59 ion iancu valeclimate.literare.ro/arhiva/59.pdfeu nu strivesc corola de minuni a lumii eu nu...

Revistă premiată cu medalia şi diploma „Pamfil Şeicaru“ pentru literatură 2008

Director fondator:Ion Iancu Vale59

Anul 6octombrie

2012Revistă literară şi de cultură românească

Fondată: mai 2007

Vincent Van GoghPeisaj de toamnă

2 nr. 59 n octombrie 2012

Lucian Blaga Poeme 3Mircea Horia Simionescu Dicţionar onomastic 4Emil Stănescu Puncte de vedere 5Vavila Popovici Politeţea 7Florea Turiac Poeme 9Dorel Schor Caii pictorilor 10Melania Cuc Menuţ Maximinian şi volumul de poeme „Noduri în haos” 11Claudia Serea Privind un melc în ziua dinaintea plecării din România - poem 11Mihai Antonescu Consemnări prieteneşti 12Emerich Vamos Scriitură bună, prieteni vechi şi amintiri 13Victor Sterom Breviare 14Mircea Cotârţă Mario Varga Llosa - Elogiul lecturii şi al ficţiunii 15Anton Gagiu Tribut pe tristeţe 16Ion C. Ştefan Ioana Stuparu - „Sfeşnic târziu” 17Al. Florin Ţene Teodor Barbu sau arta de a ne convinge frumos... 18Gheorghe Palel Poeme 19Gheorghe Valerică Cimpoca În căutarea adevărului. Dualitatea 20Ion Iancu Vale Text despre Femeia aşteptătoare 21Ion Iancu Vale Poeme 21Geo Galetaru De ce Eminescu? 22Propus de G.I. Aventurile „boierilor play-boy” 23Theodor Răpan Confraternirăţi 26Dorel Schor Nedumeriri 27Produs de B.P. Din umorul lui Mark Twain 28Lulzim Tafa Expoziţie de vise - poeme 29Lucian Gruia Dorina Şişu - Incursiune în programul grec-latin 30Grigore Grigore De la moară 31Iulia Roger Barcaroiu Rafael Alberti 32Rafael Alberti Poeme 32Gheorghe Valerică Cimpoca Pelerinaj în Ţara Sfântă. Valea Iordanului 34Adriana Georgiana-Epure Dragă toamnă 35*** Eveniment universitar la Târgovişte 36*** Târgul cu bunătăţi 36Emilia Dănescu Note de călătorie literară: Toamna Literară Pietroşiţeană 37*** „Moştenirea Văcăreştilor” - regulament 39

S e m n e a z ă î n a c e s t n u m ă r

Adresa redacţiei principale: Aleea Arcaşilor, bl. 36, sc. B,ap. 23, Târgovişte, România Telefoane: 0722 702 578,

0741 732 122 E-mail: [email protected] site: http://climate.literare.ro

Tehnoredactare: Florin-Lucian Dragoş n 0730 863 602 n [email protected] l Culegere text: Reta Sofronie l Corectură: Manuela-Elena Dragoş

Revistă editată de Societatea cultural istorică „ARM“ Târgovişte n ISSN 1843-035X

Director editor: Gheorghe-Valerică Cimpoca, Redactor-şef (fondator): Mircea Cotârţă

Redactor principal (fondator): Sebastian DrăganColegiul redacţional: Grigore Grigore, Gheorghe Palel, Emil Stănescu

Florea Turiac, Lucian Constantin

Redacţii asociate - România: Bacău, Bistriţa, Braşov,Cluj-Napoca, Bucureşti, Deva, Focşani, Iaşi,Suceava, Turnu Severin, Hunedoara, Mangalia,Olăneşti, Oradea, Ploieşti); Alte ţări: Australia, Bel-gia, Canada, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania,Gibraltar, Israel, Italia, Macedonia, Portugalia, Re-publica Moldova, Serbia, Spania, S.U.A., Ucraina.Fotoreporter: Tiberiu Rusescu.

Colaboratori principali: Mihai Antonescu, Mihai Ardeleanu, Eugen Axinte, Iulia Barcaroiu, Nicolae Bălaşa, ElenaBuică, Roni Căciularu, Luca Cipolla, George Coandă, Florian Copcea, Melania Cuc, Emilia Dănescu, MirceaDrăgănescu, Eugen Evu, George Filip, Dan Gîju, Dimitrie Grama, Mirel Horodi, Djamal Mahmud, Alexandru Man-afu Menuţ Maximinian, Gavril Moisa, Octavian Mihalcea, Monica Mureşan, Ştefan Lucian Mureşanu, Florin Vâr-lan Neamţu, Emil Persa, George Petrovai, Georgeta Resteman, Puiu Răducanu, George Roca, Viorel Roman,Dorel Schor, Claudia Serea, Delia Stăniloiu, Victor Sterom, Al. Florin Ţene, Ioan Ţepelea , Baki Ymeri, RaqelWeizman.

Răspunderea deontologică a materialelor publicate aparţine exclusiv semnatarilor

Apare sub egida Consiliului Judeţean Dâmboviţa prin Centrul Judeţean deCultură Dâmboviţa şi cu concursul Fundaţiei „Renaşterea Pietroşiţei - Ruralia“

Eu nu strivesccorola de minuni a lumiiEu nu strivesc corola de minuni a lumiişi nu ucidcu mintea tainele, ce le-ntâlnescîn calea meaîn flori, în ochi, pe buze ori morminte.Lumina altorasugrumă vraja nepătrunsului ascunsîn adâncimi de întuneric,dar eu,eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -şi-ntocmai cum cu razele ei albe lunanu micşorează, ci tremurătoaremăreşte şi mai tare taina nopţii,aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zarecu largi fiori de sfânt misterşi tot ce-i neînţelesse schimbă-n neînţelesuri şi mai marisub ochii mei-căci eu iubescşi flori şi ochi şi buze şi morminte

Pe multe drumuri Pe multe drumuri, pe multe, se-ncearcă gândul spre tine. O, sfârşitul acela de zi, peste care căzură grabnice brume ! În grădina mea florile spre alte foarte înalte poieni tânjind mai invocă şi acum lumina ta fără de nume. Unde dormi astăzi - nu ştiu. Nici un cântec nu te găseşte. Astăzi tu eşti unde eşti. Iar eu aici. Depărtarea a pus între noi carul cel mare pe cer, apele-n văi, focul în noapte pe dealuri, şi pe pământ a pus anemone şi patimi cărora ziua nu le prieşte. Ca o poartă s-a-nchis. Niciun semn nu străbate vămile, vămile.

A fost cândva pământul străveziuA fost cândva pământul nostru străveziuca apele de munte-n toate ale sale, în sine îngânând izvodul clar şi viu.S-a-ntunecat apoi lăuntric, ca de-o jale, de bezne tari ce-n nici un grai nu se descriu.Aceast-a fost când o sălbatică risipăde frumuseţi prilej dădu întâia oarăpăcatului să-şi facă pe sub arbori cale?

Nu pot să ştiu ce-a fost prin vremi, odinioară, ştiu doar ce văd: sub pasul tău, pe unde trecisau stai, pământul înc-o dată, pentr-o clipă, cu morţii săi zâmbind, se face străveziu.Ca-n ape fără prunduri, fabuloase, reci, arzând se văd minuni - prin lutul purpuriu.

Amurg de toamnăDin vârf de munţi amurgul suflăcu buze roşiiîn spuza unor norişi-atâtajăraticul ascunssub valul lor subţire de cenuşă.

O razăce vine goană din apusşi-aduna aripile şi se lasă tremurândpe-o frunză:dar prea e grea povara -şi frunza cade.

O, sufletul!Sa mi-l ascund mai bine-n pieptsi mai adânc, sa nu-l ajungă nicio rază de lumină:s-ar prăbuşi.

E toamnă.

3nr. 59 n octombrie 2012

Poeme de

LucianBlaga


Mircea HoriaSimionescu

Lucia, Lucan, Lilica,Licurg, Lenţi şi micuţultău Paul-Luca suntmereu cu gândul la tine.Solange.

11 septembrie 1939,Paris... Scumpă doamnă,soţul meu, Luca, aveamultă stimă pentrudumneata, de aceea îţiscriu ca unei vechiamice. Pe cât ştiu, fami-liile voastre au fost prie-tene, înainte de a încercaultima şi fatala lui expe-rienţă cu combustibilsolid la Chalais-Meudon,mi-a vorbit într-o searăde dumneata, infor-mându-mă cât de gentilăai fost luându-ţi obosi-toarea îndatorire de-a nevinde casele din Polonăşi de-a investi banii într-un imobil central. Suntîncredinţată că toate ac-tele sunt în regulă şi îmipot fi comunicate, îm-preună cu cecurile dechirie, care totalizează,după calculele avocatu-lui meu, peste 600 demii lei...

Mi se pare că afacereas-a încheiat cam pe vre-mea când noi ne aflam înCalifornia. Cine ar fi cre-zut atunci că acesta va fisfârşitul? Eram fericiţi.Luca mă iubea ca un fa-natic, mă adora. Am fost

unica, marea lui pasiune,bineînţeles fără a socotiştiinţa căreia i-a sacrifi-cat viaţa. Băieţii îi sea-mănă. Cel mare estudent excepţional la St.Cyr. Studiază balistica.

În aşteptarea răspun-sului, cu multă afecţiunepentru dumneata şidomnul George Blănaru,pe care, sper, rândurilemele îl vor găsi completrestabilit. Marie-Louisede Lucas Zamphiresco.

C

CABIRIA Filmul in-titulat Nopţile Cabiriei şicartea numită Zilele Ca-binei. Definiţie: o zi ca-lendaristică este operioadă de timp cuprin-zând douăzeci şi patrude ore, formată dintr-onoapte şi o zi - ale Cabi-riei.

CABOT Ursuz. îm-pleticit. Parcă un câineciobănesc ar da să-itreacă printre picioare şinu reuşeşte...

CADMUS Bărbat bi-nevoitor, preocupat deîmplinirea îndatoririlorsale până la a-şi neglijafamilia şi propria-i tine-reţe. Strădania i se con-cretizează în mici serviciiaduse umanităţii: un şal-ter bine înşurubat, omăsea scoasă fără du-reri, o dantelă frumosîmpletită, un copil îngri-jit cu răbdare. Ingrată is-torie a civilizaţiei!Cercetarea nu ajunge ni-ciodată până la conside-rarea acestor nespus defolositoare creaţii. Şi asta

numai pentru că ar fi ne-voie de o minte dumne-zeiască spre a înregistraşi elogia infinitele lucrărimărunte.

CAIUS Subtil şi nă-răvaş. (încă o dată a seremarca ce putere ilus-trativă şi deformatoareau numele care, formal,evocă fiinţe şi lucruri co-mune!) Un Caius nupoate decât să tresalte înapropierea unei femei,să se aprindă la auzul to-belor şi goarnei de luptă,să dea cu copita în ceicare se află în preajmă.Şi dacă nu sunt încântaţila vederea unui sac cuorz, pot face destăinuiriformidabile în faţa uneihalbe cu bere.

CALAMANDRINORoşcovan, jucăuş, nesta-tornic. Are un zâmbetsuspect de băiat care-şifură părinţii, de prietencare te îmbrăţişează pu-nându-ţi mâna în gât.

CALDERON Din fa-milia Eleudron, Criso-bolo, Cristodulo. „Unîngâmfat şi un făţarnic.”(A. Ross) „Calderon, cellipsit de spirit.” (MarioLexa) „Calderon de laBarca, ingeniosul.” (Bal-dasare Berna)

CALIBAN „De la ovreme substanţele anti-biotice nu-şi mai facefectul: microbii care cir-culă astăzi sunt supra-vieţuitorii tratamentelorde un deceniu, specii se-lectate, cu calităţi şi re-zistenţe biologiceexcepţionale. În luptapentru existenţă, ceislabi au pierit.

Şi indivizii societăţi-

lor omeneşti s-au selec-ţionat de-a lungul seco-lelor. Cei arţăgoşi aucăzut în războaie. Cei în-treprinzători au plecat învâltoarea furtunilor, aucucerit pământuri noi,dându-şi sufletul subconstelaţii ciudate. Bă-tuţi de vânturi, fiii lor s-au desensibilizat. Ceiinteligenţi şi talentaţi şi-au închinat viaţa şi efor-turile unor idealuriucigătoare: pictori, scrii-tori, muzicieni, savanţis-au măcinat în singură-tate, înconjuraţi de indi-ferenţă, indiferenţi eiînşişi dacă moştenitoriilor direcţi vor fi sau nu laînălţimea lor.

La vetre, pândiţi deneajunsurile vieţii, mi-naţi de lipsuri şi de bolide toate felurile, şicanaţide legi nedrepte şi de im-pozitele tuturor stăpâni-rilor au rămas cei slabi şineputincioşi, care, larândul lor, au dat eroineştiuţi şi s-au epuizat.

A supravieţuit o cate-gorie de specimene cuepiderma tare şi talpagrea. Acestea au rezistatmăcelurilor, emigrărilor,bunăvoinţei religioase,foametei, constrângerii,doctrinelor filozofice,apelurilor la generozi-tate, ciumei. Oamenigroşi, ei sunt fericiţii pă-mântului. S-au înmulţitşi devin tot mai mulţi, pemăsură ce repartiţia mij-loacelor în societateamodernă permite o în-mulţire relativ mai si-gură.

Va urma

Dicţionar onomastic (26)


Emil Stănescu

Hocus-Pocus este,mai nou, potrivit spuse-lor d-lui Alex Ştefănescu,supraeul domniei sale,instanţa supremă ce-ighidează în chip impla-cabil critica, făcută cumultă voioşie şi râvnăspre a fi pe gustul mass-media românească înepoca consumistă pecare o traversăm.

Omniprezent pe sticlăsau în cotidiane, la radiosau în revistele literare,este cunoscut chiar şi deagentul de circulaţie(ideal ridiculizat de Tu-dorArghezi!) şi, de ce nu,chiar şi sub o egidă ipo-tetică a circului cazon…De ce tocmai a circului?!Pentru că lui A.Ş. îi placecircul, pur şi simplu, cir-cul ieftin! Prin tot ceface, stârneşte râsul(prin gafele repetate) şi,în final, transformă lite-ratura, şi mai ales criticaliterară, într-un circ per-manent! Este, cum s-arspune, un criti-circarulde serviciu al actualităţii!Şi, fiindcă, spirit fin, depiaţă, preocupat de can-titate, iubeşte tot ce e

mare (cărţi de zeci de ki-lograme sau mii de arti-cole publicate, caautor!), îl intereseazădoar personajele de pelocurile fruntaşe în între-cerile de orice fel, el în-suşi închipuindu-se a fiunul dintre aceştia, iată-l atingând şi acest pisc:este cel mai mare criti-circar în viaţă!

Tocmai de aceeaomul şi-a făcut un titlude glorie din a-şi închi-pui că poate, ba maimult, că trebuie să-i ia desus pe autori şi astfelsuccesul îi va fi perma-nent asigurat… A uitat,neîntrecutul nostrumaestru într-ale gafelorcritice, ce le-a spus încăde multă vreme eternsurprinzătorul poetTudor Arghezi unora cadânsul, într-un pamfletprea binecunoscut, că nusunt decât din neam dechelneri, dintre cei careduc tava între doi, de labucătar (autor n.n.) laclient (cititor n.n.)!

Hocus-Pocus! spunedl. A.Ş., şi astfel mulţiautoraşi de duzină, darfăcând parte din antura-jul lui H.P., sunt trans-formaţi instantaneu înmari poeţi laureaţi (per-soane cunoscute, mon-şer…), jurnaliste pipo-toase devin romancieregeniale, iar autori sub-stanţiali sunt prefăcuţipe loc în stane de piatră:rataţi, semidocţi şamd.,

nu mai dăm nume, pen-tru că ele sunt scrise cubandă neagră în ultimasa carte Cum te poţi rataca scriitor, Ed. Humani-tas, 2009, un adevărattriumf al criticii (dar şi alediturii!), triumf pe carel-a jinduit pentru Isto-ria… sa, dar, cum în acelcaz nu prea l-a avut,acum s-a gândit că a datlovitura (dacă n-a dat-ocumva, în bară).

Preocupat de soartamiilor de cititori ce abiaaşteaptă să fie luminaţişi îndrumaţi de părintele(tătucul!) lor spiritual,de acest guru al criticiilocale, cu rădăcini bineancorate în vechime (înepoca dominată de alţitătuci luminaţi…), jan-darmul cititorilor, cumse autointitulează cu ononşalanţă inconştientădl. A.Ş. nu-i suportă peautori în general şi maiales pe aceia, fie ei poeţi,prozatori sau drama-turgi, care nu se înca-drează în tipicul lui, înpatul lui Procust al scrii-torului român croit înpropriul mental în aniide tinereţe, de formare(sau deformare) când,potrivit propriilor măr-turisiri ar fi citit foartemult dar, parcă fără ni-ciun folos. E însă taremult de atunci… şi ce felde literatură era aceea, oştim cu toţii.

Ce s-a petrecut cu dl.A.Ş. în tinereţe este mai

mult decât necesar a şti,pentru o bună înţelegerea traseului său intelec-tual / critic. Spunem astapentru că am descoperitcă totul, în cazul domnieisale, s-a întâmplat, pur şisimplu ca sub vraja luiIozefini: Hocus-Pocus!

Şi iată că, dintr-ungazetar obscur pe la re-viste, iniţial tomitane şiimediat după aceeadâmboviţene, odată cunăstruşnicul Hocus-Pocus pseudonim adop-tat inconştient deponoasele care-i vor fisubiacente, A.Ş. s-a ridi-cat brusc, dar nu dinsenin, şi s-a făcut critic,pe urmă un critic impor-tant şi în zilele noastrechiar (de n-o fi, totuşi,prea mult..) o vedetă acriticii ( pasionat de ve-dete, omul e bântuit devedetisme)!

Dar, cum a fost oarecu putinţă un astfel defenomen nemaipome-nit?! De la sine?! O, nu!Poate că, graţie mâiniiprieteneşti a idolului săude pe vremuri, NicolaeManolescu, de îndată ceacesta l-a pus să scriecritică literară?! Nicivorbă!, aşa îşi spune A.Ş.şi pare a o crede el în-suşi. Atunci, cum?! Eibine, graţie intervenţieisalvatoare a supraeuluidevotat, Hocus-Pocus,înfiin- ţat ad-hoc înmentalul său(după cum mi-a

Să ne bucurăm împreunăde… gafele critice ale lui

Hocus-Pocus... (1)

4

Punctede vedere


declarat-o, repet,personal şi radio-

fonic)! Iată deci cum a deve-

nit A.Ş. un mare şi bucu-ros culegător de roadeliterare româneşti…Uneori le-a cules preadevreme şi erau ne-coapte iar altădată preatârziu şi erau stafidite,însă niciodată la timpullor, dar asta-i altă po-veste (împănată, evidentcu proverbialele-i gafecritice…). Important estecă omul a avut şi areparte în viaţă, doar debucurii. Se bucură cândte-ai gândi şi când nu te-ai gândi… De pildă, dupăce emite sentinţa: Cul-tura română n-are viitor!(a.s.v. interviul din Ziualiterară, nr. 69, din sep-tembrie, 2003), vine şine îndeamnă, cu zâmbe-tul pe buze, Hai să ne bu-curăm împreună deroadele literaturii ro-mâne! Într-un articol pecare îl va regreta la ne-murire, credem noi… Nemai aruncă-n faţă şi căVa dispărea şi limba ro-mănă şi iarăşi, Hai să nebucurăm… Şi, când cre-deam că visul urât a luatsfârşit, A. Ş. ne mai trân-teşte una, Literatura ro-mană[…] nu face faţăcompetiţiei! aşa că, haisă sărim în sus, cu gurapână la urechi şi, Hai săne bucurăm… de parcăn-am mai fi sub zodiilegrele ale literaturii, cisub cupola Operetei,într-un spectacol cu Myfair Lady.

Executant supus şisârguincios al tuturorcomandamentelor im-puse de timpuri şi ideo-logii astăzi depăşite, deşinu şi-a dorit de la înce-

put să ajungă critic lite-rar, A.Ş. a citit zdravăn laînceputuri (aşa cum numai citeşte astăzi, cânddoar se preface, avândalte obligaţii sociale, aşacă, doar frunzăreşte… şidă cu tifla!), s-a îmbătatde frumuseţile literareale autorilor de top dinacea epocă glorioasă aadolescenţei sale, for-mându-şi astfel stan-darde definitiv fixate înpropriu-i mental, mo-dele absolute cu care, dinpăcate, omul (deh, e şi elom, ca toţi oamenii,supus greşelii) mai ope-rează şi astăzi. Ori, astăzinu mai e ce-a fost ieri,suntem la cîteva zeci deani, Doamne, iartă-mă,de epoca aceea!

Din păcate, cu tot re-gretulo spunem, pentrudomnia sa şi pentru în-treaga literatura româ-nească de la începuturipână în prezent, dl. A.Ş.a renunţat atunci, în ti-nereţea greu încercată, lavisele sale, la ambiţiile li-terare ingenue, la poeziape care a publicat-o subpseudonim feminin,con siderând că aceastăstare firească, latentă şi,probabil, consubstanţi a -lă firii sale, este o preo-cu pare mai curândmimetică, fără profunzi -me (de altfel a publicasub pseudonim nici nuîn cadra cu comanda-mentele vremii) dar, vaino uă, bietul tânăr nu şi-adat seama că astfel pro-ducea în forul său inte-rior un dezechilibruprofund, o tragedie care-l va costa enorm mai târ-ziu! Când anume, maitârziu? Ei bine, pe totparcursul vieţii sale şi,implicit, chiar acum! Şi

ce fel de tragedie a fostsă fie? Prăbuşirea sine-lui, deriva personalităţii,deri vă ce se vede (cul-mea!) şi în afară, bachiar sare în ochi de la opoştă. Sigur, el nu-şi varecunoaşte niciodată ca-renţele(cităm chiar dindomnia sa, din interviulmai sus amintit…). Se vaminţi permanent, va în-cerca să se inducă îneroare la nemurire, darprocesul descompuneriimitului Hocus-Pocus -alias Alex Şt. va fi ecla-tant!

Suntem şi vom fi cutoţii (o spunem cu regret,fiindcă acest lucru nu facedecât să ne doară, pentrucă am pierdut încă un po-tenţial critic) martoriiacestei năruiri galopantea unei aşa-zise autorităţiliterare ce a apărut, gon-flată absurd, într-un con-text social-istoric prielnic,dar vinovat şi sigur, acestlucru nu ne bucură, ne în-tristează, dar nu putem,n-avem cum să-i alinămsuferinţele pentru că elenu vin din afară, ci dinforul său interior.

Aşa cum plantele sufo-cate de o lespede se târăscalungite şi livide către lu-mină, pe dedesubt, totastfel, poezia sugrumată ad-lui A.Ş. chiar şi de subvoalul unui pseudonimfeminin va ieşi la luminăşi va lua locul individuluiarogant, tipului macho,criticului agresiv care nua făcut altceva decât săderuteze, în chip invidios,să întârzie, dar n-a pututsă schimbe destinul poe-ziei româneşti, cât va fifost el să fie. Iar, dacă nuo va face, cu atât mai răupentru sine dar şi pentrunoi, cei care vom asista cu

durere sinceră la suferin-ţele unui om (totuşi unposibil om), de lîngă noi.

Pe ce ne bazăm?! Pestudii recente care nespun că A.Ş. a renunţatfără remuşcări la pâlpâi-rea de orgoliu a aceleialtr-ego a personalităţiisale, acea sărmană poe-tesă, înăbuşind în faşăadevărata sa şansă de a-şi asigura evoluţia şi ma-turizarea psihică a eului(format din trei instanţe,aşa cum i-am mai spus-o, direct şi personal şicred că a reţinut).

Din această schemă,treptat şi în chip ireme-diabil, măscăriciul Ho -cus-Pocus dornic desucces, de recunoaştereşi remunerare maximă aluat locul poetului (poe-tesei în cazul său) în forulsău interior şi astfel,după marile succese aşa-zis critice din anii plini aiactivităţii criticiste, ani încare, alături de echipa dela R.l. condusă de Nico-lae Manolescu şi secon-dat de acel atât de lipsitde înzestrare, Gabriel Di-miseanu păşeau avântatspre marile culmi ale re-vizuirii (cu numele!) lite-raturii române de pânăîn 1989, spunându-şi înbarbă şi auzindu-se maimult pe sine: Ce tare tro-păim!, aidoma şoricelu-lui din cunoscutul bancîn care, de această dată şiîn pofida aparenţelor,domnia sa era doar şori-celul, nu elefantul, iar înlocul unui triumf, vomavea prilejul să asistăm,la un iremediabil dezas-tru. Ultima carte a aces-tei veşnice speranţe acriticii vechi, este o do-vadă irefutabilă.

Va urma

4


Politeţea„Politeţea este pentru

spirit ceea ce graţia estepentru trup”. Voltaire

Vavila Popovici

În aceste zile fru-moase ale lunii septem-brie, când vara şi-a făcutultimele bagaje şi a ple-cat tot „în călduri” fiind,iar nori nervoşi viziteazăcerul după atâtea zile se-cetoase, iată că eveni-mentele politice sesucced, lumea se agită.Lupta politică devenităacerbă în ultimele luniale acestei veri fierbinţi,a agitat spiritele şi înParlamentul Europeanîntrunit zilele acestea.Jurnaliştii au catalogatatmosfera în diferite mo-duri, precum: „USL a ex-portat bălăcăreala înParlamentul European –Politica”, „Gâlceava deDâmboviţa la Stras-bourg” etc. Mândria exa-gerată, lipsa de politeţe,şi-au arătat feţele în luă-rile de cuvânt ale unorpoliticieni. După tot bâl-ciul referendumului,minciunile şi fariseismulmultora, ar fi fost cazulsă se fi schimbat com-portamentul într-unulde atenţie cuvenită, ana-liză, dialog cuviincios,înţelegere a situaţiei şi ase auzi, poate, eventualescuze, pentru greşelile pecare unii le-au făcut. Sauaşa cum se pomeneşte înjargon stradal – definitca „drog cu trimitere înrealitatea paralelă” -, săfi avut „ciocul mai mic!”Dar, dimpotrivă, s-auauzit învinuiri, ofense,

buricări, din partea unorpersoane care înţeleg li-bertatea în felul lor, căl-când în picioare părerileopuse dar şi sfaturilecelor care s-au integratîn conducerea destinuluiunei Europe unite, pen-tru care am optat şi noi.Poate ar fi fost cazul canăravul recent, cel aldezbinării, să nu-l fi dusacolo, departe de ţară, săfi spălat rufele întâi în fa-milie. Poate mai multăpoliteţe nu ne-ar fi stri-cat? Vorba lui NicolaeSteinhardt: „Dacă nuputem să fim buni, să în-cercăm măcar să fim po-liticoşi.”

Politeţea este o atitu-dine, o disciplină a vieţiicare se învaţă. Un ompoliticos este un omdemn. Politeţea nu estefandoseală, ipocrizie,cum afirmă unii, ci este odatorie; datoria omuluide a-şi şlefui caracterul,de a adopta un compor-tament civilizat dictat deconştiinţă, care înclinăbalanţa spre dreptate.Un om nepoliticos esteun om murdărit, se ma-nifestă grosolan, uneorichiar agresiv, în vorbesau gesturi. Politeţea tre-buie să redevină un im-perativ al societăţiimoderne, pentru ca re-gulile de convieţuire so-cială, principiile şinormele de muncă şicomportare într-o socie-tate liberă, să poată firespectate. Un om politi-cos este un altruist; el sa-crifică uneori câte cevade la sine, în favoareaaproapelui său.

Corectitudinea esteun element necesar poli-teţii, dar este în primulrând o manifestare de

respect faţă de celălalt.Omul care a învăţat poli-teţea devine sincer,calm, senin, luminos.deschis, atent, dar toto-dată încrezător în forţeleproprii şi în buna-cre-dinţă a celorlalţi.

Politeţea se impuneomului civilizat, prin în-ţelegerea necesităţii de agăsi un limbaj comun cualţi oameni. Ea implicăcontrolul instinctuluibarbar care sălăşluieşteîn fiecare dintre noi. Oc-tavian Paler mărturiseasincer: „Căutam să as-cund noaptea din mine(bănuiesc că toţi intro-vertiţii au o noapte inte-rioară, prin care bâjbâieşi pe care o ascund dealţii, deoarece nici ei nuştiu ce ascunde ea)…”Dar ce ne facem cu ex-trovertiţii care nu auprobleme în a-şi ascundeceva? Autodisciplinarease poate transforma, cutimpul, în a doua naturăa omului; deprindereadevine reflex, reacţiiledevin automatisme bine-făcătoare.

În această idee, filo-zofii greci propovăduiaupreţuirea esenţialuluidin interiorul nostru, nuînşelătoarea aparenţă, cistăpânirea de sine ceduce la adevărata forţă şifericire; conducerea vie-ţii potrivit bunului simţşi raţiunii, nu atitudineaambiguă dictată de in-stinct. „La orice ademe-nire exterioară răspundecu o virtute interioară”,sfătuia Epictet. Omultrebuie să-şi fixeze unmodel de conduită, adicăo regulă şi un comporta-ment ideal, cărora să seconformeze atât în sin-gurătatea lui, cât şi între

oameni. Este necesar săcăutăm în jurul nostruatmosfera de înţelegere,de civilitate, de solidari-tate cu cei corecţi. Dar,faţă de cei care mani-festă rea voinţă cu pri-vire la politeţe,fer mitatea este justifi-cată şi chiar necesară.

Un om politicos esteun om stăpân pe purta-rea şi pe reacţiile sale,sigur de el, mişcându-seliber, dezinvolt. Necu-noaşterea regulilor depoliteţe se poate mani-festa şi prin nesiguranţă,bâjbâială, lipsă de fermi-tate sau dimpotrivă - ex-cesul ei. Să ne gândim laieşirile neaşteptate aleoamenilor timizi, la re-plicile ironice ale unora;nu sunt ele motivate delipsa factorului educaţio-nal, cel al politeţii?

Politeţea trebuie apli-cată în toate locurile şimomentele vieţii noastre,pe cât posibil, ea ţinândseamă şi de cunoscutulproverb: „Ce ţie nu-ţiplace, altuia nu-i face.”

Trist este când privimşi pe ecranele televizoa-relor oameni care ne daulecţii nu de politeţe, ci delipsa ei, de neobrăzare,oameni care, aşa cumspunea tot OctavianPaler, se manifestă

4


instinctual, îndemnând lacălcarea în picioare a polite-

ţii, adică la nerespectarea reguli-lor de convieţuire avute pânăacum de poporul nostru. Cu în-gusta lor minte, dar cu insistenţă,vor să schimbe în rău principiilecare au condus societatea româ-nească, preţuită cândva nu numaipentru însuşirile sufleteşti cu careoamenii din această ţară vin pelume, ci şi după nivelul spirituali-tăţii la care poporul nostru a izbu-tit să se ridice de-a lungulveacurilor. Constantin Noica, înmod şăgalnic spunea: „Eram şinoi, ca animalele, fiinţe sigure penoi şi pe instinctele noastre, şi-avenit să ne zăpăcească spiritul, cuproblemele lui, cu isprăvile lui.”

Se ştie bine că din fire românuleste în primul rând credincios şicuviincios, are o fire blândă, estedarnic, răbdător şi încrezător însoarta lui şi a ţării în care s-a năs-cut. Credinţa profundă a poporu-lui nostru în menirea sa istoricătrebuie să reînvie din acele însuşirisufleteşti, cu care a fost dăruit dela natură. Ce i-a însufleţit pe aceioameni trăitori cândva, să îndureoboseala, jertfele, lipsurile şi sufe-rinţele, de care pomenea şi MihaiEminescu? Credinţa ce o aveau îneternitatea ţării! Şi credinţa nu i-aînşelat, căci ceea ce era veşnic înţara noastră, „viază şi astăzi şi vavia şi în viitor”; lucrurile bune tre-buie să se întâmple, iar oamenii săse bucure de ele.

Trebuie găsite mijloacele princare se poate realiza pacea in-ternă. Vor fi preferate legile caresă decurgă din idealuri frumoase.Găsirea de idealuri cât mai fru-moase trebuie să fie ocupaţia ceamai nobilă hărăzită omului pe pă-mânt; „Ea constituie prestigiulparlamentarismului”, după cumse exprima un filozof român.Acolo, în parlament, trebuie să-şigăsească locul oamenii care res-pectă idealurile poporului şi careau credinţă în Dumnezeu, oamenicurajoşi, cu judecată dreaptă, căciorice judecată greşită ne poate

compromite. Şi mai este cevafoarte important şi anume, să seînţeleagă cine din exterior ne vreabinele şi cine doreşte a ne punepiedici în atingerea acestui bine.

Să nu ne iluzionăm cu calităţiexagerate, dar să fim încrezători încele pe care le avem. Nu este binenici să ne decepţionăm – se auddestule glasuri în prezent -, deşiaceste momente nu pot lipsi cudesăvârşire din viaţa noastră. Laora actuală, oamenii obişnuiţi suntdecepţionaţi de conducători şi con-ducătorii de oamenii pe care-i con-duc. Decepţia a depăşit pragul şi atrecut în mizerabilul spaţiu al urii.Se urăsc oamenii, clanurile, pentruinteresele lor meschine, materiale.Sunt destui oameni „fără Dumne-zeu” cum se spune la noi, cei trăiţiîn comunism şi tinerii născuţi şieducaţi în mod ateist.

Avem nevoie de o spiritualitatecare să scoată la lumină virtuţileadevărate ale sufletului românesc,să nu le îngroape printr-o veşnicăblamare. Spiritualitatea este ceacare poate pune în valoare sufle-tul nostru, cunoscutele sale cali-tăţi. Hegel într-o lucrare a saatenţiona: „…orice spiritualitate,orice conţinut al conştiinţei, esteprodus şi obiect al gândirii; religiaşi moralitatea, în primul rând tre-buie să fie date omului şi pe caleasentimentului – şi ele sunt în rea-litate aşa.”

Unul dintre filozofii noştri, vor-bind despre începutul secoluluiXX, spunea: „Vremea maimuţăre-lilor a trecut, fiecare popor rămânesă-şi realizeze prin însuşirile saleproprii, menirea pe care i-a dat-oDumnezeu.” Iată că această„vreme a maimuţărelilor” a reapă-rut şi asistăm la un joc periculospe scena vieţii noastre politice.Snobismul, lipsa de politeţe şi ig-noranţa se manifestă în toate do-meniile, la toate nivelele, exemplulcel mai sugestiv fiind gusturile şialegerile deviate de la bunul simţ.

Credinţa trebuie să înfloreascăîn sufletele generaţiei noi. Oame-nii care ne conduc trebuie să fie şi

ei conduşi de Dumnezeu, adică,atunci când iau o hotărâre, ea săfie pe placul celui de Sus şi al po-porului pe care îl conduc. Un com-portament moral ar face casufletul să se elibereze de angoase,ajungând la linişte, înţelegere, laun singur scop nobil pentru ţară,iar „războaiele” dintre indivizi s-arpotoli. Avem nevoie de coeziunesocială bazată pe respect, politeţe,pe spiritualitatea care, repet, defi-neşte fondul nostru sufletesccomun. Iată ce am putea exportaşi nu comportamentul opus, alcelor puţini, dar care, din neferi-cire, astăzi ne conduc destinele.Dezbinarea continuă nu poateaduce decât răul, degradarea.

Europa ne cerea şi ne cere încontinuare să fim ceea ce suntem:„pe rădăcinile noastre proprii; cudestinul nostru propriu”, dar sărespectăm angajamentele făcute,pentru a se putea auzi în final ofrumoasă „simfonie”. Armoniaporneşte de la cetăţenii fiecăreiţări. Nu este uşor a construi o clă-dire după un proiect nou! Rădăci-nile nu ni se vor putea smulgeniciodată, fiindcă ele sunt preabine înfipte în pământul ţării!Suntem la noi acasă! Un scriitorscria într-un articol de revistă:„...Rădăcina actualei porniri anti-occidentale se găseşte în mlaştinanaţional-comunismului...” Da, co-munismul s-a năruit, dar moşte-nirea sa a rămas! Mai sunt, de cesă nu recunoaştem, cei în a cărorminte sclerozată, mai fâlfâie lo-zinca: „Lumina ne vine de la răsă-rit!” Unde ne este gândirea clară,unde ne sunt aparatele de mă-sură?

Starea de sărăcie nu ne dădreptul la degradarea comporta-mentului, a moralei. Pe morală şipe credinţă trebuie să se sprijinegândirea, gesturile şi acţiunilenoastre; adevărurile morale deorigine divină fiind, rămân eterne,imuabile.

Şi să nu uităm nici proverbulromânesc: „Politeţea este cheia deaur care deschide toate uşile!”

4


ruşinea de propria umbrăla sate oamenii se trezesc din orgoliucu mult înainte de ivirea zorilor melancolicila primul cântat al cocoşilor inteligenţicare bat din aripile împodobite cu pene de trandafirigata să-i pornească la drum cu gălăgia lor freneticăpe ogoarele bătătorite de tălpile goaleîncă din copilăria blândă

ocupându-se cu domesticirea mecanicii puteriiei cred în lauda câmpiilor lungiplânse din plin cu roade bogateaşezate-n hambarele intrării din zona fertilăcăci lor le este ruşine de propria umbrăcând stă nemişcată sub soarele lumii

mereuacest spectacol se dă pe datorieşi este admirabil când este ştiut pe dinafară

în acest timpîn acest timpmânjit cu noroiul democraţieişi umflat la foalele modernismului spaţiospentru modificarea genetică a naturiidoar noioamenii simpli şi nedumeriţisuntem gladiatorii care încă luptămsă învingem tigriicare stăpânesc gunoiul din imperiul lăcomieiînfipte adânc în coasta de lut a sărăciei

europa înghite şi ultima sămânţă de speranţăadunată cu greu din câmpul năduşelii ucisede vraja unor vorbe ajustate cu fierecare ne vor animale puse la jugul disperăriisă traversăm oceanul sângelui bătătorit de scârţâitul îngenungherii totale

amin

căci aici toată libertatea poate pieri pe limba eiatunci când este cusută cu sacrificiul pieliijupuită de pe talpa boschetaruluicare rătăceşte la braţ cu inutilitatea prin mocirla nopţilor albe

orchestre inventateadevărul stă în existenţa utilităţii melancoliei ca artăînflorind gândurile în fericire comestibilămai ales atunci când nu se ignoră mişcăriledin încăpăţânarea stelelorcare trag căruţele încărcate cu luminăpe autostrăzile cereştipână în dreptul grădinilor verzidin ochii îndrăgostiţilor de imaginicând se întâlnesc pe furiş în parcările primăveriişi ca nişte îngeri frumoşi sărbătoresc alăturide copii adoptaţi cu silaurmărindu-i pas cu passă nu facă risipă de atitudinisă nu calce alături de drumsă pască doar iarba pe care o cunoscşi să nu creadă că tot ce zboară se mănâncă dar să se îndoape consumând cu inteligenţă emoţiileproduse de maşinăria trăirii inventată de pădurilecare pun la bătaie o droaie de muzici intelectuale

până la urmăceasul amintirilordeşteaptă mirarea din veselia obişnuinţei

extaz disciplinatca un năzdrăvanbat cu degetulîn obrazul timpuluirugându-lsă lase sângele să poarte luminaprin toate mărgăritarele celulelorcare stau la baza copilăriei în expansiunemereu călătorind cu încăpăţânarea păianjenuluipe pânza lipicioasă a cuvintelornecesare sacrificăriiîn sărbătorile clandestine ale efectului

cristalul bunătăţii este un sentiment de depunereprecisăsă poţi contempla maşinării prielnicecare-ţi solicită toate părţile convenabilesă îţi descoperi propria imagine optimistăprivindu-te-n oglinda extazului disciplinatîn toate amănuntele inteligenţei

realitatea nu are mai nimic comun cu naivitateaîn afară de faptul petrecut

Poeme de

FloreaTuriac


Caii…pictorilor

Dorel Schor

Calul a fost din totdeauna unuldin animalele preferate ale picto-rilor. Poate pentru că e graţios, in-teligent, poate din cauza că aînsoţit omul în toate activităţilesale paşnice sau nu… În scenele de

luptă, apare ca un personaj prin-cipal. E nelipsit din tablourileconsacrate eroilor victorioşi, dar efrecvent şi în scenele rurale sau deîntreceri pe hipodrom. Expresio-niştii germani au văzut calul în cu-lori nefireşti, nenaturale. Până şiPaul Gauguin şi-a intitulat unuldin tablouri „Calul alb”, dar i-a datîn final o nuanţă verzuie, ceea ce

l-a făcut pe cel care comandase lu-crarea să o refuze…

Franz Marc a pictat un cal al-bastru, plasându-l într-un peisajgalben roşu, ceea ce conferă pro-funzime imaginii. De Chirico apictat nişte armăsari semeţi, pecare i-a botezat antici, conferindu-le prestanţă metafizică şi mister.

La Nahum Gutman calul apareadesea încălecat de om sau înhă-mat la o trăsură. De fiecare dată,animalul e tratat cu respect şi sescoate în evidenta nobleţea sa,într-un timp când nu bolidul me-canic ocupa primul loc. La curselede cai, pe hipodrom sau în zilelede sărbătoare, vedem calul dinnou ca prieten şi tovarăş al omu-lui, făcând parcă corp comun înîncercarea de a ocupa un loc frun-taş în întrecere. Ştefan Luchianare frumoase tablouri cu călăreţi,cu nimic mai prejos decât nume-roasele scene ale lui Degas consa-crate echitaţiei.

Pegasus, calul senator al împă-ratului Caligula, calul lui Făt-Fru-mos din basmele româneşti, caiilui Jonathan Swift în aventurilelui Gulliver, Rosinanta lui DonQuijote din opera lui Cervantes şiatâţia alţii sunt tot atâtea ipostazeîn care imaginaţia oamenilor afost stimulată de acest animal fa-bulos.


Melania Cuc

Aşa cum ne lasă să în-trezărim încă din titlulvolumului, Menuţ Maxi-minian vine cu primulsău volum de poezieparcă anume pentru amarca frumosul acolo, înhaosul cotidianului, apuncta locurile şi valorilemorale care ne mai ţinpe verticala spiritului.

După un periplu pu-blicistic de invidiat pen-tru vârsta sa biologică,tânărul scriitor ne de-monstrează că este capa-bil de valenţe noi, lirice,şi care dau profunzimeunor imagini şi stăricare, cred eu că îl singu-larizează în peisajul lite-rar al momentului.Metafora sa este proas-pătă, neprelucrată după

tehnici mimetice. Fără să apeleze la sin-

tagme deja la modă, au-torul volumului Noduriîn haos face act de curajde creaţie autentică (şi)prin aplecarea sa crea-toare către graiul folositîncă în zona sa natală.Firul, deşi modernist, alversului este cuprins înlucrătura meşteşugită acuvintelor simple şi nu odată, chiar arhaice. De oforţă intrinsecă sunt şiversurile care au tan-genţă cu o lume reală îndescompunere, dar aicinu este vorba de cerno-ziomul greoi şi palpabilprin care trec în nefiinţălocuri şi oameni. La Ma-ximinian toul este unabur inefabil, spirit, ilu-zie a unui spaţiu pe careîl poartă cu sine întruveşnicire. Prin valoarealiterară clară, poetul ri-dică la rang de rugăciuneuneori, alteori, coboară

vocea la tihna cânteculuide leagăn... Cu uneltelesale lingvistice, şi nudoar, face translaţiaîntre haosul metropoli-tan şi nebunia tehnologi-zării, şi tihna din visulpastoral al fostului-copilde la munte. Nimic maibenefic pentru poetulcare se caută pe sine,nimic mai potrivit pen-tru prima sa carte depoezie, este acest discursliric pe înţelesul inimii şiminţii. Autorul nu maiscrie demult pentrualbum, pentru sine.

Fără frondă, fără săepateze în paginile cărţii,Menuţ Maximinian reu-şeşte să recreeze o lumeaproape ideală pentruun om pragmatic , depressă, cum este dânsul.A învăţat să-şi foloseascăamintirile, dar şi prezen-tul, prefirându-le ca peflorile de câmp între pa-ginile unui abecedar ce

nu se va demoda nicio-dată.

Mesajul de dragostede ţară şi cel cu accentece tin de travaliul unuiintelectual care se res-pectă, poemele deşi învers alb, adună în eleeşantioane ale unuimediu rural evident, me-saje răspicate ca o bi-neţe, şi care, toate la unloc constituie ,,nodu-rile,, gordiene, aş zice eu,şi pe care scriitorulMenuţ Maximinian aavut harul şi curajul săle ,,taie,, oferindu-ne,prin frumos-i curaj, unsplendid volum de poe-zie.

Felicitari şi îţi mulţu-mim, Menuţ Maximi-nian, pentru darul tau dedumincă dimineaţa!

Menuţ Maximinianşi volumul de poeme

„Noduri în haos”

Privind un melc în ziuadinaintea plecării din

RomâniaClaudia Serea

Ce mai e de spus?

Mâine plecămşi toate acestea din jur

vor rămâne.

Privim un melccălătorind în sus, sus

pe creanga de măslin salbatic ce se mişcă în vânt.

Vântul învaţă copaciisă vorbească

limba străină a râurilor.

Sh-sh-sh - ascultă zgomotul solzilor de argint

în timp ce melculîşi continuă călătoria

spre pliscul unei păsări mari.

Nu spune nimic.

Lasă furnicile să care soarele şi să-l ascundă în muşuroiul lor

puţin câte puţin.


Iubirea ca starede urgenţă,

Ana Calina Garaş,LIBERI SĂ IUBIM,

Editura RAO, 2012„Iubeşte-ţi aproapele

ca pe tine însuţi”. Greaporuncă dată nouă ăs-tora, vremelnici călătoriîntre un răsărit şi unapus, între păcat şi mân-tuire. Un Dumnezeu iu-bind cu măsură şiadeseori pedepsind cuasupra ei, stă la pândă înfiecare bulz de lut însu-fleţit, aşezând în ca-noane prea din cale deafară de strâmte, simţurişi omeneşti bucurii, cău-tând să-şi înţeleagă pro-pria-i creaţie ce nu-i maiseamănă nici în chip,nici în manifestare. Oripoate-i doar o iluzie, iarEl cine ştie încotro seuita pe când oameniichiar începuseră să-i se-mene cu adevărat.

Romanul Anei CalinaGaraş „LIBERI SĂIUBIM”, apărut la Edi-tura RAO în 2012, este opledoarie în favoarea li-bertăţii absolute a simţu-tilor, a manifestătilorintime, singura caleîntru obţinerea stării defericire supremă. Un textextraordinar în care nu

am găsit nici măcar osingură urmă de bocanc,cuvintele umblând maimult desculţe şi fără sălase semn, aproape ca unpendul mângâind margi-nile sunetului cu sfera-iaurie. E atâta linişte,atâta blândeţe curgândîntre malurile verzi aletextului, că pare imposi-bil de imaginat evadareaînspre vulg, înspre des-uet. Un poem în proză aşnumi romanul Anei Ca-lina Garaş, pe principiulvechilor upanişade con-struit, adică poveste năs-cându-se dintr-o altăpoveste, ca un evantai celasă suficient loc de res-pir în preajma unuisacru foc, anume rostuitîntre spirit şi carne. Întrelibertatea celui alungatdin Edenul nemorţii, înraiul de trăit iubirea cutoată suferinţa ei, pe du-rata timpului limită. Oripoate că în iubire, în deş-euarea şi desfrâiereasimţurilor, alte legi gu-vernează starea şi tim-pul, legi ce până şi luiDumnezeu îi scapă.

Ana Calina Garaş stă-pâneşte până la absolutmăiestria aşezării părţiiîn contextul întregului,iar construcţia în totali-tatea ei pare să fie una aorizontalului mai de-grabă decât a verticalu-lui. La o adică,personajele se pot numioricum, rolul sau rostul

în contextul social poatefi oricare, importantă eatitudinea faţă de staresau (şi) sentiment, detrăire a lui „doi” în „unu”până la contopirea cuuniversul. Cu Dumne-zeu? Cu gândul Lui ne-mărurisit pe când tocmaine însufleţea?

Transpar în romanstări şi atitudini dintrecele mai surprinzătoare,aşteptări pendulândîntre umedul sărutului şicrudul inevitabilei reali-tăţi sociale, dar pestecare autoarea migăleştepunţi de o rară frumu-seţe şi autentic româ-nesc. Bun psiholog şiatent observator al părţiilipsă din „celălalt”, AnaCalina Garaş se reîntre-geşte pe sine, redându-iuniversului aspectul ori-ginar şi original, atât caom, cât şi ca scriitoare.Eu credeam că, „cusurulface savoarea lucruluiperfect”, aşa ca în„cubul” lui Nichita Stă-nescu. Citind romanul„LIBERI SĂ IUBIM” alAnei Calina Garaş măvăd nevoit să accept că şilucrul perfect poate aveasavoarea lui. Un romande tot aparte, cu sigu-ranţă unul dintre celemai frumoase şi maibine scrise al ultimilordouăzeci de ani în litera-tura română ori chiar încea universală. Şi îmiasum răspunderea celor

ce spun. Citindu-l într-osingură zi, mă voi în-toarce oricând cu bucu-rie la el, între orugăciune de duminică şiun amor fără regrete.

Ave, romanului ro-mânesc contemporan!Ave, celor ce dau măreţieîntoarcerii la sinele pro-fund şi binecuvânteazăcititorul cu asemeneabucurii! Ave, Ana CalinaGaraş!

Sufletul: O lavrăcu uşile deschise,

ConstantinPădureanu,

GRECIA – PĂMÂNTSFÂNT ŞI

APOSTOLIC, EdituraScrisul Românesc,

2011O invidie strict priete-

nească mă încearcă dupăce am gătat şi ultima pa-gină din cartea lui Con-stantin Pădureanu„GRECIA – PĂMÂNTSFÂNT ŞI APOSTOLIC”,carte apărută în EdituraScrisul Românesc înanul 2011 cu o prefaţă dePaul Aretzu şi o postfaţăde Florin Caragiu. Sfinţi,oameni şi icoane. Zidiridin credinţă, întru cre-dinţă, rămânere şi per-petuu. Autorul ajunge latoate nicidecum cupasul, după cum vedem,ci cu sufletul mai întâi,după cum simţim. Cumăreaţă înfricoşare şiadâncă înţelegere, fie-care pagină e o şoaptă cene îndeamnă atenţia şirămânerea în preajmauimirii. Astfel Olimpulnostru de credinţă orto-doxă care esteMuntele Athos îşiprefiră lumina şi

de Mihai Antonescu

Consemnăriprieteneşti

4

13nr. 59 n octombrie 2012 13

minunile în foşnet de Me-diterană sau Egee, cum s-ar uni rugăciunea cu

lacrima ori arsul buzelor cu argin-tul icoanei, făcându-se una.

La Constantin Pădureanu totule concizie, nimic întru deşartă ri-sipire. Mai e destulă evlavie şibunul simţ al olteanului din Ru-darii Olteniei. Un pic din Sorescu,cel din „upanişadele” Liliecilor, şiun vag parfum de veche limbă ro-

mânească amirosind a dor şi-abusuioc strecurat prin unda Jiu-lui. Un ghid al iubirii din toate vă-zutele sau nevăzutele, căutându-lpe cititor. „Un execrciţiu spiritualal pelerinajului”, cum spune PaulAretzu, din preaplinul căruia au-torul binevoieşte să împartă culumea, aflând-o el mai sărmanăcu punga şi neînstare să-i calce peurme. Căci întru îmbogăţirea „alt-fel” a lumii scrie Constantin Pă-

dureanu, cel purtător de bunăves-tirte prin excelenta carte.

Sufletul lui e o lavră cu toateuşile deschise, zidindu-se pe cu-vinte şi răspântii de viaţă, evan-gheliar şi toiag întru apostolatuliubirii de oameni şi Dumnezeu.Mănăstiri, sfinţi, călugări, voie-vozi. Spiritul românesc dintot-deauna, rouă pe chipul soareluişi-al pietrelor atonite vorbind ori-cui vrea să asculte despre noi şinemoarte. Mai ales asta se des-prinde cu asupra de măsură dincartea lui Constantin Pădureanu.Idei, îndemnuri, mesaj. Totul într-un stil curat, la îndemână, pildui-tor pentru un prozator deexcelentă factură.

Ce aş mai putea adăuga acum,după ce închizând catea şi redes-coperindu-l pe autor privindu-măun pic îngândurat de pe coperta aIV-a, tot într-o rugăciune s-arstrânge! Poate, sărut dreapta pă-rinte Daniel din Rudarii Olteniei,iar ţie prietene Constantin Pădu-reanu gândul cu care mă priveştiîntru bucuria amândurora. Ave!

4

Emerich Vamos

Într-o atmosferă des-tinsă şi înconjurat deprieteni pe care nu i-amai văzut de zeci de ani,Viorel Baetu, cunoscut înlumea cărţilor ca Mi-chael Cuţui-Baetu a pre-zentat publiculuitimişorean două dintrecreaţiile sale: “TreiDoamne!…si toti Trei…în Himalaia, pe Kala Pat-tar” şi “Ortopezii, lan-sând apoi în premierănoul său volum, ”Crimescurte…. Crime lungi”.

Viorel Baetu s-a năs-cut în 1948 la Timişoara,a absolvit Institutul Poli-tehnic Timişoara şi s-amutat cu familia în Ger-mania în august 1989.Autorul este vicepreşe-

dintele asociaţiei cultu-rale “ ARS LONGA “ dinNürnberg, face parte dincomitetul LARG (Ligaasociaţiilor Româno-Germane), este membrual Ligii Scriitorilor dinRomânia, membru al„Deutschen JurnalistenVerband Bayern “ (Aso-ciaţia jurnaliştilor ger-mani din Bavaria) alAMJRP (Asociatia Mass-Media a jurnaliştilor de

limbă română de pretu-tindeni cu sediul la Mon-treal – Canada şicolaborează cu peste 40de ziare şi reviste dintoată lumea.

A revenit în oraşulsău natal, la invitaţia Bi-bliotecii Judeţene Timişpentru a-şi împărtăşicărţile cu publicul timi-şorean. Scriitorul şi căr-ţile sale au fostprezentate în deschidere

de directorul B.J.T. scrii-torul Tudor Creţu.

Au fost momenteemotionante, de litera-tură bună, în ambientulunei expoziţii de pictură,totul desfăşurat în sălileatât de sugestiv numite„CafeText” de la Bastion.

Bun venit acasă înfrumosul oraş de pemalul Begheiului!

Scriitură bună,prieteni vechi şi

amintiri

Muntele Athos

Florea TuriacLacrimile neodihnei

Ed. Bibliotheca,Târgovişte, 2011A nemuri o clipă cu

gânduri sublime, cumzice Baudelaire, este va-labil şi pentru Florea Tu-riac, mai ales în acestepoeme invocate ori luatedrept „chezaş” al miste-rului e xis ten- ţial în carecorporalitatea ideatică arealului exprimă cre-dinţă şi putinţa cuprin-derii siajului unuiorizont stilistic propriu.

Lucian Blaga spuneacă: „Simţul realităţii ni s-a dat pentru a ne orienta,dar şi pentru a face posi-bilă limitarea noastră înfaţa neverosimilului rea-lităţii.” Cred că poetultârgoviştean Florea Tu-riac a înţeles perfect vor-bele filozofului Blaga,din moment ce metafo-rele, simbolurile, suge-stiile reflexive, com pa- raţiile verosimile fac par-te din structura expre-sivă a poetului Turiac, pefondul unor stări de me-ditaţie şi de atitudine înfaţa fenomenelor ce sedecantează subtil ori însubsidiar dar sigur pânăla acea stare inefabilă,

axiomatică şi sublimă pecare o numesc aici stareontică şi cognitivă. Înfine, simbolismul folositîn poemele marca FloreaTuriac este abundent,pătrunzător, pe cândplăcerea discursului poe-tic atinge parametrii vo-luptăţii.

„călător de ocazie/prin seninul împrăştiatpeste zborul păsărilor/dai drumul din saculpurtat peste umăruldrept/imaginilor careconstruiesc anotimpuriutile/pentru libertateazâmbetelor copiilor uni-versali/cu lacrimile ne-odihnei/mişti din locentuziasmul realităţii/în ţepenit in fibrele nimi-cului/încât/ cu uşurinţamierii/te scurgi o dulcealinare/ şi-ţi poţi înfingecu precizie picioarele/înpământul siguranţei na-ţionale.” (Călător de oca-zie)

Dumitran FrunzăDescântec pe un

muşuroi de furniciEd. Nouă,

Bucureşti, 2010Din noianul de mo-

mente memorabile sedesprind întâmplărilecre - dibile şi verosimilede viaţă, dragoste şimoarte ale unor perso-naje, fie reale, fie imagi-nare. Fraza epică e plinăde înţelesuri subsidiareşi sugestive. Chiar dacăne găsim în vecinătatea

anilor 1940, fragmentulerotic destul de revela-tor, pare desprins dinprozele erotice englezeîntâmplate la mijloculsecolului XIX.

Prozatorul DumitranFrunză (născut la 8 oc-tombrie 1929) este inte-resat în acest „Descântecpe un muşuroi de fur-nici” în construcţia situa-ţiilor şi a descrieriipersonajelor pe care leurmăreşte vădit cu înce-tinitorul, dând la ivealădetalii semnificative.

Oprirea mai largă aprivirii asupra vreunuiamănunt, este doar unpretext întru înţelegereabiografică ori semnala-rea unei stări de conflictce descrie câteva perso-naje caligrafiate compor-tamental. Astfel, putemrezuma că talentul pro-zatorului şi prietenuluiDumitran Frunză e vizi-bil în acest masiv roman(350 p.) a cărui con-strucţie se bazează pe omaterie biografică şi pememorie afectivă cufoarte multe, ba uneoriexcesiv de multe eveni-mente, dar cu orgolioasetendinţe de analiză a stă-rilor sufleteşti extrem decomplicate.

Gabriel-VincenţiuMălăescu,

Templul nevăzut,Ed. Amanda Edit,Bucureşti, 2012Gabriel-Vincenţiu

Mălăescu este un creatorde poezie adevărată,mo-dernă, construită dinconciziuni expresive,unde gesturi fulgurante,gânduri succinte, cu-vinte materializate însimbol şi metaforă, vi-brează sentimental şicultural în acelaşi timp.Aşadar, ne găsim în faţaunei cărţi de poeme cu oîncordare acerbă a ver-sului, totdeauna plin deo densitate lirică aparteşi implicit sublimatăideatic. Poetul Mălăescugăseşte forţa in - te-rioară de a-şi regândi pa-tetismul originar în ter-menii unei poeticiref lex iv-meditat ive .Semnificativ pentru poe-zia prietenului nostru,Gabriel-Vincenţiu Mă-lăescu, este maniera deconcepere a imaginilorpoetice prin asociereaunor realităţi diurne şiimediate. Altfel spus, elposedă vocaţia de a de-clanşa vibraţia cuvinte-lor pornind de la unpretext aleatoriu şi în-dată fluxul prinde con-tur, devine poemul dincare iradiază şi reverbe-rează nenumărate suge-stii semantice.

„Şi-a prelungit visul/cu ochii deschişi,/Ca şicum i s-ar fi furat/iubi-rea./A aşteptat să treacătimpul,/ pâ nă când a în-ţeles/că singu rătateanopţii,/pierderea realită-ţii,/era vina lui/A închisochii/şi s-a cufundat,/din nou,/în vis.” (Un vis)


Victor Sterom

BREVIAREde Victor Sterom

Unul dintre compa-trioţii mei, Jose MariaArguedas, a spus desprePeru că este ţara „ames-tecului de sânge”. Nucred că există o mai bunăexprimare pentru a de-fini această ţară. Esteceea ce suntem şi ceea cene curge prin vene,nouă, tuturor peruvieni-lor, că ne place sau nu:suntem suma unor tradi-ţii, rase, credinţe şi cul-turi provenind din toatecele patru puncte cardi-nale. Sunt mândru să măsimt moştenitorul cultu-rilor precolumbiene ceau făcut ţesăturile şi pe-lerinele din pene dinNazca şi Paracas, şi cera-mica mochica sau incacare sunt expuse în celemai mari muzee alelumii, al constructorilorlui Machu Picchu, al Ma-relui Chimu, Chan Chan,Kuelap, Sinap, al huaca-şilor din Sorciere, al Soa-relui şi al Lunii; deasemenea, sunt mândrude spaniolii care, în ba-gajele lor, o dată cu spa-dele şi caii lor, au adus înPeru, Grecia şi Roma,tradiţia iudeo-creştină,Renaşterea, pe Cervan-tes, Quevedo şi Gongora,ca şi aspra limbă a Casti-liei, îmblânzită de Mun-ţii Anzi. Şi o dată cuSpania, Africa cu vigoa-rea ei, muzica şi imagi-naţia ei efervescentă, ceau venit să îmbogăţeascăeterogeneitatea peru-viană. Şi dacă mai râ-câim puţim cu unghiile,vom descoperii că Peru,asemenea lui Aleph al luiBorges, este, la scarămică, lumea întreagă. Ceprivilegiu extraordinarpentru o ţară care, ne-având o identitate, le are

pe toate.Cucerirea Americii a

fost, desigur, crudă şiviolentă, ca toate cuceri-rile şi trebuie s-o criti-căm, dar fără a uitatotuşi că cei care aucomis distrugerile şi cri-mele au fost străbuniciişi rudele noastre înde-părtate, spaniolii care auvenit în America şi s-aumetisat, nu cei care aurămas la ei acasă, în Spa-nia. Dar această critică,pentru a fi corectă, tre-buie să fie şi o autocri-tică. Pentru că,devenenind indepen-dente de Spania, acumdouă sute de ani, cei careşi-au asumat puterea înfostele colonii, în loc să-lrăscumpere pe indian şisă-i facă dreptate pentruvechile nedreptăţi, aucontinuat să-l exploatezecu aceiaşi cupiditate şiferocitate ca şi conquis-tadorii, iar în unele ţări,să-l decimeze şi să-l ex-termine. S-o spunemrăspicat: de două secole,emanciparea indieniloreste răspunderea noas-tră exclusivă iar noi amratat această ocazie.Această ocazie continuăsă fie în suspensie întoată America Latină.Nu există nicio scuzăpentru acest oprobiu şiaceastă ruşine.

Iubesc Spania la felde mult cum iubesc Peru

iar datoria mea faţă deea este la fel de marecum este şi recunoştinţamea. Fără Spania, nu aşfi la această tribună, şinici nu aş fi un scriitorcunoscut; ca atâţia alţiscriitori fără noroc înviaţă, aş fi existat, fără-ndoială, în zona scriito-raşilor ghinionişti, fărăeditori, fără recompensemateriale, fără cititori,cu trista consolare că,poate, talentul îmi va fidescoperit de către pos-teritate. În Spania, mi-aufost publicate toate căr-ţile şi acolo am avutparte de o recunoaştereexcesivă; şi tot în Spania,prieteni precum CarlosBarral şi Carmen Bal-cells, ca şi mulţi alţii, s-au făcut luntre şi puntepentru a găsi cititoripentru poveştile mele.Iar Spania este cea caremi-a acordat o a douanaţionalitate când era săo pierd pe a mea. N-amsimţit niciodată cea maimică incompatibilitateîntre a fi peruvian şi aavea un paşaport spaniolpentru că mereu m-amgândit că Spania şi Perusunt aversul şi reversulaceluiaşi lucru, nunumai în străfundul pro-priei mele fiinţe neîn-semnate, dar şi înprofunzimea unor reali-tăţi esenţiale precum is-toria, limba şi cultura.

Dintre toţi anii pecare i-am trăit pe pă-mântul spaniol, îmiamintesc, în trecerea lorfulgerătoare, cei cinci anipetrecuţi în scumpa meaBarcelona, la începutulanilor ‘70. Încă mai eradictatura lui Franco şiîncă se mai împuşcau oa-meni, dar Franco dejaera o fosilă scămoşată, şi,mai ales în domeniulculturii, incapabilă sămai exercite controlul depe vremuri. Falii apă-reau tot mai mult pe carecenzura nu mai reuşeausă le colmateze şi prinaceste fisuri societateaspaniolă începea să ab-soarbă idei noi, cărţi, cu-rente de gândire, valorişi forme artistice pânăatunci interzise pe motivcă erau subversive. Ni-ciun oraş nu a profitatmai mult şi mai bine deaceste deschideri ca Bar-celona şi nici nu a cunos-cut o efervescenţăasemănătoare în dome-niul ideilor şi a creaţiei.Astfel, Barcelona a deve-nit capitala culturală aSpaniei, locul unde tre-buia să fii pentru a res-pira acest început allibertăţii care urma să seextindă în toată Spania.Într-o anumită măsură,Barcelona a fost şicapitala culturală


Mario Varga Llosa

Elogiul lecturiişi al ficţiunii (5)

4


a Americii Latine prin can-titatea de pictori, scriitori,editori şi artişti provenind

din ţările sud-americane care s-austabilit în acest oraş, care plecauşi veneau în Barcelona, pentru căîn acest oraş trebuia să te afli dacăvroiai să fii poet, romancier, pic-tor sau compozitor al vremurilornoastre. Au fost pentru mine anide neuitat de întrunire, de priete-nie, de complicitate şi de fecundă

muncă intelectuală. Aşa cum în-ainte vreme a fost Parisul, la fel adevenit Barcelona, un Turn Babel,un oraş cosmopolit şi universal,unde era stimulant să trăieşti şi sămunceşti, şi unde, pentru primadată de la încetarea războiuluicivil, scriitorii spanioli şi cei la-tino- americani se amestecau şifraternizau, recunoscându-semaeştri aceleiaşi tradiţii şi aliaţiîntr-un demers comun; şi mai era

sentimentul certitudinii că sfârşi-tul dictaturii era iminent şi că-nSpania democrată cultura va fiprincipalul protagonist.

Traducere: Mircea Cotârţă([email protected])

Ziarele sunt autorizate să publiceacest text în orice limbă, numai

după data de 7 decembrie 2010, ora17.30, ora oraşului Stokholm.

Fundaţia Nobel 2010.

4

Anton Gagiu

Astazi am primit vestea ca sepune tribut pana si pe tristete.Daca s-ar fi pus pe bucurie mai in-telegeam, dar pe tristete? E ca sicum cineva, un,,intelept,, ti-arspune ca buruienile sunt...cerealesi purcezi sa le aduni, desi gra-mada lor cand se va usca numaide foc va fi buna. N-am ce face sima impac cu ideea ca si tristetea ebuna la ceva, aduce si ea un venitstatului, cel putin lui... Dar totusima intreb: statul asta cum o ma-soara? Cum spune el, masuratorul„trebuie sa platesti pentru... unhectar sau un pogon de tristete”.

Am spus aceasta... cu masurade suprafata, ca mi se pare corectca tristetea sa nu fie masurata lakilogram sau la litru, ci la intin-dere, pentru ca eu o percep ca pe opicatura imensa de apa care odatapatrunsa in fiinta ta se intindeasemenea unei pete de...lichid, itiacapara fiecare particica din... in-tinderea ta.

Si apoi tristetea are si ea man-dria ei,nu se cuibareste in oricine,alege omul, il studiaza, il judeca, ilevalueaza si abia apoi... isi faceculcus. Poate o privim ca pe unparazit, dar nu e un parazit, pen-tru ca purtatorul ei are foloasepost factum.Am spus ca tristeteanu se cuibareste in oricine,dupace gaseste persoana compatibila iistudiaza posibilitatile, capacitateade a suporta povara ei si abiaatunci trece la treaba, se lipeste camarca de scrisoare si n-o mai clin-teste nimeni de acolo, pana ce nu

dispar cauzele care au generat-o.Si credeti ca acestea dispar vreo-data? Nici de s-ar putea nu dispar,darmite cand nu se poate.

Tristetea are putere de regene-rare precum natura, inverzeste ci-clic si reapare mereu maiproaspata de parca nasterea ei oumple de intelepciune, iar purta-torul de tristete trebuie sa se man-dreasca cu ea, adica tristetea iesein evidenta, mereu in fata, stri-denta, penetranta, gata in oricemoment sa sara la harta, ca doarstie ca, fara ea viata n-arerost.Poate acesta este si motivulpentru care legiuitorii de azi s-auaplecat asupa ei cu mai multa sar-guinta,adica prin orice „creatie” salase urme, incat, nu e zi in care sanu stinga cate o lumanare. Ma mirca generatii intregi de,,sfatuitori,,nu s-au gandit mai de mult sascoata bani din tristete, pentru caea a asteptat cuminte doar, doarva fi pusa la treaba si va fi trecutape venituri nu numai pe cheltuieli.Si eu ma intreb: ce sa fac cu atatatristete? Daca s-ar vinde, cu sigu-ranta ca as castiga bani frumosidesi pe criza aceasta pretul nu esteprea bun.Si, uite asa imi dauseama de ce s-a pus tribut pe tri-stete, pai, cand este o „recolta”

atat de bogata de ce ar fi ignorata?Starea de tristete a devenitaproape materiala, pluteste,are uncorp perceptibil, diform, se stre-coara printre starile normale pre-cum virusii nevazuti, dar ramanepersistenta asemenea unei negurice vine din senin si nu stii cat seva mentine deasupra fiintei tale.Uneori te simti devastat de tri-stete, de parca ai fi fost calcat deuragan si undeva, cineva ascunsdincolo de perdeaua intunecata apoliticii, vegheza ca aceasta sa de-vina cuantificabila si pac...cu tri-butul ca... cine poate sa piarda oasemenea ocazie? Sa pui in carcacelui ingenunchiat mai mult decatpoate duce.

Tributul pe tristete trebuie des-fiintat! Legile nescrise care aucondus la aparitia lui, trebuieabrogate!Pana atunci insa, lasatitristetea sa circule nestingheritape strazi,sa zburde prin caselecelor far, de case, prin ograzilecelor far, de ograda si sa devinacuantificabila in sufletele celorfar, de suflet.

Tribut petristeţe


Ion C. Ştefan

Doamna Ioana Stu-paru este o scriitoarebine cunoscută în me-diul cultural bucureş-tean: poetă, prozatoare,dramaturg şi critic lite-rar, autoare, până în pre-zent, a şase volume deproză, teatru şi critică li-terară, între care amin-tim: „Clipa de Lumină”,„Oameni de nisip”, „Gră-dina care s-a suit la cer”,„Cuvinte de mătase”,„Tovarăşi de ultimă zi”,„Vera” şi altele.

Cu o activitate atât deîndelungată, desfăşuratătemeinic, parcă după unanumit program de au-toformare, ea şi-a stabi-lit un stil propriu deexprimare: concis, su-gestiv, simplu şi convin-gător.

Cu volumul „Sfeşnictârziu” ne face surprizaunei rafinate comunicăriîn versuri, majoritateacreaţiilor sale fiind scriseîn stil clasic, echilibrateşi expresive, corecte pro-zodic, dovedind talent,îndemânare şi stăruinţăîn potrivirea armonioasăa cuvintelor: „Am popo-sit pe ţărmul plin cu alge/ Când soarele ieşeasemeţ din mare / Călcamdesculţ pe cioburi mile-nare / Pe valuri se ve-deau dansând catarge”(Tărâmul ireal, p. 5).

„Tărâmul” dorit estecel al artei, în care autoa-rea îşi îmbracă gândurilecu delicateţe şi sensibili-tate: „Aşează-mi peumeri mantie de flori, /Încinge-mi mijlocul cubrâu împletit / Din fir debeteală în multe culori /Sau unul mai simplu, dintei înflorit” (Atâta tri-eteţe! p. 7).

Tematica abordatăeste surprinzătoare şi di-versificată: farmecul na-turii şi frumuseţilepatriei, copilăria şi tine-reţea, iubirea şi împlini-rea prin creaţie,admiraţia pentru câţivaînaintaşi ai culturii ro-mâneşti, între care: IuliaHasdeu şi Mihai Emi-nescu. Interesant mi separe că tocmai versurilededicate Luceafăruluipoeziei româneştischimbă forma de abor-dare, exprimându-se înversuri moderne: „Esfânt, zic unii, fiindcăpleacă-n pribegie!... / Îlcunosc munţii; / pădu-rile îi pregătesc culcuşdin ramuri şi din flori /şi-l învelesc cu freamăt;/ izvoarele îl cheamă şi-lalină cu susur blând, /să-i fie somnul dulce.”(De dragul lui Eminescu,p. 68). E o reuşită de-plină, fiindcă, deşi poe-zia pare modernă, poartăîn versurile sale, cu suc-ces, atmosfera emines-

ciană.De aceea succesul

este deopotrivă, egal:clasic sau modern, poetagăseşte tonul cel mai po-trivit, cuvintele ei se îm-bracă într-o cununiemelodioasă, dovedindtalent şi exerciţiu artis-tic. De fapt, creaţia sa seînscrie pe linia unei bunetradiţii româneşti, refe-rindu-se la farmecul lo-curilor natale şi albasmelor copilăreşti, pecare le-a ascultat odi-nioară: „Eu mai păstrez

căsuţa cu poveşti - / Înea m-ascund când vreausă fiu cu mine. / Acestlăcaş doar mie-mi apar-ţine. / De vei dori, fiisigur, mă găseşti.” (Că-suţa cu poveşti, p. 27).

Îi urăm doamneiIoana Stuparu mult suc-ces pe mai departe, con-vinşi fiind că avem de-aface cu o poetă adevă-rată, care îşi alege întot-deauna modul cel maipotrivit de exprimare, înarmonie cu sensibilitateaşi structura sa sufle-tească.

Ioana Stuparu„Sfeşnic târziu”

Editura „Rawex Coms”,Bucureşti, 2011


Al. Florin Ţene

Am primit din oraşul natal,spre bucuria mea, volumul de ver-suri „Retorica balansoarului”semnat de prietenul TeodorBarbu, din perioada când „mân-cam poezia pe pâine” şi alergamdupă fluturi , cum spunea regreta-tul George Ţărnea, în oraşul undemustul decanta în pahare speran-ţele noastre.

Volumul, apărut în condiţiigrafice deosebite, se deschide cucâteva pagini cuprinzând apre-cieri despre volumele anterioarepublicate de poet, semnate deEmil Istocescu şi Al. Florin Ţene,după care urmează patru cicluri:„Sonete, poeme, rondeluri, şop-tiri”, „Anotimpuri vesperale, pas-teluri”, „Mărturii, oferte, tăceri” şi„Peregrini, destinaţii”, grupaje depoezii scrise în stil baroc ce aspirăla atingerea eternului şi descope-rirea nemuririi. Fapt ce ne face, ci-tind versurile poetului, că minteaşi trupul nu pot fi nicodată sepa-rate: „Trăiniciile iubirii/ Ţin doarde destinatar,/ Restu-s jocuri alefirii,/ …Balansoar.” (Balansoar).

Poetul este un oficiant al ver-surilor incantatorii, al transimagi-narului şi, totodată, al trans -clasicităţii şi transmodernităţii, şimai ales al clasicităţii, cu toate căpoezia sa are rădăcinile în noulcurent proglomodern, teoretizatde subsemnatul în urmă cu opt-sprezece ani. Pentru TeodorBarbu, cuvântul este vehicul poe-tic, care înglobează în el senti-mente, supra-cuvântul, saunecuvântul. Se integrează uneimorfologii pure, nefiind elemen-tul primordial, al poeziei, ci alpoeziei aşa cum se naşte ea, neno-ţional şi cu direcţie precisă: „Cepoet să fiu?.../acolo, un om oare-care/cu sentimente neclare/şi

încă viu…” (Nedefinit).Poezia lui Teodor Barbu are ca

sursă de energie inspiraţia, suflatăla ureche poetului, rând pe rând,de către muzele ce se aşează tiptilîn rondelurile poetului. Pornindde la teoria heideggeriană a Nimi-cului aceste “muze “ întruchipeazăîn real idealitatea absolută ce,practic, caracterizează cunoaşte-rea originară: „Şterg faţa visuluicu mâna,/Şi-acuz cuvântul ne-rostit,/Când doarme prin hăţi-şuri luna, /De parcă timpul s-aoprit.” (Rondelul nopţii).

Confesia lirică e uneori tulbu-rătoare iar scenariu liric construitingenios dă senzaţia unei exploziia interiorităţii, uneori controlată,mai ales în poeziile cu formă fixă,alteori ne stăpânită. De aici pro-vine şi confesiunea frenetică aeului sub forma retoricii impe-tuase: „Doar din tăceri mă re-compun/ Şi prin oglinzi îmi etotuna/ Că nu arăt a fi mai bun,/Deşi mă străduiesc întruna.” (Dintăceri).

Versurile par străbătute de odorinţă ambguă, ce poate în-semna deopotrivă căutarea iden-tităţii pierdute în spaţiul fabulousal iubirii, al cunoaşterii, şi invoca-rea unei fiinţe complementare, ajumătăţii mitologice, întrezăritesub diverse ipostaze. Discursulliric are dramatism, vezi poeziadedicată mamei, şi un soi de în-cordare paroxistică în poeziileevadate din chingile clasicismului:„Grăbită mai e/dimineaţa poetu-lui,/atunci când se desfac petalelestrofei/precum porţile/unei cetăţimedievale.” (Inimi).

În tensiunea dintre concept şiimagine, poezia lui Teodor Barbudezvăluie, în fapt, o tensiuneadâncă, între spirit şi trup, pentrubucuria de a trăi în „amurguri vo-luntare”. Imaginaţia poetului se

abstractizează, eliberându-se deobsesiile materialităţii tulburi.Cartea închipuie un joc fantezistal balansoarului, echivalent cumişcarea cinetică, o formă eufe-mistică a crizei, cu viziuni metafi-zice, cu proiecţii ample în carespiritul şi materia agonizează într-un univers romantic. TeodorBarbu dezvoltă în poemele sale unsubtil mit filozofico-poetic al ede-nului/paradisului /raiului, ca mital unui tărâm închegat în sufletu-lui său, care mi-aduce aminte despusele lui Rosa del Conte. Con-cepţia poetului despre revelaţieeste laică, adevărul îl însuşeşte cape o năzuinţă a omului, ci nu ca peun har divin.

„Podul de cuvinte al vieţii” esteexpresia confruntării permanenteale poetului cu idealurile sale ex-primate prin cuvinte, o dramăumană incifrată şi prin miturilebiblice.

Volumul lui Teodor Barbu neconfirmă faptul că poetul a ajunsla maturitatea deplină, invitândcititorul „la un chef de sărbători”,(Grăbind), asociindu-mă la ceeace scria Eugen Lovinescu: „O cartebună trăieşte prin ea, fiind fru-moasă, ea şi-a îndeplinit menireaşi nu are nevoie de recunoaştereanimănui.”

Teodor Barbu sau arta de a ne convingefrumos în situaţia glisărilor potenţiale


Interior cu clavecin

De foarte multă vremeAici în încăpereNu s-a mai spus vre-o şoaptăŞi nimeni n-a cântat.Pe clape prăfuiteNu-i nici-o adiere,În glastre flori uscateDe mult s-au scuturat.

Am apăsat pe-o clapăŞi-o naltă incantaţieUn murmur de izvoareA înviat o notă,În pânze de păianjeniA tremurat cu graţieCenuşa de danteleRotite-n-tr-o gavotă.

NemurireIatăMonumentul de aerÎn preajma căruia sunăNevăzute harphe.

Se întrepătrundZvoniri ezoterice, medievale,AmintindDespre Demnitatea şi Libertateaumană.

Siluete luminoaseDe arcuri de triumfSunt vestigiiDin Renaştere, amintind,Religia Filozofică Universală.

Lipsa de moarte A unor gânduri?

Iată,Monumentul de aerLângă care harpha eolianăReânvie numeleLui Pico della Mirandolla

Floarea de colţFloarea de colţCrescu pe înălţimeÎn rostul naltDe stâncă viscolităDe aripi largi de vulturi ocrotităÎn zarea înălţimilor sublime.

Se spuneCă-i o suavă reginăŞi-au vrut năvălitorii s-o omoareDar munteleA preschimbat-o nfloarePe braţul luiDe piatră carpatină.

Ea însăşiS-a îndrăgostit de munteCă de o iei din cuibul eiPe frunteI-apare moartea-npuful din contururi.

Şi-atunciPovestea ei sfârşeşte-ndatăCa-n-tr-un destinNefericit de fatăCe lumii nu-i va mai zâmbiDe-a-pururi.

CarpiiEra pădurea verde ca otrava;Bărboşii CarpiStăteau în aşteptareDin zori de ziPână-n apus de soareSă afle veştiDin Piroboridava.

Viteji cutezătoriStăpâni pe soartăEi nu cereau la nimeni de pomanăŞi-acum se pregăteau cu-nsufle-ţireSă biruie luptândOastea romană.

Majestatea SaSlăvitul regeCel mai puternicŞi a-toate-stăpânitorMi-a dăruit o moşie.

Făcându-mi semnAmeninţător Cu arătătorul de aurA spus:Iată, eu te dăruescŞi te binecuvânt!

Dar din moşiaCe-mi este datăEl îmi ia zilnic bucată cu bucată,Mereu îmi răpeşte câte un semen,În fiecare zi îmi fură o pasăre,Zilnic îmi omoară un melcCel mai darnic şi crud dintre regiMajestatea Sa Timpul.

ThallasaDistanţă-nsufleţităNemărginire vie,Oglindă la CallatisLa Histria şi Tomis,Nelinişte eternă,Sclipiri, balans, culori.

Zbucium mereu de valuriRitmând o veşnicieSpre ţărmurile acestorStatornice comori.

Tălăzuind întinderiDe ceruri şi de ape,Mereu ademenireSpre infinite zări,Aduci imensitatea din orizontaproapeVopsind nemărginireaCu-albastre depărtări.

Mesaj din octombrieReci şi îndepărtate zări,Ploaie măruntă,Vânt hoinar.

În văzduhFrunze de aramă plutindAndante.

Parfum de brazdă în câmpAromă de cetini din munţiE luna octombrie.

Poeme dinvolumul „Excelsior”de Gheorghe Palel


Gheorghe ValericăCimpoca

Vis sau realitate ?Am întâlnit cea mai

fericită femeie dinlume…

Am întâlnit femeia cutoate sentimentele şimanifestările de bucuriepentru o dragoste ne-mărginită….

Am întâlnit femeia cucel mai frumos zâmbetdin lume…

Am întâlnit femeiacare se bucură de tot ce oînconjoară….

Am întâlnit femeiacare în momentele celemai fericite, scaldă cu la-crimile ei minunile uni-versului……

Doamne, cât de fru-moasă este lucrarea Ta.

Am ajuns la capăt dedrum şi am înţeles că tueşti Calea, Sensul şiViaţa

Realitate sau vis?Am întâlnit cea mai

nefericită femeie dinlume…..

Am întâlnit femeiacare nu crede în dra-goste…..

Am întâlnit femeiacare nu are sentimente:nu se bucură, nu plânge,nu râde….

An întâlnit femeiacare nu iubeşte florile,natura şi viaţa în sine…..

Am întâlnit femeiarobot……

Am ajuns la capăt dedrum şi m-am rătăcit.Nu ştiu încotro să o iau.Doamne da-mi o altăşansă. Fă să înţeleg lu-crarea Ta şi combate-l peLaplace.

Am încercat să dautimpul înapoi şi să înţe-leg unde m-am rătăcit pedrum. Care a fost mo-mentul când nefericireaa luat locul fericirii?.Când roboţii au luatlocul oamenilor şi leaplică testul Turing ca săle probeze sentimen-tele?.

Lumină şi întuneric,alb şi negru, materie şiantimaterie, bucurie şi

întristare….., sunt douămanifestări ale aceluiaşilucru, cu infinite punctede la un capăt la altul.Dualitate la care ne ali-niem şi noi oamenii şi nemanifestăm ca o undăcălătoare în spaţiu şitimp. Unele unde se ma-nifestă continuu, iar al-tele în salturi cuantice.Unde călătoare nepoartă la infinit pe frec-venţa gândului între visşi realitate.

Alergăm prin viaţă caşi cum nu avem timp depierdut, pentru ca, lasfârşit să-ţi dai seama căîntotdeauna ai avut eter-nitatea.

Într-un poem Rabin-dranath Tagore ne dă odescriere perfectă a ceeace găsim, după ce toatăalergătura ne duce acolounde vrem să ajungem;

Şi la sfârşitul nebune-ştii curse, vedeam liniade sosire, tremurând despaimă, să nu cumva săfi întârziat.

Ca să aflu în ultimaclipă, că încă mai eratimp.

Am întâlnit femeiadin vis şi din realitate:FEMEIA IMPREVIZI-BILĂ (Va urma)

prof

. dr.

Gheo

rghe

Vale

rică C

impo

ca În cătareaadevărului.Dualitatea (1)

„Doamne, coboară Duhul Tăuasupra noastră şi fă

să înţelegem lucrarea Ta.”

Pictură de Rubens

Ion Iancu Vale

Femeia iubită, poatefi femeia la care nu tegândeşti niciodată înmod precis şi care îţiintră în viaţă când te aş-tepţi cel mai puţin,schimbându-ţi întreagafire până în măduva gân-dului.

Ea apare intempestivsau, dimpotrivă, poate fiîn preajma ta de când teştii, fără ca tu să fi băgatacest fapt în seamă, vinede undeva de aproapesau de la celălalt capăt allumii ştiute sau neştiute,intră cu tot bagajul eisentimental şi spiritualîn eul tău, unde îşi faceculcuş înflorat de brocatimperial.

Încet, încet ea înlocu-ieşte pentru tine, ireme-diabil îndrăgostit, ele -mente vitale.

Lipsa ei din viaţa tapoate echivala uneori cucea a oxigenului sau aapei, îmbolnăvindu-te

incurabil.În cele din urmă, ea te

subjugă într-atât încâtnu îi mai reproşezi nimicnici chiar capriciile, min-ciunile ori improviza-ţiile, pe care i le accepţichiar şi conştient căci unbărbat ce iubeşte cu ade-vărat, iartă.

Cu atât mai multatunci când femeia iu-bită te aşteaptă în pragcu ochii vătămaţi dezare, plină de dor şi ne-răbdare, luminoasă, ca-lină şi blândă, cândsoseşti de la un drumlung sau de la munca tacotidiană fără să îi pese

că eşti obosit, prăfuit, căai barba nerasă ori cămiroşi greu a sudoare, eate îmbrăţişează vibrând,te ajută să te curăţeşti, îţitransferă parfumul eitulburător şi îţi inocu-lează dorinţa ei de fe-meie aşteptătoare.

Devine apoi o apă im-ensă, unduitoare în carete scufunzi adânc, adânc,uitând să mai ieşi, chiarşi pentru o gură de aer...

Notă:Acest text, destul de

romanţios aş fi putut să-l mai continui mult şibine m-a interpelat însă

cineva, care mi-l citeapeste umăr când îlscriam şi m-a oprit dinscris zicându-mi că suntun tâmpit visător că oasemenea toantă aştep-tătoare nu mai există depe vremea Cruciadelorcă dacă bărbatul nu vinela vreme acasă, cu porto-felul doldora o s-o aş-tepte el pe ea, mult şibine, din spaniile, italiileşi americile lumii, din al-covul unui mahăr plin debani, sau de undeva depe centura oraşului.


Text despreFemeia

aşteptătoare

Noi, capul şi sabiaea se face sabie

când mă întâlneşteca să fie dreaptă întrutotul

tăiş îi sunt cuvinteleşi gesturile şi privirilepe care le descoperă

în fiecare clipă a revederiidecapitându-mă cu o tandreţe

de care nu a avut partenici un Carol şi nici un Ludovic

al neştiucâteleaduce apoi acasă

într-un coş cu floricapul meu neîncoronat

capul meu frumosnesătul de sabia iubitei

de lumina tăişului ei

Rugăţese-mă, Doamne

covor mângâios şi moale

să mă aştern în uşa casei melesă nu-şi vateme iubita mersul

când îmi trece seara pragul

Patosuită-te

cât de frumosa devenit trupul tău

ţi l-am spălat cu guranu lăsa

nici cea mai curată mânăsă ţi-l atingă

căci voi muri otrăvitchiar dacă numai în vis

ţi-l voi mai săruta

Eroaream vrut să mă dezbrac

de tine, iubito,

de parcă nu aş fi ştiutce înfiorător este uneori

să te ştii gol

Cu palmele multicoloremoi, palmele ei multicolore

îmi frământă plămada fioruluipână în măduva

cerului meu cutreieratde păsări speriate

pe un cal fără splină gonescbiciuind cu sete înserarea stacojie

aibi milă Doamneşi ţine-mă trainic în şa

printre atâtea animale de pradădeodată să nu mă prăvălesc

ea mă aşteaptă la marginea zăpeziicu palmele multicolore

calde să mă mângâiesă mai pot îndura încă

această lume-haitădin care nici măcar în moarte

nu poţi fugi

Poeme de dragosteIon Iancu Vale


Geo Galetaru

Asistăm cu stupoare,de câţiva ani încoace, lao discreditare sistema-tică şi furibundă a totceea ce are tangenţă, maimult sau mai puţin, cuspecificul nostru naţio-nal. O elită culturală cuapetenţe internaţiona-liste, marcată iremedia-bil de sindromulcosmopolitismului (ma-nifestat sub forma unorpuseuri de orgoliu inte-lectualist), încearcă săimpună cu obstinaţieidei şi precepte culese(de) aiurea, inventândad-hoc contexte abe-rante, incompatibile cuspiritul acestui popor.Valori culturale emble-matice, constituind osa-tura axiologică a uneispiritualităţi inconfun-dabile, sunt repuse cuasiduitate în discuţie,pentru a fi negate printr-un insidios proces de in-tenţie, iar macularea lor,în loc să provoace măcarreţinere, dacă nu dezgustsau revoltă, tinde să de-vină o practică curentă aunei elite culturaleavând vocaţia unică a de-molării. Scenariile aces-tei execuţii sumarereiterează cu uimitoarefidelitate spiritul malefical proceselor similaredin anii proletcultismu-

lui, de care le deosebescdoar cinismul de rigoareal regizorilor actuali şiambalajul pseudo-de-mocratic al justificărilorinvocate. „Mioriţa”,Mihai Eminescu, MihailSadoveanu, OctavianGoga, George Călinescu,Tudor Arghezi, MirceaEliade, ConstantinNoica, Emil Cioran,Marin Preda, NichitaStănescu, Ion Lăncrăn-jan, Eugen Barbu, PaulAnghel sau Marin So-rescu au trecut, rând perând, pe sub furcile cau-dine ale intoleranţei şiagresivităţii acestor kil-leri culturali predestinaţituturor fanatismelorconjuncturale. Paradig-mele culturii noastre na-ţionale, deplinconstituite şi validate întimp, sunt supuse unuitir necruţător din parteaaceloraşi (de fiecare datăaceiaşi) mercenari ai di-versiunilor culturale,care le contestă cu vehe-menţă esenţa naţională,opunându-i acesteianostalgia euforizantă aunor modele de extracţieşi inspiraţie străină. Unaşa-zis postmodernism,de ultimă oră, instalatprin forţă la pupitrele li-teraturii române, cu aro-ganţa tipicăconchistadorilor cultu-rali, l-a decretat peMihai Eminescu depăşit,naţionalist (vezi,Doamne, acesta ar fi un

păcat de moarte!) şi, îm-pingând ostilitatea făţişăpână la limita patologiei,„cadavrul nostru din de-bara”.

Boicotat de vigilenţanefastă a unor condeieobtuze sau doar oportu-niste, pus adeseori la zidde intoleranţa unor gar-dieni ai culturii, spirituleminescian, mereu tânărşi actual, a devansat pie-dici şi impietăţi, impu-nându-se irevocabil înconştiinţa românilorprintr-o formă necon-vertibilă de autoritarismestetic. Într-un studiusemnificativ, apărut re-cent şi intitulat sugestiv„Neamul şi Babilonia”,George Apostoiu dă o ex-plicaţie tranşantă aces-tor atacuri concertate, lacare a fost (încă este)supus Mihai Eminescu:„Eminescu este contestatşi hulit pentru că a intratîn conştiinţa poporuluica POETUL NAŢIO-NAL”.

De ce Eminescu?Pentru că Eminescu estezeitatea tutelară a cultu-rii române (într-o for-mulare memorabilă,Constantin Noica l-anumit „omul deplin alculturii române”). Forţasa sintetizatoare trecedincolo de orice barierăde timp, descurajândmăruntele orgolii caremai încearcă (în van) să-i ciobească statuia. Ostatuie vie şi perenă, pal-

pitând de energia subli-mată a unui suflet înveş-mântat în hlamidaPoeziei. Căci Eminescueste însăşi ideea de poe-zie, este verticalitateanedezminţită a unei spi-ritualităţi veşnic tinere,aşa cum tânăr a fost Poe-tul în viaţa sa pămân-teană şi dincolo de ea:„Pururi tânăr, înfăşuratîn manta-mi”. Niciun altpoet de până la el şi niciunul după el n-a expri-mat atât de deplin iubi-rea şi singurătatea, dorulşi melancolia. „Codru-şibate frunza lin”: un infi-nit cuprins într-un sin-gur vers, profund şirevelator ca însăşi ances-tralitatea naturii sau caextazul sufletului îmbă-tat de dulcele corn al iu-birii. Băietul carecutreiera, într-o copilă-rie edenică, fabuloşiicodri ai Moldovei nataleşi-a proiectat himerele şisuferinţa într-un orizontde mit, în care reverbe-rează încă sunetul auro-ral al stihului său:

„Mai departe, mai de-parte,/Mai încet, tot maiîncet,/Sufletu-mi ne-mângâiet/Îndulcind cudor de moarte.”

De ce Eminescu? Dece, acum şi întotdeauna,

De ceEminescu?

Continuare înpagina 25


Viaţa sentimentală a boierilorde odinioară, precum Scarlat Băr-cănescu, Ionel Isvoranu şi MateiuCaragiale ori ale lui Mihail Kogăl-niceanu sau Alexandru Ioan Cuzaar fi putut colora cu succes pagi-nile tabloidelor de astăzi.

Craii începutului de secol XXîşi condimentau viaţa cu dansurişi desfrâuri cu ţigănci şi cinzeacăde trăscău, în zona Cişmigiu. „Otavernă din zona podului Cişmi-giu era folosită că locuri de come-morare a orgiilor de cătreaventurieri nocturni precum Scar-lat Bărcănescu, cel care făceaparte din generaţia imediat urmă-toare regimului fanariot şi carecultiva „arta” de a fi golan şi de acheltui banii părinţilor încă dintimpul liceului. Învăţa pe-atuncila Sfântul Sava şi obişnuia că înmomentul în care îi cădea o fatăcu tronc - iar asta se întâmplă des-să se dueleze pentru ea”, poves-teşte istoricul Adrian Majuru.

Provocat la duel La fel s-a întâmplat şi atunci

când consulul austriac Herr vonLiehmann, prezent într-o vizită laBucureşti , a curtat-o pe Elena Ca-ragea, una dintre marile cuceririale lui Barcanescu care, pentru ase răzbuna pe nobilul străin că s-adat la femeia lui a scris un pamfletdefăimător la adresa sa, pe care l-a pus în circulaţie în timpul unuibal.

Marile idile se înfiripau larestaurantele de la şosea

După ce i-a căzut şi lui în mânăun astfel de bileţel, Liehmann l-aprovocat la un duel cu pistoale pe

care tânărul crai l-a acceptat fărăsă clipească. Lupta urma să se deaîn Grădina lui Scufa, unul dintrecele mai tradiţionale locuri alevremii dedicate protipendadei bu-cureştene.

I-a fost frică să apară Toată lumea a aşteptat cu su-

fletul la gură duelul, doar că Băr-cănescu, din laşitate, nu s-a maiprezentat.

Cea mai mare ispravă a luiScarlat Bărcănescu a fost însă s-orăpească pe Elena Caragea înnoaptea nunţii ei cu tânărul logo-făt Ion Bălăceanu şi s-o ducă laBărcăneşti , un sat de pe lângă Bu-cureşti.

„Până acolo a mers cu trăsura,timp în care, până la ieşirea dinoraş descărca gloanţele unui re-volver spre mirele lăsat de izbe-lişte. O luptă care s-a lăsat fărăvărsare de sânge. Ajuns în satulnatal, acesta a luat cu forţă unpreot şi l-a obligat să-i căsăto-resc”, completează Adrian Ma-juru.

Ionel Isvoranuse uita sub fustele femeilor

Un alt playboy al începutului

de secol a fost şi neînfricatul ofi-ţer Ionel Isvoranu, cel care avea obandă ce teroriza Capitala la aceavreme.

Dar şi femeile, asta deşi era că-sătorit cu Măria Creţeanu. La fie-care promenadă organizată peCalea Victoriei, Isvoranu îm-preună cu prietenii săi obişnuia săle poruncească vânzătorilor deziare să le ridice fustele doamne-lor, chit că acestea erau însoţite labraţ de bărbaţii lor.

Ionel Isvoranu agăţa femeipe Calea Victoriei

„Era preocupat să admire de lamesele de pe trotuarul Căii Mogo-soaiei ale cofetăriei Capşa, « acea

expoziţie de femei tinere şi nos-time » care îşi savurau îngheţatăsau prăjitură din echipajele carecirculau pe cea mai populată şipopulară arteră a vechiului Bucu-reşti”, povesteşte scriitorul Con-stantin Balcabaşa într-una dincărţile sale.

Duel cu şefulJandarmeriei

Duelurile din stradă ale colo-nelului erau stinse, de fiecaredată, de Jandarmerie, motiv pen-tru care, Isvoranu, sătul de inter-venţiile militarilor, l-a provocatchiar pe şeful Jandarmeriei laduel, pe maiorul Fănuţă.

Locaţia aleasă a fost un

Aventurile „boierilor-playboy”:

De la dueluri şi răpiri din dragoste,până la desfrâuri cu o mie de femei

4


pavilion de la Băneasa. În-armat cu o spadă, Isvoranu

şi-a înjunghiat adversarul, dar,pentru că era obez, cel din urmă ascăpat cu maţele neatinse.

Mateiu Caragiale, „sclavul”blondelor

În peisajul monden al acelorvremuri apare şi mai tânărul Ma-teiu Caragiale, fiul marelui dra-

maturg, cel care era cunoscut că„vâna” doar femei mai mari şi maibogate decât el, doar pentru avere.„Era un simplu boier de la ţară cese visa lord britanic şi care cautăsa se îmbogăţească de pe spatelefemeilor cu care umbla. În gene-ral, nu avea prieteni”, povesteşteistoricul Dan Falcan.

Mateiu Caragiale s-acăsătorit din interes

Obsedat mai mult de banidecât de femei, Mateiu Caragialepunea fiecare eşec sentimental peseama lipsurilor financiare.

„Ca amoruri o duc prost şi cumsunt A¡ bout (fr.- la limită, n.n.)trebuie să pelotez o bonă. Caut peMme Ionescu şi n-o găsesc. Aciconservatorii sunt pe ducă, eu măbucur, jubilez, Luca Sturdza şi-adat demisia din postul de şef decabinet, Vladoianu are nişte pon-turi mari. Acum am aflat că făceacurte domnişoarei Chamberlain.E un mare ipocrit, eu mă fac că nuînţeleg nimic. Încolo ducem par-tidă dublă şi suntem veşnic im-preuna”, consemnează acestaîntr-una din paginile unei scrisori.

I se confesa des prietenului săuBoicescu nu doar despre proble-mele financiare, ci îi înşiră, deta-liat, toate fanteziile lui.

„Am o afacere galantă, îţi voida detalii cum iese ceva, sper zi-lele astea să ating ţinta. Aş vrea săgrillez (de la fr. griller - a arde,n.n.) o cocoţă blondă - foy deprince. E fină ca o arhiducesă şisouple ca o liană. Iese numai înmuscal (trăsură, n.n.). într-o searăcând îmi plimbam melancoliaîntr-un muscal vertiginos lachaussA©e, am văzut-o. Pe loc i-am trimis o jerbă de rose printr-un bugomil (probabil termenfolosit pentru a ilustra dispreţulfaţă de cineva anume, n.n.). Aşvrea să o fac - cred şi eu - dar A¡ l'îl (fără a cheltui, n.n.), fără bani.Să vedem ce fac cu mignonna meapoimâine. Am o freză de mec cudouă accroche-cours (inimi agă-ţate, n.n.)."

„E deplorabil să n-ai bani!”.Această lamentaţie revenea ade-sea că un laitmotiv în corespon-denţa lui Mateiu Caragiale. “Eusunt trist, foarte trist, vegetez ori-bil, caut parale, e un dezastru”,“Bani nu sunt, ponturi, în per-spectivă, nimic...”

Barbu Catargiu, desfrâu înpropriul castel

Înainte de a ajunge prim-mi-nistrul României, sub domnia luiCuza, Barbu Catargiu a avut şi el otinereţe zbuciumată, care a mar-cat viaţa mondenă în sex al XIX-lea. Spre deosebire de ceilalţi crai,acesta nu era considerat „spaimamahalalelor”, pentru că îşi creaseun loc special, foarte select, încare îi cântau cei mai buni lăutaride la răsărit şi până la apus.

Catargiu se „dezmăţa” cufemei într-un castel

În satul Maia, lângă vechiuldrum al poştei de la Bucureştispre Moldova se afla moşia lui Ca-targiu. Aici a avut conac iar apoişi-a ridicat apoi un castel cu 52 decamere. Aici opreau boierii vremiinu doar să discute politică, ci seînşirau trăsuri nesfârşite pline dedomniţe cu rochii strălucitoare,

mirosind a parfumuri franţuzeşti.Drumul până în sălile de bal se

făcea printre fântâni şi alei îm-prejmuite cu flori exotice şi păunice călcau trufaş. De fapt, drumulpână la castel era legat de drumulprincipal cu o alee lungă de un ki-lometru ce avea de-o parte şi dealtă doar arbori exotici.

O vrăjitoare i-a prezis lui BarbuCatargiu că va avea o carieră poli-tică fulminantă, dar şi un sfârşittragic. Ceea ce s-a şi întâmplat. Aajuns prim ministru şi a sfârşitrăpus de glontele unui criminalcare a rămas neidentificat.

„La acea dată se specula că re-laţia dintre Cuza şi el deveniserăatât de rece încât domnitorul i-arfi dorit moartea”, îşi aminteşteFalcan.

Kogălniceanu a avutaproape 1.000 de amante

Despre Mihail Kogălniceanu,un alt apropiat a lui Cuza, mulţinu şi-ar putea imagina, în zilelenoastre, că ar fi putut cuceriaproape 1.000 de femei, dacă ar fisă ne luăm după contabilitatea pecare o ţinea în acest sens într-unjurnal intim.

Deşi nu era un bărbatatrăgător, Kogălniceanu

a avut cel mai bun„palmares” la

categoria femei„Mihail Kogălniceanu nu rata

nimic! Nici servitoare, nicidoamne din lumea bună. Bântuiachiar şi cartierele rău famate, îm-preună cu domnitorul Al. I Cuzaîn căutare de femei”, relatează is-toricul Dan Falcan.

Autor al volumului „Tai-nele inimii”, scriitorul vor-

4

4


beşte aici despre viaţa luisentimentală destul de

complicată. Se căsătoreşte până laurmă cu Ecaterina Jora dar a statmereu sub semnul unor mari iu-biri extraconjugale, cum a fost Ra-luca Lamotescu.

O tânără focoasă care s-a stră-duit 20 de ani să i-l smulgă fami-liei. Între timp, relaţia dintre ei s-adepreciat din cauza geloziilor eiiar Kogălniceanu decide să se laseispitit de farmecul a alte sute dedomniţe până îşi dă sfârşitul ob-ştesc pe masa de operaţie. A 11-a.

Amantele lui CuzaAlexandru Ioan Cuza este unul

dintre domnitorii români cunos-cuţi pentru relaţiile extraconju-gale pe care le-a avut şi desprecare gazetarii din acele timpuri şigurile rele au tot bârfit. Un bărbatînalt, frumos, spiritual, pasionatde jocurile de cărţi, în jurul căruiase învârteau mereu femei fru-moase.

Soţia legală a acestuia eraElena Cuza, o gospodină, filan-troapă şi sobră. Felul ei de-a fi i-adăunat însă mai târziu, în relaţiacu domnitorul. „Era ofiţer, un omde lume. Îi plăceau ţigările şiuneori şi un pahar. Lui îi plăceaudamele şi distracţia”, povesteşteistoricul Dan Falcan.

Maria Obrenovici,o femeie cu mulţi amanţi

Primele neînţelegei cu soţia au

început prin 1852 când Cuza a fostnumit pârcălab la Galaţi , iar nu-meroasele infidelităţi au devenitsubiecte de bârfă.

Maria Obrenovici,amanta lui Cuza

Astfel, a cunoscut-o pe unadintre amantele sale, Maria Obre-novici, fiica unui latifundiar des-pre care, istoricul ConstantinGiurescu scria despre ea că era„mai frumoasă şi mai femininădecât doamna Elena”.

Şi Dimitrie Bolintineanu spu-nea despre Cuza că „iubea sexulfrumos sau cel puţin avea reputa-ţia asta”. Maria era mai tânără cu10 ani decât soţia principelui.„Maria Obrenovici avea şi ea larândul ei mulţi amanţi. Era rea demuscă”, mai spune Falcan. Pier-zând bătălia pentru amor, ElenaCuza a preferat să caute linişteaîntr-un exil lung la Paris .

Copiii lui Obrenovici,înfiaţi de Elena

După nenumărate scandalurişi presiuni făcute de familia Ele-nei asupra ei pentru a divorţa,aceasta refuză şi decide să-i fiealături în continuare. Cuza a pără-sit ţara doar cu amanta, fără să-şimai aştepte şi soţia. Elena a aflatabia la 26 februarie că principelea ajuns cu amanta la Viena.

Se mai spune că organizatoriiloviturii de stat de la 11 februarie1866 au plănuit lucrurile astfelîncât să îl surprindă pe Cuza înpat cu Maria Obrenovici.

Cuza şi Maria Obrenovici auavut şi doi copii care, la inunda-ţiile din 1865 au fost înfiaţi deElena. Chiar Cuza a fost cel care i-a adus acasă spunând că i-a găsitla inundaţii, ca sunt orfani şi i s-afăcut milă de ei.

De asemenea, se spune că şinoaptea dinainte de abdicare şi-arfi petrecut-o cu Obrenovici. O altărelaţie cunoscută de-a lui Cuza afost cu Cocuţa Vogoride, soţia cai-macamului Ţării Moldovei, Vogo-ride, şi fata lui Costahe Conachi,mare poet al Moldovei.

Propus de G.I.

4

Eminescu? Pentru că, dincolode trepidaţia monocordă a unormode pasagere şi înfruntândasaltul unor vremuri intempes-tiv-ostile, poezia sa şi-a procla-mat necontenit valoarea,devenind o componentă axiolo-gică de prim rang a spiritualită-ţii româneşti. Eminescu estepuntea pe care păşim sprestele, pe un drum presărat cuflorile teiului său sfânt, este al-tarul pe care Luceafărul de di-mineaţă şi cel de seară îşiîngemănează lacrimile. Emi-nescu este expresia cea mai

pură şi mai palpabilă a infinitu-lui românesc, este cosmosulunei silabe ce defineşte cel maipregnant starea de dor. Pestevămi şi peste fire, Eminescu lu-minează ca o Stea Polară, îngă-duind în preajmă doar şoaptaîngerilor şi melopeea celestă aizvoarelor.

Să fim fericiţi că suntem pa-tria care l-a născut pe Emi-nescu!

Iar la întrebarea din titlu(„De ce Eminescu?”), răspunsuleste simplu şi axiomatic: pen-tru că Eminescu suntem noi!

De ce Eminescu?Continuare din pagina 22


Theodor Răpan

Cărţile păstrează între coper-ţile sugestiv lucrate, în file ordo-nate, numerotate şi legate, capentru o trecere în eternitatea Cu-vintelor, trăirea pe viaţă şi pemoarte, cu pasiune şi cu perseve-renţă. Ele ştiu totul despre vre-melnicia omului, dar si despreveşnicirea creatorului lor. Păs-trează faptele de spirit ca pe niştelegiuni active care şi-au făcut da-toria pe câmpul de bătălie al stă-rilor Poeziei. Şi aceasta seîntâmplă de când s-a instituit cul-tul tiparului care asigură, deopo-trivă, contemporanilor, dar şiurmaşilor, chemarea la diferiteletipuri de lectură, căci acesta estegândul secret, conştient sau in-conştient, al celui care-şi destru-pează fiinţa, dăruindu-se cugenerozitate posterităţii.

Problematica merită un studiuaprofundat şi lărgit, în cazul poe-ziei Mariei Calciu, nu doar pentrucă ne-am putea edifica mai îndea-proape cunoscându-i creaţia, ci şipentru că, într-adevăr, e vorba deo relaţie în care s-ar putea desco-peri condiţionări în ambele sen-suri, nu numai dinspre poemecătre lector.

Autoarea volumului Dincolo denimeni (Editura Semne, 2012) adebutat editorial în 1992 cu Cân-tecele anotimpului copt – poezii,Imprimeria Română, Craiova,anunţând momentul care eviden-ţiază definirea de sine a conştiiţei

poetice. Au urmat: Nenumite –poeme, Editura Semne, 2007, In-sula Iubirii – poeme, EdituraSemne, 2009, Ninsoare de mig-dali – poeme, Editura Semne,2009, Fata care vede prin haos –poeme, Editura Semne, 2010,Ceasul din mine – poeme, EdituraSemne, 2010, Sânge de frunze –poeme, Editura Artemis, 2010,Fuga de aripă – poem, Editura Ar-temis, 2011, Golul din ciob –poem, Editura „Fundaţia ScrisulRomânesc”, 2012.

Carismatică şi proteică, poetăde vocaţie analitică introvertită –Maria Calciu – e atentă la tot cetrăieşte spiritual, într-o paletăuniversală, de la profanul indivi-dual până la sacrul convertiriiconfesionale.

Dincolo de nimeni are pentrucititor un titlu enigmatic, dar careîncepe să se decodifice la lecturaprimului poem eponim, circum-scriind un tip de discurs particu-lar, subiectiv: „Adâncindu-se/leagăn/pe măsură ce fiecare îm-pletea în cealaltă/la fel de egal/câte un drum/palmele/ aproapeunite/au rămas deodată/ suspen-date/de/nimeni/Golite de timp/În clipa murită/Îngheţându-seuna pe alta/Aşteptându-se în di-recţii/opuse/La ore necurse/Ne-maiputând să dea/Neavând cui săceară…” (Dincolo de nimeni)

Construcţia lirică se sprijinăsolid pe doisprezece piloni, carenu sunt altceva decât eterogenesimboluri sau elemente ce desem-

nează trăsături sau caracteristicimenite să întregească sau să limi-teze semnificaţiile unităţilor debază: Dincolo de nimeni, Numede ploaie, Alei de curcubeu, Cân-tar de Orizont, Umbra, Mai în-ainte de a curge, Să scriu cuziduri, Uşă în seară, Într-un De-vreme, Undeva, Unindu-mi pal-mele, Adânc de Zid, RăspunsÎntreg.

Rezonanţa o realizează prin re-ferinţa la un un element sau la osintagmă a cărei bază semanticăilustrează o modalitate de expre-sie a registrului afectiv.

Relaţia biunivocă, exterior/in-terior, general/particular, cores-punde unei viziuni despre lumeaîn care cuvântul mărturisit devineesenţial sub aspectul psihologieiindividuale.

În căutarea idealului, fiinţaumană trăieşte sentimentul tragicîntr-o manieră acută. Dacă pentruromantici era posibil universulcompensativ, dacă discursul eraconstruit ca o confesiune a sineluidisperat sau dezamăgit, pentrupoetul contemporan neîmplinireaeste o realitate în care se vede izo-lat fără scăpare.

Poezia Mariei Calciu se înscrieîn paradigma liricii postmoder-niste prin acel Logos primordialcare dă sens universului. Poetuleste un intermediar între cuvânt şistări, având menirea de a le numiperpetuu şi de a institui noi relaţiiîntre ele. Între „visul" şi „arderea”cuvintelor este focul viu - Poetul -

Confraternităţi

„Dincolode nimeni”

deMaria Calciu


care naşte imaginile altei realităţidecât aceea comună, se simte in-vadat de realitatea tristă şi cotro-pit de ea. Cu o forţă inefabilă oobservă şi o consemnează stabi-lind relaţii, fire invizibile pe carenumai o sensibilitate totală lepoate percepe. Poezia se naşte,astfel, dintr-un efect de sinceri-tate, de la realitatea în toate for-mele ei, până la limbajul liber,generos, deschis, contopind textulcu existenţa, inventând chiar sin-tagme care să sugereze aceastăstare. Explicând formula proprieipoezii, Maria Calciu mărturiseşte:„Venite/rând pe rând/ori toate/odată/Cuvintele/umpleau cu eledrumiri/ce se scurgeau în mine/prin golul dintre palme rămasgolit de leagăn/Ţesându-mi paşidin urme/Legându-mi strâns/deumbră/o/Umbră/Nevăzută/În-treagă/şi/Uşoară” (Cuvintele)

Poeta nu se abstrage din spa-ţiul şi din timpul său, ci se cu-fundă în ele, explorându-le,aprofundându-le. Cuvintele suntfolosite cu sensul lor conotativ,procedeele artistice clasice lipsindcu desăvârşire. Abstracţiunile, im-aginile sugestive, muzicalitateainterioară, emoţia cu care ne-a fa-miliarizat încă din volumele ante-rioare deschide calea tuturorlibertăţilor creaţiei. Este o dezlăn-ţuire fantastică a imaginaţiei, carestriveşte totul, într-un pact tacit şiimplicit cu cititorul, care acceptăjocul destinului. Estetica unuianumit timp, „atunci”, şi a unuianumit loc, „de/dincolo/de/ma-luri…”, provoacă o altă înţelegereşi cunoaştere. Verbele la imper-fect (căutau, părea, duceai) – untimp durativ, nedefinit – proiec-tează în nedeterminare clipa trăi-rii, care induce o viziune, o stare, ointuiţie tulburătoare, repetată ri-tualic în spaţiul poeziei: „Venit/atunci/aproape/de palmele ce/încă/mai căutau/prin ele/răspun-suri/despre Clipa/ care/ mu-rise/leagăn/Acoperit văzut/ cu/mantie de umbră/ce îmi pă rea/Întreagă/Ţesută/şi uşoară…”

(Atunci) Liantul mecanismului poetic

amplifică treptat tensiunea dinplanul spiritual: „Visându-mi/vi-sele pe rând/de parcă eu le-aş fivisat/- pe unul singur dintre toatevisându-l/singură/doar eu …”

Tonalitatea generală este susţi-nută şi de edificiul prozodic, cu oconstrucţie fixată într-o schemăneobişnuită de ritm, dublată de omuzicalitate interioară, învălui-toare.

Drumul prin labirintul simbo-lurilor şi al semnificaţiilor poeticeaminteşte, uneori, exegeze bibliceincitante şi fertile în sugestii mul-tiple şi complexe pentru cititor:„Un alt fel/de/Cain şi Abel/careplimbau acelaşi/pas/Cain arzând/Abel strigând/salvând ce mai pu -tea salva/dacă vreun strop degând/măcar/mai respira cumva/în urmă/- eu deschizând uşa/spre/Abel/venit-rămas/fiind/Cain.”

Un vocabular reprezentând re-gistrul aparent negativ atât debogat este imposibil de găsit lavreun alt poet român. Maria Cal-ciu nu se sfieşte să se retragă într-o altă dimensiune: „Din care eulipseam/Din care eu plecam/înmine/printre ierni ce îngheţau/dormind/pe ziduri fără uşi/fărăde timp afară/în inele fărăumbre/ori/rămâneam târziu tă-cută şi departe/de/foamea greadin golul/ce mirosea a ziduri/go-lindu-mă de zare.” Metamorfozavizează modalitatea proprie de ra-portare la univers: limbajul. Nueste un joc al cuvintelor, ci o „pro-vocare a contrariilor” de la sursăla produsul final.

Iată, motive şi teme dezvoltate:neliniştea infinitului spaţial şitemporal, atracţia i-limitatului, atranscendentului, obsesia idealu-lui şi raporturile acestuia cu rea-lul, cu imediatul, întoarcerea spreillo tempore şi valorificarea tipa-relor mitico-biblice, cultivareamisterului, sondarea sufletului şia psihicului, visul, inconştientul,iraţionalul, aspiraţia spre absolut,

spre desăvârşire, meditaţia pro-fundă, etc. Acestea sunt valorifi-cate, cu „instrumentele”postmodernismului, recreând:„Răspunsul postmodernului datmodernului constă în recunoaşte-rea că trecutul, de vreme ce nupoate fi distrus, pentru că distru-gerea lui duce la tăcere, trebuie săfie revizuit: cu ironie, cu can-doare...” (Umberto Eco)

Nota dominantă şi particulari-tăţile distinctive ale poemelor înidee îşi află sorgintea, puterea defascinaţie, precum şi propriile li-mite.

Cutezanţa poetei este deosebitde temerară în căutarea valenţe-lor termenilor specifici (clipa, cu-vântul, focul, golul, nimeni,oglinda, orizontul, palma, pasul,ploaia, pragul, umbra, visul, zidul,etc.) constituindu-se într-un uni-vers propriu.

Comunicarea eului, prin mo-dalităţi de expresie şi limbaj poe-tic specific, într-o structurăcompoziţională inedită, unici-zează vocea lirică a Mariei Calciu.Purtată de o esenţială exigenţă in-terioară, poezia ei se decanteazăîn rostiri tranşante ducând cu sineviabile trăiri existenţiale.

Umanitară, adeptă ferventă atranscendentului, dar nu trans-cendentalistă, încrezătoare în li-bera determinare a persoanei,sensibilă la efluviile eterogenuluiunivers, Maria Calciu eternizează„rostiri” ce merită să fie auzite. Eaeste sursa semnificaţiilor pe carele dobândeşte o lume, o existenţădin care sensul pare să evadeze înneant, când iubirea îşi este sieşisuficientă: „Deşi erai/ecou/ venit/prelung şi parcă nesfârşit/dintr-opoveste nenumită/din care/noi/lipseam pe rând.”

Răspunzând gustului cititoru-lui cultivat, Maria Calciu vine cu ocreaţie nouă, sensibilă, proaspătă,emancipată de canoanele rigideale tradiţiei, acţionând programa-tic asupra orizontului propriupoeziei contemporane.


NedumeririDorel Schor

n Clasa de mijloc stă deo parte…

n Cineva ar trebui sa ri-dice mănuşa…! Eu nu, cămai am o pereche.

n Omul de tip nou numai primeşte porunci.Nici pe primele zece.

n Pleava o ia vântul sauo duce apa, înapoi la noi.

n Geamuri sparte, vorbaaia, ca iluziile noastre(Roni Căciularu).

n Istoria se face cu ră-bufneli.

n Cele mai multe nedu-

meriri provin dintr-osimpla neînţelegere.

n Si hoţii au sensibilită-ţile lor.

n Dacă mori, e pentrumulta vreme, dacă eştiprost, e pentru veşnicie(proverb african).

n Oamenii care nu vi-sează nimic nu au nici unmotiv s-o facă (MihaiBatog-Bujeniţă)

n Vecinul meu nu arecapră... Cum procedăm?

n S-a vrut călare pe Ro-sinanta, dar nu i-au spuscă e o iapa...

n Nimic nu e clar pentrucine vrea să ţină ochii în-chişi.

n Râd şi curcile de tine?Dă-le nişte grăunţe, sătacă.

n Dacă am depăşit limitabunei cuviinţe, atrage-mi atenţia cuviincios(Zoltan Terner).

n Sunt propriul meualter ego.

n Când e să împartăminte, Dumnezeu vinecu sacul mic…

n Toţi ne credem excep-ţionali... Asta e regula.

n Incendiul a cuprinsnumai biblioteca şi mu-zeul... Nu au fost victime.

n Dacă speranţa moareultima, ea ne îngroapăpe toţi (Viorel Vintilă).

n În ţara orbilor, chiorule preşedinte.

n Ţara arde de tătari situ bei cu lăutari (folclor).

n Umoristul e privit cu omie de ochi, dar cu diop-trii diferite.

n Religia intrată în poli-tică echilibrează politicaintrată în religie.

Propus de B.P.

Pe numele său adevă-rat Samuel Clemens,Mark Twain s-a născut în1835, în Missouri, şi a de-cedat în 1910, după ce afăcut cariera ca scriitor şiumorist. Dar a încercat şialte meserii, ca aceea depilot de vapor pe Missis-sippi, tipograf şi ziarist.Romanul său, HuckelberryFinn, l-a făcut celebru, dari-au au fost apreciate şialte opere pline de rafina-ment şi de umor.

n Oamenii de dreaptainventează fără încetareideologii noi, dar după ce

acestea au fost folosite,cei de stânga le adoptă…

n Vinul german se dis-tinge de oţet datorită eti-chetei.

n Grăbiţi-vă să cumpă-raţi pământ, pentru cănu se mai fabrică...

n Ce ar fi omul fărăfemei? Rari... extrem derari...

n Octombrie este o lunăfoarte periculoasă pen-tru a specula la bursă.Dar mai sunt şi altele lafel de periculoase, cumar fi: iulie, ianuarie, sep-tembrie, aprilie, noiem-brie, mai, martie, iunie,decembrie, august şi fe-bruarie.

n Dacă o să mi se inter-zică să fumez în Rai, numă duc acolo. M-am ho-tărât!

n Dacă am putea încru-cişa omul cu pisica, s-arameliora probabil speciaumană, dar în nici un cazpisica.

n Mormintele din betonsunt o cheltuială inutilă.Cei ce sunt înăuntru nupot să iasă, iar cei dinafară nu vor să intre.

n Care e diferenţa dintreun om care împăiazăanimale şi un perceptorde taxe? Cel ce împăiazănu ia decât pielea...

n Când o să mor, o săaleg raiul pentru climă...şi iadul pentru o bunăcompanie...

n Există trei lucruri pecare o femeie poate să lefacă din nimic: o pălărie,o salată şi o ceartă întresoţi...

n Arta profeţiei este ex-trem de dificilă, mai ales

când e vorba de viitor...

n Patul este cel mai peri-culos loc de pe pământ.99% din oameni moracolo…

n Nu-mi place ideea de aalege între rai şi iad. Amprieteni în amândouă lo-curile...

n A te opri din fumat ecel mai uşor lucru posi-bil... Ştiu din experienţă.Am făcut-o de cel puţincincizeci de ori...

n Una din dovezile imor-talităţii sufletului era cămilioane de oameni cre-deau în aceasta. Suntaceeaşi oameni care cre-deau că pământul este plat.

n Intrăm în rai prin fa-voritism. Dacă ar fi să in-trăm după merite,câinele meu ar fi înăun-tru şi eu afară.

n Consumată cu mode-raţie, apa nu poate facerău.

Din umorul lui Mark Twain


Ai adormitsub lună timpurileDoar unghiile au rămas unghiiZiua de mâine ne aduce ceva nouCu cea bătrână de ierine-am însângerat.

Calul în ploaieCâte picături te-au bătut în acea ziCând veneau şi alţi cumpărătoriVânzători de struguri şi bostani Pentru a schimba destinele.El îşi ridica privirea spre cerSoarele n-are de gând să apunăNici aziPloaia se va opri într-o ziÎntr-o zi da într-o zi.Se spune că ploaianu topeşte calulCalul care zace în ploaieşi se usucă în adiereCalul fără numărFără frâuFără DumnezeuCalul aburit în ploaie.

Ai dormit sub lunăNu ţi-e milă de mine?Nu cumva soarele ţi-a rănit ochii?Ai dormit sub umbra luniiŞi nevrând te-am ascunsîn cântec.De ce plângi?Nu ţi-e milă că ochiiVor veni în cântecul tău

Şi voi uita calea-ntoarcerii?Din vaietul răutăcios,Din visul cel negru,Te rog nu plângeNu ţi-e milă de mine, copilo?

Duminicile nu mă strigăDuminicile nu mă strigăSe poate să nu mă trezescPe veci rămănând în somnul morţii.Nu uita momentele îngheţateDoar duminica se alege ziua ta.Pentru tine, când voi muriDupă şapte munţi,voi căuta numele tău.Ah! cum de nu mai vii în celelalte zile.

TeutaDiseară te chem TeutaSă mergem la cârciuma OtravaPe care limba ta o scoate.Ochii tăi – prevestitori de gheaţăÎn ramura spartăA destinului mut.TeutaŢie ţi se-nchină zeii.

MâineNe vom aşeza din nou TeutaPe scaunele de lemnSă ciocnim pahare sticloase Ca destinele ca inimile.Din nou să ne aşezămAmintirile să le trăimSă citim versurileNopţilor scrise.Dă-mi ochii să văd soareleCum cad steleleCerul cum cade.Ne vom aşeza din nou, Teuta

Să povestim viseleNopţilor scrise.Cu ochi deschişi să ne prindă zorileDin nou ne vom aşezaPe scaune de lemnAtenţie TeutaDe ViaţăDe MoarteAtenţie...

Ţin minte chipul tăuŢin minte chipul tăuSângele – lacrimă îngheţatăAcoperindu-mă.

Ţin minte limba taŞarpe – otravă neagrăÎnfăşurându-mi destinul.

Când tu dormiEu mă trezescCu amintirea ta.

Oraş anticO adiere uşoară bate îngheţatăOraşului antic vântulîi scutură pleoapele.

Nu sunt nebun să te vreauOraş antic al primei iubiri.

Cu palmele drumuri să măsurămOraş antic fără castel de piatră

Care merge ca ceasul.

Noapte bună ploioasăNoapte bună ploioasătăcerea oraşului te ucideanotimpurile-ntârziatecălătorul-ntârziatîn oraşul ud.

Noapte uşoară ploioasăcălătorul-ntârziatîn oraşul umeddiseară pune coroanămortuară

Noapte uşoară cu ploaienu distruge urmele meleîn oraşul cu miros de sânge.

Expoziţiede visePoeme de

Lulzim Tafa


Lucian Gruia

Profesoara DorinaŞişu scrie o carte lim-pede urmărind temaprincipală pe care o de-tectează în romanulgreco-latin. În Cuvântînainte, autoarea îşi defi-neşte astfel demersul:„Acest studiu îşi propunesă analizeze semnificaţiacălătoriei în literaturauniversală, în special ro-manescă, felul în care,influenţând istoria ome-nirii, ea influenţează im-plicit literatura.Totodată lucrarea de faţăse vrea o prezentare acelor mai valoroase ro-mane ale Antichităţii, ro-mane în careaventurosul şi călătoriareprezintă modul deviaţă al unor personaje(...) Pentru mine călăto-ria reprezintă cea maiaventuroasă experinţă afiinţei umane...”

Lucrurile ar păreasimple la prima vedere,dar o asemenea cerce-tare, care coboară pânăla originile romanuluigreco-latin, reclamă odesţelenire anevoiasă dearhive şi cărţi. Construc-ţia unitară a volumului şiexprimarea clară, pe în-ţelesul tuturor categorii-lor de cititori, a fostposibilă în urma unei

munci susţinute. Semnificaţia princi-

pală a călătoriei o repre-zintă o deplasareîndepărtată, în care neîmbogăţim cunoştinţeleşi experienţa. În timp,conotaţiile călătoriei,mai ales după înglobareametaforică a peregrinări-lor spirituale, au devenitaproape infinite. În pri-mele romane greceşti,apărute în regatele asia-tice ale diadohilor (suc-cesorii lui AlexandruMacedon), ea se refereapredominant la cele ma-ritime, pigmentate cuaventuri pirateşti şi po-veşti de dragoste împli-nite. Autorii urmăreaufantasticul, fabulosul şiextraordinarul pentruimpresionarea cititori-lor: piraterii, atacuribanditeşti, crime, morţifalse şi reveniri, răstur-nări de situaţie – sus-pans.

Autoarea detectează,în primele romane gre-ceşti, suprapunerea adouă civilizaţii: oriental-persană şi greco-helenis-tică.

Primul roman atestat(secolul I e.n.) Romanullui Ninos (autor anonim)este unul de dragoste cufinal fericit. Pentru îm-plinirea dragostei estenecesară trecerea unortrepte iniţiatice. Aventu-rile călătoriei oferăaceastă posibilitate.

Heliodor, în Ethiopi-cele îşi supune îndrăgos-

tiţii (Teagene şi Hari-cleea) la o mulţime deîncercări dramatice, în-văluite în mister. Roma-nul a fost admirat de:Shakespeare, Calderon şiRacine (în Renaştere),iar în secolul al XVII-leaa devenit modelul roma-nului Muncile lui Persi-les şi ale Sigismundei deMiguel de Cervantes.

Argonauticele luiApollonios din Rhodosîmping fantezia, simbo-lurile şi mitologia înprim plan. Scriitorul sa-vant (descedendent dinHomer), imaginează că-lătoria plină de peripeţiiale argonauţilor (con-duşi de Iason), în căuta-rea miraculoasei lânei deaur. Aceasta a aparţinutberbecului zburător carei-a dus pe Frix şi Hele înColchida, jertfit pentruZeus. Sub aspectul călă-toriei fantastice, roma-nul are afinităţi cuOdiseea lui Homer.

Autoarea acordă oimportanţă deosebită ro-manului parodic al luiLucian – Istoria adevă-rată, în care ironia şi fa-bulaţia însenineazăexistenţa deloc uşoară.Romancierul imagineazăo călătorie dincolo de lu-mile locuite, navigatoriiajungând într-o insulăfantastică, cu râuri încare curge vin şi existăfemei-viţă de vie. Cinenu ar vrea să participe lao asemenea aventură?

Metamorfozând tema

călătoriei din romanulgrec, cel greco-latin in-staurează proza condiţieiumane. Extrem de com-plexă, acestă temă per-mite autorilor să-şietaleze viziunile propriiasupra lumii. Transfor-marea a fost cerută deschimbările sociale şi is-torice, de trecerea de laoraşul-stat la impeiru.Nu e vorba de o rupturăci o extindere firească aconotaţiilor călătoriei latoate dimensiunile vieţii:sociale, psihologice, mi-tologice etc. După păre-rea autoarei, romanelereprezentative latinesunt autobiografii fictive.

Eucolpius, personajulprincipal al romanuuiSatyricon scris de Petro-nius, e primul adevăratpersonaj picaresc din li-teratura universală. În-tâlnim în acest roman,scene parodice, cum ar fidescrierea banchetuluilui Trimalchio (după pă-rerea mea, o replică po-lemică a celuipaltonician), care permitafirmarea eticii epicu-reice, constând în des-acralizarea miturilor şi acredinţelor faţă de zei.(Mie mi se pare căaceastă parodie prefigu-rează un postmodernismavant la letre). În

Dorina Şişu - incursiuneîn romanul grec-latin

(Ed. Transilvania, 2010)

4


ultimele două se-cole, scriitorii:

Pierre Luis, JamesJoyce, Marcel Proust şiScott Fitzgerald „au in-trat în complexe relaţiide interdiscursivitate cutextul Satyrycon-ului.”(menţionează DorinaŞişu).

Măgarul de aur al luiApuleius (inspirat de ro-manul grec Metamorfo-zele - Lucius din Patrai)aduce alte inovaţii re-marcabile. Personajulprincipal, Lucius, în ora-şul thessalian Hypata(celebru pentru legen-dele şi vrăjitoarele sale),trece prin transformărifantastice, de basm. De-vine pasăre ca s-o urmă-rească pe vrăjitoareaPamphila (gazda sa),apoi redobândeşte con-diţia umană, se iniţiazăîn misterele lui Isis şiOsiris, devine sacerdot laRoma. Cercetând artanarativă, autoarea des-

coperă în structura ro-manului, două planuriepice, unul concret,amuzant, altul transcen-dent. Călătoria dobân-deşte acum conotaţiacăii spre înţelepciune.Intenţia eroului de a do-bândi cunoaşterea su-premă, aidoma zeilor,este similară ascensiuniibiblice, babiloniene.

Ne oprim cu exempli-ficările, dorind să subli-niem că Dorina Şişu avrut să demonstrezecontinuitatea tematică aromanului antic, îmbo-găţit mereu cu noi con-otaţii ale călătoriei, pânăîn vremea noastră. ÎnEvul Mediu acesta a cu-noscut o nouă înflorire,în special prin romanulbizantin, în secolul al XI–lea (Romanul Tebei,Romanul lui Enea,Roamnul Troiei etc).Acum, elementul aven-turos este convertit înfapt cavaleresc. Renaşte-

rea readuce romanulantic în prim plan:Tasso, Cervantes, Sha-kespeare, Calderon, Ra-cine sunt influenţaţi deromanele antichităţii.Mai târziu, Corneille,Moliere, Boccacio şichiar Goethe.

În roman, lupta din-tre adevăr şi ficţiune estecontinuă. Pentru Cer-vantes şi Shakespeare,lumea devine un imensteatru. Don Quijote afost cel mai importantpersonaj al secolului -călătoriile sale labirinticedobândind conotaţiileunui voiaj gnoseologic.Mai recent, prin călăto-rie se poate evada din so-cietatea ostilă. Este caleadeschisă de scrierile uto-pice ale lui: Morus, Ca-panella şi Cyrano deBergerac.

Romanele antichităţiiprefigurează nu numaicreaţiile picareşti ale sec.XVII ci şi revoluţiile suc-

cesive ale romanului dinsecolele al XIX-lea şi alXX-lea. Cu Mateo Ale-man - Guzman de Alfa-rache se trece de laromanul picaters la celbaroc.

Concluzionând, Do-rina Şişu relevă faptul căîn romanul antic euro-pean, există două tipare:al aventurii, în romanulgrec şi condiţiei umane,în romanul latin.

Pentru Mircea Eliadeorice călătorie, indife-rent de spaţul geografic,se desfăşoară în interio-rul nostru, spre noi în-şine. Astfel, călătoria, catemă romanescă devineatotcuprinzătoare. Înacest sens, Dorina Şişuîşi încheie cartea obser-vând că, de-a lungul tim-pului, structurile ro mâ-neşti rămân în esenţă ae-leaşi, reprezentând în-cercări mereu reluate dea rescrie existenţa.

4

De laMoarăGrigore Grigore

De la moară pân-lagară, aerul te înfioară, şi-ai mai vrea mergând lapas, înc-un suflet, înc-unglas.

Dar bucuria începe înadevăr la moara Dafu, laintrarea în Târgoviştedinspre Răzvad, Moreni,Ploieşti şi dinspre undemai doreşti, dacă ai înfaţă o hartă care fără săvrea te-nvaţă.

Şi tot bucuria se ter-mină la gara de sud, cumii de veniri şi mii de

plecări: oameni cu viselelor, copii cu ideile lor,bătrâni cu speranţele lor,dar toţi sau aproape toţicu pâinea lor cea de toatezilele. De la moară pân-la gară, dat-a Domnul sărăsară, bulevardul cucastani, parcul cu Mitro-polie licee cu veşnicie şisăraci cârpiţi cu bani.

Tot pasul te înfioarăcând vezi iuţeala mişcă-rii, intensitatea-ntristă-rii, grosolănia umbrităsub o ascunsă ispită şi-osumedenie de virgulevirgulare care nu se temde soare, ci de cel maimic amănunt, adică depunct.

Şi-ai mai vrea mer-gând la pas, ca bucu-rându-te de plăcerea

mişcării să-ţi continuipovestea pe treptele einaturale urcând, cumpă-rând ce alţii nu vând.Înc-un suflet, înc-un glasai mai vrea să-ţi fi datDumnezeu, ca să poţidărui Lumina care nu sevede nici atunci când serepede ca un scut pentrusărut să ne arate oglin-zile din care ne privim li-beri şi apăraţi de noiînşine.

Astăzi nepoata meaIustina, s-a-mpovărat cuvina de a mă ruga să-icumpăr doi papagali,foarte tineri şi aproapeegali - unul chiar fărăsfială şi fără preget i s-aurcat pe un deget – înefemeritate ca şi-n veşni-cie, dar cu siguranţă tot

în colivie.Şi pentru prima dată,

iată, am văzut de lamoară pân-la gară şi dela gară pân-la moară, şi-ruri de oameni cu coliviiîn care papagalii, doicâte doi, îşi jucau copilă-reşte rolurile. Ce ţi-e şicu copilăria!

Dar bucuria începe dela moara Dafu.

În gara de sud se maiaşteaptă.


LOGODNICAClopotele batdinspre catedrală.Şi eu, fără-ncălţări, mergând să mă cunun.

Unde-mi este voalul,rochia mea cea albă,floarea de lămâi?

Unde mi-e inelul, broşa aurită,frumosul colier?

Grăbeşte-te, mamă!

Clopotele batdinspre catedrală.

Unde mi-e iubitul?Dragul meu iubit,Unde-o fi fiind?

Clopotele bat dinspre catedrală.Şi eu, fără iubitmergând să mă cunun.

CINEVACineva măturăşi cântăşi mătură.(zgomot de pantofi în zori)Cineva împuşcă uşile.

Ce teamă, mamă!Vai! Şi unii sub rafale de vânt, pe vas cu pânze, la aceste ceasuri, merg mările să are!Cineva măturăşi cântăşi mătură.Vreun cal ce pleacă-n depărtăriîşi lasă urma de copită în ecoupe stradă.Ce teamă,mamă!Şi dacă cineva ar bate-n poartă?Şi dacă-ar fi să-apară tatacu haina tăiatăşiroind?Ce groază, mamă!Cineva mătură şi cântăşi mătură.

Traducere şi comentariude Iulia Roger Barcaroiu

Scriitor a cărui personalitatemarcantă a acoperit aproape unsecol în spaţiul culturii spaniole,Rafael Alberti (1902 - 1999) îşiîncepe existenţa literară în 1925,când primul său volum de ver-suri, “Marinero en Tierra / Mari-nar pe uscat” este distins cuPremiul Naţional pentru Litera-tură. După multe alte distincţii şionoruri adunate de-a lungul uneicariere prodigioase, în 1983, i sedecernează prestigiosul premiuCervantes, ca apreciere a opereisale în întregul ei, operă deja in-clusă, la acel moment, în patri-moniul de elită.

Cu o educaţie iezuită dar cu unspirit neliniştit, în continuă cău-tare, Alberti traversează timpuriîncrâncenate si spaţii multiple:două războaie mondiale, războiulcivil din Spania, exilări in Franţa,Argentina, Italia...

Poezia lui, acordată la eveni-mentele trăite, este într-o perma-nentă redefinire; de la liricaneopopulară a începuturilor

trece la baroc şi avangardism, ca-pătă accente suprarealiste căndreproduce crize religioase si exis-tenţiale adânci, dar rămane totalcivică, ancorată în revoluţionar,social, politic.

Din multitudinea de temeabordate, câteva se decantează,devin tot mai grele; ele apar înprim plan, se şterg un timp şi rea-par ca predilecte. Întâlnim înpoemele lui îngerii unei lumihaotice cu nume definind stărisufleteşti abisale ori atitudini înipostaze limită - cruzimea, dispe-rarea, falsul, răutatea, moartea -.Iubirea este, de asemenea, unsegment căruia i se acordă im-

portanţă. Discretă şi delicată laprima abordare, ea are în interiorforţa inefabilului; este o luptă cutot şi toate, în care victoria vineodată cu acceptarea tristeţii. Darlocul primordial, rolul vedetă alîntregii sale creaţii, e rezervatmării: ea este pentru universullui Alberti şi bucuria şi fascinaţiaşi suferinţa.

Toate acestea, în versuri depreferinţă albe, scurte la început,ca un titlu, ca o definire a ceea ceva urma, o punctare a esenţei,crescând spre final într-o cadenţăstranie, intreruptă uneori de re-petiţii obsedante ori de pauze ne-asteptate, de natură să sporeascădramatismul comunicării.

RafaelAlberti

Poeme deRafaelAlberti


MADRIDDoar amică, doar amică.Amică şi-atât.

Doar amantă, doar iubită.Iubită şi-atât.

Dar soţie nu.Amică şi-atât.

DE NOAPTEIeşi din acest vis!Înfăşoară-te,goală şi albă, în cearceaful tău.Ei te aşteaptă în grădinădincolo de ziduri.

Părinţii tăi mor, adormiţi.Ieşi din acest vis!

Hai.Dicolo de zidurite-aşteaptă ei cu un cuţit.

Intoarce-te degrabă-n casa ta!Ieşi din acest vis!Hai.Intră-n iatacul părinţilor tăigoală, în linişte.

Fugi repede la ziduri!Ieşi din acest vis!Sări peste ele!Vino!

Ce rubin fierbe în mâinile taleşi-ţi arde, negru, cearceaful?Ieşi din acest vis! Hai.Dormi!

CĂPRIŢA MEACăpriţa mea, prietene,căpriţa mea cea albă.

Lupii-au omorât-ola poale de apă.

Lupii, prietene,cei de-au fugit pe râu.

Lupii-au omorât-oînlăuntrul apei.

LA LEONACântând la poartă, tulucrând năvoade de argint.- Soţul tău, unde este?

- Pe mare.Soţul meu este pe mare.- Se va întoarce?- Cine ştie dacă se va întoarce.Plângând la poartă, tulucrând năvoade de doliu.- Soţul tău, unde este?- Pe mare.- Se va întoarce?- Nu se va întoarce.

MAREA. MAREA.Marea. Marea.Marea. Doar marea.

De ce m-ai adus, tată,la oraş?

De ce m-ai dezgropat din mare?

In vise, valulma trage de inimă.Aş vrea să-l iau cu mine.

Tată, de ce m-ai adus pe-aici?

INGERUL BUNA venit cel pe care îl doream,cel pe care îl chemam.Nu acela care mătură ceruri fărăapărare,luceferi fără adăpost,luni fără patrie, zăpezi.Zăpezi care cernîn căderea lor o mână,un nume, un vis, o frunte.Nu acela care de caii lui şi-a legat moartea.Cel pe care îl doream.Fără să zgârie aerul,fără să rănească frunze ori să cla-tine cristale.Cel care de caii luişi-a legat tăcerea.Cel care, fără să mă chinuie,să-mi poată săpa în piept un râude lumină blândăşi să-mi facă sufletul navigabil.

FATA DIN GRĂDINA MĂRIIDesculţă, goală şi moartăvin de pe drumul depărtării.Sunt fata din grădina mării.

Copile, ca să-ţi cânt la poartăgrădina mi-am lăsat uitării.

Sunt fata din grădina mării.Priveşte-mă! Vin moartă.

PORUMBIŢAS-a înşelat porumbiţa,se înşela.

Căci, mergând spre nord fu către sud,crezu că grâul era apăSe înşela.

Crezu că marea era cer,că noaptea era dimineaţă.Se înşela.

Că stelele rouă,că arşiţa zăpadă.Se înşela

Că fusta ţi-era bluza ,că inima ta casa.Se înşela

(Şi ea a adormit pe mal de apăiar tu pe vârful unui ram.)

ŢIEŢie, cum îţi va fi?

Când ai să rămâi fără mine,în ce lumină vei fi,ce umbră mă va duce cu sine?

Durere de tâmple, de ochi,de inimă şi de oase,de sânge şi suflet...

Cum îţi va ficând ai să rămâi fără mine?

BLESTEMATANu vreau, nu, ca tu să râzi,nici să-ţi vopseşti cu albastru ochii,nici să-ţi dai cu pudră pe faţă,nici să-ţi pui bluza verde,nici să-ţi pui fusta de culoarea rodiei.

Ce vreau e să te vădfoarte serioasă,ce vreau e să te vădnecontenit foarte palidă,ce vreau e să te vădnecontenit plângând,ce vreau e să te vădnecontenit în doliu.


Gheorghe ValericăCimpoca

Valea Iordanului a re-prezentat şi reprezintăGe ografia Ţării Promise,ţară pe care IehovaDum nezeu a dat-o înstăpânire poporului săuIsrael. Pe această vale s-au născut cei mai impor-tanţi profeţi şi sfinţi. Darcel mai mare a fost IisusHristos, fiul lui Dumne-zeu care a schimbat faţalumii, a dezrobit suflete -le şi le-a ridicat la cer.Ne-a dat cea mai impor-tan tă credinţă şi speran -ţa într-o viaţă infinită.

Iordanul, principalaapă curgătoare a Israelu-lui, în lungime totala de360 kilometrii izvorăştedin Muntele Hermon(Liban), traversează Ma -rea Galileii şi după unlung şi sinuos traseu sevarsă în Marea Moarta.In evreieşte, Iordanuleste numit „Nahar HaYarden”, adică „râul carecoboară”. Între izvor sivărsare, Iordanul are odiferenţa de altitudinede 800 de metri. Într-adevăr, de la cel mai în-depărtat dintre cele treiizvoare principale alesale râul coboară aproa -pe întruna, ajungând laun moment dat până la265 m sub nivelul mariipe Valea Ghorului, dupăieşirea din Lacul Tiberia-dei (Marea Galileii), pecare-l străbate peste 20de kilometri şi pierzân -du-se în Marea Moar tă,aflată ea însăşi la circa400 de metri sub nivelulconvenţional al mărilor.De la Marea Galileii ur-

mează un curs sinuos cao undă ondulatorie şiscal dă un ţinut roditorcu climat tropical, numitValea Arabă pe care pro-rocii au botezat-o Gră-dina Edenului.

Prin ci palii afluenţi aiIordanului sunt torentulYarmuk, apele izvoarelorIsrael şi Harod şi izvorulIabok. Iordanul esteprin cipala sursă de apădulce din regiune pentruIsrael şi Iordania. Statulisraelian consuma anual1.200 de milioane demetri cubi de apă, dincare numai din LaculGenizaret - Marea Gali-lea, 500 de milioanemetri cubi. Apa este deo -sebit de necesară agri-culturii din desertulNegev şi populaţiei dinregiune. Acest consumde apă duce la reducereacantităţii anuale, 200milioane metri cubi,adusă de râul Iordan lavărsare în Marea Moar -tă. In prezent, debitulIordanului a scăzut multîn urma cantităţii maride apă folosita pentruirigaţie şi pentru con-sum. Aproape toata can-titatea de apă care

alimentează râul este de-viată de Siria, Iordania şiIsrael înainte sa ajungăîn Marea Moartă. Acum,pentru prima dată, dupămai mulţi ani, râul Ior-dan, care este arid pedoua treimi din supra-faţă şi a luptat împotrivasecetei de la apariţiaacesteia în urmă cu 64de ani, are un surplus deapă. Aceasta situaţie asurvenit în urma investi-ţiilor masive în infras-tructura de apă a tarii.Israelul reutilizează 75%din apele uzate, în prin-cipal pentru agricultură,iar de anul viitor 85%din apa potabilă va pro-veni de la fabrici de des-alinizare.

După cum trecereaIordanului are, pentruvechiul Israel, semnifica-ţia intrării în Tara Făgă-duinţei, adică asfâr şitului robiei şi rătă-cirii în pământ străin, totaşa pentru Biserica„Noul Israel”, Iordanulsemnifică trecerea la onoua condiţie spirituala,naşterea prin Botez la onouă viaţă, în vedereaintrării în Împărăţia luiDumnezeu.

Revin cu nesaţ învalea largă a Iordanuluide care ne leagă atâteaamintiri. Râu prin care atrecut poporul ales pepământul Canaanuluicând se întorcea dinEgipt. În dreptul Ieriho-nului, râul era numit"Iordanul Ierihonului":"In vremea aceea a grăitDomnul cu Moise în şe-surile Moabului, la Ior-dan, în fata Ierihonului."(Numeri 34, 15; 35, 1). Înpartea cealaltă a râuluise întinde şesul Moabu-lui, locul din care Moise"s-a suit în munteleNebo", care este în faţaIerihonului, şi a văzutpământul sfânt făgăduitde Dumnezeu urmaşilorlui Avraam. Pe acestmunte se află şi mor-mântul marelui profet,dar locul exact nu-l ştienimeni pentru a nu seajunge la idolatrizareasa. Tot în lunca pustie aIordanului a propovă-duit Sfântul Ioan Boteză-torul botezul pocăinţei.Aici a vorbit marele pro-roc de venirea lui Cristosîn lume. ,, Iată Mielul luiDumnezeu care ridicăpăcatele lumii,, spuneaSfântul Ioan Botezăto-rul. Aici mustra mareleproroc pe cărturari şi fa-risei. Aici mângâia pe ceisăraci botezându-i înapele Iordanului. Aici s-a arătat Sfântul Duh închip de porumbel. Aici avorbit tatăl din nor ,, Tueşti Fiul meu cel iubit,,.Aici, fraţilor, deasuprarâului sfânt s-a descope-rit lumii în chip văzuttaina Sfintei Tre -imi. Aici s-a smerit

Pelerinaj în Ţara Sfântă. Valea Iordanului (6)

4


Dumnezeu Fiul înainteaduhului, înaintea celui maimare Om născut din femeie.

De la Iordan a plecat Domnul spreCarantania cale de 10 kilometriisă postească 40 de zile şi să ves-tească în lume Sfânta Evanghelie.La 19 ianuarie, ziua Bobotezei înIsrael (6 ianuarie în România), sepetrece un fenomen foarte intere-sant. Apele râului Iordan, în carea fost botezat Hristos de cătreSfântul Ioan Botezătorul, deaproape 2000 de ani, la aceastădată, curg în sens opus cursuluiobişnuit. De aproape 2000 de ani,această minune se produce de fie-care dată, în ziua amintită. O sin-gură dată minunea nu s-a maiprodus, în anul 2008. Oamenii auspus la acea vreme că lipsa minu-nii a fost cauzată de necredinţă.Deşi s-a încercat explicarea minu-nii pe cale ştiinţifică, cercetătoriinu au reuşit până astăzi să gă-sească o explicaţie. Este aproapeimposibil ca toate acestea sa nu-ltranspună pe omul credincios înspaţiul credinţei şi al prezenţei luiDumnezeu. Chiar daca nu au in-trat în apele Iordanului, oricinesimte o înnoire şi o uşurare care îi

dă credinţa şi râvna de a păşi maimult pe urmele lui Dumnezeucare s-a arătat şi a făcut multe mi-nuni aici. Este oare posibil caomul să fi venit pe urmele unorstrămoşi mult mai evoluaţi şi cudimensiuni anormale pentru pla-neta Pământ ? O descoperire efec-tuata de arheologii şi istoriciiisraelieni în preajma Pesach-uluievreiesc, readuce în discuţie ve-chimea şi autenticitatea triburilorisraelite în zona cuprinsa intre Sa-maria şi valea râului Iordan.„Structurile stâncoase cu formaasemănătoare urmei unui picioruman sunt de fapt, primele con-strucţii efectuate de triburile is-raelite în momentul intrăriiacestora în Canaan. De aseme-nea certifică vechiul concept bi-blic de a stăpâni pământurile pecare calcă piciorul tău”, declaraarheologul Adam Zertal, profesorla Universitatea din Haifa. Pană înprezent au fost excavate cinci ast-fel de urme omeneşti simbolice,de dimensiuni gigantice. Conformaceloraşi arheologi israelieni,aceste „urme” aveau rolul deborne de hotar prin care triburileevreieşti îşi marcau teritoriile stă-

pânite. Urmele uriaşe erau denu-mite „gilgal” de către vechii evrei.În cadrul unui gilgal se organizaupregătiri pentru bătălie însoţite dediverse ritualuri. Termenul evre-iesc de gilgal avea sensul de câmpînconjurat de pietre. Gilgal-ul estemenţionat de 39 de ori în paginileVechiului Testament.

Doamne Iisuse Hristoase, fiullui Dumnezeu, pentru rugăciunileSfântului Ioan Botezătorul şi aletuturor Sfinţilor, apără, păzeşteşi mântuieşte lumea pentru carete-ai răstignit. Va urma

4

Dragătoamnă

AdrianaGeorgiana Epure

Ne întâlnim din nou...Toamnă cu picăturile-ţigrele de ploaie şi cu frun-zele-ţi colorate nebu-neşte, bine ai venit! Teprimesc din nou, la fel denostalgică si visătoare.Sunt la fel cum mă ştii, lafel cum m-ai găsit şiacum un an. S-au schim-bat lucrurile în viaţamea, dar nu şi eu... Suntaceeaşi. Încă îmi place să

ascult cântecul ploii în-ainte să adorm şi încă iu-besc zilele însorite cuparfum de... tine!

Noi două suntem lafel... Am zile în care inte-riorul meu e plin de ploişi nori care parcă nu-şidoresc să mă părăsească,nu vor să mă lase sin-gură, se tem că i-aş putea

înlocui cu strălucirea zi-lelor de vară. Am şi zileîn care în sufletul meu esoare şi vreme bună, zileîn care îmi place să măbucur, să râd, să măcomport copilăreşte şi săsimt că lumea e fru-moasă.

Îmi place să pierd zi-lele pe-afară, să ascult li-niştea... Să mă golesc detoate gândurile urâte şitriste care-mi înnoreazăcerul; cerul pe care l-aşvrea mereu senin, liniştitşi plin de soare. Să simtcăldura moleşitoare darşi adierea uşoară a vântu-lui trecându-mi prin păr.Îmi place să stau în casăşi să-mi beau ceaiul fier-

binte în timp ce privesccum plouă afară, să vădstropii de ploaie care sepreling pe geamul came-rei mele. Îmi place ploaialină, nu furtuna. Îmiplace soarele, nu căldurainsuportabilă. Îmi placetoamna. Îmi placi tu.

Sunt la fel de capri-cioasă ca o zi de octom-brie. Sunt mofturoasă şischimbătoare. Acumsunt toată soare, iarpeste câteva ore măplimb prin ploaie cu unnorişor negru deasupracapului. Asta sunt eu,asta eşti tu. Nu pot ex-plica, aşa cum nu pot ex-plica de ce-ţi cadfrunzele, dragă toamnă...


Emilia Dănescu

Până nu demult, des-pre Pietroşiţa auzisemdoar poveşti de la unii şialţii, turişti, oameni fru-moşi, îndrăgostiţi de na-tură şi drumeţii. Eramdornică să îmbrăţişez cupropria-mi privire acelpeisaj de basm care mise înfăţişa. Şi totuşi... amprimit cu oarece îngrijo-rare vestea că sunt invi-tată la Toamna LiterarăPietroşiţeană „MirceaHoria Simionescu”, eve-niment ajuns în acest anla cea de-a IX-a ediţie. Şidacă voi da nas-în-nas cuursul? gândeam cu glastare. Stai liniştită, te apăreu! îmi spune Mihai An-tonescu.

Bucureşti, 13 octom-brie 2012. Zi mohorâtăde toamnă. Ajunşi cunoaptea-n cap la auto-gara IDM Basarab, neîmbarcăm într-un auto-car „amic” înspre Târgo-vişte. Plouă mărunt şipe-ndelete... Autocarulnu prea-şi ţine direcţia,pare că dansează în rit-mul stropilor de ploaie.Poposim cu bine după ooră şi jumătate în Ceta-tea de Scaun, Târgovişte.La autogară ne aşteaptă„vinovatul” de ajungereanoastră pe-aşa o vreme,

nimeni altul decât scrii-torul Ion Iancu Vale, di-rector al RevisteiClimate Literare şi direc-tor literar al FundaţieiRenaşterea Pietroşiţei -Ruralia.

Ne îndreptăm sprePietroşiţa, la volanul ma-şinii avându-l pe GeorgeCanache, scriitor de prinpartea locului. Prin gea-murile aburite scrutămpeisajul, văile adâncite

în dreapta şi-n stângaşoselei şerpuitoare prin-tre munţii ascunşi dupăperdele de nori şi ceaţă.Ne aflăm la poalele Bu-cegilor. Traversăm de câ-teva ori Ialomiţa.Trecem prin câteva loca-lităţi care ne atrag aten-ţia: Pucioasa, Fieni şi...ajungem!

La Muzeul EtnograficDumitru Ulieru din Pie-troşiţa ne întâmpină gaz-dele cu o cafea fierbinte,binevenită chiar dacă numai avem timp de o ţi-gară. La prezidiu domniiRadu Negoescu, preşe-dinte al Fundaţiei Re-naşterea Pietroşiţei -Ruralia şi GheorgheStancu, consilier la Pri-măria din Pietroşiţa şivicepreşedinte al Funda-ţiei Ruralia. În primelerânduri mai vechile

noastre cunoştinţe, scrii-torii George Coandă şiVali Niţu. Sala este dejaplină. Mai eram aşteptaţidoar noi, bucureştenii,precum şi ConstantinVicu-Voicu, unul dintreorganizatori.

Acum putem să înce-pem! Şi începem. Cu ru-găciunea TATĂLNOSTRU spusă, în ab-senţa preotului, de dom-nul Radu Negoescusecondat de asistenţă.Cuvintele de bun venitadresate de gazdele eve-nimentului ne încălzescsufletele. Sosit cu puţinăîntârziere, se alăturăprezidiului şi domnulNicolae Posta, prim-vi-cepreşedinte al Funda-ţiei Ruralia. Ni seprezintă noul format alevenimentului şi progra-mul ediţiei.

Surpriza, intitulatăsugestiv în caietul-pro-gram „Itinerar biografic,literar şi publicistic GE-ORGE COANDĂ”, a fosto surpriză nu doar pen-tru public, dar şi pentrusărbătoritul ediţiei, Ge-orge Coandă la 75 de ani,împliniţi în preziua eve-nimentului. Prezidiulgazdelor se retrage pen-tru a face loc juriuluiscriitorilor. Conferen-ţiază Mihai Stan,

Note de călătorie literară

Toamna LiterarăPietroşiţeană

Motto:

Un urs a fost împuşcat de vânătoriîn zona localităţii Pietroşiţa.

(Realitatea TV - 15 septembrie 2012)

4


preşedintele So-cietăţii Scriitorilor

Târgovişteni, Ion IancuVale, Constantin Vicu-Voicu şi bineînţeles pro-fesorul doctor GeorgeCoandă, scriitor, jurna-list, istoric al culturii şicivilizaţiei, promotorcultural. Acesta nu uităsă ne salute pe fiecare in-vitat în parte, atât peobişnuiţii ediţiilor ante-rioare, cât şi pe cei veniţipentru prima oară. Suntprezente personalităţiale vieţii culturale dâm-boviţene şi nu numai,dintre care într-o ordinealeatorie citez ;

Alexandru Manafu,eseistul Emil Stănescu,poetul Vali Niţu, istori-cul si publicistul VictorPetrescu, scriitorul Flo-rea Turiac, folcloristulIon Bratu, poetul octoge-nar Constantin Stoica,poetul George Canache,scriitoarea Delia Stăni-loiu, prozatorul CorinBianu şi, nu în ultimulrând, poetul SebastianDrăgan, reprezentantulpostului de televiziuneprivat MDI TV din Târ-govişte, venit special cuun operator pentru afilma evenimentul. Invi-tate de onoare: doam-nele Dorina Simionescuşi Oriţa Mărculescu.

După o scurtă pauză

de cafea şi ţigară ur-mează partea a doua,parte în care sunt come-morate trei personalităţi

literare locale: MirceaHoria Simionescu, IulianMărculescu şi IonEnescu-Pietroşiţa, scrii-tori care au lăsat o moş-tenire importantă pentrumeleagurile dâmbovi-ţene. Despre aceştia facvorbire Emil Stănescu,Ion Iancu Vale şi Con-stantin-Vicu Voicu, pre-cum şi un bun prieten defamilie Piti Constanti-nescu. Doamna profe-soară Olguta Panţuroiurecită un frumos poemcompus în memoriacelor dispăruţi. A pre-zentat un interesant eseuliric si doamna Iuliana,fiica regretatului scriitorIulian Mărculescu .

În încheiere sunt invi-taţi să citească din crea-ţiile literare propriicâţiva poeţi şi prozatori,mai ales cei care parti-cipă pentru prima oară,printre care scriitoriiDelia Stăniloiu si Con-stantin Stoica, precum şinoi, scriitorul Mihai An-tonescu şi subsemnata,poeta Emilia Dănescu.

De menţionat faptulcă pe parcursul eveni-mentului preşedinteleFundaţiei Ruralia RaduNegoescu a acordat di-

plome şi premii pentrumerite deosebite urmă-torilor participanţi: Ga-briela Nițulescu, GeorgeCoandă, Ion Iancu Valesi Nicolae Posta

Întâlnirea literară

luând sfârşit, ne depla-săm cu maşinile la CasaMircea Horia Simio-nescu din cartierul Adu-naţi, unde urmeazăceremonia de dezvelire aplăcii memoriale, în pre-zenţa doamnei DorinaSimionescu. Impresio-nantă această ceremo-nie, locul şi casa străjuităde un copac de o înăl-ţime copleşitoare, pre-cum şi grija oficialităţilorlocale de a cinsti memo-ria unei pesonalităţimarcante a localităţiiPietroşiţa.

Şi pentru că ospitali-tatea românească estebinecunoscută nu pu-team pleca acasă fără agusta „lacrima” (ţuica) şi„sângele” (vinul roşu)„de Pietroşiţa”, precumle-a numit însuşi RaduNegoescu, gazda noastrăcare ne-a invitat la Bufe-tul Despa pentru o agapăcolegială.

Am părăsit Pietroşiţacu bucuria unei întâlniride suflet, dar şi cu regre-tul că vremea nu ne-aajutat deloc. Ne rămânedorinţa de a reveni cualtă ocazie pentru a nebucura din plin de măre-ţia împrejurimilor, în-cărcate de istorie şifrumuseţe.

4


Universitatea Valahia din Târgovişte organizează în pe-rioada 22-23 noiembrie a.c. cea de-a 12-a Conferinţă Naţională,cu participare internaţională, având genericul „Mărturie co-mună - Ştiinţă şi Credinţă - CSC 2012”.

Manifestarea va avea ca subiect de bază „Perspective ale Re-ligiei şi Ştiinţei asupra Adevărului pentru o cultură pluralistă”.

Participă personalităţi din domeniu, din ţară şi din străină-tate

Eveniment universitar târgoviştean

În cadrul târgurilor sunt invitaţi să participe producă-tori de produse tradiţionale româneşti şi internaţionale(zacuscă, bragă, gemuri şi magiunuri, ciuperci, produsede panificaţie, ceaiuri, conserve, turtă dulce, păstrăv afu-mat, colaci secuieşti, pască, produse din carne de oaie,brânzeturi etc.), precum şi meşteri populari şi artiştihand-made (ouă încondeiate, icoane, obiecte artizanalede lemn, obiecte din pănuşi, decoraţiuni tradiţionale dinflori uscate, lemn, sticlă, bijuterii din materiale necon-venţionale, cosmetice naturale).

În locaţiile în care spaţiul se permite, se organizeazăateliere de lucru pentru copii care, sub îndrumarea meş-terilor populari şi a artiştilor plastici, realizează obiectetradiţionale şi moderne. Copii vor primi în dar obiectelelucrate în cadrul atelierelor.

În perioada 8-11 noiembrie se va organiza în

Târgovişte, cu sprijinul Primăriei Municipiului

Targoviste, pe platoul din faţa Prefecturii, cea

de-a doua editie a Târgului cu Bunătăţi - târg de

produse tradiţionale, meşteri populari şi artişti

hand-made.

Târgul cuBunătăţi


RegulamentÎn organizarea Consi-

liului Judeţean Dâmbo-viţa, prin Centrul Jude -ţean de Cultură Dâmbo-viţa, Societăţii Scriitori-lor Târgovişteni, Com -plexului Naţional Mu-zeal „Curtea Domneas-că”, Universităţii „Vala-hia”, cu sprijinul UniuniiScriitorilor din România,se desfăşoară ConcursulNaţional de Literatură„Moştenirea Văcăreşti-lor”, cu patru secţiuni decreaţie (poezie, prozăscurtă, eseu şi teatruscurt), ajuns anul acestala ediţia a XLIV-a. Con-cursul se adresează crea-torilor din toată ţara,care nu au împlinit 40 deani, nu sunt încă membriai uniunilor de creaţie şinu au volume de autor.

Concursul doreşte sădescopere, să sprijine şisă promoveze o litera-tură de certă valoareumanist-estetică, des-chisă tuturor abordări-lor, căutărilor şiinovaţiilor din interioruloricăror experienţe alecanonului specific româ-nesc ori universal. Con-curenţii se vor prezentala concurs cu un grupajde 10 titluri pentru sec-ţiunea de poezie, 3 prozeînsumând maxim 8 pa-gini la secţiunea prozăscurtă, 1-2 piese de tea-tru scurt (inclusiv piesepentru copii), pentrusecţiunea teatru scurt,care vor aborda teme laalegere, şi 2 lucrări decirca 4-5 pagini la secţiu-nea eseu, cu tema„Şcoala prozatorilor târ-govişteni. Radu Petrescu– între roman şi jurnal”.

Lucrările vor fi edi-tate în word, cu caracterTimes New Roman, corp12, la un rând şi jumă-tate. Acestea vor avea unmotto, ce se va regăsiîntr-un plic închis, conţi-nând un CV detaliat (nu-mele concurentului, datanaşterii, activitatea lite-rară, adresa şi, obligato-riu, numărul de telefon),şi vor fi trimise prinpoştă (imprimate pe hâr-tie şi pe un CD), până ladata de 27 octombrie2012, pe adresa: CentrulJudeţean de CulturăDâmboviţa, str. A. I.Cuza nr.15, cod poştal

130007, Târgovişte. Încazul în care, lucrărilevor fi trimise prin poştaelectronică ( e-mail – [email protected]), acesteavor fi însoţite de unmotto, precum şi de da-tele personale solicitatemai sus, organizatoriiasigurând confidenţiali-tatea acestora până cejuriul va delibera şi vastabili premianţii ediţiei.

Concurenţii care auobţinut un premiu la unadintre secţiuni, în ediţiileanterioare, se vor puteaînscrie în concurs doar lao altă secţiune.

Concurenţii care nu

vor trimite toate datelede identificare (în specialdata naşterii) vor fi eli-minaţi din concurs.

Nu vor participa laconcurs lucrările carevor fi trimise după 27 oc-tombrie 2012, data poş-tei.

N.B.Premianţii vor fi invi-

taţi de către organizatoriîn zilele 9 şi 10 noiem-brie 2012, la Târgovişte,la manifestările organi-zate în cadrul Festivalu-lui-Concurs Naţional deLiteratură „MoştenireaVăcăreştilor” – ediţia aXLIV-a, 2012.

Premiile, în număr de18, în valoare de circa7000 lei, vor fi acordateconcurenţilor numai înprezenţa acestora în ve-chea Cetate de Scaun, cuocazia festivităţii de în-cheiere a concursului.De asemenea, lucrărilepremiate vor fi publicateîntr-un volum editat deCentrul Judeţean de Cul-tură Dâmboviţa, în cola-borare cu Editura„Bibliotheca”.

Relaţii suplimentareCentrul Judeţean de

Cultură Dâmboviţa – te-lefon-0245/613112; e-mail – [email protected];

Notă finală:Orice modificare a ac-

tualului regulament va finotificată în procesul-verbal de jurizare şiadusă la cunoştinţa pu-blicului de către juriulnaţional, alcătuit dinpersonalităţi recunos-cute ale vieţii cultural-li-terare naţionale.

Organizatorii

MoştenireaVăcăreştilor

Festival-concurs naţional de literaturăEdiţia a XLIV-a l Târgovişte l 9-10 noiembrie 2012

Cărţi noi în bibliotecarevistei Climate literare


59 ion iancu valeclimate.literare.ro/arhiva/59.pdfeu nu strivesc corola de minuni a lumii eu nu...

Documents