eseu europa

2
Importan ț a tinerilor î n procesul integr ă rii europene a Republicii Moldova Integrarea europeană este cel mai bun mod de a transforma țara noastră. Un viitor european înseamnă un viitor prosper pentru fiecare din noi, însa acest viitor poate fi obținut doar prin muncă și eforturi necontenite ce necesită timp și sîrguință. Tinerii sunt considerați cheia dinamismului și prosperității Europei de mîine, Europa care va fi la noi acasă. Suflul tînăr, talentele, energia, inteligența lor va ajuta Europei să se dezvolte, țarii noastre să devină competitivă pe plan economic pentru toate statele europene. Tinerii noștri ce au o bază intelectuala bine construită tot mai mult își caută drumul înafara hotarelor patriei, și s-ar părea ca nu e un lucru rău învățămîntul sau munca peste hotare, însă în cauză acești tineri constituie o resursă neexploatată pe care n-ar trebui sa ne permitem sa o risipim, căci către un viitor european parcursul este imposibil de-l efectuat fără minți luminate. La baza întregii construcții europene stă voința de a lucra împreună, pe baza unor interese comune și suntem perfect conștienți de faptul că acest drum va fi finalizat nu în doua sau trei zile căci Republica Moldova trebuie să se apropie treptat de standardele europene din domeniul concurenței. Respectul pentru statul de drept este fundamental pentru aplicarea planului european de dezvoltare. Acțiunile pe care ni le asumam vor consolida reformele interne și vor

Upload: olivia-botnaru

Post on 09-Apr-2016

5 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

eseu

TRANSCRIPT

Page 1: Eseu Europa

Importan ț a tinerilor î n procesul integr ă rii europene a Republicii Moldova

Integrarea europeană este cel mai bun mod de a transforma țara noastră. Un viitor european înseamnă un viitor prosper pentru fiecare din noi, însa acest viitor poate fi obținut doar prin muncă și eforturi necontenite ce necesită timp și sîrguință. Tinerii sunt considerați cheia dinamismului și prosperității Europei de mîine, Europa care va fi la noi acasă. Suflul tînăr, talentele, energia, inteligența lor va ajuta Europei să se dezvolte, țarii noastre să devină competitivă pe plan economic pentru toate statele europene. Tinerii noștri ce au o bază intelectuala bine construită tot mai mult își caută drumul înafara hotarelor patriei, și s-ar părea ca nu e un lucru rău învățămîntul sau munca peste hotare, însă în cauză acești tineri constituie o resursă neexploatată pe care n-ar trebui sa ne permitem sa o risipim, căci către un viitor european parcursul este imposibil de-l efectuat fără minți luminate. La baza întregii construcţii europene stă voinţa de a lucra împreună, pe baza unor interese comune și suntem perfect conștienți de faptul că acest drum va fi finalizat nu în doua sau trei zile căci Republica Moldova trebuie să se apropie treptat de standardele europene din domeniul concurenţei. Respectul pentru statul de drept este fundamental pentru aplicarea planului european de dezvoltare. Acţiunile pe care ni le asumam vor consolida reformele interne şi vor aduce sistemele juridic, și politic al Republicii Moldova în conformitate cu standardele europene. Astfel vom ajunge la un nivel de cizelare destul de avansat. Însă acest lucru îl pot realiza doar cei ce dispun de cunoștințe vaste și dorința de a crea un viitor mai bun pentru țară și noile generații. Chemarea tinerilor către acest ultim strigăt al patriei este foarte strident, e timpul să ne afirmăm ca națiune, neam și cultură, e timpul să realizăm că noi suntem viitorul chiar daca e un clișeu, sensul este semnificativ. Trebuie să dezvoltăm o Europă democratică, cu instituții transparente și organe de

Page 2: Eseu Europa

adoptare a deciziilor și asimilare a investițiilor, o Europă mai aproape de fiecare din noi.

Botnaru Olivia Clasa a XI-a ,,B’’