etică şi morală în design fileadduce soluţii viabile în actul de design al mileniului iii....

Solicitare Finanţare către

Administraţia Fondului Cultural Naţional

Etică şi morală în design

Autori: Prof. dr. Geanina Luminiţa VATAMANU

Acest fişier conţine descrierea lucrării propuse spre evaluare, cuprinsul şi fragmente semnificative

Editura Lumen

2011

Prezentarea volumului


Prof. dr. Geanina Luminiţa VATAMANU

Date tehnice: Format B5Jis (17x 24 cm) (academic), număr de pagini aproximativ 280, hârtie

80g/cm import, copertă în policromie plastifiată.

Lucrarea Etică şi morală în design, structurată în trei capitole, se constituie într-o cercetare foarte cuprinzătoare a designului artistic contemporan – designul obiectelor de larg consum industrial, ambiental, vestimentar, campanii de reclamă şi grafică publicitară -, din punctul de vedere al eticii deontologice şi moralităţii creaţiei de design, precum şi al efectului benefic/malefic al actului creator asupra consumatorilor şi receptorilor în fapt. Totodată adduce soluţii viabile în actul de design al mileniului III. Situaţiile vieţii, dintre cele mai neobişnuite, irepetabile, existenţa mai multor tipologii umane şi comportamente diverse, reclamă din partea designerului cel puţin tot atâtea atitudini, reacţii, acţiuni, modele de comportament.

Volumul Etică şi morală în design reprezintă prima şi singura cercetare teoretică în domeniul artelor aplicate şi mai precis a designului mondial, dar şi prima şi singura abordare etică a designului.

Concepută ca referenţial pentru specialişti şi de informare ştiintifico-didactică prin introducerea unui model de deontologie a designului şi aducerea în atenţie a unor metode şi tehnici nocive, lucrarea serveşte atât pentru orientarea designerului cât şi cea a cititorului şi se adresează publicului adult, curios în cunoaştere, interesat de cultură, de arte, de el însuşi. Ea aduce soluţii practice designerului acestor timpuri, conştient de marea sa responsabilitate faţă de consumatorii operelor sale. Asumarea unei dimensiuni spirituale a activităţii designerului face ca perspectiva funcţionalistă, specifică modernităţii, să fie depăşită. Aceasta se constituie într-o lucrare de certă valoare instrumentară pentru designeri şi oamenii din P.R., precum şi una de cultură pentru ceilalţi.

Autoarea consideră că alegerea temei nu a fost întâmplătoare, ci ca rezultanta concluziilor existenţei unei acute crize psiho-spirituale din artă şi social. Subiectului este de incontestabilă

2

Etică şi morală în design Prof. dr. Geanina Luminiţa VATAMANU

Descriere, cuprins, fragmente semnificative

actualitate, prezintă o ingenioasă şi nonconformistă abordare interdisciplinară – etică şi filosofie, metafizică şi fizică, artă şi psihologie -, precum şi o vasta bibliografie. Lucrarea urmăreşte punerea în valoare nu doar a designerului român, ci şi a oamenilor de cultură români: fizicieni şi filosofi (�tefan Lupaşcu, Basarab Nicolescu, Mihai Drăgănescu, Dimitrie Gusti), artişti şi designeri (Gheorghe Achiţei, Victor Maşek), psihologi (Ion Mânzat), în context cultural universal.

Autoarea este de părere că asistăm în societatea românească şi învăţământul românesc la un amalgam de adevărate nonvalori, fiind o mare bucurie să luăm parte la contraexemple precum această lucrare care demonstrează o profundă cunoaştere a domeniului şi oferă o imagine complexă şi largă a problemei eticii în design. În săraca serie de lucrări de gen, Etică şi morală în design (clară conceptual, coerentă, fundamentată epistemologic şi metodologic) vine ca o lucrare foarte eficientă şi utilă.

3



CUPRINS Introducere Capitolul I. Actualitatea studiului eticului În designul artistic I.1. Etică şi morală. Teleologic şi deontologic I.1.1. De la etimologie la precizări noţionale I.1.1.1. Etica şi morala. Moralitatea I.1.1.2. Teleologia morală I.1.1.3. Deontologia morală I.1.2. Introducere în deontologia designului I.2. Ipostaze etice ale designului artistic I.2.1. Designul şi conceptul de design I.2.2. Este progresul în numele (mai) binelui? I.2.3. Acţiunea morală şi actul creaţiei în design I.2.4. Creaţiile hi-tech din „dragoste” pentru „cei mici” - etică şi responsabilitate I.3. Valoare şi ideal uman I.3.1. De la valoarea Bunului la idealul Binelui I.3.2. Valoarea personalităţii mature: extinderea permanentă a eului şi faptul-de-a-fi-în-

lume pentru celălalt I.3.3. Conştiinţa morală - superlativul trinomului „a fi” – „a avea” – „a face” I.4. Profesionalismul în design – între libertate şi constrângeri I.4.1. Profesionalismul, ca atitudine morală şi fapt social I.4.2. Natural şi artificial – „este” sau „arată ca”? I.4.3. Putem vorbi despre o trans-etică, o etică supraumană, o etică a cosmosului în

designul sinergic? Capitolul II. Etic şi estetic în design II.1. Relaţionarea esteticii designului cu morala în cadrul unor teorii etice II.1.1. Utilul şi frumosul între dezirabil şi excelare II.1.2. Centrare pe datorie şi respect II.1.3. Binele promovat şi răul prevenit II.1.4. „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” – un precept de viaţă pentru designer II.2. Semnificaţii ale evaluării morale şi estetice în design

4



II.2.2. Voinţă autonomă şi valoare II.2.3. Unicatul, privilegiul personalizării designului individualist II.3. Elemente de limbaj plastic şi etică în creaţia de design II.3.1. Major şi minor, ritm şi măsură II.3.2. Dezvoltarea etică şi durabilă a viului II.3.3. Acordul cu natura - o viaţă în virtute Capitolul III. Etica şi designul în cultura de masă la începutul mileniului III III.1. Fenomenul kitsch ca alterare hedonică a culturii III.1.1.Procesul perceptual al consumatorului III.1.2 Viziunea de lacheu a omului-kitsch şi rătăcirile lui morale III.1.3. Între kitsch-design şi pseudoartă - sărăcirea subiectivităţii consumatorului de

design III.1.4. Cruzimea amuzantă a gustului camp III.2. Relativitatea valorilor morale ale esteticii industriale în cultura de masă III.2.1 Modernismul, etica şi estetica obiectuală III.2.2. Designul clasic – obiect al culturii actuale de masă III.2.3. Iluzie şi manipulare III.3. Particularităţi ale designului contemporan III.3.1. De la complexitate la sincretism III.3.2. Creatorul de design, între etică şi tendinţe în evoluţie III.3.3. Etologie umană, etică şi liberalism în design III.4. Designerul, restaurator moral al umanităţii III.4.1. Designul, poartă transcendentă către lumea imaginativ-creativă III.4.2. Designul, stimulent psihologic educativ al mentalului individual şi colectiv III.4.3. Designul, optimizator etic permanent al stării de sănătate Concluzii Bibliografie

5



Fragmente semnificative Etică şi morală în design


Designul, restaurator moral al culturii de masă Argument Aflată în plină criză mondială economică şi socială, luată de valul producţiei şi

consumului fără precedent în istoria sa, ameţită de iluzii şi imagini, omenirea rătăceşte - mai ales - într-o criză de identitate. În aceste condiţii, designul a fost asociat cu producţia de masă şi consumul de masă. Funcţionalul, ergonomia, utilitarismul şi consumismul - menite să realizeze unitate între eficienţă, economicitate şi produs seriat - ajung în două secole de manifestare să uniformizeze şi standardizeze clasele sociale şi continentele. Cultura de masă nu însemnează doar cultura de consum şi cultura de cartier. Suma cunoştinţelor despre univers, sisteme naturale şi spirit, acumulate doar în secolul XX, depăşeşte tot ceea ce a fost cunoscut în toate veacurile din urmă. Acuzat fiind de consumerismul exagerat, de instalarea în obiectual a umanităţii şi ruperea de sine şi semeni prin retragerea în tehnologicul comunicativo-informaţional, designul este îndreptăţit a-şi cere dreptul la replică. Pe suporturi noi pluridisciplinare, luminat de forul interior al designerului trezit moral, designul îşi schimbă radical direcţia, devenind din ce în ce mai mult şi mai vizibil o disciplină având ca sursă inovativă omul, natura, universul şi orientată către transcedere prin creaţie.

1. Utilitarismul ergonomic al culturii de masă Mii de ani, în istoria omenirii, elita a fost cea care a făurit cultura. A creat modele, a

condus elevarea naturii umane. Creaţia cultă este centrată pe sine însăşi, ca finalitate a meditaţiei şi trăirilor omului, în vederea cunoaşterii esenţei lumii sale, a existenţei în ansamblu. Cultura cotidiană - ca fenomen de masă - este în principal funcţională, iar valorile ei creează posibilitatea ca acestea să aibă caracter utilitarist (să producă, să se comporte, să acţioneze) după principii de ergonomie (economie de efort). Nefiind centrată pe valorile spirituale, ea prezintă o slabă structuralitate culturală.

Evoluţia industrială a societăţii contemporane a prilejuit (printre alte fenomene semnificative) şi apariţia unor conţinuturi ale valorilor care au modelat distinct modul de viaţă a comunităţilor unde impactul industriei şi tehnologiei a fost mai cuprinzător şi unde

6



contextul urbanizării a fost hotărâtor. În comparaţie cu societăţile tradiţionale, societăţile moderne, cu mari aglomerări umane, introduc un nou tip de viaţă concentrată în metropole sau centre industriale, dependent de sistemul informaţional-mediatic. Dar, sub impactul noilor mijloace de comunicare, universul cultural s-a schimbat radical, fiind al masei, pentru mase.

Cultura de masă are trei caracteristici fundamentale: este produsă pe cale industrială, este difuzată de mass media şi se adresează masei, adică unui conglomerat de indivizi diferiţi, unui public care se extinde la nivel planetar. Competenţa comunicativă a devenit astăzi un concept care intră obligatoriu în definiţia puterii, fiind un element strategic ce poate decide nu doar succesul unor agenţi sociali, ci şi locul pe care îl deţin societăţile, culturile, naţiunile şi statele pe scena mondială.

După Edgar Morin, acest tip de cultură pare a fi prima cultură universală din istoria omenirii. Cultura de masă este cultura industrială organizată după modelul producţiei în serie şi este menită unui public larg, eterogen, care respectă formule, coduri şi replici convenţionale.

2. Absenţa specialistului în design şi „măsluirile” culturale

Disciplină relativ nouă, răspuns contemporan al anticului tehne, designul este general recunoscut ca estetică şi funcţionalitate de produs industrial începând cu pionieratul erei industriale. Acesta presupune în jurul său o industrie creativă. Este arta de a inova, de a planifica, de a produce obiecte de larg consum, în majoritate tridimensionale, astfel încât să le facă potrivite pentru scopuri practice, utilitare şi, de asemenea, satisfăcătoare sub aspect vizual. Critica de specialitate a vremurilor sfârşitului de mileniu trecut constata că, de-a lungul ultimelor două secole, designul a fost asociat cu producţia de masă şi consumul de masă. Funcţionalul, ergonomia, utilitarismul şi consumismul - menite să realizeze unitate între eficienţă, economicitate şi produs seriat - ajung în două secole de manifestare să uniformizeze şi standardizeze clasele sociale şi continentele.

Estetica industrială (cotidiană, existenţială, fenomenologică; estetică a mărfurilor) s-a născut ca o necesitate inginerească. Ea este centrată pe funcţionalitate şi formă. Explicaţia pe care Jameson o dă acestui fenomen este aceea că producţia estetică de azi a fost integrată în întregime în producţia de bunuri şi nu într-un mod accidental, secundar ori decorativ: producţia estetică este „producţia pur şi simplu”. Urgenţa economică înnebunitoare de a produce valuri noi de bunuri care să pară originale (de la îmbrăcăminte la obiecte uzuale), cu o viteză din ce în ce mai mare, alocă un rol şi o poziţie structurală din ce în ce mai importantă inovaţiei şi experimentului estetic.

7



Când un lucru e rar şi scump, dar şi inaccesibil majorităţii, se pune întrebarea dacă nu poate fi înlocuit cu un alt produs similar, mult mai ieftin, precum şi excluderea specialistul în design. Nu interesează implicaţiile negative, de ordin moral, sau - pe un plan mai larg - cultural, pe care, eventual, le-ar avea. Intervin aici:

- problema confuziei între arta autentică şi produsul ce se pretinde drept echivalentul acesteia, fără a poseda însă aceleaşi sensuri estetice. Surogativismul şi succedanismul sunt subordonate narativismului facil, dulcegăriei, vulgarităţii, sentimentalismului ieftin, anecdoticii licenţioase;

- mentalitatea şi comportamentul subcultural, cu implicaţii culturale negative;

- problema alternării gusturilor la mase impresionante de oameni, ce ajung să se complacă în

compania unor forme lipsite de orice valoare artistică, numai pentru că sunt capabile să facă anumite

trimiteri spre sfere inferioare ale omenescului, trimiteri ce pot fi sesizate în lipsa oricărei forme de

cultură ori iniţiere.

Oare ce s-ar întâmpla dacă toate obligaţiile morale şi sociale ar fi ignorate şi s-ar da frâu liber complexului

reclamă - estetică industrială – producţie - marketing?

Designerul, asistat de specialişti în psihologie, inginerie, antropologie, sociologie şi media,

oare ce rol ar mai avea? Oferim pieţii doar ceea ce cere?

Trăirile perversiunii estetice ţin şi de esenţa umană, de puterea şi conştientizarea ispitei

idealizării nonconforme, de posibilitatea fabulării viitorului în consens cu dorinţele neîmplinite, în

consens cu acea fericire după care fiecare ins tânjeşte. S-ar putea vorbi, deci, de o anumită deschidere

primară a omului mediocru, „deschidere înnăscută a omului către kitsch”, şi numai printr-o muncă

educativă susţinută, pe linia celor mai semnificative valori culturale din patrimoniul tuturor culturilor,

pot fi atenuate consecinţele ei negative. De aceea „sunt puţine persoane în măsură a se sustrage

complet de la tributul pe care-l impune kitsch-ul”.

Lipsa de educaţie nu e de ajuns pentru a explica kitsch-ul. Abraham Moles dădea definiţia

kitsch-ului şi explicaţia lui, din sursă de origine germană: verkitschen – verb ce poate fi tradus prin a

măslui, a vinde un produs degradat, fară să i se observe defectele. Ideea accesibilizării unei mase cât

mai largi la achiziţionări de tot felul, la preţuri tot mai mici, a dus la dezvoltarea unei producţii tot mai

mari de bunuri destinate satisfacerii rapide a diverselor trebuinţe.

Bineinţeles, producţia de kitsch nu poate fi concepută în absenţa unei clientele –

consumatorii – de profil. Societatea de consum permite fiecăruia accesul la orice poziţie socială, ceea

ce atrage după sine şi accesul la un confort material pentru care să nu fie pregătit corespunzător.

Oamenii determină producţia, iar producţia determină oamenii. Clientela contemporană a kitsch-ului

simte nevoia numai de kitsch. Chiar dacă imaturitatea indivizilor ce-l consumă ar fi condiţia esenţială

a fenomenului, conceptul însuşi de imaturitate este prea complex ca să poată desemna, cu precizie,

substanţa problemei. Mobilitatea socială pe scara de confort duce către o generaţie de parveniţi. Dar

8



nici fenomenul social nu este cel ce a dus la proliferarea creării de „pseudo-obiecte”, precizează

cunoscutul specialist francez. 3. Iluzie şi manipulare Economia modernă ar defini fenomenul în termenii creerii de noi trebuinţe în rândul

consumatorilor, pe baza presiunii ce o exercită piaţa. Astfel, cultura accesibilă tuturor devine o formă de

cultură comercială, iar produsele sale devin mărfuri care încearcă să atragă profit, fiind fabricate de

corporaţii interesate în acumularea de capital. Ţinteşte către publicul larg astfel încât să intre în

rezonanţă cu temele şi preocupările curente, creând o reţea planetară, densă, de informaţii, mesaje şi

imagini care stăpânesc imaginarul colectiv şi îi orientează în mare măsură percepţiile asupra realului,

dar şi inducându-i atitudini modificate. Sub forma unor limbaje de comunicare, influenţare,

dezvoltare personală, NLP, manipularea devine instrument predat pe scară largă.

Vorbim de manipulare atunci când o anume situaţie socială este creată premeditat pentru a

influenţa reacţiile şi comportamentul manipulaţilor în sensul dorit de manipulator, după cum o spun

specialiştii în tehnici de manipulare. Cu cât se consumă mai mult, cu atât se fiinţează mai puţin.

Fenomenul de criză, de masificare şi de aliniere la aceleaşi cunoştinţe şi valori este deosebit de

periculos din punct de vedere psihologic, moral şi spiritual. Se produce un atac la adresa persoanei, se

periclitează unicitatea gîndirii şi simţirii, intimitatea spirituală, dreptul de a gîndi şi de a face altfel

decât o fac ceilalţi (amintindu-ne de pretenţia comuniştilor de a ne monopoliza conştiinţele, de a ne

face pe toţi să aderăm la o singură doctrină). Este facilitată manipularea prin acceptarea aceloraşi

simboluri culturale. Este ameninţată specificitatea şi particularul ; adevărata lege unilaterală a expresiei

(artistice şi social-umane): unitate în diversitate şi diversitate în unitate. În momentul în care toţi

avem acces la aceleaşi cunoştinţe şi valori (prin Internet, de pildă), când simţim ca şi alţii, când facem

precum toţi, când vrem ceea ce vor şi alţii, riscul depersonalizării devine maxim. Minciuna este

instrumentul folosit în restructurarea concepţiilor, în modificarea experienţelor, în deformarea

relaţiilor interpersonale, în distorsionarea proceselor imaginative, în recrearea sistemelor de norme

morale şi etice, în rescrierea istoriei, în dezvoltarea unor noi criterii de evaluare, în remodelarea

sentimentelor. Minciuna este instrumentul de bază prin care se tinde a se creea omul nou

manipulabil. Actualele realinieri culturale produc o societate globală lipsită de structură şi ordine,

oscilantă între forţele permanenţei şi cele ale schimbării, ale tradiţiei şi inovaţiei. Aceasta face tranziţia

între valorile şi creaţiile majore şi viaţa materială a oamenilor, adică un gen de cultură populară

specifică însă mediului industrial, prezentă atât în condiţiile unei burghezii urbanizate cât şi ale unei

ruralităţi modernizate. Promovând false valori, creând imagini false, ne aflăm în pragul psihotizării

mentale, marginalizare socială şi dezindividualizare uniformizantă, ce creşte spiritul agresiv. Ajungem

o turmă omogenă, o masă uşor manevrabilă.

9



Din perspectivă etică un mesaj indus, dar şi mai mult unul subliminal crează iluzia scopului

care justifica mijloacele. Indiferent de scop, mijloacele contează. Implicaţiile culturale ale îndoctrinării

subliminale reprezintă o ameninţare majoră la adresa drepturilor omului în lumea întreagă, specifică

Uniunea Europeană. Metoda subliminală a anilor ’60 a fost interzisă, dar nu în toate ţările europene.

Şi totuşi, ele sunt frecvent folosite de către întregul melanj sincretic, de la superproducţie la

hiperpromoţii. Unii psihologi chiar trageau un semnal de alarmă asupra maleficităţii sistemului

mediatic.

Pentru a se produce o schimbare majoră în gândire, trebuie îndeplinite două condiţii

esenţiale: individul trebuie să aibă senzaţia că depinde numai de el dacă acceptă sau nu să se comporte

şi să gândească într-un altfel de mod; apoi, presiunea la care este supus pentru a accepta noul

comportament sau noul mod de gândire trebuie să fie permanentă, dar suficient de moderată pentru

a nu-l determina la o respingere instinctivă. Constantul dezacord dintre viaţa individuală şi cea socială

produce multipersonalizări ale uneia şi aceeaşi fiinţe, fiecare individ, incluzând în sine însuşi multipli

consumatori. Nevoile subzistenţei materiale ale unei fiinţe umane sunt limitate, dar dorinţele îi sunt

nelimitate.

Cu toate că masa reprezintă o formaţiune social-istorică recentă, însuşi sensul etimologic al

cuvântului sugerează câteva din trăsăturile, caracteristicile de bază ale acestei categorii sociale:

- caracterul amorf, nedefinit, incoerent al masei;

- reprezentarea unui „material” uman care poate fi uşor modelat, manevat în orice fel şi cu

orice chip, precum materia amorfă. 4. Designul, între responsabilitate culturală şi regăsire de sine Noţiunea de design este împrumutată din accepţiunea pictorului renascentist Federico Zuccaro

despre „segno di Dio”, „disegno interno” (idee inspirată de Dumnezeu în mintea artistului), „disegno

externo” (însemnând idei de creaţie), adică revelarea creaţiei şi transpunerea acesteia în desen, ca

ciornă. Spiritul divin îşi face simţită prezenţa prin mijlocirea spiritului uman. Activitatea creativă care

se slujeşte de concept-concepere ca forma superioară de structurare estetică este „abstrasă domeniului

necesarului social” şi „inserată existenţei imateriale”, moral-spirituale, prin aceasta, teza designo-ului

devenind „reproducerea ideală, exemplară a materialităţii producţiei artistice”.

Virtuţile estetice ale produsului nu pot fi concepute arbitrar, ele fiind subordonate aspectelor

tehnico-funcţionale şi destinaţiei. Se produce astfel, modificarea relaţiei creaţie – producţie – consum,

dar, de obicei, actul creator rămâne privilegiul unei elite. „Principala provocare pentru un designer, în

viitor, va fi să acţioneze responsabil faţă de fiinţa umană şi mediu şi de a da un sens creaţiei sale”,

spunea un designer într-o revistă de specialitate.

Care sunt subiectele ce merită o mai mare atenţie din partea designerului?

10



Răspunsurile vor fi de o remarcabilă varietate după analiza cerinţelor, posibilităţilor si

piedicilor. Tratarea critică îi permite armonizarea, în final, a funcţiei cu estetica, a ergonomiei cu etica.

În contextul artelor aplicate, ingineriei, arhitecturii şi alte activităţi creative, designul este atât procesul

originii şi dezvoltării unui plan pentru un obiect estetic şi funcţional - care de obicei necesită

cercetare, gândire şi modelare considerabilă, ajustări interactive şi re-design (studierea combinaţiilor

printr-o altă aranjare a unor elemente sau componente date), cât şi concepere şi rezultat al acestei

acţiuni. În situaţii de criză, aşadar, o asemenea cultură nu oferă apărarea de care individul are nevoie

pentru a-şi salvgarda demnitatea. Anomia se instalează cu repeziciune acolo unde valorile sunt

pseudo-cultivate, neîngrijite.

Detaşat de mode şi valuri trecătoare şi superficiale, designerul are puterea de a da expresie

sinelui mondial cu resursele sufleteşti orientate spre cucerirea unor scopuri nobile. Practica sa dedică

întrutotul căutările sale pentru a răspunde cerinţelor şi necesităţilor tehnice, funcţionale şi culturale ale

obiectului creat. Tot el este cel ce propune soluţii novatoare, ce comunică sens şi emoţie şi care, la modul

ideal, transcede formele sale, structura şi modul de fabricare. Privind înapoi, fără o dialectica îngustă, de

piaţă, ci din poziţia unei bune perioade de experienţă în domeniu, responsabilitatea designerului nu se

reduce la recepţionarea produselor pe piaţă şi la modul în care acesta le proiectează. Responsabilitatea

designerului merge mult mai departe decât aceste considerente. Judecata sa socială şi morală trebuie

adusă în scenă cu mult înainte de a începe să proiecteze, deoarece el trebuie să facă o evaluare a priori,

dacă produsele, pe care este chemat să le proiecteze sau să le reproiecteze, vor avea impact pozitiv

fizic emoţional şi spiritual. 5. Rolul designului în restaurarea morală a culturii de masă Cu siguranţă, design-ul nu este restrâns la necesitatea de a da formă unui produs mai mult sau

mai puţin stupid pentru o industrie mai mult sau mai puţin sofisticată. Scopul design-ului e

promovarea fericirii umane. Cauza principală a răului stă chiar în om şi pentru ca să putem schimba

lumea, mai întâi ar trebui să ne schimbăm noi înşine. Într-o libertate şi responsabilitate asumată faţă

de mediu şi semen, designerului i se cere, a deveni mai bun, mai raţional, mai cumpătat.

Omul de ştiinţă David Bohm are meritul de a fi subliniat faptul că lumea nu poate fi receptată

şi studiată ca o realitate în sine. Continuitatea informaţională este asigurată, la nivel de micro- şi

macrocosmos, respectiv la nivelul celor trei materii - fizică, biologică şi psihică - prin menţinerea

nealterată a cuplajului fundamental dintre substanţă şi câmp, ca suport-substrat indispensabil oricărui

proces de „devenire creatoare”. Bohm arată că divizarea realităţii este un mod de a gândi cu bune

rezultate în planul utilitar, pragmatic, cu conotaţii tehnice şi funcţionale locale, în cazul nostru în

grupuri restrânse. Extrapolând la mase largi de oameni, la o cultură universală de masă, lucrurile

evoluează sub incidenţa unui „flux universal care nu poate fi definit explicit şi care poate fi cunoscut

numai implicit”, „mintea şi materia nu sunt substanţe separate”. Unitatea dintre om şi univers poate

11



fi recuperată prin conştientizarea lumii ca o realitate continuă ce se manifestă ca o plenitudine într-o

perpetuă curgere.

Criteriul realităţii este înlocuit cu cel al non-separabilităţii observatorului de obiectul supus

analizei, iar tripla relaţie realitate-univers-conştiinţă se cere redefinită. Această perspectivă integrativă e

mai puţin comodă pentru o mentalitate predispusă spre fărâmiţare şi cere o reconsiderare principială

a concepţiei noastre despre lume, care permite articularea cosmologiei cu ontologia, într-un cadru ce

relaţionează conştiinţa cu realitatea.

Prin tot ce creează, designerul se vede nevoit a păstra o legătură specială cu tot ce înseamnă

natural. Contemplarea naturii îl ajută să înţeleagă acordul cromatic; ordinea şi armonia formelor şi

culorilor; proporţionarea echilibrată a părţilor între ele şi a părţilor cu întregul, funcţionarea mecanică,

precum şi ritmicitatea articulară. Sursa principală de inspiraţie a sa este mediul natural, ordinea

firească a lucrurilor create de Inteligenţa Creatoare.

Dar care este obiectivul principal al designului, ca act artistic, creator?

Prototipul este stadiul iniţial de concepţie, rezultanta designului, iar execuţia este, mai departe,

produsul activităţii tehnologice. Pentru un designer actul creator este un mod de a discuta despre

viaţă. Design-ul este calea de a construi o posibilă utopie sau metaforă figurativă despre viaţă.

Formele artistice sunt întotdeauna capabile să trezească, la simpla lor contemplare, un anumit

sentiment, o anumită stare de spirit, o anumită dispoziţie. Creaţiile obiectuale ale designului, prin

componenta lor vizuală şi prin funcţionalitate sugerează o posibilă împlinire a aspiraţiilor,

năzuinţelor, sau idealurilor noastre, o posibilă stare a lumii, în contextul căreia ne-am putea afla la un

moment dat. Imaginaţia oferă omului puterea de a depăşi greşelile trecutului, de a corecta prezentul şi

de a construi variante mai bune ale viitorului. Omul este o fiinţă socială. Pentru a se dezvolta, el are

nevoie de ceilalţi. În cadrul societăţii se reglează raportul între interesele personale, drepturile,

privilegiile, dar şi obligaţiile ce stau la baza bunului-simţ. Oamenii au nevoie de oameni pentru a se

susţine reciproc, pentru a evolua, pentru a rezista pericolelor. La nivel individual, se cere identificarea

discontinuităţilor, căutarea motivaţiilor ascunse, folosirea şi compararea unor surse de informare

independente, o anumită independenţă faţă de gândirea de grup şi chiar o analiză şi autoanaliză

aprofundată, alternarea momentelor de detaşare cu cele de implicare.

Designului nu i se pot ignora caracterul de universalitate interdisciplinară, caracterul de masă,

precum şi cel de transcedere om-natură-univers prin creaţie. Omul şi-a dobândit conştiinţa creând

(material şi spiritual) şi pentru a crea. Doar tripla sa demnitate - homo significants, homo sapiens,

homo faber - i-au permis transformarea sa în fiinţă culturală. Dincolo de maturitatea fizică, apoi cea

psiho-emoţională, este această dezvoltare moral- spirituală ce surclasează intelectul, devenirea omului

prin şi pentru creaţie (a sinelui şi/sau pentru sine/ceilalţi).

Cultura de masă a devenit o realitate în societăţile contemporane. Întregul univers planetar

este înconjurat acum de o centură densă de informaţii, mesaje şi imagini care stăpânesc imaginarul

colectiv şi îi orientează în mare măsură percepţiile asupra realului şi atitudinile. Cultura de masă şi

12



studiul ei au căpătat un rol din ce în ce mai important în societatea actuală. Succesul şi atracţia noilor

forme ale culturii de masă îmbină dimensiunea informativă şi pe cea educativă cu cea de

divertisment, devenind forme dominante în societăţile dezvoltate. Acest tip de cultură penetrează

până în periferia societăţii.

În faţa acestei provocări, răspunsul design-ului vine prompt şi activ, funcţional şi exigent, cu

soluţii novatoare, originale, creative pentru abordarea stilistică a tuturor dimensiunilor mediului de

viaţă, tocmai în urma unui studiu profund a subiectului pus în discuţie (cui ?), a mediului său

(unde ?) şi a problemelor ridicate de viitoarea creaţie (cum ?).

13

etică şi morală în design fileadduce soluţii viabile în actul de design al mileniului iii....

Documents