Teatru – comedie

EXPRESUL DE ORA 25 (COMUNISM-EXPRES)

Personaje:

DOCTORUL GÂNDESCUFĂNICAMARICICAISTRATEILIEMIMOZAO VOCE FEMININĂ (Funcţionara de la ziarul „Scânteia”)

Acţiunea se petrece în vremuri comuniste, în cabinetul de la ţară al unui doctor stagiar, repartizat aici, având printre altele și specializarea „Psihiatrie”. La recomandarea secretarului de partid din comună au fost aduși câțiva săteni. Doctorul practică terapia prin scrisori.

Scena I

În cabinet, personajele stau adunate în jurul doctorului care le explică modul în care vor aplica terapia.

DOCTORUL GÂNDESCU: (destul de neconvingator) După cum bine ştiţi şi după cum s-a exprimat şi tovarăşul prim, la şedinţa de partid, o societate socialistă multilateral dezvoltată nu poate progresa decât dacă are oameni sănătoşi. Ei, tovarăşi, dar sănătatea este şi ea de mai multe feluri. Nu poţi să fii sănătos la tălpi, câtă vreme capul ţi-e varză. Capul, tovarăşi (îsi ciocăneşte capul) e sursa tuturor relelor dintr-o societate care se vrea pe culmile progresului tehnic, ştiinţific şi… mă rog, pe alte culmi. Culmea bolii ştiţi care este? Să fii scrântit şi să te crezi întreg la minte.

Aşadar, stimaţi tovarăși pacienţi, mi s-a spus să vă prezint calea de rezolvare a tuturor problemelor dumneavoastră. Numai aici şi numai împreună cu mine şi cu partidul veţi reuşi să vă depăşiţi nemultumirile.

Notaţi tema pentru data viitoare: fiecare dintre voi va avea de scris o scrisoare. Dar nu o scrisoare obişnuită... Adrisantul va fi chiar acea persoană care vă face zile fripte, care vă mânie, care nu vă lasă să respiraţi, care e impotriva voastră ....Care e impotriva noastră...a lor... (oftează resemnat)

FANE: To’arş’ doctor, mai încet! Adică mai rar. Că n-am reuşit să scriu decât stigmaţi pacienţi. DOCTORUL GÂNDESCU: Stimați, măăăi, nu stigmaţi.........Ooooofff, vai de partidul vostru!ISTRATE : Să traiască!DOCTORUL GÂNDESCU: Cine , măi?ISTRATE: Partidul, tov doctor!

DOCTORUL GÂNDESCU: (gest din cap, a îndoială, privește cu suspiciune) Da, cum zici... Aşa.. mă gândeam că, dacă puteţi veni cu dihania care vă mănâncă zilele, atunci e şi mai bine. O aduceţi aici şi-i spuneţi în faţă tot ce vă nemulţumeşte. Sub controlul meu atent, fără de care.. eh! (gest din mână, a lehamite). Şi-aşa nu pricepeţi nimic. Deci, să recapitulăm: ce aveţi de făcut pentru data viitoare?

ISTRATE: (cel mai îndrăzneț) Păi dom’ doctor, eu am priceput… da’ n-am prea priceput. Staţi oleacă, nu vă ‘nervaţi! Să vă spui cam cum crez eu că devine cazu’ în cazu’ meu. Va să zică, dacă pe mine mă refulează – cum aţi zis – vaca lui nea’ Foamete de peste drum, că, de-atâta zbierat, îmi vine să-i defulez una peste bot, eu ce-ar trebui să fac? Să viu aci cu vaca de lanţ şi să-i zic vreo două d-astea să nu se vadă? DOCTORUL GÂNDESCU: (Se ia cu mâinile de păr.. Apoi, cu un ton forţat calm) Nu! Nu şi iar nu! Cum să vii cu vaca în cabinet? ISTRATE: Păi dumneavoastră aşa aţi zis, că să venim cu dihania…DOCTORUL GÂNDESCU: În cazul în care dihania e om! Am pomenit eu ceva de animaleee? ISTRATE: Păi şi-atunci ce fac? DOCTORUL GÂNDESCU: Ce faci?! Îi scrii o scrisoare, n-am zis? ISTRATE: La vacă? DOCTORUL GÂNDESCU: Dacă preferi să i-o scrii lui nevastă-ta…ISTRATE: Nu, tovarăşe’ doctor, că nevastă-mea nu vrea să citească. Se uită la televizor... La tovarășu..DOCTORUL GÂNDESCU (ironic) Şi vaca vrea? ISTRATE: Să se uite le televizor? Păi asta mă întrebam şi eu…DOCTORUL GÂNDESCU: Istrate, n-ai priceput nimic! Tu nu vei scrie scrisoarea aia ca s-o citească cineva. Ideea e să îţi descarci, prin scris, sentimentele negative, să scapi de ele, să nu le mai cari în spate ca pe cocoaşă. Înţelegi? Desigur, în unele cazuri, s-ar putea ca dihania să fiţi chiar voi; în cazul acesta veţi scrie o scrisoare auto-critică. ISTRATE: Ei, tov. doctor, chiar aşa? Mă faceţi şi cocoşat acuma!DOCTORUL GÂNDESCU: Nu te fac în nici un fel, măi omule – era o metaforă. MARICICA: Meta…ce?

DOCTORUL GÂNDESCU: (Aruncă cu agenda) Hai, ce atâta vorbă? Mergeţi la asistentă să vă facă programarea fiecăruia dintre voi. (Ironic, exasperat) V-aştept cu draaag, n-aş avea parte de meseria mea!

Pacienţii ies rând pe rând, oarecum nedumeriţi, mai uitându-se înapoi, mai dând să întrebe ceva, neîndrăznind. MARICICA face fiţe pe lângă doctor, flutură din gene, îşi mişcă şoldurile provocator.

Scena II

În cabinet, doctorul stă relaxat într-un fotoliu, Istrate pe un scaun, mai pieziş. Ţine în mână o foaie de hârtie, scrisoarea.

DOCTORUL GÂNDESCU: Să te-auzim, Istrate! La cine te-ai gândit?ISTRATE: La tovarășa....

DOCTORUL GÂNDESCU (speriat foarte): Cuuuum?ISTRATE (sigur pe el) La o tovarășă de pe aicișa...DOCTORUL (ușurat) Normal! Deh, Istrate, știam eu c-ai să renunţi la vacă.

ISTRATE: N-am renunţat. Dar, între timp, cucoana asta a reuşit să mă nerveze mai tare decât vaca. Aşa că… DOCTORUL GÂNDESCU: (nedumerit) Hai, nu mai trage de timp! Cine e? ISTRATE: E directoarea de la IAS. Cică să ne ducem la muncă. De parcă, pân-acu’, unde-am fost? Deci, mai întâi mi-a scris ea mie şi după aia i-am răspuns. (Întinde către doctor un carton cu aspect de carte poştală). DOCTORUL GÂNDESCU: Bine, Istrate. Uite cum facem: Eu citesc o frază din această „scrisoare”, tu citeşti răspunsul la ea. Ce spui? E bine aşa? ISTRATE: D-apăi… nu eu sunt doctorul. DOCTORUL GÂNDESCU: (Începe să citească cu emfază, schimonosindu-şi vocea, mimând-o pe cea a unei femei) „Dragi locuitori ai comunei S., ”ISTRATE: Ţi-s la fel de drag eu ţie, cum mi-e mie vaca lu` nea Foamete de peste drum, care când să porneşte-a zbiera, nu mai poate omu` să se odihnească-n ograda lui sau să citească o scrisoare de la muieri d-astea care să bagă-n nădragi şi colindă satele zbierând cât le ţine gura „La muncă, tovarăăăşi!”. Da`, io nu mă poci lipsi de vaca-asta (că doar îmi mai scapă şi mie stăpână-su câte-o sticlă cu lapte, da’ cu frică, că merge tot la igzport )

DOCTORUL GÂNDESCU: „Eforturile mele pot servi Republicii Socialiste România, dar nu pot schimba viaţa noastră de zi cu zi.”ISTRATE: Asta s-o crezi matale, cucoană! Dă-mi voie aci să te contrez! Ba io cre` că, dacă te-ai servi de eforturile tale să te opinteşti în sapă-n locul meu, viaţa mea de zi cu zi

s-ar schimba, şi-ncă cum! Care va să zică, tu ai munci, iar io mi-aş pune palma-n vorba ceea şi m-aş vântura pân țară pă banii proştilor care sapă. Da` mă rog…DOCTORUL GÂNDESCU: (Râde pe înfundate, apoi se străduieşte să reia tonul serios) „Nu putem mişca lucrurile din loc cât timp cât voi, sătenii comunei S vă complaceţi în mediocritate.”ISTRATE: În ce? Şi cum îmi spui tu mie că nu pot mişca lucrurile din loc? Adică, dacă io vreau să mut grebla-asta mai încolo, nu pot? Iaca pot! Da` tu n-oi fi putând, ce să zic? Şi-atunci ce vii la poarta mea? DOCTORUL GÂNDESCU: „Vă anunţ înfiinţarea unui nou punct de colectare a laptelui în comuna S. Am luat această hotărâre, fiindcă îmi pasă de această comună.”ISTRATE: Cum îmi pasă mie de soacră-mea! DOCTORUL GÂNDESCU: „Nu mai avem timp de pierdut!”ISTRATE: Asta să i-o spui lu` Sucă al lui Nea Mărin!! E timp, cucoană, e destul! Timpu` şi sărăcia nu să termină niciodată, asta s-o ştii de la mine.DOCTORUL GÂNDESCU: „Sunt la IAS să vă dau, să muncesc, nu să iau.”ISTRATE: Apăi ce sărăcia să mai iei! N-aţi luat destul? De unde lapte?? Că e dat tot! Ce mai vrei să vindeţi la igzport?

DOCTORUL GÂNDESCU: (privindu-l admirativ pt curaj) Istrate, ce zici tu acolo, măi?

IASTRATE: Trăiască partidul, tov. Doctor.DOCTORUL GÂNDESCU: Bine, măi Istrate bine... „Cu respect şi sinceritate, N.C.”

ISTRATE: (Nedumerit) Da, dom doctor? Si dumneavoastră?DOCTORUL GÂNDESCU: Eu ce??ISTRATE (aproape stupefiat) Cu respect şi sinceritate....

DOCTORUL GÂNDESCU Nu, măi, așa se termină scrisoarea!

ISTRATE (lămurit) Aaaa credeam că.... Deci, dom doctor ....DOCTORUL: Tovarășu doctor!

ISTRATE (o ține pe a lui) Domn doctor, zic și eu cucoanei: Hai mai bine să ne-ntâlnim pă brazdă, că ţara-asta nu să hărăneşte cu puncte de colectare! Am zis!DOCTORUL GÂNDESCU: Bravo, Istrate! Foarte bine şi la obiect. Acum să-mi spui, cum te simţi? ISTRATE: (Face o faţă lungă de parcă n-ar fi înţeles întrebarea. Doctorul aşteaptă, gesticulând interogativ. Până la urmă, Istrate vorbeşte) Cum să mă simţ? Mă cam dor şalele, că de la atâta muncă…DOCTORUL GÂNDESCU: Eu mă refeream la caaap! (Îl ciocăneşte). Ăsta (apăsat) , ăsta dacă nu-i în regulă, nu merge nimic în rest. Ai priceput? ISTRATE: Îhmn…

DOCTORUL GÂNDESCU: Ce-ai priceput? ISTRATE: Că şi eu, ca şi peştele, când oi începe să mă-mput, o să-ncep de la cap. DOCTORUL GÂNDESCU: (ușor speriat, privește în jur) . Măi Istrate, Tu n-ai nimic, numa’ te faci. O să mă-mbolnăviţi voi pe mine. Ieși afară! ISTRATE iese hotărât.

Scena III

Doctorul stă în cabinet, citeşte ceva. Ciocănit în uşă, intră FĂNICA. Doctorul îi face semn să se-aşeze, acesta ia loc, cu mişcări ezitante, pe scaunul pacientului.

DOCTORUL GÂNDESCU: Bun! Dumneata te numeşti…FĂNICA: Fănica.. Fănica a lu Nae Crăciunescu zis și Activistu... (Strânge din buze şi arată cu pumnul spre cineva imaginar). Că dacă m-am pricopsit!DOCTORUL GÂNDESCU: Ia zi, tu pe cine ai boală? FĂNICA: Pe Moş Gerilă. DOCTORUL GÂNDESCU: Ceee? Fănica nu schiţează nici un gest. Răspunsul eii se pare firesc. DOCTORUL GÂNDESCU: Te mai întreb o dată: pe cine ai oftică, cine te enervează, din cauza cui nu poţi dormi, nu-ţi poţi îndeplini planul cincinal, cine te calcă cel mai tare pe nervi… d-astea. FĂNICA (imperturbabilă): Moş Gerilă. Doctorul schiţează nişte gesturi de sufocare, trage aer în piept, apoi, ca un doctor psihiatru care se respectă, intră în jocul pacientului. DOCTORUL GÂNDESCU: Ce ţi-a făcut Moş Gerilă? FĂNICA: Nimic. DOCTORUL GÂNDESCU: Atunci? FĂNICA: Păi tocmai asta e, că nu mi-a făcut nimic. DOCTORUL GÂNDESCU: Şi trebuia să-ţi facă?FĂNICA: Se-nţelege. Nu d-aia-i Moş Gerilă, să ducă daruri la oameni, să le facă bucurii? Și-a schimbat numele și și-a stricat năravu? DOCTORUL: Ce nume, ce nărav? Astea- s povești!FĂNICA: Ba nu, dom doctor, că bărbată-miu s-a luat după el și a vrut să-și schimbe și numele! Zicea că nu dă bine, Crăciunescu activistu! Da i-am zis că nici Gerilescu nu să poate....

DOCTORUL GÂNDESCU: Îhm… (confuz) Aşa, şi cum ţi-ai propus să… rezolvi problema? FĂNICA: Păi… dacă era după mine, îl lăsam. Da’ dumneavoastră aţi zis să-i scriu. I-am scris. După ce vă citesc scrisoarea, mă duc să i-o pun la Poştă. Doctorul dă ochii peste cap, gesticulează în fel şi chip, apoi continuă interogatoriul. DOCTORUL GÂNDESCU: Aşa… ce i-ai scris? FĂNICA: I-am bătut obrazul.

DOCTORUL GÂNDESCU: Bun! Bate-i-l cu voce tare! S-auzim şi noi. FĂNICA despătureşte scrisoarea pe care a scos-o de la piept, apoi citeşte cu voce tare şi cu emfază. Dragă Moş Gerilă, ai trecut, bezmeticule, pe la unii pe-acasă, da’ la activistu nu te-ai îndurat să laşi măcar o măslină, o portocală, ceva... Care va să zică, de sărbători, ca să-mi faci în necaz, pe bărbată-miu l-ai pocnit c-o avansare. L-ai băgat în Gărzile patriotice! Și ăia, de la partid, i-au dat şi armă, una veche, de la paş’pa’, dar cartuşe nu i-au dat.

Şi s-ar putea să i-o ia. Vreau să spun arma. Că a ameninţat pe cine nu trebuie cu ea. Un ins venit în delegaţie, pe care l-a auzit zicând către altul „Se la vi an roză”. Adică se... la vie cu Roza. Roza-i soră-sa. Îţi dai seama că n-a putut răbda. I-a proptit ţeava la ombilic şi-a răcnit la el. Apoi a venit acasă și s-o luat de mine, că cică suntem prietene și ne spunem secrete... Acuma vrea să ne trimită la reeducare. Cică să venim și noi la ședințele de partid!

Doctorul e de-a dreptul în transă. Nu prea ştie cum să abordeze problema. DOCTORUL GÂNDESCU: Tovarășa Fănica, când l-ai văzut ultima dată pe Moş Gerilă? FANE: Aseară, la televizor, în alea două ore... DOCTORUL GÂNDESCU: Nu ăla! Vorbesc de Moş Gerilă adevărat, viu, în carne şi oase. Fănica îl priveşte uimită, nedumerită, se duce şi-i pune doctorului mâna pe frunte, ca şi cum s-ar întreba dacă are febră. FĂNICA: Tovar’şe doctor, să chem salvarea? DOCTORUL GÂNDESCU: (răstit) Nuuu! De ce să chemi salvarea? Ce treabă avem noi cu salvarea? FĂNICA: (Dă din cap – bine, cum vrei – ridică din umeri: eu am vrut să te-ajut, treaba ta dacă n-ai chef) Atunci pompierii? DOCTORUL GÂNDESCU: (din ce în ce mai enervat) Ce treabă avem noi cu pompieriiiii? FANICA: (ridică iar din umeri) Nu ştiu… mă gândeam aşa… să chemăm pe cineva… să nu… să nu rămân singură cu dumneavoastră. DOCTORUL GÂNDESCU: Ieşi! Să nu te mai văd!FANICA: Tov’ doctor, staţi aşa, nu vă enervaţi! Mai bine scrieţi o scrisoare! iese din cabinet.

Scena IV

În cabinet, doctorul. Intră Maricica. Plină de fiţe, dă mereu ochii peste cap, îşi fâţâie fundul, încearcă să-l seducă pe doctor. Gesturi şi exprimare de femeie uşoară şi „nemobilată” la cap.

MARICICA: Bună ziua, doctore!Se aşază picior peste picior pe biroul acestuia. Doctorul încearcă să o dea la o parte, ea i se încolăceşte de gât, până îl face să renunţe.

DOCTORUL GÂNDESCU: Bună ziua! Tovarăşa…MARICICA: Maricica. Maricica Mintenam. DOCTORUL GÂNDESCU: Se vede. MARICICA: (Înţelegând greşit, îşi trage de fusta cam scurtă). Hm.. mulţumesc de atenţionare. Credeam că vă face plăcere. DOCTORUL GÂNDESCU: Desigur! Mai am puţin şi intru-n ataxie. MARICICA: Oh! DOCTORUL GÂNDESCU: Zii, Maricica, cine te-a supărat? MARICICA: Un nesăbuit! Un nimeni, un doi la leu! DOCTORUL GÂNDESCU: I-ai scris? MARICICA: L-am reclamat, de-a dreptul. V-am făcut şi dumneavoastră o copie după reclamaţie. Cum ziceaţi, defu…DOCTORUL GÂNDESCU: …lareaMARICICA: … larea. Defularea pe hârtie. M-am defulat cu pixul pe vreo cinci pagini. DOCTORUL GÂNDESCU: Dezmăţ curat! Citeşte, dacă-ţi face bine!MARICICA: Îmi face, cum să nu? Altfel de ce mai scriam? Abia vedeţi şi dumneavoastră ce frumos ştiu să mă exprim. Scriu şi poezii. I-auziţi: „Foaie verde ca molidu’/ Dacă n-ar fi fost partidu’/ N-am avea pe masă blidu’” DOCTORUL GÂNDESCU: (Semn nervos din mână) Gata, destul! Maricica, dezamăgită, se dă jos de pe biroul doctorului. Îşi aşează ţinuta şi scoate hârtiuţa din poşetă. DOCTORUL GÂNDESCU: Hai, dă-i drumul! MARICICA: (cu aceeaşi emfază şi schimonoseală) Reclamaţie. Subsemnata, Maricica Mintenam (da’ nici nevoie), natural blondă şi artificial creaţă, domiciliată în strada Înţelepţilor, declar pe propria răspundere următoarele: În seara zilei de 16 noiembrie anul cursiv, mă întorceam – n-are importanţă de unde – la volanul maşinii mele - albastre precum ochii - mă întorceam aşadar, indubitabil spre casă. Ah! Tocmai îl ascultam pe stimabilul tovarăş declarându-mi din radioul maşinii ”care este rolul femeii”. Am plâns atunci de emoţie şi bucurie. Mi-am înroșit ochii, ochi mei frumoși pe care mi-i lăudase Activistu...DOCTORUL (stupefiat) Care activist??!

MARICICA () făcându-se că nu a auzit nimic... Şi parol, activistu mi-a zis „Tu, Maricică, ochii tăi sunt atât de expresivi, că până şi-un peşte fiert te-ar invidia!”. Mai fusesem comparată cu alte vieţuitoare, ba cu o mâţă care zgârie rău, dar aşa compliment nu-mi mai făcuse nimeni. Vă imaginaţi? Pisicuţele, căţeluşele, văcuţele sunt animăluţe frumoase. Dar peştele e de-a dreptul inteligent. Am citit c-ar conţine fosfor, care cică ajută la creier. Nicio masă fără pește ....

Dar am deraiat de la subiect. Spuneam că totul era minunat, când ce credeţi? Din sens total diametral şi neregulamentar opus, a apărut în faţa ochilor mei unici un nesăbuit într-o

Dacie roşie de-atâta rugină, cu care n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să se urce sub mine. Acuma, să nu vă luaţi după ce spune el, cum că eu l-aş fi încălecat! Neobrăzatul a mai avut şi tupeul, după ce mai întâi m-a violat din priviri, să-mi adreseze vorbe ofensive şi injurioase, cum ar fi: „Ce-ai, cucoană, nu ţi-e bine? Ce cauţi pe banda mea?”

Un personaj îmbracat în milițian intră tăcut în scenă. Doctorul nu îl observă.

DOCTORUL( disperat) Aici nu e postul de miliție! Aici e cabinetul medical!

MARICICA (nedumerită, privind spre milițian) Nu mai înțeleg nimic!DOCTORUL zărește milițianul și cade uluit pe scaun. Maricica iese din scenă, la braț cu milițianul.

Scena VI

În cabinet, doctorul, Ilie.

DOCTORUL GÂNDESCU: Spune, Ilie, pe tine cine te-a supărat. ILIE: Musca, to’arş’ doctor. DOCTORUL GÂNDESCU: Musca? Îhm… Ăsta-i un nume de cod, ceva? ILIE: Nu, tov’ doctor, nici de cod, nici de fitofag. E nume de muscă. Ce n-aţi priceput? DOCTORUL GÂNDESCU: (Îşi drege glasul) Bine, Ilie, oi fi şi tu ca pacientul din bancul ăla, care-i spune psihiatrului că vede muşte venind spre el. Iar acesta îi răspunde: Şi de ce le dai la mine? Hă, hă! ILIE: (Nu pare deloc amuzat) Hai, bre, că nu-i frumos să râdeţi de necazu’ omului! DOCTORUL GÂNDESCU: Nu râd, măi Ilie, nu te-ai prins că râdeam de mine? Ia spune, ce-i cu musca asta? ILIE: Mai întâi introducerea. Io sunt om de serviciu la căminul cultural din sat. De câteva zile, tovarăşu’ director a plecat în vacanţă, în frumoasa noastră patrie. Io am rămas singur cu toate pe cap. Dar asta n-ar fi un capăt de lume, numa’ că, până să plece, ia uitaţi ce mi-a zis: „Să ai grijă de cămin, mai ceva ca de ochii din cap! Vezi să nu-l prade hoţii, vezi să nu joace florile vaca lui nea Stere de peste drum, să nu dispară vreo ţaglă din gard... să nu, să nu. Cât despre iniţiative, nu cumva să te prind că-ţi crapă dovleacul vreo idee, că om te-am făcut! Să nu te prind că faci ceva fără aprobarea mea! Nici musca să nu zboare! Ai înţeles, Ilie? Uite adresa la care mă găseşti, de-oi avea vreo nevoie, faci cerere şi aştepţi să se aprobe. DOCTORUL GÂNDESCU: Pân-aici, mi se pare corect. ILIE: Aşa mi s-a părut şi mie. Numai că nu m-am gândit în momentul ăla c-o să mă încronfuntez cu o daraveră ca asta. În muncitorescul locaş al căminului a intrat o putoare de muscă mare, un element negativ, cum ar veni, care se tot aşază peste tot şi parcă să-

mi facă în ciudă, când vreau şi eu s-o lipăi, aia îşi găseşte loc pe tabloul Tovarăşului şi cum ar fi, Doamne fereşte! să-l pălesc pe Tovarăşul nostru conducător iubit cu pliciul? Oi fi eu prost, dar ştiu să-mi păzesc pielea. Şi m-au mai pălit şi-n scăfârlie vorbele directorului, că cică să nu-mi crape dovleacul vreo idee, şi eu acum nu pot nici să dau musca afară, nici s-o exterminez, că-mi trebuie aprobare de la dumnealui. Noroc cu dumneavoastră că ne-aţi dat ideea cu scrisoarea şi chiar i-am scris să cer aprobare şi am zis să vin să vă spun şi dumneavoastră cum am împuşcat eu doi iepuri dintr-odată. DOCTORUL GÂNDESCU: Care ar fi iepurii ăia? ILIE: Păi, unul e tovar’şu’ director, adică aprobarea pe care aştept să mi-o dea, iar altul… mamelucele-alea de care vorbeaţi dumneavoastră la şedinţa de data trecută. DOCTORUL GÂNDESCU: Sentimentele negative reprimate. ILIE: Aşa. Şi-am zis să le suprim măcar pe astea, dacă pe musca aia nu pot. DOCTORUL GÂNDESCU: Bine, Ilie, ai procedat corect. Citeşte scrisoarea! Tare şi cu dicţie! ILIE: „Iubite tovarăşe director care mi-aţi fost ca un tată şi încă-mi mai sunteţi pe-acolo pe unde-oţi fi şi v-oţi clătina ochii pe cele frumuseţi care eu nu le-am văzut că stau ca prostu’ aci şi mă războiesc c-o desfrânată de muscă ptiu!, subînsemnatul Ilie Ciocârlie, preaobosit, vă rog să-mi aprobaţi urgent şi fără preget să binevoiesc a huşui afară necinstita muscă din cinstitul nostru cămin cultural, ori, dacă nu, să permiteţi să-i trag o sfântă bataie s-o învăţ minte.Că dacă era după mine, o lipeam de nu se vedea, da’ mi-am adus aminte de vorbele înţelepte ale dumneavoastră dinainte să plecaţi pe cele coclauri – Ilie, dacă te prind că faci ceva fără aprobarea mea, om te-am făcut. De-aceea, tovarăşe director care nu mai pot să rabd, vă implorez să-mi daţi aprobarea pentru cele de mai sus. Acuma, dacă tot v-am scris şi-am stricat foaia degeaba şi dacă tot mă ţine pixu’, zic să vă mai spui şi cele ce sunt prin comuna noastră. De murit, n-a mai murit nimeni (Nici de înviat). De unde tragem confuzia că noi, tovarăşii din sat, suntem beton de sănătoşi la trup. La cap nu prea ştim cum stăm. În rest, stăm bine, care pe prispă, care pe şanţ, care pe gânduri, care pe tânjeală.

Eu cam atât am avut a suprasolicita de la dumneavoastră şi aştept cu înfrigurare răspunsul, nici pe soacră-mea n-o aştept cu-atâta nelinişte. Să trăiţi!”DOCTORUL GÂNDESCU: Crezi că scrierea acestei scrisori te-a ajutat? Adică eşti mai liniştit acum decât înainte de-a o scrie? ILIE: Cel mai tare m-ar fi liniştit să-i trag una la scăfârlie la nemernica-aia. DOCTORUL GÂNDESCU: Ştii bine că nu se poate. Vreau să spun, cu violenţa nu rezolvăm nimic. Trebuie să fim calmi, cumpătaţi, nu să ne comportăm ca la balamuc…ILIE: Tov’ doctor, de câd e lumea şi pământu’, oamenii omoară muşte. Mata vrei să mă convingi pe mine acum că sunt nebun, doar pentru că vreau să (ridică vocea, se isterizează) omor o nenorocită de muscă care mi-a mâncat sufletuuuu’???DOCTORUL GÂNDESCU: (Încercând să iasă din situaţie, se uită-n jur şi-i arată pe un perete) Ilie, linişteşte-te! Uite, omoară musca aia!

Ilie scoate şişul de la cizmă şi se duce să-l înfigă în musca de pe perete, după ce mai întâi îl vântură pe lângă capul doctorului, băgându-l în sperieţi.

Scena VII

În cabinetul doctorului, năvăleşte Mimoza.

MIMOZA: Ah! Ce ofensă! Bună ziua! DOCTORUL GÂNDESCU: La ce vă referiţi? MIMOZA: (După o pauză) La mine, desigur! DOCTORUL GÂNDESCU: Şi… cine sunteţi dumneavoastră? MIMOZA: Maria Stuart, nu se vede? DOCTORUL GÂNDESCU: (Convins că are de-a face cu un caz grav de dedublare de personalitate) Luaţi loc, Maiestate!MIMOZA: Numai dacă sunteţi Directorul de la Ziarul „Scânteia”. DOCTORUL GÂNDESCU: M… mă rog, pot să fiu, dacă doriţi. Pot să fiu şi toată dinastia Tudorilor…MIMOZA: Faci mişto de mine, tovarăşe? Cine te crezi? DOCTORUL GÂNDESCU: (Izbucnind) Eu mă creeed? Eu mă cred, aşadar? MIMOZA: Tovarăşe, n-am timp de pierdut. Eşti sau nu directorul de la „Scânteia”? DOCTORUL GÂNDESCU: Ştiu şi eu… Cu ce problemă la noi? MIMOZA: Vreau să fac o reclamaţie, o sesizare pe care s-o publicaţi în ziar. DOCTORUL GÂNDESCU: Nu! Altul? M-am săturat de reclamaţii! Ieşi afară!MIMOZA: Cum să ies afară, stimabile, dacă de-abia am intrat? DOCTORUL GÂNDESCU: Mimoza impudica… aici nu-i nicio Scânteie. A fost cândva, între timp s-a mutat pe strada Incendiului. MIMOZA: Şi de ce, tovarăşe, m-ai minţit? Vă bateţi joc de femei lipsite de apărare?DOCTORUL GÂNDESCU: Şi mimoze pe deasupra. Uite ce e, tovarășe, azi sunt generos. Îţi pot permite să dai un telefon din cabinet, la Scânteia, la Flacăra, unde vrei, numai să ieşi după aia şi să mă laşi în pace, că am treabă!MIMOZA: (Ofuscată) Bine, tovarăşe! N-aveţi pic de respect faţă de clasa muncitoare!Doctorul îi întinde telefonul, Mimoza formează numărul. MIMOZA: Alo, ziarul „Scânteia”? Bună ziua! Vreau să fac o reclamaţie.

VOCEA (off): Vă ascultăm.

MIMOZA:Vreau să-l reclam pe idiotul ăla care-a prezis sfârşitul comunismului şi apariţia capitalismului putred.Fix la ora 4. La radio.

VOCEA (off): Ă… staţi puţin, că nu-nţeleg. Despre ce-i vorba?

MIMOZA: Doresc să reclam pe ciocoflenderu’ care m-a minţit. Nu că eu aş fi ascultat „Europa Liberă”, dar asculta vecinul (dacă vreţi, dau şi nume, dar costă!) şi se auzea prin

pereţii ăia de carton. Şi eu acum sunt tare supărată că amploaiatul de la postul ăla duşman de radio şi-a permis să-mi tragă aşa o sperietură. Şi vreau să scrieţi acolo aşa, cuvânt cu cuvânt, mot-a-mot (pronunţă cum se scrie) cum ar veni că eu tovarăşa Mimoza de la secţia de sculărie II a Cooperativei de Producţie nu sunt cu nici un chip de acord să pice comunismul şi să fie înlocuit de perestroica aia ce-o mai fi şi aia. Şi să mai scrieţi că eu mulţumesc din inimă Partidului…

VOCEA (off): Destul, tovarăşa! Cine v-a obligat să-l credeţi? Dacă eu vă spun acum că mâine vine Vlad Ţepeş şi vă serveşte câte-o ţeapă la toţi ăştia care n-aveţi altă treabă decât să ascultaţi prin pereţi la vecini, mă credeţi?

MIMOZA: Normal că nu! Cum să te cred? Dumneata îmi spui la telefon, nu la radio. Telefonul nu-i o sursă de încredere.

VOCEA (off): Şi radioul este…

MIMOZA: Normal!

VOCEA (off): Atunci să vă rezolve radioul problema! Nu-i de competenţa noastră.

Închide. Se îndreaptă spre doctor, adresându-i-se. MIMOZA: Dumneavoastră ce părere aveţi despre capitalismul putred, tovarăşe? DOCTORUL GÂNDESCU: Dispari! Până nu pun dulăii pe tine. Mimoza iese burzuluindu-se.

Scena VIII

În cabinet, doctorul. Stă la birou, îngândurat, cu capul între mâini. Se ridică şi începe să joace singur o scenă cu două personaje, în care e pe rând când medicul, când pacientul, mutându-se de la birou, pe partea cealaltă, şi invers.

DOCTORUL GÂNDESCU medicul: Spune, doctore, ce te doare? DOCTORUL GÂNDESCU pacientul: Inima, dom’ doctor, inimaaa!DOCTORUL GÂNDESCU medicul: Mergi două uşi mai încolo. Aici ne ocupăm de cap. DOCTORUL GÂNDESCU pacientul: Atunci mă doare capul, doctore. Capul mă doare. Am o mie de gărgăuni care ţiuie…DOCTORUL GÂNDESCU medicul: Hm… Aşadar, şi pe tine te supără cineva. Ia stai jos şi spune cine te supără? DOCTORUL GÂNDESCU pacientul: Eu! Eu mă supăr pe mine de-mi vine să-mi trag palme, dar mi-e milă. DOCTORUL GÂNDESCU medicul (inchizitorial): Să nu-ţi mai fie! Bătaia e ruptă din Rai! Aşa zice o vorbă veche românească. DOCTORUL GÂNDESCU pacientul: Lăsaţi! Mai bine mi-aţi da şi mie o pastilă, o bulină ceva…

DOCTORUL GÂNDESCU medicul: Fără pastile! Aici practicăm terapia prin scrisori! Stai jos şi scrie o scrisoare persoanei care te necăjeşte!DOCTORUL GÂNDESCU pacientul: Adică mie? DOCTORUL GÂNDESCU medicul: Adică ţie! Se aşează şi începe să scrie, rostind cu voce tare cele scrise: DOCTORUL GÂNDESCU, pacientul : Dragă eu, … adică cum „dragă eu”? Care-i formula nimerită de a te adresa la tine? Stimate inestimabile… nţ! Iubite.. nu, asta sună a narcisism… Eh! Grea meserie ţi-ai ales. Aşadar doctore, fără supărare, să ştii că eu mă dezic de tine şi de toţi nebunii tăi, până nu încep să mă cred şi eu Mesia. Că numai El ar putea face faţă la atâta nebunie din lume. Vino, Doamne şi scapă-ne, scapă-ne de comunism, de tovarăşii de la partid, de atâta nebunie dintre noi, scapă-mă pe mine de mine... Aşa, Doamne, auzi-ne şi nu Te depărta de la noi, păcătoşii! Şi dă-Te la o parte, că sunt Expresul de ora 25 şi Te caaaaaalc!!!!!

SFÂRŞIT

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 04 septembrie 2015