TEMPLELE GETO–DACILOR

Sanctuarul, templul este edificiul consacrat divinitǎţii, este locuinţa zeului, locul

unde acesta îşi face simţitǎ prezenţa, unde îi sunt depuse ofrandele, unde îi este pǎstratǎ

imaginea. Talentul, priceperea şi ingeniozitatea constructorilor geto-daci se evidenţiazǎ

mai bine în cadrul construcţiilor cu caracter de cult, ele fiind edificii de mari dimensiuni

şi de pretenţii arhitectonice deosebite. Formele de bazǎ ale construcţiilor religioase se

întâlnesc şi în cazul locuinţelor şi de aceea de cele mai multe ori, este greu de precizat în

ce mǎsurǎ o anumitǎ clǎdire este consacratǎ ceremoniilor religioase sau dacǎ este vorba

de o locuinţǎ11.

Edificiile de cult din lumea daco-geticǎ au fost împǎrţite de specialişti în trei

categorii, dupǎ planurile lor şi anume:

a) sanctuare liniare absidate cu o încǎpere sau cu mai multe încǎperi

b) sanctuare patrulatere modulate cu şiruri variate de discuri

c) sanctuare circulare simple cu o încǎpere şi complexe cu trei încǎperi

concentrice.

Cel mai vechi sanctuar cunoscut astǎzi de pe teritoriul ţǎrii noastre, care este în

acelaşi timp şi cel mai vechi din Europa, a fost descoperit la Parţa (comuna Şag, judeţul

Timiş)22. El este de formǎ patrulaterǎ, fiind compus din douǎ încǎperi. Într-una s-a

descoperit un altar monumental de lut ars de formǎ paralelipipedicǎ cu o statuie ce pare

a fi cuplul divin, bǎrbat femeie, ori zeiţa mamǎ cu acolit masculin. Pe pǎrţile laterale ale

altarului au existat aplicaţii în relief. S-au mai descoperit în aceastǎ încǎpere şi un taur

modelat în lut şi un altul în basorelief, de mǎrime naturalǎ, pictat cu roşu şi încrustat cu

alb. În cea de-a doua încǎpere a sanctuarului s-au descoperit vetre de jertfǎ cu vase şi

oale calcinate3.

SANCTUARE LINIARE

1 I.H.Crişan, Spiritualitatea geto- dacilor, Bucureşti, 1986 (în continuare I.H.Crişan, Spiritualitatea...), p.1702 E.Comşa, Colocviul X [Evoluţia comunităţii din epoca neolitică de pe teritoriul României], în SCIVA, 33, 1982, 3, p.3373 V.Sârbu, G.Florea, Imaginar şi imagine în Dacia preromanǎ, Brǎila, 1997, p.42

40

Acestea contureazǎ primul tip de clǎdiri de cult geto-dacic, cu plan înscris într-

un dreptunghi compus dintr-o încǎpere sau mai multe înşiruite pe lungul unui ax

longitudinal orientat NV-SE.

Sanctuarele liniare cuprind douǎ grupe:

a) sanctuare liniare absidate cu o singurǎ încǎpere. Astfel de sanctuare sunt la:

Tei, Cetǎţeni şi Pecica.

b) sanctuare liniare absidate cu mai multe încǎperi se aflǎ la: Popeşti, Piatra

Roşie, Cârlomǎneşti şi Cǎpâlna. Ele reprezintǎ cea mai modestǎ clǎdire de cult închisǎ,

care a servit slujirii credinţelor ce se exercita la nivelul ritualurilor, superstiţiilor,

miturilor sau practicii magice; manifestǎri în care omul acelor vremuri îşi putea afla

refugiul în speranţa unei viitoare vieţi eterne4.

Printre monumentele ridicate în regiunea dunǎreanǎ sunt şi bazilicile

paleocreştine şi anume cele de la Niculiţel, Histria, Tropeum Traiani, Tomis şi

Sucidava. Tipul de edificiu monumental de cult îl constituie basilica trinavatǎ terminatǎ

cu absidǎ centralǎ, ridicatǎ douǎ secole mai tǎrziu. Este prezentǎ absida pentru motive

de cult şi utilizeazǎ forme tradiţionale locale, basilica paleocreştinǎ aflatǎ pe teritoriul

bizantin preia edificiul public roman, iar biserica, sanctuarul liniar dacic care şi-a

continuat existenţa5.

SANCTUARE PATRULATERE

Reprezintǎ al doilea tip de clǎdiri de cult. Sanctuarele patrulatere se compun pe

douǎ axe de valori egale şi perpendiculare orientate NV-SE, NE-SV. Sunt cunoscute

optsprezece sanctuare patrulatere pe teritoriul ţǎrii: şase la Grǎdiştea Muncelului, patru

la Costeşti, douǎ la Bâtca Doamnei şi Piatra Craivii, unul la Bǎniţa, Barboşi, Blidaru şi

Piatra Roşie. Dintre acestea un numǎr de cincisprezece se aflǎ în Transilvania, trei în

Moldova, douǎ la Bâtca Doamnei şi unul la Barboşi.

Sanctuarele patrulatere s-au rǎspândit în Transilvania remarcându-se o zonǎ

compactǎ a acestora în Munţii Orǎştiei şi la Grǎdiştea Muncelului, capitala statului dac;

acolo în incinta sacrǎ se aflǎ şase sanctuare întrecǎndu-le ca numǎr, ca aspect şi

rezolvare de ansamblu pe toate celelalte descoperite pânǎ în prezent pe pǎmântul geto-

dac6.

4 D.Antonescu, Introducere în arhitectura dacilor, Bucureşti, 1984, p.435 Ibidem, p.486 I.H.Crişan, Spiritualitatea..., p.181

41

Sanctuarele au numai patruzeci sau cincizeci şi douǎ coloane. Piatra s-a folosit

pentru zidurile de fortificaţie, la fundaţiile de clǎdiri şi praguri, la fundaţiile de coloane,

la scǎri interioare, la stǎlpii de împrejmuire a sanctuarelor şi la coloane. Sanctuarul

vechi cu şaizeci de coloane de pe terasa de la Grǎdiştea Muncelului este un templu

construit dupǎ model grecesc uşor modificat. Planul este patrulater compus pe douǎ axe

perpendiculare, forma sa fiind dedusǎ din dispunerea discurilor în şiruri paralele,

orientate pe douǎ direcţii ce se întretaie în unghi drept7.

Fiecare sanctuar patrulater poate fi identificat în funcţie de numǎrul şi

caracteristicile modului ce-i compun planul. Orientarea sanctuarelor patrulatere variazǎ

în funcţie de poziţia axului longitudinal. Patrulaterul, ca formǎ geometricǎ are douǎ axe

şi patru laturi de aceeaşi valoare, egale ca importanţǎ,din punct de vedere arhitectonic,

pe datǎ ce închid un multiplu de caroiaje-modul cu laturi asemǎnǎtoare8.

Sanctuarul patrulater indiferent de poziţia ce o ocupǎ pe teren are una dintre axe

şi o laturǎ constant orientate N, NV, V. Planul sanctuarelor patrulatere reprezintǎ o

geometrie clarǎ, rezultatǎ dintr-un caroiaj-modul repetabil, variabil de la un sanctuar la

altul, dar constant în cadrul aceluiaşi edificiu. Nu este exclus ca în aceste sanctuare, în

afara ritualului obişnuit de iniţiere, sǎ se fi practicat periodic şi altele, fie spre

menţinerea stǎrii de transformare în fiarǎ a rǎzboinicului, fie în preajma unor fapte de

luptǎ, pentru stimularea la eroism şi sacrificiu9.

SANCTUARE CIRCULARE

Sanctuarele circulare au fost împǎrţite în douǎ categorii:

a) sanctuare circulare simple sau cu o singurǎ încǎpere care s-au descoperit la:

Feţele Albe, Grǎdiştea Muncelului, Pecica.

b) sanctuare circulare complexe sau cu trei încǎperi concentrice s-au descoperit

la: Feţele Albe, Grǎdiştea Muncelului, Meleia, Rudele, Pustiosu.

Sanctuarul de la Pecica are platforma circularǎ îngrǎditǎ cu un inel, executat din

stâlpi de lemn, celelalte au incinta înconjuratǎ cu stâlpi şi lespezi de piatrǎ sau marmurǎ

albǎ dolomiticǎ, cum e cazul sanctuarelor circulare de andezit de la Grǎdiştea

Muncelului10.

7 D.Antonescu, op cit., p.598 Ibidem9 I.H.Crişan, Civilizaţia geto-dacilor, Bucureşti, 1993 (în continuare I.H.Crişan, Civilizaţia...), p.10710 Ibidem, p.71

42

Aceste sanctuare cuprind în centru o vatrǎ destinatǎ ritualului, de acolo terenul

coboarǎ într-o pantǎ lentǎ cǎtre exterior, pantǎ necesarǎ evacuǎrii apelor din incintǎ prin

interopaţiile stâlpilor de piatrǎ sau lemn aparţinând îngrǎdirii inelului11. Acest tip de

sanctuar era deschis, iar ceremonialul se efectua fǎrǎ a respecta anumite zile din an.

Sanctuarele circulare complexe cu trei încǎperi concentrice din care cea centralǎ

absidatǎ aparţine marelui sanctuar circular de la Grǎdiştea Muncelului care este

construcţia reprezentativǎ a acestei categorii. Vatra altarului s-a preschimbat într-o

clǎdire circularǎ cuprinzând o încǎpere centralǎ absidatǎ destinatǎ ritualului şi o alta

exterioarǎ de închidere. Cele douǎ forme de sanctuare, simplu şi complex au evoluat

concomitent, dovadǎ prezenţa lor simultanǎ în incinta sacrǎ cu caracter oficial de la

Grǎdiştea Muncelului: de o parte sanctuarul mic circular şi cel circular de andezit, de

alta marele sanctuar circular complex12.

Sunt monumente în compoziţia cǎrora apare un element central de cult, vatrǎ-

altar sau sanctuar închis, cuprins într-o incintǎ circularǎ delimitatǎ de o îngrǎdire-

balustradǎ de lemn sau piatrǎ. Marele sanctuar circular de la Grǎdiştea Muncelului se

compune din douǎ compartimente distincte atât ca funcţionalitate, cât şi ca structurǎ, o

clǎdire centralǎ închisǎ şi o galerie exterioarǎ deschisǎ.Clǎdirea centralǎ cuprinzând cele

douǎ încǎperi rǎmânea destinatǎ cultului şi celor ce-l efectuau în timp ce galeria

exterioarǎ era destinatǎ circulaţiei şi unor ritualuri cu caracter public. Unii autori le

atribuie celorlalte clǎdiri de cult cuprinse în grupa sanctuarelor circulare complexe un

caracter divers laic13.

Geto-dacii ca şi toate popoarele europene ale vremii au construit temple cu

acoperiş şi pereţi, cu una ori mai multe încǎperi sau locuri de cult care sǎ-i

singularizeze. Modelele care stau la baza sanctuarelor sunt cele ale locuinţelor obişnuite

sau cele ale sanctuarelor greceşti. O caracteristicǎ a sanctuarelor rotunde complexe cu

mai multe încǎperi concentrice o constituie existenţa unei încǎperi deschise şi acoperite,

un peristil, un spaţiu exterior legat de anumite practici de cult14. Edificiile cu una ori mai

multe încǎperi, terminate printr-o absidǎ orientatǎ NNV au servit drept sanctuare.

COSTEŞTI

11 D.Antonescu, op cit., p.6712 Ibidem, p.7113 I.H.Crişan, Spiritualitatea..., p.21014 Idem, Civilizaţia..., p.110

43

Cetatea de la Costeşti formeazǎ un tot fortificat şi cuprinde trei sectoare

distincte:

a) sectorul locuinţelor, plasat pe platoul central, de formǎ elipticǎ al cetǎţii

b) sectorul de apǎrare compus din trei obstacole succesive: o dublǎ palisadǎ ce

înconjura locuinţele de pe platoul central ,un zid de incintǎ întǎrit cu trei turnuri

angajate şi unul izolat, un val de pǎmânt cu palisadǎ ce încingea de jur împrejur întreaga

cetate

c) sectorul construcţiilor destinate cultului compus din patru sanctuare

patrulatere: trei exterioare şi unul în incinta cetǎţii15.

Toate sanctuarele se aflǎ în zona E-NE a cetǎţii, cu orientarea constantǎ a axelor

principale ale planului pe direcţia NV-SE şi NE-SV. Sanctuarul cu douǎzeci şi unu de

tamburi se aflǎ în incinta fortificaţiei, iar celelalte trei în exteriorul ei la cote de nivel

inferioare16. În punctul cel mai de sus al cetǎţii s-au construit douǎ turnuri locuinţǎ cu

postament alcǎtuit din ziduri de facturǎ elenisticǎ. Acolo locuiau conducǎtorii cetǎţii,

care erau şi preoţi. La mai toate popoarele antichitǎţii sanctuarul domina cetatea, oraşul

sau aşezarea şi nu locuinţa basileului local.

Cea mai mare parte a cetǎţii a fost sǎpatǎ de Profesorul D.M.Teodorescu care

prin sǎpǎturile efectuate a descoperit patru sanctuare dreptunghiulare cu baze din

calcar17. Sanctuarul numǎrul patru era dedicat zeiţei lunare, sanctuarul numǎrul trei

slujea triadei întâlnitǎ la toate popoarele indo-europene, iar templele unu şi doi serveau

cultului solar. Monumentele dedicate Lunii ori Soarelui erau considerate ca având şi

funcţia de calendare .Iar în cazul fiecǎrei divinitǎţi existau preoţi specializaţi. Cultul

Lunii era îndeplinit de femei, ca la toate semiţiile indo-europene18. Exista o ierarhie

strictǎ a preoţimii, dar şi o specializare a lor în funcţie de zeul pe care îl slujeau.

Romanii au cucerit fortificaţia de la Costeşti încǎ din primul rǎzboi, iar templele nu au

mai fost refǎcute niciodatǎ de daci.

Romanii au demantelat întotdeauna templele acelor zei şi nu şi-au respectat

jurǎmintele.

Existenţa celor patru sanctuare patrulatere aratǎ cǎ încǎ din epoca lui Burebista

fortificaţia Costeştilor nu era numai o cetate reşedinţǎ cu scop de comandǎ şi apǎrare la

15 D.Antonescu, op.cit., p.10016 Ibidem, p.11117 D.Oltean, Religia dacilor, Bucureşti, 2002, p.19018 Ibidem, p.211

44

vreme de rǎzboi, ci şi cǎ în timp de pace era şi un centru active de iniţiere militarǎ19. În

aşezările dacice existǎ douǎ categorii de sanctuare: cele patrulatere constând din

aliniamente de coloane şi cele circulare.

SARMIZEGETUSA

Cercetǎrile de la Sarmizegetusa au adus la luminǎ altǎ categorie de sanctuare

dacice: cele circulare care constau din stâlpi aşezaţi în cerc şi grupaţi într-un fel

semnificativ20. Sǎpǎturile au dus la descoperirea unor aliniamente cu coloane de andezit.

Tamburii erau baze de coloane, iar coloanele erau din lemn. La Sarmizegetusa au fost

concentrate principalele forţe economice, militare şi mai ales religioase ale dacilor. Aici

existǎ o incintǎ sacrǎ de mari proporţii, o cetate de dimensiuni impresionante şi o

aşezare civilǎ alǎturatǎ. Numai aici incinta sacrǎ, cetatea şi aşezarea civilǎ sunt

alǎturate.

Locuinţele erau aşezate de o parte şi de alta a drumului care ducea spre cetate,

unele fiind prevǎzute chiar cu conducte pentru aducţiunea apei de bǎut. În cursul celor

douǎ rǎzboaie dintre daci şi romani, cetatea a avut cel mai mult de suferit, fiind de douǎ

ori distrusǎ şi apoi refǎcutǎ21. La toate cetǎţile dacice din jurul Sarmizegetusei

sanctuarele sunt în interiorul cetǎţii şi nu în afara lor.

La Sarmizegetusa s-au dezvelit mai multe sanctuare de tipul aliniamentelor de

tamburi:

1) Sanctuarul vechi de pe terasa a XI-a se compunea din patru şiruri de câte

cincisprezece coloane de lemn.Este singurul sanctuar din Dacia care posedǎ douǎ faze,

una din vremea lui Burebista-Deceneus şi o alta din perioada lui Decebalus. La toate

sanctuarele din incinta sacrǎ faza a doua o înlocuieşte total pe prima, fiindcǎ tamburii

din calcar sunt schimbaţi cu alţii din andezit22.

Acest edificiu era unul dintre cele mai monumentale temple ale incintei sacre.

Templul se prezintǎ ca un edificiu patrulater, având pe mijloc un şir de şapte tamburi,

refolosiţi, ce susţineau tot atâtea coloane din lemn. Toate templele Sarmizegetusei, din

etapa construcţiilor de andezit, au o galerie de acces, pavatǎ cu dale de piatrǎ.

2) Sanctuarul vechi mic de pe terasa a XI-a avea trei rânduri de câte şase discuri

de calcar cu orientarea NE-SV23. Sanctuarul a fost construit în perioada domniei lui

19 D.Antonescu, op cit., p.11220 H.Daicoviciu, Dacia de la Burebista la cucerirea romanǎ, Cluj-Napoca,1972, p.21221 D.Oltean, op cit., p.21522 Ibidem, p.21923 H.Daicoviciu, op cit., p.209

45

Deceneus, aparţinând primei faze a incintei sacre. Sanctuarul avea douǎ cellas, era

podit, avea pereţi din lemn, iar acoperişul era din şindrilǎ.

3) Sanctuarul patrulater C a fost înconjurat cu stâlpi de andezit care erau aşezaţi

pe un fel de temelie alcǎtuitǎ din mai multe rânduri de piatrǎ de râu şi lut galben. Pe

mijloc sanctuarul avea un şir de şapte stâlpi puternici de lemn. Spre deosebire de toate

celelalte temple, stâlpii înguşti şi înalţi nu erau introduşi cu capǎtul inferior în pǎmânt,

ci se sprijineau pe nişte lespezi mari tot din calcar. Acest sanctuar rǎmâne singurul

templu care mai posedǎ patru aliniamente ce închideau trei cellas, restul edificiilor

patrulatere fiind construite cu doar trei şiruri de coloane24.

4) Sanctuarul numǎrul patru a fost cel mai deteriorat monument al incintei

sacreA fost un sanctuar patrulater cu baze de coloane din calcar. Acest edificiu avea

douǎ cellas, era acoperit cu şindrilǎ şi pereţii sǎi erau aşezaţi la exterior.

5) Sanctuarul mic patrulater de andezit. Acest sanctuar e mǎrginit de stâlpi de

andezit iar la colţuri are câte un bloc mai puternic din aceeaşi piatrǎ. În interiorul

suprafeţei delimitate de stâlpi se gǎsesc 18 coloane de andezit25.

6) Sanctuar alcǎtuit din stâlpi de andezit a unui templu rotund fǎrǎ cella.

Sanctuarul era prevǎzut cu o podea fiindcǎ în lipsa oricǎrui mijloc de apǎrare împotriva

apelor de ploaie revǎrsate de pe traseele superioare risca sǎ fie inundat mereu. Acest

sanctuar a fost închinat zeitǎţii lunare.

7) Panteonul cel mai complex sanctuar al dacilor este aşa numitul Sanctuarul

Mare Rotund. Temeliile Templului sunt alcǎtuite din trei cercuri concentrice, iar în

poziţia centralǎ se gǎseşte o absidǎ. Sanctuarul este prevǎzut cu intrǎri pavate. Poziţia

centralǎ pe care o ocupǎ acest templu în incinta sacrǎ de la Sarmizegetusa indicǎ

importanţa sa în cadrul ceremoniilor religioase ale dacilor26. Sanctuarul Mare Rotund

este replica în piatrǎ şi lemn a Universului, aşa cum îl concepeau dacii.

Mitul lui Zalmoxes descris de Herodot, Diodor din Sicilia şi de Strabon este

confirmat de structura templelor cu absidǎ descoperite în Dacia. Retragerea în absidǎ

sau în încǎperea unde ardea focul Hestiei desemneazǎ moartea iniţiaticǎ.

Contemplarea focului sacru este echivalentǎ cu desprinderea sufletului de trup

fiindcǎ sufletul se contemplǎ pe sine eliberat de orice povarǎ trupeascǎ27. Acest scenariu

este specific tuturor religiilor de mistere din antichitate. Acest sanctuar este prin

excelenţǎ calendarul dacic, construit cu singurul scop de a servi la numǎrarea zilelor,

24 D.Oltean, op cit., p.23825 H.Daicoviciu, op cit., p.20926 D.Oltean, op cit., p.26627 D.Oltean, op cit., p.270

46

lunilor şi anilor. Monumentul de la Sarmizegetusa reprezintǎ imaginea cosmosului şi era

dedicat panteonului dacic. Fiecare planetǎ era consideratǎ o divinitate tutelarǎ. În

sanctuarul din incinta sacrǎ numǎrul planetelor este clar explicat prin cercurile din jurul

absidei. Absida şi focul sacru ce ardea în interiorul sǎu simbolizau Pǎmântul şi suflul

inepuizabil al vieţii.

Ultimul monument al incintei sacre este un disc compact din andezit de

dimensiuni mari numit şi Soarele de andezit datoritǎ formei sale şi mai ales celor zece

raze prezente pe suprafaţa sa. Este amplasat chiar în prelungirea axei mari a absidei

Sanctuarului Mare Rotund. Datoritǎ diametrului sǎu de aproape şapte metri, discul este

cel mai masiv monument al arhitecturii dacice. Soarele de andezit este aşezat pe un

postament solid din blocuri de calcar. Dintre toate templele incintei sacre numai discul

de andezit nu era acoperit. Cele zece raze desemneazǎ un interval de 10 zile sau un

decan, timp în care Soarele strǎbate spaţiul dintre cele mai strǎlucitoare stele ale unei

constelaţii. În multe religii Soarele era redat tot printr-un disc de raze. În partea de sud a

discului s-a descoperit o vatrǎ de foc unde s-au gǎsit oase de porc şi câteva fragmente

ceramice. Marte era slujit în Templul numǎrul 1, Jupiter şi Triada în sanctuarul numǎrul

3, Mercur în edificiul numǎrul patru, Venus era veneratǎ în Templul numǎrul 5, iar

Luna în Sanctuarul circular numǎrul 6. Sanctuarul Mare Rotund era Panteonul dacic,

locul unde se întâlneau toate divinitǎţile, reprezentând în acelaşi timp şi structura

cosmosului. Discul de andezit a fost considerat de toţi cercetǎtorii un monument

închinat Soarelui28.

Întrarea principalǎ în incinta sacrǎ se fǎcea pe un drum pavat cu dale din calcar.

În secolul 1 d.ch.atât sanctuarele, dar şi drumul pietruit erau intra muros. Calea sacrǎ

este capǎtul final al principalei artere de comunicaţii de pe Dealul Grǎdiştii. Doar preoţii

aveau dreptul de a intra în sanctuare. Singurul „tratat” de teologie al dacilor, sculptat în

piatrǎ, este semicalota pe care se aflǎ reprezentatǎ o pasǎre şi orbitele celor şapte

planete29.

Sufletul în formǎ de pasǎre,cu aripile deschise, se înalţǎ prin cerurile planetelor

pentru a atinge nemurirea. Semicalotele reprezintǎ bolta cereascǎ pe care se rotesc aştrii.

Semicalotele oferǎ simbolic imaginea scenariului, religios efectuat în mod practic în

sanctuarele incintei sacre30.

28 Ibidem, p.273, 27929 Ibidem, p.28230 Al.Stan, R.Rus, Istoria religiilor, Bucureşti, 199, p.143

47

Primul ritual de salvare a sufletului începea în absida Panteonului unde se

desfǎşura întâiul act de separare a trupului de suflet. Sufletul se desprinde de trup tot aşa

cum cerul s-a despǎrţit de Pǎmânt.

FEŢELE ALBE

Complexul de terase etajate de la Feţele Albe este cel mai impozant obiectiv

religios din Munţii Orǎştiei. Denumirea de Feţele Albe este atribuitǎ unei culmi

muntoase ce se desprinde din Muncel. Sarmizegetusa şi complexul de la Feţele Albe

sunt aşezate pe douǎ dintre prelungirile Muncelului, culmile fiind despǎrţite însǎ de o

vale adâncǎ – Valea Albǎ.

Locul rezervat divinitǎţilor în aşezarea de la Feţele Albe era întǎrit cu ziduri de

susţinere pentru a fi prevenitǎ orice alunecare de teren şi pentru a li se oferi, lǎcaşurilor

divinitǎţilor aspectul monumental cuvenit31. Incinta sacrǎ a aşezǎrii de la Feţele Albe

avea trei temple circulare din calcar. Templele de la Feţele Albe nu se gǎsesc în

interiorul fortificaţiilor şi nici nu au în vecinǎtate vreo cetate. Pe columnǎ în scena 45

sunt reprezentate cinci femei dace, preotese,toturând prin ardere, prizonierii romani.

Unul din generalii lui Traian, Maximus, o prinde pe sora lui Decebalus, iar preotesele

din munţi vor jertfi divinitǎţii tutelare, prin ardere, mai mulţi prizonieri romani. Sora lui

Decebalus a fost prinsǎ la Feţele Albe unde exista o impozantǎ incintǎ sacrǎ,

nefortificatǎ, iar romanii au distrus un singur templu cu ocazia prinderii marii preotese32.

Templele intra muros de la Costeşti, Piatra Roşie, Bǎniţa etc. erau în sarcina

cǎpeteniilor cetǎţilor şi a preoţilor locali, iar la Sarmizegetusa îşi avea locul de reşedinţǎ

marele preot, care deţinea în acelaşi timp şi calitatea de rege. La Sarmizegetusa erau

concentraţi cei mai mulţi preoţi. Cultul condus de marea preoteasǎ, soţia ori sora

regelui, era destinat numai femeilor şi se desfǎşura în monumentala incintǎ, nefortificatǎ

de la Feţele Albe, unde existau mai multe sanctuare de formǎ circularǎ, fǎrǎ absidǎ. La

marile sǎrbǎtori grupǎrile religioase se reuneau în incinta Sarmizegetusei, pe drumul

sacru, unde se ţineau procesiunile.

PUSTIOSU, RUDELE, MELEIA, RACOŞ

31 I.H.Crişan, Spiritualitatea..., p.20932 Ibidem

48

Cazuri particulare ale Sanctuarului Mare Rotund, ale Panteonului, de la

Sarmizegetusa Regia, le constituie templele descoperite pe munţii Rudele, Meleia şi

Pustiosu. În jurul lor s-au ridicat clǎdiri pentru locuit şi magazii unde erau pǎstrate

proviziile. Sanctuarele au douǎ vetre de foc, trei încǎperi, dintre care una este absidatǎ şi

un inventar destul de sǎrac. Inventarul lor este deosebit de bogat în ceramicǎ în unele

gǎsindu-se cantitǎţi mari de mei ars. Sanctuarul de la Pustiosu are douǎ faze de

construcţie. Prima etapǎ aparţine epocii lui Deceneus,iar a doua este contemporanǎ

ultimului rege dac33.

În prima fazǎ temelia pridvorului era din blocuri de calcar ,iar unele din blocuri

au fost refolosite la templul nou. Sanctuarul, dupǎ urmele de arsurǎ prezente pe toatǎ

suprafaţa lui a pierit într-un incendiu şi nu a mai fost refǎcut. În Poiana Brânduşiţei de

pe Muntele Rudele existǎ un templu-panteon înconjurat de mai multe locuinţe şi

magazii. De aici se poate vedea întreaga aşezare civilǎ militarǎ şi religioasǎ a

Sarmizegetusei. Sanctuarul de la Rudele are temeliile alcǎtuite din bucǎţi de stâncǎ

localǎ. Existau douǎ vetre de foc, prima în absidǎ, iar a doua în încǎperea circularǎ.

Templul de pe Rudele nu a fost demantelat de romani, dar nici incendiat. În

sanctuarul rotund cu absidǎ de pe Muntele Meleia alţi cǎlugǎri sǎrbǎtoreau momentul de

apogeu al soarelui pe bolta cereascǎ: solstiţiul de varǎ. Temeliile templului de tip

panteon sunt tot din stâncǎ localǎ. Vetrele de foc sunt amplasate ca şi la Rudele: una în

absidǎ ,iar a doua se gǎseşte în camera rotundǎ. Templul nu este demantelat, dar poartǎ

urmele unui incendiu puternic34.

Templul descoperit la Racoş posedǎ pridvor exterior, are încǎpere circularǎ

interioarǎ, iar în centrul sǎu se gǎseşte absida. Şi aici se sǎrbǎtoreşte începutul verii, un

moment important al calendarului dacic. Preoţii de la Racoş, cǎrora le aparţine

concepţia sanctuarului, au imitat forma Panteonului din incinta sacrǎ a Sarmizegetusei

fǎrǎ a ţine seama de regulile proporţiilor prezente la acest templu. Templele de la Racoş,

Pustiosu, Meleia au în interiorul absidei vetre de foc, vetrele Hestiei35.

ARHITECTURA RELIGIOASĂ

33 D.Oltean, op.cit., p.29234 Ibidem, p.29535 Ibidem, p.296

49

În Munţii Orǎştiei concentrarea cetǎţilor şi a sanctuarelor este foarte mare, iar

arhitectura sacrǎ este aceeaşi şi în restul Daciei. Cella templului, încǎperea unde avea

iniţierea, întâlnirea cu zeul, se afla sub pǎmânt, iar aici neofitul murea trupeşte şi

renǎştea spiritual. Ritualul se pǎstreazǎ şi în vremea lui Deceneus, numai cǎ cella nu se

mai aflǎ sub pǎmânt La templele cu baze din piatrǎ naosul era în interiorul sanctuarului,

având o formǎ fie absidatǎ, fie dreptunghiularǎ, ca în templele din lumea elenisticǎ. O

datǎ cu domnia lui Deceneus şi cu reformele pe care le-a impus, va spori numǎrul zeilor

adoraţi. Se trece de la triadǎ la o religie mistericǎ bazatǎ pe cei 7 zei planetari36.

În vremea lui Decebalus meşterii romani sunt cei care participǎ la ridicarea

zidurilor de tipul opus incertum şi a sanctuarelor de andezit. Templele din Dacia sunt în

majoritatea lor de formǎ dreptunghiularǎ. Ele diferǎ de cele greceşti fiindcǎ în

compoziţia coloanei intrǎ atât piatra cât şi lemnul La Sarmizegetusa Regia se aflǎ

centrul politico- administrativ şi cel religios ,incinta sacrǎ şi cetatea cea mare. La

Grǎdiştea Muncelului sunt douǎ faze dacice:

1) faza I, cea a fortificaţiilor sanctuare şi a zidurilor de sprijin din piatrǎ de

calcar

2) faza II, caracterizatǎ prin utilizarea în construcţii a pietrei de andezit.

Sanctuarele apar pe columnǎ între scene diverse, în douǎ fiind ilustrate cele

patrulatere iar în ultima patru sanctuare circulare complexe37. În altǎ scenǎ sunt

înfǎţişate patru construcţii de formǎ rotundǎ, care par a fi sanctuare complexe.

Caracteristice construcţiilor sunt planul şi materialul: zidǎrie de piatrǎ în opus

quadratum, ridicatǎ pe un contur circular e terminatǎ printr-o cornişǎ susţinǎtoare a unui

acoperiş de piatrǎ cu nervuri radiale38. Izvoarele antice scrise menţioneazǎ cǎ cel mai

utilizat rit de agregare desfǎşurat în sanctuarele dacice era banchetul sau ospǎţul sacru.

Reformele religioase promovate de marele pontif-rege de la Sarmizegetusa, Deceneus,

vor limita consumul de vin din cadrul profan, iar singurul loc unde este permisǎ bǎutura

va fi templul. În ritualurile misterelor mici din religia dacicǎ, efectuate în temple de

dimensiuni considerabile, destinate unui numǎr mare de neofiţi, principalul ritual era cel

al împǎrţirii bǎuturii care aducea nemurirea.

În edificiile sacre se efectuau, de asemenea, rugǎciuni, cântece, iar în afara lor

era altarul pe care erau jertfite diferite animale. Pentru alte sanctuare altarele erau

interioare, constǎnd din vetre rectangulare de lut ars. În secolele IV-III î.Hr. sunt vetrele

de la Zimnicea şi Fântânele, iar în secolele II-I î.Hr. cele de la Popeşti, Radovanu,

36 D.Oltean, op cit., p.29737 D.Antonescu, op.cit., p.21038 Ibidem

50

Cârlomǎneşti, Piscul Crǎsani. Forma lor este rectangularǎ, uşor mai ridicatǎ decât

nivelul încǎperii, iar suprafaţa este ornamentatǎ cu motive geometrice39. La templele

unde nu s-au gǎsit nici vetre, dar nici altare exterioare, posibil sǎ fi existat altare

portative. Înainte de a ajunge în templu şi de a începe sacrificiul şi invocarea zeului,

preotul dac se purifica cu apǎ. Pe lângǎ sanctuare, în aşezǎrile geto-dacice s-au

descoperit numeroase locuri de cult şi gropi. Gropile de cult sunt foarte numeroase fiind

prezente aproape în toate aşezǎrile situate în diverse forme de relief, dar mai ales în

zonele de câmpie.

Ele sunt de dimensiuni şi forme diferite, cele mai numeroase fiind cilindrice. Ele

conţin de obicei multǎ cenuşǎ, oase de animale, fragmente ceramice şi alte obiecte.

Vetrele de foc sunt situate în spaţiul dintre gropi, iar în jurul lor sau pe ele s-au gǎsit

fragmente ceramice şi oase de animale40. În gropi şi grǎmezile de cioburi s-a gǎsit o

mare cantitate de ceramicǎ lucratǎ cu mâna şi la roatǎ, inclusiv ceramicǎ pictatǎ,

reprezentând o gamǎ variatǎ de forme şi decoruri împreunǎ cu obiecte de metal, cele

mai multe de fier, podoabe şi monede. Pe lângǎ gropile de cult din cuprinsul aşezǎrilor

existǎ şi locuri destinate cultului religios împânzite cu gropi rituale. Sacrificii în onoarea

divinitǎţilor nu s-au adus numai pe vetrele-altare ori pe altarele de piatrǎ din interiorul

sau din afara edificiilor, ci şi pe vasele-altare portative41. Templul calendarului de la

Sarmizegetusa Regia este compus din douǎ sanctuare circulare fǎcute din coloane şi

lespezi de piatrǎ şi andezit şi din stâlpi de lemn placaţi cu teracotǎ, dispuşi în tipare

regulate. Formele şi materialele corespund diferitelor unitǎţi ale calendarului dacic.

Dacii utilizau ca principala lor unitate de mǎsurǎ a timpului, o sǎptǎmânǎ

fluctuantǎ, constând din şase pânǎ la opt zile solare. Un an dacic avea de la 364 la 367

de zile42. Dupǎ un ciclu de 13 ani, calendarul necesita o corecţie de o zi, care era

marcatǎ separat, pe o serie de coloane ce indicau ciclurile respective. Dacii utilizau şi un

calendar religios, compus din şaizeci de sǎptǎmâni a şase zile fiecare. Sistemul

calendaristic al dacilor era lunaro-solar. La zece august, a Sarmizegetusa era sǎrbǎtoarea

recoltei. Erau aduse la curtea regelui roadele ogoarelor şi ale viilor. Mai multe

sanctuare, atât rotunde cât şi patrulatere, erau înzestrate cu cuie prevǎzute cu inel de

care se agǎţau ofrandele43.

39 D.Oltean, op cit., p.30840 I.H.Crişan,Civilizaţia..., p.11141 Ibidem42 I.P.Culianu, Cult, magie, erezii, 2003, p.11043 D.Oltean, op cit., p.324

51

Construcţiile daco-geţilor, indiferent de natura materialului sau a materialelor

din care au fost ridicate şi de destinaţia lor constituie unul dintre cele mai semnificative

capitole ale creaţiei acestui popor.

52