CUPRINS

PARTEA GENERALĂ

CAP.I NOŢIUNI INTRODUCTIVE REFERITOARE LA FENOMENUL DE

SPĂLARE A BANILOR

1.1. Consideraţii introductive………………………………………………………… 3

1.2. Incursiuni istorice privind spălarea banilor……………………………………... 11

1.3. Reglementări naţionale şi internaţionale privind infracţiunile de

spălare a banilor.................................................................................................... 14

1.4. Definirea noţiunii “spălarea banilor”…………………………………………… 22

CAP.II SPĂLAREA BANILOR MURDARI

2.1. Cele zece legi ale spălării

banilor………………………………………………… 26

2.2. Modalităţi de spălare a

banilor…………………………………………………… 27

2.3. Procedee de spălare a

banilor…………………………………………………….. 29

2.3.1. Procedee de spălare a banilor prin intermediul caselor de jocuri

(cazinouri) şi al jocurilor de noroc gazduite pe platforma WEB………… 29

2.3.2. Procedee de spălare a banilor prin investiţii imobiliare,

în aur, pietre preţioase, în opere şi obiecte de artă……………………….. 31

2.3.3. Procedee de spălarea banilor prin intermediul tranzacţiilor legate

de investiţii……………………………………………………………….. 32

2.3.4. Procedee de spălare a banilor prin intermediul sistemului bancar............... 32

2.3.5. Procedee de spălare a banilor prin utilizarea “new payment methode”....... 34

2.3.6. Procedee de spălare a banilor prin utilizarea serviciilor de transfer

şi a celor on-line bancare.............................................................................. 35

2.3.7. Procedee de spălare a banilor prin intermediul societatilor de leasing....... 37

2.4. Procedee de spălare banilor în exterior................................................................. 37

2.4.1. Utilizarea de curieri pentru transportul lichidităţilor şi a altor valori……. 37

2.4.2. Compensările……………………………………………………………… 38

2.4.3. Expediţii prin poştă……………………………………………………….. 38

2.4.4. Utilizarea victimelor crimei organizate în scopul 1

efectuării de tranzacţii…………………………………………………… 39

2.4.5. Agenţii de turism…………………………………………………………. 39

2.4.6. Investiţii în titluri externe………………………………………………… 39

2.4.7. Operaţiuni fictive internaţionale…………………………………………. 40

2.5. Tehnici de spălare a banilor folosite de organizaţiile criminale…………………. 41

2.5.1. Spălarea banilor şi evaziunea fiscală……………………………………….. 41

2.5.2. Spălarea banilor pe teritoriul infractorilor………………………………….. 41

2.5.3. Transferarea fondurilor în străinătate………………………………………. 42

2.5.4. Traseul internaţional al banilor murdari…………………………………… 45

2.5.5. Repatrierea fondurilor spălate……………………………………………… 46

PARTEA SPECIALĂ

CAP.III IDENTIFICAREA ŞI INVESTIGAREA INFRACŢIUNILOR DE

SPĂLARE A BANILOR

3.1. Entităţile raportoare de informaţii referitoare la spălarea banilor……………… 47

3.1.1. Aspecte legislative privind entităţile raportoare…………………………… 47

3.1.2. Sfera de cuprindere a persoanelor fizice şi juridice

privite ca entităţi raportoare………………………………………………... 49

3.1.3. Indicii de anomalie…………………………………………………………. 50

3.1.4. Proceduri de prelucrare şi raportare a informaţiilor

referitoare la spălarea banilor……………………………………………… 60

3.2. Particularităţi privind procedeele de investigare a infracţiunilor

de spălare a banilor……………………………………………………………… 61

3.2.1. Investigatorul sub acoperire.......................................................................... 63

3.2.2. Folosirea martorului protejat şi a investigatorului specializat..................... 65

3.2.3. Punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor

asimilate acestora…………………………………………………….. 66

3.2.4. Punerea sub supraveghere, interceptarea şi înregistrarea

comunicaţiilor………………………………………………………… 68

3.2.5. Livrarea supravegheată a sumelor de bani………………………………… 71

3.3 Activităţi desfăşurate de organele de cercetare penală abilitate

în domeniul preveniri şi combaterii spălării banilor…………………………… 72

3.3.1. Competenţa cercetării infracţiunilor de spălare a banilor……………….. 72

2

3.3.2. Activităţi specifice desfăşurate cu ocazia efectuării

actelor premergătoare……………………………………………………... 74

3.3.3. Dificultăţi în activitatea de cercetare……………………………………… 75

CAP.IV ANALIZA JURIDICĂ A INFRACŢIUNILOR DE SPĂLARE A BANILOR

4.1. Obiectul infracţiunilor de spălare a banilor……………………………………… 76

4.1.1.Obiectul juridic……………………………………………………………… 76

4.1.2.Obictul material……………………………………………………………... 77

4.2. Subiecţii infracţiunilor de spălare a banilor……………………………………... 78

4.2.1.Subiectul activ……………………………………………………………… 78

4.2.2.Subiectul pasiv……………………………………………………………… 80

4.3. Latura obiectivă a infracţiunii de spălare a banilor……………………………... 81

4.3.1.Elementul material…………………………………………………………. 81

4.3.2.Urmarea imediată…………………………………………………………… 83

4.3.3.Legătura de acuzalitate……………………………………………………... 83

4.4. Latura subiectivă a infracţiunii de spălare a banilor……………………………. 83

4.5. Forme, variante, sancţiuni şi aspecte procesuale……………………………….. 84

4.6. Incriminarea infracţiunii de spaălare a banilor în noul Cod Penal…………….. 85

CAP.V ORGANISME DE SUPRAVEGHERE NAŢIONALE ŞI

INTERNAŢIONALE

5.1. Grupul de Acţiune Financiară Internaţională (FATF-GAFI)………………….. 86

5.2. Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB)….. 88

5.3. GRUPUL EGMONT………………………………………………………… 91

5.4. Comitetul MONEYVAL ……………………………………………………… 92

CONCLUZII……………………………………………………………………….. 94

INDICE BIBLIOGRAFIC…………………………………………………………. 96

3

Capitolul I

Noţiuni introductive referitoare la fenomenul de spălare a banilor

1.1. Consideraţii introductive

Spălarea banilor este şi va rămâne un fenomen complex si dinamic de o diversitate

foarte mare, atât în domeniul public, cât si în cel privat, manifestându-se atât activ, cât si

pasiv dar totodată un fenomen prea puţin cunoscut de oamenii obişnuiţi. Această infracţiune

apare ca fiind una fără victime şi lipsită de implicaţiile emoţionale ale infracţiunilor cu

violenţă sau ale celor de furt. „Discreţia” care înconjoară acest gen de infracţiuni constituie,

de fapt, una din dificultăţile majore întâmpinate de anchetatori.

Continua schimbare şi evoluţie a societăţii, diversificarea şi expansiunea schimburilor

comerciale internaţionale de mărfuri, deschiderea pieţelor financiare şi diversificarea

instrumentelor financiare cu care operează acestea, au condus la o accentuată modernizare şi

globalizare a pieţelor lumii, având drept consecinţă directă o „modernizare a criminalităţii”,

şi implicit o adaptare a criminalităţii la noile condiţii sociale. Procesele de globalizare au

favorizat dezvoltarea economiei mondiale dar şi a crimei organizate transnaţionale şi

terorismului. Creşterea neîncetată a volumului capitalurilor obţinute în urma activităţilor

specifice crimei organizate a determinat o creştere a necesităţii reciclării acestor fonduri.

În aceste condiţii infracţiunile patrimoniale clasice sau modalităţile clasice de operare,

ca de exemplu: jefuirea unei bănci, escrocheriile tradiţionale au pierdut din interes pentru noii

infractori. Ei au constatat că pot câştiga sume de bani mult mai mari cu riscuri mult mai mici

prin utilizarea unor procedee mai sofisticate, ca de exemplu: spălarea banilor, obţinerea

frauduloasă a unor subvenţii sau facilităţi, deturnarea de fonduri, fraude fiscale sau fraude

privind tranzacţiile comerciale prin intermediul Internetului.

Putem observa că rolul persoanelor juridice de drept privat şi chiar public, mai ales al

celor din domeniul economic, devine extrem de important în configuraţia noii criminalităţi.

Cele mai mari beneficii se obţin nu aducând atingere patrimoniilor individuale, ci prin

infiltrarea şi exploatarea patrimoniilor colective ale societăţilor comerciale sau resurselor

financiare ale unei entitati statale. În toată această ecuaţie activităţile financiare ilicite sunt

4

întâlnite adeseori ca o articulaţie sau o prelungire a puterii, acestea adaptându-şi

comportamentul şi întinderea în raport cu reacţiile autorităţilor judiciare din fiecare stat, ale

administraţiei publice, ale autorităţilor de control de pe piaţa bancară, piaţa asigurărilor şi

piaţa de capital, precum şi cu ale instituţiilor organismelor internationale.1

Sfârşitul mileniului trecut a fost marcat la nivel mondial de importante transformări

geo-politice care au accelerat fenomenul globalizării economice favorizat în egală măsură şi

de fuziunea pieţelor financiar naţionale.

De asemenea, saltul la societatea informatizată printr-o expansiune fără precedent a

sistemelor informatice a constituit o altă premisă care a favorizat circulaţia capitalurilor,

practic nemaiexistând limite geografice, astfel că orice operator poate obţine informaţii

referitoare la cotaţiile valutare sau fluctuaţiile preţurilor pe marile pieţe de capital, putând

comanda prin intermediul reţelelor informatice orice operaţii şi tranzacţii din diverse zone ale

lumii.

Principalul efect al globalizării economice este acela al circulaţiei extrem de rapide a

capitalurilor prin întreg mapamondul, iar principalul efect al apariţiei computerelor este acela

că banii se „dematerializează”, cu toate că monedele şi banii de hârtie încă mai circulă, cele

mai multe tranzacţii monetare implică transferurile electronice2, reţeaua mondială putând fi

folosită pentru efectuarea unor tranzacţii financiare tradiţionale, însă ultrarapide şi extrem de

greu de urmărit. Pe calea unui protocol complex implementat în reţeaua de calculatoare, banii

obişnuiţi sunt transformaţi în monedă virtuală, tranzacţiile încheiate ulterior fiind aproape

imposibil de urmărit, datorita faptului ca aceste tranzactii se efectueaza prin intermediul unor

societati financiare localizate in state cu atribut de paradisuri fiscale/centre off-shores,

asigurându-se, astfel, un caracter anonim aproape absolut.

Pe de altă parte, trebuie să ţinem seama că odată cu fenomenul de globalizare, cu

amplificarea gradului de internaţionalizare a pieţelor economice şi cu dezvoltarea societăţilor

comerciale transnaţionale, cresc şansele ca aceste structuri să fie utilizate în scopul unor

activităţi infracţionale.

Centrele off-shores, caracterizate ca zone cu „under-regulated and non-cooperative

juridictions” sunt utilizate intens de către societăţi care desfăşoară activităţi infracţionale în

scopul spălării banilor.3

1 Albu L. “Economia subterană în România”, Centrul român de politici economice, Bucureşti 2001, pag.46-482 Voicu Costică „Spălarea banilor murdari”, Ed. ”SYLVI”, 1991, Bucureşti, pag. 113 Jurma Anca ”Răspunderea penală a persoanei juridice”, Revista de Drept penal, nr 1/2003, pag. 99.

5

Marile scandaluri financiare apărute în ultimii ani sunt marcate de aceeaşi trăsătură:

organizaţiile criminale profită din plin de toate facilităţile oferite de paradisurile financiare şi

centrele bancare off-shore în scopul spălării banilor rezultaţi din activităţi ilicite.

Paradisurile financiare pun la dispoziţia investitorilor străini o gamă foarte largă de

servicii, începând cu constituirea şi înregistrarea corporaţiilor străine şi sfârşind cu

operaţiunile bancare ce nu fac obiectul controlului autorităţilor (toate acestea fără obligaţia de

a dezvălui originea banilor), fapt ce îngreunează investigaţiile penale în domeniu. Dificultăţile

întâmpinate de organele judiciare sunt amplificate de faptul că, în numeroase cazuri,

paradisurile financiare păstrează secretul financiar cu foarte mare stricteţe, protejând efectiv

investitorii străini şi ferindu-i de orice investigaţie sau urmărire în justiţie declanşată eventual

în ţările lor de origine.

Deşi secretul bancar şi paradisul fiscal sunt două noţiuni distincte, ele au în comun atât

scopurile legitime cât şi justificarea comercială, oferind însă posibilitatea desfăşurării de

tranzacţii şi operaţiuni ce ulterior se dovedesc a fi activităţi de reciclare, de spălare a

fondurilor provenite din activităţi ilicite.

În aceste condiţii se poate concluziona că circulă imense sume de bani, inclusiv banii

murdari rezultaţi din traficul de droguri şi armament, contrabandă, deturnări de fonduri, la

care se adaugă sumele obţinute ca urmare a marilor acte de corupţie, evaziune fiscală, trafic

de fiinţe umane, înşelăciune în domeniul financiar-bancar sau prin intermediul calculatorului,

care sunt integraţi în circuite financiare pentru a li se disimula provenienţa ilicită şi a fi plasaţi

în afaceri legale.

Sofisticatul mecanism de făcut şi spălat bani murdari funcţionează, în cele mai multe

cazuri, cu sprijinul, consultanţa şi expertiza specialiştilor din domeniul financiar-bancar, al

investiţiilor şi bursei. Spălarea banilor se desfăşoară la linia de demarcaţie dintre activităţile

ilicite şi cele licite4, in toate domeniile ce implica ca rezultat sume de bani.

Constatarea unei astfel de evoluţii a fenomenului infracţional în legătură cu activitatea

persoanelor juridice, ce riscă să mineze sistemele economice, a impus crearea unor

mecanisme de analiză şi monitorizare a modului de constituire şi transfer a maselor monetare

la nivel internaţional, precum şi înfiinţarea unor organisme naţionale şi internaţionale

specializate în prevenirea şi combaterea spălării banilor. Fără a nega proecupările recente

pentru adoptarea unor norme menite să limiteze şi să controleze fenomenul spălarii banilor, în

contextul crizei financiare existente pe plan internaţional, din păcate, găsirea unui cadru

4 Voicu Costică, op.cit., pag. 12. 6

juridic ancorat în realităţile contemporane este un obiectiv principal care se găseşte pe agenda

factorilor de decizie politică, dar la capitolul „probleme grave nerezolvate” înca în mod

satisfăcător.

Dificultăţile în găsirea unor remedii eficace împotriva faptelor de spălare a banilor

decurg îndeosebi, asa cum se observă din cercetările întreprinse, din aceea că faptele de

spălare a banilor sunt aproape întotdeauna asociate cu infracţionalitatea organizată, având

ramificaţii transnaţionale, astfel că lupta împotriva acestor fapte a devenit o tema importantă

comună, cel puţin a statelor democratice, deoarece numai analiza globală a procesului de

legalizare a banilor proveniţi din săvârşirea unor infracţiuni permite perceperea adecvată a

fenomenului spălării banilor5.

Organismele internaţionale antemenţionate şi-au concentrat activitatea pe

reglementarea uniformă a mecanismelor de analiză şi implementare de norme juridice

necesare individualizării şi incriminării stricte a infracţiunilor de spălare a banilor. Tendinţa

actuală, apărută în 1986 în S.U.A. (odată cu adoptarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva

traficului ilegal cu narcotice şi substanţe psihotrope în 1988, spălarea banilor a fost definită

pentru prima dată ca infracţiune) şi răspândită în lumea întreagă constă în incriminarea strictă

a fiecărui act de spălare a banilor, complet separat de infracţiunea de bază. De fapt, în câteva

jurisdicţii care au abordat această practică, spălarea banilor poate implica pedepse mult mai

severe decât infracţiunile care au generat venituri ilegale.

Totusi, efectele negative ale spălării banilor nu sunt întotdeauna evidente pentru

cetăţenii simpli, care adesea nu înţeleg de ce sunt incriminate aceste fapte, ca urmare a acestei

poziţii în numeroase jurisdicţii spălarea banilor neconstituind o infracţiune.

Pe plan mondial, actuala tendinţă este aceea de a se sancţiona această activitate iar

motivele nu sunt deloc puţine; pe lângă afectarea sistemului financiar internaţional, se poate

afirma că nu foloseşte la nimic prinderea şi condamnarea infractorilor, lăsând neatinse

profiturile ilegale: ele constituie atât motivul comiterii infracţiunii generatoare de bani cât şi

mijlocul prin care se comit noi infracţiuni.

Încadrarea juridică a spălării banilor constituie un instrument util nu numai pentru

lărgirea domeniului de aplicare în scopul includerii tuturor categoriilor de participanţi la

actele antisociale, dar şi al impunerii unor sancţiuni mai severe asupra celor ce comit

infracţiunile generatoare de bani murdari. Există tendinţa de a utiliza legile referitoare la

5 Petre Silvia, Protecţia penală a sistemului financiar- bancar împotriva infracţiunii de spălare a banilor,Teză

de doctorat, Universitatea “Nicolae Titulescu”, 20107

confiscări, ce constituie adesea o parte a campaniei lansate împotriva spălării banilor, ca

mijloc de finanţare al activităţii poliţiei.

O primă problemă care s-a ivit a fost delimitarea sursei de bani murdari, adică

indicarea , alegerea infracţiunilor care stau la baza spălării banilor. Trebuie să reţinem numai

infracţiunile generatoare de fonduri importante, majore. În toate statele, este unanim acceptat

faptul că „cea mai cunoscută sursă de bani murdari este traficul de droguri, datorită faptului că

prin el se generează, la nivel planetar, profituri de multe miliarde de dolari iar prin operaţiuni

financiare şi comerciale ilicite, aceste imense sume dispar dintr-un loc, pentru a apărea

multiplicate în alte locuri, căpătând astfel o aparenţă de legalitate”6

Traficul ilegal de droguri este unul din subiectele cele mai discutate, asociat cu

întregul ansamblu de fapte ce produc bani murdari. Aceşti bani sunt produs al afacerilor cu

droguri, contrabandă, corupţia, industria produselor contrafăcute, evaziunea fiscală, traficul de

fiinţe umane, industria pornografică, prostituţia, comerţul ilegal cu arme, muniţii şi exploziv,

traficul cu aur, bijuterii şi pietre preţioase, taxa de protecţie şi omorul la comandă, furtul de

autoturisme şi traficul internaţional cu autoturisme furate, emigraţia clandestină şi altele.

Toate aceste infracţiuni exemplificate mai sus alcătuiesc aşa numita „economie

subterană”, adică „ansamblul activităţilor economice desfăşurate organizat cu încălcarea

normelor sociale şi a legilor economice, având drept scop obţinerea unor venituri ce nu pot fi

controlate de stat.” Îngijorător este faptul că aceste sume capătă valori inimaginabile pentru

un om obişnuit.

Pe fondul imposibilităţii măsurării exacte a dimensiunii economiei subterane, devine

explicabilă atitudinea autorităţilor din unele state, care afirmă că „anumite aspecte,

componente sau forme de manifestare a economiei subteranene nu se manifestă sau nu sunt

semnificative ca intensitate”7, pentru simplul motiv că autorităţile nu cunosc adevărata stare

de fapt.

Odată declanşată ofensiva reală împotriva acestor infracţiuni, se scot la lumina zilei

aspecte cutremurătoare prin dimensiunea lor. Această stare de fapt face ca autorităţile să nu le

dezvăluie decât în momente de răscruce. Fiecare nouă guvernare este preocupată să spună şi

să demonstreze cât de coruptă a fost guvernarea anterioară, refuzând să accepte că acest

fenomen negativ se va prelungi şi se va intensifica. Aceste realităţi i-au făcut pe unii autori să

6 Pitulescu Ion, Consideraţii referitoare la infracţiunea de spălare a banilor, Revista DREPTUL, nr.8/2002,

pag.1447 Voicu Costică, op.cit., pag 33

8

afirme că „politizarea activităţii de luptă împotriva criminalităţii este cauza fundamentală a

reacţiei slabe faţă de pericolul acesteia”.8

Transparenţa şi starea de sănătate a pieţelor financiare sunt elemente cheie în

funcţionarea eficientă a economiilor dar ele pot fi periclitate prin fenomenul spălării banilor si

nu numai. Obţinerea ,,banilor negri”, în principal din economia subterană şi corupţie, este în

general o activitate unanim condamnată, în toate statele lumii, dar procesul de reciclare a

fondurilor, prin aspectul inofensiv pe care îl îmbracă, poate scăpa atenţiei mai ales pe fondul

concurenţei dure existente pe piaţa internaţională a capitalurilor.

Spălarea banilor este un proces complicat care parcurge mai multe etape şi implică

multe persoane şi instituţii. Reciclarea fondurilor este un proces complex prin care veniturile

provenite dintr-o activitate infracţională sunt transportate, transferate, transformate sau

amestecate cu fonduri legitime, în scopul de a ascunde provenienţa sau dreptul de proprietate

asupra profiturilor respective. Necesitatea de a recicla banii decurge din dorinţa de a ascunde

o activitate infracţională. Este cea mai periculoasă componentă a economiei subterane şi

cuprinde: activităţile de producţie, distribuţie şi consum de droguri, traficul de arme, traficul

de materiale nucleare, furtul de automobile, prostituţia, traficul de carne vie, corupţia,

şantajul, falsificarea de monede sau alte valori, contrabanda,etc.

Faptele în sine presupun o încadrare strict juridică, dar analizându-se la nivel de

fenomen, se constată că pericolul social recunoscut de societate este dublat de un pericol

economic, la fel de grav, chiar dacă este mai puţin evident şi studiat. Activităţile criminale,

precum traficul de droguri, de armament, de material nuclear, sunt o realitate pe care o

sesizăm destul de des prin intermediul unor ştiri de senzaţie dar în spatele acestor activităţi

circulă sume uriaşe, generatoare de adevărate fluxuri economice financiare.

O caracteristică de asemenea importantă, a activităţii criminale este caracterul

organizat transfrontalier, putându-se astfel concluziona că principalele legături în plan

internaţional ale economiei subterane sunt cele generate de criminalitatea organizată.

Grupurile infractionale organizate, prin modul lor de structurare, flexibilitatea si capacitatea

deosebita de infiltrare in mediile decizionale constituie unul dintre cele mai mari pericole care

pandesc societatea contemporana, fiind practic o sfidare la adresa societatii mondiale9.

Scopul tuturor acestor acţiuni este, în mod evident, obţinerea unor venituri importante şi

plasarea lor în economia oficială. Motivele care stau la baza criminalităţii organizate pot fi

8 Voicu Costică, op.cit., pag 349 Ciobanu P., Prevenirea şi combaterea infracţiunilor de spălare a banilor, Revista română de drept al

afacerilor, nr.5/20039

uneori de natura politică, religioasă, dar, chiar şi în aceste cazuri, este vorba de o interfaţă,

crima organizată având în mod evident tendinţe de suprapunere cu economia subterană

dându-i acesteia un caracter organizat, preluând disponibilităţile financiare şi oportunităţile

create de alte activităţi componente.

În analiza celorlalte componente ale economiei subterane s-au întâlnit situaţii a căror

încadrare în această structură este făcută întrucâtva la limită funcţie de o anumită conjunctură,

disfuncţiile pe care respectivele activităţi le pot genera economiei sunt minime iar

posibilităţile de integrare în economia oficială sunt reale.

Spre deosebire de aceste situaţii, activităţile incluse în sfera criminalităţii sunt în mod

evident distructive. Este suficient contactul cu formele de manifestare a economiei oficiale

pentru a amplifica dezechilibre economice şi pentru a genera cheltuieli uriaşe în scopul

combaterii fenomenului în sine sau a efectelor sale. În mod particular, se impune a fi

menţionată operaţiunea de transfer a sumelor obţinute ca urmare a activităţilor criminale în

economia oficială, activitate cunoscută sub denumirea de spălare a banilor. Istoria scurtă a

acestui concept are ca origine creşterea fenomenului de trafic de droguri la nivel internaţional

şi, în consecinţă, spălarea banilor este operaţiunea ce urmăreşte plasarea sumelor astfel

obţinute în activităţi economice licite.

În prezent, nevoia de spălare a produselor rezultate din infracţiuni, pentru a ascunde

originea lor criminală, este legată de o gamă largă de activităţi criminale.

Acest fenomen de plasare în economia oficială a banilor proveniţi din activitatea criminală a

cuprins în jocul său importante segmente ale sistemului financiar bancar internaţional.

Pericolul generat de această situaţie este unul major, chiar dacă datorită unor interese imediate

se încearcă minimalizarea sa.

Pătrunderea masivă a banilor negri în circuitele financiare oficiale poate permite

reprezentanţilor criminalităţii organizate accesul la deciziile importante ce vizează

funcţionarea economiei mondiale. Consecinţele pătrunderii capitalului obţinut din activităţi

criminale în economia reală sunt similare efectelor devastatoare ale poluării pentru natură şi

pot avea efect ireversibil.

În cadrul activităţilor infracţionale, numerarul este principalul mijloc de schimb.

Strategiile de spălare a banilor includ tranzacţii care, prin volum, sunt foarte profitabile şi

atractive pentru instituţiile financiare legale. Spălarea banilor orientează banii dintr-o

economie ilegală şi îi plasează în investiţii binevenite în economia legală.

10

Cele două elemente majore ale procesului de reciclare de fonduri sunt: ascunderea

veniturilor ilicite şi convertirea lor în bani prin diverse modalitati si diversi intermediari, în

scopul de a le ascunde provenienţa. Ultimele tendinte au evidentiat faptul ca spalatorii de bani

isi directioneaza din ce in mai mult eforturile pentru angajarea unor intermediari nonbancari si

non-financiari. Astfel, lupta impotriva spalarii banilor isi investeste increderea in

constientizarea unei game largi de persoane juridice care nu sunt numai cele din sectorul

bancar sau financiar.

Este normal ca spălătorii de bani să încerce să îşi mute fondurile şi operaţiunile din ţări

cu legislaţie completă în centre off-shore şi în ţări cu economie incipientă. Economiile

incipiente nu numai că nu au deloc sau au o legislaţie mai slab dezvoltată în privinţa

combaterii spălării banilor în anumite sectoare, cum ar fi valorile mobiliare sau asigurările,

permiţând plasarea relativ facilă a fondurilor murdare, dar au în mod obişnuit rate înalte de

creştere economică de care spălătorii de bani pot profita. Mai mult, aceste economii fac mari

eforturi să atragă investiţii străine, iar spălătorii de bani pot obţine profilul respectabil al

investitorilor internaţionali şi chiar pot beneficia de facilităţi economice.

1.2. Incursiuni istorice privind spălarea banilor

Se poate spune că activităţile de spălare a banilor au existat, în formă primară, încă din

epoca medievală, atunci când camăta, era considerată de Biserica Catolică un păcat capital, o

crimă de gravitatea traficului de droguri din ziua de astăzi. Cei ce practicau camăta, negustorii

şi cămătarii acelor vremuri, anticipau tehnicile moderne de ascundere, transferare şi spălare a

banilor, urmărind ascunderea acestor dobânzi, mascând sau deghizând existenţa lor.

Înşelătoria putea fi realizată în nenumărate moduri: când negustorii negociau împrumuturile

pe termen lung, creşteau artificial rata de schimb, suficient ca să acopere şi plata dobânzilor,

pretinzând astfel că dobânzile sunt un fel de recompensă pentru riscul asumat; ei lăsau să se

înţeleagă faptul că dobânda reprezintă penalizarea pentru întârzierile survenite în returnarea

sumelor împrumutate, în baza unor acorduri stabilite de la bun început cu clienţii lor.

Toţi cămătarii transformau astfel dobânzile în aparente profituri reale, prin utilizarea

conceptului numit în prezent “firmă fantomă”: capitalul este împrumutat unei companii iar

apoi este retras sub formă de profit şi nu de dobândă la împrumut, deşi în realitate nu se

realizează nici un fel de astfel de profit. Toate aceste trucuri prin care se urmărea înşelarea

autorităţilor bisericeşti, au în prezent echivalent în tehnicile de spălare a banilor.

11

Formele primare de spălare a banilor descrise mai sus au evoluat cu timpul, ducând la

ceea ce mulţi cred că este o invenţie a epocii moderne: paradisurile fiscale. Aceste insule ale

oceanului financiar au devenit locuri prin care comercianţii din antichitate şi din evul mediu

se sustrăgeau de la plata unor impozite şi taxe generând fenomenul care astăzi îl numim

evaziune fiscală. Putem vorbi de un prim caz de evitare a taxelor şi impozitelor atunci când

vechea cetate a ATENEI a impus o taxă de 20% asupra importurilor şi exporturilor, fapt care

i-a determinat pe comercianţii greci şi fenicieni să facă un ocol de 20 mile pentru a evita plata

acestor impozite.10 Simplu fapt al ocolirii, făcute de către comercianţii greci şi fenicieni pentru

a nu plăti taxa de 20% asupra importurilor şi exporturilor impusă de vechea cetate a Atenei, a

făcut ca micile insule vecine să devină „paradisurile fiscale” ale comerţului liber de taxe

vamale şi impozite, precum şi puncte de penetraţie clandestină de bunuri la Atena.11

Mai apoi în secolul XV, OLANDA era un înfloritor centru comercial internaţional, în

care existau foarte puţine restricţii sau taxe asupra schimburilor monetare interne şi externe.

Drept urmare comercianţii englezi preferau să-şi vândă lâna în OLANDA, decât în ANGLIA

unde trebuiau să plătească taxe şi impozite ridicate.12

Operând între Europa şi America, piraţii secolului al XVII-lea au fost primii utilizatori

ai paradisurilor fiscale, care nu erau altceva decât locurile în care ei îşi depuneau averile.

Apăruse chiar o competiţie între statele mediteraneene în atragerea averilor piraţilor, folosite

uneori şi drept "moneda de schimb" pentru întoarcerea lor acasă. Datele istorice arată că un

eveniment produs în 1612 poate fi considerat primul caz de amnistie a profiturilor ilegale:

Anglia oferea piraţilor care-şi abandonau meseria atât libertatea deplină, cât şi dreptul de a-şi

păstra banii. O idee redescoperită şi aplicată trei secole mai târziu de unele state

contemporane în lupta cu traficanţii de droguri.

În materia spălării banilor, istoria arată că bazele acestui fenomen complex au fost

puse cu multe secole în urmă, ceea ce a urmat fiind mai mult o adaptare modernă a unei

"piese clasice". Confiscarea averilor în cazul în care acestea aveau origine criminală este un

exemplu în acest sens, legile moderne ce facilitează aceste operaţiuni avându-şi rădăcinile în

tradiţiile britanice în domeniul dreptului cutumiar. Iniţial majoritatea confiscărilor erau

pedepse aplicate mai degrabă din motive politice decât economice, ca şi în societatea

modernă, ele fiind de multe ori determinate de dorinţa de a spori averea Coroanei.

10 Voicu Costică, op.cit., pag. 172. 11 Voicu Costică, op.cit., pag. 172.12 Voicu Costică, op.cit., pag. 172.

12

Cu timpul, eşarfele rebele s-au transformat în gulere albe, iar piraţii s-au reîncarnat în

mafioţii începutului de secol XX. Prohibiţia acelor ani i-a hrănit pe cei care aveau să creeze

un adevarăt cult în rândul lumii interlope.

Inventarea formei moderne a spălării banilor este atribuită celebrului gangster

american Al Capone, care, în perioada anilor 1920-1930, a ceat prima mare organizaţie

criminală ce rula anual 100 de milioane de dolari obţinuţi din activităţi de contrabandă cu

alcool, jocuri de noroc, trafic de persoane sau taxe de protecţie. Pentru a li se şterge urma,

banii murdari obtinuţi din afacerile ilegale cu alcool erau folosiţi în spălătorii de haine.

Aceştia utilizau o schemă evazionistă prin care „amestecau” banii murdari, cu cei realizaţi din

spălarea hainelor, reuşind astfel să introducă în circuitul legal sume exorbitante de bani. De

aici s-a născut şi expresia "spălare de bani" folosită ulterior pentru a defini toate operaţiunile

ilegale prin care se obţinea o aparenţă de legalitate a fondurilor obţinute.

Pe lista celebrităţilor de la acea dată figurează şi polonezul Maier Suchowljansky -

"americanizat" ca Meyer Lansky, considerat geniul financiar al crimei organizate din New

York. Alianţa sa cu personaje faimoase din clanurile mafiote conduse de evrei şi italieni a pus

bazele crimei organizate din SUA pentru cinci decenii la rând. Unul dintre prietenii săi a fost

renumitul "Bugsy" - cel care a pus bazele imperiului jocurilor de noroc din Las Vegas.

Lansky şi-a răspândit milioanele de dolari în conturile băncilor din Elveţia, America de Sud,

Hong Kong şi Israel şi a fost printre "pionierii parteneriatului stat-privat", guvern-clan. El a

înteles că, pentru a exista, crima organizată trebuie să lucreze "în cooperare cu oficiali

guvernamentali flexibili". Considerat "sfântul patron" al afacerilor de spălare de bani, Lansky

a murit in 1983 ca un adevărat "erou": nu a făcut nici o zi de închisoare pentru milioanele de

dolari spălate în numele Mafiei şi a învins statul american în toate procesele de evaziune

fiscală ce i-au fost intentate. Experţii în spălarea banilor nu au reuşit să descâlcească nici

acum toate iţele mecanismelor sofisticate folosite de Lansky. Unele - precum cele din Cuba şi

Bahamas - nu au fost niciodată detectate, astfel că s-a ajuns la concluzia că, cel mai probabil,

o parte din bani nu s-au întors niciodata în economia americană.

Putem vorbi cu adevarat de afirmarea în limbajul juridic a sintagmei „spălarea

banilor” odata cu scandalul „Watergate”, în care a fost implicat fostul preşedinte american

Richard Nixon, care ulterior a demisionat în urma unor acuzaţii, printre care şi cea de spălare

de bani. Dupa acest moment, expresia „money laundering” a început sa fie folosită pe scara

din ce în ce mai larga, implicit spălarea banilor devenind un fenomen la scară planetară.

13

1.3. Reglementări naţionale şi internaţionale privind infracţiunile de spălare a

banilor

Dezvoltarea acestui flagel la nivelul economiei globale a facut ca, în anii 80’

autorităţile naţionale şi organismele internaţionale să conştientizeze pericolul major care îl

generează acest nou tip de infracţiuni, principala sursă de îngrijorare fiind creşterea nivelului

de profesionalism în domeniul crimei organizate şi lipsa reglementărilor prin care să se

răspundă eficient în combaterea spălării banilor murdari.

Confruntaţi cu o dezvoltare din ce în ce mai avansată a mijloacelor şi metodelor

folosite de infractori şi apariţia unor noi forme de infracţionalitate prin intermediul

calculatorului, practicienii judiciarişti au constatat că lipsa de resurse şi expertiză la nivel

judiciar, au o eficienţă restrânsă în combaterea spălării banilor.

Având în vedere evoluţia ascendentă a fenomenului de spălare a banilor, marile puteri

financiare au iniţiat şi adoptat o serie de măsuri menite să prevină şi să combată acest

fenomen care ameninţă atât ţările cu o economie dezvoltată, cât şi ţările sărace sau aflate în

tranziţie către economia de piaţă.

Cel mai important moment al reglementării pe plan internaţional a concepţiei de luptă

împotriva spălării banilor proveniţi din activităţi criminale şi a traficului de droguri, îl

constituie Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite contra traficului ilicit de stupefiante şi

substanţe psihotrope, adoptată la 19 decembrie 1988 la Viena13.

Parţile participante la Convenţia de la Viena au adoptat o serie de măsuri, în special o

măsură deosebit de importantă, care interesează subiectul prezentei lucrări, şi anume cea

privind incriminarea metodelor de spălare a banilor, stabilind ca infracţiuni „ conversia sau

transferul de bunuri despre care cel care se ocupă ştie că provin dintr-una dintre infracţiunile

stabilite conform alin a)14 sau din participarea la comiterea acesteia, în scopul de a disimula

13 Ratificată de către România prin Legea nr.118/1992.14 Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată

la 19 decembrie 1988 la VIENA, art.3, alin.1:

lit. a) i) producţia, fabricaţia, extracţia, prepararea, ofertarea, punerea în vânzare, distribuirea, vânzarea, livrarea

în orice condiţii, expedierea, expedierea în tranzit, transportarea, importul sau exportul oricărui tip de stupefiant

sau oricărei substanţe psihotrope, ...;

ii) culturii macului(opiaceu), coca sau plantei de cannabis, în scopul producerii de stupefiante,…;

iii) deţinerea sau cumpărarea oricărui stupefiant sau substanţă psihotropă, în scopul uneia dintre activităţile

enumerate la sub-alineatul i) de mai sus;

iv) fabricarea, transportul sau distribuirea de echipamente, material sau substanţe înscrise în tabelul I şi II despre

care cel care se ocupă de aceste activităţi ştie că trebuie utilizate în/sau pentru cultura, producţia sau fabricarea 14

sau deghiza originea ilicită a bunurilor menţionate sau ajută orice persoană care este

implicată în comiterea uneia dintre aceste infracţiuni să scape de consecinţele juridice ale

actelor sale” precum şi „disimularea sau ascunderea naturii, originii, dispunerii mişcării sau

proprietăţilor reale ale bunurilor sau drepturilor aferente despre care autorul ştie că provin

dintr-una dintre infracţiunile stabilite conform alin. a)” .

Un an mai târziu, în luna iulie 1989 la Summit-ul G7 de la Paris, şefii de state ai celor

şapte ţări puternic industrializate şi preşedintele Comisiei Comunităţii Europene, au convenit

înfiinţarea GRUPULUI OPERATIV DE ACŢIUNE FINANCIARĂ (Financial Action Task

Force - F.A.T.F./G.A.F.I.), sub preşedinţia Franţei, cu scopul de a examina şi a dezvolta

măsuri de combatere, în comun, a spălării banilor. Alături de participanţii la această întrunire

la nivel înalt (S.U.A, Japonia, Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, Canada şi Comisia

Comunitatii Europe) alte opt ţări (Suedia, Olanda, Belgia, Luxemburg, Elvetia, Austria,

Spania şi Australia) au aderat la Grupul Operativ de Acţiune Financiară în intenţia de a se

lărgi experienţa şi a putea fi exprimate punctele de vedere şi concluziile desprinse din lupta

împotriva spălării banilor, la nivel naţional şi internaţional.

În octombrie 2001, Grupul Operativ de Acţiune Financiară şi-a extins mandatul prin

încorporarea misiunii de combatere a finanţării terorismului ca atribut principal pe lânga cel

privind spălarea banilor.

În calitatea sa de organism de elaborare şi promovare, la nivel naţional şi internaţional,

a politicilor de combatere a spălarii banilor şi finanţării terorismului, F.A.T.F./G.A.F.I., în

aprilie 1990, la mai puţin de un an de la crearea sa, a emis un raport care conţinea un set de

Patruzeci de Recomandări, care ofereau un plan complex de măsuri necesare pentru lupta

împotriva spălării banilor, urmate, în anii 2001, respectiv 2003, de emiterea altor Nouă

Recomandări în legatură cu combaterea finanţării terorismului. Dealtfel, organismul este într-

o continuă consolidare a standardelor internaţionale pentru combaterea spălării banilor şi

finanţării terorismului, chiar dacă perioada de existenţă al acestui organism este prevazut până

în anul 2012.

Raportându-ne la dreptul comunitar, avem ca repere legislative în materia analizată,

următoarele:

ilicită de stupefiante sau substanţe psihotrope;

v) organizarea, dirijarea sau finanţarea uneia dintre infracţiunile enumerate la sub-alineatele i), ii), iii) sau iv) de

mai sus.15

1. Convenţia de la Varşovia din 16 mai 2005 privind Conferinţa Statelor Părti la Convenţia

Consiliului Europei privind spălarea banilor, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea

produselor infracţiunii şi finanţării terorismului15;

2. Convenţia de la Varşovia din 16 mai 2005 privind prevenirea terorismului;

3. Directiva Consiliului Comunitătii Economice Europene 91/308 din 10 iunie 1991;

4. Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005

privind prevenirea utilizarii sistemului financiar în scopul spălării banilor şi a finanţării

terorismului, care a unificat, într-un text legislativ autonom, Directiva 91/308/CEE a

Consiliului din 10 iunie 1991 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul

spălării banilor şi Directiva 2001/97/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4

decembrie 2001 de modificare a Directivei 91/308/CEE16;

Printre principalele modificări şi noutăţi aduse de Directiva III enumerăm:

reglementarea în detaliu a obligaţiilor entitătilor raportoare, în ceea ce priveşte

standardele de cunoaştere a clientelei şi monitorizare a acesteia (Customer Due

Dilligence – CDD). Directiva III a transferat centrul de greutate de pe instituţiile de

aplicare a legii pe entităţile raportoare, şi implicit pe partea de prevenire; toate

entităţile raportoare au fixate responsabilităţi clare cu privire la cunoaşterea şi

monitorizarea clientelei (CDD), respectiv:

1. identificarea şi verificarea clientului din surse independente şi de

încredere;

2. identificarea beneficiarului real;

3. obţinerea de informaţii despre scopul şi natura relaţiei de afaceri;

4. monitorizarea continuă a relaţiei de afaceri;

toate entităţile raportoare au obligaţia să aplice aceste măsuri de cunoaştere şi

monitorizare a clientelei (CDD), iar dacă acestea ețuează entitatea raportoare trebuie:

1. să nu efectueze tranzacţia;

2. să nu încheie relaţia de afaceri;15 Transpunerea în legislaţia internă a fost îndeplinită prin adoptarea Legii nr. 420 din 22 noiembrie 2006

pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea

produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005.

Începând cu data de 7 martie 2011, România are doi reprezentanţi în structura de conducere a Conferinţei

Statelor Părţi la Convenţie, deţinând portofoliile de vicepreşedinte şi membru în Biroul Conferinţei. 16 Ordonanţa de Urgenţă nr. 53/21.04.2008 a Guvernului Romaniei privind modificarea şi completarea Legii

nr.656/2002, a transpus în legislaţia naţională Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European şi a

Consiliului din 26 octombrie 2005, precum şi Directiva 2006/70/CE a Comisiei Europene din 1 august 2006. 16

3. să termine relaţia de afaceri deja începută

cui se aplică CDD – atât clienţilor noi, cât şi clienţilor existenţi, noile modificări

statuând că entităţile raportoare au obligaţia de a aplica măsurile standard CDD tuturor

clienţilor noi precum şi, cât mai curând posibil, în functie de risc, clienţilor existenţi;

totodată s-a urmărit definirea noţiunii de „beneficiar real” – element cheie al

Directivei a III-a, definiție preluată întocmai în legislația noastră, ceea ce reprezintă o

îmbunătăţire substantială a actului normativ.

De asemenea, au fost incluse noi entităţi raportoare: faţă de D1 si D2, care prevedeau

doar dealerii de metale şi pietre preţioase şi obiecte de artă, D3 include în categoria entităţilor

raportoare persoanele fizice sau juridice care comercializează bunuri şi/sau servicii numai în

măsura în care acestea au la bază operaţiuni cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror

limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se

execută printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni care par a fi legate;

S-a urmărit reglementarea în detaliu a măsurilor de cunoaştere a clientelei şi

diferenţierea acestor măsuri pe trei categorii: standard, simplificate şi consolidate, precum şi

introducerea obligaţiei de monitorizare pe baza analizei de risc desfăşurată la nivelul fiecărei

entităţi raportoare. În ce priveşte definirea PEPs-urilor (Politically exposed persons –

persoane expuse politic) modificările includ, ca de altfel şi Directiva de implementare a

Directivei a III-a (Directiva nr. 70/2006), doar PEPs-urile internaţionale, precum şi

reglementarea posibilităţii entităţilor raportoare de a se baza pe procedura de cunoaştere a

clientelei desfăşurată de o altă entitate.

5. Directiva 2006/70/CE a Comisiei din 1 august 2006 de stabilire a măsurilor de punere în

aplicare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce

priveste definiţia „persoanelor expuse politic” şi criteriile tehnice de aplicare a

procedurilor simplificate de precauţie privind clientela, precum şi de exonerare pe motivul

unei activităţi financiare desfăşurate în mod ocazional sau la scara foarte limitată17;

6. Regulamentul (CE) nr. 1889/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26

octombrie 2005 privind controlul numerarului la intrarea sau ieşirea din Comunitate prin

care se instituie un mecanism comunitar de prevenire a spălării banilor prin monitorizarea

tranzacţiilor efectuate prin instituţii de credit şi financiare, precum şi anumite tipuri de

profesii, şi care este în strânsă legatură cu Recomandarea specială IX din octombrie 3004

a F.A.T.F. privind măsurile ce trebuiesc întreprinse de către guverne în vederea detectării

17 Publicata in Jurnalul Oficial nr.L 309 din data de 25.11.200517

mişcărilor fizice de numerar, inclusiv un sistem de declarare şi alte obligaţii de

comunicare;

7. Regulamentul (CE) nr. 1781/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15

noiembrie 2006 cu privire la informaţiile privind plătitorul care însoţesc transferurile de

fonduri, prin care se stabilesc normele privind informaţiile cu privire la plătitor care

trebuie să însoţească transferurile de fonduri, în scopul prevenirii, cercetării şi descoperirii

activităţilor de spălare a banilor şi finanţare a terorismului;

8. Convenţia penală a Consiliul Europei privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27

ianuarie 1999, în conţinutul acesteia existând recomandări trasate tuturor părţilor

semnatare, privind „adoptarea de măsuri legislative şi alte măsuri care se dovedesc

necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului intern, atunci când s-a

săvârşit cu intenţie, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect, orice

folos necuvenit unuia dintre agenţii săi publici, pentru el sau altcineva, pentru ca acesta să

îndeplinească ori să se abţină de la îndeplinirea unui act în exerciţiul funcţiilor sale”18

În ceea ce priveşte incriminarea juridică, la nivel naţional, a infracţiunilor în legatură

cu spălarea banilor şi finanţarea terorismului şi implementarea unor regulemente speciale,

specifice anumitor unităţi din economie, în speţă, aşa numitele entităţi raportoare19, cadrul

legislativ intern a evoluat în paralel şi în concordanţă cu reglementările internaţionale în

domeniul.

Astfel, primul act normativ care se înscria, la termenul respectiv, în ampla acţiune de

armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene a fost Legea 21/1999 pentru

prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, conform cerinţelor Directivei 91/308/CE din 10

iunie 1991. Este de menţionat faptul că prin această lege a fost înfiinţat Oficiul Naţional de

Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, ca organ de specialitate cu personalitate juridică în

subordinea Guvernului şi a fost incriminată pentru prima oară în România infracţiunea de

spălare a banilor.

Totodată, prin acest act normativ, a fost stabilită o listă a infracţiunilor generatoare de

bani murdari, regăsindu-se, printre altele, traficul de stupefiante, traficul de armament,

nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materiale radioactive, falsificarea de

18 Cap.II, art.2.19 Conform Deciziei nr.673 din 29 mai 2008 a Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor,

sintagma „entitate raportoare” defineşte persoanele fizice sau juridice care intră sub incidenţa Legii nr.

656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire

şi combatere a actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare.18

monedă sau de alte valori, proxenetismul, contrabanda, înşelăciunea în domeniul bancar,

financiar sau al asigurărilor, infracţiunile prin intermediul calculatoarelor, al cărţilor de credit,

nerespectarea dispoziţiilor legale privind jocurile de noroc.

Necesităţile de armonizare continuă a cadrului legal românesc cu acquis-ul comunitar,

precum şi cu standardele internaţionale recunoscute în domeniu, au necesitat depunerea unor

eforturi semnificative de către autoritaţile competente, în sensul întocmirii de proiecte

legislative în vederea actualizării cadrului legislativ existent.

În acest context, în anul 2002, Parlamentul Romaniei a adoptat Legea nr.656 din 7

decembrie 2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, care a abrogat Legea

nr.21/1999, şi care a adus o serie de noi caracteristici, precum:

extinderea ariei de acoperire a entităţilor raportoare, în conformitate cu legislaţia

europeană în vigoare, prin includerea comercianţilor cu obiecte de artă, a persoanelor cu

responsabilităţi în procesul de privatizare, oficiile poştale, firmelor care asigură servicii de

transfer electronic al fondurilor, agenţilor imobiliari şi Trezoreriei Statului;

eliminarea listei infracţiunilor generatoare de bani murdari, considerându-se ca

generatoare toate infracţiunile aducătoare de foloase materiale;

introducerea pentru toate entităţile raportoare, a obligaţiei de identificare a clienţilor

încă din momentul intrării în relaţii de afaceri cu aceştia;

obligaţia raportării la Oficiu a transferurilor externe mai mari decât echivalentul a

10.000 Euro;

obligaţia autorităţilor cu atributii de control financiar şi supraveghere prudenţială de a

controla, în cadrul atribuţiilor de serviciu, modul de aplicare a prevederilor Legii nr.656/2002

privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor;

obligaţia entităţilor raportoare de a nu transmite, în afara condiţiilor prevăzute de lege,

informaţiile deţinute în legatură cu spălarea banilor şi de a nu avertiza clienţii cu privire la

sesizarea Oficiului;

posibilitatea Oficiului de a efectua verificări şi controale comune la entităţile

raportoare, cu autorităţile care, conform legii, au atribuţii de control financiar şi supraveghere

prudenţială.

Legea nr.656/2002 a suferit, ulterior, modificări şi completări succesive prin Legea

nr.230 din 13.07.2005, O.U.G. nr.135 din 29 septembrie 2005, Legea nr.36 din 1 martie 2006,

Legea nr.405 din 9 noiembrie 2006 si O.U.G. nr.53 din 21 aprilie 2008.

19

Prin aprobarea O.U.G. nr. 53/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.

656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor

măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism si a Hotararii de Guvern nr.

594/2008 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a prevederilor Legii nr. 656/2002

pentru prevenirea şi saţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de

prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, au fost întreprinse măsurile adecvate

pentru transpunerea, în întregime, în legislaţia naţionala privind CSB/CFT, a prevederilor

Directivei 2005/60/CE a Consiliului Europei şi Parlamentului, precum şi prevederile

Directivei 2006/70/CE privind stabilirea măsurilor de implementare a Directivei 2005/60/CE.

Principalele amendamente aduse de O.U.G nr. 53/2008 şi de H.G. nr. 594/2008 se

referă la:

definirea riguroasă a sintagmelor “beneficiar real”, “operaţiuni ce par a avea legătură

între ele”, “bancă fictivă”, “părţi terţe”;

definirea conceptului de “persoane expuse politic” şi categoriile de PEP precum şi

instituirea prevederilor conţinând noi obligaţii pentru entităţile raportoare în ce

priveşte aceste categorii de persoane, în , conformitate cu prevederile Directivei

2006/70/CE;

majorarea pragului de raportare de la 10.000 euro la 15.000 euro;

stabilirea modului de transmitere a feedback-ului de către FIU, în ceea ce priveşte

clienţii persoane fizice şi/sau juridice expuse la riscul de spalare banilor şi finanţare

terorismului;

redefinirea listei cu categoriile de entităţi raportoare;

măsuri simplificate de cunoastere clientelei şi măsuri întărite de cunoaştere clientelei;

prevederi specifice în ceea ce priveşte relaţiile de afaceri desfăşurate cu entităţi din

state membre UE şi entităţi din Spaţiul Economic European sau ţări terţe echivalente;

interzicerea deschiderii de conturi anonime precum şi privind efectuarea unor

tranzacţii prin aceste conturi precum şi interzicerea iniţierii sau continuării unei relaţii

de afaceri cu o banca fictive; fictiva;

clarificarea competenţelor autorităţilor de supraveghere în ce priveşte activităţile

desfăşurate de către entităţile raportoare; raportoare;

stabilirea autorităţilor care sunt responsabile cu supravegherea respectării dispozitiilor

Regulamentului nr. 1781/2006, în speţă Banca Naţională a României şi Oficiul pentru

orice alte persoane care efectuează operaţiuni de transfer de bani; bani;

20

stabilirea de noi obligaţii pentru Autoritatea Naţională a Vamilor în vederea respectării

Regulamentului CCE nnr. 1889/2005, respective raportarea lunară către Oficiu a

informaţiilor disponibile în ce priveşte declaraţiile persoanelor fizice privind

numerarul în valută sau/şi lei care este echivalent sau depăşeşte limita de 10.000 euro,

în conformitate cu actul comunitar; comunitar;

includerea măsurii de “livrare supravegheată a sumelor de bani care poate fi folosită

de către procuror pentru a obţine probe;

secretul profesional şi bancar nu este opozabil Oficiului şi organelor de cercetare

penală şi instanţelor. instantelor; echivalente;În ceea ce priveşte cadrul legislativ intern reglementat, mai putem enumera:

1. Legea nr. 411 din 9 noiembrie 2006 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei

privind prevenirea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 200520;

2. Legea nr. 19 din 28 februarie 1997 privind ratificarea Convenţiei europene pentru

reprimarea terorismului, adoptată la Strasbourg în data de 27 ianuarie 1977, lege cu

modificările şi completările ulterioare21;

3. Legea nr. 623 din 19 noiembrie 2002 pentru ratificarea Convenţiei internaţionale privind

reprimarea finanţării terorismului, adoptată la New York la 9 decembrie 199922;

4. Legea nr. 565 din 16 octombrie 2002 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite

împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, a Protocolului privind prevenirea,

reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional

la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, precum şi

a Protocolului împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare,

adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate,

adoptate la New York la 15 noiembrie 200023;

5. Legea nr. 263/2002 pentru ratificarea Convenţiei europene privind spălarea, descoperirea,

sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii, încheiată la Strasbourg la 8 noiembrie

199024;

20 Publicată în Monitorul Oficial 949 din 24 noiembrie 2006 21 Publicată în Monitorul Oficial 34 din 4 martie 1997 22 Publicată în Monitorul Oficial 852 din 26 noiembrie 2002 23 Publicată în Monitorul Oficial nr.813 din 8 noiembrie 2002 24 Publicată în Monitorul Oficial nr.353 din 28 mai 2002

21

6. Legea nr. 27/2002 pentru ratificarea Convenţiei penale privind corupţia, adoptată la

Strasbourg la 27 ianuarie 199925;

7. Legea nr.39 din 21 ianuarie 2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii

organizate26;

8. H.G. nr.1599 din 4 decembrie 2008 pentru aprobarea Regulamentului de Organizare şi

Funcţionare al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălarii Banilor27;

9. H.G. nr.594 din 4 iunie 2008 privind aprobarea Regulamantului de aplicare a prevederilor

Legii nr.656/200228;

10. regulamente/instrucţiuni sectoriale ale autorităţilor de supraveghere, care stabilesc

procedurile şi măsurile concrete de cunoaştere a clientelei în domeniul prevenirii şi

combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului, ce trebuie adoptate de către entităţile

raportoare reglementate;

11. decizii ale Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spalarii Banilor.

Anul 2008 este momentul în care România a transpus în totalitate, în legislaţia

naţională, prevederile Directivei 2005/60/EC şi ale Directivei 2006/70/EC, intrând în rândul

celor 20 de state membre ale Uniunii Europene care şi-au îndeplinit obligaţiile.

1.4. Definirea noţiunii „spălarea banilor”

În literatura de specialitate şi în textele de lege existente, nu există o definiţie unitară a

noţiunii de „spălare a banilor”. Recent, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării

Banilor a emis un Ghid de tranzacţii suspecte, în care se defineşte „spălarea banilor” ca fiind:

„ activitatea prin care infractorul încearcă să ascundă originea şi posesia reală a veniturilor

provenind din activităţi infracţionale” sau „ un proces prin care se dă o aparenţă de

legalitate unor profituri obţinute ilegal de către infractori care, fără a fi compromişi,

beneficiază ulterior de sumele obţinute”29

Deasemenea, pentru definirea acestui proces complex se mai foloseşte noţiunea de

„reciclare a fondurilor”, ca fiind „ un proces prin care veniturile despre care se crede că

provin dintr-o activitate infracţională sunt transportate, transferate, transformate sau

amalgamate cu fonduri legitime, în scopul de a ascunde sau escamota adevărata natură,

25 Publicată în Monitorul Oficial nr.65 din 30 ianuarie 2002 26 Publicată în Monitorul Oficial nr.50 din 29 ianuarie 2002 27 Publicată în Monitorul Oficial nr.841 din 15 decembrie 2008 28 Publicată în Monitorul Oficial nr.444 din 13 iunie 2008 29 Dragomir, Iulian, Ghid de tranzactii suspecte, Bucureşti, 2004, pag.7

22

provenienţa, dispunerea, deplasarea sau dreptul de proprietate asupra profiturilor

respective.”30

În cadrul activităţilor infracţionale, numerarul este principalul mijloc de schimb.

Infractorii trebuie să convertească numerarul în sine în forme mai uşor de mânuit şi transferat.

Pentru a desăvârşi apoi schema de spălare a banilor, veniturile trebuie să fie spălate, fără a

lăsa nici o urmă detectabilă.

Primul document internaţional prin care se încurajează incriminarea unor fapte de

spălare a banilor, Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante şi

substanţe psihotrope, adoptată la 20 decembrie 1988 la Viena, defineşte spălarea banilor ca

fiind „ disimularea sau ascunderea naturii, originii, dispunerii, mişcării sau proprietăţii reale

ale bunurilor sau drepturilor aferente despre care autorul ştie că provin din traficul de

stupefiante sau participă la o astfel de infracţiune”.

Ceea ce este de remarcat la această definiţie este faptul că ea se referă doar la traficul

de droguri, ca sursă a banilor murdari, deşi, aşa cum am arătat la secţiunea anterioară, aceştia

pot proveni din mai multe infracţiuni. Incriminarea şi înţelegerea acestui fenomen diferă de la

stat la stat, dar mai ales de la an la an, datorită faptului că domeniul crimei organizate

evoluează într-un ritm alarmant, depăşind chiar şi măsurile luate de legiuitor.

Directiva Consiliului Comunitatii Europene nr. 91/308 din 10 iunie 199131 de la

Luxemburg, la momentul adoptarii, iniţia noi formulări ale definiţiei spălarii banilor, raportată

la recomandările FATF-GAFI, definind mai complet şi mai realist noţiunea de spălare a

banilor, astfel:

transformarea sau transferarea de proprietate provenită din activităţi criminale

despre care cel care o efectuează ştie că provine dintr-o activitate cu caracter

infracţional sau dintr-o participare la o astfel de activitate, în scopul de a disimula

sau de a masca originea ilicită a numitelor bunuri sau de a ajuta orice persoană

implicată în această activitate să scape de consecinţele juridice ale actelor sale;

disimularea sau ascunderea naturii, a sursei, a amplasării, a dispunerii, a mişcării,

drepturilor reale cu privire la proprietate sau la posesia acesteia, cunoscând că o

astfel de proprietate provine dintr-o activitate infracţională;

dobandirea, posesia sau folosirea unei proprietăţi, cunoscând, la data primirii, că o

astfel de proprietate provine dintr-o activitate cu caracter criminal sau dintr-o

participare activă la o astfel de activitate;

30 Popa, Ştefan şi Cucu, Adrian, Economia subterană şi spălarea banilor, Editura Expert, Bucureşti, pag. 5931 Jurnalul Oficial L 166 din 28.06.1991

23

participarea, asocierea în vederea comiterii, tentativele de comitere şi spijinirea,

încurajarea, înlesnirea şi sfătuirea pentru comiterea unor astfel de acţiuni.

Tot în conţinutul Directivei 91/308 a CEE se consideră a fi spălare a banilor şi situaţia

în care activităţile aflate la originea bunurilor destinate spălării sunt localizate pe teritoriu unui

alt stat membru sau pe cel al unui stat terţ, „bunurile” reprezentând toate categoriile de active,

corporale sau necorporale, mobile sau imobile, tangibile sau intangibile, precum şi actele

juridice sau documentele atestând proprietatea asupra acestor active sau asupra drepturilor

legate de ele.

Este lesne de observat că această definiţie dată de Consiliul Comunităţii Europene este

mult mai detaliată si mai concretă decât cea formulată în Convenţia O.N.U. de la Viena din

anul 1988. Explicaţia nu poate fi decât aceea că între momentele celor două formulări s-au

scurs mai mulţi ani, interval în care s-au produs semnificative mutaţii atât în modalităţile

concrete de spălare a banilor, cât şi în maniera de abordare a conceptului de criminalitate de

către organismele şi structurile specializate, pe plan naţional şi internaţional.32

Legea nr.21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, modificată ulterior

prin dispozitiile Legii nr.656/2002, foloseşte un criteriu dual pentru definirea noţiunii de

„spălare a banilor: prin enumerarea activităţilor criminale specifice şi determinarea sferei

persoanelor juridice şi fizice prin intermediul cărora pot fi săvârşite astfel de activităţi. La

elaborarea definiţiei au fost avute în vedere prevederile Convenţiei privind spălarea banilor,

descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunilor din 8 noiembrie 1990 de la

Strasbourg.

Potrivit Legii nr.21/1999, sunt enumerate o serie de infracţiuni în legatură cu spălarea

banilor cum ar fi „schimbarea sau transferul de valori cunoscând că acestea provin din

săvârşirea unor infracţiuni, infracţiuni săvârşite prin intermediul calculatoarelor,

nerespectarea dispoziţiilor privind jocurile de noroc în scopul ascunderii sau disimulării

originii ilicite a acestora precum şi de tăinuire sau favorizare a persoanelor implicate în

astfel de activităţi sau presupuse că s-ar sustrage consecinţelor juridice ale faptelor lor”33,

ascunderea sau disimularea naturii reale a provenienţei, dispoziţiei, mişcării proprietăţii

bunurilor sau a dreptuluii asupra acestora, cunoscând că aceste bunuri provin din săvârşirea

uneia dintre infracţiunile prevăzute la lege.

Privind din punct de vedere economic, spălarea banilor presupune ansamblul de

tehnici şi metode economice şi financiare prin care banii sau alte bunuri obţinute din

32 Voicu, Costică, op.cit., pag. 26.33 Art.23, alin.1, litera a.

24

activităţi ilicite, precum economia subterană sau corupţia, sunt desprinse de originea lor,

dânduli-se o aparentă provenienţă justificată legal şi economic, în scopul investirii lor în

economia reală.

Noile reglementări internaţionale au condus la perfecţionarea actului normativ prin

adoptarea Legii nr.656/2002, care a dat o nouă dimensiune a eficienţei luptei împotriva

criminalităţii organizate, prin noul act extinzându-se conţinutul infracţiunii de spălare a

banilor murdari, astfel că, daca în fosta reglementare incriminarea era limitată numai la cazul

bunului ce forma obiectul săvârşirii anumitor infracţiuni, limitativ enumerate de lege, potrivit

noului act normativ spălarea banilor este incriminată indiferent de infracţiunea din săvârşirea

căreia provine bunul.

Potrivit art. 2 lit. a din Legea nr. 656/2002 prin spălarea banilor se înţelege

infracţiunea prevăzută de art. 23 din acest act normativ conform căruia constituie infracţiune

de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani:

a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de

infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau in

scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se

sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a

dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora,

cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;

c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea

de infracţiuni.

Deasemenea, prin noua reglementare s-a dat o nouă interpretare a categoriilor de

bunuri, explicându-se, inclusiv, tranzacţiile suspecte34.

După cum se observă, este vorba despre o infracţiune care poate fi comisă prin

adoptarea oricăreia dintre comportamentele descrise de norma de incriminare, acestea având

34 Art. 2. lit b) prin bunuri se înteleg bunurile corporale sau necorporale, mobile ori imobile, precum şi actele

juridice sau documentele care atestă un titlu ori un drept cu privire la acestea;

c) prin tranzacţie suspectă se întelege operaţiunea care aparent nu are un scop economic sau legal ori care, prin

natura ei şi/sau caracterul neobisnuit în raport cu activităţile clientului uneia dintre persoanele prevazute la art. 8,

trezeşte suspiciunea de spălare a banilor sau de finanţare a actelor de terorism;

25

caracter alternativ, o acţiune adoptată de făptuitor neexcluzându-le pe celelalte, motiv pentru

care ele se pot afla la un moment dat în concurs real sau ideal.

CAPITOLUL II

Spălarea banilor murdari

2.1. Cele zece legi ale spălarii banilor

Înainte de a prezenta pe larg metodele, modalităţile, tehnicile de spălare a banilor,

trebuie făcut referire la cele zece legi fundamentale ale spălării banilor din care, în esentă,

rezultă că regula în spălarea cu succes a banilor este întotdeauna asemănarea cât se poate de

apropiată cu tranzactiile legale :

1. Cu cât mai reusit este un aparat de spălare a banilor care imită modelele si

comportarea tranzactiilor legitime, cu atât mai putin expusă este asemănarea cu aceasta.

2. Cu cât activitătile ilegale sunt mai bine integrate în economia legală, cu atât mai

mică este separarea lor institutională si functională, cu atât mai grea este detectarea spălării

banilor.

3. Cu cât este mai scăzut raportul dintre fluxurile ilegale fată de cele legale printr-o

institutie comercială dată, cu atât mai grea va fi detectarea spălării banilor.

4. Cu cât este mai ridicat raportul “serviciilor” fată de productia fizică a bunurilor într-

o economie, cu atât mai usor se poate derula spălarea banilor în acea economie.

5. Cu cât structura comercială de productie si distributie a bunurilor si serviciilor

nefinanciare este dominată mai mult de firme mici si mijlocii si producătorii independenti, cu

atât va fi mai dificilă separarea tranzactiilor legale fată de cele ilegale.

6. Cu cât facilitatea de utilizare a cecurilor, cărtilor de credit si a altor instrumente de

plată nemonetare pentru efectuarea de tranzactii financiare ilegale este mai mare, cu atât va fi

mai grea detectarea spălării banilor.

7. Cu cât este mai mare gradul de nereglementare financiară pentru tranzactiile

legitime, cu atât mai grea va fi decelarea si neutralizarea fluxurilor de bani iliciti.

26

8. Cu cât este mai scăzut raportul dintre venitul câstigat legal si cel ilegal, care intră

într-o economie dată, cu atât mai grea va fi separare banilor legali de cei iliciti.

9. Cu cât este mai mare progresul spre servicii financiare de supermarket, cu atât mai

mare este gradul în care orice fel de servicii financiare pot fi oferite în cadrul unei institutii

integrate multidivizionale, cu atât mai mică este separarea functională si institutională a

activitătilor financiare, cu atât este mai dificilă detectarea spălării banilor.

10. Cu cât se înrăutăteste contradictia curentă dintre operarea globală si reglementarea

natională a pietelor financiare, cu atât este mai dificilă detectarea spălării banilor35.

2.2. Modalităţi de spălare a banilor

Nu există o singură metodă de spălare a banilor. Metodele pot varia de la cumpărarea

şi vinderea unui obiect de lux (de ex. o maşină sau o bijuterie) până la trecerea banilor printr-o

reţea complexă, internaţională, de afaceri legale şi companii „scoică" (companii care există în

primul rând numai ca entităţi legale fără să desfăşoare activităţi de afaceri sau comerciale).

Iniţial, în cazul traficului de droguri sau altor infracţiuni cum ar fi contrabanda, furtul, şantajul

etc., fondurile rezultate iau în mod curent forma banilor lichizi care trebuie să intre printr-o

metodă oarecare în sistemul financiar.

Procesul de spălare a banilor are trei etape36: plasare, stratificare şi integrare sau,

altfel spus, prespălare (convertirea banilor murdari în bani curaţi); spălarea principală

(conversia banilor în intrări contabile); uscarea sau reciclarea (folosirea banilor pentru a

obţine profit).

Plasarea presupune deplasarea fizică a profiturilor în numerar, necesară pentru

evitarea controlului de către organele legii; reprezintă „scăparea", la propriu, de numerar şi

îndepărtarea fizică a veniturilor iniţiale derivate din activitatea ilegală. Este cea mai

vulnerabilă etapă a spălării banilor deoarece implică colectarea şi manevrarea unei mari

cantităţi de numerar.

În etapa iniţială sau de plasare în spălarea banilor, infractorul introduce profitul său

ilegal în sistemul financiar. Aceasta se poate face prin împărţirea sumelor mari de numerar în

sume mai mici şi mai puţin suspecte care sunt apoi depozitate direct într-un cont bancar sau

prin cumpărarea unui numar de instrumente financiare (cecuri, bilete la ordin etc) care sunt

apoi colectate şi depozitate în conturi dintr-o altă locaţie.

35 Naţiunile Unite - Oficiul de Control al Drogurilor şi Prevenirea Crimei, Programul Global pentru Spălarea

Banilor, Raport Preliminar-Refugii Bancare, Secretul Bancar şi Spalarea Banilor, 1998, pag.16 şi urm.36 Voicu, Costică, op.cit., pag.63

27

Stratificarea sau sedimentarea este procesul de mişcare a fondurilor între diferite

conturi pentru a le ascunde originea; separarea veniturilor ilicite de sursa lor prin crearea unor

straturi complexe de tranzacţii financiare proiectate pentru a înşela organele de control şi

pentru a asigura anonimatul.

În această etapă, spălătorul de bani întrerprinde o serie de preschimbări sau mişcări ale

fondurilor pentru a le îndepărta de sursa din care provin. Fondurile pot fi îndreptate către

cumpărarea şi vânzarea de instrumente de investiţii, sau poate, pur si simplu, să trimită

fondurile prin transfer electronic într-o serie de conturi din diverse banci de pe întreg globul.

Utilizarea a mai multe conturi îndepartate din punct de vedere geografic, în scopul spălării

banilor, este, în special, folosită în acele jurisdicţii care nu cooperează în anchetele pentru

combaterea spălării banilor. În anumite situaţii, spălătorii de bani pot deghiza transferurile ca

fiind plăţi pentru bunuri şi servicii, în acest fel dându-le o aparenţă legitimă.

Integrarea reprezintă legitimizarea fondurilor provenite din infractiuni prin mişcarea

fondurilor astfel spălate prin intermediul organizaţiilor legale; furnizarea unei legalităţi

aparente bogăţiei acumulate în mod criminal.

După ce a trecut cu succes produsele infracţiunii prin primele două etape ale

procesului de spălare a banilor, spălătorul de bani trece apoi în a treia etapă– integrarea – în

care fondurile reintră în circuitul economic legal. Spălătorul poate alege apoi să investească

fondurile pe piaţa imobiliară, a bunurilor de lux sau a afacerilor. Dacă procesul de stratificare

are succes, schemele de integrare vor trimite din nou rezultatele spălării în circuitul economic,

în aşa fel încât ele vor reintra în sistemul financiar apărând ca fonduri normale şi „curate”

obţinute din activităţi comerciale.

Cei trei paşi de bază se pot constitui în faze separate şi distincte. Ei pot apărea însă şi

simultan sau, mai obişnuit, se pot suprapune. Felul în care sunt folosiţi paşii de bază depinde

de mecanismele de spălare disponibile şi de cerinţele organizaţiilor criminale.

În cadrul procesului de spălare a banilor s-au identificat anumite puncte vulnerabile,

puncte dificil de evitat de către cel care spală banii şi în consecinţă uşor de recunoscut,

respectiv:

intrarea numerarului în sistemul financiar;

trecerea numerarului peste frontiere;

transferurile în cadrul şi dinspre sistemul financiar.

Intrarea numerarului în sistemul financiar se realizează prin:

28

fragmentarea operaţiunilor în numerar în scopul evitării raportării tranzacţiei prin

divizarea operaţiunilor sub nivelul minim de raportare;

folosirea inadecvată a listelor de excepţii prin care unele categorii de operaţii cu

numerar sunt exceptate de la raportare (presupune uneori complicitatea unităţilor

financiare respective);

executarea de false documente de raportare pentru a legitima numerarul general;

depunerile de profituri ilegale în bănci corespondente pot fi prezentate ca transferuri de

la bancă la bancă;

2.3. Procedee de spălare a banilor

2.3.1. Procedee de spălare a banilor prin intermediul caselor de jocuri (cazinouri) şi al

jocurilor de noroc gazduite pe platforma « WEB »

Un mijloc foarte simplu şi eficient de spălare a banilor proveniţi din infracţiune este

acela al folosirii caselor de jocuri. Cazinourile sunt vulnerabile de a fi manipulate de către

spălătorii de bani datorită vitezei şi naturii intensive a jocurilor cu numerar şi datorită faptului

că într-un număr mare de ţări cazinourile furnizează clienţilor lor o gamă de servicii

financiare. Acestea sunt disponibile la cazinouri şi similare, în multe cazuri cu cele furnizate,

în general, de bănci şi alte instituţii de custodie şi pot include conturi de debit sau credit,

facilităţi pentru transmiterea sau primirea, de fonduri direct de la alte instituţii, precum şi

încasarea în numerar a cecurilor şi servicii de schimb valutar.

Experienţa oficialilor autorităţilor de aplicare a legii şi de reglementare sugerează

faptul că mediul jocurilor de noroc atrage adesea elemente criminale implicate într-o varietate

de activităţi ilegale, inclusiv frauda, traficul de droguri şi spălarea banilor. Volumul mare de

valută adus şi jucat de către clienţii legali, jucând pot crea o bună acoperire pentru spălătorii

de bani care sunt în posesia unor sume mari în valută. Cazinourile sunt de asemenea atractive

pentru crima organizată dacă infractorii sunt capabili să preia controlul cazinoului,

furnizându-le astfel atât oportunitatea de a spăla veniturile ilicite, cât şi de a se implica în alte

tipuri de criminalitate. GAFI a observat, în mod consistent, utilizarea cazinourilor în schemele

de spălare a banilor în Rapoartele Anuale de Tipologii, în timp ce acele ţări care solicită

cazinourilor să raporteze tranzacţiile suspecte au primit un număr de rapoarte semnificative.

Schemele de spălare a banilor care au fost descoperite includ cazuri în care cazinourile

au fost utilizate de persoane fizice în comiterea de infracţiuni, incluzând structurarea şi

spălarea banilor, mulţi dintre aceştia fiind implicaţi în grupurile de crimă organizată. De

29

asemenea, spălătorii de bani sunt recunoscuţi că utilizează agenţi pentru a deghiza cine este

adevaratul proprietar al fondurilor, dornici să piardă din bani în timp ce joacă, un cost necesar

pentru derularea afacerilor. Alte tehnici includ:

cumpărare de jetoane sau simboluri cu numerar, se pariază la nivel minim şi apoi se

solicita replata printr-un cec tras din contul cazinoului.

folosirea unui lanţ de cazinouri cu sediile în diferite ţări şi solicitarea acordării unei

sume deţinute de cazinou drept credit pentru jucător pentru disponibilizarea sumei

într-o altă jurisdicţie şi apoi retragerea acesteia cu un tip de cec în acea jurisdicţie.

solicitarea ca cecurile câştigătorului să fie emise pe numele unei terţe persoane sau să

fie nenominale.

Un alt procedeu de spălare a banilor este cel desfăşurat prin intermediul site-urilor

care găzduiesc jocuri de noroc şi pariuri sportive on-line. Jocul pe Internet se referă la pariuri

şi la jocuri de noroc. Pariul pe internet este o formă de pariere şi plasare a acestuia. Jocul de

noroc are loc offline, iar rezultatul este controlabil în mod independent, de exemplu, sistemul

on-line nu poate genera rezultatul, el este utilizat doar pentru comunicarea informaţiei.

Internetul este adesea o alternativă către alte metode de intrare în sediul de joc, prin postă sau

telefonic. Jocul pe Internet se desfăşoarş on-line, are loc via Internet şi se bazează, probabil,

pe generarea unui număr conjunctural. Jocurile pot apare ca jocuri stil cazino-virtual, jocuri de

slot machine sau loterii interactive.

Problema vulnerabilităţii jocului de noroc pe Internet, care este strâns legată de o

problemă mai largă – cea a riscurilor care apar în cadrul serviciilor financiare electronice-, a

fost adusă atenţie de către GAFI. Raportul de Tipologii din 2001 stipulează: “Jocul de noroc

pe Internet poate fi un serviciu web de bază care serveşte la acoperirea schemelor de spalare a

banilor prin reţeaua de net. Există evidenţe, ca în anumite jurisdicţii GAFI, infractorii

utilizează industria jocului de noroc pe internet, pentru a comite infracţiuni şi a spăla

veniturile ilegale".

De exemplu, tranzacţiile realizate, în primul rand, prin intermediul cărţilor de credit şi

site-urile de jocuri de noroc pe Internet situate în centre off-shore fac mai dificilă, dacă nu

imposibilă atât localizarea cât şi urmărirea penală de către autorităţi. Mai mult, tranzacţiile cu

jocuri de noroc, înregistrările care ar putea fi necesare ca probe, sunt realizate de către un site

de joc de noroc şi un software; acest lucru s-au putea adăuga la dificultatea de colectare şi

prezentare a unor astfel de probe.

30

2.3.2. Procedee de spălare a banilor prin investiţii imobiliare, în aur, pietre preţioase, în

opere şi obiecte de artă

În sectorul imobiliar, două sunt căile utilizate pentru spălarea banilor: aceea

traditională, de achizitionare de proprietăti imobiliare, precum si aceea de constituire de

societăti pentru construirea si vânzarea imobilelor.

Organizaţiile criminale îşi fac simţită prezenţa în acest sector, dar se difuzează şi în

sectoarele colaterale, respectiv: fabrici de cărămizi, fabrici de ciment şi beton, societăti care

achizitionează terenuri etc.

O schemă clasică de spălare a banilor prin intermediul afacerilor cu proprietăţi este

aceea prin care spălătorii de bani cumpără proprietăţi plătind cu instrumente oficiale şi cu bani

câstigaţi legitim, la un pret înregistrat public care este mult sub valoarea pieţei. Restul preţului

de cumpărare este plătit în bani cash pe sub masă. Proprietatea este apoi revândută la întreaga

ei valoare de piată şi banii sunt compensaţi apărând acum ca un câştig de capital dintr-o

afacere imobiliară.

O altă opţiune a celui însărcinat cu spălarea banilor prin acţiuni în domeniul imobiliar

este reprezentată de vânzarea unei părţi dintr-o proprietate unui investitor străin (care în

realitate este tot el), care lucrează prin una sau mai multe companii străine. Preţul de vânzare

este umflat peste cel al achizitiei, iar banii sunt repatriati drept câştig de capital într-o afacere

imobiliară inteligentă.

Organizaţiile criminale achiziţionează prin intermediul unor persoane, în aparenţă

curate, opere şi obiecte de artă, ascunzând preţul efectiv de achiziţie şi fiind astfel în

complicitate cu patronii acestor magazine care, din raţiuni fiscale practică şi întreţin un

comerţ la negru.

2.3.3. Procedee de spălarea banilor prin intermediul tranzacţiilor legate de investiţii

achiziţionarea de valori mobiliare care sa fie pastrate în siguranţă de către bănci,

atunci când acest lucru nu este în concordanţă cu activitatea clientului;

solicitări din partea clienţilor de a beneficia de administrarea investiţiilor (fie în valută,

fie în hârtii de valoare) atunci când sursa fondurilor este neclară sau nu este în

concordanţă cu activitatea economică a clientului;

cumpărarea (tranzacţionarea) sau vinderea de titluri de valoare pentru numerar sau în

scopul procurării de alte titluri de valoare când tranzacţia nu este efectuată prin

intermediul contului curent al clientului;

31

vânzarea neobişnuită a unor titluri de valoare mare în schimbul numerarului, care

ulterior este retras;

achiziţionarea de valori mobiliare prin bancă, atunci când această achiziţie nu este în

conformitate cu activitatea obişnuită a clientului;

utilizarea numerarului pentru achiziţionarea/vânzarea de valori mobiliare în locul

decontărilor fără numerar (viramente), mai ales când se vehiculează sume importante;

solicitarea unui client pentru emiterea de către bancă a unui certificat de garanţie

pentru titluri a căror autenticitate nu poate fi verificată;

păstrarea mai multor conturi sau investiţii fără o aparentă raţiune de afaceri .

2.3.4. Procedee de spălare a banilor prin intermediul sistemului bancar

Datorită fluxului mare al operaţiunilor financiare, a varietăţii instrumentelor folosite şi

al serviciilor prestate de bănci, acestea pot deveni locuri de spălare a banilor de provenienţă

ilicită.

Însărcinatul cu spălarea banilor (a celor proveniţi din extorcări, sechestrări de

persoane, fraude financiare bancare sau alte activităţi ilicite) se prezintă la bancă ,de regulă la

un oficiu periferic, şi deschide un cont, pe numele unei persoane nesuspectate, în care face

depuneri periodice şi din care realizează plăti pe numele altor persoane sau societăţi

comerciale. Acestea retrimit banii în alte conturi, realizând confuzie şi implicit pierderea

urmei unor importante sume de bani din activităţi ilicite. De asemenea, cu complicitatea unor

funcţionari corupţi ai băncilor se pot transfera titluri de valoare, fără acoperire în evidenţele

contabile ale altor bănci, dându-se astfel valoare unor acte nule şi favorizându-se astfel

activităţile infracţionale ale criminalităţii organizate.

De multe ori activitatea autorităţilor judiciare este îngreunată de conducerea băncilor

care, invocând asa-zisul secret bancar, ascund de fapt existenţa unor fonduri neînregistrate

(negre) în contabilitate şi a unor activităţi legate de criminalitatea organizată.

Experienţa autorităţilor judiciare în această materie a demonstrat mai multe legături

între bănci şi diferite întreprinderi care, întocmind acte de export fictive ale unor produse, îşi

aproprie sume de bani care de fapt le aparţin şi care sunt depozitate în exterior şi provin din

activităţi ilicite.

Spre exemplu, exportarea unui produs achiziţionat cu o sumă derizorie în tară, poate fi

vândut la export cu un preţ exorbitant, ceea ce ar crea posibilitatea aducerii în conturile

32

proprii a unor sume mari din exterior şi care se află în străinătate în conturi, asteptând să fie

transferate în ţară.

Este adevărat că în unele cazuri organizatiile criminale sunt ajutate şi de guvernanţii

care, cu o uşurinţă inexplicabilă, emit ordonanţe ce creează confuzii şi posibilităţi de

exportare a unor mărfuri în condiţiile pe care le-am arătat mai sus.

Exemplific în acest sens Ordonanţa nr. 26/1993 care, prin confuzia creată, a îngreunat

aplicarea legii penale în materia contrabandei, transformând în contravenţii falsuri flagrante şi

alte activităţi infracţionale prin care reprezentanţii criminalităţii organizate ar putea profita.

Astfel, prin art. 30 , Ordonanţa nr. 26/1993 dispune: „prezentarea la organele vamale de către

transportatori a unor documente de transport internaţionale cu date eronate privind felul şi

cantitatea mărfurilor sau bunurilor, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă egală

cu valoarea în vamă a mărfurilor sau a bunurilor constatate în plus. În acest caz se aplică şi

măsura confiscării acestora.”

Una din schemele, simple, de altfel, dar foarte greu de investigat judiciar, prin care se

foloseşte sistemul bancar este înfiinţarea unei societăţi/corporaţii off-shore autorizată să

desfăşoare activităţi numai în afara ţării de origine. Înainte ca o persoană interesată în

reciclarea fondurilor să deschidă un cont bancar într-un aşa numit paradis financiar se iau

anumite măsuri deoarece în eventualitatea unei investigaţii penale secretul bancar poate fi

ridicat, motiv pentru care, de regulă, banii murdari sunt deţinuţi de o corporaţie şi nu de o

persoană. Înainte ca banii să fie trimişi în astfel de paradisuri financiare, infractorul va intra în

legătură cu una dintre numeroasele jurisdicţii care oferă pe loc posibilitatea deschiderii unei

afaceri - Insulele Cayman, Insulele Virgine (britanice), Panama şi altele, jurisdicţii care vând

corporaţii off-shore. Odată înfiinţată, se creează un depozit bancar într-un paradis financiar, în

numele acelei companii, care de obicei beneficiază de legile confidenţialităţii cu privire la

identitatea proprietarului. Astfel între organele judiciare şi infractor există un nivel de

secretizare bancară, unul al confidenţialităţii afacerilor respectivei companii şi protecţia

oferită de relaţia client - avocat, dacă în paradisul financiar a fost desemnat un avocat care să

înfiinţeze compania şi sa supravegheze funcţionarea ei.

2.3.5. Procedee de spălare a banilor prin utilizarea „new payment methode”37

37 Conform Raportului TAFT, Money Laundering Using New Payment Methods, octombrie 2010, , termenul de "Metode noi de plată", cuprinde cartele preplătite, servicii mobile de plată şi serviciile de plată pe internet (IPS). Un exemplu de serviciu mobil de plata este serviciu de plati cu ajutorul telefonului mobil prin intermediul tehnologiei NFC (Near Field Communications). Serviciul este disponibil in Malaezia si permite utilizatorilor sa plateasca pentru produse de tot felul pur si simplu prin trecerea unui handset deasupra unui reader special.

33

Cardurile preplătite pot fi finanţate prin numerar, transferuri bancare, şi transferuri de

la persoană la persoană (P2P). Aceasta metodă de finanţare poate permite părţilor, implicate

în procesul de spălare a banilor, să alimenteze cardurile preplătite cu venituri ilegale. Astfel,

posesorul unui card preplatit poate, în nume propriu sau prin intermediul unor alte persoane

implicate, să reîncarce de nenumarate ori cu sume care să nu depăşească pragul de raportare

prevăzut de legislaţie.38

Pentru a spăla veniturile obţinute din fraudă în urma furtului de identitate sau a

furturilor de bani din conturile bancare sau a cardurilor de debit/credit asimilate acestora,

utilizând metodele computerizate de hacking39 sau phishing40, infractorii transferă fondurile în

conturile unor companii paravan, din care se finanţeaza carduri preplatite, sau direct în

conturile corespondente ale cardurilor preplatite, dupa care sunt retrase prin intermediul

ATM-urilor. În astfel de cazuri, furnizorii de instrumente de plată nu pot şti faptul că

operaţiunile nu sunt iniţiate de clienţii lor legitimi, astfel că nu se poate detecta nici o

activitate suspectă în vederea raportării ca tranzacţii suspecte.

O altă metodă descoperită de către investigatorii judiciarişti din S.U.A. în legătură cu

carduri salariale preplătite, a fost folosită de către o persoană salariată cu atribuţii în resurse

umane, angajată a unei mari companii. În urma unor interviuri de angajare, aceasta a folosit

datele personale ale intervievaţilor pentru a face angajări fictive de personal, emitând şi

carduri de salariu preplătite. Sumele aflate în conturile bancare corespondente cardurilor

preplătite, rămase în posesia persoanei implicate în delapidare, au fost retrase prin intermediul

ATM-urilor sau prin plata unor bunuri achiziţionate.

Membrii GAFI au identificat posibile metode de spălare a banilor prin intermediul

Internetului. Schema poate implica spălătorul care înfiinţează o companie prestatoare de

În sensul raportului, expresia "servicii de plată pe internet" este utilizata pentru a aborda serviciile de plată care operează exclusiv pe Internet, care sunt sau nu numai indirect, asociat cu un cont bancar şi pot fi, de asemenea, furnizate de către institutii non-bancare. 38 Raportul FATF, Money Laundering Using New Payment Methods, octombrie 2010, pag.36

39 Hacking-ul reprezinta accesarea neautorizata (spargerea) de retele pe baza de date si informatii secrete.

40 http://en.wikipedia.org/wiki/Phishing , Phishing-ul reprezintă o formă de activitate infracţională care constă în obţinerea unor date confidenţiale, cum ar fi date de acces pentru aplicaţii de tip bancar, aplicaţii de comerţ electronic (ca eBay sau PayPal) sau informaţii referitoare la carduri de credit, folosind tehnici de manipulare a datelor identităţii unei persoane sau a unei instituţii.O înşelăciune electronică constă, în mod obişnuit, în trimiterea de către atacator a unui mesaj electronic, folosind programe de mesagerie instantanee sau telefon, în care utilizatorul este sfătuit să-şi dea datele confidenţiale pentru a câştiga anumite premii, sau este informat că acestea sunt necesare datorită unor erori tehnice care au dus la pierderea datelor originale. În mesajul electronic este indicată de obicei şi o adresă de web care conţine o clonă a sitului web al instituţiei financiare sau de trading. Majoritatea phisherilor folosesc această metodă pentru a obţine date bancare.

34

servicii plătibile prin intermediul Internetului. Spălătorul apoi foloseşte, sau de fapt pretinde

că foloseşte, serviciile pe Internet, plata acestora făcându-se din conturile cărţilor lui de credit

care au legătură cu un cont pe care îl deţine într-o banca off-shore. Firma sa apoi facturează

companiei carte de credit, inaintând plata pentru serviciile oferite. În acest exemplu, compania

carte de credit, furnizorul serviciilor pe Internet, serviciul de facturare pe Internet şi chiar

banca – nu ar putea avea vreun motiv de suspiciune cu privire la respectiva activitate,

deoarece fiecare observă doar părţi din întreaga operaţiune.

2.3.6. Procedee de spălare a banilor prin utilizarea serviciilor de transfer şi a celor on-

line bancare

O parte din ce în ce mai mare din fondurile corporaţiilor, ale persoanelor fizice sau ale

persoanelor fizice cu activităţi profesionale independente (notari, avocaţi, agenţi de brokeraj

independenţi) circulă mai mult prin tranzacţii electronice decât prin bani lichizi, prin aplicatii

electronice on-line, dezvoltate ca servicii bancare oferite clienţilor, prin intermediul

Internetului

Din multe puncte de vedere acest sistem electronic de transfer se află în vederea

tuturor celor implicaţi în spălarea banilor, el oferind nenumărate posibilităţi de imitare a

modelelor şi comportamentelor tranzacţiilor legitime.

Aceste servicii bancare on-line permit clientului să efectueze tranzacţii direct prin

contul personal, operând pe computer, pe baza software, subminând capacitatea băncii de a

monitoriza activitatea conturilor ca şi în cazul tranzacţiilor prin conturi comune şi a schemelor

de intrare - ieşire a banilor, care sunt cunoscute ca metode tradiţionale de ascundere a banilor;

deţinătorii fondurilor pot manipula identitatea ultimului primitor al fondurilor, fiind posibilă

chiar crearea unui cont în interesul altui cont şi furnizarea unor servicii bancare pentru clienţii

off-line prin funcţionarea unor structuri de tipul bancă în bancă, astfel de servicii limitând

utilitatea sistemelor care permit obţinerea unor informaţii despre expeditorul şi primitorul

banilor odată cu transferul electronic.

Transferurile electronice constituie astfel unul dintre cele mai folosite moduri de a

separa veniturile ilicite de sursa lor şi a le da o provenienţă curată. După ce a fost depus în

conturile bancare, numerarul poate fi transferat în timp record în orice parte a lumii folosind

transferul electronic prin paradisuri financiare, depunerile din acest moment dintr-o parte a

globului putând fi ridicate în momentul imediat următor din cealaltă parte a globului.

Utilizarea sistemelor de transfer a banilor de către traficanţi se datorează în principal

35

următoarelor avantaje: sistemele de transfer ale banilor sunt larg răspândite în orice parte a

globului şi permit transmiterea banilor în schimbul unor comisioane extreme de mici, nu

există o limită a numărului de operaţii pe care le poate efectua o persoană în aceeaşi zi,

exigenţe mai mici în identificarea clienţilor şi a sursei fondurilor de către operatorii acestor

sisteme.

Dezvoltarea Internet-ului a condus la folosirea intensă de către instituţiile ce oferă

chiar servicii de spălare a banilor, dând uneori aparenţa de servicii financiare extrateritoriale

sau de posibilităţi de plasament legale.

Preocupările manifestate în legătură cu serviciile bancare on-line privesc reducerea

evidentă a contactelor umane între client şi instituţiile financiare. Clientul poate accesa în mod

normal contul său având un calculator personal folosind o reţea locala sau alte gadget-uri

performante, care utilizează softuri de Generatia 3 si Generatia 4, prin intermediul

conexiunilor Wirelles Lan – Wi-Fi. Cum acest tip de acces este indirect, instituţiile financiare

nu au nici un mijloc de a verifica identitatea individului care accesează real contul, acesta

folosind date de identificare în formă informatică precum semnătura electronică. Mai mult,

avându-se în vedere caracterul mobil al accesului la Internet, un client are posibilitatea de a

accesa virtual contul său din orice loc din lume. Într-o asemenea stare de fapt, reciclatorii pot

controla orice fel de cont, adesea acestea nefiind deschise pe numele lor ci al unor persoane

interpuse. Tot astfel soldurile conturilor persoanelor interpuse se transferă ulterior în contul

administratorului titular, acesta putând dispune în continuare de banii transferaţi.

De asemenea, identificarea pe baza unor date în formă electronică ce formează

semnătura electronică se practică şi în cazul comerţului electronic, deschizând astfel noi

oportunităţi pentru operaţiunile de spălare a banilor.

Ca metodă de contracarare a fenomenului de ascundere a identităţii celui ce foloseşte

serviciile bancare on-line prin transferuri electronice în orice scopuri, chiar şi în cadrul unor

activităţi de comerţ electronic, se vehiculează teoria identificării persoanei care accesează un

cont prin folosirea imaginii virtuale ori a amprentelor digitale: banca ce a deschis contul fiind

în posesia imaginii titularului şi a amprentelor sale digitale, va compara automat aceste

imagini cu cele transmise de pe Internet de cel care accesează contul şi numai atunci când

acestea coincid va efectua operaţiunea dispusă.

Practic aplicarea acestui concept ar îmbunătăţi sistemul actual când computerul

verifică doar semnătura electronică, date în formă electronică - un cod sau o parolă

36

recepţionate de la solicitant - prin compararea cu informaţiile existente în bancă, arhivate cu

ocazia deschiderii contului.

2.3.7. Procedee de spălare a banilor prin intermediul societăţilor de leasing

Spălarea banilor murdari este posibilă şi în cadrul operaţiunilor de leasing, spre

exemplu, procedând la achiziţii simulate de bunuri cu emisiuni de facturi false pentru chirii

inexistente de locaţiune financiară.

Astfel, o societate cumpără fictiv un autoturism pentru care plăteste chirie lunar şi

dobânzi, bani pe care îi scoate din contabilitate şi pe care îi împarte de conivenţă cu societatea

vânzătoare.

2.4. Procedee de spălare a banilor în exterior

2.4.1. Utilizarea de curieri pentru transportul lichidităţilor şi a altor valori

Se realizează prin importul sau exportul ilicit de valută, titluri sau alte mijloace de

plată ascunse asupra persoanelor sau mijloacelor de transport (autovehicule, nave, trenuri,

avioane, sau în bagajele care tranzitează frontierele. Curierii sunt folosiţi frecvent pentru

efectuarea diferitelor plăţi şi pentru mutarea banilor din ţările unde sunt obţinuţi aceştia în

ţările de origine ale traficanţilor. Curierii pot fi folosiţi doar pentru perioadă de timp sau chiar

numai pentru efectuarea unei singure tranzacţii: de cele mai multe ori, însă, curierii prezintă

conexiuni evidente cu grupurile criminale41.

Spre exemplu, FIU-ului din Belgia i-au fost furnizate informaţii despre transferuri de

bani efectuate de cetăţeni din Ecuador şi Republica Dominicană prin intermediul sistemului

internaţional de plăţi în Belgia. Timp de câteva luni, aceştia au schimbat de mai multe ori pe

zi sume de până în 500 Euro la aceleaşi case de schimb valutar.

Operaţiile efectuate la casele de schimb valutar erau urmate de plăţi în conturile unor

persoane din Ecuador şi Republica Dominicană care nu desfăşurau nici un fel de activitate

economică în Belgia, astfel încât plăţile erau lipsite de justificare economică. S-a descoperit

că destinatarii acestor sume de bani erau de fapt, binecunoscuţi traficanţi de droguri42.

2.4.2. Compensările

41 FATF, Money Laundering and Terrorist Financing Typologies 2004-2005, publicat pe website-ul fatf-gafi org

la 10.06.2005, pag 7742 FATF, Money Laundering and Terrorist Financing Typologies 2004-2005, publicat pe website-ul fatf-gafi org

la 10.06.2005, pag 7737

Această modalitate se realizează prin alegerea unui tert, numit de italieni „testa di

legno” („cap de lemn”), pe numele căruia se deschide un cont care se alimentează periodic cu

sume în valută sau în moneda tării respective. De regulă aceste conturi sunt folosite pentru

plătirea familiilor de emigranti care, la rândul lor, depun în străinătate aceleasi sume în valută

în contul în care se urmăreste spălarea banilor.

2.4.3. Expediţii prin poştă

Plicul este îndreptat către o căsuţă postală sau post restant evitându-se astfel

identificarea expeditorului sau al destinatarului. De asemenea, se expediază un colet

continând cărţi, spre exemplu, într-o ţară străină. Destinatarul nu se prezintă pentru ridicarea

coletului. În realitate, el de conivenţă cu funcţionarul postei, deschide cutia în care introduce 1

kg. de heroină sau sume în valută. Coletul se reîntoarce în ţara de expediţie cu menţiunea că

destinatarul nu a fost identificat sau nu s-a prezentat şi astfel conţinutul este sustras de la

controlul vamal.

2.4.4. Utilizarea victimelor crimei organizate în scopul efectuării de tranzacţii

Această tehnică este folosită fie pentru structurarea sumelor de bani, fie pentru

ascunderea adevăratei identităţi a infractorilor. De asemenea, spălătorii de bani pot folosi

actele de identitate ale victimelor sau sumele acestora pentru iniţierea diferitelor tranzacţii43.

Menţionăm spre exemplificare faptul că o persoană a transferat de mai multe ori sume

de bani, prin poştă, în ţara A.

Această persoană a semnat toate documentele emise pentru efectuarea transferurilor,

chiar dacă a utilizat numele mai multor persoane. Un alt indiciu de suspiciune a fost

reprezentat de faptul că ocupaţiile tuturor persoanelor ale căror sume au fost utilizate pentru

efectuarea plăţilor au fost identice: toate persoanele erau recepţionere în acelaşi oraş44.

2.4.5. Agenţii de turism

43 FATF, Money Laundering and Terrorist Financing Typologies 2004-2005, publicat pe website-ul fatf-gafi org

la 10.06.2005, pag 7844 FATF, Money Laundering and Terrorist Financing Typologies 2004-2005, publicat pe website-ul fatf-gafi org

la 10.06.2005, pag 7838

Prin agentiile de turism, special constituite în vederea miscării fondurilor ilicite, dintr-

o tară în alta, se pot transfera mari sume de bani în străinătate, camuflând aceste operatiuni în

spatele unor activităti nerealizate, care pot apărea sub forma plătilor sau a comisioanelor. De

fapt, constituirea unor agentii de turism de către organizatiile criminale, nu au drept scop

promovarea acestei activităti, ci crearea unui paravan în spatele căruia, agentii de turism,

spatiile societătilor sau autovehiculele acestora, sunt folosite în scopul transportării sau

disimulării fondurilor obtinute prin infractiuni.

2.4.6. Investiţii în titluri externe

Pentru săvârşirea spălării banilor sunt căutate „paradisurile fiscale” unde operaţiunile

sunt protejate de secretul bancar garantându-se anonimatul clientelei. În aşa-zisele paradisuri

fiscale, normele bancare care impun verificarea clienţilor, sunt deosebit de permisive, tocmai

în scopul atragerii de capitaluri, indiferent de provenienţa acestora. Reprezentanţii grupărilor

criminale, aleg aceste spaţii pe de o parte, pentru a nu putea fi verificată identitatea lor, sau a

provenienţei sumelor, ce urmează a fi depuse şi, pe de altă parte, pentru că în aceste teritorii,

nu există o legislaţie de combatere a spălării banilor şi nici structuri statale specializate în

combaterea acestui fenomen.

2.4.7. Operaţiunile fictive internaţionale

Operaţiunile fictive în plan internaţional se pot realiza prin simularea unor importuri

sau exporturi care, în realitate, fie nu au avut loc, fie s-au desfăşurat în cantităţi diferite faţă de

cele declarate (suprafacturare la import şi subfacturare la export) într-un mod în care să

justifice ieşirea sau intrarea de capital corespunzător actelor fictive întocmite.

Spre exemplu: pe teritoriul ţării noastre, o societate străină achiziţionează un bun de la

un producător autohton cu suma de 1 Euro (1 E = 1 pahar). Acest bun este trecut apoi prin mai

multe societăţi fictive (vândut şi cumpărat), create tot de investitorul străin, aceste operaţiuni

ducând în final la o creştere artificială a preţului bunului achiziţionat, ajungând până la suma

de 10 E/buc. Pentru a obţine profit, bunul se export în ţara X, solicitându-se imediat

autorităţilor financiare ale statului român, rambursarea taxei pe valoarea adăugată (TVA),

întrucât bunul achiziţionat pe piata internă a fost exportat.

Pe baza acestui artificiu, statul rambursează aprox. 24% TVA din valoarea bunului

exportat, ajungându-se astfel, ca 24% din 10 Euro, să fie egal cu 2,4 Euro, firma exportatoare,

reusind să câstige mai mult decât producătorul intern (1 E/buc.), prin intermediul unor

39

operaţiuni fictive. Totodată, în această operaţiune comercială, intervine o grupare de infractori

din exterior, care plăteşte în contul societăţii care a achiziţionat bunurile exportate din

România, întreaga contravaloare, după care societatea exportatoare care a primit banii,

creditează cu aceste fonduri, una dintre societăţile intermediare, care au fost folosite iniţial

pentru majorările artificiale ale pretului, de la 1 la 10 Euro. Apoi aceste sume sunt expediate

în altă ţară cu motivaţia înscrisă în facturi, avans achiziţie mărfuri.

Prin urmare, infractiunea principală, constă în inducerea în eroare a statului, care a

restituit fără o justificare legală TVA, iar banii din exterior prin care s-a achitat contravaloarea

exportului, sunt bani murdari care astfel, au fost introduşi în circuitul legal. Sigur, se pune

întrebarea: de ce banii pentru bunurile exportate nu au fost plătite direct de firma externă care

a achiziţionat bunurile? Simplu, pentru că această firmă, dacă intenţiona să cumpere un pahar

de un Euro de la producător, o făcea direct şi nu prin intermediul a trei sau mai multe firme la

un preţ crescut artificial de 10 Euro, deci de 10 ori mai mare.

2.5. Tehnici de spălare a banilor folosite de organizaţiile criminale

2.5.1. Spălarea banilor şi evaziunea fiscală

Desi sunt mai multe situaţii în care procedee de spălare a banilor şi cele de evaziune

fiscală sunt aceleaşi, este important să întelegem că, din punct de vedere operaţional, sunt

procese complet distincte. Evaziunea fiscală implică obţinerea unui venit câştigat legal,

ascunderea existenţei sale sau deghizarea naturii acesteia, realizându-se prin trecerea într-o

categorie de venituri neimpozabile. În aceste situaţii, venitul legal devine ilegal45.

Spre deosebire de evaziunea fiscală, spălarea banilor face ca veniturile obţinute în mod

ilegal să primească imaginea unor bani câştigaţi legal. În vreme ce evazioniştii de impozite

raportează venituri mai mici din întreprinderile lor legale şi, astfel, plătesc un impozit mai mic

decât cel legal datorat, cei însărcinaţi cu spălarea banilor, dimpotrivă, raportează mai multe

câştiguri din orice întreprindere legală pe care o folosesc ca acoperire, devenind subiecţii unei

impozitari mai mari decât ar fi trebuit în mod normal sa fie.

45 Raportul Natiunilor Unite, Oficiul de Control al Drogurilor si de Prevenire a Crimei. Programul Global contra

Spălării Banilor – Raport preliminar 29-Mai-1998, pag.8

40

Nu trebuie să se înteleagă de aici că organizaţiile criminale plătesc taxe asupra tuturor

câstigurilor realizate. Chiar dacă ele plătesc taxe asupra unei părţi din câştigurile provenite din

infracţiuni care produc fonduri ce sunt apoi spălate, organizaţiile criminale evită cât mai mult

plata taxelor asupra câştigurilor lor generale. Dacă de regulă banii obtinuţi din infracţiuni nu

sunt înregistraţi şi impozitaţi, odată ce au trecut prin faza de spălare şi introducere în

economia legală, se realizează o înregistrare contabilă şi o plată a impozitelor deşi, aşa cum

ştim, natura lor adevărată este deghizată.

2.5.2. Spălarea banilor pe teritoriul infractorilor

Astăzi există o varietate de procedee disponibile de spălare a banilor, care, în rezumat,

depind de câteva criterii :

mediul de afaceri înconjurător. Este ştiut că infractorii fac tot posibilul ca spălarea

banilor să apară ca o afacere normală;

ordinile de mărime. Sumele mici, spălate periodic, vor sugera tehnici complet diferite

faţă de sumele comparativ mari;

factorul timp. Tehnica aleasă va demonstra dacă operaţiunea a fost făcută o singură

dată ca un eveniment sporadic sau este o afacere permanentă cu continuitate în timp;

încrederea care trebuie să fie acordată instituţiilor şi indivizilor complici;

înregistrarea aplicării legii. Spălarea de bani necesită timp şi bani. Câtă energie şi ce

cheltuială trebuie dispuse pentru realizarea activităţilor infracţionale şi cât de serioase şi

eficiente sunt autorităţile din locurile în care se desfăşoară spălarea banilor;

dispunerea planificată a fondurilor pe termen lung46.

Dacă sumele folosite în spălarea banilor sunt relativ mici, tehnicile de disimulare sunt

relativ simple.

2.5.3. Transferarea fondurilor în străinătate

Această activitate se poate realiza fie prin evitare, fie prin trecerea fondurilor prin

sistemul bancar oficial. Dacă se decide evitarea sistemului bancar, cea mai populară metodă

este trimiterea banilor în străinătate, sub formă de numerar, putând fi, de asemenea, diamante,

aur sau bijuterii care, având un volum mic în raport cu valoarea pe care o poartă, pot fi trecute

mult mai usor peste granită.

46 Raportul Naţiunilor Unite, Oficiul de Control al Drogurilor şi de Prevenire a crimei. Programul Global contra

Spălării banilor – Raport preliminar, 29 mai 1998, pag.12 si urm.

41

Asa cum am mai arătat, persoana ale cărei fonduri sunt transferate nu trebuie să-şi

asume ea însăsi riscul. Există reţele de curieri profesionişti, care vor prelua afacerea garantând

livrarea. Este trist că printre aceşti curieri se găsesc, uneori, cei care posedă paşapoarte

diplomatice şi ale căror bunuri nu sunt supuse controlului vamal.

Se mai recurge la diverse scheme colaterale de transfer. Acestea funcţionează pe

principiul simplu al compensării balanţelor, care s-a utilizat şi se utilizează de mult timp în

comerţul legal, mai ales când ai de-a face cu ţări care cu controale asupra schimbului de

valută şi/sau au monede legal neconvertibile.

Spre exemplu:

- să presupunem că afacerea I din ţara A datorează X USD afacerii II din ţara B.

- să presupunem că afacerea II din ţara B, datorează X USD afacerii III din ţara A.

Pentru rambursarea datoriilor fără compensare soldului,

- afacerea I va expedia X USD afacerii II

- afacerea II va expedia X USD afacerii III.

Aceasta necesită două transferuri internaţionale şi patru tranzacţii distincte de

retragere şi depunere. Pentru rambursare datoriilor cu compensarea soldului, afacerea I din

ţara A lichidează datoria afacerii II către afacerea III din ţara A. Au loc doar două tranzacţii

bancare din contul afacerii I în contul afacerii II şi nici un transfer internaţional.

Aceste este numai un exemplu. În realitate, mecanismele sunt mult mai complexe,

sumele nu se compensează reciproc şi schimburile sunt de obicei multilaterale.

Practica aceasta este însuşită şi folosită de mulţi brokeri financiari care se

specializează în aranjarea unor astfel de transferuri.

În legătură cu expedierea în exterior a banilor rezultaţi din infracţiuni, trebuie să

menţionăm că manoperele folosite de organizaţiile criminale au evoluat. Orice depozit mare

de bani în numerar atrage pe de o parte atenţia autorităţilor specializate şi, pe de altă parte,

obligaţia funcţionarilor bancari de a semnala aceste operaţiuni.

Spălătorii de bani inventează astăzi multiple scheme pentru a ocoli regulile de

raportare, urmărind transformarea banilor în numerar în cecuri prin servicii oficiale sau

spargerea depozitelor în numerar până la sume sub pragul raportabil ori obţinerea unor scutiri

de raportare chiar prin coruperea personalului băncilor.

Astăzi, băncile nu mai sunt dispuse să primească sume importante în numerar şi apoi

să le convertească în instrumente la purtător. Reuşita spălării banilor necesită realizarea unor

42

activităţi prin angajarea unei firme de faţadă, cu o explicaţie credibilă pentru nivelul ei de

depozite cât şi pentru mutarea fondurilor în străinătate.

O astfel de companie ar fi aceea care se angajează în mod regulat în comertul

internaţional de bunuri şi/sau servicii. O operaţiune “calificată” de spălare a banilor va urmări

ca orice plăţi efectuate către presupuşi furnizori din străinătate să se facă în sume cu zecimale

şi nu în sume rotunde, în aşa fel încât acele sume să nu se mai repete. De asemenea, se

practică împărţirea sumelor de plată între furnizori din mai multe ţări, alternând forma

telegrafică şi cea scrisă de remitere a banilor, asigurându-se că receptorii nominalizaţi au

reputaţia unor afaceri sănătoase.

De asemenea, pe lângă servicii, s-a stabilit că şi comerţul cu bunuri fizice poate fi

folosit ca acoperire pentru transferurile de bani, rezultaţi din crima organizată. De aceea,

trebuie efectuate verificări ale preţurilor cu care mărfurile intră în ţară, în comparatie cu

normele internaţionale, dar şi prin verificarea preţurilor în ţări neutre. Discrepanţele existente

pot conduce la concluzia că ne aflăm nu numai în situaţia unor evaziuni fiscale ci şi a unor

activităţi de spălare a banilor murdari.

Un alt procedeu de spălare a banilor murdari poate fi legată si de existenţa

„paradisurilor fiscale”. Veniturile obtinute din comiterea unor infractiuni sunt depuse în mai

multe bănci, în diferite oraşe ale ţării. Aceşti bani sunt apoi transferaţi într-o bancă unde sunt

păstraţi pe numele unui bancher străin. Sumele de bani sunt depuse toate pe un cec. Bancherul

străin ia cecul în Insulele Cayman, o ascunzătoare a bancherilor străini, şi înfiinţează o

societate fantomă. Se deschide un cont în numele societăţii fantomă din Insulele Cayman.

Cecul este apoi depus în banca din localitate. De aici, fondurile sunt transferate înapoi în ţara

de bastină şi depuse într-un cont stabilit de bancherul străin în numele societăţii fantomă.

Aceste tranzacţii se încheie în scopul ascunderii sursei fondurilor.

O altă metodă folosită de infractori în vederea ascunderii provenienţei unor fonduri

ilicite este aceea a transferării fondurilor prin contabilitatea mai multor companii. Astfel ,un

infractor bogat doreşte să achiziţioneze un restaurant. Avocaţii săi stabilesc o serie de patru

companii A,B,C si D. Acţiunile companiei A sunt în posesia companiei B. Acţiunile

companiei B sunt deţinute de compania D. Acţiunile companiei D sunt deţinute de infractorul

bogat. Apoi, compania A cumpără restaurantul. Toate aceste companii sunt implicate în

operaţiunea de spălare a banilor.

Folosirea fondurilor corespondente este o altă tehnică folosită de organizaţiile

criminale. Un grup al crimei organizate depune bani în banca unei ţări care nu are reguli

43

privind întocmirea de rapoarte în cazul tranzacţiilor asupra cărora planează suspiciunea sau în

cazul tranzacţiilor care folosesc sume mari de bani Banca respectivă are un cont la o altă

bancă dintr-o ţară care are reguli privind întocmirea rapoartelor bancare. Acest tip de cont se

numeste “cont corespondent”. Prima bancă transferă apoi fondurile crimei organizate în

contul corespondent şi emite grupului crimei organizate cecuri în alb (cecuri în care nu este

menţionat numele persoanei către care se face plata), care este echivalentul fondurilor depuse

în primul cont. Astfel, grupul crimei organizate îşi are banii într-o bancă în numele unei alte

bănci. Având în vedere că banca are un cec valabil emis din contul corespondent, îsi poate

retrage sau transfera banii din contul corespondent într-un alt cont oricând doreşte.

Persoana care identifică traseul banilor şi ajunge la contul corespondent, va descoperi

că acest cont este pe numele unei bănci dintr-o altă ţară.

O altă modalitate este următoarea : un grup al crimei organizate depune mici sume de

bani în diverse bănci, mai puţin de 1000 USD la fiecare depunere. În curând, întreaga sumă

din bănci depăşeşte 500.000 USD. Aceste fonduri sunt apoi transferate în bănci din alte ţări în

sume mai mici decât cele care implica monitorizarea. În final, sunt colectate într-un singur

cont în ţara de baştină a infractorului. Orice anchetator care încearcă să descopere acest

itinerar va trebui să urmărească numeroasele transferuri de conturi pentru a obţine informaţii

complete. Până când va reusi să descopere întreaga afacere, organizaţia va afla de interesul

guvernului în identificarea traseului acestor sume şi le va retrage din bancă. Identificarea

necesită timp astfel că sumele vor părăsi banca spre alte zone de atracţie pentru criminalitatea

organizată.

2.5.4. Traseul internaţional al banilor murdari

Odată ajunşi în străinătate şi pentru a le sterge urma, banii trebuie trecuţi prin sistemul

de plăti internaţionale. În acest caz, banii organizaţiei criminale nu sunt daţi în păstrarea unor

indivizi, ci a unor corporaţii.

Înainte de-a fi expediaţi în Austria, Luxemburg sau Elvetia sau în oricare refugiu

financiar ales, spălătorul va apela , probabil, la una din jurisdicţiile care oferă o afacere

productivă printr-o corporaţie. Liberia, Insulele Cayman, Insulele Virgine Britanice şi Panama

sunt printre favorite, deşi sunt multe altele care vând corporaţii “străine”, care sunt autorizate

să deruleze afaceri în afara ţării de înfiinţare, care nu au taxe sau reglementări şi sunt protejate

prin legile secretului de corporaţie. Pentru spălător este important ca o astfel de companie să

aibă deja activităţi şi să prezinte credibilitate. Se face apoi un depozit în ţara de refugiu în

44

numele companiei (corporatiei) străine, mai ales într-o ţară de refugiu în care identitatea

proprietarului este protejată de legile secretului de corporaţie. Prin urmare, este speculat acest

secret bancar al corporaţiei care se conjugă şi cu protecţia suplimentară pe care o are avocatul

clientului pentru a înfiinţa şi administra compania.

În multe acţiuni de spălare a banilor, infractorii apelează la trusturi străine cărora le

transmite proprietatea bunurilor lor, un avantaj al acestei proceduri fiind şi acela că eventualii

creditori nu mai pot urmări bunurile organizaţiei criminale. Pe lângă avantaje, apare şi un

dezavantaj, acela al imposibilităţii controlării în totalitate a activităţilor trustului. Trusturile

sunt şi ele protejate prin legea secretului, putând avea un mod suplimentar de apărare, sub

forma “clauzei de fugă” care permite sau chiar îl obligă pe curator să schimbe domiciliul

trustului, ori de câte ori aceste este amenintat din cauza războiului, a unor tulburări civile sau

din cauza dovezilor funcţionarilor care se ocupă cu aplicarea legii. În trecut, Liechtenstein era

locul favorit pentru înfiinţarea unui astfel de trust.

Pe lângă protecţia pe care şi-a stabilit-o, trustul poate apela şi la alte mijloace. Asadar,

companiile pot fi capitalizate cu acţiuni la purtător, astfel încât, menţiunea proprietarului nu

există nicăieri – persoana care posedă fizic certificatele de acţiuni fiind proprietarul

companiei.

Pot exista multiple sisteme de întrepătrundere a companiilor, înfiinţate în locuri

diferite, sub jurisdicţii diferite, pot exista transferuri de la ţară la ţară, urma transferului

întrerupându-se dacă spălătorul ridică banii cash de la o bancă într-un loc, nedepunându-i la o

bancă în altă parte şi apoi transferându-i telegrafic în alt amplasament. Situaţia se poate

complica definitiv dacă spălătorul îşi achizitionează o bancă proprie într-una din jurisdicţiile

care acordă facilităţi, s-a asigurat că banca sa era una din cele prin care au trecut banii, apoi

închizând banca şi/sau distrugându-i registrele47.

2.5.5. Repatrierea fondurilor spălate

Fondurile spălate pot fi repatriate prin câştiguri deghizate la cazino. Banii sunt

transferaţi telegrafic din contul bancar străin unui cazino într-un centru turistic străin.

Cazinoul plăteşte banii sub formă de cupoane. Cupoanele sunt apoi încasate, iar banii sunt

repatriaţi prin cec bancar, ordin de plată sau transfer telegrafic în contul de la banca autohtonă

a criminalului. Trucul poate fi folosit numai sporadic, “câştigul” de prea multe ori putând

atrage atenţia.

47 Raportul Natiunilor Unite , Oficiulde Control al Drogurilor si de Prevenire a crimei. Programul Global contra

Spălării banilor – Raport preliminar, 29 mai 1998, pag.19

45

În locul comerţului cu proprietăţi imobiliare se pot face afaceri, comerţ cu titluri de

valoare şi, deşi câstigurile sunt mai modeste, ele atrag mai puţin atenţia autorităţilor.

Manopera este de a cumpăra şi a vinde valută sau un pachet de acţiuni ales spre şi de

companii străine şi autohtone. Compania autohtonă înregistrează un câştig de capital şi cea

străină o pierdere de capital. Dacă există legi de păstrare a secretului pentru compania străină

este cu atât mai bine. Autorităţile interne nu pot face auditul contabilitătii unei unităţi străine

şi prin urmare comerţul în vederea spălării banilor este perfect.

Infractorul poate aranja să strângă bani sub forma unor venituri personale întrucât

acestea sunt mai usor de justificat. Pentru reuşita operaţiunilor, acesta trebuie doar să fie

angajat la una sau mai multe companii care sunt ale sale, unele străine sau poate primi la fel

de bine un salariu în calitate de consultant.

Poate să-şi plătească un salariu mare, onorariu de consultanţă, poate să-şi cumpere

bunuri scumpe, toate ce pot fi deduse din componenta impozabilă a venitului. Criminalul

poate repatria banii ca venit din afaceri, putând înfiinţa o companie şi să factureze fictiv

bunuri, servicii vândute sau prestate.

Una din cele mai “curate” metode este aducerea banilor acasă, sub forma unui

„împrumut de afaceri”. Criminalul aranjează ca banii obţinuţi ilicit să fie depozitaţi într-un

cont străin, asteptând să-i fie împrumutaţi companiei sale din ţară. Banii se întorc acasă într-o

formă neimpozabilă şi odată ce “împrumutul” a fost cheltuit, are dreptul (spunem chiar

obligatia) să-l ramburseze, cu dobândă tot lui, în străinătate. De fapt, criminalul poate să-şi

trimită şi mai mulţi bani în afara ţării într-un refugiu sigur, în timp ce se deduc “dobânzile” ca

o cheltuială comercială pentru un venit intern impozabil. Prin acest “împrumut si retur”

circuitul spălării banilor nu se închide, ci poate fi mărit în diametru.

Fondurile pot fi repatriate printr-o carte de debit sau credit emisă de către o bancă

străină. Retragerea fondurilor folosind cardul poate fi reglementată fie prin deducerea

automată din contul bancar străin, fie prin transferarea periodică de către titularul cardului a

fondurilor necesare de la un cont din banca străină în altul.

O carte de credit obişnuită poate fi transformată într-o carte de debit prin garantarea ei

printr-un depozit colateral de banca emiţătoare. Deşi cărţile de credit garantate au dat avantaje

utilizatorilor prin rezervarea unor camere la hotel, închirieri de bunuri, cartea de credit poate

fi folositoare pentru oricine care vrea să îşi micşoreze profitul financiar.

46

Facturile care intervin la domiciliu pot fi rezolvate printr-o bancă străină sau chiar mai

discret printr-o companie străină. Clientul face un depozit din contul său străin în contul străin

al firmei şi trimite facturile sau instrucţiunile de plată la firmă.48

PARTEA SPECIALA

CAPITOLUL III

Identificarea şi investigarea infracţiunilor de spălare a banilor

3.1. Entităţile raportoare de informaţii referitoare la spălarea banilor

3.1.1. Aspecte legislative interne privind entităţile raportoare

Aliniindu-se eforturilor internaţionale de combatere, crimei organizate şi a spălării

banilor, România a luat măsuri pentru crearea cadrului legislativ şi instituţional adecvat în

vederea gestionarii, de către entităţile raportoare prevăzute în art.8 din Legea nr.656/2002, a

situaţiilor în care unele tranzacţii sunt suspectate a fi de natura infracţiunilor legate de

spălarea banilor.

Astfel, în prezent, principalele reglementări legislative privind prevenirea spălarii

banilor, procesarea, păstrarea şi raportarea informaţiilor legate de spălarea banilor sunt

următoarele acte normative:

Decizia nr.674 din 29 mai 2008 a Plenului O.N.P.C.S.B. privind forma şi conţinutul

Raportului de tranzacţii suspecte, ale Raportului de tranzacţii cu numerar şi ale

Raportului de transferuri externe49;

Decizia nr.673 din 29 mai 2008 al Plenului O.N.P.C.S.B. pentru aprobarea

Metodologiei de lucru privind transmiterea rapoartelor de tranzacţii cu numerar şi a

rapoartelor de transferuri externe;50

Hotărârea de Guvern. Nr.594 din 4 iunie 2008 privind aprobarea Regulamentului de

aplicare a prevederilor Legii nr.656/2002 pentu prevenirea şi sancţionarea spălării

48 Naţiunile Unite – Oficiul de Control al Drogurilor şi Prevenirea Crimei, Programul Global pentru Spălarea Banilor.

Raport Preliminar 29 Mai 1998 – Refugii Bancare, Secretul Bancar şi Spălarea Banilor, pag. 16 si urm.49 Publicat în Monitorul Oficial nr.451 din 17 iunie 200850 Publicat în Monitorul Oficial nr.452 din 17 iunie 2008

47

banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării

actelor de terorism51;

Regulamentul Băncii Naţionale a României (B.N.R.) nr.9 din 3 iulie 2008 privind

cunoaşterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor şi finanţării terorismului52;

Norma nr.9 din 14 aprilie 2009 a Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii

Private (C.S.S.P.P.) privind cunoaşterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor

şi finanţării terorismului, aprobata prin Hotărârea C.S.S.P.P. nr.12/200953;

Regulamentul nr.5/2008 al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M)

privind instituirea măsurilor de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanţării

actelor de terorism prin intermediul pieţei de capital, aprobat prin Ordin C.N.V.M.

nr.83 din 25 iunie 200854;

3.1.2. Sfera de cuprindere a persoanelor fizice şi juridice privite ca entităţi raportoare

Deoarece spălarea banilor este o problema globală, ce ameninţă stabilitatea, transparenţa

şi eficienţa sistemelor financiare şi interesele naţionale fundamentale, autorităţile de aplicare a

legii acţionează cu prioritate pentru întărirea sistemelor de control şi supraveghere asupra

entităţilor raportoare, care să verifice implementarea unor politici eficiente de combatere a

spălării banilor.

Necesităţile de armonizare continuă a cadrului legislativ românesc cu acquis-ul

comunitar, precum şi cu standardele internaţionale recunoscute în domeniu au condus la o

succesiune de modificări şi completări ale variantei iniţiale a Legii nr.656/2002, iar în ceea ce

priveşte conţinutul art. 8 din lege, referitor la unităţile raportoare care intră sub incidenţa legii,

ultima modificare, respectiv O.U.G. nr.53/200855, a adus o nouă enumerare a entităţilor

raportoare.

Conform ordonanţei, intră sub incidenţa prezentei legi următoarele persoane fizice sau

juridice:

a) instituţiile de credit şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine;

51 Publicat în Monitorul Oficial nr.444 din 13 iunie 200852 Publicat în Monitorul Oficial nr.527 din 14 iulie 200853 Publicat în Monitorul Oficial nr.288 din 4 mai 200954 Publicat în Monitorul Oficial nr.525 din 11 iulie 200855 Publicata in Monitorul Oficial nr.333 din 30 aprilie 2008

48

b) instituţiile financiare, precum şi sucursalele din România ale instituţiilor financiare

străine;

c) administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu şi pentru fondurile de

pensii private pe care le administrează, agenţii de marketing autorizaţi/avizaţi în sistemul

pensiilor private;

d) cazinourile;

e) auditorii, persoanele fizice şi juridice care acordă consultanţă fiscală sau contabilă;

f) notarii publici, avocaţii şi alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în

cazul în care acordă asistenţă în întocmirea sau perfectarea de operaţiuni pentru clienţii lor

privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acţiuni sau părţi sociale ori elemente ale

fondului de comerţ, administrarea instrumentelor financiare sau a altor bunuri ale clienţilor,

constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare,

organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcţionării sau

administrării unei societăţi comerciale, constituirea, administrarea ori conducerea societăţilor

comerciale, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri

similare ori desfăşurarea, potrivit legii, a altor activităţi fiduciare, precum şi în cazul în care

îşi reprezintă clienţii în orice operaţiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile;

g) furnizorii de servicii privind societăţi comerciale sau alte entităţi, alţii decât cei

prevăzuţi la lit. e) sau f);

h) persoanele cu atribuţii în procesul de privatizare;

i) agenţii imobiliari;

j) asociaţiile şi fundaţiile;

k) alte persoane fizice sau juridice care comercializează bunuri şi/sau servicii, numai

în măsura în care acestea au la bază operaţiuni cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror

limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se

execută printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni ce par a avea o legătură între

ele."

3.1.3. Indicii de anomalie

Datorită faptului că tipurile tranzacţiilor ce pot fi folosite de spalatorul de bani sunt

practic nelimitate, este dificilă identificarea tranzacţiilor suspecte întreprinse de acesta.

Suspiciunile apar din indiciile identificate şi bănuielile care planează asupra unei tranzacţii în

legătură cu spălarea banilor. Suspiciunea este personală şi subiectivă generând lipsa de

49

încredere în persoana sau persoanele care conduc tranzacţia, îndoială în ceea ce priveşte

corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intenţiilor persoanei implicate.

Avand în vedere modalităţile multiple folosite de spălătorul de bani în activitatea

infracţională, vom prezenta indiciile de anomalie care însoţesc tranzacţiile suspecte din

domeniul finaciar şi non-financiar.

A. Indicii de anomalie în sistemul financiar bancar56

În cazul existenţei unei relaţii de afaceri de tipul bancă - client, o tranzacţie suspectă

va fi una care nu corespunde cu datele clientului, cu activităţile sale personale, cu condiţiile

unei afaceri legale sau cu tranzacţiile obişnuite ale acestuia. Situaţiile următoare prezintă

interes din punct de vedere al seriozităţii în tratare:

clienţii care refuză sau sunt reticenţi în furnizarea de informaţii necesare pentru

efectuarea tranzacţiilor sau care pot da informaţii nereale;

un client care este refractar în a dezvălui detalii privind activităţile sale sau în a furniza

declaraţii financiare, sau acele informaţii care, în mod evident, sunt diferite faţã de

cele din afaceri similar;

un client care prezintă documente de identificare neobişnuite sau suspecte pe care

banca nu le poate verifica imediat;

clienţii care solicita anularea sau restructurarea unei tranzacţii, în cazurile în care, aşa

cum a fost stabilită iniţial, derularea operaţiunii implică raportarea, identificarea,

înregistrarea sau investigaţii suplimentare de către entitatea raportoare;

clienţi care evită contactele directe cu angajaţii sau colaboratorii entităţii raportoare,

emiţând mandate frecvente sau împuterniciri, în mod nejustificat;

clienţi care, fără o justificare plauzibilă, folosesc un intermediar sau colaboratorul unui

intermediar, situat într-o zona departe de reşedinţa sau activitatea clientului;

clienţi care efectuează tranzacţii cu sume mari în numerar sau cu titluri la purtător

atunci când se cunoaşte că ei au fost recent investigaţi în legătură cu un caz aflat în

urmărire penală;

clienţi aflaţi în dificultăţi financiare care efectuează tranzacţii cu sume mari fără o

explicaţie plauzibila a sursei fondurilor;

clienţi care, în mod neaşteptat, îşi acoperă toate sau o parte din datorii;

clienţi care solicită anularea poliţei de asigurare ce implică plata unor prime mari;

56 O.N.P.C.S.B., Ghidul tranzactiilor suspecte, septembrie 2004 50

clienţi care cumpară servicii oferite de entităţile raportoare sau produse cu o valoare

mare;

clienţi care solicită efectuarea tranzacţiilor pe căi neobişnuite, în special, dacă sunt

deosebit de complexe sau implică sume mari sau au o configuraţie ilogică;

informaţiile despre trecutul clientului nu sunt în concordanţa cu afacerile sale;

un client încearcă să convingă angajatul să nu-şi respecte sarcinile de serviciu (ex. să

nu îndosarieze spre păstrare nici o înregistrare solicitată sau formulare de raportare);

un client apare întotdeauna acompaniat de o terţă persoană necunoscută (dând

impresia că clientul este supravegheat sau păzit);

scopul împrumutului declarat de către client nu este justificat şi clientul propune drept

garanţie o suma în numerar a cărui origine nu este cunoscută şi pe care o menţionează

atunci când se specifică scopul împrumutului;

clienţi (persoane juridice) solicită împrumuturi deşi analizele economice şi financiare

privind statutul lor nu evidenţiază necesitatea împrumutului;

clientul cumpără certificate de depozit, pe care ulterior le utilizeaza drept garanţie

pentru împrumut;

tranzacţii în care activele sunt retrase imediat după ce au fost depozitate, în afara

cazului când activitatea economică a clientului furnizează un motiv plauzibil pentru

retragerea imediată a acestora;

sumele împrumutului sunt transferate imediat sau expediate prin postă către o bancă

off-shore sau o terţă parte;

tranzacţii efectuate în contradicţie cu activităţile obişnuite ale clientului (de exemplu,

utilizarea de scrisori de credit / alte metode de finanţare a comerţului prin care se

transfera fondurile între ţări unde astfel de comerţ nu este în conformitate cu

activităţile economice desfăşurate de client);

utilizarea sumelor unui împrumut într-o manieră care este în contradicţie cu scopul

specificat la acordarea împrumutului;

clienţi care schimbă destinaţia împrumutului;

furnizarea unei garanţii personale sau indemnizaţii drept garanţie pentru împrumuturi

între terţe părţi care nu sunt în conformitate cu condiţiile de piaţa;

plata de cecuri la un număr mare de terţe părţi, semnate în favoarea clientului;

51

cereri de împrumut însoţite de garanţii emise de la terţe părţi sau de o bancă, dacă

originea acelei garanţii este necunoscută sau dacă nu este în conformitate cu statutul

clientului;

garanţii depuse de terte părţi care nu sunt cunoscute de bancă şi care nu au relaţii cu

clientul, neexistând un motiv plauzibil de a garanta un asemenea activ;

solicitari de împrumuturi de la companii off-shore sau împrumuturi asigurate prin

obligaţiile băncilor off-shore;

tranzacţii implicând o bancă off-shore “scoică” al cărei nume poate fi asemănător cu

cel al unei persoane juridice de renume;

încasări de plăţi sub denumirea „facilităţi de credit” sau „împrumut” sau „avans”, în

special, când plăţile vin din afara ţării, creditorul indicat fiind căsuţa-poştală, o

persoană sau o întreprindere care nu are nici o relaţie de afaceri cu clientul;

cereri de împrumut făcute de clienţi noi, prin intermediul unor intermediari de profesie

(avocaţi, consultanţi financiari, companii de intermediere);

promisiunea unor depuneri de sume mari de valută în numerar, în vederea acordării

unui tratament favorabil privind solicitările de împrumut.

B. Indicii de anomalie in domeniul asigurărilor57

Spălarea banilor reprezintă o ameninţare pentru companiile de asigurări, în special,

referitor la produsele de asigurare de viaţa sau produsele capitalizate. O atenţie specială

trebuie acordată următoarelor cazuri:

cumpărarea de poliţe de asigurare de viaţa care necesită plata unor prime mari şi care

par a fi contradictorii cu profilul economic al clientului sau cu capacitatea sa de a

obţine venituri.

solicitarea de a plăti primele în numerar;

plata frecventă a unor prime în numerar sau în valuta pentru sume mari care par a fi

contradictorii cu capacităţile financiare ale clientului sau cu activitatea sa;

plăţi frecvente de prime în numerar efectuate prin sume fracţionate, acolo unde pare a

se evita cerinţele de identificare/raportare;

57 O.N.P.C.S.B., Ghidul tranzacţiilor suspecte, septembrie 200452

semnarea unor poliţe de asigurare cu plata primelor folosind cecuri emise de terţe

părţi, în special, unde nu există vreo legatură aparentă între terţa parte şi client, sau

cecuri cu multiple semnături;

utilizarea tehnicilor de înregistrare comună pentru contracte care implică poliţe de

asigurare de viaţă sau schimbări de nume de persoane care au fost înregistrate, fără

vreun motiv aparent real;

semnarea de către acelaşi contractant a unor poliţe de asigurare de viaţă de acelaşi tip

care au diferiţi beneficiari;

repetarea unui anumit nume într-un număr de contracte de asigurare care implică

polite de asigurare înregistrat împreuna cu numele unor diferite persoane;

schimbarile frecvente neobisnuite de nume in contracte care implica polite de

asigurare sau schimbari produse in momentul când investitia este lichidata;

lichidarea intr-o perioada scurta de timp a beneficiilor pentru o anumita persoana pe

numele careia exista o serie de polite emise de diferiti clienti;

schimbarea numelui unui asigurat si/sau al beneficiarului politelor de asigurare in

favoarea unor terte parti care nu apartin familiei asiguratului sau care nu au nici o

legatura cu acesta, intr-o maniera care ar putea justifica schimbarea;

numirea unor beneficiari pentru politele de asigurare de viata, astfel încât suma pentru

a fi platita fiecaruia dintre ei este o fractiune din suma totala, suma care altfel ar putea

fi conforma cu cerinta de identificare/de raportare, intr-o maniera care nu este

justificata de catre relatia de afaceri intre client si beneficiari (de exemplu, familia sau

relatiile de afaceri);

semnarea unor polite de asigurare de viata pentru care beneficiarul este detinatorul

politei;

clienţi care evită contactele directe cu angajatii, colaboratorii sau colaboratorul

intermediarului prin emiterea frecventa de mandate sau împuterniciri intr-o maniera

care pare a fi nejustificata;

tranzacţii care sunt realizate prin furnizarea cu intenţie a unor informaţii esenţiale

neadevarate sau inexacte;

tranzacţii care implică transferuri frecvente în străinătate, ce nu par a fi justificate de

activitatea clientului sau de alte circumstanţe;

53

poliţe de asigurare semnate de către contractanţi care sunt rezidenţi într-un centru off-

shore sau în zone cunoscute cu trafic de droguri, numai dacă nu sunt justificate de

activitatea economică sau de alte circumstanţe;

plata in exces a primei de asigurare cu solicitarea de plata a diferentei varsate in plus

catre o terta parte sau spre o tara diferita;

plata unui plan de capitalizare a contractului cu livrarea activelor sau a altor valori a

căror posesie nu este justificată de capacitatea de asigurare a venitului de către

contractant şi de tipul de afacere desfaşurată de acesta;

solicitări mari şi/sau simultane de returnare in avans a politelor si/sau utilizarea

acestora in vederea obtinerii împrumuturilor, in special când acestea implica conditii

de acceptare dezavantajoase sau de frecvente plati partiale in numerar a unei singure

prime de valoare mare;

solicitarea exercitarii dreptului de contramandare a politei sau a exercitarii clauzei de

exonerare în cazul politelor care necesita plata unor prime mari;

solicitarea, la data scadenţei, de a primi plăţile în numerar, sau prin emiterea de mai

multe cecuri, pentru sume fracţionate;

clienţi care semnează poliţe sau plătesc prime brokerilor în zone care par a fi

neobisnuite, luând în consideraţie zona lor de reşedinţă sau de desfăşurare a activităţii

de afaceri;

angajaţi sau agenţi care, în mod constant, au niveluri ridicate în emiterea de poliţe de

asigurare plătibile într-o singura primă, niveluri situate mult peste orice aşteptări ale

unei companii de nivel medii.

C. Indicii de anomalie pentru cazinouri58

clienţi care efectuează tranzacţii în valută la cazinou;

un client solicită unui angajat al cazinoului să-i monitorizeze pariurile şi să-l

atenţioneze atunci când nivelul acestora se apropie de pragul impus de obligaţia de

raportare. Odata înştiinţat de acest lucru, clientul încheie jocurile în locul respectiv, se

muta la o alta masă şi desfăşoară tranzacţii în numerar suplimentare;

folosirea altor persoane pentru efectuarea tranzacţiilor în numerar la cazinouri;

un client care a câştigat o suma mare deleagă un alt client să încaseze o parte din fise,

pentru a evita sa fie subiectul obligaţiei de raportare;

58 O.N.P.C.S.B., Ghidul tranzacţiilor suspecte, septembrie 200454

un client - altul decât un „junker operator” (tour operator, care e implicat în

organizarea excursiilor pentru turnee de jocuri de noroc) este observat în mod direct că

furnizează sume mari de valută unor persoane fizice, care apoi folosesc această valută

pentru achiziţionarea de fise sau pentru schimbul valutar;

clienţi care cumpără cu numerar un număr mare de fise, se angajează în pariuri

minime la o masă de joc, apoi merge la casă şi schimbă fisele, fără o explicaţie

rezonabilă;

clienţi sau „junker operator” care furnizează informaţii/date de identificare false;

clienţi necorespunzători, care încearcă să mituiască, să influenteze, să corupă sau să

conspire cu un angajat al cazinoului în scopul de a evita obligaţiile de raportare (de

exemplu, prin solicitarea de a structura plăţile recuperate sau prin înregistrarea

tranzacţiilor în numerar pe numele altor persoane fizice);

activităţi anormale de jocuri de noroc, menite de a reduce la minimum riscul de joc;

un client cumpără fise cu numerar, pariază cu şanse minime de a pierde (de exemplu,

pariază atât pe roşu cât şi pe negru la ruleta) şi efectuează tranzacţii similare, iar mai

târziu se duce la casă şi încasează fisele în bancnote de valori mari;

cumpărarea de fise cu bancnote de valoare mică, angajarea de pariuri minimale sau

nedesfăşurarea de activităţi de pariu, urmate de încasarea fiselor rămase în numerar,

solicitând bancnote de valoare mare.

D. Indicii de anomalie în domeniul serviciilor de investiţii financiare59

Prin intermediul societăţilor de servicii de investiţii financiare sau a operatorilor

independenţi din domeniu se pot rula sume de bani a căror origine ilicită poate fi spălată prin

presupuse servicii de consultanţă pentru investiţii, tranzacţii cu valori mobiliare, s.a.m.d. O

atenţie deosebită trebuie îndreptată spre următoarele tipuri de tranzacţii:

comercializarea de instrumente financiare, când tranzacţiile nu sunt direcţionate în/din

contul curent al clientului: instrumente financiare prezentate la încasare/răscumparare

contra numerar sau cumpărarea de instrumente financiare fără ca banii să fi tranzitat

contul curent al clientului;

vânzarea totală sau parţială a instrumentelor financiare deţinute cu transferul sumelor

încasate către o instituţie financiară, alta decât cea specificată în contract, sau

transferul sumelor în favoarea unor persoane, altele decât cele în numele cărora au fost

59 O.N.P.C.S.B., Ghidul tranzactiilor suspecte, septembrie 2004, Bucuresti55

emise respectivele instrumente, sau în favoarea unor persoane care au fost consemnate

ca solidare cu proprietarul doar în ultimele luni de executare a contractului de

investiţii;

utilizarea anormală a conturilor prin care se tranzacţionează valori mobiliare:

achiziţionarea şi vânzarea unei valori mobiliare fără vreun scop clar, în circumstanţe

care par a fi neobişnuite şi nu par a avea vreo legătura cu investiţia sau cu

diversificarea gradului de risc;

tranzacţii care nu se desfăşoară în practica normală pe piaţa pe care respectiva

persoană actionează (de exemplu, mărimea pieţei, frecvenţa tranzacţiilor, preţul de

închidere al pieţei, vânzarea înainte de scadenţa produsului financiar, chiar dacă

această vânzare anticipată presupune pierderi pentru vânzător), în special, atunci când

sumele în numerar au fost deja transferate şi/sau cecurile repective sunt pe numele

unor terţe părţi;

comercializarea instrumentelor financiare nedistribuite într-o gamă largă publicului

care se repetă la intervale scurte de timp şi/sau implică sume mari, în special dacă

partenerii sunt situaţi în state din afara Uniunii Europene sau a OECD;

utilizarea contului doar în vederea desfăşurării unui număr limitat de tranzacţii (urmat

de obicei de un transfer substanţial de fonduri în alt cont);

conturi neoperative/inactive care deodată devin active implicând tranzacţii cu sume

mari în numerar;

transferuri de fonduri spre instituţiile financiare/bancare altele decât cele de unde au

fost direcţionate iniţial fondurile (în special, dacă sunt localizate în diferite ţări);

implicarea în achiziţionarea şi vânzarea de valori mobiliare de aceeaşi valoare

(“spălare prin tranzacţionare”) creând iluzia unui comerţ. O astfel de spălare

comercială nu rezultă din poziţia de buna credinţă pe piaţă a vânzătorului şi

cumpărătorului şi poate furniza o acoperire pentru spălătorul de bani. Spălarea prin

intermediul conturilor multiple poate fi utilizată la transferul fondurilor între conturi

generatoare de pierderi şi profituri compensatoare în diferite conturi;

transferuri de fonduri şi valori mobiliare între conturi ce nu par a fi controlate în

comun;

înregistrarea comună de persoane în contracte care implică instrumente financiare

şi/sau schimbarea identităţii persoanelor care au drept de a dispune de conturi fără

vreun motiv aparent : solicitarea de divizare a investiţiei în câteva tranzacţii de acelaşi

56

tip înregistrate în comun pe numele mai multor persoane fără a justifica divizarea

riscului sau diversificarea portofoliului;

deschiderea unor conturi comune sau contracte privind instrumente financiare de către

aceeaşi persoană împreună cu alte persoane;

schimbările frecvente ale persoanelor menţionate în contractele care au ca obiect

instrumentele financiare sau schimbarea acestora atunci când instrumentele financiare

sunt vândute;

tranzacţii implicând jurisdicţii străine: un client prezentat de către sucursala unei bănci

străine sau un alt client, atunci când şi clientul şi cel care l-a prezentat domiciliază în

ţări cunoscute pentru trafic de droguri;

un număr mare de tranzacţii cu valori mobiliare care traversează mai multe jurisdicţii;

tranzacţii implicând Parţi Neidentificate : un client (persoană fizică) care îşi dovedeşte

identitatea cu dificultate şi care este refractar în furnizarea detaliilor privind

tranzacţiile pe care le efectuează. Un client (persoană juridică) unde există dificultăţi şi

întârzieri în obţinerea extraselor de cont sau ale altor documente relevante privind

identitatea societăţii, conturile bancare, structura acţionariatului, etc;

orice tranzacţie în care partenerii sunt necunoscuţi;

încasări efectuate cu cecuri emise de terţe părţi sau cu cecuri care au semnături

multiple;

clientul este preocupat in mod neobisnuit fata de modul de respectare a obligatiilor de

raportare de catre intermediarul financiar si fata de politica de combatere a spalarii

banilor adoptata;

în momentul în care clientul deschide un cont, acesta refuză să dezvăluie informaţia

referitoare la activitatea comercială desfăşurată;

clientul este interesat să plătească comisioane mai mari intermediarului financiar în

schimbul păstrării ca secrete a unor informaţii;

un client deschide mai multe conturi (fără vreo justificare aparentă) în numele

membrilor familiei sale sau în numele altor persoane;

clientul nu poate furniza informaţii relevante cu privire la sursa fondurilor sale;

clientul nu deţine suficiente informaţii cu privire la natura activităţii desfăşurate de

către acesta;

în momentul în care clientul deschide un cont, el arată, în mod intenţionat, o lipsă de

interes faţă de riscurile angajate, comisioanele aplicate şi alte costuri;

57

clientul deschide un cont de depozit, pe care il creditează cu intenţia de a cumpăra

instrumente financiare pe termen lung. După o scurtă perioadă de timp, clientul

solicită lichidarea depozitului şi transferă fondurile într-un alt cont al cărui titular este

acesta;

clientul are relaţii de afaceri cu mai multe bănci străine sau interne;

tranzacţiile clientului sunt extrem de complexe, dar profilul acestuia indică faptul că

respectivul client nu are cunoştinţe în domeniul valorilor mobiliare;

clientul deţine conturi într-o ţară identificată ca fiind necooperantă, conform listei

emise de GAFI;

clientul efectuează tranzacţii cu numerar, care par a fi structurate pentru a se evita

limita de raportare de 15.000 EURO (de exemplu, tranzacţia implicând suma de

14.900 EURO);

“tranzacţia cross între/cu companiile off-shore sau conturi ale unor persoane

provenind din centre off-shore;

confirmare de tranzacţie sau un alt document trimis de către o societate de servicii de

investiţii financiare către aceeaşi adresă/persoană pentru conturi aparent diferite;

informaţia furnizată de către client pentru a identifica sursa legitimă a fondurilor este

falsă, eronată sau substanţial incorectă ;

clientul (sau o persoană asociată în mod public cu clientul) are un istoric îndoielnic,

sau este prezentat în mijloacele de comunicare în masă ca având legătură cu posibile

încălcări ale prevederilor legii penale;

clientul pare să acţioneze ca agent în numele unui ordonator a cărui identitate nu este

cunoscută, şi declină sau este reticent, fără a avea motive întemeiate, să furnizeze

informaţii, sau este evaziv în ceea ce priveşte acea persoană sau entitate;

clientul este implicat în tranzacţii care nu au aparent nici o logică sau nu urmează o

strategie evidentă de investiţii, sau nu sunt în concordanţă cu strategia de afaceri

declarată a clientului;

clientul combină “activele de afaceri” cu activele personale;

clientul cere ca tranzacţia să fie procesată astfel încât să evite cerinţele de documentare

obişnuite.

E. Indicii de anomalie în domeniul caselor de schimb valutar60

60 O.N.P.C.S.B., Ghidul tranzactiilor suspecte, septembrie 200458

solicitări repetate pentru schimbul valutar al sumelor situate aproape de pragul

obligaţiei de raportare, într-o perioadă de timp scurtă, de asemenea efectuarea

schimbului la sucursale diferite;

cumpărarea sau vânzarea unor cantităţi mari de valută sau schimbul dintr-o monedă

străină în altă monedă străină;

schimbul unei cantităţi neobişnuit de mari de bancnote de valoare mică în bancnote de

valoare mai mare;

refuzul clientului de a se identifica la solicitarea schimbului valutar.

F. Indicia de anomalie în domeniul agenţiilor imobiliare şi al caselor de licitaţie61

tranzacţii de sume mari de bani, care nu sunt în concordanţă cu profilul economic al

clientului;

solicitări ale clienţilor sau reprezentanţilor acestora de a efectua tranzacţii cu sume

mari de bani prin folosirea nejustificată a numerarului sau a unor instrumente de plată

incompatibile cu practica uzuală şi cu natura operaţiunii;

reprezentanţi, care se opun în a dezvălui numele persoanelor în numele cărora

acţionează, care renunţă să finalizeze efectuarea tranzacţiei în momentul când li se

cere prezentarea unor documente informative cu privire la clienţii lor sau care indică

drept cumpărător final un subiect diferit de cel indicat anterior;

achizionarea de bunuri de valoare mare, vândute ulterior, după o perioadă scurtă de

timp, chiar şi cu un preţ mai mic;

tranzacţii cu sume mari de bani realizate de către (sau în interesul) persoanelor fizice

sau juridice având domiciliul în ţări cunoscute ca desfăşurând activităţi ilegale

portuare sau activităţi off-shore.

3.1.4. Proceduri de prelucrare şi raportare a informaţiilor referitoare la spălarea

banilor

În sensul gestionării corespunzătoare şi responsabilizării personalului propriu,

entităţile raportoare sunt obligate să desemneze una sau mai multe persoane care au

responsabilităţi în aplicarea Legii nr.656/2002, ale căror nume vor fi comunicate O.N.C.S.B.,

cu precizarea naturii şi limitelor responsabilităţilor încredinţate, şi să stabilească politici şi

proceduri adecvate în materie de cunoaştere a clientelei, de raportare, de păstrare a evidenţelor

61 Ibidem59

secundare sau operative, de control intern, evaluare şi gestionare a riscurilor, managementul

de conformitate şi comunicare, pentru a preveni şi a împiedica operaţiunile suspecte de

spălarea banilor sau finanţarea terorismului, asigurând instruirea corespunzătoare a

angajaţilor. Instituţiile de credit şi instituţiile financiare au obligaţia de a desemna un ofiţer de

conformitate subordonat conducerii executive, care coordonează implementarea politicilor şi

procedurilor interne pentru aplicarea prezentei legi.

Persoanele prevăzute la art. 8 din Legea nr.656/2002 au obligaţia să pastreze

evidenţele secundare sau operative şi înregistrările tuturor operaţiunilor financiare care fac

obiectul prezentei legi, pentru o perioadă de 5 ani de la efectuarea fiecărei operaţiuni, într-o

formă corespunzătoare, pentru a putea fi folosite ca mijloace de probă în justiţie.

Având în vedere complexitatea informaţiilor ce urmau a fi raportate, pentru acurateţea

raportărilor în vederea prelucrării şi înaintării de sesizări privind suspiciuni legate de

comiterea unor infracţiuni de spălare de bani şi finanţare a terorismului către organele

judiciare abilitate, în virtutea prerogativelor sale, Plenul O.N.C.S.B. a emis Decizia nr.674 din

29 mai 2008 privind forma şi conţinutul Raportului de tranzacţii suspecte, ale Raportului de

tranzacţii cu numerar şi ale Raportului de transferuri externe.

Raportul de tranzacţii suspecte reprezintă documentul prin care se transmit la

O.N.C.S.B. informaîiile privind operaţiunile suspecte de spălare a banilor sau de finanţare a

actelor de terorism. Persoanele prevăzute la art. 8 ori persoanele desemnate potrivit

dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din lege, raportează Oficiului, în cel mult 10 zile lucrătoare,

efectuarea operaţiunilor cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă

reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se realizează prin una

sau mai multe operaţiuni ce par a avea o legătură între ele.

Raportul de tranzacţii cu numerar reprezintă documentul prin care persoanele

prevăzute la art. 8 din Legea nr. 656/2002 transmit O.N.C.S.B. informaţiile privind

tranzacţiile cu sume în numerar, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000

euro.

Raportul de transferuri externe reprezintă documentul prin care persoanele

prevăzute la art. 8 din Legea nr. 656/2002 transmit O.N.C.S.B. informaţiile privind

transferurile externe în şi din conturi, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a

15.000 euro., aplicându-se revederile art.3, alin.6 din legea nr.656/2002.

3.2. Particularităţi privind procedeele de investigare a infracţiunilor de spălare a banilor

60

Metodele de spălare a banilor proveniţi din activităţi ilicite deşi sunt foarte variate,

fondurile rezultate iau, de cele mai multe ori, forma banilor lichizi care urmează a fi introduşi

în sistemul financiar. Investigarea prin tehnici clasice a acestui gen de infracţiuni s-a dovedit

ineficientă, astfel încât a fost necesară conceperea unor acţiuni multi-disciplinare bazate pe o

cooperare investigativă prin combinarea mai multor specializări: ancheta judiciară, grefări

financiare, tehnică, servicii de informator etc. Când infractorii îşi desfăşoară activitatea

infracţională în mai multe jurisdicţii, dimensiunea cercetării şi a finanţării anchetei este

condiţionată de stabilirea şi respectarea unor măsuri concrete:

obţinerea la timp a informaţiei şi prelucrarea ei;

verificarea cu celeritate a informaţiei primite de unitatea de analiză financiară –

O.N.P.C.S.B., întrucât, în cazul constatării unor suspiciuni, sesizarea tardivă a

procurorului competent cu anchetarea, poate diminua posibilităţile de probare sau de

stopare a activităţilor infracţionale sesizate;

reconstituirea circuitului financiar-bancar şi stabilirea faptelor generatoare de bani murdari

în baza rapoartelor întocmite de persoanele fizice şi juridice care au, potrivit legii,

obligaţia raportării, sau de organismele cu atribuţii de supraveghere prudentiala şi control

financiar62;

monitorizarea continuă a tranzacţiilor suspecte şi a conturilor persoanelor fizice sau

juridice care au relaţii de afaceri cu persoane din state sau regiuni necooperante sau cu risc

crescut de acte de terorism;

cooperarea între autorităţile naţionale si organizaţiile profesionale implicate în combaterea

spălării banilor şi finanţării actelor de terorism: Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV),

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), Direcţia Naţională Anticorupţie

(DNA), Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Comisia de Supraveghere a

Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI),

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Garda Financiară, Uniunea

Naţională a Notarilor Publici (UNNPR), Uniunea Naţională a Agenţiilor Imobiliare din

România (UNAIR), Corpul Experţilor Contabili şi al Contabililor Autorizaţi din România

(CECCAR), Camera Consultanţilor Fiscali (CCFR), Serviciul Român de Informaţii (SRI),

Serviciul de Informaţii Externe (SIE), Ministerul Justiţiei, Asociaţia Organizatorilor şi

Producătorilor de Jocuri de Noroc din România (AOPNNR);

62 Institutiile cu atributii in acest domeniu sunt: Banca Nationala a Romaniei, Comisia de Supraveghere a

Asigurarilor, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Agentia Nationala de Administrare Fiscala prin

structurile subordinate (Garda Financiara, Directia de Inspectie Fiscala, Autoritatea Nationala a Vamilor)61

schimbul internaţional de informaţii între instituţii din jurisdicţii diferite dar care au funcţii

asemănătoare în prelucrarea informaţiilor privind cazurile suspecte de spălare a banilor sau

a finanţării actelor de terorism;

informarea şi verificarea în detaliu cu privire la trecutul şi afacerile "persoanelor ţintă".

Complexitatea fenomenului de spălare de bani, structura închisă a organizaţiilor care

săvârşesc astfel de fapte, modurile sofisticate şi multiple de operare au impus adoptarea unor

procedee investigative adecvate pentru desfăşurarea procesului penal în care sunt urmărite si

judecate astfel de fapte. Acestea prezintă anumite particularităţi care nu trebuie neglijate la o

analiză exhaustivă. Utilizarea corectă de către practician a unor mijloace de probă cu

pronunţat caracter tehnic, cum ar fi, exempli gratia: punerea sub supraveghere a conturilor

bancare şi a conturilor asimilate acestora, punerea sub supraveghere si înregistrarea

comunicărilor ori accesul la sisteme informaţionale, dar şi a martorilor anonimi ori ai

investigatorilor sub acoperire sau utilizarea unor metode de depistare a infracţiunilor recent

împământenite în sistemul nostru de drept, prin adoptarea Legii nr. 39/2003, cum ar fi livrarea

supravegheată ori supravegherea transfrontalieră, constituie, fără dubiu, o premisă solidă a

declanşării eficiente a mecanismului represiv al statului63.

3.2.1. Investigatorul sub acoperire

Este un procedeu probator reglementat pentru prima dată în legislaţia română odată cu

adoptarea Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri64.

Reglementări speciale sunt cuprinse în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea

traficului de persoane, O.U.G. nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, Legea nr.

218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, Legea 39/2003 privind

prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi, ulterior prin Legea de modificare şi

completare a Codului de procedură penală nr. 281/2003, care constituie cadrul general65.

63 Prin OUG. nr.53/2008 au fost transpuse prevederile proiectului pentru modificarea şi completarea Legii nr.

656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire

şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare, fiind consacrat, pentru

prima dată, în legislaţia noastră anti-spălare, un nou mijloc probatoriu - livrarea supravegheată a sumelor de

bani - , măsură ce poate fi dispusă de procuror prin ordonanţă motivată .64 Publicata in Monitotul Oficial nr.362 din 3 august 2000, cu modificarile si completarile ulterioare aduse de:

Legea nr.169/2002, Legea nr.39/2003, Legea nr.522/200465 Art.224¹ - actele premergatoare efectuate de investigatorul sub acoperire; art.224² - autorizarea folosirii

investigatorului sub acoperire; art.224³ - folosirea datelor obtinute de investigatorul sub acoperire; art. 2244 -

măsuri de protecţie a investigatorului sub acoperire 62

Noţiunea de „investigator sub acoperireeste reprodusă din conceptul anglo-saxon

(undercover investigator or agent), având în linii generale aceeaşi conotaţie, respectiv de a se

infiltra şi a lucra cu sau printre cei ce urmează a fi observaţi în legătură cu furnizarea de

informaţii, date, indicii sau probe.

Acest procedeu de investigare permite organelor de urmărire penală să obţină

informaţii privind modul de operare, structura şi mecanismul de funcţionare a diferitelor

scheme de spălare a banilor concepute de infractori, documentarea capitalurilor ilicite şi sursa

lor de provenienţă. După modelul Codului de procedură penală francez, legislaţia română

reglementează activităţile pe care investigatorul sub acoperire le poate desfăşura, cu

autorizarea şi sub supravegherea procurorului competent, fiind exonerat de răspunderea

penală pentru activităţi desfăşurate ca tăinuitor sau complice.

Art.224¹ din Codul de procedură penală prevede condiţiile în care actele

premergătoare începerii urmăririi penale pot fi efectuate de investigatorul sub acoperire:

în cazul existenţei unor indicii temeinice şi concrete că s-a săvârşit sau că se pregăteşte

săvârşirea unei infracţiuni de o anumită gravitate care impune o procedură specială de

urmărire66;

descoperirea infracţiunilor sau identificarea făptuitorilor nu poate fi realizată prin procedee

probatorii clasice;

scopul urmărit să îl constituie descoperirea faptelor, identificarea autorilor şi obţinerea

mijloacelor de probă.

Decizia de a folosi acest procedeu special de investigare a activităţilor infracţionale,

trebuie să se întemeieze pe existenţa unor elemente reale şi convingătoare întrucât, în caz

contrar, măsura nefiind dovedită necesară, devine ilegală. Pe de altă parte, pentru a putea fi

valorificate, probele obţinute de investigatorul sub acoperire nu trebuie să fie rezultatul unei

activităţi de determinare a infractorului să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte

penale, situaţie în care s-ar încălca dispoziţiile art.68 alin.2 Cod procedură penală potrivit

cărora "este oprit a se determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei

fapte penale în scopul obţinerii de probe".

Investigatorul sub acoperire, considerat subiect oficial judiciar, îşi desfăşoară

activitatea pe baza autorizaţiei dată de procuror - cu respectarea condiţiilor de formă şi fond

prevăzute de Codul de procedură penală - sub o altă identitate decât cea reală. Desfăşurarea

66 Existenta unor “indicii temeinice” reprezintă situaţia în care din surse multiple, independente, concrete şi

serioase deţinute de organele judiciare rezultă posibilitatea, presupunerea credibilă că s-a săvârşit sau se

prelungeşte săvârşirea unei infracţiuni.63

activităţilor investigatorului sub acoperire, autorizate de procuror prin ordonanţă, trebuie să se

încadreze în limitele prevăzute în autorizaţie şi să privească numai persoanele vizate. Având

în vedere riscul potenţial al unei astfel de operaţiuni, legiuitorul a reglementat limitele

perioadei de timp pentru care procurorul poate autoriza folosirea investigatorului sub

acoperire: 60 de zile, perioadă care poate fi prelungită, pentru motive temeinice, până la cel

mult un an, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.

Faptul ca investigatorul sub acoperire îşi desfăşoară activitatea în faza actelor

premergătoare şi că procesul-verbal în care consemnează informaţiile dobândite constituie

mijloc de probă, au fost motiv de controversă în literatura de specialitate, considerându-se pe

de o parte că mijloacele de probă sunt specifice fazei de urmărire penală, fiind deci

administrate cu respectarea drepturilor procesuale, iar pe de altă parte că, după începerea

urmăririi penale, activitatea investigatorului sub acoperire îşi diminuează eficacitatea,

învinuiţii sau inculpaţii dobândind drepturi procesuale. În acest context, unii autori au apreciat

că, activitatea investigatorului sub acoperire poate continua doar dacă urmărirea penală a fost

declanşată "in rem"67. Este de observat însă că nu există nici o restricţie legală de a continua o

activitate investigativă sub acoperire până la descoperirea întregii reţele de participanţi, chiar

dacă s-a început urmărirea penală faţă de unii dintre făptuitori.

Pentru a proteja identitatea lucrătorului care desfăşoară activităţi de investigare sub

altă identitate, este necesar ca despre existenţa autorizării emise de procuror să cunoască cât

mai puţine persoane (şeful serviciului din care face parte agentul şi persoana de legătură a

acestuia, desemnată din structura specializată).

3.2.2. Folosirea martorul protejat şi a investigatorului specializat

Martorul protejat este martorul, membrii familiei sale ori persoanele apropiate acestuia

incluse în programul de protecţie a martorilor, conform legii68.

Referitor la această categorie de subiecţii precizăm faptul că legiuitorul nu face

distincţii privind calitatea procesuală potrivit legii române, incluzând în sfera martorului

protejat, martorii, inculpați ori condamnaţi în altă cauză.

Condiţii: martorul, pentru a beneficia de Programul de protecţie trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:

67 Voica, D. Investigatorul sub acoperire, Revista Dreptul, nr.5/2004, pag.8/13.68 Baza legală a instituirii martorului protejat se află în Legea nr. 682 din 19 decembrie 2002 publicată în M.O.

nr. 964 din 28 decembrie 2002 şi Legea nr. 565 din 16 octombrie 2002 privind ratificarea Convenţiei.64

să existe o acţiune judiciară indiferent de faza procesual (preventivă, acte premergătoare,

urmărire penală, judecată);

să se fi comis o infracţiune gravă, să existe date certe că s-ar putea comite o astfel de faptă,

să existe pericolul producerii unor prejudicii deosebite ori necesitatea recuperării acestora

în cazul în care s-au produs;

martorul să fi furnizat astfel de informaţii sau date organelor judiciare ori să fie de acord să

le furnizeze;

viaţa ori integritatea fizică a martorului, familiei sale ori persoanelor apropiate să fie puse

în pericol urmare a depoziţiilor făcute sau ce urmează a fi făcute;

martorul să dea acordul scris, să nu emită pretenţii contrare legii şi să respecte Programul

de protecţie;

magistratul să accepte solicitarea.

Pentru probarea activitaţilor infracţionale ale persoanelor care sunt implicate în

cauzele financiar-bancare, pot fi folositi şi investigatori specializaţi care colaborează cu

unitătile poliţiei judiciare şi cu procurorul care supraveghează cazul. Activitatea acestor

investigatori se realizează cu respectarea strictă a dispoziţiilor legale, precum şi a ordinelor şi

dispoziţiilor de linie.

În cadrul acestei categorii, se încadrează atât ofiţerii Direcţiei de Supraveghere

Operativă şi Investigaţii a I.G.P.R. cât şi ofiţerii specializaţi ai DIF, Direcţiei de Combatere a

Criminalităţii Organizate şi structurilor subordonate acesteia.

3.2.3. Punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora.

Punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora pot fi

făcute de instituţiile bancare la cererea Parchetului instanţei supreme, fără să fie declanşată

urmărirea penală împotriva persoanei ale cărei circuite financiare sunt verificate.

Legea 656/2002, prevede la articolul 26 ca în cazul infracţiunilor de spălare de bani,

precum şi în cazul infracţiunii de finanţare a actelor de terorism, secretul bancar şi secretul

profesional nu sunt opozabile organelor de urmărire penală şi nici instanţelor de judecată.

Datele şi informaţile solicitate de procuror sau de instanţa de judecată se comunică - de către

băncile, sucursalele băncilor străine, instituţiile de credit şi sucursalele din România ale

instituţiilor de credit străine - la cererea scrisă a organelor de cercetare penală, cu autorizarea

procurorului ori a instanţei.

65

Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

ale persoanelor prevăzute în articolul introductiv, prevede în art.27 posibilitatea procurorului

de a dispune punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora,

în scopul strângerii de probe sau identificării făptuitorului, pentru o perioada de cel mult 30 de

zile.

Pe de altă parte, Legea 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea

Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)

permite procurorilor să dispună supravegherea conturilor persoanelor suspectate că au făcut

tranzacţii oneroase. De altfel, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor,

Banca Naţională a României au obligaţia de a sesiza Ministerul Public cu privire la tranzacţii

financiare care ar putea fi considerate suspecte. Orice suma mai mare de 15.000 de euro

aparut’ într-un cont este verificată de bănci, tocmai pentru a împiedica spălarea sumelor prin

intermediul unităţilor.

Articolul 16 al Legii 508/2004 arată că atunci când sunt indicii temeinice cu privire la

săvârşirea uneia dintre infracţiunile atribuite prin prezenta lege în competenţa Direcţiei de

Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în scopul strângerii de

probe sau al identificării făptuitorului, poate fi dispusă măsura punerii sub supraveghere a

conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora.

Măsura poate fi dispusă de procurorii DIICOT pe o durată de cel mult 30 de zile, când

există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de spălare de bani sau

finanţare a actelor de terorism, în scopul strângerii probelor sau al identificării făptuitorilor.

Măsura poate fi prelungită, pentru motive temeinice, prin ordonanţă motivată, pe o durată de

maxim 4 luni, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. În baza dispoziţiei dată de

procuror vor fi monitorizate toate operaţiunile desfăşurate prin contul bancar supravegheat,

circulaţia capitalului între diferite conturi, se va proceda la identificarea persoanelor care

acţionează în numele titularului şi care depun sau ridică bani din cont, identificarea celorlalţi

subiecţi implicaţi în tranzacţiile suspecte ale persoanei vizate.

În ceea ce priveşte monitorizarea tranzacţiilor financiare şi dezvăluirea datelor

financiare, ca tehnică specială de supraveghere sau cercetare, reglementată de Codul de

procedură penală, acestea constau în operaţiunile prin care se asigură cunoaşterea

conţinutului tranzacţiilor financiare efectuate prin intermediul unei bănci sau a altei instituţii

competente ori obţinerea de la o bancă sau de la altă instituţie financiară, de înscrisuri sau

66

informaţii aflate în posesia acestora referitoare la depuneri, conturi sau tranzacţiile unei

persoane.

Astfel de informaţii sunt necesare nu doar sub aspect probaţional ci şi la identificarea

modelelor infracţionale, a profiturilor financiare şi infracţionale caracteristice unui anumit

grup, stabilirea relaţiilor între subiecţii ţintă şi complicii lor.

Varificarea casetelor de siguranta depuse la bannci poate fi o metoda utilizata in

cadrul activitatii de urmarire penala, datorita faptului ca se pot descoperi inscrisuri sau bunuri

ce pot contribui la definitivarea unor cercetari si implicit la probarea infractiunii69

O metodă conexă de cercetare judiciară, în legatură cu fluxurile de capital, este

reprezentată de accesarea şi supravegherea bancomatelor, care pot da relaţii despre ridicări

sau depuneri de bani efectuate de suspecţi, putându-se verifica data, locul şi ora efectuării

tranzacţiei, beneficiarul sumelor depuse sau contul din care provin sumele ridicate.

Cititoarele de carduri permit aflarea de informaţii despre mişcările de capital efectuate

de posesorii cardurilor, ceea ce presupune cunoaşterea de către anchetator a tipului de card

folosit de suspect, a băncii emitente şi a numărului de cont70.

3.2.4. Punerea sub supraveghere, interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor

Includerea acestor mijloace de probă, după o perioadă în care a fost manifestată

reţinere faţă de ele, în special datorită faptului că pot fi trucate relativ uşor, reprezintă o

modernizare a sistemului probaţiunii în cadrul procesului penal. Legiuitorul a instituit unele

măsuri care, pe de o parte, să preîntâmpine trucarea lor, iar, pe de altă parte, să contribuie la

verificarea ulterioară a autenticităţii lor71.

Dispoziţiile Legii nr. 230/2005 privind supravegherea, interceptarea şi înregistrarea

comunicaţiilor şi accesul la sistemele informatice reprezintă cadrul special de reglementare şi

vor fi coroborate cu dispoziţiile art. 911 - 916 Cod procedură penală care reprezintă cadrul

general. Prin Legea nr. 281/2003 şi Legea 356/2006 dispoziţiile Codului de procedură penală

au fost modificate, în sensul garantării drepturilor procesuale penale, astfel cum au fost

consfinţite de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind vizate în special măsurile

privative de libertate ori restrictive de drepturi.

69 Mocuta, G., Metodologia investigarii infractiunii de spalare a banilor, Ed.NOUL ORFEU, Bucuresti, 2005,

pag. 13970 Kövecsi Laura – Codruţa, Accesul şi supravegherea sistemelor de telecomunicaţii sau informatice. Mijloce de

probă. R.D.P., nr.3, 2003,, p.145-14871 Neagu Ion, Drept procesual penal: tratat, Editura Global Lex, Bucureşti, 2004, p. 350.

67

Ca orice alt mijloc de probă, interceptările şi înregistrările audio sau video au drept

scop aflarea adevărului în cauză, ele având menirea de a dovedi împrejurările care au

precedat, însoţit sau succedat săvârşirea infracţiunii, participanţii la comiterea acesteia, gradul

de participaţie, bunurile care au făcut obiectul activităţii infracţionale, mijloacele folosite

pentru punerea în aplicare a rezoluţiei infracţionale, etc72.

Dispoziţiile art. 911 - 916 din Codul de procedură penală răspund exigenţelor normelor

europene în sensul că, interceptările şi înregistrările pe banda magnetică sau pe orice alt tip de

suport, ale unor convorbiri ori comunicări se vor efectua numai prin prisma obtinerii unor

mijloace de proba de catre organele abilitate ale statului pentru a fi administrate in instanta si

cu autorizarea motivată a instanţei, la cererea procurorului, în cazurile şi în condiţiile

prevăzute de lege, aplicarea acestor dispoziţii extinzându-se în privinţa supravegherii şi

accesului la sistemele informatice73.

Autorizarea se emite strict pe perioada necesară înregistrării, dar nu mai mult de 30 de

zile. Pentru motive temeinic justificate poate fi prelungită până la maxim 120 de zile, fiecare

prelungire neputând depăşi 30 de zile.

Există totuşi situaţii în care legea permite ca, în caz de urgenţă, măsura poate fi

dispusă şi autorizată cu titlu provizoriu de procuror, pe o durată de cel mult 48 de ore, când

întârzierea obţinerii autorizării ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire penală.

Dispoziţia dată de procuror în aceste condiţii se va prezenta instanţei în cel mult 48 de ore,

instanţa urmând să o confirme sau să o infirme.

72 Bercheşan V., Cercetarea penală (criminalistică-teorie şi practică). Îndrumar complet de cercetare penală,

ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura şi Tipografia ICAR, Bucureşti, 2002, p. 182

73 Astfel, potrivit art.911 Cod proc. pen. privind interceptarea şi înregistrarea convorbirilor, înregistrările pe

bandă magnetic a unor convorbiri, efectuate cu autorizarea motivată a judecatorului la cererea procurorului care

efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau

săvârşirea unei infacţiuni pentru care urmărirea penală se face din oficiu, iar interceptarea si inregistrarea este

utilă pentru aflarea adevărului, pot servi ca mijloc de probă, dacă din conţinutul convorbirilor înregistrate rezultă

fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului.

În alineatul 2 al aceluiaşi articol se enumeră infractiunile pentru care se poate autoriza interceptarea şi

înregistrarea convorbirilor sau comunicaţiilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de

comunicare.

În art.913 Cod proc. pen. privind certificarea înregistrărilor se menţionează procedura de urmat de către

organul de urmărire penală în legătură cu aflarea adevărului.

Art.914 Cod proc. pen. referitor alte înregistrări precizează că modalităţile şi condiţiile de efectuare a

înregistrărilor arătate în alineatele precedente sunt aplicabile şi în cazul inregistrarilor in mediul ambiental,

localizarii sau urmaririi prin GPS ori prin altemijloace electronice de supraveghere.68

Activitatea de interceptare şi înregistrare a comunicaţiilor se realizează cu ajutorul

unor dispozitive tehnice, în funcţie de locul unde are loc comunicarea care urmează a fi

interceptată (în spaţiul închis ori deschis) sau de mijlocele prin care comunică două sau mai

multe persoane74.

Prin interceptarea convorbirilor sau comunicarilor se întelege interceptarea, accesul,

monitorizarea, colectarea sau înregistrarea convorbirilor sau comunicarilor efectuate prin

telefon, sistem informatic sau prin orice alt mijloc de comunicare, precum şi înregistrarea

datelor de trafic ce indică sursa, destinaţia, data, ora, dimensiunea, durata sau tipul

comunicării efectuate prin telefon, sistem informatic sau prin orice alt mijloc de comunicare.

Aceste metode speciale de investigare, şi-au dovedit de nenumărate ori eficienţa ca

procedee probatorii şi prezintă multiple avantaje în obţinerea informaţiilor care interesează

ancheta.

Vom prezenta pe scurt utilitatea acestor procedee probatorii, astfel cum a fost evidenţiată în

literatura de specialitate.75

Prin punerea sub ascultare a telefonului fix, este posibilă aflarea numerelor de

telefon de la care se apelează, cele care se formează de la aparatul respectiv, conţinutul

convorbirilor, data, ora şi locul din care s-au efectuat. Ulterior, pot fi identificaţi titularii

celorlalte posturi telefonice care au intrat în legătură cu suspectul.

Supravegherea unui telefon mobil poate furniza, pe lângă informaţia furnizată prin

apeluri telefonice, şi informaţii referitoare la poziţia sau traseul în teritoriu al deţinătorului,

precum şi conţinutul mesajelor transmise.

Autorizarea supravegherii unui telefon public este posibilă dacă sunt date clare că

suspectul foloseşte în mod constant acel telefon şi dacă nu sunt posibile interceptarea şi

urmărirea altor telefoane.

Se poate emite autorizaţie de supraveghere şi pentru un fax care transmite sau care

primeşte informaţia sau chiar pentru un fax care transmite copii după tot ce a fost transmis de

la şi către fax-ul în cauză. Cerinţele de interceptare minimă sunt destul de complicate pentru

acest tip de urmărire, motiv pentru care infractorii folosesc acest mijloc de comunicare pentru

74 Cristescu D.I., Investigarea criminalistică a infracţiunilor contra securităţii naţionale şi de terorism, Ed.

Solness, pag.194 - 20375 Ciuncan D., Înregistrările audio şi video, mijloace de probă, R.D.P. nr. 1/1997, pag.57, Ciuncan D.

Autorizarea judiciară a înregistrărilor audio şi video, P.L. nr. 2/ 1998, pag.30 ; Apetrei Mihai, Înregistrările

audio şi video-mijloace de proba in procesul penal, R.D.P. nr. 3/1998, pag.94 – 95 69

a evita controlul activităţii lor. Uneori se poate ajunge la acest tip de supraveghere ca urmare a

interceptării pe cale electronică a telefoanelor clasice de la care suspecţii îşi cer mesaje pe fax.

Accesarea şi supravegherea computerelor oferă anchetatorilor posibilitatea de a afla

numeroase informaţii, computerul fiind atât un mijloc de comunicare, cât şi unul de stocare a

datelor. Prin urmărirea comunicaţiilor realizate prin e-mail este posibil să se cunoască

cuprinsul conversaţiei, data, ora şi locul din care s-a efectuat transmisia. Internetul este şi

gazda unor grupuri de discuţie – forumuri. Acestea permit utilizatorilor să afişeje mesaje care

pot fi citite de oricine. Teoretic, fiecare mesaj afişat este accesibil oricui navighează pe

Internet, putând fi copiate de oricare dintre utilizatori. Prin această metodă este posibil ca

suspecţii să îşi transmită mesaje codate cu privire la comiterea unor infracţiuni. Interceptarea

acestora este posibilă numai dacă se cunosc adresele de e-mail ale suspecţilor. Pentru a evita

interceptarea convorbirilor telefonice, infractorii pot utiliza Chat-ul sau alte sisteme de

comunicaţie similare. Chiar şi aceste “discuţii” pot fi supravegheate şi înregistrate dacă se

cunoaşte că suspecţii comunică în mod constant în acest mod şi dacă se cunosc parolele.

3.2.5. Livrarea supravegheată a sumelor de bani

Livrarea supravegheată a sumelor de bani se efectuează în conformitate cu prevederile

Legii nr. 656/2002, Convenţiei Naţiunilor Unite din 1988, ratificată prin Legea nr. 118/1992

şi Codul de Procedură Penală.

Livrarea supravegheată a sumelor de bani poate fi dispusă de procuror şi este

autorizată prin ordonanţă motivată care trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute la

art. 203 din Codul de procedură penală, următoarele:

indiciile temeinice care justifică măsura şi motivele pentru care măsura este necesară;

detalii cu privire la banii care fac obiectul supravegherii;

timpul şi locul efectuării livrării sau, după caz, itinerarul ce urmează a fi parcurs în

vederea efectuării livrării, dacă acestea sunt cunoscute;

datele de identificare a persoanelor autorizate să supravegheze livrarea.

Livrarea supravegheată este o metodă conspirată folosită de instituţiile sau agenţiile de

aplicare a legii abilitate în acest sens, cu autorizarea şi sub controlul procurorului, care constă

în promiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul ţării de sume de bani în scopul identificării

circuitelor financiare şi a persoanelor implicate în asemenea operaţiuni în ţara de destinaţie,

stabilite informativ sau prin surse oficiale.

70

Practicienii judiciarişti apreciază că livrarea supravegheată a sumelor de bani ca

metodă investigativă, poate fi folosită concomitent cu celelalte metode investigative prevăzute

de Legea nr.656/2002, respectiv: folosirea martorului protejat, a investigatorilor sub acoperire

saucu identitate reală, a înregistrărilor audio, video şi a sistemelor de telecomunicaţii sau

informatice, precum şi supravegherea conturilor bancare şi conturilor asimilate acestora76.

3.3. Activităţi desfăşurate de organele de cercetare penală abilitate în domeniul

prevenirii şi combaterii spălării banilor.

3.3.1. Competenţa cercetării infracţiunilor de spălare a banilor

Conform art.12, alin.1, lit. a - n din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea

şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de

Criminalitate Organizată şi Terorism77 şi Regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat

prin Ordinul Ministerului Justitiei nr.1226/C din 15 aprilie 200978, atribuie acestei structuri

competenţe în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute în Legea nr. 656/2002 pentru

prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de

prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările

ulterioare, dacă banii, bunurile şi valorile care au făcut obiectul spălării banilor provin din

săvârşirea infracţiunilor date în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de

Criminalitate Organizată şi Terorism prevăzute în articolul menţionat anterior.

După modificarea articolului 209 alin.3 din Codul de procedură penală, conform Legii

169/18.04.2002 privind modificarea şi completarea Codului penal, a Codului de procedură

penală şi a unor legi speciale, informările rămase în lucru la Poliţie au fost înaintate

parchetelor pentru a dispune, întrucât competenţa de cercetare penală în cauzele de spălare a

banilor revine exclusiv procurorilor, potrivit reglementărilor in vigoare.

Astfel, procurorul, în baza art.217, alin.4 din Codul de procedură penală, poate

dispune efectuarea anumitor acte premergătoare de către organele de cercetare ale poliţiei

care, după efectuarea acestora, înaintează cauza procurorului pentru a dispune soluţia legală.

76 Bica ,A., Spălarea banilor, mijloc de reinserţie a fondurilor financiare ilicite în circuitul comercial legal,

Teză de doctorat (rezumat), Academia de poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti, 2010. 77 Publicat în Monitorul Oficial nr.1089 din 23 noiembrie 200478 Publicat în Monitorul Oficial nr.367 din 1 iunie 2009

71

Ca o concluzie în ceea ce priveşte cercetarea penală a acestui complex de infracţiuni –

infracţiuni predicat, ce stau la baza spălării banilor şi infracţiunea de spălare a banilor, putem

spune că deosebim mai multe ipoteze de lucru:

a) organele de cercetare ale poliţiei care, potrivit reglementărilor procesual penale, au

o competenţă de cercetare generală, pot efectua acte premergătoare şi pot dispune

măsuri procesuale pentru infracţiunile predicat care nu sunt date în competenţa

materială a altor organe judiciare, urmând ca procurorul să se pronunţe asupra

existenţei sau inexistenţei infracţiunii de spălare a banilor;

b) o altă ipoteză este aceea în care organele de cercetare ale poliţiei declină

competenţa cercetării acestor informări în favoarea procurorului atunci când,

efectuând actele premergătoare pentru infracţiunile generatoare de bani murdari,

constată că aparţine procurorului competenţa cercetării acestora.

Până la demararea procedurii judiciare în cauzele privind spălarea banilor, care

presupune punerea în mişcare a acţiunilor penale, documentele primite de la O.N.C.S.B nu

pot fi folosite ca mijloace de probă. Astfel că un rol deosebit de important revine procurorilor

si ofiţerilor de poliţie în transformarea datelor şi informaţiilor conţinute de informările

O.N.C.S.B în probe, prin instituţia actelor premergătoare.

Pentru acest lucru, este foarte important ca toate actele desfăşurate în această fază a

urmăririi penale să fie foarte bine materializate în acte de constatare procedurale, pe de-o

parte pentru ca acestea să fie folosite drept mijloace de probă, iar pe de altă parte pentru a crea

convingerea celor cercetaţi că activităţile care se efectuează sunt normale, de rutină.

Având în vedere aceste considerente, apreciem că un rol important revine artei cu care

lucratorii judiciaristi trebuie să acţioneze cu ocazia întocmirii actelor premergătoare, în

vederea transformării datelor şi informaţiilor conţinute de informările Oficiului, în probe.

Cercetarea prealabilă şi desfăşurarea fazei de urmărire penală fără respectarea unor

reguli de tehnică, tactică si metodologie poate duce la consecinţe nedorite, inclusiv la

nerezolvarea cauzei. În special persoanele care îşi desfăşoară activitatea in cadrul organelor

judiciare cu atribuţii în desfăşurarea fazei de urmărire penală trebuie sa aibă temeinice

cunoştinţe de criminalistică. În investigarea infracţiunilor de spălare a banilor, practicianul

trebuie să ţină cont de particularităţile procesului de spălare a banilor, particularităţi ce privesc

fie creşterea nivelului de profesionalism al infractorilor, dematerializarea veniturilor din

infracţiuni, internaţionalizarea infracţiunilor de spălare a banilor prin efectuarea de operaţiuni

transfrontaliere, fie disfuncţionalităţile care favorizează spălarea banilor de către infractori:

72

imperfecţiunile sistemului legislativ din diferite state; existenţa în viaţa politică a unor grupări

de tip mafiot, tolerarea paradisurilor fiscale şi a firmelor off - shore, de unde rezultă

dificultatea depistării, urmăririi si probării infracţiunilor de spălare a banilor79.

3.3.2. Activităţi specifice desfăşurate cu ocazia efectuării actelor premergătoare

În scopul verificării temeinice şi cu maximă operativitate a datelor existente în

conţinutul informărilor primite de procurori si organele de poliţie de la Oficiul Naţional de

Prevenire şi combatere a Spălării Banilor prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie, ofiţerii anume desemnaţi trebuie să efectueze activităţi specifice, precum:

iniţierea de măsuri informativ operative faţă de persoanele fizice sau juridice

semnalate cu tranzacţii suspecte de spălare a banilor, prin activităţi ce le pot realiza

prin recrutarea şi încadrarea cu surse de informare pe caz în vederea obţinerii de date

şi informaţii concrete privind activităţile ilegale desfăşurate atât de persoanele juridice,

cât şi de persoanele fizice semnalate cu tranzacţii suspecte de spălare a banilor;

iniţierea unor acţiuni informativ-operative pentru lucrarea calificată a celor în cauză,

activităţi ce se vor concretiza prin întocmirea unor planuri de măsuri informativ-

operative şi deschiderea de dosare de urmărire informativă în cauzele aflate în

cercetare;

solicitarea efectuării de activităţi de supraveghere operativă şi informativă prin

intermediul direcţiilor şi serviciilor specializate de Inspectoratul General al Poliţiei

Române ce se vor concretiza prin acţiuni de investigaţii operative şi filaj;

dirijarea surselor de informare existente în legătura ofiţerilor în cauzele aflate în lucru

în vederea obţinerii de date şi informaţii de interes operativ pentru probarea

activităţilor ilegale desfăşurate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice;

solicitarea prin intermediul instanţelor, în cazurile în care se impune, a interceptării

convorbirilor telefonice ce sunt purtate de reprezentanţii persoanelor juridice, cât şi

alte persoane fizice care fac obiectul cercetărilor;

solicitarea de la unităţile specializate ale Ministerului de Interne -Direcţia de Evidenţă

informatizată a Persoanei, Direcţia Paşapoarte, Direcţia Cazier Judiciar şi Evidenţă

79 Bogdan Camelia, Incriminarea, prevenirea şi combaterea spălării banilor provenind din activităţi de crimă

organizată potrivit reglementărilor interne şi internaţionale, Teză de doctorat, Universitatea Bucureşti, 2009.73

Operativă etc, a tuturor datelor de interes operativ în legătură cu persoanele fizice

aflate în atenţie;

instituirea consemnului de frontieră pentru persoanele care fac obiectul verificărilor şi

faţă de care există date şi infirmaţii că intenţionează să părăsească teritoriul naţional

pentru a se sustrage cercetărilor;

solicitarea de date de interes operativ de la alte instituţii abilitate ale statului:

Ministerul Finanţelor Publice prin Garda Financiară, Direcţia Generală a vămilor,

Directiile Generale ale Finantelor Publice si Administraţiile Finanţelor Publice;

Ministerul Justiţiei prin Oficiul Naţional al Registrului Comerţului etc.;

efectuarea de verificări directe ale persoanelor juridice în legătură cu aspectele

semnalate ori rezultate din celelalte activităţi desfăşurate, în scopul identificării tuturor

documentelor şi înscrisurilor ce pot proba activităţile ilegale săvârşite;

solicitarea efectuării verificărilor de specialitate prin intermediul instituţiilor

specializate ale Ministerului Finanţelor Publice şi anume de către Garda Financiară,

Direcţia de Control Financiar de Stat, Direcţia de Control Fiscal, Direcţia Generală a

Vămilor, ori prin intermediul altor instituţii cu atribuţiuni de control în scopul stabilirii

actelor normative încălcate, persoanelor ce se fac vinovate de nerespectarea acestora,

precum şi în scopul stabilirii prejudiciilor cauzate statului;

să solicite şi să obţină prin intermediul organelor abilitate ale statului –Direcţia

Generală de Impozite şi Taxe şi unităţile teritoriale ale acesteia –date necesare

identificării bunurilor şi valorilor deţinute de cei cercetaţi pentru săvârşirea

infracţiunilor generatoare de bani murdari, în vederea instituirii sechestrului asigurător

pentru recuperarea prejudiciului cauzat;

să efectueze cercetări în cauză prin audierea persoanelor semnalate că au săvârşit sau

au cunoştinţă de comiterea infracţiunilor generatoare de spălare a banilor, pentru

lămurirea tuturor aspectelor ce interesează organele de cercetare penală în scopul

probării activităţilor ilegale, iar în situaţia în care există contraziceri în declaraţiile

persoanelor ascultate în aceeaşi cauză, să procedeze la confruntarea acestora;

după începerea urmăririi penale, organele de cercetare penală vor dispune măsuri de

instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând persoanelor ce se fac

vinovate de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.23 din Legea 656/2002, pentru

recuperarea prejudiciului în cauză.

74

3.3.3. Dificultăţi în activitatea de cercetare

Din actele premergătoare efectuate procurori şi ofiţerii de poliţie în cauzele de spălare

a banilor au rezultat o serie de aspecte care fac ca soluţionarea acestora să necesite un volum

mare de activitate şi implicit o durată de timp mult mai mare decât în cauzele clasice.

Astfel, în activitatea de cercetare penală se întâmpină dificultăţi cu privire la probarea

infracţiunilor predicat şi cele de spălare a banilor, fiind absolut necesar ca cercetarea acestui

complex de infracţiuni să se facă simultan, având în vedere că acestea sunt conexe; de

asemenea, în ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor, de cele mai

multe ori nu se găseşte în situaţia de a fi şi autor al infracţiunii predicat, aflându-se în relaţii

de asociere cu unul sau mai mulţi autori de infracţiuni generatoare de bani murdari, fapt ce

necesită probarea înţelegerii dintre participanţii la întreg procesul de spălare a banilor.

Alte dificultăţi întâlnite de organele de cercetare penala si organele de urmarire penala

în efectuarea actelor premergătoare în cauzele care au obiect spălarea banilor sunt in legatura

cu informările Oficiului, care, în unele din aceste cazuri, au fost insuficient documentate sau

prelucrate şi, pe cale de consecinţă, fără perspectivă juridică sau rezultate din imposibilitatea,

în majoritatea cauzelor instrumentate, a tragerii la răspundere a persoanelor vinovate de

operaţiuni suspecte de spălare a banilor, în special cetăţeni arabi şi turci, deoarece au părăsit

teritoriul României. Această situaţie este generată de faptul că circuitul informaţiilor

referitoare la tranzacţiile suspecte este sinuos, astfel că acestea nu sunt valorificate operativ;

O altă dificultate este dată de identificarea subiecţilor activi ai tranzacţiilor suspecte

efectuate prin intermediul sistemului bancar şi care ţine de obligaţia de identificare a

clienţilor.

CAPITOLUL IV

Analiza juridică a infracţiunilor de spălare a banilor

4.1. Obiectul infracţiunilor de spălare a banilor

4.1.1. Obiectul juridic

În doctrină, de regulă, se consideră că obiectul juridic special (specific) al infracţiunii

de spălare a banilor este complex. Astfel, se arată că obiectul juridic specific al

spălării de bani cuprinde două categorii de relaţii sociale: relaţiile sociale privitoare la

75

înfăptuirea justiţiei şi cele patromoniale80, referitoare la circulaţia juridică iicită a

bunurilor, considerându-se că infracţiunea de spălare a banilor afectează nu numai

circuitul juridic legal al bunurilor, ci şi infăptuirea justiţiei, deoarece îngreunează

activitatea de restabilire a ordinii de drept incălcate.

Se apreciază, deasemenea, că această infracţiunea are ca obiect juridic, în

principal, relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei care sunt lezate sau

periclitate prin operaţiunile juridice de orice fel, efectuate în scopul împiedicării

identificării originii ilicite, a situării, a circulaţiei, a titularului real al dreptului de

proprietate ori a existenţei altor drepturi cu privire la un bun, de către o persoană, iar în

subsidiar obiectul juridic cuprinde şi relaţiile patrimoniale, referitoare la circulaţia juridică

licită a bunurilor.

Alături de relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei, în subsidiar,

sunt vătămate sau periclitate şi relaţiile sociale privind circulaţia juridică legală a

bunurilor, întrucât circuitul economic este, fără îndoială, afectat prin derularea unor

operaţiuni nelegale, putându-se spune că, din acest punct de vedere, infracţiunea de

spălare a banilor este o infracţiune din domeniul afacerilor81, deoarece vatămă sau

periciitează relaţiile sociale ce se nasc şi dezvoltă în legătură cu derularea activităţilor

economice, fiind, practic, de neconceput ca fenomenul spălării banilor să nu afecteze în

sens negativ, evident, lumea afacerilor.

4.1.2. Obiectul material

Spălarea de bani este o infracţiune care are obiect material, deoarece operaţiunile

juridice specifice privesc în principal bunuri corporale (de pildă, apartamente, titluri de

valoare, bani în numerar etc.)".

Obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor îl constituie bunurile

corporale asupra cărora se exercită elementul material al infracţiunii şi care, la rândul

lor, au provenienţă de natură infracţională. Potrivit art. 2 din Legea nr. 656/2002, prin

bunurile care fac obiectul infracţiunii de spălării banilor se înţelege bunurile

corporale sau necorporale, mobile ori imobile, precum şi actele juridice sau documentele

care atestă un titlu ori un drept cu privire la acestea.

80 Petre Silvia, Protecţia penală a sistemului financiar-bancar împotriva infracţiunii de spălare a banilor, Teză

de doctorat, Universitatea ”Titu Maiorescu”, Bucureşti, 201081 Hotca M.A., Dobrinoiu M., Elemente de drept penal al afacerilor, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 24 şi urm.

76

În doctrină s-a discutat dacă pot forma obiect material al infracţiunii de spălare a

banilor bunurile care nu se află în circuitul juridic civil, cum sunt cele din

domeniul public (spre exemplu, bunurile care fac parte din patrimoniul naţional).

Răspunsul este afirmativ, deoarece legea nu distinge în niciun fel.

4.2. Subiecţii infracţiunilor de spălare a banilor

4.2.1. Subiectul activ

Pentru a dobândi calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor, o

persoană fizică trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale pentru reţinerea unei

atare calităţi, şi anume vârsta minimă, responsabilitatea şi libertatea de voinţă şi

acţiune.

Făptuitorul persoană fizică trebuie să fi implinit la data săvârşirii faptei vârsta de 14

ani şi să aibă discernământ. Responsabilitatea este starea unei persoanei de a avea

reprezentarea conduitei sale şi a urmărilor acesteia, orientându-şi în mod voit energia

sa fizică în raport cu această conduită. Libertatea de voinţă şi acţiune este aptitudinea

omului de a lua liber decizia infracţională şi de săvârşire neconstrânsă a faptei.

Subiectul activ al infractiunii de spspalare de bani poate fi orice persoana fizica

responsabila penal. De asemenea, subiectul activ nu trebuie sa aiba o calitate spaciala, el

putand fi autor al infractiunii principale producatoare de fonduri ce urmeaza a fi spalate sau

angajati persoanelor juridice prevazute in art.8 din Legea nr.656/200282.

Subiectul activ poate fi un profesionist in spalarea banilor, denumit in doctrina si

practica juridica „spalator specializat”83

Menţionăm faptul că, în doctrină şi practica judiciară există două opinii în ceea ce

priveşte chestiunea dacă autorul sau alt participant la infracţiunea principală (delictum

principale - din care provin banii murdari) poate fi sau nu subiect activ al infracţiunii de

spălare a banilor (delictum subsequens).

Cu privire la această problemă de drept, în doctrină se consideră că autorul sau

ceilalţi participanţi la infracţiunea principală (delictum principale - din care provine

bunul albit) nu pot fi subiecţi activi al infracţiunii de spălare a banilor (delictum

82 Voicu, C, Boroi, A, Dandu F, Molnar I, Drept Penal al Afacerilor, Editia II, Ed.ALL BECK, 2003, Bucuresti,

pag.17583 Mocuta, G, Criminalitatea organizata si spalarea banilor, Ed.NOUL ORFEU, 2005, Bucuresti, pag.178

77

subsequens), deoarece ei au devenit deţinători ai bunurilor ce formează obiectul

material al spălării banilor prin comiterea faptei principale. De asemenea, s-a

argumentat că ar fi încălcat principiul non bis in idem, principiu conform căruia o

persoană poate fi trasă la răspundere penală pentru aceeaşi faptă numai o singură dată.

Legea penală americană (S.U.A.) nu sancţionează persoana care a comis fapta

principală (§1957) şi, conform unei părţi a literaturii de specialitate, nici legea germană

nu incriminează fapta participantului la infracţiunea principală, cu excepţia complicelui,

care poate fi sancţionat dacă pentru fapta primară este sancţionat mai aspru.

În practica judiciară din ţara noastră se regăseşte, în principal, punctul de vedere

conform căruia autorul sau alt participant la infracţiunea din care provin bunurile spălate

poate fi subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor.

În fine, precizăm că în cazul infracţiunii conexe spălării banilor, prevăzută de

art. 24 din Legea nr. 656/2002, subiectul activ al infracţiuni este calificat, deoarece

trebuie să facă parte din categoria persoanelor care au obligaţiile prevăzute de art. 18

din Legea nr. 656/2002. Practic este vorba fie de personalul Oficiului Naţional de

Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, fie de persoanele prevăzute În art. 8 din Legea

nr. 656/2002.

Pot fi subiecţi activi ai infracţiunii de spălare a banilor şi persoanele care exercită

profesii liberale, inclusiv avocaţii, dacă este vorba despre informaţii obţinute fără

legătură cu derularea unei proceduri judiciare. În acest sens a decis Curtea de Justiţie a

Comunităţilor Europene, dispunând că: "obligaţiile de informare şi de cooperare cu

autorităţile responsabile de combaterea spălării banilor prevăzute la articolul 6 alineatul

(1) din Directiva 91/308/CEE a Consiliului din 10 iunie 1991 privind prevenirea folosirii

sistemului financiar în scopul spălării banilor, aşa cum a fost modificată prin Directiva

2001/97/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 decembrie 2001, şi impuse

avocaţilor de articolul 2a punctul 5 din această directivă, ţinând cont de articolul 6

alineatul (3) al doilea paragraf din aceasta, nu încalcă dreptul la un proces echitabil,

astfel cum acesta este garantat de articolul 6 din CEDO şi de articolul 6 alineatul (2) din

Tratatul U E84.

În ceea ce priveşte persoana juridică şi aceasta poate avea calitatea de subiect

activ al infracţiunii prevăzute de art. 23 din Legea nr. 656/2002 dacă sunt îndeplinite

condiţiile privind răspunderea penală a acesteia (art. 191 c.pen.). Prin decizia Curţii de 84 A se vedea Decizia C-305/05, 2007, în cauza Ordre des barreaux francophones et germanophone s.a.,

publicată în Jurnalul Oficial C 199 din 25.08.2007.78

Justiţie a Comunităţii Europene din 2 octombrie 1991, această instanţă recunoaşte,

indirect, principiul răspunderii penale a persoanelor juridice.

Conform art. 191 C. pen., persoanele juridice, cu exceptia statului, a autorităţilor

publice şi a institutiilor publice care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul

domeniului privat, răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de

activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârşită cu

forma de vinovăţie prevăzută de legea penală. Răspunderea penală a persoanei juridice

nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la

săvârşirea aceleiaşi infractiuni.

Prin realizarea obiectului de activitate întelegem că un reprezentant al persoanei

juridice a comis o infractiune cu prilejul transpunerii în practică a activităţilor pe care,

potrivit legii sau actelor constitutive, persoana juridică le poate desfăşura. Se poate

spune că o infractiune este comisă în interesul persoanei juridice în situatia în care

folosul obţinut prin infracţiune revine, în totul sau în parte, persoanei juridice în discutie.

O infracţiune va fi săvârşită în numele persoanei juridice dacă persoana fizică care

comite fapta acţionează în calitate de reprezentant legal sau convenţional al persoanei

juridice.

Dacă fapta este comisă de alte persoane decât organele persoanei juridice, pentru

existenta infractiunii este necesar ca acestea să fi ştiut sau să fi trebuit să ştie despre

activitatea prepusului sau reprezentantului său. În caz contrar, este exclusă

răspunderea penală a persoanei juridice dacă infracţiunea este comisă pe neaşteptate

de către un simplu prepus al persoanei juridice.

Şi noul Cod penal prevede răspunderea penală a persoanei juridice, dar există unele

diferente fată de reglementarea din actualul Cod penal. Astfel, conform art. 135 din noul

Cod penal, persoana juridică, cu exceptia statului şi a autorităţilor publice, răspunde

penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul

ori în numele persoanei juridice.

Instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei

activităţi ce nu poate face obiectul domeniului privat. Răspunderea penală a persoanei

juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea

aceleiaşi fapte.

4.2.2. Subiectul pasiv

79

Subiectul pasiv principal al infracţiunii de spălare a banilor este statul, deoarece

titularul valorii sociale ocrotite în principal (înfăptuirea justitiei) este acesta. Statul este

cel care organizează activitatea de aplicare şi respectare a prevederilor legale referitoare

la asigurarea corespunzătoare a circulatiei juridice a bunurilor.

Având în vedere existenta şi a unui al doilea obiect juridic (relaţiile sociale privind

protecţia derulării licite a circuitului juridic al bunurilor), infracţiunea poate avea şi un

subiect pasiv secundar (adiacent), în cazul în care este vătămată sau periclitată o

valoare socială aparţinând unui particular persoană fizică sau juridică. Se observă, deci,

că subiectul pasiv secundar variază în funcţie de felul infracţiunii principale.

4.3. Latura obiectivă a infracţiunii de spălare a banilor

4.3.1. Elementul material

”Schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din

săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii

ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit

infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire,

judecată sau executarea pedepsei”

Prima variantă a infracţiunii de spălare a banilor se poate realiza în două modalităţi

normative alternative. Este vorba despre acţiunea de schimbare de bunuri despre

actiunea de transfer de bunuri.

Acţiunea de schimbare de bunuri este o operaţiune juridică prin care are loc

înlocuirea unui bun provenit din săvârşirea unei infracţiuni cu alt bun de provenienţă

licită. De pildă, cedarea unui autoturism furat în schimbul unui teren. De asemenea

intră în conţinutul primei modalităţi infracţionale, schimbul valutar (când se schimbă

două sume de bani). De pildă, se schimbă o sumă de bani din moneda Euro în dolari

USA.

În doctrină, se consideră că acţiunea de schimbare a bunului include şi modificarea

înfăţişării aspectului sau a altor elemente ale acestuia, prin diverse modalităţi . Spre

exemplu, schimbarea seriei şi numărului de înmatriculare a unui autoturism.

Acţiunea de transfer este o operaţiune juridică prin care se transmit drepturi de

natură patrimonială referitoare la un bun dobândit din săvârşirea unei infracţiuni. Prin

acţiunea de transfer se pot efectua şi simple remiteri materiale ale unor bunuri, fără ca

remiterea să fie însoţită de transmiterea vreunui drept referitor la bunurile în cauză.

80

Spre exemplu, vinderea sau donarea unor obiecte de artă furate.

În literatura de specialitate se apreciază că în noţiunea de transfer intră şi transferul

de bani dintr-un cont în altul, în cadrul aceleaşi bănci, sau de la o bancă la altă bancă.

Dintre formele transferului de valori, în doctrină sunt menţionate mai multe categorii

de operaţiuni, cum ar fi: deplasarea capitalului dintr-o ţară în alta, cu aparenţe folosirii

în vederea încheierii unei tranzacţii comerciale; deplasări de fonduri băneşti, cu aparenţă

de plăţi pentru operaţiuni legale (de pildă, cumpărarea de obligaţiuni); deplasări de bani

dintr-o ţară în alta, legate de efectuarea unor tranzacţii bursiere de natură speculativă;

plăţi fictive prin intermediul cardului: plăţi prin sisteme bancare de transfer la distanţă a

banilor (Western Union, MoneyGram etc.) s.a.;

”Ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării,

a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor

asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de

infractiuni”

Acţiunea de ascundere sau disimulare a naturii reale infracţionale a bunului, a

situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra

acestora constă în camuflarea provenienţei sau situaţiei sale juridice, prin operaţiuni

complexe juridice, economice, financiare sau prin alte activităţi prin care se poate realiza

mascarea originii infracţionale a bunurilor obţinute nelegal.

Disimularea sau ascunderea situării unui bun priveşte mascarea faptului localizării lui

efective. De pildă, bunul figurează că se află într-un anumit depozit, dar în realitate

acesta se află în exploatare pe un şantier.

”Dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea

provin din săvârşirea de infractiuni”

Acţiunea de dobândire a unui bun provenit din săvârşirea unei infracţiuni constă

în operaţiunea prin care o persoană obţine bunul în discuţie, aflându-se în cunoştinţă de

cauză, adică are ştiinţă de originea infracţională a bunului. De exemplu, subiectul activ

ştie că bunul pe care l-a dobândit provine din săvârşirea de infracţiuni de trafic de

droguri.

Dobândirea poate privi oricare dintre atributele dreptului de proprietate, inclusiv

nuda proprietate.

Acţiunea de deţinere a unui bun de natură infracţională constă în stăpânirea unui

81

bun care provine din săvârşirea unei fapte ce constituie infracţiune85. Deţinerea este o

activitate care are o anumită durată, ceea ce Înseamnă că sunt excluse "deţinerile"

instantanee.

Acţiunea de folosire a unui bun provenit din săvârşirea unei infracţiuni este o

activitate prin care se obţin avantaje de pe urma uzului acestuia', Avantajele pot fi atât

materiale (evaluabile În bani), cât şi de natură spirituală.

Raliindu-ne opiniei exprimate deja În doctrină, considerăm şi noi că, de lege ferenda,

ar trebui stipulate În lege infracţiunile care pot constitui premise ale spălării banilor sau

plafonul valoric minim".

4.3.2. Urmarea imediată

Urmarea imediată a infracţiunii de spălare a banilor, în ceea ce priveşte obiectul

juridic principal, constă într-o stare de pericol pentru activitatea de înfăptuire a

justiţiei, astfel că această infracţiune poate fi încadrată în categoria infracţiunilor de

pericol. Spălarea banilor determină trecerea bunului ce provine dintr-o faptă prevăzută

de legea penală în altă sferă patrimonială pentru a se crea o aparenţă de legalitate.

4.3.3. Legătura de cauzalitate

Legătura (denumită şi raportul) de cauzalitate este cel de-al treilea element

obligatoriu al laturii obiective, aceasta nefiind altceva decât liantul (relaţia de tipul cauză-

efect) ce trebuie să existe între elementul material (acţiunea interzisă) şi urmarea

imediată (starea de pericol sau vătămarea efectivă).

4.4. Latura subiectivă a infracţiunii de spălare a banilor

În literatura de specialitate, se poartă însă discuţii în ceea ce priveşte modalităţile

intenţiei, respectiv dacă spălarea banilor poate fi săvârşită atât cu intenţie directă, cât şi

cu intenţie indirectă, după caz86.

În ceea ce ne priveşte, având în vedere redactarea normei de incriminare, pentru

stabilirea modalităţilor vinovăţiei, apreciem că acestea trebuie examinate în mod

individual, deoarece fiecare dintre variantele infracţionale presupune alte aspecte de

natură subiectivă. 85 Oiaconescu H., Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea, Ed. AII

Beck, Bucureşti, p. 312.86 Se arată că, după modul de formulare a textului incriminator, cel puţin în cazul primelor două variante

infracţionale (art. 23 alin. (1) /it. a şi lit, b), intenţia nu poate fi decât directă (M. Hotca, M. Dobrinoiu, op. cit.,

p. 317).82

În cazul variantelor infracţionale prevăzute în art. 23 alin. (1) lit. a) şi b), analizând

conţinutul legal al infracţiunii, constatăm că latura subiectivă trebuie să îmbrace, de

regulă, modalitatea intenţiei directe, deoarece atât varianta referitoare la schimbarea sau

transferul de bunuri, cât şi cea privind ascunderea naturii provenienţei

acestora trebuie săvârşite cu intenţie directă87.

4.5. Forme, variante, sancţiuni şi aspecte procesuale

Fiind o infracţiune intenţionată, spălarea banilor permite atât tentativa, cât şi actele

de pregătire, dar numai tentativa este incriminată.

Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu sunt sancţionate, fiind lăsate în afara

incriminării de către legiuitor. De lege ferenda, considerăm că actele preparatorii ar

trebui să fie incriminate şi în cazul infracţiunii de spălare a banilor, deoarece ele sunt, de

regulă, deosebit de periculoase, practic, de multe ori, în funcţie de modul cum este

pregătită săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, depinzând şi "succesul" acesteia. Ca

tehnică de sancţionare, propunem asimilarea actelor preparatorii cu tentativa, în norma

de incriminare precizându-se că "Sunt asimilate cu tentativa şi procurarea sau adaptarea

mijloacelor ori a instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea săvârşirii faptelor

de spălare a banilor.

Tentativa la infracţiunea examinată constă în punerea în executare a intenţiei de a

realiza una dintre rnodalităţile infracţiunii de spălare a banilor, executare care este

întreruptă, iar rezultatul nu se produce din diverse cauze.

În cazul infracţiunii de spălare a banilor, tentativa este posibilă numai în modalitatea

imperfectă, adică a întreruperii executării elementului material, deoarece rezultatul

(starea de pericol) se produce instantaneu cu realizarea elementului material al

infracţiunii.

Faţă de această particularitate a infracţiunii analizate, considerăm că dintre cele

două cauze de nepedepsire prevăzute de art. 22 C. pen. - desistarea şi împiedicarea

producerii rezultatului - în cazul spălării banilor poate fi incidentă numai desistarea,

deoarece împiedicarea producerii rezultatului este posibilă numai în ceea ce priveşte

infracţiunile de rezultat.

Referitor la consumarea infracţiunii, precizăm că aceasta are loc în momentul în

care a fost executat integral elementul material al faptei.

87 Hotca, M., Dobrinoiu, M., op. cit., p. 317.83

În practica judiciară, din cauza faptului că de multe ori există posibilitatea ca

denunţătorul să se considere lipsit de protecţie dacă sesizează organele de urmărire

penală, trebuie să fie rezolvate o serie de probleme legate de efectuarea actelor

premergătoare, care sunt destinate verificării datelor deţinute de organele judiciare sau,

în anumite cazuri, de a le completa, în vederea desprinderii concluziilor corespunzătoare

pentru începerea sau neînceperea urmăririi penale.

Pentru a evita începerea urmăririi penale fără să existe suficiente indicii temeinice

din care să se poată trage concluzia că a fost săvârşită o infracţiune şi făptuitorul poate

fi tras la răspundere penală, în literatura de specialitate s-a propus ca într-o viitoare

reglementare să fie acordate posibilităţi de investigare sporite organelor judiciare în

privinţa efectuării actelor premergătoare fazei urmăririi penale88.

Unul dintre aspectele specifice infracţiunilor de spălare a banilor este acela că

declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului, precum şi ale celorlalte părţi sunt de multe

ori înşelătoare, deoarece cei care comit asemenea infracţiuni sunt oameni care au

experienţă infracţională bogată şi au intrat deseori în contact cu autorităţile statului,

cunoscându-şi foarte bine drepturile, astfel că uneori abuzează de exercitarea acestora.

În cazul infracţiunilor de spălare a banilor, principiul operativităţii trebuie respectat

cu mare stricteţe în ceea ce priveşte administrarea probelor, deoarece pentru

investigarea cu succes a acestor infracţiuni, bunurile sau valorile ce formează obiectul lor

pot fi uneori ascunse sau transmise către alte persoane.

4.6. Incriminarea infracţiunii de spălare a banilor în noul Cod Penal

Pornind de la modul în care au fost transpuse în legislaţia penală dispoziţiile

referitoare la spălarea banilor din Convenţia europeană privind spălarea, descoperirea,

sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii, noul Cod Penal incrimineaza infracţiunea

de spalare a banilor ca infracţiune principala, astfel:

“Art. 269 Spălarea de bani”

“(1) Operaţiunea juridică de orice fel, efectuată în scopul impiedicării identificării originii

ilicite, a situării, a circulaţiei, a titularului real al dreptului de proprietate ori a existenţei

altor drepturi cu privire la un bun, de către o persoană care, fie a cunoscut, fie a prevăzut din

imprejurările concrete, că acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea

penală, chiar fără a cunoaşte natura acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi

interzicerea exercitării unor drepturi .

88 Neagu I., Drept procesual penal, Tratat, voI. 1, Ed. Global Lex, Bucureşti, 2006, pag.52584

(2) Fapta constituie infracţiune şi atunci cand aceasta a fost săvârşită de autor sau de un

participant la fapta prevăzută de legea penală din care provine bunul.

(3) Tentativa se pedepseşte.”

Textul propus a fost inspirat de reglementările similare ale unor legislaţii europene

precum art. 648 bis din codul penal italian, art. 261 din codul penal german, art. 324-1din

codul penal francez, art. 301 din codul penal spaniol şi Capitolul 32 - Sectiunea 6 din codul

penal finlandez.

În noua reglementare a infracţiunii de spălare de bani, se subliniază cu claritate

distincţia dintre infracţiunea de spălare de bani şi cea de tăinuire prin eliminarea din cuprinsul

incriminării a actualei lit.c) a art. 23 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea spălarii

banilor, care se suprapune cu conţinutul infracţiunii de tăinuire.

De asemenea este lămurită definitiv şi o altă dispută privitoare la posibilitatea reţinerii

infracţiunii de spălare de bani în sarcina autorului sau a participantului la comiterea

infracţiunii principale din care provine bunul, soluţia propusă pledând pentru un răspuns

afirmativ, aflat în deplină concordanţă cu dispoziţiile europene în materia spălării banilor.

În acelaşi timp s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 6 alin.(2) lit.c) din Convenţia

europeană privind spălarea, descoperire, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii,

potrivit cărora cunoaşterea provenienţei ilicite a bunului se poate deduce şi din împrejurările

concrete ale comiterii faptei89.

CAPITOLUL V

Organisme de supraveghere naţionale şi internaţionale

5.1. Grupul de Acţiune Financiară Internaţională (FATF-GAFI)

Grupul de Acţiune Financiară Internaţională pentru combaterea spălării banilor

(GAFI) este un organism interguvernamental al cărui scop este să dezvolte şi să promoveze

un răspuns la nivel internaţional pentru combaterea spălării banilor. În Octombrie 2001, GAFI

şi-a extins misiunea şi asupra combaterii finanţării terorismului.

GAFI este o organizaţie de iniţiativă, care grupează experţi din domeniile juridic,

financiar şi de aplicare a legii, pentru a elabora reforme în domeniul legislaţiei şi

reglementărilor naţionale privind combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului. În

prezent, este constituit din 34 de ţări şi teritorii şi din două organizaţii internaţionale. În plus,

89 http://www.euroavocatura.ro/articole/477/Spalarea de bani in Noul Cod Penal art 269

85

GAFI conlucrează cu un număr de peste 20 de observatori, din care cinci organisme regionale

tip TAFT şi peste 15 alte organisme şi organizaţii internaţionale. Aceste entităţi au un statut

de observator în GAFI, care nu le oferă dreptul de a vota, dar le perminte participarea deplină

în sesiunile plenare şi grupurile de lucru.

Ca răspuns la îngrijorarea crescândă cu privire la spălarea banilor, a fost înfiinţat

GAFI de către Summitul G7 ţinut la Paris în 1989.

Forţei de acţiune i-a fost dată reponsabilitatea de a examina orientările şi tehnicile de

spălare a banilor, de a revedea acţiunile care au fost deja întreprinse la nivel naţional sau

internaţional şi de a elabora măsurile încă necesare pentru a combate spălarea banilor. În

aprilie 1990, la mai puţin de un an de la crearea sa, GAFI a emis un raport conţinând un set de

40 de recomandări care ofera un plan de acţiune complet, necesar pentru combaterea spălării

banilor.

Între 1991 şi 1992 GAFI şi-a extins numărul de membri de la 16 la 28. De atunci,

grupul a continuat să examineze metodele folosite pentru spălarea produselor infracţiunilor şi

a efectuat două seturi de evaluări mutuale ale ţărilor şi jurisdicţiilor sale. Deasemenea a

îmbunătăţit cele 40 de Recomandări pentru a reflecta schimbările care au apărut în spălarea

banilor şi a impulsionat alte ţări de pe glob să adopte măsuri pentru combaterea spălării

banilor. În 2001 dezvoltarea standardelor de combatere a finanţării terorismului a fost

adăugată misiunii GAFI.

GAFI are trei funcţii de bază cu privire la spălarea banilor:

1. monitorizarea progresului membrilor în implementarea măsurilor de combatere a

spălării banilor;

2. revederea şi raportarea orientărilor, tehnicilor şi contramăsurilor în spălarea banilor;

3. promovarea adoptării şi implementării la nivel global a standardelor GAFI pentru

combaterea spălării banilor.

GAFI a adoptat un set de 40 de Recomandări, “Cele 40 de Recomandări”, care

constituie un cadru complet pentru combaterea spălării banilor şi sunt menite aplicării

universale de către tările lumii. Cele 40 de Recomandări definesc principiile de acţiune,

permit flexibilitate unei ţări în implementarea principiilor conform cerinţelor constituţionale şi

circumstanţelor particulare ale fiecărei ţări.

Cu toate că nu au forţa juridică a legii, cele 40 de Recomandări au fost sprijinite pe

larg de către comunitatea internaţională şi de organizaţiile relevante ca fiind standarde

internaţionale pentru combaterea spălării banilor.

86

Cele 40 de Recomandări sunt de fapt obligatorii pentru o ţară care doreşte să fie

percepută de către comunitatea internaţională ca fiind în conformitate cu standardele.

GAFI a elaborat de asemenea diverse note de interpretare care sunt menite să clarifice

aplicarea recomandărilor specifice şi să ofere coordonare suplimentară.

După tragicele evenimente care au avut loc în SUA la 11 Septembrie 2001, guvernele

lumii au apelat la un efort imediat şi coordonat pentru a detecta şi preveni abuzul realizat de

către terorişti cu privire la sistemul financiar internaţional. La o întâlnire plenară extraordinară

ţinută la Washington cu privire la finanţarea terorimului din octombrie 2001, GAFI şi-a extins

misiunea dincolo de spălarea banilor, concentrându-şi energia şi experienţa asupra unui efort

mondial de combatere a finanţării terorismului.

GAFI a elaborat noi standarde internaţionale pentru combaterea finanţării terorismului

– 9 Recomandări Speciale – şi a chemat toate ţările să le adopte şi să le implementeze.

Implementarea acestor recomandări speciale va interzice accesul teroriştilor şi al

susţinătorilor lor la sistemul financiar internaţional.

5.2. Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB)

Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor este Unitatea de

Informaţii Financiare a României (FIU) de tip administrativ, cu rol de lider în elaborarea,

coordonarea şi implementarea sistemului naţional de combatere a spălării banilor şi finanţării

terorismului.

Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi-a început activitatea

înca din anul 1999, funcţionând ca organ de specialitate cu personalitate juridică în

subordinea Guvernului, care, în conformitate cu prevederile art. 19 alin (2) din Legea

nr.656/2002, are ca obiect de activitate prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării

actelor de terorism, scop în care primeşte, analizează, prelucrează informaţii şi sesizează

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în situaţia în care se constată

existenţa unor operaţiuni suspecte de finanţare a unor acte de terorism sesizează de îndată şi

Serviciul Român de Informaţii.

Oficiul este condus de un preşedinte, numit de Guvern din rândul membrilor Plenului

Oficiului, care are calitatea de ordonator principal de credite.

Plenul Oficiului este o structură deliberativă şi de decizie, format din câte un reprezentant al

Ministerului Finantelor Publice, Ministerului Justiţiei, Ministerului Administraţiei şi

Internelor, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Băncii Naţionale a

87

României, Curţii de Conturi şi Asociaţiei Române a Băncilor şi este numit în funcţie pe o

perioadă de 5 ani, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea instituţiilor reprezentate.

Activitatea deliberativă şi de decizie a Plenului se referă la lucrările de specialitate analizate.

Personalul angajat al Oficiului cuprinde personal de specialitate format din analişti

financiari, personal auxiliar de specialitate format din asistenţi analişti, precum şi personal

contractual care ocupă funcţii specifice sectorului bugetar. În vederea îndeplinirii atribuţiilor

sale, Oficiul are constituit un aparat propriu, a cărui organigramă a fost recent modificată prin

Hotărârea Guvernului nr. 1599/2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi

funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Conform dispoziţiilor art.5 din Hotărârea Guvernului nr.1599/2008 pentru aprobarea

Regulamentului de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a

Spălării Banilor şi prevederilor art. 17 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 656/2002, cu modificările şi

completările ulterioare, pentru îndeplinirea obiectului său de activitate, Oficiul are

următoarele atribuţii principale :

primeşte date şi informaţii de la persoanele fizice şi juridice prevăzute la art. 3 alin.

(11), art. 8 şi art. 17 alin. (1) lit. a) - c) din lege, referitoare la operaţiuni şi tranzacţii

efectuate în lei şi/sau în valută;

analizează şi prelucrează datele şi informaţiile primite conform legii pentru a identifica

existenţa indiciilor temeinice de spălare a banilor sau de finanţare a actelor de

terorism;

solicită oricăror autorităţi şi instituţii publice, precum şi oricărei persoane fizice şi

juridice datele şi informaţiile pe care acestea le deţin şi care sunt necesare în vederea

îndeplinirii obiectului său de activitate. Aceste date şi informaţii sunt prelucrate şi

utilizate cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la prelucrarea datelor cu caracter

personal şi a celor referitoare la informaţii clasificate;

colaborează cu autorităţile şi instituţiile publice, precum şi cu persoanele fizice sau

juridice care pot furniza date utile, în vederea îndeplinirii obiectului său de activitate;

poate face schimb de informaţii, pe bază de reciprocitate, cu instituţii străine care au

funcţii asemănătoare şi care au obligaţia păstrării secretului în condiţii similare, dacă

asemenea comunicări sunt făcute în scopul prevenirii şi combaterii spălării banilor sau

al finanţării actelor de terorism;

88

emite, în condiţiile legii, decizii de suspendare a efectuării tranzacţiilor asupra cărora

există suspiciunea că ar avea drept scop spălarea banilor şi/sau finanţarea actelor de

terorism;

sesizează de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazurile

prevăzute de lege;

sesizează de îndată Serviciul Român de Informaţii cu privire la operaţiunile suspecte

de finanţare a actelor de terorism, dacă în urma analizei şi prelucrării informaţiilor se

constată indicii de finanţare a unor astfel de acte;

sesizează de îndată organul competent în cazul în care se constată existenţa unor

indicii temeinice de săvârşire a altor infracţiuni decât cele de spălare a banilor sau de

finanţare a actelor de terorism;

se sesizează din oficiu, când ia cunoştinţă pe orice cale despre o tranzacţie suspectă, în

condiţiile legii;

întocmeşte şi actualizează liste cuprinzând persoane fizice şi juridice suspecte de

săvârşirea sau finanţarea actelor de terorism, care se transmit Ministerului Finantelor

Publice, potrivit prevederilor legale în vigoare;

efectuează supravegherea pe bază de risc, verifică şi controlează modul de aplicare a

prevederilor legii de către persoanele fizice sau juridice prevăzute la art. 8 din lege şi

care nu sunt supuse, potrivit legii, supravegherii prudenţiale a vreunei autorităţi

publice;

formulează propuneri Guvernului şi organelor administraţiei publice centrale pentru

adoptarea de măsuri în scopul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării

terorismului, avizează proiectele de acte normative care au legătură cu domeniul său

de activitate;

organizează şi realizează instruirea de specialitate a personalului propriu şi poate

participa la programele speciale de instruire ale altor instituţii;

stabileşte forma şi conţinutul rapoartelor prevăzute la art. 3 alin. (1), (6) şi (7) din lege,

precum şi metodologia de lucru privind raportările prevăzute la art. 3 alin. (6) şi (7)

din lege;

elaborează propriile proceduri de lucru, prin direcţiile de specialitate, şi întocmeşte

raportul de activitate anual, care va fi prezentat şi supus spre aprobare plenului

Oficiului;

89

elaborează, negociază şi încheie convenţii, protocoale, înţelegeri cu instituţiile din ţară

care au atribuţii în domeniu şi cu instituţiile similare din străinătate, în condiţiile legii;

poate fi membru al organismelor internaţionale de specialitate şi poate participa la

activităţile acestora.

Pe plan internaţional, încă din luna mai 2000, Oficiul Naţional de Prevenire şi

Combatere a Spălării Banilor a devenit membru al Grupului Egmont care asigură cadrul de

eficientizare a cooperării privind schimbul de informaţii, instruire, schimb de experienţă şi de

know-how în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi a finanţării actelor de

terorism.

Pe linia schimbului de informaţii, la nivelul Uniunii Europene a fost creata platforma

europeana FIU.NET prin intermediul căreia se concretizează cooperarea între Unităţile de

Informaţii Financiare din statele membre în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor

şi finanţării terorismului. Din punct de vedere tehnic, FIU.NET este un sistem securizat

format dintr-o reţea de computere descentralizate, desemnată pentru conectarea Unităţilor de

Informaţii Financiare din Uniunea Europeană folosind tehnologia modernă în realizarea

schimbului de informaţii financiare. Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării

Banilor a devenit membru al Reţelei FIU.NET în anul 2004.

5.3. Grupul Egmont

În luna iunie 1995, mai multe agenţii guvernamentale şi organizaţii internaţionale s-au

întâlnit la Palatul Arenberg-Egmont din Bruxelles pentru a discuta despre dificultăţile

întâmpinate în combaterea spălării banilor şi modalităţile de confruntare cu această problemă

global, precum şi recunoaşterea beneficiilor dezvoltării unei reţele de unităţi de informaţii

financiare. În urma acestei întâlniri a unor FIU-uri din Europa şi America, a luat fiinţă Grupul

Egmont, ca o organizaţie operaţională neformală a agenţiilor ce primesc raportări şi urmăresc

combaterea spălării banilor.

În esenţă, Grupul Egmont este o grupare a FIU-urilor, prin intermediul căreia se

creează o reţea internaţională pentru schimbul de informaţii, instruire, schimb de experienţă şi

de know-how în domeniul, în vederea îmbunătăţirii programelor naţionale de combatere a

spălării banilor, a creşterii capacităţii de acţiune a instituţiilor membre şi a competenţei

personalului acestora.

În prezent, Grupul Egmont are 116 membri şi, în baza Principiilor privind schimbul

de informaţii între Unităţile de Informaţii Financiare, a fost creată o reţea securizată de

90

schimb de informaţii – ESW – care asigură protecţia şi confidenţialitatea datelor şi

informaţiilor transmise între părţi.

Scopul Grupului Egmont este de a oferi sprijin pentru unităţile de informaţii financiare

afiliate pentru a îmbunătăţi cooperarea internaţională în lupta împotriva spălării banilor şi

finanţării terorismului şi pentru a favoriza punerea în aplicare a programelor naţionale în acest

domeniu. Acest suport include:

extinderea şi sistematizarea cooperării internaţionale în schimbul reciproc de

informaţii;

creşterea eficienţei unităţilor de informaţii financiare prin organizarea de programe de

formare şi perfecţionare a personalului, şi de promovare a schimburilor de personal

pentru îmbunătăţirea expertizei şi capacităţii personalului angajat al FIU;

dezvoltarea comunicării în deplină securitate a informaţiilor între FIU prin aplicarea

de tehnologii actuale;

promovarea înfiinţării de unităţi de informaţii financiare în jurisdicţii care au

prevăzute programe/reglementări în domeniul spălării banilor;

consolidarea coordonării şi sprijinului între divizii operaţionale ale unităţilor de

informaţii finaciare membre.

5.4. Comitetul MONEYVAL

Comitetul de experţi pentru evaluarea măsurilor de combatere a spălării banilor şi

finanţării terorismului (MONEYVAL) reprezintă organismul de monitorizare al Consiliului

Europei, a cărui sarcină este aceea de a evalua concordanţa reglementărilor interne cu

principalele standarde internaţionale în domeniul CSB/CFT şi eficacitatea punerii lor în

aplicare. Deasemenea, comitetul emite recomandări în ceea ce priveşte îmbunătăţirile ce

trebuiesc aduse reglementărilor interne precum şi a capacităţii autorităţilor naţionale în

CSB/CFT.

Luând în considerare procedurile de evaluare a CSB/CFT, precum şi practicile

utilizate de către FATF-GAFI, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Mondială,

MONEYVAL elaborează documentaţia de auto-evaluare şi de evaluare reciprocă pentru

statele membre ale Consiliului Europei care nu sunt membre ale FATF-GAFI şi pentru cele

care urmează a deveni membre ale FATF-GAFI, precum şi pentru cele care sunt membre ale

FATF-GAFI care doresc evaluarea MONEYVAL în vederea alinierii la standardele europene

şi ale altor organisme de evaluare.

91

Procedurile de evaluare trebuie să fie împărţite în etape. La începutul fiecărei runde,

MONEYVAL va selecta problemele specifice pe care se bazează procedura de evaluare.

În timpul unei runde de evaluare, MONEYVAL va efectua vizite la faţa locului, în toate

statele participante la procesul de evaluare şi va decide ordinea de vizite.

Autorităţile naţionale trebuie să coopereze în măsura posibilului, în cadrul procedurii

de evaluare, în limitele prevăzute de legislaţia aplicabilă. MONEYVAL va monitoriza

evoluţia şi progresele înregistrate, prin urmărirea regulată. Astfel cum este prevăzut în

regulamentul său de procedură MONEYVAL poate lua măsuri, în orice moment, în cazul

statelor care nu sunt în conformitate cu Standardele internaţionale relevante CSB/CFT,

inclusiv cu recomandările făcute în rapoartele de evaluare reciprocă.

MONEYVAL elaborează rapoarte care acoperă caracteristicile, tipologiile şi

amploarea fenomenului de spălăre a banilor şi finanţării terorismului şi din care se releva

eficienţa măsurilor luate în CSB/CFT în domeniul legislativ, financiar, judiciar, precum şi

emiterea de recomandări pentru îmbunătăţirea sistemului intern de CSB/CFT.

Toate rapoartele MONEYVAL se aduc la cunoştinţa publică.

MONEYVAL contribuie în mod activ la lupta globală împotriva spălării banilor şi a

finanţării terorismului printr-o strânsă colaborare cu alţi parteneri internaţionali, inclusiv

FATF-GAFI, FMI, Banca Mondială, ONU, Uniunea Europeană şi alte organisme regionale

tip-FATF angrenate în reţeaua de organisme de evaluare a CSB/CFT.

Reuniunile MONEYVAL se compun din delegaţii desemnate de către fiecare membru

al Comisiei Europene care face obiectul evaluării. Delegaţiile sunt alcătuite din maxim trei

reprezentanţi cu experienţă în CSB/CFT, înalţi funcţionari şi experţi însărcinaţi cu

reglementarea şi supravegherea instituţiilor financiare, înalţi funcţionari în aplicarea legii din

componenţa unităţilor de informaţii financiare sau experţi juridici din cadrul ministerelor de

justiţie sau organismelor de urmărire penală.

La reuniunile MONEYVAL, pot participa câte un reprezentant al Comisiei Europene

şi Secretariatului General al Consiliului UE, al statelor membre ale CE cu statut de

observator, aceştia neavând drept de vot.

Următoarele organizaţii internaţionale şi instituţii pot trimite reprezentanţi la

reuniunile Comitetului MONEYVAL, fără drept de vot sau rambursarea de cheltuieli:

Secretariatul General al Grupului de Acţiune Financiară privind Spălarea Banilor (FATF);

Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală (OIPC) - Interpol;

Secretariatul Commonwealth;

92

Fondul Monetar Internaţional (FMI);

Organizaţia Naţiunilor Unite - Programul internaţional de control al drogurilor

(UNDCP);

Organizaţia Naţiunilor Unite - Comisia împotriva terorismului (CTC);

Organizaţia Naţiunilor Unite - Divizia pentru Prevenirea Criminalităţii şi Justiţie

penală;

Banca Mondială;

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD);

Grupul Supraveghetorilor Bancari Off-shore (OGBS);

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE);

Grupului Egmont din unităţile de informaţii financiare;

Grupul Euro-Asiatic privind combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului

(EAG);

Orice alt organism regionale tip-FATF (FSRB), care este sau devine un membru

asociat al FATF, pe bază de reciprocitate.

CONCLUZII

Domeniul spălării banilor rămâne o provocare şi va rămâne în atenţia organismelor

interne şi internaţionale specializate în prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării

terorismului, deoarece reţelele de crimă organizată şi grupurile de interese financiare din

zonele gri ale pieţelor comerciale şi financiare, nu sunt dispuse să accepte îngradirea folosirii

produsului infracţiunilor săvârşite, iar infractorii nu riscă să piardă « roadele muncii lor ».

Dezvoltarea produselor financiare, diversificarea instrumentelor de tranzacţionare a

valorilor mobiliare, evoluţia ascendentă a sistemului bancar – a produselor şi serviciilor

acestuia -, standardizarea globală a reglementărilor în domeniul prevenirii şi combaterii

spălării banilor şi finanţării actelor de terorism, sunt câteva din motivele pentru care spălătorii

de bani sunt în situaţia să organizeze noi scheme ilicite prin care să îşi spele rezultatele

infracţiunilor.

Consoderăm că regândirea sistemului financiar mondial, raportat la condiţiile actualei

crize economice şi financiare globale, şi la preconizata criză alimentară, constituie premisa

iniţierii de noi reglementări în domeniul CSB/CFT, al funcţionarii centrelor off-shore şi

93

parteneriatelor dintre statele angrenate în această luptă, al reglementărilor juridice interne şi

nu în ultimul rând al politicilor de conştientizare a populaţiei asupra riscurilor şi pericolelor

economice şi sociale care deriva din acest gen de infracţiuni şi al rolului pe care îl au cetăţenii

naţiunilor în identificarea activităţilor ilegale şi acţiunile necesare a fi întreprinse de către

aceştia, să zicem, sub forma denunţului, ca modalitate de a produce « binele social ».

Considerăm că implicarea activa a individului in societate crează premisa unei

eficientizări a aparatului statului în materia urmăririi şi sancţionării faptelor generatoare de

infracţiuni, iar în ceea ce priveşte clasa politica, însănătoşirea acesteia. Este evident că în

lumea contemporană mediul politic este cel care favorizează dezvoltarea reţelelor de crimă

organizată, datorită faptului că în randul politicienilor de carieră sunt infiltraţi şi indivizi, care

sub aspectul onorabil al demnităţii pe care o deţine, « prestează », în interes propriu sau al

unui grup de interese, activităţi ce contravin normelor sociale.

Sub aspectul reglementării continuie a cadrului juridic, considerăm că, odată cu

intrarea în vigoare, Noul Cod Penal, prin transformarea infracţiuni predicat a infracţiunilor de

spălare a banilor în infracţiune principală, va aduce o eficientizare a luptei împotriva acestui

flagel.

Eliminarea prevederilor constituţionale privind prezumţia caracterului licit al

dobândirii averii şi cele privitoare la imunitatea demnitarilor, ar putea impulsiona activitatea

organelor de cercetare şi urmărire penală, în ceea ce priveşte aducerea în faţa instanţelor şi

tragerea la răspundere a celor implicaţi în activităţile infracţionale legate de corupţie şi crimă

organizată. Este evidentă nuanţa unor astfel de modificări, prin crearea unor false judecăţi,

venite mai ales din partea celor interesaţi în a nu schimba nimic din ceea ce le convine, în

ceea ce priveşte suprimarea unor garanţii privind dreptul de proprietate sau drepturile unor

persoane care deţin o demnitate publică.

Considerăm că spălarea banilor va rămâne un fenomen cu care omenirea va duce o

luptă continuă, rezultatul înclinării balanţei, către o parte sau alta, depinzând, într-o proporţie

covârşitoare, de interesele şi deciziile luate de cei care deţin controlul asupra finanţelor acestei

lumi.

 

94

INDICE BIBLIOGRAFIC

LUCRĂRI GENERALE

1. Albu L. “Economia subterană în România”, Centrul român de politici economice,

Bucureşti 2001;

2. Apetrei M., Înregistrările audio şi video-mijloace de proba in procesul penal, R.D.P.

3. Bercheşan V., Cercetarea penală (criminalistică-teorie şi practică). Îndrumar complet

de cercetare penală, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura şi Tipografia ICAR,

Bucureşti, 2002;

4. Ciuncan D. Autorizarea judiciară a înregistrărilor audio şi video, P.L. nr. 2/ 1998;

5. Cristescu D.I., Investigarea criminalistică a infracţiunilor contra securităţii naţionale

şi de terorism, Ed. Solness;

6. Dragomir, Iulian, Ghid de tranzactii suspecte, Bucureşti, 2004

7. Hotca M.A., Dobrinoiu M., Elemente de drept penal al afacerilor, Ed. C.H. Beck,

Bucureşti, 2008;

8. Mocuta,G., Metodologia investigarii infractiunii de spalare a banilor, Ed.NOUL

ORFEU, Bucuresti, 2005;

9. Mocuta,G, Criminalitatea organizata si spalarea banilor, Ed.NOUL ORFEU, 2005,

Bucuresti

10. Neagu Ion, Drept procesual penal: tratat, Editura Global Lex, Bucureşti, 2004;

11. Oiaconescu H., Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea,

Ed. AII Beck, Bucureşti;

12. Popa, Ş., Cucu, A., Economia subterană şi spălarea banilor, Editura Expert,

Bucureşti

13. Voicu, C. „Spălarea banilor murdari”, Ed. ”SYLVI”, 1991

LUCRĂRI MONOGRAFICE ŞI DE SPECIALITATE

1. Bica Alina, Spălarea banilor, mijloc de reinserţie a fondurilor financiare ilicite în

circuitul comercial legal, Teză de doctorat (rezumat), Academia de poliţie “Alexandru

Ioan Cuza”, Bucureşti, 2010;

2. Bogdan, Camelia, Incriminarea, prevenirea şi combaterea spălării banilor provenind

din activităţi de crimă organizată potrivit reglementărilor interne şi internaţionale,

Teză de doctorat (rezumat), Universitatea Bucureşti, 2009;

95

3. Petre, Silvia, Protecţia penală a sistemului financiar-bancar împotriva infracţiunii de

spălare a banilor, Teză de doctorat (rezumat), Universitatea ”Titu Maiorescu”,

Bucureşti, 2010;

PUBLICAŢII

1. Ciobanu P., Prevenirea şi combaterea infracţiunilor de spălare a banilor, Revista

română de drept al afacerilor, nr.5/2003;

2. Ciuncan D., Înregistrările audio şi video, mijloace de probă, Revita de Drept Penal

nr. 1/1997 ;

3. Jurma, Anca ”Răspunderea penală a persoanei juridice”, Revita de Drept Penal, nr

1/2003

4. Kövecsi, Laura.C., Accesul şi supravegherea sistemelor de telecomunicaţii sau

informatice. Mijloce de probă. Revita de Drept Penal., nr.3, 2003

5. Pitulescu, I, Consideraţii referitoare la infracţiunea de spălare a banilor, Revista

DREPTUL, nr.8/2002

6. Voica, D. Investigatorul sub acoperire, Revista Dreptul, nr.5/2004;

CONVENŢII, TRATATE, DIRECTIVE , CODURI, LEGI, HOTĂRÂRI, ORDINE,

DECIZII, REGULAMENTE

1. Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite contra traficului ilicit de stupefiante şi

substanţe psihotrope, adoptată la 19 decembrie 1988 la VIENA;

2. Convenţia de la Varşovia din 16 mai 2005 privind Conferinţa Statelor Părti la

Convenţia Consiliului Europei privind spălarea banilor, descoperirea, sechestrarea şi

confiscarea produselor infracţiunii şi finanţării terorismului;

3. Convenţia de la Varşovia din 16 mai 2005 privind prevenirea terorismului;

4. Convenţia penală a Consiliul Europei privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27

ianuarie 1999;

5. Directiva Consiliului Comunitătii Economice Europene 91/308 din 10 iunie 1991;

6. Directiva 91/308/CEE a Consiliului din 10 iunie 1991 privind prevenirea utilizării

sistemului financiar în scopul spălării banilor;

7. Directiva 2001/97/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 decembrie 2001

de modificare a Directivei 91/308/CEE;

96

8. Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie

2005 privind prevenirea utilizarii sistemului financiar în scopul spălării banilor şi a

finanţării terorismului;

9. Directiva 2006/70/CE a Comisiei din 1 august 2006 de stabilire a măsurilor de punere

în aplicare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului;

10. Codul Penal al Romaniei;

11. Codul de Procedura Penala al Romaniei;

12. Legea 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor;

13. Legea nr.656 din 7 decembrie 2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor;

14. Legea nr. 19 din 28 februarie 1997 privind ratificarea Convenţiei europene pentru

reprimarea terorismului, adoptată la Strasbourg în data de 27 ianuarie 1977

15. Legea nr. 411 din 9 noiembrie 2006 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei

privind prevenirea terorismului

16. Legea nr. 623 din 19 noiembrie 2002 pentru ratificarea Convenţiei internaţionale

privind reprimarea finanţării terorismului

17. Legea nr. 420 din 22 noiembrie 2006 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului

Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor

infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005;

18. Legea nr. 565 din 16 octombrie 2002 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite

împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, a Protocolului privind prevenirea,

reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor,

adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale

organizate, precum şi a Protocolului împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea

terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva

criminalităţii transnaţionale organizate;

19. Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri

20. Legea nr. 263/2002 pentru ratificarea Convenţiei europene privind spălarea,

descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii;

21. Legea nr. 27/2002 pentru ratificarea Convenţiei penale privind corupţia;

22. Legea 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei de

Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;

23. Legea nr. 230/2005 privind supravegherea, interceptarea şi înregistrarea

comunicaţiilor şi accesul la sistemele informatice;

97

24. H.G. nr.1599 din 4 decembrie 2008 pentru aprobarea Regulamentului de Organizare şi

Funcţionare al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălarii Banilor

25. H.G. nr.594 din 4 iunie 2008 privind aprobarea Regulamantului de aplicare a

prevederilor Legii nr.656/2002

26. Ordonanţa de Urgenţă nr. 53/21.04.2008 a Guvernului Romaniei privind modificarea

şi completarea Legii nr.656/2002;

27. Ordinul C.N.V.M. nr.83 din 25 iunie 2008

28. Decizia nr.674 din 29 mai 2008 a Plenului O.N.P.C.S.B. privind forma şi conţinutul

Raportului de tranzacţii suspecte, ale Raportului de tranzacţii cu numerar şi ale

Raportului de transferuri externe;

29. Decizia nr.673 din 29 mai 2008 al Plenului O.N.P.C.S.B. pentru aprobarea

Metodologiei de lucru privind transmiterea rapoartelor de tranzacţii cu numerar şi a

rapoartelor de transferuri externe;

30. Regulamentul Băncii Naţionale a României (B.N.R.) nr.9 din 3 iulie 2008 privind

cunoaşterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor şi finanţării terorismului;

31. Regulamentul nr.5/2008 al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M)

privind instituirea măsurilor de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanţării

actelor de terorism prin intermediul pieţei de capita;

JURISPRIDENŢĂ

1. Decizia C-305/05, 2007, în cauza Ordre des barreaux francophones et germanophone

s.a., publicată în Jurnalul Oficial C 199 din 25.08.2007.

MONITORUL OFICIAL, JURNALUL OFICIAL

1. Monitorul Oficial nr.34 din 4 martie 1997

2. Monitotul Oficial nr.362 din 3 august 2000

3. Monitorul Oficial nr.50 din 29 ianuarie 2002

4. Monitorul Oficial nr.65 din 30 ianuarie 2002

5. Monitorul Oficial nr.353 din 28 mai 2002

6. Monitorul Oficial nr.813 din 8 noiembrie 2002

7. Monitorul Oficial nr.852 din 26 noiembrie 2002

8. Monitorul Oficial nr.949 din 24 noiembrie 2006

9. Monitorul Oficial nr.333 din 30 aprilie 2008

98

10. Monitorul Oficial nr.444 din 13 iunie 2008

11. Monitorul Oficial nr.451 din 17 iunie 2008

12. Monitorul Oficial nr.452 din 17 iunie 2008

13. Monitorul Oficial nr.525 din 11 iulie 2008

14. Monitorul Oficial nr.527 din 14 iulie 2008

15. Monitorul Oficial nr.841 din 15 decembrie 2008

16. Monitorul Oficial nr.288 din 4 mai 2009

17. Jurnalul Oficial nr.L 309 din data de 25.11.2005

99