Dragu Adelina Georgiana

Primăvara am o stare de reînnoire spiritual și cu siguranță fiecare dintre noi avem aceeași bucurie interioară. Privesc mugurii copacilor deveniți frunze și flori ce îmi invidiează ființa ca un dor nespus de primăvară. Îmi scald privirea în orice luminiș verde în mohorâtul oraș și așa mă agăț de acesta toată vara. Frunza parcurge drumul ei de la mugure la frunză verde crud, apoi la verde intes. Își urmează drumul și eu doar privesc. Mărturisesc că nu-mi place toamna. Am citit descrieri ale toamnei cea plină de roade, ale toamnei plină de culoare, dar ea, frunza, că e galbenă sau roșiatică își urmează același drum. Într-un final, vântul o va răpune și o va aduce la rădăcina vieții. Mă doare poate pentru că anticipez sensul vieții și nu mă răscolește frumusețea sau culoarea tabloului. Mă răscolește drumul parcurs de frunză. A stat acolo, și-a împlinit menirea pentru ca apoi un ultim sacrificiu se va depune jertfă pentru îmbogățirea solului. Sensul vieții privit din perspectiva anotimpurilor este acela de a trăi, dacă te concentrezi pe finalitate riști să pierzi prezentul. Și atunci pentru că știi finalitatea, trebuie să construiești prezentul treaptă cu treaptă căutând bucurii în lucruri mici și devenind ceea ce suntem, scânteie de divinitate și omenesc supus trecerii timpului, perisabili și fragili întocmai precum o frunză. Scânteia însă e cea care transcede timpul și spațiul, iar acesta este sentul vieții.