Etica si deontologia medicala in raport cu morala laica si cu morala religioasa. Dileme ale bioeticii crestine in raport cu progresul tehnic si diversificarea biotehnologiilor contemporane

Motto: Cea mai mare greseala la tratarea bolilor este ca exista doctori pentru bolile fizice si doctori pentru bolile de suflet, cand acestea nu se pot desparti una de alta. (Platon)In general, "etica" studiaza comportamentul uman. Ea este de regula privita ca o stiinta descriptiva care incearca sa inteleaga si sa analizeze principiile si valorile fundamentale care guverneaza conduita umana. "Teologia morala", pe de alta parte, este de obicei considerata ca fiind prescriptiva: ea propune "imperativele" ce oranduiesc viata morala ca raspuns la poruncile divine asa cum apar ele in Scriptura si in alte surse ale Sfintei Traditii. Totusi, a vorbi despre o etica "crestina" specifica inseamna a complica problema, de vreme ce ea sugereaza ca scopul disciplinei este nu doar de a analiza comportamente, ci si de a propune un tratament pentru bolile morale, respectiv pentru pacat. In general, deci, etica crestina si teologia morala crestina sunt echivalente, de vreme ce emiterea de judecati morale implica prin chiar natura sa o straduinta spre sfintenie. Acest lucru este valabil si pentru relativ noua disciplina a eticii medicale sau "biomedicale". Expresia s-ar putea referi pur si simplu la modul in care medicii si alti specialisti trateaza pacientii. Astfel, ea ar putea fi pur descriptiva (analizand valorile, motivele si intentiile echipei medicale); sau, daca se aventureaza pe taramul prescriptiei (cum trebuie sa se comporte echipa si de ce), directivele ei morale vor fi guvernate de perspectiva filosofica personala a eticistilor. Pe de alta parte, "Etica medicala crestina" (daca este ortodoxa), presupune un sistem valoric bazat pe anumite adevaruri, sau mai degraba pe Adevarul care s-a revelat si continua sa se reveleze in Biserica, adica realitatea atotcuprinzatoare a prezentei lui Dumnezeu in creatie.Religia si stiinta au impartasit o lunga istorie de antagonism, scepticism si concesii reciproce. De cele mai multe ori aceasta istorie a fost expresia relatiei dintre biserica si stat sau a conflictului dintre individul religios si individul secular. Apare firesc ca aceasta relatie, uneori ambigua, alteori transanta sa se reflecte si in domeniul medicinii si al psihologiei. In cea mai mare parte a sec. XX interesul fata de cercetarile psihobiologice, pragmatismul si behaviorismul, experimentalismul au impins aceste domenii ale stiintei intr-o pozitie total refractara fata de religie. Freud (1953) vedea persoana religioasa ca o persoana nevrotica cu trasaturi obsesiv-compulsive, Ellis (1980) considera religia ca institutionalizarea irationalitatii fiind inflexibila si intoleranta iar Watters (1992) spunea ca religia este incompatibila cu multe din componentele sanatatii mentale si fizice. Cu toate acestea, au existat si autori care au vazut religia ca o sursa a intelegerii si stabilitatii intr-o lume incerta (Jung, 1933; Allport, 1950). Religia are un rol important in viata multor oameni, credintele si valorile religioase influentand toate aspectele vietii lor. Valorile si credintele sunt elementele culturale vitale ale oricarui sistem care ajuta la stabilirea cursului comportamentelor membrilor sai, iar valorile familiale au fost si sunt puternic influentate de valorile religioase. Viata familiilor si cuplurilor este modelata de convingerile si valorile lor spirituale si religioase, care pot avea efecte la nivel cognitiv, emotional si comportamental. Sistemul familial poate fi pozitiv sau negativ afectat de spiritualitate si religiozitate; religia poate fi un fundament al intimitatii, dar pe de alta parte unele aspecte religioase pot sa produca conflicte si sa creasca anxietatea in cadrul relatiilor.Etica ortodoxa este bazata pe urmatoarele presupozitii:

1) Dumnezeu este Stapan peste fiecare aspect al existentei umane, de la zamislire pana la mormant si dincolo de moarte. Aceasta convingere este bine exprimata intr-o cunoscuta rugaciune de dimineata, atribuita fie Sfantului Filaret al Moscovei (1867), fie parintilor spirituali de la manastirea Optima: "Invata-ma sa intampin cele ce vin asupra mea, cu pacea sufletului si cu convingerea clara ca voia Ta guverneaza totul... In momente neprevazute, ajuta-ma sa-mi amintesc ca toate sunt trimise de Tine". Imperativul divin "Alege viata!" este implinit iubindu-L pe Domnul, supunandu-ne voii Lui si indreptandu-ne spre El (Deut. 30, 19), adica, oferindu-ne pe noi insine in intregime autoritatii Sale divine. Aceasta autoritate este cu siguranta prezenta in apelul Bisericii Ortodoxe de a respinge avortul, euthanasia si alte proceduri prin care luam viata (sau moartea) in propriile noastre maini.

2) Sfanta Treime -caracterizata prin "comuniune si alteritate", prin unitate de esenta si distinctia persoanelor -trebuie sa fie modelul sau icoana fiecarei relatii umane. Uniti prin aceeasi natura umana in comuniunea Trupului eclesial, impartasind unii altora diferitele daruri spirituale, noi suntem chemati la "responsabilitate": sa raspundem unul celuilalt cu dragoste jertfelnica, care reflecta iubirea nesfarsita a celor trei Persoane ale dumnezeirii, impartasita in sanul Treimii si "revarsata in inimile noastre prin Duhul Sfant" (Rom. 5, 5).

3) Cresterea in viata morala este posibila atat timp cat experimentam "tensiunea eshatologica" a vietii vesnice prezenta in mijlocul nostru. "Vine ceasul si acum este", cand singura semnificatie si valoare a existentei umane este sa ne inchinam Tatalui "in duh si adevar" (In. 4, 23-24). Etica crestina este esential "teologica" -in sensul biblic profund -concentrandu-se asupra realizarii aici si acum a frumusetii, adevarului si desavarsirii vietii din Imparatia lui Dumnezeu.

Normele morale folosite in domeniul bioeticii genereaza conceptul numit deontologia profesiei medicale - domeniu incadrat in coduri deontologice, in canoanele a ceea ce este permis si ceea ce este interzis, ceea ce este considerat bine si ceea ce este considerat rau. Elio Sgreccia insista asupra faptului ca in zilele noastre e necesar mai mult ca oricand ca moralitatea sa se intemeieze pe criterii de obiectivitate etica si nu numai pe intentionalitate.Legea morala naturala domina de departe bioetica contemporana. Ea s-a nascut o data cu constiinta rationala a omului ca el insusi exista, si o data cu constiinta rationala ca raul si binele exista in lume si se pot rasfrange inevitabil asupra lui.

Descoperirile stiinifice medicale din ultimii ani, precum i dezvoltarea tehnologica din acest domeniu, au dus la realizari inimaginabile care, insa, pot afecta profund modul de viata si gandire din societatea umana. Transplantul de organe este o activitate medicala complexa prin care sunt inlocuite, in scop terapeutic, organe, tesuturi sau celule, din organismul uman, compromise din punct de vedere functional, cu structuri similare sanatoase. Fiind metoda excepionala de tratament, transplantul este justificat dupa ce s-au epuizat toate celelalte forme i modalitai de tratament.Transplantul de organe, tesuturi sau celule presupune prelevarea acestora de la un donator i implantarea lor la un primitor. Prelevarea este recoltarea de organe, esuturi sau celule umane sanatoase morfologic si functional, in vederea realizarii unui transplant. Transplantul este implantarea organului, tesutului sau celulelor, in scop terapeutic, in organismul unui om bolnav. Frecventa efectuarii transplanturilor la om a impus ca, si in cadrul Comisiilor locale de Bioetica ale BOR, acesta sa fie primul subiect discutat. Pe de alta parte, structurile medicale erau interesate direct sa cunoasca parerea oficiala a Bisericii Ortodoxe, care eventual sa sprijine - si indirect, prin pozitia sa - practica legiferata in Romania deja cu cativa ani inainte, prin Legea nr. 2 din 8 ianuarie 1998 privind prelevarea si transplantul de tesuturi si organe umane, publicata in Monitorul Oficial nr. 8 din 13 ianuarie 1998. Documentul Sfantului Sinod al BOR privitor la prelevarea si transplantul de organe si tesuturi este primul dintre cele inscrise in problematica bioeticii care au fost propuse si aprobate potrivit metodologiei mai sus prezentate si care contureaza precis cadrele intre care aceste practici pot fi acceptate din punct de vedere ortodox.In cadrul principiilor generale ale documentului sinoidal, mai sus amintit, se nuanteaza ideea de viata umana unica si irepetabila, oferita ca dar al lui Dumnezeu, pe care nu si-l poate asuma nimeni din proprie initiativa, ci pe care fiecare il primeste prin intermediul parintilor. Avand ca reper modelul divin, se afirma ca daruirea de organe facuta din dragoste fata de omul aflat in suferinta fundamenteaza nu doar eroismul, ci chiar martiriul. Una dintre specificatiile de maxima importanta este aceea ca - intrucat omul este trup, dar e si suflet - dorinta de prelungire a vietii prin acceptarea unui transplant ar trebui sa aiba ca scop, in primul rand, interesul primitorului fata de mantuire, adica folosirea timpului in scop duhovnicesc. Altfel, executarea unui transplant - fie el chiar si cel mai reusit - nu ramane altceva decat prelungirea suferintei si amanarea mortii, o amanare oricum de factura temporara. De fapt, transplantul aceasta si este: prelungirea vietii biologice; daca este de la Dumnezeu ca aceasta sa fie prelungita, este de dorit ca lunile sau anii primiti sa-i fie folositori omului pentru viata duhovniceasca. Principiile speciale definesc sensul profund al actului de transplantare, care e necesar sa aiba la temelie iubirea crestina a celui ce daruieste si implinirea ei in iubirea celui ce primeste. Daca actiunea de transplantare nu urmareste numai realizarea egoista si chiar daca cei doi - donatorul si primitorul - nu se intalnesc niciodata, se realizeaza totusi un transfer de dragoste si de jertfire de la unul la altul. Vazute ca doua persoane care se sprijina reciproc in cele mai grele momente, donatorul si primitorul isi manifesta actul de iubire care ar trebui sa patroneze oferirea si primirea unui organ. E regasirea lor in iubirea reciproca de oferire si primire a darului. Astfel, accentul transplantului se aseaza si pe dimensiunea duhovniceasca a vietii, nu doar pe cea biologica. Sunt stipulate si cateva conditii ale transplantului: sa respecte demnitatea fiecarei persoane implicate, sa fie in folosul aproapelui, sa respecte viata si chiar moartea persoanei, sa nu fie determinat de oportunisme politice, economice sau de curiozitati medicale. Se formuleaza interzicerea provocarii voite a mutilarii sau a decesului prin prelevarea de organe, fiindca viata unui om nu se poate cladi pe moartea altuia. De asemenea, este pusa grav sub semnul intrebarii prelevarea de tesuturi sau organe de la embrion.Pentru crestinul care intelege viata si moartea ca acte definitorii prin care si datorita carora isi uneste existenta suficienta si nedeplina de pe pamant cu unica si adevarata existenta intru Dumnezeu, dincolo de mormant, transplantul nu poate fi justificat altfel - nici de catre donator, fie ca accepta sa-si daruiasca vreun organ in timpul vietii, fie dupa moarte, si nici de catre primitor - decat ca daruire, iar daruirea isi pierde din plinatate daca nu se face din iubire. In aceasta se descopera unul dintre sensurile crestine - poate singurul - al transplantului, altfel el isi pierde valoarea si va fi justificat - ceea ce se si intampla foarte adesea cu multi dintre solicitanti si, in planul secund al motivatiei, chiar si cu unii dintre cei credinciosi - prin scopul egoist al dorintei de a trai mai mult si mai bine, de a indeparta arbitrar si subiectiv suferinta, eliminand din calcul incercarea si boala ca interventii divine folositoare pentru mantuire. Urmarind doar scopul pamantesc si imediat al transplantarii, omul renunta benevol la ajutorul divin, crezand cu adevarat ca el stie mai bine decat Dumnezeu ce anume si cand i se potriveste, cu atat mai mult cu cat tehnica - lasata tot prin bunavointa lui Dumnezeu, dar pe care omul ar trebui sa o foloseasca numai in acord cu principiile moralei crestine - ii permite acest lucru, iar medicina doreste sa depaseasca rapid, sigur si eficient pragurile reusitelor precedente. Stabilit, chiar mutual, intre doua persoane care se sprijina reciproc in cele mai grele momente, actul de iubire ar trebui sa patroneze daruirea si primirea unui organ, asa cum ar fi cazul ca implinirea celor doua elemente iubitoare: donator si primitor sa se regaseasca in iubirea celui de-al treilea: medicul, prin priceperea caruia - venita nu doar de la sine, ci tot de la Dumnezeu - se implineste actul.Biserica binecuvinteaza orice practica medicala in vederea reducerii suferintei din lume, prin urmare si transplantul efectuat cu respect fata de primitor si de donator, viu sau mort. Trupul omenesc neinsufletit trebuie sa aiba parte de tot respectul nostru. Biserica previne insa pe toti sa inteleaga transplantul ca pe o practica medicala menita inlaturarii suferintei membrilor ei si nu ca pe una care sa alimenteze ideea autonomiei vietii fizice si a eternizarii acesteia, in detrimentul credintei in viata eterna (adevarata viata) si neglijandu-se pregatirea pentru aceasta. Pentru ca vede in donatorul de organe un om capabil sa se autojertfeasca, Biserica socoteste ca acesta trebuie sa implineasca gestul sau din dragoste fata de aproapele, de bunavoie, in urma unei informari corecte si a unui consimtamant liber si independent de orice influenta straina de constiinta sa.Concluziile documentului sinodal arata intelegerea Bisericii fata de suferinta si de incercarile umanitatii, manifestand binecuvantarea pentru cei care pot face sacrificiul donarii de organe, dar respectand si libertatea celor care nu-l pot realiza. La fiecare 5 minute n Romnia se face un avort, arat statisticile de specialitate. Potrivit Ministerului Sntii i Institutului Naional de Statistic, n perioada 1958 i 2011, la noi n ar s-au fcut peste 21. 650. 000 de ntreruperi de sarcin. Avortul reprezinta terminarea sarcinii inainte ca fatul sa fie viabil, fiind desemnata in general perioada de dinaintea celei de-a 24-a saptamini, adica inainte ca fatul sa fie capabil sa supravietuiasca in afara uterului. Viabilitatea fatului este considerata ca fiind momentul in care fatul poate supravietui in afara uterului matern, chiar cu riscul de a fi sustinut artificial. De obicei acest moment este considerat la aproximativ 7 luni (28 de saptamini), dar poate fi si mai devreme, chiar la 24 saptamani.

Din punct de vedere religios, barbatul se insoteste cu femeia, dupa randuiala dintru inceput a Creatorului si intemeiaza institutia sfanta si binecuvantata a familiei pentru ajutorare reciproca, nastere de prunci buni, ascultatori si tematori de Dumnezeu, pentru perpetuarea speciei si a neamului omenesc.Dar, intr-o societate secularizata, an care omul se declara autonom, eliminandu-L pe Dumnezeu din creatia Sa, adica din lume, in care iubirea de sine a luat locul iubirii de aproapele si comuniunii dintre semeni si Dumnezeu, in care sunt uitate invataturile Bisericii, intalnim mame care isi abandoneaza copiii sau le suprima viata inca din pantece, netinand seama nici de preceptele biblice (sa nu ucizi!), nici de faptul ca viata este un dar de la Dumnezeu, deci nu este un bun propriu, de aceea nu avem dreptul sa dispunem nici de viata noastra, nici de viata altora si nici de viata copiilor nostrii. Din nefericire, practica avortului o intalnim de-a lungul istoriei omenirii. Folosirea ierburilor care provocau avortul era cunoscuta pretutindeni, dar, in vechime, credem ca intreruperea de sarcina de catre medic nu era permisa, de vreme ce, in juramantul lui Hipocrate, medicul, ca slujitor al vietii, marturiseste ca nu va da femeii substante avortive.Renumitul profesor de genetica, Jerme Lejeune, de la Universitatea din Paris scria: asemenea tuturor cercetarilor care urmaresc fara partinire fenomenele biologice, sunt si eu convins ca fiinta omeeasca incepe sa existe din momentul fecundariiei. Aceasta inseamna ca eliminarea unui fat, de orice varsta ar fi, echivaleauza cu uciderea unei fiinte omenesti.In favoarea nasterii de copii si impotriva avortului sunt explicate cuvintele Sfantului Apostol Pavel care spune ca: Femeia se va mantui prin nastere de copii(I Timotei 2,15). Avortul este tocmai refuzul procrearii, de aceea crestinii nu l-au acceptat. Ei nu l-au acceptat desigur si fiindca au vazut totdeauna in el pacatul uciderii condamnat de lege.In Didahia (Invatatura celor 12 Apostoli ) citim: A doua porunca a invataturii: Sa nu ucizi, sa nu savarsesti adulter, sa nu strici baieti, sa nu fii desfranat, sa nu furi, sa nu vrajesti, sa nu faci otravuri, sa nu ucizi copil in pantece, nici pe cel in scutece sa nu-l ucizi(II-3), aceasta este calea vietii (IV-14). Tertulian, in Apologeticul sau scria:pe cand noi, care ne interzicem orice ucidere, nu ne permitem sa stingem viata pruncului in pantecele mamei, inainte chiar ca sangele sa se plamadeasca in el ca om. A impiedica nasterea este o ucidere anticipata: caci ce deosebire poate fi intre a rapi viata unui suflet nascut sau a-l omora la nastere? Om este si cel nascut, urmind sa creasca, si cel care este un fruct doar in germene (IX-8). Clement Alexandrinul, in Pedagogul, primul manual de morala crestina arata deosebit de limpede care este invatatura Bisericii cu privire la avort: ...Intreaga noastra viata se va scurge in chip firesc daca ne stapanim de la inceput poftele si nu ucidem cu mijloace rele fatul omenesc, facut sa se nasca prin dumnezeiasca purtare de grija. Femeile care folosesc pentru acoperirea desfranarii droguri pentru avort, scot afara o materie complet moarta, dar avorteaza odata cu fatul si iubirea de oameni (II-96,X-1)Sfantul Ioan Gura de Aur, face responsabil de avort si pe barbatul femeii, intreband peste veacuri: De ce semeni acolo unde ogorul are de gand sa strice rodul? Acolo unde se face ucidere inainte de nastere?...De ce darul lui Dumnezeu il batjocoresti si legilor Lui te impotrivesti? De ce ceea ce este blestem tu iei binecuvantare? De ce salasul nasterii il faci salas al uciderii? De ce femeia care ti-a fost data spre nastere de prunci o pregatesti pentru ucidere?Dupa cum am vazut, in conceptia antichitatii, desi fatul nu era considerat fiinta vie, totusi nu se admitea uciderea lui. Desigur, cuvintele Apostolului ca femeia se va mantui prin nastere de prunci, devenisera normative pentru viata crestina ce va urma. Legislatia Bisericeasca a luat atitudine inca dintru inceput fata de pacatul avortului. Astfel Sinodul de la Elvira- 306 prin canoanele 63 si 68 excomunica pe femeia care a facut avort, oprindu-o de la Impartasanie pana pe patul mortii.Sf. Vasile cel Mare in canonul 2 arata ca: cei care dau medicamente avortive sunt ucigasi. Si ei, si cele care primesc otravuri ucigatoare de embrioni... Dar nu trebuie sa se intinda pocainta lor pana la moarte, ci sa primeasca un termen de 10 ani, dar vindecarea sa se hotarasca nu dupa timp, ci dupa chipul pocaintei.Canonul 91 al Sinodului Trulan- 692 precizeaza ca: pe cele care dau doctorii lepadatoare de fat (provocatoare de avort) si pe cele care primesc otravuri pierzatoare (omoratoare de prunci) le supunem pedepsei ucigasului.Din cele de mai sus dar si din multe altele vedem ca, potrivit legislatieie Bisericesti avortul este socotit ucidere voluntara.Avortul sau evitarea nasterii de prunci inseamna deci si o saracire spirituala a sotilor si deci o inchidere a lor intr-un egoism pagubitor lor, dar si o saracire spirituala a societatii Bisericii. La cealalta extrema, exista embriologii care afirma ca viata are numai un organism autonom, adica un fat mai mare de 3 luni, eventual 24 de saptamani.Ei afirma urmatoarele: In timpul studiilor foarte timpurii ale dezvoltarii, cand organismul este inca microscopic legea nu recunoaste existenta lui. Astfel, distrugerea embrionilor la inceputul dezvoltarii lor nu este prohibita." Aceste legi se bazeaza intr-o anumita masura pe ideea ca embrionul este doar "o picatura de lichid" in primele 40 de zile de la conceptie si ca nu este viabil in vitro. Daca embrionul ar putea fi insa mentinut artificial in afara uterului, este incert daca aceste reguli mai pot fi aplicate. Alti oameni de stiinta sunt de parere ca perioada de tranzitie intre non-fiinta si fiinta umana este dependenta de aparitia primelor organe. Astfel ei incearca o extrapolare de la organele care sunt importante in mentinerea vietii pentru a defini momentul in care embrionul poate fi considerat fiinta umana. Daca moartea este definita prin incetarea bataii inimii, atunci viata ar putea fi definita prin inceperea activitatii acestui organ. In acest caz trebuie stiut ca inima copilului se formeaza in uterul femeii deja in a optsprezecea zi.De asemeni si incetarea activitatii creierului defineste moartea, atunci inceputul activitatii creierului ar putea defini viata. Este interesant de stiut ca encefalul incepe sa functioneze la fat la aproximativ 40-43 de zile de viata intrauterina.Pentru a defini aceasta perioada Raportul European Science Foundation din 1985 introduce termenul de pre-embrion. Prin "pre-embrion" se desemneaza etapele de dezvoltare a embrionului uman in primele 14 zile. Aceasta denumire incearca sa justifice din punct de vedere etic si legal experimentele pe embrionul uman mai mic de 14 zile.

Termenul de eutanasie a fost introdus de Francis Bacon (15611626), care i-a acordat un sens pur filozofic. Cuvantul eutanasie provine din limba greaca - euthanasie (-) astfel, eu inseamna bun si thanatos - moarte: moarte buna, moarte frumoasa, moarte usoara; temen care a evoluat, in prezent semnificand actul de a suprima viata altei persone, la cererea acesteia, in scopul minimalizarii suferintelor.Eutanasia implica un ansamblu de actiuni sau inactiuni medicale, avand suport etico-juridic si fiind in interesul bolnavului, in sensul in care duce la scurtarea suferintelor lui, care in momentul actual, din punct de vedere al stiintei medicale, nu beneficiaza de un tratament etiologic, ci dimpotriva, prognosticul este un sfarsit apropiat si inevitabil.Din punct de vedere religios suferinta, atitudinea fata de aceasta, acceptarea ei de catre om si moartea sunt subiectele principale ale Documentului Sfantului Sinod cu referire la eutanasie. Societatea noastra simte din ce in ce mai putin valoarea suferintei. In mentalitatea postmoderna, doar prin credinta - si chiar si asa destul de dificil - incercarile trupesti mai manifesta vreun sens si pedagogie pentru suferind: Nu exista suferinta inutila. In absurdul ei - in mod paradoxal - ea are un rost pentru bolnav si pentru cei din jur, rost pe care insa nu-l putem descifra intotdeauna". Daca medicul este, prin definitie, aparator al vietii, el nu poate sa devina - prin natura activitatii sale - si ucigas, nici macar in situatia in care, din mila, ca om, ar inclina mai repede catre curmarea vietii pacientului cu scopul de a-i scurta suferinta: Medicul (si nimeni altcineva) nu are dreptul sa ridice viata vreunei persoane; cel care nu poate da cuiva un drept, nu i-l poate lua; cel care nu poate da cuiva viata, nu i-o poate lua". Din punct de vedere crestin, moartea este momentul cel mai important al vietii, pentru ca numai prin ea se accede la eternitate. Starea in care se afla omul inainte de moarte si modalitatea in care moartea intervine sunt foarte importante, pentru ca ele determina incheierea parcursului vietii, care poate fi o reusita sau un esec: Iubirea de aproapele nu consta in curmarea vietii cuiva din mila, pentru a-l scapa de dureri, ci a-l ajuta sa suporte durerea pana in clipa cand se va preda lui Dumnezeu". Documentul se pronunta categoric impotriva grabirii intentionate a scurtarii procesului natural al vietii, realizata fie de medic - in ceea ce numim ucidere" -, fie de subiect - cand avem sinucidere".Fiindca viata vine de la Dumnezeu, ea este intrinsec buna, datorita tipului de relatii dezvoltate pe verticala - cu divinitatea, si pe orizontala - cu semenii. Aceste elemente ii confera omului statutul de persoana", nu doar pe acela de individ", in acest mod viata persoanei devine valoare in sine si nu se epuizeaza in viata biologica, iar persoana, chiar si in suferinta, are o valoare inestimabila - arata mai departe Documentul Sfantului Sinod: Datoria noastra, si in special scopul medicilor, este de a fi in slujba vietii, pana la capatul acesteia. Or, omul traieste chiar si atunci cand se afla in stadiul terminal al vietii fizice". Sunt argumente care urmaresc intelegerea conceptului de axiologie a vietii umane, de descoperire a sensului suferintei si a mortii, chiar si in aceste timpuri de secularizare , schimbarea cat de putin a accentului care cade, mai ales in perioada postmoderna, pe biologic si material, intelegerea si trairea suferintei prin filtrul credintei. Din alta perspectiva, adeseori, omul suferind este singur, de aceea aducerea in discutie a problemei suferintei implica si tematizarea dragostei si a compasiunii fata de suferinzi.Actul oficial al Sinodului prezinta cateva dintre atitudinile precrestine si postcrestine referitoare la moarte; enumera si dezvolta cele trei opinii majore cu privire la atitudinea fata de suferinta: 1. mentinerea vietii cu orice pret (vitalismul), 2. libertatea pacientilor de a alege cand si cum sa moara cu demnitate" (eutanasia activa) si 3. oprirea tratamentului (eutanasia pasiva), indicand si capcanele acceptarii acesteia. Este inacceptabila din punct de vedere crestin si moral si eutanasia pasiva, deoarece chiar si in aceasta forma actiunea se indreapta impotriva vietii, pe care omul - fie el pacient, medic sau asistent - are datoria sa o mentina si sa o sustina pana la capat. Se formuleaza conceptul crestin potrivit caruia se respinge orice actiune sau omisiune prin care s-ar incerca ridicarea vietii cuiva si orice modalitate prin care cineva ar incerca sa-si ia viata". Darul vietii umane este incomensurabil. Nimic nu poate sa il egaleze, nici macar ratiunea sau libertatea omului, care se pronunta tot mai des, in ultima perioada, pentru renuntarea la el. Prin comparatie cu valoarea vietii, argumentele aduse impotriva ei nici nu pot fi luate in calcul, incepand cu suferinta insuportabila si incheind cu simpla" dorinta de a opri cursul existentei. De asemenea, hotararea Sfantului Sinod recomanda administrarea tuturor tratamentelor firesti pentru usurarea durerii bolnavului, intrucat incercarea umana datorata suferintei este cea care genereaza cel mai des gandul mortii iminente si, de aici, dorite, si duce la hotararea subiectului de a fi eutanasiat. Dar formularea trimite si la situatiile in care - din motive foarte diverse si care nu-l privesc direct pe pacient: nevoia de organe pentru transplantare, finantarea insuficienta a sustinerii vietii bolnavilor incurabili, insuportabilitatea prezentei suferindului etc.; s-ar putea lua decizia, exprimata sau tacit formulata, de aplicare a eutanasiei pasive, despre care subiectul uman nu are nicio cunostinta. Documenul B.O.R. se pronunta pentru acceptarea mortii ca rezultat al unui proces natural si, pe cat posibil, in deplina constienta si cu deplina cunostinta... Moartea fizica este o realitate prin care trece orice fiinta creata. Atunci cand vine in viata omului, cu sau fara suferinta, trebuie privita ca un mijloc de unire cu Dumnezeu". Clonarea a fost folosita inca din antichitate la plantele care se pot inmulti vegetativ si care in acest fel isi pastreaza intocmai caracteristicile genetice. Clonarea ("klon", in greaca, inseamna "germen", "vlastar", "ramurica", "crenguta") este definita ca o metoda prin care se produc clone, adica organisme, celule sau molecule identice. Exista o clonare naturala, cand, pornind de la acelasi zigot, apar gemenii. In antichitate, a fost cunoscuta clonarea la plante (vita-de-vie, pomii fructiferi), care se pot inmulti astfel, cu pastrarea caracteristicilor genetice. Cultivate in vitro, celulele vegetale, cat si cele animale, pot evolua in clone. Dupa diviziune, rezulta doi embrioni identici din punct de vedere genetic. Cele doua organisme au acelasi patrimoniu genetic, dar au organisme proprii. Dezvoltarea tehnicilor de cultura de celule si tesuturi in vitro pe medii nutritive artificiale a creat posibilitatea obtinerii de clone celulare. La plante, celulele manifesta fenomenul de totipotenta prin care, pe un mediu de cultura favorabil, dintr-o celula preluata din frunza, tulpina, radacina, influorescenta etc. se poate obtine un individ normal. Ca urmare, toti indivizii regenerati din celule preluate de la un anumit individ sunt identici din punct de vedere genetic cu planta de origine.Celulele animale pot fi de asemenea cultivate pe medii artificiale in vitro, numai ca ele nu mai manifesta fenomenul de totipotenta decat un timp limitat si ca urmare din ele nu pot fi regenerati indivizi. Permitand reproducerea pornind de la o singura persoana, clonarea umana ar viola cel putin trei norme majore rezultate din faptul ca reproducerea a fost stabilita in interiorul unirii sotului si sotiei. In primul rand, clonarea umana ar implica reproducerea in afara unirii trupesti a sotului si sotiei. Reproducerea ar fi smulsa din unirea sotului si sotiei, care in mod normativ este una senzuala. Pentru a-l cita inca o data pe Sfantul Ioan Gura de Aur: "Asa si femeia, primind partea cea mai grasa a placerii topite, o hraneste si incalzeste si adaugand partea ei o da inapoi un om" . Reproducerea neamului omenesc, asa cum este ea binecuvantata de Dumnezeu in Scripturi (Fc 1, 27-28; 2, 24; Mt 19, 5; Mc 10, 2-8), e cea prin unirea carnala intr-un singur trup a sotului si sotiei. In al doilea rand, clonarea ar fi o reproducere asexuata; n-ar implica in procesul procrearii combinarea materialului genetic de la sot si de la sotie. Aceasta deviere nu poate fi remediata preluand nucleul pentru clona de la un sot, iar restul celulei de la celalalt. Nu vom avea o reproducere sexuala chiar daca sotul ce ofera celula va oferi ADN-ul mitocondrial. In al treilea rand, sotii nu trebuie sa poata sa se reproduca singuri, o idee subliniata de Sfantul Ioan Gura de Aur in talcuirea sa la Epistola catre Efeseni: "Nici n-a facut femeia in stare sa poarte copii fara barbat, caci atunci ar fi fost suficienta ei insesi". A cauta o reproducere asexuata, independenta de unirea sexuala a sotului si sotiei, inseamna a cauta o autosuficienta reproductiva nedorita de Creator.Opinia publica, la toate nivelele ei (stiintific, politic sau religios), si-a exprimat nelinistile in legatura cu amploarea care au luat-o cercetarile in domeniul clonarii umane. Clonarea, ca metoda generala, atenteaza la viabilitatea organismelor, mergand in directia unei fixatii genotipice, in contra principiului naturii, care asigura dezvoltarea vietii, ce duce la diversitate genetica.Nasterea omului pe aceasta cale ignora principiul valorii personale a corpului uman. Statutul omului, in felul acesta, este schimbat chiar de la conceptie. Nu mai ia nastere prin intalnirea a doi gameti, ceea ce presupune zestrea genetica a doi parinti. Prin tehnicile de laborator, copilului i se asigura descendenta doar a unui singur parinte. In mod violent i se impune un anumit destin. Prin manipulare genetica exista posibilitatea crearii de organisme identice, ce ar putea fi mai usor dominate si utilizate de sisteme politici totalitare. Clonarea unor indivizi dotati numai cu o anumita functiune, care sunt rezistenti doar la radiatii nucleare sau la anumite medii poluante, poate fi utilizata in activitati diverse, preponderent politice. Crearea de indivizi identici, din punct de vedere biologic, ar putea rasturna relatiile de familie. Fiul, nascut prin clonare, poate fi considerat un geaman sau un frate al tatalui. Asa stau lucrurile din punct de vedere genetic, situatie ce duce la distrugerea echilibrului psihologic al familiei, nemaiexistand suport pentru relatii de tip paternal .Din punct de vedere psihologic, cea mai mare trauma o constituie insa lipsa originalitatii. Omul, fiind o creatie a unei lumi ce are la baza relatiile sociale si principiul diversitatii, nu se impaca cu ideea de duplicat. Dificultatile de natura psihologica sporesc, atunci cand cel care asigura paternitatea ADN-ului este un necunoscut sau tine sa ramana anonim. Copilul nu mai poate afla nimic despre descendenta sa biologica. Clonarea presupune un anumit determinism care il lipseste pe om de posibilitatea de a avea un destin. Din punct de vedere biologic, un asemenea om este legat de evolutia modelului sau, caci in programul sau genetic sunt inscrise toate calitatile sau defectele antecesorului . O bioetica crestina nu va accepta drept principala contributie a teologiei la bioetica rafinamentul, analiza si argumentul academic in locul experientei teologice. Asa cum subliniaza si patriarhul ecumenic Bartolomeu, "Crestinul ortodox nu traieste intr-un spatiu al dezbaterilor teoretice si conceptuale, ci mai degraba in sfera unui stil de viata esential si empiric, al unei realitati confirmata in inima de harul dumnezeiesc (Evr 13,9). Acest har nu poate fi pus la indoiala de logica sau de stiinta, ori de un alt tip de rationament". Nelinistilor umane privind posibilitatea schimbarii omului prin stiinta, bioetica le aduce speranta respectului si a renasterii permanente a valorilor umane, a renasterii omului ca unicat ce obliga la un respect absolut, de la conceptie pana la moarte. Mentalitatii pur stiintifice a omului ca obiect in cercetare, bioetica ii opune conceptia omului ca suveran pe corpul sau, ca subiect al dragostei si compasiunii interumane si medicale. In acest sens, responsabilizarea activitatii de cercetare biomedicala si de ingrijire medicala trebuie sa constituie un exemplu de ceea ce ar trebui sa fie baza unei democratii reale. In fata progresului stiintific si tehnologic biomedical ce poate ameninta viitorul drepturilor omului, respectul valorilor umane ramane singura pavaza. De aici, caracterul universalist atat al stiintei, cat si a bioeticii. Cat timp stiinta este o provocare, bioetica trebuie sa fie un raspuns.

Bibliografie: Bologa, V.L. (coordonator) -Istoria medicinei universale, Ed. Medical, Bucureti, 1970

Bologa, V.L. -Istoria medicinei romneti, Ed. Medical, Bucureti, 1972

Stark, R. & Bainbridge, W.S. (1998): Religion, Deviance, and Social Control.

Vtmanu, N., Brtescu, G. -O istorie a medicinii, Editura Albatros, Bucureti, 1975

Cretinismul i medicina, 13 decembrie 2012, Adrian Agachi,Ziarul Lumina

Vindecarea, ntre medici i sfini taumaturgi, 6 decembrie 2012, Adrian Agachi,Ziarul Lumina

Stolyarov, G. - "Rhazes: The Thinking Western Physician",The Rational Argumentator, 2002 Antonovsky, A.: (1987). Unraveling the mystery of health