Etimologie și definițiiCuvântul original grecesc (holókauston) este o traducere a termenului ebraic olah, care înseamnă „ardere de tot” și care

denumește vechiul ritual iudaic de sacrificiu în care (bucăți de) animale sau plante erau arse pe altar

pentru Iahve (Elohim) căruia, după Cartea Leviticului (a treia carte a Pentateuhului), îi era plăcut mirosul acestor jertfe.[2]

Cuvântul holocaust era folosit din secolul al XVII-lea pentru a denumi moartea violentă a unui număr mare de oameni.

Spre deosebire de cuvântul masacru, de origine latină („ucidere în masă de oameni de către alți oameni”),

cuvântul holocaust se putea referi și la dezastre sau catastrofe. Winston Churchill, de exemplu, l-a folosit înaintea celui

de-al doilea război mondial, iar alții îl folosesc pentru a descrie Genocidul armean dinPrimul Război Mondial.[3]

Din anii 1950, utilizarea sa a fost restrânsă și este folosită astăzi doar cu referire la masacrarea evreilor de către naziști în

ajunul și în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

Cuvântul biblic șoa (שואה), cu sensul de „calamitate” a devenit termenul standard în ebraică pentru holocaust încă din anii

1940[4] în Ierusalim într-o carte numită Sho'at Yehudei Polin (Holocaustul evreilor din Polonia). În primăvara lui 1942,

istoricul Ben Zion Dinur (Dinaburg) din Ierusalim a folosit termenul șoa pentru a descrie exterminarea evreilor din Europa,

denumind aceasta o catastrofă care simboliza situația unică a evreilor[5][6]. Începând din anii 1950, termenul „holocaust” se

referă de regulă la genocidul evreilor.[4]

Termenul german oficial pentru exterminarea evreilor în perioada nazistă era Endlösung der Judenfrage („Soluția finală a

problemei evreiești”). În germană, ca și în alte limbi, printre care engleza, termenul soluția finalăeste folosit ca alternativă

la cel de holocaust.[7]

Atrocitățile regimului nazist nu s-au limitat la evrei. Unii autori au folosit noțiunea holocaust în sens mai larg, pentru a

descrie și alte acțiuni ale regimului nazist. Acestea includ uciderea a aproximativ o jumătate de milion de romi, omorârea

a milioane de prizonieri de război sovietici, precum și regimul de exterminare la care au fost supuse persoanele trimise la

muncă forțată, homosexualii, persoanele handicapate fizic și/sau psihic, cetățeni polonezi și ai altor popoare slave,

opozanți religioși (martori ai lui Iehova, prelați romano-catolici) și opozanți politici.[8][9] Însă majoritatea istoricilor nu includ

aceste grupuri în definiția holocaustului, restrângând semantica acestui termen la genocidul evreilor.[10] sau ceea ce

naziștii au numit Soluția finală a problemei evreiești. Ținând cont de toate victimele persecuțiilor naziștilor, numărul

morților crește considerabil: estimările plasează numărul total de victime în general între 9 și 11 milioane.[11]

Persecuția și genocidul s-au desfășurat în etape. Legislația privind eliminarea evreilor din societatea civilă a fost

promovată cu mai câțiva ani înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial (1933-1939). Au fost înființate lagăre

de concentrare în care deținuții erau folosiți ca sclavi până mureau de extenuare sau de boală. Unde Al treilea

Reich ocupa un nou teritoriu în Europa de Est, unități speciale numite Einsatzgruppenexterminau evrei și adversari

politici, împușcându-i în masă. Evrei și romi erau concentrați în ghetouri înainte de a fi transportați la sute de kilometri cu

trenuri de marfă în lagărele de muncă forțată și exterminare, unde, dacă supraviețuiau călătoriei, cei mai mulți erau uciși

prin gazare în încăperi special amenajate. Fiecare ramură a aparatului administrativ al statului hitlerist a fost implicată în

logistica asasinatelor în masă și a contribuit la transformarea Germaniei în ceea ce un istoric a denumit „un stat

genocidar”.[12]

Utilizarea cuvântului în sens mai larg a atras obiecțiile multor organizații evreiești, în particular al celor înființate pentru

comemorarea holocaustului evreilor. Organizațiile evreiești afirmă că acest cuvânt, în sensul său prezent, este folosit

pentru a descrie exterminarea evreilor și că holocaustul evreilor a fost o crimă de o asemenea anvergură și atât de

specifică, ca punct culminant al unei lungi istorii a antisemitismului european, încât nu ar trebui să fie subsumată într-o

categorie generală cu alte crime comise de naziști.

Și mai aprins disputată este extensia termenului pentru a descrie evenimente care nu au legătură cu al doilea război

mondial. Un astfel de exemplu este folosirea sintagmei “holocaustul spaniol”, în lucrarea “Holocaustul Spaniol, Inchiziție și

Exterminare în secolul XX” [13], de către istoricul englez Paul Preston (care este specialistul de frunte în materie de istoria

Spaniei secolului XX[14][15]), pentru a desemna masacrele sălbatice care au avut loc în timpul războiului civil spaniol.

(Preston evaluează numărul victimelor căzute în confruntările declanșate după ce militarii naționaliști rebeli s-au ridicat

contra guvernului republican democratic ales în 1936, la 200 000[16]. La această cifră, istoricul mai adaugă încă 170 000,

care sunt victimele masacrelor naționaliștilor de dreapta, plus încă 50 000 masacrați în ariile aflate sub controlul

republicanilor. Se mai pot adăuga încă 114 000 de victime ale dictaturii lui Franco[17], care a urmat războiului civil.

Termenul este folosit și de armeni pentru a descrie genocidul armenilor din primul război mondial.

Termenii holocaustul ruandez și holocaustulcambodgian sunt utilizați cu referire la genocidul din Ruanda din 1994 și,

respectiv, la masacrele în masă organizate de regimul khmerilor roșii din Cambodgia, iar holocaustul african descrie

comerțul de sclavi și colonizarea Africii, supranumite Maafa.