M-am gindit mult pina sa scriu acest eseu, caci tema acestuia m-a facut sa stau mult pe ginduri. Nu putem vorbi de viitor cind suntem in prezent si inca mai traim cu trecutul. Insa totusi, fiecare din noi viseaza la un viitor mai bun, mai prosper, tindem sa atingem noi inaltimi ale propriei noastre vieti. Totusi, vorbind de viitorul ce ne asteapta la orizont, si de incercarile la care ne va supune viata, am considerat ca poate ar fi corect sa-mi planuiesc ce as face mai depate. Ca viitor psiholog nu as putea si nu pot sa-mi permit multe, dar am acceptat gindul ca a fi psiholog inseamna in primul rind a fi om, a avea propriile temeri, insecuritati, propriile intrebari la care uneori nici tu nu gasesti raspuns, propriile vulnerabilitati sau dileme neelucidate., propriile incercari cu reusite si erori, dezamagiri, vise, unele realizate altele ramase inca neimplinite. Desi inca nu m-am simtit cu adevarat in rolul de psiholog, stiu ca oamenii se adreseaza la el pentru a fi ajutati sa iasa din impasul existential in care au ajuns, sa-si descarce sufletul, pentru ca in sens, anume asta si este un psiholog, medicul sufletului. Daca voi imbratisa aceasta profesie nu as putea sa fiu perfecta, pentru ca nu sunt, si in fond nimeni nu este.Desi tindem spre aceasta, mai avem mult de lucrat cu noi insine. Psihologul nu are viata perfecta si uneori poarta povara asteptarilor celor care il investesc nerealist cu o perfectiune imposibila. Poate e frumos sa te stii important pentru cineva, sa te gindesti ca poti schimba un destin, dar doar atit, un simplu motiv de incintare a sufletului nostru, caci dincolo de asta este realitatea, o realitate dura care nu intotdeauna corespunde asteptarilor noastre. Nu as putea sa-mi asum o povara la care cred ca nu voi putea face fata. O sa fiu onesta in primul rind cu mine insami. Osa recunosc in primul rind pentru mine cit pot si cind nu mai am putere, osa plec capul pentru citeva clipeinsa doar pentru a-mi lua un nou avint. Osa am si eu propriile poveri si provocari ale sortii. Va trebui sa accept ca nu stiu tot, ca uneori posibil sa nu mai am puteri sa lupt cu nestiinta, neputinta, indoiala, confuzia, nelinistea si dificultatea de a lua decizii si de a infrunta necunoscutul. Nu as putea fi cineva care nu sunt cu adevarat. O sa-mi accept vulnerabilitatea, o sa-mi permit sa fac greseli si voi fi de acord cu imperfectiunile propriei mele vieti, sa admit nereusita si alegerile, sa-mi asum consecintele faptelor mele. O sa-mi permit sa aleg tot ceea ce m-ar face sa ma simt bine, sa fiu eu insami, indiferent de pret, si sa merg inainte, ca sa gasesc raspus la intrebarea cine sunt eu?, un raspuns pe care il completez zilnic cu noi nuante. Ca viitor psiholog, nu osa-mi permit sa ma simt mai presus ca ceilalti, o sa fiu un om obisnuit, in ciuda asteptarilor fanteziste presupuse de o profesie incarcata de mister si fascinatie, care uneori te copleseste cu prea multa responsabilitate. Ca viitor psiholog nu as putea sa-mi permit sa critic sau sa dau sfaturi, doar m-as exprima deschis in relatia cu clientii.Voi fi un partener onest de dialog, un om care poate construi o relatie calda, de incredere, respect, intelegere si acceptare conditionata. Nu as putea sa-mi permit sa nu fiu o profesionista, ca spre asta tindem, asta e adevaratul nostru scop; sa devenim profesionisti in ceea ce facem, sa nu ne indoim de puterile si capacitatile noastre. Suntem pe ultima suta de metri pentru a imbratisa pe deplin una din cele mai frumoase meserii, una din cele mai fascinante si provocatoare deopotriva, pentru ca pentru fiecare intilnire cu cealalta persoana trebuie sa fim pregatiti pentru inca o intilnire cu noi insine. O intilnire unde nu ne putem permite decit sa fim sinceri si autentici! Si nu in ultimul rind, ca viitor psiholog nu as putea sa-mi permit sa nu respect Codul deontologic al profesiei date. E onorabil sa respecti si sa fii respectat, sa fii onest, pentru ca onestitatea e singura virtute care te duce pe culmile succesului!