- CURS -

1. ADMINISTRAREA TEMELOR PENTRU ACASATema pentru acasa: orice sarcina incredintata pacientului pentru a fi efectuata in intervalul dintre sedintele de terapie, aceasta putand fi comportamentala, automonitorizare, exercitiu fizic, observatie etc

a devenit baza terapiilor cognitiv-comportamentale, fiind adesea utilizata de numerosi terapeuti de orientari diferite este considerata parte integranta a procesului de schimbare

imbunatateste considerabil rezultatele terapiei, putand ajuta pacientii sa se restabileasca mai rapid si sa se mentina astfel

favorizeaza invatarea pe plan experimental si permite extrapolarea cunostintelor din terapie in viata reala

consolideaza cunostintele pacientului dobandite in cursul unei sedinte si sa le mentina vii

poate servi la intelegerea dorintei reale de schimbare a pacientului

poate ajuta membrii familiei sa cunoasca anumite aspecte ale tulburarii pacientului sau strategii eficiente de sustinere

prescrierea ei este un mesaj de colaborare, ce comunica pacientilor rolul crucial in procesul schimbarii

esenta unei terapii eficiente consta in capacitatea terapeutului de a-l determina pe pacient sa se angajeze in activitati noi si diferite si intre sedintele de psihoterapie

fara sarcini terapeutice pentru acasa, este putin probabil sa se produca modificari semnificative in anumite tulburari

Psihoterapeutul trebuie sa tina cont de urmatoarele cerinte in prescrierea sarcinilor: sa fie explicit si clar cu privire la sarcinile pe care vrea sa le indeplineasca pacientul

sa specifice frecventa exacta, timpul de desfasurare si durata fiecarei sarcini

sa stabileasca cat de pertinenta si relevanta este sarcina terapeutica

sa stabileasca daca sarcina respectiva nu este considerata de pacient ca fiind prea mare consumatoare de timp

sa se asigure ca sarcina nu constituie o sursa de amenintare pentru pacient

sa inceapa cu sarcinile mai usor de indeplinit

sa prezinte sarcinile pentru acasa mai degraba ca sugestii decat sub forma unor instructiuni

2. CLASIFICAREA SARCINILOR IN HIPNOZA ERIKSONIANADoua tipuri de sarcini:

1. Directe/congruente

2. Indirecte/incongruente

Pot fi date in timpul sedintei de terapie sau in afara sedintei de terapie.1. Sarcinile directe (congruente) date in afara sedintei de terapie

Traditionale:

pot fi folosite in foarte multe moduri, unui pacient caruia nu-i place sa se ingrijeasca, i se poate da sarcina sa se ferchezuiasca pentru terapie

lanseaza pacientul intr-o suita de activitati care ii permit sa se perceapa intr-un mod diferit, disonanta cognitiva astfel creata poate sa conduca la schimbari constructive

o problema poate fi ca deseori pacientul le-a incercat si nu au dat rezultate

Centrate pe solutie:

directioneaza pacientul spre cautarea exceptiilor, aceasta creand o perspectiva adecvata

accesarea si organizarea punctelor tari promoveaza o disonanta cognitiva si lucreaza la nivelul schimbarii atitudinilor

jurnalul de victorie inregistrarea de evenimente pozitive si de situatii in care subiectul a avut succes si care sunt notate undeva

intrebarea miracol Daca un miracol ar avea loc peste noapte si problema dvs ar disparea, ce ati face mai intai, cum ati reactiona?, punand aceasta intrebare, pacientii sunt incurajati sa se comporte ca si cum miracolul deja s-a intamplat, astfel producandu-se schimbarea2. Sarcinile directe (congruente) date in timpul sedintei de terapiei

sarcinile direct date in afara sedintei de terapiei ar putea sa nu functioneze la anumiti pacienti si atunci terapeutul recurge la cele in timpul terapiei

pot fi mult mai bine monitorizate de catre terapeut

multe dintre sarcinile utilizate in afara terapiei pot fi utilizate si in timpul sedintelor utilizarea fanteziei sau hipnoza traditionala pot fi considerate ca facand parte din aceasta categorie

un aspecte important este mentinerea flexibilitatii terapeutului, daca sarcinile congruente nu dau roade, atunci se utilizeaza cele incongruente3. Sarcinile indirecte (incongruente) date in afara sedintei de terapie

cu cat intampinam mai multa rezistenta, cu atat vom utiliza mai multe metode indirecte si incongruente

sunt deseori simbolice si paradoxale prin natura lor

par ilogice si chiar manipulative, dar terapeutul poate intampina ilogicul cu un ilogic constructiv

sunt cele mai bune atunci cand reprezinta o cale de a oferi solutii de impachetare a cadoului

Intentia paradoxala

a fost folosita drept cale de acces la anxietatea anticipatorie

problemele de anxietate sunt agravate de anticiparea a ceea ce credem ca se va intampla, prin urmare, anxietatea a fost divizata in doua parti: anxietatea in sine si anxietatea anticipatorie

daca modificam ceva in anxietatea anticipatorie, putem schimba anxietatea in sine

ideea este sa construiesti scenariul cel mai grav cu putina, atat de absurd incat pacientul sa fie fortat sa simta cea mai teribila frica, tonul terapeutului trebuie sa stimuleze umorul pacientului

Prescrierea simptomului

asemanatoare cu intentia paradoxala

reguli menite sa sporeasca eficienta: nu trebuie sa ne adresam intregii probleme si sa prescriem doar un element al complexului de simptome, sa alegem cu grija un loc, un context, sa cautam o solutie interactiva, sa creem o sarcina benigna

are trei pasi: pregatirea empatia initiala de care da dovada terapeutul, interventia sarcina prescrisa, parcurgerea motivul pentru care a fost urmata sarcina incluzand indicatiile cu privire la ceea ce s-ar putea realiza

Crearea ambiguitatii

terapeutul ofera sarcini benigne pacientului, uneori nestiind nici el de ce a dat sarcina respectiva

de exemplu, poate sa ii zica pacientului ca saptamana viitoare sa mearga sa aprinda o lumanare in fiecare seara, pe urma sa se intoarca si sa ii explice de ce i-a dat sarcina respectiva

pacientii invata cel mai bine atunci cand fac sau realizeaza ceva, transformand o sarcina ambigua intr-un pas terapeutic

sarcinile ambigue ar trebui sa fie benigne si sa transmita respecte fata de pacient

ideea este sa nu-l pacalesti ca a scapat de problema

Folosirea ritualurilor

sarcini complexe simbolice si congruente, care poate fi data unui pacient ca mijloc de infrangere a propriilor dureri sau in scopul autodescoperirii

utilizarea sarcinilor absurde pentru a dezintegra problemele pacientilor

terapeutul trebuie sa prezinte sarcina intr-o maniera in care pacientul sa se simta sustinut si respectat

Terapia prin incercari dificile

il aduce pe pacient in situatia in care ii este greu sa-si mai mentina simptomul

exemplul pacientului cu insomnie: acesta ura lustruirea podelelor sale de lemn, asa ca l-a pus sa lustruiasca podelele in fiecare noaptea timp de 4 nopti, astfel ca in a4a noapte, a decis sa se odihneasca putin inainte de a incepe sa faca acest lucru, si atunci a dormit toata noaptea pentru ca ar fi facut orice ca sa evite sa lustruiasca podelele, chiar si sa doarma.

4. Sarcinile indirecte (incongruente) date in timpul sedintei de terapie

Inducerea fobiei in transa hipnotica

unui pacient i se poate induce fobia in transa hipnotica in locul situatiei reale

pacientul manifesta simptomul in timpul terapiei, nu in avion

aceasta schimbare poate deveni semnificativa pentru schimbarea intregii probleme

Puzzle-urile

pot fi utilizate ca sarcini simbolice

pentru a-i demonstra unui pacient ca unele probleme pot fi rezolvate cel mai bine la nivel inconstient, i se poate da un puzzle care este cel mai bine rezolvat cu mainile, fara sa se gandeasca

Sculptarea problemei pacientului

implicarea terapeutului intr-un joc de rol, sculptand intr-o forma care reprezinta un aspect din problema pacientului

pacientul este rugat sa spuna cum sa modeleze o sculptura care sa semene cu problema sa, astfel luand problema si facand-o fizica, terapeutul poate descoperi cai de acces in lumea pacientului si interveni

pacientul capata o noua pespectiva cu privire la un aspect legat de propria persoana, deschizand calea unor modificari

Aspecte complementare

pacientii isi pot autoadministra diverse sarcini

de asemenea si terapeutii pot face asta3. PSIHOTERAPIA SCURTA STRATEGICA

Psihoterapia scurta strategica are o durata de 10 sedinte sau mai putin, se focalizeaza pe eliminarea simptomelor si pe rezolvarea problemelor cu care pacientul vine la terapie.

succesul ei consta in redefinirea situatiei si modificarea perceptiei pacientului cu privire la realitate, care il forteaza sa adopte solutii disfunctionale

trecutul si istoria pacientului servesc doar pentru a ne informa in legatura cu selectia strategiilor, in niciun caz nu va forma baza in sine a procedurii asa cum se intampla in psihanaliza

inca de la prima intalnire, terapeutul va lua in considerare urmatoarele aspecte: ce se intampla in interiorul relatiilor interdependente ale pacientului, cu sine, cu ceilalti si cu lumea in general, modul in care problema prezentata de pacient este perpetuata in interiorul acestor trei patternuri, modul in care pacientul a incercat sa-si rezolve problemele, cum poate fi aceasta problema modificata

Etape de tratament:1. Prima intalnire terapeutica si construirea relatiei terapeutice: intalnirea initiala dintre terapeut si client are o mare importanta asupra terapiei

scopul prioritar este de a se crea o atmosfera pozitiva de incredere in care terapeutul poate sa adune informatii care vor putea fi utilizate in pregatirea interventiei

terapeutul trebuie sa se adapteze cadruuil reprezentational al pacientului

un terapeut bun stimuleaza increderea si motivatia pacientului, oferind sugestii pozitive si conducandu-l, fara sa intre in contradictie cu convingerile acestuia

2. Definirea problemei: terapeutul trebuie sa se concentreze pe problema prezentata de pacient

trebuie sa acorde atentie asupra a ceea ce experimenteaza pacientul, pentru a defini problema acestuia

pentru a defini problema, terapeutul trebuie sa aiba in vedere cateva caracteristici generale ale problemelor umane care il vor ajuta la definirea unei situatii specifice: relatia persoanei cu ea insasi, cu ceilalti si cu lumea, cu mediul social3. Acordul cu privire la obiectivele terapiei

definirea obiectivelor terapiei are o mare importanta din doua motive: constituie un ghid pentru terapeut, iar pentru pacient constituie o sugestie pozitiva, discutia si acordul putand sa intareasca acceptul pacientului si angajarea lui in a obtine rezultate pozitive

pacientul se simte implicat in mod activ in procesul terapeutic, mesajul transmis fiind cred ca vei putea sa duci la bun sfarsit rezolvarea problemelor tale este foarte important ca terapeutul sa nu exercite prea mare presiune si sa provoace astfel anxietate pacientului, ci mai degraba sa-l angajeze intr-un proces de atingere graduala a unor scopuri preliminare mai mici

pacientul nu trebuie sa se simta fortat sa se schimbe, avand stabilite scopuri concrete si specifice

4. Identificarea sistemului perceptiv-relational care mentine problema

odata ce terapeutul a parcurs primele trei faze ale tratamentului, el va studia cu atentie situatia pacientului, pentru a determina aspectele esentiale care mentina problema

terapeutul trebuie sa inteleaga cum este mentinuta aceasta problema si asupra caror factori trebuie sa actioneze pentru a se asigura succesul

adeseori solutiile prea des incercate de pacient pentru a-si rezolva problema, sunt tocmai cele care o mentin in continuare

trebuie sa judece fiecare caz in mod individual si sa decida care este momentul cel mai eficient sa intervina la nivelul sistemului perceptiv-reactional disfunctional al pacientului5. Elaborarea terapiei si a strategiilor de schimbare

nu este legitim sa examinam strategiile terapeutice in afara contextului in care acestea sunt dezvoltate si utilizate

interactiunea terapeut-pacient este foarte importanta si contribuie la schimbare, simplul fapt ca acestia comunica poate produce efecte terapeutice

procesul terapiei prin el insusi este o strategie terapeutica, in care terapia trebuie sa se adapteze pacientului si nu pacientul terapiei

terapeutul trebuie sa invete limbajul pacientului si sistemul sau reprezentational astfel incat sa prezinte interventiile intr-un mod in care pacientul sa le accepte cu usurinta6. Terminarea terapiei

sedinta finala joaca un rol important, scopul ei fiind de a consolida autonomia pacientului si se realizeaza prin oferirea unui rezumat al intregii terapii

este crucial pentru pacient pentru ca va putea sa-si castige autonomia, va putea sa recunoasca faptul ca realitatea a fost schimbata datorita acestor interventii accentueaza modul in care persoana este capabila sa adopte strategii sanatoaseProceduri terapeutice1. Actiuni si comunicare terapeuticaA invata limbajul pacientului

scopul este de a-l face pe pacient sa se simta cat mai in largul sau, in acest mod putand sa-l influenteze in mod gradat, prin sugestii si instructiuni paradoxale este important sa adoptam strategii de comunicare eficiente, menite sa-i permita terapeutului sa-l influenteze pe pacient cat mai rapid posibil

intr-unul din studiile lui Robert Cialdini, s-a constatat ca agentii de vanzare care seamana intr-un anume mod cu clientii lor, incheie mai repede contractele; clientii nu realizeaza ca agentii de vanzare sunt instruiti sa imite limbajul lor si sa intre in rezonanta cu ei

Recadrarea

una dintre cele mai subtile tehnici de persuasiune

ea schimba nu numai perceptia individului cu privire la realitate, dar si semnificatia acesteia asupra persoanei respective

a pune acelasi fapt intr-un context diferit de semnificatie si a-l privi dintr-o alta perspectiva, ii schimba valoarea in mod radical

poate fi obtinuta fie pur verbal, fie prin intermediul anumitor actiuni care vor conduce persoana sa-si schimbe perceptia cu privire la realitate

poate varia in complexitateEvitarea formularilor negative

formularile cu privire la ideile sau comportamentul unei persoane sunt percepute ca un repros, nefacand altceva decat sa provoace rezistenta

terapeutul va incerca sa reformuleze ideile negative, facandu-le pozitive chiar daca comportamentul pacientului este in mod evident disfunctional, este mult mai productiv sa fim alaturi de el, sa-l ajutam sa se simta in largul lui si apoi sa-i oferim sugestii cu privire la modul in care sa-si modifice comportamentulUtilizarea paradoxurilor si a patternurilor de comunicare paradoxala

un paradox logic este o afirmatie atat falsa cat si adevarata, atat corecta cat si incorectsa

utilizarea paradoxului in terapie este extrem de eficienta in diversele situatii comportamentale de autointarire care intretin problema pacientului poate destrama cercul vicios al comportamentului repetitiv care constituie o solutie incercata, patternul din care pacientul nu se poate desprinde destabilizeaza sistemul de perceptii si de reactii cu privire la realitatea pacientului

Utilizarea rezistentelor

are o mare valoare in terapie, energia investita in rezistenta poate fi redirectionata catre atingerea obiectivelor

rezistenta insasi poate fi prescrisa paradoxal si apoi manipulata terapeutic

se creaza o legatura terapeutica dubla: rezistenta pacientului devine o prescriere prin ea insasi, iar reactia ulterioara a pacientului constituie procesul terapeutic

efectul primar al rezistentei va fi eliminat, iar energia care ii sta la baza va fi pusa in serviciul schimbarii

o rezistenta prescrisa, de fapt, inceteaza sa mai fie rezistenta si devine complianta

Utilizarea metaforelor, anecdotelor si povestilor

sunt redate evenimente care implica alte persoane

aceste strategii ii permit pacientului sa comunice, intr-o maniera indirecta si subtila, diverse mesaje, adeseori oamenii identificandu-se si proiectand diverse ganduri sau emotii asupra diverselor personaje

minimizeaza rezistenta deoarece pacientilor nu li cere sa faca nimic, iar opiniile nu le sunt criticate

mesajul este introdus intr-o maniera deghizata

2. Prescrierile comportamentale

sunt realizate de catre pacient intre sedintele de terapie

joaca un rol fundamental in terapia strategica

determina experiente concrete de schimbare a realitatii in afara cadrului terapeutic

atunci cand pacientul actioneaza singur in viata de zi cu zi, el va putea sa-si demonstreze foarte bine propria sa abilitate de a schimba situatiile problematice

asemenea experiente sunt tangibile si sunt o dovada indiscutabila a abilitatii lor de a depasi propriile dificultati

Trei tipuri de prescrieri comportamentale

Directa instructiuni clare de realizare a unor actiuni, care isi propun rezolvarea unei probleme sau atingerea unei serii de obiective; terapeutul poate utiliza prescrierile directe, ajutandu-l pe pacient sa gestioneze in mod corect situatiile care inainte erau problematice;

Indirecte sunt injoctiuni comportamentale ale caror obiective sunt ascunse si camuflate, terapeutul prescrie o actiune care va produce un rezultat diferit fata de cel care fusese aparent specificat; Paradoxale deriva din utilizarea paradoxului; pacientul se gaseste intr-o situatie paradoxala, fiind nevoit sa realizeze actiune voluntare care inainte erau involuntare si de necontrolat si pe care a incercat sa le evite, asadar, simptomul nu mai este spontan si de necontrolat4. UTILIZAREA ACCEPTARII IN TERAPIA INTEGRATIVA DE CUPLU

acceptarea este principalul ingredient al tratamentului pacientii sunt antrenati sa actioneze mai degraba conform unui plan sau scop anume, decat sa fie condusi de un impuls de moment evidentiaza nevoia de a trai o experienta emotionala, nu de a o evita, de a gestiona impulsurile emotionale si comportamentale si de a nu actiona confiorm dispozitiei

termenul acceptare implica atat imagini pozitive, cat si negative

in terapia de cuplu, termenul se refera mai mult la a intelege partenerul asa cum este si de a-l accepta pentru ceea ce este

acceptarea este diadica, scopul fiind acela de a structura sedintele in asa fel incat partenerii de cuplu sa vorbeasca intr-o maniera in care acceptarea sa fie stimulata

in cadrul evaluarii cuplului sunt investigate urmatoarele aspecte: cat de destins este cuplul, cat de implicati sunt partenerii in relatie, care sunt neintelegerile care ii separa, de ce constituie aceste neintelegeri o problema, care sunt lucrurile care ii tin uniti, cum poate terapia sa-i ajute

sufletul acceptarii este sa experimentezei emotiile ca pe ceva ce pur si simplu exista, nu ca pe ceva de care sa te feresti, si de a privi partenerul ca o persoana care se comporta in cel mai bun mod in care poate, adaptandu-se la mediul sau inconjurator

Formularea cazului

acceptarea are doua componente: a ajuta partenerii sa transpuna conflictul intr-o sansa la intimitate si de a ajuta partenerii sa renunte la incercarile lor de a se schimba unul pe celalalt

cinci factori care determina cum pot fi rezolvate incompatibilitatile in cuplu: nivelul incompatibilitatilor in cuplu, atractia lor reciproca, repertoriile comportamentale individuale, deprinderile de rezolvare a conflictelor, evenimentele stresante care au impact asupra relatiei

acceptarea implica renuntarea la lupta de a-l schimba pe celalalt, iar frumusetea situatiei este data de faptul ca, odata cu renuntarea la lupta, se renunta si la sentimentele si interactiunile negative

cele trei componente ale formularii cazului sunt: tema temele de obicei sunt formulate in opozitie, daca unuia dintre parteneri ii place sa se distreze, celuilalt ii plac serile linistite petrecute acasa, temele ar putea fi clasificate drept inchise sau deschise, au fost identificate mai multe teme comune: apropiere/distanta, control/responsabilitate, artist/om de stiinta, conventional/neconventionalprocesul de polarizare apare atunci cand partenerii sunt din ce in ce mai agatati de pozitia lor cu privire la o anumita problema, atunci cand diferentele sunt mai putin tolerate si sunt privite de fiecare partener ca fiind defecte ale celuilalt, devin mai polarizaticapcana reciproca este strans legata de procesul de polarizare, oamenii sunt constienti ca sunt prinsi intr-o capcana, dar nu stiu ca si partenerul lor este prins intr-o capcanaStrategii utilizate in psihoterapia comportamentala integrativa de cuplu

1. Strategia modificarii comportamentale

este folosita in cazurile in care cuplurile au incetat colaborarea si au intrat in procesul de polarizare

pot fi utilizate mai multe tipuri de exercitii, in urma carora partenerii vor adopta noi comportamente, fiind ajutati sa-si depaseasca barierele diferenta intre terapia integrativa si terapiile clasice este aceea ca terapeutul introduce diverse tehnici ale acceptarii in aplicarea strategiei modificarilor comportamentale

2. Ascultarea activa

o practica buna menita sa domoleasca cuplurile si sa se asigure ca se asculta unul pe celalalt este a-i invata pe parteneri sa fie clari in ceea ce spun si sa utilizeze parafrazarea

terapeutul are sarcina de a identifica temele care predomina in conflictele cuplului si de a identifica contextul in care actioneaza fiecare partener

3. Rezolvarea de probleme

desi acceptarea este scopul final al terapiei integrative, cuplurile sunt incurajate sa se implice in rezolvarea problemelor, ele cautand solutii, discutand argumentele pro si contra ale fiecarei solutii gasite, punandu-se de acord sa incerce o anumita solutie si sa stabileasca un anumit timp pentru a evalua rezultatele etapele demersului de rezolvare a problemelor: definirea problemei in termeni comportamentali, generarea unui numar de solutii posibile, evaluarea avantajelor si dezavantajelor fiecarei solutii si alegerea uneia dintre acestea, punerea in practica si evaluarea eficientei acesteiaTehnici de acceptare in psihoterapia comportamentala integrativa de cuplu (sunt folosite in mod ierarhic, daca prima nu functioneaza, terapeutul o incearca pe a doua si tot asa)

1. Tehnica imbinarii empatiei

sedintele tipice constau in discutarea problemelor aparute intre sedintele de terapie

terapeutul asculta cu atentie pentru a identifica temele, procesul de polarizare si capcanele reciproce, el ramane flexibil si atent la fiecare partener in parte scopul acestei tehnici nu este acela de a transforma cuplurile in inimi insangerate sau de a le ajuta sa aiba tot ce le trebuie pentru a se simti bine pe moment

prin aceasta tehnica, partenerii sunt invitati sa vorbeasca despre comportamentul lor intr-o anumita situatie, iar terapeutul le indreapta atentia unuia asupra celuilalt

fiind o terapie contextuala, partenerii vor fi invatati sa vada si sa inteleaga perspectiva celuilalt2. Tehnica detasarii unite

partenerii sunt invatati sa-si vada problemele drept niste situatii pe care cei doi se unesc sa le rezolve si nicidecum ca pe mijloace de acuzare si invinovatire a celuilalt

in cazul in care un cuplu lanseaza o problema, terapeutul ar trebui sa extraga ambele variante ale povestii, astfel fiind identificate capcanele reciproce, dilemele in care se gasesc cei doi parteneri si vulnerabilitatile implicate

de multe ori, dand un nume unei probleme, cuplul este ajutat sa lucreze impreuna pentru a depasi respectiva problema

umorul este de asemenea foarte important, ajutand cuplurile sa se distanteze de stresul cauzat de dificultatea cu care se confrunta

aceasta tehnica duce la o rezolvare pozitiva a problemei, nu la invinovatire si neputinta

Tehnici de toleranta in psihoterapia comportamentala integrativa de cuplu (partenerii trebuie sa invete sa tolereze anumite aspecte care nu pot fi schimbate la celalalt)

1. Tehnica identificarii aspectelor pozitive in comportamentul negativ

anumite comportamente care pe parcursul procesului de polarizare sunt negative si enervante, pot avea si o latura pozitiva

2. Tehnica jocului de rol

functioneaza ca o forma de expunere sau desensibilizare

vazand comportamentul negativ jucat in timpul sedintei, partenerul care se plange de acest comportament poate obtine o perspectiva mai obiectiva cu privire la acesta prin aceasta tehnica, cel care isi joaca comportamentul problema va putea sa recunoasca natura aversiva a acestuia sau se poate simti jenat de faptul ca isi dezvaluie comportamentul in fata terapeutului

chiar daca aceasta tehnica nu functioneaza, jocul de rol ii permite terapeutului sa vada reactia fiecarui partener cu privire la comportamentul problema

3. Tehnica imitarii comportamentului negativ (ca sarcina pentru acasa)- scopul este acela de a ajuta partenerul invinovatit sa vada reactia celuilalt, ca raspuns la manifestarea comportamentului negativ

- atunci cand sunt identificate comportamentele problematice, terapeutul ofera ca sarcina pentru acasa, imitarea comportamentului negativ

- scopul este ca unul dintre parteneri sa imite comportamentul celuilalt intr-o situatie fara incarcatura emotionala, apoi sa descopere impactul acestuia asupra partenerului sau de relatie

4. Tehnica consolidarii tolerantei prin grija fata de sine

- este necesar atunci cand exista situatii care nu se pot schimba- prima si cea mai grava greseala pe care o poate face un terapeut cand promoveaza acceptarea este aceea de a incerca sa forteze acceptarea

- cand acceptarea devine singurul punct de pe agenda terapeutului, tratamentul poate sa mearga intr-o directie gresita

- terapeutii au nevoie sa stabileasca tipul de acceptare, altfel s-ar putea contrazice, cerand cuplului sa se accepte unul pe celalalt cu orice pret- un alt concept gresit este acela ca terapia integrativa de cuplu se refera numai la acceptare atunci cand este vorba de fapt de mentinerea unui echilibru intre acceptare si schimbare in terapie

- schimbarea de lunga durata se produce mai repede atunci cand intervine acceptarea

5. ASPECTE GENERALE ALE COMUNICARII TERAPEUTICE psihoterapia presupune un tip special de comunicare intre terapeut si unul sau mai multi pacienti, propunandu-si drept obiectiv producerea unor schimbari dezirabile in cazul pacientului

desi psihoterapia este o interactiune verbala, ea difera de conversatiile sociale obisnuite in termeni de obiective, scopuri, teme de discutie abordate poate fi eficienta sau ineficienta, corecta sau incorecta, adecvata sau inadecvata

cea ineficienta implica blamarea, desconsiderarea sau criticarea pacientului

cea eficienta ii reduce pacientului anxietatea de baza si ii genereaza speranta si incredere, sentimente care vor dainui dupa ce terapia va lua sfarsit

se subliniaza responsabilitatea pacientului de a se schimba, fiind intarite punctele sale forte si abilitatile pacientului, nu slabiciunile si lipsurile

se face apel la psihologia pozitiva: psihologia nu este doar studiul patologiei, slabiciunii si prejudiciilor, este si studiul fortei si virtutii

contextul psihoterapeutic ofera o anumita semnificatie evenimentelor din cursul psihoterapiei cadrul terapeutic defineste psihoterapia si ii delimiteaza frontierele, fiind alcatuit din doi factori: tehnica psihoterapeutica utilizata implica faptul ca terapeutul si pacientul respecta un anumit numar de reguli specifice, se emit reguli care permit distingerea comportamentului pacientului, functia cadrului este de a stabili un camp terapeutic, aceasta fiind dubla si complementara: confera o semnificatie actelor terapeutice, influenteaza protagonistii relatiei terapeutice in asa fel incat sa devina posibila activitatea terapeutica indreptata catre schimbaredispozitivul terapeutic datele concrete si fixe oferite de dimensiunea spatiala si temporala, putem distinge urmatoarele elemente: numarul de persoane prezente (individuala si de grup), dispozitia locurilor (dispozitivul canapea-fotoliu intareste neutralitatea psihoterapeutului care evita privirea pacientului, dinamica interactiva fiind micsorata), temporalitatea (se caracterizeaza prin frecventa sedintelor si durata terapiei) terapiile scurte pot implica o singura sedinta sau poate merge pana la 40-50 de sedinte si se pleaca de premisa ca toti pacientii trebuie sa-si rezolve anumite probleme in cateva sedinte de terapie, terapeutul concentrandu-se pe interventia terapeutica si pe rezolvarea propriu-zisa a problemei terapiile de lunga durata se concentreaza pe interpretare, unealta emiterii ipotezelor, fiind o terapie de profunzime si propunandu-si sa produca modificari de durata la nivelul personalitatii pacientilor

factori comuni pe care ii gasim in majoritatea terapiilor scurte proiectate in mod special sa fie succinte si de scurta durata: alianta terapeutica rapida si in general pozitiva, specificare clara a scopurilor realizabile, definirea clara a responsabilitatilor pacientului, asteptarile cu privire la schimbare, orientarea aici-si-acum, sensibilitatea la durataStructura temporala a psihoterapiei si producerea schimbarii fiecare sedinta de terapie are cinci etape sau stadii, acestea tinzand sa apara in succesiune si fiecare decurge din cea anterioara

alianta terapeutica stabileste baza pentru definirea scopurilor, atingerea acestora antreneaza discutii cu privire la sarcinile pentru acasa, prevenirea recaderilor si perioada de pauza

tinde sa reflecte sau sa fie paralela cu mersul in ansamblu al tratamentului

problemele aparute in mod tipic in primele etape ale tratamentului sunt similare cu cele din primele etape ale fiecarei sedinte

putem spune ca exista o structura sau un model de baza care ne ajuta sa ne organizam gandirea si raspunsurile terapeutice atunci cand avem nevoie sa ne dam seama unde ne aflam si cum trebuie sa comunicam terapeutic in vederea promovarii schimbarii

intalnirea initiala dintre terapeut si pacient are o mare importanta asupra terapiei ca intreg, in aceasta faza de inceput scopul prioritar fiind acela de a se stabili o atmosfera pozitiva, de incredere, in care terapeutul aduna informatii ce vor fi utilizate in pregatirea bazei pentru aplicarea interventiilor ulterioare

primul stadiu al terapiei este esential, prin acceptarea a ceea ce pacientul comunica despre sine insusi si despre problemele si vorbind limbajul pacientului sau, terapeutul poate sa creeze o atmosfera de incredere si intelegere care va permite ghidarea terapeutica

inca din fazele de inceput ale terapiei, specialistul isi propune sa intrerupa ciclurile repetitive in care sunt blocati pacientii, prin introducerea unei noi perspective sau prin crearea unei situatii in care pacientul sa devina receptiv la informatiile din mediul sau natural

a face ceva nou il catapulteaza pe pacient in tratament, in ciuda rezistentei sale, provocand asteptarile profund inradacinate, practic procesul de schimbare ar putea fi definit ca un nou ciclu de gandire si comportament

Psihoterapia ca act de comunicare

relatia terapeutica se defineste prin ceea ce se petrece intre pacient si terapeut

relatia trebuie privita intr-o maniera sistematica, un intreg in interactiune, un ansamblu de fenomene de legatura intre cei doi protagonisti

o prima axioma enunta paradoxul comunicarii: Nu putem sa nu comunicam!

noi conferim un sens, iar intelegerea sensului si impartasirea semnificatiei sunt elemente esentiale ale relationarii

putem distinge doua componente ale comunicarii: nivelul continutului si nivelul relatiei

comunicarea dintre terapeut si pacient este gandite in termenii unui sistem care se poate autoregla prin feedback, schema sistemica prezetandu-se ca o transmitere de informatii intre terapeut si pacient, cei doi fiind in acelasi timp si emitatori si receptori

o comunicare corecta presupune o interactiune, nu o transmitere de informatii, orice comunicare fiind bilaterala6. ALIANTA TERAPEUTICA IN PSIHOTERAPIA RELATIONALA este ancorata intr-un aici-si-acum constient

o buna alianta terapeutica este o conditie esentiala pentru schimbare este alcatuita din trei componenta interdependente: sarcini (activitati specifice in care pacientul trebuie sa se implice), obiective generale spre care se indreapta tratamentul, legaturi (calitatea afectiva a relatiei terapeut-pacient)

calitatea relatiei influenteaza masura si obiectivele terapeutice, iar abilitatea de a negocia sarcinile si obiectivele terapeutice mediaza calitatea relatiei

este considerata ingredientul cheie al schimbarii terapeutice

necesita efort si este complicata

este important sa intelegem ce aduce fiecare participant la procesul de negociere pe baza interactiunilor cu ceilalti, fiecare isi stabileste propria schema relationala, ce contureaza perceptiile cu privire la mediul exterior, fapt ce conduce la ganduri si comportamente ce vor influenta la randul lor mediul

este esentiala in cazul facilitarii modificarii schemelor relationale

dezacordurile sunt inevitabile si orice interventie poate avea un impact pozitiv sau negativ asupra calitatii relatiei terapeutice, aceste dezacorduri se refera la schimbarile negative in calitatea aliantei existente sau la dificultatile in stabilirea aliantei dezacordurile sunt reciproc influentate pe masura ce pacientul si terapeutul pun pe masa propriile lor stiluri de relationare

dezacorduri de tip retragere: atunci cand pacientul se retrage sau se detaseaza partial de terapeut, de propriile sale emotii sau de unele aspecte ale procesului terapeutic

dezacorduri de tip confruntare: mai putin subtile, deoarece pacientul isi exprima in mod direct supararea, resentimentele sau nemultumirea fata de terapeut sau fata de unele aspecte ale terapiei

markeri specifici care indica inceputul unui dezacord de tip retragere: momente in care pacientul este in faza de negare, discutii aleatorii despre alti oameni sau evenimente, schimbarea discutiei sau povestirea prea detaliata, de tip confruntare: plangeri la adresa terapeutului, punerea la indoiala a intregului cadru terapeutic

in terapia relationala se promoveaza starea de mindfulness, constientizarea centrata pe prezent, nonevaluativa, in care fiecare senzatie, gand sau sentiment aparut in campul atentiei va fi recunoscut si acceptat

practicienii trebuie sa fi constienti de faptul ca situatia terapeutica este in mod constant in schimbare, ceea ce a fost adevarat in prima sedinta poate sa nu mai fie adevarat in a doua sedinta samd, centrarea facandu-se pe aici-si-acum si pe momentul actual nu pe evenimente din trecut se centreaza pe concret si specific, nu pe idei generale, fiind promovata constientizarea experientiala, in detrimentul speculatiilor intelectuale sau abstractizarilor, aceasta ajutand pacientii sa devina observatori ai propriului comportament

nevoia de a stabili relatii si nevoia de autodefinire sunt nevoi fundamentale umane, prin nevoia de autodefinire intelegand nevoia de a fi independent, in timp ce nevoia de a stabili relatii are mai multe de-a face cu satisfacerea nevoii de securitate si de afiliere7. APLICAREA INTERVENTIILOR TERAPEUTICE1. Clarificarea

terapeutul intentioneaza sa identifice anumite tipare existente in discursul pacientului sau

deoarece discursul pacientului este ambiguu si neclar, prin intermediul clarificarii, terapeutul intoarce spre pacient sensul mesajului pe care tocmai l-a emis favorizeaza un dialog autentic intre terapeut si pacient si necesita adoptarea unei conduite empatice din partea terapeutului

implica comunicarea respectului deplin fata de punctul de vedere al celuilalt

afirmatiile prin care terapeutul sumarizeaza ceea ce pacientul sau tocmai i-a comunicat reprezinta oportunitati pentru clarificare

2. Confruntarea

folosita ca mijloc de sustinere pentru a releva discrepanta, clinicianul este in pozitia de a empatiza cu ceea ce inseamna a fi o persoana dificila, poate fi o confruntare obisnuita, in care observam ca pacientul are o problema si are o stare de disconfort; terapeutul poate intampina dificultati in confruntarea pacientului, ca urmare a trasaturilor contratransferentiale si personale aparute in urma aplicarii acestei interventii

este important pentru terapeut sa admita ca o confruntare are potentialul de a scoate la suprafata tiparele comportamentale disfunctionale care altfel ar putea ramane neidentificate

confruntarea de rutina: terapeutul incearca sa negocieze cu rezistentele la explorare puse in actiune de pacient

confruntarea eroica: terapeutul este nevoit sa faca fata unei rezistente masive a pacientului cu privire la propria sa schimbare, acest tip de confruntare este menit sa socheze pacientul adeseori terapeutul amenintandu-l ca-l va abandona

3. Restructurarea cognitiva

se centreaza pe modificarea convingerilor irationale ale pacientului avand drept scop insusirea de catre acesta a unor comportamente mai eficiente

implica identificarea empatica a convingerilor disfunctionale ale pacientului si modificarea acestora

pacientii sunt invatati sa gaseasca un antidot (coping thoughts) pentru sabloanele lor inadecvate de gandire

sunt numeroase momente pe parcursul terapiei cand terapeutul incearca sa-si imagineze lumea construita de pacientul sau

intelegerea empatica are un rol esential in furnizarea unei idei despre modul in care pacientul isi construieste viata si care este filosofia lui de viata

4. Interpretarea

accentueaza importanta materialului care se gaseste in afara cadrului de referinta al unui pacient

prin interpretare, terapeutul ofera perspective si alternative noi, stabilind fenomene care pana atunci nu erau conectate

acest gen de interventie este folosit de majoritatea practicienilor, acestia utilizand formulari conceptuale, in paralel cu observatiile personale, atunci cand avanseaza o interpretare

are potentialul de a intari intelegerea empatica a unui pacient

dezvoltarea cadrului unei interpretari poate porni inca de la inceputul terapiei, atunci cand terapeutul depunde un efort empatic dirijat in scopul obtinerii unei intelegeri cat mai aprofundate a problematicii pacientului sau5. Recadrarea

una dintre cele mai subtile tehnici de persuasiune

ea schimba nu numai perceptia individului cu privire la realitate, dar si semnificatia acesteia asupra persoanei respective

a pune acelasi fapt intr-un context diferit de semnificatie si a-l privi dintr-o alta perspectiva, ii schimba valoarea in mod radical

poate fi obtinuta fie pur verbal, fie prin intermediul anumitor actiuni care vor conduce persoana sa-si schimbe perceptia cu privire la realitate

poate varia in complexitate

6. Evitarea formularilor negative

formularile cu privire la ideile sau comportamentul unei persoane sunt percepute ca un repros, nefacand altceva decat sa provoace rezistenta

terapeutul va incerca sa reformuleze ideile negative, facandu-le pozitive

chiar daca comportamentul pacientului este in mod evident disfunctional, este mult mai productiv sa fim alaturi de el, sa-l ajutam sa se simta in largul lui si apoi sa-i oferim sugestii cu privire la modul in care sa-si modifice comportamentul

7. Utilizarea tehnicilor paradoxale

un paradox logic este o afirmatie atat falsa cat si adevarata, atat corecta cat si incorectsa

utilizarea paradoxului in terapie este extrem de eficienta in diversele situatii comportamentale de autointarire care intretin problema pacientului

poate destrama cercul vicios al comportamentului repetitiv care constituie o solutie incercata, patternul din care pacientul nu se poate desprinde

destabilizeaza sistemul de perceptii si de reactii cu privire la realitatea pacientului

a fost folosita drept cale de acces la anxietatea anticipatorie

problemele de anxietate sunt agravate de anticiparea a ceea ce credem ca se va intampla, prin urmare, anxietatea a fost divizata in doua parti: anxietatea in sine si anxietatea anticipatorie

daca modificam ceva in anxietatea anticipatorie, putem schimba anxietatea in sine

ideea este sa construiesti scenariul cel mai grav cu putina, atat de absurd incat pacientul sa fie fortat sa simta cea mai teribila frica, tonul terapeutului trebuie sa stimuleze umorul pacientului

8. Prescrierea temelor pentru acasa

orice sarcina incredintata pacientului pentru a fi efectuata in intervalul dintre sedintele de terapie, aceasta putand fi comportamentala, automonitorizare, exercitiu fizic, observatie etc

a devenit baza terapiilor cognitiv-comportamentale, fiind adesea utilizata de numerosi terapeuti de orientari diferite

este considerata parte integranta a procesului de schimbare

imbunatateste considerabil rezultatele terapiei, putand ajuta pacientii sa se restabileasca mai rapid si sa se mentina astfel

modelul euristic de complianta: trasaturile specifice ale temei pentru acasa, ale terapeutului, ale pacientului, precum si interrelatiile dintre aceste elemente, influenteaza realizarea sarcinii de catre pacient, variabilele care tin de tema, de terapeut si de pacient, pot avea un efect important asupra compliantei pacientului

stadiile modelului schimbarii: un element cheie in alegerea unei teme eficiente este armonizarea acesteia cu nivelul de motivatie al pacientului pentru schimbare, cinci stadii ale motivatiei in cadrul terapiei precontemplatia, contemplatia, pregatirea, actiunea si mentinerea

prezentarea problemei de catre pacient: scoate in evidenta importanta adaptarii temei pentru acasa la stilul si modul in care pacientul isi prezinta problema, este descrisa o matrice 2 x 2 x 2 care poate fi folosita in scopul unei teme pentru acasa adecvate pentru pacient, cele trei dimensiune ale matricei fiind direct vs indirect, comportament vs noncomportamental, paradoxal vs nonparadoxal

9. Utilizarea prescriptiei simptomului asemanatoare cu intentia paradoxala

reguli menite sa sporeasca eficienta: nu trebuie sa ne adresam intregii probleme si sa prescriem doar un element al complexului de simptome, sa alegem cu grija un loc, un context, sa cautam o solutie interactiva, sa creem o sarcina benigna

are trei pasi: pregatirea empatia initiala de care da dovada terapeutul, interventia sarcina prescrisa, parcurgerea motivul pentru care a fost urmata sarcina incluzand indicatiile cu privire la ceea ce s-ar putea realiza

10. Crearea ambiguitatii, utilizarea simbolurilor si a ritualurilor

terapeutul ofera sarcini benigne pacientului, uneori nestiind nici el de ce a dat sarcina respectiva

de exemplu, poate sa ii zica pacientului ca saptamana viitoare sa mearga sa aprinda o lumanare in fiecare seara, pe urma sa se intoarca si sa ii explice de ce i-a dat sarcina respectiva

pacientii invata cel mai bine atunci cand fac sau realizeaza ceva, transformand o sarcina ambigua intr-un pas terapeutic

sarcinile ambigue ar trebui sa fie benigne si sa transmita respecte fata de pacient

ideea este sa nu-l pacalesti ca a scapat de problema ritualurile sunt sarcini complexe simbolice si congruente, care poate fi date unui pacient ca mijloc de infrangere a propriilor dureri sau in scopul autodescoperirii

utilizarea sarcinilor absurde pentru a dezintegra problemele pacientilor

terapeutul trebuie sa prezinte sarcina intr-o maniera in care pacientul sa se simta sustinut si respectat

11. Utilizarea metaforelor, anecdotelor si povestilor

sunt redate evenimente care implica alte persoane

aceste strategii ii permit pacientului sa comunice, intr-o maniera indirecta si subtila, diverse mesaje, adeseori oamenii identificandu-se si proiectand diverse ganduri sau emotii asupra diverselor personaje

minimizeaza rezistenta deoarece pacientilor nu li cere sa faca nimic, iar opiniile nu le sunt criticate

mesajul este introdus intr-o maniera deghizata

12. Autosurprinderea

tehnica terapeutica menita sa-l avertizeze in legatura cu aparitia unor mecanisme de ordin intern care declanseaza actiunea nedorita

pacientul tinde sa-si incalce angajamentul de schimbare si sa activeze acelasi cerc vicios al manifestarii comportamentului nedorit

printr-un indicator de amintire, pacientul incearca sa evite activarea ciclului repetitiv al functionarii negative

13. Notarea gandurilor adaptative

asista pacientul in continuarea eforturilor sale de a se elibera de comportamentul simptomatic o intelegere empatica a pacientului ii permita terapeutului sa-l asiste in acest proces prin identificarea unor strategii de coping, unii autori chiar incurajeaza pacientii sa le scrie pe o hartie si sa le citeasca de mai multe ori pe zi

in unele cazuri, pacientul gaseste un anumit citat care sa serveasca drept sursa de inspiratie, sursa citatului poate sa apara in urma discutiilor dintre pacient si terapeut

14. Segmentarea

presupune impartirea sarcinilor terapeutice in segmente mai mici, astfel incat pacientul sa nu le mai perceapa ca fiind insurmontabile atunci cand un individ imparte o sarcina de mari dimensiuni in episoade si segmente accesibile, incercarea pare de obicei mai putin descurajatoare

este o tehnica orientata pe actiune, pacientul isi urmareste telul cu pasi mici de copil, fiind in final capabil sa vada rezultatul eforturilor sale

8. DIFICULTATI APARUTE IN PRACTICA CLINICA: INTRERUPEREA/ABANDONAREA TERAPIEI SI UTILIZAREA REZISTENTELOR PACIENTILOR IN PSIHOTERAPIE

1. Intreruperea/abandonarea terapiei (dropout) poate fi definit in termeni de durata a tratamentului, ilustrand situatia in care pacientul nu a urmat un anumit numar de sedinte prestabilit

in general, pacientii intrerup procesul terapeutic atunci cand dispar problemele lor cele mai suparatoare, cu alte cuvinte, fie si-au insusit deja suficiente deprinderi de a face fata situatiilor stresante, fie se simt capabili sa traiasca cu celelalte dificultati reziduale

alti pacienti prefera sa treaca prin diferite etape ale psihoterapiei si sa-si rezolve anumite probleme, in diverse momente ale vietii lor

la antipodul fenomenului de dropout este dependenta exagerata pe care unii pacienti o pot dezvolta fata de terapeutul lor, incheierea tratamentului fiind ea insasi o problema se poate vorbi despre dropout atunci cand procesul terapeutic inca nu s-a incheiat si are loc atunci cand scopurile tratamentului, asupra carora cei doi parteneri de relatie au cazut de comun acord, nu au fost atinse

acest fenomen este rezultatul a trei tipuri de variabile: care tin de pacient, care tin de terapeut, care tin de mediu

2. Utilizarea rezistentelor pacientilor

are o mare valoare in terapie, energia investita in rezistenta poate fi redirectionata catre atingerea obiectivelor

rezistenta insasi poate fi prescrisa paradoxal si apoi manipulata terapeutic

se creaza o legatura terapeutica dubla: rezistenta pacientului devine o prescriere prin ea insasi, iar reactia ulterioara a pacientului constituie procesul terapeutic

efectul primar al rezistentei va fi eliminat, iar energia care ii sta la baza va fi pusa in serviciul schimbarii

o rezistenta prescrisa, de fapt, inceteaza sa mai fie rezistenta si devine complianta

se poate manifesta atat in interiorul situatiei terapeutice (refuzul de a realiza sarcinile, evitarea contactului privirii), cat si in exteriorul terapiei (refuzul de face tema pentru acasa, cererea de favoruri, oferirea de cadouri etc)

modalitati de manifestare a rezistentelor: mentinerea unei conversatii superficiale cu terapeutului, contradictii in relatari, utilizarea unui limbaj vag sau a unei vorbiri afectate, crispare, rigiditate, tremor, insistenta asupra unor evenimente din trecut, adoptarea unui limbaj evaziv, aparitia de noi simptome

atunci cand aducem argumente si sustinem cu orice pret schimbarea, constatam o atitudine defensiva din partea pacientilor, aparitia acestor rezistente indica o necesitate in schimbarea strategiilor terapeutice

la cei mai multi dintre pacienti se manifesta o frica de schimbare, asemanatoare cu frica de necunoscut, drept urmare vor pune in actiune propria rezistenta

pacientii se agata de comportamentele lor nedorite deoarece se simt neputinciosi sa renunte la ele, desi modul lor de viata le-a cauzat diverse suferinte, ei isi imagineaza ca orice schimbare poate fi si mai rea decat situatia actuala in care se gasesc

strategii de combatere a rezistentei pacientilor: precontemplatia sa-i sugeram pacientului sa se mai gandeasca la problema da, contemplatia sa administram o sarcina de tip observational si sa-i sugeram pacientului sa o ia mai incet pentru ca nu este gata inca de a actiona, pregatirea oferim optiuni de tratament, actiunea obtinem detalii referitoare la succes si intarim succesele obtinute, mentinerea sustinem succesul, prezicem nereusitele si facem planuri in cazul aparitiei unor evenimente neplacute, finalizarea ne luam la revedere si lasam o usa deschisa pentru o posibila intoarcere a pacientului

9. FINALIZAREA PSIHOTERAPIEI

in cursul terapiei, orice mica schimbare aparuta devine esentiala, iar pacientul va fi incurajat in eforturile de rezolvare a problemei sale; inca de la inceput i se va insufla ideea de asumare a responsabilitatii pentru actiunile sale personale si pentru progresul terapiei in ansamblu

terapeutul activeaza disponibilitatile latente ale pacientului, iar in final, pacientul de la recunoaste si va fi capabil sa le utilizeze

printr-o buna comunicare terapeutica, pacientul invata sa se perceapa intr-o maniera mai adecvata pe sine, pe ceilalti si lumea in general

nu terapeutul schimba pacientul in adevaratul sens al cuvantului, ci schimbarea vine din interiorul pacientului, prin activarea resurselor sale

sedinta finala joaca un rol important, scopul ei fiind de a consolida autonomia pacientului si se realizeaza prin oferirea unui rezumat al intregii terapii

este crucial pentru pacient pentru ca va putea sa-si castige autonomia, va putea sa recunoasca faptul ca realitatea a fost schimbata datorita acestor interventii

accentueaza modul in care persoana este capabila sa adopte strategii sanatoase procedura formala de incheiere a terapiei vine sa diminueaza multe din nelinistile terapeutului si pacientului legate de faptul ca vechile simptome ar putea sa se manifeste din nou sau ca ar putea sa apara altele noi

un mare avantaj este faptul ca terapeutul si pacientul pot sa planifice incheierea terapiei si sa o pregateasca inca de la inceputul ultimei etape

ca toate celelalte relatii empatice, intense si autentice, este greu de crezut ca experienta succesului terapeutic va fi usor uitata atat de terapeut cat si de pacient

PAGE 18