Evolutia marcii

Marca este cel mai comod mijlc prin care consumatorul poate recunoaste rapid caltatea unui produs. Din acest motiv, marca reprezinta un element esential al strategiei unei intreprinderi, in vederea asigurarii competitivitatii, si cresterii volumului desfacerilor pe piata. Loialitate a clientilor care achizitioneaza in permanenta numai marca unui producator (sau cumpara mereu din acelasi magazin). Se apreciaza ca este nevoie de 5-6 ori mai mult timp si este cu 30 la suta mai costisitoare castigarea unui nou client decat pastrarea unui client deja existent. Actiunea de mentinere a clientilor firmei intr-o stare activa - prin intarirea predispozitiilor favorabile fata de firma si produsele/marcile sale - poarta numele de fidelizare.Gradul de fidelitate al unui client poate fi evaluat in functie de frecventa de cumparare sau de succesiunea modelelor marcii cumparate, intr-o perioada de timp. Clientii care oscileaza intre cumpararea marcii firmei si a altor marci concurente poarta numele de clienti micsti.

Istoria mai veche sau mai recentă a utilizării mărcilor ilustrează eforturile producătorilor şi comercianţilor de îmbogăţire şi înnobilare a arsenalului instrumentelor de acţiune în cadrul pieţei, concretizate în noi modalităţi de comunicare cu consumatorii.Mărcile ca semne distinctive folosite de întreprinderi pentru a deosebi produsele sau serviciile lor de cele identice sau similare cu ale altor organizaţii, sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri. Folosirea unor semne caracteristice pentru a identifica produsele era practicată din antichitate, iar perioada lor de inflorire datează inca din evul mediu.Se foloseau semne distinctive in formă de reprezentări grafice pe produse cum ar fi ; arme , ceramică, tesături, iar semne aplicate pe dopurile de ceară, sau pe amfore, se refereau la produsul pe care il contineau (vin, ulei, ), şi nu la recipient. Incă din aceasta perioada se pun şi bazele regimului juridic al marcilor. ,, Qui primo coepit habere illud signum, ille debet esse in perpetua possesione....'' ,, Cel care a avut cel dintai un anumit semn aceluia ii apartine in posesie perpetua.'' Baldus - Opera omnia Tractus de duobus fratribus, Paris XI, nr.12 Pentru a se identifica originea vaselor de lut la romani erau folosite un numar de aproximativ 6000 de semne (,,sigillum''). Aceste semne indicau numele producătorului şi denumirea localităţii de unde provenea produsul.

Mărcile au evoluat semnificativ în perioada Evului Mediu, odată cu apariţia breslelor . În 1236 – la Padova, ca şi în 1331 – la Monza, au fost adoptate statute care stipulau marcarea

obligatorie a produselor. Existau, în acea perioadă, două tipuri de mărci: marca individuală, care permitea meşteşugarului să fie identificat în cadrul breslei, şi marca colectivă, care garanta pentru calitatea produsului.Meştesugarul din cadrul breslei folosea marca individuală pentru a putea fi individualizat, iar pentru garantarea calităţii produsului breasla folosea marca colectivă. Pe lângă mărcile producătorilor, apar mărci ale comercianţilor, şi distribuitorilor de produse. Treptat aceste mărci devin elemente de identificare şi de diferenţiere a produselor sau serviciilor, de garanţie a calităţii acestora.Înca din 1256 Statutul din Bologna stabilea o regula: ,, nemo debeat simile signum facere nec fieri facere, quod aliquis alius de arte facit'' - nimeni să nu faca un semn asemănător şi nici să nu pună să se facă ceea ce altul face prin meşteşugul său. - În Anglia exista o lege prin care brutarii erau oblgaţi să facă câte un semn pe pâinile mari intregi pentru a fi identificate bucaţile de pâine vândute separat. - In Grecia şi Roma Antică anumite semne de identitate erau aplicate frecvent pe obiectele de ceramică, iar în China şi Japonia, pe obiectele de porţelan. - Semnele aplicate reprezentau motive din natura, linii şi combinaţii de linii.În timpul dinastiei Ming (1368-1634) se aplicau mărci cu numele împaratului. - Aceste semne distincive, figurative, numele producatorului, sau denumirea localităţii unde se fabrica produsul aplicate pe diferite produse şi mai ales pe obiectele de ceramică, aveau ca scop să afirme proprietatea unui obiect produs de un artizan.

În Franţa, în anul 1534, se impunea, printr-o reglementare, ca mărcile să fie unice, pentru a individualiza produsul sau serviciul, iar în anul 1544 este introdusă pedeapsa pentru falsificarea mărcii.Ordonanţa din 1539 a lui Francisc I prevedea expres că mărcile trebuie să fie ,,difeite unele de altele'' pentru a nu se confunda cu altele folosite în aceeaşi ramură de activitate.În 16 mai 1544 prinr-un edict a lui Carol Quintul falsificatorul unei marcii era pedepsit cu taierea mainii (mai tarziu pedeapsa a fost inlocuita cu amenda si in caz de recidiva cu munca la galere).În secolul XIV un edict dat de un elector palatin pedepsea cu spanzuratoarea pe cârciumarul care vindea vin ordinar, drept vin de calitate superioară (Rudensheim). De asemenea, la începutul secolului al XVI-lea, distileriile de whisky foloseau recipienţi pe care îi marcau cu fierul roşu . Astfel, era posibilă identificarea producătorului şi protejarea împotriva contrafacerilor. Acte normative asemănătoare apar ulterior în majoritatea ţărilor europene şi în Statele Unite.

In tara noastra prima ,,Lege asupra marcilor de fabrica si de comerciu'' dateaza din 15 aprilie 1879 si urmarea indeplinirea unor obligatii asumate prin Conventia comerciala incheiata cu Austro - Ungaria in 1875, pentru a putea asigura protectia marcilor comerciantilor austro-ungari. Regulamentul asupra marcilor de fabrica si de comerciu, a fost adoptat la 30 mai 1879.Prin intermediul acestui act era statuat caracterul facultativ al marcilor. Erau excluse marcile pentru ,,productele farmaceutice si acele care intereseaza mai aproape higiena si salubritatea-publica'' pentru care ,,guvernul poate declara marca de fabrica si de

comerciu obligatorie si chiar semnificativa, printr-un decret dat in forma de regulament de administratie publica''.Prin marci se intelegea ,,diferitele forme intrebuintate pentru a face sa se deosebeasca productele unui industrias; astfel sunt : numele sub o forma deosebita, denumirile, intiparirile, timbrarile, sigiliurile, reliefurile, vignetele, cifrele, copertele ori alte asemenea''.Comerciantului sau fabricantului care a depus marca la grefa tribunalului de comert i se recunoastea un drept de prioritate exclusiva timp de 15 ani avand apoi posibilitatea de prelungire. Era incriminata si infractiunea de contrafacere a unei marci , vanzarea produselor contrafacute sau false, imitarea marcii de natura sa insele cumparatorul, uzitarea unei astfel de marci, iar daca marcarea era obligatorie, era pedepsita si vanzarea produselor nemarcate. Legea aceasta a fost abrogata prin Legea asupra marcilor de fabrica, de comert si de serviciu nr, 28/1967, aceasta lege consacrand regula dobandirii dreptului la marca prin prioritatea de inregistrare. Datorita procedurii complicate de inregistrare, lagunelor legislative, a fost adoptata Legea 84/1998. In 9 aprilie 2010 este publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr.226/ Legea nr.66/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr.84/1998 privind marcile si indicatiile geografice. Datorită evoluţiei legislaţiei, marca a dobândit o existenţă şi o valoare de sine stătătoare nefiind legate de un anumit produs sau producător. Marca a devenit independenta. Aceasta este una din trasaturile ei caracteristice.

Totuşi, importanţa şi rolul mărcii în activitatea organizaţiilor s-au amplificat începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, odată cu demasificarea societăţii şi a producţiei . În această perioadă, studiile întreprinse de marketeri arată că individul începe să nu mai cumpere produse în calitate de simple obiecte, pentru a-şi satisface nevoi de bază. Aşteptările consumatorilor sunt tot mai sofisticate, iar mărcile, prin imaginea pe care o vehiculează, pot satisface şi nevoi de ordin superior, precum nevoia de apartenenţă, nevoia de recunoaştere sau cea de autorealizare.Înţelegerea rolului mărcii în activitatea de marketing a organizaţiilor şi a importanţei eforturilor pe care ar trebui să le facă marketerii în vederea dezvoltării unor mărci de succes trebuie să înceapă cu o analiză a punctelor de vedere exprimate de diverşi specialişti referitor la acest subiect. Deşi literatura de specialitate prezintă un număr destul de mare de definiţii ale mărcii, adesea se face trimitere la punctul de vedere exprimat de Asociaţia Americană de Marketing : „Marca este un nume, un termen, un semn, un simbol sau un desen, ori o combinaţie a acestor elemente, permiţând identificarea bunurilor sau serviciilor unui vânzător, sau grup de vânzători, şi diferenţierea lor faţă de concurenţă”. Întrucât se referă numai la elementele care definesc identitatea vizuală a mărcii, considerăm definiţia AMA incompletă. Desigur, ea corespunde cu percepţia generală asupra mărcii, percepţie pe care o relevă şi o serie de studii efectuate în rândul managerilor . Potrivit unei cercetări, efectuată de H. Davidson, managerii consideră adesea mărcile drept „nume sau logo-uri utilizate pentru a diferenţia oferta companiei”, sau

„garanţia unui nivel semnificativ al calităţii”. Cei mai mulţi au în vedere partea vizibilă a mărcii – numele sau logo-ul, în timp ce atributele de imagine ale mărcii, reprezentând partea invizibilă, sunt menţionate de mult mai puţini respondenţi. În condiţiile în care concurenţa este tot mai puternică, iar produsele din ce în ce mai asemănătoare, această omisiune este regretabilă, întrucât atributele asociate mărcii îi conferă un important avantaj competitiv. Pentru a sublinia această idee, într-una dintre lucrările sale, Philip Kotler îl citează pe Niall Fitzgerald, preşedintele corporaţiei Unilever: „O marcă este un depozit de încredere, care contează tot mai mult atunci când posibilităţile de alegere se înmulţesc” . Fără să fie neapărat o definiţie în adevăratul sens al cuvântului, punctul de vedere exprimat de N. Fitzgerald este deosebit de valoros. Corporaţia Unilever are în portofoliu numeroase mărci de succes, ceea ce arată că marketerii de aici au înţeles rolul pe care îl poate juca o marcă şi, mai ales, ce anume poate da valoare mărcii, astfel încât ea să devină „un depozit de încredere”.Literatura de marketing din ultimii ani, ca şi practica, arată că specialiştii acordă din ce în ce mai multă importanţă imaginii mărcii şi, în mod special, poziţionării. Aceştia sunt de părere că, în definirea mărcii, trebuie să se ţină cont de atributele care-i sunt asociate şi care îi conferă atractivitate şi specificitate. Mary Lewis afirmă că:„Marca este aura credinţelor şi aşteptărilor cu privire la produs (sau serviciu), în măsură să-i confere relevanţă şi distincţie. Este extrem de puternică, întrucât depăşeşte zona caracteristicilor fizice ale produsului şi pătrunde în sfera caracteristicilor psihologice”.Această definiţie este interesantă din mai multe motive. În primul rând, marca este privită din perspectiva consumatorului, abordare cât se poate de corectă, întrucât valoarea unei mărci depinde în foarte mare măsură de cât este acesta dispus să plătească pentru a intra în posesia mărcii respective. În al doilea rând, autoarea arată că valorile asociate conferă mărcii relevanţă – adică fac marca importantă din perspectiva consumatorului – şi distincţie – adică permit acestuia să diferenţieze marca în raport cu concurenţii săi. În al treilea rând, se arată că puterea unei mărci este dată de capacitatea sa de a se dezvolta pe baza unor caracteristici de natură psihologică. Acest din urmă aspect este deosebit de important în contextul actual, în special pe pieţele caracterizate printr-o concurenţă puternică.

Marca la nivel national

Marca inregistrata la nivel national beneficiaza de protectie numai pe teritoriul tarii in care este formultata cererea si numai pentru produsele si/sau serviciile pentru care este inregistrata.

Pentru a inregistra o marca in Romania, este necesara depunerea unei cereri de inregistrare la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM).

Procedura de inregistrare a unei marcii in Romania dureaza intre 9-12 luni, cu exceptia cazurilor in care sunt emise Avize de Refuz Provizoriu sau sunt formulate Opozitii la inregistrarea marcii de catre terti.

Marca inregistrata in Romania este protejata pentru o perioada de 10 ani; prin reinnoirea marcii, perioada de protectie poate fi prelungita cu alte perioade de cate 10 ani, cu conditia formularii cererii de reinnoire in termenele prevazute de lege si achitarii taxelor de reinnoire.

Etapele de inregistrare a unei marci :

Depunerea la OSIM a cererii de inregistrare Examinarea preliminara Examinarea de fond Publicarea marcii Rezolvarea eventualelor opozitii Eliberarea certificatului de inregistrare

Istoria unei marci - ADIDAS

Adidas este unul dintre cei mai importanti producatori si furnizori de echipament sportiv din

intreaga lume.Este brandul de top din lumea sportului mondial, cu cea mai veche si remarcabila traditie.  Articolele vestimentare produse de aceasta firma sunt populare in majoritatea

sporturilor, iar oamenii au ajuns sa poarte zilnic incaltaminte si vestimentatie ce poarta insemnele acestei companii.

Aparitia fiimei Adidas are o istorie foarte interesanta si neobisnuita. În anul 1891 un muncitor la o

fabrica germană de pantofi din Herzogenaurach pe nume Cristoph Dassler considera că posedă calităţi

pe care nu poate să le dezvolte la mica firmă unde era angajat. Avand dorind să îşi dezvolte capacitatea

profesională a parasit oraşul şi firma la care lucra fară a avea o destinaţie precisă. Ajuns in orasul Gera

acesta şi-a cunoscut viitoarea soţie Paulina Spitula, aceştia celebrâdu-şi nunta în anul 1891. La scurt timp

a sosit şi primul copil Fritz Dassler in 1892 urmat la scurt timp de sora acestuia Marie Dassler (1894).

Datorita presiunilor regimului Cristoph a fost nevoit să se mute cu familia inapoi in Herzogenaurach. Cei

care aveau să schimbe istoria brandurilor şi să perfecţioneze acest domeniu in materie de produse

sportive aveau să se nasca în aprile 1898 Rudolf Dassler si Adolf Dassler în noiembrie 1900.

            Tatal lor lucra la o noua fabrică de pantofi din Herzogenaurach, în timp ce mama avea o mica

afacere în uscatoria casei. Aceasta practica servicii de spălătorie a rufelor care, la vremea respectivă

pentru majoritatea persoanelor era considerată un lux. Adolf Dassler impreuna cu fratele său Rudolf erau

atleti competitivi încă de mici. Participau la toate competitiile sportive de la acea vreme, existand intre ei o

mare rivalitate, Adolf fiind mult mai bun decât fratele sau mai mare invingandu-l la aprope toate probele.

            Când încă Adolf era un mic scolar, Rudolf a inceput să lucreze cu tatal său la fabrica de

încălţăminte Frankische Schuhfabrik fiind la acea vreme printre cele mai cunoscute fabrici de

încălţăminte. Şi pentru Adolf era preconizat acelaşi viitor dar in anul 1914 planurile tuturor cetăţenilor din

Herzogenaurach au fost intrerupte datorită mobilizării imperiului German. Cei doi fraţi au fost luaţi cu forta

si duşi in tranşeele mâloase din localitatea Flanders. Au petrecut aici impreună cu alte mii de persoane

supuse regimului patru ani nesperând la reântoarcere. Între timp in Herzogenaurach totul se destramă,

rămâneau din ce în ce mai puţini oameni, sărăcia era pretutindeni şi aproape toare fabricile din oraş îţi

inchideau porţile.            În anul 1916 Adolf s-a întors acasă fiind rănit în urma unei explozii la picior. Văzând că firma de încălţăminte este fără viitor Cristoph Dassler se gandeşte că ar fi bine pentru fiul său ca acesta sa se facă brutar. Adolf trebuia sa se trezească în fiecare dimineaţă la ora patru şi să îsi

petreaca aproape toata ziua in brutaria lui Weiss, neputând să se opuna dorinţei tatălui său. După un an

a primit diploma dar spre entuziasmul acestuia nu a profesat niciodată în domeniu deoarece în anul 1918

a fost rechemat pe frontul Belgian unde s-a reântâlnit cu fratele sau Rudolf.

            În 1919 cei doi frati au revenit de pe front teferi şi nevătamaţi, gasindu-şi oraşul natal lovit şi in

plina criză economică. Adolf nu avea degând şi sub nici o formă să îşi continue viaţa ca brutar, drept

pentru care s-a gândit să îşi deschidă o fabrică de pantofi sportivi. Neavând spaţiu cu atat mai putin bani,

Adolf avea a început să lucreze în spălătoria mamei sale. Împreună cu prietenii săi au început să adune

resturi de materiale din război, timp de aproape 8 luni cutreierând in lung şi-n lat in cautarea a cat mai

multe materiale pentru a-şi produce bunurile. Căutau şi luau aproape tot ce găseau de exemplu: pielea,

cel mai important material folosit pentru creerea încălţămintei îl puteau lua din căştile de protecţie, pânza

şi chingile paraşutei puteau fi folosite pentru a produce papuci etc.

            În 1920 firma lui Adolf incepe să prinda viaţa. Fiind timpuri foarte grele multe lipsuri erau

existente, cel mai persistent fiind lipsa curentului care îi incetinea serios preoducţia tânărului meşteşugar.

Acesta a gasit o soluţie rapida, cu ajutorul unei biciclete si a unor prieteni sportivi Adolf reuşea să menţină

curentul pentru o bună parte din noapte.        La acea vreme finlandezii erau cei mai buni producatori de

pantofi, Karhu (Helsinki) fiind cea mai cunoscută firmă, care producea incălţăminte pentru toate

naţionalele de gimnastică existente. Adolf a petrecut aproape un an cu cei de la Karhu dezvoltandu-şi

talentul şi totodată cunoştiinţele.

            Pe 1 iulie  1920 Adolf reuşeşte să îşi înscrie firma la registrul comerţului având acum o nouă

locaţie. Aceasta a fost inregistrată sub numele de Gebruden Dassler (Sportschufabrik, Herzogenaurach). 

În 1923 la insitenţele părintilor, micul Dassler şi-a angajat fratele dând naştere unei mari rivalităţi care

continuă şi în zilele noastre. Firma funcţiona cu 7 persoane majoritatea membrii familiei şi cativa prieteni

ai lui Adolf care a lucrat încă de la început pe partea de fabricare, în timp ce fratele său se ocupa de

partea de vânzări.            Nemţii aveau un entuziasm particular pentru box, se bucurau de aspectul agresiv pe care îl prezenta acest sport. Fritz  Zehlein, antrenorul echipei nationale de box a Germaniei îl cunoştea pe Adolf de multă vreme deoarece în copilărie acesta a batut şi pe la portile acestui sport. Cand barierele capitaliste au fost ridicate de pe acest sport au început să apară tot mai multe

cluburi legitimate, aproape în fiecare localitate. Herzogenaurach a avut parte şi ea de un club cu acelaşi

nume pentru care Adolf a fost desemnat să producă încălţămintea boxiorilor. Dezintegrarea a fost mai

rapidă decât se aşteptau cei care au pus temeliile pentru acest sport, când membrii au realizat ca nu se

puteau ţine competiţii la nivel mondial şi că totul se va rezuma la evenimente săptamanale.

            Din urmă venea fotbalul, fiind considerat cel mai popular sport, nemţii auzind pe la diverse posturi

de radio despre popularitatea acestuia peste graniţele ţării lor. Adolf a devenit membru la echipa sa locală

de footbal, unde înconjurat de sute de suporteri şi-a dat seama că poate lansa Gebruder Dassler la un

nou nivel.

            Adolf a început să fabrice ghete de footbal cu şuruburi filetante, inspirat dupa modelul englez.

Timpuriile ghete Dassler se concentrau pe protecţia oferită gleznei, fiind decupată în această zonă, iar în

vârf având un material mai solid pentru protecţia degetelor. Problema era că toate ghetele erau foarte

grele, obosind jucătorii mult mai repede,  devenind foarte rapind un principal scop pentru Dassler.

            Sub problema economică cei doi fraţi se luptau să supravieţuiască din vânzările lor, dar au gasit o

altă variantă pentru a pune afacerea pe drumul cel bun. Când clubul Herzogenaurach s-au decis să

construiască o sala mult mai mare, fraţii Dassler au convins managerii clubului să comande un numar

mare de incaltaminte Dassler. Aceştia au oferit reduceri pentru încălţămintea acordata, dar şi un numar

foarte mare au dat-o pe gratis angajaţilor clubului. Managerii au facut o comandă atat de mare, încât

membri firmei Dassler au trebuit sa lucreze câteva luni în şir şi sa angajeze personal, lucrând până la

epuizare de dimineaţă până seara.

            Rudolf fiind un bun manager a exploatat sportul în creştere trimiţând cutii întregi de incalţăminte

tuturor cluburilor de football importante de pe teritoriul ţării sale. Răspunsul a fost copleşitor, încălţămintea

Dassler era de o calitate indiscutabilă încât firma nu mai făcea faţă numeroaselor comenzi.    Lansarea a venit când în fata atelierului s-a prezentat Josef Waitzer, antrenorul echipei naţionale de atletism, care a auzit de incălţămintea extraordinară şi a venit tocmai din Munich pentru a vedea de ce sunt în stare “ciudaţii sportului”.  Waitzer avea nevoie de cea mai bună încălţăminte posibilă pentru echipa lui care participa la Jocurile Olimpice din Amsterdam (Olanda) 1928. Vizita neaşteptată s-a transformat într-o discuţie de ore întregi, deoarece J.Waitzer şi

Adolf împarţeau acelaşi entuziasm pentru sport şi atletism. Motocicleta lui J.Waitzer a devenit o imagine

obişnuită in faţa Gebruder Dassler, până când a fost angajat ca şi un sfatuitor pentru cei doi fraţi şi

devenind prieten foarte apropiat cu Adolf. Cu afacerea crescând de la zi la zi Gebruder Dassler a fost

mutată într-o veche fabrica de ulei, beneficiind de un spaţiu mult mai mare pentru a-şi desfaşura

afacerea. Angajând înca 25 de persoane, vânzările creşteau rapid, fraţii Dassler începând să-şi savureze

succesul.

La Olimpiada de Vara din 1936, Adi Dassler ii asigura ghetele atletului afro-american Jesse Owen,

cu care acesta avea sa participe si sa castige 4 medalii de aur. In urma acestui eveniment ghetele

produse de fratii Dessler au devenit cunoscute in mai multe tari, iar in scurt timp cereri de astfel de pantofi

sport veneau din toata lumea, de la antrenori ale echipelor nationale, dar si diversi sportivi. Afacerea celor

doi frati prospera, iar pana la inceperea Celui De-al Doilea Razboi Mondial, acestia vindeau peste

200.000 de perechi de incaltaminte anual.

Dupa inceperea razboiului fabrica fratilor Dessler a fost transformata pentru producerea de munitie

anti-tanc, iar cei doi s-au alaturat Partidului Nazist. Rudolf era mult mai apropiat de partid si astfel, in

timpul razboiului conflicte din ce in ce mai puternice au inceput sa izbucneasca intre cei doi frati. Intr-un

final Rudolf a fost arestat de catre soldatii americani din cauza faptului ca facea parte din gruparea

nazista Waffen SS. Convins ca fratele sau a fost cel care l-a denuntat, cei doi s-au despartit in anul 1947.

Rudolf Dassler si-a infiintat propria firma “Ruda”, denumita mai tarziu “Puma”.

Adolf a infiintat la randul sau propria companie, denumita “adidas AG” dupa numele sau Adolf “Adi”

Dassler la data de 18 august 1949. Noua firma de incaltaminte incepe sa aibe un impact tot mai mare in

randul sportivilor, iar in 1954 la Campionatul Mondial, Adolf Dassler asigura primele ghete cu crampoane

detasabile nationalei de fotbal a Germaniei, care inving miraculous puternica reprezentativa a Ungariei.

“Miracolul din Berlin” scrie presa, iar “adidas” are tot mai mare cautare.

 Adolf a gasit o metoda ingenioasă ca încălţămintea lui să iasă în evidenţă, în loc să facă liniile de

piele din aceeaşi culoare ca încălţămintea, acesta s-a gândit să le facă albe, pentru a putea fi identificare

de la o distanţă considerabilă. Designul cu doua linii a fost rapid refuzat de Adolf, deoarece acesta a mai

fost folosit şi în vechea fabrică Gebruder Dassler şi nu dorea nici un fel de legătură cu trecutul, iar patru

linii implica mai multă materie primă şi arătau destul de confuz, acesta a hotărat sa foloseasca ca marca

trei linii albe pentru ca Adidas să fie recunoscută ca încălţăminte sportivă.

       Marca a fost înregistrată în martie 1949 Germania, în acelaşi timp ca şi compania, avant ca titlu

oficial : “Adolf Dassler Adidas Schuhfabrik”. După sfarşitul războiului Germaniei i-a fost interzis dreptul de

a mai participa la competiţii internaţionale sportive, in multe oraşe din aceasta sportul ajunsese să fie

considerat nepatriotic. Primele J.O. după cel de-al doi-lea război mondial au fost ţinute în 1948 în Londra

dar din cauza certurilor între cei doi fraţi niciunul nu a mai participat. Adolf s-a orientat pentru J.O. din

1952 care s-au ţinut la Helsinki (Finlanda).

In anii 60 celebrul atlet castiga aurul la proba de saritura in inaltime avand in picioare celebrele

ghete cu talpa de cuie fabricate de firma adidas. Pe rand nationalele de fotbal, echipele de club, atleti,

tenismeni, boxeri sau jucatori de baschet purtau ghetele facute de Adolf Dassler.

Cupa Mondiala din 1974 a fost castigata de Germania lui Franz Beckenbauer in fata Olandei cu

scorul de 2-1. Germania a purtat atunci echipament complet adidas. Firma a inceput sa se dezvolte tot

mai mult si pe partea de imbracaminte. In anul 1978 Adolf Dassler moare, iar afacerea este continuata de sotia sa Kathe si fiul sau Horst. Acestia respecta ideile si managementul impuse de Adolf Dassler si urmeaza aceeasi linie de incaltaminte si echipamente sportive. In anul 1987 Horst Dassler inceteaza din viata, iar familia vinde doi ani mai tarziu compania lui Bernard Tapie, un afacerist fracez, contra sumei de 243,918 milioane de euro, bani pe care Tapie i-a imprumutat de la banca. In aceea perioada Bernard Tapie era recunoscut ca un om de afaceri de success, care cumpara companii aflate in faliment si reusea sa le tranforme in adevarate “mine de aur”. Prima decizie importanta este mutarea productiei in Asia, unde costurile de fabricare erau mult mai mici, iar celebra cantareata Madonna a devenita imaginea oficiala a firmei. In 1992 Bernard Tapie nu reuseste sa plateasca dobanzile pentru creditul luat de la banca si astfel "Credit Lyonsais" decide sa preia intreaga companie drept despagubire, pentru ca un an mai tarziu sa o vanda lui Robert Luis-Dreyfus (presedintele echipei de fotbal Olympique Marseille din acea perioada)

contra sumei de 683,514 milioane de euro. Acesta din urma devie CEO al companiei si continua expansiunea firmei. Patru ani mai tarziu Adidas cumpara compania "Salomon Group" specializata in echipamente de schi si devine "Adidas-Salomon AG". In 2005 vinde "Salomon Group" pentru suma de 485 milioane de euro firmei finlandeze "Amer Sports" si cumpara una din companiile rivale de echipament sportiv, "Reebok", contra sumei de 3,8 miliarde de dolari. In anul urmator Adidas incheie un contract pe 11 ani in valoare de 400 milioane de dolari, prin care devine furnizorul oficial de echipament al NBA. Inainte ca Nelly sa scoata melodia Air Force 1, Run DMC purtau Adidas, le-au placut atat de mult incat in 1980 au scos melodia My Adidas. Run DMC aveau stilul lor: fara sireturi si cu limba scoasa, in cea mai mare parte a timpului Run DMC putea fi vazut… purtand Superstars. Chiar si in ziua de azi modelul Adidas Superstar este asociat cu cultura Hip Hop.

Azi marca Adidas are tre ramuri: Adidas Originals – cunoscauta si sub numele de Heritage Line, Adidas Performance – produse de ultima ora pentru linia de top a atletilor, si Adidas Y-3 – articole sprotive si in trend cu moda in colaborare cu designerul Yohji Yamamoto.  In prezent compania are peste 25.000 de angajati in intreaga lume, incluzand designeri, experti in tehnologia materialelor si ingineri bio-mecanici. Cea mai mare parte a a activitatilor este desfasurata in afara Germaniei, singura unitate care functioneaza in tara natala fiind un centru de protuctie si testare a prototipurilor.

Sub sloganul "Impossible is nothing", Adidas a realizat, intr-adevar, un lucru ce parea imposbil, acela ca incaltamintea produsa de un om dintr-un mic orasel german sa ajunga in picioarele unor vedete de talie mondiala din majoritatea sporturilor, actori si cantareti, dar si oameni normali care prefera sa imbrace echipamentele "adidas" in orice moment al zilei.

Siglele ADIDAS