eseu argumentativ-iarna de vasile alecsandri
DESCRIPTION
Eseu argumentativ pentru Evaluare NationalaTRANSCRIPT
Eseu argumentativ
Iarna de Vasile Alecsandri-pastel
Vasile Alecsandri este o personalitate marcantă a epocii paşoptiste. Compune primele
pasteluri în 1867, el fiind cel care creează această specie şi o impune în literatura română. Pastelul
„Iarna” a apărut la 1 aprilie 1868 în revista „Convorbiri literare”, printre alte pasteluri dedicate
acestui anotimp. Pastelul este o creație lirică descriptivă care transfigurează un tablou de natură,
caracterizat prin solemnitate. Modul de expunere folosit este descrierea. Într-un pastel dominante
sunt imaginile artistice, realizate prin figuri de stil, organizate într-o descriere tip tablou. Aceasta
poate avea ca temă un anotimp, un colț de naturǎ, un moment al zilei, un aspect din viața micilor
viețuitoare etc. Natura este statică, încremenită în secvenţe generice, sentimentul liric este, în
general, unul de extaziere în faţa naturii grandioase.
Trăsăturile pastelurilor sunt: integrarea perfectă a poetului în natură(simte, admiră şi iubeşte
lumea şi locurile descrise), transmit stare de veselie, de seninătate, de optimism şi încredere în
natura înconjurătoare, viaţa oamenilor este descrisă ca fiind una dulce, blândă, plină de bucurii şi de
satisfacţii, deoarece natura le răsplăteşte eforturile muncii cu roade bogate, imaginile sunt foarte vii,
iar culorile variază în funcţie de anotimpul ilustrat: verdele(primăvara proaspătă), galbenul(bogăţia
verii), ruginiul(toamna cu frunzele veştede) şi albul imaculat(iarna cu zăpada ei scânteietoare).
Poezia este compusă din patru catrene,cu versuri lungi, cu măsura de 15-16 silabe. Ritmul
este trohaic, iar rima este împerecheată. În această operă este descris anotimpul alb. Din punct de
vedere compoziţional, poezia cuprinde două tablouri, inegale ca întindere. Prima parte, care
cuprinde primele trei strofe, descrie un spaţiu vast, acoperit de ninsoare. Partea a doua, reprezentată
de ultima strofă descrie acelaşi peisaj, înseninat de apariţia soarelui şi însufleţit de prezenţa omului
şi de clinchetul de zurgălăi al saniei.
Prima strofă descrie un tablou de natură, unde iarna personificată cerne în cantităţi enorme
„norii de zăpadă”.
Elementele din planul terestru („pe ai ţării umeri dalbi”) se îmbină în această strofă cu cele
din planul cosmic („din văzduh”, „plutesc în aer”). Imaginile vizuale care sunt dominate cromatic
de culoarea albă, sunt realizate cu ajutorul epitetelor („de zăpadă”, „lungi troiene călătoare”,
„dalbi”), a personificărilor („fulgii zbor”, „umeri dalbi”) şi a comparaţiei („ca un roi de fluturi
albi”). Epitetele („cumplita iarnă”, „fiori de gheaţă”) sugerează sentimentele de uimire şi înfiorare
ale poetului, în faţa acestui spectacol al naturii.
Strofa a doua reprezintă o iarnă care pare a nu se mai sfârşi: „Ziua ninge, noaptea ninge,
dimineaţa ninge iar!”. Repetiţia din primul vers creează impresia unei ninsori care nu se va opri
niciodată. Figurile de stil care se regăsesc în această strofă sunt: personificarea („se îmbracă
mândra ţară”), pentru a scoate în evidenţă abundenţa ninsorii şi faptul că peste tot s-a aşezat zăpada,
formând o „zale argintie”; epitetele („mândra ţară”, „rotund şi palid”), folosite pentru a realiza mai
bine tabloul iernii; iar în final este o comparaţie(„ca un vis de tinereţe”), care duce cu gândul la
faptul că peisajul este văzut din perspectiva bătrâneţii, provocând o stare de melancolie („printre
anii trecători”).
Strofa a treia întregeşte tabloul de iarnă, schiţând un plan terestru, acoperit de imensitatea
de zăpadă. Imaginile vizuale sunt predominante. Enumeraţiile („pe câmp, pe dealuri, împrejur, în
depărtare”) prezintă o întindere „pustie, fără urme, fără drum”. Imaginea fabuloasă a naturii este
realizată cu ajutorul comparaţiei („ca fantasme albe plopii (...) se pierd în zare”) şi a epitetelor
(„întindere pustie”, „satele pierdute”).
În ultima strofă ninsoarea se opreşte şi norii „fug” (personificare), lumina mângâietoare a
soarelui „străluceşte şi dismiardă” imensitatea albă, sugerată prin metafora hiperbolizantă „oceanul
de ninsoare”. Apariţia saniei răspândeşte veselia, prin „clinchete de zurgălăi”. Epitetele în
inversiune „doritul soare”, „voios răsună” şi personificarea „soarele (...) dismiardă” exprimă
sentimentul de bucurie al poetului, imaginea auditivă („voios răsună clinchete de zurgălăi”)
sugerează veselia generală.
Pe parcursul întregii opere există o corespondenţă sentiment-natură, transmisă prin prezenţa
unei fiinţe umane în acel tablou, care nu este descrisă. În prima strofă se simte sentimentul de
singurătate, faptul că peste tot se zăreşte doar zăpadă („lungi troiene călătoare”). Strofa a doua pare
a fi dominată de frica de o iarnă fără de sfârşit, de a ajunge la bătrâneţe cu regretul trecerii anilor
(„ca un vis de tinereţe…”). Ultima strofă din primul tablou creează impresia de o lume ireală, de
ceva ce în nici un caz nu se poate întâmpla („satele perdute sub clăbuci albi de fum”). În ultima
strofă, spre deosebire de celelalte, se simte sentimentul de iubire de frumos şi înviorare, şi chiar
sentimentul de bucurie al vieţii. Verbele sunt folosite la timpul prezent cu scopul de a reda
eternitatea timpului şi pentru a apropia descrierea de artele plastice.
Datorită acestor trăsături, corespondenţa sentiment-natură, folosirea figurilor de stil pentru
exprimarea sentimentelor, verbele la timpul prezent şi descrierea care domină; putem încadra poezia
„Iarna” de Vasile Alecsandri la specia pastel.
Realizator Gruia Darius-Ionuţ