57 ion iancu vale - climate.literare.roclimate.literare.ro/arhiva/57.pdf · eu nu strivesc corola...

Revistă premiată cu medalia şi diploma „Pamfil Şeicaru“ pentru literatură 2008

Director fondator:Ion Iancu Vale57

Anul 6august2012

Revistă literară şi de cultură româneascăFondată: mai 2007

2 nr. 57 n august 2012

Lucian Blaga Poeme 3Mircea Horia Simionescu Dicţionar onomastic 4Grigore Grigore Poeme 5Sergiu Gabureac Cinci într-unul! 6George Roca Epoca ştefaniană 8Mihai Samson Petrescu Poeţi, poezie şi critici 10Mihai Batog Bujeniţă Fascinaţia ipotezelor 12Propus de V.C. Lecţia de engleză 13Dorel Schor Maeştrii şi evreii 14Mircea Cotârţă (trad.) Elogiul lecturii şi al ficţiunii 15Victor Sterom Breviare 16Marilena Apostu Poeme 17Aculin Tănase Poeme 18George Văduva Aculin Tănase - un virtuoz al epigramei... 18Mihai Antonescu Consemnări prieteneşti 19Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu) Numai tu, Doamne! (poem) 19Gheorghe Valerică Cimpoca Particula lui Dumnezeu 20Ion Iancu Vale Picătura de sânge a lui Dumnezeu 21Ion Iancu Vale Un copac, undeva, cândva 21Propus de B.P. Viciile unor scriitori celebri 22Al. Florin Ţene Proiecţii alchimice şi experienţe magice... 24Alina Nicoleta Polina Panait Istrati - Istoria unei schimbări 26Muguraş Maria Petrescu Eveniment româno-american la New York 28Puiu Moiceanu Poeme 29Magdalena Albu Repere singulare ale artei lirice mondiale 30Vavila Popovici Vertigo 32Radu Negoescu Universul somnului 34Gheorghe Valerică Cimpoca Pelerinaj în Ţara Sfântă. Marea Moartă. 36Propus de E.A. Un altfel de DEX 37Georgeta Resteman La Mulţi Ani, Octavian Curpaş! 38Adriana Georgiana Epure Curajul de a fi tu însuţi 39

S e m n e a z ă î n a c e s t n u m ă r

Adresa redacţiei principale: Aleea Arcaşilor, bl. 36, sc. B,ap. 23, Târgovişte, România Telefoane: 0722 702 578,

0741 732 122 E-mail: [email protected] site: http://climate.literare.ro

Tehnoredactare: Florin-Lucian Dragoş n 0730 863 602 n [email protected] l Culegere text: Reta Sofronie l Corectură: Manuela-Elena Dragoş

Revistă editată de Societatea cultural istorică „ARM“ Târgovişte n ISSN 1843-035X

Director editor: Gheorghe-Valerică Cimpoca, Redactor-şef (fondator): Mircea Cotârţă

Redactor principal (fondator): Sebastian DrăganColegiul redacţional: Grigore Grigore, Gheorghe Palel, Emil Stănescu

Florea Turiac, Lucian Constantin

Redacţii asociate - România: Bacău, Bistriţa, Braşov,Cluj-Napoca, Bucureşti, Deva, Focşani, Iaşi,Suceava, Turnu Severin, Hunedoara, Mangalia,Olăneşti, Oradea, Ploieşti); Alte ţări: Australia, Bel-gia, Canada, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania,Gibraltar, Israel, Italia, Macedonia, Portugalia, Re-publica Moldova, Serbia, Spania, S.U.A., Ucraina. Fo-toreporter: Tiberiu Rusescu.

Colaboratori principali: Mihai Antonescu, Mihai Ardeleanu, Eugen Axinte, Iulia Barcaroiu, Nicolae Bălaşa, ElenaBuică, Roni Căciularu, Luca Cipolla, George Coandă, Melania Cuc, Emilia Dănescu, Mircea Drăgănescu, EugenEvu, George Filip, Dan Gîju, Dimitrie Grama, Mirel Horodi, Djamal Mahmud, Alexandru Manafu Menuţ Maximin-ian, Gavril Moisa, Octavian Mihalcea, Monica Mureşan, Ştefan Lucian Mureşanu, Florin Vârlan Neamţu, EmilPersa, George Petrovai, Georgeta Resteman, Puiu Răducanu, George Roca, Viorel Roman, Dorel Schor, ClaudiaSerea, Delia Stăniloiu, Victor Sterom, Al. Florin Ţene, Ioan Ţepelea , Baki Ymeri, Raqel Weizman.

Răspunderea deontologică a materialelor publicate aparţine exclusiv semnatarilor

Apare sub egida Consiliului Judeţean Dâmboviţa prin Centrul Judeţean deCultură Dâmboviţa şi cu concursul Fundaţiei „Renaşterea Pietroşiţei - Ruralia“

3nr. 57 n august 2012

Cântec pentru anul 2000Vulturul ce roteşte susva fi atunci de mult apus.

Lângă Sibiu, lângă Sibiu, prin luncinumai stejarii vor mai fi şi atunci.

Mai aminţi-mă-vă un trecătorvreunui străin, sub ceasul lor?

Nu cred să mă vestească cinevacăci basmul ar începe-aşa:

Pe-aici umblă şi el şi se-ntorcea mereu,contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu.

Izvorul nopţiiFrumoaso,ţi-s ochii-aşa de negri încât searacând stau culcat cu capu-n poala taîmi parecă ochii tăi, adânci, sunt izvoruldin care tainic curge noaptea peste văişi peste munţi şi peste seşuriacoperind pământulc-o mare de-ntuneric.Aşa-s de negri ochii tăi,lumina mea.

Eu nu strivesc corola deminuni a lumiiEu nu strivesc corola de minuni alumiişi nu ucidcu mintea tainele, ce le-ntâlnescîn calea meaîn flori, în ochi, pe buze ori mor-minte.Lumina altorasugrumă vraja nepătrunsului ascunsîn adâncimi de întuneric,dar eu,

eu cu lumina mea sporesc a lumiitaină -şi-ntocmai cum cu razele ei albelunanu micşorează, ci tremurătoaremăreşte şi mai tare taina nopţii,aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zarecu largi fiori de sfânt misterşi tot ce-i neînţelesse schimbă-n neînţelesuri şi mai marisub ochii mei-căci eu iubescşi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Veniţi după mine,tovarăşi!Veniţi lângă mine, tovarăşi! E toamnă,se coacepelinul în boabe de strugurişi-n guşe de viperi veninul.

C-un chiot vreau astăzi să-nchinîn cinstea sălbaticei mele minuni,care pleacălăsându-mă singur,cu plânsul,cu voi,şi cu toamna.

Veniţi mai aproape! - Şi cel care areurechi de-auzit să audă:durerile nu sunt adânci decât atun-cea când râd.Să râdă deci astăzi în mine amarulşi-n hohote mari să-şi arunce poca-lul în nori!

Veniţi lângă mine, tovarăşi, să bem!Ha, ha! Ce licăreşte-aşa straniu pe cer?E cornul de lună?Nu, nu! E un ciob dintr-o cupă de aur,ce-am spart-o de boltăcu braţul de fier.

Sunt beat şi as vrea să dărâm tot ce-i vis,ce e templu şi-altar!Veniţi lângă mine, tovarăşi! Cămâne-o să mor,

dar vă las moşteniresuperbul meu craniu, din care săbeţipelincând vi-e dor de viaţă,şi-otravăcând vreţi să-mi urmaţi! - Veniţidupă mine, tovarăşi!

Daţi-mi un trup,voi munţilorNumai pe tine te am, trecătorul meutrup, şi totuşiflori albe şi roşii eu nu-ţi pun pefrunte şi-n plete,căci lutul tău slabmi-e prea strâmt pentru straşniculsuflet ce-l port.

Daţi-mi un trup,voi munţilor,mărilor,daţi-mi alt trup să-mi descarc nebuniaîn plin!Pământule larg, fii trunchiul meu,fii pieptul acestei năprasnice inimi,prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari măstrivesc,fii amfora eului meu îndărătnic!Prin cosmosauzi-s-ar atuncea măreţii mei paşişi-aş apare năvalnic şi libercum sunt,pământule sfânt.

Când as iubi,mi-aş întinde spre cer toate mărileca nişte vânjoase, sălbatice braţefierbinţi, spre cer,să-l cuprind,mijlocul să-i frâng,să-i sărut sclipitoarele stele.

Când aş urî,aş zdrobi sub picioarele mele destâncăbieţi soricălătorişi poate-aş zâmbi.

Dar numai pe tine te am, trecătorulmeu trup.

Poeme de

LucianBlaga


Mircea HoriaSimionescu

6 noiembrie 1915. Că-lătorie admirabilă înMexic şi Anglia. TurnulLondrei, cu cheltuieli nuprea mari, ar putea fitransformat în rampă decatapultare a navelor su-personice pentru bom-bardamente deintimidare. Cu dragoste,Luca.

1 martie 1916 ...Ştiicâl de mult te iubesc...etc. Solange.

21 decembrie 1916,Salt Lake-City, StateleUnite... Apoi succesul bi-planului Potez 13! A fostun triumf. Decoraţii,onoruri. Uzina mea pri-meşte comenzi fabu-loase. Te sărută, Di rec-torul tău. (Dedesubt edesenată o floare sub oelice de avion.)

P.S. Fii înţeleaptă! Nevom revedea. Vom fi fe-riciţi. Copiii sunt şi aimei. De ce mânii peDumnezeu?

18 septembrie 1926,Paris ...Nu ştiu, dragăSolange, dacă vânzareacaselor mele de pe Po-lonă te va putea scoatedin nesfârşitele tale în-curcături băneşti. Dis-pune de ele cum vrei. îţitrimit actele necesarevânzării. Uzinele suntameninţate să se în-

chidă. Pe toţi i-a apucatdin senin o dragoste cre-tină pentru pace. De-ocamdată un icter. Suntmai îngrijorat de picioruldrept în care, după toatesuferinţele lui, a mai in-trat, la ultimul experi-ment cu bombe fuzante,o schijă de 15 milimetri.Prietenii mei FranţoisRateau, membru al Aca-demiei de Ştiinţe dinStockholm, R. Kat-zmayer, directorul labo-ratorului aerodinamicdin Frankfurt, MaximeToussaint de la Magnifi-cum şi alţii au făcut pro-puneri pentru Academie.Intru, după cum vezi, înfamilia nemuritorilor...

26 mai 1929 ...Suntlucruri pe care le-amaflat prin bunăvoinţadomnului Ernest Bar-bete, reîntors de la Paris.Am rezolvat problemacaselor. îţi mulţumescdin suflet. Ţi-ai explicat.Stăm prost: venituri ne-sigure. George e mereusuferind. Nu ştiu cum ovom scoate la capăt. Gu-vernanta şi şoferul aucerut sporirea salariului.îţi repet de o sută de orică te iubesc, dar nu fi ri-dicol! Dragostea mea emare şi statornică. So-lange.

2 octombrie 1930. E ominune cum de amputut scăpa dintr-o ex-plozie care a desfăcut înfărâme fiecare obiect dinlaborator. A dispărutfără urmă şi peştişorulroşu care împletea nevă-zute traiectorii în acva-riu. Racheta proiectatăde mine zboară! Com-

bustibil ideal. Rănile, nugrave, m-au ţinut totuşila pat. Suferinţa a trecut.Proiectez acum un sis-tem teleghidat de condu-cere a avioanelor de asaltla mare înălţime. Nu în-ţeleg de ce-ai mai accep-tat sarcina... Şase copii,Doamne, e o cifră! O răs-pundere! Te rog, urmă-reşte în ziare ex peri-mentarea proiectilelor„Solange”, la St. Cyr...

6 mai 1935, Bucureşti...Aşa a murit bietul Ge-orge! Fireşte, am suferit.Au suferit alături demine şi copiii şi cei treicâini de vânătoare, sta-tornica lui pasiune. Amfost legată de el. Fii înţe-lept! Dragostea ce ţi-oport este curată şi neştir-bită. Dar, vezi, depărta-rea... Uneori, nici nu-mipot aminti cum arăţi.Mama regretă acum: săfi mers cu tine, îmispune, să fi fost alăturide tine, în toate încercă-rile. Ce complicată, deneînţeles este viaţa!... Nute sfătuiesc să accepţiproba de încercare a ga-zelor asfixiante. Nupoate fi angajat pentruasta un om oarecare, unşomer? Scrie-mi de-grabă. Solange.

2 octombrie 1935.Numai o lună de zile derăgaz, te implor! Măgândesc cu gingăşie latine. Urmează să experi-mentez la Hamburg ac-celeratorul cu eter.Lucrarea îmi dă bătaiede cap. în orele mele dereverie am gândit la con-strucţia unei grenademinunate, minunate. Ne

vom revedea curând, euglorios, tu fericită.

26 mai 1939. Cine arfi crezut că vor mai trecepatru ani de la revedereanoastră, la Bucureşti!Cât am putut vorbi a -tunci?! De câte ori ai ve -nit la noi, copiii te-au a -surzit cu nebuniile lor,încât n-am putut schim-ba măcar câteva cuvintedespre fericirea noastră.A dispărut vânătaia pecare dracul de Licurg ţi-a făcut-o cu pistolul lui?Sper că în curând vei re-veni acasă, pentru tot-deauna... Câte lucruriadmirabile ne vom po-vesti atunci! Solange.

30 mai 1939 (Paravion). Acelor zile feri-cite le vom adăuga altele,vom fi alături, minuneamea. Lucrări urgente măreţin momentan la Paris.Imaginez acum aparatede război din metaleuşoare, superdure. Pa-tentul rachetei-ferăstrău,furat de nemţi! Dă-miveşti despre copii. Luca.

8 iunie 1939... Se vor-beşte de război. Ne gân-dim cu grijă la tine.Părerea mea (ai să zici căsunt plicticoasă) este săte înapoiezi în ţară, să nute prindă evenimente ne-aşteptate acolo. La Bucu-reşti vei fi mai adăpostit.M-a revoltat imperti-nenţa nemţilor de a pro-pune să te cumpere ca peo plantaţie oarecare. Sănu primeşti! Fii romândemn de Tache lonescu!Inteligenţa ta nu se cum-pără! Luca are iarăşi ne-plăceri pentru situaţiamilitară. Va urma

Dicţionar onomastic (25)


Ea mergeape picioarele eiEa mergea pe picioarele eiUnde o duceau picioarele eiCând mai repedeCând mai încetEa făcea ceva ce nu ştia că faceFiindcă ea nu mai aveaNiciun gândPentru că de rău de bineGândul ei era la mine

Te voi face fericităTe voi face fericităîi spuneam privind-oTe voi face fericităStrigam la ea privind-oTe voi face fericităFericităFericităŢipam la ea privind-oPână cândMi-am dat seama că toată scenaSe petrecea în gândPână când mi-am dat seamaCă nu mă auzeaPentru că nici ţipătul meu nu eraNici ea nu era

Şi atunci am ridicatpleoapeleŞi atunci s-au pornit apeleFiecare în albia eiŞi atunci am încărcatArcaŞi m-am apucatDe învăţat

Toate graiurile de pe pământŞi atunci am înţelesCă tot eu suntCă tot un cuvântAlcătuit din suneteŞi atunci am coborât pleoapelePeste fulgerePeste tunete

Trece moartea pe stradăTrece moartea pe stradăRupând petaleMă iubeşteNu mă iubeşteMă iubeşteNu mă iubeşteCu flori multe în poaleTrece moartea pe stradăFără să ne scoaleMă iubeşteNu mă iubeşteMă iubeşteNu mă iubeşteŞi după ce rupeO ultimă petalăSe iscăleşte

Hai să fugim împreunăHai să fugim împreunăÎmi zice ŞoaraCât ţine searaCât ţine ţaraSă fugim împreunăPe lunăCă ne vom împăca apoiCu iubirea din noiCu părinţiiCu veciniiCu sfinţiiNe vom împăcaCu păcatul acestaDacă păcatul acestaSe va întâmplaCât ţine seara

Cât ţine vara

Era atât de frumoasăEra atât de frumoasăCă nu mai încăpea în casăDe frumoasăEra atât de frumoasăCă nu mai avea loc la masăDe frumoasăEra atât de frumoasăCă nu mai putea sta acasăDe frumoasăCa din lacrimă scoasăCa din lacrimă scoasăCa prin urechile acului trasăEra atât de frumoasăCă nici acul n-o lăsa să coasăCând vrea să coasă

Într-o lume nebunăÎntr-o lume nebunăNimic nu-i a bunăPăsările cerului dormNimeni nu le vedeNimeni nu le credeSomnul e un sentiment enormCel care nu doarmeAre alte armeCărora le este stăpânEu care vreau paceAltceva nu-mi placeCaut la iubita mea în sân

Într-o lume nebunăÎn surdină răsunăAtunci când e lunăAlt ecouŞi pe lângă tarafuriŞi pe sub cearceafuriNiciun erou

Poeme dinvolumul bilingv

AMIRCALde Grigore Grigore


Sergiu Gabureac

I. NAPOLI Nu mi s-a mai întâm-

plat să aterizez în mijlo-cul unui oraş. După 20de minute eram deja ca-zaţi la Hotelul San Gior-gio. Ne-a găzduit cugenerozitate, inclusiv in-ternet wireless 24 din24. Numai că timpulpresa şi nu am prea ape-lat la virtual.

Ora 19. Părăsim hote-lul. La recepţie, suntemsfătuiţi, cu o teamă nedi-simulată, să nu maiieşim prin oraş la oraasta. La fel păţim şi pestradă. Când întrebamde o direcţie anume, toţise uitau la ceas. De parcăpericolul venea la orăfixă. Vă amintiţi ? ”Esteora unu / Omul negru n-a venit!”. Am hălăduit,însă, pe tot felul de stră-duţe şi nu mi s-a părutchiar atât de periculos.Poate eram bine adaptatla mediu. Poate pentrucă aveam bodyguard!Poate...

Iulie. Un soare cutoate suliţele în dotare îiurmărea pe pământeniîntr-un oraş care arată,pe ici, pe colo, prin păr-ţile esenţiale, ca-n fil-mele anilor 50.

Poţi circula uşor utili-

zând mijloacele de trans-port în comun, inclusivmetroul. Cele mai multecu air condition, dat lamaximum, ceea ce mă-reşte disconfortul la pă-răsirea lor. Mai puţincele cu care poţi face or-ganizat turul oraşului.Dar e păcat să ratezi mer-sul la pas pe străduţele cefac de neuitat oraşul!

Asfalt nu prea găseşti,materialul dăruit de Ve-zuviu, granit sau bazalt,fiind prelucrat şi intensfolosit la pavarea calda-râmului, trotuarelor ...Autoturismele, adică ma-şinuţele, apar şi dispar,după ce te lipeşti auto-mat de pereţii caselor. Deera să intru peste o AnnaMagnani, care tocmai îşisavura ţigara în balcona-şul de la … parter.

Am crezut că cel maimurdar oraş, din cele vă-zute până acum, este Is-tanbulul. Aş recomandabucureşteanului cârcotaşsă facă o talpă pe străzileurbei de la poalele Vezu-viului. Ferentariul parede vis. Al treilea oraş al

Italiei, Napoli, geme subasediul gunoaielor. Zonacu cea mai mare densi-tate a oraşului, mareparte a centrului istoric,arată ca un ghetou uriaş.O realitate cu mirosurigreu de uitat. Îi vedeampe Alberto Sordi pe dupăfiecare colţ. Sau pe cele-brul Toto, născut în car-tierul săracilor SanitàRione din Napoli, cu opoveste de viaţă incredi-bilă.

Partea comercială dinQuartieri Spagnoli esteaproape de standardeleeuropene. De la GalleriaUmberto I, un masivmonument de arhitec-tură (instantaneu mi s-adeschis fişierul cu Galle-ria Vittorio Emanuele IIdin Milano), o iei pe ViaVeneto. Se află vizavi deTeatrul Regal San Carlo,cel mai vechi teatru liricdin lume, de lângăPiazza del Plebiscito. Denu doreşti o iei pe ViaChiaia sau pe exclusi-vista Via dei Mille cupreţuri de te-apucă …mila de propriul buzu-nar. De clasă de mijloc.

Din România. Găseşti cam tot ce se

oferă prin lumea bună.Informaţie obţinută de labodyguard.

Nici un magazin defirmă nu i-a scapat,

ochiului ei profesionistde ardeleancă, până înpiaţa dominată de unDante ce răbda cu stoi-cism razele marelui gal-ben. Iar maestrul Bellini,fiecare cu piaţa lui, seuita îngrijorat la urmelegrele lăsate, de chefliii depeste noapte, la baza so-clului său. Graffitiştii, caşi gunoaiele, au reuşitsă-şi pună amprenta petot oraşul Doar cerul arămas liber.

Cum în plan e şi cele-brul Pompei, nu amadăstat la muzeul cu pri-cina şi nici prin cata-combe, nefiind mare fanal mumiilor şi stafiilor deorice fel.

Napoli este un oraşuşor de vizitat. Circa 400de biserici, din care 150 încentrul istoric, te alină curăcoarea şi liniştea inte-rioarelor sale. La tot pasuldai de zeci de palate, răs-pândite prin cele 10 sec-toare ale oraşului cu pesteun million de locuitori,încât te întrebi, dacă nuor fi, unele, ca supermar-keturile de pe litoralul

Cinci într-unul!(file de jurnal paranormal)


grecesc. Mici, mici!Numai pe strada care

taie practic centrul ora-şului vechi în două,Spaccanapoli, se află:Palazzo Filomarino, cucelebrul locatar Bene-detto Croce, Palazzo Ve-nezia, Palazzo Petrucci,Palazzo Pinelli, Palazzodel Panormita, Palazzodi Sangro, Palazzo diSangro di Casacalenda,Palazzo Marigliano ...

Adaug şi altele, caremerită atenţie: Palazzodel Panormita, cea maifrumoasă clădire renas-centistă din oraș. Pa-lazzo San Giacomo dinPiaţa Municipio. Sau Pa-lazzo Doria d’Angri. Ei,aici, e aici ! De la balco-nul clădirii Giuseppe Ga-

ribaldi a declarat unireaRegatului celor două Si-cilii. Era 7 septembrie1860. Palazzo Pignatelli- dăruit împreună cu co-lecţiile de mobilă şi por-ţelanuri statului italian.Palazzo Arcivescovile,reşedinţa arhiepicopilornapolitani. Palazzo Fir-rao (sec. al XVI-lea în stilrenascentist, apoi baro-cizat) cu o faţadă plinăde statuile regilor napo-litani. Nu în cele dinurmă, Palazzo Capodi-monte, reşedinţa de varăa regilor Regatului Na-

poli, situat pe dealul cuacelaşi nume. Aici găsimGaleria Naţională dinNapoli (cu ceva picturiale lui Tiziano, Caravag-gio … cam subţire), pre-cum şi alt muzeu deporţelanuri.

Închei trecerea în re-vistă cu Palatul Regal,din Piazza Plebiscito,

construit la începutul se-colului al XVIII-lea. Unamestec bizar de stiluri.În aripa de est se află Bi-blioteca Naţională Vitto-rio Emanuele III, a treiadin Italia, cu numaipuţin de un million şi ju-mătate de volume, prin-tre care şi cele 1800 depapirusuri recuperate dela Herculaneum. FratelePompeiului. Faţada ves-tică, cea dinspre dinsprePiaţa Plebiscitului (pen-tru unirea de la 1860),este decorată cu statuilemarilor regi ai Regatului

Napoli, ce privesc la gru-purile ecvestre cu Carolal III-lea de Bourbon(fondator al dinastiei deBourbon) şi fiul său Fer-dinand IV în şei. Păzescintrarea în Bazilica SanFrancesco di Paola, ceaduce, uşor, cu Pantheo-nul din Roma. Caii suntrealizaţi personal de An-

tonio Canova, reprezen-tant al neoclasicismuluieuropean. Aş vrea săajung odată şi la SanktPetersuburg să-i admirvarianta pentru cele treigraţii: Aglaia, Euphro-syne şi Thalia.

Pătrundem în Piazzadel Gesu Nuovo. BisericaGesu Nuovo, cu o faţadănonconvenţională, areun interior baroc impre-sionant. În aceeaşi piaţăse află Basilica SantaChiara, cea mai mareclădire gotică din oraş,care adăposteşte mor-mintele a 12 regi şi re-gine ale regatelor Napoli

şi Sicilia. O piaţă supra-vegheată permanent dearmată. Am avut o starede nelinişte. La Duomodi Napoli se păstreazăsângele lui San Gennaro,patronul oraşului. O altăbiserică impunătoare aoraşului, Madre di BuonConsiglio, aduce cu ceade la Vatican, pe care

urma să o revăd înzilele următoare.

Castelul Nuovo,ridicat la 1275, re-făcut-extins pe la

1599 şi pus în valoare tu-ristică din 1982, dominăgolful şi zona din carevom lua barca spreCapri.

Uitam să vă spun căpe la 1030, ducele Sergiual IV îi chemă pe nor-manzi să apere zona deameninţarea bizantină,salvând astfel Napoli(Noua cetate), fosta colo-nie grecească, preluatăde romani, devenităducat bizantin, ulteriorindependent şi, apoi, ca-pitală a regatului napoli-tan până la creareaItaliei Mari. (va urma)

Toate bune!


George Roca

Este compus dintr-osală având o suprafaţăplană (atribuită credin-cioşilor în timpul slujbei)şi o parte mai ridicatănumită soliu. Pe lângăpereţi sunt situate stra-nele, unde stau cântăre-ţii în timpul slujbei.Amvonul (mica tribunădestinată preoţilor întimpul predicii) fiind ocaracteristică a catolicis-mului, a apărut la biseri-cile moldoveneşti, multmai târziu decât la celedin Transilvania.

Foarte frecvent, în pe-rimetrul dintre naos şipronaos se poate intâlnio mică încăpere boltitănumita gropniţă (cameramormintelor) în careeste situat mormântulctitorului şi a familieiacestuia. Cel mai impor-tant monument funerarmoldovenesc de stil gotic(înscris pe lista patrimo-niului internaţional) estecel al pârcălabului LucaArbore, din biserica „Tă-ierea capului SfântuluiIoan Botezătorul” dincomuna Arbore, judeţulSuceava. Desigur, mor-mântul domnitoruluiŞtefan cel Mare, aflat laPutna este apreciat laaceeaşi valoare. Ambelemorminte se aseamănă,

fiind aşezate sub un ar-cosoliu (o nişă arcată a -dân cită în grosimeazidului). Prima gropniţăeste atestată în 1466, labiserica mânăstirii Put -na. Deseori, în zidul a -diacent sarcofagului vomobserva o scara în spiralăcare urca la başcă (tai-niţă), o încăpere secretă,de mici dimensiuni, des-tinată păstrării unor va-lori sau folosită carefugiu în caz de asediu.

Altarul este orientatspre răsărit, facând parteopusă cu pronaosul. Estepartea cea mai sacră abisericii, locul în carepreotul săvârşeşte peSfânta Masă, mistereleLiturghiei şi în primulrând Sfânta Taină a Eu-haristiei. La început, ab-

sida principală (spaţiulaltarului), a fost despăr-ţită de naos printr-o ba-lustradă scundă numităcancel (cancellum), pre-luată de la bazilicile an-tice, care apoi a fostinlocuită cu tâmpla(templon), o despărţitirăfacută din stâlpi sau co-loane, între care se pu-neau draperii. Acest felde despărţire a fost folo-sit în bisericile moldove-neşti până prin secolul alXV-lea, când a fost înlo-cuită cu iconostasul,apărut ca o manifestareestetică a despărţiturii şipreluat datorită influen-ţelor bisericii ruse.Acesta este reprezentatsub forma unui peretedin lemn sculptat, pecare sunt dispuse după

un anumit canon, icoa-nele. Iconostasul estestrăbătut de trei uşi, unamai mare pe mijoc, nu-mită „uşa împărătescă”,bogat ornamentată, des-tinată în exclusivitatepreoţilor, şi două uşi la-terale, „uşile îngereşti”,mai înguste, pentru dia-coni.

Frumuseţea şi unici-tatea elementelor arhi-tectonice ale bisericilormoldoveneşti construiteîn perioada de domnie alui Ştefan cel Mare, îm-preună cu picturile mu-rale, cu icoanele, cubogatele decoraţiuni, cuodoarele pe care le pose-dau, au dat acestor lăca-şuri de cult o valoaredeosebită, inestimabilă,devenind mândria popo-rului român şi o parteimportantă a bogăţieipatrimoniale şi spiri-tuale a acestuia.

Este demn de menţio-nat faptul că multe din-tre bisericile şimânăstirile construite înacele vremuri, precumBistriţa, Dobrovăţ,Neamţ, Putna, Voroneţşi altele s-au păstrat înbună condiţie până în zi-lele noastre, spre bucuriaşi folosinţa urmaşilor.Marea majoritate a aces-tora au devenind locurisfinte de închinăciune şide pelerinaj ale creştini-lor ortodocşi autohtonişi bineînţeles importanteobiective turistice.

3.3. Construcţiilerezidenţiale

În perioada dezvoltă-rii arhitecturii ştefa-niene, alături deconstrucţiile deapărare şi cele re-ligioase, un rol im-

Epoca ştefaniană (3)

4


portant l-au avut construc-ţiile rezidenţiale. Acestea secompuneau din curţi şi pa-

late domneşti, reşedinţe nobiliare(atât cele aflate în cetăţile-oraşecât şi cele situate în mediul ruralunde aceştia deţineau moşii), casedomneşti şi egumeneşti construiteîn cadrul imprejmuirilor mânăsti-reşti, conace şi clădiri din perime-trul urban aparţinândpatriciatului orăşenesc, conducă-torilor militari şi oştenilor defrunte, dregătorilor şi meseriaşi-lor.

Se ştie, deasemenea, că înepoca ştefaniană în interiorul ţăriiau fost refăcute şi modernizate ve-chile curţi fortificate de la Bacău,Cotnari, Hârlău, Iaşi, PiatraNeamţ, Roman, Suceava, precumşi feudele domnitorului din Tran-silvania, Cetatea de Baltă (judeţulAlba) şi Ciceu (judeţul Bistriţa-Năsăud), primite în dar de laMatei Corvin.

Zonele care cuprindeau sateledispuse în împrejurimile unei ce-tăţi se numeau ocoale[9]. Pe teri-toriul dintre Nistru şi Carpaţi,Ştefan cel Mare a pus bazele uneireţele intinse de ocoale. Satele sesupuneau regulilor de organizaredictate de cetatea de care aparţi-neau. Acest fapt a influenţat înmod pozitiv organizarea adminis-trativă, sistematizarea şi arhitec-tura mediului rural, un exemplufiind beneficiile pe care le aveausatele prin cunoştinţele obţinutedela cetăţile, mânăstirile şi con-acele boiereşti din perimetrul că-rora făceau parte.

Cercetările arheologice referi-toare la construcţiile rezidenţialedin această perioadă, atestă faptulcă majoritatea acestora nu au dăi-nuit peste ani, unele fiind afectatede calamităţile vremii sau distrusede invadatori, iar altele recon-struite, relocate sau modernizateparţial sau total.

Cronicile vremii păstrează pu-ţine informaţii referitoare laaceste tipuri de construcţii, dato-rită cărui fapt nu ne putem face o

imagine întrutotul a felului cumarătau. Există totuşi câteva măr-turii, precum, vestitele case dom-neşti ale lui Ştefan, de lângăbiserica „Sfântul Gheorghe” dinHârlău, ruinele curţii feudale de laReuşeni sau faimoasa cramă adomnitorului, de la Cotnari (locunde acesta trăgea din când încând să închine un pahar de vin încinstea victoriilor de pe câmpul deluptă).

Pentru a ne face o imagine asu-pra arhitecturii construcţiilor re-zidenţiale, încercând să aplicăm ometodă com para- tivă, ne vom daseama că acestea urmau princi-piile de construcţie a marilor ce-tăţi şi mînăstiri, având acelaşicaracter defensiv, fiind dotate caşi acestea, cu porţi solide şi cu zi-duri groase, specifice acelor tim-puri istorice.

4. CONCLUZIIŞtefan cel Mare a impresionat

nu numai oamenii din perioadadomniei sale, ci şi pe cei care i-auurmat până în zilele noastre. Cro-nicarul polonez Dlugosz îl elogiaprin cuvintele: „O, bărbat demnde admirat, întru nimic mai pre-jos ducilor eroici pe care îi admi-răm, care cel dintâi dintreprincipii lumii a repurtat în zilelenoastre o victorie atât de strălu-cită impotriva turcilor. După pă-rerea mea, el este cel mai vrednicsă i se încredinţeze conducerea şistăpânirea lumii şi mai ales func-ţia de comandant şi conducătorcontra turcilor, cu sfatulcomun,înţelegerea şi hotărâreacreştinilor, pe când ceilalţi regi şiprincipi creştini trândăvesc înlene, în desfătări şi lupte ci-vile”[10]. Analizând dezvoltareaarhitecturii în epoca ştefaniană,ne dăm seama că în această pe-rioadă au fost folosite, pe lângăforme stilistice autohtone, şi ideinovatoare importate din arhitec-tura baltică, rusească, bizantină şioccidentală. Aceşti factori, avândîn compoziţie tradiţie, influenţe şiinovaţie, au dus la crearea unui

stil propriu moldovenesc, faptcare a reprezentat un moment derăscruce în consolidarea fenome-nului arhitectural românesc. Deaceea, multi cercetători de presti-giu, din ţară şi din străinătate, auun interes deosebit în studiereaacestor monumente, exprimându-şi admiraţia faţă de cel care le-aconstruit. După părerea mea, Şte-fan cel Mare a fost, cel mai prodi-gios ctitor din istoria poporuluipoporului român. Cu sprijinul şicheltuiala faimosului domnitor s-au materializat forme artisticemajore, precum pictura, sculpturamonu - mentală şi bineânţeles ar-hitectura, care împreună cu con-solidarea relaţiilor diplomatice cualte state şi cu succesul în războa-iele duse pentru păstrarea inde-pendeţei naţionale, i-au creatacestuia o aureolă de sfânt, o bunăfaimă, recunoscută însăşi duşma-nilor săi, cărora le-a câştigat nunumai teama, ci şi respectul şi ad-miraţia, înscriind astfel, una din-tre cele mai strălucite perioade deglorie din istoria ţării noastre.

4

10 nr. 57 n august 2012

Mihai SamsonPetrescu

În prima categorie,cea a vizionarilor, îiputem regăsi pe cei ai-doma marilor generalidin vechime ce se sacrifi-cau pentru izbânda oşti-rii lor înaintea luptelorcruciale pentru existenţapoporului şi care rosteauceea ce ulterior s-anumit poezie: cuvinte cuo mare încărcătură voli-tivă, emoţională, spiri-tuală- cuvintele fiinţei-ce conduceau apoi oşti-rea la victorie. Sunt întreaceştia, în paginile des-pre „Poeţi şi Poezie”,Mihai Ursachi, NicolaePrelipceanu, Cezar Bal-tag dar şi târgovişteanulEmil Stănescu iar caautor dramatic, AdrianManiu, analizat în celă-lalt volum, „Frestre spretrecut”. Că nu există şi opoetă aici, să nu ne mire,pentru că locul lor esteîntr-un mod cât se poatede firesc în categoria ar-tiştilor.

Din analiza cărţiloracestor autori se distingeîn filigran, aşa cum ammai spus, ideea creato-rului constructor.

Astfel, pentru MihaiUrsachi: „Ideea funda-mentală […]este o rein-terpretare a mitului

Meşterului Manole. Ar-tistul (în text comando-rul) trebuie să fiesacrificat. Jertfa sa va fiînsă hotărâtă de alţii, iarcel ales se resemnează.El înţelege că pentruatingerea punctului celmai de sus al perfecţiunii[…] va trebui să se pro-ducă o distrugere a echi-librului prestabilit […].Jertfit prin voia altora,artistul îşi făureşte sin-gur monumentul, o pro-iecţie unică prin îm-binarea elementelor demaximă puritate: cerul şiapa.” (p. 12).

Întru aceeaşi ideecostructivistă (cu bucu-rie legitimă, am consta-tat) este încadrat şipoemul Liberus - Centu-rionul al subsemnatului(p. 157) despre care sespune că: „ Emil Stă-nescu... descoperă unamplu discurs desprePoet şi Poezie, mizândpe livresc, pe trăirea prinşi întru arta superioară aspunerii cuvântului.Aflat pe drumul său, „înmijlocul zilei”, neatent la„licăririle lumii mate-riale”, poetul botezat Li-berus îşi face o apariţiespectaculoasă, într-unalai multicolor, intensdecorat cu elemente vi-taliste, „binecuvântândziua scăldată-n noua lu-mină”. Personajul înaură mitologizantă este„rege al limbajului”, do-minând „cuvintele tre-zite la o nouă viaţă/ întrucreşterea cugetului/ şi

inimii”. „Poporul de cu-vinte” aparţine Limbiiromâne, „construcţia sa”cu „originea-i învăluităîn taine”. Oficiind la„serbările Cuvintelor”,„la porţile oraşului By-blios,/ pe câmpia esenţe-lor/ libertăţii”, convinscă în inima sa „troneazăinima poetică” are iluzia„mulţimii/ ce mi se ală-tură /sub zodii faste…”.„Suntem cu toţii-ai lumi-nii” este lait-motivul discursului său rostit în ca -denţe grave, solemne,într-o manieră amintindretorica romantică. În-crederea în investituraluată prin propria-ivoinţă nu are limite:„sub domnia mea se ri-dică din josnicie/ limba-jul cotidian decăzut”.Locul său se află în „tur-nul de aur,/ sclipitor şităcut/ al bibliotecii,/centrul iradiant al ener-giei şi/ sipetul de aur altimpului.”

Viziunea ostentativdon-quijotescă la fel cuacea unică şi impalpabilăîmpărăţie, fără de gra-niţe, împărăţie care îiaparţine.

De la Mihai Ursachin-am mai întâlnit ase-menea obsesivă încre-dere în forţa Poetului[…]”. Semnalăm faptulcă autorul analizat aicieste cel ce a debutat cuun volum ce purta (poatedeloc întâmplător), nu-mele: Manole spre Ida şialte poeme, Editura Bi-bliotheca, Târgovişte,

2001.Subsumată aceleiaşi

preocupări pentru moti-vul creaţiei şi a sacrificii-lor cerute de împlinireaacesteia, să amintim aicişi articolul d-lui LiviuGrăsoiu din volumul„Ferestre spre trecut” in-titulat: „Teatrul luiAdrian Maniu” în careeste analizată drama întrei acte „Meşterul-punct de plecare, acelaşimit al lui Manole”.

„Zbaterea i se con-sumă subordonată sin-gurei lui meniri: aceeade a clădi, „căci numaiastfel moartea devinenemurire”. Aşa se întâl-nesc indirect, confrun-tându-se şi unindu-segândurile înceţoşate alefăptuitorilor „din altălume” cu cele ale omuluisupus altor credinţe şicărora le-a „dat preamult”. Pedeapsa Meşte-rului este superb poetică.Căutând o săvârşire şimai mare, el rămânezidit în ceruri, lăsând oa-menilor un singur răs-puns: „ce nu înţelegem -nu poate fi osândit” (p.141).

Cea de-a doua catego-rie, cea a poeţilor artişti,este reprezentată cu suc-ces de literaturaapei, a izvoarelor,

4

Poeţi, poezieşi critici (3)

Liviu Grăsoiu


a nimfelor dinjurul acestora. Laorigine, această

ramură a poeziei s-a dez-voltat din cântecele şi ri-turile feminităţii, alepădurilor, lunii şi apelor.Regretata poetă VictoriaAna Tăuşan, recent ple-cată dintre noi, susţinecu glas puternic şi gravîn măreţia sa de „om înexacta măsură de om”„un foşnet prin cuvinte,ca printr-un rămuriş me-tafizic”.

Surprinzătoare, halu-cinante dar de o mareprofunzime, versurile: „„Simt mulţumirea ta ,cînd izbutesc asupra oş-timii cuvintelor” sau,„vai de casa fără stră-moşi,/ şi vai de candelacare arde fără credinţă”,„Iar mai departe, în stăriabisale, se încumetănumai Metafora, ea, si-bila Poetului”.

„Cu Poemul bizantinVictoria Ana Tăuşan îşiconsolidează locul origi-nal pe care îl deţine înpoezia noastră”. (p.38-39).

Alături de autoareanu mai puţin semnifica-tivului „Poem crepuscu-lar”, d-l Liviu Grăsoiu neaduce în atenţie univer-surile poetice ale unorpoetese cu arte poeticebine închegate, circum-scrise, cum spuneam,celei de-a doua aripi apoeziei în diversitatea sa.Numele Doinei Uricaru,Lilianei Ursu, MonicăiPillat sau cele ale Con-stanţei Buzea ori ale Ioa-nei Diaconescu, AureiMuşat sau Claudiei Voi-culescu nu pot fi ocolitecând se doreşte o conso-lidare a viziunii sigureasupra poeziei artistice

din literatura română aultimilor decenii.

Am găsit cu bucurieprofundă în „Poeţi şiPoezie” faptul că în lite-ratura română , vechiledirecţii majore ale arteipoetice sunt încă vii, as-tăzi, iar criticii de poezieredutabili sunt alături decreatorii adevăratei lite-raturi infirmând beneficregretele elegant şi cutâlc presărate în a sa artăpoetică de însuşi J.L.Borges, geniul speculativmajor al literaturii Ame-ricii latine, cel pentrucare, prin studiu empaticbiblioteca lumii nu maiavea secrete.

Amintindu-ne câtevapasaje din splendida saArtă poetică să consem-năm doar faptul că ex-tinzând, maestrul re a şe-za poezia pe vechile eicadre existenţiale: „ Şitotuşi, parcă este - cumsă zic? - păcat că sensulcuvântului „poet” a ajunssă fie rupt în două. Spunasta pentru că în zilelenoastre, când vorbimdespre un poet, avem înminte numai un rostitorde note lirice, de ciripi-turi […]. Pe când anticii,când vorbeau despre unpoet- despre un creator– aveau în minte nunumai rostitorul unorasemenea note de înaltlirism, ci şi pe cel carespunea o poveste. O po-veste în care se regăseautoate vocile omenirii –nu numai cele lirice, me-ditative sau melancolice,ci şi vocile curajului şiale speranţei.” [p.42](s.n.) (Jorge Luis Bor-ges-Arta poetică – Ed.Curtea Veche, Buc.,2002).

Desprindem astfel

ideea de bază în optica d-lui Liviu Grăsoiu, susţi-nută prin timp şi spaţiu,potrivit căreia funcţiapoetului este aceea de atransforma misiunea şidatoria socială a sa îndestin individual asumatindiferent de consecinţe, aidoma Meşterului con-structor (a.s.v. şi MarcelDetiene, Stăpânitorii deadevăr în Grecia arhaică,Ed. Syimposion, Buc.1996).

Ei bine, prin exem-plele date, prin fermaconstatare a existenţeiunor poeţi de remarca-bilă substanţă atât înaripa vizionară cât şi încea artistică a structuriidiscrete a volumuluiPoeţi şi Poezie, obser-văm echilibrul înalt sta-bilit de autor întreacestea dar nu putem ig-nora faptul că există oînclinaţie naturală cătreelementul vitalist, con-structiv, în opoziţiefremă cu tentaţiile spe-culativ-esteticizante aledeconstructiviştilor cedomină numeric înlumea literară româ-nească actuală.

Autoiluzionarea aces-tora potrivit ideii că în li-teratură se vor găsi căinoi ale lirismului prinabandonarea „ferestre-lor spre trecut” estefalsă. Privirea dispreţui-toare asupra câştigurilorgeneraţiilor anterioare adus la îndepărtarea derădăcinile primordialeale Poeziei de care amin-tea Borges. Rezultatelezbaterilor sterile ale gru-purilor de interese dinjurul unor reviste lite-rare din Capitală, în toţiaceşti ani de după 1989ni se par şi nouă, alături

de Criticul căruia i-amdedicat aceste pagini,concludente.

De dincolo şi de de-asupra zarvei literareposdecembriste, dl.Liviu Grăsoiu aduce li-niştita colecţie de pietrepreţioase a cărţilor unorscriitori de autentică vo-caţie. Luminează princreaţiile lor viitoarea Li-teratură română. Aşacrede Criticul, şi noi ală-turi de el.

Faptul că dl. LiviuGrăsoiu nu este indife-rent la ceea ce se întâm-plă actualmente înliteratura română rezidădin Argument (p.5), fărăechivoc: „ Am fost atentmai ales la evoluţia şisubstanţa estetică aunor autori ignoraţi penedrept, deoarece cu-nosc foarte bine căileprin care se producea as-censiunea în ierarhiile li-teraturii în ultimii 60 deani. De aceea m-au inte-resat mai puţin cei pro-pulsaţi de propagandacomunistă, chiar deapartenenţa la (să folo-sesc un termen blând)grupări literare consoli-date abil în jurul reviste-lor importante dinCapitală şi din câteva (2-3) centre culturale dinţară” pentru că „ în afaraunor poeţi mult comen-taţi şi mereu aplaudaţi şipremiaţi, există încăalţii, a căror operă poe-tică nu se cuvine a fi tre-cută sub tăcere, meritelelor fiind la nivelul clasi-cilor în viaţă”.

Va urma

4

12 nr. 57 n august 2012

Mihai BatogBujeniţă

Iar cei impresionaţide spectrala apariţiesunt: „Atunci păstoriisarbezi zăresc din depăr-tare”... Iată deci cumpoetul folosind forţa me-taforei subliniază folo-sindu-se de contextullegendei unul din con-flictele apărute în socie-tăţile umane odată cunoile diviziuni ale mun-cii. Aşa cum biblicul con-flict între Cain şi Abelpune în discuţie stareade încordare dintre po-pulaţiile de păstori şicele de agricultori, acumeste prezentă fascinaţia,dar şi groaza, pe care vâ-nătorul ancestral o exer-cită asupra populaţiilorde păstori. Figura saeste, într-un fel, tragică,marcată de un fel deblestem sanguinar,cumva nefirească într-untimp în care hrana poatefi procurată fără să ucizifiarele pădurii sau alecâmpiilor, o situaţie vă-zută ca fiind aşa cum ammai spus şi înfricoşă-toare dar şi plină de osumbră măreţie. Nu sepoate elimina discuţiaasupra activităţii omu-lui-vânător întrucât de-alungul întregii sale exis-tenţe societatea umană a

fost depozitara tuturoractivităţilor chiar dacăcea de bază era agricul-tura, păstoritul sau, multmai târziu, producţia in-dustrială. Constatăm că,în timp, a fi vânător esteun privilegiu, condiţio-nat însă de respectareaunor reguli foarte stricte.Precum ştim, în întregulEv Mediu, dar şi mai târ-ziu, dreptul de a vâna îlaveau, exclusiv nobilii,iar practicarea acestuigen de activitate de cătreţărani era pedepsită cumoartea. Chiar şi în con-temporaneitate vedemcum pentru a vâna îţitrebuie nu numai docu-mente care să-ţi atesteacest drept ci şi uneltescumpe, o anumită uni-formă şi, mai presus deorice, un comportamentbazat pe un cod deonto-logic. Nu lipsesc nici in-signele specifice, ogastronomie rafinată şilaborioasă, literatura de-dicată acestei pasiuni (demulte ori cu puterniceaccente dramatice!), în-tâlnirile de pregătire, saucomuniunile având un

foarte bine conturat ca-racter exclusivist: baluricu tematică, întrecerisportive (arc, tir, etc…).Cu alte cuvinte, un seg-ment social cu specificulsău bine delimitat, înso-ţit şi acum de un gen demistică admirativă, chiardacă, uneori, cu accentesatirice (poveştile vână-toreşti!). Putem spunedeci, că lucrurile nu s-auschimbat fundamental cidoar formal, adaptându-se nevoilor sociale.

3. Peşterile cu picturi,redescoperite în timpu-rile noastre au însă o ca-racteristică. Par uitate detimp şi de oameni, în aşamăsură, încât acum rea-duse în lumina cunoaş-terii, sunt consideratefalsuri, imposturi saucine ştie ce altceva şi abiadupă decenii de dezba-teri ştiinţa le găseşte unloc în cultura umanităţii,încercând să le stabi-lească şi rolul. Legendavânătorului Sânger nespune însă că el ştie des-pre peşteră, iar accesulîn ea nu-i ridică nici oproblemă. Spre deose-

bire de prezent când înpeştera Coliboiaia, spreexemplu, nu se poateajunge decât prin traver-sarea unui curs de apăsubteran, imposibil defăcut fără echipamenteadecvate. Numai că pe-reţii cavernei pictatepoartă urme de gheareale urşilor de peşteră, ospecie dispărută dinfauna arealului cu mii deani în urmă (aprox30.000). Prin urmare, sepoate concluziona că,probabil în perioada ma-rilor frământări tecto-nice datorate mareluidezgheţ petrecut camîntre 20.000 şi 10.000de ani în urmă intrărileîn peşteri s-au modificat,de fapt întreaga orogra-fie a locurilor a suferittransformări severe. Cutoate acestea amintirealor rămâne în tradiţiileculturale străvechi aleumanităţii şi se verificăacum prin datările cumijloace moderne. Coin-cid deci, atât datările, câtşi ipotezele istorice alevremurilor când omeni-rea trece de la stadiul devânător la cel de agricul-tor (păstor), rămânând afi de acord că şi vechi-mea acestei legende ar fi,logic vorbind, camaceeaşi.

Nu ştim desigur câtde bine delimitată înarealul considerat acumromânesc este legendalui Sânger, însă racorda-rea ei la mitologia creş-tină, demonstrează căaceastă legendă era cu-noscută înainte de eveni-mentele care au făcutposibilă răspândireacreştinismului pe conti-nentul Europa, iaraducerea în discu-

Fascinaţiaipotezelor (3)(posibilele adevăruri dinlegenda lui Grui-Sânger)

Imaginaţia este mai importantă decâtcunoaşterea, cunoaşterea este limitată,

imaginaţia înconjoară lumea.Albert Einstein

4

13nr. 57 n august 2012 13

ţie a blestemuluicu care arborele

numit sânger traver-sează mileniile, este edi-ficatoare pentruimpactul emoţional de-osebit de puternic alacestei creaţii culturale.

Privind însă astfel lu-crurile, prin prisma unoripoteze, chiar dacă ra-cordate logic, apare oproblemă! Istoriografiadidactică susţine exis-tenţa comunităţilor

umane în urmă cu maibine de 10.000 de ani,numai că acestea ne suntprezentate ca fiind înstadii incipiente de dez-voltare, axate exclusiv desupravieţuire, fără niciun fel de preocupări detip cultural. Deşi, dacăluăm în considerare ve-chimea de 2,2 milioanede ani a fragmentelor deschelet de Homo Habilisdescoperite la Bugiuleşti,dar şi unele reprezentări

antropomorfice maivechi de 500.000 de ani( Venus din BerechatRam, Israel sau Venusdin Tan-Tan, Maroc!) is-toria ar mai putea as-cunde unele surprize, nutocmai mici, referitoarela nivelul de dezvoltareal societăţii omeneşti in-clusiv la nivelul conti-nentului nostru.

Aşa cum am spus însătoate aceste sunt doaripoteze. Oricând discuta-

bile sau interpretabile

dar să nu uităm că, păs-

trând cu sfinţenie, pro-

porţiile, tot ipoteze au

fost şi acelea ale lui

Heinrich Schliemann,

un visător care a avut cu-

rajul să creadă că scrie-

rile lui Homer conţin

informaţii istorice. Iar

de atunci, istoria nu a

mai fost la fel!

4

Dean Rusk, secreta-rul de stat al lui JFK eraîn Franţa, în anii ‘60,când de Gaulle a decissă iasă din NATO. Apoi,de Gaulle a spus că vreaca toţi militarii SUA săpărăsească Franţa câtmai curând posibil.

Rusk a răspuns: „A -ceas ta se referă şi la ceiînmormântaţi aici?”

Puteai să auzicum cade un ac!

Conferinţa interna-ţională din Franta cuingineri, inclusiv fran-cezi şi americani.

Într-o pauză, un in-giner francez revine însală spunând: „Aţi auzitultima tâmpenie fă-cută de Bush? A trimisun portavion în Indo-nezia să ajute victimiletsunami-ului! Ce o fiavând de gând, să-ibombardeze?”

Un inginer de laBoeing s-a ridicat şi areplicat linistit:

„ P o r t a v i o a n e l enoastre au trei spitalela bord şi pot trata maimulte sute de pacienţi.Ele sunt cu energie nu-cleară şi pot alimenta

cu electricitate instala-ţiile de pe uscat, au treicantine cu o capacitatede a servi cel puţin3000 de consumatoricu trei mese pe zi. Potproduce mai multe miide galoane de apăproaspătă din apă demare pe zi şi au o ju-mătate de duzină deelicoptere ce trans-portă vic time de pepuntea de aterizare.Avem unsprezece ase-menea nave. Câte areFranta?”


Un amiral al RoyalNavy lua parte la o con-ferinţă navală ce cu-prindea şi amirali dinSUA, Marea Britanie,Canada, Australia şiFranţa. La un cocktailse afla într-un maregrup de ofiţeri din toate

aceste naţiuni. Toatalumea vorbea engle-zeşte, în timp ce îşi sor-beau bauturile, dar unamiral francez s-a planscă, în timp ce europeniiînvaţă numeroase limbistrăine, englezii vor-besc doar englezeşte. Aîntrebat: „De ce se în-tampla ca mereu tre-buie să vorbimenglezeşte în conferin-ţele astea, şi nu fran-ceza?”

Fără ezitare, amira-lul britanic a replicat:

„Poate că britanicii,canadienii, australieniişi americanii au făcutaşa încât să nu fiţi ne-voiţi să vorbiţi ger-mana!”


Robert Whiting, unmoşulică de 83 de anisoseşte la Paris cu avio-

nul. La vamă, pierdecâteva minute să-şicaute paşaportul, rătă-cit în geanta de voiaj.

„Aţi mai fost înFranţa, domnule?” i seadresează sarcasticfuncţionarul vamal. R.Whiting admite că amai fost.

„Atunci trebuia săştiţi că trebuie să aveţipaşaportul la înde-mână.”

Englezul replică:„Ultima oara când amfost aici n-a trebuit să-l arăt.”

„Imposibil. Dum-neavoastră, englezii,trebuie totdeauna săarătaţi paşapoartelecând intraţi în Franţa”.

Bătrânul englez îlprivi adânc în ochi pefrancez.

Apoi explică liniştit:Cand am ajuns la

ţărm, la Gold Beach, înziua D, în ‘44, pentru aajuta la eliberarea aces-tei ţări, n-am găsit ni-ciun francez căruia să-ipot arăta paşaportul.”


Propus de V.C.

Lecţia deengleză

14 nr. 57 n august 2012

Dorel Schor

Chiar dacă nu au in-sistat în mod deosebitasupra portretelor, mariipictorii români au dedi-cate multe din operelelor unui subiect deose-bit: evreii. Începând cuNicolae Grigorescu, con-tinuând cu Octav Băn-cilă, mai apoi cu IosifIser şi mulţi alţii, ei ausurprins în fizionomiaevreului sărac şi necăjitexpresia de suferinţă, denădejde, efortul de su-pravieţuire într-o lumeîn care poporul lui erahărţuit, persecutat, ne-dreptăţit.

„Evreul cu gaşca” allui Grigorescu, în ciudazâmbetului inteligent şia unei aparente dezin-volturi a personajului, neface să înţelegem cu uşu-rinţă că sistemul e co-rupt, şi nu evreul săraceste învinovăţit pentruaceasta, ci realităţile so-ciale existente. Băncilă aevocat viaţa umilă a mi-cilor meseriaşi, din ma-halalele sordide aleIaşului, în care jumătatedin populaţie era alcă-tuită din evrei. O simpa-tie de netăgăduit înso -ţeşte personajul care cuvederea slabită se stră-duieşte să pună aţa în ac.Cât poate câştiga omulacesta, te întrebi. Ca şi la

Grigorescu, în fiziono-mia personajului existăşi incordare, şi suferinţă,dar ele sunt învăluite încalda simpatie a pictori-lor.

Iser era evreu. Deaceea, personajul lui areşi o tentă religioasă. Nuneapărat ca să-şi facă cu-

noscută apartenenţa lacredinţă, ci ca să-i defi-nească statutul într-o so-cietate care îl vedeaastfel, altfel decât alţii,cu un soi de înţelegeresau nu. Evreul religios,ca un simbol al continui-tăţii şi a permanenţeiprimilor care au crezut

într-un singur Dumne-zeu...

Dar nu doar în pic-tura românească aparemotivul evreului. Operalui Chagall este inspiratăaproape în totalitate dinsteitelul evreiesc, tră-gându-si filonul plecândde la târgul ucraineandin tinereţea artistului şipână la peisajul parizian,la maturitate. O întreagăpleiadă de artişti ilus-trează tematica evre-iască, nume mari caSamuel Bak, NaftaliBezem, Marcel Iancu,Zeev Raban, Pascin, Mo-diliani, Kadar, Lilien,Pasternak şi atâţia alţiidând un certificat debună calitate.

Maeştrii şi evreiiPersonaje evreieşti în pictură


Adevărata literaturăînalţă punţi de legăturăîntre oameni deferiţi şi,provocîndu-ne stări dedesfătare, suferinţă sauuimire, ne uneşte, tre-cînd peste obstacolele ri-dicate de limba pe care ovorbim, de credinţă, deobiceiurile de zi cu zi saude prejudecăţile ce ne se-pară. Cînd marea balenîalbă îl tîrăşte pe Achab înstrăfundurile oceanului,cititorii trec prin aceiaşistare de suflet identică,fie că trăiesc în Tokyo, înLima sau în Tombuctu.Cînd Emma Bovary în-ghite arsenic, cînd AnnaKarenina se aruncă subroţile trenului, iar JulienSorel urcă pe eşfod, şicînd, în sudul lui Borges,amabilul doctor JuanDahlmann înfruntă cucuţitul un ucigaş saucînd ne dăm seama cătoţi locuitorii din Co-mala, satul lui Pedro Pa-ramo, sunt morţi,frisonul pe care îl simţimeste acelaşi pe care îlsimte cititorul ce-l adorăpe Buddha, pe Confu-cius, pe Iisus, pe Allahsau pur şi simplu esteagnostic, indiferent căpoartă haină şi cravată,djellaba, kimono saubombachas. Literaturacreează fraternitate îninteriorul diversităţiiumane şi înlătură zidu-rile ridicate între bărbaţişi femei, din ignoranţă,pe motive de ideologie,de credinţă, de limbăvorbită şi din prostie.

Toate epocile au avutparte de spaimele lor, anoastră fiind cea a fana-ticilor, a teroriştilor si-nucigaşi, o specie umanăveche, ferm convinsă căucigînd, i se deschid por-

ţile Raiului, că prin sîn-gele vărsat, al celor nevi-novaţi, sunt spălate toateumilinţele colective, căsunt îndreptate toate ne-dreptăţile, că se va im-pune domnia adevăruluiîn lupta cu falsa credinţă.În fiecare zi,în diferitecolţuri ale lumii, cei ce secred deţinătorii adevăru-lui absolut lasă în urmalor nenumărate victime.S-a crezut că prăbuşireaimperiilor totalitare vaimpune coexistenţa,pacea, pluralismul, drep-turile omului, iar lumeava întoarce definitivespatele holocausturilor,genocidului, invaziilor,războaielor de extermi-nare. Dar nimic din toateacestea nu a avut loc.Vedem proliferînd noiforme de barbarie, aţî-ţate de fanatism şi, înacelaşi timp cu prolifera-rea armelor de distru-gere în masă, avemdovada că orice grupuleţde răzbunători nebunisunt în stare să pro-voace, într-o zi, un cata-clism nuclear. Trebuie săle stăm în cale, să-i în-fruntăm, să-i înfrîngem.Nu sunt numeroşi, chiardacă zgomotul provocatde crimele lor se aude întoate colţurile lumii,fiind cuprinşi de oroareaprovocată de acest coş-mar. Nu trebuie să nelăsăm intimidaţi de către

cei ce vor să ne răpeascălibertatea pe care am că-pătat-o de-a lungului şieroicului proces de civi-lizare. Trebuie să apă-răm democraţia liberalăcare, cu toate neajunsu-rile ei, încă înseamnă ga-rantarea pluralismuluipolitic, a coexistenţei, atoleranţei, a drepturiloromului, al respectăriicriticii, legalităţii, alege-rilor libere, alternanţei laputere, a tot ceea ce ne-ascos din modul de viaţăsălbatică şi ne-a apropiattot mai mult de viaţa fru-moasă şi perfect simu-lată de literatură,literatură pe care nu omerităm decît inven-tînd-o, scriind-o şi ci-tind-o. Fără literatură nuam fi ieşit niciodată dinbarbarie. Înfruntînd pefanaticii ucigaşi, noi neapărăm dreptul de a visaşi de a face din viselenoastre o realitate.

În tinereţe, ca majori-tatea scriitorilor din ge-neraţia mea, am fostmarxist şi am crezut căsocialismul va fi reme-diul ce va elimina ex-ploatarea şi nedreptateasocială ce copleşea ţaramea, America Latină şirestul lumii a treia.Adept al etatismului şi alcolectivismului, trecereala democratul şi libera-lul, care sunt acum, afost lungă, dificilă, reali-

zîndu-se lent, în timp ceeram contemporan cualinierea la Revoluţia cu-baneză, atît de entuzias-mantă la început, cumodelul autoritar şi ver-tical al Uniunii Sovietice,cu mărturiile disidenţi-lor ce reuşeau să evadezedin Gulag, cu invadareaCehoslovaciei de cătreţările Pactului de Varşo-via, cu gînditori ca Ray-mond Aron,Jean-Francois Revel,Isaiah Berlin şi Karl Pop-per, cărora le datorezreevaluarea culturii de-mocratice şi a societăţi-lor deschise. Aceştimaeştri ai gîndirii au fostpentru mine un exemplude luciditate şi de în-drăzneală într-o pe-rioadă cînd inteligenţiaOccidentului părea, dinfrivolitate sau oportu-nism, să fi succombat înfaţa farmecului socialis-mului sovietic sau, şi mairău, în faţa sabbatuluisanguinar al revoluţieiculturale chineze.

Traducere: Mircea Cotârţă([email protected])

Ziarele sunt autorizate săpublice acest text în oricelimbă, numai după data de 7decembrie 2010, ora 17.30,ora oraşului Stokholm.

Fundaţia Nobel 2010

Mario Varga Llosa

Elogiul lecturiişi al ficţiunii (3)

16 nr. 57 n august 2012

Dan Gîju - Femeia ca

obiect de studiu -

Ed. Bibliotheca,

Târgovişte, 2011Dan Gîju sugerează

ideea cum ca - viaţa erotică- a unui bărbat sau a uneifemei se lasă anticipată detrăirea primei experienţede acest gen. Sub incidenţaacestui raţionament intră şivolumul de proză desprecare facem vorbire. Autorulsuplinit aici de naratorulGato s-a oprit asupra unordestine exemplare, cu pre-textul a le prefigura expe-rienţa erotică. Viaţa şiamorurile lor secrete saunu, pretind a fi - unele şisunt - cu adevărat memoriicare vin în întâmpinareaunei alte intenţii a prozato-rului: de a oferi o mitologiea comportamentului erotic.Cum s-a ajuns, însă, la ceeace cred eu că nu mai estevorba de calităţi dobândite,ci de însuşiri înnăscute alecăror motivaţii sunt în sub-sidiar obscure, pierzându-se în codul genetic. Să nepoată oare lămuri o suc-cintă incursiune în -Femeiaca obiect de studiu - pro-pusă de Dan Gîju? Se poatedin motiv ce prozatoruladuce în proza erotică, pro-priul său univers sensibil,personajele feminine deve-nind o coagulare, cât şi celece transcend temporalita-tea pentru că între viaţă şimoarte se aştern temeiurile

unui spirit ce se domină pesine, raportându-se la pro-priul univers analitic.

Marta Miclescu - Visele

Anisiei - Ed. Nouă,

Bucureşti, 2011Apetitul pentru moder-

nitate şi uneori pentru sen-zaţional s-a convertit înpretext întru descifrareamotivelor şi pentru releva-rea resorturilor intime careimpun o soluţie morală apersonajelor din cele 45 decapitole. Pentru că, MartaMiclescu ne arată o reali-tate nevăzută dintr-o în-tâmplare, realitate smulsădin context pe care o faceverosimilă. Sigur, este căputerea de penetrare în -realitatea - fluxului epic re-zidă deseori în surprin -zătoare conotaţii, în inso-lite semnificaţii şi relaţiuni.Astfel, autoarea e stăpânăpe meşteşugul nară - rii, pedialog şi pe introspecţie,distilând analitic mesajul şiasumându-şi-l cu bună şti-inţă ca într-un - joc - per-fect, tăindu-şi o „cale” înexistenţa dintre ireal şireal; bunăoară, în carneasensului doldora de artificiiepice. Mai spun că MartaMiclescu se cunoaşte în-deajuns, ori într- atât încâtnu poate comite în scrisulei, greşeli majore în raportcu ea însăşi. Altfel spus,cred că autoarea cunoaştebine că în absenţa coeren-ţei, orice text devine nein-teresant, iar povestirea,schiţa sau nuvela, să numai spun, romanul, devinsimple colaje de cuvinte,sincope de fraze fărănoimă, jocuri stilistice gra-tuite, orice, numai litera-tură nu.

Dorina Brânduşa

Landen - La nord de su-

fletele voastre - Ed. Că-

lăuza, Deva, 2011Poeta Dorina Brânduşa

Landen scrie poeme elabo-rate, divagate, în care fiinţaei se identifică atât de binecu ele însele, având conşti-inţa clară a faptului că areceva de spus lumii. O lumeparalelă, o nuanţă unică,un spaţiu necunoscut.Aproape mai mereu afec-tuoase, melancolice şi ele-giace, poemele din acestvolum îşi - caută - redesco-perirea atmosferei ontice,aderarea la un moment ori-ginar, recuperarea sacrului.Tensiunea persuasivăpoate fi aici măsurată dupăinsistenţa cu care poetaLanden relevă lucruri vă-zute şi nevăzute, senti-mente şi sensibilităţi abiaiscate, gânduri definitiveori numai periferice. Au-toarea, prin acest volum,„La nord de sufletele voas-tre”, a vrut să afle cine tră-ieşte în sepia timpului,observându-se din sugesti-vele versuri în care o dia-lectică a semnificaţiilor -naşte - fraze siameze, sauîn care consonanţele se-mantice dau sens cuvinte-lor mai puţin uzuale.

„Mi-am gustat preamult singurătatea/pentru aputea îndura./Ea se năş-tea/ din însuşi miezul su-fletului/mă împresura ne -ant de spumă/izbind izvo-rul sângelui/ereditatea lap-telui/supt odată cu sămân-ţa morţii./Singură păşeam/un om obişnuit numărândnebunii/printre oamenivorbind în şoaptă/ îndopaţicu bune intenţii/ cu vin lacarton şi budincă/oameni

alergând pe sârmă” (Sensi-bilitate)

Mexhid Mehmeti -

Noapte lungă,

Poezie albaneză - trad.

de Baki Ymeri, prefaţă

de Marius Chelaru -

Ed. Amanda Edit,

Bucureşti, 2012„Nu ştiu cât de repre-

zentativ este pentru unautor, din câte ştiu destulde cunoscut în Kosovo,cum este Mexhid Mehmeti,acest volum, atât ca dimen-siune, cât şi pe cale de con-secinţă, ca arie tematică/stilistică. (Marius Chelaru)Sunt stări febrile, trăite lalimita dintre aspiraţie şirealitate în versurile acesteifrumoase cărţi unde poetulHehmeti scrie conştient căadevărul poeziei dintot-deauna constă în concizie,în lapidaritate. Maturitateapoetică se vădeşte a fi aiciprin simplitatea şi nudita-tea imaginilor poetice, princoncentrarea investigaţieilirice asupra viziunilor su-blimate ideatic. Pasta poe-melor, densă, înglobeazămetafore desenate riguros.Astfel, se ţes, poem cupoem, imaginile atâtor de-talii, succesivele reflecţiiasupra timpului, destinuluicum şi interogaţiile şi invo-caţiile existenţiale. În fine,poezia scrisă de MexhidMehmeti - putem numi -un autoportret în maimulte variante, conturatînăuntrul tablourilor createafectiv şi reflexiv într-onoapte lungă. „Dacă ne în-toarcem vreodată/dincolode uitare,/nu te gândi că s-a modificat geografia amin-tirii/atât de repede./Dacăne întâlnim dincolo/devalea amintirilor,/nu tegândi că a sosit timpul uită-rii/atât de repede/ Bun-rămas!/Nici de aceastădată/capul meu încăpăţâ-nat/nu distruge pereţii.”(Dincolo de uitare)

Victor Sterom

BREVIAREde Victor Sterom


Carnea mea cautăcăldura versului tăuPe aici nopţile sunt tot mai lungi şi mai recicarnea mea cautăcăldura versului tău

albele mângâiericu care m-ai învelit la plecares-au zdrenţuit

genunchiul dezgoleştetrecutul mărturisit

acum fricaloveşte fără milă pereţiitoamna-n oglindăse sparge în ţăndări

pe buzele mele îngerul a ruginitşi nici măcar nu ştiucum să ies din lacrima aceastacare tot mai tare mă strânge

Frica meadesenează zăvoarePlouăîn toată casa doar euşi această lacrimărăsfoită de umbre

aş vrea să fii aicisă vezi şi tu cumîntunericul aţipeşteîn pletele melepovestite de fluturi

pe stradănu e nimeni cu grabă sub tălpi

tac şi ascult cum cineva încearcă să deschidă trecutuluitat sub praguri

frica mea desenează zăvoare

Şoapte uitatede un crin înfloritDeschid larg fereastracântecul greierilornăvăleşte în casă

pe masă doar câteva şoapte uitate de un crin înfloritşi poemul scris de tineîntr-o lacrimă necunoscută

eşti iar aici lângă minete respir cu lumină cu tot

în zori cămaşa ta miroasea somn proaspăt strivit

zarzărul nostrue doldora de cuvinte de dragoste

Stau pe margineaunei lacrimiO altă noapte prinde rădăcini înpalmele bătrânului plecat din fotografia aceasta

pe străzi neştiuteun poem cu plâns de copilmă tot caută

singurătatea alăpteazăfrica din mine

stau pe marginea unei lacrimi şi ascultcum lanţurile strigăo femeie frumoasă pe nume

chiar acum tu intri în casăţinând o iarnă albă în braţe

fericitămă furişez sub pleoapa ta stângăşi plâng

Precum doi fluturi rănilenoastrePrecum doi fluturi rănile noastres-au regăsit în vinade a fi însinguraţi

cheia a ruginit sub lacrimile reci

nu mi-am trădat niciodată umbraşi mereu am ştiutîn câte silabes-ar descompune mâna mea

secundele aleargă desculţe prin ploaia de afară

undeva aproapeîncă o femeie este vânată de ziduri

ţipătul ei sparge ora din sâmbure

Cerul îngenuncheazăsub fruntePrea multe frunze au căzutîn lipsa ta

acum îţi ascult trupuldezmierdând o toamnăce a învăţat să răspundăîn mii de rădăcini

versul tău se aşternepeste piatra ce pândeşteprima ninsoarepăsările aduc cenuşa lemnuluicare te-a încălzit

încă un zâmbet crapă-n oglindăşi nici nu mai ştiu câte vieţi au trecutde când păşesccu ochii închişi către tine

senincerul îngenunchează sub frunte

Plânsul numără crucileÎn cimitir plânsul numără crucileşi în toată casa e un miros puternicde duminică umedă

îndurerată aşteptultima zi din ţipătulcopilului bolnav

fratele meu pictorulîşi stinge nevoiade plecare într-o pânză

cea mai putredă poruncăscapă singurătatea de vina tălpilor

Poeme deMarilena Apostu

18 nr. 57 n august 2012

Poetului Mircea DinescuE drept că o mai faci de oaie,Dar eu, ca semn că te iubesc,Ţi-am construit vreo trei butoaieDin doagele care-ţi lipsesc!

QUIPROQUODe la Nistru pân-la TisaTot yoghiniul plânsu-MISA:MISA-luat, MISA-nscenat,Porcuroru-i delegat!

Unui slugarnicpericulos...(de ignorant!)(păstoreliană)Ca să scapi de pana mea,M-ai trimite după grătii;Eu, cu permisiunea ta,Te-aş trimite-n pizda mă-tii!

Oratorului C.V. TudorTu pe mulţi îi cucereştiCu discursul tău dibaci.Şi ne place cum gândeştiMai ales atunci când taci.

Unui pseudocriticde epigramă(lui Alex Ştefănescu)Că ne tragem tărtăcuţaDin maimuţă, ştie - oricine,Însă eu urăsc maimuţa,Că nu s-a retras din tine!

Primarului CristianPopescu-PiedoneSoţia m-a tocat de zileSă mai slăbesc - halal temei!- Şi-am aruncat 50 de kile,Iar azi sunt... slăbiciunea ei!

Epigonilor...şi după noi Potopul!”, urlă unii,O vorbă ce cutremură şi cerul!- Da-mi place foarte mult ce vor nebunii,Că, poate-o să le spele caracterul!

Lordului din mineFiindcă sunt un tip bonom,Îmi crapă-obrazuî de ruşineCând mă apropii de un omŞi mă îndepărtez de mine!

Inscripţie pe o piatrăDupă moarte, asta-i viaţa!N-am un vierme în sicriu,Fiindcă m-au mâncat de viuViermii de la suprafaţă

Celui care nesocoteşteinteresul naţionalEu pe el, deşi nu-mi place,Îl socot la datorie,Pentru că, prin tot ce face,Vrea pe ŢEPEŞ să-l învie!De legat MISA...

Laudatio ProstieiCa cel mai copt din toţi netoţii,Când sufăr, vinovat sunt eu,Fiindcă-s prost de bun cu hoţiiNedemni nici de dispreţul meu!!!

Bogatului săracDin artă ar gusta puţin,Că nu-i persoană oarecare,De n-ar fi, bietul, foarte plin.De golul care-l face mare!

Aculin Tănaseo legendă vie

„Rafinamentul este arta de a iubiîn alţii reprezentarea propriei

noastre personalităţi. ”(Aculin Tănase)

„Unul din epigrami-

ştii care fac să crească

valoarea genului, care

au dus epigrama pe Eve-

restul perfecţiunii -

poate unicul, poate

magnificul, poate inega-

labilul sau toate acestea

la un loc - este omul cu

joben, de un farmec cu

totul special - ACULIN

TĂNASE. Acest mare

epigramist nu are ne-

voie de prezentare. Este

omniprezent. Genul cel

mai greu - epigrama -

este la el ca un zămbetpe

buze. Şi ca un râs sănă-

tos, care te scoate din

întristare şi îţi arată cât

de frumoase pot fi Viaţa,

Boema şi Epigrama.”

George Văduva,

romancier, poet,

eseist, publicist

Aculin Tănase - un Virtuozal Epigramei Elegante

Tocmai pe când negândeam că romanul po-liţist a intrat într-un ne-meritat con de umbră,primim „JOC DUBLULA FRONTIERA” al pro-zatoarei Mariana Cenea,roman apărut le EdituraDetectiv Literar, anul2012. Cartea are absoluttoate ingredientele genu-lui, desfăşurându-sealert, cursiv, pe fondpsiho-social şi într-unspaţiu bine determinat:frontiera de sud-vest aRomâniei. Adie în carteun vag parfum dinsprebuna aşezare în text pefond istoric a lui IonGrecea, parcă, şi-un acutsimţ al conciziei învelitîn inefabilul lui Hara-lamb Zincă, până la pro-nunţatele umbre sisonuri ale Rodicăi OjogBraşoveanu, cu încă cevaîn plus, bănuit numai, la

o primă lectură. MarianaCenea lucrează „cu ma-terialul clientului” cums-ar spune, căci, o aşaprofundă cunoaştere acaracterului uman, cumşi a elementelor specificeunei meserii pe cât dedure, pe atât de necesarecum este poliţia de fron-tieră, numai cineva din-lăuntrul acelui sistem,poate avea. Personajeleromanului au prin sim-plitatea descrierii aceatuse de inconfundabil şi„viu”, acea naturaleţe lu-minoasă (chiar dacă ma-joritatea întâmplărilorau loc noaptea) ivită desub pana unei proza-toare cu o bu-nă stăpâ-nire a textului. Ele semişcă în funcţie de con-text si stare pe un sistemal construcţiei pirami-

dale atent urmărit, subli-niind acţiunea, cum şiatitudinile sufleteşti,într-o montură, ade-seori, ori mai mereupendulând pe linia sub-ţire (şi, cum citim, chiarletală în unele cazuri)dintre datorie si trădare.Factorul uman excelentsurprins pe sinusoidalasocial-politicului. A tă-riei de caracter si-a în-crederii în „celălalt”,după cum, a slăbiciunii,rod al inconsecvenţeiunor politici dictate destrăine interese. Aşadar,ce uimeşte poate cel maimult la Mariana Cenea,este cutezanţa si măreţiabunului simţ cu carepune sub ochii cititoruluiacest roman de o minu-ţioasă, aproape chirurgi-cală introspecţie a unui

segment al societăţiinoastre contemporane,invitându-ne, în subtextbunăoară, ca, prin ana-liza părţii să ajungem lacumplita molimă ce a cu-prins întregul. E unroman de tot aparte, pecare l-am citit în toatecheile lui mai mult saumai puţin vizibile, cumari, semnificative părţide o tulburătoare frumu-seţe, chiar dacă într-unlimbaj adeseori frust,plin de neaoşisme orispuneri „de-a dreptul”cum e şi sufletul româ-nesc. Iar dacă există unDumnezeu în pildeleacelui sfânt preot dinMehedinţi cu care Ma-riana Cenea înţelege săsalveze cumva sufletelebolnavelor ei personajela finele romanului, totastfel, acelaşi Dumnezeuţine braţele deschise sipentru cei ce dăruie dinplinul minţii si-al simţi-rii la alte cote, asemeneacărţi. AVE !

P.S : Autoarea este lacel de-al patrulea roman,deja. Dacă si celelaltetrei, (pe care, uite, regre-tăm că nu le-am citit) seridică la nivelul celuidespre care tocmai amfăcut vorbire, atunci, nuputem trece mai departefără a lua în seamă.


Mariana Cenea, Joc dublu la frontieră,Ed. Detectiv Literar, 2012

de MihaiAntonescu

Consemnări prieteneşti

Dumnezeulprozatorului de

bună calitate

Numai tu, Doamne!

Călătorind spre apusfac parte din zi

cum soarele din mine,

încălzind interiorul opaccu raze curbate la colţuri.

Până şi aerul respirat se urcă prin sânge

cu litere coapte de cerneală

întrupând în gânduricuvintele.

Numai tu, Doamne!Eşti primul care vede

în ochii mei dezlegareade păcatul trădării prin moarte.

Sunt tăcerile definitive.Luminile stinse de vânt

în căuşul de ceară al mâiniice se topesc şi ard

nemurirea.

Poem de

LleluNicolae

Vălăreanu(Sârbu)

20 nr. 57 n august 2012

Gheorghe ValericăCimpoca

Ne întrebăm dacă fi-zicienii se vor încurca înacest labirint al descope-ririlor deşarte sau dacăspre deosebire de neferi-ciţii babilonieni vor con-tinua să construiascăturnul şi aşa cum a spusEinstein „să cunoaştemgândurile lui Dumne-zeu”. Turnul a fost înlo-cuit cu un accelerator pecare l-au construit înţara Waxahachie undeau descălecat şi au pus lalucru protoni de foartemare energie. Folosindviteze foarte mari,aproape de viteza lumi-nii şi ciocnind proton cuproton în vid înaintat aurezultat particule ele-mentare printre care şiaşa zisă particulă bozonHiggs, sau cum aunumit-o cercetătorii„particula lui Dumne-zeu”. Scopul acestorciocniri este să ne poatăîntoarce la începuturiletimpurilor conform cumodelul Big Bang.Atunci s-a pogorât Dom-nul să vadă acceleratorulpe care-l zideau fii oame-nilor. Şi a zis Domnul:Iată oamenii descurcăceea ce eu am încurcat. Aprivit Domnul şi a spus:Haide, dar, să ne pogo-

râm şi să le dăm oameni-lor Particula Domnuluica să poată ei vedea câtde frumoasă este lumeape care Eu am zidit-o.Cam aşa va fi scris unnou testament conceputde oameni fără frică deDumnezeu.

Omul îl caută conti-nuu pe Dumnezeu fărăsă-şi dea seama că şi elface parte din El. Credeşi cercetează! Credinţa şicercetarea lui Dumne-zeu, a cre aţiei, planurilorşi voinţei Sale, sunt in-terdependente, susţi-nându-se per- manentuna pe cealaltă. Surprin-zător este faptul ca nică-ieri în cuprinsulRe velaţiei divine nu în-tâlnim prescripţia credeşi nu cerceta. Din contra,Sfânta Scriptura şiSfânta Tradiţie deţin înele insele o seama de po-runci, sfaturi evanghe-lice şi îndemnuri menitesă-l determine pe om săse apropie de Dumnezeuşi sa-şi sporească cre-dinţa prin cercetare per-manenta, prin observareşi cunoaştere. „Caută şivei afla (Matei 7:7)”. Celmai elocvent îndemnlegat de cercetarea Scrip-turilor în vederea întări-rii credinţei şi a spoririicunoştinţelor despreDumnezeu ne este dat deMântuitorul Iisus Hris-

tos: „Cercetaţi Scriptu-rile ca să socotiţi că în eleaveţi viaţa veşnic. Si ace-lea sunt care mărturisescdespre Mine (Ioan 5,39)”. A crede fără să cer-cetezi poate fi conside-rată o ispită, o preluare aunui neadevăr ca adevăr,a unui viciu drept virtu -te, a unei înşelătorii cami nune: „Cercetaţi du-hurile, căci nu toate suntde la Dumnezeu”. Lu -mea e creata de Dumne-zeu pentru a-L vedea peEl în ea, uneori şi prindescoperiri ştiinţifice ob-ţinute pe cale raţională,care-i oglindesc într-omică măsură măreţia şiputerea. Bineînţeles ca„metoda” duhovniceascăeste superioară, dupăcum revelaţia suprana-turală e mai precisădecât cea naturală.

Particula lui Dumne-zeu a fost găsită! Cerce-tătorii au descoperitpar ticula lui Dumnezeu,în experimentele desfă-şurate la acceleratorulLHC (acceleratorul departicule de le CERN),iar anunţul a fost pe 4iulie 2012, în cadrul uneiconferinţe de presă des-făşurată la Geneva. Oa-menii de ştiinţă de laCentrul European deCercetări Nucleare(CERN) au a nunţat cuaceastă ocazie că au des-

coperit ceea ce ar puteadesluşi cele mai marimistere ale Universului.

Primul căruia nu i-aplăcut şi continuă să nu-i placă formularea Parti-cula lui Dumnezeu esteHiggs însuşi. El preferăsă vorbească despre par-ticulă ca despre „bozonulca re poartă numelemeu”. Nefiind credin-cios, nu ne putem aştep -ta, evident, din parte-i, lasmerenie… Acest bozoneste atât de importantpentru starea fizicii deastăzi, atât de hotărâtorpentru nivelul nostru deînţelegere a structuriimateriei, şi totuşi atât deevaziv, încât a trebuit să ise dea un nume de alint:Particula lui Dumnezeu.

Lucrurile sunt de laînceput puse greşit: cevor oamenii de ştiinţa sarealizeze? Sa cunoascăUniversul! Cum? Printeorii şi experimente şti-inţifice. A ici se ascunde omândrie a omului ruptde Dumnezeu, din carederivă credinţa că lumeaîn con- jurătoare poate fiexplicata şi înţeleasă fărănici un fel de ajutor de laDumnezeu, care de altfelpoate să nici nu existe, înaceastă viziune.

Va urma

„Frica de Dumnezeu dă viul şi adâncurile înţelepciunii şi doarmândria dă putere şi crezământ deşertăciunii” - Nicolae Mirean

prof

. dr.

Gheo

rghe

Vale

rică C

impo

ca Particula lui Dumnezeu (1)Povestea bozonului Higgs

Ion Iancu Vale

Poetul este coloanaspirituală, fără sfârşit,care leagă cerul de pă-mânt. Indiferent căaceasta intră sau nu îngraţia de obicei subiec-tivă a contemporanilor şia criticilor ,dacă devinecelebru sau dacă rămâneun mare anonim într-olume pe zi ce trece din ceîn ce mai inaptă, în sta-bilirea valorilor spiri-tuale, Poetul este alesulDivinităţii. El are astfel,Acolo, Undeva, jilţul luide mare cinste şi mărire.Pentru că Poetul esteunul din marii sacrificaţiîn dumnezeire, atuncicând, modest şi cu cre-dinţă, îşi etalează meni-rea. Trebuie să se ştieînsă că nu Poetul îşialege această stare degraţie, pentru că el nueste făcut, el este născutşi starea lui este predes-

tinată.Cine simte şi înţelege

poezia adevărată, a proa -pe că nu mai are nevoiesă citească decât SfinteleCărţi ale lumii şi cărţilelui, ale Poetului. Căci, înzidirea lui demiurgică,interpretează precum ni-meni altul, şi inconştientaproape, Biblia, Talmu-dul, Coranul...

Poetul este crucificatpe destinul personal,trăind şi murind singu-lar, niciodată destul deapreciat la întreaga savaloare. El este un fiu al

lui Dumnezeu care senaşte, fulgeră şi dispareca o cometă, viaţa fiindde obicei, pentru el, unlung travaliu. Nu că nu i-ar plăcea să aibă şi el oviaţă normală, tihnită şilipsită de griji, dar, pen-tru că este un ales, el tre-buie să sufere, avândtribut greu de plătit pen-tru rolul hărăzit.

Puţini înţeleg că dupăce a creat lumea cu lo-curi, fiinţe şi celelalte lu-cruri, Dumnezeu şi-atranspus opera Sa unicăîntr-un goblen la care lu-

crează în continuare,adăugând sau îndepăr-tând alte şi alte ele-mente. Uneori, rar, darsigur nu din greşeală,Părintele Vieţii Se în-ţeapă cu acul, cu careîmpunge în miraculosulLui gherghef. Din arătă-torul Lui se prelingeatunci o picătură fier-binte de sânge. Eaajunge ca un altfel deDuh Sfânt, pe Pământ,germinând Poetul Ade-vărat.


Picătura desânge a luiDumnezeu

Un copacundeva,

cândva...Ion Iancu Vale

Se înălţa uriaşulcopac. Cu sfidătoare se-meţie urca spre înaltulcerului. Tulpina lui defildeş străpungea aerulîncărcat de sunete şi re-zonanţe siderale. Babelvegetal, coroana imensăşi stacojie sprijinea boltaalbastră, nesfârşită a ce-rului. Îngeri căzuţi,transparenţi şi agili cule-geau hulpavi fructelecoapte ale copacului .Carnea acestor fructe de

aur împrăştia împrejurun parfum tulbure, ne-definit, ameţitor. Floricu petale multicolore şipistiluri de azurit deve-neau, instantaneu, fructemari, rotunde şi străluci-toare. Ele nu se rupeaudin peţiol, nu cădeau şinu putrezeau. Se volatili-zau doar, făcând loc altorasemenea roade. Păsărimari, bizar colorate, iz-bucneau brusc, în zborzgomotos, din cuiburicăptuşite cu tungsten sipehblenda, în care clo-ceau ouă de ametist. Co-pacul se înfigea adânc înmăduva pământului,prin rădăcini neînchipuitde groase, care se răsu-ceau şi se încolăceaupână la suprafaţa solu-lui, creând între ele ade-

vărate catacombe, ce du-ceau un-deva, în miezulterestru. în adâncile go-luri dintre rădăcini, rep-tile gigantice cu solzi debronz, cu limbi arzătoareşi bifurcate şi cu ochiopaci de fontă, păzeaucomori fabuloase, fărăseamăn, depozitate acolode Marele Rehal, cel atâtde temut si de ne iubit.

Oamenii plecaseră demultă vreme din împre-jurimi, căci aerul nu lemai pria, otrăvit de ema-naţiile puturoase ale ca-tacombelor. Somnul îipărăsise, izgonit de agi-taţia foşgăitoare a îngeri-lor, cârâitul păsărilor şisâsâitul lugubru al repti-lelor. Pământul devenisepână hăt departe, pustiuşi arid, ploaia fiind pur şi

simplu furată de uriaşulcopac, iar seva pământu-lui smulsă fără milă decătre acesta. Astfel, înjurul lui se căscau adevă-rate crevase, adânci şiuscate, izvoarele seca-seră şi viaţa devenise im-posibilă, murise în jurulmaleficului arbore. Oa-menii aşteptaseră des-tulă vreme o schimbare,dar nimic nu se întâm-pla. Neliniştea, nesigu-ranţa şi sărăcia îi făcusesă cedeze, distrugându-le orice speranţă. Deaceea, singura soluţie aînsemnat plecarea câtmai departe de copaculce stăpânea întindereatrufaş, duşmănos, dis-tructiv sperând sa gă-sească aiurea, locuri maiprielnice pentru viată...

22 nr. 57 n august 2012

Unii dintre cei mai stră-luciţi autori ai literaturii aufost dependenţi inveteraţi,cu adicţii faţă de orice, de lacafea, la sex şi opium şi de-a lungul timpului şi-au ex-primat diferite grade deruşine faţă de viciile lor. Laurma urmei, este vorbadespre condiţia umană,care este predispusă spreacest gen de preocupări, iarîn cazul literaturii observa-ţia este valabilă şi în cazulscriitorilor şi în cel al citito-rilor, pentru care viciile re-prezintă o temă fascinantă.

FeodorDostoievski

Jocuri de noroc„Când mă apropii de

sala de jocuri de noroc,intru în convulsii de îndatăce aud sunetul banilor pemasă”.

La mijlocul anilor 1860,Dostoievski a fost lovit decâteva evenimente tragice,soţia şi fratele său au murit,iar scriitorul rus a intrat

într-o depresie devasta-toare, pe lângă faptul că arămas şi cu o grămadă dedatorii personale şi de fa-milie. Astfel, Dostoievski adevenit dependent de jocu-rile de noroc şi în special deruletă.

Se vehiculează ideea căautorul rus a scris finalulromanului Crimă şi Pe-deapsă mai repede decâtera prevăzut pentru că aveanevoie disperată de unavans din partea editoruluisău şi că a scris nuvela Ju-cătorul cu scopul de a-şiplăti datoriile acumulate laruletă cu câştigurile dinurma publicării.

Honoré de BalzacCafea

„Mulţi oameni pretindcă îşi găsesc inspiraţia încafea, dar, după cum ştietoată lumea, cafeauatransformă persoaneleplictisitoare în persoane şimai plictisitoare”.

Balzac şi-a alimentatscrisul prolific obişnuind săbea nu mai puţin de 50 deceşti de cafea în fiecare zipână în punctul în careaceastă doză nu a mai fostsuficientă şi a început să

mănânce zaţ uscat.O “tactică” pe care scrii-

torul o descrie ca fiind “ometodă oribilă, mai de-grabă brutală, pe care o re-comand numai bărbaţilorîn putere, bărbaţilor cupărul negru şi des şi cu pie-lea acoperită de pete de laficat, bărbaţi cu mâinilemari şi cu picioare în formăde popice. Cafeaua abu-zează de garniturile stoma-cului aşa cum un căruţaşabuzează de ponei, plexulse inflamează, scânteile sarpână la creier. Din acel mo-ment, totul devine agitat.Ideile se pun rapid în miş-care precum batalioaneleunei mari armate pe câm-pul de luptă iar bătălia edusă cu furie. Amintirile teatacă, steaguri străluci-toare ţinute sus; cavaleriametaforei se dispune în for-maţie de luptă printr-ungalop magnific; artileria lo-gicii năvăleşte cu vagoa-nele-i clămpănind printrecartuşe; la ordinele imagi-naţiei trăgătorii ochesc şitrag; forme şi personajeîncep să defileze; hârtiaeste acoperită de cerneală,iar munca nocturnă începeşi se termină cu torentele

acestei ape negre aşa cum obătălie începe şi se terminăcu pulberea cea neagră”.

Lord ByronSex

„Vai! Dragostea uneifemei este cunoscută cafiind un lucru minunat darşi teribil în acelaşi timp”.

Nu numai că s-a culcatcu peste 250 de femei înVeneţia, într-un singur an,fără a mai pune la socotealăbărbaţii, dar George Gor-don Byron a avut o aven-tură şi cu scriitoareaCaroline Lamb, cu veri-şoara sa, Anne pe care aluat-o şi de soţie şi chiar cupropria lui soră vitregă.

Desigur, 250 de femeiîntr-un singur an poatepărea munca unui seducă-tor feroce, dar interesanteste obiceiul lui Byron de apăstra o amintire din par-tea fiecărei iubite. Acestaobişnuia să preia de la fie-care amantă mostre de părpubian pe care le păstra în

Viciile unorscriitori celebri

Jam

es J

oyce

Feod

or D

osto

ievs

ki

Lord

Byr

on

Elizabeth BarrettBrowning

Pau

l Ver

lain

eH

onor

é de

Bal

zac


plicuri atent marcate cunumele fiecăreia. Recent,aceste plicuri au fost ex-puse în public de către edi-tura care se ocupă deoperele lui Byron.

Elizabeth BarrettBrowning

Opiu„Opiu, opiu, noapte

după noapte!”Elizabeth Barett Brow-

ning a început să foloseascăopiul de la vârsta de 15 anipentru a trata o problemă acoloanei vertebrale. Dupăce a împlinit 30 de ani acontractat o boală care-iafecta plămânii şi inima, iarîn 1845 poeta inhala 40 depicături de tinctură de opiu(laudanum) pe zi, o dozăenormă.

Elizabeth spune într-oscrisoare pentru fratelesău: Opiul îmi menţine pul-sul constant şi mă ajută sănu leşin. Opiul oferă pacesufletească şi echilibru sis-temului meu nervos.

Paul VerlaineAbsint

„Îl iau cu zahăr!”Baudelaire, Verlaine,

Rimbaud, cu toţii au fostadepţi ai absintului, dardintre ei, Verlaine i-a fostextrem de devotat. Când elşi Rimbaud au pus capătaventurii lor amoroase,Verlaine a intrat într-ostare de furie alimentată deabsint şi şi-a împuşcat fos-

tul amant în braţ, faptăpentru care a petrecut doiani în închisoare. Spre sfâr-şitul vieţii, rămas sărac şisingur, Verlaine a renunţatla toate viciile sale, cu ex-cepţia absintului, desigur.Legenda spune că a băutabsint chiar şi când era pepatul de moarte.

James JoyceGaze intestinale“Cred că aş recunoaşte

oriunde pârţurile Norei. Aşputea să adulmec aerul şisă ştiu că pârţul e al Noreiîntr-o cameră plină cufemei pârţâitoare. E unsunet mai degrabă femi-nin, faţă de pârţurile pecare îmi imaginez că lescot soţiile obeze, nişte pâr-ţuri ca o rafală de vântumed. Devine brusc cevaamuzant şi murdar, ca unpârţ pe care-l slobozeşte ofetiţă îndrăzneaţă noap-tea, în dormitorul de la co-legiu. Sper că Nora o să-şislobozească tot timpulvânturile în faţa mea ca săi le adulmec şi să-i recu-nosc mirosul”.

La prima vedere arpărea deplasat să-l desem-năm pe James Joyce cafiind dependent de gazeleintestinale ale soţiei sale,dar cine a citit scrisorilesale pline de obscenităţiştie că pasiunea lui Joycenu era una de moment.Practic, omul era obsedatde flatulenţă.

William S.Burroughs

Heroină„Indiferent dacă o tragi

pe nas, o fumezi sau ţi-obagi în fund, rezultatuleste acelaşi. Dependenţa.”

Dependenţa de heroinăa lui William S. Burroughsnu a fost niciodată un maresecret. A folosit-o, practic,toată viaţa şi cele mai apre-ciate lucrări ale sale suntreflecţii autobiografice asu-pra experienţelor sale cudrogurile. Burroughs chiara obişnuit să vândă heroinăîn cartierul Greenwich Vil-lage din New York în anii‘40 iar înainte să moară afost supus unui tratamentcu metadonă.

Charles DickensMorga

„Sunt târât de o forţăinvizibilă către morgă”.

Charles Dickens obiş-nuia să petreacă zile întregi

în morgă observând cumsunt aduse, pregătite şi de-pozitate cadavrele. Nu e caşi cum Dickens ar fi primulartist fascinat de organis-mele moarte, dar în gene-ral, artiştii vizuali suntaceia care simt nevoia săexamineze formele corpu-lui uman. Dickens a descrisforţa care-i îndrepta paşiispre morgă drept atracţiarepulsiei.

Ernest HemingwayAlcool

„Întotdeauna să facitreaz ceea ce ai spus că veiface când erai beat. Asta teva învăţa să-ţi ţii gura în-chisă”.

Deşi există zeci de scrii-tori notabili despre care seştie că au fost dependenţide alcool (Dorothy Parker,John Cheever, F. Scott Fit-zgerald, William Faulkner,Charles Bukowski), statutulde lider al “haitei” trebuiesă-i revină lui Ernest He-mingway. Scriitorul ameri-can a fost alcoolic în ceamai mare parte a vieţii saleşi chiar a început să beamai mult începând cu anii‘50 pentru a putea trecemai uşor peste durerileprovocate de unele acci-dente pe care le-a avut.

Pasiunea sa pentru al-cool a devenit subiectulunor legende care spun căHemingway a inventat bău-turi ca daiquiri sau mojito.

Propus de B.P.

William S.Burroughs

Ernest Hem

ingway C

harl

es D

icke

ns

24 nr. 57 n august 2012

Al. Florin Ţene

Dragă cititorule, roma-nul pe care îl ţii în mânăconsumă o viaţă trăită înmagia amintirilor desprefratele autorului, Rico, curelatări aproape neverosi-mile, ce nu sunt altcevadecât produsul baroc alimaginaţiei.

Toader T. Ungureanu,autorul acestui roman,intitulat ”FLORI PEN-TRU RICO “are în spateexperienţa a 14 cărţi deproză publicate ( nuveleşi romane), fapt ce se re-flectă în arta sa narativă.

Romanul de faţă este oconstrucţie românescă încare visul se răsfrânge îndouă oglinzi ale realităţii,creând o stare onirică,halucinantă, plină demister şi secvenţe dia-fane, privind dragosteadintre doi fraţi.

Autorul pare un fachirrenascentist care esteatras de alchimia imagi-naţiei, un erudit cu vi-ziuni neoplatonice, înfine, un degustător rafi-nat al imaginilor pe carele scormoneşte pătimaşîn cotloanele amintirilorşi mărturiilor.

Romanul structurat încapitolele: “Mesaje dedincolo “, “În lumea căr-ţilor “,”Flori pentru Rico“,“Un nou prieten“, “Orân-duiala “ şi “Colindul flo-

rilor de cireş “ are o con-strucţie de puzzle cu acărui componente se potconstrui noi imagini,chiar dacă autorul învă-luie totul cu abilitate într-o ficţiune cu aparenţereale.

Două sunt principalelepersonaje din ”Flori pen-tru Rico”, Doru şi copilulRico, fratele mai mic alpersonajului principal,căruia îi este dedicat ro-manul, care apare în si-tuaţii neprevăzute, ca unînger păzitor al destinuluiprescris de Dumnezeu,destin ce glisează în spa-ţii mirifice de dincolo deCălimănel, pe culmile Bo-zieşului sau într-un arealmai mare al Bucovinei, alDornelor şi Ardealului.

Caracterul oniric al în-tâmplărilor e mereu du-blat de o realitateînvăluită în voalul meta-forei. Acest fapt decon-spiră pe poetul Toader T.Ungureanu, autor a cincivolume de poeme . În pa-ginile acestui roman des-coperim poeme de osensibilitate maladivăcare se înscriu fericit încontextul acţiunii.

Romanul debuteazăcu întoarcerea din armatăa “Rătăcitorului” care seopreşte la sora sa Paras-chiva, ocazie care îi prile-juieşte să “ înoade “oaventură pe malul unei

ape cu o tânără bibliote-cară. Demersul autoruluiîn descrierea relaţiei din-tre cei doi tineri este deun pitoresc vitalizant şiestetizant, fapt ce-miaduce aminte de roma-nele lui Gib I. Mihăescu“Rusoaica “şi ”Zilele şinopţile unui student în-târziat “, cu acea culoarerurală de “haut en co-uleurs “. Autorul creeazăefecte noi prin schimba-rea perspectivei narativeşi să sugereze, fără cris-pări şi eforturi hilare, oatmosferă onirică, uneoriplonjând în haloul ha lu-cina- ţiei: ”Aţipi! Focul!Doar flăcările jucăuşe seridicau spre î năl ţimi, cău-tând scăpare… De ci ne?...De ce?... dansul nebuna-tic în ritmul tobelor în-cepu frenetic. Nu le vedeachipurile ascunse dupămantia grea a nopţii. Leauzea doar cântul ! Cân-tul straniu amestecat cuuruitul motoarelor, aerulpaletelor elicopterului, el,rămânând chircit pe maideparte, simţind doar căl-dura molatecă cupri-zându-i trupul… Atât dea proa-pe… atât deaproape… Ciuda, aceastare care-l învăluise laînceput, a tunci când setrezi singur, abandonatde sol daţii din grupa decomandă, lăsându-l de iz-belişte, înconjurat doar

de ramurile joase ale co-pacilor, îngreunate de ză-pada abundentă,(…) “.

Altfel, naraţiunea nu elipsită de un pitoresc es-tetizant, în care se as-cunde o ştiinţă aobservaţiei ce contureazăo atmosferă halucinantă,întinsă, precum un mice-liu, asupra amintirilor.”Flori pentru Rico” e, înacest sens, romanul uneiumanităţi dinamice, cupsihologii contorsionateşi răvăşite . Universulepic e abstras, izolat şiţesut, din pânza imagina-ţiei ritualice . Mama, Flo-rica, Narcis bolnav deinimă care face operaţiepe cord, care-şi aşteptaserândul ani buni pentrutransplant, Rico, cel care-i dărueşte inima spre a-iduce pe mai departe vi-sele neîmplinite, accep-tându-şi destinul tragic,Lupuşorul care se bucurăcă are un băiat atât dedeştept, dar fără denoroc, pierzându-l aşacum îşi pierduse şi soţia,Alexandra ce-l iubeşte peDoru, Turbatu-Căpitanul,sunt personajele ce tan-genţiază cu un neamcare-şi trăieşte destinul,reînviat în romanul ce fi-xează momentul de paro-xism istoric unde satulardelean, cu orgoliile luide axis mundi, tră-ieşte evenimente

Proiecţii alchimiceşi experienţe

magice în romanul„Flori pentru Rico”

4

Toader T. Ungureanu


deosebite, deve-nind un fragmentîn totalitate, o am-

prentă în atemporalitate:„Rămas pironit loculu, îlîmpinse de spate-n por-tiţa deschisă… Îl privi cudrag depărtându-se, pă-şind cu greu prin zăpadaafânată, căzută pestenoapte… Nu-l mai zăriatunci când ochii i se um-plură de lacrimi… Cugreu, se întoarse căutândcărarea făcută prin ză-pada bătătorită, acolo,chiar prin mijlocul străzii,de bocancii trecătorilorcare se sculaseră ca şi eidis-de-dimineaţă spre a olua din nou de la capăt…Îl durea sufletul văzându-l cum lupta, chiar dacăera un simplu copil, nu sedădea bătut, se zbătea înaceastă lume stranie pecare nici el care văzuseatâtea, trecuseră peste elatâtea necazuri, călindu-l, iar ghioceii îi invada-seră chipul, nu oînţelegea pe deplin. Înce-puseră să-l doară şi pe el,când picioarele, când şa-lele, când capul. Cu toateastea şi-ar fi dat anii ceimai fericiţi pe care-i maivisa câteodată, dacă ar fiavut ocazia să compen-seze du re- rile copilului,pe care-l vedea cum sestinge încet, încet…”.

Autorul recupereazăunele pulverizări în planulretoricii, prin juxtapunerede întâmplări narate prinrememorare şi prin schim-nbarea viselor personaje-lor, parte din ele deextracţie arhetipală (Rătă-citorul, soldaţii).

Tudor, fratele lui Ricoce primeşte ”mesaje dedincolo “ îşi reface genea-logia prin relatări succe-sive, într-o naraţiune `atour de role. E mult oni-rism în acest roman ce

ambiţionează să constru-iască o simbolistică a isto-riei vitalizată prin vis şirememorare. Aceasta e,de altfel, şi latura cea maiconsistentă a romanuluice construieşte un fast hi-meric al unui joc al desti-nului uman: “Se trezi înmijlocul acelei primăveritimpurii, hoinărind pedealurile Roşului, admi-rând priveliştea care i sederula în faţa ochilor…Fără să-l cate cu privirea,î-l simţea alături, păşindagale pe iarba fragedă, lă-sând urme abia percepti-bile pe roua dimineţilor.

- Să coborâm dragulmeu prieten, să-ţi vezi lă-caşul în care ţi-ai abando-nat luntrea pământeană…îi zise cătându-i mâna.

Nu-i răspunse…Sesimţea atât de bine…Deastă dată nici cea maimică durere nu-i însoţeapaşii, doar vântul hoinar,jucându-se cu ramurileîncărcate de verdeaţă“.Era la mormântul luiRico, cerându-şi iertare şirememorând secvenţedin viaţa lor . Doar o lu-mânare aprinsă şi un bu-chet de flori eraumartorele emoţiilor. Au-torul e un meşter al spon-taneităţii stilistice, alarhitecturii şi mai ales alcreionării personajelor.De la Gogol a învăţat pro-babil rostogolirea amă-nuntului banal până lafantastic, iar de la Celin apreluat ceva din roman-tismul relatării. OricumToader T. Ungureanueste un prozator originalşi viguros. Capitoleleacestui roman trăiescprin aspectul lor compo-zit: amestec de naraţiunepoetică şi relatare ma-gică, parabole cu irizăride vis şi redare a cotidia-nului, descriere hieratic-

creştină şi aglutinare adetaliilor. Vedem înaceastă naraţiune, fizio-nomia însăşi a vieţii, cutot dinamismul ei haoticşi incongruenţa eiadâncă, putem aprecia căacest roman este o frescăce redă trăirile unuineam cu speranţele, visu-rile şi durerile lui. Aflămaici o ştiinţă impecabilăde a surprinde stările su-fleteşi şi visele personaje-lor, dar şi banalitatea decare se înconjoară lumeaşi care devine noua sa mi-tologie, dar şi capacitateade a evoca fragmente dintrecutul lui Rico.

Sfârşitul romanuluidegajă o simbolistică cutrimitere, aluzivă, la celedouă lumi despărţite defluviul Styx, când Tudoraflat la mormântul luiRico „ zări de departeapele învolburate ale râu-lui, despărţind cele douălumi atât de diferite”. Întimp ce continua ”să zâm-bească florilor de cireşicare înfloriseră doar pen-tru el, pentru sufletul săupur, nevinovat… “. Im-agine superbă ce-miaminteşte de finalul ro-manului lui Cronin încare se spunea că îşiaduce aminte de mirosulflorilor de frezii. Gestulpe care-l face Rico, dă-ruindu-şi inima-n ultimaclipă, gândul că întinde omână de ajutor celuicăzut, care la rându-i îi vaduce visele mai departe,acceptul tânărului careaşteptase atâta timp săprimească o nouă şansăla viaţă, sunt momentedescrise cu atâta acura-teţe, încât, citind, îţi veisimţi pentru o clipă sufle-tul răvăşit… “De astă datămâna însângerată se re-trase din adâncuri strân-gând ultima fărâmă de

viaţă, spre a fi dăruită tâ-nărului care încă mai aş-tepta cu mâna întinsă,Darul… Cele două mâinise atinseră…Prima dă-ruind, a doua primindsperanţa de a merge maideparte, împlinindu-i vi-sele, năzuinţele… Se scu-tură aşa cum o făcea defiecare dată când ieşeadin apă, spre a-şi alungade pe corpul firav picătu-rile, boabe de mărgean,ridicându-se, abando-nându-şi trupul, luntreacu care străbătuse apeleînvolburate ale vieţii, pri-vind doar chipul bărbatu-lui care-i primise cu atâtarecunoştinţă darul, ulti-mul pe care putea să-lofere înainte de a sepierde-n uitare”.

Autorul prin ameste-cul registrelor găseşte to-nalitatea potrivită, căciînfăţişarea compozită acapitolelor e şi o probă deconsecvenţă, trăind cuadevărat alături de perso-najele sale, poate şi faptulcă acest roman conţineelemente biografice. Toa-der T. Ungureanu ştie săvadă esenţialul în spumarealităţii şi să-l extragăfără căutări crispate. Im-aginaţia e o formă de în-ălţare a realului din trecutspre prezent, un efect alperspectivei narative.

Citind acest romanmi-am adus aminte de zi-cerea lui Petre Ţuţea:„Prozatorul seamănă cuun tâmplar care ia unlemn murdar din noroi, îlspală şi face din el mobilăde lux”. Aşa a făcut auto-rul acestui roman; a abor-dat o temă, aparentbanală, şi a făcut din eaun briliant iradiind lu-mină magică.

4

26 nr. 57 n august 2012

Alina NicoletaPolina

Confesiunea lui PanaitIstrati se înscrie într-unambient pur neliterar, tes-timonial chiar, fără detaliiestetice relevante (Istratinu poate fi socotit scriitorcalofil, discursiv vorbind,fiind unul care nu pregetăîn faţa spontaneităţiiepice); o confesiune caredemarează cronologicîntr-un moment crucial alevoluţiei URSS şi sfârşeşteciclic, în acelaşi ton res-menat. Confesiunea su-gestiv nominalizată“spovedane” este o moda-litate judicios aleasă deautor pentru a evaluaechilateral

şi etic deopotrivă, sta-rea unei naţiuni ale căreiinstrumente conduătoarear fi putut constitui unexemplu benefic vecinilorei balcanici. La nivelstructural, pronunţatăeste dispunerea conven-ţională a discursului, rit-micitatea faptelorînscriser omogen în me-gasecvenţe definite liniarprin titluri naiv alese, con-servator, amintind de pi-carescul francezvoltairian. Sub pretinsafaţă a unui turist entu-ziast, Istrati ascundepunctual figura bolşevicu-

lui inocent, neatacat, cumeste ilustrat în primele pa-gini confesionale. El su-ţine cristalizarea maseimuncitoare şi anihilareacapitalismului, insistândasupra afinităţii sale revo-luţionare. Totodată, pa-tima obsedantă pentruTroţki aminteşte pateticde gestul său sinucigaş,căci acest virtuoz al miş-cării bolşevice, în atitudi-nea sa grandomană sesubordonează unei perso-nalităţi nu doar mentali-tar, ci reuşind să se

parametreze în gândirişi comportamente iden-tice. Semiotica revoltei luiPanait Istrati este una in-tenţionat neutră, autorulcircumscriind roului demartor - observator şi -sporadic - militant, analo-giile lexicale oferindu-imai degrabă postura deobservator. Năzuieştespre amprenta personalăîn schimbare, dar debutu-rile sale turistice îi su-primă acest statut.Misiunea lui rămâne purobservativă, confirmareacălătoriilor sale este tra-dusă prin recunoaşterea şi

ulterior resemnarea pri-vitor la soarta unei clase -cobai în discriminare:muncitorimea. Identificatacesteia, Istrati îşi pro-pune şi îşi asumă constantneputinţa surclasării.Tonul său rugător, chiarinsistent, la mobilizare,este inhibat de realitateadescoperită în Rusia. Unpios discurs, venerant, ar-dent îi generează senti-mentul victoriei, ipoteticabsurdă ori greu realiza-bilă, misiunea individuluieste şi rememdiul subju-gării: “Cu sângele generosal milioanelor de imnuriale voastre au fost pictateşi aprinse aceste arcuri demare triumf şi aceste li-tere de flacără de la fron-tierele sovietice. Şi dacăîntr-o zi va trebui ca nimicsă nu mai rămână în pi-cioare din tot ceea ce aţiconstruit şi visat acolo, eibine, de la primul la ulti-mul dintre mercenariicare se vor năpusti la asal-tul împotriva UniuniiRoşii ca s-o devoreze, ni-meni nu va trece pe subaceastă arcadă a destinu-lui vostru fără a nu cădea

fulgerat de spaimă“. Ajunspe teritoriul sovietic, în-tâlnind figuri cu rol de sal-vatori, din alte clasesociale, ipocriţi, Istratipersistă în a se mobilizaindividual exemplificând:“nu mai trimiteţi delegaţiide imbecili care nu vădnimic şi nu vă raporteazănimic. Dar duceţi-vă sin-guri, fără ghid, fără şef şiveţi simţi mai mult decâttoţi şefii lumii, chiar de-aţifi prosşti ca o cizmă“.Tonul său satiric dezvă-luie amărăciunea turistu-lui înecat de prezumptivaatmosferă evoluată, inde-pendentă, de o som-ptuoasă informaţie adezvoltării unei naţiunisuperioare, în care con-flictele ideologice, de ati-tudine, sunt nuanţate derepartiţia socială - de lacongresişti declarat bolşe-vici - la reporterii martoricapitalişti, masa ruşinosindicată în postura de mo-meală a tranziţiei politice,totul în interiorul acesteinaţiuni trădează falsulschimbării.

Rememorarea lui Oc-tombrie 1917 justifică in-formaţional aderenţa luiIstrati la autonomie şidezrobire. Orice indiciunominal (amintim deprietenii însoţitori, caresubscriau credinţei salevizionare - Jourdain),orice referinţă circum-stanţială dictată de acesteveniment amplu şi mar-cant, secvenţe ale revolteişi autodepăşirii, epitetulomagial al Revoluţiei din1917, absolut orice ele-ment plastic pe care îl in-dică autorul edificăsubstanţial afinitatea sasovietic indepen-dentă. Mai mult,

itinerarul unui francofon -partizan al lumii noi

“Spovedanie pentru învinşi” - oracolulsovietic al schimbării

Panait Istrati -Istoria unei

schimbări (2)

4


revolta unui popore absorbită în fi-inţa sa precum un

credo intim, obligatoriu şiimperios: “bolşevismulera un erou, un titan, unDumnezeu (...). Jărateculunei fecundări care tre-buie să înnobileze viaţa, îidevora sufletul. Nimicpentru sine. Totul pentrucomunitate. Şi nici crime,nici nedreptăţi, nici ba-riere prosteşti între oa-meni. Aceştia, chiar de-arfi trebuit să piară trei sfer-turi dintre ei, în cataclis-mul acestui elan generos,aveau datoria să smulgădin propriile măruntaiecopilul care nu trebuia sădevină niciodată monstruluman. Pornind de la par-ticularitatea comporta-mentală tipic francofonă,pentru prietenie, fărăvaste efuziuni polemice,Istrati creionează un iti-nerar oniric, în care va fiînsoţit de pseudo - intimulNikos Kazantzakis, nomi-nalizat Cretanul.

Întâlnirea abordabilimaginară, se desfăşoarăsubtil sub auspiciile uneizile festive. Cei doi, nomi-nativ identificaţi în spaţiineutre, subscriu la o călă-torie inedită. Transcauca-zia, Grecia sunt ţinuturicare generează ideea ame-liorării traiului actual.

Istrati conduce o pro-pagandă insuficient susţi-nută, conferinţele, o ma-giile sale publice, adusebolşevismului îi atrag ex-pulzarea. Este lamentabilpercepută o civilizaţie in-capabilă, rezervistă, alcprui credo nu va fi aplicatşi fructificat prea uşor, seatenţionează însă: “Pen-tru ce se dă foc acesteilumi şi nu te arăţi capabil

de a construi una maibună, de vreme ce tu plă-teşti cel mai mare tribut almuncii, închisorii şi mor-ţii mârşave”. Revenit înpostura de emigrant poli-tic în URSS, critic şi com-bativ, constată pe acelaşiton revoltat acalmic inuti-litatea evoluţiei unor pre-tinse indispensabilităţisociale şi blamează raţio-nal diferenţa dintre patria“burgheză“ şi “proletară“.

Două metamorfoze aleumanităţii contemporane,în care geniul revoltat vasprijini “fericirea din mo-ment ce ea va înceta să de-vină morală“. Pedesfăşurătorul său de vi-zite urmează civilizaţiiomogene, construite subacelaşi regim tranzitiv: oOdisee presărată scripticcu notiţe optimiste, sim-pliste, cu o detaşată trăsă-tură rebelionară. “Cum sănu blestem ziua cândmaică-mea m-a adus pelume, de vreme ce o poli-tică neghioabă dublată deo doctrină de neînţeles mădesparte acum de ceea ceconstituia pivotul credin-ţei mele şi-mi acoperă faţacu un văl al apostaziei caremă nefericeşte?”. Esteprezentată cronologic că-lătoria sa suplimentarăOdessa - o Arcadie în caresovietismul este permisulde liberă trece a oricăruieuropean, dezmăţ doctri-nar şi festival ideologic.Expulzat şi de aici, mergeîn Crimeea, o regiune careîi încununează reuşitele li-terare - mărturiseşte a figăsit aici un “paradis te-restru”, care nu suportăcomparaţia. Mai departe,în Ucraina, care este “ţi-nutul cel mai apropiat deRomânia mea”, sursă de

inspiraţie cinematografică(Domniţa din Snagov -film nerealizat). Îşi asumăparoxist titlul de dezrădă-cinat: “peste tot şi nicăieri,cu lumea întreagă şi cu ni-meni”, insistând retoricasupra atmosferei socialeactuale: “Pentru ce se în-verşunează în a pune că-ruţa înaintea boilor?Pentru ce vor să facă artăşi în realitate nu producdecât paraziţi artişti, întimp ce lumii îi lipseştepâinea, cămaşa şi odihna?

Pentru ce se urmeazăexemplul unei civilizaţiicare sabotează viaţa?”. Înpatria sovietică - Moscova- găseşte o “capitală poto-lită“ deşi evenimenteleprecedente îl siderează:Victor Serge, “cel mai bunprieten în Rusia”, estearestat ca opozant al regi-mului. Înverşunarea sa şiperseverenţa laudativă îigarantează amicului săulibertatea. În oaza rusticăde la Bekovo, Istrati res-piră singurătatea, întâl-nind exemplul ţăranuluidesuet cu veleităţi artis-tice patetice; la Mur-mansk, “capătul ţăriicivilizate” (această a şaseaparte a globului), lucrurilese îmbunătăţesc, nu doarsocial ci şi cultural, locuriinstructive atrăgătoare şinotabile îi înseninează im-presiile; în RSSAM, auto-rul surprinde “Moldovacomunistă la lucru”.Această interdependenţăRusia - Moldova este ale-goric reprodusă în imagi-nea femeii bătrâne carepipăie febril “pântecul vie-ţii şi vrea, din toată inima,să-i smulgă copilul demâine”. Un sinopsis crud,o literalitate penetrantăcare subliniază o lume

complicată, o identificareanatomică revitalizantă,un tablou sugestiv - Mol-dova, fragilă sub ochiulplenipotenţiar al mameiRusii (o bătrână târfă, pecare orgoliul unei naştericu orice preţ o intereseazămai mult decât sănătateacopilului în condiţiile încare el se va naşte).

La Volga, un loc expe-rimental abject, cu auto-nomii civice, un loc undeinfluenţele de masă se re-zumă la fidelitatea regi-mului, al cărui viitor esteopera însăşi. Istrati pă-trunde în spaţii undeoportunitatea critică estemereu activată, andu-ranţa sa etică nefiind în-frânată din pricinasuficienţei existenţial -culturale. Nu pregetă la acondamna discursiv gene-raţii care înfruntă existen-ţial un regim impus, la apompa insulte şi la amarca corespondenţe for-ţat insolente acestuia.

Accentul autobiograficîmbogăţit de replici una-nim partinice, redistribui-rea cronologică aperioadei petrecute înspaţiul sovietic interbelicînăbuşă voinţa vindicativăa autorului. Sporadic,aceste replici dezaproba-toare singularizează sec-venţele itinerare pe careIstrati le împărtăşeşte lec-torului, nişte năvăliri su-biective recurente: “ÎnRusia, vei repera de de-parte menajul ordonat şiprosper, ivindu-se ca odovadă de civilizaţie înmijlocul unei barbarii să-răcăcioase”, dezarmândastfel criteriile evoluţieipolitice sovietice.

4

28 nr. 57 n august 2012

Muguraş MariaPetrescu

„Nicholas Buda vine la cenaclulEminescu, din New York şi neaduce «un Făt Frumos» pentru li-teratura de acest gen, a previziu-nilor metafizice.” Nefiind cevaneobişnuit în literatura de gen,2012 A.D. „Sfârşitul violenţei sautimpul unui violent sfârşit” se în-scrie în galeria acelor cărţi careapar de regulă în momentele decriză socială, care duce implicit lao criză a individului. Astfel decărţi circulă acum mai mult în li-teratura americană şi europeană.Astfel de „cărţi au o valoare pre-monitorie: un concept pe care li-teratura română l-a pierdut demult din vedere, pentru că nuputea să prevadă decât sfârşitulviitorului luminos al comunismu-lui pe care l-am trăit cu toţii şi da-torită căruia ne aflăm aici.” Dinacest punct de vedere criticul lite-rar M. N. Rusu subliniază faptulcă Nicholas Buda a devenit „crea-torul şi aducătorul reportajuluicomparatist în comunitatea lite-rară româno-americană”, reali-zând o adevărată performanţă în„efortul său de a sintetiza toată li-teratura cu privire la apocalipsacare este şi nu este, pentru că apo-calipsa este în noi. Să nu ne înşe-lăm în privinţa aceasta, oliteratură abundentă, dintr-o bi-bliotecă virtuală, şi nu numai, pe

care el a citit-o, este de-a dreptul operfomanţă. Trece în revistăaproape toate mitologiile pe temasubiectului sfârşitului lumii. Dinacest punct de vedere realizeazăun reportaj comparatist, prin carene demonstrează că nu cei vechiaveau dreptate, ci noi cei de astăzicare ne pregătim pe baza celor su-gerate de cei vechi la o simetrie fe-ricită pentru viitor. Fericirea nueste în spatele mitologiilor, ci înfaţa noastră.”

Nicholas Buda: „Nu esteuşor să vorbesc după alocuţiunilepărintelui Theodor Damian, carea sesizat extrem de bine mesajulmoral al cărţii şi ca atare vi l-aexpus, cu pledoaria-i specifică; deasemenea este dificil să exersezechilibristica istorico-profetică ge-nerată de volumul «2012 A.D.»după comentariile generoase aled-lui M.N. Rusu şi după caracteri-zarea făcută de d-na MuguraşMaria Petrescu. Autorii, în gene-ral scriitorii, când vine timpul săvorbească despre operele lor, îm-brăţişează poziţii diferite. Unorale face plăcere să vorbească, un felde laudatum, altora nu. Unii in-vită la lectură, alţii lecturează eiînşişi spre savoarea auditoriului.Cartea aceasta nu este o carte pro-fetică! Eu nu am autoritatea unuiprofet. Cartea, mai degrabă, esterezultatul unui jurnalism de bunăintenţie, care informează şi nu in-flamează societatea. Această cartevine după aproape doi ani de stu-diu, de călătorii virtuale prin mi-

tologiile vechilor civilizaţii, cum arfi cea sumeriană, hinduistă, bu-distă, mayaşă, a indienilor nordamericani Hopi, etc. În ecuaţia is-torică am inclus şi câteva profeţiiale faimosului Nostradamus şi co-mentarii ale alchimistului Fulca-nelli. Aşa cum remarca dl. M. N.Rusu am petrecut ore în şir în bi-blioteci virtuale şi nu numai, amcitit cărţi şi manuale de speciali-tate, am audiat ştiri şi comentarii,am colectat informaţii de la agen-ţiile de profil din Statele Unite aleAmericii. Volumul cumuleazădate din spectrul istorico-mitolo-gic al umanităţii, din sfera socială,religioasă, economică şi politică.Vechile profeţii despre sfârşitullumii sunt doar un cap de pod,care continuă într-o schematicăunitară de-a lungul istoriei uma-nităţii, ajungând până la noi, ofe-rind astfel un câmp vast decercetare şi documentare pentrucei care doresc să ştie mai multedespre ceea ce se întâmplă astăzicu societatea umană.

Această carte nu este un cate-hism despre viaţa viitoare, nicimanual de criză, nici îndreptar es-hatologic. Am încercat să păstrezo linie echidistantă, o neutralitatevoită, lăsând ca cititorii să decidăpentru ei înşişi. Privind şi anali-zând trecutul nostru, ca umani-tate, pornim de fapt încunoaşterea lăuntrului, a spaţiu-lui spiritual. Totul porneştedinlăuntrul nostru. Dra-gostea dar şi ura, toate por-

M. N. Rusu: „2012 A.D. Sfârşitul violenţei sau timpulunui violent sfârşit?” - „o reţetă de salvare...

sau manual de criză”

Eveniment româno-american la New York

Volumul poate fi cumpărat din librăriile municipiului Cluj-Napoca şi din ţară,sau direct de la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă –

http://www.casacartii.ro/detalii_1292_Sfarsitul-violentei-sau-timpul-unui-violent-sfarsit.html

4


nesc din noi şi trăiesc prinnoi. Accentul cărţii cade peschimbarea structurală a

fiinţei umane. Ştim că intrămacum în Era Vărsătorului, iar mo-lecula de ADN se poate modificadoar în apă. Să fie oare un mesajascuns, despre viitoare schimbărigenetice petrecute la nivelul mi-crouniversului corpului uman?Vom deveni oare mai buni? Pen-tru că aici doresc să ajung, la bu-nătatea din oameni, la bunătateadin noi, finalmente la omul lumi-nos! Sfârşitul lumii, citit în ziare,vehiculat pe Internet sau prin altecanale media, nu este neapăratunul al existenţei umane, ci esteun sfârşit care se petrece în noi.Sfârşitul moral al omului începeprin necredinţa acestuia...”

Theodor DAMIAN: proble -ma întâmpinării unui sfârşit, deori ce fel, este o problemă morală!

În alocuţiunea sa, Theodor Da-mian a discutat despre aceastăcarte atât din punctul de vedere alunui teolog, cât şi din punctul devedere al unui om obişnuit preo-cupat şi el ca şi toţi semenii lui deacest subiect. De aici interesul sus-

citat de carte, pentru că oameniişi-au pus dintotdeauna întrebăripe această temă, problema căpă-tînd astfel un aspect de perma-nentă preocupare. Despre sfârşitullumii au vorbit proorocii „Vechiu-lui Testament”, despre sfârşitullumii au vorbit toate marile civili-zaţii şi religii ale omenirii.

„Volumul este conceput într-un mod interesant, pentru căadună între coperţile sale, studiiale autorului care cuprind o vastăgeografie spirituală. Deci NicholasBuda vorbeşte de sfârşitul lumii învechile religii şi civilizaţii, dupăcare trece la tratarea acestui su-biect pe plan ştiinţific. Aici ci-tează, rezumă, face referinţemul tiple la diferite agenţii demare credibilitate din StateleUnite, cum ar fi NASA, FEMAetc., care tratează problemaaceasta din punct de vedere astro-nomic, politico-economic, aspec-tul cosmic şi cosmologic, climaticetc.’’ Talentul autorului este acelacă dintr-un subiect vehiculataproape până la epuizare în toatămass media şi sub toate formele,Nicholas Buda nu oferă doar o

carte care să adune laolaltă infor-maţii diverse ci, o carte care, prinstilul scrierii, incită la o lecturămai departe şi mai departe a uneinoi pagini. Ca să nu mai vorbimde mulţimea notelor explicative şide subsol, care vin să aducă noidovezi de documentare şi studiu.

Dar cartea aceasta nu trebuieprivită numai din punctul de ve-dere tehnic şi arid al datelorstricte pe care le oferă, ea trebuiecitită şi din punct de vedere teolo-gic întrucât Nicholas Buda este şiteolog. ,,Îl felicit pentru acestvolum deosebit de interesant…studii şi eseuri care sunt extremde actuale, pe măsură ce ne apro-piem de luna decembrie a anului2012. Marea problemă este cumsă întâmpinăm un eventual sfâr-şit, acum sau când se va întâmpla?Iar mesajul autorului este acesta:problema întâmpinării unui sfâr-şit, de orice fel, este o problemămorală! Pentru că numai aşa su-pravieţuieşti unui sfârşit, dacă eştipregătit din punct de vedere spiri-tual şi moral…!”

4

***Cu experienţa de muritorpot să trăiescSă fiu loial călăuluiînger demn de admiratChiar de sunt sălbatic şi barbarrăzvrătit urmărit de soartănu-mi pun ştrcngul de gâtNelegiuit ţin la onoare

***între trecut şi prezentsunt EUVedem ce nu vrem să vedemcădem în aceeaşi capcanăîndoiala e veşnică de taciAş dori să tacce nu pot să facMiracolul iubirii, pedeapsă sfântănu te ascunde în umbra tazi rătăcită în anotimpuriNeliniştea flacără arde

Zorii un nou sfârşit

***Durerea te face bun sau slabnu ai trecutnu poţi fi generosNu întreba toată viaţade nu şti cine eşti

Ai o şansă să uiţiNu te bălăci în disperareUra naşte altă urăTrăieşti, înveţi să ierţiReligia e plină de sfinţiNu tulbura liniştea cuvintelorIn cimitir vezice înseamnă viaţa

Poeme din volumul

„Mărfarulcu vise”

de Puiu Moiceanu

30 nr. 57 n august 2012

Magdalena Albu

Întotdeauna am afirmat faptulcă reprezintă o datorie mai multdecât sacră a prezentului acţiuneade promovare a valorilor trecutu-lui cultural românesc aruncate penedrept în uitare, valori care s-auafirmat în timp ca nişte adevărateborne spirituale singulare, avândşansa extraordinară din parteadestinului de a scrie istorie de-alungul şi de-a latul globului pă-mântesc şi de a deveni veritabilepărţi constitutive ale Panteonuluicultural al întregii noastre umani-tăţi creatoare. FLORICA CRISTO-FOREANU reprezintă în acestamplu context anterior trasatunul dintre reperele fundamen-tale ale spaţiului liric autohton şimondial, deopotrivă, care şi-aconstruit mesajul propriei salevieţi într-o gamă personală cepoate fi tradusă, prin cuvinte, ast-fel: „Trăieşti, respiri, iubeşti, exiştinumai şi numai prin muzică!”

Personalitate complexă a timpuluisău, una dintre vocile unice ale cân-tului operistic autohton şi universaldacă e să ne raportăm la particulari-tatea specifică a glasului acestei mariartiste a lumii, anume aceea de a stă-pâni cu uşurinţă absolut toate regis-trele vocale feminine, plecând de laceea ce defineşte muzical palierul so-pranic şi ajungând până la rarisimelesunete ale neobişnuit de gravei vocide contralto (aceasta din urmă destulde puţin întâlnită în sfera interpretă-rii lirice feminine de orişiunde), omulde cultură FLORICA CRISTOFO-REANU a cucerit în timp, prin sono-ritatea caldă a timbrului său, nu osingură lume distinctă, ci mai multeasemenea lumi ale segmentului deli-cat al operei lumii.

Nu numai măiestria sa interpreta-

tivă binecunoscută publicului larg,dar şi maniera individuală de a stră-luci ca artist pe marile scene lirice alemapamondului au impus-o pe FLO-RICA CRISTOFOREANU în ţări pre-cum Italia, Spania, Danemarca,Norvegia, Argentina, Chile, Braziliaş.a., care i-au recunoscut fără tăgadăstatutul de interpret liric remarcabilal unui spaţiu muzical complex redatauditoriului divers într-o dimensiunecu totul şi cu totul aparte, ca şi cumel, spaţiul acela artistic, s-ar fi născutpentru prima dată atunci.

Plecată la început de secol XX dinurbea ei natală, un orăşel de provin-cie (altădată capitală de judeţ) de pemalul stâng al râului cu acelaşi nume,Râmnicul Sărat, FLORICA CRISTO-FOREANU avea să devină în scurtăvreme un interpret de operă deosebitde important în perimetrul culturalromânesc privit în ansamblul său.Devenită întâia prim-solistă a Tea-trului de Operetă din Bucureşti,marea noastră artistă a debutat cu unscurt recital vocal în chiar mica sa lo-calitate de provenienţă, RâmniculSărat, la începutul anului 1907, an întoamna căruia destinul a împins-o cuhotărâre direct pe impresionantascenă a Ateneului Român, în faţaunui extrem de exigent public bucu-reştean. La puţină vreme după acestînceput plin de succes în arta liricăromânească, cea care avea să îi des-chidă însă cu largheţe şi cu generozi-tate porţile, dăruindu-i adevărataconsacrare internaţională într-o seriede teatre lirice de pe teritoriul boemal vestitei peninsule italice, dar şi depe acela al continentului european orisud-american - loc unde şi-a aflat, dealtfel, şi sfârşitul, la 1 martie 1960, în-gropată fiind în pământul marii me-tropole braziliene Rio de Janeiro -, vafi grandioasa operă a lumii. Dacă amîncerca să decodificăm testamentulartistic lăsat de FLORICA CRISTO-FOREANU eternităţii, testament de-

prins din întreg discursul său vocalunic şi capabil a ne oferi azi o defini-ţie explicită a ceea ce a construitaceastă ilustră cântăreaţă lirică întoată cariera sa remarcabilă, atunciprobabil că el ar suna răspicat în ur-mătoarea manieră: “Există muzică,există valori. Ajută muzica să se punăîn valoare! Fă-ţi cunoscută vocea înlume prin arta cântului, devenind tuînsuţi o valoare a lumii prin aceasta!”

Despre FLORICA CRISTOFO-REANU puţini mai ştiu astăzi câteceva. Mentalul tinerelor generaţii aînregistrat, din păcate, o distanţareextrem de accentuată nu numai faţăde personalităţile fascinante ale ope-rei româneşti şi mondiale în genere,dar şi în raport cu întreg segmentulmuzical clasic ajuns a fi considerat întimpurile contemporane nouă ori ve-tust, ori destinat doar anumitor pă-turi de iniţiaţi împătimiţi şinicidecum publicului larg indiferentde vârsta, pregătirea profesională oride statutul acestuia. Nimic mai ero-nat. Polarizarea tinerilor prezentuluiîn jurul istoriei personale ale unornume mari ale artei cântului româ-nesc şi universal printr-o serie de ac-tivităţi muzicale diverse, care să fieaxate tocmai pe direcţionarea gustu-lui acestora înspre domeniul anteriormenţionat, constituie doar unul din-tre pilonii deosebit de necesari pen-tru a reuşi să fie continuat şi de aiciînainte firul întrerupt al diacronieisferei lirice româneşti sub aspectulpercepţiei individuale şi colective a ti-nerilor, o sferă culturală inte-grată de-a lungul vremilorcum nu se poate mai bine în

Repere singulare ale artei lirice mondiale

Florica CristoforeanuIn memoriam - 125 de ani de la naştere

4


patrimoniul universal de va-lori al omenirii.

Plecând de la aceste consi-derente fundamentale constituite înlegătură cu actul în sine al cunoaşte-rii evoluţiei reale a dimensiunii inter-pretative lirice naţionale, putemconsidera fără urmă de îndoială fap-tul că ceea ce a dezvoltat FLORICACRISTOFOREANU în prima parte asecolului al XX-lea în cadrul discur-sului său vocal atât de pregnant relie-fat prin seria creaţiilor sale de genconstruite cu migală şi profesiona-lism desăvârşit - fie că vorbim aicidespre magnificul rol Carmen dinopera omonimă a lui Bizet, despre numai puţin cunoscuta Salomee straus-siană ori despre Manon-ul lui Masse-net şi lista poate continua cu alte şialte partituri specifice - se înscrie întotală măsură într-o semiotică a cân-tului operistic plin de o muzicalitatealeasă, unde sensul artistic se disemi-nează într-un câmp interpretativ per-sonal delimitat cu conştienţă de cătreartistă, ca şi cum aceasta şi-ar con-cepe arta proprie în spaţiul unei ma-tematici cu adevărat pure, bazată pesemne caracteristice şi fixe, de carenu se mai poate desprinde spiritualcu niciun chip în momentul crucial algenezei actului scenic.

De ce am ales să scriu aceste rân-duri despre FLORICA CRISTOFO-REANU? Simplu. Pentru că am avutparte de o serie de „întâlniri” de-alungul timpului cu spiritul acesteimari interprete lirice, „întâlniri” caremi-au născut în inimă ceva straniu,dar plăcut, iar în minte dorinţa de aajunge să îi pot evoca înt-o bună zipersonalitatea-i complexă, zi, iată,care a sosit abia acum. Trebuie spuscă prima mea intersectare culturalăcu cântul FLORICĂI CRISTOFO-REANU s-a produs pe la vârsta de 8-9 ani, în şcoala primară, în urma uneivizite cu colegii de clasă şi învăţătoa-rea, dna Rusu Lucreţia, la Muzeul dinoraşul meu de baştină, RâmniculSărat. Ei bine, acolo, în atmosfera cemi se părea destul de solemnă atunci,existenţa unui disc învechit de vinil,din fiinţa căruia răzbătea cu greutateîn liniştea sălii sunetul hârâit al uneipartituri muzicale clasice, mi-a mar-cat pentru totdeauna sufletul. Ani larând apoi m-am tot gândit la muzicaaceea destul de greu audibilă în acel

moment din cauza vetusteţii specificea respectivei plăci circulare de redarea sunetelor, simţind mereu o durereascunsă în inimă fiindcă glasul mira-culos al interpretei noastre ilustre şicreaţiile ei unice nu mai puteau fi as-cultate în integralitatea lor, aşa cumar fi trebuit, de fapt.

Pentru mine, fiecare „întâlnire” pecare mi-a oferit-o destinul cu aceastămare artistă a lumii a făcut să îmi tre-sare sufletul într-un mod cu totul şicu totul aparte. Părea a fi o formă dis-cretă de metacomunicare între douăspirite aflate în dimensiuni completdiferite, dar care trebuiau probabil săinterfereze cumva în vreme. Intere-sant a fost faptul că, la mulţi ani dupăacea secundă magică, profund răvă-şitoare din punct de vedere emoţionalpentru spiritul meu hipersensibil, s-au mai derulat alte câteva asemeneainterferenţe demne de menţionat.

Întâmplător sau nu, după Revolu-ţia din Decembrie ‘89, arterei situateperpendicular pe strada unde eu amvăzut lumina zilei cu ceva timp înurmă i s-a modificat numele din „23August” în „FLORICA CRIS TOFO-REANU”. Iarăşi am tresărit de o emo-ţie stranie. Apoi, Casa de Cultură dinRâmnicul Sărat a căpătat din anul1996 numele marii noastre cântăreţelirice, iar zilele trecute am văzut - şisalut în mod deosebit acest fapt re-marcabil - că s-a hotărât de cătreConsiliul Local al urbei natale a in-terpretei, Râmnicul Sărat, constitui-rea Centrului Cultural „FLORICACRISTOFOREANU”, un prilej apartepentru ca acest orăşel de tranzit pozi-ţionat în nord-estul extrem al Bără-ganului românesc, ce face legăturaîntre Muntenia şi Moldova, să devinăun veritabil focar de cultură prin ma-nifestările sale diverse, inclusiv princele legate de numele marii noastreinterprete de operă. De aceea, măgândesc că realizarea în viitorulfoarte apropiat - şi vreau să cred cănu voi rămâne la stadiul de cetăţeaninocent prea multă vreme în acestsens -, cu fonduri obţinute din variisurse, chiar si europene, a unui Festi-val Internaţional de Canto clasic„FLORICA CRISTOFOREANU” - cear genera micului oraş provincial odeschidere internaţională de care areabsolută nevoie acum, ajutându-l sădevină în scurt timp, aidoma multor

localităţi de pe mapamond cunoscuteprin numele personalităţilor lor demarcă şi prin acţiunile specifice le-gate de acestea, un reper geograficimportant în circuitul valoric inter-naţional al segmentului artei lirice alumii - nu va rămâne doar un vis per-sonal profund utopic. Este momentulca Centrul Cultural „FLORICA CRIS-TOFOREANU” să se desprindă acum,la împlinirea a 125 de ani de la naşte-rea marii noastre interprete de operă,de simpla dimensiune locală a fosteiCase de cultură municipale şi să de-vină un renumit centru cultural euro-pean demn de celebrul nume ce îieste dat să îl poarte pentru totdeauna.

Născută în acelaşi an cu CELLADELAVRANCEA şi FLORICA MUSI-CESCU, 1887, FLORICA CRISTOFO-REANU a propus, la fel ca şi celelaltedouă reprezentante de marcă ale mu-zicii clasice, un discurs interpretativoriginal şi viguros al artei cântuluimondial, reliefându-i acesteia dinplin bogăţia universului ei poetic des-făşurată expresiv în tempo-ul caden-ţat al unei estetici interpretativesingulare, pe care numai marii artiştio pot exprima în maniera lor indivi-duală aparte. Se ştie că aspiraţia fiin-ţei umane către un plan superior alcunoaşterii s-a manifestat în toatetimpurile istoriei umanităţii. Mareacultură a lumii şi muzica, în special,prin limbajul ei cu grad generos deadresabilitate publicului de pretutin-deni, au născut în Fiinţa umană dintoate epocile umanităţii coordonateleveritabile ale frumosului, binelui şiadevărului, atunci când ele au fostpuse, bineînţeles, în slujba acestei se-mantici înalte, pozitive. De aceea, a teexprima pe sine însuţi sau însăţi caentitate umană irepetabilă vreodatăprin intermediul unui act culturalanume - muzical, în speţă - presu-pune existenţa unei uriaşe forţe sti-mulative, ce ajunge să îl elibereze peOm din chingile unei realităţi extremde dure şi să-i ofere acestuia prilejulde a ieşi din propriul său interior - deregulă, ermetic - pentru a se deschidespiritual Celuilalt într-o manieră es-tetică aparte, contribuind, astfel, la ri-dicarea schelelor unui constructartistic de excepţie, precum a fost şicel căruia i s-a dăruit o viaţă FLO-RICA CRISTOFOREANU - arta inter-pretării lirice.

4

32 nr. 57 n august 2012

Vavila Popovici

Fondată în Ierusalimde către Director artisticşi coregraf Noa Wer-theim împreună cu par-tenerul ei, Adi Sha'al, în1992, trupa israelianăVertigo Dance Companyşi-a făcut debutul în ca-drul Festivalului de DansAmerican (ADF), cu fru-mosul şi dinamicul dans,Mana. De-a lungul ani-lor, Compania a primitnumeroase premii, in-clusiv cel al MinisterulEducaţiei din 1998 acor-dat pentru Coregrafie,iar în 2003 - PremiulLandau pentru Arte Per-formante (PerformingArts).

Cuvântul Mana estetradus din aramaică canavă de lumină. „Corpulomului este ca o navăcare posedă o lumină in-terioară”, a spus NoaWertheim. În acest danscreat cu trei ani în urmă,ea explorează dualităţi:masculin / feminin, lu-mină / întuneric, inte-rior / exterior, unghiular/ circular. Mai explicit,Mana urmăreşte luptaindividului de a restabiliechilibrul, în primulrând cu el însuşi. „Ade-văratul învingător esteacela care se învinge pesine însuşi”, a spus-o

Confucius. Voltaire aveaconvingerea că lupta cunoi înşine este cea maiînverşunată luptă, fiin-dcă: „te afli în ambele ta-bere”. Cu alte cuvinte,este necesar a afla adevă-rul din noi ca să putemajunge a înţelege pe se-menii noştri şi a puteatrăi în armonie.

În acest dans se ur-măreşte transformareainterioară a fiinţei, navade lumină existând înfiecare suflet, ea salvândîn final omul de întune-ricul ameninţător.

Spectacolul din datade 14 iulie 2012, susţinutîn sala Centrului Artelorperformante din Dur-ham (Durham Perfor-ming Arts Center) dinCarolina de Nord, a fosto surpriză plăcută; inte-resant şi provocator,având o simbolistică carete pune pe gânduri. Fie-care a fost liber să-şi dez-volte imaginaţia dupăfantezia trezită de sim-ţuri. Se cunoaşte că pelângă omul zilelor noas-tre rămas religios, maiexistă şi acel om mo-dern, care se simte şi sepretinde în general areli-gios, dar care dispuneîncă de o întreagă mito-logie ascunsă, care lu-crează în sufletul său.

O oră de dans conti-

nuu, în care mişcăriledansatorilor sunt plinede energie, impuls şifluiditate. Individul -dansatorul - luptă în pri-mul rând pentru pro-priul său echilibru, fizicşi existenţial. O continuăzbatere în scopul deslu-şirii liniei de cerc, con-struirii apoi a uneispirale de energie şi in-tensificării ei. Ritualulfizic evoluează de la par-tea osaturii aflată la bazatrunchiului – pelvisul -,spre centrul corpului -axul în jurul căruia, sim-bolic vorbind, se învâr-teşte întreaga lume.Gândul te poate duce şila Arborele simbolizândviaţa, tinereţea, nemuri-rea, înţelepciunea. Deexemplu, Arborele Ne-muririi din Vechiul Tes-tament, al înţelepciuniitot din Vechiul Testa-ment, arborele putândexprima tot ceea ce omulreligios socoteşte real şisacru prin excelenţă şicare leagă pământul decer. Dansul exprimă li-bertatea şi echilibruldorit de către trup cubraţele sale în lupta cucontrariile acestei lumi şiexistenţa piciorului pu-ternic fixat în pământ(pardoseala scenei).Există continua iluzie cădansatorii pot zbura în

aer. Costumele dansatori-

lor lungi, de culoare ne-agră, cu volane ca niştearipi par a avea rolul dea ajuta - uşura zborul darşi de a îngreuna ateriza-rea care se face totuşi,precum ai apăsa surdinaunui pian. Par nişte li-lieci – mamifere zbură-toare ale căror aripi suntde fapt nişte mâini. Esteo luptă între libertate şilanţul cu care este omulpironit. Am avut, pentruo clipă, senzaţia că vădbărci ancorate la mal, pecare le mişcă valurile,dar ele nu se pot avântaîn larg, fiindcă sunt an-corate de ţărm; şi alteleplecând în larg, lup-tându-se cu valurile… Şimi-au venit în minte ver-surile poetului MihailEminescu: „Dintre sutede catarge/ Care lasămalurile,/ Câte oare levor sparge/ Vânturile,valurile…” Vânturile, va-lurile fiind metafora des-tinului iar catargele –lupta omului în viaţa-itrecătoare; veşnice ră-mânând doar: vânturile,valurile… Gând schopen-hauerian care m-a pără-sit repede!

Piesele muzicale alecompozitorului RanBagno au corespuns per-fect liniei narative aspectacolului.

Coregrafia mai explo-rează casa şi vecinătateaei, lumea interioară şicea din afară, o uşă caredesparte cele două lumi,cea a libertăţii şi cea a în-lănţuirii, aceeaşi dorinţăşi aici, de a zbura şi ob-stacolul de a fi ţintuit.Dansatorii intră şiies pe uşa casei.

Mircea Eliade

VERTIGOAltă pagină a Festivaluluide Dans American - 2012

4


vorbea desprepragul din locuin-ţele omeneşti:

„Trecerea pragului caseieste însoţită de nume-roase rituri: oamenii seînchină ori îngenun-chează dinaintea lui, îlating smerit cu mâna…Pragul are „paznici”: zeişi spirite care apără in-trarea atât de răutateaoamenilor, cât şi de pute-rile diavoleşti ori de boli.Jertfele către „paznici”erau făcute pe prag, şi totaici se făceau şi judecă-ţile, în unele culturipaleo-orientale (Babilon,Egipt, Israel). Pragul, uşaarată în chip nemijlocit şiconcret continuitateaspaţiului; de aici decurgemarea lor importanţă re-ligioasă, care se explicăprin faptul că reprezintăsimboluri şi vehicule aletrecerii… Nu se poate trăifără o „deschidere” spretranscendent; altfel spus,nu se poate trăi în„Haos”. În clipa în carecontactul cu transcen-dentul s-a întrerupt,existenţa în lume nu maieste posibilă…” De aceea,poate, există acel simţă-mânt sfânt al proprietă-ţii, „nimeni nu–şischimbă locuinţa fără ostrângere de inimă, pen-tru că nu este uşor să–ţipărăseşti lumea…” Nicicea interioară, nici ceaexterioară!

Casa dispusă pe fun-dalul scenei sub formăde pentagon, cu o uşămare în mijlocul ei, sedeplasează înainte - în-apoi şi pe lateral, suntefecte cinematograficecare te fac să poţi prividin diferite unghiuri,dansul celor opt dansa-tori. Un balon mare,

negru lucios, umplut cuheliu se ridică de peumerii unei dansatoareîmbrăcată în costumnegru, trăgându-i uşorbraţele, genunchii, însus. Mişcările ei gra-ţioase, uşor robotizate,atrag un dansator. Tra-gerea în sus a trupuluidansatoarei de cătrebalon se produce dincând în când, ea nu estesuficient de puternică şi,dansatoarea se prăbu-şeşte pe pământ, semn alchemării partenerului.Timid la început, el seapropie ezitant. Ea dan-sează, el se clatină, nuştie încă să răspundăchemării ei. Acest duetconstituie tema centralăa compoziţiei. Dansatoa-rea se află în braţele băr-batului pentru puţintimp şi din nou mişcarease repetă ca un leitmotiv. Eliberaţi debalon, acesta pluteştepeste acoperişul casei caun astru prevestitor, su-gerând o călătorie mis-tică prin lumină şiîntuneric, între cer şi pă-mânt, între libertate şiconstrângere, în aştepta-

rea acelei navei de lu-mină - Mana… Nava delumină nu poate fi al-tceva decât iubirea careprin imensa ei putereface acceptabilă dualita-tea, transformă, creeazăechilibrul şi armoniapentru care luptă fiinţeleîn viaţă. Lupta contrarii-lor, între Yin şi Yang,atracţia dintre ele, echi-librul perfect obţinut,iată semnificaţia acestuidans! Yin fiind reprezen-tat prin elementul femi-nin asociat nopţii, apei şipământului, Yang repre-zentând elementul mas-culin asociat lumino-zităţii, focului şi vântului- exprimarea forţei ce-reşti. Energia este încontinuă curgere şitransformare, iar în de-cursul acestui proces eaîmbracă aspectul Yin sauYang, în funcţie de con-diţiile în care se mani-festă. Yin şi Yang pot firecunoscute, dar nu potfi întru totul separate,nimic nu este în între-gime Yin sau Yang. Chiarîn fiecare fiinţă există şiopusul său. În general,cunoaşterea principiului

Yin-Yang şi recunoaşte-rea lui în natură şi în in-teracţiunile dintreoameni ne aduce o maibună înţelegere a vieţii şia posibilităţilor pe care leavem în crearea unei at-mosfere armonioase atâtîn exteriorul, cât şi în in-teriorul nostru. Pe dealtă parte, în Univers,echilibrul este menţinutprin această lege a con-trariilor, legea acţiunii şireacţiunii. Se spune cădacă lupta dintre ele s-arîncheia, nu ar mai fi po-sibilă existenţa Univer-sului.

Alternanţa dintre lu-mină şi întuneric, mişcă-rile precise ale unordansatori executate pelateral, în acelaşi timp cealţi dansatori se mişcă pevertical, mişcări lente şirapide, săriturile, arun-cările, prinderile, răsuci-rile trupurilor dansa-torilor, creează un joccoregrafic fascinant.

Un dans cu adevăratameţitor! Un Vertij! Ooră fermecătoare dedans! Şi nava de luminămult aşteptată, care vasalva sufletele!

4

34 nr. 57 n august 2012

Radu Negoescu

„Şi ne dă nouăaceastă seară de acum şinoaptea care vine, cupace. Inarmeaza-ne cuarmele luminii. Izba-veste-ne pe noi de fricade noapte, si de tot lucrulce se petrece in intune-ric; si ne daruieste nouasomnul, pe care ni l-aidat spre odihna, pentruneputinta noastra, feritde toata nalucirea diavo-leasca” (Rugaciunea asaptea din Vecernia ple-carii genunchilor, dedupa Rusalii. Curtoaziawww.crestinortodox.ro).

1. TermeniSomnul este o con-

strangere psiho-neuro-fiziologica la caresuntem “condamnati” otreime din viata, dar si osursa de regenerare de oasemenea importantapentru celelalte douatreimi incat toate alege-rile noastre igienice sestraduiesc, neobisnuit lao constrangere, sa-i spo-reasca eficienta!

Dupa o zi de muncacare ne uzeaza si - prinaceasta - ne imbatra-neste, un somn bun neintinereste si ne permitesa ne reluam activitatea,sperantele, stradaniacatre ... visele noastre.

Caci in vis suntem mai li-beri sa ne faurim sau sane clarificam proiectemai inainte nebuloase. «Sleep on it », se referaenglezul la o reteta deimbunatatire a unei ideiinsuficient coapte. Expe-rimentarea virtuala invis poate contribui la re-zolvarea mai buna aunor probleme de viata.

Sa mai remarcam ca,in timp ce fara mancaresi bautura se poate su-pravietui zeci de zile, lip-sirea (sau deprivarea) desomn duce la moarte innumai cateva zile.

2. Calitateasomnului

Fiinta umana este pi-lotata major de calitateasomnului. Din capul lo-cului trebuie spus caplimbarea inainte de cul-care, evitarea meselorincarcate seara, jogging-ul pe inserate urmat de ogustare numai usoarasunt retete consacratede somn bun.

Calitatea somnului orecunoaste fiecare dupacum se trezeste, maimult sau mai putin odih-nit. Daca pe termen lungse poate crede ca “sun-tem ceea ce mancam”,faptul ca ne comportamsau suntem intr-oanume zi pe masurasomnului de pestenoapte este de observa-tie comuna, acest sun-tem insemnand

frumos/buhait, destept/greoi la minte, alert/adormit, inspirat/ stan-gaci... Ziua buna se cu-noaste de dimineata, darmai ales de cu noapte:dupa cat de repede aiadormit, dupa continui-tatea somnului (spune-mi cate treziri din somnneprovocate - de zgo-mot, frig, nevoi firesti -ai avut, ca sa-ti spun ce zio sa ai !) si, inca, dupavis: cat, ce, cum se ter-mina (impasul de vis ter-minat cu trezire - numitcosmar in forma ex-trema - inseamna intre-rupere neprovocata).

Inducerea si calitateasomnului pot fi contro-late la omul sanatos saula omul in zona gri intresanatate si boala (omulsurmenat este in zonagri) fie prin mijloceleigienei, fie pe cale farma-cologica (daca nu sepoate altfel). De remar-cat ca in timp ce intarzi-rea apelului la medicatie(care are intotdeauna as-pecte mai mult sau maiputin toxice), pentru aincerca remedii stil deviata, este o buna orien-tare in multe afectiuniincipiente, apelul lasomnifere (care com-porta si ele pericole dedependenta si toxicitate)nu poate intarzia la fel demult in cazul tulburari-lor de somn.

Suntem fiinte somno-dependente in masura

mai mare decat de oricealtceva si este importantsa stim cum « ne aster-nem » somnul dulce siodihnitor.

Referirile stiintificilorla calitatea somnului sefac in termeni interesantde aflat. Se cunoaste casomnul are o anume ci-clicitate care consta dinrepetarea de cateva oripe noapte a unui serii decateva faze: atipire,somn superficial saurapid, somn profund saulent, somn cu miscariocular rapide (REM) -visul, unde termeniilent/rapid se refera laoscilatiile vazute in inre-gistrarea de potentialeelectrice preluate de laelectrozi fixati pe scalp(electroencefalograma -EEG) care, impreuna cualte inregistrari poligra-fice (electro-ocologra-ma, electromiograma dela muschii barbiei/ cefei,pneumo(respiro)gra-ma), servesc la studiereasomnului normal sau pa-tologic.

3. Atipire si trezireAtipirea rapida de-

pinde (dincolo de datepersonale stabile si deoboseala acumulata inultimele luni) de activi-tatea de peste zi mentala,fizica sau combinata.Oboseala mentala nor-mala grabeste atipirea;supra-solicitarea men-tala o lungeste sau o im-piedica. Activitatea fizicasustinuta (incluzandexercitiile pentru sana-tate) favorizeaza (uneoricere imperios) somnul.Efortul exceptional, careintotdeauna esteo combinate de

Universulsomnului

4

prof

. dr.

Radu

Neg

oesc

u


mental si fizic, in-tarzie adormireasi coboara calitate

somnului urmator (cazulinsomniei de dupa meci,la sportivi) din cauzastingerii anevoioase a re-varsarii exceptionale deadrenalina in sange.Mintea antrenata si dis-cilinata poate, si in pri-vinta somnului, prevala -in caz de conflict - fata demasinaria fiziologica:unii mari atleti obisnu-iesc sa “traga un pui desomn” chair pe gazonulstadionului in plin va-carm, la putine minuteinainte de alinierea lastart.

O atipire eficientapresupune ca masausoara de seara sa fieluata cu minim 2 ore in-ainte (soporifice recu-noscute sunt ceapa saupaharul de vin rosu na-tural - pentru cei obis-nuiti sa-l stapaneasca), oplimbare scurta in nau-tura, mentatie senina,uneori un ceai de plante(teiul este reputat). TV-ul axat pe violenta, orori,conflict, scandal - dim-potriva. O poveste des-tinsa (care poate fi luatasi de la TV), o preum-blare mentala spre altezone ale imaginaruluidecat cele vizitate depreocuparile de peste zi,adesea initierea medita-tiei religioase sau a ruga-ciunii de catre cei care auacest dar - pot usuraadormirea. Moderatiaprivind ingestia de li-chide in ora premerga-toare somnului poatepreveni trezirea de nevoifiresti dinspre ora 5(cand ti-e somnul maidulce, visul mai intere-

sant si panza somnuluimai subtire). Alte masuride prevedere privesc mi-croclimatul (la orele 5temperaturile sunt celemai scazute, in exteriorsi posibil in locuinta) sauambianta sonora (la 5 sereia transportul public).Daca altfel nu se poate,dopuri speciale potrivitajustate in urechi pot fil-tra zgomotele de fundaldar lasa ceasul-destepta-tor sa-si faca datoria sipot evita treziri provo-cate urmate de reatipirifoarte anevoiase sau tre-ziri obosite la ore obli-gate si, inca, sculari tarziiin week-end in detri-mentul altor cerinte detimp liber.

Confortul fizic al pa-tului, calitatea si mari-mea saltelei si a perneisunt detalii ce se pot do-vedi importante pentrucalitatea somnului; mis-carile dese in somn pot fiiscate de acest tip de dis-confort. “A dormi nein-tors” (dupa o zi plina)spune ceva despre unsomn bun, binemeritat,dar si despre amenajareainteligenta, fara marecheltuiala, a habitatuluinostru in legatura cusomnul.

4. Visul Visul (nu cosmarul !)

este nu numai binevenitca masura subiectiva acalitatii somnului, dareste faza indispensabilaa oricarui somnul nor-mal - fie ca ne amintimde vis sau nu.

Aspectul poligraficsugereaza ca visul esteun alt mod de traire ac-tiva (fata de cea din tre-zie), in care suntem

implicati pe de-a intre-gul, cu planuri, stradanii,dorinte si obiective(uneori neabordabile intrezie), succese si infran-geri, pe alocuri cu pe-depse (care daca suntcrunte punem repede deo trezire “de avarie”!) siuneori cu vise in vis !Visul este si gimnnasticaunor neuroni neatrasicurent in exercitiidiurne, dar care astfelantrenati pot fi rezervanepretuita pentru spori-rea capacitatii noastrerationale sau artistice.

Visul mai poate fivazut ca incursiune pe-riodica in lumea inter-mediara intre “aici” si“dincolo”. Sechestrarea(blocarea fara cale de re-venire) in ultimul viseste asociata de unii cumarea trecere de la sfar-situl vietii fiecaruia sprezori mai senine.

5, Durata si orarNevoia de somn este

indexata prin durata sa.Durata medie normalascade intrucatva de laadolescenta la senectute,trecand prin cele 8 oreale adultului sanatos, cumentiunea ca durataspune numai o parte apovestii somnului.

Orarele recomandatepentru adormire si tre-zire sunt bine cunoscutede oricine dar urmate infapt de prea putini.Adormirea inainte deora 23 este locul comunal tuturor sfaturilor, nupentru ca somnul cel maibun este inainte de mie-zul noptii ci pentru caatunci atipirea este ceamai lesnicioasa. Sculareain jurul orei 7 ar face si

ea unanimitate in son-daje. Culcatul dupa ora 2noaptea (pentru a platitribut TV-ului) si scula-tul catre 10 - 11 sau mairau sunt un viciu deweek-end al modeluicultural romanesc.

“Ziua apartine celuice se scoaladevreme”spune frantu-zul, iar cine crede ca ziuade week-end, a libertatiinoastre relative, meritasacrificata pe altarul TV-ului de cu seara se prega-teste pentru slabiciune siinfrangere in competitavietii care reincepe, ne-induratoare, lunea ur-matoare...

Scoala romanesca depsiho-neuro-fiziologie aelaborat lucrari privindsomnul si visul, in carestiinta “obiectiva” coabi-teaza armonios cu filoso-fia si cunoastereaartistica.

Nu pot incheia maipotrivit decat cu fraza depe urma a rugaciuniimesei de seara ce merge,in putinele vorbe ce in-conjoara orice adevar,chiar la esenta somnuluilinistit: rasplata, odihna,speranta: “[...] In pacene vom culca si vomadormi caci Tu,Doamne, intru nadejdene-ai asternut”.

6. Bibliografieselectiva

- Popoviciu L. Som-nul normal si patologic.Editura medicala, Bucu-resti, 1972.

- Popoviciu L., Foiso-reanu V., Corfariu O.,Enatescu V. Visul, Edi-tura Dacia, Cluj-Na-poca, 1978.

4

36 nr. 57 n august 2012

Gheorghe ValericăCimpoca

Israelul este un pă-mânt sfânt şi prin locu-rile care ne dezvăluietaine ale originii Univer-sului şi ale omului. Nupoţi trece nepăsător pelângă aceste locuri. Vizi-tând aceste locuri, veidescoperi în tine dorinţade a înţelege cine eşti, deunde vi şi unde te duci.Descoperi taine binepăstrate şi ascunse. Prin-tre aceste locuri celebresunt cele de lângă MareaMoartă: Nag Hammadi– Qumran şi Massada.Aflată la cea mai mică al-titudine de pe Pământ,Marea Moartă este defapt un lac interior for-mat în riftul cu acelaşinume, rift ce aparţineMarelui Rift African carese întinde pe o lungimede 6000 km de la munţiiTaurus din Turcia panala valea Zambezi, insudul Africii. Acesttărâm aproape lipsit deviata este scena pe cares-au petrecut mai multescene din istoria biblica aomenirii. Mărturii aleacestor evenimente aufost descoperite în ma-nuscrisele celebre de laMarea Moartă. Manus-crisele datează din pe-rioada 250 î.Hr. - 70d.Hr. și au rămas în isto-rie sub denumirea de"Manuscrisele de laMarea Moartă". Manus-crisele de la Nag Ham-madi – Qumran conţin ovarietate de texte, de laEvanghelii secrete,poeme şi descrieri quasi-filosofice ale originii uni

versului, pană la mituri,magie şi instrucţiuni ri-tualice. Muhammad Ali,cel ce a descoperit ma-nuscrisele, a recunoscutcă o parte din texte s-aupierdut pentru tot-deauna, arse sau arun-cate. Însa ceea ce arămas este remarcabil:52 de texte din primelesecole ale erei creştine,inclusiv o colecţie deEvanghelii creştine ne-cunoscute pana atunci.Manuscrisele conţin 12codexuri cu texte neobiş-nuite, unele dintre ele caşi cum ar fi scrise de în-suşi Dumnezeu. Texteleconţin explicaţii ale na-turi cosmologice, alecreaţiei şi o perspectivă alui Iisus. Textele par di-ficile de înţeles, dar pro-babil aceasta a fost şiintenţia. Gnosticul eraconcentrat mai multspre cum acesta influ-enţa oamenii decât con-ţinutul lor. Învăţăturile

secrete au fost scrise înaşa fel încât nu oricine săpoată să le înţeleagă.Textele se pare că au fostscrise pentru un nivelînalt de iniţiaţi. "Acumstaţi! Vă voi dezvăluimisterele mele, pentruca sunteţi fraţii mei, şi leveţi cunoaşte pe toate".Printre aceste texte seaflă şi profeţii ale luiIsaia.

Vechiul profet Isaia ascris despre ce pare a fi o"invitaţie divina a luiDumnezeu, pentru ome-nire". El invită oameniisă exploreze divinitatea,cercetând stelele. Uneleprofeţii ale lui Isaia, caresunt conţinute în Ma-nuscrisele de la MareaMoartă, descoperiteintre 1947 si 1956 laQumran, ar fi fost confir-mate de câtre descoperi-rile făcute de telescopulspaţial Hubble, susţinescriitorul american J.Paul Hutchins, într-o vii-

toare carte, ce va apăreala New York. Când Isaiaa scris despre putereadin spatele Universului,el nu beneficia de un te-lescop spaţial puternic,dar descrierea sa coin-cide cu descoperirile fă-cute de Hubble în ultimiiani, ale unor galaxii ma-sive, precum GalaxiaSombrero. El vorbeştedespre o sursă de energiede neimaginat, de din-colo de Univers. Cine seaflă în spatele Universu-lui nu vom şti niciodată,dar, sigur există un Crea-tor. Manuscrisele de laMarea Moartă au fostmult timp consideratesursa unei minuni şi aunei revelaţii pentru cre-dincioşi. Până acum elenu au descifrate în tota-litate şi cu timpul vormai apare şi alte dezvă-luiri. Din cele 40.000 defragmente de manus-crise descoperite în re-giunea Mării Moarte s-apublicat până acumfoarte puţin, iar din ceeace s-a publicat, nu totul afost suficient studiat.Mare parte a manuscri-selor se află nedescifrateiar unele probabil neară-tate publicului, tocmaipentru că prezintă unelecontroverse de o impor-tanţă universală pentrucreştinismul din zilelenoastre. Cercetarea aces-tor scrieri este extrem deimportantă, îndemnullăsat de Isus "Si veţi cu-noaşte adevărul, iar ade-vărul vă va face liberi"lasă o poartă deschisatuturor celor carevor sa cercetezeîndeaproape creş-

„Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivăcu el? - zice Cel Sfânt. Ridicaţi-vă ochii în sus şipriviţi: Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcutsă meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le

cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e putereaşi tăria Lui, că una nu lipseşte”. Isaia 40:25-26

4

Pelerinaj în Ţara Sfântă. Marea Moartă (4)


tinismul şi viaţalui Isus.

Locul unde aufost descoperite manus-crisele nu este departede un alt loc cu o încăr-cătură istorică pentrupoporul israelian. Mas-sada este numele acestuiloc antic, renumit panăastăzi pentru puterniculasediu roman asupraunui grup de refugiaţievrei. Numele loculuieste de origine romană,provenind de la origina-lul ebraic „metada”, careînseamnă "fortăreaţă".Fortăreaţa evreilorocupa o poziţie deosebitde strategică, fiind izo-lata pe una dintre cul-mile abrupte alemunţilor ce coboarăbrusc în apele vestice aleMarii Moarte şi în pu-stiul Neghev, regatul luiIuda. Rezistenţa evreilorîmpotriva romanilorcare s-au baricadat înfortăreaţa de la Massadaeste, pana astăzi, unuldintre cele mai puternicesimboluri ale rezistenteinaţionale pentru păstra-rea libertăţii şi a dreptu-

rilor religioase iudaice.Se crede că, cei aproxi-mativ 970 de iudei şicari,.pentru a nu cădea înmâinile luptătorilor ro-mani, care i-ar fi luatîntr-o aprigă robie, evreiibaricadaţi în fortăreaţăau preferat să se sinu-cidă în masa. Deoarece,sinuciderea era interzisăde religia mozaică, sespune ca evreii au tras lasorţi câţiva bărbaţi caresă-i omoare pe toţi cei-lalţi, în cele din urma ră-mânând unul singur,care s-a sinucis. Sespune ca numai douăfemei şi cinci copii s-auascuns într-o cisternăpentru păstrarea apei,spre a nu fi omorâţi. Ace-ştia sunt cei ce au poves-tit istoria.

Fortăreaţa de la Ma-sada, adică ceea ce a mairămas din aceasta, a fostredescoperita în pe-rioada anilor 1838-1842,de mai mulţi arheologi,iar taberele romanilor aufost descoperite în anul1932, de arheologul Szol-tan. Săpăturile arheolo-gice au fost întreprinse

între anii 1963-1965, subîndrumarea arheologu-lui Yigael Yadin, iar re-construcţia acesteia aînceput abia in anul1966, Massada fiind as-tăzi un loc de mareatracţie turistica. Astăzi,accesul spre aceasta seface, fie pe o poteca şer-puitoare si abrupta, ceurcă 280 de metri, fie cuo telegondola, suspen-dată pe stâlpi metalici.

Potrivit arheologilor,noii stăpâni ai fortăreţeiau modificat unele din-tre clădirile acesteia.Astfel, o încăpătoare salăa fost transformată în si-nagogă, fiind orientatăcu faţa spre Ierusalim.Totuşi, se poate ca salasă fi fost chiar dintru în-ceput sinagogă. Aceastaeste una dintre cele maivechi sinagogi din Israel.Deoarece, în zilele noas-tre, Massada era dat şi caun exemplu de sacrificiusuprem folosind sinuci-derea în loc de prizonie-rat, femeile israeliene aupropus recent în Knes-set, parlamentul izrae-lian, o lege prin care

Massada să nu mai fie unexemplu de sacrificiu ex-trem pentru tinerii israe-lieni. Ele îşi doresc copiiîn viaţă, chiar dacă cadîn prizonierat, nutrindsperanţa că se vor în-toarce. Istoria evreilor depeste 4000 de ani esteplină de exemple în careaceştia sunt luaţi în pri-zonierat, începând cuNabucodonosor al II-leacel care a distrus Ierusa-limul şi i-a deportat peevrei. De fiecare dată s-au întors în matcă şi aurenăscut ca pasăreaPhoenix din cenuşă, con-struind civilizaţii din ceîn ce mai moderne.Acum Marea Moartăeste un exemplu pentrunoi prin staţiunile bal-neoclimaterice moderne,prin culturile de curmalişi prin prelucrarea demedicamente şi cremepentru înfrumuseţareapielii. Zicerea „Omulsfinţeşte locul !” este maiveche decât mintea carea scornit-o . (Va urma).

4

Un altfelde DEX

Propus de E.A.

n Oricât de neaoş arpărea, mujdei vine dinfranceză, de la moussed’ail (spumă de usturoi).Să nu vă mai prind, aşa-dar, spunând „mujdei deusturoi”.

n Cravata a fost iniţialcroată, fiindcă o purtaumercenarii croaţi dinar-mata lui Ludovic al XIII-

lea, pe la o mie şase sute. n Şmecher vine din

germană, de la Schmecker,care era degustătorul devi-nuri. Actualii şmecheri, să-racii, nu fac diferenţa întreVeuve Clicquot şi căpşu-nică de Vârteşcoiu.

n Chirpiciul vine toc-mai din Persia, unde în-semna cărămidă.

n A dezmierda vinedin latină, de la dismer-dare, adicătelea a şterge lacur. Pentru că mamelepruncilor lui Traian aşa-şidovedeau afecţiunea. Ora-şul Giurgiu se chema pevremuri San Giorgio, că-l

înfiinţaseră nişte genoveziaventuroşi care făceau co-merţ. Tot mai bine decâtoraşul de vis-à-vis, care s-a transformat din Sexa-ginta Prista în Ruse.

n Pogăcile (nişte turtefoarte simple, rustice, dingrâu sau mălai) au ajunsla noi prin austrieci, carele ziceau Pogatschen, darse trag din focaccia ita-liană, care vine de lafocus, care înseamnă mij-loc, centru, buric. Buriculcasei era cuptorul. Voilà.Tradiţionala damigeanăvine din franţuzesculdamme-Jeanne, a di că

tanti Ioana. În Argentina ise zi ce şi acum damaJuana, în timp ce engleziiau făcut-o demijohn, iarVestul Sălbatic a transfor-mat-o în jimmyjohn.

n Jobenul se cheamăjoben fiindcă un nene penume Jobin îl vindea pevremea când încă nu eralimpede cum ar trebui săse cheme în româneşte.Memoria colectivă a avutde ales între numele pălă-rieruluişi „ţilindru”, caresună ca curul.

n Clanţa se cheamăclanţă fiindcă face „clanţ”.

Serios.

38 nr. 57 n august 2012

GeorgetaResteman

Este un om împlinit: o profesiecare-i aduce mulţumire şi pe careo exercită cu abilitate, o soţie mi-nunată, tânără şi frumoasă, o fe-tiţă care-i aduce mereu soarele însuflet şi-n casă, un hobby ce odatăi-a fost profesie – jurnalismul -,şi-o ambiţie de invidiat, toate,într-o armonizare perfectată decaracterul puternic al celui pe caremulţi dintre noi îl cunoaştem dinpresa românească dar mai alesdin cea a diasporei de peste ocean,Octavian Dumitru Curpaş.

L-am cunoscut graţie prietenu-lui cel mai fidel al scriitorilor delimba română din întreaga lume,neobositul George Roca, cel caredin momentul în care am începutsă scriu îmi mediatizează creaţiile;este orădean, la fel cum sunt şi eudin 1999, doar că el s-a născutacolo la 5 august 1972, a învăţat,s-a şcolit şi de ani buni, după ce aabsolvit facultatea de Jurnalismorădeană, a ales să treacă oceanulşi să se stabilească în SUA.

„Phoenix Misssion Magazine”,copilul de suflet al lui Tavi, cum îispun cei apropiaţi a fost revista pecare a înfiinţat-o şi a condus-oaproape trei ani, un ambasadorveritabil al spiritului românesc petoate meridianele, a fost spaţiulcare a adunat şi promovat mii dearticole şi creaţii ale scriitorilor

români de pretutindeni din lume,şi nu numai. Redactor la maimulte ziare româneşti din SUA,promotor cultural de necontestat,cu o vivacitate şi rapidiate de me-diatizare care năuceşte de multeori, lui Octavian Curpaş i-au tre-cut prin mână zeci de cărţi de ver-suri şi beletristică pe care le-arecenzat, publicat şi mediatizat; aintervievat o paletă variată de per-soane şi personalităţi din toatedomeniile – artă, literatură, reli-gie, justiţie, medicină, etc pe carele-a publicat în nenumărate re-viste şi ziare online sau pe suportde hârtie. Articole de actualitatede impact, ştiri, luări de poziţie înanumite situaţii în care simţea cătrebuie s-o facă, toate publicate cupromptitudine l-au ţinut mereuaproape de comunitatea româ-nească din diaspora dar şi de rea-litatea din ţară, de acasă.

Deşi activează într-un dome-niu în care s-a specializat în SUAşi o face cu profesionalism, aface-rile imobiliare, deţinând îm-preună cu Roxana, soţia sa ocompanie proasperă, a studiat şiştiinţele juridice şi s-a intergratperfect în societatea americană,rădăcinile româneşti nu-l lasă înpace, punând condeiul la muncăori de câte ori are un crâmpei detimp, iar dacă nu are şi-l făureşteîn detrimentul preocupărilorcare-i asigură existenţa. Anul tre-cut a editat primul volum deproză, subiectul acestuia fiindlegat de exilul românesc, şi anume

„Exilul românesc la mijloc desecol XX – «Paşoptişti» români înFranţa, Canada şi Statele Unite”,editura Anthem, Arizona, SUA2011, o veritabilă retrospectivă adezrădăcinării imeansului val deemigranţi din mijlocul secoluluitrecut, perioadă care marcheazăînceputurile “ciumei roşii” în Ro-mânia. Sunt convinsă că paginileacestei cărţi ce poate fi numităfără ezitări „carte-document” aufost răsfoite de conaţionalii noştridin întreaga diasporă, dar auputut fi citite şi în alte limbi pen-tru că unele, îndeosebi cele cu re-ferire la România, au fost traduseîn franceză, engleză şi germană.Nu sunt în măsură să fac apreciericritice însă consider că este unmotiv în plus pentru a-l aşeza peOctavian Curpaş în rândul româ-nilor care-şi iubesc obârşia şi ne-amul, pro mo- vându-i cultura,tradiţia şi continuitatea.

Colaborând de mai bine de doiani cu Octavian pot să afirm, fărăexagerare, că este unul dintre ceimai activi jurnalişti ai diasporei,care nu numai că scrie şi publică,dar încurajează şi îi învaţă pe ceineiniţiaţi tainele jurnalismului şieu, deşi cu ani buni mai în vârstăca el, mă număr printre cei care s-au bucurat de multe, multe învă-ţaminte de la el, transmise fărănicio reţinere. Pentru toate aces-tea îi mulţumesc şi sper (deşi tim-pul pentru jurnalistică îi este maimult decât limitat), să nuînceteze să scrie, fiind

La Mulţi Ani,

OctavianCurpaş!

4


aproape convinsăcă “dragostea din-

tâi” – jurnalismul – nu ova uita niciodată.

Astăzi, la aniversareaunei vârste a deplineimaturităţi, ce-aş puteasă-i urez colegului şiprietenului nostru Octa-vian Curpaş? Sănătate,să poată să facă faţă rit-mului cu care s-a avântatîn muncă, fericire alăturide Roxana şi de fetiţalor, de viitorul ei frăţiorsau surioară care se vanaşte la începutul anului

2013, prosperitate, îm-plinire a tuturor năzuin-ţelor sale şi puterea de arăzbate în trecerea-ipeste praguri cu demni-tate şi onestitate. Să netrăieşti, Tavi, să ai viaţălungă, frumoasă, demnăşi plină de bine alături decei dragi!

LA MULŢI ANI,frumoşi şi buni!

PS. Îmi permit să in-tervin şi eu la competa-rea portretului celui

sărbătorit. Numai cu-vinte de laudă îi potadresa! Un om minunat,un prieten bun, un pro-motor cultural de va-loare, un scriitor şijurnalist de excepţie...La mulţi ani, dragă Oc-tavian! Sănatate şi bu-curii alături de ceidragi!

La împlinirea celorpatruzeci de ani vom în-china un pahar din tra-diţionala şampanie asufletului îndepărtat demeleagurile natale şi ne

vom intersecta gându-rile bune trimise spretine, acolo la la Phoenix,Arizona, Statele Uniteale Americii unde teafli... Gânduri bune dinAustralia şi de pe altecontinente... pentru a nute simţi singur! Prieteniişi oamenii care te iubescsunt alături de tine! Bu-cură-te de frumoasa-ţivârstă, bucură-te deviaţă! Fii fericit!

LMA XL / OC !Cu preţuire,George ROCA

4

Adriana GeorgianaEpure

Cât de important estesă fii tu însuţi într-olume în continuă schim-bare ? Pentru unii, multmai important decât s-arputea crede. Fiecare per-soană este unică prin an-samblul calităţilor şidefectelor pe care le în-truneşte, chiar dacă ba-lanţa acestora nu esteîntotdeauna echilibrată.Aşadar, de ce să ne pier-dem unicitatea încer-când să părem ceea cenu suntem, ceea ce nedorim să fim, sau ceea ceîşi doresc ceilalţi să fim ?

Răspunsul, din punctulmeu de vedere, este unulsimplu: ne dorim atât demult să fim plăcuţi şi ac-ceptaţi de cei din jurulnostru încât uităm depropriile concepţii, aspi-raţii şi idealuri. De câteori, înainte de a ieşi dincasă, nu ne punem ur-mătoarea întrebare:“Oare ceea ce port astăziva fi pe placul prietenilormei ? ” sau “Mă întreb cevor spune ceilalţi cândmă vor vedea cu nouacoafură ?”. Nu ar fi maisimplu să spunem: “Suntîncrezătoare în mine, as-tăzi voi fi eu însămi, in-diferent de părerilecelorlalţi.”? Desigur căacest lucru ar fi ideal,însă natura umană neface întotdeauna să com-plicăm lucrurile şi să nesimţim complexaţi.Această problemă esteîntâlnită, în mare parte,în rândul adolescenţilor.

Fiecare dintre noi cu-noaşte tineri care se inte-riorizează, nu doresc săsocializeze sau să comu-nice cu exteriorul dinteama de a nu fi respinşide societate; o societatecare etichetează persoa-nele în funcţie de poziţiesocială, greutate, inteli-genţă, grupuri de prie-teni şi multe altele; osocietate în care aspectulfizic cântăreşte mai multdecât un premiu Nobel.Marea greşeală se pro-duce atunci când refu-zăm să-i ajutăm să seintegreze, îi neglijăm, îitratăm cu indiferenţăsau când încercăm să neîndepărtăm de problemăspunându-ne: „Nu estetreaba mea”. Printre ace-ştia se află tineri valoroşicare se pierd în umbraindiferenţei societăţii încare trăiesc; tineri carese ascund de teama de anu fi catalogaţi ca „toci-

lari”, „anorexici”, „graşi”,sau „urâţi”. Tineri caresunt la fel de speciali camine, ca tine, ca fiecaredintre noi! Tineri care audreptul de a fi ei înşişi,de a face ceea ce le place,de a se face auziţi.

Curajul de a fi noi în-şine vine în special dininterior, însă este influ-enţat şi de ceea ce se în-tâmplă în jurul nostru.De multe ori părerea ce-lorlalţi ne face să ne pier-dem identitatea şi sădevenim proiecţiile celorde lângă noi. În timp,acest lucru devine obosi-tor; devine obositor săne îngrijoreze opiniile al-tora, să ne întrebăm „ebine ceea ce fac?”. Iarcând se ajunge la acestprag, nu ne dorim decâto zi în care să fim noi, săfacem ceea ce credem decuviinţă fără să ţinemcont de nimeni şi nimic,să ne îmbrăcăm aşa cumdorim fără să ne între-băm „O să le placă ?”, săieşim din tipare, săpăşim în afară încreză-tori şi să spunem: „Amavut curajul să fiu eu!”.

Curajul dea fi tu însuţi

debut literar

Cărţi noi în bibliotecarevistei Climate literare

40 nr. 57 n august 2012

57 ion iancu vale - climate.literare.roclimate.literare.ro/arhiva/57.pdf · eu nu strivesc corola...

Documents