UNIVERSITATEA TEHNICĂ “GHEORGHE ASACHI” DIN IAŞI

Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor

Departamentul Ingineria Materialelor şi Securitate Industrială

Coordonator Colectiv:

Prof.dr.ing. Constantin BACIU st. Ailoaei Ştefan

st. Pavel Cezar Bogdan

st. Oprea Alexandru

st. Manole Ioan

Grupa 9304

Sesiunea Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti

IAŞI - 15 Mai 2014

 CUVÂNT  ÎNAINTE

 

 

   Abordarea ergonomică a activităţilor este o sferă destul de nouă de cercetare, cu mari perspective în creşterea calităţii muncii. Toate traseele participării eficiente se întâlnesc în relaţia, încă insuficient adâncită, dintre caracteristicile cadrului şi efectele oricărui tip de implicare.

Astăzi, pare uşor de înţeles că omul modern trebuie ajutat să obţină performanţe printr-o perfectă integrare a elementelor care condiţionează performanţa, la nivel general şi specific. Dar, de la înţelegerea acestor determinări până la găsirea soluţiilor, în cadrul fiecărui tip de activitate, al fiecărei organizaţii, de la construcţia cadrului până la funcţionarea ergonomică a tuturor componentelor lui sunt distanţe greu de străbătut. De altfel, ergonomia este astăzi un concept complex, care a depăşit în conţinut sfera iniţială, caracterizată prin intenţia normării raţionale a activităţilor. Dimensiunea ergonomică are în vedere o zonă intens calitativă, urmăreşte toate tipurile de corelări, din perspectiva unuia sau mai multor factori motori. Ergonomia s-a dezvoltat ca o disciplină de sinteză care pune în valoare elementele unor simbioze multiple. Calităţile ergonomice ale unui echipament, produs, cadru, nu trebuie să satisfacă doar exigenţele cantitative şi calitative ale unei activităţi, nici doar confortul simţurilor celor antrenaţi, ci şi confortul lor intelectual, starea globală de bine a acestora. Gândirea ergonomică nu rămâne la nivelul conceptelor şi principiilor, ea coboară, infinitesimal, în detalii şi relaţii, în interferenţe şi restructurări.

   O zonă relativ nouă a organizării ergonomice o reprezintă biroul. Şi asta nu numai pentru că societatea modernă l-a transformat în mod indubitabil într-un ,,spaţiu de producţie", ci şi pentru că în acest univers s-au produs, în ultimele două decenii, mai ales, prefaceri uluitoare. Prin tehnologiile informaţiei biroul şi-a schimbat aspectul şi modelul.Au apărut alte fluxuri şi nevoi, biroul s-a adaptat unei alte dinamici informaţionale.

INTRODUCERE

 

Sfârşitul mileniului se apropie cu paşi repezi şi se pare că totul se află sub semnul informaţiei şi al ştiinţei. Noile cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, îndeosebi ale electronicii şi tehnicii de calcul au un  impact puternic asupra omenirii, ducând-o spre progres. Au apărut şi s-au dezvoltat  ştiinţe pe cât de necunoscute şi nebănuite la început, pe atât de aplicate şi de uzitate astăzi precum: managementul, marketingul, ergonomia, informatica sau birotica.

Nu mai este o noutate faptul că informatica, prin intermediul  calculatoarelor, este implicată în orice fel de activitate umană. Birotica restrânge obiectul de studiu al informaticii la nivelul biroului.

Echipamente diverse, tot mai sofisticate şi mai performante ne populează viaţa de zi cu zi. Începând cu telefoanele digitale până la faxuri, la copiatoare de mare viteză, la staţii de lucru folosite în tehnoredactare şi la echipamente moderne de arhivare şi de regăsire a informaţiei, toate şi multe altele au schimbat complet aspectul tradiţional al birourilor cu nenumărate dosare, cu zgomotoase maşini de scris, cu telefoane clasice şi cu multă, multă hârtie.

Din păcate aceste noi echipamente, şi în special calculatorul, ale căror efecte pozitive asupra muncii  sunt incontestabile, au avut un impact negativ asupra sănătăţii omului prin amplificarea factorilor de stres şi de oboseală.Munca de birou, care în mare parte solicită psihicul şi sistemul vizual, este o muncă în care factorii de stres sunt în număr din ce în ce mai mare, iar bolile cauzate de aceştia afectează astăzi tot mai multe persoane.

Din această cauză studiul muncii face apel la ergonomie, o ştiinţă relativ tânără, al cărei scop final este creşterea productivităţii muncii în condiţiile reducerii oboselii şi a stresului.

Această lucrare vine în sprijinul tuturor persoanelor ale căror îndatoriri presupun interacţiunea cu alte persoane în vederea realizării obiectivelor structurii în cadrul căreia lucrează. În acelaşi timp cuprinde informaţii utile care pot determina creşterea performanţei, a confortului şi satisfacţiei în muncă pentru toţi cei care îşi desfăşoară activitatea în birouri. 

Capitolul 1ERGONOMIA – componentă a managementului resurselor umane

1.1. Ergonomia - ştiinţă interdisciplinară Esenţa managementului contemporan o constituie relaţiile cu oamenii, cu grupul

uman şi cu fiecare individ.Oamenii reprezintă cheia funcţionării efective a oricărei structuri economice sau

culturale. O firmă poate avea echipamente performante şi o clădire minunată, dar dacă nu dispune de personal bine pregătit, competent, clienţii vor fi nemulţumiţi de produsele sau de serviciile oferite.

Una dintre cele mai importante funcţii ale unui manager este să asigure şi să coordoneze resursele umane ale organizaţiei. Dintre toate sarcinile ce revin unui conducător, aceea de a dirija latura umană este definitorie, deoarece totul depinde de cât de bine este asigurat acest aspect.

Majoritatea managerilor cu îndelungată experienţă afirmă că cele mai multe probleme de conducere cu care sunt confruntaţi sunt în mare măsură legate de personal.

În majoritatea lucrărilor apărute în străinătate şi în ţară care abordează managementul resurselor umane accentul se pune pe recrutarea, pe selectarea, pe pregătirea, pe evaluarea, pe remunerarea şi perfecţionarea salariaţilor, ignorându-se relaţia dintre oameni şi munca lor. Profesorul Petre Burloiu consideră că ergonomia este o parte componentă a managementului resurselor umane. Prin această completare managementul resurselor umane ar putea fi definit astfel: “Managementul resurselor umane reprezintă un complex de măsuri concepute interdisciplinar, cu privire la recrutarea personalului, selecţia, încadrarea, utilizarea prin organizarea ergonomică a muncii, stimularea materială şi morală, până în momentul încetării contractului de muncă”  [1]   .

Termenul de ergonomie vine din limba greacă (ergos=muncă şi nomos=lege, normă). Acesta a fost folosit pentru prima dată în anul 1857 de biologul polonez Wojciech Zostryebowski în studiul său Perspectivele ergonomiei ca ştiinţă a muncii, dar în limbajul comun de specialitate va fi lansat mult mai târziu, în anul 1949, de psihologul englez K.F.H. Murrell. Dacă la început a circulat sub diferite denumiri (ştiinţa muncii, psihologia muncii, chiar şi psihologie inginerească), astăzi denumirea ergonomie este acceptată de majoritatea specialiştilor. Deşi sensul etimologic este mai larg, el s-a circumscris la început tot mai mult la o sferă care cuprindea numai lumea muncii mecanice, efectuată cu ajutorul maşinilor. În acest sens Maurice de Montmollin defineşte ergonomia ca fiind: “tehnologia comunicaţiilor în sistemele om-maşină”. Ergonomia îşi găseşte, prin însăşi ţelurile şi materia cu care lucrează, un orizont foarte larg şi deschis, interdisciplinar, care se preocupă nu numai de relaţiile dintre om şi

maşină ci şi de perfecţionarea acestor relaţii. În acest din urmă înţeles, ergonomia reprezintă studiul muncii în scopul ameliorării sale. Pe acest drum de adaptare reciprocă a omului şi a tehnicii merge în special ergonomia anglo-americană, în timp ce şcoala franco-belgiană pune accent pe fiziologie şi pe psihotehnică.

Instituţiile specializate, prin definiţiile pe care le dau ergonomiei, scot în evidenţă caracterul interdisciplinar al acesteia. Astfel, în documentele  Organizaţiei Internaţionale a Muncii se arată: “Ergonomia este aplicarea ştiinţelor biologice, umane, în corelaţie cu ştiinţele tehnice, pentru a ajunge la o adaptare reciprocă optimă între om şi munca sa, rezultatele fiind măsurate în indici  de eficienţă şi bună stare de sănătate a omului”.  

În timp, conceptul “om-maşină” s-a dovedit a fi incomplet, deoarece nu ţine seama de ceilalţi factori care solicită organismul uman cum ar fi: mediul de muncă, condiţiile tehnice ale muncii, motivaţia pentru muncă, relaţiile din colectivul de muncă, preocupările personale. Astfel, a apărut conceptul “om-solicitări” (conceptul a fost introdus de profesorul Petre Burloiu la simpozionul din aprilie 1974 ţinut la ASE), care exprimă ideea echilibrului balanţei energetice a organismului uman. Ca urmare, o definiţie completă a ergonomiei considerăm că este cea formulată  de profesorul Petre Burloiu în lucrarea sa Managementul resurselor umane: “Ergonomia este o ştiinţă cu un caracter federativ, care pe baza interdisciplinarităţii - care este legea sa fundamentală - integrează aportul tehnicii, fiziologiei, psihologiei, sociologiei, economiei şi al altor ştiinţe sociale, având ca obiect orientarea creării tehnicii contemporane la nivelul posibilităţilor psihofiziologice normale ale omului şi utilizarea raţională a acestor posibilităţi în condiţiile de mediu, sociale şi culturale cele mai favorabile care pot fi asigurate de societate, în vederea realizării reproducţiei forţei de muncă de la o zi la alta”  [2]   .

Aşa cum rezultă din această definiţie, interdisciplinaritatea este o condiţie a existenţei ergonomiei, este legea ei fundamentală.

În concluzie, ergonomia este o ştiinţă complexă care sintetizează anumite principii ale unor ştiinţe precum: ştiinţele medicale, economice, tehnice, antropometrie, psihologia muncii, sociologia muncii în scopul aplicării acestora la proiectarea echipamentelor, a uneltelor, a mobilierului şi la găsirea tuturor măsurilor care să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, precum şi la formarea executanţilor    (fig.  1). Cu toate acestea, ergonomia nu trebuie confundată cu nici una dintre ştiinţele care o compun. Nici una nu poate revendica ergonomia ca “apendice al său”, după cum arăta    M. de Montmollin.

        

Psihologia muncii 

Alte ştiinţe 

   

Fig. 1.1 Ştiinţe participante la constituirea ergonomiei

1.2. Obiectul de studiu al ergonomiei Ergonomia, fiind o ştiinţă, dispune de un obiect de studiu, de metode şi de tehnici

de cercetare proprii.Obiectul de studiu al ergonomiei îl constituie “organizarea activităţii umane în

procesul muncii prin optimizarea relaţiei din sistemul om-maşină-mediu, având drept scop creşterea eficienţei tehnico-economice, optimizarea condiţiilor satisfacţiei, motivaţiei şi rezultatele muncii, concomitent cu menţinerea bunei stări fiziologice şi favorizarea dezvoltării personalităţii”  [3]

Însă această optimizare, în special cea a relaţiei om-maşină-mediu, necesită îndeplinirea următoarelor condiţii:

- orientarea şi selecţia riguroasă a factorului uman;- reorientarea profesională;- proiectarea echipamentelor în concordanţă cu posibilităţile umane;- crearea unei ambianţe care să asigure securitate şi confort;- repartizarea raţională a sarcinilor;- economia energetică a organismului uman.În opinia specialiştilor, ergonomia urmăreşte obţinerea informaţiilor privitoare la

muncă necesare la fundamentarea în mod raţional a adaptării muncii la om şi a omului la muncă în scopul creşterii productivităţii, cu alte cuvinte ergonomia are drept obiect cercetarea şi indicarea modului în care trebuie proiectată şi efectuată orice operaţie, având în vedere realizarea unei economii cât mai importante de energie umană.

În birou ergonomia urmăreşte studierea elementelor umane şi materiale ale procesului de muncă în complexitatea şi în interdependenţa lor; capacităţile umane şi modul cum acestea pot fi utilizate în mod optim, pe întregul fond de timp de muncă; gradul de complexitate al echipamentului şi mobilierului, precum şi modalităţile tehnice de lărgire a ariei de activitate a lucrătorilor, în condiţiile diminuării stresului şi a oboselii; condiţiile de mediu şi mijloacele de reducere a influenţei lor negative.

Direcţiile de organizare ergonomică şi de perfecţionare a activităţii din birou ar trebui să aibă în vedere următoarele aspecte:

- recrutarea, selecţia, încadrarea, promovarea perso-nalului după aptitudini, pregătire şi performanţe;

- stabilirea dimensiunii optime a colectivelor de muncă;- stabilirea unor forme specifice de stimulare în muncă şi aplicarea acestora;- diminuarea efortului fizic şi intelectual prin achiziţionarea unor

echipamente informatice moderne;- dotarea birourilor şi a serviciilor cu mobilier potrivit caracteristicilor

antropometrice ale lucrătorilor, poziţiei acestora în timpul muncii, sarcinilor de îndeplinit şi locului zonei de muncă;

- studierea microclimatului, în scopul creării unui echilibru optim între om şi

mediul său de lucru, reducerii efortului senzorial şi creşterii posibilităţilor de concentrare în executarea sarcinilor. Elementele de microclimat (zgomot, temperatură, iluminat, culoare) trebuie adaptate la specificul activităţii din fiecare birou.

Proiectarea ergonomică a locurilor de muncă în birou presupune parcurgerea următoarelor etape:

1. Documentarea în vederea proiectării noilor locuri de muncă;2. Efectuarea unor studii de fezabilitate în scopul reorganizării locurilor de

muncă existente;3. Examinarea statistică a situaţiei existente pe baza informaţiilor culese la

locul de muncă supus reproiectării;4. Proiectarea variantelor de organizare a locului de muncă, calculul

eficienţei şi alegerea variantei optime.În concluzie se poate spune că ergonomia studiază relaţia dintre om şi munca sa

astfel încât să determine creşterea productivităţii muncii fie prin organizarea ergonomică a locurilor de muncă existente, fie prin proiectarea ergonomică a unor noi locuri de muncă.           

Lucrarea de faţă îşi propune o detaliere a direcţiilor de organizare ergonomică a muncii în birou, mai sus menţionate, precum şi proiectarea ergonomică a locurilor de muncă urmărind etapele prezentate.

  1.3. Principii de organizare ergonomică a muncii Părintele managementului ştiinţific este considerat Frederick Winslow Taylor.

Şcoala managementului ştiinţific pune accentul pe productivitate maximă cu efort minim, eliminându-se pierderile/rebuturile şi ineficienţa. În principala sa lucrare Principiile managementului ştiinţific, Taylor arată că “pentru a realiza un management ştiinţific este nevoie să fie stabilite o serie de reguli, legi şi formule care să înlocuiască judecata fiecărui individ în parte, dar care pot fi folosite efectiv numai după ce au fost consemnate oficial”  [4]   . În lucrarea menţionată, Taylor expune o seamă de principii ale organizării ştiinţifice a muncii ce prevedeau:

1. Să se concentreze la un loc toată experienţa tradiţională, care să fie clasificată, structurată pe categorii şi transpusă în reguli, în legi şi în formule pentru a-i ajuta pe lucrători în activitatea lor zilnică.

2. Să se formuleze metode ştiinţifice pentru fiecare element din activitatea unui om care să le înlocuiască pe cele empirice.

3. Lucrătorul să fie selectat, instruit şi promovat pe baze ştiinţifice.4. Să se colaboreze cu lucrătorii pentru a garanta faptul că munca este făcută

conform principiilor ştiinţifice formulate.5. Să se realizeze o diviziune a muncii şi a responsabilităţilor egală între lucrători

şi între manageri, astfel încât aceştia să efectueze activităţile pentru care sunt cel mai bine pregătiţi.

Taylor a pus în practică şi o mulţime de experimente care au demonstrat creşterea eficienţei prin organizarea ştiinţifică a muncii:

1. Studiul muncii

Într-un experiment a trecut la descompunerea proceselor de muncă în mişcări elementare şi eliminarea tuturor gesturilor inutile. În trei ani productivitatea atelierului testat s-a dublat.

2. Unelte standardizateÎn altă zonă a descoperit că lopeţile folosite pentru încărcarea cărbunelui cântăreau 6-14 kg. După experimentări s-a constatat că greutatea adecvată este de 7-8 kg. Din nou după trei ani, 140 de oameni făceau munca pentru care înainte fusese nevoie de 400-600 de oameni.

3. Selectarea şi instruirea lucrătorilorÎntr-un alt atelier Taylor a insistat ca fiecărui muncitor să i se dea munca pentru care este cel mai potrivit, iar celor care depăşeau volumul de muncă prevăzut să li se acorde prime/indemnizaţii. Aşa cum era de aşteptat, productivitatea a crescut şi s-a menţinut la un nivel ridicat.

Cu toate aceste succese, întotdeauna managementului ştiinţific i s-a reproşat faptul că pune prea mare accent pe productivitate, subestimând natura umană. 

Ralph M. Barnes stabileşte în lucrarea sa Motion and Time Study, apărută în anul 1940, un număr de 22 de principii ale economiei mişcării, în scopul raţionalizării operaţiilor efectuate în timpul muncii. Aşa cum se ştie, scopul principal al economiei mişcării este productivitate maximă cu efort minim.

În continuare vom prezenta principiile lui Barnes (numai pe cele care îşi găsesc aplicabilitate în organizarea ergonomică a muncii în birou) încadrate pe trei grupe:

1. Principii ale economiei mişcării corpului omenesc.-  Mâinile să înceapă şi să termine mişcările în acelaşi timp.- Mâinile să nu rămână inactive în acelaşi timp, cu excepţia perioadelor de odihnă.- Mişcările braţelor să fie efectuate simultan, în sens opus şi simetric.- Mişcările curbe, continui şi line ale mâinilor sunt preferabile mişcărilor rectilinii.- Munca să fie în aşa fel organizată încât să permită un ritm uşor şi natural,

oriunde este posibil.- Fixările  ochilor să fie, pe cât posibil, cât mai puţine şi de durate cât mai scurte.

2. Principii ale economiei mişcării aplicabile în organizarea locului de muncă.

- Pe suprafaţa de lucru să se menţină numai materialele care se utilizează în ziua respectivă (principiu adăugat în lista lui Barnes de către profesorul Burloiu, în anul 1975,după o cercetare efectuată cu o echipă de studenţi la fabrica Electromagnetica din Bucureşti).

- Să existe un loc definit şi permanent pentru toate materialele.- Materialele să fie plasate aproape de punctul de utilizare.- Să se asigure condiţii corespunzătoare de vedere. Iluminatul bun constituie

prima cerinţă pentru o percepere vizuală satisfăcătoare.- Să se asigure fiecărui lucrător un scaun de un tip şi cu o înălţime care să-i

permită o poziţie corectă în muncă.

3. Principii ale economiei mişcării aplicabile în proiectarea echipamentelor.- Mâinile să fie degajate de orice activitate care ar putea fi efectuată mai avantajos

de un instrument, de un echipament.- Obiectele de lucru şi materialele să fie prepoziţionate, ori de câte ori este posibil.- În cazurile în care fiecare deget execută o mişcare specială (dactilografie,

operare pe calculator), sarcina să fie repartizată potrivit capacităţilor specifice ale degetelor.

Economia mişcării prin aplicarea acestor principii înseamnă, în esenţă, economia de energie a organismului uman. Denumirea lor completă ar fi Principii ale economiei energetice a organismului uman.           

Toate aceste principii stau la baza organizării ergonomice a muncii şi servesc la elaborarea măsurilor pentru realizarea practică a acesteia.  

Capitolul2ERGONOMIA LOCULUI DE MUNCĂ ÎN BIROU

2.1. Necesitatea organizării ergonomice a muncii în birou

 

Dezvoltarea economiei de piaţă şi extinderea proprietăţii private au făcut ca munca de birou să cunoască o amploare deosebită. În aceste condiţii apar cerinţe noi faţă de componentele procesului de muncă, faţă de om, faţă de mijloacele de muncă şi faţă de întregul sistem “om-maşină-mediu”. Aceste aspecte ale organizării ştiinţifice a muncii îşi găsesc rezolvare prin aplicarea în serviciile şi birourile firmelor a cercetărilor de ergonomie care să asigure adaptarea muncii la om, creşterea productivităţii şi scăderea solicitărilor de efort în muncă.

Introducerea cercetărilor de ergonomie în birouri poate fi susţinută prin prisma unor caracteristici proprii muncii din aceste structuri,  cum ar fi:

- caracterul muncii, gradul scăzut de dotare tehnică şi existenţa unor multiple solicitări de efort fizic şi psihic în muncă;

- amplificarea factorilor de stres şi de oboseală;

- varietatea şi complexitatea operaţiilor (în special de ordin intelectual) pe care trebuie să le execute lucrătorii, relaţiile cu clienţii, răspunderea materială şi morală;

- folosirea, uneori neraţională, a potenţialului uman, calitatea şi structura acestuia.

Munca în birou se prezintă în general ca o muncă psihică ce solicită din partea personalului un efort intelectual deosebit, însă există numeroase activităţi care necesită un  efort fizic  intens.

Din punct de vedere fizic se poate considera că activităţi precum cele de procesare a corespondenţei, introducere a datelor, căutarea şi regăsirea informaţiilor sunt grele, solicitând într-un grad ridicat posibilităţile fiziologice ale personalului, în special cele ale secretarelor.

Pentru personalul secretariatelor apar alte cauze care pot determina creşterea efortului fizic şi anume: fluxul clienţilor, gradul de aglomeraţie, cantitatea şi varietatea informaţiilor solicitate.

Având în vedere toate aceste solicitări, necesitatea studiilor ergonomice este

evidentă, deoarece numai prin intermediul acestora se poate realiza adaptarea muncii la posibilităţile umane fireşti, fără ameninţarea sănătăţii lucrătorilor. Printr-o organizare corespunzătoare a muncii pe baza principiilor ergonomice, prin mecanizarea şi prin informatizarea unor activităţi şi prin stabilirea corectă a numărului şi a structurii personalului se poate acţiona eficient pentru reducerea efortului fizic.

O altă caracteristică a activităţii desfăşurate în birouri şi,  în acelaşi timp, un factor de influenţă a efortului este poziţia de lucru. Aceasta este poziţia şezând, care uneori nu se modifică nici în timpul pauzelor, datorită condiţiilor de amenajare a locurilor de muncă. Această caracteristică se întâlneşte la toate categoriile de personal cu o pondere mai mică sau mai mare, dar cu deosebire la cei implicaţi în procesul de întocmire şi de prelucrare a documentelor. În acest caz studiile de ergonomie trebuie îndreptate spre organizarea raţională a timpului de lucru şi spre crearea condiţiilor de schimbare a poziţiei corpului.

Solicitarea neuropsihică în birou este predominantă faţă de solicitările de altă natură la principalele categorii de personal. Aceasta apare în special la cei implicaţi în activităţi de cercetare-dezvoltare, financiar  contabile,  de întocmire şi de prelucrare a documentelor şi la cei din serviciile de relaţii cu publicul.

În cadrul serviciilor de relaţii cu publicul sau în secretariate există elemente care au o contribuţie însemnată la creşterea efortului psihic. În acest sens se remarcă îndeosebi dialogul ce trebuie menţinut cu fiecare persoană pentru stabilirea informaţiilor dorite. Pentru a se putea face faţă acestor solicitări, studiile de ergonomie indică o serie de calităţi pe care trebuie să le aibă lucrătorii dintr-un astfel de serviciu şi anume: cunoştinţe temeinice în domeniul solicitat, arta de a vorbi cu oamenii, dinamism, atenţie distributivă, spirit de observaţie, capacitate de decizie şi iniţiativă.

Practica a demonstrat că în serviciile de relaţii cu publicul există o serie de cauze care conduc de regulă la suprasolicitare. Acestea sunt diverse şi pot fi provocate fie de lucrători, fie de clienţi.

Din prima categorie face parte gradul de oboseală al lucrătorilor (zilnică plus cea acumulată) cu implicaţii asupra modului de comportare faţă de clienţi, manifestat prin lipsă de amabilitate şi prin nervozitate. În multe cazuri efortul lucrătorilor de a avea un comportament civilizat poate duce la suprasolicitare.

Dificultăţi pot crea şi clienţii prin modul de comportare faţă de lucrătorii serviciilor, care nu văd în acesta un partener egal care contribuie prin munca sa la satisfacerea cererilor lor, ci o persoană care trebuie în orice condiţii să-i servească cu promptitudine şi cu amabilitate.

Solicitarea neuropsihică a angajaţilor din serviciile de relaţii cu publicul sau a celor din secretariate mai este influenţată şi de neritmicitatea fluxului clienţilor, de

neadaptarea orarelor de funcţionare a acestora la fluxul clienţilor şi de existenţa unor lipsuri în organizarea muncii. În legătură cu acest aspect trebuie menţionat că organizarea ergonomică a muncii trebuie să asigure concordanţa dintre numărul angajaţilor existenţi şi afluenţa solicitanţilor. Având în vedere că fluxul acestora este în general aleator, structurile respective pot acţiona printr-o mai mare flexibilitate în stabilirea programelor de lucru şi prin dimensionarea optimă a formaţiilor de lucrători, prin folosirea unor grafice de muncă. Aceste măsuri determină servirea civilizată a clienţilor şi creşterea randamentului în muncă în condiţii de solicitare normală a lucrătorilor.

Alţi factori care influenţează substanţial solicitarea psihică sunt factorii de mediu (zgomotul, temperatura, umiditatea şi lumina), precum şi relaţiile dintre membrii colectivelor de muncă.  

 

2.2. Stresul şi oboseala profesională

 

Stresul şi oboseala profesională, numite şi bolile secolului, sunt cele mai grave disfuncţionalităţi care apar în munca de birou. Din această cauză a apărut necesitatea organizării ergonomice a muncii în birouri.

Stresul reprezintă o dimensiune constantă a vieţii noastre cotidiene. Dacă până în 1989 factorii stresanţi ţineau mai mult de sistemul politic, de aspectele negative ale dictaturii comuniste, în prezent societatea de tranziţie aduce pe scena vieţii noi tipuri de situaţii stresante cum ar fi : incertitudinea, schimbările rapide şi adesea imprevizibile, concurenţa, şomajul, necesitatea reorientării şi recalificării rapide şi, nu în ultimul rând, scăderea nivelului de trai.

Oamenii, ca indivizi izolaţi, au rareori posibilitatea de a influenţa evenimentele stresante externe. Tot ce pot face este să-şi însuşească nişte strategii adaptative care să-i facă mai rezistenţi la agresiunile psihice şi mai eficienţi în activitatea profesională.

Dacă stresul este prea mare fiecare dintre noi poate ceda psihic; chiar dacă persoana respectivă este una extrem de echilibrată pot apărea tulburări psihologice temporare. Individul poate trăi o stare de disfuncţionalitate sau chiar o cădere psihică bruscă în urma unei psihotraume severe (accident, incendiu, decesul unui membru apropiat din familie).

Reacţia la stres se instalează treptat atunci când individul este supus un timp îndelungat unor condiţii de tensiune psihică, mai ales atunci când este atinsă imaginea sa, situaţia maritală, profesională sau materială. De obicei individul îşi revine când situaţia

stresantă a fost înlăturată, deşi uneori pot rămâne unele sechele sau o vulnerabilitate crescută faţă de anumiţi factori de stres.

Conceptul de stres apare pentru prima dată în cercetările de fiziologie întreprinse pe animale de către Hans Selye în 1950, care descrie aşa-numitul “sindrom general de adaptare” ce caracterizează reacţia organismelor biologice la stres.

După Selye sindromul general de adaptare cuprinde trei faze:

1. Faza de alarmă, definită printr-o mobilizare generală a organismului pentru a face faţă agresiunii.

2. Faza de rezistenţă, care cuprinde ansamblul reacţiilor sistemice provocate de o acţiune prelungită la stimuli nocivi faţă de care organismul a elaborat mijloace de adaptare.

3. Faza de epuizare, în care adaptarea nu mai poate fi menţinută, reapar din nou semnele reacţiei de alarmă, semne care acum sunt ireversibile. Această fază se încheie de regulă cu moartea organismului.

Acelaşi cercetător a constatat, în urma experienţelor sale pe animale, că organismul intră în alertă atunci când stresul este provocat atât prin acţiunea unor stimuli fizici, dar şi sub influenţa unor emoţii puternice. În această situaţie organismul încearcă să facă faţă stresului printr-o mobilizare generală a sistemului neuroendocrin, mobilizare caracterizată mai ales prin secreţie de adrenalină şi de steroizi. După o anumită perioadă de acţiune a stresului, animalul se adaptează şi începe să se comporte normal. Dacă însă stersul continuă, se produc din nou ample modificări hormonale şi în cele din urmă animalul moare epuizat.

McGrath consideră că stresul apare ori de câte ori are loc un dezechilibru marcant între solicitări şi între posibilităţile de răspuns ale organismului.

Pavelcu descrie fazele stresului psihic după modelul stresului fiziologic descris de Selye. În opinia autorului, fazei de alarmă îi corespunde o etapă de investigare caracterizată printr-un conflict între subiect şi ambianţă, fazei de rezistenţă îi corespunde pe plan psihic o trăire intensă a frustraţiei şi ameninţării, iar fazei de epuizare îi corespunde instalarea tuturor consecinţelor negative pe plan psihologic ale stresului: agresivitate, anxietate, depresie, panică, în general un comportament nevrotic.

Irina Holdevici arată că în literatura de specialitate conceptul de stres are în general două accepţiuni:

1. Situaţia stresantă care se referă la un stimul fizic nociv sau la un eveniment cu

semnificaţie puternic emoţională.

2. Starea organismului, caracterizată printr-o tensiune acută, printr-o supraîncordare ce impune mobilizarea tuturor resurselor fizice şi psihice ale organismului pentru a face faţă ameninţării.

Lazarus arată că stresul, în sensul cel mai larg, se manifestă atunci când solicitările la care este supus un individ depăşesc resursele sale adaptative.

Factorii de mediu reprezintă, de asemenea, factori de stres pentru organismul uman şi animal, producând perturbări la nivelul diferitelor sisteme fiziologice. Aceşti factori, dintre care amintim: temperatura (prea ridicată sau prea scăzută), umiditatea, zgomotul, agenţii poluanţi pot produce traume fizice, dar şi psihice.

Există şi stresori de natură psihosocială cum ar fi: situaţiile conflictuale, presiunea socială prea mare, factori care pun în pericol situaţia materială sau statutul social al individului, care sunt percepuţi ca o ameninţare pentru individ. Stresul nu este influenţat numai de situaţiile externe ci şi de vulnerabilitatea, de  toleranţa la stres a individului sau de unele trăsături ale personalităţii acestuia.

Există, de asemenea, situaţii de viaţă care sunt considerate stresori universali, ca de exemplu: războiul, detenţia, calamităţile naturale, accidentele care produc invaliditate sau bolile incurabile, pierderea unor persoane apropiate. Unele situaţii de viaţă nu sunt la fel de stresante pentru toată lumea. De pildă, pierderea unui examen,  dezaprobarea sau critica şefului determină reacţii diferite de la un individ la altul. Chiar şi în cazul unor dezastre sau calamităţi naturale există persoane care îşi păstrează calmul şi acţionează oportun şi eficient, în timp ce alţii intră în panică sau manifestă un comportament bizar.

Studiile psihologice au pus în evidenţă faptul că subiecţii care au prezentat simptome datorate stresului au interpretat pericolul prin care au trecut ca fiind o dovadă a vulnerabilităţii lor (ar fi putut muri), în timp ce alţii au interpretat situaţia invers, ca o dovadă a invulnerabilităţii lor, iar o a treia categorie au considerat faptul că au scăpat cu viaţă ca un fenomen miraculos.

Capitolul 3

  ERGONOMIA  ÎN  RELAŢIE  CU  NOILE TEHNOLOGII  INFORMAŢIONALE

 

3.1. Stresul vizual indus de utilizarea calculatoarelor: Unul din cele mai importante domenii ale progresului şi înnoirii în societatea

noastră îl constituie pătrunderea calculatorului în cele mai variate domenii ale vieţii economice şi sociale, culturale şi manageriale. Prin apariţia şi prin răspândirea sistemelor multimedia (care îmbină telecomunicaţiile, tehnica electronică de calcul şi audiovizualul), prelucrarea automată a informaţiei capătă noi dimensiuni. Prin intermediul sistemelor moderne de tele-comunicaţii, informaţia digitală a pătruns în activitatea profesională a foarte multor utilizatori de tehnică de calcul, de la unităţi de informatică organizate la nivel de instituţie, de  întreprinderi sau de judeţe către publicul larg, de la specialiştii în informatică spre utilizatorii de informatică.

Deşi computerul ne îmbunătăţeşte viaţa, acest avantaj nu ne scuteşte de anumite riscuri privind sănătatea. Studiile făcute au arătat că tipul muncii şi numărul de ore pe zi de utilizare a terminalului video sunt factori importanţi în determinarea nivelului problemelor cauzate de această activitate. Problemele ochilor sunt cele mai obişnuite pentru utilizatorii calculatoarelor. Din nefericire nu există prea multe informaţii legate de computer şi de stresul vizual. Lipsesc, de asemenea, sursele de informaţii pentru publicul larg în legătură cu această problemă.

În acest capitol ne propunem în primul rând să analizăm riscurile asupra sănătăţii omului pe care le implică folosirea necorespunzătoare a calculatorului şi în al doilea rând dorim să oferim câteva sfaturi utile utilizatorilor pentru a putea lucra cu computerul beneficiind de un confort sporit  [*]   .

 În prezent numai în SUA peste 50 de milioane de oameni folosesc terminale video-display (TVD), iar acest număr se aşteaptă să ajungă la 100 de milioane în anul 2000. Peste 50% dintre aceştia prezintă dificultăţi cu focalizarea privirii asupra obiectelor mai îndepărtate şi tulburări ale imaginii dincolo de planul apropiat după folosirea îndelungată a displayului.

În afara acestor simptome directe apar unele indirecte cum ar fi: încordare şi durere în ceafă şi în umeri; dureri de spate; oboseală excesivă; iritabilitate excesivă; dureri în braţe, în încheieturi şi în umeri; nervozitate crescută; eficienţă vizuală scăzută şi erori mai frecvente. În special operatorii dau dovadă de o scădere generală a productivităţii, inclusiv erori frecvente şi viteză redusă în timpul desfăşurării activităţii.

 

3.1.1.  Preocupări privind efectele monitoarelor asupra sănătăţii  În SUA s-a trecut de la  societatea industrială la cea informaţională în numai

douăzeci de ani, în timp ce trecerea de la societatea agrară la cea industrială a durat mai mult de 200 de ani. Odată cu acest fenomen  a devenit necesară folosirea ochilor în activităţi de precizie. Ochii oamenilor sunt adaptaţi totuşi pentru vederea la distanţă. Câmpul nostru vizual nu poate să facă trecerea de la planul îndepărtat la cel apropiat în mod natural. Adaptarea trebuie să fie activă, prin modificarea mediului nostru de lucru şi a comportamentului specific activităţii depuse .

Tabelul 5 prezintă modul în care au evoluat distanţele de lucru preferenţiale pe măsura transformării condiţiilor economice .

 Tabel 5Evoluţia distanţei de vedere pentru diferite tipuri de activităţi

Perioada Evoluţia economică Distanţa de vedere

Înainte de 1600 vânător la distanţă

1600-1800 agricultor la distanţă

anii 1900 muncitor variabil

anii 1960 funcţionar aproape

1980-1990 informatician aproape Stresul vizual reprezintă o problemă îngrijorătoare, totuşi studiile existente în

acest domeniu nu sunt bazate pe o cercetare aprofundată, multe din simptomele de disconfort al ochiului fiind similare cu ale celor care lucrează în alte domenii ce necesită vederea de aproape. Ambiguitatea cunoştinţelor a dus la consensul  că nu există factori de pericol în utilizarea displayului.

În privinţa terminalelor video s-au efectuat studii mai riguroase referitoare la efectul acestora asupra operatorilor. Rezultatele obţinute sunt folosite pentru dezvoltarea politicii legislative de muncă. În multe state din SUA există o legislaţie pentru protecţia utilizatorilor de TVD (terminale video-display). Ba chiar au fost emise reglementări cu privire la designul locurilor de muncă, la pregătirea personalului şi la asistenţa medicală a angajaţilor. Costurile suplimentare  datorate aplicării acestor legi sunt mult mai mici decât daunele provocate de accidentele din birouri, care au crescut spectaculos. Din 1992 statele din Uniunea Europeană au promulgat legi naţionale referitoare la designul punctelor de lucru, la activităţile curente şi la sănătatea şi la protecţia lucrătorului, cu prevederi pentru protejarea vederii.

Pentru sporirea confortului utilizatorilor de unităţi video, în prezent se face apel la  ergonomie şi la optometrie. Ergonomia, aşa cum arătam, studiază impactul mediului unde se desfăşoară activitatea asupra muncii depuse de om. Scopul ei este creşterea confortului, a siguranţei şi productivităţii lucrătorului. Optometria se concentrează asupra îmbunătăţirii capacităţii vizuale. În optometria comportamentală vederea este privită ca un proces complex ce include învăţarea şi poate fi modificat şi îmbunătăţit corespunzător prin: proceduri de antrenare a vederii, dietă, organizarea muncii şi educaţie.

                

3.1.2.  Simptomele stresului vizual  Importanţa computerelor în societatea modernă este de necontestat. De aceea

este necesar să se găsească modalităţile prin care să se facă faţă efectelor pe care le are folosirea lor îndelungată asupra sănătăţii operatorilor.

Problema cea mai frecventă o constituie disconfortul vizual. Acesta poate duce la scăderea productivităţii muncii, poate afecta concentrarea şi capacitatea de a înţelege ceea ce trebuie învăţat. Organismul uman are tendinţa de a se adapta la stres, de multe ori fiind nişte adaptări defectuoase (fig. 2).

 

Hotărâre  

       

  

Renunţare  Adaptare 

-nerealizare-pţiuni/promovareîn carieră limitate 

Disconfort fizic/Durere -dureri de cap     - tensiune la nivelul ochilor-satisfacţie scăzută   

- miopie- suprimare- probleme decoordonare 

Fig. 3.2.  Moduri de adaptare la stres  Simptomele directe ale stresului vizual sunt:- tensiune la nivelul ochilor;- dureri de cap;- dificultăţi de focalizare;- miopie;- dublarea imaginii;- modificări în percepţia culorilor.Simptomele indirecte pot include:- dureri la nivelul muşchilor şi oaselor (gât, umeri, spate, încheietura mâinii);- oboseală fizică excesivă;- eficienţă vizuală scazută în desfăşurarea activităţii.În continuare vom analiza câteva dintre aceste manifestări ale stresului vizual.Tensiunea (încordarea la nivelul ochilor) şi probleme de vedere înruditeMulţi dintre cei ce folosesc timp îndelungat computerul (mai mult de 2 ore pe zi) se

plâng de probleme cu vederea.Iată ce rezultate s-au obţinut comparând problemele de vedere ale utilizatorilor şi

non-utilizatorilor de terminale video (tabelul 6).  Tabel 6Comparaţie între utilizatorii şi non-utilizatorii terminalelor video din punct de

vedere al problemelor de vedere (după Smith 1981)

Problema apărutăProcentajul utilizatorilor %

Procentajulnon-utilizatorilor %

Modificări în perceperea culorilor 40 9

Ochi iritaţi 74 47

Senzaţia de arsură la nivelul ochilor 80 44

Vedere înceţoşată 71 35

Tensiune 91 60  Un studiu efectuat asupra funcţionarilor (tabelul 7) a demonstrat o corelaţie clară

între numărul orelor petrecute în faţa calculatorului şi numărul simptomelor de stres apărute.

 Tabel 7

Corelaţia dintre numărul  de ore de utilizare a terminalului video pe săptămână şi problemele de sănătate apărute

(după Resko & Mansfield 1987)

Simptome <15 h 15-30 h >30 h

Tensiune ochi 33% 37% 63%

Dureri de cap 20% 27% 47%

Ameţeli 4% 6% 5%

Tulburări somn 13% 11% 11%

Dureri de spate 23% 26% 40%Probleme de focalizareCercetările asupra capacităţii de focalizare a ochilor au dus la descoperirea

fenomenului numit “LAG” (rămânere în urmă). Iată o definiţie simplistă a acestui termen: “LAG” reprezintă “diferenţa între distanţa la care se află obiectul privit şi distanţa normală, naturală de focalizare a privitorului”.

Un alt concept, înrudit cu acesta, este RPA (“punctul de relaxare şi de acomodare”), reprezentând “punctul  în care îşi focalizează privirea o persoană atunci când priveşte într-un câmp vizual gol, lipsit de elemente care să concentreze atenţia”. Acest  punct de relaxare variază de la un individ la altul. RPA reprezintă un indice al oboselii vederii.

Gerald Murch este cercetător în domeniul ergonomiei. El a măsurat distanţa focală a ochilor ce urmăresc ecranul displayului cu ajutorul laserului. Astfel, a descoperit că ochiul nu se poate focaliza asupra informaţiilor de pe ecranul displayului cu aceeaşi precizie cu care se focalizează asupra unei pagini tipărite. Dacă terminalul video este folosit mai mult timp, punctul de focalizare al ochiului trece dincolo de ecran şi se apropie de punctul de relaxare, ceea ce în timp duce la degradarea imaginii percepute pe ecran. De aceea sunt necesare măsuri corective (ochelari speciali prescrişi pentru terminalul video şi/sau formarea, antrenarea vizuală).

Datorită schimbării focalizării între ecran, materialele cu care se lucrează şi mediul înconjurător se produce adaptarea incorectă a văzului cu consecinţe asupra vitezei şi a capacităţii de înţelegere în timpul lucrului cu terminalul video.

              

MiopiaMiopia ar putea fi cauzată de condiţii improprii de desfăşurare a activităţii (lumină

insuficientă, poziţie incorectă, cititul la distanţe prea mici ce determină apariţia stresului) sau este o moştenire genetică. Aceste două variante sunt acum în discuţia specialiştilor. În era computerelor miopia ar putea constitui o formă de adaptare a sistemului vizual la vederea de aproape. S-au făcut studii asupra studenţilor  care au demonstrat că miopia lor a crescut pe parcursul anului şcolar şi a scăzut pe perioada verii.

Miopia poate fi evitată printr-o igienă corespunzătoare a vederii. 

Schimbări în percepţia culorilorAcestea sunt determinate de urmărirea ecranului în mod constant pentru perioade

lungi de timp, alternând cu mutarea privirii asupra fundalului. Privitorul poate percepe culori opuse sau complementare celor care alcătuiesc fondul imaginilor de pe ecran (urmărirea constantă a unui ecran verde conduce la perceperea culorii roz la schimbarea focalizării privirii). Acest fenomen poate fi alarmant dar nu este periculos şi dispare după puţin timp.

  Dublarea imaginiiDisplopia (vederea dublă) se datorează unei scăderi a capacităţii de coordonare a

ochilor. Este o afecţiune temporară, totuşi trebuie consultat un medic oftalmolog spre a îndepărta posibilitatea existenţei unei disfuncţionalităţi neurologice serioase.

 

Sindromul “ochilor uscaţi”Apare la purtătorii lentilelor de contact. Optometriştii sugerează umezirea

frecventă a ochilor.  

Capitolul 4 INSTRUCŢIUNI PROPRII SPECIFICE PENTRU LOCUL DE MUNCĂ

„OPERATOR TERMINAL”    4.1. Introducere  Dezvoltarea şi modernizarea societăţii, evoluţia omului au dus la apariţia unor noi

domenii de muncă, la dezvoltarea şi la perfecţionarea proceselor de producţie. Totodată a crescut volumul şi complexitatea mijloacelor de muncă şi a tehnologiilor de fabricaţie care evoluează şi se modernizează în fiecare zi.

Odată cu acestea au crescut numărul solicitărilor şi factorii de risc, au crescut riscurile de producere a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Astfel, prevenirea acestor accidente şi boli a început să devină o preocupare importantă a omului.

În acest sens, au apărut noi concepte de protecţie şi de securitate a muncii care se referă la asigurarea stării generale de sănătate şi a integrităţii fizice şi psihice a întregului personal.

Totalitatea măsurilor tehnice, sanitare, juridice şi organizatorice, având drept scop asigurarea celor mai bune condiţii de muncă, prevenirea îmbolnăvirilor profesionale şi a accidentelor de muncă reprezintă domeniul protecţiei muncii.

De asemenea, protecţia muncii are în vedere asigurarea unor condiţii de muncă speciale pentru cei care efectuează munci grele şi vătămătoare, pentru munca femeilor şi a tinerilor.

Scopul principal al programelor şi al reglementărilor legale privind protecţia şi securitatea muncii este de a preveni leziunile şi accidentele  de muncă.

În statele dezvoltate există pachete de legi care protejează salariatul. De exemplu,

în Marea Britanie sănătatea şi securitatea angajaţilor care lucrează în birouri este protejată prin Legea privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă din 1974. Deşi acest act este redactat numai în termeni generali, Ministerul Muncii are putere de a redacta regulamente specifice pentru diferite locuri de muncă după consultarea Comisiei pentru Sănătate şi Securitate. Acte legislative anterioare (Legea din 1961 privind fabricile şi birourile, cel din 1963 privind magazinele şi căile ferate) au rămas în vigoare pentru a furniza regulile generale. În reglementările actuale cu privire la munca de birou, de exemplu, gravidelor le este interzis lucrul la videoterminale sau nivelul radiaţiilor X răspândite de monitoare trebuie să se încadreze în anumite limite precizate de standarde internaţionale.

Pe plan national, securitatea şi sănătatea în muncă este reglementată în Constituţia României ca o importantă problemă de stat care antrenează preocupări şi răspunderi multilaterale şi la toate nivelurile din partea celor care organizează şi conduc activitatea productivă.

Codul muncii (Legea nr. 10 din 23 noiembrie 1972) conţine prevederi potrivit cărora “protecţia muncii se va asigura încă din faza de proiectare a obiectivelor şi de realizare a investiţiilor…, precum şi introducerea de noi procese tehnologice, corespunzător nivelului ştiinţei şi tehnicii moderne”.

Noile reglementări legale cu privire la protecţia muncii, respectiv Legea nr. 90/1996 (Legea protecţiei muncii) şi normele metodologice de aplicare a acesteia, au îmbogăţit aceste prevederi.

De asemenea, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale împreună cu Ministerul Sănătăţii elaborează norme privind protecţia şi securitatea muncii, obligatorii pe întreaga economie, iar ministerele şi departamentele pe ramuri de activitate au obligaţia de a elabora norme specifice de protecţie şi de securitate a muncii pentru fiecare loc de muncă.

Din păcate, lipsesc normele de protecţie a muncii în birouri şi în special cele privitoare la munca cu noile echipamente de calcul, activităţi care în ţările dezvoltate sunt reglementate  prin legi.

Un rol important în asigurarea protecţiei muncii revine şi contractului colectiv de muncă, care se încheie între unitate şi angajaţi, şi care constituie instrumentul juridic al cărui scop constă în organizarea superioară a muncii şi în găsirea măsurilor necesare pentru îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de muncă şi de viaţă în unitate.

Modul în care se amplasează şi se construiesc clădirile unde urmează să se desfăşoare activităţi productive, proiectarea şi instalarea utilajelor şi echipamentelor şi dotarea lor cu dispozitive de protecţie a muncii precum şi instruirea tuturor angajaţilor constituie măsuri tehnico-organizatorice cuprinse în conceptul de protecţie. Aceste norme tehnice reglementează nu numai conduita oamenilor şi condiţiile pentru obţinerea unui cât mai mare randament cu minim de efort şi cheltuieli, ci şi asigurarea ocrotirii sănătăţii şi integrităţii corporale.

Noţiunea de protecţie a muncii are, deci, un conţinut complex care, privit din punct de vedere tehnic, cuprinde măsurile tehnico-ştiinţifice luate pentru înlăturarea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale, iar din punct de vedere juridic,

totalitatea normelor de drept referitoare la obligaţiile conducerii unităţilor de a asigura personalului condiţii bune pentru desfăşurarea muncii.

Dezvoltarea forţelor de producţie  şi introducerea progresului tehnic a impus necesitatea efectuării de studii şi de cercetări referitoare la muncă, cu scopul de a menţine la un nivel cât mai înalt starea fizică şi psihică a omului. Angajatul,   indiferent că lucrează în birou sau în sectorul productiv, trebuie să poată răspunde în mod corespunzător cerinţelor impuse de introducerea progresului tehnic, fără ca acesta să-i afecteze sănătatea sau rezistenţa.

Alături de progresul tehnic, care a determinat schimbări fundamentale în muncă, un rol deosebit în dezvoltarea studiilor şi cercetărilor în domeniul protecţiei muncii l-a avut concepţia omului despre muncă şi în general evoluţia ştiinţelor care au ca obiect munca, în special ergonomia.

 4.2. Accidentele de muncă

  Deşi munca în birou, din punct de vedere fizic, cu câteva excepţii, este relativ

uşoară, iar elementele de risc sunt minime, nu este exclusă apariţia accidentelor şi a bolilor profesionale.

Accidentele de muncă pot fi definite ca fiind: “vătămări corporale ale organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care se produc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin o zi, invaliditate sau deces”.  [2]

Accidentele de muncă pot fi clasificate după următoarele criterii:a) după numărul persoanelor afectate: accident individual şi colectiv;b) după urmările asupra victimei: accidente care produc incapacitate temporară de

muncă (max. 30 de zile), accidente care produc invaliditate şi accidente mortale;c) după natura cauzelor directe: accidente mecanice, electrice, chimice, termice,

prin iradiere sau combinate;d) după natura leziunilor: contuzii, plăgi, înţepături, tăieturi, striviri, arsuri, entorse,

fracturi, amputări, intoxicaţii, electrocutări, insolaţii, leziuni multiple;e) după locul leziunii: la cap, la trunchi, la membrele superioare sau inferioare, cu

localizări multiple;f) după momentul în care se resimt efectele: cu efect imediat sau cu efect ulterior.Cauzele producerii accidentelor de muncă pot fi de natură tehnică sau

organizatorică, ele pot proveni fie din condiţiile de muncă fie datorate angajatului.

Pentru eliminarea accidentelor de muncă, mai exact a cauzelor care le-au generat, se folosesc câteva metode.

a) Metoda statistică. Această metodă are la bază calculul a trei indicatori: coeficientul de frecvenţă,  coeficientul de gravitate, coeficientul de incapacitate temporară de muncă. Cu ajutorul lor se determină numărul accidentelor de muncă într-o anumită perioadă sau numărul mediu al zilelor de incapacitate de muncă dintr-o anumită perioadă.

b) Metoda topografică constă în reprezentarea pe planul unei structuri (uzină, atelier) prin semne convenţionale a locurilor unde s-au produs accidente într-o anumită perioadă de timp în scopul determinării cauzelor care le-au generat.

c) Metoda monografică constă în studierea tehno-logiilor, a echipamentelor şi mobilierului, a condiţiilor de mediu în scopul stabilirii locurilor de muncă periculoase şi a cauzelor care le-au provocat, în vederea elaborării măsurilor necesare. Este considerată metoda cea mai eficientă.

În munca de birou, odată cu creşterea numărului echipamentelor moderne (calculatoare, maşini electrice de scris, copiatoare), cel mai mare pericol de vătămare corporală îl reprezintă electrocutarea. De aceea, alegerea locului pentru instalarea echipamentelor, precum şi realizarea unor instalaţii electrice corespunzătoare sunt esenţiale. Chiar înainte de instalarea unor astfel de echipamente (unele calculatoare au nevoie de prize trifazice, 380 V), trebuie efectuate lucrări corespunzătoare la instalaţiile electrice cu electricieni autorizaţi.

De asemenea, trebuie rezolvată problema instalaţiei de împământare. Aceasta se va efectua de către tehnicienii care vor instala noile echipamente în strânsă cooperare cu electricienii autorizaţi ai instituţiei.

Pentru prevenirea accidentelor în birouri este necesar un mobilier adecvat care să permită încorporarea cablurilor astfel încât  să fie împiedicată agăţarea sau smulgerea acestora.

Atenţie sporită din partea angajaţilor necesită şi utilizarea unor echipamente precum maşina de tăiat hârtie sau copiatorul (raza laser poate provoca orbirea iar unele componente sunt fierbinţi).

 4.3. Măsuri de prevenire şi protecţie pentru locul de muncă „Operator

terminal”  Menţinerea condiţiilor sănătoase şi sigure de muncă în birouri impune angajaţilor

respectarea următoarele cerinţe:- să păstreze ordinea în aria de lucru;- să recunoască şi să anunţe orice potenţial pericol;- să raporteze şi să înregistreze accidentele corect, complet şi clar, în concordanţă cu

procedurile stabilite (anexa 10);- să urmeze instrucţiunile de folosire pentru echipa-mentele  şi pentru  accesoriile

din birou;- să folosească metode aprobate şi sigure pentru ridicarea şi pentru manevrarea

obiectelor grele şi voluminoase;- să studieze regulamentele şi regulile directoare pentru posturile ce implică

expunerea la un monitor al calculatorului.Având în vedere absenţa legislaţiei privitoare la protecţia  muncii în birou la noi în

ţară, prezentăm în continuare câteva norme de securitatea muncii cuprinse în legislaţia britanică  [3]   .

În Legea din 1974 privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă se arată că angajaţilor trebuie să li se ofere:

- un loc sigur în care să îşi desfăşoare activitatea cu acces şi cu ieşire sigure;

- echipamente de siguranţă (cu întreţinere eficientă);- sisteme de lucru stabile;- un mediu de lucru sigur;- metode sigure pentru manevrarea, pentru depozitarea şi pentru transportul

bunurilor;- facilităţi de prim ajutor conform normelor Ministerului Sănătăţii;- instruire şi supervizare a practicilor pentru asigurarea sănătăţii;- consultaţii cu privire la punerea la punct şi la menţinerea unor măsuri eficiente de

păstrare a sănătăţii şi securităţii;- declaraţii scrise în legătură cu sănătatea şi cu securitatea la locul de muncă şi

motivele pentru care este adoptată acea politică.Acelaşi act conţine şi îndatoririle angajaţilor:- să aibă grijă de propria lor sănătate şi de sănătatea celorlalţi, care poate fi afectată

de acţiunile sau de omisiunile lor;- să respecte măsurile de securitate;- să coopereze pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii la locul de muncă;- să nu modifice sau să nu folosească în mod greşit instrumentele necesare

asigurării securităţii locului de muncă.Măsurile de securitate se extind şi dincolo de birou, deoarece uneori cei care

lucrează în birouri trebuie să se deplaseze în alte locuri cum ar fi depozite sau secţii de lucru. Faptul că personalul de birou nu vizitează frecvent aceste spaţii de lucru măreşte riscul producerii accidentelor, dacă aceştia nu sunt atenţi şi conştienţi de eventualele pericole.

Legea din 1963 privind securitatea birourilor, magazinelor şi căilor ferateCa urmare a acestui act normativ, firmele au obligaţia de a oferi angajaţilor

următoarele:- un spaţiu de lucru de minim 3,715 m2 pentru fiecare persoană;- curăţenie cel puţin o dată pe săptămână;- temperatura la începutul zilei de lucru, cel puţin 160C;- lumină potrivită şi suficientă;- ventilaţie adecvată;- toalete adecvate, apă potabilă şi facilităţi pentru spălare şi pentru uscare;- scaune solide şi comode;- echipamente de protecţie în apropierea maşinilor periculoase;- echipamente de transport şi de ridicare.

Legea din 1971 privind prevenirea incendiilor cuprinde următoarele norme de securitatea muncii:

1.  Echipamente-  Citiţi şi înţelegeţi instrucţiunile de folosire;- Închideţi butonul de pornire şi debranşaţi de la curent echipamentele nefolosite;-  Învăţaţi cum se întrerupe curentul electric în caz de urgenţă;-  Evitaţi îndoirea cablurilor de alimentare ale maşinilor;

-  Stabiliţi şedinţe regulate de verificare şi de întreţinere pentru echipamente;-  Anunţaţi fără întârziere defectele apărute la echipamente;- Verificaţi dacă părţile periculoase ale maşinilor sunt   prevăzute cu dispozitive de

protecţie, în special maşinile de tăiat hârtie;-  Aşezaţi echipamentele în locuri sigure, pe birouri sau pe mese.- Poziţionarea şi aşezarea echipamentelor să se facă astfel încât să se prevină

blocarea căilor de acces.

2. Clădirea şi împrejurimile- Afişaţi un plan general al biroului şi al clădirii;- Aranjaţi mobilierul şi echipamentele în locuri sigure;- Asiguraţi-vă că toate coridoarele, scările sunt sigure şi că nu au depozitate

materiale inflamabile;- Rezervaţi un loc pentru prepararea băuturilor calde departe de punctul de lucru.

3. Măsuri de prevenire a incendiilor- Păstraţi căile de evacuare libere, pentru a putea fi folosite în caz de urgenţă;- Asiguraţi-vă că ştiţi ce trebuie făcut în caz de incendiu:   -   cum se declanşează alarma de incendiu;   - cum se foloseşte echipamentul de stingere a  incendiilor;-  care este cea mai scurtă cale de evacuare şi ce alte căi pot fi folosite dacă

aceasta este blocată.- Nu este permis fumatul în locuri din clădire unde există riscul incendiilor;- Asiguraţi-vă că materialele inflamabile sunt depozitate în magazii ventilate sau în

dulapuri metalice;- Verificaţi periodic dispozitivele de alarmă şi extinctoarele;- Organizaţi periodic antrenamente pentru evacuare în caz de incendiu.Anexa 11 conţine o notă de instrucţiuni pentru proceduri de evacuare în caz de

incendiu.Asemenea norme sunt extrem de importante pentru birouri, mai ales că acestea

deţin materiale care  se aprind şi ard foarte uşor, de aceea considerăm că este  necesară şi în ţara noastră o lege privind securitatea birourilor care să cuprindă astfel de reguli.

Utilizarea normelor de protecţie a muncii în birou au rolul de a contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, la înlăturarea cauzelor care pot provoca accidente şi îmbolnăviri profesionale, prin aplicarea unor procedee moderne de securitate, prin folosirea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice şi prin organizarea corespunzătoare a muncii.

CONCLUZII

 

Considerată resursă fundamentală a epocii contemporane, precum piatra, bronzul sau fierul altădată, informaţia capătă o filozofie proprie şi o relaţie nouă cu mişcarea ideilor, ea pătrunde în realitatea producţiei de bunuri, dar şi în strategiile şi în programele structurilor culturale.

Informaţia constituie astăzi materia primă a oricărei activităţi de birou. În urma unui proces de analiză şi elaborare de variante, ea oferă suportul deciziei manageriale în orice sistem sau organizaţie economico-socială.

Birotica a apărut, în această perioadă marcată de profunde schimbări, ca răspuns la necesitatea resimţită de întreprinderi de a prelucra tot mai multă informaţie şi ca o soluţie la numeroasele probleme ale muncii în birou.

Cea mai dificilă problemă pentru reuşita unei organizaţii în etapa actuală este propria ei schimbare. Politica de schimbare este un proces complex de ajustare structurală ţinând seama de mediul socio-economic, cultural, politic, educativ, legislativ, tradiţional în continuă modificare. Schimbarea structurii organizaţiilor, indiferent că ele sunt economice sau culturale, trebuie să aibă în vedere, în primul rând, schimbarea metodelor şi procedurilor manageriale şi apoi a mijloacelor tehnice şi tehnologice. Aceste schimbări pot fi asigurate numai de un management performant al resurselor umane şi de o organizare ştiinţifică a muncii  [1]   .

Dacă birotica îşi propune creşterea performanţei activităţii de birou şi administrative, organizarea ergonomică a muncii (treaptă superioară a organizării ştiinţifice) în birou adaugă acestui obiectiv creşterea confortului, siguranţei şi satisfacţiei lucrătorului. Dacă prima se concentrează asupra productivităţii, cea de-a doua are în vedere în primul rând OMUL.

BIBLIOGRAFIE

 BURLOIU, Petre. Managementul resurselor umane. Bucureşti: Lumina Lex, 1997.

GODNIG, Edward; HACUNDA, John. Computerul şi stresul. Bucureşti: Editura Antet, 1995.

GRANDJEAN, E. Principiile ergonomiei. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1972.

HARRISON, John. Curs de secretariat. Bucureşti: Editura All, 1996.

HOLDEVICI, Irina. Autosugestie şi relaxare. Bucureşti: Ceres, 1995.

LAZARUS, R. Patterns of Adjustment. New York: McGraw Hill Book, 1976.

LEFTER, V.; MANOLESCU, A. Managementul resurselor umane. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1995.

MATHIS, R.; NICA, P.; RUSU, C. Managementul resurselor umane. Bucureşti: Editura Economică, 1997.

MOLDOVAN, Maria. Ergonomie. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1993.

NICOLESCU, O.; VERBONCU, I. Management. Bucureşti: Editura Economică, 1997.

PANĂ, A.; IONESCU, B.; MAREŞ, V. Birotică. Bucureşti: Editura All, 1996.

PURCĂREA, A.; NICULESCU, C.; CONSTANTINESCU, D. Management: elemente fundamentale. Bucureşti: Editura Niculescu, 1998.

SOCOBEANU, Ionel; SOCOBEANU, Iordana. Secretele secretariatelor. Bucureşti: Editura Eficient, 1998.

SOMNEA, D.; CALCIU, M.; DUMITRESCU, E. Birotică. Bucureşti: Editura Tehnică, 1998.

STEUEART, R.; MORAN, B. Management pentru biblioteci şi centre de informare. Bucureşti: ABBPR, 1998.

STOICA, Ion. Informaţie şi cultură. Bucureşti: Editura Tehnică, 1997.

TOMESCU, Florin. Ergonomia în comerţ. Bucureşti: ASE, 1998.