Stilul educațional al profesorului și performanța școlară;

Stilul educational constituie o sinteza de calitati, capacitati si componente educationale,

manifestate in modalitati de proiectare, organizare, desfasurare si evaluare a activitatilor

instructiv-educative. Se pot distinge urmatoarele tipuri de stiluri :

a)      in plan vertical : individuale, bazate pe identitatea fiecarui profesor;

                                 grupale, referitoare la profesori cu particularitati stilistice asemanatoare;

b)       In plan orizontal : dupa eficienta invatarii :stil centrat pe profesor si stil centrat pe elev ;

dupa structura de personalitate a profesorului : apropiat sau distant, metodic, sistematic sau

neorganizat, stimulativ sau rutinar.

Stilul imprima pecetea personalitatii in rezolvarea problemelor.In functie de rolul dominant al

profesorului, se pot distinge urmatoarele stiluri :

1)AUTORITAR caracterizat prin hotarare in luarea deciziilor, in promovarea tacticilor predarii,

a modalitatilor de lucru, a tehnicilor si etapelor activitatii care sunt comunicate si dirijate efectiv

de catre el ; profesorul structureaza timpul, initiativele nu sunt incurajate si nici admise ; el

recompenseaza ori sanctioneaza atitudinile si rezultatele instruirii elevilor si se mentine la o

anumita distanta de grup ;

2)DEMOCRAT- inseamna cooperare si conlucrare cu elevii ; profesorul propune mai multe

variante de predare-invatare, elevii avand posibiltatea de a alege ; elevii au libertatea de a se

asocia cu cine doresc pentru a rezolva anumite sarcini si probleme ale invatarii ; profesorul

prezinta criteriile comune de apreciere, de laudare, de criticare pe care le respecta in comun cu

elevii ; el se comporta ca un membru al grupului ;

3)’’LAISSEZ-FAIRE’’ se refera la un conducator pasiv, indiferent, care considera ca

intotdeauna e suficient ce, cat si cum preda ; accepta deciziile elevilor si le ofera ajutor la cererea

lor .

   Efectele celor trei stiluri educationale difera : stilul autoritar imprima comportamente de

invatare mecanica, de tip executorii, marcate de agresivitate si rabufniri ; stilul democrat ofera

rezultate acceptabile din punct de vedere social si superioare pe plan didactic ; stilul »laissez-

faire » este cel mai deficitar prin nivelul scazut al aspiratiilor si exigentelor pedagogice ale

predarii, lasarea procesului didactic sa mearga de la sine nu poate avea decat rezultate slabe in

invatare si in conduita.

Revenind la notiune „performanta”, care intra in a doua parte a titlului, prin ea intelegem

(desi parerile nu sunt armonizate), rezultatul observabil al invatarii, utilizare de catre elev a

cunostintelor declarative sau procedurale in diferite situatii de invatare (Salavastru, D.,

Psihologia educatiei, Edit. Polirom, 2004, p.81), „manevrarea” mintala a unui continut oarecare

cu ajutorul unei capacitati de operare (Jinga si Negret). Asadar comportament + continut =

performanta in invatare. Nu este posibila producerea unor performane de invatare daca nu exista

continuturi asupra carora capacitatile mintale sa se exercite operatoriu, acestea din urma

constituind „datul” esential si nu continuturile.In atingerea performantei standard minimal-

acceptabile, ca si a celei standard maximale si standard optimale, rolul, decisiv, aproape ca

revine educatorului. Stabilirea niveluilui performantei standard este o problema de mare

responsabilitate pedegogica.Performanta standard minimala poate fi considerata „cheia de bolta”

a intregii problematici a determinarii eficacitatii generale a instruirii, caci, se pune problema:

„cat de putin se poate admite ca poate invata un elev fara ca progresul sau instructional ulterior

sa nu fie, in nici un fel, afectat?”In actul educational, rolurile cadrului didactic sunt multiple si de

cat de bine si le indeplineste acesta, depinde in mare masura succesul elevului in invatare, in

atingerea performantelor vizate.Cercetarile psihopedagogice efectuate de numerosi specialisti, au

pus in evidenta o serie de factori cu implicatii importante in obtinerea de catre elevi a

performantelor scolare, factori asupra carora voi insista in cele ce urmeaza:

a) O prima categorie sunt factorii biopsihologici sau interni: cei de ordin somatofiziologici

(dezvoltare fizica, stare de sanatate, echilibru fiziologic). Cercetari medicale pertinente

evidentiaza ca starea generala a sanatatii marcheaza puterea de munca si rezistenta la

efort. Maturizarea fizica, forta musculara, statura, greutatea, cand se abat de la valoarea

medie, trebuie sa reprezinte un semnal pentru parinti si pentru profesori, caci anomaliile

si dereglarile in dezvolatrea fizica induc starea de oboseala, cu repercusiuni asupra

activitatii intelectuale. Potrivit lui E. GILLI (1976), echilibrul fiziologic dat de

metabolism, glandele endocrine, respiratie, circulatia sangvina etc, starea generala a

sistemului nervos si a analizatorilor prezinta o mare importanta in raport cu invatarea

scolara. Eventualele „fragilitati fiziologice” care se pot exprima prin tulburari senzoriale

(la nivel vizual, auditiv), prin stari nervoase sau disfunctii metabolice, ori ale glandelor

endocrine, influenteaza negativ activitatea de invatatura si performanta scolara prin

reducerea capacitatii de mobilizare si concentrare care poate fi interpretata eronat, fie ca

„lene”, „rea vointa”, „imprastiere”, (adica la nivel caracterial), ori prin atitudini de

supraprotectie adoptat de parinti sau de elevii insisi

b) In categoria factorilor psihologici pot fi distinsi factorii intelectuali si cei non-

intelectuali.

Particularitatile intelectului sunt premise dar si consecinte ale activiatii deinvatare. Reusita

scolara presupune un anumit nivel al dezvoltarii si functionarii unor factori ca: gandirea,

imaginatia, limbajul, memoria, atentia, inteligenta ca aptitudine generala s.a. Specialisti

arhicunoscuti vorbesc despre diferentierea inteligentei: o inteligenta artistica, alta tehnica,

alta stiintifica, sau chiar inteligenta „scolara”, ca aptitudine a elevului de a se adapta

situatiilor problematice din scoala prin asimilarea cerintelor acestei si acomodarea la ele.In

subgrupa factorilor nonintelectuali ai reusitei scolare sunt inclusi: factorii motivationali,

afectiv – atitudinali si cei caracteriali. Este recunoscut ca o motivatie puternica (pozitiva),

favorizeaza, iar una slaba (negativa) diminueaza participarea elevului la activitea de invatare

si, implicit, performanta scolara.Atitudinea fata de invatatura, care poate fi pozitiva sau

negativa, isi pune, in mod evident, amprenta, asupra obtinerii performanei scolare, prima

mobilizand resorturile intime ale personalitatii, cea de –a doua, declasand mecanisme de

evitare sau refuz al indeplinirii obligatiilor scolare.Dar, succesul, sau insuccesul scolar

depinde si de factori volitivi – caracteriali cum ar fi: constiinciozitatea, perseverenta,

ambitia, spiritul de initiativa, stapanirea de sine, rezistenta la efort, independenta etc.Dintre

factorii enumerati aici succint, o atentie aparte trebuie acordata celor motivationali. Practica

educationala arata ca activitatea de invatare este plurimotivata, dar unii factori o influenteaza

mai puternic, iar altii, mai slab.In literatuara de specialitate se disting doua categorii opuse

ale motivatiei: motivatie intrinseca si motivatie extrinseca, prima avandu-si sursa in insasi

activitatea desfasurata si fiind satisafcuta prin indeplinirea acelei activitati, indemnandu-l pe

subiect sa participe la activitate pentru placerea si satisfactia pe care i-o procura, fara a fi

constrns de factori exteriori; a doua, avandu-si sursa in exteriorul subiectului si activitatii

desfasurate; in cazul activitatii scolare, daca elevul participa la ea pentru obtinerea de

recompense (notebune, laude, cadouri de la parinti etc.), ori din dorinta de afi primul in clasa,

din teama de esec, ori alte asemenea motive, avem de-a face cu o motivatie extrinseca,

invatarea se petrece sub semnul unei solicitari si conditionari externe, fara o placere

interioara, presupune un efort, de regula mai mare decat daca elevul ar fi motivat

intrinsec.Aceleasi cercetari evidentiaza ca atat submotivarea cat si supramotivarea pot

conduce la rezultate slabe sau la esec, insa distributia subiectilor, din punctul de vedere al

momentului in care incepe declinul, este mult diferentiata in functie de particularitaile

conditionale si de personalitate ale acestora, precum si de complexitatea si dificultatea

sarcinii de indeplinit (Salavastr D., Psihologia educatiei, edit. Polirom, 2004, p.83).Desigur,

tema pusa in dezbatere ramane in continuare foarte complexa si ar impune discutii cu referire

la multi alti factori ce influenteaza performantele in invatare ale elevilor. (Ma refer aici la

influente ale familiei, ale structurilor socilale, ale stresului si nu in ultimul rand, ale

televizorului si calculatorului)

Concluzie

Pe baza celor spuse pana aici vom trage doar o singura concluzie: profesorul si elevul, cei

doi actori principali ai actiunii educationale raman figurile centrale ale reformei educationale

contemporane, iar schimbarile de mentalitate, de atitudine, de conceptie si de responsabilitate

privind importanta si rolul educatiei pentru om, natiune si societate in general, trebuie sa se

petreaca de urgenta la nivelul ambilor poli ai relatiei educationale, nu doar la unul singur.

Bibliografie

1.Cucos C.(1998) (coord.), Psihopedagogie pentru examenele de definitivat si grade didactice,

Polirom, Iasi ;

2.Dragu,A.(1996), Structura personalitatii profesorului, Bucuresti,EDP ;

3.Toma,St.(1994),Profesorul, factor de decizie, Bucuresti, Editura Tehnica;

4.A.,Ignat O.,Maier M.,Pirau T(2009)., Achim F.,Boja, Prelegeri de didactica generala,

Edit.Universitatii de Nord, Baia Mare;

5..Salavastru D., Psihologia educatiei, edit. Polirom, 2004, Iasi;