eu nu strivesc corola de minuni a lumii

7/16/2019 Eu Nu Strivesc Corola de Minuni a Lumii

http://slidepdf.com/reader/full/eu-nu-strivesc-corola-de-minuni-a-lumii-5634fa9991419 1/3

Eu nu strivesc corola de minuni a lumiiLucian Blaga

Este poetul care poseda cea mai vasta cultura, el fiind anticipat de Eminescu, poet atras larandului lui de tema cunoasterii. Spre deosebire de Eminescu, Lucian Blaga si-a creat un sistem propiu.Exista totusi diferente între Blaga poetul, filozoful si dramaturgul. Toata creatia sa se afla subsemnul cunoasterii. Poezia lui Blaga se deschide catre vastele structurii ale imaginarului pentru ca seprecizeaza ca poetica a misterului. Blaga neaga modalitatea cunoasterii absolute prin ajungerea lacertitudine considerand ca adevarul este dominat de mister. Într-unul din apolismele sale, Blagamarturiseste ca este mandru ca nu poate cunoaste nimic cu certitudine readucand filosofia la esentaei initiala, cea socratica, într-un mod similar, Socrate afirma „Stiu ca nu stiu nimic”.

Desi Blaga nu poetizeaza ideile sale filozofice si nici nu creeaza o filosofie poetica estenecesara o trecere în revista a filosofiei Blagiene pentru receptarea autentica a poeziei sale. În„Trilogia cunoasterii”, trilogia cosmologica, Lucian Blaga este de parere ca lumea a fost creata deMarele Anonim. Filosoful precizeaza ca Marele Anonim nu trebuie identificat lui Dumnezeu, dar în

lipsa altui termen poate fi considerat asa. Marele Anonim este creatorul universului, lumina sa l-arputea orbi pe om si de aceea este necesra cenzura trascedentala prin care patrund pe pamant partiale Marelui Anonim numite de Blaga „diferentiale divine”. Aceste „diferente divine” patrund în toateobiectele lumii: iarba, pamant, om, piatra, etc. Atunci misiunea poetului este de a cunoaste acesteobiecte în interioru lor pentru a putea revela misterul Marelui Anonim. Într-un apolism din „Elanulinsulei” Lucian Blaga constata ca „sensul omului este creator”. Creatia înseamna însa trairea misterului însa un mister conduce catre un altul mai mare care la randul sau conduce catre un mister si mai mare într-un sir infinit. Ajungerea la certitudine este predestinata esecului în vizionarea lui Blaga întrucatmisterul Marelui Anonim nu poate fi niciodata revelat în totalitate.

Într-un alt afolism, Blaga afirma: „Scriu în ritmul pasului”. Aceasta cunoastere treptata

presupune o initiere întrucat rolul poetului este mai întai de a vizualiza obiectu lumii care detindiferentiarele divine si abia apoi a le trai reveland misterul. Acest traiect continuu dintr-un miste înaltul si mai mare reprezinta esenta creatiei.

În filozofia lui Blaga se diferentiaza între doua tipuri de cunoastere: cea paradisiaca si aceealuciferica. Primul tip de cunoastere reprezinta o cunoastere pasiva, obijnuita, numai cea lucifericafiind cea reala. Aceasta din urma presupune trecerea dintr-un mister la altul.

În ceea ce priveste limbajul poetic, Blaga introduce ideea misterului. În „Geneza metaforei sisensul culturi” se evidentieaza diferenta între metafora plasticizanta, cea obijnuita si metaforarevelatorie care exprima revelarea misterului.

Poezii precum „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” din volumul „Poemele luminii”, „biografie”din „Lauda somnului” sau „Autoportret” din „Nevaluitele trepte” se constituie ca arte poetice. Seremarca astfel o obsesie a definirii de sine a poetului. În „Biografii” tacerea a devine noua modalitatede creare a poeziei: „Cu cuvinte stinse-n gura/ am cantat si mai cant marea trecere” respectiv „tacand î mi trec steaua ca o povara”. În „Structura liricii moderne” Hugo Friedrich sesizeaza ca trecerea esteuna dintre dimensiunile poeziei post-romantice. Într-un mod paradoxal poetul moder se vede pe sinetacand.

La fel ca în cazul lui Arghezi se poate observa si la Blaga faptul ca poezia este aprioricascriiturii. Totusi pebtru Arghezi aceasta anterioritate a poeziei se explica prin obsesia gasirii„cuvintelor potrivite”. Pentru Blaga rolul poetului este în primul rand de a trai din interior

diferentialele divine din interioru lumii pentru ca apoi sa transpuna misterul acestora prin intermediulcuvintelor. Revelarea unui mister trimite la un mister si mai mare ,astfel cuvantul ca oglindire amisterului Marelui Anonim se naste mai întai sin tacere. În „Arte poetice ale secolului XX”, NicolaeBalota seînca din primul vers o contemplare de sine în care „EU” devine „Celalalt” astfel încat discursul



poetic este creat la persoana a III a: „Lucian Blaga e mut ca o lebada”. Comparatia cu lebada esteprofund simbolic întrucat lebeda e o pasare a androginiei adica exprima absolutul. Strigatul lebedeieste revoltator de viata si de moarte implicand coexistenta începutului si sfarsitului.

Titlul artei poetice „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” se identifica primului vers si este ometafora orfica dupa cum observa si Eugen Todoran în „Lucian Blaga. Mitul poetic”. „Corola de minuni”poate fi considerata o metafora orfica întrucat presupune ideea armoniei. Lumina Marelui Anonim serevarsa asupra lumii pe care o înobileaza astfel cu mister. Dincolo de semnificatia armonioasa a

metaforei, exista si sensul orfismului ca stiinta secreta rezervata celor care credeau în contopireasufletului cu lumina divina.

Poezia este alcatuita în baza antitezei dintre „eu” si „altii”, daca un poet al eului negatiaconduce catre un sens pozitiv, semnificatia negativa oferita de altii se realizeaza prin afirmatia: „Eunu strivesc corola de minuni a lumii/ si nu ucid/ cu mintea tainele ce le întalnesc/ în calea mea” spredeosebire de „Lumina altora/ sugruma vraja nepatrunsului ascuns”. Antiteza eu-altii exprima diferentadintre cunoasterea Luciferica sinonima traiectului într-un mister si cea paradisiaca doritoare decertitudini.

O alta tema a poeziei e chiar misterul, prin termeni precum: „corola de minuni”, „tainele”,„nepatrunsului ascuns”, „taina noptii”, „întunecata zare”, „sfant mister”, „neînteles”, „neîntelesuri simai mari”.

În poetica eului se întalneste dorinta potentarii misteruluiprovenit din lumina Marelui Anonim:„si nu ucid/ cu mintea tainele ce le întalnesc,/ în calea mea/ în flori, în ochi,pe buze ori morminte”.Cuvantul „cale” are ca în poezia eminesciana conotatia cunoasterii reprezentand o posibila de initiere.În acest text, calea exprima trairea interioara a referintelor divine sin obiectele lumii simbolizateprin cele patru metafore: „flori”, „ochi”, „buze”, „morminte”. Rolul poetului este de a revela misterulcuprins în aceste obiecte, dar revelatia nu conduce decat catre un mster si mai mare.

Prima metafora ce rol de simbol este „floarea” care sugereaza absolutul. În mitologia chinezase remarca simbolul florii de aur ce exprima idealitatea, de asemenea odata cy poezia renascentista

motivul florii este identificat iubitei. În romantism se insista asupra motivului florii albastre, asa cumapare „la nouvelis de Henrich van Ofterdingen”. Poezia lui Blaga este asimilata modernismului dar suntevaluate vechile simboluri cum ar fi „floarea”. În contextul liricii blagiene floarea capata sisemnificatia cupei alchimice, întrucat ca opere ca un receptacul al luminii Marelui Anonim. Deasemenea floarea leaga cele doua planuri: cel terestru si cel cosmic.

Cea dea doua metafora: „ochiul” presupune motivul privirii care se subsemneaza la fel ca laEminescu temei cunoasterii. Pentru a li se revela misterul obiectele trebuiesc mai întaii vizualitate simai apoi asumate la modul interior. Motivul ochiului exprima totusi acest traiect al revelatiei treptatea misterului.

„Buzele” simbolizeaza în primul rand tema erosului dar exprima si rostirea cuvintelor. Aceasta

ar fi urmatoarea treapta pe care trebuie sa o parcurga poetul. Poezia se naste în primul rand dintacere perin contemlarea obiectelor lumii si abia apoi se transforma în cuvinte.

Ultima metafora simbol este reprezentata de morminte, expresia misterului în poezia lui Blagaexista o tensiune a temei mortii de la „Gorunul” la „Paradisul în destramare”. Daca în poezia „Gorunul”moartea e asimilata linistii interioare adica a unei contopirii armonioase cu pamantul, în „Paradis îndestramare” se evoca moartea orcarei sacralitati, îngerii sunt priviti într-o realitate dizarmonica ca„zgribuliti de frig”. Tot ceea ce anterior fusese sacru capata acum conotatii profane.

În arta poetica „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” se observa lirismul subiectiv înca dintitlul prin utilizarea în cadrul discursului a persoanei I. Vocea eului liric se supune traiectului într-unmister aparand si comparatia cu luna „Si întocmai cu razele ei albe luna/ nu micsoreaza citremuratoare/ mareste si mai tare taina noptii,/ asa îmbogatesc si cu întunecata zare/ cu largi fioride sfant mister”. Comparatia cu luna simbol al feminitatii implica o conotatie feminina a receptorii desine a eului. Menirea esentiala a poetului este de a marii misterul Marelui Anonim. Daca lumina altoaneaga acest mister, poetul se înscrie într-o cunoastere a lumii care se îmbina alchimic cu misterul.



Versurile „si tot ce-i neînteles/ se schimba în neîntelesuri si mai mari” exprima o revelatie a lumii prinpotentarea misterului.

Ultimele doua versuri „caci eu iubesc/ si flori, si ochi, si buze, si morminte” segereaza înscrierea eului în toate obiectele lumii prin intermediul iubirii. La analiza pe verticala a textului seobserva trecerea de la nivelul prepozitional initial evident în versul „în flori,în ochi,pe buze orimorminte” la o sintaxa a relationarii acestor obiecte prin nivelul adverbial al lui „si” „si flori si ochi sibuze si morminte”. Daca primul vers citat implica reunoasterea acestor obiecte, ultimul vers al poeziei

exprima asimilarea interioare a acestora,textul sub definitia iubirii.

eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Documents