a uitat.

VULPEA si STRUGURIIO vulpe gasconeza, normanda – altii zic,De foame scorojita, vazu-ntr-un parmaclacDe vita – struguri copti aproape,De-o coaje brumarie imbracati.Vicleana, ar fi vrut in gatu-i sa-i ingroape;Dar cum erau cam sus ei agatati:Ea spuse:” sunt prea acri si-s buni pentru mojici.”

MORALA: Cand nu-i putere, alta ce-o sa zici?

CALUL si MAGARULIn viata unui altui sa-si dea ajutorareVecinul tau, in clipele cand moare,



Asupra ta, povara lui o trece.Magarul pe un cal il insotea odata,Acesta isi ducea doar hamul sau in spate,Si bietul urechiat era-ncarcat cat zece.El zise calului sa-l sprijine-o bucata:Altminteri nu intra cu suflet in cetate.

” O rugaminte barem – n-o fi cu suparare:Povara jumatate – nu este-un lucru mare”.Dar calul nici s-auda, ba dete …si-un stranut”Dar cand de greutate, magarul a cazut,Atunci simti si calul a sa vina,Pe dansul la caruta-l inhamara,Sa duca a magarului povaraSi pielea-i, pe deasupra,in spate sa i-o tina.

MORALA : ajuta-i pe cei de langa tine.

AL. DONICI RACUL, BROASCA si STIUCA

Racu, broasca si o stiucaIntr-o zi s-au apucat,De pe mal in iaz s-aducaUn sac cu grau incarcat.Si la el tot se inhamara:Trag, intind dar ieu de samaCa sacu sta neclintit,

Caci se tragea neunit.Racul inapoi se daBroasca tot in sus salta,Stiuca tare se izbeaSi nimic nu ispravea.Nu stiu cine-i vinovat,Insa, pe cat am aflat,Sacul in iaz nu s-au tras,Ce tot pe loc au ramas.Asa-i si la omenire,Cand in obstii nu-iunire:Nicio treaba nu se face

Cu izbanda si cu pace.

MUSCADe la arat un plugVenea incet spre casaSi, la un bou pe jug,O musca s-asezasa.Iar ei spre-ntampinareO alta musca-n zborIi face intrebare:

“- De unde, draga sor’?“- Si mai intrebi de unde!”Ei musca ii raspunde



Cu-n aer suparat -” Au nu pricepi ce facem?Nu vezi ca noi ne-ntoarcemDin camp, de la arat!”

Spre lauda desartaMulti zic: noi am lucrat,

Cand ei lucreaza-n fapta,Ca musca la arat.

MORALA : nu te lauda cu munca altuia si nu iti insusi eforturile acestuia. Nu vei fi delocapreciat de catre cei din jurul tau!

GEORGE TOPARCEANU

Bivolul si cotofana

Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,Se plimba o cotofanaCand in sus si cand in jos.Un catel trecand pe-acolo s-a oprit mirat in loc:- Ah, ce mare dobitoc!Nu-l credeam asa de prostSa ia-n spate pe oricine…Ia stai, frate, ca e rostSa ma plimbe si pe mine!Cugetand asa, se trage indarat sa-si faca vant,

Se piteste la pamantSi de-odata – zdup! – ii sareBivolului in spinare…Ce s-a intamplat pe urma nu e greu de-nchipuit.Apucat cam fara veste, bivolul a tresarit,Dar i-a fost destul o clipa sa se scuture, si-apoiSa-l rastoarne, Sa-l ia-n coarneSi cat colo sa-l arunce, ca pe-o zdreanta in trifoi.- Ce-ai gandit tu oare, javra? Au, crezut-ai ca sunt mort?Cotofana, treaca-mearga, pe spinare o suportCa ma apara de muste, de tantari si de tauni

Si de alte spurcaciuni…Pe cand tu, potaie proasta, cam ce slujba poti sa-mi faci?Nu mi-ar fi rusine mie de vitei si de malaci,Bivol mare si puternic, gospodar cu greutate,Sa te port degeaba-n spate?…

Uliul şi găinile

Ion prinse un uliu şi, ducându-l acasă,

Îl legă cu o sfoară,Lângă coteţ afară.De o vecinătate aşa primejdioasă



Găini, cocoşi şi gâşte întâi se îngroziră,Dar cu-ncetul, cu-ncetul se mai obişnuiră,Începură să vie cât colea să-l privească,Încă şi să-i vorbească.

Uliul cu blândeţe le primi pe toate;

Le spuse că se crede din suflet norocitPentru vizita-aceasta cu care l-au cinstit.Dar îi pare rău foarte căci el însuşi nu poateLa dumnealor să vie,Vizita să le-ntoarcă după-a sa datorie.

Mai adăugă însă că dacă dumnealor Îi vor da ajutor Ca să poată scăpa,El le făgăduieşte

- Şi Dumnezeu cunoaşte cum vorba şi-o păzeşte -Că la orice primejdii va şti a le-ajuta:Încă din înălţime, el le va da de ştire,Când asupră-le vulpea va face năvălire.

Astă făgăduială Nu mai lăsă-ndoială;Şi găinile proaste, ce doreau să găseascăPe cineva destoinic să va să le păzească,S-apucară de lucru: azi, mâine, se-ncercară,Şi cu ciocuri, cu unghii, abia îl dezlegară.Uliu-şi luă zborul. Dar se întoarse-ndatăŞi răpi o găină, pe urmă două, trei,Pe urmă câte vrei.

"Ce pază este asta? strigă una cu jale,Vorba măriei taleEra să ne păzeşti,Iar nu să ne jertfeşti."

- "O! eu ştiu foarte bine cuvântul ce v-am dat,Şi ce fel m-am jurat.Dar când mă juram astfel, eram legat, supus,

Acum însă sunt slobod şi vă vorbesc de sus".

Eu, de-aş fi fost găină, nu l-aş fi slobozit:Dumnealor au făcut-o şi văz că s-au căit.Uliii sunt cinstiţi,Când sunt nenorociţi.

SUPARAT BADEA DE-ASEARA, NU-I BAISUPARAT BADEA DE-ASEARA, NU-I BAI



CA NU AM IESIT AFARA,CA NU AM IESIT AFARA, NU-I BAI

N-AM IESIT CA N-AM PUTUT, NU-I BAI N-AM IESIT CA N-AM PUTUT, NU-I BAIMI-A DAT MAMA DE CERNUT

MI-A DAT MAMA DE CERNUT, NU-I BAISI MI-A DAT O SITA DEASA, NU-I BAISI MI-A DAT O SITA DEASA, NU-I BAISA NU POT IESI DIN CASASA NU POT IESI DIN CASA, NU-I BAI

EU AM LUAT UNA MAI RARA, NU-I BAIEU AM LUAT UNA MAI RARA, NU-I BAISI AM IESIT LA BADEA AFARASI AM IESIT LA BADEA AFARA, NU-I BAI

CAND A FOST LA SARUTAT, NU-I BAICAND A FOST LA SARUTAT, NU-I BAIM-O CHEMAT LA FRAMANTATM-O CHEMAT LA FRAMANTAT NU-I BAI

fabule scurte

Documents