Capitolul 22.

EVIDENŢA ÎN ÎNTREPRINDERILE

FARMACEUTICE

22.1. Noţiuni generale de evidenţă

22.2. Scopul, sarcinile şi cerinţele faţă de evidenţă

22.3. Tipuri şi etaloane de evidenţă

22.4. Principii fundamentale şi cerinţe faţă de evidenţa

contabilă şi prezentarea rapoartelor financiare

22.5. Elaborarea politicii de contabilitate

22.6. Documente de evidenţă

Partea IV.

MANAGEMENTUL EVIDENȚEI ȘI GESTIUNII ÎN

ÎNTREPRINDERILE FARMACEUTICE

548

22.1. Noţiuni generale de evidenţă.

Oamenii întotdeauna au avut necesitatea de a cunoaşte particularităţile proce-

sului de producţie, de ce mijloace de producţie dispun, care este cantitatea de pro-

ducţie fabricată, cum ea se consumă, ce rezerve au, etc. Astfel, evidenţa a apărut

din necesitatea firească a omului, pe parcursul întregii istorii de existenţă a sa, de

cunoaştere.

Medicamentul, fiind un produs cu destinaţie medicală, totodată este şi marfă

cu o anumită valoare de cost, care se află în circulaţie continuă de la producător

până la consumator. Acest aspect condiţionează necesitatea aplicării evidenţei şi

gestiunii în întreprinderile farmaceutice, obiectul principal al activităţii căror este

medicamentul.

Prin evidenţă se înţelege consemnarea, pe baza anumitor principii stabilite, a

unor fenomene social-economice ce se desfăşoară într-un anumit loc şi într-o

anumită perioadă de timp.

Evidenţa a apărut în scopul oglindirii, urmăririi şi controlului sistematic şi

permanent al momentelor procesului de producţie, al mijloacelor cu ajutorul căro-

ra se desfăşoară acest proces, precum şi al rezultatelor obţinute.

Evidenţa a existat în toate formaţiunile social-economice, însă obiectul, me-

todele şi formele ei au fost diferite în funcţie de particularităţile dezvoltării eco-

nomice a orânduirii social-economice corespunzătoare.

În antichitate însemnările de evidenţă au avut la început un caracter sporadic

şi se făceau cu mijloace rudimentare. Cu timpul ele au căpătat un caracter mai

organizat. Mijloacele de producţie fiind proprietate comună, evidenţa era folosită

pentru a cunoaşte numărul uneltelor de muncă şi cantitatea produselor obţinute de

colectivitate şi a rezervelor acestora.

Dezvoltarea forţelor de producţie în orânduirea sclavagistă a determinat apa-

riţia proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie şi a schimbului care au

impus dezvoltarea de mai departe a evidenţei.

În orânduirea feudală evidenţa este cunoscută de acum sub denumirea de

contabilitate, denumire care s-a păstrat şi azi pentru un compartiment al evidenţei.

Dezvoltarea forţelor de producţie a determinat şi dezvoltarea evidenţei. În mod

deosebit au contribuit la dezvoltarea evidenţei avântul comerţului şi al operaţiuni-

lor bancare.

Evidenţa economică în orânduirea capitalistă a cunoscut o puternică dezvol-

tare datorită creşterii nivelului forţelor de producţie. Pentru soluţionarea noilor

probleme şi sarcini care au apărut în faţa contabilităţii se simte necesitatea perfec-

ţionării tehnicii contabile, a folosirii unor noi metode şi teorii contabile care au

contribuit la creşterea rolului activ al contabilităţii în viaţa economică a societăţii.

În cadrul orânduirii capitaliste se fundamentează caracterul ştiinţific al contabili-

549

tăţii care începe să posede toate trăsăturile unei ştiinţe autonome. La început, oda-

tă cu apariţia primelor lucrări de contabilitate, ea era considerată ca o ramură a

ştiinţei administraţiei ca urmare a legăturilor pe care le are cu aceasta.

Datorită diversificării şi adâncirii diviziunii muncii s-au creat condiţii pentru

specializarea intensă, în sensul separării pe ramuri a acestei ştiinţe şi anume: con-

tabilitate agricolă, industrială, comercială, bancară etc.

În condiţiile actuale ale dezvoltării Republicii Moldova, evidenţa activităţii

unităţilor economice capătă o importanţă deosebită. Ea este condiţionată de tran-

ziţia la noi metode economice de dirijare, de dezvoltare a economiei de piaţă, de

procesul privatizării. În aceste condiţii evidenţa (în literatura de specialitate de-

seori evidenţa este numită contabilitate) trebuie să asigure cu informaţie obiectivă

şi veridică proprietarii şi angajaţii întreprinderilor, investitorii şi creditorii, acţio-

narii, bursele de valori, autorităţile fiscale şi alte autorităţi de stat, structurile de

prognozare a dezvoltării economiei şi alte categorii de utilizatori ai informaţiei

prezentate în rapoartele financiare ale întreprinderilor.

Concurenţa la nivel statal şi internaţional solicită conducătorilor întreprinde-

rilor luarea unor decizii economice şi de gestiune eficiente, care anterior nu erau

necesare. Din aceste considerente rapoartele trebuie să conţină informaţia privind

profitul net (pierderile) pe genuri de activitate. Rentabilitatea capătă o însemnăta-

te decisivă la estimarea activităţii întreprinderilor şi a situaţiilor financiare. Com-

parând venitul şi profitul contabil cu cheltuielile şi potenţialul de producţie, între-

prinderea trebuie să concluzioneze asupra raţionalităţii continuării sau încetării

activităţii sale.

Trecerea sistemului de contabilitate la standardele internaţionale oferă posibi-

litate conducătorilor de întreprinderi să dispună de informaţii privind situaţia reală

financiară şi patrimonială, permite să ia, în mod independent, măsuri întemeiate şi

oportune în vederea prevenirii fenomenelor economice negative.

Reforma contabilităţii este necesară, în special, pentru atragerea de investiţii

şi resurse de credit, dezvoltarea exportului şi importului de mărfuri. Creditorii,

furnizorii şi cumpărătorii, inclusiv cei străini, au nevoie de o informaţie accesibilă

şi clară.

În condiţiile economiei de piaţă sistemul de contabilitate încetează să exer-

cite funcţiile de simplă evidenţă contabilă şi statistică şi se transformă într-un

mijloc important de colectare, prelucrare şi transmitere a datelor privind agenţii

economici. Acesta trebuie să reflecte toate aspectele activităţii întreprinderii,

utilizatorii fiind în stare să aprecieze situaţia şi să ia decizii fundamentale pr i-

vind:

a) raţionalitatea procurării, păstrării sau vânzării hârtiilor de valoare;

b) asigurarea calităţii conducerii de către administraţia întreprinderii;

550

c) capacitatea întreprinderii de a retribui munca angajaţilor şi de a le acorda di-

verse înlesniri;

d) garantarea creditelor şi împrumuturilor;

e) mărimea veniturilor ce urmează a fi repartizate, inclusiv a celor sub formă de

dividende;

f) politica fiscală.

Prin urmare, exercitarea cu succes a noilor funcţii de către contabilitate este

posibilă numai pe calea realizării reformelor în conformitate cu cerinţele standar-

delor internaţionale.

Necesitatea reformei contabilităţii în Republica Moldova a fost determinată,

de asemenea, de integrarea economică a diferitelor ţări şi de imperativul armoni-

zării diverselor sisteme contabile la baza cărora se află standardele internaţionale

de contabilitate.

22.2. Scopul, sarcinile şi cerinţele faţă de evidenţă.

Scopul evidenţei este oglindirea, urmărirea, înregistrarea şi controlul neîntre-

rupt şi sistematic al proceselor ce au loc în cadrul întreprinderilor, organizaţiilor

şi altor unităţi economice pe ramuri şi pe întreaga economie naţională. Pentru rea-

lizarea acestui scop, evidenţa îndeplineşte următoarele sarcini:

controlul sistematic a îndeplinirii indicilor de activitate, pentru a înlătura şi

omite erorile comise la determinarea acestor indici şi obţinerea datelor iniţiale,

necesare, pentru prognozarea curentă şi de perspectivă;

controlul integrităţii valorilor materiale şi financiare şi utilizarea lor raţională;

controlul asupra măsurii muncii şi consumului care înlesneşte reglarea remu-

nerării muncii, disciplinei de muncă şi creşterii productivităţii ei;

stabilizarea autogestiunii financiare şi recuperării cheltuielilor, evidenţierea

rezervelor de micşorare a cheltuielilor de circulaţie şi producere; sporirea ren-

tabilităţii unităţilor economice.

Către evidenţă se înaintează următoarele cerinţe:

Comparabilitatea indicilor de evidenţă şi cei de activitate şi din planurile de

afaceri, identitatea lor;

Oportunitate – prezentarea datelor de evidenţă şi rapoartelor financiare în

anumite termene prestabilite;

Exactitate – evidenţa trebuie să fie precisă, să indice cu precizie toate opera-

ţiile economice;

Obiectivitate – ca obiect al evidenţei vor servi numai acele operaţii economi-

ce şi de gospodărire care au avut loc;

Plenitudine – informaţia folosită în evidenţă trebuie să fie deplină şi să ca-

racterizeze integru obiectul de evidenţă;

551

Simplitate şi claritate – evidenţa trebuie să fie accesibilă iar procedeele de

evidenţă simple şi clare de înţeles pentru orice specialist din diferite niveluri de

coordonare şi alţi utilizatori de informaţie;

Ieftinitate – această reiese şi este în concordanţă cu cerinţele de bază ale au-

togestiunii financiare.

22.3. Tipuri şi etaloane de evidenţă.

În scopul creării unor condiţii favorabile pentru dezvoltarea pieţelor de capi-

tal şi de hârtii de valoare, majorării volumului de investiţii, integrării economiei

ţării în economia mondială, precum şi pentru optimizarea corelaţiei dintre intere-

sele agenţilor economici, statului şi altor utilizatori externi de informaţie, Guver-

nul Republicii Moldova a aprobat concepţia reformei contabilităţii în corespunde-

re cu normele internaţionale. În baza acestei concepţii Ministerul Finanţelor a

elaborat Standardele Naţionale de Contabilitate (SNC).

Sistemul unic de evidenţă al economiei naţionale constă din trei tipuri de evi-

denţă: statistică, tehnico-operativă şi contabilă.

Evidenţa statistică prezintă o evidenţă cantitativă a fenomenelor cu o mani-

festare în masă (de mare volum): a proceselor social-economice, schimbărilor

cantitative în economia naţională. În sistemul farmaceutic evidenţa statistică se

foloseşte pentru evidenţa importului şi a consumului de medicamente pe cap de

locuitor, volumului de realizare a mărfurilor, numărului şi componenţei statelor

de personal, schimbării fondului de salarizare, etc.

Evidenţa tehnico-operativă se foloseşte pentru reflectarea operaţiilor curen-

te de gospodărire nemijlocit în timpul efectuării lor. Ca pildă de evidenţă tehnico-

operativă poate servi evidenţa reţetelor în registrul de receptură care se îndepli-

neşte operativ pe măsura primirii reţetelor, înregistrarea intrărilor de mărfuri, ru-

lajului şi altor tipuri de ieşiri a produselor farmaceutice. Acest tip de evidenţă se

mai numeşte evidenţă primară.

Conform concepţiei reformei contabilităţii evidenţa tehnico-operativă este

numită contabilitate de gestiune. Ea reprezintă un sistem de colectare şi prelu-

crare a datelor aferente cheltuielilor, costului producţiei (lucrărilor, serviciilor)

şi rentabilităţii întreprinderilor. Aceste date sunt utilizate numai pentru necesită-

ţile interne ale întreprinderii în scopul luării unor decizii concrete ce ţin de ges-

tiune. Contabilitatea de gestiune nu se reglementează în mod centralizat, ci se

organizează în temeiul metodelor şi procedeelor elaborate de întreprindere în

vederea obţinerii unei informaţii necesare pentru conducere. Datele contabilită-

ţii de gestiune nu e neapărat de a fi date publicităţii, deoarece în multe cazuri ele

constituie secret comercial.

552

Evidenţa contabilă constă într-o supraveghere continuă şi neîntreruptă, pre-

cum şi o înregistrare documentară a tuturor operaţiilor, care au loc în economia

naţională, aceasta din urmă efectuând-o în valoare bănească.

Conform concepţiei reformei contabilităţii evidenţa contabilă este numită

contabilitate financiară. Ea prevede generalizarea datelor contabile sub formă de

rapoarte financiare, destinate atât utilizatorilor interni, cât şi celor externi ai in-

formaţiei. Contabilitatea financiară se ţine în conformitate cu principiile generale

acceptate şi este reglementată de actele normative, aprobate de autorităţile de stat.

Indicatorii contabilităţii financiare se publică periodic pentru utilizatorii ex-

terni de informaţie.

Toate cele trei tipuri de evidenţă prevăd folosirea etaloanelor de evidenţă: va-

lorici (băneşti), naturali şi de muncă.

Etalonul natural caracterizează obiectele de evidenţă în unităţi de măsură

cantitativă: litri, kilograme, bucăţi, unităţi etc. Evidenţa cu folosire de etalon natu-

ral se mai numeşte evidenţă cantitativă.

Etalonul de muncă se întrebuinţează pentru evidenţa consumului timpului de

muncă (zile de muncă, ore de muncă).

Etalonul valoric (bănesc) este un etalon universal şi se foloseşte în toate ti-

purile de evidenţă, dar în special în evidenţa contabilă.

22.4. Principii fundamentale şi cerinţe faţă de evidenţa contabilă şi

prezentarea rapoartelor financiare.

Sistemul contabil existent în Republica Moldova se bazează pe normele şi

principiile standardelor internaţionale de contabilitate principalele dintre care

sunt:

Specializarea exerciţiilor (metoda calculării). Veniturile şi cheltuielile se

constată şi se reflectă în contabilitate şi în rapoartele financiare ale perioadei în

care au avut loc, indiferent de încasările sau plăţile efective ale mijloacelor bă-

neşti. Rapoartele financiare întocmite conform metodei specializării exerciţiilor

asigură utilizatorii cu informaţii privind nu numai operaţiile precedente aferente

plăţilor sau încasărilor mijloacelor băneşti, dar şi datoriile aferente plăţilor mijloa-

celor băneşti în viitor.

Continuitatea activităţi. La pregătirea rapoartelor financiare conducerea

estimează posibilităţile întreprinderii de aşi continua activitatea în viitorul apropi-

at. Prin urmare, dacă conducerea nu intenţionează şi nu este obligată să lichideze

întreprinderea sau să reducă esenţial volumul de producţie, se vor aplica metodele

tradiţionale de evaluare a activelor, datoriilor, precum şi de calculare a rezultatelor

financiare.

553

În cazul în care întreprinderea intenţionează sau este obligată să procedeze

anume astfel, rapoartele financiare vor fi întocmite în baza altor principii.

Rapoartele financiare prezentate de întreprindere trebuie să corespundă urmă-

toarelor cerinţe:

Prezentarea veridică şi autentică a informaţiei. Contabilitatea financia-

ra reflectă autentic starea şi modificarea situaţiei financiare a întreprinderii, rezul-

tatele activităţii acesteia. Pentru ca utilizatorii de informaţie financiară să fie în

stare sa ia decizii economice corecte, este necesară utilitatea acestei informaţii.

Informaţia este utilă, dacă este oportună, obiectivă, importantă, autentică şi poate

fi folosită pentru comparare.

Comparabilitate. Datele privind rezultatele activităţii întreprinderii trebu-

ie să fie comparabile cu datele perioadelor precedente şi cu indicatorii altor între-

prinderi atât la nivel republican, cât şi la nivel european, internaţional. Compara-

bilitatea datelor poate fi obţinută prin aplicarea consecventă a metodelor de conta-

bilitate la o întreprindere concretă şi prin utilizarea principiilor preconizate în

standardele internaţionale de contabilitate.

Neutralitate. Întru realizarea siguranţei informaţiei conţinute în rapoartele

financiare, este necesar să fie asigurată neutralitatea ei. Rapoartele financiare nu

sînt neutre, dacă informaţia care face obiectul acestora, este destinată numai unei

categorii speciale de utilizatori sau contribuie la obţinerea unor rezultate prestabi-

lite, care pot influenţa negativ luarea de decizii corecte de către utilizatori.

Prudenţă. Prudenţa înseamnă respectarea măsurilor de precauţie în proce-

sul adoptării deciziilor în condiţii de incertitudine, când activele sau veniturile nu

trebuie să fie supraevaluate, iar datoriile şi cheltuielile - subevaluate. Totodată,

întreprinderea, pe baza profitului, creează, în caz de necesitate, rezerve respective.

Prudenţa, însă, nu justifică crearea rezervelor latente.

22.5. Elaborarea politicii de contabilitate.

În conformitate cu legislaţia în vigoare fiecare întreprindere farmaceutică îşi

elaborează politica de contabilitate care reprezintă o totalitate a principiilor, con-

venţiilor, regulilor şi procedeelor, adoptate de către conducerea întreprinderii pen-

tru ţinerea contabilităţii şi întocmirea rapoartelor financiare;

Elaborarea politicii de contabilitate se bazează pe următoarele convenţii fun-

damentale ale contabilităţii:

a) Continuitatea activităţii. Întreprinderea este analizată ca o unitate în acti-

vitate continuă, ceea ce înseamnă că aceasta îşi va continua activitatea într-un vii-

tor previzibil. În acest caz se presupune că întreprinderea nu are nici intenţia şi

nici necesitatea de aşi reduce considerabil sau de a-şi sista activitatea.

554

b) Permanenţa metodelor. Politica de contabilitate acceptată de întreprindere

este aplicată de aceasta în mod consecvent de la o perioadă gestionară la alta.

c) Specializarea exerciţiilor (metoda calculării). (vezi mai sus).

Politica de contabilitate trebuie să asigure respectarea următoarelor principii:

Prudenţă. Conţinutul este expus mai sus.

Prioritatea conţinutului asupra formei. Operaţiile economice şi alte feno-

mene trebuie să fie contabilizate şi prezentate în rapoartele financiare, în primul

rând, în conformitate cu conţinutul şi realitatea financiară a acestora, dar nu nu-

mai potrivit formei lor juridice.

Importanţă relativă (esenţialitate). În rapoartele financiare trebuie să fie

dezvăluite toate posturile importante pentru evaluări şi luarea deciziilor de către

utilizatori. În cazul în care postul (sau gradul de exactitate al acestuia) nu are o

mare importanţă pentru utilizatorii rapoartelor financiare, acesta este considerat

ca neesenţial.

Asupra opţiunii şi justificării politicii de contabilitate a unei întreprinderi

concrete, cu excepţia convenţiilor fundamentale şi principiilor prevăzute de stan-

dardele respective, influenţează, de asemenea, următorii factori:

forma de proprietate şi statutul de organizare juridică a întreprinderii (socie-

tate pe acţiuni, întreprindere de stat, întreprindere individuală, societate cu

răspundere limitată, întreprindere mixtă etc.);

tipul de activitate şi sectorul economic (industrie, agricultură, construcţii,

transporturi, comerţ, ştiinţă etc.);

proporţiile întreprinderii (volumul de producţie, volumul de vânzări, numă-

rul de lucrători etc.);

strategia de dezvoltare economico-financiară (obiectivele şi sarcinile dez-

voltării economice a întreprinderii, perspectivele de lungă durată, direcţiile

previzibile de investiţii, tactica realizării sarcinilor de perspectivă);

nivelul de dotare tehnică a întreprinderii, inclusiv computerizarea;

personalul – gradul de calificare (experienţă, deprinderi, conceperea obiecti-

velor şi problemelor, posibilitatea soluţionării acestora);

situaţia economică – existenţa infrastructurii de piaţă, situaţia financiară,

condiţiile pentru investiţii etc.

Politica de contabilitate a întreprinderii urmează a fi perfectată printr-un do-

cument corespunzător (ordin, dispoziţie etc.) de organizare şi de dispoziţie.

Aceasta se aplică tuturor subdiviziunilor unităţii (inclusiv celor cu bilanţ auto-

nom) cu începere de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost adoptat do-

cumentul respectiv de organizare şi de dispoziţie.

În caseta 22.1. se prezentă un model al Politicii de contabilitate pentru o în-

treprindere farmaceutică.

555

Caseta 22.1.

MODELUL ORDINULUI

de aprobare a Politicii de contabilitate pentru întreprindere Aprobat

________________________ conducătorul întreprinderii farmaceutice

________________________ Numele, Prenumele

“___” _______________20__

Ordin nr. _______________ mun. Chişinău

cu privire la politica de contabilitate a _____________________ pe anul 20__ denumirea întreprinderii farmaceutice

I. Dispoziţii generale

1.1. ____________________________________, număr de înregistrare ______ din

“__”_____________, cu modificări şi completări din “__”_____________, înregistrată de Ca-

mera Înregistrării de Stat a Republicii Moldova, pe adresa: mun. Chişinău, str.

____________________, MD - 20___.

1.1.1. Principalele tipuri de activităţi desfăşurate de ______________________________

sunt:

a) achiziţionarea produselor farmaceutice, inclusiv importul, depozitarea şi păstrarea lor;

b) prepararea formelor medicamentoase extemporale şi sub formă de elaborări;

c) livrarea către populaţie şi IMS în baza prescripţiilor şi cerinţelor a medicamentelor ex-

temporale şi industriale;

d) realizarea către populaţie şi IMS a medicamentelor admise spre livrare fără reţetă, alte

produse parafarmaceutice şi de uz medical;

e) efectuarea controlului farmaceutic intern;

f) informarea personalului medical şi a vizitatorilor despre toate aspectele de utilizare a

produselor farmaceutice;

g) acordă ajutorul premedical în cazuri de urgenţă.

h) colectarea, prelucrarea, controlul calităţii, păstrarea şi livrarea plantelor medicinale către

populaţie sau alte întreprinderi farmaceutice;

i) alte activităţi ce ţin de activitatea farmaceutică şi nu contravin actelor legislative şi nor-

mative legale.

1.2. Contabilitatea la _____________________________ se ţine conform:

- Legii contabilităţii nr. 426-XIII din 4 aprilie 1995;

- Standardelor naţionale de contabilitate, aprobate prin ordinul Ministerului Finanţelor al

Republicii Moldova nr. 174 din 25 decembrie 1997;

- Planului de conturi contabile al activităţii economico-financiare a întreprinderilor, apro-

bat prin ordinul Ministerului Finanţelor Republicii Moldova nr. 174 din 25 decembrie

1997;

- altor acte legislative şi normative, ţinându-se cont de modificările şi completările ulteri-

oare.

1.3. Contabilitatea patrimoniului, datoriilor şi operaţiunilor economice se ţine în formă natu-

rală şi în expresie bănească prin reflectarea completă continuă, documentară şi interdependentă

a acestora.

556

1.4. Elaborarea politicii de contabilitate se bazează pe următoar convenţii şi principii:

- continuitatea activităţii;

- permanenţa metodelor;

- specializarea exerciţiilor;

- prudenţa;

- prioritatea conţinutului asupra formei;

- esenţialitate.

1.5. Responsabilitatea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii o poartă conducătorul în-

treprinderii farmaceutice, care creează condiţiile necesare pentru organizarea corectă a contabi-

lităţii, pentru întocmirea şi prezentarea oportună a rapoartelor, asigură îndeplinirea riguroasă de

către toate subdiviziunile cu profil economic a cerinţelor contabilului-şef privind întocmirea

documentelor şi prezentarea informaţiei necesare pentru ţinerea evidenţei şi completarea rapoar-

telor financiare.

1.6. Contabilul-şef asigură controlul şi reflectarea în conturile contabile a tuturor

operaţiunilor economice efectuate, prezentarea informaţiei operative şi întocmirea rapoartelor

financiare în termenele stabilite, poartă răspundere pentru respectarea principiilor metodologice

de organizare a contabilitătii.

II. Variantele şi metodele alese de organizare a contabilităţii

2.1. Active nemateriale

Activele nemateriale se reflectă în contabilitatea financiară la valoarea de intrare, care cu-

prinde:

a) valoarea de procurare a activelor nemateriale;

b) impozitele şi taxele nerecuperabile în conformitate cu legislaţia în vigoare;

c) cheltuielile de aducere a activului nematerial în stare de lucru pentru utilizarea acestuia

după destinaţie.

Pentru activele nemateriale, la care nu poate fi stabilită cert durata de utilizare, amortizarea

se calculează prin metoda liniară în curs de __ani.

2.2. Mijloace fixe

În cazul intrării, mijloacele fixe sunt reflectate în contabilitate la valoarea de intrare.

a) mijloacele fixe create la întreprindere - cu valoarea efectivă, inclusiv impozitele nerecupe-

rabile prevăzute de legislaţia în vigoare;

Valoarea uzurabilă a unei unităţi (a obiectului de inventar) de mijloace fixe se determină re-

ieşind din valoarea de intrare a obiectului cu minusul valorii ramase probabile.

Valoarea rămasă probabilă a mijloacelor fixe este determinată:

• pentru clădiri şi construcţii - __% din valoarea de intrare a acestora;

• pentru celelalte mijloace fixe - __% din valoarea de intrare a acestora.

Uzura mijloacelor fixe se calculează prin metoda liniară, luându-se ca bază durata de funcţi-

onare utilă a acestora, din valoarea uzurabilă la 01.01.20__.

Durata de funcţionare utilă a clădirilor şi construcţiilor este determin pentru fiecare obiect de

inventar, în funcţie de durata de utilizare la 01.01.20__.

2.3. Stocuri de mărfuri şi materiale.

Stocurile de mărfuri şi materiale, cu excepţia obiectelor de mică valoare şi scurtă durată,

sunt reflectate în rapoartele financiare la valoarea cea mai mică dintre cost şi valoarea realizabi-

lă netă. În contabilitatea curentă evaluarea acestora se efectuează după metoda costului mediu

ponderat.

2.4. Obiecte de mică valoare şi scurtă durată.

Obiectele de mică valoare şi scurtă durată cuprind activele a căror valoare nu este mai mare de

3000 lei sau a căror durată de exploatare nu este mai mare de un an, indiferent de valoarea acesto-

ra.

Valoarea de intrare a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată se determină în contabilita-

tea curentă ca şi pentru mijloace fixe (p. 2.2.).

557

Obiectele de mică valoare şi scurtă durată sunt reflectate în bilanţ la suma valorii de achi-

ziţie a obiectelor aflate la depozit şi valoarea rămasă a obiectelor aflate în exploatare.

Obiectele de mică valoare şi scurtă durată, a căror valoare unitară nu este mai mare de 1500

lei, se trec la consumuri sau cheltuieli, pe măsura predării acestora în folosinţă, în mărime de

100% din valoarea de intrare a acestora.

Obiectele de mică valoare şi scurtă durată, a căror valoare unitară este mai mare de 1500 lei,

se trec la cheltuieli sau consumuri, în mărime de 100% din valoarea de intrare a acestora, cu

scăderea valorii rămase probabile.

Valoarea rămasă probabilă a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată este determinată în

mărime de __% din valoarea de intrare a acestora.

2.5. Creanţe.

Creanţele pe termen lung şi scurt sunt reflectate în contabilitate la valoarea nominală. Pentru

recuperarea pierderilor probabile aferente datoriilor dubioase întreprinderea formează pe seama

cheltuielilor comerciale o rezervă specială, în mărime de 2% din volumul total de vânzări nete.

2.6. Cheltuieli anticipate.

Cheltuielile anticipate sunt reflectate în bilanţ în posturi distincte şi se trec la consumuri sau

cheltuieli în măsura survenirii perioadei aferente. Ele cuprind:

a) cheltuieli privind abonarea la literatura de specialitate şi periodică;

b) plata de chirie calculată în avans;

c) plata poliţei de asigurare.

2.7. Capital propriu.

Capitalul propriu cuprinde capitalul statutar şi suplimentar, rezervele, profitul (pierderea)

nerepartizat al perioadelor de gestiune şi al celor precedente şi capitalul secundar.

Capitalul statutar este stabilit prin statut şi este egal cu ____________ lei. Nu se modifică

până la primirea unor noi fondatori şi introducerea schimbărilor respective în statut.

2.8. Datorii.

Datoriile pe termen lung şi scurt sunt reflectate în contabilitate la sumele care trebuie să fie

plătite. Datoriile aferente creditelor şi împrumuturilor bancare primite sunt reflectate în bilanţ,

ţinându-se cont de dobânzile aferente plăţii la finele perioadei de gestiune.

2.9. Conversia valutei străine.

Valoarea activelor şi datoriilor în valută străină se converteşte în valută naţională la cursul

de schimb existent la finele perioadei de gestiune, cu excepţia valorii mijloacelor circulante

materiale, cheltuielilor achitate în prealabil şi a mijloacelor fixe, care se recalculează după cur-

sul valutar la data indicată în documentele primare sau în declaraţia vamală pentru marfă.

2.10. Rezerve pentru cheltuieli şi plăţi preliminate.

În scopul includerii uniforme a cheltuielilor şi plăţilor preliminate la consumurile sau cheltu-

ielile anului de gestiune, întreprinderea creează rezerve:

a) pentru plata concediilor angajaţilor în mărime de __% din salariul calculat;

b) pentru reparaţia mijloacelor fixe __ %;

c) pentru reparaţia clădirilor şi construcţiilor __%.

2.11. Venituri anticipate.

Veniturile obţinute în perioada de gestiune, dar aferente perioadelor viitoare sunt reflectate

separat în evidenţă şi rapoartele financiare şi se includ în veniturile curente pe măsura sosirii

perioadei de gestiune aferente. Ele cuprind:

a) plata de chirie primită în avans;

b) sumele lipsurilor care urmează să fie recuperate de persoanele vinovate în următoarele pe-

rioade de gestiune.

2.12. Venituri şi cheltuieli.

Venitul se constată în baza principiului specializării exerciţiilor în perioada de gestiune în

care a fost câştigat, indiferent de momentul încasării mijloacelor băneşti sau a altei forme de

compensare. În componenţa venitului nu sunt incluse sumele percepute în numele terţilor (taxa

pe valoarea adăugată, accizele etc.).

558

Cheltuielile sunt reflectate în contabilitate în baza metodei specializării exerciţiilor a acelei

perioade în care au apărut, indiferent de momentul achitării efective a acestora, şi cuprind chel-

tuielile activităţii operaţionale, de investiţii, financiare şi pierderile excepţionale.

2.13. Veniturile, cheltuielile şi rezultatele sunt reflectate în raportul privind rezultatele fi-

nanciare separat, pe tipuri de activităţi ale întreprinderii şi pe evenimente excepţionale.

2.14. Profitul (pierderea) net se repartizează şi se utilizează:

a) pentru plata dividendelor;

b) conform deciziilor suplimentare ale adunării generale a acţionarilor.

2.15. Impozitul pe venit.

Impozitul pe venit se determină şi se plăteşte în conformitate cu legislaţia în vigoare a Re-

publicii Moldova. În decursul anului 2012 impozitul pe venit se plăteşte trimestrial, sub formă

de avansuri, în mărime de 1/4 din suma impozitului pe venit al anului precedent.

22.6. Documente de evidenţă.

Atât contabilitatea financiară, cât şi contabilitatea de gestiune se organizează

în baza documentaţiei primare unice.

Documentul este un obiect material ce conţine o informaţie fixată conform

cerinţelor stabilite care are o însemnătate juridică. Funcţia principală a documen-

telor este transmiterea informaţiei în timp şi spaţiu. Această informaţie trebuie să

servească drept bază pentru luarea unor decizii de dirijare, să fie o dovadă a înde-

plinirii lui şi o sursă de informare pentru lucrul de căutare – informare.

Clasificarea documentelor. După destinaţie şi conţinut se deosebesc urmă-

toarele grupe principale de documente:

1. Documente de constituire (organizare) – prin ele se determină statutul între-

prinderii, structura subdiviziunilor, modul de lucru.

2. Documente de ordonare (dispoziţie) – ele caracterizează activitatea adminis-

trativă a întreprinderii (ordine, decrete).

3. Documente informativ – indicatoare – documente ce au un caracter de infor-

mare (scrisori, certificate, referinţe).

4. Documente de caracter general.

5. Documente de dare de seamă.

6. Documente personale (date despre colaboratori), curriculum vitae.

7. Propuneri şi plângeri ale cetăţenilor.

În dependenţă de necesitate documentele mai pot fi clasificate şi după urmă-

toarele principii:

După provenienţă:

documente de serviciu;

documente personale;

După locul perfectării:

documente de intrare;

documente de ieşire;

documente interne.

559

După complexitate:

documente simple;

documente complexe.

După urgenţă:

documente expres;

documente urgente;

documente fără urgenţe.

După publicitate:

documente ne secrete;

documente pentru utilizare de serviciu;

documente secrete (confidenţiale).

După formă:

documente individuale;

documente-model (un formular cu informaţie permanentă la care se

adaugă informaţia suplimentară necesară).

După termenul de păstrare:

documente permanente (carnet de muncă)

documente cu termen îndelungat (mai mult de 10 ani)

documente temporare (5 ani după revizia fiscală).

Baza organizării evidenţei în întreprinderile şi organizaţiile farmaceutice o

constituie documentele îndeplinite după un anumit model. Documentul de eviden-

ţă prezintă confirmarea în scris a oricărei operaţii în procesul de gospodărire (in-

trările de mărfuri, plata salariului, decontarea medicamentelor alterate etc.). Astfel

de documente se numesc documente justificative.

Documente justificative – acte întocmite în scris, care confirmă sau autentifi-

că operaţiunile economice, inclusiv dispoziţiile şi permisiunile conducerii agentu-

lui economic, instituţiei bugetare privind realizarea lor. Documentele justificative

trebuie să se întocmească la momentul efectuării operaţiunilor economice, cu

scopul de a păstra datele necesare, iar dacă aceasta este imposibil – nemijlocit

după sfârşitul operaţiunii. Agenţii economici, instituţiile bugetare utilizează forme

model de documente justificative, aprobate de Departamentul Statisticii. Pentru

unele cazuri se aplică forme elaborate de sine stătător. Răspunderea pentru asigu-

rarea controlului asupra operaţiunilor economice efectuate şi înregistrarea lor în

documentele justificative o poartă conducătorul agentului economic, instituţiei

bugetare.

Documentele ce servesc drept bază pentru primirea şi eliberarea valorilor ma-

teriale, mijloacelor băneşti, precum şi pentru efectuarea operaţiunilor de deconta-

re, îndeplinirea obligaţiilor creditare şi financiare, contractelor economice, a căror

onorare urmează să se facă din contul fondurilor cu destinaţie specială şi altor

560

surse de finanţare, fără semnătura şefului serviciului contabil sunt considerate ne

valabile pentru executori.

Documentele justificative, inclusiv purtătorii de informaţie pe hârtie sau

electronică, trebuie să conţină următoarele elemente obligatorii: denumirea do-

cumentului, data întocmirii, conţinutul operaţiunii economice şi scopul acesteia,

unităţile de măsură ale operaţiunii economice (în expresie naturală şi bănească),

denumirea întreprinderii, funcţia şi numele persoanelor responsabile pentru efec-

tuarea operaţiunii economice şi întocmirea ei corectă, semnăturile personale şi

lizibile ale acestora.

În funcţie de natura operaţiunii economice şi tehnologiei de prelucrare a in-

formaţiei, în documentele justificative pot fi incluse elemente suplimentare în

modul stabilit. În documentele justificative nu sunt admise corectări ne stipulate.

Corectarea greşelii trebuie să fie confirmată documentar prin semnătura persoane-

lor care semnează documentul, cu indicarea datei corectării.

Responsabilitatea pentru întocmirea la timp şi calitativă a documentelor justi-

ficative, pentru autenticitatea datelor ce se conţin în ele, precum şi pentru transmi-

terea lor în termenele stabilite în contabilitate pentru înregistrarea contabilă, o

poartă persoanele care întocmesc şi semnează aceste documente.

Documentele justificative se îndeplinesc cu stilou sau pix şi sunt supuse păs-

trării obligatorii conform modului stabilit de legislaţie.

De calitatea organizării evidenţei primare, depinde determinarea obiectivă a

rezultatelor activităţii întreprinderilor farmaceutice şi întregului sistem farmaceu-

tic.

Evidenţa primară prevede întocmirea documentelor pe baza indicilor, înregis-

traţi de către persoanele care poartă responsabilitate materială în anumite liste,

tabele, fişe de acumulare, jurnale, registre în care informaţia se acumulează opor-

tun pe măsura realizării operaţiei corespunzătoare.

Responsabil de organizarea evidenţei primare în întreprinderile farmaceutice

şi prezentarea oportună a rapoartelor de gestiune este farmacistul-diriginte.

În întreprinderile farmaceutice sunt supuse evidenţei resursele nemateriale,

materiale şi financiare proprii şi arendate, capitalul propriu, datoriile pe termen

scurt şi investiţiile financiare, rezultatele activităţii – cheltuielile şi veniturile pre-

cum şi operaţiile economico-financiare cu aceste obiecte. Particularităţile eviden-

ţei fiecărui din aceste obiecte de evidenţă vor fi expuse în capitolele respective.