R O M Â N I AÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1933/2011 Dosar nr. 6292/1/2010

Şedinţa publică de la 31 martie 2011

Asupra recursului de faţă;Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:I. Soluţiile adoptate de secţia pentru judecători şi de Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii.1.1. Prin Hotărârea nr. 587 din 1 iulie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respinscontestaţia formulată de contestatoarea C.E., judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,împotriva Hotărârii nr. 458 din 22 aprilie 2010 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superioral Magistraturii.

În motivarea hotărârii emise, Consiliul Superior al Magistraturii a reţinut următoarele:Prin Hotărârea nr. 458 din 22 aprilie 2010, secţia pentru judecători, a admis sesizarea

formulată de Comisia de disciplină pentru judecători nr. 402/CDJ/2009 împotrivajudecătorului C.E., de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi a constatat încălcarea de cătreaceasta a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

În motivarea hotărârii s-a reţinut, în esenţă, că în ceea ce priveşte Dosarul nr.24129/2/2005 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preocuparea judecătorului C.E. îndesemnarea completului de judecată, solicitarea de către aceasta de lămuriri intimatei-reclamante, fără ca recurenta-pârâtă să-şi exprime punctul de vedere cu privire la lămuririlesolicitate, adresarea de întrebări uneia dintre părţi, după închiderea dezbaterilor, precum şiinvocarea de excepţii cu ocazia judecării cererii de recuzare şi recuzarea completului învestitcu judecarea cererii de recuzare formulată de una dintre părţile din proces, au fost de naturăsă altereze aparenţa de imparţialitate în instrumentarea cauzei şi să creeze părţilor suspiciuniîn sensul că judecătorul ar fi avut părerea deja formată şi că ar fi dorit impunerea acesteia.

1.2. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie judecătorul C.E., motivată, înesenţă, după cum urmează:

1. Hotărârea contestată este lovită de nulitate, încălcând prevederile art. 36 alin. (1) dinRegulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu privire lasecţia competentă să soluţioneze sesizarea din oficiu a Comisiei de disciplină.

2. Prin hotărârea contestată s-a încălcat principiul legalităţii, având în vedere căprocedura instituită de art. 36 şi art. 361 din Regulamentul modificat nu are suport în niciunadin legile justiţiei, venind în contradicţie cu Hotărârea nr. 292 din 22 aprilie 2010 a PlenuluiConsiliului Superior al Magistraturii prin care s-a adoptat Metodologia de realizare acontroalelor de către Inspecţia Judiciară.

3. Hotărârea contestată a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare consacrat de art. 36alin. (6) din Regulament, având în vedere că prin întâmpinarea depusă la secţia pentrujudecători, a solicitat încuviinţarea probei testimoniale şi cu înscrisuri, iar din hotărâre nurezultă că secţia s-ar fi pronunţat cu privire la probele solicitate şi nici că ar fi avut în vedereapărările formulate cu privire la situaţia de fapt cu care a fost sesizată şi pe care voia să leconsolideze cu probele solicitate.

4. Hotărârea contestată depăşeşte obiectul sesizării Comisiei de disciplină, deoarece,contrar celor reţinute de inspectori în Nota din 15 decembrie 2009, precum şi celor reţinute înîncheierea de admitere a recuzării, în hotărârea menţionată se face referire la faptul cădoamna judecător a adresat întrebări părţii după închiderea dezbaterilor şi nu anteriorînchiderii lor.

5. În sesizarea Comisiei de disciplină şi în hotărârea contestată s-a reţinut în mod greşitcaracterul repetat al faptelor de natură să altereze aparenţa de imparţialitate îninstrumentarea cauzei, precum şi faptul că nu a încălcat dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Coduldeontologic.

6. Referitor la Decizia nr. 1546 din 18 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Notele scrise înregistrate la Consiliul Superior alMagistraturii la data de 29 iunie 2010, a învederat că dispozitivul acestei decizii nu constatălegalitatea procedurii instituite prin art. 361 şi art. 362 din Regulamentul de organizare şifuncţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, modificat, precum şi faptul că deciziamenţionată nu îi este opozabilă, întrucât nu a fost parte în proces şi nici nu este membru alUniunii Naţionale a Judecătorilor din România, reclamanta din proces.

De asemenea, mai susţine că prin decizia respectivă, fiind respinsă acţiunea promovatăde reclamantă, opozabilitatea acesteia este limitată la părţile din proces, art. 34 din Legea nr.554/2004 care instituie opozabilitatea erga omnes şi obligaţia publicării în M. Of. vizândnumai hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parteun act administrativ cu caracter normativ.

7. Criticând faptul că hotărârile nr. 564/2008 şi nr. 1314/2008 prin care estereglementată procedura privind încălcarea normelor din Codul deontologic al judecătorilor şiprocurorilor, nu au temei legal, solicită Plenului abrogarea acestor hotărâri.

În subsidiar, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., doamna judecător solicităsuspendarea soluţionării contestaţiei până la soluţionarea Dosarului nr. 2906/2/2010 al Curţiide Apel Bucureşti, care are ca obiect anularea hotărârilor nr. 564/2008 şi nr. 1314/2008 alePlenului Consiliului Superior al Magistraturii.

1.3. Referitor la criticile formulate în contestaţia sus-menţionată, Plenul ConsiliuluiSuperior al Magistraturii retine următoarele:

1. Hotărârea contestată nu este lovită de nulitate, având în vedere că nu s-au încălcatprevederile art. 361 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a ConsiliuluiSuperior al Magistraturii, cu privire la secţia competentă să soluţioneze sesizarea din oficiu aComisiei de disciplină.

Astfel, Plenul apreciază că, deşi dintr-o eroare materială strecurată în hotărâre semenţionează că pronunţarea ar fi fost dată de secţia pentru procurori, hotărârea a fostpronunţată de secţia pentru judecători, astfel cum rezultă din preambulul hotărârii, care este

semnată de preşedintele secţiei pentru judecători, precum şi din ordinea de zi soluţionată,publicată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii.

2. Prin hotărârea contestată nu s-a încălcat principiul legalităţii, având în vedere căprocedura instituită de art. 36 şi art. 361 din Regulamentul de organizare şi funcţionare aConsiliului Superior al Magistraturii, modificat, a fost adoptată cu aplicarea dispoziţiilor art. 38alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cumodificările şi completările ulterioare.

3. Plenul apreciază că petenta-contestatoare nu poate invoca încălcarea dreptului laapărare întrucât i-au fost comunicate toate înscrisurile solicitate, după cum reiese din Adresaaflată la dosar. Totodată, Plenul reţine că petenta-contestatoare a avut posibilitatea săformuleze probele pe care le-a considerat necesare, în conformitate cu prevederile art. 361 dinRegulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prinHotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, cu modificările şi completărileulterioare, fapt ce rezultă, de altfel, şi din înscrisurile depuse la dosar.

Plenul mai reţine că aprecierea asupra pertinenţei şi concludenţei probelor propuse esteatributul exclusiv al secţiei competente. De asemenea, Plenul reţine că procedura instituită dedispoziţiile art. 361 şi art. 362 din Regulament, au caracter administrativ, şi nu caracter judiciar,scopul acestei proceduri fiind tocmai acela de a da posibilitatea judecătorului să se poatăapăra în condiţii de egalitate a armelor, secţia nefiind obligată să se pronunţe, în mod expres,cu privire la probele propuse.

4. Hotărârea contestată nu depăşeşte obiectul sesizării Comisiei de disciplină, având învedere că secţia pentru judecători a fost învestită în vederea stabilirii dacă a existat o încălcarea normelor de conduită prevăzute de art. 9 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şiprocurorilor.

5. Petenta-contestatoare susţine că secţia pentru judecători, contrar celor reţinute deinspectori în Nota din 15 decembrie 2009, precum şi celor reţinute în încheierea de admitere arecuzării, în hotărârea menţionată a făcut referire la faptul că, în calitate de judecător, aadresat întrebări părţii după închiderea dezbaterilor şi nu anterior închiderii lor.

Din analiza încheierii de şedinţă din data de 6 iunie 2009, aflată la dosar, rezultă căintervenţia sa, prin care a solicitat lămuriri uneia dintre părţi a avut loc după luarea cuvântuluireprezentantei recurentei şi al reprezentantei intimatei, iar din procesul-verbal întocmit dejudecătorul R.V., din cadrul aceluiaşi complet, rezultă că reprezentantul intimatei a fostinterpelat de petentă după acordarea cuvântului părţilor pe fondul recursului.

Plenul a apreciat că secţia pentru judecători a constatat în mod corect că intervenţiasus-menţionată a avut loc după încheierea dezbaterilor, având în vedere că cele relatate maisus se coroborează cu constatările din Încheierea de şedinţă din 6 octombrie 2009, invocatăde petenta-contestatoare, prin care a fost admisă cererea de recuzare a sa, în care semenţionează că „doamna judecător C.E., după încheierea dezbaterilor a adresat o întrebareapărătorului petentei”.

6. Referitor la critica potrivit căreia în sesizarea Comisiei de disciplină şi în hotărâreacontestată s-a reţinut în mod greşit caracterul repetat al faptelor de natură să alterezeaparenţa de imparţialitate în instrumentarea cauzei, Plenul reţine că, pe lângă interpelareaunei părţi, anterior relatată, secţia pentru judecători, a reţinut şi alte fapte de natură săaltereze aparenţa de imparţialitate în instrumentarea cauzei şi să creeze părţilor suspiciuni în

sensul că judecătorul ar fi avut părerea deja formată şi că ar fi dorit impunerea acesteia, cumsunt: cererile formulate de doamna judecător la datele de 5 octombrie 2009 şi 14 octombrie2009 adresate preşedintelui secţiei comerciale, prin care se indica alcătuirea completului dejudecată din 6 octombrie 2009 şi 20 octombrie 2009, cererea vădit inadmisibilă de recuzare acompletului învestit cu soluţionarea cererii prin care s-a solicitat recuzarea sa.

7. Petenta-contestatoare a afirmat că Decizia nr. 1546 din 18 martie 2010 a Înaltei Curţide Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dispozitiv, nu constatălegalitatea procedurii instituite prin art. 361 şi art. 362 din Regulamentul de organizare şifuncţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, modificat, precum şi faptul că deciziamenţionată nu îi este opozabilă, întrucât nu a fost parte în proces şi nici nu este membru alUniunii Naţionale a Judecătorilor din România, reclamanta din proces.

Plenul reţine că prin decizia menţionată s-a admis recursul declarat de Consiliul Superioral Magistraturii împotriva Sentinţei civile nr. 1393 din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti,secţia a VII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin care se dispusese anularea art. I pct. 11al Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564 din 19 iunie 2008 pentrumodificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior alMagistraturii şi, totodată suspendarea acestor prevederi până la soluţionarea irevocabilă acauzei, fiind modificată această sentinţă în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiuniireclamantei (Uniunea Naţională a Judecătorilor din România).

În aceste condiţii, aserţiunile contestatoarei referitoare la legalitatea procedurii instituiteprin art. I pct. 11 al Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564 din 19 iunie2008 pentru modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior alMagistraturii şi la inopozabilitatea deciziei sus-menţionate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,nu au relevanţă, întrucât, atâta timp cât procedura respectivă nu a fost anulată prin hotărârejudecătorească, aceasta produce efecte erga omnes, în baza prezumţiei de legalitate, de carese bucură toate actele administrative, fie individuale, fie normative (cum este şi Regulamentulmenţionat).

8. Având în vedere considerentele de la punctul de mai sus, Plenul apreciază ca fiindnefondate criticile contestatoarei referitoare la faptul că hotărârile nr. 564/2008 şi nr.1314/2008 prin care este reglementată procedura privind încălcarea normelor din Coduldeontologic al judecătorilor şi procurorilor, nu au temei legal.

În ceea ce priveşte capătul de cerere subsidiar, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.civ., prin care contestatoarea a solicitat suspendarea soluţionării contestaţiei până lasoluţionarea Dosarului nr. 2906/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, care are ca obiect anulareahotărârilor nr. 564/2008 şi nr. 1314/2008 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii,Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că această cerere este nefondată, avândîn vedere că procedura reglementată de art. I pct. 11 al Hotărârii Plenului Consiliului Superioral Magistraturii nr. 564 din 19 iunie 2008 pentru modificarea Regulamentului de organizare şifuncţionare a Consiliului Superior al Magistraturii nu este suspendată de drept prinintroducerea unei acţiuni la instanţa judecătorească, iar din înscrisurile depuse nu rezultă căinstanţa nou sesizată ar fi dispus suspendarea procedurii de analizare a sesizărilor Comisiilorde disciplină cu privire la eventualele încălcări ale Codului deontologic al judecătorilor şiprocurorilor.

II. Calea de atac exercitată.

2.1. Împotriva Hotărârii nr. 587 din 1 iulie 2010 a Plenului Consiliului Superior alMagistraturii, considerând-o netemeinică şi nelegală, prin cererea înregistrată la data de 20iulie 2010, a declarat recurs recurenta-contestatoare C.E., judecător la Înalta Curte de Casaţieşi Justiţie, care a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu raportare ladispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., fiind susţinute următoarele critici:

1. Nelegalitatea hotărârilor nr. 564/2008 şi nr. 1314/2008 ale Consiliului Superior alMagistraturii care au instituit procedura de judecată de către secţia corespunzătoare aConsiliului Superior al Magistraturii a sesizărilor din oficiu cu privire la indicii ale încălcăriinormelor deontologice; încălcarea prin aceste hotărâri a prevederilor art. 30 alin. (4) din Legeanr. 317/2004 cât priveşte exercitarea atribuţiilor Plenului şi ale secţiilor Consiliului Superior alMagistraturii referitoare la cariera judecătorilor, numai cu respectarea legilor nr. 303/2004 şinr. 304/2004, republicate;

2. Încălcarea dreptului la apărare prin nepronunţarea asupra cererii de probatoriiformulată în faţa secţiei şi prin neexaminarea apărărilor pe care le-a făcut prin motivele şinotele scrise depuse la dosar, aspect ce rezultă din motivarea lacunară a hotărârii secţiei,conformată prin hotărârea recurată ca şi din necitarea sa pentru termenul când s-a soluţionatcontestaţia şi din necomunicarea Notei direcţiei resurse umane pe care Plenul a luat-o îndiscuţie, deşi solicitase în scris acest lucru;

3. Lipsa de suport normativ în Codul deontologic şi greşita încadrare a faptelorimputate, în dispoziţiile art. 9 alin. (2) din acest cod;

4. Imparţialitatea subiectivă a instanţei Plenului Consiliului Superior al Magistraturii„indusă din prezumţia de imparţialitate a unora din membrii Consiliului Superior alMagistraturii”.

2.2. La data de 2 septembrie 2010 recurenta, a depus precizări pentru argumentareamotivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pe care, ulterior, le-a completat,dezvoltat, exemplificat etc., prin cererile depuse la datele de 30 noiembrie 2010, 19 ianuarie2011, 16 februarie 2011, precum şi prin concluziile scrise depuse la 16 martie 2011.

În esenţă, recurenta susţine că Hotărârea nr. 587/2010 a Plenului Consiliului Superior alMagistraturii este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită adispoziţiilor legale incidente în cauză, prin aceea că Plenul Consiliului Superior al Magistraturiii-a înlăturat criticile potrivit cărora:

1. Procedura de constatare a încălcării normelor Codului deontologic este nelegală, fiindinstituită prin Hotărârea nr. 564/2008 şi Hotărârea nr. 1314/2008 adoptate de PlenulConsiliului Superior al Magistraturii fără suport legal şi prin exces de putere;

2. În cadrul procedurii administrative desfăşurate în faţa secţiei pentru judecători şi aPlenului Consiliului Superior al Magistraturii i-a fost încălcat dreptul la apărare şi au fostîncălcate principiile contradictorialităţii şi al egalităţii armelor;

3. Greşita încadrare a faptelor în dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic, faptecare nu au constituit decât manifestări ale rolului activ de care un judecător trebuie să deadovadă în baza art. 129 C. proc. civ.

4. Totodată, a solicitat să se observe şi contextul în care Consiliul Superior alMagistraturii a efectuat verificările respective, în aceeaşi perioadă în care îşi depusesecandidatura pentru funcţia de preşedinte a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar Colegiul deconducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a adoptat o hotărâre asupra căreia s-a revenit

ulterior, prin care se hotărâse sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cuconduita sa în cadrul secţiei comerciale a Înaltei Curţi.

5. În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, constatarea nulităţii Hotărâriinr. 587/2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi a nulităţii Hotărârii nr. 458/2010a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi a sesizării Comisieide disciplină.

2.3. Prin întâmpinarea depusă, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerearecursului şi înlăturarea susţinerilor formulate de recurentă în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.civ. pentru următoarele motive:

1. În ceea ce priveşte lipsa de temei legal şi constituţional a Hotărârii nr. 564/2004 şi aHotărârii nr. 1314/2008 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, recurenta a formulato acţiune separată aflată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, iar cele două hotărâri au temei legalîn dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior alMagistraturii;

2. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului la apărare, rezultă că au fostrespectate dispoziţiile art. 56 alin. (3), (4) şi (6) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr.236/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii;

3. În ceea ce priveşte greşita încadrare a faptelor imputate recurentei în dispoziţiile art. 9alin. (2) din Codul deontologic, materialul probator administrat în cauză, aşa cum se reţine înhotărârea recurată şi în hotărârea secţiei pentru judecători, atestă încălcarea dispoziţiilorrespective de către recurentă;

4. În ceea ce priveşte critica referitoare la o pretinsă subiectivitate a unora dintremembrii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, la dosar nu a existat niciun suportprobator, care să susţină o asemenea afirmaţie.

III. Soluţia instanţei de recurs.Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.Din actele şi lucrările dosarului rezultă că:La data de 15 iulie 2009, prin memoriul adresat Consiliului Superior al Magistraturii,

petiţionara S.C. A. S.R.L. a solicitat efectuarea de verificări cu privire la conduita profesională arecurentei, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, concretizată înîncălcarea principiului imparţialităţii şi nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă,cu ocazia instrumentării cauzei ce a format obiectul Dosarului nr. 24129/2/2005 al respectiveiinstanţe, solicitând sancţionarea disciplinară a doamnei judecător sub aspectul abateriiprevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,republicată şi modificată.

În cuprinsul memoriului se arăta că, la termenul de judecată din 9 iunie 2009, în Dosarulnr. 24129/2/2005 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au avut loc dezbaterile asuprarecursului. După cuvântul părţilor, unul dintre membrii completului de judecată, recurenta, cupermisiunea preşedintelui de complet, s-a adresat apărătorului petentei, solicitându-i săprecizeze obiectul cererii de chemare în judecată şi soluţia pronunţată în prima instanţă.

În opinia petentei, punerea în discuţia părţilor, după închiderea dezbaterilor, a unorchestiuni ce ţineau de lămurirea cadrului procesual al cauzei (aspecte care puteau fi aduse îndiscuţie numai în faţa instanţei de fond) şi nu aspecte de ordine publică şi care nu au fost

invocate prin motivele de recurs, dovedeşte adoptarea unei poziţii vădit părtinitoare în cauzăde către recurentă.

Sub un alt aspect, petiţionara invocă faptul că judecătorul avea obligaţia de a se abţinede la soluţionarea cauzei întrucât anterior, într-o cauză similară, formulase opinie separată cuprivire la problema de drept dedusă judecăţii în Dosarul nr. 24129/2/2005.

Petiţionara a exprimat totodată suspiciuni cu privire la motivul real al repunerii cauzeipe rol prin Încheierea din 9 iunie 2009.

Petiţionara a criticat, totodată, formularea de către doamna recurentă a unei cereri derecuzare, în afara cadrului prevăzut de normele de procedură civilă, exprimându-şinemulţumirea cu privire la tergiversarea soluţionării cauzei din acest motiv, dar şi suspiciuneacu privire la imparţialitatea completului de judecată.

Prin Rezoluţia din 17 decembrie 2009 Comisia de disciplină a dispus clasarea cauzei faţăde recurentă, sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) şi k) din Legea nr.303/2004, republicată şi modificată.

Totodată, în temeiul art. 361 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare aConsiliului Superior al Magistraturii, Comisia a dispus sesizarea secţiei pentru judecători cuprivire la încălcarea de către recurentă a normelor de conduită prevăzute de art. 9 alin. (2) dinCodul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 458 din22 aprilie 2010 a admis sesizarea Comisiei de disciplină pentru judecători şi a constatat cărecurenta din cauza de faţă a încălcat dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic aljudecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora „judecătorii şi procurorii trebuie să se abţină de laorice comportament, act sau manifestare de natură să altereze încadrarea în imparţialitatealor”.

Pentru a adopta această hotărâre, secţia pentru judecători a Consiliului Superior alMagistraturii a reţinut că, în urma verificărilor efectuate în cursul cercetării prealabile şiconsemnate în Nota inspecţiei judiciare din 15 decembrie 2009, rezultă că la termenul dindata de 9 iunie 2009 recurenta a solicitat lămuriri intimatei-reclamante, creând părţiisuspiciunea că judecătorul şi-a format părerea cu privire la soluţia ce urma a fi pronunţată încauză. De asemenea, s-a mai reţinut că, la acelaşi termen de judecată, recurenta din cauza defaţă a adresat întrebări uneia dintre părţi, după închiderea dezbaterilor.

După repunerea cauzei pe rol, la data de 30 septembrie 2009, intimata a formulat cererede recuzare a doi judecători, printre care şi recurenta din cauza de faţă, care a declarat că nuînţelege să se abţină de la judecarea recursului.

Completul desemnat prin încheiere dată în camera de consiliu la data de 6 octombrie2009 a admis cererea de recuzare formulată de petiţionară împotriva recurentei din cauza defaţă.

În faţa completului desemnat pentru soluţionarea cererii de recuzare, recurenta dincauza de faţă a arătat că precizările pe care le-a solicitat intimatei la termenul din 9 iunie 2009au avut loc după închiderea dezbaterilor, dar cererea de recuzare nu putea fi formulată decâtînainte de începerea dezbaterilor.

Instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare a respins excepţia tardivităţiiridicată de recurenta din cauza de faţă, iar după soluţionarea excepţiei menţionate, aceasta a

invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de recuzare, excepţie care a fost calificată de instanţăca fiind o apărare de fond.

Ulterior, a formulat cerere de recuzare a completului învestit cu soluţionarea cererii princare s-a solicitat recuzarea sa, care a fost respinsă ca inadmisibilă de completul învestit cusoluţionarea acestei cereri, având în vedere că dispoziţiile art. 27 - 36 C. proc. civ. nu prevădposibilitatea judecătorului recuzat de a formula cerere de recuzare, precum şi faptul căjudecătorul împotriva căruia s-a formulat cererea de recuzare nu este parte în proces şi, prinurmare, nu justifică nici interesul procesual formulării unei astfel de cereri.

Conform verificărilor efectuate de Inspecţia judiciară, s-a mai constatat că recurenta dincauza de faţă, la datele de 5 octombrie 2009 şi 14 octombrie 2009, a formulat cereripreşedintelui secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care indica alcătuireacompletului de judecată ce urma să instrumenteze cauza sus-menţionată, la termenele din 6octombrie 2009 şi 20 octombrie 2009.

Secţia pentru judecători a apreciat că faptele sus-menţionate şi caracterul repetat alacestora, prin care recurenta din cauza de faţă s-a manifestat a fi preocupată în desemnareacompletului de judecată, a solicitat lămuriri intimatei-reclamante, fără ca recurenta-pârâtă să-şi exprime punctul de vedere cu privire la lămuririle solicitate sau a adresat întrebări uneiadintre părţi, după închiderea dezbaterilor, precum şi excepţiile ridicate cu ocazia judecăriicererii de recuzare şi recuzarea completului învestit cu judecarea cererii de recuzare formulatăde una dintre părţile din proces, sunt de natură să altereze aparenţa de imparţialitate îninstrumentarea cauzei şi să creeze părţilor suspiciuni în sensul ca judecătorul ar fi avut părereadeja formată şi că ar fi dorit impunerea acesteia.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 587 din 1 iulie 2010, amenţinut Hotărârea nr. 458/2010 adoptată de secţia pentru judecători, respingândcontestaţia formulată de recurenta din cauza de faţă, pentru considerentele care au fostprezentate succint la pct. 1.3.

Împotriva acestei ultime hotărâri, Hotărârea nr. 587/2010 a Plenului Consiliului Superioral Magistraturii, recurenta a formulat recurs pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 curaportare la dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, criticile prezentate la pct.2.1. pe care instanţa de recurs le apreciază ca fiind neîntemeiate.

Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 299 C. proc.civ., o hotărâre dată de o instanţă de judecată sau aparţinând altor organe cu activitatejurisdicţională, poate fi recurată atunci când hotărârea a fost pronunţată sau, respectiv, datăfără temei legal, ori cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În ceea ce priveşte susţinerile potrivit cărora procedura de constatare a încălcăriinormelor Codului deontologic ar fi nelegală, fiind instituită prin Hotărârea nr. 564/2008 şi,respectiv, prin Hotărârea nr. 1314/2008 care au fost adoptate de Plenul Consiliului Superior alMagistraturii cu exces de putere, fără temei legal, instanţa de recurs reţine că suntneîntemeiate.

Prin Hotărârea nr. 564/2008 şi Hotărârea nr. 1314/2008 a fost modificat şi completatRegulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prinHotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, prin introducerea şi, respectiv,completarea, între altele, a unor dispoziţii referitoare la procedura de urmat în cazul existenţeiunor indicii privind încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al

judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.328/2005.

Astfel, prin Hotărârea nr. 564/2008, între altele, după art. 36 din Regulamentul aprobatprin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, au fost introduse art. 361 şi,respectiv, art. 362, iar prin Hotărârea nr. 1314/2008, între altele, au fost modificate dispoziţiileart. 361 alin. (1) şi (2) şi, respectiv, art. 362 alin. (1) şi (2).

Coroborând dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutuljudecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cudispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior alMagistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de recurs reţinecă Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de autoritate administrativă autonomă aautorităţilor judecătoreşti, a avut temei legal să adopte cele două hotărâri în scopulorganizării executării dispoziţiilor legale respective şi aplicării în concret a acestora.

Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şicompletările ulterioare, „Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate,să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şiegalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturorparticipanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Coduldeontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să participe la formarea profesională continuă”.

Pe de altă parte, potrivit art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004, republicată, cumodificările şi completările ulterioare, secţiile Consiliului Superior al Magistraturii au caatribuţii, între altele, pe aceea de a lua măsuri pentru soluţionarea sesizărilor primite de lajustiţiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespunzătoare a judecătorilor şiprocurorilor.

Prin dispoziţiile art. 361 şi respectiv art. 362 din Regulamentul aprobat prin HotărâreaConsiliului Superior al Magistraturii nr. 362/2005, introduse şi, respectiv, modificate prin celedouă hotărâri în litigiu, autoritatea competentă – Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, acreat cadrul organizatoric pentru executarea şi, respectiv, aplicarea în concret a dispoziţiilorlegale referitoare la conduita deontologică, profesională şi civică, a judecătorilor şiprocurorilor, concretizată, de altfel, în Codul deontologic aprobat prin Hotărârea nr. 328/2005.

Or, aceste hotărâri enumerate mai sus, sunt în vigoare şi sunt prezumate a fi legale, fiindadoptate, aşa cum s-a argumentat, pentru organizarea executării şi aplicarea în concret adispoziţiilor legale care au instituit în sarcina judecătorilor şi procurorilor obligaţia de a-şicontura conduita profesională şi civică în raport şi cu normele instituite în Codul deontological judecătorilor şi procurorilor.

În cea ce priveşte susţinerile potrivit cărora Plenul Consiliului Superior al Magistraturii arfi trebuit să constate că, în procedura administrativă desfăşurată în faţa Secţiei pentrujudecători ar fi fost încălcat dreptul său la apărare, principiul contradictorialităţii şi al egalităţiiarmelor, instanţa de recurs reţine că şi această critică este neîntemeiată.

Astfel, din actele şi lucrările dosarului înaintat de Consiliul Superior al Magistraturii,instanţa de recurs reţine, aşa cum s-a reţinut, de altfel şi în considerentele hotărârii recurate,că procedura desfăşurată în faţa secţiei pentru judecători, ca instanţă disciplinară, au fostrespectate cu acribie dispoziţiile art. 36 şi respectiv art. 361 şi art. 362 din Regulamentulaprobat prin Hotărârea nr. 326/2005, cu modificările şi completările ulterioare, recurentei

fiindu-i comunicate toate înscrisurile solicitate şi având posibilitatea să formuleze orice cerere,să propună orice probă, pe care a considerat-o ca fiind utilă cauzei, posibilităţi pe carerecurenta le-a folosit pe deplin.

În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la subiectivismul unora dintre membrii PlenuluiConsiliului Superior al Magistraturii şi a existenţei unei legături între cercetarea sa disciplinarăşi candidatura depusă la funcţia vacantă de preşedinte la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,instanţa de recurs constată că acestea sunt simple aserţiuni care, nesusţinute din punct devedere probator, rămân afirmaţii lipsite de orice consecinţe juridice în cauza de faţă.

În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la critica formulată în legătură cu încadrareagreşită a faptelor imputate în dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic, instanţa derecurs reţine că şi acestea sunt lipsite de temei.

Aşa cum s-a arătat mai sus, prin Rezoluţia nr. 402/CDJ/2009 din 17 decembrie 2009Comisia de disciplină pentru judecători, clasând cauza sub aspectul abaterii disciplinareprevăzute la art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completărileulterioare, a sesizat Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii pentru aaprecia dacă, prin faptele respective, au fost încălcate dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Coduldeontologic.

Faptele, în materialitatea lor, nu sunt contestate nici de recurentă care, însă le-a apreciat,din perspectiva dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., ca fiind acţiuni justificate de necesitateaexercitării rolului activ, la care este dator orice judecător.

Or, în cauză, aşa cum rezultă din materialul probator existent la dosar, rezultă că încadrul evenimentelor petrecute în legătură cu soluţionarea dosarului comercial respectiv,există acţiuni care nu au temei legal.

Din interpretarea dispoziţiilor generale ale Legii nr. 303/2004 privind Statutuljudecătorilor şi procurorilor şi ale Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, rezultăcă judecătorii sunt datori să-şi circumscrie conduita profesională, şi nu numai, unor standardedeontologice de o pozitivitate exemplară, care să-i situeze nu numai deasupra oricăror faptenelegale sau reprobabile, ci chiar şi deasupra oricăror bănuieli cu privire la asemenea fapte.

În acest sens, trebuie interpretate, sistematic şi teleologic, dispoziţiile art. 9 alin. (2) dinCodul deontologic, potrivit cărora „judecătorii şi procurorii trebuie să se abţină de la oricecomportament, act sau manifestare de natură să altereze încrederea în imparţialitatea lor”.

Deci, cu alte cuvinte, nu este necesar ca actele, manifestările sau comportamentuljudecătorului sau procurorului să producă alterarea încrederii în imparţialitatea lor, ci estesuficient ca acestea să fie de natură, să fie apte să producă o îndoială în privinţa imparţialităţiilor la nivelul judecăţii unei persoane obişnuite, aflată în cadrul social actual.

În cauză, demersurile întreprinse de recurentă după ce, în urma incidentului din data de9 iunie 2009, cauza a fost repusă pe rol, nu mai pot fi justificate nici din punctul de vedere aldispoziţiilor legale procedurale şi nici din perspectiva normelor deontologice care prescriu oconduită bazată pe respect şi bună-credinţă.

Or, atât Comisia de disciplină pentru judecători, cât şi Secţia pentru judecători aConsiliului Superior al Magistraturii, atunci când s-au raportat la dispoziţiile art. 9 alin. (2) dinCodul deontologic, au avut în vedere cererile formulate de recurentă la data de 5 octombrie2009 şi, respectiv, 14 octombrie 2009 adresate preşedintelui secţiei comerciale, prin care sereferea la alcătuirea completului de judecată care urma să instrumenteze cauza la termenele

din 6 octombrie 2009 şi respectiv, 20 octombrie 2009, cererea formulată personal pentrurecuzarea colegilor săi judecători, precum şi apărările formulate în faţa instanţei învestită cusoluţionarea incidentului procedural astfel provocat.

Totodată, aşa cum s-a reţinut şi prin actele administrative atacate, toate acţiunile legatede incidentele respective s-au produs în circumstanţele în care părţile din dosarul respectiv auluat cunoştinţă direct de acestea, iar S.C. „A.” S.R.L. a şi sesizat Consiliul Superior alMagistraturii, manifestându-şi astfel, în mod direct şi concret, lipsa de încredere înimparţialitatea recurentei din cauza de faţă, în calitatea sa de judecător la secţia comercială aÎnaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel fiind, instanţa de recurs reţine că atât Comisia de disciplină, cât şi Secţia pentrujudecători, precum şi Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin operaţiunile şi acteleadministrative întocmite, au reţinut în mod întemeiat incidenţa dispoziţiilor art. 9 alin. (2) dinCodul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, instanţa de recurs va respingerecursul de faţă, Hotărârea nr. 587/2010 adoptată de Plenul Consiliului Superior alMagistraturii fiind legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVEÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.E. împotriva Hotărârii nr. 587 din 1 iulie 2010 a PlenuluiConsiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.

Te-ai gandit ca interviul are o pondere de 25% in nota pentru admiterea la INMsi magistratura? Iar MagisINM, http://www.vialex.org/MagisINM.html iti poatesimplifica procesul de intelegere a interviului pe teme privind aptitudinilespecifice profesiei si elementelor de etica si deontologie specifice?