Eu nu strivesc corola de minuni a lumii -arta poetica- Lucian Blaga

In contextul literaturii interbelice, se manifesta interesul poetilor pentru conturarea principiillor estetice prin opere exemplare cu rol de ars poetica.,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga face parte din seria artelor poetice ale literaturii române din perioada interbelică alături de ,,Testament” de Tudor Arghezi şi ,,Joc secund” de Ion Barbu. Pozia este aşezată în fruntea primului său volum ,,Poemele luminii”(1919) şi are rol de program (manifest) literar, realizat însă cu mijloacele poetice.

In opinia mea, conceptia despre poezie a lui Lucian Blaga se circumscrie problematicii cunoasterii. La randul ei, cunoasterea este inteleasa in doua dimensiuni, prin raportare la mister: descifrare(cunoasterea paradiziaca) si incifrare(cunoasterea luciferica). Rolul poetului este acela de a spori misterul lumii prin creatie. Sintagma “calmea mea” subliniaza caracterul de arta poetica a textului, destinul poetic asumat printr-o viziune proprie asupra lumii.

Poezia este considerata o arta poetica, deoarece autorul isi exprima crezul liric(propriile convingeri despre arta literara si despre aspectele esentiale ale acesteia) si viziunea asupra lumii. Prin mijloace artistice, este configurata conceptia despre poezie si despre rolul poetului(raportul acestuia cu lumea si creatia, problema cunoasterii), din perspectiva unei estetici moderne.

Poezia ilustreaza unele dintre influentele expresioniste pe care le aduce in peisajul literar al vremii volumul “Poemele luminii”: exacerbarea eului creator ca factor decisive in raportul interrelational stabilit cu cosmosul, sentimentul absolutului, interiorizarea si spiritualizarea pesiajului, tensiunea lirica.

Arta poetica “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” sintetizeaza viziunea blagiana despre lume, care implica o dubla perspectiva: poetica si filozofica, data de formatia autorului. Ideile poetice isi gasesc ulterior corespondenta in plan teoretic si filosofic in lucrarea “Cunoasterea luciferica”(1933), din “Trilogia cunoasterii”.

Tema poeziei este filosofica:cunoasterea , descriind prin metaforele revelatorii “lumina mea” si “lumina altora”, cele doua tipuri de cunoastere specifice sistemului filosofic blagian. Cunoasterea lumii in planul creatiei poetice este posibila numai prin iubire, prin comunicarea afectiva totala: “Eu nu strivesc…/caci eu iubesc..”.

Fiind o pozie de tip confesiune, lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea poetică transmisă în mod direct prin mărcile subiectivităţii: pronumele personal la persoana I singular, verbe la prezent persoana I singular, alternând spre diferenţiere cu persoana a III-a, topică afectivă ( inversiuni şi dezlocări sintactice), pauză afectivă /cezura.

Discursul liric se organizeaza in jurul unor motive poetice, cum sunt: misterul si motivul luminii, intunericul. Motivul central este lumina, metafora emblematica pentru opera poetica a lui Lucian Blaga, inclusa si in titlul volumului de debut, unde sugereaza cunoasterea, dar si iubirea pentru tainele lumii.

Titlul este o metaforă revalatorie care semnifică idea cunoaşterii luciferice. Prenumele personal ,,eu” este aşezat orgolios în fruntea poeziei din primul volum, adică în fruntea operei. Plasarea sa exprimă atitudinea poetului filozof de a proteja misterele lumii, izvorâte din iubire. Verbul la forma negativă ,,nu stivesc” exprimă refuzul cunoaşterii de tip raţional şi opţiunea pentru cunoaşterea luciferică. Metafora revelatorie ,,corola de minuni a lumii” ,imagine a perfectiunii, a absolutului prin ideea de cerc, de întreg, semnifică misterele universale, iar rolul poetului este adâncirea tainei.

Simetria textului liric se realizeaza prin reluarea sintagmei din titlu in incipit. Titlul este reluat în începutul poeziei, ca prim vers, iar sensul său, îmbogăţit prin seria de antiteze şi prin lanţul metaforic se întregeşte cu versurile finale: ,,Eu nu stivesc corola de minuni a lumii / {…}/ căci eu iubesc / şi flori şi ochi şi buze şi morminte”. Poezia este un act de creaţie iar iubirea o cale de cunoaştere misterelor lumii prin trăirea nemijlocită a formelor concrete. Metaforele enumerate surprind temele majore ale creaţiei poetice, imaginate ca petalele unei corole uriaşe care adăposteşte misterul lumii: “flori” semnifică viaţă, efemiritate, frumosul, ,,ochi” reprezintă cunoaşterea, contemplaţia poetică a lumii, ,,buze”- iubirea, rostirea poetică , ,, morminte”- tema morţii , eternitatea.

Compoziţional , poezia are trei secvenţe marcate, de obicei prin scrierea cu majusculă a versurilor.

Prima secvenţă exprimă concentrat , cu ajutorul verbelor la forma negativă: ,,nu strivesc”, ,,nu ucid”, atitudinea poetică faţă de tainele lumii – refuzul cunoaşterii logice,raţionale,paradiziace. Verbele se asociază metaforei ,,calea mea”(destinul poetic asumat), care implica acceptarea tainei si potentarea ei(cunoasterea luciferica).

A doua secvenţă , mai amplă se construieşte pe baza unei relaţii de opoziţie: “eu-alţii”, ,,lumina mea”- ,, lumina altora”. Metafora luminii sugerează cunoaşterea : ,, lumina altora” reprezintă cunoaşterea de tip raţional logic; ,, lumina mea”- cunoaşterea poetică , de tip intuitiva. Plasticizarea ideii poetice se realizează cu ajutorul elementelor imaginarului poetic blagian: lună, noapte, zare, fiori, mister.

Finalul poeziei constituie o a treia secvenţă cu rol conclusiv, deşi exprimată prin raportul de cauzalitate ,,căci”. Cunoaşterea potică este un act de contemplaţie ,,tot… se schimbă…sub ochii mei” şi de iubire ,,căci eu iubesc”.

La nivel semantic, opoziţia dintre lumină şi întuneric relevă simbolic relaţia cunoaştere poetică(prin iubire, creaţie)- cunoaştere logică. Terminologia abstractă , lexical împrumutat din sfera cosmicului şi a naturii este organizat ,,cu forme sensibile ale cunoaşterii( Stefan Munteanu).

La nivel stilistic limbajul artistic şi imaginile artistice sunt puse în relaţie cu un plan filozofic secundar. Se cultivă cu precădere metafora revelatorir care caută să releveze un mister esenţial pentru însuşi continutul faptului, dar si a metaforei plasticizante, care da concretul faptului, fiind insa considerata mai putin valoroasa.

La nivel fonetic se remarca pauzele marcate de cezura si de dispunerea versurilor cu masura inegala, in functie de ritmul interior. Eufonia versurilor sugereaza amlificarea misterului.

Forma moderna a poeziei este o eliberare de rigorile clasice, o cale de transmitere a ideii si a sentimentului poetic.

Concluzionand, ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga este o arta poetica moderna pentru ca interesul autorului este deplasat de la principiile tehnicii poetice la relatia poet-lume si poet-creatie. Creatia este un mijlocitor intre eu(constiinta individuala) si lume. Sentimentul poetic este acela de contopire cu misterele universale,cu esenta lumii.